Caracteristicile apelor

uzate
Dr. ing. Elena Săvescu
• Definiţie
• Caracteristici fizice şi chimice
• Caracteristici biologice, bacteriologice
 Apa - resursă naturală şi factor de mediu

• Resursele de apă au un caracter limitat;

• Resursele de apă au o distribuţie inegală în timp şi spaţiu;
• Resursele de apă au posibilităţi limitate de transfer de la o regiune la
alta;
• Apele de suprafaţă sunt puternic influenţate de om;
• Apa este o resursă reutilizabilă.
 Epurarea apelor uzate

• Epurarea apelor uzate reprezintă ansamblul de măsuri şi procedee

prin care impurităţiile de natură chimică (minerale şi organică) sau
bacteriologică, conţinute în apele uzate sunt reduse sub anumite
limite astfel încât aceste ape să nu mai dăuneze receptorului (râu,
lac, mare, canal de desecare) în care se evacuează.
Clasificarea apelor uzate (după provenienţă)

• Ape uzate menajere, rezultate după utilizarea pentru nevoi

gospodareşti în locuinţe şi unităţi de folosinţă publică;
• Ape uzate industriale, rezultate după utilizarea apei în procesele
tehnologice de obţinere a materiilor prime sau produse finite;
• Ape uzate meteorice de drenaj şi de suprafată, care conţin ape
pluviale, ape de spălare şi ape de dren;
• Ape parazite sunt apele captate involuntar în reţeaua de
canalizare.
 Categorii de analize

5 categorii de analize utilizate:

a) care stabilesc cantitatea şi starea materiilor conţinute în ape, precum şi
aspectul acestora:
• materii solide totale,
• materii solide separabile prin decantare,
• culoare,
• turbiditate;
b) care definesc cantitatea, starea şi condiţiile în care se găsesc materiile
organice:
• materii solide în suspensie separabile prin decantare,
• materii solide organice dizolvate,
• consumul biochimic de oxigen,
• consumul chimic de oxigen,
• azot total;
c) care stabilesc prezenţa materiilor specifice apelor uzate:
• pH-ul,
• azotul sub toate formele sale,
• oxigenul,
• grăsimile,
• clorurile,
• sulfaţii etc;

d) care indică procesul de descompunere:

• oxigen,
• consumul biochimic de oxigen ( CBO5 ),
• azot total,
• hidrogen sulfurat ( H2S ),
• miros şi temperatură;

e) care indică bio – degradabilitatea apelor uzate:

• consum biochimic de oxigen ( CBO5 ),
• consum chimic de oxigen ( CCO ).
Caracteristici fizice

• temperatura;
• turbiditatea;
• culoarea;
• mirosul;
• materii solide totale:
– reziduurile;
– conductivitatea.
 Temperatura

• Temperatura apelor uzate influenţează majoritatea reacţiilor fizice

şi biochimice care au loc în procesul de epurare. Apele uzate
menajere au o temperatură cu 2-3°C mai ridicată decît
temperatura apelor de alimentare (De ce?).

• Determinarea temperaturii se efectuează numai la locul de

recoltare prin introducerea termometrului în apa de cercetat, iar
citirea temperaturiii se face după 10 minute de la introducerea
termometrului fară a-l scoate din apă.
 Turbiditatea

• Turbiditatea apelor uzate este dată de particulele foarte fine aflate

în suspensie care nu sedimentează în timp.

• Analizele de laborator se exprimă în grade de turbiditate, un grad

de turbiditate corespunzând la 1 mg SiO2/dm3 apă. Orientativ apele
uzate menajere prezintă valori ale gradului de turbiditate în limitele
de 400-500 grade în scara silicei.
Culoarea

• Culoarea apelor uzate menajere proaspete este gri deschis.

• Culoarea gri închis indică începutul procesului de fermentare a

materiilor organice existente în apele uzate.

• Ape verzi de la industriile de legume, ape galbene de la industriile

prelucrătoare de clor, ape roşii de la uzinele metalurgice etc.
 Mirosul

• Mirosul apelor uzate menajere proaspete, este aproape perceptibil.

• Intrarea în fermentaţie a materiilor organice este indicată de

mirosuri de hidrogen sulfurat, de putregai sau de alte mirosuri de
descompunere.

• Apele uzate orăşeneşti pot avea mirosuri diferite imprimate de

natura şi provenienţa apelor uzate industriale.
 Materii solide totale (MST)

• Se găsesc în apa uzată fie în stare de suspensie (organice şi

minerale) şi materii dizolvate (organice şi minerale);

• În functie de dimensiunile diferitelor particule şi de greutatea

specifică a acestor particule, se pot depune sub formă de sediment,
pot pluti la suprafaţa apei sau pot pluti în masa apei (materiile
coloidale).
Reziduurile

• Reziduuri - substanţe dizolvate sau în suspensie.

• Rămân pe capsulă după evaporare.
• În laborator se determină: reziduu total, reziduu fix, reziduu
calcinat.
Conductivitatea

Proprietatea soluţiilor de a permite curentului electric să treacă prin ele.

• C = G*k
• G = conductanţa (siemens = 1/Ω)
• Pentru apă uzată C = 0,8-8 ms/cm
Caracteristici chimice

• pH;
• oxigen dizolvat;
• încarcarea organică (CCOMn, CCOCr, CBO5, CT);
• azotiţi, azotaţi, amoniu, azot total;
• fosfaţi, fosfor total;
• produşi petrolieri, grăsimi, uleiuri;
• metale grele (crom, zinc, nichel, cupru, plumb, cadmiu);
• cloruri, sulfaţi, cianuri, fenoli, detergenţi.
pH-ul

• pH-caracterizează aciditatea sau bazicitatea apei;

• pH-ul apei pure = 7;
• pH-ul unei ape reziduale este în general cuprins între 6 şi 8;
• există şi excepţii în cazul deversării de ape industriale sau a
poluăriilor accidentale;
• un pH-prea acid sau prea bazic modifică echilibrul chimic şi
biologic.
Oxigenul dizolvat

• este un indicator care arată în mod global gradul de poluare al

apelor cu substanţe organice.
Deficitul de oxigen până la limita de saturare indică o impurificare
anterioară cu substanţe organice. Se recomandă să fie analizat în
asociaţie cu alţi parametri globali: consumul biochimic de oxigen şi
consumul chimic de oxigen.

• indicator esenţial în controlul epurării biologice şi terţiare;

• necesar degradării de către microorganisme a substanţelor

organice şi anorganice, precum şi pentru supravieţuirea lor;

• conţinutul în oxigen dizolvat variază în funcţie de temperatura, de

încărcarea organică şi de biomasă.
 Incărcarea organică (CCOMn, CCOCr, CBO5, CT)

• CCOMn – foloseşte ca agent oxidant permanganatul (valoare

orientativă);
• CCOCr - foloseşte ca agent oxidant bicromatul (nu degradează tot);
• CBO5 - indică cantitatea de substanţe organice ce pot fi degradate
biologic;
• CT(carbon total) - indică cantitatea de carbon organic şi anorganic.
 Consumul chimic de oxigen

• Consumul chimic de oxigen (CCO) sau oxidabilitatea apei -

cantitatea de oxigen, în mg O2/l, necesară pentru oxidarea tuturor
substanţelor organice sau minerale oxidabile.

• Determinarea CCO se poate efectua prin metoda cu permanganat

de potasiu sau bicromat de potasiu. În cazul prezenţei în apă a
unor substante greu oxidabile (benzen, toluen, etc.) rezultatele nu
reflectă conţinutul real în substanţe organice.
 Consumul biochimic de oxigen

• Consumul biochimic de oxigen (CBO) exprimat în mgO2/l - cantitatea de oxigen

consumată de către bacterii şi alte microorganisme pentru descompunerea
biochimică, în condiţii aerobe a substanţelor organice biodegradabile, la temperatura
şi timpul standard.
• Mineralizarea biochimică este un proces complex care se produce în doua faze:
Faza primară (a carbonului) – în care oxigenul se consumă pentru metabolizarea
substanţelor organice care conţin carbon şi producerea de bioxid de carbon care
rămâne în soluţie sau se degajă. Are o durată la apele uzate menajere de
aproximativ 20 zile, la temperatura de 20ºC.
Faza secundară (a azotului) - în care oxigenul se consumă pentru oxidarea substanţelor
organice, care conţin azot până la stadiul de nitriţi sau nitraţi - nitrificarea. Faza
începe dupa circa 10 zile, la temperatura apei de 20 ºC şi se desfasoară într-o
perioadă mai îndelungată, de circa 100 zile.

Cele două faze se desfaşoară parţial în paralel, dar în mod normal faza de nitrificare va
începe numai după ce s-a asigurat oxigenul biochimic necesar.
 Azotiti, azotati, amoniu, azot total

• Azotul sub formă de amoniac liber, azot organic, nitraţi şi nitriţi constituie
azotul total din apa uzată.
• Azotul - indicator principal ce poate da informaţii preţioase asupra apei
reziduale; provoacă eutofizarea râurilor alături de fosfor.
• Amoniacul liber constituie rezultatul descompunerii bacteriene a
materiilor organice.
• Azotul organic (provenit din compuşii biologici, proteine, peptide,
aminoacizi) şi amoniacul liber reprezintă indicatori de bază care pun în
evidenţă gradul de poluare organică azotoasă al apelor uzate – azotul
Kjeldahl.
• Nitriţii şi nitraţii sunt conţinuţi în apa uzată proaspată în concentraţii mai
mici. Nitriţii sunt nestabili şi sunt reduşi în amoniac sau sunt oxidaţi în
nitraţi. Nitraţii reprezintă cea mai stabilă formă a materiilor organice
azotoase şi în general prezenţa lor indică o apă stabilă din punct de
vedere al transformării.
• Azotiti = NO2= Nitriţi
• Azotati = NO3= Nitraţi
• Amoniu = NH4
Fosfaţi, fosfor total

Fosfaţii provin din descompunerea substanţelor organice cu

conţinut de fosfor şi indică o poluare recentă. Eliminarea în
emisar a unor cantităti mai mari decât limitele admisibile de
fosfaţi (fosfor) poate duce la eutrofizarea acestora.

• Indicator de eutrofizare;
• Provin în special din detergenţi;
• Fosforul se determină sub formă de fosfati, ortofosfaţi şi fosfor
total.
Produşi petrolieri, grăsimi, uleiuri

• compuşi ce provin din activitatea umană sau ca urmare a

deversărilor accidentale sau voite;
• creează pelicule şi împiedică schimbul de oxigen;
• unele sunt foarte greu degradabile.
 Detergenţii

Detergenţii din apele uzate sunt substanţe tensioactive a căror structură

moleculară este formată din două grupări, o grupare hidrofobă şi alta
hidrofilă.

După cum disociază în apă, detergenţii pot fi:

• detergenţi anionici a căror grupare hidrofilă are un caracter
acid;
• detergenţi cationici care au grupare hidrofilă cu caracter bazic;
• detergenţi neionici a căror grupare hidrofilă nu disociază în apă.
 Cloruri, sulfaţi, cianuri, fenoli, detergenţi

• produse ale activităţii umane dar şi a industriei;

• unii pot fi degradaţi (detergenţii, fenolii);
• în concentraţii mari, unele sunt extrem de toxice (cianuri, fenoli).
Metale grele
(crom, zinc, nichel, cupru, plumb, cadmiu, fier)

Metalele grele şi cianurile existente în special în apele uzate

industriale provenite de la galvanizări sunt toxice pentru
microorganismele care participă la epurarea biologică şi la
fermentarea anaerobă a nămolurilor.

• produse ale industriei (galvanizări, etc.);

• toxice pentru animale şi plante;
• o parte rămân în nămol, făcându-l neutilizabil în agricultură;
• sunt greu şi costisitor de înlăturat.
Rapoarte optime
pentru desfăşurarea procesului de epurare

• CBO:N:P = 150:5:1 – apă uzată

• CBO:N:P = 90:5:1 – nămol
• IVN (indice volumetric de nămol) = volum nămol la 30’/MS
• IVN = 50 - 150 ml/mg – valori normale
• IVN > 200 = nămol umflat
• IVN < 50 = nămol mineralizat
Caracteristici bacteorologice şi biologice

• substanţa organică din apele uzate reprezintă substratul

dezvoltării microorganismelor;

• pe interferenţa dintre apa uzată şi suprafaţa de contact se

dezvoltă colonii de bacterii, protozoare şi metazoare care
poartă numele de biomasă.
 Caracteristici biologice

• In apele uzate şi în emisar se întâlnesc diferite organisme de la cele

mai mici, care nu pot fi văzute cu ochiul liber, până la cele mai mari
vizibile cu ochiul liber.

• Cele mai mici dintre acestea sunt virusurile. Ele pot fi identificate numai
pe baza observaţiilor directe la microscop.

• Organismele mai mari sunt ciupercile, algele, protozoarele, larvele de

insecte, viermi. Acestea se determină prin observaţii directe la
microscop.

• STAS-ul nu admite prezenta masivă a organismelor care prin înmulţire

exagerată modifică proprietăţile organoleptice sau chimice ale apei şi
care pot produce degradări ale instalaţiilor.
Caracteristici bacteorologice

• Principalii agenţi ai epurării biologice sunt reprezentaţi de bacterii.

Acestea sunt organisme monocelulare care utilizează hrană
solubilă, fiecare celulă fiind capabilă să execute toate funcţiile
necesare vieţii;
• protozoarele constituie un component obligatoriu al biomasei, ele
menţinând echilibrul în dezvoltarea bacteriilor. Cele mai importante
protozoare sunt ciliatele şi flagelatele, un singur ciliat putând ingera
între 20.000 şi 40.000 bacterii/oră;
• ciupercile – care pot degrada substanţe organice ca şi: celuloză,
fenoli, hidrocarburi;
• metazoarele – rotiferi, nematode – care au ca principală hrană
bacteriile şi diferite particule organice;
• virusuri - poliomelita, SIDA, TBC etc.
Bacterii

• coliforme – care în număr redus sunt inofensive, iar în număr mare

indică poluarea apei cu dejecţii umane sau animale;

• saprofite – aerobe, care sunt prezente în apele uzate şi nu sunt

dăunătoare organismului uman, ele intervenind activ în procesele
de epurare;

• patogene – care sunt dăunătoare organismului uman, producând

boli hidrice: febra tifoidă, holera, dizenteria.
 Caracteristici bacteriologice

• Numărul total de germeni NTG /ml reprezintă numărul de colonii ce

cresc prin însămânţarea unui ml de apă. Creşterea NTG-ului într-o
sursă de apă reprezintă un semn de poluare;

• Germeni coliformi - ca indicatori ai poluarii fecale. Sursele cele mai

importante de poluare bacteriană a apei sunt reziduurile,
excrementele umane şi animale, care pot conţine germeni patogeni;
de aceea, analiza apei urmăreşte determinarea poluării fecale.
Indicatorul poluării fecale este bacilul Escherichia coli.
 Caracteristici bacteriologice

• Stabilirea caracteristicilor bacteriologice ale apei au drept scop determinarea

numărului, genului şi condiţiilor de dezvoltare ale bacteriilor în efluentul staţiei de
epurare şi în emisar.
• Caracteristicile bacteriologice oferă informaţii despre propagarea şi controlul
bolilor contagioase în care scop determinarea caracteristicilor este importantă.
• Se deosebesc următoarele categorii de bacterii:
- banale – nu sunt dăunatoare organismului uman;
- bacterii patogene care sunt dăunătoare organismului şi produc boli
hidrice.
• Din punct de vedere al nutriţiei, bacteriile se împart în autotrofe şi heterotrofe.
Bacteriile autotrofe utilizează pentru hrană substanţe minerale pe care le
sintetizează. Carbonul necesar pentru sinteza glucidelor, lipidelor şi protidelor îl iau
din bioxidul de carbon, carbonaţi şi bicarbonaţi. Bacteriile heterotrofe au nevoie de
materii organice ca sursă de carbon şi energie.
Microorganisme din apele reziduale

g. Paramecium colonie Vorticella colonie Opercularia

ciuperci g. Vorticella g. Acinetta