Subsistemele monitoringului

ecologic pe medii de viaţă

2. Mări şi oceane
• Efectele fenomenelor naturale şi ale activităţii
oamenilor se manifestă direct sau indirect
asupra mărilor şi oceanelor.
• Monitoringul ecologic se efectuează în mări şi
oceane în puncte fixe şi mobile.
• Punctele fixe sunt amplasate în insule, la faruri
izolate sau lângă coastă, în apropierea unor
surse de poluare sau la gura unor fluvii
importante.
• Punctele mobile sunt reprezentate de nave
special construite sau amenajate pentru
studierea oceanelor, dar şi de nave care
mergând pe anumite trasee comerciale intens
folosite, pot face masurători în zonele
respective.
• Măsurătorile în punctele fixe sunt de
competenţa ţărilor cărora le aparţine
teritoriul;
• Măsurătorile în punctele mobile sunt cel mai
adesea de interes internaţional, analizele
efectuându-se în apele internaţionale.
• Recoltările de probe se fac atât la suprafaţă (la
interfaţa aer-apă), cât şi la adâncimea de 10
m, adâncime la care se consideră că
densitatea şi activitatea bacterio-, fito- şi
zooplanctonului marin şi oceanic este
maximă.
• Parametrii care se urmăresc sunt:
- în apă – temperatură, salinitate, turbiditate,
oxigen dizolvat, nutrienţi, plancton, substanţe
flotabile, rezidii petroliere, bacterii coliforme;
- în sedimente contaminate – cadmiu, mercur,
bacterii coliforme;
- în biocenoze bentale degradate – structura
biocenozei şi abundenţa organismelor;
- în peşti şi moluşte contaminate (cadmiu,
mercur, patogeni, bacterii coliforme).
 3. Monitoringul apelor interioare

• Apele interioare reprezintă mediul cel mai

afectat de activităţile umane. Deteriorarea se
face fizic, chimic, biologic şi radioactiv.
• Râurile sunt apele curgătoare de suprafaţă
cele mai utilizate pentru a scăpa de deşeuri,
ajungându-se la situaţii în care unele ape să
devină inutilizabile pentru orice fel de
folosinţe pe zeci sau sute de kilometri de la
zona de deversare a anumitor poluanţi.
• Se caută să se evite poluarea lacurilor şi a
apelor stagnante mai mici (bălţi, iazuri),
efectele poluării acestora fiind mult mai grave,
iar procesele de autoepurare decurg cu mult
mai mare dificultate. Apele stagnante supuse
impurificării evoluează de obicei destul de
repede spre eutrofizare şi apoi spre
degradarea ireversibilă a ecosistemului.
• Apele subterane reprezintă 95% din apele
dulci şi ridică probleme speciale datorită
faptului că circulă subteran pe trasee
insuficient cunoscute şi că nu pot realiza
procesul de autoepurare; pe de altă parte,
consumurile mari de ape subterane poate
duce la secătuirea unor rezervoare cu urmări
imprevizibile (scăderea resurselor de apă,
scufundări de teren, desertificare, reducerea
debitelor de apă de la suprafaţă, captarea şi
unplerea ulterioară a rezervoarelor golite cu
ape impurificate).
• Zăpada este forma de apă solidă care se poate
impurifica din aer prin aderarea sau absorbţia
în fulgii săi a diverşilor poluanţi solizi sau
gazoşi. La topirea zăpezii, poluanţii care s-au
acumulat ajung în râuri sau se infiltrează în
sol. Apele provenite din precipitaţiile sub
forma de zăpadă se analizează fie imediat ce
s-a oprit ninsoarea, fie la începutul primăverii
(pentru a prinde situaţia poluării aerului dintr-
o zonă, pe toată perioada rece a anului).
• Gheaţa, ca şi zăpada, reprezintă nişte
acumulatori în timp ai poluanţilor. Deoarece
ea nu se topeşte integral an de an (în gheţari),
carotele din care se fac analizele permit – prin
prelevarea de probe de la diferite adâncimi, o
evidenţiere a situaţiei poluării pe perioade
lungi.
• Pentru a descrie condiţiile diferitelor corpuri
de apǎ sunt utilizate datele de calitate a
apelor; acestea ne ajutǎ sǎ înţelegem de ce
exista acele condiţii şi cum pot fie le
imbunǎtǎţite.
• Indicatorii de calitate a apei includ mǎsurǎtori
fizice, chimice şi biologice. Pentru efectuarea
acestor mǎsurǎtori sunt folosite proceduri
standardizate.
 INDICATORI FIZICI

•Temperatura
•Organismele acvatice prezintǎ o temperaturǎ optimǎ de
dezvoltare, precum şi un domeniu de toleranţǎ al temperaturii.
•Temperatura afecteazǎ numeroşi alţi parametri din apǎ, tipul
de organisme prezente, precum şi susceptibilitatea organismelor
la paraziţi, poluanţi şi boli.

•Conductivitatea
conductivitatea apei, se refera la tot ce poate fi dizolvat in apa:
diferite minerale, diferite metale, diferiti ioni, in diferite
cantitati.
In cazul apei potabile, legea in Romania mentioneaza o
conductivitate maxima de 2500 μS/cm (microsiemens/cm).
pH
• pH-ul este o unitate ce reprezintǎ caracterul bazic
sau acid al unei soluţii şi reprezintǎ logaritmul cu
semn schimbat al concentraţiei ionilor de
hidrogen. pH-ul este unul dintre indicatorii
obişnuiţi folosiţi în evaluarea calitǎţii apelor şi
este important deoarece organismele acvatice
sunt sensibile la schimbǎrile de pH. Organismele
acvatice pot funcţiona numai într-un domeniu
particular de pH, cele mai multe la un pH neutru,
6 – 8,5. Poluarea cu combustibili fosili cresc
cantitǎţile de oxizi de sulf şi azot introduşi în apǎ,
crescând astfel şi aciditatea totalǎ.
Turbiditatea
• Cantitatea de materii în suspensie din apǎ poate fi
mǎsuratǎ prin colectarea solidelor sau prin evaluarea
luminii relative transmise de cǎtre suspensii. Creşterea
opacitǎţii cauzatǎ de creşterea sedimentelor are un efect
negativ asupra organismelor acvatice.
• Concentraţia sedimentelor în suspensie din râuri poate
varia foarte mult şi este influenţatǎ de numeroşi factori:
intensitatea şi durata ploilor, condiţiile de sol, geologie,
topografie şi vegetaţia prezentǎ. Concentraţia este
mǎsuratǎ în mg/l.
• Sunt douǎ scǎri tipice utilizate în mǎsurarea turbiditǎţii:
procentul de transmisie şi densitatea opticǎ. Procentul de
transmisie sau transmitanţa, variazǎ între 0 – 100% şi se
bazeazǎ pe cantitatea de luminǎ care este capabilǎ sǎ
penetreze proba de apǎ. Densitatea opticǎ sau absorbanţa
se bazeazǎ pe o scarǎ logaritmicǎ.
Indicatori chimici uzuali de calitate a apei
Oxigenul disponibil
Cantitatea de oxigen molecular dizolvat
reprezintǎ o mǎsurǎ importantǎ a disponibiltǎţii
habitatului pentru organismele acvatice.
Oxigenul din apǎ este disponibil plantelor şi
animalelor care trǎiesc numai dacǎ acesta este
dizolvat. DO poate varia în concentraţieîn apǎ
între 0 şi 14,6 pǎrţi per milion sau mg/l.
Cantitatea de oxigen care poate fi dizolvatǎ în
apǎ se aflǎ în relaţie de i.p. cu temperatura.
• Poluanţii care determinǎ scǎderea OD (chiar
cǎldurǎ) sunt reprezentaţi de orice deşeu
organic provenit de la reziduurile animale sau
umane sau orice substanţa chimicǎ care va fi
descompusǎ de cǎtre bacteriile din apǎ.
Bacteriile care descompun deşeurile organice
naturale sau de sintezǎ consumǎ oxigen
pentru activitǎtile lor.
Consumul (necesarul) biochimic de oxigen
(BOD) CBO
• CBO (BOD) este un test de lab care mǎsoarǎ
cantitatea totalǎ de oxigen pe unitatea de
volum de apǎ necesar microorganismelor
pentru a oxida materia organicǎ din apǎ.
Probele sunt incubate în condiţii standard
pentru perioade de 5, 10, 20 sau 30 zile. Testul
obişnuit este de 5 zile. O creştere a BOD
determinǎ scǎderea oxigenului din apǎ.
Consumul (necesarul) chimic de oxigen (COD) CCO
• Reprezintǎ un test similar care mǎsoarǎ care
este cantitatea de oxigen necesarǎ pentru
oxidarea chimicǎ a substanţei organice din apǎ.
• Testele pentru aceste variabile pot fi influenţate
de substanţele toxice care omoarǎ bacteriile ce
descompun materia organicǎ sau substanţele
chimice oxidabile. Când se mǎsoarǎ DO, trebuie
sǎ se evite introducerea în proba de apǎ a aerului
din atmosferǎ. Toate probele trebuie imediat sǎ
fie analizate sau sǎ se conserve în gheaţǎ.
Compuşi organici toxici
• Existǎ numeroase substanţe chimice care au capacitatea de
a cǎlǎtori de-a lungul apelor. Multe sunt poluanţi şi pot
cauza distrugeri semnificative în habitat. Cu o vegetaţie
riparianǎ corespunzǎtoare o mare parte din aceste
substanţe chimice poate fi prevenitǎ a ajunge direct în apǎ.
• Când vorbim despre compuşi organici toxici ne gândim
prima datǎ la substanţele organice de sintezǎ aplicate pe
diferite terenri sub formǎ de pesticide şi ierbicide.
Disponibilitatea compuşilor organici pentru organismele
acvatice din ecosistem este determinatǎ în principal de rata
proceselor de absorbţie-desorbţie. Aceste reacţii pot fi
influenţate de parametrii de calitate ai apei, incluzând
temperatura, pH-ul, precum şi prezenţa/absenţa altor
compuşi. Legǎtura este datǎ de potenţialul de acumulare a
pesticidelor în mediul înconjurǎtor cunoscut sub numele de
bioamplificare.
• Pentru identificarea urmelor de compuşi organici în mediu
(compuşi organo-cloruraţi, de ex.) sunt folosite diferite
proceduri de testare.
Metale grele
• Metalele toxice pot fi prezente în efluenţi
industriali, municipali şi ape de şiroire urbane;
acestea, prin definiţie sunt dǎunǎtoare omului şi
organismelor acvatice.
• Existǎ peste 50 de elemente care pot fi clasificate
ca metale grele, dar numai 17 sunt considerate a
fi atât foarte toxice cât şi relativ accesibile (Hg,
Pb, As, Cd, Se, Cu, Zn, Ni, Cr, etc.)
• Nivelurile de toxicitate depind de tipul de metal,
de rolul sǎu biologic şi de tipul de organism care a
fost expus la acesta.
• Metalele toxice ajung adesea în râuri sub formǎ de sǎruri
(sulfuri, fosfaţi şi carbonaţi), sunt foarte greu solubile în apǎ şi
în mod obişnuit se deplaseazǎ cu sedimentele. Transformarea
în materiale accesibile (pentru organisme) este un proces
complex şi depinde de numeroşi factori ca pH, prezenţa
sedimentelor şi duritatea apei. Disponibilitatea acestor
substanţe este determinatǎ de reacţiile de precipitare-
solubilitate şi sunt puternic influenţate de pH.
• La pH scǎzut, ionii metalici sunt mult mai disponibili şi mai
reactivi. Mulţi dintre aceştia, ca rezultat al bioacumulǎrii trec
din foma metalicǎ în cea organometalicǎ. Fiind incorporat într-
un compus organic, aceste metale devin disponibile primului
nivel trofic din lanţul alimentar şi eventual conduc la o
amplificare biologicǎ de-a lungul ecosistemului.
• Deoarece concentraţii foarte mici ale metalelor grele pot
cauza serioase daune organismelor acvatice, sunt necesare
instrumente precise pentru efectuarea unor masurǎtori
corespunzǎtoare a acestor substanţe în probele de apǎ.
Nutrienţii
• Nutrienţii sunt elemente (sau substanţe) care
sunt necesare pentru creşterea plantelor.
• Atât azotul cât şi fosforul sunt douǎ astfel de
elemente, dar cantitǎti mari ale acestor
elemente în ecosistemele acvatice pot deveni
toxice prin promovarea excesivǎ a creşterii
algale.
• Sursele primare de N, solurile erodate şi nǎmolul
staţiilor de epurare prezintǎ o mare varietate de forme
de N: N organic (dizolvat sau particulat), amoniac
(dizolvat sau absorbit in sedimente), nitraţi şi nitriţi, N2.
Azotul disponibil reprezintǎ fracţia de N care poate fi
asimilatǎ atât de macrofite cât şi de FPK.
• P este adǎugat sistemelor acvatice în primul rând prin
deşeurile animale si umane, detergenţi, fertilizatori, şi
ca produs al eroziunii solurilor. P, gǎsit în douǎ forme
majore, organic şi anorganic, este îndepǎrtat din
ecosistemele acvatice prin sedimentare. P anorganic
(din fertilizatori şi detergenţi) pot duce la o
supraîncǎrcare cu nutrienţi, la eutrofizare. P organic se
transformǎ în ortofosfaţi anorganici care devin
disponibili plantelor.
Scopurile analizei indicatorilor chimici
în apele interioare
 Sănătate umană Condiţii ecologice Elemente ecologice
Alimentare Recreere şi Viaţa acvatică,
Categorii de indicatori Consum de Transport, Agricultură,
cu apă şi pescuit, înot, semiacvatică, protecţia Industrie
peşti hidroenergie silvicultură
hrană etc. speciei, acvacultură
Oxigen: Încărcare respiraţie respiraţie, sedimente, calitate
O2; CBO5; CBO bentic; redox organică; peşti; redox, comunităţi efluenţi
sedimente; potenţial reaerare; stare oxidare anaerobic bentice
capacitate asimilare. metale

Capacitate ionică: pH; duritate, pH, activitate pH, pH, iritaţii, pH – viaţa acvatică, salinitate, coroziune pH,
alcalinitate; aciditate; capacitate coroziune, viaţa acvatică, toxicitate, duritate, pH, pH, pesticide,
de tamponare; potabilitate toxicitate viabilitate habitat coroziune, fertilitate sol,
salinitate; conductivitate; procese sărăturare
total substanţe dizolvate. spălare
Nutrienţi: compuşii de azot şi creştere alge afectare peşti, afectează
fosfor utilizabili de către biomasa, productivitatea,
organisme. fitoplancton, toxicitate, structura
creştere comunităţii
macrofite
Gust/miros peşte condiţii condiţii acvacultura
calitate standard
Substanţe chimice potenţial bioacumulare toxicitate toxicitate toxicitate procese afectează sol
toxice în apă umană de tratare fond
forestier
Chimicale potenţial toxice – peşte toxicitate toxicitate toxicitate procese sedimente fertilitate sol
sedimente, suspensii de tratare
Chimicale potenţial toxice pentru bioacumulare toxicitate
animale şi vegetaţie prin
bioacumulare

15.03.2022
• Monitoringul ecologic al apelor interioare se
desfăşoară în:
- staţii cât mai îndepărtate de orice sursă de poluare;
- ape care au suferit influenţa activităţilor agricole
(potential impurificate cu pesticide şi fertilizanţi
adusi de pe terenuri prin apele de ploaie, şiroiri din
topirea zăpezii);
- ape în care au loc deversări de ape uzate,
urmărindu-se atât sursele cunoscute de impurificare,
cât şi eventualele puncte difuze sau mascate,
deversările accidentale sau cele clandestine;
- cazuri de urmărire a unor situaţii speciale (de
exemplu evidenţierea procesului de acidifiere sau de
eutrofizare a apelor unui lac).
• Parametrii biologici utilizaţi în monitorizarea
unui lac în cursul procesului său de acidifiere:
1. Compoziţia specifică a algelor din epilimnion;
2. Productivitatea, biomasa şi diversitatea
fitoplanctonului;
3. Valoarea indicelui de clorofilă în epilimnion;
4. Densitatea adulţilor de diptere care ies anual din
lac;
5. Procentajul, compoziţia şi biomasa
zooplanctonului;
6. Condiţiile de viaţă, populaţiile şi clasele de vârstă
pentru peşti.