I.

Chimia şi igiena apei

Apa – factor de mediu

- factor de mediu indispensabil vieţii

- costituent esenţial al materiei vii => rol în desfăşurarea tuturor proceselor vitale
- primele vieţuitoare de pe Terra au apărut în mediul acvatic
- primele așezări umane s-au situat de-a lungul apelor.
Importanţa sanitară şi economică a apei
Din datele OMS, cantitatea minimă de apă necesară organismului uman este de 5L/24 h:
 1,5 – 2 L – reprezintă apa consumată ca atare
 2,5 – 3 L - necesarul fiziologic care este acoperit de consumul de apă, apa din alimente si
apa rezultată din metabolismul acestora.
 3 - > 5 L – creşte în condiţiile unui mediu ambiant cald sau a unei activităţi fizice intense.
Apa este folosită şi ca:
 materie primă
 solvent
 Purificator
 transportor
 apă de răcire
Se folosesc între 50-60 L de apă pentru:
 curăţenia corporală
 pregătirea alimentelor
 curăţenia locuinţei
 curăţenia îmbrăcămintei
În jur de 100 L de apă se folosesc:
• irigaţie
• alimentarea şi îngrijirea animalelor şi adăposturilor acestora.
O statistică OMS arată creşterea consumului de apă în progresie geometrică şi subliniază faptul că
nu scad de fapt resursele naturale, dar apa reîntoarsă în natură devine inutilizabilă datorită poluării
acesteia cu diferite elemente fizice, chimice şi biologice care ii schimbă compoziţia.

Apa în natură
Suprafaţa planetei este de 1/3 uscat si 2/3 apă. 2,8 % este reprezentată de apa dulce si 78,2% de
apa mărilor şi oceanelor. Din totalul de apă dulce, numai o mică parte este disponibilă pentru
consum, cea mai mare parte fiind imobilizată sub formă de gheţari sau se află în straturile profunde
ale pământului.
Apă atmosferică = apa de suprafaţă care se evaporă, trecând în atmosferă sub formă de vapori.
Apa meteorică = apa atmosferică care ajunge în zone cu temperature mai scăzute, unde se
condensează şi cade la suprafaţa solului sub formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare.

1
Apă subterană = apa meteorică care întâlneşte roci permeabile şi le străbate până în momentul când
întâlneşte un strat impermeabil la nivelul căruia se opreşte.
Apa de suprafaţă = apele subterane care ajung la suprafaţă sub formă de izvoare + apa meteorică
ajunsă pe soluri impermeabile.

Apa de
suprafaţă

Apă Apă
curgătoare stătătoare

Diversitatea şi multitudinea substanţelor din apă

Gaze dizolvate Ionii de hidrogen

O₂, CO₂, H₂S pH-ul apei naturale este cuprins între
6,5 – 8,5, acesta având tendinţa spre
Substanţe minerale alcalinitate.
Na, Ca, Mg, Mn, Co, Ni, Cd, Li, Ba,
Substanţe biogene şi organice
Cl⁻, SO₄2- , HCO3-
NH₃, NO₂⁻, PO₄ᶟ⁻, compuşi ai Fe şi Si.
Gradul de mineralizare al apei
depinde de cantitatea totală de
săruri dizolvate.

Nevoile de apă ale aşezărilor cuprind următoarele categorii:

- Nevoi gospodărești ale populației: apa pentru băut, prepararea hranei, igiena personală, igiena
locuinței și curții, evacuarea deșeurilor prin sistemul de canalizare, stropitul grădinii, întreținerea
animalelor domestice
- Nevoi publice (întreținerea cuățeniei clădirilor publice, piețelor, străzilor, stropitul spațiilor verzi,
funcționarea fântânilor publice, întreținerea și exploatoarea sistemului de canalizare)
- Nevoi ale industriei locale

2
- Nevoi pentru combaterea incendiilor
- Nevoi tehnologice de apă ale sistemului de alimentare cu apă.
Norme fizice
A. Temperatura
B. Culoarea
C. Turbiditatea
D. Conductibilitate electrică
E. Radioactivitatea.
Temperatura
Este normată la 7-15˚ C, cu limite excepţionale la 5-17˚C. Determinarea se realizează pe teren, în
momentul recoltării.
Apa rece provoacă scăderea rezistenţei locale a organismului => faringite, laringite, amigdalite,
dar acţionează şi asupra tractului digestiv => accelerarea tranzitului intestinal, enterite.
Apa caldă are un gust neplăcut şi nu satisface senzaţia de sete.

Turbiditatea
Este imprimată de substanţele insolubile în concentraţie mare, făcând apa improprie consumului.
Prezenţa particulelor în suspensie → suport material pentru fixarea germenilor => ape tulburi care
prezintă pericol epidemiologic!
Determinarea se face turbidimetric faţă de apa distilată şi/sau faţă de o scară etalon de bioxid de
silicu (SiO₂).
Turbiditatea se exprimă în grade de turbiditate iar STAS limitează turbiditatea la 5˚.

Culoarea
Condiţionată de substanţele dizolvate:
• galbenă sau verzuie – compuşi humici  din descompunerea reziduurilor vegetale
• galben-verzui fluorescent – microorganisme ca Pseudomonas fluorescens
• galben-roşcat sau verde – compuşi de fier (II, III)
Determinarea:
• calitativ – faţă de apă distilată
• cantitativ – faţă de un etalon de săruri de Pt (II) şi Co(II)
• se exprimă în grade de culoare.

Conductibilitatea electrică (C.E.)

• proprietate naturală, determinată de gradul de mineralizare
• indicator de puritate – ex. Apele subterane care au o C.E. mai stabilă – prin pătrunderea apelor
de suprafaţă (ploi, zăpezi)  impurificare indicată prin scăderea C.E.
• nu este normată, fiind determinată de condiţiile regionale.

3
Radioactivitate
•proprietate naturală
•elemente radioactive din sol: Uraniu, Thoriu, Radiu
•creşte prin impurificare cu subst. radioactive  apa nocivă pt. organism
•se determină în mod excepţional, când se presupune o contaminare
•determinarea se face pe apa recoltată ca atare.
Normele admit o radioactivitate totală a apei de:
•maxim 10-9Ci/mL pentru substanţe emiţătoare de radiaţii 
•maxim 10-8 Ci/mL pentru substanţe emiţătoare de radiaţii .
Importanţa apei pentru viaţă
Indispensabilă în procesele de:
•absorbţie
•difuzie
•excreţie
•osmoză
•menţinerea echilibrului acido-bazic
•menţinerea unor constant de bază din organism: izotonia, izotermia, pH-optim
•metabolismul intermediar.
Importanţa apei pentru viaţă
• Concentraţii de apă:
- la nivelul plasmei: ~90%
- ţesutul muscular : ~70-80%
- ţesutul osos: ~25-30%
• Scăderea cu:
- 10% a apei corporale => tulburări grave
- 20% => moartea
• Conţinutul apei în organism depinde de:
- vârstă
- conţinutul în lipide
- efortul depus
• În funcţie de vârstă:
- la nou născut: 70-80% apă în organism
- 6 luni: 70-73%
- adult : 62-63%
- vârstnici: 55-60 %
•cantitatea de apă din organism scade pe măsură ce creşte cantitatea de lipide.
Balanţa apei în organism:
• cantitatea de apă ingerată = cantitatea de apă eliminată
Prin ingestie:
- apa fluidă ~1400 mL

4
- apa din alimente ~700 mL
- apa rezultată prin oxidarea celulară a alimentelor
• cantitatea de apă ingerata intr-o zi: 2300-2500 mL.
Importanţa apei pentru viaţă
Eliminarea apei din organism se face prin:
• urină – 1400 mL
• fecale – 100 mL
• traspiraţie – 450 mL
• respiraţie – 350 mL
=> 2300 mL/zi

Influenţa apei asupra sănătăţii

Apa influenţează sănătatea populaţiei în mod direct prin calitatea sa. O serie întreagă de boli
netransmisibile sunt considerate astăzi ca fiind determinate sau favorizate de compoziţia chimică
a apei:
1. Guşa endemică – sau distrofia endemică tireopată; este influenţată de conţinutul apei în iod.
2. Caria dentară – pe lângă mulţi alţi factori, lipsa fluorului din apă intervine în producerea cariei.
3. Fluoroza endemică – una din manifestările excesului de fluor, cea mai răspândită formă este
fluoroza dentară sau maladia pătată a dinţilor.
4. Afecţiuni cardio-vasculare – sunt influenţate de mineralizarea apei şi de duritatea acesteia
5. Methemoglobinemia infantilă – este cauzată de intoxicaţia cu NO₃⁻ care printr-o serie de
procese redox blochează hemoglobina sub forma methemoglobinei.
6. Intoxicaţia cu Pb
- cantităţi mari se folosesc în industria vopselelor, oxizii de plumb fiind folosiţi ca pigmenţi.
- oxidul de Pb este utilizat în industria cauciucului, la fabricarea acumulatoarelor, obţinerea
insecticidelor, la fabricarea sticlei, a cristalului.
- plumbul poate pătrunde în organism pe mai multe căi: respiratorie (o data cu aerul), digestivă (o
data cu apa şi alimentele), pe cale cutanată.
- intoxicaţia – saturnism (anemii severe, paloare, pierdere în greutate, cefalee, amorţirea
membrelor).
7. Intoxicaţia cu Cd
- Cd se acumulează în organismul uman, la naştere cantitatea de cadmiu fiind aproape nulă
- concentraţii mari cauzează eliminarea masivă de Ca
- se găseşte în apă (la un pH uşor bazic) sub formă de ion hidratat
- intoxicaţia cu cadmiu – boala ”itai-itai”
- boala a fost descoperită în Japonia, ca urmare a evacuării apelor uzate a unei înterprinderi
miniere, într-un râu din apropiere, utilizat pentru irigarea unor culturi de orez
- consumul de orez contaminat a dus la acumularea cadmiului în organismul consumatorilor.
8. Intoxicaţia cu Hg
- se găseşte în mod natural în ape în conc. mici, sub 0,1µg/l, ca urmare a dizolvării minerale

5
- compuşii organici ai mercurului din apă se descompun treptat la cel mai simplu dar şi cel mai
toxic compus, metil mercurul care se absoarbe în totalitate la nivelul tractului gastro-intestinal;
- este complexat de Cys, peptide şi proteine care conţin acest aminoacid, creându-se legături
puternice, iar complexul având t₁/₂ = 50 zile.
- se acumulează mai ales în creier, celule roşii, rinichi şi păr.
9. Intoxicaţii cu Cr – mai ales cu cel hexavalent, care participă cu uşurinţă la reacţii cu schimb
de e⁻; provoacă intoxicaţii la nivelul rinichilor, ficatului şi a organelor hematopoietice şi creează
o concentraţie mare a elementelor tinere din seria roşie.
10. Intoxicaţii cu As – cauzează inhibarea enzimelor care oxidează piruvatul la Ac-CoA, astfel
moleculele metabolizate până la piruvat nu mai intră în CAT; este întreruptă producerea de ATP
la diferite niveluri (ex. Respiraţia mitocondrială).
11. Intoxicaţii cu CN⁻
- ionul cianură inhibă oxidările celulare – citocrom C oxidaza şi provoacă asfixie internă;
prezenţa cianurilor în apă se datorează exclusiv aportului industrial.
Apa este un vector important în transmiterea unor boli grave. Aproape 2,3 miliarde de oameni
suferă de pe urma bolilor legate de apă, care pot fi împărţite în 3 categorii:
A. Boli cu origine hidrică
• holera, febra tifoidă, meningita, hepatita de tip A şi B.
• cauzate de contaminarea apelor cu deşeuri umane, animaliere sau și chimice.
B. Boli ce au ca suport mediul acvatic
• cauzate de organismele acvatice ce îşi petrec o parte a ciclului vieţii în apă (nu neapărat poluată)
şi o parte parazitând organismele animalelor
• în stare de paraziţi - iau forma unor viermi vii ce ajung în organismul uman.
C. Boli transmise prin vectori ce au legătură cu apa
• cauzate de existenţa unor insecte sau alte animale capabile să transmită diverse infecţii şi care
se reproduc şi trăiesc în sau lângă apă: ţânţarii, musca Ţeţe.
• boli transmise: paludismul, febra galbenă, filarioza.
Clasificarea sanitară a apelor
→ Apa potabilă (criterii organoleptice, criterii chimice, sănătatea)
1. Apele de suprafaţă – cele mai multe utilizări, în România s-a adoptat următoarea clasificare,
iar pentru fiecare se prevăd norme de calitate:
• Categoria I – apa folosită în alimentaţie, sau ape care servesc ca locuri de îmbăiere şi ştranduri
organizate
• Categoria a II-a – apa utilizată pentru reconfortarea organismului uman, agrement, pentru
salubritatea localităţilor
• Categoria a III-a – apa utilizată în cantităţi imense în industrie.
2. Apele reziduale – sunt cele îndepărtate de colectivităţile care le-au produs şi de cele mai multe
ori acestea se reîntorc în natură:
•comunale: servesc la îndepărtarea reziduurilor, întreţinerea locuinţelor, localurilor, spitalelor,
băilor, instituţiilor publice etc.

6
•industriale: apele care au servit în diferite scopuri tehnologice – aici apare poluarea
•meteorice: apele de ploaie sau cele rezultate în urma topirii zăpezii, care se evaporă, se infiltrează
în sol, iar restul apei este canalizată.
Metodologia cercetării sanitare a apei
OMS recomandă un algoritm pentru analiza probelor de apă după cum urmează:
1. Stabilirea de obiective precise
2. Stabilirea indicatorilor si parametrilor
3. Stabilirea metodelor de analiză
4. Stabilirea locului şi ritmului prelevării
5. Interpretarea rezultatelor.
Se execută prin examene de laborator efectuate periodic + investigaţii de teren.

Determinări minime

Ape de suprafaţă Apa subterană

•suspensii • pH
• pH
• reziduu fix
• consumul chimic de O₂
• O₂ dizolvat
• consumul chimic de O₂

7
 Indicatori specifici

Poluare Mineralizare
• pesticide • Cl⁻, NO₃⁻
• metale neferoase • Fe, Mn
• fenoli • duritate totala si temporară
• produse petroliere • fluor, iod

Poluarea apei
După definiţia dată de OMS, poluarea apei reprezintă modificarea compoziţiei normale a acesteia,
ca urmare a activităţii omului.
Factori care conduc la poluarea apei:
• demografici
• urbanistici
• industriali
- factori demografici – reprezentaţi de numărul populaţiei dintr-o anumită zonă, observându-se
că poluarea e proporţională cu densitatea populaţiei.
- factori urbanistici – corespunzători dezvoltării aşezărilor umane, care utilizează cantităţi mari
de apă pe care le întorc în natură sub formă de ape uzate intens impurificate.
- factori industriali sau economici - reprezentaţi de nivelul de dezvoltare economică al unei
regiuni.
I. Clasificarea tipurilor de poluare
1. După natura fenomenelor cauzatoare:
• naturală (cutremure, erupţii vulcanice, inundaţii, uragane, furtuni de praf, alunecări de teren)
• artificială (datorate surselor de apă uzată de orice fel, rezultată din reţeaua de canalizare a
localităţilor, a diferitelor industrii, a unităţilor agricole).
2. După modul de acţiune în timp:
• permanentă (provine din surse de poluare cunoscute, direcţionate: gurile de descărcare a apelor
uzate de orice tip)
• accidentală (produse de dereglarea unor procese industriale, sau defectarea unor utilaje; ca
urmare a efectuării unor manevre greşite; prin spargerea conductelor ce trasnportă produse

8
petroliere; ca urmare a accidentelor de circulaţie; din cauza unor factori naturali; din neglijenţă
umană)
• periodică (datorată funcţionării intermitente sau sezoniere ale unor instalaţii).
3. Dpdv al modului de pătrundere al poluanţilor în ape:
• surse organizate (sunt identificabile ca puncte de descărcare, sunt controlate de organele abilitate
şi au limite ale încărcărilor cu poluanţi impuse)
- Ape menajere
- Ape uzate industrial
- Ape uzate agricole
• neorganizate (generează reziduuri ce pătrund necontrolat în apele de suprafaţă şi cele subterane)
4. După natura agentului poluant, poluare de natură
• Chimică
• Fizică
• Biologică
- poluare biologică – bacteriologică, virusologică și parazitologică, legată în mod direct de
prezența omului
- poluare fizică - cu substanțe radioactive, dar și termică sau determinată de elemente
insolubile plutitoare sau sedimentabile
- poluare chimică - reprezentată de pătrunderea în apă a unor substanțe chimice diverse
Sursele de poluare a apei sunt multiple, cel mai frecvent însă ele sunt reprezentate de reziduurile
comunale, industriale şi agrozootehnice.
II. Clasificarea tipurilor de poluanţi
Poluanţii apelor pot fi grupaţi în mai multe categorii:
• Care consumă oxigen
• Agenţi infectanţi
• Substanţe nutritive
• Substanţe chimice organice
• Produse anorganice
• Suspensii
• Substanţe radio active
• Energia termică
A. Poluarea chimică
Poluarea chimică a apei se poate produce în mod accidental, dar de cele mai multe ori datorită
îndepărtării necontrolate a diverselor deşeuri sau reziduuri lichide sau solide.
Sursele de poluare sunt multiple, dar cele mai frecvente sunt:
Poluarea menajeră
• materii organice putrescibile: glucide, lipide, proteine
• cel mai frecvent: acizi aminaţi, acizi graşi, săpun, esteri, detergenţi anionici, amino-zaharuri,
amine şi amide
• săruri dizolvate: Na⁺, Ca²⁺, Mg²⁺, K⁺, NH₄⁺, Cl⁻, NO₃⁻, SO₄²⁻, PO₄ᶟ⁻

9
Poluarea industrială
• enumerarea completă a poluanţilor industriali este de ordinul a mii de substanţe
• detergenţi, cianuri, metale grele, acizi minerali şi organici, substanţe azotate, grăsimi, coloranţi,
fenoli, sulfuri şi NH₃.
Poluarea agro-zootehnică
• provine din reziduurile animale, produşi de eroziune ai solului, îngrăşăminte naturale sau
sintetice, substanţe minerale rezultate din irigare, ierbicide, pesticide, biostimulatori, antibiotice.
Poluarea chimică a apei poate fi:
1. Poluarea cu ţiţei şi reziduuri petroliere
2. Poluarea cu fenoli
3. Poluarea cu detergenţi
4. Poluare cu hidrocarburi
5. Poluarea cu substanţe nutritive
6. Poluarea cu pesticide
7. Poluarea cu ioni metalici.
Poluări foarte frecvente s-au înregistrat în ultimii ani ca urmare a naufragiilor unor petroliere
ce au deversat în mări şi oceane sute de mii de tone de petrol.
Barilul de petrol este o unitate de volum echivalentă a 42 galoane americane, care sunt
aproximativ echivalente cu 158,9873 L sau 34,97231575 galoane imperiale.
Se folosește în principal pentru a defini producția și consumul de petrol. Se utilizează îndeosebi
în Statele Unite ale Americii.
Masa unui baril de petrol poate fi între 119 și 151 kg, depinzând de densitatea petrolului
50% din poluările cu ţiţei sunt asociate cu activităţile de transport maritim.
Reziduurile de petrol conduc la:
- creşterea temperaturii şi turbidităţii
- formarea unei pelicule de petrol la suprafaţa apei sau a unor emulsii (apă – petrol sau petrol –
apă)
- schimbarea compoziţiei apei, prin dizolvarea în aceasta a substanţelor petroliere solubile, toxice
în anumite concentraţii, pentru organismele acvatice, om şi animale.
Poluarea cu detergenţi
- substanţe tensioactive
- cei mai răspândiţi: detergenţi anionici
- influenţează calitatea apelor
- au efecte şi asupra organismelor acvatice (peştii fiind foarte sensibili)
- efectele toxice asupra omului apar la concentraţii ridicate (aprox. 1g/kg corp)
- cresc toxicitatea celorlalţi compuşi cu care se află concomitent în apă
- unii produşi de degradare a detergenţilor sunt mai toxici decât compusul iniţial.
Impactul detergenţilor asupra apei
- apa preia gustul şi mirosul particular (de parfum) al detergenţilor
- reducerea capacităţii de transfer a oxigenului din atmosferă în apă

10
- scăderea capacităţii de autoepurare a apelor
- acţiune toxică asupra florei şi faunei
- scăderea intensităţii de desfăşurare a fotosintezei (în cazul algelor)
- scăderea capacităţii de metabolizare (în cazul bacteriilor)
- sulfatul de sodiu măreşte salinitatea apei
- înălbitorii eliberează în apă clor sau bor.
Poluare cu hidrocarburi
- hidrocarburile policiclice aromatice au acţiune asupra organismului
- se dizolvă foarte lent în apă
- solubilitatea e favorizată de prezenţa detergenţilor anionici
- în mod obişnuit, în apă se găsesc în concentraţii mici
- fluorantrenul, benzofluorantrenul, benzopirenul, benzopirilenul - acţiune cancerigenă.
Poluarea cu substanţe nutritive
o artificiale: azotatul de calciu, azotatul de sodiu, azotatul de potasiu, azotatul de amoniu,
sulfatul de amoniu, nitrocalcarul, fosfat de amoniu, ureea. Din cauza prețului de cost, aceste
produse chimice nu sunt suficient purificate și conțin diverse impurități, în special metale
toxice: Cr, Cd, Cu, Pb, Ni, Se
o naturale: gunoiul de grajd, urina, etc; conțin importante cantități de substanțe organice cu
azot în moleculă
- îngrășămintele naturale sau artificiale ajung în ape, prin spălarea solului.
Impactul substanţelor nutritive asupra apelor
- moartea în masă a peştilor
- la suprafaţa apelor cu conţinut mare de substanţe nutritive apar insecte
- apa are o culoare verzuie sau roşie cu miros neplăcut de materie organică şi de sulf
- creează dificultăţi staţiilor de tratare şi epurare a apelor.
Poluarea apei cu pesticide
- pesticidele împrăştiate pe terenurile agricole sunt purtate de vânt şi spălate de apa ploilor
- organocloruratele - degradare biologică înceată, remanenţă prelungită în apă
- pot avea efect asupra organismului uman: ficat, S.N.C, glande endocrine (sexuale), enzime etc.
- acţiune cancerigenă asupra descendenţilor.
Efectele poluării apelor cu pesticide
- alterarea proprietăţilor organoleptice ale apei
- apariţia de dezechilibre biologice, moartea peştilor, posibile efecte toxice la om
- gust şi miros puternic + modificarea culorii apei
- toxicitate pentru om cu potenţial cancerigen dovedit.
Poluarea apei cu ioni metalici

11
 Toxice
Metale netoxice Metale toxice
(pentru om)
•Fier •Zinc •Mercur
•Aluminiu •Vanadiu •Cadmiu
•Mangan •Bor •Plumb
•Beriliu •Cobalt •Crom
•Nichel •Bariu
•Cupru •Molibden
•Argint

O dată absorbite la nivelul ficatului, rinichilor sau chiar oaselor, metalele grele se elimină foarte
greu (t₁/₂ Cd= 30 de ani).
Expunerea la metale grele poate induce boala canceroasă.
Principalele surse de poluare a mediului cu metale grele :
• exploatarea zăcămintelor şi utilizarea metalelor în diverse domenii
• eroziunea solului, care trimite metalele spre apă şi sedimente
• extracţia de ape din ce în ce mai profunde, ce pot fi contaminate cu metale grele
• erupţiile vulcanice terestre sau submarine.

B. Poluarea
fizică şi biologică
a apei

Poluare Poluare
Poluare termică
radioactivă biologică

1. Poluarea termică a apei

• Poluarea termică a apelor constă în creşterea sau scăderea semnificativă a temperaturii mediului
acvatic, faţă de temperature normală
• Poluarea termică a apelor de suprafaţă este legată de utilizarea apei ca lichid de răcire în diverse
ramuri industriale:
- producerea de curent electric
- oţelăriile
- industria celulozei şi hârtiei
- industria chimică
- industria petrochimică.
Efectele creşterii temperaturii apei:

12
- înmulţirea excesivă a bacteriilor
- influentează viaţa macrofaunei acvatice
- dezvoltarea excesivă a anumitor alge (la t=35°C se vor dezvolta excesiv algele albastre).
* Tratarea apelor în vederea potabilizării lor este şi ea afectată de poluarea termică. Ca urmare a
creşterii cantităţilor de substanţe organice şi anorganice dizolvate, apa primeşte un gust şi un miros
neplăcut.

2. Poluarea radioactivă
Sursele de poluare radioactivă a apelor pot fi naturale sau artificiale:
• radioactivitatea naturală a apei se datorează unor depozite minerale ce conţin substanţe
radioactive.
• cele mai periculoase surse artificiale de poluare radioactivă a mediului sunt accidentele nucleare
majore
• extragerea şi tratarea minereurilor ce conţin substanţe radioactive
• funcţionarea reactoarelor nucleare
• eliminarea apelor de răcire rezultate din activitatea reactoarelor nucleare
• naufragiile submarinelor nucleare.
Fisiunea nucleară este procesul de rupere a nucleelor grele (cu numărul de masă A mare) instabile
în două nuclee mai uşoare, o dată cu eliberarea unor neutroni şi a unei energii mari. Fisiunea
nucleară poate fi naturală (care este un proces spontan) şi stimulată (declanşată prin bombardarea
cu neutroni a unui nucleu stabil şi greu). Nucleul greu devine instabil prin absorbţia neutronului şi
se sparge într-o pereche de nuclee mai uşoare, cu eliberare de energie, care depăşeşte mult energia
cinetică a particulelor care s-au ciocnit. Acest exces de energie se datorează reducerii masei
nucleare.
Procesul de fisiune este însoţit de încă câteva procese.
Fragmentele rezultate din spargerea nucleului greu se îndepărtează unul de altul datorită
respingerii electrice şi încălzesc mediul înconjurător prin ciocniri cu particulele întâlnite.
Fragmentele se află într-o stare energetică excitată, iar nucleonii se rearanjează într-o configuraţie
corespunzătoare unui nucleu cu o masă medie eliberându-se fotoni.
Dacă nucleul este caracterizat printr-un raport mic între numărul de neutroni şi cel de protoni,
atunci o parte din neutroni trec în protoni cu emisie beta.
Fisiunea nucleară stimulată a fost descoperită de Otto Hahn, Fritz Strassman şi Liese Meitner în
1939. Fenomenul constă în capturarea unui neutron lent, un nucleu se rupe în două nuclee de masă
intermediară şi 2-3 neutroni rapizi.
Radioactivitatea naturală şi artificială
• Radioactivitatea este un fenomen nuclear. Unele nuclee emit spontan din interiorul lor
particule/radiatii care exista sau apar în procese ce se petrec acolo
• In afara de radioactivitatea naturala exista si radioactivitate artificiala, numita astfel
impropriu, deoarece nu este vorba despre ceva artificial, ci despre un fenomen de asemenea

13
 natural, dar care apare numai conditii de laborator (si care este probabil sa existe în stare
naturala undeva în Univers).
Ce proprietăţi au radiaţiile ?
Din ce particule sunt formate?

• Radiatia alfa are putere de patrundere foarte mica, fiind formata din particule cu sarcina
pozitiva si masa mare; experientele efectuate de Rutherford au aratat ca particulele alfa
sunt nuclee de heliu. Radiatiile alfa sunt formate din grupuri de particule cu energii bine
determinate .
• Radiaţia alfa este o radiaţie care ionizează ţesuturile având un efect dăunător asupra
organismelor vii.
Ce proprietăţi au radiaţiile ?
Din ce particule sunt formate?

• Radiaţia beta are putere de pătrundere mai mare decât radiaţiile alfa. Sunt formate din electroni
si pozitroni.
• Radiaţiile beta sunt emise cu toate energiile posibile cuprinse într-un interval larg; zicem că
spectrul energetic al radiaţiilor beta este un spectru continuu.
Ce proprietăţi au radiaţiile ?
Din ce particule sunt formate?

• Radiaţia gama are cea mai mare putere de pătrundere şi nu este deviată de câmpuri electrice sau
magnetice.
• Această radiaţie este de natură electromagnetică şi are lungimea de undă foarte mică.
• De regulă, radiaţia gama însoţeşte radiaţia alfa şi beta.
Principalele mărimi legate de radiaţii nucleare

14
SISTEMUL INTERNAŢIONAL DE UNITĂŢI DE MĂSURĂ
• newton (N ) - unitate de măsură a forţei. Denumită astfel în cinstea lui Sir Isaac Newton (1642
– 1727).
• joule (J) – unitate de măsură a energiei. Denumită astfel în cinstea lui James Prescott Joule (1818
- 1889).
• watt (W) – unitate de măsură a puterii. Denumită astfel în cinstea lui James Watt (1736 – 1819).
• pascal (Pa) - unitate de măsură a presiunii. Denumită astfel în cinstea lui Blaise Pascal (1623 –
1662).
• hertz (Hz) - unitate de măsură a frecvenţei. Denumită astfel în cinstea lui Heinrich Hertz (1857
– 1894).
•amper (A) - unitate de măsură a intensităţii curentului electric. Denumită astfel în cinstea lui
André-Marie Ampère (1775 – 1836).
• volt (V) - unitate de măsurăa tensiunii electrice. Denumită astfel în cinstea lui Alessandro Volta
( 1745-1827)
• ohm (w) – unitate de măsură a rezistenţei electrice. Denumită astfel în cinstea lui George Simon
Ohm (1789-1854)
• farad (F) – unitate de măsură a capacităţii electrice. Denumită astfel în cinstea lui Michael
Faraday (1791-1867)
• weber (Wb) – unitate de măsură a fluxului de inducţie magnetic. Denumită astfel în cinstea lui
Eduart Wilhelm Weber (1804-1891)
• tesla (T) – unitate de măsură a inducţiei magnetice. Denumită astfel în cinstea lui Nikola Tesla
(1856-1943).

Alte sisteme de măsură

• biot (Bi) – unitate de măsura a intensităţii curentului electric (CGSmₒ). Denumită astfel în cinstea
lui Jean Baptiste Biot ( 1774-1862)
• oersted (Oe)- unitate de măsură a intensităţii câmpului magnetic (CGSmₒ). Denumită astfel în
cinstea lui Hans Oersted (1777-1851)

15
• maxwell (Mx) – unitate de măsură a fluxului magnetic (CGSmₒ). Denumită astfel în cinstea lui
James Clerk Maxwell (1831-1879)
• gauss (Gs) – unitate de măsură a inducţiei magnetice. Denumită astfel în cinstea lui Carl Friedrich
Gauss (1777-1855).
Unităţi de măsură tolerate
• torr (torr) - unitate de măsură a presiunii. Denumită astfel în cinstea lui Evangelista Torricelli
(1608 – 1647).
• curie (Ci) - unitate de măsură a activităţii unui preparat radioactiv. Denumită astfel în cinstea lui
Marie Curie (1867 – 1934).
• roentgen (R) - unitate de măsură a expunerii la radiaţii. Denumită astfel în cinstea lui Wilhelm
Conrad Rontgen (1845 – 1923).
• einstein (Ei) – un mol de fotoni. Denumită astfel în cinstea lui Albert Einstein (1879 – 1955).
Efecte biologice ale radiaţiilor nucleare
Efectele biologice ale radiaţiei pot fi grupate în două tipuri: efecte deterministice (reacţii tisulare)
şi efecte stochastice.
Efectele stochastice (cancer si efecte ereditare)
Există dovada clară din biologia moleculară și celulară că deteriorarea ADN dintr-o singură celulă
de către radiație poate conduce la o celulă transformată care încă mai este capabilă de reproducere.
În ciuda sistemelor de apărare ale organismului, care sunt în mod normal foarte eficace, există o
mică probabilitate ca acest tip de deteriorare promovată de influența altor agenți, nu neapărat
asociați cu radiația, să ducă la o stare malignă (efect somatic).
Pentru că probabilitatea este mică, acest efect va apărea numai la câțiva dintre cei expuși. Dacă
deteriorarea inițială este la celulele germinale din gonade pot apărea efecte ereditare.
• Efectele somatice bine conturate
Precoce - Eritem, leucopenie, epilaţie
Întârziată - Cancer de piele, osteosarcom
• Efectele somatice stochastice
Precoce - Tulburări neuro-vegetative
Întârziată - Leucemie, cancer tiroidian
• Efecte genetice
Prima generaţie - Malformaţii ereditare şi congenitale; reducerea natalităţii; Generaţiile
următoare - Malformaţii recesive, diminuarea capacităţii imunobiologice.
- Grupa de radiotoxicitate foarte mare: 90Sr, 226Ra, 210Po, 239Pu
- Grupa de radiotoxicitate mare: 45Ca, 89Sr, 140Ba, 131I, U natural
- Grupa de radiotoxicitate medie: 24Na, 32P, 60Co, 82Br, 204Tl, 22Na, 42K, 55Fe
- Grupa de radiotoxicitate mica: 3H, 14C, 51Cr, 201Tl.
Cum ne protejăm împotriva radiaţiilor?
Măsuri de protecţie contra radiaţiilor:

16
• Ecranarea: radiaţiile emise de sursele radioactive sunt atenuate sau stopate prin ecrane adecvate
(aluminiu, plumb, oţel, beton). Substanţele radioactive sunt păstrate în containere închise ai căror
pereţi absorb radiaţiile care astfel nu mai ajung în exterior.
• Distanţa: iradierea cauzată de o sursă radioactivă scade cu pătratul distanţei dintre sursa şi
obiectul de iradiat. Staţi cât mai departe de sursa de radiaţii pe care o folosiţi.
• Timpul: iradierea este cu atât mai slabă cu cât timpul necesar staţionării în preajma unei surse
radioactive este mai mic. Lucraţi lângă o sursă radioactivă un timp cât mai redus faţă de cel permis
de normele de securitate.
Aplicaţii ale radiaţiilor: investigaţii medicale – radiografii pulmonare, dentare, scintigrame,
tomografii, etc.
3. Poluarea biologică
Principalele surse de poluare biologică:
 aportul difuz de ape pluviale în apele de suprafață
 epurarea insuficientă a apelor uzate orășenești din cauza lipsei tehnologiei adecvate sau din
cauza depășirii capacității de lucru a stației
 apele uzate, insuficient epurate rezultate din complexele de creștere a animalelor
 apele uzate, insuficient epurate rezultate din industria alimentară
 apele uzate din unitățile spitalicești.

II. Chimia şi igiena aerului

17
Compoziţia normală a aerului

Azot 78.09 %
Oxigen 20.95 %
Argon 0.92 %
Dioxid de carbon 0.03 %
Alte gaze 0.01 % (He Ne Kr Xe Rn H2 CH4)
78.09
20.95
0.92 0.03 0.01

Variaţiile oxigenului şi a bioxidului de carbon prezintă importanţă sanitară.

Oxigenul influenţează sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea presiunii
atmosferice, efectul fiind:
• scăderea presiunii parţiale la nivelul alveolei pulmonare
• alterarea schimbului de gaze
• alterarea procesului de oxigenare a sângelui
Apar fenomene de:
• hipoxie
• anoxie
Scăderi de până la 18% a O₂ în atmosferă sunt tolerate uşor de către organism.
La scăderi mai mari a concentraţiilor de O₂ apar:
• tulburări de hipoxie (în special cerebrală)
• tulburări de dezechilibru acido-bazic (alcaloză)
• sub 8-10% viaţa nu este posibilă.
Creşterea concentraţiei oxigenului nu provoacă tulburări decât în cazul în care se asociază cu
presiune crescută, situaţie în care apar:
• fenomene nervoase (convulsii)
• fenomene pulmonare.
Bioxidul de carbon - 0,03% - nu produce tulburări manifestate.
Tulburări apar în jurul valorii de 3%:
• tulburări respiratorii
18
• cianoză
• tulburări circulatorii însoţite de fenomene legate de dezechilibrul acido-bazic
- 20% concentraţie de CO₂ - moarte prin inhibarea centrului respirator.
Gaze variabile
- gazele variabile pot afecta calitatea aerului
- aceste gaze apar în atmosferă ca urmare a unor procese naturale, dar pot fi produse şi prin
activitatea omului
- metanul apare prin descompunerea unor materiale organice
- CO este produs de plante şi animale marine
- ozonul se produce prin acţiunea radiaţiilor ultraviolete asupra oxigenului
- amoniacul, bioxidul de azot şi compuşii cu sulf se produc în importante cicluri ecologice.
Aceste gaze contaminează aerul într-o măsura mai mare sau mai mică în funcţie de:
• natura lor chimică
• efectul biologic
• cantitatea în care se află în atmosferă
• timpul lor de înjumătăţire ( = timpul necesar pentru îndepărtarea în mod natural a unei cantităţi
egale cu jumătate din cea iniţială)
Echilibrul natural al gazelor atmosferice poate fi afectat de:
• efectul de seră
• încălzirea globală
• poluarea aerului
• subţierea stratului de ozon
• ploile acide.
Efectul de seră
- gazele deja existente în atmosferă trebuie să reţină căldura produsă de razele soarelui reflectate
pe suprafaţa Pământului
- atunci când din cauza poluării creşte proporţia gazelor ( = gaze de seră) este reţinută prea multă
căldură
- în secolul nostru temperatura medie globală a crescut cu o jumătate de grad
- această creştere de temperatură va continua
- la mijlocul secolului următor va ajunge la valoarea de 1,5-4,5 grade C.
Găuri în stratul de ozon
- stratul de ozon din stratosferă reţine razele ultraviolete ale soarelui
- degradarea stratului de ozon - cauzată de produse chimice numite cloro-fluoro-carburi, folosite
ca refrigerenţi şi în spray-urile cu aerosoli
- se descompun, clorul reacţionează cu moleculele de ozon, distrugându-le => cloridioni
- în cantităţi mici, radiaţiile ultraviolete sunt benefice pentru organism (sintetizarea vitaminei D,
vindecarea rănilor superficiale).
În cantităţi mari radiaţiile UV provoacă:
• îmbătrânire prematură • arsuri ale pielii

19
• cancer de piele
• cataractă
• boli infecţioase
• slăbirea sistemului imunitar
• acţionează asupra structurii ADN, ducând la modificări în ecosistemele acvatice şi terestre.
- 1985 - Antarctica - prima gaură de ozon.
- 16 septembrie - Ziua Internaţională a Stratului de Ozon.
Ploi acide
- se formează atunci când dioxidul de sulf sau oxizii de azot se amestecă în atmosferă cu aburii de
apă
- ploaia acidă distruge plantele şi animalele
- păduri întregi au dispărut din cauza ploilor acide.
- din cauza încălzirii globale, va creşte nivelul mărilor, regiunile situate mai jos vor fi înghiţite de
apă (ex: oraşe ca Londra sau New York)
- regiuni întregi pot fi secate complet, ducând la foamete şi la pierderea multor vieţi omeneşti.

Prag de nocivitate
= concentraţia minimă de poluant la care apar efectele dăunătoare asupra organismelor şi bunurilor
materiale.
- este un indice al gradului de periculozitate
- legea O’Gare redă relaţia concentraţia poluantului şi timp:
t(c-cₒ)=k
t - timpul în ore necesar pentru a produce un anume efect dăunător asupra unei anume specii
c - concentraţia unui gaz anume exprimată în părţi per million (p.p.m)
cₒ - concentraţia anume a gazului (în p.p.m) care produce efectul dăunător.
Poluarea aerului
Poluanţii din aer pot fi substanţe străine din compoziţia normală sau substanţe care intră în această
compoziţie şi care în funcţie de concentraţie sau timp de acţiune exercită un efect nociv asupra
omului.
Natura poluanţilor:

20
 2. Gaze şi vapori
toxici

- au stabilitate mare
- au putere de
difuziune mare

1. Suspensii sau
aerosoli

< 0,1 µm, cu stabilitate

> 10 µm, cu foarte
stabilitate mică în
10µm - 0,1µm mare, care se
aer, putere de deplasează cu
difuziune mică mişcări browniene

Dintre reacţiile cele mai frecvent întâlnite menţionăm fenomenele de oxidare fotochimică
declanşate în primul

21
rând de radiaţiile UV din atmosferă.
În acest fel are loc:
SO₂ + ½ O₂ → SO₃
SO₃ + H₂O → H₂SO₄
Fenomenul poate fi catalizat – în afara radiaţiilor ultraviolete – şi de poluanţi industriali cu
efect oxidant.

Surse de poluare ale atmosferei

După formă:
• surse punctuale - poluantul este eliberat în atmosferă printr-o gură de evacuare de dimensiuni
neglijabile
• surse liniare - poluantul este eliberat printr-un sistem cu o singură dimensiune în plan orizontal
• surse de suprafață - eliberarea în atmosferă a poluantului se face în două dimensiuni
• surse de volum - emisiile au loc în trei dimensiuni.

Dupa mobilitate sursele se împart în:

• surse fixe - coşurile de evacuare
• surse mobile - mijloacele de transport precum automobilul.

După înălţimea la care are loc emisia faţă de sol sursele pot fi:
• surse care se manifestă la sol
• emisii care petrec la înălţimi joase sub 50 m
• emisii de înălţimi medii cuprinse între 50 şi 150 m
• surse înalte unde emisia are loc la înălţimi mai mari de 150 m.

După regimul de funcţionare:

• cu funcţionare continuă şi emisie constantă pe diferite perioade medii sau lungi de timp
• cu funcţionare intermitentă în cazul în care emisia se întrerupe la diverse perioade de timp
• surse instantanee cu emisii pe perioade scurte de timp (accidentele industriale).

Surse de
poluare

naturale artificiale

22
Poluarea aerului – surse naturale
- sunt rezultatele proceselor naturale care au loc în diferite ecosisteme
• poluarea cu pulberi provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vânt
• furtuni de praf
• erupţii vulcanice
• emanaţii de gaz din sol
• incendii de păduri
• descărcarile electrice
• radioactivitatea terestră şi cosmică.
Poluarea aerului – surse artificiale
1. Procesele de combustie – se arde combustibilul + se obţine energie
- printr-o ardere completă a unui combustibil pur => doar CO₂ şi H₂O - substanţe practic lipsite
de nocivităţi considerabile
- practic - combustibilii nu sunt puri nici arderea nu este completă
- fumul rezultat conţine atât suspensii – cenuşă, cărbune, Si, Al, oxizi de Fe, Zn, Cd, V, Ni, Se
– cât şi gaze – oxizi de azot, SO2, CO, HF, aldehide şi alte hidrocarburi cancerigene, în special
benzopiren.
2. Procesele industriale diverse
• incinerarea deşeurilor, care are ca rezultat fumul negru, SO₂, CO, Cl ionic, HCl, fluoruri,
aldehide, acizi organici, cianuri, oxizi de azot.
• metalurgia feroasă emite ca principali poluanţi: oxizi de Fe, Mn, As, Ni, silicaţi, oxizi de sulf,
sulfaţi, H₂O.
• metalurgia neferoasă poate elimina în atmosferă oxizi de Pb, Zn, Ba, Cu, Cd.
• din industria chimică rezultă o paletă largă de poluanţi.

Surse
artificiale

Surse
Surse mobile
staţionare

Procese
Procese de
industriale
combustie
diverse

Poluarea aerului – surse mobile

23
Sursele mobile sunt reprezentate de către mijloacele de transport:
• rutiere
• feroviare
• aeriene
• maritime
În unele ţări, autovehiculele reprezintă cea mai importantă sursă de poluare.
- în SUA - 60% din emisiile poluante provin de la autovehicule
- în alte ţări - ajung până la 90%.
Aceste emisii prezintă două particularităţi:
• sunt foarte aproape de sol şi se creează concentraţii mari la altitudini mici
• poluarea se face pe întreaga suprafaţă a localităţii
Volumul, natura şi concentraţia poluanţilor emişi depind de:
- tipul de autovechicul
-natura combustibilului
- condiţiile tehnice de funcţionare.
ubstanţe puse în libertate: CO, NOx, Pb, hidrocarburi policiclice.
Oxidul de carbon
- este constant eliminat în gazele de eşapament
- se degajă aprox. 275g la 1 L benzină arsă într-un motor în patru timpi cu aprindere prin scânteie
- 7g la un motor Diesel.
Oxizii de azot
- mono şi bioxidul de azot
- se elimină constant şi în cantitate ridicată
- stau la baza unor reacţii fotochimice din atmosferă care au loc în prezenţă de NOx, a
hidrocarburilor şi a radiaţiilor solare → substanţe care pun în libertate oxigen atomic.
Hidrocarburile
- sunt emise de toate tipurile de autovehicule
• Hidrocarburi aromatice
• Olefine
• Naftene
• Parafine
• Hidrocarburi policiclice cu efect cancerigen: benzopiren, naftil-perilen.
Plumbul
• eliminat doar de motoarele cu aprindere prin scânteie (se găseşte în antidetonantul utilizat în
benzină)
• prin ardere → plumb mineral
Există o serie de substanţe care se adaugă benzinei sau uleiurilor pentru a le îmbunătăţi calităţile,
care pot contribui la poluarea atmosferei:
• antioxidanţi
• lubrifianţi

24
• anticorozivi
• detergenţi
- motoarele în 2 timpi - cele mai poluante
- motoarele în 4 timpi cu aprindere prin scânteie elimină
- plumb
- monoxid de carbon
- hidrocarburi
- motoarele Diesel emit cantităţi mai mari de oxizi de azot şi suspensii.
- poluanţii emişi în atmosferă sunt supuşi fenomenului de autopurificare (proces de diluţie, de
transformare chimică, de sedimentare)
- procesele de diluare şi depunere duc la scăderea concentraţiei
- procesul de transformare chimică e inconstant, uneori formează substanţe cu agresivitate mai
mare
- suspensiile au stabilitate mai mică în atmosferă decât gazele şi au capacitate de difuzie mai redusă
- gazele difuzează mai uşor în atmosferă
- gazele cu densitate mare se acumulează la nivelul solului, cele cu densitate mică se ridică în
straturile superioare ale atmosferei.
Factorii de mediu care influenţează autopurificarea şi realizarea unor concentraţii mai mari sau
mai mici:
• emisiile
• factorii meteorologici
• factorii geografici
• factorii urbanistici
Emisiile influenţează procesul poluării şi autopurificării prin natura şi volumul emisiilor
poluante.
Factorii urbanistici favorizează sau împiedică autopurificarea aerului.
Factorii meteorologici influenţează procesele de autopurificare prin:
• temperatura aerului
• umiditatea aerului
• precipitaţiile
• curenţii de aer
• radiaţiile
Factorii geografici:
• relieful
• prezenţa oglinzilor de apă
• vegetaţia.
SMOG
- cuvânt compus din “smoke” şi “fog”
- amestecul de vapori format conţine aldehide, O₃, NOx, nitraţi de peroxiacil.
- un aport mare îl au fumurile puse în libertate după arderea cărbunelui şi a combustibilelor.

25
- astfel de fenomene au fost descrise în Anglia încă din Evul Mediu
- efectele sale caracteristice sunt iritaţii la ochi şi asupra sistemului respirator.
- în general se formează în zone industriale sau zone foarte populate
- în compoziţia sa chimică intră: CO, NO, compuşi organici volatili, SO₂, hidrocarburi, care în
prezenţa razelor de soare şi a căldurii reacţionează între ei, dar şi cu NH₃ şi alte substanţe
- toţi aceştia au caracter foarte puternic oxidant
- smogul reprezinză o problemă în toate oraşele moderne
- severitatea se poate determina cu ajutorul unui nefelometru.
Ozonul
- poluant este numai O₃ din troposferă şi nu cel din stratosferă, care formează stratul de O₃
protector
- pe cale naturală O₃ se formează în urma descărcărilor electrice şi sub acţiunea razelor solare
- artificial - din surse de poluare terestre, de la autovehicule, de la NOx şi compuşi organici volatili
rezultaţi la arderea şi prelucrarea ţiţeiului.
- formarea lui este un proces fotochimic
- este un oxidant puternic cu miros caracteristic şi are culoare albăstruie.
Acţiunea lui se exercită prin următoarele două mecanisme:
1) oxidarea grupurilor sulfhidril şi aminoacizi ai enzimelor, coenzimelor, proteinelor şi peptidelor
2) oxidarea acizilor graşi polinesaturaţi la acizi graşi peroxidici.

Compuşi organici volatili

• produsele petroliere
• benzina
• esterii de petrol
• benzen
• acetonă
• heterociclii
• nitroderivați
- compușii organici volatili și NOx, contribuie formarea ozonului
- produc efecte mutagene și cancerigene.

Acţiunea poluării aerului asupra sănătăţii

26
 Efecte
imediate
Efecte
directe
Dpdv al Efecte de
acţiunii lungă durată
Efecte
indirecte

A. Efectele directe - modificările care apar în starea de sănătate a populației:

 creșterea mortalității
 creșterea morbidității
 apariția unor simptome, modificări fizio-patologice
 încărcarea organismului cu agenții poluanți.
Efectele imediate - modificări prompte ale mortalității sau morbidității ca urmare a creșterii
nivelului de poluare a aerului.
- apar tulburări ale bolilor respiratorii, cardiovasculare, agravarea simptomelor la bolnavii de
bronșită cronică
- din interacțiunea razelor solare cu Nox și hidrocarburi → poluare fotochimică cu acțiune iritantă
asupra mucoaselor oculare și respiratorii
- au existat și cazuri de intoxicații acute, apărute în urma unor accidente (eliminarea bruscă în
atmosferă a unor cantități importante de gaze toxice).
- Poza Rica – 1950 - substanța toxică: hidrogen sulfurat
- efect: manifestări patologice specifice iritațiilor de lungă durată
- intoxicațiile cu monoxid de carbon.
Efectele de lungă durată- apariția unor fenomene patologice în urma expunerii prelungite la
poluanții atmosferici.
- apar după intervale lungi de timp de expunere (ani, zeci de ani).
Manifestări patologice:
 intoxicații cronice
 fenomene alergice
 efecte carcinogene, mutagene, teratogene
 boală cu etiologie multiplă
- foarte rar acționează un singur agent poluant asupra organismului
- în mod obișnuit, poluarea aerului e caracterizată prin existența în atmosferă a unui amestec de
substanțe poluante.

Poluanţi atmosferici

27
 Iritanţi

Cancerigeni Fibrozanţi

Toxici
Alergenici
asfixianţi

Sistemici

Poluanții iritanți - efecte iritative asupra mucoasei oculare și a aparatului respirator.

• pulberi netoxice
• bioxid de sulf
• bioxid de azot
• ozonul
• substanțe oxidante
• clorul
• amoniacul
- poluarea iritantă - cea mai răspândită dintre tipurile de poluare.
Poluanții iritanți determină modificări la nivelul:
• căilor respiratorii
• alveolei pulmonare
Patologie asociată:
• bronșită cronică
• emfizem pulmonar
• astm bronșic
Poluanții fibrozanți produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator.
• bioxid de siliciu
• oxizii de fier
• compuşii de cobalt
• compuşii de bariu.
Poluanții toxici asfixianți - împiedică asigurarea cu oxigen a țesuturilor organismului
- cel mai important: monoxidul de carbon
- CO + hemoglobina → compus stabil: carboxihemoglobina care împiedică oxigenarea
sângelui și transportul de oxigen către țesuturi

28
 - când proporția de carboxihemoglobină depășește 60% din Hb totală, apar fenomene toxice
grave, mortale
- Intoxicația acută - rară (doar în spații închise în prezența unor surse importante de CO).
- fixarea CO de Hb - fenomen reversibil.
Expunerea repetată poate duce la apariția unor tulburări stabile, și e inclusă în etiologia unor
boli ca:
• ateroscleroza
• infarct miocardic
• tulburări ale dezvoltării fătului.
Poluanți sistemici - agenți toxici ce determină leziuni specifice la nivelul anumitor organe sau
sisteme.
• plumb • vanadiu
• fluor • seleniu
• cadmiu • fosfor
• mangan • pesticide organoclorurate
• mercur • organofosforice
Poluanții alergenici
1. Poluanți alergenici naturali:
• polen
• fungi
• insecte
• praful din casă.
2. Poluanți proveniți din surse artificiale:
• industria maselor plastice
• industria farmaceutică
• fabricile de insecticide.
Poluanți cancerigeni:
• de natură organică: hidrocarburile policiclice aromatice
• de natură anorganică: azbestul, arsenul, cromul, cobaltul, nichelul, seleniul.
- apariţia alergiei alimentare este în strânsă legătură cu gradul de poluare la care copiii sunt expuşi
încă de la vârste fragede
- în atmosfera marilor oraşe ar exista o bacterie care determină apariţia intoleranţei la diferite
alimente
- studiu - 38. 465 de copii (savanţii americani de la Northwestern University Feinberg School of
Medicine)
- cei din zona urbană prezintă un risc dublu de a suferi de intoleranţă la crustacee şi la alune spre
deosebire de cei care stau in zonele rurale
- 10% dintre copii care stau la oraş suferă de alergie alimentară spre deosebire de cei din zona
rurală (6%).
B. Efecte indirecte - modificările produse de poluarea aerului asupra mediului:

29
 • florei
• faunei
• este redusă radiația solară, scade luminozitatea, este favorizată apariția ceței
- unii poluanți oxidanți (freonul din spray-uri) ajunge în straturile superioare ale atmosferei unde
reduc pătura de ozon.

III. Chimia şi igiena solului

Formarea şi compoziţia solului

Uscatul - format din continente și insule
- nu constituie numai suport pentru desfășurarea vieții omului și a mai multor viețuitoare adaptate
respirației în aer liber
- reprezintă și principalul depozit al unor resurse minerale

Omul a exploatat din timpuri vechi sarea si unele minereuri metalifere (aur, fier apoi mercur, la
sfarsitul sec al XIX-lea).
- cărbunii încep a fi exploatați din primele secole ale mileniului nostru
- petrolul începe a fi exploatat în secolul XIX
- gazele încep a fi exploatate în secolul XX.

30
- solurile s-au format într-o perioadă lungă de timp
- sunt alcătuite din resturi vegetale și animale
- la transformarea resturilor vegetale- rol important îl au bacteriile, ce transformă aceste resturi în
humus
- există zone întinse lipsite de condițiile necesare pentru formarea solului (deșerturi, zone acoperite
de calotele glaciare)
- răspândirea solurilor pe glob depinde de zonele de climă, zonele de vegetație și relief.
Solul - partea superficială a scoarței terestre; s-a format din fondul mineral al acesteia, ca urmare
a unui complex de procese mecanice, fizice, chimice și biologice desfășurate pe lungi perioade de
timp.
- grosimea medie- 1,5 m≈ 0,0037% din grosimea medie a scoartei terestre (=40 km).
Tipuri de sol
Solul nisipos - particulele mari de nisip care îi măresc gradul de aerare și drenare.
Solul lutos - reține mai multă umiditate și uneori devine foarte compact
- potrivit pentru plantele care au nevoie de multă apă.
Solul argilos - combinația perfectă: 40% nămol, 40% nisip, 20% argilă
Solul de turbă - conține mai mult material organic natural decât alte soluri
- recomandat florilor și plantelor de apartament.
Solul calcaros - aspect albicios - cantitate mare de pietre.
Solurile de tundra - sărace în substanțe organice
- puțin favorabile agriculturii (Siberia, Nordul Canadei).
Podsolurile - tipice pentru climatul temperat umed și relativ rece, sub păduri de conifere și conifere
în ameste de foioase
- culoare albicioasă – cenușie
- potrivite numai pentru plante nepretențioase la cantitatea de substanțe nutritive (ovăz, secară ,
cartofi).
Soluri brune - se formează în climatele temperate
- tipice pentru Europa centrală și vestică, sau pentru nord-estul SUA
- potrivite pentru culturi, fiind fertile
Cernoziomurile - soluri de o mare fertilitate
- favorabile plantelor mai puțin pretențioase la umezeală (grau, orz, floarea-soarelui, porumb)
- caracteristice câmpiilor
- culoare brun-închisă, neagră.
Terra rosa - soluri brune sau roșii datorită acumulării oxizilor de fier în sezonul arid
- în general fertile
- specifice zonei mediteraneene.
Soluri lateritice - formate pe calcare sau pe roci vulcanice
- specifice zonelor ecuatoriale, subecuatoriale și tropicale umede
Solurile aluviale - de-a lungul mărilor, fluviilor și câmpiilor litorale
- cele mai tinere.

31
Mocirlele - în zone cu exces de umiditate
- soluri mlăştinoase.
Solurile de pădure - se formează în condiţii de silvostepă şi sub păduri de foioase însoţite de un
covor ierbos
- stratul de sol are o grosime mică şi conţine o cantitate mică de humus
- pot fi: cenuşii de pădure şi brune de pădure.
Chimia şi igiena solului
Sol - acea parte a scoarţei Pământului unde se petrec procese biologice.
Granule - sunt cele mai mici componente ale solului, care rezistă la deformarea mecanică.
Pori - spaţiile rămase libere între granulele solului.
Porozitatea - este volumul total al porilor.
Proprietăţi fizice ale solului
1. Permeabilitate pentru aer
- depinde de mărimea porilor, nu de V total al acestora
- cu cât solul conţine mai mult aer, cu atât procesele biologice sunt mai active
- din cauza degradării substanţelor organice, aerul teluric diferă de aerul atmosferic
- este mai sărac în O2 dar mai bogat în CO2
- în compoziţia aerului din sol mai apar şi alte gaze: NH3, H2S, CH4
- cu cât compoziția aerului teluric e mai apropiată de cea a aerului atmosferic, solul e mai curat.
2. Permeabilitate pentru apă
- depinde de mărimea porilor și de V total al acestora
Se cunosc soluri permeabile:
• “în mare“ ex. Nisipul - ușor stăbătute de apă
• “în mic “ ex. Argila - rețin apa
Apa se găsește așezată în straturi succesive = zonele lui Hoffman:
1. de evaporare
2. de filtrare
3. de capilaritate
4. propriu-zisă.
Eliminarea aerului şi înlocuirea sa cu apă în porii solului are un efect nefavorabil asupra gradului
de salubritate.

1. Zona de evaporare - cea mai superficială

- supusă modificărilor determinate de variațiile de T
2. Zona de filtrare- străbătută de apă
- reține impurități
- protejează calitatea apelor subterane
3. Zona de capilaritate - apa subterană ajunge în porii solului
4. Zona apei propiu-zise- grosime variabilă
- pânza de apă subterană
- sub, stratul de sol impermeabil.

32
3. Capilaritatea
- permite apei subterane să se ridice prin porii săi către straturile superficiale
- este în raport invers cu permeabilitatea
- are rol important în construcții
- cu cât capilaritatea solului e mai mare, cu atât apa subterană poate ajunge în porii
materialelor de construcții → umezeală, igrasie.
4. Selectivitate
- calitatea solului de a reţine diferite impurităţi
- are la bază fenomenul de absorbţie (pe suprafaţa granulelor de sol)
- solurile greu permeabile sunt soluri cu grad mare de selectivitate
- impurităţile reţinute sunt cele în suspensie, dar şi microorganismele
- o soluţie de fuxină filtrată prin sol poate deveni incoloră
- rol în protecția apelor subterane
- rol igienico-sanitar.
5. Temperatura
- depinde de structura mecanică, natura și compoziția chimică a solului
- solul este un rău conductor de căldură
- solurile cu granule fine și umede se încălzesc greu, dar se și răcoresc greu (înmagazinează
căldura)
- solurile cu granule mari se încălzesc repede dar și pierd ușor căldura acumulată
- menținerea căldurii depinde și de culoarea solului
- solurile inchise la culoare rețin radiațiile calorice (potrivite pentru dezvoltarea culturilor).
- influenţează procesele biologice şi biochimice
- rol în întreținerea vieții organismelor, microorganismelor
- rol important atât în autopurificarea solului cât şi în transmiterea diferitelor maladii
epidemice
- rol în protejarea instalaţiilor de variaţii ale temperaturii (rezervoare, conducte).
Proprietăţile solurilor
Culoarea - oferă informații despre modul de formare și despre compoziția solului
- variația de la alb, brun, până la negru- creșterea conținutului de humus
- galben și rosu indică- compuși ai fierului (în zonele calde și umede)
Textura - se referă la proporția de nisip, praf și argilă
- cele mai bune sunt solurile lutoase (datorită permeabilității)
Structura - reprezintă modul în care particulele solide din sol se grupează în agregate de mărimi
și forme diferite cu ajutorul unor lianți din sol (humus, oxizi)
- grăunțoasă, prismatică, lamelară
- rol important în capacitatea de absorbție a apei.
pH-ul- concentrația în protoni din componența solului, raportată la ionii de hidroxil
- măsoară aciditatea și alcalinitatea solului
- plantele, în funcție de specie, sunt adaptate la soluri cu pH diferit.

33
- valorile pH-ului solului se înscriu cel mai adesea între 4 și 11.

Compoziţia naturală a solului

Un sol de calitate bună are:
- 45% substanţe minerale (argilă, nămol, nisip)
- 25% apă
- 25% aer
- 5 % substanţe organice
Componenţii organici şi minerali – constanţi, procentul de apă şi aer variază.
Solul este un factor ecologic important pentru că:
• se află în strânsă corelație cu clima unei regiuni prin configurație, natură și structurală
• de calitatea lui depinde formarea și protecția surselor de apă subterane și de suprafață
• determină creșterea și dezvoltarea vegetației, influențând astfel în mod
indirect alimentația omului
• are un rol hotărâtor în amplasarea localităților, asigurarea condițiilor optime de construcție
a locuințelor, de dezvoltare socială și economică a așezărilor umane.
Proprietăţi chimice şi coloidale ale solului:

- Cvarţ - SiO2
- Feldspat - KAlSi3O8
- Biotită - K(Mg,Fe)3AlSi3O10(OH)2
- Calcit - CaCO3.
Material mamă - materialul mineral din care este format solul
- materialul mamă se transformă în sol în urma proceselor fizice şi chimice de erodare,
transportare, depozitare şi de precipitare
Soluţia solului - apa din sol, care conţine:
• săruri minerale dizolvate
• compuși organo-minerali și organici
• gaze și particule fine coloidale.
Compoziţia soluţiei solului depinde de:
• cantitatea şi calitatea precipitaţiilor atmosferice
• compoziţia fazei solide a solului
• alcătuirea cantitativă şi calitativă a materialului stratului vegetal al biocenozelor
• de activitatea vitală a mezofaunei şi a microorganismelor.
Proprietăţi chimice şi coloidale ale solului

34
 Lignine
30%

Glucide
Proteine complexe
30%
Humus

Ceruri Grăsimi

Humusul - coloid organic

- reprezintă penultimul stagiu de descompunere a materiei organice

- este un amestec stabil timp de secole sau chiar milenii
- structura sa biochimică îi conferă proprietăţi de tamponare
- creşte capacitatea solului de schimbare a cationilor în urma legării nutrienţilor prin
chelatare
- la plante are un rol mai degrabă hormonal decât nutritiv.
Substanţele minerale, organice şi organo-minerale care intră în compoziţia fazei lichide a solului
se pot prezenta sub formă de:
• combinaţii solubile (dizolvate)
• combinaţii coloidale.
Coloizii - particule foarte mici, cu diametrul cuprins între 10-4 =>10-6mm
- reprezintă de la 1/10 până la 1/4 din cantitatea totală de substanţe care se găsesc în soluţia
solului
- se formează în urma fragmentării rocilor şi mineralelor.
Partea coloidală a solului este alcătuită din coloizi:
- minerali (argilă, hidroxizi sau oxizi hidrataţi de Fe şi Si)
- organici (acizi humici)
- organo-minerali (argilo-huminele, alumo- şi fero-humaţii).
Conţinutul coloizilor din sol depinde de:
• textura solului
• conţinutul humusului
- cele mai bogate în coloizi sunt solurile grele, humificate

35
 - coloizii solului trec în mediul de dispersie (soluţia solului) sub formă de particule cu o
anumită alcătuire - micele coloidale
- micela coloidală este alcătuită dintr-un nucleu înconjurat de diferiţi ioni sub formă de
straturi.
Proprietăţile principale ale coloizilor sunt:
• reţinerea (absorbţia) și schimbul de cationi
• peptizarea şi coagularea.
- stare de sol - coloizii solului, având aceeaşi sarcină (predominant negativă) în soluţie se resping.

- stare de gel - ionii cu sarcina pozitivă determină unirea mai multor particule coloidale la un loc
=> agregate de particule coloidale, care se depun.

- Coagulare (închegare) - transformarea coloizilor din stare de sol în stare de gel

- Peptizare - din stare de gel în stare de sol.
Compoziția chimică naturală a solului
Importanța sanitară
- conține toate substanțele chimice cunoscute
- elementele chimice trec din sol în aer, apă, vegetale
- excesul/carența minerală a solului duce la excesul/carența minerală a apei, alimentelor
vegetale, animalelor
- omul - direct influențat
- excesul/carențele duc la patologii specifice zonelor
- exemple de endemii bio-geochimice:
- fluoroza endemică - sol cu exces de fluor
- gușa endemică - sol carențat în iod.
Poluarea chimică a solului
- modificare dăunătoare pentru om, pentru speciile din ecosistemele naturale sau artificiale
- modificare a factorilor de mediu, ca rezultat al introducerii în mediu a poluanților (deșeuri
ale activității umane)
- consecință a unor activități umane
- înlăturarea ei este o problemă de corectare a erorilor ce o provoacă.
Caracteristicile poluării:
- crește datorită creșterii numerice a omenirii, creșterii necesităților umane și dezvoltării de noi
tehnologii
- creșterea poluării este exponențială cu factorii care o generează
- limitele admisibile ale poluării nu se cunosc, deoarece nu cunoaștem capacitatea de suport a
ecosferei
- există o tendință generală de subestimare a efectelor poluării, cauzele fiind multiple:
o costul ridicat
o ignoranța
o întârzierea în apariția efectelor ecologice ale pătrunderii poluanților.

36
Solul este supus acțiunii poluărilor din aer și apă, fiind locul de întâlnire al poluanților:
o pulberile din aer și gazele toxice dizolvate de ploaie în atmosferă se intorc pe sol
o apele de infiltrație impregnează solul cu poluanți antrenându-l spre adâncime
o râurile poluate infectează suprafețele inundate sau irigate.

Poluanţii pot fi:

•pesticide
Substanţe •petrol, ţiţei, gaze
•metale grele (Zn, Cd, Pb, Hg)

chimice •îngrăşăminte
•substanţe organice

Factori • zgomot
• Izotopi radioactivi
fizici • căldură

Factori • germeni patogeni

biologici
Poluarea chimică a solului
- este cauzată de prezenţa xenobioticelor chimice sau alte alterări în structura solului
- de cele mai multe ori se datorează activităţii industriale, chimicalelor agricole sau depozitării
defectuoase a deşeurilor.
1. Aplicarea pesticidelor şi a îngrăşămintelor.
2. Exploatări miniere
3. Comercializarea uleiurilor şi a combustibilelor
4. Poluări radioactive
5. Eliminarea de cenuşă de cărbune.
Pesticide, ierbicide şi insecticide
- pesticidele - amestecuri cu efect biocid asupra organismelor dăunătoare, majoritatea cu
efect toxic asupra organismului uman
- pot fi substanţe chimice şi substanţe biologice (bacterii, viruşi)
- majoritatea sunt degradate de microorganismele din sol
- clasa derivaţilor de trinitrotoluen conţin o impuritate: dioxina - cauzează moarte în
concentraţii foarte mici

37
 - paraquatul - ierbicid deosebit de toxic - este foarte repede degradat de către bacteriile din
sol şi nu mai afectează fauna.
- primele insecticide utilizate - sec. al XVIII-lea
Pesticidele se clasifică în următoarele categorii:
o insecticide
o fungicide
o fumigante
o erbicide
o pesticide cu utilizare particulară
- acțiunea pesticidelor asupra organismului depinde de formula lor chimică şi de timpul
lor de remanență în organism
- se preferă folosirea unor pesticide cu conținut de substanță activă cât mai eficientă, dar care să se
epuizeze din mediul de combatere cât mai repede.

Din punct de vedere al remanenței în sol, pesticidele se pot clasifica în:

o foarte stabile, care persistă peste 18 luni (organo-cloruratele şi pesticidele care conțin
metale)
o stabile, până la 18 luni (compuşii ureici şi triazinele)
o moderat stabile, până la 12 luni (derivații amidici şi derivații acidului benzoic)
o nestabile, până la 6 luni (erbicidele fenoxiacetice, toluidinele)
o care dispar repede, până la 3 luni (erbicidele carbamice).
Durata menținerii active a unui pesticid depinde de o serie de factori de degradare:
o prezența microorganismelor
o caracteristicile fizico-chimice ale mediului (pH, umiditate).
- insecticidele organoclorurate sunt produse printr-un procedeu ieftin, sunt eficiente şi persistente
- utilizarea a scăzut după ce au fost găsite în peşti, păsări din întreaga lume, inclusiv în zăpada
Antarcticii
- cea mai mare parte a acestor derivate au toxicitate mare - nu sunt recomandate pentru utilizare
- provoacă o hepatomegalie cu inducerea enzimelor legate de reticulul hepatic şi transformarea în
epoxizi foarte reactivi
- peroxizii DDT-ului acționează asupra proteinelor din membranele celulare, blochează nervii
motori şi senzitivi, împiedicând formarea ATP-ului muscular.
- sunt greu solubile în apă dar foarte uşor solubile în fluxul saguin
- afectează sistemul nervos şi sistemul endocrin
- pun în libertate Ca din coaja de ou, astfel acesta devine vulnerabilă.
Insecticide organoclorurate:
o DDT
o aldrină
o dieldrină
o BHC

38
 o lindanul
o toxafenul
Căile de contaminare a produselor alimentare cu pesticide sunt multiple, un rol important avându-
l atmosfera, apa şi solul.

Poluarea chimică a solului și influența sa asupra sănătății

Tipuri de poluare:
o organică
o industrială
o radioactivă
o agricolă.
Poluare organică
- cauzată de reziduuri menajere, zootehnice, industriale
- solul degradează aceste substanțe prin intermediul microorganismelor
- ciclu natural al elementelor
- procesul de descompunere: aerob, anaerob
- într-un sol puțin bogat în aer + poluare foarte intensă: procese anaerobe
- sol bine aerat + cantitate redusă de poluanți => procese aerobe
- etapa I: poluanții sunt reținuți în straturile superioare (10-20 cm)
- etapa II: faza enzimatică (biochimică, degradare propriu-zisă).
Substanțele organice se descompun diferit:
- Hidrocarburile - etapa I: descompuse la glucoză
- etapa II: CO₂ + H₂O
- apar și compuși intermediari: acid gluconic, oxalic, fumaric, succinic, acetona, acid acetic,
butiric, lactic, propionic

- Lipidele - etapa I: glicerină, acizi grași

- etapa II: CO₂ + H₂O

- Proteinele - etapa I: polipeptide

- etapa II: NH₃

- urmează procesul de mineralizare: oxidarea NH₃ în nitrați.

Poluare industrială
- conținut bogat în substanțe chimice potențial toxice
- 50% din materiile prime utilizate în industrie contribuie la formarea deșeurilor industriale
- 15% sunt nocive pentru organismul uman
- ex: în Marea Britanie- 20kg deșeuri industriale/ persoană/ an depozitate pe sol
- substanțele toxice trec din sol în apele subterane, de suprafață, culturi vegetale

39
 - ex: în Japonia- orezul conține în mod normal 0,15mg/kg Cd; a ajuns să conțină 0,78mg/kg
Cd.
Poluarea radioactivă
- mai recentă
- constă din depunerile radioactive şi depozitare pe sol a reziduurilor cu conţinut bogat în
izotopi
- cei mai periculoşi radionuclizi sunt cei cu viaţă lungă:
90Sr

(26 ani)

140Ba 160Ru

137Cs (30
131I
ani)

Sr radioactiv se concentrează în sol în cantitate mai mare ca urmare a precipitaţiilor abundente

- este menţinut în straturile superioare prin forţe electrostatice
Cs este deasemenea menţinut în straturile superioare.
În ultimul timp se acordă atenţie şi 14C care ia naştere în atmosferă sub acţiunea radiaţiilor cosmice,
plecând de la N
- se poate depozita în sol.
Poluarea radioactivă a solului ca urmare a produşilor de fisiune, a dus în Emisfera Nordică
la creşterea cu 10-30% a radioactivităţii naturale.

Ciclul CNO

40
Poluarea cu produși chimici utilizați în agricultură
- îngrășămintele, biostimulatorii, antidăunătorilor suferă în sol un proces de biodegradare
- au grade de biodegradabilitate diferite
- compușii cu Pb, Hg, sărurile acidului arsenic, organo-cloruratele se descompun greu, se
depozitează persistent în sol
- pesticidele organo-clorurate după 5 ani - 5% din cantitatea inițial utilizată.
Dezvoltarea agriculturii intensive a fost legată de utilizarea îngrășămintelor, în special a celor cu
potasiu, azot, fosfor.
Efectul poluant derivă din două elemente:
o conțin multe impurități toxice
o sunt folosite în cantități excesive
- efectul poluant cel mai intens - utilizarea în exces a azotaților.
S-a observat o creștere a conținutului în nitrați a produselor vegetale:
Poluarea cu petrol
Hidrocarburile care apar în diferite medii de viață pot avea două proveniențe:
o activități umane - ardere de combustibili, folosirea lemnului, prelucrarea petrolului
o procese naturale - ieșiri de petrol, emanații de gaze naturale
Toxicitatea petrolului și a produselor petroliere se împarte în două categorii:
o imediată
o pe termen lung.
Poluarea cu metale grele
Termenul de metale grele se referă la orice element chimic metalic, care are o densitate relativ
mare şi este toxic sau otrăvitor în concentraţii scăzute
o mercur (Hg)
o cadmiu (Cd)
o arseniul (As)
o crom (Cr)
o taliului (Tl)
o plumb (Pb)

41
- Pb - are cea mai rapidă depunere, cele mai mari depăşiri ale concentraţiei maxime admisă în
aproape toate componentele mediului.

- Cr - chiar dacă apar în cantităţi ceva mai mari în sol

- rareori constituie o problemă, deoarece acesta este toxic pentru plante numai când apare
sub formă de anion oxidat (crom hexavalent)
- acest fenomen se produce numai în anumite condiţii de pH şi potenţial redox, condiţii care
nu persistă mult timp în sol.
- Zn - în solurile poluate sub formele adsorbite care, în mod normal, sunt mai stabile decât
majoritatea mineralelor zincului, cu excepţia franklinitului (ZnFe2O4)
- franklinitul - factor important de control al dependenţei solubilităţii zincului de
concentraţia ionilor Fe²⁺.
- Hg – fiind lichid, e singurul metal ce se găsește în toate cele trei medii de viață.
- surse de mercur naturale
- mercurul - folosit în:
o industria chimică
o fabricarea vopselelor
o fabricarea hârtiei
o fabricarea unor pesticide și fungicide
o fabricarea unor produse farmaceutice
Surse de poluare cu Hg:
o combustibilii fosili care se ard anual
o prelucrarea minereului numit cinabru.
Indicatorii sanitari ai poluării chimice a solului
Indicatori direcți
• se adresează substanțelor chimice poluante ajunse pe sol care au o acțiune nocivă prin ele
însele asupra sănătății omului
• criteriul de bază în stabilirea concentrațiilor maxime admise se substanțe toxice în sol:
determinarea transferului de poluanți în apă, aer, plante
• în aer- substanțe volatile
• în apă- substanțe solubile
• în plante - cea mai mare parte a substanțelor chimice poluante.

42
 • 30-70% pesticide
Plante

• 2-18% pesticide
Aer

Fixarea poluanților de către plante depinde de:

• felul
• tipul plantelor cultivate
- morcovul, cartoful - plante test (indicator) - concentrează cea mai mare parte a pesticidelor.

Gradul de migrare și transfer către plante, apă depinde de:

• Cantitatea de substanță poluantă
• Structura mecanică a solului
• Compoziția chimică a solului
• Starea meteoro-climatică din momentul utilizării substanței
DIFICULTATEA DEOSEBIT DE MARE A STABILIRII CONCENTRAȚIEI
MAXIME ADMISE DE SOL PENTRU SUBSTANȚE CHIMICE POLUANTE .

Prin degradare biochimică pot rezulta compuși intermediari mai periculoși decât substanța inițială.
Criterii pentru stabilirea concentrației maxime de poluanți:
• substanțele poluante - influență asupra florei microbiene telurice (ia parte direct la procesul
de degradare)
• determinarea transferului de poluanți în apă, aer sau plante
• stabilitatea sau biodegradabilitatea substanței chimice poluante în sol.
*distrugerea florei - împiedică procesele de autopurificare a solului.
Indicatori indirecți = elementele chimice care nu sunt nocive prin ele însele asupra sănătății
omului, dar a căror prezență în sol arată prezența unor elemente nocive nu numai de natură chimică
ci și biologică (germeni patogeni, paraziți intestinali, fungi).
Ca indicatori indirecți se pot folosi:
- produși intermediari: amoniac, nitriți, hidrogen sulfurat
- produși finali: nitrați, fosfați, sulfați.
* Cel mai utilizat: azotul organic teluric.
- azotul organic teluric - forma cea mai avansată de degradare
- cifra sanitară (indicele lui Hlebnicov)- indicator prețios:

43
- raportul e întotdeauna subunitar (doar o parte a azotului din sol trece în azot teluric, dar cu cât
această parte este mai mare, cu cât este mai aproape de unitate cu atât solul este mai curat).

Sol Poluare Poluare Sol

poluat: medie: redusă: nepoluat:
peste
sub 0,70 0,70-0,85 0,85-0,95 0,95

Asanarea și protecția sanitară a solului

- reprezintă ansamblul de măsuri necesare pentru reducerea solului poluat la condiții igienice
- se realizează prin îndepărtarea mecanică a excesului de poluanți și realizarea în acest fel a
unor condiții favorabile de autopurificare
- în cazul solurilor umede - operația de drenare, îndepărtare a excesului de apă
- aerul favorizează procesele aerobe de degradare
- scop: solul trebuie protejat de poluarea cu reziduuri.
Poluanţi:
- -reziduuri solide
- -reziduuri lichide.
Îndepărtarea reziduurilor solide
- reziduuri solide = resturi, deșeuri (rezultate din activitatea omului) care nu se dizolvă în apă și
nu pot fi transportate de către aceasta.

Reziduuri
menajere

Reziduuri
zootehnice

Reziduuri Reziduuri
industriale radioactive

Reziduuri menajere:

44
 - rezultate din activitatea zilnică a omului în locuințe sau localuri publice
- cantitatea lor este în continuă creștere
- O.M.S. arată că anual cantitatea acestor reziduuri crește cu 2-3 %
- compoziția: resturi alimentare, sticle, hârtie, mase plastice, ambalaje etc.
- sunt periculoase datorită conținutului lor ridicat în substanțe organice naturale sau de
sinteză.
Reziduuri industriale:
- rezultate din diversele activități de producție sau din construcții
- cuprind atât materii brute cât și materii finite și semifinite.
Cuprind:
 substanțe organice (industria alimentară)
 substanțe chimice anorganice (industria chimică, siderurgică, metalurgică etc)
 sterilul rezultat din exploatările miniere
- sunt periculoase deoarece conțin substanțe toxice.
Reziduuri zootehnice:
- rezultate din creșterea și întreținerea animalelor sunt formate din dejecte, furaje, așternut
etc
- cantitate deosebit de mare
- conțin: substanțe organice, substanțe chimice (biostimulatori, pesticide, antibiotice)
- sunt periculoase datorită diseminării substanțelor organice poluante.
Reziduuri radioactive:
- rezultate ca urmare a folosirii izotopilor radioactivi în diferite domenii ale industriei,
agronomiei, zootehniei, medicinii, cercetărilor științifice
- pericol: conținut în radionuclizi cu viață lungă și activitate mare.
Colectarea reziduurilor:
- reziduurile menajere - în recipiente de mică capacitate
- reziduurile industriale, zootehnice - în containere mari
- reziduurile radioactive - în containere speciale.
Îndepărtarea reziduurilor:
- menajere - zilnic sau cel mult la 3 zile vara și până la 5 zile iarna
- transportate în afara localităților
- se pot îndepărta odată cu colectarea lor (după o prealabilă mărunțire ajung în rețeaua de
canalizare)
- reziduurile industriale - împreună cu cele menajere (pentru cele organice) sau separat
(pentru cele anorganice)
- multe dintre ele pot fi reutilizate ca materii prime pentru alte industrii
- reziduurile zootehnice - sunt păstrate pe platforme după care sunt utilizate ca îngrășământ.
- reziduurile radioactive - îndepărtate odată cu cele menajere, industriale doar dacă au
activitate redusă sau numai după tratare pentru cele cu activitate mare.
Neutralizarea reziduurilor:

45
 - ultima operație pentru ca reziduurile să devină inofensive
- reziduurile industriale pot fi refolosite
- cele care nu vor fi reutilizate trebuie tratate înainte de îndepărtare
- reziduurile menajere - neutralizare prin: depozitare controlată pe soluri specifice,
compostarea și incinerarea lor
- unele pot fi refolosite: sticla, hârtia, metalele etc
- reziduurile radioactive - îngropate în sol, aruncate în mări și oceane, trimise în spațiul
cosmic.
Îndepărtarea reziduurilor lichide
- reziduurile lichide - resturi care se dizolvă în apă - pot fi transportate de apă
- se mai numesc ape reziduale (uzate).

Ape Ape Ape

reziduale reziduale reziduale
comunale industriale meteorice

Reziduuri sau ape reziduale comunale:

- provin din locuințe, instituții publice (spitale, restaurante, școli, hoteluri, spălătorii, magazine)
- compoziție: substanțe organice eliminate prin dejecte sau rezultate din activități gospodărești.
Reziduuri sau ape reziduale industriale:
- produse ca urmare a folosirii apei în diferite procese tehnologice industriale sau pentru curățarea
mașinilor și răcirii acestora
- conțin: substanțe organice, radioactive, chimice diverse.
Reziduuri sau ape reziduale meteorice:
- rezultate din apele care cad sub formă de ploi sau zăpezi și care antrenează diverse impurități pe
sol.
- ca și reziduurile solide, apele reziduale trebuie colectate, îndepărtate, neutralizate.
Colectare apelor reziduale:
- prin intermediul rețelelor de canalizare.

Îndepărtarea reziduurilor lichide:

 pe sol (pe câmpuri de asanare)
 în apele de suprafață
 în apele subterane

46
- îndepărtarea în apă - deversare
- pot fi folosite în irigare - doar după tratare prealabilă și neutralizare.
Neutralizarea reziduurilor lichide:
- EPURARE
- se aplică atunci când ele nu pot fi deversate.
Metode de epurare:
 Metode fizice - în care procesele de epurare sunt în principal de natură fizică:
- sedimentarea, îndepărtarea substanțelor mai grele ca apa
- flotația sau îndepărtarea celor cu densitate mai mică ca a apei
 Metode chimice - în care procesele de epurare sunt în principal de natură fizico-chimică:
- neutralizarea acizilor cu baze și invers
- precipitarea elementelor și eliminarea lor din apă prin decantare, filtrare, centrifugare,
schimbători de ioni.
 Metode biologice - în care procesele de epurare au un caracter combinat de natură fizică
și biochimică:
- utilizarea microorganismelor
- trecerea prin filtre speciale, în care substanțele organice sunt reținute și supuse atacului
diferitelor microorganisme
- bazine cu nămol activ și filtre biologice
- nitrificarea
- denitrificarea
- eliminarea fosforului
- irigare cu ape uzate
- iazuri de stabilizare.
Sistemul privind monitoringul calității solurilor are trei niveluri de intensitate a investigațiilor:
 Nivelul I - efectuează circa 960 de profile de sol cu coordonate bine stabilite (720
amplasate pe terenuri agricole și 210 în soluri forestiere)
 Nivelul II - constă în investigații mai detaliate în zonele în care s-au constatat concentrații
sporite de poluanți
 Nivelul III - se mărește numărul punctelor de colectare în zonele afectate pentru a elabora
recomandări în scopul combaterii proceselor de poluare.
Pentru nivelul I de investigare, probele de sol colectate pe orizonturi genetice sunt supuse tipurilor
de analiză:

 Fizice
- granulometrie
- conținut de apă
- densitate aparentă
 Biologice
- număr de bacterii
- indice de colonizare

47
  Chimice
- pH
- conținut de humus
- azot total
- fosfor mobil
- potasiu mobil.
Pentru nivelurile II si III se detaliază indicatori specifici.
Sistemul național de monitorizare a solurilor agricole cuprinde subsisteme de supraveghere
pentru:
- starea de calitate a solurilor privind valorile de hidrogen, conținutul de fosfor și potasiu,
respectiv indicele de N pentru întreaga suprafață a țării
- stabilirea evoluției proceselor de înmlăștinire și saturare în marile sisteme de desecare și irigații
- poluarea cu nitrați a solurilor și apelor freatice în zonele cu soluri nisipoase.

48