ANALIZA VOLUMETRICĂ

NOŢIUNI

UDREA MARIA ELENA

LICEUL TEHNOLOGIC OCNA MURES, JUDETUL ALBA

1
2
 PRINCIPIUL METODEI
Volumetria sau titrimetria cuprinde metodele prin care
reactivul B aflat în soluţie de concentraţie cunoscutã (titrant)
se adaugã treptat la soluţia componentului de analizat A
(ion,radical,element, substanţã analizatã), pânã la atingerea
proporţiei stoechiometrice cerute de reacţia chimicã, care a
avut loc şi care stã la baza metodei de dozare.
aA + bB = cC + dD
Fiindcã se mãsoarã volume de soluţie de concentraţie
cunoscutã, metodele se numesc volumetrice sau titrimetrice
(dupã numele operaţiei de titrare).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Titrimetrie
3
 TITRAREA
Titrarea este operaţia de adãugare treptatã în volume mici a soluţiei reactiv
(picãturã cu picãturã) la soluţia substanţei de analizat, pânã la atingerea
echivalenţei.
Participanţii la titrare sunt:
•titrantul (soluţia titratã), care este soluţia de reactiv de concentraţie
cunoscutã;
•substanţa de analizat (proba de analizat);
•indicatorul pentru PE
Condiţiile cerute unei reacţii chimice în analiza volumetricã sunt:
sunt
•sã fie stoechiometrice;
•sã fie practice totale;
•sã se desfãşoare cu vitezã mare, încât determinarea sã fie rapidã;
•sfârşitul reacţiei sã fie uşor sesizabil. 4
 PUNCTUL DE ECHIVALENŢĂ

Momentul în care s-a atins proporţia stoechiometricã a reacţiei

dintre substanţa de analizat şi titrant se numeşte punct de
echivalenţã (PE) şi volumul soluţiei titrantului corespunzãtor
acestui moment se numeşte volum de echivalenţã (VE). Cunoscând,
astfel cantitatea de reactiv şi raportul stoechiometric de combinare
se calculeazã cantitatea de component analizat.
Indicarea punctului de echivalenţã se face :
a) Chimic (cu ajutorul indicatorilor). Se bazeazã pe capacitatea
unor substanţe, numite indicatori, sã-şi modifice o proprietate
(culoare, turbiditate,etc.) în timpul titrãrii şi care se poate sesiza
uşor cu ajutorul ochiului.
b)Fizico-chimic sau instrumental,
instrumental când se urmãreşte variaţia unei
proprietãţi (electrice, optice, etc.) şi care este proportionalã cu
concentraţia substanţei de analizat. 5
 Calcularea cantitãţii de
substanţã de analizat (A)
La baza acestui calcul stã mãsurarea volumului de
echivalenţã, care va permite calcularea cantitãţii de
substanţã de analizat (A), cu ajutorul legii echivalenţei.
Astfel pentru douã substanţe A şi B, care reacţioneazã
cantitativ, între concentraţiile normale şi volumele
acestora existã o relaţie de invers proportionalã:

 NA x VA = NB x VB
 NA / NB = VB / VA
6
 SOLUŢIA TITRANT DE CONCENTRAŢIE
EXACTĂ ŞI APROXIMATIVĂ
Soluţia titrant de concentraţie exactã se mai numeşte etalon şi se preparã
din substanţe etalon sau cu ajutorul fixanalelor; este o soluţie de concentraţie
exactã, care nu este afectatã în timp de: temperaturã, luminã, reacţia cu CO2
din aer, etc. Se pot da urmãtoarele exemple de substanţe etalon: boraxul;
acidul oxalic; carbonatul de sodium; bicromatul de potasiu; bromura de
potasiu, complexon III, etc.
Soluţia titrant de concentraţie aproximativã.Factorul de corecţie a
concentraţiei
Majoritatea reactivilor din laborator nu sunt stabili şi pentru prepararea
soluţiei se vor cântãri cantitãţi mai mari, decât cantitatea calculatã. Dupã
prepararea soluţiei se va stabili factorul de corecţie a concentraţiei prin
titrare cu o soluţie etalon corespunzãtoare. Se pot da urmãtoarele exemple de
substanţe, ce dau soluţii de concentraţie aproximativã: hidroxidul de sodiu;
azotatul de argint; permanganatul de potasiu, etc.
7
 Factorul de corecţie
Este un numãr care aratã de câte ori o soluţie de concentraţie
aproximativã este mai concentratã sau mai diluatã decât o soluţie de
concentraţie exactã.
Factorul de corecţie se noteazã cu “F” şi se calculeazã cu relaţiile:
F= Ta/Tex; F = a/b
Unde:
Ta=titrul aproximativ (real) al soluţiei reactiv, la care se stabileşte F
Tex=titrul soluţiei etalon (teoretic)
a = volumul soluţiei aproximative utilizatã la titrare (mL);

b = volumul soluţiei etalon consumatã la titrarea lui “a” (mL).

Valorile bune ale lui “F” sunt între: 0,9000-1,1000. O soluţie etalon
are F=1,0000 8
 Exemple de calculare a factorului de corecţie

1.Calculaţi factorul de corecţie a concentraţiei unei soluţii de HCl, dacã 10 mL soluţie HCl 0,1 N se
titreazã cu 9,8 mL soluţie NaOH 0,1 N, cu factorul de corecţie 0,9980.
Rezolvare 

Se scrie relaţia de echivalenţã pentru reacţia chimicã:

NaOH + HCl = NaCl + H2O
 CN. v NaOH. F NaOH = CN. v HCl .F HCl
  F HCl = 0,1 N. 9,8 mL. 0,9980 / 0,1 N. 10 = 0,9780
 
R: 0,9780

2. Factorul de corecţie a concentraţiei unei soluţii de tiosulfat de sodium 0,1 N se determinã prin titrare
cu soluţia de bicromat de potasiu, în anumite condiţii. Dacã 25 mL soluţie de bicromat de potasiu 0,1 N se
titreazã cu 24,4 mL de soluţie de tiosulfat de sodium 0,1 N, cât este factorul acestei soluţii ?
 FNa2S2O3 = 25 mL / 24,4 mL = 1,0246 (este un factor bun)
9
 
  
OPERAŢII UTILIZATE ĨN VOLUMETRIE

Avem:
- pregãtirea probei pentru analizã, cântãrirea şi dizolvarea.Ustensilele
folosite sunt: balanţa analiticã; mase etalonate;sticla de ceas; baloane cotate;
pisete cu apã distilatã; pipete (gradate sau cu bulã); cilindrii gradate.
-titrarea substanţei dizolvate cu o soluţie de titrant. Ustensile folosite sunt:
pahare Erlenmayer; biureta cu tub de cauciuc şi clemã(pentru soluţii
alcaline); biureta cu robinet de sticlã pentru soluţii acide, oxidante sau
reducãtoare; sticluţa picurãtor pentru soluţia indicatorului punctului de
echivalenţã.
-mãsurarea exactã a volumului soluţiei de titrant consumat şi care se face cu
biureta. Calcularea cantitãţii de component analizat.
10
 USTENSILE
https://youtu.be/9DkB82xLvNE

11
TIPURI DE REACŢII CHIMICE
DIN
ANALIZA VOLUMETRICĂ

12
 1. REACŢIA DE NEUTRALIZARE
 
Reacţia de neutralizare dintre un acid şi o bazã stã la baza analizei unor acizi şi baze de naturã
anorganicã sau organicã, respectiv sãruri cu hidrolizã acidã/ bazicã.
Avem reacţia:
H+ + HO- = H2O; pH=7

Indicarea punctului final al titrãrii se face cu ajutorul indicatorilor-în general indicatori de pH şi cu

ajutorul electrozilor ce indicã ionii de hidroniu.
Indicatorii de pH (acido-bazici) sunt cupluri acid-bazã, de naturã organicã, la care forma acidã este
coloratã diferit de forma bazei conjugate. Ei se pot clasifica în funcţie de proprietea pe care şi-o
schimbã odatã cu variaţia pH-ului:
indicatori de culoare ( fenolftaleinã; metiloranje; roşu de fenol);
indicatori de fluorescenţã (benzoflavina);
indicatori de adsorbţie( galben de tiazol);
indicatori turbidimetrici.(derivaţi ai azobenbenului)
  
Variantele folosite sunt acidimetria şi alcalimetria.
alcalimetria
13
 1.1 ACIDIMETRIA
Se dozeazã acizii şi substanţele cu reacţie acidã cu ajutorul bazelor, de concentraţie cunoscutã.
 
Dozarea acidului sulfuric-acid tare, în prezenţã de fenolftaleinã; sfârşitul titrãrii este indicat de virajul
culorii de la incolor la slab roz.
H2SO4 + 2NaOH = Na2SO4 + 2 H2O

Dozarea acidului lactic-tãrie mijlocie, în prezenţa fenolftaleinei:

CH3 -CH(OH)-COOH + NaOH = CH3 -CH(OH)-COONa + H2O

1.2 ALCALIMETRIA
 
Se dozeazã bazele şi substanţele cu reacţie bazicã cu ajutorul soluţiilor de acizi de concentraţie cunoscutã.

 Exemple de dozãri, la care indicatorul de PE este soluţia de metiloranje:

NaOH + HCl = NaCl + H2O
NH4OH + HCl = NH4Cl + H2O
NaHCO3 + HCl = NaCl + H2O + CO2↑
14
 Exemplu de dozarea unei probe ce conţine: NaOH, Na2CO3 cu soluţia de HCl 0,1 M, în prezenţa
fenolftaleinei; dupã decolorare se adaugã indicatorul metiloranj şi se continua titrarea pânã la virajul
culorii de la galben la portocaliu.
Reacţiile ce au loc la titrare, în prezenţa fenolftaleinei:
NaOH + HCl = NaCl + H2O

Na2CO3 + HCl = NaHCO3 + NaCl

Ĩn prezenţa metiloranjului are loc titrarea bicarbonatului de sodiu format mai sus:
NaHCO3 + HCl = NaCl + H2O + CO2

  Determinarea azotului anorganic şi organic se poate face prin titrare de tip acid-bazã, dupã ce este
transformat în ammoniac. Amoniacul este captat într-o soluţie standard de HCl, iar excesul de acid
este titrat cu soluţie de NaOH standard, în prezenţa indicatorului metiloranj:
NH4+ + OH- → NH3 (g) + H2O
NH3(g) + HCl → NH4Cl
HCl (exces) + NaOH → NaCl + H2O

15
 2.PRECIPITAREA
https://www.youtube.com/watch?v=asGs-y54MjY

Aici intrã toate metodele la care prin reacţia dintre titrant şi substanţa de analizat se formeazã un
precipitat.
Un exemplu este titrarea clorurilor, dupã metoda Mohr unde titrantul este soluţia de azotat de
argint(AgNO3) 0,1 N şi indicatorul pentru punctul de echivalenţã este soluţia de K 2 CrO4 3% :
 
AgNO3 +NaCl = NaNO3 + AgCl↓
Titrant Proba pp alb

AgCl↓ + K2 CrO4 ↔ 2KCl + Ag2CrO4↓

ppalb indicator pp roşu-brun
 
Metoda Volhard. Ionulde argint este titrat direct cu o soluţie standard de tiocianat, punctul final
este indicat de formarea unui complex solubil, colorat şi stabil:

Pe timpul titrãrii: Ag+ + SCN- = AgSCN

La punctual final: Fe3+ + SCN- = Fe(SCN)2+ (roşu)
 

16
 3.REACŢIA REDOX
Ĩn acest caz, între titrant şi substanţa de analizat are loc un transfer de electroni.
Dupã titrantul utilizat se întâlnesc frecvent metodele volumetrice redox:
3.1 Manganometria. Titrantul este soluţia de KMnO4 0,1N, care serveşte la dozarea
substanţelor reducãtoare, în mediu puternic acid, mediu alcalin şi neutru. Ĩn mediu acid ionul
MnO4- se reduce conform ecuaţiei:
MnO4 - + 8H+ + 5e- = Mn2+ +4H2O (pH=0)
Soluţiile de KMnO4 0,1N nu sunt stabile în timp şi înainte de utilizare se stabileşte titrul/ factorul
de corecţie al concentraţiei prin titrare cu soluţia de concentraţie exacta(etalon) de H 2C2O4 .2H2O
0,1 N. Soluţia 0,01N de KMnO4 se preparã numai prin diluarea cu apã a soluţiei de KMnO 4 0,1N,
cu puţin timp înainte de utilizare.
O utilizare a soluţiei de KMnO4 0,1N este dozarea ionului de Fe2+ în mediu acid (dozarea direct,
aplicatã din 1846):
5Fe2+ + MnO4- + 8H+ → 5Fe3+ + Mn2+ + 4H2O
Nu este nevoie de indicator, are loc virajul de la incolor la slab roz (culoarea ionului
MnO4 - ). https://youtu.be/J7Pnqzi4eHc 17
 3.2 Iodometria.
Iodometria Titrantul este soluţia de iod 0,1 N, care se preparã prin dizolvarea
iodului în soluţia de iodurã de potasiu – existã sistemul I2/I- . Soluţia este instabilã în
timp din cauza volatilizãrii şi oxidãrii ionului I- în soluţii acide cu oxigenul din aer.
Titrul soluţiei de iod, prin titrarea cu soluţia de tiosulfat de sodium 0,1N:
Na2S2O3.2H2O. Are loc reacţia chimicã. Indicarea punctului de echivalenţã se face cu
soluţia de 1% amidon, preparatã înainte de utilizare.
2Na2S2O3 + I2 = 2NaI + Na2S4O6
Dozarea apei oxigenate H2O2
Apa oxigenatã reacţioneazã în soluţii acide cu I- din soluţia iod/iodurã:
 H2O2 +2I- + 2H+ → I2 + 2H2O
Excesul de iod se retitreazã cu tiosulfat, în prezenţa amidonului.
  
 3.3 Dicromatometria.
Dicromatometria Titrantul este soluţia acidã 0,1N de K2 Cr2O7 0,1N, un
oxidant. Este utilizatã mai mult la dozarea substanţelor organice, din cauza stabilitãţii
la fierbere, faţã de KMnO4 şi un alt aspect este cã titrul este stabil. Reacţia de
reducere este:
18
Cr2O2-7 + 6e- + 14 H3O+ = 2Cr3+ + 7H2O
 3.4 Bromatometria. Titrantul este soluţia de bromat de potasiu 0,1N (KBrO3), un
oxidant puternic, care în mediu acid suferã reacţia de reducere la Br - (titrare directã cu
un reducãtor):
BrO3- + 6e- + 6H+ → Br- + 3H2O
Bromura de potasiu formatã mai sus este oxidatã de KBrO3 la Br2.
 BrO3- + 5Br- + 6H+ → 3Br2 + 3H2O
 
Dozãrile bromatometrice cunoscute sunt:
-Titrãri directe cu soluţia de KBrO4 0,1N ale unor ioni: arseniu, stibiu, staniu, taliu.
- Tirãri bazate pe reacţii de substituţie folosind soluţiile standard ce conţin bromat-
bromurã în mediu acid, când se elibereazã Br2, care poate bromura substanţe organice,
precum: fenolul, compuşii organici nesaturaţi.
Este cunoscutã dozarea fenolului:
C6H5OH + 3Br2 →3 HBr + C6H2Br3OH
Se dã exemplu titrarea hidrazinei:
H2N-NH2 + 2Br2 = N2 +4H+ + 4Br-
Soluţia de KBrO4 0,1 N se considerã o soluţie de concentraţie exactã; indicarea punctului
19
de echivalenţã la titrãrile directe se poate face cu roşu de metil, amestecul iodurã-
 
4.REACŢIA DE COMPLEXARE
https://youtu.be/44rJF0WeywI
Metoda constã în titrarea substanţei de analizat cu un reactiv cu care formeazã combinaţii complexe
stabile. Sfârşitul reacţiei se pune în evidenţã cu un indicator special. Metodele cunoscute se pot împãrţi
în:
metode ce folosesc reacţii de formare a complecşilor în trepte (complexonometria clasicã);
metode care folosesc reacţii în care complexul nu se formeazã în trepte (chelatometrice)
Se pot da exemplele:
4.1)Dozarea cianurilor solubile(metoda Liebig)
AgCN + KCN = K[Ag (CN)2]
La momentul echivalenţei se formeazã precipitatul Ag[Ag(CN) 2], care tulburã soluţia.
4.2)Dozarea cu soluţia de complexon III, sarea disodicã a acidului etilendiaminotetraacetic (Na 2 H2 Y.
2H2O), a ionilor metalici. Soluţia de complexon III este o soluţie de concentraţie exacta (etalon).
Un exemplu este dozarea direct a magneziului, în prezenţa indicatorului eriocrom negru T, pH=10.
Virajul culorii soluţiei în timpul titãrii este de la roşu la albastru.
Avem reacţiile de mai jos:
 Mg2+ + H2Y2- = MgY2- + 2H+
Mg2+ + I = MgI
20
MgI + H2Y2- = MgY2- + I
 BIBLIOGRAFIE

1. Conf. Dr. Maria Mitrãnescu, Curs de chimie analiticã cantitativã,

Institutul Politehnic “Traian Vuia” Timişoara, 1979.
2. Donald J. Pietrzyk, Clyde Frannk, Chimie analiticã, Editura tehnicã,
1989
3. Teodor Hodişan, Iovanca Haiduc, Claudia Cimpoiu, Sorin Hodişan,
Teorie şi aplicaţii în chimie analiticã, Cluj-Napoca, Risoprint, 2002.

21