CURSUL 8

CHIMIE FIZICĂ II
I. Metode de îmbunătățire a solubilității
În mod ideal, o moleculă de s.m. ,,bine echilibrată“ trebuie să fie
suficient de hidrofilă pentru a fi solubilă în lichidele biologice
apoase, dar și suficient de lipofilă pentru a pătrunde prin
membranele biologice.

Solubilizarea este operația prin care sunt aduse în soluție

substanțe insolubile prin modalități care facilitează dizolvarea.

Acest termen de „solubilizare” a fost introdus de Mc. Bain si

Hutchinson, care faceau referinta la solubilizarea micelara (adica
posibilitatea de a trece in solutie substante insolubile obtinandu-se
o dispersie coloidala). Mai tarziu termenul a capatat o semnificatie
mai vasta incluzand si alte metode de a trece in solutie substante
insolubile.
Nivelul molecular de dispersie reprezinta gradul ideal de
dispersare a unei substante medicamentoase in organism. Daca
proprietatile substantei nu permit o dizolvare completa a dozei de
medicament in fluidele organismului, sunt necesare alte grade si
sisteme eterogene de dispersie.

Solubilitatea redusa in mediu apos este principala problema

intalnita cand se dezvolta noi entitati chimice (peste 40 % dintre
acestea sunt practic insolubile in apa).

Deoarece este preferabil ca orice medicament ce trebuie sa se

absoarba sa fie sub forma de solutie la locul de absorbtie,
solubilizarea devine o provocare majora in formularile dezvoltate
de catre echipele de cercetare.

In acest sens au fost dezvoltate tehnici variate pentru

imbunatatirea solubilitatii acestor entitati chimice sau principii
active vegetale, de altfel putin solubile in mediu apos.
 Tehnici de îmbunătățire a solubilității

1. Metode fizice
1.1 Reducerea dimensiunilor particulelor
1.1.1. Micronizare
- Pulverizare la rotație mare

- Microprecipitare și microcristalizare

- Cristalizare controlată

- Fluidele supercritice – lq. aflate peste punctul lor critic. Acest p.

descrie lq. ca având densitatea lor proprie, însă proprietăți de
transport precum gazele
- Expansiunea rapidă a sol. supercritice, RESS
- Expasiunea rapidă a sol. supercritice în solvent
lichid, RESOLV
1.1.2. Nanosuspensii
- spargerea particulelor mari la dimensiune nanometrică, utilizând
omogenizarea la presiune înaltă a suspensiilor cu medicament, în
prezența unor surfactanți precum Tween 80 și Pluronic F68.
- cristalizarea, construind nanoparticule de la starea de soluție
suprasaturată
- permit transportul la țintă al med.

1.1.3. Microemulsii
1.2. Formarea dispersiilor solide
  Se consideră două subst. solide A (s. m.) si B (subst. auxiliară
a. Formarea hidrofilă) care pot forma un amestec eutectic dacă sunt
amestecurilor amestecate într-o anumită proporție numită compoziție de
eutectice eutectic (XE). Cele două substanțe au temperaturile de topire TtopA
si TtopB
Situația experimentală I:
 Cele două subst. se află într-un amestec lichid cu compoziția a1
> XE.
Sistemul este răcit, iar în momentul în care amestecul lichid
ajunge în punctul cu compoziția a2 = a1 încep să apară particule
solide de A.
Continuând răcirea, de exemplu la temperatura
corespunzătoare punctului a3, sistemul este format din două
faze: o fază lichidă (formată din A si B), si o fază solidă (formată
doar din A). În acest moment compoziția lichidului este cea
corespunzătoare punctului b3, mai bogată în B decât inițial.
Sistemul este răcit în continuare, tot mai mult A trece în stare
solidă, iar lichidul devine mai bogat în B până se atinge
compozi7ia XE . În acest moment, sistemul îsi păstrează
temperatura TE până când tot lichidul cu compoziția XE se
solidifică, generând un amestec microcristalin de A si B.
Sub această temperatură, există un solid heterogen cu
compoziția globală egală cu compoziția inițială a solidului de la
care s-a pornit a5= a1.
Dar în acest solid heterogen există domenii omogene de A si
domenii heterogene care conțin eutectic..
 2. Metode chimice

 Constau în obținerea de săruri cu o solubilitate mi mare decât a

substanței ca atare

Solubilizarea prin formarea de săruri și complexarea

Complecșii de incluziune pot fi:

- de tip canal (care au în interior goluri de formă
cilindrică)
- de tip clatrați (în care golurile sunt aroximativ
sferice)
 3. Metode de sinteză
 urmăresc introducerea în moleculă a unor grupări funcționale ce
îmbunătățesc semnificativ solubilitatea

Prodrogurile, urmăresc modificarea structurii substanței prin

legături covalente realizate între grupări funcționale potrivite

Aceste legături trebuie să poată fi rupte hidrolitic sau enzimatic și

astfel s. a. să fie eliberată în corp la locul potrivit după ce
prodrogul a trecut prin căile de absorbție
 4. Utilizarea nanotehnologiilor

Lipozomi

Farmacozomii

Niozomii

Transferozomii

Etozomii
II. ABSORBŢIA MEDICAMENTELOR ŞI CĂI DE ADMINISTRARE
ÎN ORGANISM