Echilibrul ecologic

Mentinerea structurii si functiilor ecosistemelor intr-un mediu permanent schimbator, dar si

cu resurse finite se poate explica ca rezultat al unor mecanisme de autoreglare (autocontrol) si
se materializeaza prin echilibrul ecologic.

Notiunea de echilibru ecologic a fost printre primele care a depasit sfera stiintifica a studiilor
teoretice, devenind un concept emblematic al armoniei din mediul inconjurator. Dincolo de
acest simbolism profan, echilibrul ecologic este cu adevarat o stare care se mentine prin
interactiuni complexe, a caror decelare a suscitat un interes deosebit in planul dezbaterilor
teoretice si a observatiilor empirice. In plus, cunoasterea mecanismelor care asigura aceasta
stare permite previziunea unor reactii ale ecosistemului la perturbari de natura antropica. Din
punct de vedere al schimburilor de substanta si energie, echilibrul ecologic exprima un
echilibru dinamic, un raport unitar intre intrari si iesiri. Mentinerea echilibrului necesita
autoreglare, dat fiind caracterul finit al resurselor sau spatiului si al potentialului, practic
nelimitat, de reproducere a populatiilor biologice. Solutiile, in acest context, sunt reprezentate
de reciclare si controlul cresterii, ceea ce

la nivelul ecosistemului conduce la diferentierea functiilor pentru fiecare populatie, urmata de
crearea interdependentei si de organizarea intr-un sistem cibernetic cu autoreglare.

Controlul parametrilor se realizeaza la fiecare nivel al ierarhiei sistemice (individ, populatie,
biocenoza etc.). La nivelul biocenotic, echilibrul se mentine atat intre efectivele populatiilor,
cat si intre acestea si conditiile si resursele mediului de viata. Principalele mecanisme de
autoreglare sunt mecanisme de prevenire (feed-before) si mecanisme de corectare (feed-back)
care se bazeaza pe relatii diverse, cum sunt relatiile de: reproducere, raspandire, autoprotectie
(ascundere, homocromie, mimetism), hrana (trofice) si biochimice (autotoxicitate).

Populatiile se mentin la valori optime ale efectivelor, valori care corespund capacitatii de
suport a mediului.

Mentinerea starii de echilibru dinamic reprezinta stabilitatea sistemului, in descrierea careia se
au in vedere numeroase marimi a caror cunoastere devine importanta in actiunile de
reconstructie ecologica si de stabilire a cailor de exploatare rationala a resurselor.9 Astfel,
marimile prin care se caracterizeaza stabilitatea sunt reprezentate de:

- constanta sau lipsa perturbatiilor;

- persistenta, capacitatea de supravietuire in timp a ecosistemului;

- inertia sau capacitatea de a rezista perturbarilor;

- amplitudinea, respectiv masura indepartarii reversibile de starea initiala de echilibru;

- stabilitatea traiectoriei, proprietatea ecosistemelor de a se indrepta si evolua spre o stare
particulara pornind de la o varietate de situatii.
Avand in vedere importanta stabilitatii pentru mentinerea functiilor ecologice ale
ecosistemelor, functii care afecteaza direct sau indirect activitatile umane, s-au inaintat
multiple ipoteze privind factorii de care depinde aceasta stare. Ipotezele difera in ceea ce
priveste modul de explicare a corelatiei dintre complexitatea, diversitatea ecosistemului si
stabilitatea lui, dar sunt convergente in ceea ce priveste rolul pe care il joaca fluxul de energie.
In continuare, in tratarea factorilor care determina stabilitatea, parerile sunt unanime si asupra
relatiilor trofice ca principal garant al echilibrului. Legaturile generate de hrana constituie, de
altfel, principalele cai prin care circula energia si, implicit, substanta.



Echilibrul termic

Contactul ntre un sistem termodinamic i un alt sistem din mediul exterior lui se realizeaz
atunci cnd sistemul dat nu mai este izolat de mediul exterior, fiind posibile interaciuni cu
cellalt
sistem. Contactul dintre cele dou sisteme poate fi:

mecanic, atunci cnd schimbul de energie dintre sisteme se face prin lucrul mecanic realizat
de forele efectuate de unul dintre sisteme asupra celuilalt;
termic, atunci cnd schimbul de energie dintre sisteme se face exclusiv prin cldur;
prin schimb de substan ntre cele dou sisteme.

Echilibrul termic. Realiznd un contact termic ntre dou corpuri (unul cald i altul rece),
fr schimb de energie prin efectuare de lucru mecanic sau schimb de substan ntre ele,
acestea
ajung spontan i ireversibil, dup un interval de timp, conform postulatului fundamental al
termodinamicii, s aib aceeai stare de nclzire. n aceast situaie, corpurile nu mai
schimb ntre
ele energie sub form de cldur i se spune c se afl n echilibru termic.

Principiul zero al termodinamicii: Dou sisteme termodinamice, fiecare aflat n echilibru
termic cu al treilea, sunt i ele n echilibru termic. Acest principiu, determinat pe cale
experimental,
se numete i principiul tranzitivitii echilibrului termic.

Temperatura empiric. Fiecrei stri de nclzire a unui sistem termodinamic i se asociaz un
parametru numit temperatura empiric a sistemului. Pentru un sistem dat, temperatura are
valori
egale pentru strile de echilibru termodinamic care sunt ntre ele n echilibru termic i valori
diferite
pentru strile de echilibru termodinamic care nu sunt n relaie de echilibru termic. Msurarea
temperaturii, conform unei scri definite, se realizeaz cu anumite dispozitive denumite
termometre.

Scara Celsius cuantificat n grade Celsius (C) este o scar centigrad convenional i are
ca temperaturi de referin, prin convenie, valoarea 0C, corespunztor situaiei cnd gheaa
pur se topete la presiune normal i 100C, corespunztor situaiei cnd apa pur fierbe la
presiune nomal.

Scara Kelvin, adoptat n S.I., are fixat punctul zero al scalei la temperatura -273,15C.
Temperatura absolut, egal cu zero (T0=0K), corespunde strii materiei n care ar nceta
micarea de agitaie, termic a moleculelor. Unitatea de temperatur adic Kelvin-ul, are
aceeai mrime ca i gradul de pe scara Celsius: 1K=1C, iar T(K)=t(C)+273,15

Scara Fahrenheit fixeaz aceleai stri de referin ca i scara Celsius, dar le atribuie alte
valori: 32F, corespunztor situaiei cnd gheaa pur se topete la presiune normal, i
212F, corespunztor situaiei cnd apa pur fierbe la presiune nomal. tF=32+1,8t(C).


Echilibrul chimic


Intr-o reactie chimica reversibila la un moment dat, in conditii determinate de
temperatura si presiune se stabileste starea de echilibru dinamic, caracterizata printr-o
compozitie invariabila in timp.

Reactie chimica reversibila - reactie care poate decurge in ambele sensuri in cursul careia
intre participantii la reactie se poate stabili, in anumite conditii de reactie, un echilibru chimic:

N2 + 3H2 2NH3

Starea de echilibru

stare stabila si independenta de timp a unui sistem; in conditii exterioare
constante;

(presiune, temperatura) se poate mentine timp nelimitat;

prezinta mobilitate, adica revine spontan la starea initiala, cand inceteaza
actiunea perturbatoare;

este rezultatul a doua procese care se desfasoara cu viteze egale, dar in sensuri
opuse aceasta justificand caracterul dinamic al starii de echilibru.

Caracteristicile echilibrului chimic:

reactantii si produsii de reactie coexista, concentratiile lor raman neschimbate;

reactiile directa si inversa decurg simultan si cu viteze egale vd = vi 0;

viteza totala de reactie este nula pentru reactia reversibila vt = vd - vi = 0.

Echilibrul chimic se poate instala atat din directia reactantilor cat si din directia produsilor de
reactie.

In continuare sunt prezentate cateva tipuri de echilibre chimice:

A. Echilibrul de protoliza se instaleaza intr-o reactie acido-bazica (reactie cu transfer de
protoni):

CH3COOH+H-OH CH3COO-+H3O+ (disociere acid slab in apa)

NH3+H-OH NH4OHNH4++HO- (disociere baza slaba in apa)
HCl + NaOH Na+ + Cl- + HOH (reactia de neutralizare acid baza)

CH3COONa+H-OH CH3COOH+NaOH (reactia de hidroliza a unei sari)

B. Echilibrul de precipitare se instaleaza intre substanta nedizolvata (greu solubila) si solutia
saturata a respectivei substante greu solubile:

Ba +2 (aq) + SO4-2 (aq) BaSO4 (s)
(5)



solutie saturata (ioni substanta nedizolvata) (s)

Formarea precipitatului are loc atunci cand la amestecarea a doua solutii cu ionii unei sari
greu solubile, produsul concentratiilor acestor ioni este mai mare decat produsul de
solubilitate, Ps al sarii.

Ks = produsul concentratiilor ionilor unei substante greu solubile, dizolvata in solutia saturata
(constanta de echilibru a echilibrelor de solubilitate):

AmBn (s) m A+z (aq) + n B-z(aq)



C. Echilibrul de oxido-reducere se stabileste in cazul reactiilor cu schimb de electroni, intre
perechile redox corespondente:

M+z + ne- M(z-n)+

Fe3+ + e- Fe+2

Br20 + 2NaOH NaBr+1O + NaBr-1 + H2O

D. Echilibrul de formare a complecsilor se instaleaza in reactia ionilor metalici (hidratati) cu
liganzii; in reactia cu liganzii monodentati are loc treptat dislocarea moleculelor de apa:

[Ag( H2O)2]+ + NH3 [Ag(NH3)(H2O)]+ + H2O

[Ag(NH3)(H2O)]+ + NH3 [Ag(NH3)2]+ + H2O



Urechea si echilibrul


Urechea intern cuprinde att organul de auz (cochilia sau melcul), ct i aparatul vestibular, un
organ de echilibru format din trei canale semicirculare i vestibul.
Cochilia este o cavitate umplut cu endolimf, un lichid fluid care primete undele sonore
transmise din aer prin urechea extern i medie. Cochilia are o form spiralat i
conine membrana bazilar, a crei rezonan este diferit pe lungimea sa, depinznd de
frecvena undelor sonore. La suprafaa membranei bazilare se afl un strat celular cunoscut sub
numele de organul lui Corti, care este format din celule senzoriale (cili). Vibraiile care trec prin
canalul cochiliar pun n micare membrana bazal i cea tectorial, care vor acliona asupra
cililor (celule senzoriale). Din aceste celule vor porni semnalele ctre creier, unde acestea din
urm vor fi transformate n senzaii auditivee.
In urechea interna informatia auditiva este procesata de cohlee, in timp ce informatia cu privire la
echilibru este procesata de canalele semicirculare. De-a lungul intregii lungimi a cohleei, care
este plina cu un lichid, se afla celule mici ciliate. Aceste celule sunt indoite atunci cand fluidul din
cohlee este miscat de undele sonore transmise de catre oscioarele din urechea medie. Acest
lucru declanseaza o reactie chimica care activeaza terminatiile nervoase corespunzatoare. Astfel,
acestea transmit mesajele portiunii din creier responsabile cu interpretarea undelor sonore.








Oxidarea este o reacie chimic prin care se adaug un atom de oxigen la molecula unei substane,
care poate fi att organic, ct i un compus anorganic. Practic, orice ardere este o oxidare.

Importanta reactiilor de oxidare pentru organismul uman
Oxidarea este operatia chimica prin care oxigenul se combina cu alte elemente. Rugina de fier,
untul care reincalzeste sunt rezultate ale procesului de oxidare. Si in interiorul organismului uman
se produce procesul de oxidare. Radicalii liberi sunt molecule foarte instabile care au in
structura un electron celibatar. Acestia sunt vinovati de oxidarea partilor componente ale unei celule si
a membranei acesteia, adica radicalii liberi provoaca dezechilibre in sistemul de aparare naturala a
pielii si deterioreaza stratul de suprafata al tenului. Organismul uman dispune de enzime care
impiedica si repara efectele nocive dar cateodata ele nu reusesc sa tina pasul cu pagubele provocate de
o gramada de factori. Oxidarea normala este accelerata de un mediu bogat in oxidanti exteriori( fumul
de tigara, aerul poluat, pesticidele, radioactivitatea, abuzul de alcool si supraexpunere la soare).
Forta
n fizic, o for este o mrime fizic care exprim cantitativ o aciune ce determin la un
obiect cu mas o modificare de vitez, de direcie, sau de form (aspect).
[1]
Fora este o
mrime vectorial ce are att modul (valoare scalar sau intensitate) ct i direcie.
Mrimea for este un concept primar . Are ca baz senzorial senzaia de contracie
muscular . Ca orice concept primar nu se definete in raport cu alte noiuni mai generale ci
se descrie prin efectele produse.
In anatomie, muchii sunt formai din corpul muscular (venter), adic muchiul propriu-zis,
poriunea principal, contractil, i din tendoane, prin care fora muscular se transmite oaselor.
Anexele muchilor sunt formaiuni auxiliare ce ajut activitatea muscular.

Refracia este schimbarea direciei de propagare a unei unde din cauza schimbrii
vitezei de propagare, la interfaa dintre dou medii sau la gradientul local al proprietilor mediului
n care se propag. Cel mai uor de observat exemplu este n cazul luminii, atunci cnd aceasta
trece dintr-un mediu transparent (aer, ap, sticletc.) n altul. Totui fenomenul se petrece cu
toate undele, inclusiv cu cele sonore.
La ochi, pentru ca razele de lumin s se poat focaliza, trebuie s se refracte. Cantitatea de
refracie depinde de distana de la care este vzut obiectul. Un obiect situat la distana necesit mai
puin refracie dect unul situat n apropiere. Cea mai mare parte a procesului de refracie se
desfoar n cornee, la interfaa cu aerul. Restul refraciei necesare, n raport cu distana la care se afl
obiectul, are loc n cristalin.
Concentraia unui amestec sau soluii exprim cantitativ componena acestuia. Se
red prin raportare la volumul soluiei (concentraii volumetrice). Valoarea concentraiei poate
scdea sau crete datorit reaciilor chimice sau transformrilor de stare ale componenilor
amestecului. Diluia sau diluarea este o operaie prin care se realizeaz o reducere
a concentraiei unei substane dintr-un lichid. Concentrarea e operaia invers prin care
concentraia unei soluii crete datorit de exemplu evaporarii solventului.
Concentraia de colesterol din snge este determinat de un hormon din creier care
regleaz pofta de mncare, potrivit unui studiu realizat de cercettorii de la Universitatea
Cincinnati din Statele Unite ale Americii.


Difuziune 1. mprtierea n toate direciile a razelor unui fascicul de lumin, a undelor de
radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflect cnd ntlnesc o suprafa cu
asperiti. 2. Ptrunderea moleculelor unui corp n masa altui corp cu care vin n contact.

Difuzia molecular este ptrunderea moleculelor unui corp, printre moleculele altuia, fr s
existe curgere. Difuzia explic fluxul net al moleculelor dintr-o regiune de concentraie mai mare
la una dintre concentraie mai mic, dar este important de remarcat faptul c difuzia, de
asemenea, apare atunci cnd nu exist nici un gradient al concentraiei.

Importanta in organismul uman: n organismele vii e important difuzia prin membrana
celulei i anume difuzia rotaional, cea simpl i cea lateral.

REDUCERE 1. Aciunea de a reduce i rezultatul ei. Micorare, scdere,
diminuare. 2. (Medicina) Metod ortopedic prin care oasele luxate sau fracturate sunt puse la
loc; reducie. 3. Operaie logic care const n probarea validitii modurilor silogistice, pornind de
la considerentul c numai modurile primei figuri silogistice sunt valide, urmnd ca validitatea
celorlalte moduri s fie probat. Reducere la absurd = demonstrare a adevrului unei teze prin
artarea faptului c teza contrar este fals.

CONDUCTIBILITATE : Proprietate a corpurilor de a transmite cldura, electricitatea etc.;
conducie. Conductibilitate electric = proprietate a unor corpuri de a putea fi strbtute de
curent electric sub aciunea unei diferene de potenial. Conductibilitate termic = proprietate
a unor corpuri de a putea fi strbtute de un flux de cldur sub aciunea unei diferene de
cldur.
Printre functiile nervului, se numara conductibilitatea, proprietatea de a conduce excitaia de
la organul la care s-a generat, pn la organele nervoase dar i invers.

Miocardul este peretele muscular al inimii, fiind partea cea mai groas a peretelui cardic, format
din esut muscular. n structura miocardului se disting dou varieti de esut muscular: esutul
cardiac i esutul nodal.
Conductibilitatea este proprietatea miocardului de a propaga excitaia n toate fibrele sale.
Impulsurile generate automat i ritmic de nodulul sinoatrial se propag n pereii atriilor, ajung n
nodulul atrioventricular i, prin fascilulul His i reeaua Purkninje, la esutul miocardic ventricular.
esutul nodal genereaz i conduce impulsurile, iar esutul miocardic adult rspunde prin
contracii.

ENERGIA
Formal, energia definit n fizica clasic, n mecanic, respectiv n termodinamic, este starea
unui sistem fizic oarecare de a efectua lucru mecanic ntre dou poziii diferite ale respectivului
sistem fizic n spaiu.
Energia chimic este o form de energie potenial datorat asocierii atomilor n molecule i a
diferitelor alte feluri de agregare ale materiei. Ea se poate defini pe baza lucrului forelor electrice
ca urmare a rearanjrii sarcinilor electrice a electronilor i protonilor n procesul formrii
legturilor chimice. Dac n timpul unei reacii chimice energia sistemului scade, se transfer
energie sistemelor nconjurtoare sub diferite forme, de obicei sub form de cldur. Dac n
timpul unei reacii chimice energia sistemului crete, asta se obine prin conversia altor forme de
energie din sistemele nconjurtoare.
Orice organism viu este un sistem energetic. Cantitatea de energie primita de la mediu este
egala cu cantitatea de energie consumata, plus acumularile.
Functionarea celulei pretinde o anumita energie, o cantitate variabila necesara indeplinirii
functiilor acesteia. Exista diferite forme de stocare a energiei. Aceste surse, care sunt alcatuite
in mare parte din alimente, permit furnizarea continua de energie catre toate celulele corpului.








REFERAT

"ECHILIBRUL"




Balaci Ana-Theodora
Cls. a XI-a C
Prof.:Belu Marinela