Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
solvitului
C
Po k T
unde, M
-k= constantă
-C= concentraţia ponderală a soluţiei (g/l)
-M= masa molară a solvitului
-T= temperatura absolută
Dacă notăm cu n numărul de moli dizolvaţi în volumul de soluţie V, vom
avea:
C n
m
M V
-m reprezintă concentraţia molară (număr de moli/ unitate de volum)
Dacă înlocuim în relaţia iniţială, obţinem:
p 0V nRT
Unde:
p0 = presiunea osmotică a soluţiei
V= volumul soluţiei
n= numărul de moli de substanţă dizolvată
R= constanta universală a gazelor
Legea concentraţiilor: la temperatură constantă, presiunea osmotică
este proporţională cu concentraţia molară a corpului dizolvat
1 c1
p0 ~ C
2 c2
Legea temperaturii: pentru o soluţie dată, presiunea osmotică creşte
proporţional cu coeficientul (1+αt), valoarea lui fiind aceeaşi ca la
gaze, iar t fiind temepratura (lege valabilă până în 400C): 1 T1
2 T2
p0 ~(1+αt)
Legea lui Van’t Hoff: presiunea osmotică este independentă de
natura
solventului şi de substanţa dizolvantă, ea nu depinde decât de numărul
particule prezente în volumul ocupat de soluţie: p0 V =nRT, π =cRT
Legea amestecurilor: presiunea osmotică a unei soluţii în care faza
dispersată este alcătuită din substanţe diferite este egală cu suma
presiunilor osmotice pldeterminată
ioni de fiecare co
substanţăpl în parte.
molecule
nedisociate
Soluţii izo-, hipo-, hipertone
Concentraţia electroliţilor din plasmă în condiţii normale, este
c0 = 300 mOsm la care ∆t0= - 0,56°C iar presiunea osmotică π0=7,6 atm
la 37° C.
Două soluţii A şi B care au aceeaşi presiune osmotică, deci între
ele nu ar exista flux de solvent în prezenţa unei membrane semipermea
bile, se numesc izoosmotice, izotonice (ex.serul fiziologic) (izo=egal)
c = c0 , π= π0, şi ∆tCR= ∆t0
Comparativ cu acestea,
soluţiile pentru care c < c0, π< π0 şi ∆tCR ∆tCR < ∆t0 se numesc soluţii
hipotonice,
iar cele pentru care c >c0, π > π0 şi ∆tCR > ∆t0 se numesc hipertonice. Apa
va tinde să iasă din celulele aflate într-un mediu hipertonic şi să intre
dintr-un mediu hipotonic în celule.
Se poate urmări modul în care se comportă hematiile plasate în
diferite medii.
pl ioni molecule co
pl
nedisociate
unde:
co
pl albu min e globuline
este presiunea coloidosmotică a plasmei.
Astfel, concentraţia osmolară a plasmei este mai mare datorită
contribuţiei proteinelor.
Ţinând cont de faptul că endoteliul capilarelor sanguine este permea
bil doar pentru apă, ioni şi micromolecule, nu şi pentru macromoleculele
proteice, acest gradient de concentraţie osmolară dintre cele două medii
împinge soluţia micromoleculară din interstiţiu în lumenul capilarelor
cu
o presiune numită presiune coloid-osmotică sau presiune oncotică.
Presiunea coloid-osmotică reprezintă o fracţiune foarte redusă
(circa 0,5 %) din presiunea osmotică totală a plasmei sanguine; totuşi,
ea joacă un rol important în schimburile de apă şi metaboliţi la nivelul
capilarelor.
La capătul arterial al capilarului, diferenţa dintre presiunile mecanice
intravasculară respectiv extravasculară este ∆pa = 32 mmHg,
scăzând la capătul venos la ∆pv = 12 mmHg.
Diferenţa de presiune osmotică între lichidul vascular şi cel interstiţial
este constantă pe toată lungimea capilarului, fiind πco = 28 mmHg.
Aşadar, capătul arterial ∆pa > πco deci va avea loc trecerea apei
împreună cu moleculele şi ionii dizolvaţi, către spaţiul interstiţial. Acesta
este un fenomen opus osmozei, numit ultrafiltrare.
La capătul venos al capilarului, unde ∆pa < πco, va avea loc, datorită
osmozei, reabsorbţia în capilar a apei împreună cu produşii de catabo
lism.