Difuziune şi osmoză

Agitatie termica: molecule(energie cinetica) fluid in continua miscare

traiectorie intamplatoare
inceteaza la t=0 absolut

Difuziune =constă în pătrunderea în toate direcţiile a moleculelor unui fluid printre

moleculele altui fluid.

Osmoză = este fenomenul de difuziune a solventului printr-o membrană, de obicei

semipermeabilă (permeabilă doar pentru solvent şi impermeabilă pentru solvit).

Difuziunea prin interdiul unei membrane este guvernată de prima lege a lui Fick

Ø = - DS dc/dx
Ø – fluxul moleculelor transportate pasiv în sensul gradientului de concentraţie
(moli/s) dc/dx, pe distanţa D, printr-o suprafaţă S (m2) a membranei.
-DS – semnul minus sugerează că difuzia are loc întotdeauna de la cooncentraţia mare
spre concentraţia mică.

Mecanismele osmozei
Pentru a înţelege mecanismul osmozei, întâi trebuie să vedem soluţia ca un amestex de apă
(solvent) şi solvit, ambele formate din molecule de mărimi diferite: moleculele solventului vor
fi mai mici decât cele ale solvitului.
Avem două compartimente şi o membrană semipermeabilă, separată de cea dintâi. În
compartimentul I molecula de solvent, fiind mai mică decât cea din compartimentul II poate
trece prin membrană. Numărul moleculelor de apă (solventr) ce ajung în unitatea de tip la
membrana semipermeabilă este mai mic în compartimentul II decât în I din cauza
concentraţiei de apă scăzută în II.
În intervalul de timp în care din I trec în II 3 molecule de H2O, din II în I trece doar o
moleculă. Acest fenomen este relizabil atunci când există o membrană. Solventul difuzează
prin membrană în cele două sensuri, dar viteza de trecere a solventului pu spre soluţie este
mai mare decât trecerea în sens sontrar. Această diferenţă de flux este singura responsabilă de
fenomenul de osmoză. Trecerea a 2 molecule de apă din I în II face ca nivelul lichidului din II
să crească, dezvoltânduse o presiune.

Presiune osmotică
Po este acea presiune ce ar trebui exercitată asupra soluţiei pentru a o duce în echilibru cu
solventul pur, separat de ea printr-o membrană semipermeabilă, adică pentru a împiedica
orice flux de solvent între cele două sompartimente.

Po = p*g*h
g – acceleraţia gravitaţională
h – înălţimea coloanei de lichid
p – densitatea lichidului

1
Legile osmozei
1. Legea concentraţiilor
 la temperatură constantă, presiunea osmotică este proporţională cu concentraţia
molară a corpului dizolvat (c).
Po ~ C
2. Legea temperaturii
 pentru o soluţie dată, presiunea osmotică creşte proporţional cu coeficientul
(1+αt), caloarea lui α fiind aceeaşi ca la gaze, iar t fiind temperatura (lege
valabilă până la 40º).
Po ~ (1 + αt)

3. Legea lui Van’t hoff

 presiunea osmotică este independentă de natura solventului şi de substanţa
dizolvată, ea nu depinde decât de numărul de particule prezente în volumul
ocupat de soluţie.
Po * V = n*Rαt (n = număr moli de substrat, R = constanta universală a gazelor)

4. Legea amestecurilor
 Presiunea osmotică a unei soluţii în care faza dispersată este alcătuită din
substanţe diferite este egală cu suma presiunilor osmotice determinată de
fiecare substanţă în parte
Po = po1 + po2 + ... + pon

Soluţii izo, hipo, hiper : două soluţii A şi B

A = B → izosmotice
A > B → hiperosmotică
A < B → hipoosmotică
 Hipoton, hiperton- raportat la plasma sanguina

Solutii adevarate:cristaloide neelectrolite(nr particule=nr molec dizolvate)

Solutii false: cristaloide electrolite(po mai mare), coloidale(po mai mic)

Osmolalitate şi osmolaritate

Osmol = o particulă oarecare din soluţie (Osm) – particulă gram cinetică, adică o particulă
a cărei mişcare liberă şi dezordonată este asimibilă unei molecule de gaz.
 pentru neelctroliţi sau electroliţi disociaţi – mol
 pentru soluţiile de electroliţi (cu ioni) = ion-gram
 pentru ioni monovalenţi = gram

Osmolaritate totală = suma numărului de moli nedisociaţi şi a numprului de ioni-gram pe

litru de soluţie

Osmolalitatea = se calculează prin sumarea tuturor concentraţiilor molare ale

constituenţilor, ţinând cont de gradul de disociere

2
Calculul presiunii osmotice
No – moli de solvent de masă molară Mo,
N1, n2, n3 ... ni – moli de solviţi de masă molară M1, M2 ... Mi
V – volumul soluţiei
Vo – volumul molar al solventului
Vi – volumul molar al solvitului
1. Concentraţia molară (C) – Molaritate sau Osmolaritate reprezintă nr de moli de solvit
per unitate de V de soluţie; sunt aditivi pentru solvenţi şi solviţi

2. Molalitate (m) sau osmolaritate – reprezintă numărul de moli de solvit considerat per
unitate de masă de solvent; sunt aditivi doar pentru solviţi.

3. Concentraţia ponderală (p) – reprezintă masa de solvit per volum de soluţie (gr la l);
nu sunt aditivi, relaţie între concentraţia molară (moli/L) şi concentraţia ponderată
(gr/L).

Aplicaţii medicale
 În organism sunt tot atâtea compartimente separate prin membrane biologice, cu
permeabilitate selectivă prin care transportul apei se face prin mecanisme diferite
decât în cazul membranelor artificiale.
 Fiecare compartiment sau celulă reprezintă compartimente microscopice în care
intervin fenomenele osmotice. Aşadar se poate vorbi şi aici de presiunea osmotică a
oricărui compartiment delimitat de membrană.
 Cea mai mare parte a lichidelor din organism sunt soluţii complexe şi pentru
aceasta osmolaritatea se calculează prin sumarea tuturor concentraţiilor molare.
 Atât variaţiile în plus şi cele în minus ale osmolarităţii diferitelor sectoare
lichidiene din corp pot ameninţa individul.
 La un deficit de peste 15% apă din greutatea corporală pentru un interval de 6,7
zile, survine încetarea funcţiilor vitale ale organismului → moarte.
 Stările hipo- şi hipermolare pot fi corectate prin aport sau eliminare lichidiană
controlată (ex. diureză forţată, administrare de medicamente).

3
 Partea practică

A. OSMOZA la alga Vallisneria spiralis

 se observă modificările unor celule vegetale puse în medii izoosmotice, hipoosmotice şi hiperosmotice
 cele mai evidente modificări apar în privinţa volumului şi a formei celulare
 pentru a le observa trebuie să măsuraţi dimensiunile unei celule prin metoda micrometriei

Materiale necesare:
 microscop binocular
 lame şi lamele de sticlă
 3 vase Petri
 soluţii cu osmolarităţi diferite:
- NaCl 9 g/L (mediu izoton)
- NaCl 20 g/L (mediu hiperton)
- apă distilată (mediu hipoton)
 pipete Pasteur
 3 frunze (segmente de 2-3 cm) de Valisneria spiralis
 Lamă pentru secţionarea frunzelor şi realizarea preparatului microscopic

Mod de lucru:
1. se pun în cele 3 vase Petri respectiv cca 2o ml mediu hipoton, izoton şi hiperton şi în fiecare câteva
frunzuliţe de plantă
2. se lasă 20 min după care se examinează la microscop câte o frunză. Pentru a fi examinată, frunza trebuie să
fie aşezată pe lamă şi poi secţionată în grosime. Se aşează fragmenentul de frunză pe lama de sticlă şi apoi
se aşează pe platina microscopului în aşa fel încât frunza să se afle în dreptul orificiului central al platinei.
Se foloseşte obiectivul x10
3. se roteşte dispozitivul revolver şi se formează imaginea cu obiectivul x20
4. se măsoară diametrul longitudinal şi transversal pentru un număr de 10 celule, datele se trec în tabel, în
care:
I – mediu izo-osmotic
II – mediu hipoosmotic
III – mediu hiperosmotic
L – diametrul longitudinal
T – diametrul transversal
m – media aritmetică

B. Osmoza la hematii
Pentru a pune în evidenţă fenomenul de osmoză la nivelul biomembranelor se relizează un experiment
asemănător

Mod de lucru:
1. se va lucra cu 5 recipiente:
A) o suspensie de eritrocite în mediu izoosmotic lor (NaCl 9g/L)
B) + B1) soluţii hipoosmotice de concentraţii diferite (NaCl 3g/L şi 6g/L)
C) soluţie izoosmotică (NaCl 9g/L)
D) soluţie hiperosmotică (NaCl 40g/L)
2. puneţi cu o pipetă Pasteur câte 1 ml suspensie din recipientul A în fiecare dintre recipientele B, C, D
3. în continuare, la anumite intervale de timp (precizate în tabel) veţi lua câte o picătură din conţinutul
recipientelor B, C şi D şi o veţi examina la microscop. Veţi remarca că celulele puse în C (mediu
izoosmotic) nu-şi modifică dimensiunile. Celule puse în D (mediu hiperosmotic) se retatinează (îşi
micşorează diametrul, capătă un aspect crenelat). Celule puse în B1 şi scoase după primul interval de timp
sunt turgescente (au diametrele mărite) iar cele puse în B sunt parţial sau total distruse (fenomen de
hemoliză).
4