GLUCONEOGENEZA

Gluconeogeneza (GNG) reprezintă procesul de sinteză a glucozei din precursori neglucidici.

Importanța GNG constă în asigurarea aprovizionării continue cu glucoză a țesuturilor gluco-
dependente, în următoarele circumstanțe:
- lipsa aportului alimentar de glucide (în perioadele inter-prandiale şi în stările de post cu
durată mai lungă);
- efortul muscular intens și prelungit (o parte importantă din ATP-ul necesar pentru
contracția musculară se obține din catabolismul glucozei).
Atunci când lipsește aportul exogen de glucide, se apelează la sursele endogene de glucoză:
• depozitele de glicogen hepatic: acestea pot asigura necesarul de glucoză pentru o perioadă
de 10-18 ore;
• sinteza de glucoză prin gluconeogeneză: este activă, într-o anumită măsură, şi în paralel cu
degradarea glicogenului, dar rolul său devine foarte important după ce rezervele de glicogen hepatic
și muscular s-au epuizat.
➢ Gluconeogeneza are loc în ficat (90%) şi rinichi (10%).
Precursorii de la care se poate porni pentru a se realiza sinteza de novo a glucozei sunt:
1. lactatul
2. glicerolul (provenit din degradarea trigliceridelor)
3. aminoacizii.

1. Gluconeogeneza din lactat

Lactatul provine din glicoliza anaerobă în muşchiul în activitate şi eritrocit → de aici este
eliberat în sânge → captat în ficat, unde este transformat în glucoză prin GNG → glucoza este
eliberată în sânge de unde este captată parțial de muşchi şi eritrocit, care o vor folosi ca sursă de
energie. În felul acesta se creează aşa-numitul ciclu lactat-glucoză între muşchi/eritrocit şi ficat
(ciclul Cori):

Sinteza glucozei din lactat are loc, în principiu, prin parcurgerea în sens invers a glicolizei:
- reacţiile reversibile din glicoliză pot fi parcurse în sens invers, în GNG, sub acţiunea
aceloraşi enzime (enzime comune celor două procese);
- trei dintre reacţiile glicolizei sunt ireversibile (fiind puternic exergonice), deci reprezintă
bariere energetice care împiedică desfăşurarea lor în sens invers → pentru depăşirea lor, în GNG
intervin enzime distincte de cele din glicoliză, care catalizează reacţii diferite de cele glicolitice
(enzime specifice gluconeogenezei).
Deci, deşi glicoliza şi GNG împărtăşesc mai multe etape (7 enzime sunt comune), totuşi ele
nu sunt căi identice care se desfăşoară în sensuri opuse.

1 Conf. Dr. Elena Petrescu

 GNG din lactat începe cu transformarea lactatului în piruvat sub acţiunea lactat
dehidrogenazei.
(1) Urmează prima etapă care constituie o barieră energetică: transformarea piruvatului în
fosfoenolpiruvat (PEP). În glicoliză, transformarea PEP în piruvat este realizată într-o singură
etapă, catalizată de piruvat kinază. În GNG, transformarea piruvatului în PEP are loc în două etape:
a) Mai întâi, piruvatul este transformat în oxalacetat prin carboxilare sub acţiunea piruvat
carboxilazei (PC, numită și piruvat carboxiligaza, enzimă din clasa ligazelor):

Biotina (o vitamină hidrosolubilă din complexul B, numită și B7) intervine în calitate de

coenzimă în această reacţie; ea este legată covalent de apoenzima piruvat carboxilazei printr-o

2
legătură de tip amidic cu o grupare ε-amino aparţinând unui rest de lizină din centrul activ,
formându-se biotin-enzima. CO2 participă la reacţia de carboxilare sub formă de anion bicarbonat;
într-o primă etapă HCO3− este atașat la o grupare fosfat provenită din ATP, formând o moleculă
carboxil-fosfat. Apoi are loc transferul grupării carboxil activate pe biotin-enzimă, cu formare de
carboxi-biotin-enzimă: acesta este donorul de grupare carboxil către piruvat, cu formare de
oxalacetat.
HCO3- + ATP → -OOC−PO32- + ADP
-
OOC−PO32- + biotin-enzimă → -OOC−biotin-enzimă + Pi
-
OOC−biotin-enzimă + piruvat → oxalacetat + biotin-enzimă

Piruvat carboxilaza (PC) este o enzimă

mitocondrială, iar restul enzimelor
gluconeogenezei sunt localizate în citoplasmă;
oxalacetatul nu poate fi transferat în citosol ca
atare (membrana mitocondrială internă nu conţine
un transportor pentru oxalacetat), ci sub formă de
malat:
- oxalacetatul este redus la malat sub
acţiunea malat dehidrogenazei (MDH)
mitocondriale;
- malatul este translocat în citosol cu
ajutorul unui transportor specific;
- în citoplasmă, malat dehidrogenaza
citosolică oxidează malatul înapoi la oxalacetat.

b) Oxalacetatul este transformat în fosfoenolpiruvat sub acţiunea fosfoenolpiruvat

carboxikinazei (PEPCK), în prezenţă de GTP ca donor de grupare fosfat:

Reacţiile piruvat carboxilazei şi PEP-carboxikinazei au, în anasamblu, G° = 0,2 kcal/mol,

dar G real este de aproximativ −6 kcal/mol, ceea ce face ca transformarea piruvatului în PEP să fie
ireversibilă la concentraţiile reale ale celor doi compuşi în celulă (PEP este consumat imediat în
reacţiile ulterioare ale GNG).

(2) PEP parcurge mai multe etape reversibile din glicoliză, sub acţiunea enzimelor comune
glicolizei şi gluconeogenezei, până când se ajunge la cea de a doua barieră energetică din glicoliză
ce trebuie depăşită: transformarea fructozo-1,6-difosfatului în fructoză-6-fosfat (care
3
corespunde reacţiei din glicoliză catalizată de fosfofructokinaza-1). În GNG, această transformare
are loc prin îndepărtarea hidrolitică a fosfatului sub formă de fosfat anorganic, sub acţiunea
fructozo-1,6-difosfatazei.

Fructozo-6-fosfatul este convertit în glucoză-6-fosfat sub acţiunea fosfohexoz-izomerazei.

(3) Ultima barieră energetică este transformarea glucozo-6-fosfatului în glucoză;

îndepărtarea hidrolitică a fosfatului este catalizată de glucozo-6-fosfataza.

➢ Ecuaţia globală a GNG din lactat (are loc consumul a 6 legături fosfat-macroergice):
2 lactat + 4 ATP + 2 GTP + 6 H2O Glucoză + 4 ADP + 2 GDP + 6 Pi

2. Gluconeogeneza din lipide

Lipidele de rezervă (trigliceridele) din ţesutul adipos reprezintă o altă sursă de glucoză. Prin
hidroliza trigliceridelor în procesul lipolizei rezultă glicerol şi acizi graşi.
a) Glicerolul este eliberat în sânge, de aici este captat în ficat, unde poate fi transformat în
glucoză în modul următor: este fosforilat sub acţiunea glicerol kinazei la glicerol-3-fosfat, după
care glicerol-3-P este oxidat în prezenţă de NAD+ sub acţiunea glicerol-3-P dehidrogenazei, cu
formare de dihidroxiaceton-fosfat (DHAP).

4
 DHAP este un intermediar al glicolizei/gluconeogenezei: din 2 molecule de DHAP, una este
izomerizată la gliceraldehid-3-P (GA-3-P); cele două trioze formează împreună fructoză-1,6-
difosfat, care apoi parcurge etapele din GNG până la formarea de glucoză:
DHAP + GA-3-P F-1,6-P2 F-6-P G-6-P Glucoză

b) Acizii graşi cu număr par de atomi de C (cum sunt marea majoritate a acizilor graşi din
componenţa trigliceridelor depozitate în ţesutul adipos), eliberaţi în sânge după hidroliza
trigliceridelor, sunt captaţi parţial în ficat: aici sunt degradaţi prin β-oxidare la acetil-CoA.
Pentru a se transforma în glucoză, acetil-CoA ar trebui să se transforme mai întâi în piruvat:
acest lucru este imposibil, datorită ireversibilităţii reacţiei piruvat dehidrogenazei (care catalizează
reacţia inversă, de transformare a piruvatului în acetil-CoA) → din acest motiv, acizii graşi cu
număr par de atomi de C nu constituie substrate pentru GNG (având în vedere că nici nu există o
altă cale prin care acetil-CoA să se transforme în piruvat sau într-un alt intermediar al GNG).

3. Gluconeogeneza din aminoacizi

Din cei 20 de aminoacizi existenţi în structura proteinelor, 18 pot fi transformaţi în glucoză

(sunt glucogenici sau glucoformatori; excepţie fac leucina şi lizina). Pentru a se transforma în
glucoză, aceşti aminoacizi sunt metabolizaţi la:
- piruvat → acesta este convertit în glucoză;
- diverşi intermediari ai ciclului Krebs → aceştia, parcurgând ciclul, sunt convertiţi în
oxalacetat, care după transformare în fosfoenolpiruvat, intră în calea GNG şi generează glucoză.
Principalul aminoacid glucogenic este alanina: aceasta este implicată în transportul
grupărilor amino ale altor aminoacizi de la nivelul muşchiului scheletic spre ficat. În ficat, alanina
este transformată prin transaminare în piruvat (sub acțiunea TGP sau alanin aminotransefraza):

- piruvatul va genera glucoză în procesul GNG, glucoza fiind apoi trimisă parțial
muşchiului pe cale sanguină;
- gruparea amino a alaninei va fi transformată, în cele din urmă, în uree.
Astfel, se formează un ciclu alanină-glucoză între muşchi şi ficat: mușchiul furnizează
ficatului alanină, ca substrat pentru gluconeogeneză, iar ficatul trimite o parte din glucoza formată
înapoi la mușchi, ca sursă de energie în procesul glicolizei.

5
 REGLAREA GLUCONEOGENEZEI

Viteza de desfăşurare a gluconeogenezei este reglată prin două tipuri de mecanisme, care
acționează la nivelul enzimelor cheie ale acestui proces: este vorba de cele patru enzime specifice
gluconeogenezei, care catalizează reacțiile ce corespund etapelor ireversibile din glicoliză.

1. Reglarea activităţii enzimelor-cheie prin modulare alosterică:

• piruvat carboxilaza: este activată de acetil-CoA (rezultată din degradarea acizilor grași);
• fructozo-1,6-difosfataza: este inhibată de fructoză-2,6-difosfat şi AMP.

2. Controlul sintezei celor patru enzime-cheie, în special a PEPCK (deci modificarea

cantităţii lor în celulă), prin inducție/represie:
• Glucagonul, adrenalina şi cortizolul: determină inducţia enzimelor-cheie ale GNG →
creșterea cantității lor în celulele hepatice → stimularea procesului gluconeogenezei. Cortizolul
stimulează și catabolismul proteinelor musculare, aminoacizii rezultați fiind utilizați apoi în ficat ca
substrate pentru gluconeogeneză.
• Insulina: determină represia enzimelor-cheie ale gluconeogenezei (deci duce la scăderea
cantității lor în celulele hepatice), având astfel o acțiune inhibitorie asupra GNG.

6
 REGLAREA COORDONATĂ A GLICOLIZEI ŞI GLUCONEOGENEZEI

Cele două procese cu caracter opus sunt reglate într-o manieră coordonată, reciprocă:
creşterea vitezei unuia dintre ele are loc simultan cu scăderea vitezei celuilalt şi vice versa, astfel
încât ele să nu funcţioneze concomitent cu viteze egale. O asemenea situaţie ar duce la irosirea
substratelor celor două căi metabolice şi la consum de ATP fără realizarea de travaliu metabolic (în
glicoliză se generează 2 moli ATP per mol de glucoză degradată, iar gluconeogeneza din lactat
consumă 6 moli de ATP per mol de glucoză sintetizată); s-ar realiza, deci, un ciclu inutil.
Pentru a evita formarea unui asemenea ciclu inutil, reglarea coordonată a celor două procese
este asigurată la nivelul a două puncte de control:

1. Primul punct de control determină soarta metabolică a piruvatului:

• sub acţiunea piruvat dehidrogenazei, piruvatul este degradat la acetil-CoA, care apoi va fi
degradată total în ciclul Krebs;
• sub acţiunea piruvat carboxilazei, piruvatul este transformat în oxalacetat, care se va angaja
în procesul gluconeogenezei.
În condiţii de depleţie glucidică (perioadele inter-prandiale și stările de post), în ficat are loc
o intensificare a degradării acizilor graşi (ficatul îşi obţine energia pe această cale) → creşte
formarea de acetil-CoA → acest metabolit influenţează, prin modulare alosterică, activitatea celor
două enzime de mai sus:
- inhibă piruvat dehidrogenaza → scade degradarea piruvatului (în felul acesta are loc și
diminuarea degradării glucozei ca sursă de energie);
- activează piruvat carboxilaza → determină orientarea piruvatului spre GNG.

Între procesul degradării acizilor graşi şi gluconeogeneză există o relaţie concretizată în

faptul că degradarea acizilor graşi favorizează gluconeogeneza:
- acetil-CoA rezultată din catabolsimul acizilor graşi activează piruvat carboxilaza;
- degradarea acizilor graşi furnizează ATP-ul și NADH-ul necesar în gluconeogeneză.

7
 2. Al doilea punct de control este situat la nivelul etapei de:
• transformare a fructozo-6-P în fructoză-1,6-P2 sub acţiunea fosfofructokinazei-1 (în
glicoliză);
• transformare a fructozo-1,6-P2 în fructoză-6-P sub acţiunea fructozo-1,6-difosfatazei (în
gluconeogeneză).
Aceste două reacţii opuse sunt reglate într-o manieră coordonată şi reciprocă; acelaşi
modulator alosteric (fructoză-2,6-disfosfat) influenţează activitatea ambelor enzime, dar în sensuri
opuse:
- activează fosfofructokinaza-1 → creşte viteza glicolizei;
- inhibă fructozo-1,6-difosfataza → scade viteza gluconeogenezei.
Cantitatea de fructoză-2,6-difosfat în hepatocit este modulată de insulină și glucagon, acesta
fiind un al doilea mecanism prin care se realizează reglarea hormonală a gluconeogenezei (pe lângă
fenomenul de inducție/represie a enzimelor cheie):
- în condiţii de abundenţă glucidică (post-prandial): creşte secreţia de insulină → aceasta
creşte cantitatea de fructoză-2,6-disfosfat → accelerarea glicolizei şi încetinirea GNG;
- în condiţii de depleţie glucidică (inter-prandial și în stările de post mai prelungite): creşte
secreţia de glucagon → acesta scade cantitatea de fructoză-2,6-disfosfat → încetinirea glicolizei şi
accelerarea gluconeogenezei.

CALEA PENTOZ-FOSFAŢILOR
Calea pentoz-fosfaților (numită și șuntul hexoz-monofosfaților) este o cale de metabolizare a
glucozei care constituie o alternativă la degradarea acestui compus prin glicoliză. În majoritatea
ţesuturilor, soarta metabolică principală a glucozo-6-fosfatului este degradarea prin glicoliză la
piruvat, urmată de degradarea în continuare a acestuia, cu generare de ATP. În unele ţesuturi, are o
importanţă particulară metabolizarea glucozei pe calea pentoz-fosfaţilor, care are roluri complet
diferite de cele ale glicolizei.
Acest proces are loc în citoplasmă şi cuprinde 2 faze:
• faza oxidativă (ireversibilă)
• faza neoxidativă (reversibilă).

I. Faza oxidativă (transformarea hexoz-fosfaților în pentoz-fosfați)

Această fază începe cu o reacţie de dehidrogenare a glucozo-6-fosfatului în prezenţă de

NADP , cu formare de 6-fosfo-gluconolactonă şi NADPH+H+, sub acţiunea catalitică a glucozo-6-
+

fosfat dehidrogenazei. Glucono-lactonaza catalizează apoi hidroliza 6-fosfo-gluconolactonei, cu

formare de acid 6-fosfo-gluconic.
Urmează o nouă dehidrogenare NADP+-dependentă urmată imediat de decarboxilare
(îndepărtarea grupării carboxil de la C-1), într-o reacție catalizată de 6-P-gluconat dehidrogenaza,
cu generarea unei noi molecule de NADPH+H+ şi a unei pentoze: ribuloză-5-fosfat.
Pentru a se putea angaja în faza a doua a căii pentoz-fosfaților, ribulozo-5-P trebuie să se
transforme în alte două pentoze prin două reacţii de izomerizare:
- printr-o izomerizare cetoză-aldoză se transformă în riboză-5-P;
- prin epimerizare la C-3 se transformă în xiluloză-5-P.

8
 II. Faza neoxidativă (transformarea pentoz-fosfaților în hexoz-fosfați; reversibilă)

În această fază au loc o serie de rearanjări ale scheletelor de C ale pentozelor fosforilate
formate în prima etapă, care vor realiza reciclarea pentoz-fosfaţilor la hexoz-fosfaţi, permiţând
astfel oxidarea continuă a glucozo-6-P.
Mai întâi, transcetolaza catalizează transferul unui fragment cu 2 C de la un donor cetozic
(xiluloză-5-P) la un acceptor aldozic (riboză-5-P), cu formare de sedoheptuloză-7-P şi
gliceraldehidă-3-P. Enzima necesită participarea tiamin pirofosfatului (forma activă a vitaminei
B1) în calitate de coenzimă: TPP joacă rolul de transportor al fragmentului de 2 C între cele două
pentoze fosforilate.

9
 Apoi, transaldolaza catalizează transferul unui fragment de 3 C de la sedoheptuloză-7-P la
gliceraldehidă-3-P, formându-se fructoză-6-P şi eritroză-4-P (o aldo-tetroză).
Urmează o nouă intervenţie a transcetolazei, care catalizează transferul unui fragment de 2
C de la o nouă moleculă de xiluloză-5-P la eritroză-4-P, cu formare de fructoză-6-P şi
gliceraldehidă-3-P.

➢ Prin parcurgerea celor două faze ale căii pentoz-fosfaților, 3 molecule de glucoză-6-P sunt
metabolizate la două molecule de fructoză-6-P şi o moleculă de gliceraldehidă-3-P. Acești
compuși sunt și intermediari metabolici ai glicolizei și gluconeogenezei. Ca urmare, ei se pot angaja
în continuare în una dintre cele două căi:
- prin angajare în procesul glicolizei, cei doi compuşi sunt degradaţi la piruvat;
- prin angajare în procesul gluconeogenezei, cei doi compuşi se transformă în glucoză-6-P;
acesta din urmă poate reintra în faza oxidativă a căii pentoz-fosfaților.

10
11
 IMPORTANŢA CĂII PENTOZ-FOSFAŢILOR

Spre deosebire de glicoliză, calea pentoz-fosfaților nu prezintă importanță din punct de

vedere energetic. Rolurile sale constau în producerea a doi compuși cu roluri esențiale în celule:
NADPH și riboză-5-fosfat.
1. Producerea de NADPH – acesta va fi utilizat ca donor de echivalenţi reducători pentru
următoarele scopuri:
• Procese de biosinteză: biosinteza de acizi graşi, colesterol, hormoni steroizi. Șuntul pentoz-
fosfaților este activ, în mod particular, în ţesuturile în care au loc asemenea procese: ficat
(sintetizează colesterol și acizi grași), ţesut adipos (sintetizează acizi grași), glandele
corticosuprarenale şi gonade (sintetizează hormoni steroizi). A + NADPH + H+ → AH2 + NADP+
• Detoxifierea xenobioticelor (substanțe străine organismului: medicamente sau substanțe
toxice) la nivel hepatic. Acest proces presupune, într-o primă etapă, hidroxilarea compușilor
respectivi sub acțiunea unui sistem monooxigenazic, cu participarea oxigenului molecular, a
NADPH și a citocomului P450:
R−H + O2 + NADPH+H+ → R−OH + NADP+ + H2O
Xenobioticele astfel hidroxilate vor fi, în a doua etapă a detoxifierii, conjugate cu diverși
compuși (acid glucuronic, sulfat, unii aminoacizi, etc.). În urma celor două etape ale detoxifierii
hepatice, va crește hidrosolubilitatea compușilor respectivi, astfel încât aceștia vor putea fi eliminați
din organism prin urină sau prin bilă.
• Reducerea glutationului oxidat, cu menţinerea în celulă a unor rezerve adecvate de glutation
redus (GSH, un tripeptid: -glutamil-cisteinil-glicină); reacţia este catalizată de glutation reductază.
La rândul său, GSH este implicat în descompunerea peroxidului de hidrogen sub acţiunea glutation
peroxidazei (enzimă ce necesită seleniu în calitate de cofactor). H2O2 este un agent oxidant
puternic, care poate ataca membranele celulare, ducând la lezarea acestora. Contracarând acţiunea
peroxidului de hidrogen, GSH este unul din componentele importante ale echipamentului de apărare
anti-oxidantă al celulelor, având efect protector asupra membranelor celulare.

✓ Calea pentoz-P are o importanţă particulară în eritrocit, unde reprezintă singura sursă de
NADPH. În alte ţesuturi mai există și o altă posibilitate de sinteză a NADPH – reacţia malic-
enzimei: acid malic + NADP+ → acid piruvic + NADPH+H+ + CO2
12
 În cazul unui deficit genetic al glucozo-6-P dehidrogenazei, scade generarea de NADPH în
eritrocit, ceea ce afectează negativ activitatea glutation reductazei și duce la scăderea rezervelor de
glutation redus. Ca urmare, scade capacitatea de descompunere a peroxidului de hidrogen, iar
acumularea acestuia determină lezarea oxidativă a membranei plasmatice a eritrocitului (hemoliză);
reducerea duratei de viaţă a hematiilor se manifestă sub forma anemiei hemolitice.

2. Producerea de riboză-5-P – acesta va fi utilizat în biosinteza de nucleotide. Acestea, la

rândul lor, reprezintă unităţile structurale ale acizilor nucleici, intră în componenţa unor coenzime
(NAD+, FAD, coenzima A) şi a nucleotidelor macroergice implicate în stocarea şi transferul
energiei libere (ATP, GTP, UTP, CTP).

➢ Reglarea activităţii căii pentoz-fosfaţilor:

• Glucozo-6-P dehidrogenaza este inhibată alosteric de NADPH.

• Insulina determină inducţia celor două dehidrogenaze NADP+-dependente care acţionează
în faza I a şuntului.
Activitatea șuntului pentoz-fosfaților în diverse țesuturi este corelată cu necesitățile specifice
de NADPH și de riboză-5-fosfat. NADPH se formează în reacțiile de dehidrogenare din faza I, iar
riboză-5-P se formează la finalul fazei I și se poate angaja în faza a II-a. Astfel:

- dacă țesutul are nevoie numai de NADPH →

faza oxidativă a șuntului este activă și produce
NADPH, iar riboză-5-P este îndepărtat prin
angajare în faza a II-a (deci într-un asemenea
ţesut sunt active ambele faze ale căii pentoz-P);
- dacă țesutul are nevoie atât de NADPH cât şi
de riboză-5-P → are loc numai faza I
(oxidativă) a șuntului;
- dacă țesutul are nevoie numai de riboză-5-P
→ faza I a şuntului este inactivă (deoarece
NADPH nu este necesar în acel țesut); este
posibilă, totuşi, sinteza de riboză-5-P pornind de
la fructoză-6-P şi gliceraldehidă-3-P (care sunt
obținuți din glicoliză), prin parcurgerea în sens
invers a fazei a II-a a şuntului (ce are caracter
reversibil).

13