Metabolismul

Urmărește cursul integral pe YouTube

Cuprins:

17.1. Procese metabolice

17.2. Metabolismul intermediar al glucidelor
17.3. Metabolismul intermediar al lipidelor
17.4. Metabolismul intermediar al proteinelor
17.5. Metabolismul energetic
17.6. Metabolismul bazal (MB)
17.7. Rolul și valoarea energetică a nutrimentelor
17.8. Rația alimentară
17.9. Reglarea aportului alimentar
17.10. Principalele vitamine și importanța lor
17.1. Procese metabolice
Metabolismul cumulează toate reacțiile biochimice de sinteză sau de degradare, care implică
consum energetic sau producere de energie și care se desfășoară în organismele vii. Toate aceste
procese intervin în menținerea vieții organismelor și adaptarea lor la condițiile mediului
înconjurător cu care întreține un schimb permanent de substanțe și energie.
Rata metabolismului este un parametru ce face referire la rata utilizării energiei în organism,
cuantificată în calorii sau kilocalorii. Creșterea activității celulare duce implicit la creșterea ratei
metabolice și se manifestă sub acțiunea: hormonilor tiroidieni, stimulării simpatice, efortului
fizic sau tipului de activitate din profesiunile dinamice care pot crește consumul energetic
până la 5000-6000 kcal/ 24 ore, comparativ cu profesiile predominant statice a căror consum
energetic nu este mai mare de 3000 kcal pe zi.
Raportat la sensul biologic al reacțiilor biochimice, procesele metabolice se împart
în anabolice sau catabolice, care se pot potența sau inhiba reciproc. În mod normal, procesele
anabolice se mențin în echilibru dinamic cu cele catabolice, dar pot prezenta variații în intensitate
în funcție de anumite perioade ale vieții.
Procesele de tip catabolic (catabolismul) se caracterizează prin:

 sunt reacții chimice de descompunere a substanțelor macromoleculare cu proveniență alimentară

(exogene) sau din structurile celulare (endogene) până la stadiu de constituenți simpli;
 rezultatul proceselor constă în producție de energie;
 55% din energia rezultată din procesele catabolice se pierde sub formă de căldură;
 45% din energia rezultată este depozitată în compuși ce înmagazinează o calitate mare de energie,
denumiți compuși macroergici; de exemplu ATP - adenozin trifosfat;
 predominanța proceselor catabolice se întâlnește la vârstnici, precum și în perioadele de efort
intens.

Procesele de tip anabolic (anabolismul) se caracterizează prin:

 sunt reacții biochimice care utilizează moleculele absorbite în tubul digestiv sau care au rezultat
din procese catabolice și cu consum de energie și astfel reconstituie moleculele folosite din
structurile celulare;
 sunt reacții care asigură creșterea, dezvoltarea și realizarea funcțiilor organismului;
 predominanța proceselor anabolice este întâlnită la persoanele tinere, perioadă caracterizată de
diviziune și diferențiere celulară accelerate, precum și în perioadele de convalescență.

Metabolismul intermediar (MI) – cuprinde toate reacțiile chimice în care sunt implicați
produșii absorbiți din tubul digestiv și prin care se realizează, fie includerea lor în depozitele
macromoleculare ale organismului, fie degradarea lor până la o formă de excreție. Buna
desfășurare a acestor reacții este susținută de activitatea enzimatică (au rol de biocatalizatori).
17.2. Metabolismul intermediar al glucidelor
Glucoza, fructoza și galactoza se absorb la nivelul tubului digestiv și de aici sunt transportate la
ficat prin vena portă. În ficat, întreaga cantitate de galactoză și cea mai mare parte din fructoză
sunt transformate în glucoză, prin variate reacții. Sub această formă preferă să utilizeze celulele
hexozele. Însă, la nivelul ficatului, glucoza poate fi stocată sub formă de glicogen (prin proces
de glicogenogeneză) sau poate fi utilizată prin reacții metabolice (prin proces de glicoliză) ca
sursă principală de energie.
Glicogenogeneza (glicogeneză) – proces prin care se formează glicogen. Procesul se desfășoară
în special în ficat și mușchi, dar poate fi extins și în alte celule din organism. Glicogenul este un
polimer al glucozei cu moleculă foarte mare și constituie forma de depozit a acesteia. Prin reacții
de depolimerizarea poate fi mobilizat facil la nevoie, iar atunci procesul se
numește glicogenoliză. Activarea acestuia se face în prezență de adrenalină și glucagon.
Glicoliza – procesul de desfacere a moleculei de glucoză în două molecule de acid piruvic.
Procesul este unul succesiv, care cuprinde 10 reacții chimice catalizate fiecare de câte o enzimă
specifică cu structură proteică. În prezență de oxigen, cele două molecule de acid
piruvic rezultate, se transformă în două molecule de acetil coenzima A ce vor intra în ciclul
Krebs (ciclul acizilor tricarboxilici), care se desfășoară în matricea mitocondrială. Similar
glicolizei anaerobe, rezultatul final net al ciclului Krebs constă în formarea a două molecule de
ATP per moleculă de glucoză.
Deși procesul de glicoliză și ciclul Krebs au un caracter complex, în cursul acestora sunt
sintetizate cantități reduse de ATP. 95% din cantitatea de ATP furnizată de o moleculă de
glucoză se sintetizează în cursul fosforilării oxidative (desfășurată în mitocondrii). Procesul
are loc datorită prezenței unor structuri speciale mitocondriale care pe calea unor reacții aflate
sub control enzimatic, se furnizează energie înmagazinată sub formă de ATP. Procesul este foarte
complex și constă în oxidarea hidrogenului produs în timpul glicolizei și al ciclului Krebs (H+),
în urma căruia de obțin 34 de molecule de ATP.
Oxidarea completă a unei molecule de glucoză produce 38 de molecule de ATP.
Eficiența transferului de energie prin catabolismul unui mol de glucoză este de 66%. Restul de
34% se transformă în căldură.
Prezența ADP-ului este primordială în controlul glicolizei și al oxidării glucozei deoarece în
absența sa, degradarea moleculei de glucoză se blochează. Astfel, prin transformarea întregii
cantități de ADP din celulă în ATP, procesele glicolitic și oxidativ se opresc.
Glicoliza anaerobă – eliberarea de energie în absența oxigenului – În condiții de insuficiență
sau absență a oxigenului, celulele pot elibera prin glicoliză o mică cantitate de energie. Acest
proces este posibil deoarece reacțiile de obținere a acidului piruvic nu folosesc oxigen. Este un
proces cu un randament foarte mic (de 3%) dar care este vital pentru celulă preț de câteva minute,
în absența oxigenului. Astfel, rezultă cantități mari de acid lactic din acid piruvic care va difuza
 în exteriorul celulelor, permițând obținerea în continuare de acid piruvic prin glicoliză. Când
oxigenul redevine disponibil, acidul lactic se transformă în acid piruvic care poate fi oxidat cu
scopul asigurării unei cantități suplimentare de energie.
O cale alternativă de eliberare a energiei din glucoză o reprezintă calea pentozo-fosfaților.
Gluconeogeneza – proces prin care se formează molecule noi de glucoză din anumiți compuși și
în anumite condiții. Scăderea glicemiei pe fondul unui aport insuficient de glucoză sau ca urmare
a utilizării ei excesive, se declanșează procese de obținere de glucoză din acizi grași (care provin
din scindarea lipidelor) sau din aminoacizi (care provin din catabolismul proteic). La procesul de
gluconeogeneză pot participa și rinichii.
În cazul în care cantitatea de glucoză de la nivel celular depășește necesarul util, se produce
transformarea acestei hexoze în trigliceride, cu depunerea lor sub formă de lipide de rezervă în
țestul adipos. Astfel se justifică cum odată cu scăderea consumului energetic (sedentarismul) sau
prin creșterea excesivă a aportului glucidic, cantitatea de țesut adipos crește (individul se
îngrașă).
Mecanismele de reglare a glicemiei sunt complexe și au rolul de a menține un echilibru între
procesele de glicogenoliză, glicogenogeneză, glicoliză și gluconeogeneză. Glicemia reprezintă
valoarea glucozei din sânge, care prezintă variații mici și care se menține în limite relativ
constante: 65-110 mg/100 mL sânge.
Compușii și mecanismele care intervin în reglarea glicemiei, sunt:

 insulina (hormon secretat de către celulele β ale pancreasului endocrin) – scade glicemia (efect
hipoglicemiant) prin facilitarea intrării și utilizării celulare a glucozei;
 glucagonul (hormon secretat de către pancreasul endocrin) – crește glicemia (are efect
hiperglicemiant) prin stimularea glicogenolizei și gluconeogenezei;
 adrenalina – crește glicemia prin stimularea glicogenolizei;
 hormonii glucocorticoizi (cortizolul) – crește glicemia prin stimularea gluconeogenezei.

Printre rolurile multiple ale glucidelor în organism se numără:

 rolul energetic – primordial. Prin degradarea completă a 1 g glucoză prin glicoliză și oxidare se
obțin 4,1 kcal. Un avantaj al folosirii glucidelor ca sursă de energie este de dat de degradarea
rapidă a lor până la dioxid de carbon și apă, în urma căreia nu se obțin produși reziduali.
Glicogenul – rezervă energetică ce însumează aproximativ 3000 kcal, este depozitat în special în
ficat și este mobilizat cu precădere pentru perioade scurte, cum ar fi în efort fizic moderat sau
când organismul este expus la frig.
 rolul plastic – manifestat de anumiți compuși glucidici care sunt componenți ai unor țesuturi sau
membrane celulare. 
 rolul funcțional – pentozele (riboza și dezoxiriboza) intră în alcătuirea acizilor nucleici sau a
unor enzime.

17.3. Metabolismul intermediar al lipidelor

Chilomicronii formați în enterocite, pe calea vaselor chilifere ajung apoi în limfă și împreună cu
aceasta trec în sânge. La acest nivel, sub acțiunea unei enzime – lipoproteinlipaza –
chilomicronii sunt scindați în:

 proteine;
 acizi grași;
 glicerol;
 fosfolipide;
 colesterol (colesterol total: <200mg/dL).

Acești compuși rezultați sunt utilizați în țesturi. Cea mai mare parte din acizii grași pătrunde în
toate celulele (fac excepție celulele nervoase), iar o cantitate mică rămâne în plasmă sub formă de
acizi grași liberi (în plasmă au concentrația de: 0,19 – 0,9 mEq/L). O parte dintre aceștia din urmă
vor intra și ei în celule, menținând un permanent echilibru dinamic cu acizii grași din celule. La
acest nivel, acizii grași pot intra în reacții de beta-oxidare cu eliberare de energie sau pot fi
folosiți în resintetizarea variaților compuși lipidici.
Compușii și mecanismele de reglare a metabolismului intermediar lipidic, sunt:

 insulina – secundar stimulării utilizării de glucoză, acest hormon scade lipoliza și stimulează

lipogeneza;
 adrenalina și noradrenalina (catecolaminele) – stimulează degradarea trigliceridelor și
mobilizarea acizilor grași;
 hormonii glucocorticoizi (cortizolul) – efect lipolitic; stimulează mobilizarea acizilor grași din
depozite și degradarea lor;
 hormonul somatotrop (de creștere sau STH) – efect lipolitic; stimulează mobilizarea acizilor grași
din depozite și degradarea lor;
 hormonii tiroidieni – crește metabolismul energetic celular și determină indirect mobilizarea
rapidă a grăsimilor.

Rolurile lipidelor în organism, sunt:

 rol energetic – lipidele constituie principalul rezervor energetic din organism. Pentru un individ
cu o constituție fizică normală, rezerva energetică lipidică din organism însumează aproximativ
50.000 kcal. 1 g de lipide degradate eliberează 9,3 kcal.
 rol plastic – lipidele intră în alcătuirea tuturor sistemelor de citomembrane (de exemplu:
lecitina). Depozite importante de lipide se mai află și în jurul organelor (de exemplu, grăsimea
din loja perirenală, din orbită). Prezența lor asigură o protecție mecanică a organelor. Dispunerea
lipidelor subcutanat manifestă un rol termoizolator.
 rol funcțional – unii compuși lipidici constituie precursori ai unor hormoni. De exemplu,
colesterolul este precursorul hormonilor glucocorticoizi, mineralocorticoizi și sexuali. Unele
fosfolipide intervin în prima fază a procesului de coagulare.

17.4. Metabolismul intermediar al proteinelor

Proteinele constituie o pătrime (un sfert) din masa corporală. Pentru sinteza proteinelor se
folosesc aminoacizi care provin din:

 alimente;
 formați în organism: din precursori glucidici și lipidici;
 formați în organism: o mare parte din cei rezultați din catabolismul proteic.

Concentrația normală de aminoacizi din sânge: 35 – 65 mg/100 mL plasmă.

Aminoacizii traversează membrana celulară prin mecanisme de transport activ și difuziune
facilitată. Moleculele lor prea mari nu le permit să difuzeze prin porii membranari. Pe lângă rolul
lor în sinteza proteică, aminoacizii au implicații și în unele reacții metabolice.
O moleculă de aminoacid poate suferi mai multe procese:
 poate pierde gruparea amino (-NH2), rezultând un cetoacid, substrat folosit de celule în
lipogeneză sau gluconeogeneză sau poate intra în ciclul Krebs, cu producție de CO2 și H2O;
 poate elimina gruparea amino (-NH2) sub formă de amoniac (NH3), care este convertit în uree și
excretat ulterior. Aceasta constituie o metodă de detoxifiere;
 prin pierderea grupării carboxi (-COOH), aminoacidul se convertește în amină biogenă;
 poate interacționa cu o nouă moleculă de cetoacid, reacție din care se obține aminoacidul derivat
din acesta (transaminare).

Menținerea constantă a unui echilibru între procesele anabolice și catabolice se face în funcție de
aportul alimentar, consumul energetic al organismului, aflate sub control nervos și endocrin.
Compușii și mecanismele de reglare a metabolismului intermediar proteic, sunt:

 hormonul de creștere (somatotrop sau STH), testosteronul, hormonii estrogeni – stimulează

procesele de sinteză a proteinelor (anabolism proteic); insulina stimulează anabolismul proteic în
mușchii scheletici;
 tiroxina, cortizolul – favorizează o predominanță a procesele catabolice proteice (în mușchii
scheletici);
 cortizolul - stimulează anabolismul proteic în ficat;
 sistemul nervos intervine în controlul echilibrului dintre procesele catabolice și anabolice, astfel:
stimularea simpatică instalează o predominanță a catabolismului, iar o stimulare parasimpatică o
predominanță a anabolismului.

Rolurile proteinelor în organism, sunt:

 rol plastic – proteinele constituie așa-numitul schelet pe care se va construi ultrastructura

celulară. Proteinele se găsesc și în alcătuirea macrostructurilor, a substanței fundamentale din
structura țesutului osos (oseina), cartilaginos (condrina).
 rol funcțional – cea mai mare parte a compușilor „activi” ai organismului sunt de natură proteică
(enzimele, unii hormoni). Mai au și rol de transport al variatelor substanțe prin sânge, lichide
interstițiale, membrane celulare.
 rol energetic – manifestat doar în cazuri extreme, atunci când s-au epuizat depozitele de glicogen
și lipide. Arderea a 1 g de proteine eliberează 4,1 kcal.

17.5. Metabolismul energetic

Metabolismul energetic constă în modificările energetice dintre organism și mediu, care țin cont
de întreaga cantitate de energie obținută din metabolismul intermediar și energia folosită de
organism.
Organismul folosește energie pentru:

 susținerea proceselor vitale;

 îndeplinirea unor reacții de adaptare ale principalelor sisteme funcționale ale organismului.

Celulele folosesc glucide, lipide și proteine cu scopul de a obține ATP, însă acesta poate fi
utilizat în alte funcții celulare, ca sursă de energie pentru: sinteză și creștere, absorbție activă,
contracție musculară, secreție glandulară, conducere nervoasă. Motivul pentru care molecula de
ATP are o largă aplicabilitate în procesele energetice este dat de marea cantitate de energie liberă
(12.000 calorii/mol, în condiții fiziologice) înmagazinată la nivelul fiecăreia dintre cele două
legături fosfat macroergice ale sale. În ciuda importanței ATP-ului ca agent de legătură pentru
 transferul de energie, fosfocreatina (PC) este mult mai abundentă în organism, iar legătura sa
macroergică cumulează 13.000 calorii/mol. Dar cu toate acestea, fosfocreatina nu poate
funcționa ca agent de legătură pentru transferul de energie între principiile alimentare și
sistemele funcționale celulare, dar poate transfera energie prin schimb cu ATP-ul. Când celula
deține cantități crescute de ATP, acestea pot fi folosite în sinteza de fosfocreatină. Apoi, când se
utilizează ATP-ul, energia din fosfocreatină poate fi transferată rapid ATP-ului și de la acest
nivel, în sistemele celulare. Interrelațiile biochimice stabilite între fosfocreatină și acizi
adenozinmono-, di- și trifosforic sunt mediate pe care enzimatică prin
intermediul creatinkinazei, adenilatkinazei, conform schemei:
PC + ADP ↔ creatină + ATP
2 ADP ↔ ATP + AMP
Măsurarea metabolismului energetic se poate face prin:

 metode indirecte – măsoară O2 consumat în cursul unei activități;

 metode directe – măsoară cantitatea de căldură degajată de organism. Aceasta constituie
echivalentul consumului energetic în situația în care energia nu este consumată sub formă de
lucru mecanic.

17.6. Metabolismul bazal (MB)

Rata metabolismului bazal reprezintă consumul energetic fix al organismului pentru susținerea
funcțiilor vitale. Determinarea acesteia se face în condiții speciale, prin calorimetrie indirectă.
Exprimarea se poate face în funcție de masa corporală: 1kcal/kg/oră sau mai corect, în funcție
de suprafața corporală: 40 kcal/m2/oră. Acestea sunt valori medii care pot varia în funcție de:

 sex – MB este mai crescut la bărbați;

 vârsta – MB este mai crescut la tineri;
 tipul de activitate – MB crește în cursul unei activități fizice susținute.

MB mai poate fi exprimat și procentual. În acest caz, valoarea MB se raportează la valori

standard ale acestuia indexate în tabele speciale și care se stabilesc în funcție de: vârstă, sex, talie.
În această situație este permisă o abatere de ± 10% față de valoarea medie.
17.7. Rolul și valoarea energetică a nutrimentelor
Nutrimentele (principiile alimentare) principale sunt: glucidele, lipidele și proteinele.
Conținutul în nutrimente precum și valoarea energetică a 100 g de produs comestibil, sunt redate
în tabelul de mai jos:
Aliment Glucide Proteine Lipide Kcal
Lapte, iaurt 5 4 1 - 3,5 67
Brânză de vaci slabă 4 14 1 95
Brânză de vaci grasă 4 15 8 151
Cașcaval 1 25 25 334
Carne de vită, pasăre 0 20 5 215
Carne de porc 0 15 35 380
Pește slab (crap, șalău, ton, hering) 0 18 3 120
Pește gras (macrou, somn, nisetru, scrumbie) 0 20 25 290
Ou găină (2 bucăți = 100 g) 0 14 12 171
Pâine albă 54 10 2 280
 Aliment Glucide Proteine Lipide Kcal
Pâine neagră 48 8 1 230
Cartofi, orez, paste făinoase, griș 20 2 0 90
Varză, conopidă, gulii 4 1 0 60
Mazăre verde 5 2 9 140
Morcovi 10 2 0 50
Fasole boabe 24 13 1 145
Floricele de porumb cu ulei și sare 59 10 22 455
Fructe zemoase 14 1 1 60
Fructe uscate 35 1 1 135
Hamburger 41 32 31 580
17.8. Rația alimentară
O alimentație corespunzătoare constă într-un aport de alimente pliate pe nevoie organismului,
care se diferențiază în funcție:

 vârstă;
 tipul de activități întreprinse;
 anotimp;
 condiții climaterice.

O alimentație corespunzătoare nu este justificată de un aport alimentar excesiv și neselectiv care

să dea doar senzația de plenitudine gastrică.
Printr-o alimentație echilibrată se asigură:

 suportul energetic organismului pentru supraviețuire (substanțele energetice);

 elemente necesare pentru crearea de structuri noi sau refacerea celor degradate (substanțe
plastice);
 aportul de biocatalizatori exogeni a căror sinteză nu poate fi realizată în organism (vitamine,
substanțe minerale).

Conținutul energetic al alimentelor reprezintă energia eliberată prin oxidarea a 1 gram de

principiu alimentar, până la stadiul de CO2 și H2O. Reamintim:

 1 g glucoză = 4,1 kcal;

 1 g lipid = 9,3 kcal;
 1 g proteină = 4,1 kcal.

O compoziție aproximativă a dietei ar include:

 50% glucide; 250-800 g/zi;

 35% lipide; 25-160 g/zi;
 15% proteine; 0,5-0,7g/kg corp.

Coeficientul respirator reprezintă raportul dintre CO2 eliberat și O2 consumat pentru oxidarea a

1 g de principiu alimentar. Valorile sunt variate și specifice fiecărei substanțe. De exemplu,
glucoza are un coeficientul respirator 1, iar aminoacidul alanină 0,83.
17.9. Reglarea aportului alimentar
 În reglarea aportului alimentar contribuie:

 foamea – dorința de a ingera alimente. Senzația de foame se asociază cu anumite reacții cu

caracter obiectiv, cum ar fi contracțiile de foame de la nivelul stomacului. Centrul nervos al
foamei este în hipotalamusul lateral;
 apetitul – dorința resimțită față de consumul unui anumit tip de aliment;
 sațietatea – senzație de împlinire a ingestiei alimentare (este opusul foamei). Centrul nervos al
sațietății este în hipotalamusul ventro-medial;
 alți centri nervoși – cei din partea inferioară a trunchiului cerebral (controlează mișcările
propriu-zise din timpul alimentației); amigdala; câteva arii corticale ale sistemului limbic strâns
corelate cu hipotalamusul;
 anumiți stimuli fiziologici pe termen scurt – plenitudinea gastrointestinală; înregistrarea
alimentelor de către receptorii din cavitatea bucală.

Reglarea aportului alimentar se clasifică în:

 reglare nutritivă – constă în menținerea în cantități normale a depozitelor nutritive din

organism. Scăderea lor sub normal, activează centrul foamei din hipotalamus și declanșează
senzația de foame. Rolul cel mai important îl au produșii metabolismului lipidic (mecanism
necunoscut).
 reglare a alimentației/ reglare periferică/ reglare pe termen scurt – metodă de reglare care se
află în legătură directă cu efectele imediate ale alimentării asupra tractului digestiv. Intensitatea
senzației de foame poate fi temporar scăzută sau crescută prin obișnuință: pentru o persoană
obișnuită să servească 3 mese/ zi, în cazul în care va omite una, senzația de foame va apărea la
momentul respectiv.

Recomandările privind aportul alimentar includ:

 să fie rațional;
 să se desfășoare într-un ritm la care tractul gastrointestinal să se poată acomoda – ritm reglat prin
mecanisme pe termen scurt, dar modulat de sistemele de reglare pe termen lung.

Obezitatea – în fază incipientă, apare ca urmare a unui aport de energie în exces care depășește
cu mult consumul. După instalarea ei, aportul și consumul sunt echivalente. Secundar obezității,
se manifestă și alte tulburări majore care o transformă într-o patologie metabolică cu urmări
grave.    
Inaniția – favorizează consumul depozitelor nutritive de la nivelul țesturilor organismului, din
care depozitele de glucide sunt primele golite. Excesul de lipide se elimină constant. Proteinele
cuprind 3 faze de epuizare (depleție) a depozitelor: rapidă, lentă și rapidă din nou, la scurt timp
înainte de deces. Orice etapă a inaniției este marcată de modificări metabolice semnificative și
semne directe sau indirecte ale carențelor instalate.    
17.10. Principalele vitamine și importanța lor
Principalele vitamine și importanța lor:
Necesarul
Consecințele zilnic
Denumirea Rol Sursa
avitaminozei pentru un
adolescent
Vitamine
 Necesarul
Consecințele zilnic
Denumirea Rol Sursa
avitaminozei pentru un
adolescent
LIPOSOLUBILE
Xeroftalmie;
Funcționarea
Ardei, morcovi, uscarea
Vitamina A – Retinol epiteliilor de
urzici, pește, lapte, tegumentului; 3 mg
(antixeroftalmică) acoperire; creștere;
unt, ouă. tulburări de
vedere.
creștere.
Drojdie de bere, Rahitism;
Vitamina D – Metabolismul
untură de pește, ouă, Demineralizări
Calciferol calciului și al 0,01 mg
ficat, ciuperci; razele osoase;
(antirahitică) fosforului.
UV. spasmofilie.
Vitamina E – Măceșe, țelină, mere,
Diviziunea
Tocoferol (a germeni de cereale, Sterilitate 0,0025 mg
celulară; imunitate.
fertilității) ouă, ficat.
Varză, spanac,
Vitamina K – uleiuri
Filochinonă Hemostază vegetale; produsă și Hemoragii 1,8 mg
(antihemiragică) de microflora
intestinală.
Vitamine
HIDROSOLUBILE
Scorbut
Procesele de
(inflamarea
oxidoreducere;
Vitamina C – Acid gingiilor);
biocataliza Citrice, salată, ardei,
ascorbic friabilitatea osoasă; 55 mg
enzimatică; ficat.
(antiscorbutică) tulburări
funcționarea
respiratorii;
sistemului nervos.
anemie.
Beri-beri:
patologie care se
Metabolismul
Vitamina B1 – manifestă prin
glucidelor;
Tiamina tulburări senzorio-
funcționarea Drojdia de bere. 1,5 mg
(antiberiberică, motorii de tip
sistemului nervos
antinevritică) polinevritic,
central și periferic.
tulburări cardiace
și respiratorii.
Produse Tulburări de
Vitamina B2 – Vedere; respirație
lactate; microflora vedere; leziuni 1,5 mg
Riboflavina tisulară.
intestinală. cutanate.
Integritatea Carne, produse
Vitamina B6 –
epiteliilor de lactate, microflora Afecțiuni cutanate 1,8 mg
Piridoxină
acoperire intestinală.
Vitamina B12 – Hematopoieză Ficat, rinichi, albuș Anemie 5 mg
Cobalamina de ou, pâine
 Necesarul
Consecințele zilnic
Denumirea Rol Sursa
avitaminozei pentru un
adolescent
(antianemică) integrală.
Metabolismele 18 mg
intermediare
(glucidic, protidic,
Pelagră (tulburări
Vitamina PP/ lipidic) și
Carne, legume, severe ale SNC și
Nicotinamidă energetic;
cereale. digestive,
(antipelagroasă) funcționarea
dermatite)
sistemului nervos
central; circulația
periferică.