Modul BIOCHIMIE

Curs 5. Interrelatiile dintre diferitele tipuri de metabolism – caile metabolice comune, reglarea
cailor metabolice,utilizarea specifica a resurselor metabolice, dereglarile metabolice si efectele lor
asupra organismului
În biochimie, o cale metabolică este o serie de reacții chimice care au loc într-o celulă. Într-o cale
metabolică, un metabolit este modificat de o cascadă de reacții chimice. Aceste reacții sunt catalizate
de enzime, unde produsul chimic al unei enzime reprezintă substratul următoarei. Aceste enzime au
deseori nevoie de minerale, vitamine și alți cofactori pentru a funcționa corect.
Căile metabolice sunt esențiale pentru menținerea homeostazei unui organism, iar fluxul metaboliților
într-o cale metabolică depinde de nevoile unei celule și de abundența substratului. Produsul final al
unei căi metabolice poate fi folosit imediat sau poate fi păstrat pentru folosirea ulterioară. Metabolismul
unei celule constă dintr-o rețea amplă de căi metabolice interconectate, care
facilitează anabolismul și catabolismul.

Homeostazia reprezintă proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele
mediului său intern.

Cai principale de degradare a glucidelor:

Glucidele sunt, in primul rand, substante energetice care, prin procesul de oxidare in urma
caruia rezulta dioxid de carbon si apa, asigura peste 65% din energia consumata de
organism.

Monozaharidele (hexoze si pentoze) se resorb din intestin în totalitate si, pe cale portala, ajung la
ficat. Ficatul utilizeaza aceste substante pentru completarea rezervelor glicogenice
(glicogenogeneza), pentru sinteza de lipide (lipogeneza) sau pentru alte sinteze de compusi cu rol
structural sau functional. Surplusul de glucoza este descarcat în circulatia sistemica, determinand
cresteri usoare si temporare ale glicemiei (hiperglicemia postprandiala).

Metabolismul intermediar al glucozei consta dintr-o serie de procese corelate:

 oxidarea celulara reprezinta principala cale de metabolizare a glucozei si se desfasoara în

doua etape succesive:

- prima are loc în anaerobioza (glicoliza) si are ca produs final acidul piruvic, care în conditii
de hipoxie se transforma reversibil în acid lactic;
- cea de-a doua etapa, care se desfasoara în prezenta oxigenului, consta în oxidarea
acetilcoenzimei A, rezultata din acidul piruvic, în ciclul Krebs, pana la dioxid de carbon, apa
si energie.

Glucoza oxidata în celule provine fie din degradarea glicogenului propriu, fie din sangele care
perfuzeaza tesutul respectiv. Degradarea anaeroba elibereaza o cantitate de energie, suficienta
doar pentru sinteza a doua legaturi fosfat macroergice de ATP, în timp ce oxidarea completa în
cadrul ciclului Krebs elibereaza o cantitate de energie din care se sintetizeaza 38 legaturi fosfat-
macroergice. Oxidarea completa a 1 g glucoza elibereaza 4,1 calorii.

In afara acestei cai principale de degradare, glucoza mai poate fi metabolizata în celule si pe alte
cai, servind la sinteza unor produsi de mare importanta biologica.

 glicogenogeneza (sinteza de glicogen din glucoza în ficat sau proces de formare a

glicogenului în ficat) serveste la realizarea rezervelor glicogenice celulare - ficatul
sintetizeaza si depune glicogen în timpul absorbtiei intestinale iar celelalte tesuturi în cursul
hiperglicemiei postprandiale;
 glicogenoliza consta în degradarea glicogenului celular, prin desprinderea gradata a
moleculelor de glucoza sub actiunea unor enzime specifice. Prin liza glicogenului, ficatul
furnizeaza glucoza pentru întreg organismul, în timp ce în alte celule glicogenoliza este
urmata de consumul intracelular al glucozei eliberate pentru diferitele necesitati metabolice;
C5-1
Modul BIOCHIMIE
 gluconeogeneza (sinteza de glucoza din produsi neglucidici ai metabolismului intermediar
in cazul unui aport insuficient) este caracteristica ficatului. Sinteza de glucoza se face din
cetoacizii rezultati prin dezaminarea aminoacizilor, acid lactic sau piruvic, glicerol etc. Acizii
grasi, care nu pot fi trasformati direct în glucoza, prin oxidarea lor în ficat furnizeaza energia
necesara desfasurarii proceselor de gluconeogeneza în conditii de inanitie,
gluconeogeneza reprezentand unica sursa de glucoza a organismului;
 lipogeneza din glucoza se produce în conditiile unui aport glucidic exagerat si reprezinta
cauza cea mai frecventa a obezitatii. Aceasta cale de metabolizare a glucidelor este
posibila, deoarece reactiile de degradare a glucozei sunt conectate cu cele ale sintezei de
glicerol si acizi grasi.(metabolizarea excesului de glucide)

CĂI GENERALE DE DEGRADARE A AMINOACIZILOR:

Catabolismul sau degradarea hepatica a aminoacizilor implica doua reactii majore:

1. Dezaminarea- reprezintă procesul de eliminare a grupării aminice sub formă de ammoniac cu

formarea acizilor corespunzători, adică a α – cetoacizilor, α – hidroxiacizilor, acizilor carboxilici
saturați și nesaturați.

2.TRANSAMINAREA

Transaminarea este o reacție biochimică prin care are loc transferul unei grupe amino la un cetoacid,
obținându-se un nou aminoacid. Această cale metabolică este responsabilă de dezaminarea majorității
aminoacizilor, când se pot obține aminoacizi neesențiali din aminoacizi esențiali. Transaminarea are loc
în organismele vii prin intermediul unor enzime denumite transaminaze sau aminotransferaze.

 Cele mai importante transaminaze (aminotransferaze) sunt:

- GOT sau ASAT sau TGO – aspartataminotransferaza este o enzima ce face

parte din clasa transaminazelor si catalizeaza transferul gruparii amino de la aspartat grupului cetonic
al cetoglutaratului, cu formare de acid oxalacetic.

- GPT sau ALAT sau ALT- alaninaminotransferaza sau transaminaza

glutampiruvica (TGP) este o enzima ce face parte din clasa transferazelor si catalizeaza transferul
reversibil al gruparii amino (NH2) de la un aminoacid (alanina) α–cetoglutaratului ducand la formarea de
acid piruvic si glutamat.

 ASAT se află în ficat, inimă, muşchii scheletici; raportul dintre nivelul hepatic şi extrahepatic
este 1:1

 ALAT se află în cea mai mare parte în hepatocite; raportul dintre nivelul hepatic şi
extrahepatic este 10:1.

Transaminarea – importanţă:

- obţinerea aminoacizilor

- obtinerea α-cetoglutaricul, oxalilaceticul, acidul piruvic – substrate pentru ciclul citric

- activitatea TGO şi TGP – valoare diagnostică deosebită

Valoarea diagnostică:

- în infarct miocardic creşte nivelul ambelor enzime în ser, dar mai mult TGO; normal TGO/TGP =
1,33 (raportul de RITTIS)

C5-2
Modul BIOCHIMIE
- în citoliză hepatică cresc ambele; raportul ≈ constant.

În debutul icterului activitatea celor două enzime poate atinge valori de 30 ori mai mari.

Interrelatiile dintre metabolismul glucozei, acizilor grasi si al corpilor cetonici

Glucoza este o sursa importanta de energie pentru toate tesuturile organismului, in special imediat
postprandial si la scurt timp dupa mese.

Dupa perioade mai lungi de timp fara alimentatie, daca gluconeogeneza ar fi unica sursa de
energie, proteinele organismului ar fi rapid consumate.

Muschii pot utiliza (tesutul miocardic utilizeaza chiar preferential), acizi grasi, creierul prefera insa
corpii cetonici ca si sursa alternativa de energie.

Corpii cetonici sunt substante care apar in organism prin arderea grasimilor (lipidelor) si a
proteinelor. Ei sunt reprezentati de trei substante: acid acetilacetic, acid beta-hidroxibutiric,
acetona. Corpii cetonici se elimina din organism prin respiratie (acetona) si prin urina (acid
acetilacetic si beta-hidroxibutiric).

Corpii cetonici sunt sintetizati in ficat in urma metabolismului acizilor grasi.

Cantitatea de acizi grasi disponibili pentru tesuturile periferice depinde de rata de eliberare a
acestora din tesutul adipos sub actiunea lipazei hormon sensibile. Insulina are efect inhibitor
asupra acestei lipaze, in schimb glucagonul (este cel de-al doilea hormon pancreatic implicat în
reglarea echilibrului glicemic, alături de insulină), adrenalina, cortizolul si STH (hormonul
somatotrop de crestere ) stimuleaza lipaza hormon sensibila.

Acizii grasi liberi circula legati de albumina; 30% sunt preluati de ficat si utilizati: prin esterificare se
transforma in trigliceride, respectiv prin β-oxidare produc acetil coenzima A, care poate intra in
ciclul krebs sau participa la formarea corpilor cetonici-raportul intre cele doua este determinat de
raportul insulina/glucagon.

Daca raportul insulina/glucagon este mare , acesta faciliteaza lipogeneza si inhiba lipoliza.
Raportul insulina/glucagon scazut favorizeaza activitatea carnitin-palmitoil-transferazei I (transfera
acizii grasi intramitocondrial), accentuand lipoliza. Fluxul crescut al acizilor grasi liberi faciliteaza
sinteza corpilor cetonici si duce la abolirea ciclului Krebs.

REGLAREA METABOLISMULUI

Mecanismele de reglare a metabolismului pot fi împărţite, după nivelul la care acţionează, în:
mecanisme celulare, umorale şi nervoase.
Reglarea celulară realizează integrarea reacţiilor metabolice într-un tot unitar. Reglarea
nervoasă şi umorală integrează procesele metabolice celulare în funcţie de necesităţile întregului
organism şi le adaptează la condiţiile de mediu.
Reglarea activităţii metabolice celulare se realizează prin controlul activităţii enzimatice, prin
două mecanisme principale:
a) modificarea cantităţii de enzime prin controlul sintezei acestora, proces ce asigură adaptarea de
lungă durată şi lentă a proceselor metabolice;
b) modificarea eficienţei catalitice a enzimelor prin mecanisme inhibitorii de tip feed- back, ce
asigură adaptarea rapidă, de scurtă durată a proceselor.

Reglarea umorală se realizează prin hormonii glandelor endocrine şi prin hormonii locali. Sistemul
nervos influenţează metabolismul în primul rând prin intermediul sistemului endocrin, sistemul

C5-3
Modul BIOCHIMIE
hipotalamohipofizar asigurând controlul principalelor glande endocrine, fiind greu de disociat
reglarea nervoasă de cea umorală (tab.39. )
Reglarea nervoasă directă a proceselor metabolice o realizează sistemul nervos vegetativ
simpatic prin intermediul adrenalinei.

Reglarea metabolismului lipidic

Stresul emoţional negativ, inaniţia, hipotermia, efortul muscular cauzează pierderea din greutate a
organismului. Catecolaminele stimulează lipoliza prin mesagerul secund, activează lipaza
hormono- dependentă. Glucagonul are o acţiune asemănătoare. La fel şi hormonul de creştere,
dar cu o fază mai tardivă (stimulează sinteza adenilatciclazei de
novo). Insulina posedă efect contrar, activează fosfodiesteraza. Steroizii,tiroxina au efecte benefice
- insuficienţa lor favorizează depozitarea de grăsime.
Un şir de substanţe, medicamente poartă denumirea de substanţe lipotrope. Ficatul este un organ
specific de sinteză a fosfolipidelor plasmei. în lipsa cholinei sau a grupelor CH3, necesare pentru
sinteza lor, diminuează viteza de sinteză a fosfolipidelor şi, respectiv, viteza cu care acizii graşi
sunt eliminaţi din ficat. în consecinţă, are loc depozitarea lipidelor în ficat. Orice substanţă
donatoare de CH3 pentru sinteza cholinei este denumită lipotropă. Substanţele ce achiziţionează
grupele CH3 din sinteza cholinei sunt capabile în anumite condiţii să provoace distrofia grasă a
ficatului.

Una din problemele cardinale ale medicinii, indiferent din ce prismă este privită, e cea a obezităţii.
în sens biochimic, e vorba de majorarea cantităţii lipidelor neutre în organism. Cantitatea optimă e
determinată de mai mulţi factori -de la cei genetici, pînă la cei estetici. Surplusul de grăsimi e
caracteristic în special sexului frumos.
Obezitatea poate fi hipercelulară (pînă la 20 ani) şi hipertrofică – adipocitele constante la număr se
măresc în volum. Obezitatea este cauzată de dereglările echilibrului
energetic, de surplusul faţă de necesităţile organismului. Mecanismul biochimic constă în
insuficienţa lipolizei, inactivarea trigliceridlipazei.E redusă şi reacţia determoreglare:
la utilizarea alimentelor, energia chimică nu se transformă în căldură (normal, circa 10%).
Un rol important îl are alimentarea corectă a copilului. O abundenţă de alimente, în primii 1 -2 ani
de viaţă, potrivit studiilor numeroase are o influenţă nefastă asupra dezvoltării ulterioare a
organismului. Dintre factorii etiologici la acest proces contribuie:
hiperinsulinismul, ß endorfmele, dereglările hipotalamusului. Suferă îndeosebi femeile de vîrstă
mijlocie. S-a observat corelaţia între nivelul intelectual şi greutatea corpului, nivelul general de
cultură al populaţiei. Oamenii obezi, mai frecvent suferă de afecţiunile inimii - 40%, ale rinichilor -
30%, diabet - de 4 ori mai des decît întreaga populaţie.
Un tip particular de obezitate a fost descris la pacienţii cu defecte în structura receptorilor ß-
adrenergici, care diminuează transmiterea intracelulară a efectelor hormonilor lipolitici.

DEREGLARILE METABOLICE SI EFECTELE LOR ASUPRA ORGANISMULUI

Bolile metabolice se datoreaza, în principal, tulburărilor de metabolism ale factorilor nutritivi.

Aceste dereglări au cauze endogene (ex.: insuficienţa de insulină), cauze exogene sau mixte, cât
şi factori ereditari-constituţionali. Disfuncţiile endocrine au răsunet asupra metabolismului nutritiv al
organismului; la fel, unii factori de risc, precum sedentarismul, fumatul, stresul. În unele boli, există
o neconcordanţă între alimentele consumate, arderea lor în organism şi cheltuielile de energie, în
sensul unui consum crescut în raport cu cheltuielile (obezitatea), sau a unui aport scăzut în raport
cu arderile şi cheltuielile (subnutriţie).
Organismul este un sistem deschis care face schimb de substanţă şi energie cu mediul extern.
Acest schimb permanent reprezintă, deci, metabolismul. Metabolismul începe odată cu ingestia
alimentelor şi sfârşeşte cu excreţia produşilor neutilizabili.

C5-4
Modul BIOCHIMIE
METABOLISMUL GLUCIDELOR
Glucidele au, în organism, rol energetic. în urma digestiei, ele ajung la nivelul intestinului subţire
sub formă de monozaharide şi se absorb. Concentraţia glucozei în sânge - glicemia - se menţine
constantă (0,80-1,20 g/1000) prin mecanismul de glicoreglare, care reprezintă echilibrul funcţional
între acţiunea factorilor hiperglicemianţi şi a celor hipoglicemianţi. Factorii hiperglicemianţi: -
glucagonul - hormon al celulelor alfa ale pancreasului - adrenalina - hormonii glucocorticoizi ai
suprarenalei - hormonul somatotrop al hipofizei - tiroxina Factorii hipoglicemianţi: - insulina -
hormoni ai celulelor beta ale pancreasului. Prin degradarea completă a 1 g glucoza, până la C02 şi
apă, se eliberează 680 kilocalorii.
METABOLISMUL LIPIDELOR
Lipidele au în organism rol energetic, plastic şi funcţional. Ele se absorb la nivelul intestinului
subţire sub formă de acizi graşi, monogliceride, colesterol, fosfolipide. În organism, se transformă
astfel: - se depun ca rezerver-lipogeneza - catabolizare - duce la eliberare de energie - cetogeneză
- produce corpii cetonici - gluconeogeneza - sintetizare de glucoză din glicerol. Reglarea
metabolismului lipidic este făcută de nevoile energetice ale organismului, de sistemul nervos
central, hipofiză, ficat.
METABOLISMUL PROTEINELOR
Proteinele au rol plastic, energetic şi funcţional. Ele se absorb sub formă de aminoacizi pe cale
portală, în ficat, şi de aici, în circulaţia generală. De la acest nivel, urmează calea sintezei de
proteine - reînnoirea permanentă a componentelor celulelor, şi calea degradării catabolice. în
copilărie, reînnoirea - anabolismul proteinelor - este foarte intens. în schimb, la vârstnici, reacţiile
de degradare - catabolismul intensifică. Produşii de catabolism azotaţi: ureea, acidul uric,
creatinina; ele se elimină prin urină. Reglarea metabolismului proteic este făcută de hormonul
testosteron, hormonii glicocorticoizi şi tiroidieni, ficat, rinichi, sistem nervos central.
BOLILE METABOLICE ȘI DE NUTRIȚIE
Obezitatea este starea patologică caracterizată prin creşterea greutăţii corporale ideale cu peste
15-20% şi sporirea masei ţesutului adipos.
Circumstanţe de apariţie: persoane de sex feminin, în perioada de menopauză; în mediul urban
incidenţa este mai crescuta; persoane cu obiceiuri alimentare modificate: supraalimentaţie,
consum crescut de dulciuri; persoane cu ri-persoane cu risc constituţional; prezenţa obezităţii la
rudele de gradul 1 (părinţi, fraţi);modul de viaţă - sedentarism, consum de alcool.
Manifestări de dependentă (semne şi simptome)
- creştere în greutate faţă de greutatea ideală
- oboseală - astenie - dispnee - hipertensiune arterială - prezenţa varicelor la membrele
inferioare - constipaţie - amenoree
Probleme - tulburări respiratorii şi circulatorii:
- mobilizare cu dificultate
- intoleranţă la activitatea fizică
- alterarea tranzitului intestinal
- tulburări menstruale
- risc de alterare a integrităţii tegumentelor (intertrigo, piodermite)
- risc de complicaţii cardiace (HTA, ateroscleroză)
- risc de complicaţii respiratorii
- risc de artroze - gonartroză, coxartroză, spondiloză
- risc de alterare a altor metabolisme - glucidic, lipidic (diabetul zaharat, hiperuricemie)
- pierderea imaginii şi a stimei de sine
Slăbirea este o stare patologică, caracterizată prin scăderea greutăţii corporale sub 15-20% din
greutatea ideală şi prin reducerea masei ţesutului adipos şi muscular; scade şi cantitatea de apă
din organism cu 30%.
Forma cea mai severă este caşexia.
C5-5
Modul BIOCHIMIE
Slăbirea este cauzată, fie de reducerea aportului alimentar, fie de creşterea consumului energetic.
Secundar, se poate instala ca urmare a unei incapacităţi temporare sau definitive de a utiliza
principiile alimentare (gastrectomie, boli endocrine, alcoolism, boli psihice).
Sunt două tipuri de slăbire: - tipul stenic - stare fiziologică, constituţională când persoana îşi
păstrează vigoarea
- tipul astenic - slăbirea propriu-zisă.
Guta este boala metabolică caracterizată, biologic, prin hiperuricemie, depune urice în articulaţii
(acute sau cronice) şi leziuni viscerale (renale).
Cauzele bolii: scăderea eliminării renale de acid uric, hiperproductie de acid uric si
supraalimentaţie - în special, proteică.
Diabetul zaharat (DZ) este o boală metabolică cu evoluţie cronică, transmisă genetic sau
câştigată în timpul vieţii, caracterizată prin perturbarea metabolismului giucidic, însoţită sau urmată
de perturbarea celorlalte metabolisme (lipidic, proteic, mineral).Apare datorită unei secreții
insuficiente de insulină la nivelul celulelor β pancreatice.
Etiopatogenia DZ:
• Diabetul primar este determinat genetic, are evoluție stadială
• Diabetul secundar este câștigat în cursul vieții, se produce prin 2 mecanisme:
- lezarea pancreasului prin factori diverși cum ar fi: medicamentoși, toxici, infecțioși, alteroscleroze
etc.
- suprasolicitarea funcțională a pancreasului endocrin prin exces de glucide, obezitate etc.
Investigații paraclinice de diagnosticare a DZ
RECOLTAREA DE TESTE SANGVINE PENTRU MASURAREA GLICEMIEI
Rapid, ușor de recoltat, folosind o picatură de sânge capilar din deget, lobul urechii
sau calcaie( bebelusi), testul glicemic este o metodă uzuală de monitorizare a nivelului
glucozei din sânge la pacientii cu diabet, de screenin, de depistare a hipoglicemiei neonatale,
sau de diagnostic diferential intre coma diabetică și nondiabetică. Proba poate fi luată în spital
cât și la domiciliul pacientului.
manusi • glucometru portabil • tampoane alcoolizate • comprese tifon • bandaj adeziv
Pregatirea echipamentului:
• se va verifica glucometrul și toate accesorile acestuia( ace, reserve, banda de citire,
baterie etc.
Recoltarea:
 confirmarea identității pacientului( pentru a se evita confuzia și a nu se lua analize la un alt
pacient).
 se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce
anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa.
 se selectează locul puncției ( deget sau lobul urechii pentru adulți, călcâie pentru
nounascut)
 se spala mainile bine și se pun mănuși
 daca este necesar , pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp
de 10 minute
 se șterge locul ales pentru puncție cu alcool si apoi se usucă cu o compresă
 se pregătește glucometrul ( se calibrează și se deschide) si apoi se puncționează locul
dintr-o singură mișcare scurtă și rapidă
 dupa punctionare se va evita să se facă compresie sau să se “stoarca” locul, pentru a evita
amestecarea sangelui capilar cu alte fluide tisulare
 se lasă să curgă picatura de sânge pe banda pregatită a glucometrului, asigurandu-ne că
este suficientă pentru citirea rezultatului
 dupa recoltare se menține compresie pe locul puncționării până se oprește sângerarea
 dupa oprirea sângerării se aplică un bandaj adeziv.
C5-6
Modul BIOCHIMIE
 se notează rezultatul , data si ora.
Considerații speciale:
 se va evita recotarea din locuri edemațiate, cianotice.Dacă nu se poate obține sânge capilar, se
va puncționa o venă cu seringa și se va pune din seringă pe banda glucometrului o picatură mare
de sânge
 dacă pacientul va trebui să folosească acasă glucometrul și să își recolteze singur trebuie
învățat să o facă corect cel mai indicat fiind să i se ofere și un ghid scris de folosire a
glucometrului.De asemenea va trebui să știe care sunt valorile glicemice anormale pentru care va
trebui sa vină la spital.
Intoleranța la gluten
Intoleranta la gluten sau boala celiaca este o afectiune cronica a intestinului subtire de
natura autoimuna (propriul sistem imunitar provoaca afectiunea), ce apare la persoanele cu o
anumita predispozitie genetica, putandu-se manifesta la orice varsta. Procesul patogen este
cauzat de intoleranta la gluten − proteina prezenta in cereale precum grau, orz, secara si ovaz.
Atunci cand o persoana cu intoleranta la gluten consuma produse ce il contin (alimente,
suplimente nutritive sau medicamente), sistemul imunitar al gazdei se autoactiveaza si sintetizeaza
anticorpi antigliadina pe care ii secreta la nivel intestinal (sistemul imunitar ataca prin anticorpi),
determinand aparitia unei reactii inflamatorii la nivelul mucoasei.
Pentru a putea diagnostica celiachia, medicii testeaza sangele pentru a doza anticorpii la gluten:
• Ig A tTG: Imunoglobulina (Ig A) si anticorpii tisulari ai transglutaminazei (tTG);
• Ig A EMA: Imunoglobulina A (Ig A) si anticorpii EMA;
• Ig A AGA: Imunoglobulina A (Ig A) si anticorpii antigliadina (AGA);
Daca testele imunologice sunt pozitive, se realizeaza biopsia intestinala pentru confirmarea
diagnosticului.

C5-7