Interrelatiile dintre diferitele tipuri de metabolism – caile metabolice comune, reglarea

cailor metabolice,utilizarea specifica a resurselor metabolice, dereglarile metabolice si

efectele lor asupra organismului

În biochimie, o cale metabolică este o serie de reacții chimice care au loc într-o celulă. Într-o cale
metabolică, un metabolit este modificat de o cascadă de reacții chimice. Aceste reacții sunt
catalizate de enzime, unde produsul chimic al unei enzime reprezintă substratul următoarei. Aceste
enzime au deseori nevoie de minerale, vitamine și alți cofactori pentru a funcționa corect.

Căile metabolice sunt esențiale pentru menținerea homeostazei unui organism, iar fluxul
metaboliților într-o cale metabolică depinde de nevoile unei celule și de abundența substratului.
Produsul final al unei căi metabolice poate fi folosit imediat sau poate fi păstrat pentru folosirea
ulterioară. Metabolismul unei celule constă dintr-o rețea amplă de căi metabolice interconectate,
care facilitează anabolismul și catabolismul.

Homeostazia reprezintă proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate,

constantele mediului său intern.
Cai principale de degradare a glucidelor:

Glucidele sunt, in primul rand, substante energetice care, prin procesul de oxidare in
urma caruia rezulta dioxid de carbon si apa, asigura peste 65% din energia consumata de
organism.

Monozaharidele (hexoze si pentoze) se resorb din intestin în totalitate si, pe cale portala, ajung
la ficat. Ficatul utilizeaza aceste substante pentru completarea rezervelor glicogenice
(glicogenogeneza), pentru sinteza de lipide (lipogeneza) sau pentru alte sinteze de compusi cu
rol structural sau functional. Surplusul de glucoza este descarcat în circulatia sistemica,
determinand cresteri usoare si temporare ale glicemiei (hiperglicemia postprandiala).

Metabolismul intermediar al glucozei consta dintr-o serie de procese corelate:

• oxidarea celulara reprezinta principala cale de metabolizare a glucozei si se

desfasoara în doua etape succesive:
• prima are loc în anaerobioza (glicoliza) si are ca produs final acidul piruvic, care în
conditii de hipoxie se transforma reversibil în acid lactic;

• cea de-a doua etapa, care se desfasoara în prezenta oxigenului, consta în oxidarea
acetilcoenzimei A, rezultata din acidul piruvic, în ciclul Krebs, pana la dioxid de carbon,
apa si energie.

Glucoza oxidata în celule provine fie din degradarea glicogenului propriu, fie din sangele care
perfuzeaza tesutul respectiv. Degradarea anaeroba elibereaza o cantitate de energie, suficienta
doar pentru sinteza a doua legaturi fosfat macroergice de ATP, în timp ce oxidarea completa în
cadrul ciclului Krebs elibereaza o cantitate de energie din care se sintetizeaza 38 legaturi fosfat-
macroergice. Oxidarea completa a 1 g glucoza elibereaza 4,1 calorii.

In afara acestei cai principale de degradare, glucoza mai poate fi metabolizata în celule si pe
alte cai, servind la sinteza unor produsi de mare importanta biologica.

• glicogenogeneza (sinteza de glicogen din glucoza în ficat sau proces de formare a

glicogenului în ficat) serveste la realizarea rezervelor glicogenice celulare - ficatul
 sintetizeaza si depune glicogen în timpul absorbtiei intestinale iar celelalte tesuturi în
cursul hiperglicemiei postprandiale;

• glicogenoliza consta în degradarea glicogenului celular, prin desprinderea gradata a

moleculelor de glucoza sub actiunea unor enzime specifice. Prin liza glicogenului, ficatul
furnizeaza glucoza pentru întreg organismul, în timp ce în alte celule glicogenoliza este
urmata de consumul intracelular al glucozei eliberate pentru diferitele necesitati
metabolice;

• gluconeogeneza (sinteza de glucoza din produsi neglucidici ai metabolismului

intermediar in cazul unui aport insuficient) este caracteristica ficatului. Sinteza de
glucoza se face din cetoacizii rezultati prin dezaminarea aminoacizilor, acid lactic sau
piruvic, glicerol etc. Acizii grasi, care nu pot fi trasformati direct în glucoza, prin oxidarea
lor în ficat furnizeaza energia necesara desfasurarii proceselor de gluconeogeneza în
conditii de inanitie, gluconeogeneza reprezentand unica sursa de glucoza a
organismului;

• lipogeneza din glucoza se produce în conditiile unui aport glucidic exagerat si reprezinta
cauza cea mai frecventa a obezitatii. Aceasta cale de metabolizare a glucidelor este
posibila, deoarece reactiile de degradare a glucozei sunt conectate cu cele ale sintezei
de glicerol si acizi grasi.(metabolizarea excesului de glucide)
CĂI GENERALE DE DEGRADARE A AMINOACIZILOR:

Catabolismul sau degradarea hepatica a aminoacizilor implica doua reactii majore:

1. Dezaminarea- reprezintă procesul de eliminare a grupării aminice sub formă de ammoniac cu

formarea acizilor corespunzători, adică a α – cetoacizilor, α – hidroxiacizilor, acizilor carboxilici
saturați și nesaturați.

2.TRANSAMINAREA

Transaminarea este o reacție biochimică prin care are loc transferul unei grupe amino la
un cetoacid, obținându-se un nou aminoacid. Această cale metabolică este responsabilă de
dezaminarea majorității aminoacizilor, când se pot obține aminoacizi neesențiali din aminoacizi
esențiali. Transaminarea are loc în organismele vii prin intermediul
unor enzime denumite transaminaze sau aminotransferaze.

• Cele mai importante transaminaze (aminotransferaze) sunt:

- GOT sau ASAT sau TGO – aspartataminotransferaza este o enzima ce

face parte din clasa transaminazelor si catalizeaza transferul gruparii amino de la aspartat grupului
cetonic al cetoglutaratului, cu formare de acid oxalacetic.

- GPT sau ALAT sau ALT- alaninaminotransferaza sau transaminaza

glutampiruvica (TGP) este o enzima ce face parte din clasa transferazelor si catalizeaza transferul
reversibil al gruparii amino (NH2) de la un aminoacid (alanina) α–cetoglutaratului ducand la formarea
de acid piruvic si glutamat.

• ASAT se află în ficat, inimă, muşchii scheletici; raportul dintre nivelul hepatic şi
extrahepatic este 1:1

• ALAT se află în cea mai mare parte în hepatocite; raportul dintre nivelul hepatic şi
 extrahepatic este 10:1.

Transaminarea – importanţă:

- obţinerea aminoacizilor

- obtinerea α-cetoglutaricul, oxalilaceticul, acidul piruvic – substrate pentru ciclul citric

- activitatea TGO şi TGP – valoare diagnostică deosebită

Valoarea diagnostică:

- în infarct miocardic creşte nivelul ambelor enzime în ser, dar mai mult TGO; normal TGO/TGP
= 1,33 (raportul de RITTIS)

- în citoliză hepatică cresc ambele; raportul ≈ constant.

În debutul icterului activitatea celor două enzime poate atinge valori de 30 ori mai mari.

Interrelatiile dintre metabolismul glucozei, acizilor grasi si al corpilor cetonici

Glucoza este o sursa importanta de energie pentru toate tesuturile organismului, in special
imediat postprandial si la scurt timp dupa mese.

Dupa perioade mai lungi de timp fara alimentatie, daca gluconeogeneza ar fi unica sursa de
energie, proteinele organismului ar fi rapid consumate.

Muschii pot utiliza (tesutul miocardic utilizeaza chiar preferential), acizi grasi, creierul prefera
insa corpii cetonici ca si sursa alternativa de energie.

Corpii cetonici sunt substante care apar in organism prin arderea grasimilor (lipidelor) si a
proteinelor. Ei sunt reprezentati de trei substante: acid acetilacetic, acid beta-hidroxibutiric,
acetona. Corpii cetonici se elimina din organism prin respiratie (acetona) si prin urina (acid
acetilacetic si beta-hidroxibutiric).

Corpii cetonici sunt sintetizati in ficat in urma metabolismului acizilor grasi.

Cantitatea de acizi grasi disponibili pentru tesuturile periferice depinde de rata de eliberare a
acestora din tesutul adipos sub actiunea lipazei hormon sensibile. Insulina are efect inhibitor
asupra acestei lipaze, in schimb glucagonul (este cel de-al doilea hormon pancreatic implicat în
reglarea echilibrului glicemic, alături de insulină), adrenalina, cortizolul si STH (hormonul
somatotrop de crestere ) stimuleaza lipaza hormon sensibila.

Acizii grasi liberi circula legati de albumina; 30% sunt preluati de ficat si utilizati: prin esterificare
se transforma in trigliceride, respectiv prin β-oxidare produc acetil coenzima A, care poate intra
in ciclul krebs sau participa la formarea corpilor cetonici-raportul intre cele doua este determinat
de raportul insulina/glucagon.

Daca raportul insulina/glucagon este mare , acesta faciliteaza lipogeneza si inhiba lipoliza.
Raportul insulina/glucagon scazut favorizeaza activitatea carnitin-palmitoil-transferazei I
(transfera acizii grasi intramitocondrial), accentuand lipoliza. Fluxul crescut al acizilor grasi liberi
faciliteaza sinteza corpilor cetonici si duce la abolirea ciclului Krebs.

REGLAREA METABOLISMULUI

Mecanismele de reglare a metabolismului pot fi împărţite, după nivelul la care acţionează, în:
mecanisme celulare, umorale şi nervoase.
Reglarea celulară realizează integrarea reacţiilor metabolice într-un tot unitar. Reglarea
nervoasă şi umorală integrează procesele metabolice celulare în funcţie de necesităţile
întregului organism şi le adaptează la condiţiile de mediu.
Reglarea activităţii metabolice celulare se realizează prin controlul activităţii enzimatice, prin
două mecanisme principale:
a) modificarea cantităţii de enzime prin controlul sintezei acestora, proces ce asigură adaptarea
de lungă durată şi lentă a proceselor metabolice;
b) modificarea eficienţei catalitice a enzimelor prin mecanisme inhibitorii de tip feed- back, ce
asigură adaptarea rapidă, de scurtă durată a proceselor.

Reglarea umorală se realizează prin hormonii glandelor endocrine şi prin hormonii locali.
Sistemul nervos influenţează metabolismul în primul rând prin intermediul sistemului endocrin,
sistemul hipotalamohipofizar asigurând controlul principalelor glande endocrine, fiind greu de
disociat reglarea nervoasă de cea umorală (tab.39. )
Reglarea nervoasă directă a proceselor metabolice o realizează sistemul nervos vegetativ
simpatic prin intermediul adrenalinei.
Reglarea metabolismului lipidic
Stresul emoţional negativ, inaniţia, hipotermia, efortul muscular cauzează pierderea din greutate
a organismului. Catecolaminele stimulează lipoliza prin mesagerul secund, activează lipaza
hormono- dependentă. Glucagonul are o acţiune asemănătoare. La fel şi hormonul de creştere,
dar cu o fază mai tardivă (stimulează sinteza adenilatciclazei de
novo). Insulina posedă efect contrar, activează fosfodiesteraza. Steroizii,tiroxina au efecte
benefice - insuficienţa lor favorizează depozitarea de grăsime.
Un şir de substanţe, medicamente poartă denumirea de substanţe lipotrope. Ficatul este un
organ specific de sinteză a fosfolipidelor plasmei. în lipsa cholinei sau a grupelor CH3, necesare
pentru sinteza lor, diminuează viteza de sinteză a fosfolipidelor şi, respectiv, viteza cu care acizii
graşi sunt eliminaţi din ficat. în consecinţă, are loc depozitarea lipidelor în ficat. Orice substanţă
donatoare de CH3 pentru sinteza cholinei este denumită lipotropă. Substanţele ce
achiziţionează grupele CH3 din sinteza cholinei sunt capabile în anumite condiţii să provoace
distrofia grasă a ficatului.

Una din problemele cardinale ale medicinii, indiferent din ce prismă este privită, e cea a
obezităţii. în sens biochimic, e vorba de majorarea cantităţii lipidelor neutre în organism.
Cantitatea optimă e determinată de mai mulţi factori -de la cei genetici, pînă la cei estetici.
Surplusul de grăsimi e caracteristic în special sexului frumos.
Obezitatea poate fi hipercelulară (pînă la 20 ani) şi hipertrofică – adipocitele constante la număr
se măresc în volum. Obezitatea este cauzată de dereglările echilibrului
energetic, de surplusul faţă de necesităţile organismului. Mecanismul biochimic constă în
insuficienţa lipolizei, inactivarea trigliceridlipazei.E redusă şi reacţia determoreglare:
la utilizarea alimentelor, energia chimică nu se transformă în căldură (normal, circa 10%).
Un rol important îl are alimentarea corectă a copilului. O abundenţă de alimente, în primii 1 -2
ani de viaţă, potrivit studiilor numeroase are o influenţă nefastă asupra dezvoltării ulterioare a
organismului. Dintre factorii etiologici la acest proces contribuie:
hiperinsulinismul, ß endorfmele, dereglările hipotalamusului. Suferă îndeosebi femeile de vîrstă
mijlocie. S-a observat corelaţia între nivelul intelectual şi greutatea corpului, nivelul general de
cultură al populaţiei. Oamenii obezi, mai frecvent suferă de afecţiunile inimii - 40%, ale rinichilor
- 30%, diabet - de 4 ori mai des decît întreaga populaţie.
Un tip particular de obezitate a fost descris la pacienţii cu defecte în structura receptorilor ß-
adrenergici, care diminuează transmiterea intracelulară a efectelor hormonilor lipolitici.