METABOLISMUL

Metabolismul reprezintă totalitatea reacțiilor biochimice, de sinteză sau degradare, cu consum

sau cu producere de energie, care au loc în organismele vii.
Catabolismul = produce energie; substanțele macromoleculare care provin din alimente
(exogene) sau din structurile celulare (endogene) sunt descompuse până la constitenți simpli.
Energia se pierde prin căldură (55%) iar restul este depozitată sub formă de compuși macroergici
(ATP).
Anabolismul = determină creșterea și dezvoltarea organismului și realizarea funcțiilor cu
consum energetic; sunt utilizate moleculele absorbite la nivelul tubului digestiv sau rezultate din
procesele catabolice, care refac (sintetizează) macomoleculele uzate din structurile celulare,
determină creșterea, dezvoltare și realizarea funcțiilor organismului.
Catabolismul și anabolismul se pot potența sau inhiba reciproc. Ele se află în echilibru, cu
excepția:
- La tineri (diviziune și diferențiere accelerată a celulelor), și în perioadele de
convalescență predomină anabolismul.
- La bătrâni predomină catabolismul.

Metabolismul intermediar cuprinde reacții chimice care realizează înglobarea produșilor în

edificiile macromoleculare ale organismului sau degradarea lor până la forme excretabile. Se
realșizează în prezența enzimelor cu rol biocatalizator.

I. METABOLISMUL GLUCIDELOR

Glucoza, fructoza și galactoz, absorbite din tubul digestiv, ajung prin vena portă la ficat.
În ficat – galactoza este transformată în totalitate în glucoză
- majoritatea fructozei este transformată în glucoză.
Glucoza: - poate fi stocată la nivelul ficatului sub formă de glicogen
- poate fi utilizată ca sursă principală de energie prin procesul de glicoliză

1. Glicogenogeneza = procesul de formare a glicogenului (polimer al glucozei cu moleculă

foarte mare); are loc cu precădere în ficat și mușchi.
Glicogenul: - este forma de depozitare a glucozei
- se poate mobiliza cu ușurință prin reacții de depolimerizare (glicogenoliză),
proces activat de adrenalină și gucagon.

2. Catabolismul glucozei:
a. Glicoliza = desfacerea moleculei de glucoză în 2 molecule de acid piruvic.
- are 10 trepte de reacții succesive, fiecare fiind catabolizată de enzime specifice. În
urma glicolizei se obțin 2 molecule de ATP.
b. Ciclul Krebs: - Cele 2 molecule de acid piruvic pot fi transformate, în prezența O2, în două
molecule de acetilcoenzima A, care vor intra în ciclul Krebs (al acizilor tricarboxilici) care are
loc în matricea mitocondrială. La sfârșitul ciclului Krebs se obțin 2 molecule de ATP, ca și în
glicoliza anaerobă.
c. Fosforilarea oxidativă: - are loc în mitocondrii, în structuri speciale, și presupune oxidarea
hidrogenului produs în timpul glicolizei și al ciclului Krebs.
- furnizează prin reacții controlate enzimatic, cea mai mare parte a
ATP - 34 molecule (aprox. 95%).
Dintr-o moleculă de glucoză se obțin 38 molecule de ATP.
Eficiența transferului de energie prin catabolismul unui mol de glucoză este de 66%,
restul (34%) transformându-se în căldură.
d. Rolul ADP-ului în controlul glicolizei și al oxidării glucozei:
– necesar pentru a fi convertit în ATP
- absența ADP duce la stoparea degradării glucozei.
- când tot ADP-ul din celulă este transformat în ATP, procesul glicolitic și oxidativ se
oprește.
e. Glicoliza anaerobă = eliberarea de energie în absența oxigenului
- în lipsa O2 (indisponibil sau insuficient) – se poate elibera o cantitate mică de energie
prin glicoliză, deoarece reacțiile de obținere a acidului piruvic nu necesită O2. Acest proces are
un randament foarte mic (3%) dar este salvator pentru viața celulei.
- în aceste condiții, cantități mari de acid piruvic sunt transformate în acid lactic, care
difuzează în afarqa celulelor, permițând obținerea în continuare de acid piruvic prin glicoliză.
- când O2 este din nou disponibil, acidul lactic se transformă din nou în acid piruvic care,
eventual, va fi oxidat, pentru a asigura o cantitate suplimentară de energie.
f. Eliberarea de energie din glucoză poate fi făcută pe o cale alternativă - calea pentozofosfaților.

3. Gluconeogeneza = sinteza de glucoză din alte substanțe – acizi grași și aminoacizi

- are loc când scade glicemia ca urmare a aportului insuficient de glucoză
sau a utilizării ei excesive.

4. Transformarea glucozei în trigliceride și depunerea acestora sub formă de lipide de rezervă

în țesutul adipos. Are loc când cantitatea de glucoză este crescută peste posibilitățile celulei de a
o utiliza.
5. Mecanisme de reglare a glicemiei:
Glicemia normală = 65-110 mg/100 ml sânge
- scade glicemia - insulina - prin facilitarea pătrunderii glucozei în celule și a utilizării ei
- crește glicemia - glucagonul – stimulează gluconeogeneza și glicogenoliza
- adrenalina – stimulează glicogenoliza
- cortizolul (glucocorticoizii) – stimulează gluconeogeneza
6. Rolul glucidelor în organism:
- rol energetic – este primordial (1 g glucoză furnizează 4,1 kcal)
- avantaje – degradare rapidă, fără obținerea unor produși reziduali
- glicogenul – depozit în ficat și mușchi – aprox. 3000 kcal
- mobilizat prioritar în solicitare de relativ scurtă durată
(efort fizic moderat, expunere la frig)
- rol plastic – anumite structuri glucidice intră în alcătuirea unor țesuturi sau a
membranelor celulare
 - rol funcțional – pentozele (riboza, dezoxiriboza) intră în alcătuirea acizilor nucleici sau
a unor enzime.

II. METABOLISMUL LIPIDELOR

În urma digestiei lipidelor rezultă glicerol și acizi grași.

- Acizii grași sunt absorbiți pasiv sub formă de chilomicroni, care trec din enterocit în limfa
chiliferului central din vilozitatea intestinală, în circuitul limfatic și, în final, în sânge.
Sub acțiunea unei lipoproteinlipaze (enzimă care se găsește la nivelul endoteliului
capilarelor din țesutul adipos, inimă și mușchi), chilomicronii sunt scindați în acizi grași,
glicerol, fosfolipide și colesterol.
- majoritatea acizilor grași pătrund în celule, cu excepția neuronilor
- în mică măsură, rămân în plasma sângelui sub formă de acizi grași liberi.
La nivelul celulelor, acizii grași:
- sunt catabolizați prin reacții de beta-oxidare, cu eliminare de energie
- sunt utilizați pe cale anabolică, pentru sinteza de lipide.

Reglarea metabolismului intermediar lipidic:

- Insulina determină scăderea lipolizei și stimularea lipogenezei.
- Adrenalina, noradrenalina determină lipoliza (degradarea trigliceridelor) și mobilizarea acizilor
grași.
- Cortizolul și STH au efecte lipolitice, mobilizând acizii grași.
- Hormonii tiroidieni determină lipoliză, crescând metabolismul bazal.

Rolul lipidelor în organism:

1. Rol energetic: lipidele sunt principalul rezervor energetic în organism (circa 50000 kcal); 1 g
lipide eliberează 9,3 kcal.
2. Rol plastic: - intră în constituția citomembranelor (lecitina)
- protecție mecanică în jurul rinichilor, globului ocular
- izolator termic subcutanat
3. Rol funcțional: - colesterolul este precursor al hormonilor sexuali, corticosuprarenalieni
- unele fosfolipide intervin în prima fază a procesului de coagulare.

III. METABOLISMUL PROTEINELOR

În organism, sinteza proteinelor se realizează pe baza informației genetice din ADN, la nivelul
ribozomilor. Biosinteza proteică are loc în două etape:
1. Transcripția – copierea informației genetice din ADN în ARN mesager; are loc în nucleu.
2. Translația – decodificarea informației genetice prin care succesiunea nucleotidelor din Arn-ul
mesager este transformată în succesiunea aminoacizilor din catena polipeptidică; are loc în
citoplasmă, la nivelul ribozomilor.
Aminoacizii folosiți pentru biosinteza proteică provin din:
- alimente
- precursori glucidici și lipidici
- aminioacizi rezultați din catabolismul proteinelor endogene.
Concentrația normală a aminoacizilor în sânge este 35-65 mg/100 mkl plasmă.
Proteinele organismului conțin 20 aminoacizi dintre care 8 sunt esențiali, adică nu pot fi
produși în organism din alți aminoacizi și trebuie luați din alimente. Aceștia sunt leucina,
izoleucina, lizina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul și valina.
Aminoacizii au molecule mari ce pot traversa membrana celulară prin transport activ sau
difuziune facilitată.
În afară de utilizarea în procesul de sinteză a proteinelor, aminoacizii sunt implicați într-o
serie de reacții metabolice:
- transaminare – sinteza unui aminoacid dintr-un cetoacid și alt aminoacid
- dezaminare – cu formare de: - NH3 – toxic, eliminat sub formă de uree sintetizată în ficat
- cetoacid – utilizat în lipogeneză, gluconeogeneză sau catabolizat
în ciclul Krebs pentru obținerea de energie
Mecanismul de reglare a metabolismului intermediar proteic:
- menținerea echilibrului între procesele de anabolism și catabolism se realizează în funcție de
aportul alimentar și de cheltuiala energetică a organismului, sub controlul sistemului nervos și al
glandelor endocrine:
- hormoni care stimulează sinteza proteinelor – STH, testosteron, hormoni estrogeni, insulina
- hormoni care stimulează catabolismul proteic – tiroxina, cortizolul.
Sistemul nervos poate interveni în controlul echilibrului dintre procesele anabolice și cele
catabolice: - SNVS – antrenează predominanța proceselor catabolice
- SNVPS - antrenează predominanța proceselor anabolice
Rolul proteinelor în organism:
1. Rol plastic: - proteinele reprezintă scheletul pe care are loc constituirea ultrastructurii celulare
- proteinele intră în alcătuirea macrostructurilor, a substanței fundamentale din
structura țesutului osos (oseina), cartilaginos (condrina) etc.
2. Rol funcțional: - enzime, hormoni
- transport al diferitelor substanțe prin sânge, lichide interstițiale sau prin
membranele celulare
3. Rol energetic: - degradarea proteinelor în vederea acoperirii consumului energetic se face în
cazuri extreme, când depozitele de glicogen și lipide sunt epuizate. Arderea a 1 g de proteine
furnizează 4,1 kcal.

METABOLISMUL ENERGETIC

Metabolismul energetic reprezintă schimburile energetice dintre organism și mediu, ținând sema
de cantitatea totală de energie, care ia naștere în cursul metabolismului intermediar și cantitatea
de energie utilizată de organism.

Glucide, lipide, proteine → ATP – sursă energetică pentru alte funcții celulare
 Fiecare dintre cele două legături fosfat macroergice ale ATP înmagazinează o cantitate
foarte mare de energie liberă = 12.000 cal/mol (1 mol ATP = 10 kcal).
Cel mai abundent depozit de legături fosfat macroergice din celulă este fosfocreatina
(PC). 1 mol PC are o legătură fosfat ce înmagazinează 13 kcal.
PC nu poate acționa ca agent de legătură pentru transferul de energie între principiile
alimentare și sistemele funcționale celulare.
PC poate transfera energie prin schimb cu ATP.
Când în celule sunt disponibile cantități mari de ATP, acesta poate fi utilizat pentru
sinteza de PC. Ulterior, în timpul folosirii ATP, energie din PC poate fi transferată rapid ATP-
ului și, de la acesta, sistemelor celulare.
Creatinkinaza și adenilatkinaza mijlocesc interrelațiile biochimice ale PC, AMP, ADP,
ATP prin reacții reversibile: PC + ADP ↔ ATP + creatină
2 ADP ↔ ATP + AMP
Metabolismul energetic se măsoară:
- direct – prin cantitatea de căldură degajată (consum energetic, dacă energia nu se consumă sub
formă de lucru mecanic)
- indirect – prin cantitatea de oxigen consumată în timpul unei activități

Metabolismul bazal:
Rata metabolismului = rata utilizării energiei în organism (cal sau kcal).
Creșterea activității celulare determină și creșterea ratei metabolice.
Creșterea ratei metabolice este determinată de hormonii tiroidieni, stimularea simpatică,
efortul fizic, tipul de activitate: - profesii statice – nu depășește 3000 kcal/zi
- activități dinamice – până la 5000-6000 kcal/zi.
Rata metabolismului bazal = cheltuieli energetice fixe ale organismului pentru
întreținerea funcțiilor vitale.
- se măsoară în condiții speciale
- se cetermină prin calorimetrie indirectă
Valoarea MB se exprimă: - în funcție de greutate: 1 kcal/kg/oră
- în funcție de suprafața corporală: 40 kcal/m2/oră
- procentual, în raport cu valoriule standard ale metabolismului
bazal în funcție de vârstă, sex, talie, care se găsesc în tabele speciale; se acceptă o abatere de +/-
10% față de valoarea medie.
Valorile MB varaiză în funcție de: - sex – MB mai mare la bărbați
- vârstă – MB mai crescut la tineri
- tipul activității – MB mai mare la persoane active.
Rolul și valoarea energetică a alimentelor:
Conținutul energetic al alimentelor = energia eliberată de fiecare gram din fiecare
principiu alimentar oxidat până la CO2 și H20 (kcal/100 g aliment):
- maxim kcal: hamburger (580), floricele de porumb cu ulei și sare (455)
- 300-400 kcal – carne porc, cașcaval,
- 200-300 kcal – carne pasăre, vită, pește gras (macrou, somn, nisetru, scrumbie, pâine
- 100-200 kcal – brânză de vaci grasă, pește slab (crap, șalău, ton, hering), ou, mazăre,
 fasole, fructe uscate
- sub 100 kcal – lapte, iaurt, brânză de vaci slabă, varză, fructe zemoase(60), morcov(50)
- 0 glucide – carne, pește, ouă
- maxim glucide – pâine, floricele porumb (40-60), cartofi, orez, paste, fasole, fructe
uscate (20-40)
- maxim proteine – hamburger, cașcaval, carne vită, pasăre
- maxim lipide – carne porc, hamburger (30), cașcaval, pește gras, floricele porumb(20)
- 0 lipide - cartofi, orez, paste, varză, gulii, conopidă, morcovi
Rația alimentară asigură: - substanțe energetice
- substanțe plastice (elemente necesare creării unor structuri noi și
refacerii celor uzate
- biocatalizatori de proveniență exogenă (substanțe minerale,
vitamine etc.), care nu pot fi sintetizați în organism.
Compoziția aproximativă a dietei: - 50% glucide
- 35% lipide
- 15% proteine
Coeficientul respirator = raportul dintre CO2 eliberat și O2 consumat pentru oxidarea
unui gram de principiu alimentar. QR = 1 pentru glucoză, QR = 0,83 pentru alanină (aminoacid).
Reglarea aportului alimentar:
Foamea = dorința de alimente și se asociază cu o serie de fenomene obiective (de ec
contracțiile de foame de la nivelul stomacului).
Apetitul = dorința pentru un anumit tip de aliment.
Sațietatea = opusul foamei = senzația de împlinire a ingestiei de alimente.
Centri nervoși de reglare a aportului alimentar:
- centrul foamei – în hipotalamusul lateral
- centrul sațietății – în hipotalamusul ventro-medial
- centri din partea inferioară a trunchiului cerebral, care controlează mișcările propriu-zise din
timpul alimentației (masticație, deglutiție)
- amigdala și arii corticale ale sistemului limbic, strâns corelate cu hipotalamusul
Reglarea aportului alimentar poate fi clasificată în:
- reglare nutritivă – pe termen lung, pentru menținerea cantităților normale de depozite
nutritive în organism
- când depozitele de substanțe nutritive ale organismului scad sub normal.
Centrul foamei din hipotalamus devine extrem de activ și apare senzația de
foame. Rolul cel mai important revine, printr-un mecanism necunoscut,
produșilor metabolismului lipidic.
- reglarea alimentației – reglare periferică, pe termen scurt, în legătură directă cu efectele
imediate ale alimentării asupra tractului digestiv.
- intensitatea senzației de foame poate fi temporar scăzută sau crescută
prin obișnuință (de ex o persoană obișnuită să mănânce 3 mese /zi, în cazul omiterii uneia, va
avea senzația de foame la timpul respectiv).
- alți stimuli fiziologici – plenitudinea gastrointestinală
- înregistrarea alimentelor de receptorii din cavitatea bucală
 Este recomandat ca aportul alimentar să fie rațional, într-un ritm la care tractul
gastrointestinal să se poată acomoda, reglat mai ales prin mecanismele pe termen scurt, dar
modulat de către sistemele de reglare pe termen lung.
Obezitatea – în faza de instalare, apare printr-un aport excesiv de energie în comparație
cu consumul
- după instalare, se menține dacă aportul și consumul de energie sunt egale.
- este însoțită de o serie de tulburări majore, fiind boală metabolică cu
consecințe dintre cele mai grave.
Inaniția – duce la golirea depozitelor nutritive din țesuturile organismului.
- primele depozite golite în câteva ore sunt cele glucidice.
- eliminarea excesivă de lipide este constantă
- proteinele au 3 faze de depleție (epuizare) – rapidă, lentă și din nou rapidă, cu
puțin timp înainte de deces.
- în orice etapă a inaniției există modificări metabolice însemnate și semnele
directe sau indirecte ale carențelor instalate.
Principalele vitamine și importanța lor: din manual