1

Biochimie
C4. Tipuri de metabolism (intermediar- glucidic; lipidic; proteic, hidroelectrolitic; energetic si
bazal; mecanismele termogenezei / termolizei de reglare a temperaturii corpului)

1. Metabolismul proteinelor
Au rol energetic, plastic si functional. Ele reinnoiesc componenetele celulare, sunt substante
organice cu molecula mare si sunt constituenti esentiali ai materiei vii. In constitutia lor intra
C,H,O,N si uneori S,P, si Fe.
Clasificare: – Proteine simple formate numai din aminoacizi;
– Proteine conjugate: Nucleoproteine; Cromoproteine; Glicoproteine;
Fosfoproteine; Lipoproteine; Metaloproteine.
Aminoacizii
Cei mai multi aminoacizi sunt sintetizati in organism in cantitati adecvate chiar si in lipsa
aportului protidic adecvat si se numesc aminoacizi neesentiali. Exista insa 8 aminoacizi ce
nu sunt sintetizati de organism, fiind necesar un aport adecvat de proteine: fenilalanina;
valina; triptofanul; treonina; lizina; leucina; izoleucina; metionina si se numesc
aminoacizi esentiali.
In moleculele proteice aminoacizii sunt legati prin legaturi peptidice. In lipsa acestor
aminoacizi echilibrul azotat nu se poate mentine.
Produsii rezultati in urma catabolismului sunt produsi azotati si se elimina prin urina
(uree, acid uric, creatinina).
In organismele vii proteinele constituie din punct de vedere cantitativ, partea cea mai
insemnata dintre componentii organici.
Metabolismul proteinelor este un proces deosebit de complex, care cuprinde
anabolism si catabolism - ce consta in eliberarea aminoacizilor prin hidroliza intr-o prima
etapa. In urmatoarea etapa are loc producerea de energie sau sinteza de glucide, lipide sau
alti compusi cu functii biologice specializate.
Proteinele, asemanator glucidelor si lipidelor nu sunt absorbite la nivel intestinal.
Hidroliza proteinelor alimentare se face cu actiunea combinata a sucurilor gastric, pancreatic
si intestinal si sunt catalizate de enzime.
Enzimele care catalizeaza hidroliza legaturii peptidice sunt numite endopeptidaze
(legaturile din interior ), iar cele care catalizeaza legaturile din exteriorul lantului peptidic se
numesc exopeptidaze.
In stomac proteinele sunt mai intai denaturate (maruntite), favorizand actiunea
hidrolitica specifica pepsinei gastrice cu ajutorul unui pH=1,5.
 2
Biochimie

In intestinul subtire, sub actiunea enzimei enterokinaza------> aminoacizi

Absorbtia aminoacizilor are loc tot la nivelul intestinului subtire, iar dupa absorbtia lor
sunt preluati in forma libera de catre sange si transportati la ficat. Ficatul utilizeaza o parte a
aminoacizilor pentru sinteza proteinelor proprii si a proteinelor serice, iar restul de aminoacizi
este distribuit prin circulatia sistemica la celelalte tesuturi.
Ficatul selecteaza numai aminoacizii necesari, restul aminoacizilor sunt metabolizati
astfel:
1. Aminoacizii + O2 (se oxideaza)----->cetoacid--->CO2+H2O+Q(energie)
2. Aminoacizii se decarboxileaza (pierd CO2)--->amine (R-CH2-NH2)
3. Se dezamineaza (inverseaza gruparea amino)---> ammoniac+uree--->urina
(incorporarea amoniacului in uree in vederea excretiei din organism
Reglarea metabolismului proteinelor este facuta de hormonii glucocorticoizi, tiroidieni,
testosteron.
1. Metabolismul glucidelor
Rolul glucidelor este de a oferi energie sau energia necesara organismului. Glucidele
ingerate, se absorb sub forma de mono si dizaharide.
Metabolismul glucidelor presupune transformarea glucozei in doua moduri:
1. Pe cale anaeroba cand glucoza se transforma in acid piruvic si acid lactic
2. Aerob in prezenta aerului
- Digestia glucidelor incepe in cavitatea bucala unde se gaseste o enzima denumita ptialina
care digera 50% din glucoza.
- In stomac, in prezenta unui pH acid, ptialina este dezactivata si nu mai are loc digestia
glucidelor.
- In duoden unde se gasesc enzime pancreatice cu un pH alcalin se continua metabolizarea
glucidelor aceastea transformandu-se in glucoza si fructoza.
- In intestin sub actiunea unor
enzime cum ar fi lactaza, zaharaza , invertaza se continua digestia glucidelor in glucoza si
fructoza.
Din intestine glucoza si fructoza trec in sange prin doua moduri:
- pasiv – prin difuziune
- activ – cu ajutorul ATP si a unor enzime
Vena porta transporta glucoza si fructoza la ficat unde are loc metabolizarea a
aproximativ 50% din cantitate iar restul se transforma in CO2, H2O si energie Q.
Valoarea normala a glicemiei este de 0,80-1,10g/l.
Variatii ale valorii glicemiei sunt:
- hipoglicemia – scaderea valorii glicemiei
- hiperglicemia – cresterea valorii glicemiei
ATP (este o nucleozida) – molecula energetica a celulei (ajuta la inmagazinarea si
conservarea energiei celulei)
Factorii hiperglicemianti: Factorii hipoglicemianti:
-Glucagonul secretat de pancreas - Insulina secretata de celulele beta
-Hormonii secretati de suprarenale din pancreas
-Hormonii secretati de hipofiza - Adrenalina
-Hormonii tiroidieni
 3
Biochimie

Din punct de vedere fiziologic glicemia creste dupa aportul de alimente si se restabileste la
valoarea normala dupa aproximativ 3 ore.

3.Metabolismul lipidelor
Au rol energetic, plastic si functional. Se absorb sub forma de acizi grasi, fosfolipide,
colesterol. Prin catabolism produc energie, prin lipogeneza lipdele se depun ca rezerva.
Reglarea acestui metabolism se realizeaza sub actiunea SNC, hipofiza.
Organismul isi procura lipidele pornind de la alimente, dar le si poate sintetiza prin
transformarea glucidelor. El isi constituie rezerve energetice sub forma de trigliceride.
Unele alimente contin lipide "vizibile" (unt, smantana, ulei), altele lipide "invizibile" (carne,
peste); ele permit absorbtia vitaminelor liposolubile (A, D, E si K).
Intr-o alimentatie echilibrata, energia furnizata de lipide trebuie sa reprezinte maximum
35% din energia totala, cu un aport echilibrat in acizi grasi saturati, mononesaturati si
polinesaturati. Pentru aceasta, este recomandata cea mai mare varietate alimentara: astfel,
uleiul de masline este deosebit de bogat in acizi grasi mononesaturati, dar contine si acizi
grasi polinesaturati si saturati, produsele lactate contin acizi grasi saturati, dar si o proportie
importanta (o treime din acizii grasi totali) de acizi grasi mononesaturati.
Lipidele din alimente, trec din gură în stomac, prin faringe şi prin esofag, cu structura
neschimbată. La nivel gastric, transformările suferite de grăsimi sunt nesemnificative, cu
excepţia copiilor mici, care posedă enzime din categoria lipazelor (lipaza gastrică), cu care
pot scinda grăsimile din lapte şi din ouă.
Adevăratele transformări digestive ale lipidelor se petrec la nivelul duodenului, sub
influenţa bilei şi a sucului pancreatic, precum şi la nivelul intestinului subţire, datorită
activităţii lipazelor intestinale.
Bila realizează emulsionarea grăsimilor (fracţionarea lor în picături foarte fine), favorizând
în acelaşi timp, activitatea lipazelor intestinale, precum şi absorbţia acizilor graşi.
Grăsimile după emulsionare, sunt cu mult mai uşor de scindat de către lipaze, care
realizează hidroliza acestora. Sub influenţa sărurilor biliare, alături de grăsimile emulsionate,
apar şi acizi graşi.
La nivelul organismului uman, lipidele joacă rol energetic, funcţional şi de constituţie.
După absorbţie, lipidele urmează mai multe căi, care se pot intersecta:
- se depozitează în ţesutul adipos, ca substanţe de rezervă, sub formă de trigliceride;
- se stochează temporar în ficat;
- în urma unor reacţii, intră în structura unor substanţe complexe (lipoproteine), unele
dintre ele rămânând în circulaţia sanguină;
- se oxidează în ţesuturi, până la dioxid de carbon şi apă, cu eliberare de energie (1 g de
lipide poate elibera 9,3 kcal);
Grăsimile din organism, se află sub formă de: trigliceride, fosfolipide, colesterol şi acizi
graşi liberi.
Metabolismul lipidelor este sub control endocrin, desfăşurându-se cu participarea
hormonilor anterohipofizari, tiroidieni, pancreatici, suprarenali. Totodată, în procesul
metabolic al grăsimilor, intervine activ şi leptina, hormon specific ţesutului adipos.
Pe lângă sistemul endocrin, în reglarea metabolismului lipidelor, mai participă şi
sistemul nervos.
 4
Biochimie
Procesul de desfacere a fracţiunilor lipidelor, poartă denumirea de lipoliză.
Lipoliza se desfăşoară, după cum am arătat mai sus, la nivelul tubului digestiv, dar
continuă şi la nivelul ţesuturilor, realizându-se sub cataliza enzimelor numite lipaze.

4. Metabolismul hidroelectrolitric sau mineral

Există elemente chimice care funcţionează ca electroliţi în organism K,Cl, Mg, Ca şi Na.
Ionii de K+, Na+, Ca+2, Mg+2 strabat membrana celulara prin osmoza si difuziune si se
gasesc atat in mediul intracellular cat si in cel intracellular determinind turgescenta celulei.
Procesul de osmoza – circulatia de la diluat la concentrat.
Procesul de difuziune – circulatia de la concentrat la diluat.
Metabolismul apei
Apa are un metabolism propriu.
Aportul de apa, aproximativ 2500 ml/zi se face din:
- apa de baut – 1200 ml/zi
- apa din alimente – 1000 ml/zl
- apa din reactiile chimice – 300 ml/zi
Eliminarea apei din organism se face prin:
- urina – 1500 ml/zi
- transpiratie /respiratie – 800 ml/zi
- fecale – 200 ml/zi

5. METABOLISMUL ENERGETIC - reprezinta totalitatea schimburilor energetice dintre

materia vie si mediul extern. El are la baza transformari enzimatice, chimice, ale alimentatiei
din cadrul metabolismului intermediar, glucidic, protidic, lipidic in care se elibereaza treptat
energie cuprinse in principiile alimentare. Energia este stocata in molecula de A.T.P. in
proportie de 45% si 55% se transforma in caldura.
Metabolismul energetic general (metabolismul de activitate) cuprinde totalul energiei
consumate de organism, adică valoarea metabolismului bazal şi în plus, după caz, energia
cheltuită pentru activitatea unei vieţi sedentare sau pentru activitatea vieţii normale incluzand
munca. In acest ultim caz, metabolismul energetic general reprezintă metabolismul de
muncă.
Metabolismul energetic general cuprinde pe lângă metabolismul bazal şi energia utilizată în
procesele de digestie (secreţia de enzime şi mişcările gastrointestinale) şi absorbţie
intestinală, la sporirea excreţiei, la termoreglare, energia consumată sub influenţa acţiunii
dinamice specifice a alimentelor, energia necesară la executarea unei activităţi intelectuale şi
cea cheltuită pentru travaliile musculare, în special în cursul muncii fizice. Drept consecinţă,
valoarea metabolismului energetic general suferă variaţii în raport cu factorii ce influenţează
metabolismul bazal şi în raport cu intensitatea proceselor şi activităţilor susmenţionate.
Cheltuielile energetice ale organismului:
- fixe - care reprezinta metabolismul bazal (M.B.)
- variabile - care depind de o serie de factori.

6.Metabolismul termogenezei/termolizei
Temperatura internă sau centrală reprezintă temperatura organismului care depinde strict
de bilanţul dintre producerea de căldură (termogeneză) şi pierderea de căldură (termoliză)
nefiind influenţată de variaţiile de temperatură ale mediului ambiant. În condiţii de repaus:
temperatura organismului este de 37±0,60C
• Temperatura orală este de aproximativ 36,7°C
 5
Biochimie
• Temperatura rectală > cu 0,5°C faţă de temperatura orală
• Temperatura axilară < cu 0,5°C faţă de temperatura orală

Termogeneza (adaptarea la frig)

Termogeneza musculară asigură 40% din termogeneza totală, se realizează prin
creşterea tonusului muscular (frisonul) şi este controlată nervos. Termogeneza hepatică
creşte viteza proceselor metabolice şi este supusă controlului hormonal: catecolamine şi
hormonii tiroidieni.

Termoliza (adaptarea la căldură)

Este realizata prin mecanisme fizice: Radiaţia reprezintă transferul de căldură, de la
organism către corpurile din mediul înconjurator cu temperatura mai mică. Convecţia
reprezintă pierderea de căldură prin curenţii de aer. Conducţia reprezintă transferul de
căldură între obiecte aflate în contact direct. Aceste mecanisme sunt eficiente când
temperatura ambiantă este mai mică decât cea a organismului. Evaporarea este un proces
foarte eficient şi se realizează prin evaporarea apei la nivelul tegumentelor şi a mucoasei
respiratorii (perspiraţia insensibilă 600 ml/zi) şi evaporarea lichidului sudoral.

Rolul hipotalamusului în termoreglare.

Controlul temperaturii organismului se realizează printr-un mecanism de feedback negativ

compus din:

• receptori de temperatură (centrali şi periferici)

• centrii de integrare hipotalamici
• anterior (se opune tendinţei de supraîncălzire a organismului)
• posterior (se opune tendinţei de răcire a organismului)
• mecanisme efectoare vasomotorii, sudorale şi metabolice

Pentru evaluarea metabolismului se efectueaza urmatoarele examene de laborator:

- Sange: acid uric, creatinina, glicemie, test de toleranta la glucoza, colesterolemie, lipemie,
trigliceride, VSH

- Urina: acid uric, uree urinara, glicozurie, examen lichid sinovial

- Inaltime, greutatea, IMC, EKG, aspectul caracteristic al fetei, modificari circulatorii,

hipotensiune, hipertensiune, alterarea trazitului intestinal, alterarea integritatii tegumentelor
(diabet).
 6
Biochimie

Anexa 1
 7
Biochimie
Modificari ale metabolismul osos

Prin metabolism osos înțelegem ansamblul proceselor biochimice responsabile de

demolarea și regenerarea osoasă continuă. Deoarece osul este format din aprox. 1/3 din
proteine și 2/3 din minerale, vorbim despre metabolismul proteinelor și metabolismul
mineralelor .
Celulele osoase constau din:

 osteoblaste care sintetizează schela (fibrile osoase),

 osteoclaste care descompun structura
 osteocite care mențin țesutul funcțional.
Fibrile osoase
Schela fibrotică proteică este formată în principal din colagen de tip I (sintetizat de
osteoblaste), compus în principal din aminoacizii glicină, prolină, lizină, acid glutamic, alanină
și arginină.
Mineralele din oase

Acoperirea fibrelor, hidroxiapatita Ca10 (PO4)6(OH)2, la nivelul masei, constă în aprox. 60%
calciu, 30% fosfor și aprox. 10% oxigen și hidrogen.

Metabolismul osos

Țesutul mineralizat este compus în cea mai mare parte din calciu Ca și fosfor P, din
care cca. 60% calciu. Cantitatea de calciu din corpul uman este de aprox. 1,5% din greutatea
corporală (la 70 kg aproximativ 1.000 g). Osteoclastele se descompun cca. 1/2 gram de
calciu. Aceasta înseamnă că scheletul, pe o perioadă de 5 - 6 ani, este complet demolat și
reconstruit (1.000 g / 0,5 g / zi). Toate acestea necesită în mod evident eforturi metabolice
considerabile.
Toate acestea se datorează faptului că organismul trebuie să asigure:
 calciu pentru funcționarea nervoasă și musculară
 fosfor pentru metabolismul energetic (fosfat de adenozină)
Ambele variază în funcție de activitatea fizică. Concentrația de calciu din sânge (ca furnizor
și eliminator de substanțe) este reglementată în limite stricte (calciu 2,25 - 2,6 mmol / l).
Pe lângă funcțiile sale de susținere, scheletul servește și ca depozit tampon pentru calciu și
fosfor. Dacă calcemia dispare, osteoclastele își intensifică activitatea de descompunere.
Dacă, pe de altă parte, calcemia crește, osteoblastele produc mai multe fibrile pe care se
poate depune hidroxilapatita. Pentru fosfor, condițiile sunt similare.
Boli metabolice ale oaselor

Cele mai cunoscute boli metabolice ale oaselor sunt osteoporoza, osteomalacia și
rahitismul.

Osteoporoza

Osteoporoza este este o boala osoasa degenerativa care determina pierderea masei
osoase si a tesutului osos. Osul este normal in compozitie, dar exista o scadere a masei
osoase totale indusa de cresterea resorbtiei osoase. Densitatea minerala osoasa (bone
mineral density-BMD) este adesea redusa semnificativ la pacientii cu osteoporoza si fracturi.

Masa osoasa se acumuleaza rapid in copilarie si farte rapid in adolescenta. Masa

osoasa maxima se realizeaza aproximativ la varsta de 25 ani, iar apoi ramane relativ stabila
 8
Biochimie
de-a lungul anilor pentru adulti, urmata de o pierdere rapida de masa osoasa la femei in
momentul menopauzei. In etapele ulterioare vietii , atat barbatii cat si femeile continua sa-si
piarda masa osoasa, desi intr-un ritm mai lent decat cea observata in momentul
menopauzei.

Oasele devin atat de fragile incat o simpla cazatura sau chiar actiuni obisnuite, cum ar fi
aplecarea sau tusea, pot provoca o fractura. Cele mai frecvente fracturi asociate
osteoporozei apar la sold, incheietura mainii sau la coloana vertebrala.

Cele mai importante substante care confera rezistenta oaselor sunt:

 proteine;
 colagen;
 calciu.

Cauzele aparitiei osteoporozei:
Osteoporoza poate avea mai multe cauze, cele mai frecvente fiind urmatoarele:

 lipsa anumitor hormoni (in special estrogen la femei si androgen la barbati).

Femeile, in special cele cu varsta mai mare de 60 de ani, sunt frecvent
diagnosticate cu aceasta boala.
 instalarea menopauzei (la femei): menopauza este insotita de un nivel mai scazut
al estrogenului si creste riscul femeii de a dezvolta osteoporoza.
 varsta: riscul de osteoporoza creste dupa 50 de ani.
 antecedentele de osteoporoza in familie.
 inactivitatea fizica (agraveaza procesul de demineralizare osoasa).
 consumul insuficient de calciu.
 consumul insuficient de vitamina D.
 alimentatia deficitara.
 utilizarea unor medicamente pe termen lung (corticosteroizi de exemplu).
 fumatul (creste riscul demineralizarii).
 excesul de alcool: duce de asemenea la demineralizarea osoasa accentuata.
 greutate corporala mica/inaltime mica, existenta unor oase mici si subtiri.
 prezenta unor afectiuni precum: sindromul Cushing, problemele tiroidiene,
cancerul osos, anumite tulburari genetice, boli endocrine, afectiuni
gastrointestinale (icter, ciroza hepatica), poliartrita reumatoida sau alte afectiuni
reumatice.
 consum de medicamente: heparina, tiroxina, anticonvulsivante, glucocorticoizi.
 tratament impotriva cancerului (chimioterapie).

Simptome:
Atunci cand apar simptomele timpurii, acestea pot fi:
 putere de prindere slaba;
 unghii slabe si fragile.
Ulterior, se pot manifesta si alte simptome, cum ar fi:
 dureri ascutite: durerea poate sa nu radieze (sa se raspandeasca in alte zone).
Durerea poate fi agravata de o activitate care pune greutate in zona, poate fi
insotita de sensibilitate dar, in general, incepe sa scada intr-o saptamana. De
asemenea, exista cazuri in care durerea poate dura mai mult de trei luni.
 tendinta de a sta incovoiat.
 fragilitatea unghiilor se poate agrava.
Simptomele severe ale osteoporozei pot include:
 fractura de la o cadere sau chiar de la un stranut puternic sau tuse.
 dureri de spate sau gat.
 pierderea inaltimii.
 9
Biochimie

Exista patru tipuri de osteoporoza: primara, secundara, osteogeneza imperfecta si juvenila

idiopatica.
Diagnosticarea osteoporozei:
Exista mai multe tipuri de optiuni de testare:
 DXA (DXA periferic) masoara masa osoasa la antebrat, deget si calcai.
 SXA (absorbtivometria cu raze X cu o singura energie) masoara calcaiul sau
incheietura mainii.
 DPA (absorbtia cu foton dual) masoara coloana vertebrala, sold sau corpul total.
 SPA (absorbtivometria cu un singur foton) masoara incheietura mainii.
 QCT (Tomografia computerizata cantitativa) masoara coloana vertebrala sau
soldul
 PQCT (QCT periferic) masoara antebratul.
 QUS (Ultrasunete cantitative) utilizeaza unde sonore pentru a masura calcaiul sau
degetul.
DXA este un test cu radiatie scazuta, capabil sa detecteze procente destul de mici ale
pierderii osoase.

Osteomalacia

Osteomalacia este definita ca un defect in mineralizarea osului. Cand apare la tineri

afecteaza mineralizarea cartilajului in placa de crestere ( insuficienta mineralizare si resorbtie
a cartilajului), tulburare numita rahitism.
Osteomalacia reprezintă o demineralizare osoasă cauzată de lipsa de calciu, vitamina D
și fosfați din organism. Afectează metabolismul osos și duce la așa-numitele „oase moi”,
fragile și ușor de fracturat. Vârstnicii sunt mai predispuși la această afecțiune, mai ales din
cauza expunerii scăzute la soare, care duce la producția scăzută de vitamina D. Odată cu
vârsta, atât sinteza vitaminei D prin piele cât și absorbția intestinală a acesteia scad,
crescând șansele de osteomalacie și alte probleme osoase precum osteoporoza.
Simptome ale osteomalaciei includ:
 Durere osoasă și articulară difuză (mai ales a spatelui, șoldurilor și picioarelor)
 Mușchi slăbiți sau atrofiați
 Dificultate la mers, pacientul merge clătinat
 Hipocalcemie (lipsă de calciu în sânge)
 Oase slabe, moi
 Fracturi dese
 Îndoirea oaselor, mai ales la picioare
 Vertebrele tasate și statura diminuată
 Aplatizarea pelvisului
Cauzele osteomalaciei:
Osteomalacia are două cauze principale: absorbția insuficientă a calciului în intestin și
deficiența de fosfați cauzată de anomalii renale (afecțiuni ale rinichilor). Prima cauză este
cea mai întâlnită și poate avea rădăcinile în alimentația deficitară (lipsa calciului alimentar)
sau în rezistența la acțiunea vitaminei D.
Cum se diagnostichează osteomalacia
Întrucât simptomele pot fi asemănătoare cu osteoporoza, osteomalacia se va
diagnostica prin teste de laborator. Principalul indiciu este un nivel al vitaminei D extrem de
scăzut în sânge. Medicul va mai testa și nivelul calciului din ser și urină, fosfatul seric, dacă
există o creștere a fosfatazei alcaline serice și a hormonului paratiroidian (care are rolul de a
menține nivelul calciului în sânge). Un test de masă osoasă va putea, de asemenea, face
diferența între osteomalacie și osteoporoză.