COMPOZIŢIA CHIMICĂ A MATERIEI VII

Elementele chimice prezente în organismele vii sunt în număr de 16, numite și elemente esențiale
ori bioelemente.

Compoziţia chimică generală a organismelor vii:

1. Bioelemente (Tabel 1)
o Macroelemente sau elemente plastice (nemetale, metale)
o Microelemente sau oligoelemente (nemetale, metale)
2. Biomolecule
o Organice (rol plastic şi energetic, rol catalitic, rol informaţional)
o Anorganice (apă și săruri minerale)

BIOELEMENTE
Din cele cca. 100 elemente chimice întâlnite în litosferă şi atmosferă, un număr relativ mic participă la
alcătuirea materiei vii. Acestea se numesc bioelemente. Deşi numărul bioelementelor se ridică la 50,
distribuţia lor este foarte diferită.
Tabel 1.
Compoziţia chimică elementară a organismelor vii
Nemetale: C, O, H, N, S, P, Cl
Plastice
Bioelemente Metale: Na, K, Ca, Mg
Oligoelemente Fe, Co, Mn, Cu, Zn, Mo, I, Br, F, B

Elementele care se găsesc în cantitate mai mare în organismele vii sunt numite şi bioelemente
plastice sau macrobioelemente (macroelemente), ele reprezentând 99% din totalul bioelementelor.
Ele includ nemetalele: carbon, hidrogen, oxigen, azot, fosfor, sulf, clor şi metalele: calciu, magneziu,
sodiu şi potasiu. Acestea reprezintă componenţii principali care participă la edificarea structurilor
diferitelor substanţe din organism. Dintre bioelementele plastice: C, H, O, N reprezintă 96% din masa
celulelor.
CARBONUL este bioelementul de bază al contrucției substanțelor organice datorită proprietăților sale:
masa atomică mică; capacitatea de-a stabili legături cu alți atomi de C → catene liniare, ramificate,
circulare; stabilirea legăturilor covalente puternice cu H, O, N.
Oligoelementele (microelementele) se găsesc în cantităţi extrem de mici, sub 0,01%, sau chiar în urme
şi sunt inegal răspândite în diferite ţesuturi.
Din categoria microelementelor precizăm: florul (F). bromul (Br), iodul (I), borul (B), fierul (F)
zincul (Zn), cuprul (Cu), cobaltul (Co), molibdenul (Mo), vanadiul (V), manganul (Mn). Ele nu participă
efectiv la constituţia celulelor, însă deţin un rol important, intrând în constituţia chimică a unor
biomolecule ca enzime (Zn, Co, Mn, Cu), hormoni (I), vitamine (Co), hemoglobină (Fe). Lipsa acestora
din organismul animal produce anumite dereglări biochimice şi tulburări fiziologice.

BIOMOLECULE
Biomoleculele (Tabel 2) sunt în majoritatea lor substanţe organice din grupa glucidelor, protidelor
(proteinelor), lipidelor şi substanțe anorganice, ca apa şi diferite săruri minerale. În cantitate mai
mică se găsesc şi alte substanţe organice dar varietatea acestora este mult mai mare în plante decât în
animale.
În organismele animale predomină protidele şi lipidele, pe când în plante predomină glucidele.
Tabel 2.
Compoziţia biochimică generală a organismelor vii
Componenţi anorganici
Apa
Săruri Anioni:PO43- Cl- CO32- SO42- I-
Cationi: Ca2+ Na+ K + Mg 2+ Fe2+ Zn2+
Componenţi organici
ROL PLASTIC ŞI ENERGETIC Glucide
Lipide
Protide (proteine)
Vitamine
ROL DE REGLARE Enzime
Hormoni
ROL CATALITIC Enzime
ROL INFORMAŢIONAL Acizi nucleici
ROL ENERGETIC Compuși macroergici - ATP

BIOMOLECULELE ANORGANICE
APA este substanţa anorganică indispensabilă vieţii tuturor organismelor vii. Ea reprezintă aproximativ
60%-95% din greutatea proaspătă a unui organism. Conținutul în apă variază în limite destul de
restrânse pentru diferite specii, însă conţinutul acesteia în diferite organe şi ţesuturi variază în limite
foarte largi.
Este constituentul vital pentru că reprezintă mediul de desfășurare a tuturor proceselor biologice.
Datorită polarizării puternice a moleculelor de apă, atracția electrostatică dintre aceste molecule
detetmină: coeziunea (atracție între ele) și adeziunea (atracția la diverse substraturi), stabilitatea
termică (asigură mediul optim de desfășurare a proceselor din celulă).

BIOMOLECULELE ORGANICE, care intră în alcătuirea organismelor, reprezintă 35- 45% din masa
acestora.
Principalele categorii de biomolecule sunt protidele (proteinele), lipidele, glucidele, acizii nucleici,
enzimele, vitaminele, hormonii, compuşii macroergici (ATP) etc.
Biomoleculele organice îndeplinesc în organismele diferite roluri şi anume:
 protidele, lipidele şi unele glucide îndeplinesc rol plastic (structural) deoarece participă
la alcătuirea edificiului celular, a membranelor celulare şi formaţiunilor subcelulare;
 enzimele au rol catalitic, participând la reglarea reacţiilor biochimice necesare
activităţii organismelor vii, făcând posibilă desfăşurarea acestora în condiţii compatibile cu
viaţa;
 glucidele şi lipidele îndeplinesc rol energetic, deoarece fiind supuse unor procese de degradare
eliberează energia necesară funcţiilor vitale ale celulei; energia eliberată poate fi stocată sub
formă de energie chimică în anumite molecule (substanţe macroergice);
 acizii nucleici îndeplinesc rol informaţional prin stocarea, transmiterea şi
exprimarea informaţiei ereditare;
 vitaminele şi hormonii îndeplinesc rol de reglare a diferitelor procese biochimice.

GLUCIDE
Se mai numesc şi hidraţi de carbon, carbohidraţi sau zaharide (conform Nomenclatorului
Internaţional de Chimie, doar denumirea de „glucide” este oficial acceptată), sunt substanţe de bază în
organizarea materiei vii. În lipsa totală a glucidelor, celulele din organism nu pot supravieţui mai mult
de 20 de ore. Carbohidraţii conţin doar trei elemente chimice minerale; carbon (C), oxigen (O) şi
hidrogen (H).

După structură chimică se clasifică în:

 monoglucide (carbohidraţi formaţi dintr-o singură moleculă): glucoza, galactoza, fructoza;
 oligoglucide (hidraţi de carbon care au în structura lor mai multe resturi (2-6) de monoglucide):
maltoza, zaharoza;
 poliglucide (zaharide cu structură ramificată care pot conţine zeci, sute sau mii de resturi
monoglucidice): amidonul (substanța de rezrvă la plante), glicogenul (substanța de rezevă la
animale), celuloza (PC vegetal) și chitina (exoscheletul unor aniamle, PC fungal).

LIPIDE (GRĂSIMI)
Denumirea de lipide provine din limba greacă – lipos – gras, grăsime. Unitatea de bază a lipidelor este
acidul gras, care este utilizat pentru producerea de energie.
Din punct de vedere structural lipidele sunt substanţe complexe alcătuite din: polialcool combinat cu
acizi graşi (amestecuri de esteri simpli sau micşti ai glicerinei/glicerol cu acizi graşi saturaţi sau
nesaturaţi) cu următoarea formulă generală:
 unde R, R' şi R" sunt resturi ai acizilor graşi

Acizii graşi (acizi carboxilici) se găsesc în 2 forme: saturaţi (neesenţiali) şi nesaturaţi (esenţiali).
Acizii graşi saturaţi nu au duble legături. Acizii graşi nesaturaţi conţin o singură dublă legătură
(mononesaturaţi) sau mai multe duble legături de carbon (polinesaturaţi).
Acizi graşi, care se întâlnesc mai frecvent în structura lipidelor (grăsimilor):
 C15H31COOH acid palmitic (saturat);
 C17H35COOH acid stearic (saturat);
 C17H33COOH acid oleic (nesaturat, o legătură dublă);
 C17H31COOH acid linolic (nesaturat, două legături duble);
 C17H29COOH acid linolenic (nesaturat, trei legături duble).

După criteiul biochimic avem:

 lipide simple: gliceridele;
 lipide complexe: lipoproteine, colesterolul, steroizii.

Cele mai importante tipuri de lipide sunt:

a) Trigliceridele (TG), sunt o formă de grăsime în sânge. Ele sunt principalele componente ale uleiului
vegetal şi ale uleiurilor animale. Trigliceridele sunt formate dintr-o moleculă de glicerină combinată cu
trei acizi graşi şi constituie cea mai mare parte a grăsimii digerate de oameni. Trigliceridele joacă un
important rol în metabolism ca surse de energie.
b) Lipoproteinele, sunt forma de transport a lipidelor în organism, regăsite în plasmă. Lipoproteinele
deci, sunt substanţe din categoria lipidelor complexe, alcătuite din una sau mai multe grăsimi, în asociaţie
chimică cu una sau mai multe proteine.
c) Fosfolipidele sunt grăsimile complexe care conţin fosfor. Aceste substanţe sunt lipide de constituţie,
intrând în toate structurile celulare, de obicei legate de proteine, cu care formează fosfolipoproteinele.

PROTEINE
Substanţe organice macromoleculare formate din lanţuri simple sau complexe de aminoacizi; ele sunt
prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporţie de peste 50% din greutatea uscată. Proteinele
constituie mai mult de 50% din masa uscată a unei celule iar sinteza lor este esenţială pentru menţinerea
statusului celular ca şi pentru creştere şi dezvoltare
Sunt formate din cei mai simpli componenţi, numiţi aminoacizi. Unii dintre aceştia sunt fabricaţi de
către organism. Majoritatea celorlalţi aminoacizi provin însă dintr-un aport exterior, realizat prin
intermediul alimentaţiei, în care proteinele pot avea o dublă origine:
  origine animală: cantităţi mari se găsesc în carne, peşte, brânză, ouă, lapte. Conțin toți
aminoacizii (cu excepția a 3), de aceea se numesc proteine complete;
 origine vegetală: în soia, migdale, alune, cereale integrale şi în unele leguminoase. Nu conțin
toți aminoacizii, de aceea se numesc proteine incomplete.
Aminoacizii sunt compuși cu funcțiune mixtă (compuși care au grupe funcționale diferite în molecula
lor) care conțin în molecula lor grupările -NH2 și -COOH.

Biosinteza proteinelor are la bază dogma centrală a geneticii:

ADN → ARN → PROTEINE
Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, în care secvenţa acestora este codificată de către o
genă. Fiecare proteină are secvenţa ei unică de aminoacizi, determinată de secvenţa nucleotidică
a genei.

https://en.wikipedia.org/wiki/Amino_acid#/media/File:Protein_primary_structure.svg

Proteinele intră în componenţa tuturor celulelor drept unități structurale; iau parte la formarea unor
enzime (termen învechit, fermenţi) şi intervin în desfăşurarea tuturor proceselor vitale în organism; intră
în structura multor hormoni; participă la formarea anticorpilor cu rolul de apărători ai organismului
împotriva microorganismelor patogene şi a toxinelor produse de acestea; intră în combinaţii chimice cu
substanţe chimice toxice, transformându-le în substanţe netoxice; îndeplinesc funcţia de transportatori
formând diferite complexe (proteino-lipidic, proteino-glucidic, proteino-mineral, proteino-vitaminic,
proteino-hidric şi cu unele medicamente).
Participă la menţinerea echilibrului osmotic, la repartizarea apei şi a substanţelor dizolvate în ea în
diferitele părţi ale organismului; pot fi arse în organism cu scop energetic, 1 g de proteine eliberând 4
kcalorii. Rolul energetic este asigurat prin faptul că în urma degradării lor catabolice se eliberează o
mare cantitate de energie ce se înmagazinează în legăturile macroergice ale moleculelor de ATP, energie
ce va fi utilizată în diferite procese vitale (efort fizic şi intelectual, procese de biosinteză etc.).
Proteina consumată nu poate fi absorbită în sânge ca atare, de aceea este desfăcută de acizi (HCl din
sucul gastric) şi enzimele digestive în aminoacizii componenţi, şi doar ei sunt absorbiţi în sânge.
Clasificarea proteinelor
A. În funcţie de forma moleculelor, proteinele sunt de două tipuri:
 proteine fibrilare care au molecula filiformă şi sunt, în general, insolubile în apă. Din această
grupă fac parte de exemplu fibroina, keratinele, colagenul etc.
 proteine globulare a căror molecula are forma sferică sau elipsoidală şi sunt uşor solubile în
apă. Din clasa proteinelor globulare fac parte toate enzimele, globulinele serice şi alte.

B. În funcţie de rolul biologic principal pe care îl îndeplinesc, proteinele se împarte în 6 clase astfel:
a) Proteine structurale. Acestea sunt reprezentate de proteinele ce joacă rol plastic, adică acele proteine
ce intra în structura membranelor biologice, a ţesuturilor şi organelor. Proteinele structurale cele mai
bine studiate sunt: colagenul întâlnit în ţesutul conjunctiv din cartilaje, tendoane, piele, oase etc., elastina
ce intra în structura ţesutului conjunctiv elastic din ligamente, keratina ce se găseşte în cantităţi mari în
derma, păr, pene etc., proteinele membranare ce intra în structură tuturor membranelor biologice şi altele.
b) Proteinele de rezervă au rolul principal de a constitui principala rezervă de aminoacizi a
organismelor vii. Din această grupă fac parte cazeina care este componenta proteică majoră a laptelui,
gliadina din cariopsele cerealelor, zeina ce reprezintă principala proteina de rezervă din boabele de
porumb, ovalbumina şi lactalbumina din ouă şi respectiv din lapte, feritina care facilitează acumularea
ionilor de fier în splina şi altele.
c) Proteinele contractile au un rol important pentru mişcarea organismelor vii fiind implicate în
contracţia muşchilor, cililor, flagelilor etc. Cele mai bine studiate proteine contractile sunt actina şi
miozina implicate în contracţia miofibrilelor şi dineina care asigura mişcarea cililor şi flagelilor la
nevertebrate.
d) Proteinele de transport sunt proteine cu o structură deseori complexă ce îndeplinesc un important
rol în transportul diferiţilor metaboliţi în organism. Cele mai bine studiate proteine de transport sunt
hemoglobina care asigura transportul oxigenului şi dioxidului de carbon, mioglobina cu rol în transportul
oxigenului la nivel muscular, albuminele serice care realizează transportul acizilor graşi în circulaţia
sanguină, -lipoproteinele b serice care asigura transportul lipidelor în sânge etc.
e) Proteinele cu rol catalitic şi hormonal reprezintă o grupă extrem de importantă de proteine
funcţionale. Din această grupa fac parte enzimele (care sunt toate, fără nici o excepţie, proteine), precum
şi unii hormoni (hormonii reglatori ai hipotalamusului, hormonii hipofizei, cei pancreatici, hormonii
paratiroidieni, hormonii timusului etc.).
f) Proteine cu rol de protecţie. Acestea sunt proteine implicate în diferite procese fiziologice de
protecţie şi apărare a organismului fața de anumiţi factori externi.
Cel mai bine studiate sunt trombina (o proteină ce participa la procesul coagulării sanguine),
fibrinogenul (care este precursorul fibrinei, proteina implicată, de asemenea, în procesul coagulării
sanguine), imunoglobulinele sau anticorpii (proteine capabile să formeze complecşi anticorp-antigen
cu proteinele străine organismului respectiv) şi altele.

C. În funcţie de structura lor chimică, proteinele se împart în două mari grupe: proteine simple şi
proteine complexe.
a) Proteine simple (holoproteine). Acestea sunt proteine ale căror molecule sunt formate numai din
catene polipeptidice. Acest lucru a fost demonstrat prin faptul că prin hidroliza completă, holoproteinele
pun în libertate numai aminoacizi. Din această grupa fac parte o serie de proteine ce îndeplinesc
importante funcţii biochimice şi fiziologice α, β şi γ-globulinele serice, anticorpii, histonele,
protaminele, fibrinogenul, miozina, actina, colagenul, fibroina, keratinele etc.
b) Proteinele complexe (numite şi proteine conjugate sau heteroproteine) conţin în molecula lor, pe
lângă componenta proteică şi o componentă de altă natură chimică (de exemplu: glucide, lipide,
metale,etc.) denumită grupare prostetică.
La rândul lor, heteroproteinele se împart în mai multe grupe în funcţie de natura chimică a grupărilor
prostetice:
□ Cromoproteinele conţin în molecula lor o grupare prostetica de natura protoporfirinica. Din
această categorie fac parte o serie de proteine ce îndeplinesc importante funcţii biochimice şi
fiziologice: hemoglobina, mioglobina, citocromii, catalaza, peroxidaza etc.
□ Lipoproteinele conţin în molecula lor grupări prostetice de natură lipidică. Din această grupă
fac parte de exemplu lipoproteinele serice.
□ Fosfoproteinele. Grupările prostetice ale heteroproteinelor din această grupă sunt reprezentate
de resturi de serină (un aminoacid) esterificate cu acid fosforic. Cele mai cunoscute fosfoproteine
sunt cazeina, vitelina, vitelenina, fosvitina şi altele.
□ Glicoproteinele (glucoproteinele) conţin grupări prostetice de natura glucidică (galactoza,
manoza, unele hexozamine, acidul N-acetilneuraminic etc.). Din grupa glicoproteinelor sunt bine
studiate γ-globulinele, orosomucoidul plasmatic, ovalbumina, glucoproteinele serice ce
determină grupele sanguine şi altele.
□ Metaloproteinele conţin unii ioni metalici (Fe2+, Fe3+, Cu2+, Zn2+) în calitate de grupare
prostetică. Din această grupă fac parte de exemplu alcooldehidrogenaza, enolaza, feritina,
conalbumina, ceruloplasmina şi altele. Trebuie menţionat faptul că la metaloproteine, ionul
metalic este legat direct de catenele polipeptidice ale componentei proteice şi nu este inclus
într-o altă structură (cum ar fi nucleul protoporfirinic la cromoproteine).
□ Flavoproteinele conţin un flavinnucleotid în calitate de grupare prostetică. Din această grupă
fac parte flavoenzimele FMN şi FAD-dependente (succinat-dehidrogenaza, aminoacid-oxidazele
etc.).
 □ Nucleoproteinele sunt poate cele mai importante proteine complexe datorită faptului că gruparea
lor prostetică este reprezentată de un acid nucleic. În funcţie de natura acidului nucleic ce joacă
rol de grupare prostetică ele se împarte în ribonucleoproteine (nucleoproteine ce conţin ARN)
şi deoxiribonucleoproteine (ce conţin ADN în calitate de grupare prostetică).

ENZIME (fermenţi)
Sunt proteine sau proteide fără de care celule vii nu pot înfăptui reacţii complexe într-un timp scurt, la
temperatura mediului înconjurător. Enzimele sunt substanţe naturale produse doar de către celulele vii.
Ele intervin în numeroase reacţii biochimice, îndeplinind rolul de biocatalizatori. Activitatea enzimatică
este una dintre însuşirile esenţiale ale materiei vii.
Ele sunt substanţe care catalizează reacţiile biochimice din organism, având un rol esenţial în
biosinteza şi degradarea substanţelor din materia vie, întâlnindu-se în toate organismele animale,
vegetale şi în microorganisme, mai fiind denumite din această cauză biocatalizatori. Fără enzime,
procesele biochimice s-ar desfăşura cu viteze foarte mici.

VITAMINE
Reprezintă o clasă de substanţe organice de origine în general exogenă (alimentară) cu structură chimică
foarte variată, care sunt indispensabile organismului uman şi care, în cantităţi foarte mici, asigură
creşterea, dezvoltarea şi funcţionarea normală a acestuia. Termenul de vitamine nu cuprinde alţi nutrienţi
esenţiali cum ar fi mineralele, acizii graşi esenţiali sau aminoacizii esenţiali.
Vitaminele, prin moleculele lor, nu eliberează energie şi nu au nici roluri plastice, însă sunt esenţiale în
generarea acesteia. Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de către organism, acestea sunt
procurate fie prin alimentaţie, fie prin medicaţie.
Sursa primordială furnizoare de vitamine pentru om o reprezintă plantele şi produsele acestora. O sursă
secundară de vitamine o constituie flora bacteriană localizată în intestinul gros şi care sintetizează
anumite vitamine pe care le furnizează organismului.
Vitaminele alături de sărurile minerale și de hormoni constituie grupa catalizatorilor, care sunt substanțe
fără randament energetic, dar în absența lor este imposibila desfășurarea anumitor reacții biochimice.

ACIZII NUCLEICI
Acizii nucleici sunt molecule organice uriașe (substanțe chimice macromoleculare) alcătuite din unități
simple numite nucleotide.
O nucleotidă este alcatuită din trei componente: o bază azotată, un glucid (o pentoză), un radical
fosforic (rest de acid fosforic).
În toate celulele există două tipuri de acizi nucleici:
 acid deoxiribonucleic (ADN) – reprezintă materialul genetic care stochează informația pentru
propria sa replicare și pentru ordinea în care se înlănțuiesc aminoacizii în proteine;
 acid ribonucleic (ARN) – intervine în procesul de sinteză a proteinelor.
Bazele azotate sunt substanțe organice în care atomii de carbon și de azot sunt grupați în cicluri; ele sunt
de două tipuri, purinice și pirimidinice.
Bazele azotate purinice au două cicluri condensate însumând 5 atomi de carbon și 4 atomi de azot, ele
sunt următoarele: adenina (A); guanina (G). Ambele baze azotate purinice sunt prezente atât în ADN
cât și în ARN.
Bazele azotate pirimidinice au un singur ciclu cu 4 atomi de carbon și 2 atomi de azot, ele sunt
următoarele: citozina (C), prezentă atât în ADN cât și în ARN; timina (T), prezentă doar în ADN;
uracilul (U), prezent doar în ARN.
Glucidul este un monoglucid cu 5 atomi de carbon (o pentoză). Este reprezentat de riboză (R) în ARN
și de deoxiriboză (D) în ADN.
ADN-ul este o substanță macromoleculară bicatenară formată din 2 catene polinucleotidice care se
înfășoară una în jurul celeilalte, în spirală, astfel încât se formează un dublu helix.
Structura bicatenară a ADN-ului se realizează cu ajutorul unor punți de hidrogen care se stabilesc între
bazele complementare și care sunt duble între timină și adenină, și triple între guanină și citozină.

ADN – structură (schemă)

ARN-ul este monocatenar. Există trei tipuri de ARN implicate în sinteza proteinelor:
 ARN mesager (ARNm) – copiază mesajul genetic din ADN și transportă la locul sintezei
proteice (în ribozomi);
 ARN de transport sau de transfer (ARNt) – aduce aminoacizii la locul sintezei proteice;
 ARN ribozomal (ARNr) – prezent în ribozomi, asigură desfășurarea corectă a sintezei proteice.