Rosu Cristinel

Zootehnie, Anul I
Grupa 4101

VITAMINA B9 (Acidul folic)

Termenul de acid folic este dat unui grup de substanţe cu activitate vitaminică
B, care au ca structura chimică de bază acidul pteroilglutamic. Au acţiune
hematopoetică şi leucopoetică, şi se diferenţiază între ei prin acţiunea specifică
pe care o au asupra diferitelor specii de animale şi microorganisme.
Din acest grup fac parte: acidul folic şi derivaţii săi (acidul folinic, acidul
tetrahidrofolic, acidul dihidrofolic, vitamina Bc conjugată, vitaminele M, U, R,
etc.) care, pe parcursul evoluţiei cercetărilor, au primit denumiri diferite în
funcţie de sursa din care au fost extrase, sau de utilizări.
În 1941, Mitchell şi col., au izolat pentru prima dată, din frunzele de spanac, o
substanţă cu acţiune vitaminică pe care au denumită acid folic (folium = frunză).
Factorul obţinut prin purificare a fost capabil să stimuleze creşterea celulelor de
Lactobacillus casei şi Streptococus lactis. Acidul folic a mai fost extras şi
purificat din drojdia de bere, de unde s-a extras şi acidul pteroil-glutamic,
denumit şi „vitamină Bc conjugată” şi care era utilizat ca factor antianemic în
terapia puilor. Acidul folic extras din drojdii a fost utilizat în tratarea anemiei la
maimuţe, şi de aici denumirea de vitamină M (monkey).
Structura acidului folic a fost stabilită în 1945 (Wittle, O’Dell, Vandenbelt,
Pfiffner) şi a fost confirmată prin sinteză chimică de către echipa lui Angir. ,
Pentru prima dată, s-a menţionat că în componenţa acidului folic intră acidul
para-aminobenzoic şi pigmenţii pteridinici cu structură asemănătoare celor
izolaţi anterior din aripile fluturilor.
În 1962, au fost stabilite simptomele carenţiale şi necesităţile în folaţi, pentru
oamenii adulţi. Studii mai recente (1991-1993) au demonstrat efectul acidului
folic în tratamentul unor afecţiuni neuropsifice, în diminuarea riscului apariţiei
unor forme de cancer şi a unor malformaţii la copii.

Structura şi proprietăţile vitaminei B9

În urma analizei produşilor rezultaţi din degradarea hidrolitică a acidului folic,

în mediu alcalin şi în prezenţa oxigenului, au fost obţinute două fracţii: o fracţie
fluorescentă cu caracter acid, în care a fost identificat un compus cu structură
pteridinică, şi una constituită dintr-o amină primară, care prin hidroliză
ulterioară a condus la eliberarea acidului para-aminobenzoic şi acidului
glutamic.
Structura de bază a pterinei (2-amino-4-hidroxi-6-metil-pteridina), pteridina,
este formată dintr-un nucleu pirimidinic (A) şi unul pirazinic (B)

Împreună cu acidul para-aminobenzoic pterina formează acidul pteroic (Pte),

care prin adiţia unui rest de acid glutamic duce la obţinerea acidului pteroil
glutamic (Pte-Glu)

Ataşarea altor molecule de acid glutamic la această structură (prin legături

în care intervine COOH din poziţia gama) conduce la obţinerea diferiţilor
derivaţi: diopterina (Pte-Glu2), teropterina (Pte-Glu3), vitamina Bc conjugată
(Pte-Glu7)
Acidul folic este o substanţă cristalină, de culoare galben-portocalie. Este
solubil în apă, în soluţii acide sau bazice, se descompune la 2500C şi nu se
topeşte. Cu ionii metalelor grele formează complecşi de culori diferite: roşu cu
Fe3+, verde cu Cu2+ şi galben cu Co2+.
Surse de vitamina B9

Surse naturale. Acidul folic este larg răspândit în natură, atât în ţesuturile
vegetale cât şi animale. Dintre alimentele de origine vegetală, cele mai bune
surse pentru om sunt: spanacul, pâinea, morcovii, tomatele, fasolea, varza,
mazărea, sfecla, lămâile. Ficatul, carnea de viţel, gălbenuşul de ou, laptele sunt
alimente de origine animală bogate în acid folic şi derivaţi ai acestuia. O parte
din folaţi se distrug în timpul preparării alimentelor, dar, în acelaşi timp, se
produce şi eliberarea acestora din complexele inactive sau din formele
conjugate.
Legumele cu frunze verzi sunt surse bogate de folat. Sucurile de citrice,
legumele şi cerealele sunt de asemenea surse excelente de folat.

Metabolismul vitaminei B9

La om, mecanismul biosintezei acidului folic nu este complet elucidat.

Microorganismele intestinale utilizează pentru biosinteză precursori mai simpli,
aceasta fiind stimulată de prezenţa acidului ascorbic. S-a demonstrat că
extractele acelulare de E. coli pot sintetiza acid folic, dacă în mediu există
paraaminobenzoilglutamat şi 2-amino-4-hidroxipteridin-6-carboxialdehidă.
Reacţia necesită prezenţa Mg2+, ATP si NADH. Studii experimentale similare
au fost realizate şi cu alte culturi microbiene.
Absorbţia acidului folic liber din alimente se realizează la nivelul regiunii
proximale a jejunului (15-20 mg/zi), dar şi la nivelul celorlalte zone ale
intestinului subţire. Când concentraţia de acid folic ingerată este mică, absorbţia
se realizează printr-un mecanism activ. Dacă concentraţia este mare se constată
activarea unui proces pasiv de difuzie prin mucoasa intestinală.
Deoarece în majoritatea produselor alimentare acidul folic este conjugat sub
formă de poliglutamat, absorbţia se realizează numai după eliberarea acestuia şi
transformarea în monoglutamat.
Odată ajunşi în mucoasa intestinală acizii folici şi derivaţii lor sunt convertiţi
în derivaţi ai acidului tetrahidrofolic (F-THF), formă sub care sunt transportaţi
de proteinele transportoare din sânge prin vena portă, la ficat. În ficat, o parte
din monoglutamat-folaţi sunt transformaţi în poliglutamat-folaţi şi depozitaţi,
iar o altă fracţie este transformată în acid prehidrofolic (N5-metiltetrahidrofolat)
şi este excretată prin bilă. În funcţie de necesităţile organismului, monoglutamat
folaţii sunt preluaţi de sânge şi transportaţi la ţesuturi. În creier, aceştia sunt
prezenţi preponderent sub formă de poliglutamaţi ai dihidrofolaţilor. În sânge şi
ţesuturi, acizii folici suferă procese de interconversiune şi de catabolizare.
Acidul folic se transformă mai ales în derivaţi tetrahidrofolici. În urma
metabolizării, în eritrocite, se formează acid paraaminobenzoilglutamic şi
derivaţi aldehidici ai pterinei. În ficat, acidul folic se degradează în compuşi
asemănători, reacţiile fiind activate de prezenţa acidului glutamic şi inhibate de
acidul ascorbic.
După cum am arătat, catabolizarea folaţilor implică ruperea ciclului pterinic
urmată de reacţii de acetilare care dau naştere produşilor de excreţie (acid
paraacetaminobenzoilglutamic şi derivaţi aldehidici ai pterinei). Eliminarea
folaţilor şi a metaboliţilor acestora se face în cantitate mai mare prin fecale
(aproximativ 200-500 μg/zi). Astfel, se elimină 20% din cantitatea ingerată şi
din vitamina neabsorbită produsă de flora intestinală. Excreţia prin urină este
mică (aproximativ 2-5 μg/zi) fiind mai crescută după saturarea organismului, în
cazul administrării unor doze orale de acid folic. Fracţia eliminată prin urină
reprezintă aproximativ 1% din cantitatea prezentă în organism.

Unităţi de activitate vitaminică B9 şi necesităţi nutriţionale

Stabilirea cantităţilor zilnice de acid folic necesare omului este extrem de

dificilă. Pe de o parte, această vitamină este prezentă în marea majoritate a
alimentelor de origine vegetală şi animală şi, pe de altă parte, microorganismele
florei intestinale sintetizează o cantitate relativ crescută.
În 1998, FNB a definit necesarul zilnic de acid folic al organismului, astfel
încât să prevină deficienţa şi să nu se ajungă la apariţia simpoamelor specifice
anemiei.
Necesarul zilnic a fost stabilit pe baza concentraţiei de folat din eritrocite, după
administrarea unor cantităţi diferite de folat. Menţinerea unui nivel normal al
homocisteinei din sânge, un indicator al metabolismului care implică grupările
cu un atom de carbon, a fost urmărită pe toată perioada experimentului. În cazul
femeilor gravide necesarul zilnic este modificat, deoarece în timpul sarcinii
necesarul pentru enzimele care folosesc folatul drept coenzimă este mult mai
mare. În urma acestor studii s-a stabilit că: i) o unitatea vitaminică B9 este
echivalentă cu 1 μg folat provenit din surse alimentare; ii) 1 μg acid folic
provenit din alimente este echivalent cu 1,7 μg folat; iii) 1 μg acid folic provenit
din surse suplimentare, administrat pe stomacul gol, este echivalent cu 2 μg
folat.