Sunteți pe pagina 1din 4

Rolul vitaminelor in organism

Să nu pierdem niciodată din vedere vitaminele naturale pe care fructele şi legumele ni le pun la
dispoziţie. Vitaminele sunt substanţe organice indispensabile vieţii şi e necesar să le aducem în
alimentaţia zilnică în cantitate suficientă. Vitaminele sunt sintetizate în principal de organismele
vegetale şi de microorganisme şi doar în foarte mică măsură de unele specii de animale. Alături
de enzime şi de hormoni, vitaminele fac parte din grupa catalizatorilor biologici, care contribuie
decisiv la reglarea şi stimularea proceselor metabolice. Într-adevăr, corpul nostru nu le fabrică,
cu excepţia vitaminei D, care este sintetizată de piele numai sub acţiunea radiaţiilor solare. Cu
toate că vitaminele nu sunt sursa vieţii înseşi, ele sunt indispensabile în majoritatea reacţiilor
biochimice care menţin viaţa celulară. Vitaminele servesc transformării alimentelor în energie.
Astfel, fiecare ţesut are în mod specific nevoie de anumite vitamine. De exemplu, ochii au nevoie
de vitaminele A şi B; pielea - de vitaminele A,B,C şi E; globulele roşii - de vitaminele B şi E;
mucoasele - de vitaminele B şi E; ficatul - de vitaminele K şi B; creierul şi inima - de vitaminele B
şi F; oasele - de vitamina D; globulele albe - de vitaminele B şi C etc. Studiile ştiinţifice dovedesc
că, cu cât absorbţia de proteine, zaharuri şi grăsimi este mai mare, cu atât aportul de vitamine
naturale este mai necesar. Deficitul vitaminic se traduce prin oboseală, dureri musculare,
iritabilitate, insomnie, tulburări de creştere şi risc crescut de infecţii. Poluarea, consumul de
excitante (cafea, alcool, tutun, droguri) şi stresul sunt principalele cauze ale pierderii de energie
şi de vitamine (în special A, B, C, E, F şi coenzima Q10). Stările de deficienţă vitaminică
reprezintă în prezent o problemă.

Nu poate exista viaţă fără vitamine

Într-adevăr, cu toate că omul se poate dispensa de zahăr şi de anumite grăsimi, el nu poate trai
fără un aport suficient de vitamine. De aceea, alimentaţia trebuie să furnizeze necesarul. Noi
consumăm adeseori alimente bogate în calorii, dar dezechilibrate din punct de vedere calitativ.
Este vorba de pâinea albă, zaharul rafinat, cerealele care conţin gluten, grăsimile animale.
Această alimentaţie săracă în vitamine este cauza perturbărilor metabolice. La originea multor
tulburări de sănătate se află excesul de zahăr, de grăsimi, de alcool, care determină carenţele
vitaminice.

 Rolul vitaminelor în corpul nostru

Vitaminele sunt catalizatori biologici, jucând rol de cofactori sau de activatori ai unor enzime:
Vitamina B2 este coenzima flavo-enzimelor, vitamina B1 este coenzima decarboxilazelor,
vitamina B6 formează coenzima transaminazelor, vitamina PP formează partea activă a
coenzimelor NAD+ şi NADP+, acidul pantotenic intră în compunerea coenzimei A, indispensabilă
în metabolizarea acizilor graşi, biotina formează coenzima carboxilazelor etc. Vitaminele
participă la buna desfăşurare a unor importante procese metabolice, absolut necesare creşterii şi
dezvoltării organismului. Unele vitamine formează în celule importante sisteme de
oxidoreducere, care intervin în metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şi al altor compuşi;
ele reglează oxidoreducerea din celule şi contribuie la transportul hidrogenului pe cale
neenzimatică.

 ROLUL VITAMINELOR ÎN ORGANISM


Necesarul de vitaminele în dieta umană este de câteva miligrame pe zi. Spre deosebire de
minerale, ele sunt distruse de temperaturi ridicate şi, fiind instabile, se pot pierde în timpul
preparării mâncărurilor. După natura solventului care le măreşte biodisponibilitatea sau le
asigură eliminarea (când sunt în exces), vitaminele se împart în două grupe: - solubile în grăsimi
(liposolubile) – vitaminele A, D, E, F şi K; - solubile în apă (hidrosolubile) – vitamina C şi
complexul B .Vitaminele şi sărurile minerale se mai numesc micronutrienţi. Lipsa totală a unei
vitamine se numeşte avitaminoză şi poate duce la moartea organismului. De cele mai multe ori
însă, apare o lipsă parţială, numită hipovitaminoză. Pe de alta parte, hipervitaminoza (excesul de
vitamine în organism) duce la dezechilibre în desfăşurarea proceselor metabolice.
Vitamina A (retinol) se mai numeşte şi vitamina creşterii. În stare pură, se prezintă sub formă de
ulei sau cristale galbene. În plante, se află sub formă de provitamine A – carotenoidele, dintre
care cel mai cunoscut este betacarotenul. Retinolul menţine procesul de creştere şi consolidare
a oaselor şi vitalitatea pielii, părului, dinţilor şi gingiilor; măreşte rezistenţa la infecţiile respiratorii
şi scurtează perioada de boală provocată de acestea; menţine sănătatea straturilor superficiale
ale ţesuturilor şi organelor interne; contribuie la înlăturarea petelor pigmentare determinate de
vârstă; antrenează activitatea creierului; intervine în procesul de multiplicare a celulelor şi de
formare a ţesuturilor; diminuează riscul bolilor cardiovasculare; contribuie la echilibrarea
hormonală prin asigurarea bunei funcţionări a tuturor glandelor endocrine; stimulează imunitatea
şi preîntâmpină degenerescenţa celulelor şi bolile bătrâneţii asociate acesteia.
Vitamina B1 (tiamină) face parte din categoria vitaminelor hidrosolubile, aşa încât se pierde prin
fierbere. Se află în drojdia de bere, tărâţele de grâu, ciuperci, legume uscate şi nuci. Este
esenţială pentru funcţionarea sistemului nervos, împiedică degenerarea mielinei, asigură
transmiterea influxurilor nervoase şi ameliorează semnificativ tulburările de memorie; luptă
împotriva agenţilor infecţioşi, asigurând un plus de energie organismului şi potenţând acţiunea
antiinflamatoare a vitaminei C; stimulează activitatea inimii şi reglează tensiunea arterială;
protejează organismul faţă de intoxicaţiile cu plumb şi ajută în terapia specifică a dependenţei de
alcool; contribuie la dezvoltarea normală a fătului şi previne apariţia malformaţiilor congenitale;
reduce aciditatea sângelui; previne răul de mare şi de înălţime; diminuează durerile de dinţi şi
cele cauzate de herpesul zoster.
Vitamina B2 (riboflavină) are un rol deosebit în mecanismul vederii, menţinerea integrităţii pielii
şi a mucoaselor. Alimentele de origine animală ce au în componenţă această vitamină sunt
rinichiul, ficatul, inima, creierul, splina, carnea de peşte, icrele, albuşul de ou. Dintre alimentele
vegetale, amintim păpădia, urzicile, spanacul, fasolea verde, ardeiul gras, caisele, căpşunile,
strugurii şi prunele. Această vitamină asigură sănătatea pielii, unghiilor şi părului şi
previne crampele musculare. Contribuie la menţinerea longevităţii organismului; protejează
vederea, măreşte acuitatea vizuală, combate oboseala oculară, senzaţiile de arsură,
hipersecreţia lacrimală şi previne apariţia cataractei; reduce numărul celulelor precanceroase şi
scade incidenţa unor forme de cancer; stimulează sinteza insulinei, intervenind în metabolismul
glucidelor şi prevenirea sau ameliorarea diabetului.
Vitamina B3 sau PP (niacină) – acţionează în metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor;
intervine în mecanismele intime ale ADN-ului, asigurând protecţie împotriva mutaţiilor genetice;
previne ateroscleroza, prin scăderea sintezei trigliceridelor şi a colesterolului rău şi stimulează
colesterolului bun (efect potenţat de administrarea simultană de crom); intensifică circulaţia
sanguină şi reduce tensiunea arterială; intervine în metabolismul serotoninei, determinând astfel
atenuarea durerilor la bolnavii reumatici; intervine în sinteza hormonilor sexuali (estrogeni,
progesteron, testosteron), a tiroxinei, insulinei; ajută la combaterea dependenţei de alcool, tutun
şi droguri şi contribuie la terapia specifică a unor boli psihice (schizofrenie, depresie); atenuează
tulburările gastrointestinale şi respiraţia urât mirositoare, menţinând starea de sănătate a
sistemului digestiv; ajută la uşurarea migrenelor. Surse importante de vitamina B3 sunt
produsele de origine animală precum carnea de vită, carnea albă, peştele şi produsele lactate.
De asemenea, ciupercile proaspete, pâinea integrală şi cerealele conţin cantităţi importante de
vitamina B3. Dintre fructe, bogate în această substanţă sunt smochinele, curmalele, piersicile şi
avocado.
Vitamina B5 (acid pantotenic) este indispensabilă vieţii şi absolut necesară arderii proteinelor,
lipidelor şi glucidelor din alimente; menţine „inteligenţa materiei vii” prin activarea sistemului
nervos parasimpatic şi stimularea proceselor de digestie, de excreţie şi de reparare celulară;
combate stresul (se mai numeşte şi vitamina antistres) şi preîntâmpină oboseala prin stimularea
activităţii glandelor suprarenale; asigură fertilitatea la ambele sexe şi se constituie într-un
adevărat elixir al tinereţii; eficientă în poliartrita reumatoidă; stimulează creşterea şi rezistenţa
mucoaselor, părului şi unghiilor; potenţează terapia de detoxifiere în caz de alcoolism cronic;
previne infecţiile, măreşte capacitatea de formare a anticorpilor şi ajută la vindecarea rănilor;
adjuvant în tratamentul şocurilor post-operatorii. Din grupa vitaminelor solubile în apă şi
sintetizate de plantele verzi, vitamina B5 este cea care ajunge în organele animalelor care le
consumă, mai ales în ficat şi ouă.
Vitamina B6 (piridoxină) nu se stochează în organism, fiind necesară administrarea unei doze
zilnice. Există în tărâţele de grâu, drojdia de bere, rinichi, ficat, creier. Se distruge prin fierbere
sau congelare, carenţa ducând la dermatite şi anemie. Asigură energia necesară organismului,
intervenind în metabolismul glucidelor şi al aminoacizilor; permite sintetizarea acizilor nucleici cu
rol în întârzierea procesului de îmbătrânire; este indispensabilă echilibrului psihic; reduce riscul
afecţiunilor cardiovasculare prin stimularea producerii de homocisteină; ameliorează răspunsul
imunologic în cazul infecţiilor virale şi al bolii canceroase prin stimularea producerii de globule
albe şi de interleukine; participă la sinteza insulinei, perturbă mecanismele diabetogene şi reduce
posibilitatea apariţiei complicaţiilor bolii; necesară femeilor însărcinate şi celor care alăptează;
are rol în prevenirea unor boli nervoase şi dermatologice; atenuează greaţa şi contribuie la
ameliorarea „răului de dimineaţă”; reduce spasmele musculare nocturne, cârceii, amorţeala
mâinilor şi anumite forme de nevrite ale extremităţilor; contribuie la eliminarea apei din ţesuturi,
acţionând ca diuretic.
Vitamina B8 (biotină) are un rol esenţial în metabolismul glucidelor, lipidelor şi al proteinelor,
precum şi în metabolismul energetic celular; intervine în sinteza globulelor roşii şi a limfocitelor şi
ajută la formarea ADN-ului şi a ARN-ului mesager; încetineşte încărunţirea părului şi ajută la
prevenirea şi tratamentul calviţiei; atenuează durerile musculare; ajută la cicatrizarea rănilor şi la
vindecarea eczemelor şi dermatitelor. Se găseşte preponderent în fructe, orez integral, spanac,
roşii, păducel, păpădie, nuci, ciuperci, porumb morcovi, lapte.
Vitamina B9 (acid folic) participă la multe sinteze organice (neurotransmiţători, acizi nucleici),
contribuind la menţinerea echilibrului psihic; reface structura normală a celulelor uterului,
denaturate de folosirea contraceptivelor şi preîntâmpină dezvoltarea cancerului de col uterin;
protejează persoanele de vârsta a treia, scăzând riscul bolilor coronariene, al tulburării
facultăţilor intelectuale şi al tulburărilor de comportament; ameliorează manifestările clinice în
boala Crohn şi previne apariţia polipilor rectali responsabili de rectocolita hemoragică; măreşte
lactaţia şi oferă organismului protecţie împotriva paraziţilor intestinali şi a toxinelor alimentare;
conferă pielii un aspect sănătos; protejează organismul faţă de acţiunea toxică a fumului de
ţigară. Necesităţile corpului nostru pot fi pe deplin satisfăcute printr-o alimentaţie echilibrată:
migdale, legume verzi, sparanghel, spanac, varză, porumb, morcov, fasole verde, caise, banane,
portocale, mazăre.
Vitamina B12 (cobalamină) intervine în metabolismul azotului şi al glucidelor şi stimulează
sinteza fosfolipidelor şi a ADN-ului; influenţează pozitiv activitatea sistemului nervos, acţionând
ca tonic cerebral, diminuând iritabilitatea şi mărind puterea de concentrare, memoria şi echilibrul
psihic; contribuie la sinteza globulelor roşii, prevenind astfel anemiile; stimulează creşterea şi
măreşte pofta de mâncare la copii; joacă un rol important în detoxificarea organismului de metale
grele; încetineşte procesele de îmbătrânire; are acţiune energizantă, putând ameliora sindromul
oboselii cronice.
Vitaminele B acţionează sinergic, astfel încât este de preferat administrarea lor concomitentă:
vitamina B2 este implicată în obţinerea de vitamina B6 care, la rândul ei, este indispensabilă
pentru producerea vitaminei B3; vitamina B2 stimulează sinteza vitaminei B12, iar insuficienţa ei
este suplinită de un aport suplimentar de vitamina B3. Cea mai bună sursă e ficatul, dar şi
peştele, ouăle, laptele şi derivatele lactate. Vitamina B17 (letril sau amigdalină) este mai puţin
cunoscută în lumea medicală. După ani de cercetări, biochimistul Ernest Krebs a izolat în 1950 o
nouă vitamină, pe care a denumit-o B17. Se aduc în discuţie tot mai mult o serie de ipoteze
conform cărora cancerul ar fi o boală provocată de absenţa unei substanţe pe care omul modern
a eliminat-o din dieta sa, şi anume vitamina B17. Sâmburii de caise constituie cea mai bogată
sursă naturală de vitamina B17. În general, seminţele fructelor (mai puţin citricele) conţin această
substanţă, care le conferă un gust amărui, specific. Conform studiilor efectuate de Krebs,
consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului. Tratamentul, considerat în
prezent neconvenţional, constă în injectarea intravenoasă a unor doze de amigdalină, timp de 2-
3 săptămâni, urmată de doze orale, pentru menţinere.
Vitamina C (acid ascorbic) este conţinută, în principal, de fructe şi legume, dintre care cele mai
importante sunt: ardeiul gras, pătrunjelul, hreanul, spanacul, loboda, conopida, ceapa verde,
ridichile, măceşele, coacăzele, zmeura, vişinele, corcoduşele, gutuile, caisele şi afinele. Unui
adult i se recomandă consumarea zilnică a circa 700 g de legume şi fructe.
Vitamina C este solubilă în apă şi ajută la absorbţia fierului şi fixarea calciului în organism, dar
se distruge uşor prin fierbere sau congelare. Vindecă rănile, combate sângerarea gingiilor şi
ajută în surmenajul fizic sau intelectual. Este important de ştiut că aspirina triplează viteza de
eliminare a vitaminei C. Boala provocată de carenţa vitaminei C se numeşte scorbut şi se
caracterizează prin scăderea în greutate, slăbiciune, hemoragii subcutanate, inflamarea gingiilor,
pierderea dinţilor şi chiar moartea.
Vitamina C stimulează sistemul imunitar, fiind o barieră în calea pătrunderii infecţiilor în corp,
protejându-l de efectele neplăcute ale răcelilor obişnuite; favorizează activitatea inimii şi a
muşchilor, acţionând ca factor anti-trombotic, hipocolesterolemiant şi hipotensor; participă la
formarea hormonilor şi a colagenului; creşte fertilitatea masculină şi previne displazia de col
uterin; împiedica formarea nitrosaminelor, oferind astfel protecţie împotriva agenţilor cancerigeni;
luptă împotriva îmbătrânirii, acţionând în direcţia neutralizării radicalilor liberi de oxigen.
Vitamina D (calciferol) este liposolubilă şi se găseşte în alimente, atât în stare liberă, cât şi sub
formă de provitamine. Este rezistentă la temperaturi înalte, iar în cantitate mare se găseşte în
uleiurile de peşte, ficat, unt, ouă, lapte, drojdie de bere etc. Are un rol fiziologic foarte important,
favorizând absorbţia calciului şi a fosforului. Însă rolul fundamental al vitaminei D constă în
reglarea metabolismului. În avitaminoze D, apare rahitismul la copii şi osteomalacia la adulţi, boli
manifestate prin deformarea oaselor. La începutul secolului XX s-a descoperit că ficatul de cod şi
uleiul obţinut din el, folosite la început ca remediu băbesc, erau chiar eficiente. În anul 1924 s-a
ajuns la concluzia că anumite alimente tratate cu ultraviolete puteau preveni rahitismul. Aceste
indicii au dus la descoperirea unui compus biologic activ, şi anume vitamina D3, format în pielea
animalelor în timpul expunerii la ultraviolete. Contribuie la buna asimilare a vitaminei A şi,
împreună cu aceasta, acţionează preventiv în cazul răcelilor şi ajută la tratarea conjunctivitelor.
Vitamina E (tocoferol) este cunoscută ca factorul fertilităţii, deoarece are un rol foarte important
în reproducere. Există din plin în uleiul din germeni de grâu şi de porumb şi mai puţin în cel din
floarea-soarelui. Din regnul vegetal, sursele cele mai importante sunt: mazărea, salata, spanacul,
varza şi morcovii.
Vitamina E împiedică deteriorarea celulelor de către radicalii liberi, stabilizând membranele
celulelor şi îmbunătăţind funcţia imună la vârstnici; previne formarea cicatricelor adânci şi ajută la
vindecarea rănilor; creşte rezistenţa organismului, furnizând cantităţi sporite de oxigen;
atenuează starea de oboseală; stimulează imunitatea faţă de infecţiile virale, acţionând ca un
puternic factor antiinflamator; previne bolile cardiovasculare, având acţiune anticoagulantă, tonic
capilară şi hipotensivă; contribuie la ameliorarea bolii diabetice. Vitamina K (filochinonă) numită
şi antihemoragică are un rol major în procesul de coagulare a sângelui, micşorând
permeabilitatea capilarelor, împiedicând formarea cheagurilor şi prevenind sângerările
accidentale ale copiilor mici; se asociază cu vitamina D în procesul de formare şi de consolidare
a oaselor şi a dinţilor şi în combaterea osteoporozei; micşorează debitului menstrual; combate
greţurile şi vărsăturile la gravide; participă la metabolizarea proteinelor şi la fixarea calciului.
Vitamina K este produsă de propria noastră floră intestinală în proporţie de 50%. Restul provine
din legume verzi precum salată, broccoli, spanac, varză, mazăre, conopidă, pătrunjel, din fructe
precum kiwi şi avocado, din cereale şi din uleiul de măsline sau de soia. Important: antibioticele
atacă flora intestinală, producătoare de vitamina K; pentru refacere, se recomandă iaurtul.
VITAMINA C – vitamina vieţii O armă împotriva tuturor bolilor, probabil cea mai genială dintre
invenţiile naturii este vitamina C sau acidul ascorbic, cum o numesc specialiştii. Dacă s-ar
decerna medalia de aur la un concurs al substanţelor nutritive, ea ar fi câştigată incontestabil de
Vitamina C. O substanţă mai preţioasă nu se găseşte pe tot pământul.

S-ar putea să vă placă și