Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROTEINELOR
Silvia Stratulat,
conferențiar universitar
DIGESTIA
ŞI ABSORBŢIA
PROTEINELOR.
PUTREFACŢIA AA ÎN
INTESTIN
Necesarul de proteine în alimentaţie. Valoarea biologică a proteinelor alimentare.
Enzimele proteolitice. Mecanismul de activare. Specificitatea de acţiune a proteazelor.
Digestia proteinelor în stomac. Enzimele proteolitice gastrice. Rolul acidului clorhidric.
Secreţia HCl şi reglarea ei (H+, K+-ATP-aza). Compoziţia sucului gastric şi modificările
lui în patologie. Inhibitorii secreţiei gastrice.
Digestia proteinelor în intestin. Enzimele proteolitice pancreatice şi intestinale,
specificitatea lor de acţiune. Reglarea digestiei proteinelor în intestin.
Absorbţia aminoacizilor în intestin. Transportul activ secundar și facilitat al
aminoacizilor.
Putrefacţia aminoacizilor în intestinul gros. Produsele de putrefacţie. Mecanismele de
dezintoxicare a produselor toxice în ficat (oxidarea microzomală, conjugarea). Agenţii
de conjugare, enzimele.
Soarta aminoacizilor absorbiţi. Transportul aminoacizilor în celule. Ciclul gama-
glutamilic.
Fondul metabolic comun al aminoacizilor. Starea dinamică a proteinelor. Bilanţul
azotat. Carenţa proteică.
Alimentaţia proteică parenterală.
NECESARUL DE PROTEINĂ
ÎN ALIMENTAȚIE
Aportul zilnic exogen
este:
La un adult – 50-80 g -
respectiv 10-15% din
cantitatea de energie
cheltuită !
Aportul de proteine
este crescut la un efort
fizic, în perioadele de
gestaţie, lactaţie cu
30%
NECESARUL DE PROTEINĂ
Vîrsta NECESAR DE
PROTEINE
Grame/kg corp/zi
nou născuţi 2,2
Copiii pînă la un an 2
Tripsinei
4. PROELASTAZA-------→ELASTAZĂ
Tripsinei
5.PROCARBOXIPEPTIDAZA→CARBOXIPEPTIDA
ZĂ
DIGESTIA PROTEINELOR
LA DIGESTIA PROTEINELOR ÎN STOMAC
CONTRIBUIE:
1. HCl
2. ENZIMELE:
1. Pepsina
2. gastrixina
3. renina (sugari).
ROLUL HCl
1. denaturarea parţială a P alimentare şi
hidroliza P conjugate;
2. activarea pepsinogenului;
3. menţinerea pH optim;
4. acţiune antimicrobiană;
5. participă la absorbţia Fe2+
6. stimulează secreţia secretinei
PEPSINA
PH optim 1-1,5
este endopeptidază,
3'-fosdoadenozin-5'-fosfosulfat UDP-glucuronat
(PAPS)
NEUTRALIZAREA PRODUSELOR
TOXICE
1. scatoxil + UDP-glucuronat---
scatoxilglucuronat + UDP
Translocaza
Cisteinil Glicina
Purtător Gama Glutamil AA
Dipeptidaza Glutation sintetaza
-GlutamilcicloTrasferaza Glicina
Eliberarea AA
AA în celulă Cisteina
5-Oxoprolina
5 oxoprolin
Glutamatul
SOARTA AA ABSORBIȚI
Participă la formarea fondului metabolic comun
al AA care vor fi utilizaţi pentru:
sinteza proteinelor
- sinteza glucidelor
- sinteza lipidelor
- sinteza hormonilor
- sinteza de baze azotate purinice, pirimidinice
- sinteza hemului
- sinteza neurotranslatorilor
- sinteza porfirinelor
- sinteza anserinei, carnozinei
- formarea aminelor biogene
TRANSPORTUL INTRACELULAR AL AA
1. Dezaminarea
2. Transaminarea
3. Decarboxilarea
TRANSAMINAREA
este transferul aminogrupei de la orice AA la α-
cetoacid, cu formarea unui nou AA şi nou cetoacid,
fără formarea de NH3
H
- -
R1 C COO + R2 C COO
+
NH3 O
Transaminase
H
- -
R1 C COO + R2 C COO
+
O NH3
TRANSAMINAREA
sunt reacţii reversibile;
E → aminotransferaze (transaminaze);
Coenzimele - piridoxalfosfat (PALP) şi
piridoxaminfosfatul (PAMP);
E manifestă specificitate de grup (utilizând în
calitate de S cîţiva AA)
excepţie => Lyz, Tre şi Pro (pierd NH2 prin
dezaminare).
Localizarea: în toate ţesuturile (intens:hepatic,
renal, muscular)
TRANSAMINAREA
H
1. Legarea PALP de R C COO Enz
a PAMP
Mecanismul transaminării
Prima etapă
Mecanismul transaminării
A doua
etapă
Dezaminarea
1. Reductivă
+2H
R-CH-COOH ---→ R-CH2-COOH + NH3
׀
NH2
2. Hidrolitică
+H2O
R-CH-COOH ------→ R-CH-COOH + NH3
׀ ׀
NH2 OH
3. Intramoleculară
R-CH2-CH-COOH→R-CH=CH-COOH + NH3
׀
NH2
4. Oxidativă
+1/2O2
R-CH-COOH -----→ R-C-COOH + NH3
׀ ׀׀
NH2 O
DEZAMINAREA OXIDATIVĂ - DO
1. directă
2. indirectă - transdezaminare
a. transaminare
b. dezaminarea acidului glutamic
DO directă
E – oxidazele
Co
L-AA → FMN şi FAD;
D-AA → FAD
DO directă
DEZAMINAREA directă
direct (neoxidativ) în organism sunt
dezaminaţi 3 AA:
Ser - E- serindehidrataza, Co- B6
Tre - E- treonindehidrataza Co- B6
Cys - E- desulfhidratază
DEZAMINAREA Ser
DEZAMINAREA Tre
DEZAMINAREA Cys
DO indirectă
(transdezaminare)
2 etape:
1. Transaminarea - toţi AA întră într-o
reacţie cu -cetoglutaratul, rezultînd
Glu (localizat în citoplasmă).
2. DO a Glu (E- GluDH) - mitocondrii
Sensul biologic al reacţiilor
de transaminare
-ketoglutarate
+
Amino acid NADH + NH4
-keto acid
+
glutamate NAD + H2O
Transaminase Glutamate
Dehydrogenase
DO indirectă (transdezaminare)
NH3+
H2 H2
OOC C C C COO
glutamate
H
NAD(P)+
NAD(P)H
O
H2 H2
OOC C C C COO + NH4+
-ketoglutarate
Glutamate Dehydrogenase
Transreaminarea
sau biosinteza aminoacizilor dispensabili
I Etapă
- Fixarea amoniacului la α-cetoglutarat cu
formarea Glu (reaminarea)
Transreaminarea
II Etapă – Trasferul grupei α-amino de la Glu la
α-cetoacidul respectiv cu formarea
aminoacidului scontat (transaminarea)
Dezaminarea intramoleculară
AMINOACIZI
AMONIAC α-CETOACID
GLUCOZA AG
UREIA
AA CORPII
SĂRURI DE NEESENŢIALI CETONICI
AMONIU OXIDAREA
pînă la СО2 şi Н2О
Decarboxilarea AA
scindarea CO2 de la gr. α-carboxil a AA cu
formarea de amine biogene.
E- decarboxilaza (Co- PALP)
TIPURILE DE DECARBOXILARE
α decarboxilare:
TIPURILE DE DECARBOXILARE
ω decarboxilare (la
2.
microorganisme)
TIPURILE DE DECARBOXILARE
3. prin condensarea a 2 molecule:
TIPURILE DE DECARBOXILARE
4. Prin reacţii de transaminare:
EXEMPLE DE α decarboxilare
Triptamina - vasoconstrictor
EXEMPLE DE α decarboxilare
H3 H4
Localizare: creier, musculatura netedă Localizare: plamâni, SNC, neutrofile,
bronsică. eozinofile, cord, musculatura scheletică,
splină, timus, leucocite.
Efecte: vasodilataţie a vaselor cerebrale,
prevenire a contracţiei excesive a Efecte: participare la procesul inflamator din
musculaturii bronşice, suprimare a alergie, astm bronsic şi bolile autoimmun
Rol: mediator
precursorul sintezei catecolaminelor
EXEMPLE DE α decarboxilare
2. Transferul carbamoilfosfatului pe
ornitină
E- ornitin-carbamoil-transferază
Sinteza ureei
3. În citozol: condensarea citrulinei cu Asp
Sinteza ureei
4. scindarea argininosuccinatului
Sinteza ureei
5.Scindarea argininei în ornitină şi uree
E- Arginaza: activată- Co, Mn; inhibată- ornitină şi Lyz
Ornitin Carbamoil
Transferaza
Citrulin
Ornitin
ArgininoSuccinat Aspartat
Ureea Arginaza Sintetaza ATP
Arginino
Arginina Succinat
Liaza
ArgininoSuccinat
Stoichiometria procesului
1. Hiperamoniemie
2. Hiperglutaminemie
3. Greţuri, vomă
4. Convulsii
5. Dereglări mixte ale EAB
6. Hiperventilare
7. Hipotermie
8. Edem cerebral
9. Encefalopatie hepatică şi evoluţie
spre comă, deces
PRINCIPIILE DE TRATAMENT AL
HIPERAMONIEMIEI
3. Gl 6P ---ribozo-5-fosfat –
fosforibozilpirofosfat--His
SINTEZA AA NEESENŢIALI
II. din metaboliţii ciclului Krebs prin
transreaminare
1. -cetoglutarat + NH3 + NADPH+H → glutamat +
NADP
SINTEZA AA NEESENŢIALI
II. din metaboliţii ciclului Krebs
2. Glu + OA----- -cetoglutarat + Asp
SINTEZA AA NEESENŢIALI
IV: din aminoacizi esenţiali
O2+ THBP
Phe----- --------- Tyr + DHBP + H2O
AA Ceto acizii
Ala din
muşchi
Glu
din muşchi
şi alte ţesuturi
SOARTA
SCHELETELOR
DE CARBON A AA
OBIECTIVELE
• Acidul tetrahidrofolic. Rolul lui în sinteza serinei, metioninei,
glicinei, nucleotidelor purinice şi pirimidinice. Anemia
megaloblastică.
• Metabolismul metioninei şi al cisteinei. Sinteza şi utilizarea S-
adenozilmetioninei. Sinteza şi rolul creatin-fosfatului.
Hiperhomocisteinemia.
• Metabolismul glicinei şi al serinei (biosinteza, rolul metabolic,
catabolismul). Hiperoxaluria.
• Metabolismul argininei. Sinteza NO: reacția, enzima, rolul
biologic.
• Metabolismul fenilalaninei şi al tirozinei. Rolul acestor aminoacizi
în sinteza altor compuşi. Patologia ereditară a metabolismului
fenilalaninei şi tirozinei (fenilcetonuria, alcaptonuria, albinismul).
• Metabolismul triptofanului. Rolul lui în sinteza substanțelor
biologic active (serotonina, melatonina).
• Metabolismul aminoacizilor dicarboxilici – Asp, Asn, Glu, Gln.
Sinteza, rolul metabolic, catabolismul.
Utilizarea scheletului de carbon
al AA
AF DHF THF
A. Met – AA esenţial,
glucoformator
B. REACŢIILE METABOLICE ALE Met
1. Sinteza S-adenozil metioninei
2. Sinteza Cys
3. Sinteza glucozei
4. Sinteza proteinelor
SINTEZA S- ADENOZILMETIONINEI
ROLUL S ADENOZIL -MET
donor de gruparea - CH3
a. Sinteza fosfatidilcolinei din fosfatidiletanolamină
b. Sinteza adrenalinei din noradrenalină
c. Sinteza creatinei
d. Sinteza carnitinei
e. Sinteza anserinei
f. Sinteza carnozinei
g. La metilarea BA purinice şi pirimidinice: N1-
metiladenozin, metilguanozin (N2,N7)
ROLUL S ADENOZIL -MET
SOARTA HOMOCISTEINEI
A. Resinteza Met (necesită folat şi
metilcobalamină – derivatul vitaminei B12)
B. Sinteza Cys (necesită PALP- B6)
E1 –cistationsintaza
E2 - cistationliaza
Necesită PALP
SINTEZA CREATINEI
1. În rinichi:
SINTEZA CREATINEI
2. În ficat:
Creatina
C% plasmatică a creatinei depinde de
dezvoltarea masei musculare şi de
existenţa unor procese inflamatorii
sau degenerative musculare.
Creşterea CPK - MB: miopatii,
traumatisme musculare, inflamaţii ce
afectează ţesutul muscular CE CPK
MAI CUNOAȘTEȚI?
SINTEZA CREATINEFOSFATULUI
3. În ţesutul muscular:
E - creatinkinaza
CREATINFOSFATUL
Creatinfosfatul – singurul compus cu legături
macroergice pe care organismul îl poate depozita în
muşchi (cedînd fosfatul formează ATP).
La un efort fizic - se formează ATP mai rapid (decît
formarea lui pe seama glicolizei sau a LR)
ce asigură menținerea nivelului de ATP pe parcursul
primelor minute de contracție musculară intensă
Nivelul creatinfosfatului este proporțional cu masa
musculară
1. Gly ---Ser----Piruvat
2. Gly---a glioxilic (+NH3)----CO2+acid
formic (captat de FH4)
3. Gly---CO2+NH3+N5-N10-metilenTHF
Dereglările metabolismului Gly
Cauza:
dereglări în metabolismul glioxilatului
micşorarea reabsorbţiei Gly în rinichi
Dereglările metabolismului Gly
Hiperoxalurie – excreţia urinară a unor cantităţi
mari de oxalați ( independentă de alimentarea cu
oxalaţi).
Apare nefrolitiază (calculi de oxalat de calciu),
insuficienţă renală.
Insuficienţa renală şi hipertonia sunt cauzele
decesului în fragedă vârstă.
Cauza: deviaţia catabolizării Gly spre o cale
minoră- ce conduce la formarea acidului oxalic
(dezaminarea glicinei duce la formarea
glioxilatului – precursorul oxalatului)
A. Sinteza Ser:
• Sinteza GMPc
• Activarea canalului K+
la nivel membranar
• Vasodilataţie
• Efecte antiapoptotice
Protecţie tisulară
Implicarea în geneza
proceselor patologice
- lipsa homogentizinatoxidazei:
acumularea a.homogentizinic în ţesuturi
şi eliminarea lui cu urina
urina se colorează în albastru sau negru
colorarea ţesuturilor (conjunctiv:
cartilagiile nasului, urechile se întunecă).
artrită la nivelul articulaţiilor mari.
Catabolismul Phe şi Tyr
Catabolismul Phe şi Tyr
TIROZINEMIILE
Tirozinemia de tip I- lipsa de
fumarilacetoacetază, maleilacetoacetază: vomă,
diaree, deficienţa de creştere (acută- exitus 6-8
luni, cronică – moartea la 10 ani)
Tirozinemia de tip II –
lipsa Tyr transaminazei ficatului – mărirea
c%Tyr, afecţiuni a pielii şi ochiului, retard mintal
moderat, dereglarea coordonării mişcărilor
Tirozinemia neonatală- deficit de
hidroxifenilpiruvathidroxilază
mărirea c% de Fen şi Tyr în sânge; în urină:
Tyr, tiramina, hidroxifenilacetat.
Metabolismul Trp
A.Trp – AA esenţial,
glucoformator şi cetoformator
B. Reacţiile metabolice:
1. sinteza serotoninei
2. sinteza triptaminei
3. sinteza Ala
4. Sinteza NAD
5. Prin acetilarea şi
metilarea
serotoninei se
formează
melatonina (h al gl.
pineale)
Sinteza melatoninei
MELATONINA
Localizare → Epifiză
Sinteza
este maximă noaptea!
se reduce semnificativ prin expunere la lumină!
este influenţată şi de somn, dietă, activitate
Funcțiile melatoninei:
Reglează ritmul circadian
Influenţează spermatogeneza şi ciclul menstrual
•
C. Catabolismul Trp:
acetoacetil CoA—Acetil CoA
în timpul catabolizării produce:
a. Ala - piruvat
b.NAD şi NADP (din
hidroxiantranilat)
CATABOLISMUL Trp
AA dicarboxilici
Ciclul pentozofosfat
ATP AMP
N5N10-metenil
THF Se consumă 6
Sinteza inozin leg P,
monofosfatului (IMP) Proces
ireversibil
2. SINTEZA AMP ŞI GMP
GDP, Pi NADH+H+
adenilosuccinat XMP
Gln, ATP
fumarat Glu
AMP, PPi
АМP GMP
SINTEZA AMP
E1-adenilosuccinatsintetaza
E2-
adenilosuccinatliaza
SINTEZA GMP
Biosinteza nucleotidelor cu
legături fosfat macroergice
Reglarea la nivelul AMP şi GMP
1. Inhibiţie feed-back de produşi finali:
AMP-inhibă Adenilosuccinat sintetaza
GMP- inhibă IMP DH
2. Utilizarea “încrucişată” ca substrate
ATP stimulează sinteza GMP
GTP - stimulează sinteza AMP
PRPP sintetaza
PRPP amido-
transferaza
IMP
GMP AMP
GDP ADP
inhibiţia alosterică
Administrare de alopurinol
(analog structural al hipoxantinei)
– inhibă xantinoxidaza şi împedică
transformarea hipoxantinei în
xantină şi în acid uric.
Hipoxantina şi xantina (sunt mai
solubile) nu se depun în ţesuturi
şi sunt excretate ca produşi finali
ai purinelor.
Biosinteza de novo a
nucleotidelor pirimidinice
Precursorii nucleului pirimidinic:
Biosinteza de novo a
nucleotidelor pirimidinice
dCDPdCMP
dUMPdTMP
Sinteza de d-TMP
PREPARATE ANTICANCEROGENE
Inhibitorultimidilat
sintazei – 5 fluoruracilul
Este transformat în
5-FdUMP, ce se leagă
permanent de forma
neactivă a
timidilatsintazei (inhibitor
sinucigaș)
PREPARATE ANTICANCEROGENE
Inhibitoruldihidrofolatreductazei –
metotrexatul
Inhibă sinteza de THF- inhibă sinteza
purinelor și a lui TMP –
Astfel se inhibă sinteza ADN – inhibă
diviziunea celulară
utilizate pentru a diminua rata de
creştere a celulelor canceroase
INHIBITORS OF N5,N10 METHYLENETETRAHYDROFOLATE
REGENERATION
dUMP dTMP
thymidylate synthase
N5,N10 – METHYLENE-THF DHF
X
FdUMP NADPH + H+
GLYCINE
dihydrofolate reductase
serine hydroxymethyl
transferase NADP+
SERINE X
THF
METHOTREXATE
AMINOPTERIN
TRIMETHOPRIM
Reglarea metabolismului
pirimidinic
-alanina -izobutiratul
Oratacidurie
Cauza - defect genetic al UMP sintetazei
Clinic:
Anemie megaloblastică (nu se supune tratamentului cu
acid folic)
Schimbări neurologice
Predispus la infecţii
Formare de calculi
Moarte prematură
Tratament - uridină
METABOLISMUL
CROMOPROTEINELOR
Obiectivele
Structura chimică şi rolul biologic al
cromoproteinelor.
Digestia şi absorbţia cromoproteinelor.
Biosinteza hemului. Reglarea procesului.
Catabolismul hemoglobinei în ţesuturi. Legătura
dintre pigmenţii sanguini, biliari, urinari şi a
maselor fecale. Importanţa determinării lor în
diagnosticul şi diferenţierea icterelor.
Metabolismul fierului în organism.
Structura chimică şi rolul biologic al CP
proteine conjugate:
partea proteică+ partea neproteică:
pigment (substanţă colorată).
Reprezentanţii:
1. clorofila,
2. hemoproteidele
3. flavoproteidele
Rolul:
1. participă în fotosinteză,
2. respiraţia tisulară, reacţiile de oxido-
reducere
3. transportul oxigenului şi CO2
4. senzaţiile de lumină şi culoare
Hemoproteidele
substanţe complexe alcătuite din
proteine + hem (heterocicluri
tetrapirolice neproteice) şi ioni ai
metalelor
Reprezentanţii principali:
hemoglobina
mioglobina,
citocromii,
catalaza
peroxidaza
Structura hemului
4 inele pirolice
+Fe +punţi
metinice (α, β,
γ, δ)
4 radicali metil
2 vinil
2 resturi de a
propionic
Digestia hemoproteinelor
în tractul digestiv sub influenţa E - se
scindează în componenta proteică şi
hem.
Proteina simplă degradează până la AA
după mecanismul clasic
Hemul - nu se supune transformărilor şi
este eliminat cu masele fecale.
Biosinteza Hemului
Succinil CoA + Fe2+
Glicina
-Aminolevulinat HEM Protoporfirina IX
sintaza Ferrohelataza
piridoxal fosfat
dependentă
Coproporfirinogen III
-Aminolevulinat MITOCONDRIA
-Aminolevulinat CITOPLASMA
(2 molecule)
Aminolevulinat
dehidrataza
Enzima conţine zinc
Porfobilinog Uroporfirinogen III Coproporfirinogen III
en 4 molecule
combinate
Biosinteza hemului
δ
E- δ aminolevulinatsintaza
(mitocondrială)
δ ALS este o enzimă:
mitocondrială
piridoxal fosfat şi Mg++ dependentă
1. este o E citoplasmatică,
2. are ca cofactor ionul de Zn şi PALP.
3. Este inhibată alosteric de hem şi
hemoproteine.
4. Activitatea sa este diminuată în saturnism
(intoxicaţie cu Plumb) şi în alcoolism (acut
sau cronic).
Porphyrin from δ-aminolevulinate/heme (ferrochelatase)
Patru molecule de porfobilinogenă se
condensează cu formare de uroporfirinogen III
Activitatea scăzută a
uroporfirinogensintetazei
Creşterea c% de aminolevulinat şi
porfobilinogen (se elimină cu urina, ei sunt
incolori, dar în contact cu aerul şi lumina se
polimerizează – închid culoarea urinei)
Simptome:
Dureri abdominale
Paralizii periferice
Tulburări ale SNC (depresii, psihoze)
Porfiria cutanea tarda
Cea mai frecventă
E cauzată de deficitul uroporfirinogen
decarboxilaza
se măreşte c% uroporfirinogen I şi III
Manifestările clinice:
Fotosensibilitatea cutanată (eriteme, vezicule,
cicatrice
Tulburări abdominale
Tulburări neurologice
Fluorescenţa ficatului
Coproporfiria ereditară
Defect enzimatic în sinteza
coproporfirinogenoxidaza (mitocondrială)
eliminarea renală şi prin masele fecale a unor
cantităţi excesive de coproporfirinogen III (în
contact cu aerul se oxidează la coproporfirină
III, care este colorată în roşu)
Clinic: simptomele porfiriei acute intermitente
+ fotosensibilitatea cutanată
Porfiria variegata
Micşorarea sintezei protoporfirinogen
oxidazei + ferochelatazei
Mărirea c% de protoporfirină, coproporfirină,
uroporfirină
La debutul bolii – se măreşte
aminolevulinatul şi porfobilinogenul în urină
Apare o porfirină atipică- X – hidrofilă, ce are
ataşat un rest peptidilic
Simptomele clinice – ca la coproporfiria
eriditară
Catabolismul Hb
Zilnic se degradează 6 g Hb (300 mg de hem)
Durata vieţii eritrocitelor este de 120 zile
Ruperea membranelor celulelor îmbătrînite
ale eritrocitelor – eliberarea Hb
Catabolismul Hb
1. Hb + haptoglobina – se formează
complexul Hb-Haptoglobină, fagocitat
de macrofagele sistemului RE
(reticulului endotelial) în special al
ficatului, splinei şi ganglionilor limfatici
2. în RE al ficatului, splinei şi
ganglionilor limfatici
Globin
Urobilinogen
Heme
O2 formed by bacteria RINICH
Reabsorbţia inI
Heme oxygenase
INTESTIN sînge
CO
Catabolismul hemoglobinei
METABOLISMUL BILIRUBINEI
Dereglările catabolismului Hb
Icterul – ce se caracterizează prin:
1. Hiperbilirubinemie - creşterea c%
bilirubinei în sânge
2. Coloraţia specifică a tegumentelor
(galbena) şi lichidelor biologice
Cauzele hiperbilirubinemiei
1. Creşterea v de formare a bilirubinei (creşterea
degradării hemului);
2. Scăderea capacităţii ficatului de a capta
bilirubina
3. Scăderea capacităţii ficatului de a conjuga
bilirubina
4. Perturbarea mecanismului eliminării prin bilă
5. Tulburări extrahepatice ale fluxului biliar
3 tipuri de icter
Prehepatic – hemolitic
Hepatic (hepatocelular) –
parenhimatos
Posthepatic – obstructiv
Normal: Bilirubina (directă şi indirectă) = 0,4 -1mg%.
Patologic: hiperbilirubinemie colorare în galben tegumente şi mucoase; în:
• hemoliză excesivă (icter hemolitic)
• obstacol în calea scurgerii bilei în intestin (de obicei calculi în căile
biliare)(icter mecanic)
• hepatocitoliză (icter hepatic).
Tipuri de ictere
Exces de
hemoliză
bilirubina neconjugată
bilirubina bilirubina neconjugată
(în sînge)
neconjugată (în sînge)
bilirubina conjugată
(în sînge) bilirubina conjugată
(se elimină cu bila)
bilirubina conjugată (în sînge)
Icterul hemolitic - prehepatic
1. Premicrosomal
2. Microsomal
3. Postmicrosomal
Hepato premicrosomal
Sindrom Defect Bilirubina Clinic
EXAMENUL URINII:
Bilirubina in urina:
- prezenta in icterul hepatic si
posthepatic
- absenta in icterul prehepatic
Urobilinogenul:
- absent: certifica icterul obstructiv
- disociatia: bilirubina in urina
prezent si Ubg absent: in anumite
stadii de icter parenchimatos sever
VALOAREA PROBELOR DE LABORATOR
IN SINDROMUL ICTERIC
EXAMENE DE SANGE:
FA, GGTP: crescute in icterul mecanic
Colesterolul: crescut in icterul mecanic; scazut in
icterul hepatocelular; normal in icterul prehepatic
Fierul seric: crescut in icterul parenchimatos;
normal/scazut in icterul mecanic
EXAMENUL DE SCAUN:
Stercobilinogen: crescut in icterul hemolitic,
absent/diminuat in icterul obstructiv.
METABOLISMUL Fe
Conţinutul Fe în organism – 3-4 g/l, în
plasmă – 3,5 mg.
Hemoglobina – 68%
Feritina – 27%
Mioglobina – 4%
Transferina – 0,1%
Enzimele – 0,6%
MINERALE
Fierul
Fierul din organism = 4 g 3 compartimente:
1. Compartimentul sanguin (65%):
- în eritrocite, sub formă de Hb
- în plasmă (legat de transferină; = 60-150 microg/dl)
Necesarul de fier
= 1 mg/zi, asigurat de aportul alimetar uzual;
- necesar în stări fiziologice (sarcină, cicluri menstruale
)
Aportul de fier
- dietă normală = 10 mg/zi (se abs. 5 - 10%)
- fierul rezultat din hemoliza normală.
Pierderile fier
(prin păr, piele, urină, scaun) = 1 mg/zi
Absorbţia Fe
Fe3+ fixat de
transferină
(GP cu origine
hepatică)
transportat la
nivelul MH
depozitat
Metabolismul Fe
Sideremia – modificări patologice
Concentraţia plasmatică a fierului - sideremia -
incepe să scadă in momentul dispariţiei complete
a depozitelor de fier, stadiu denumit şi
sideropenie fără anemie, deoarece valoarea
hemoglobinei nu este modificată.
Dacă se accentuează deficienţa poate apărea
anemia feripriva.
Anemia feriprivă
Hemoragii
Sarcini repetate
Ulcere şi tumori ale TGI
Intervenţii chirurgicale ale TGI
Manifestări clinice a anemiei feriprive
-cutanate: modificări ale unghiilor;
-digestive:
stomatită angulară (înrosirea si macerarea pielii
adiacente coltului gurii),
glosită atrofică (pierderea papilelor linguale),
Gastrită atrofica (inflamaţia cronică a mucoasei
gastrice, cu pierderea celulelor gastrice glandulare),
sindromul Plummer-Vinson (dificultatea de a
înghiţi, provocata de un diafragm esofagian şi
anemia feriprivă),
sindrom de malabsorbtie (pierderea capacităţii
intestinului de a absorbi nutrienţii din mâncare);
-nazale: rinita atrofica (ozena).
Anemia feriprivă
Manifestări clinice:
Diabetul zaharat (destrucţia -celulelor
pancreasului)
Ciroza ficatului
Insuficienţă cardiacă (acumulare de fier în
miocard).
Tratament- administrare de chelatori ai
fierului.