Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROTEINELOR
DIGESTIAŞI ABSORBŢIA
PROTEINELOR.
PUTREFACŢIA AA ÎN
INTESTIN
Necesarul de proteine în alimentaţie. Valoarea biologică a proteinelor alimentare.
Enzimele proteolitice. Mecanismul de activare. Specificitatea de acţiune a proteazelor.
Digestia proteinelor în stomac. Enzimele proteolitice gastrice. Rolul acidului clorhidric.
Secreţia HCl şi reglarea ei (H+, K+-ATP-aza). Compoziţia sucului gastric şi modificările
lui în patologie. Inhibitorii secreţiei gastrice.
Digestia proteinelor în intestin. Enzimele proteolitice pancreatice şi intestinale,
specificitatea lor de acţiune. Reglarea digestiei proteinelor în intestin.
Absorbţia aminoacizilor în intestin. Transportul activ secundar și facilitat al
aminoacizilor.
Putrefacţia aminoacizilor în intestinul gros. Produsele de putrefacţie. Mecanismele de
dezintoxicare a produselor toxice în ficat (oxidarea microzomală, conjugarea). Agenţii
de conjugare, enzimele.
Soarta aminoacizilor absorbiţi. Transportul aminoacizilor în celule. Ciclul gama-
glutamilic.
Fondul metabolic comun al aminoacizilor. Starea dinamică a proteinelor. Bilanţul
azotat. Carenţa proteică.
Alimentaţia proteică parenterală.
NECESARUL DE PROTEINĂ
ÎN ALIMENTAȚIE
Aportul zilnic exogen
este:
La un adult – 50-70 g -
respectiv 10-15% din
cantitatea de energie
cheltuită !
Aportul de proteine
este crescut la un efort
fizic, în perioadele de
gestaţie, lactaţie cu
30%
NECESARUL DE PROTEINĂ
Vîrsta NECESAR DE
PROTEINE
Grame/kg corp/zi
nou născuţi 2,2
Copiii pînă la un an 2
Tripsinei
4. PROELASTAZA-------→ELASTAZĂ
Tripsinei
5.PROCARBOXIPEPTIDAZA→CARBOXIPEPTIDAZĂ
DIGESTIA PROTEINELOR
LA DIGESTIA PROTEINELOR ÎN STOMAC
CONTRIBUIE:
1. HCl
2. ENZIMELE:
1. Pepsina
2. gastrixina
3. renina (sugari).
ROLUL HCl
1. denaturarea parţială a P alimentare şi
hidroliza P conjugate;
2. activarea pepsinogenului;
3. menţinerea pH optim;
4. acţiune antimicrobiană;
5. participă la absorbţia Fe2+
6. stimulează secreţia secretinei
PEPSINA
se
sintetizează de celulele principale ale
mucoasei stomacului sub formă de pepsinogen.
PH optim 1-1,5
este endopeptidază,
3'-fosdoadenozin-5'-fosfosulfat UDP-glucuronat
(PAPS)
NEUTRALIZAREA PRODUSELOR
TOXICE
1. scatoxil + UDP-glucuronat---
scatoxilglucuronat + UDP
Translocaza
-GlutamilcicloTrasferaza Glicina
Eliberarea AA
AA în celulă
Cisteina
5-Oxoprolina
5 oxoprolin
Glutamatul
SOARTA AA ABSORBIȚI
Participă la formarea fondului metabolic comun
al AA care vor fi utilizaţi pentru:
sinteza proteinelor
- sinteza glucidelor
- sinteza lipidelor
- sinteza hormonilor
- sinteza de baze azotate purinice, pirimidinice
- sinteza hemului
- Sinteza neurotranslatorilor
- Sinteza porfirinelor
- Sinteza anserinei, carnozinei
- Formarea aminelor biogene
TRANSPORTUL INTRACELULAR AL AA
1. Dezaminarea
2. Transaminarea
3. Decarboxilarea
TRANSAMINAREA
este transferul aminogrupei de la orice AA la α-cetoacid, cu
formarea unui nou AA şi nou cetoacid, fără formarea de NH3
H
- -
R1 C COO + R2 C COO
+
NH3 O
Transaminase
H
- -
R1 C COO + R2 C COO
+
O NH3
TRANSAMINAREA
sunt reacţii reversibile;
E → aminotransferaze (transaminaze);
Coenzimele - piridoxalfosfat (PALP) şi
piridoxaminfosfatul (PAMP);
E manifestă specificitate de grup (utilizând în
calitate de S cîţiva AA)
excepţie => Lyz, Tre şi Pro (pierd NH2 prin
dezaminare).
Localizarea: în toate ţesuturile (intens:hepatic,
renal, muscular)
TRANSAMINAREA
H
1. Legarea PALP de R C COO Enz
P C O
O
O
N CH 3
H
Enzyme (Lys)-PLP Schiff base
2. PALP reacţionează
cu AA, formând o
EnzLysNH2 H
bază Schiff, care se R C COO
detaşează de N+
molecula E O HC H
O H2
3. deplasarea dublei P C O
O
legături (aldemina – O
cetimină), eliberarea
N CH3
alfa-cetoacidului şi H
a PAMP
Mecanismul transaminării
Prima etapă
Mecanismul transaminării
A doua
etapă
Dezaminarea
1. Reductivă
+2H
R-CH-COOH ---→ R-CH2-COOH + NH3
׀
NH2
2. Hidrolitică
+H2O
R-CH-COOH ------→ R-CH-COOH + NH3
׀ ׀
NH2 OH
3. Intramoleculară
R-CH2-CH-COOH→R-CH=CH-COOH + NH3
׀
NH2
4. Oxidativă
+1/2O2
R-CH-COOH -----→ R-C-COOH + NH3
׀׀ ׀
NH2 O
DEZAMINAREA OXIDATIVĂ - DO
1. directă
2. indirectă - transdezaminare
a. transaminare
b. dezaminarea acidului glutamic
DO directă
E – oxidazele
Co
L-AA → FMN şi FAD;
D-AA → FAD
DO directă
DEZAMINAREA directă
direct (neoxidativ) în organism sunt
dezaminaţi 3 AA:
Ser - E- serindehidrataza, Co- B6
Tre - E- treonindehidrataza Co- B6
Cys - E- desulfhidratază
DEZAMINAREA Ser
DEZAMINAREA Tre
DEZAMINAREA Cys
DO indirectă
(transdezaminare)
2 etape:
1. Transaminarea - toţi AA întră într-o
reacţie cu -cetoglutaratul, rezultînd
Glu (localizat în citoplasmă).
2. DO a Glu (E- GluDH) - mitocondrii
Sensul biologic al reacţiilor
de transaminare
Transaminase Glutamate
Dehydrogenase
DO indirectă (transdezaminare)
N H 3+
H2 H2
OOC C C C COO
glutam ate
H
N A D (P ) +
N AD(P)H
O
H2 H2
OOC C C C C O O + N H 4+
-ketoglutarate
G lutam ate D ehydrogenase
Transreaminarea
sau biosinteza aminoacizilor dispensabili
I Etapă
- Fixarea amoniacului la α-cetoglutarat cu
formarea Glu (reaminarea)
Transreaminarea
II Etapă – Trasferul grupei α-amino de la Glu la
α-cetoacidul respectiv cu formarea
aminoacidului scontat (transaminarea)
Dezaminarea intramoleculară
Malat Fumarat
AMINOACIZI
AMONIAC α-CETOACID
GLUCOZA AG
UREIA
AA CORPII
SĂRURI DE NEESENŢIALI CETONICI
AMONIU OXIDAREA
pînă la СО2 şi Н2О
Decarboxilarea AA
scindarea CO2 de la gr. α-carboxil a AA cu
formarea de amine biogene.
E- decarboxilaza (Co- PALP)
TIPURILE DE DECARBOXILARE
α decarboxilare:
TIPURILE DE DECARBOXILARE
2.
ω decarboxilare (la
microorganisme)
TIPURILE DE DECARBOXILARE
3. prin condensarea a 2 molecule:
TIPURILE DE DECARBOXILARE
4. Prin reacţii de transaminare:
EXEMPLE DE α decarboxilare
Triptamina - vasoconstrictor
EXEMPLE DE α decarboxilare
Rol: mediator
precursorul sintezei catecolaminelor
EXEMPLE DE α decarboxilare
2. Transferul carbamoilfosfatului pe
ornitină
E- ornitin-carbamoil-transferază
Sinteza ureei
3. În citozol: condensarea citrulinei cu Asp
Sinteza ureei
4. scindarea argininosuccinatului
Sinteza ureei
5.Scindarea argininei în ornitină şi uree
E- Arginaza: activată- Co, Mn; inhibată- ornitină şi Lyz
Ornitin Carbamoil
Transferaza
Citrulin
Ornitin
ArgininoSuccinat Aspartat
Ureea Arginaza Sintetaza ATP
Arginino
Arginina Succinat
Liaza
ArgininoSuccinat
Stoichiometria procesului
3. Gl 6P ---ribozo-5-fosfat –
fosforibozilpirofosfat--His
SINTEZA AA NEESENŢIALI
II. din metaboliţii ciclului Krebs prin
transreaminare
1. -cetoglutarat + NH3 + NADPH+H → glutamat +
NADP
SINTEZA AA NEESENŢIALI
II. din metaboliţii ciclului Krebs
2. Glu + OA----- -cetoglutarat + Asp
SINTEZA AA NEESENŢIALI
IV: din aminoacizi esenţiali
O2+ THBP
Phe----- --------- Tyr + DHBP + H2O
AA Ceto acizii
Ala din
muşchi
Glu
din muşchi
şi alte ţesuturi
SOARTA
SCHELETELOR
DE CARBON A AA
OBIECTIVELE
• Acidul tetrahidrofolic. Rolul lui în sinteza serinei, metioninei,
glicinei, nucleotidelor purinice şi pirimidinice. Anemia
megaloblastică.
• Metabolismul metioninei şi al cisteinei. Sinteza şi utilizarea S-
adenozilmetioninei. Sinteza şi rolul creatin-fosfatului.
Hiperhomocisteinemia.
• Metabolismul glicinei şi al serinei (biosinteza, rolul metabolic,
catabolismul). Hiperoxaluria.
• Metabolismul argininei. Sinteza NO: reacția, enzima, rolul
biologic.
• Metabolismul fenilalaninei şi al tirozinei. Rolul acestor aminoacizi
în sinteza altor compuşi. Patologia ereditară a metabolismului
fenilalaninei şi tirozinei (fenilcetonuria, alcaptonuria, albinismul).
• Metabolismul triptofanului. Rolul lui în sinteza substanțelor
biologic active (serotonina, melatonina).
• Metabolismul aminoacizilor dicarboxilici – Asp, Asn, Glu, Gln.
Sinteza, rolul metabolic, catabolismul.
Utilizarea scheletului de carbon
al AA
Scheletul de carbon al celor 20 AA se modifică în:
1. piruvat,
2. acetil CoA;
3. acetoacetil CoA;
4. OA,
5. alfa-cetoglutarat;
6. succinil CoA;
7. fumarat.
AA GLUCOFORMATORI ȘI
CETOFORMATORI
AA glucoformatori: servesc pentru sinteza Gl (Ala, Gli,
Ser, Cys, Asp, Asn, Glu, Gln, Arg, Pro, His, Met,
Tre, Val)
AA cetoformatori: servesc pentru sinteza de lipide şi
corpi cetonici. Leu, Lys – exclusivi cetogeni
AA gluco şi cetoformatori: Phe, Tyr, Trp, Ile
Soarta scheletului de carbon
Acidul tetrahidrofolic – este Co
ACIDULUI FOLIC
Acidul folic
VITAMINĂ
ESTE FORMATĂ:
1. PTERIDINĂ
2. ACID PARA-
AMINOBENZOIC
3. GLU
Acidul tetrahidrofolic – THF sau
FH4
Se formează din AF prin 2 reduceri consecutive (în
ficat)
E- folatreductaza şi dihidrofolatreductaza
Co – NADPH+H
AF DHF THF
A. Met – AA esenţial,
glucoformator
B. REACŢIILE METABOLICE ALE Met
1. Sinteza S-adenozil metioninei
2. Sinteza Cys
3. Sinteza glucozei
4. Sinteza proteinelor
SINTEZA S- ADENOZILMETIONINEI
ROLUL S ADENOZIL -MET
donor de gruparea - CH3
a. Sinteza fosfatidilcolinei din fosfatidiletanolamină
b. Sinteza adrenalinei din noradrenalină
c. Sinteza creatinei
d. Sinteza carnitinei
e. Sinteza anserinei
f. Sinteza carnozinei
g. La metilarea BA purinice şi pirimidinice: N1-
metiladenozin, metilguanozin (N2,N7)
ROLUL S ADENOZIL -MET
SOARTA HOMOCISTEINEI
A. Resinteza Met (necesită folat şi
metilcobalamină – derivatul vitaminei B12)
B. Sinteza Cys (necesită PALP- B6)
E1 –cistationsintaza
E2 - cistationliaza
Necesită PALP
SINTEZA CREATINEI
1. În rinichi:
SINTEZA CREATINEI
2. În ficat:
Creatina
C% plasmatică a creatinei depinde de
dezvoltarea masei musculare şi de
existenţa unor procese inflamatorii
sau degenerative musculare.
Creşterea CPK - MB: miopatii,
traumatisme musculare, inflamaţii ce
afectează ţesutul muscular CE CPK
MAI CUNOAȘTEȚI?
SINTEZA CREATINEFOSFATULUI
3. În ţesutul muscular:
E - creatinkinaza
CREATINFOSFATUL
Creatinfosfatul – singurul compus cu legături macroergice
pe care organismul îl poate depozita în muşchi (cedînd
fosfatul formează ATP).
La un efort fizic - se formează ATP mai rapid (decît
formarea lui pe seama glicolizei sau a LR)
ce asigură menținerea nivelului de ATP pe parcursul
primelor minute de contracție musculară intensă
Nivelul creatinfosfatului este proporțional cu masa
musculară
1. Gly ---Ser----Piruvat
2. Gly---a glioxilic (+NH3)----CO2+acid
formic (captat de FH4)
3. Gly---CO2+NH3+N5-N10-metilenTHF
Dereglările metabolismului Gly
Cauza:
dereglări în metabolismul glioxilatului
micşorarea reabsorbţiei Gly în rinichi
Dereglările metabolismului Gly
Hiperoxalurie – excreţia urinară a unor cantităţi
mari de oxalați ( independentă de alimentarea cu
oxalaţi).
Apare nefrolitiază (calculi de oxalat de calciu),
insuficienţă renală.
Insuficienţa renală şi hipertonia sunt cauzele
decesului în fragedă vârstă.
Cauza: deviaţia catabolizării Gly spre o cale
minoră- ce conduce la formarea acidului oxalic
(dezaminarea glicinei duce la formarea
glioxilatului – precursorul oxalatului)
A. Sinteza Ser:
• Sinteza GMPc
• Activarea canalului K+
la nivel membranar
• Vasodilataţie
• Efecte antiapoptotice
Protecţie tisulară
Implicarea în geneza
proceselor patologice
1. sinteza serotoninei
2. sinteza triptaminei
3. sinteza Ala
4. Sinteza NAD
5. Prin acetilarea şi
metilarea
serotoninei se
formează
malatonina (h al gl.
pineale)
Sinteza melatoninei
MELATONINA
Localizare → Epifiză
Sinteza
este maximă noaptea!
se reduce semnificativ prin expunere la lumină!
este influenţată şi de somn, postură, dietă, activitate
Funcțiile melatoninei:
Reglează ritmul circadian
Influenţează spermatogeneza şi ciclul menstrual
•
C. Catabolismul Trp:
acetoacetil CoA—Acetil CoA
în timpul catabolizării produce:
a. Ala - piruvat
b.NAD şi NADP (din
hidroxiantranilat)
CATABOLISMUL Trp
AA dicarboxilici
ATP AMP
N5N10-metenil
THF Se consumă 6
Sinteza inozin leg P,
monofosfatului (IMP) Proces
2. SINTEZA AMP ŞI GMP
GDP, Pi NADH+H+
adenilosuccinat XMP
Gln, ATP
fumarat Glu
AMP, PPi
АМP GMP
SINTEZA AMP
E1-adenilosuccinatsintetaza
E2-
adenilosuccinatliaza
SINTEZA GMP
Biosinteza nucleotidelor cu
legături fosfat macroergice
Reglarea la nivelul AMP şi GMP
1. Inhibiţie feed-back de produşi finali:
AMP-inhibă Adenilosuccinat sintetaza
GMP- inhibă IMP DH
PRPP amido-
transferaza
IMP
GMP AMP
GDP ADP
inhibiţia alosterică
Administrare de alopurinol
(analog structural al hipoxantinei)
– inhibă xantinoxidaza şi
împedică transformarea
hipoxantinei în xantină şi în acid
uric. Hipoxantina şi xantina (sunt
mai solubile) nu se depun în
ţesuturi şi sunt excretate ca
produşi finali ai purinelor.
Sd Lesch-Nyhan
Cauza: deficit de hipoxantin-guanin-
fosforiboziltransferază
Se transmite recesiv legat de cromozomul X
Hiperuricemie
Schimbări neurologice: retard mental,
automutilare
Tofi gutoşi
Biosinteza de novo a
nucleotidelor pirimidinice
Precursorii nucleului pirimidinic:
Biosinteza de novo a
nucleotidelor pirimidinice
1. Formarea carbomoil fosfatului (citozolică)
Formarea de UTP şi de CTP
dCDPdCMP
dUMPdTMP
Sinteza de d-TMP
PREPARATE ANTICANCEROGENE
Inhibitorul timidilat
sintazei – 5 fluoruracilul
Inhibitorul
dihidrofolatreductazei –
metotrexatul
Astfel se inhibă sinteza
ADN (utilizate pentru a
diminua rata de creştere
a celulelor canceroase)
INHIBITORS OF N5,N10 METHYLENETETRAHYDROFOLATE
REGENERATION
dUMP dTMP
thymidylate synthase
N5,N10 – METHYLENE-THF DHF
X
NADPH + H+
GLYCINE FdUMP
dihydrofolate reductase
serine hydroxymethyl
transferase NADP+
SERINE X
THF
METHOTREXATE
AMINOPTERIN
TRIMETHOPRIM
Reglarea metabolismului
pirimidinic
-alanina -izobutiratul
Oratacidurie
Cauza - defect genetic al UMP sintetazei
Clinic:
Anemie megaloblastică (nu se supune tratamentului cu
acid folic)
Schimbări neurologice
Predispus la infecţii
Formare de calculi
Moarte prematură
Tratament - uridin
METABOLISMUL
CROMOPROTEINELOR
Obiectivele
Structura chimică şi rolul biologic al
cromoproteinelor.
Digestia şi absorbţia cromoproteinelor.
Biosinteza hemului. Reglarea procesului.
Catabolismul hemoglobinei în ţesuturi. Legătura
dintre pigmenţii sanguini, biliari, urinari şi a
maselor fecale. Importanţa determinării lor în
diagnosticul şi diferenţierea icterelor.
Metabolismul fierului în organism.
Structura chimică şi rolul biologic al CP
proteine conjugate:
partea proteică+ partea neproteică:
pigment (substanţă colorată).
Reprezentanţii:
1. clorofila,
2. hemoproteidele
3. flavoproteidele
Rolul:
1. participă în fotosinteză,
2. respiraţia tisulară, reacţiile de oxido-
reducere
3. transportul oxigenului şi CO2
4. senzaţiile de lumină şi culoare
Hemoproteidele
substanţe complexe alcătuite din
proteine + hem (heterocicluri
tetrapirolice neproteice) şi ioni ai
metalelor
Reprezentanţii principali:
hemoglobina
mioglobina,
citocromii,
catalaza
peroxidaza
Structura hemului
4 inele pirolice
+Fe +punţi
metinice (α, β,
γ, δ)
4 radicali
metil
2 vinil
2 resturi de a
propionic
Digestia hemoproteinelor
în tractul digestiv sub influenţa E - se
scindează în componenta proteică şi
hem.
Proteina simplă degradează până la AA
după mecanismul clasic
Hemul - nu se supune transformărilor şi
este eliminat cu masele fecale.
Biosinteza Hemului
Succinil CoA + Fe2+
Glicina
-Aminolevulinat HEM Protoporfirina IX
sintaza Ferrohelataza
piridoxal fosfat
dependentă
Coproporfirinogen III
- MITOCONDRIA
Aminolevulinat
-Aminolevulinat CITOPLASMA
(2 molecule)
Aminolevulinat
dehidrataza
Enzima conţine zinc
Porfobilinog Uroporfirinogen III Coproporfirinogen III
en 4 molecule
combinate
Biosinteza hemului
δ
E- δ aminolevulinatsintaza
(mitocondrială)
δ ALS este o enzimă:
mitocondrială
piridoxal fosfat şi Mg++ dependentă
1. este o E citoplasmatică,
2. are ca cofactor ionul de Zn şi PALP.
3. Este inhibată alosteric de hem şi
hemoproteine.
4. Activitatea sa este diminuată în saturnism
(intoxicaţie cu Plumb) şi în alcoolism (acut
sau cronic).
Porphyrin from δ-aminolevulinate/heme (ferrochelatase)
Patru molecule de porfobilinogenă se
condensează cu formare de uroporfirinogen III
Globin
Urobilinogen
Heme
O2 formed by bacteria RINICH
Reabsorbţia inI
Heme oxygenase
INTESTIN sînge
CO
Catabolismul hemoglobinei
Dereglările catabolismului Hb
Icterul – ce se caracterizează prin:
1. Hiperbilirubinemie - creşterea c%
bilirubinei în sânge
2. Coloraţia specifică a tegumentelor
(galbena) şi lichidelor biologice
Cauzele hiperbilirubinemiei
1. Creşterea v de formare a bilirubinei (creşterea
degradării hemului);
2. Scăderea capacităţii ficatului de a capta
bilirubina
3. Scăderea capacităţii ficatului de a conjuga
bilirubina
4. Perturbarea mecanismului eliminării prin bilă
5. Tulburări extrahepatice ale fluxului biliar
3 tipuri de icter
Prehepatic – hemolitic
Hepatic (hepatocelular) –
parenhimatos
Posthepatic – obstructiv
Normal: Bilirubina (directă şi indirectă) = 0,4 -1mg%.
Patologic: hiperbilirubinemie colorare în galben tegumente şi mucoase; în:
• hemoliză excesivă (icter hemolitic)
• obstacol în calea scurgerii bilei în intestin (de obicei calculi în căile
biliare)(icter mecanic)
• hepatocitoliză (icter hepatic).
Tipuri de ictere
Exces de
hemoliză
bilirubina neconjugată
bilirubina bilirubina neconjugată
(în sînge)
neconjugată (în sînge)
bilirubina conjugată
(în sînge) bilirubina conjugată
(se elimină cu bila)
bilirubina conjugată (în sînge)
Icterul hemolitic - prehepatic
1. Premicrosomal
2. Microsomal
3. Postmicrosomal
Hepato premicrosomal
Sindrom Defect Bilirubina Clinic
EXAMENUL URINII:
Bilirubina in urina:
- prezenta in icterul hepatic si
posthepatic
- absenta in icterul prehepatic
Urobilinogenul:
- absent: certifica icterul obstructiv
- disociatia: bilirubina in urina
prezent si Ubg absent: in anumite
stadii de icter parenchimatos sever
VALOAREA PROBELOR DE LABORATOR
IN SINDROMUL ICTERIC
EXAMENE DE SANGE:
FA, GGTP: crescute in icterul mecanic
Colesterolul: crescut in icterul mecanic; scazut in
icterul hepatocelular; normal in icterul prehepatic
Fierul seric: crescut in icterul parenchimatos;
normal/scazut in icterul mecanic
EXAMENUL DE SCAUN:
Stercobilinogen: crescut in icterul hemolitic,
absent/diminuat in icterul obstructiv.
METABOLISMUL Fe
Conţinutul Fe în organism – 3-4 g/l, în
plasmă – 3,5 mg.
Hemoglobina – 68%
Feritina – 27%
Mioglobina – 4%
Transferina – 0,1%
Enzimele – 0,6%
MINERALE
Fierul
Fierul din organism = 4 g 3 compartimente:
1. Compartimentul sanguin (65%):
- în eritrocite, sub formă de Hb
- în plasmă (legat de transferină; = 60-150 microg/dl)
Aportul de fier
- dietă normală = 10 mg/zi (se abs. 5 - 10%)
- fierul rezultat din hemoliza normală.
Pierderile fier
(prin păr, piele, urină, scaun) = 1 mg/zi
Absorbţia Fe
În alimente fierul se află în formă oxidată
(Fe3+) – în componenţa proteinelor şi
sărurilor acizilor organici.
Mediul acid al sucului gastric favorizează
eliberarea Fe
Acidul ascorbic reduce fierul şi favorizează
absorbţia lui (se absoarbe doar fierul
bivalent).
Absorbţia Fe are loc în special în duoden
Reglarea absorbţiei Fe
Este posibilă graţiei intervenţiei a 2
proteine:
Feritinei
Transferinei mucoasei duodenale (TMD)
Reglarea absorbţiei Fe
În mod normal: are 3 direcţii:
1. prin intermediul TMD se transferă spre
plasmă de unde este preluat de către
transferina plasmatică
2. o parte din Fe absorbit este utilizat
pentru refacerea hemoproteinelor
mitocondriale
3. altă parte este stocat sub formă de
feritină
Reglarea absorbţiei Fe
În cazul unei carenţe de Fe:
Creşte sinteza şi c% TMD şi scade sinteza
de apoferitină din celulele mucoase
duodenale, iar ca urmare Fe nu va fi fixat
de în celule sub formă de feritină, dar va fi
transferat în plasmă.
Reglarea absorbţiei Fe
Încondiţiile unei supraîncărcări de Fe-
se reduce sinteza de TMD, creşte însă
producţia de apoferitină care fixează Fe în
enterocite (când ele se descuamează Fe e
eliminat prin fecale)
Transportul Fe în sânge
Fe3+ fixat de
transferină
(GP cu origine
hepatică)
transportat la
nivelul MH
depozitat
Обмен железа
Sideremia – modificări patologice
Concentraţia plasmatică a fierului - sideremia -
incepe să scadă in momentul dispariţiei complete
a depozitelor de fier, stadiu denumit şi
sideropenie fără anemie, deoarece valoarea
hemoglobinei nu este modificată.
Dacă se accentuează deficienţa poate apărea
anemia feripriva.
Anemia feriprivă
Hemoragii
Sarcini repetate
Ulcere şi tumori ale TGI
Intervenţii chirurgicale ale TGI
Manifestări clinice a anemiei feriprive
-cutanate: modificări ale unghiilor;
-digestive:
stomatită angulară (înrosirea si macerarea pielii
adiacente coltului gurii),
glosită atrofică (pierderea papilelor linguale),
gastrităăatrofica (inflamaţia cronică a mucoasei gastrice,
cu pierderea celulelor gastrice glandulare),
sindromul Plummer-Vinson (dificultatea de a înghiţi,
provocata de un diafragm esofagian şi anemia feriprivă),
sindrom de malabsorbtie (pierderea capacităţii
intestinului de a absorbi nutrienţii din mâncare);
-nazale: rinita atrofica (ozena).
Anemia feriprivă
hematiile sunt mai puţine ca numar, de
dimensiuni reduse si palide (hipocromie);
-hemoglobina este scazută
-micşorarea feritinei
Supraîncărcarea cu fier
Manifestări clinice:
Diabetul zaharat (destrucţia -celulelor
pancreasului)
Ciroza ficatului
Insuficienţă cardiacă (acumulare de fier în
miocard).
Tratament- administrare de chelatori ai
fierului.