METABOLISMUL

PROTEINELOR
DIGESTIAŞI ABSORBŢIA
PROTEINELOR.
PUTREFACŢIA AA ÎN
INTESTIN
 Necesarul de proteine în alimentaţie. Valoarea biologică a proteinelor alimentare.
 Enzimele proteolitice. Mecanismul de activare. Specificitatea de acţiune a proteazelor.
 Digestia proteinelor în stomac. Enzimele proteolitice gastrice. Rolul acidului clorhidric.
Secreţia HCl şi reglarea ei (H+, K+-ATP-aza). Compoziţia sucului gastric şi modificările
lui în patologie. Inhibitorii secreţiei gastrice.
 Digestia proteinelor în intestin. Enzimele proteolitice pancreatice şi intestinale,
specificitatea lor de acţiune. Reglarea digestiei proteinelor în intestin.
 Absorbţia aminoacizilor în intestin. Transportul activ secundar și facilitat al
aminoacizilor.
 Putrefacţia aminoacizilor în intestinul gros. Produsele de putrefacţie. Mecanismele de
dezintoxicare a produselor toxice în ficat (oxidarea microzomală, conjugarea). Agenţii
de conjugare, enzimele.
 Soarta aminoacizilor absorbiţi. Transportul aminoacizilor în celule. Ciclul gama-
glutamilic.
 Fondul metabolic comun al aminoacizilor. Starea dinamică a proteinelor. Bilanţul
azotat. Carenţa proteică.
 Alimentaţia proteică parenterală.
 NECESARUL DE PROTEINĂ
ÎN ALIMENTAȚIE
 Aportul zilnic exogen
este:
 La un adult – 50-70 g -
respectiv 10-15% din
cantitatea de energie
cheltuită !

 Aportul de proteine
este crescut la un efort
fizic, în perioadele de
gestaţie, lactaţie cu
30%
NECESARUL DE PROTEINĂ
Vîrsta NECESAR DE
PROTEINE
Grame/kg corp/zi
nou născuţi 2,2

Copiii pînă la un an 2

Copiii 1-5 ani 1,5- 1,2

Copiii 5-18 ani 1,0- 1,2

ADULT 0,8 – 0,85 --1

 VALOAREA BIOLOGICĂ A
PROTEINELOR - VB
 este determinată de 2 factori:
1. AA ce întră în componenţa lor
2. capacitatea organismului de a
asimila AA proteinei date.
VALOAREA BIOLOGICĂ A
PROTEINELOR - VB
1. AA ce întră în componenţa lor
a. AA indispensabili: Val, Leu, Ile;
Liz, Met, Tre, Tri, Fen şi
b. AA semidispensabili - Arg, His).
Lipsa sau carenţa unui AA
indispensabil din alimente duce
la afectarea absorbţiei celorlalţi
AA.
 STAREA DINAMICĂ A
PROTEINELOR
 Proteinele din organism se reînoiesc
permanent.
 Pentru menţinerea constantă a proporţiei
lor în ţesuturi, vitezele de sinteză şi de
degradare a proteinelor trebuie să fie
egale, ceea ce constituie o stare
dinamică staţionară.

STAREA DINAMICĂ A
PROTEINELOR
 STAREA DINAMICĂ A
PROTEINELOR
 Vitezele de reînoire a proteinelor se
exprimă prin timpul de înjumătăţire (T1/2),
ce diferă în diferite organe.
 De exemplu:
 T1/2 Pr musculare = 21 zile;
 T1/2 Pr hepatice = 5-6 zile;
 T1/2 enzimelor = ore, minute ;
 T1/2 Hb= 120 zile.
 BILANȚUL AZOTAT- BA
 - raportul dintre cantitatea de N
îngerat şi cantitatea de N excretat
din organism (urină, fecale, salivă,
gl.sudoripare)
 exprimat în g/24 ore.
 BILANȚUL AZOTAT- BA

Deosebim 3 tipuri de BA:
 echilibrat - Nîng = Nexcr;

 pozitiv – cantitatea de N îngerat > N

eliminat (specific pentru organisme în
creştere, femeile în perioada de gestaţie,
lactaţie, recovalescenţa);

 negativ – cantitatea de N ingerat< N

eliminat: la persoanele de vârsta a treia şi
în patologii: cancerul, însoţit de caşexie,
tuberculoză, nefrite, combustii, înaniţie.
 DIGESTIA PROTEINELOR
Digestia proteinelor are loc în stomac
şi intestinul subţire sub acţiunea E
proteolitice (hidrolaze) din sucul
gastric, pancreatic şi intestinal.
Toate aceste E catalizează hidroliza
legăturii peptidice - peptidaze
 PEPTIDAZELE
 Se disting: endo- şi exopeptidaze.
 Endopeptidazele – care asigură scindarea legăturilor
peptidice din interiorul lanţurilor polipeptidice.
 Exopeptidazele – E ce scindează legăturile peptidice
formate de AA terminali.
ENZIMELE PROTEOLITICE
ENZIMELE
SUC GASTRIC PEPSINA
GASRTIXINA
RENINA
SUC PANCREATIC TRIPSINA
CHIMOTRIPSINA
ELASTAZA
CARBOXIPEPTIDAZA

SUC INTESTINAL AMINOPEPTIDAZA

TRIPEPTIDAZE
DIPEPTIDAZE
ENZIMELE PROTEOLITICE

1. între ele există diferenţe de

specificitate.
SPECIFICITATEA PROTEAZELOR
ENZIMELE PROTEOLITICE
2. sunt secretate de celulele
producătoare în forme inactive –
numite proenzime (zimogeni).
Activarea are loc prin:
a. proteoliză parţială (detaşarea unor
oligopeptide de la capetele lor sau
din interior, în urma căreia are loc
formarea conformaţiei active a CA
al E.)
b. autocatalitic
 PROTEOLIZA PARŢIALĂ
H+
1.PEPSINOGEN -------------→ PEPSINĂ
-42 AA
Enterochinaza Ca2+
2. TRIPSINOGEN ----------------→TRIPSINĂ
Tripsinei Ca2+
3.CHIMOTRIPSINOGEN------→CHIMOTRIPSINĂ

Tripsinei
4. PROELASTAZA-------→ELASTAZĂ

Tripsinei
5.PROCARBOXIPEPTIDAZA→CARBOXIPEPTIDAZĂ
DIGESTIA PROTEINELOR
 LA DIGESTIA PROTEINELOR ÎN STOMAC
CONTRIBUIE:
 1. HCl
 2. ENZIMELE:
1. Pepsina
2. gastrixina
3. renina (sugari).
 ROLUL HCl
1. denaturarea parţială a P alimentare şi
hidroliza P conjugate;
2. activarea pepsinogenului;
3. menţinerea pH optim;
4. acţiune antimicrobiană;
5. participă la absorbţia Fe2+
6. stimulează secreţia secretinei
 PEPSINA

 se
sintetizează de celulele principale ale
mucoasei stomacului sub formă de pepsinogen.

 PH optim 1-1,5

 este endopeptidază,

 Specificitatea- atacă legăturile peptidice la care

participă – prin grupările aminice – AA
aromatici şi într-o mică măsură - Met, Leu şi AA
dicarboxilici
 DIGESTIA ÎN STOMAC
 Înstomac, ca urmare a acţiunei
hidrolitice specifice a pepsinei din
proteine se obţin polipeptide şi
eventual oligopeptide, nu însă AA
liberi.
 DIGESTIA PROTEINELOR LA
COPII
 Gastrixina (pepsina C) – un analog structural
al pepsinei.
1. pH-ul optim de acţiune ~3 (predomină la copii).
2. Specificitatea de acţiune se manifestă asupra
legăturile peptidice din interiorul lanţurilor
proteice, formate de AA dicarboxilici.

DIGESTIA PROTEINELOR LA
SUGARI
 Chimozina (renina) este prezentă în sucul gastric al
sugarilor.
 În prezenţa ionilor de Ca2+ chimozina transformă
procazeina laptelui în cazeină (hidrolizată apoi de
pepsină).
 Punctul izoelectric al reninei – 4,5.

 SINTEZA ȘI SECREȚIA HCl
I etapă – în celulele secundare ale mucoasei stomacale
carboanhidraza
H2O + CO2 → H2CO3 → HCO3- + H+
NaCl → Na+ + Cl-
II etapă – secreția separată a ionilor H+ și Cl- în lumenul
stomacului
III etapă – formarea ac.clorhidric în lumenul stomacului
H+ + Cl- → HCl

Stimulatori – gastrina, histamina.

Inhibitori – secretina, somatostatina
SINTEZA ȘI SECREȚIA HCl
 REGLAREA SECREȚIEI HCl ŞI
PROTEAZELOR
 Activatori:
1. gastrina- stimulează secreţia
pepsinogenului şi a HCl (prin
histamină).
2. histamina - stimulează secreţia HCl
Inhibitori:
1. secretina
2. somatostatina (diminuarea formării
gastrinelor)
INFLUENȚA GASTRINEI
Starea pH Aciditate Pepsina Factorul Acid Sânge
(↑/↓) a (unități   Castle lactic  
de
titrare)
(↑/↓) Prezente sau absente (+/-)

Norma 1,5-2,5 40-60 + + - -

Gastrita 1,0  80  +   ±  - - 
hiperacid
ă
Gastrita 2,5  40  ±  ±  ±  -
hipoacid  
ă
Gastrita  7 20  -   -  + - 
anacidă
Ulcerul 1,5  60  +  +  -  + 
gastric
Cancerul  6,0 și ˃ 40-60   +  +  +  +
 DIGESTIA PROTEINELOR ÎN
INTESTIN
ENZIMELE

SUC PANCREATIC TRIPSINA

CHIMOTRIPSINA
ELASTAZA
CARBOXIPEPTIDAZA

SUC INTESTINAL AMINOPEPTIDAZA

TRIPEPTIDAZE
DIPEPTIDAZE
 PROTEINAZELE SUCULUI PANCREATIC
PROENZIMA ACTIVA- ENZIMA SPECIFICITATE
REA ACTIVĂ
TRIPSINOGEN ENTERO- TRIPSINA –COOH Lys, Arg
PEPTIDAZA
CHIMOTRIPSI- TRIPSINA CHIMOTRIPSI –COOH a Phe,
NOGEN NA Tyr, Trp, Met, Leu
amide, esteri, derivaţi
acil
PROELASTAZA TRIPSINA ELASTAZA Gly, Ala, Ser

PROCARBOXI- TRIPSINA CARBOXI-

PEPTIDAZA PEPTIDAZA A Phe, Tyr, Trp
Zn
CARBOXI- Lys, Arg
PEPTIDAZA B
 ENZIMELE SUCULUI
INTESTINAL
 Aminopeptidazele: - suprafaţa luminală a
mucoasei intestinale
 exopeptidaze
 Ala aminopeptidaza → specifică numai
pentru Ala
 Leu aminopeptidaza →

1. conţine Zn, pe care o poate activa Mn

2. e specifică pentru toţi AA N terminali
 DIGESTIA ÎN TGI
Dipeptidazele – acţionează la nivelul
enterocitelor:
glicil-glicină;
prolinaza (COOH),
prolidaza (NH).
Sub acţiunea tuturor acestor enzime
are loc scindarea totală a proteinei
pînă la AA liberi
 REGLAREA SECREŢIEI
Secretina stimulează eliminarea unui suc
pancreatic bogat în bicarbonaţi şi sărac în E
(neutralizarea HCl, ce pătrunde cu chimul
alimentar din stomac; crearea pH optim pentru
acţionarea E pancreatice – 7,5-8,5).

 Colecistokinina - stimulează eliminarea unui

suc pancreatic bogat în E (stimulează contracţia
vezicii biliare) şi sărac în bicarbonaţi
 ABSORBȚIA
 are loc la nivelul intestinului subţire
 AA liberi sunt preluaţi de enterocite
prin intervenţia unui sistem secundar
de transport, dependent de Na.
 Transportul în celulele epiteliale
intestinale se efectuează cu ajutorul
unor proteine specializate, numite
translocaze.
 ABSORBȚIA
 Există următoarele translocaze de grup:
1. pentru AA neutri cu molecule mici
2. pentru AA neutri cu molecule mari (a/a aromatici)
3. pentru AA bazici şi cisteină
4. pentru AA acizi
5. pentru Pro şi hidroxiprolină
 După alimentaţie, concentraţia max de AA în
sânge se înregistrează la o oră.
MECANISMUL TRANSPORTULUI PRIN SIMPORT
CU Na+
PUTREFACȚIA AA ÎN
INTESTIN
 O parte din AA alimentelor ce nu au fost
absorbiţi în intestinul subţire sunt scindaţi de E
microflorei intestinale în intestinul gros.
 Acest proces se numeşte putrefacţie.
 Produsele –
* substanțe inofensive - alcooli, acizi grași,
ceto-acizi, oxi-acizi etc.,
* substanțe toxice – hidrogenul sulfurat
(H2S), metil-mercaptanul (CH3SH),
putrescina, cadaverina, crezolul, fenolul,
scatolul și indolul.
PUTREFACȚIA AA ÎN INTESTIN
1. La scindarea Cis, Met (conţin sulf), în
intestin se formează H2S,
metilmercaptanul (CH3SH).
2. Ornitina şi Lys se decarboxilează cu
formarea aminelor - putrescina şi
cadaverina
PUTREFACȚIA AA ÎN INTESTIN
PUTREFACȚIA AA ÎN
INTESTIN
3. La o decarboxilare bacteriană din Phe,
Tyr, Trp se formează aminele biogene
corespunzătoare – feniletilamina,
tiramina, triptamina.
4. Degradarea catenelor laterale ale AA
ciclici duc la formarea produselor toxice:
a. din Tyr se formează crezol, fenol;
b. din Trp – scatol, indol.
 NEUTRALIZAREA PRODUSELOR
TOXICE

 Aceste produse toxice se absorb din intestin şi

sînt neutralizate în ficat.
1. în ficat - în prealabil substanţele toxice sînt
oxidate:
scatol – scatoxil,
indol – indoxil
2. se leagă de acidul sulfuric sau glucuronic

 NEUTRALIZAREA PRODUSELOR
TOXICE
 resturilede acid sunt în formele active:
A sulfuric – PAPS - 3’ –fosfoadenozin –
5’fosfosulfat
Enzima - arilsulfotransferaza
A glucuronic - UDP-glucuronat
 Enzima - UDP – glucoroniltransferaza
 PAPS şi UDP GLUCURONAT

3'-fosdoadenozin-5'-fosfosulfat UDP-glucuronat
(PAPS)
NEUTRALIZAREA PRODUSELOR
TOXICE

1. scatoxil + UDP-glucuronat---
scatoxilglucuronat + UDP

2. indoxil + PAPS --- indoxilsulfat + PAP

compuşi conjugaţi netoxici sunt eliminaţi prin urină.

 Sarea de potasiu a indoxilsulfatului se numeşte
indican, care este eliminat prin urină.

 Mărirea cantităţii de indican din urină indică sporirea

gradului de putrefacţie în intestin
 Micşorarea cantităţii de indican din urină indică
dereglarea funcţiei de detoxifiere a ficatului.
TRANSPORTUL AA ÎN CELULĂ.

 ciclul  Glutamil Transferazic

 activ în intestin, creier, rinichi, glande salivare)
 E-  glutamiltransferaza

Co – glutationul ( glutamil cisteinil glicină)

 Aminoacid în afara celulei

Membrana Gama- Glutamil Transferaza

citoplasmatică

Translocaza

Gama Glutamil Cisteinil Glicina

Cisteinil Glicina
Purtător
Gama Glutamil AA
Dipeptidaza Glutation sintetaza

-GlutamilcicloTrasferaza Glicina

Gama Glutamil Cisteina

Eliberarea AA
AA în celulă
Cisteina

-Glutmil Cisteinil Sintetaza

5-Oxoprolina

5 oxoprolin
Glutamatul
 SOARTA AA ABSORBIȚI
 Participă la formarea fondului metabolic comun
al AA care vor fi utilizaţi pentru:
 sinteza proteinelor
- sinteza glucidelor
- sinteza lipidelor
- sinteza hormonilor
- sinteza de baze azotate purinice, pirimidinice
- sinteza hemului
- Sinteza neurotranslatorilor
- Sinteza porfirinelor
- Sinteza anserinei, carnozinei
- Formarea aminelor biogene
TRANSPORTUL INTRACELULAR AL AA

 Transportul intracelular al aminoacizilor

este asigurat şi de transportatori
membranari specifici, funcţia cărora este
reglată de insulină.
 Majoritatea sunt sisteme de cotransport cu
ioni de sodiu, utilizând energia ATP .
TRANSPORTUL INTRACELULAR AL AA
 Sistemul A este specific pentru aminoacizii aromatici
şi Ala, Ser şi Gly.
 Sistemul ASC intervine în transportul Ala, Ser şi Cys.
 Sitemul B+ transportă aminoacizii bazici
 Sistemul X transportă AA acizi
 Sistemul N asigură transportul Gln, Asn şi His
(prezent la nivelul hepatocitelor)
 Sistemul L intervine în transportul aminoacizilor
ramificaţi.Acesta funcţionează independent de
pompa Na+
 APLICAŢII BIOMEDICALE
 CISTINURIA – afecţiune genetică, cauzată de
deficitul transportatorului pentru Cys, Lys, Arg,
ornitină (creşterea c% lor în urină).
 Creşterea excreţiei de Cys şi oxidarea sa la
cistină provoacă apariţia calculilor urinari.
 Eliminarea Lys – duce la instalarea unui sd de
malnutriţie proteică – retard de creştere, hipotonie
musculară, osteoporoză.
 Tratament – restricţie Met în alimente (precursor
în sinteza Cys); medicamentos (amplifică
solubilitatea Cys)
 FONDUL METABOLIC
COMUN (FMC) AL AA
 FMC- este totalitatea AA liberi în
organism de origine atât exogenă
(alimentele) cât şi endogenă
(degradarea proteinelor) care sunt
utilizaţi pentru sinteza proteinelor de
către celule.
 FMC al AA
 Ei prezintă circa 30g din totalitatea de 15kg de
P.
 Cantitatea majoră o constituie AA sanguini
(0,35-0,65g/l).
 În condiţii extremale (nu este aport de AA din
mediul ambiant) FMC este completat prin
degradarea proteinelor plasmatice şi ale
ficatului.
 METABOLISMUL
INTERMEDIAR AL AA
ÎN ȚESUTURI
 Obiectivele:
 Transaminarea aminoacizilor: mecanismul, enzimele, coenzimele, semnificaţia
procesului. Valoarea diagnostică a determinării activităţii transaminazelor (ALT şi AST)
în sânge.
 Dezaminarea aminoacizilor. Tipurile. Dezaminarea directă a aminoacizilor.
Dezaminarea oxidativă a acidului glutamic (reacţia, enzima, coenzimele, importanţa
procesului).
 Dezaminarea indirectă a aminoacizilor. Etapele. Enzimele, coenzimele. Rolul biologic.
 Metabolizarea alfa-cetoacizilor obţinuţi prin dezaminarea aminoacizilor. Aminoacizii
cetogeni şi glucogeni.
 Biosinteza aminoacizilor dispensabili (transreaminarea, biosinteza din aminoacizi
indispensabili).
 Mecanismele biochimice ale toxicităţii amoniacului. Dezintoxicarea amoniacului: sinteza
carbamoilfosfatului, aminarea reductivă a -cetoglutaratului.
 Sinteza şi rolul glutaminei. Glutaminaza rinichiului. Formarea sărurilor de amoniu.
 Biosinteza ureei. Reacţiile, enzimele, reacţia sumară. Deficienţe enzimatice ale ciclului
ureogenetic. Importanţa clinică a determinării ureei în sânge şi în urină.
 Hiperamoniemia şi uremia (cauzele, manifestările clinice, principiile de tratament).
 Decarboxilarea aminoacizilor (reacţiile, enzimele, coenzimele). Biosinteza histaminei,
serotoninei, dopaminei, acidului gama-aminobutiric, rolul lor biologic. Neutralizarea
aminelor biogene.
 Căi generale şi particulare de
catabolizare a AA

 căile de degradare, legate de

transformarea grupărilor NH2;
 decarboxilarea gr. α COOH ale AA – cu
formarea aminelor biogene.
 căile de degradare a scheletelor atomilor
de carbon ale AA;
 CĂILE GENERALE DE CATABOLIZARE
ALE AA

1. Dezaminarea
2. Transaminarea
3. Decarboxilarea
 TRANSAMINAREA
 este transferul aminogrupei de la orice AA la α-cetoacid, cu
formarea unui nou AA şi nou cetoacid, fără formarea de NH3

H
- -
R1 C COO + R2 C COO
+
NH3 O

Transaminase

H
- -
R1 C COO + R2 C COO
+
O NH3
 TRANSAMINAREA
 sunt reacţii reversibile;
 E → aminotransferaze (transaminaze);
 Coenzimele - piridoxalfosfat (PALP) şi
piridoxaminfosfatul (PAMP);
 E manifestă specificitate de grup (utilizând în
calitate de S cîţiva AA)
excepţie => Lyz, Tre şi Pro (pierd NH2 prin
dezaminare).
Localizarea: în toate ţesuturile (intens:hepatic,
renal, muscular)
 TRANSAMINAREA

 În calitate de acceptor de gr.NH2 servesc 3

cetoacizi:
1. α-cetoglutaratul => Glu
2. piruvat → Ala;
3. OA → Asp
TRANSAMINAREA
TRANSAMINAREA
 TRANSAMINAZELE
 AlAT – localizat în citoplasma mai multor organe
 În normă – 4-36 U/L

(în C % mult mai mari în hepatocite şi miocard)

AsAT – localizat atât în citoplasma cât şi
mitocondrii (miocard, ficat)
 În normă – 10-35U/L
 Enzime intracelulare - creşterea nivelului seric al
lor este cauza leziunilor celulare la nivelul
ţesutului afectat (sd de citoliză a ţesuturilor în
care se află aceste E)
 AlAT:
 hepatita infecţioasă;
 hepatite antiicterice - perioada de incubare;
 hepatopatie toxică;
 hepatita cronică.
 în ciroza ficatului şi icterul mecanic cresc
puţin.
 AsAT:
 ↑ infarct miocardic în 95% (de 8-10 ori);
 ↑raportului DE RITTIS (AsAT / AlAT, normă
1,33) - ciroze
 ROLUL TRANSAMINĂRII

 1. etapa finală a sintezei AA neesenţiali

 2. etapa iniţială a catabolismului AA

(prima etapă în DO indirectă)

 Mecanismul transaminării

H
 1. Legarea PALP de R C COO  Enz

un rest de Lys al E NH 2 (CH 2)4

(compus de tip bază Amino acid
N+
Schiff) O
O
H2
HC H

P C O
O
O

N CH 3
H
Enzyme (Lys)-PLP Schiff base
 2. PALP reacţionează
cu AA, formând o
EnzLysNH2 H
bază Schiff, care se R C COO
detaşează de N+
molecula E O HC H
O H2
 3. deplasarea dublei P C O
O
legături (aldemina – O
cetimină), eliberarea 
N CH3
alfa-cetoacidului şi H

formarea intermediară Amino acid-PLP Shiff base (aldimine)

a PAMP
Mecanismul transaminării
Prima etapă
Mecanismul transaminării
A doua
etapă
 Dezaminarea

–scindarea grupelor NH2 din

poziţia  ale AA sub formă de NH3
  TIPURILE DE DEZAMINARE

1. Reductivă
+2H
 R-CH-COOH ---→ R-CH2-COOH + NH3
‫׀‬
NH2

2. Hidrolitică
+H2O
R-CH-COOH ------→ R-CH-COOH + NH3
‫׀‬ ‫׀‬
NH2 OH
3. Intramoleculară
R-CH2-CH-COOH→R-CH=CH-COOH + NH3
‫׀‬
NH2

4. Oxidativă
+1/2O2
R-CH-COOH -----→ R-C-COOH + NH3
‫׀׀‬ ‫׀‬
NH2 O


 DEZAMINAREA OXIDATIVĂ - DO

1. directă
2. indirectă - transdezaminare

a. transaminare
b. dezaminarea acidului glutamic
 DO directă

 Înorganismul uman oxidativ direct se

dezaminează un singur AA – Glu
 E – GDH
 Co - NAD+ ; NADP+
 GLUTAMATDEHIDROGENAZA

 GluDH =>compusă din 6 subunităţi

 Activatori: ADP, GDP

 Inhibitori: ATP, GTP

 DEZAMINAREA OXIDATIVĂ
 REȚINEM: => în condiţii fiziologice e
activă numai L-enzima, ce catalizează
dezaminarea oxidativă a a. glutamic =>
glutamatdehidrogenaza (enzima
anaerobă)
 la pH fiziologic în ţesuturi este activă și
oxidaza D-AA, dar toţi AA alimentari și
tisulari => L - AA.

 pH optim pentru L oxidaze => pH=10,0

 DO directă sub acțiunea
oxidazelor

E – oxidazele
 Co
 L-AA → FMN şi FAD;
 D-AA → FAD
DO directă
 DEZAMINAREA directă
 direct (neoxidativ) în organism sunt
dezaminaţi 3 AA:
 Ser - E- serindehidrataza, Co- B6
 Tre - E- treonindehidrataza Co- B6
 Cys - E- desulfhidratază
DEZAMINAREA Ser
DEZAMINAREA Tre
DEZAMINAREA Cys
 DO indirectă
(transdezaminare)
 2 etape:
1. Transaminarea - toţi AA întră într-o
reacţie cu -cetoglutaratul, rezultînd
Glu (localizat în citoplasmă).
2. DO a Glu (E- GluDH) - mitocondrii
 Sensul biologic al reacţiilor
de transaminare

 constă în „adunarea”sau “colectarea”

gr.NH2 ale tuturor AA în structura
moleculei de acid glutamic.
 Glu => pătrunde în mitocondrii =>
dezaminarea propriu zisă a acidului
glutamic
 E – glutamatdehidrogenaza (GluDH)
 Co - NADP+ , NAD+
DO indirectă (transdezaminare)

Amino acid -ketoglutarate NADH + NH4+

-keto acid glutamate NAD+ + H2O

Transaminase Glutamate
Dehydrogenase
DO indirectă (transdezaminare)

N H 3+
H2 H2

OOC C C C COO
glutam ate
H
N A D (P ) +
N AD(P)H
O
H2 H2

OOC C C C C O O  + N H 4+
 -ketoglutarate
G lutam ate D ehydrogenase
 Transreaminarea
sau biosinteza aminoacizilor dispensabili
I Etapă
- Fixarea amoniacului la α-cetoglutarat cu
formarea Glu (reaminarea)
 Transreaminarea
 II Etapă – Trasferul grupei α-amino de la Glu la
α-cetoacidul respectiv cu formarea
aminoacidului scontat (transaminarea)
 Dezaminarea intramoleculară

Reacţia are loc doar în ficat şi

piele.
 DEZAMINAREA HIDROLITICĂ

AA α-CG Asp IMP NH3

α-ceto Glu OA AMP

Acid

Malat Fumarat

AMP + H2O IMP + NH3

 SOARTA PRODUSELOR DE DEZAMINARE A AA

AMINOACIZI

AMONIAC α-CETOACID

GLUCOZA AG
UREIA

AA CORPII
SĂRURI DE NEESENŢIALI CETONICI
AMONIU OXIDAREA
pînă la СО2 şi Н2О
 Decarboxilarea AA
 scindarea CO2 de la gr. α-carboxil a AA cu
formarea de amine biogene.
 E- decarboxilaza (Co- PALP)
TIPURILE DE DECARBOXILARE
α decarboxilare:
TIPURILE DE DECARBOXILARE
 2.
ω decarboxilare (la
microorganisme)
TIPURILE DE DECARBOXILARE
 3. prin condensarea a 2 molecule:
TIPURILE DE DECARBOXILARE
4. Prin reacţii de transaminare:
EXEMPLE DE α decarboxilare

Triptamina - vasoconstrictor
EXEMPLE DE α decarboxilare

Serotonina – neuromediator , vasoconstrictor:

Rol în:- producerea somnului; - procesele mintale şi afective;
- funcţiile motorii; - senzaţia dureroasă; - reglarea presiunii arteriale, a
temperaturii, a comportamentului alimentar si sexual
Stimulează contracţia musculaturii netede
participă în dezvoltarea alergiei, toxicozei în timpul gravidităţii, diatezelor
hemoragice.
EXEMPLE DE α decarboxilare

 Histamina: Cel mai important mediator al reacţiei alergice.

 - Intensifică sinteza acetilcolinei, concomitent inhibă activitatea
colinesterazei
 - Se găseşte în cantitate mare la nivelul pielii, tractului respirator și
gastro-intestinal (locuri care sunt cel mai frecvent implicate în patologia
alergică)
1. vazodilatator,↑ secreţia HCl,rol în inflamaţie
2. Hormon al secreţiei gastrice
Efectele histaminei diferă în funcţie de tipul
de receptori  H2
 H1
 Localizare: piele, endoteliul capilar,
musculatura netedă din căile respiratorii,
limfocite, miocard, SNC.
 Efecte: prurit, durere, hiperpermeabilizare
vasculară, hipersecreţie de mucus la nivelul
căilor respiratorii,
 bronhoconstricţie, vasodilataţie, eliberare de
mediatori ai inflamaţiei, hipersecreţie de
prostaglandine,
 recrutare a celulelor inflamatorii,
hipotensiune arteriala, tahicardie, activarea
nervului vag.
 H3
 Localizare: creier, musculatura netedă
bronsică.
 Efecte: vasodilataţie a vaselor cerebrale,
prevenire a contracţiei excesive a
musculaturii bronşice, suprimare a
 sintezei de histamină la nivelul SNC.
 Localizare: mucoasa gastrică, miocard, SNC,
bazofile, mastocite, limfocite T & B,
musculatura netedă a
 uterului şi vaselor.
 Efecte: hipersecreţie gastrică de HCl,
vasodilataţie, hipotensiune arterială, cefalee,
tahicardie, hipersecreţie
 de mucus in căile aeriene, relaxare a
musculaturii bronşice, inhibiţie a bazofilelor şi
degranulare a mastocitelor
 la nivelul pielii, activare a limfocitelor Ts.
 H4
 Localizare: plamâni, SNC, neutrofile,
eozinofile, cord, musculatura scheletică,
splină, timus, leucocite.
 Efecte: participare la procesul inflamator din
alergie, astm bronsic şi bolile autoimmun
EXEMPLE DE α decarboxilare

Rol: mediator
precursorul sintezei catecolaminelor
EXEMPLE DE α decarboxilare

γ aminobutiratul – efect inhibitor în substanţa

cenuşie a creierului. Se utilizează pentru
tratarea afecţiunilor sistemului nervos,
provocate de excitaţii excesive.
 ROLUL GABA
 Fixarea pe receptorii ionotropi (A si C) de la nivelul
membranei postsinaptice – mărește permeabilitatea
pentru Cl - şi astfel determină hiperpolarizarea şi
reducerea excitabilitatii acesteia
 Axonii neuronilor producători de GABA îşi au
terminaţiile plasate pe corpurile neuronilor producători
de dopamină cu care fac sinapse inhibitorii.
 Fixarea pe receptorii B presinaptici şi postsinaptici
(situaţi mai ales la nivel hipocampic, cuplaţi cu
proteina Gs --- AMPc – are efect anxiolitic şi
antidepresiv
 NEUTRALIZAREA AMINELOR BIOGENE

 E– mono- sau diaminooxidazele

 Proces ireversibil
 2 etape:
 FORMAREA NH3
 NH3 se formează în următoarele procese:
1. dezaminarea AA (transdezaminare);
2. detoxifierea aminelor biogene;
3. degradarea BA purinice şi pirimidinice;
4. dezaminarea amidelor AA (Asn, Gln);
5. putrefacţia AA în intestinul gros sub
acţiunea microflorei
6. În intestin sub acțiunea ureazei (urea ---
NH3 +CO2)

TOXICITATEA AMONIACULUI
 NH3 – o combinaţie toxică, îndeosebi
pentru celulele nervoase (creşterea mai
mult de 0,6 mmol în SNC – convulsii).
 Efectul toxic se exprimă prin:
 NH3 trece în MC unde dezechilibrează
reacţia catalizată de GluDH,
 -cetoglutarat + NAD(P)H + NH3  glutamat +
NAD(P)+
 TOXICITATEA AMONIACULUI
 Această cauzează epuizarea α-
cetoglutaratului (produs intermediar al
ciclului Krebs) ce conduce la:
 reducerea reacţiilor de generare a ATP
 carenţa energetică conduce la
micşorarea sintezei mediatorilor
nervoşi şi dereglarea transmiterii
impulsului – blocarea funcţiei SNC.
TOXICITATEA AMONIACULUI
 Mărirea c% de NH3 provoacă alcaloză
metabolică
 Conduce la micşorarea AA neesenţiali
 Mărirea c% de NH3
glutamat + ATP + NH3  glutamina + ADP
+ Pi
glutamatul – precursor în sinteza GABA.
MECANISMELE DE NEUTRALIZARE
A NH3
 1. aminarea reductivă a alfa
cetoglutaratului
 2. sinteza Gln (ţesuturi periferice)
 şi Asn
 3. sinteza sărurilor de amoniu
(rinichi)
 4, sinteza ureei (în ficat)
 AMINAREA REDUCTIVĂ A
α-CETOGLUTARATULUI

NH3 + α-CG + NADPH+H+→Glu + NADP+ +H2O

E- glutamat DH
Localizat – în creier
 NEUTRALIZAREA NH3 –
SINTEZA Gln
1.În ţesuturi (muşchi, creier, glande): are loc sinteza
Gln sub acţiunea glutaminsintetazei citoplasmatice
 CĂILE DE NEUTRALIZARE A NH3
2. Gln – sânge (c% Gln în sînge - de 3-5 ori mai mare
faţă de alţi AA)
3. Gln – sânge--in ficat, intestin şi rinichi: (glutaminazei
mitocondriale):
CĂILE DE NEUTRALIZARE A NH3
4. În ficat - 80-90% din conţinutul total de
NH3 - sinteza ureei.
5. În tubii renali NH3 este neutralizat cu
formarea sărurilor de amoniu.
NH3 + H+ + Cl-→ NH4Cl
Eliminarea protonilor odată cu amoniacul
contribuie la reglarea EAB
Glutaminaza rinichilor este indusă în acidoze
În alcaloze – activitatea enzimei scade
 Dezintoxicarea NH3 în muşchi
Ciclul Ala-Gl
 În muşchi:
1. AA (prin dezaminare oxidativă) - NH3

2. NH3+alfa-cetoglutarat ▬► Glu (GDH)

3. Glu+Piruvat ▬► alfa-cetoglutarat +Ala

 În sânge: Ala ▬► în ficat

 Dezintoxicarea NH3 în muşchi Ciclul
Ala-Gl
 În ficat:
1. Ala + alfa-cetoglutarat
▬►Piruvat+Glu (GDH—NH3—uree)

2. Piruvatul prin gluconeogeneză --- Gl

3. Gl în sânge ▬►muşchi ▬►piruvat

Ciclul Ala-Gl
 Sinteza ureei (Krebs-Henseleit)
ciclul ornitinic sau ureogenetic
 ROLUL: principala cale de detoxifierea
organismului de amoniac
 Localizarea: în ficat (primele 2 reacţii în
MC, celelalte 3 în citoplasmă)
 Se desfăşoară sub forma unui ciclu de 5
reacţii enzimatice
 Este un proces ireversibil endoenergetic
(3ATP/ 4 leg fosfat macroergice)
 Sinteza ureei (Krebs-Henseleit)
ciclul ornitinic sau ureogenetic
1. în mitocondrii: Sinteza carbamoilfosfatului
E –carbamoilfosfatsintetază (E biotinică,modulată pozitiv de
N-acetilglutamat)
REGLAREA
 Sinteza ureei

2. Transferul carbamoilfosfatului pe
ornitină
E- ornitin-carbamoil-transferază
 Sinteza ureei
 3. În citozol: condensarea citrulinei cu Asp
 Sinteza ureei
 4. scindarea argininosuccinatului
 Sinteza ureei
 5.Scindarea argininei în ornitină şi uree
 E- Arginaza: activată- Co, Mn; inhibată- ornitină şi Lyz
 Ornitin Carbamoil
Transferaza

Citrulin
Ornitin

ArgininoSuccinat Aspartat
Ureea Arginaza Sintetaza ATP

Arginino
Arginina Succinat
Liaza

ArgininoSuccinat
 Stoichiometria procesului

 CO2 + NH3 + 3ATP + Asp + 2H2O →

Urea + 2ADP + 2Pi + AMP + PPi +
fumarat
 Pentru sinteza ureei sunt necesare 4 legături
macroergice fosfat
 Ureea este netoxică – se elimină prin urină (25-30
g/24 ore) - variază proporţional cu cantitatea de
proteine îngerate
 VALORILE UREEI
 Valoarea normală a ureei serice 15-40 mg/dl
 • Nivelul ureei serice depinde de
 – Aportul de proteine
 – Sinteza hepatică
 – Rata eliminării urinare
 – Hipercatabolismul proteic şi reducerea funcţiei
renale → ↑nivelul ureei serice
 • Cantitatea de uree eliminată în urina este de 15-30
g/24 ore şi variază proporţional cu cantitatea de
proteine ingerate.
 • Testul ureei serice poate fi utilizat pentru evaluarea
funcţiei glomerulare
 Relaţia ciclul ornitinic- ciclul
Krebs

 Ciclul ornitinic e dependent energetic şi

metabolic de ciclul Krebs:
1. Energetic – sinteza ATP în ciclul Krebs şi
consumul lui în ciclul ornitinic
2. Metabolic – fumarat (se include în ciclul Krebs) -
Malat---trece în MC----OA
OA---prin transaminare --- Asp
Asp---ureogeneză
Relaţia ciclul ornitinic- ciclul Krebs
 HIPERAMONIEMIA
 În normă NH3- pînă la 50 -60 μmol/l
 Mărirea c% NH3 în sânge (peste
valoarea de 1000 μmol/l) –
hiperamoniemie – efect neurotoxic
 Cauzele:
 A. dobândite (afecţiunile ficatului:
hepatite, ciroze, insuficienţă renală)
 B. ereditare
 Dereglările ereditare ale ciclului
ureogenetic

1. Tipul I al hiperamoniemiei – carenţa

carbamoilfosfat sintetazei
2. Tipul II al hiperamoniemiei – carenţa ornitin-
carbamoil transferazei (cel mai frecvent)
3. Citrulinemia clasică – carenţa argininosuccinat
sintetazei
4. Aciduria argininosuccinică – carenţa
argininosuccinat liazei
5. Hiperargininemia – carenţa arginazei
Toate tipurile ereditare – conduc la retard mintal.
 Manifestări:
1. Hiperamoniemie
2. Hiperglutaminemie
3. Greţuri, vomă
4. Convulsii
5. Dereglări mixte ale EAB
6. Hiperventilare
7. Hipotermie
8. Edem cerebral
9. Encefalopatie hepatică şi evoluţie spre
comă, deces
 PRINCIPIILE DE TRATAMENT AL
HIPERAMONIEMIEI

 Limitarea aportului alimentar de proteine

 Administrarea unor compuşi ce leagă
covalent AA, cu formarea unor compuşi
azotaţi ce pot fi excretaţi prin urină
 Exemplu:
 1. Fenilbutiratul (se administreză pe cale
orală) este convertit în Fenilacet + Gln →
fenilacetil-glutamină → se excretă prin
urină → are loc stimularea sintezei Gln →
micşorarea C% amoniacului.
 PRINCIPIILE DE TRATAMENT AL
HIPERAMONIEMIEI
 2. Acidul benzoic + glicina →acidul
hipuric →se excretă prin urină.
 Insuficienţa de glicină se
compensează cu sinteza sa din
Serină sau din NH3 и CO2 →
micşorarea C% amoniacului
 SINTEZA AA NEESENŢIALI
 I. din intermediarii de degradare a
glucidelor:
1. glutamat + piruvat------- -cetoglutarat +
alanina
 SINTEZA AA NEESENŢIALI
 I. din intermediarii de degradare a
glucidelor:
2. DHAP--3-fosfoglicerat ----------- serina
---- glicină

3. Gl 6P ---ribozo-5-fosfat –
fosforibozilpirofosfat--His
 SINTEZA AA NEESENŢIALI
 II. din metaboliţii ciclului Krebs prin
transreaminare
1. -cetoglutarat + NH3 + NADPH+H → glutamat +
NADP
 SINTEZA AA NEESENŢIALI
 II. din metaboliţii ciclului Krebs
 2. Glu + OA----- -cetoglutarat + Asp
SINTEZA AA NEESENŢIALI
 IV: din aminoacizi esenţiali

O2+ THBP
Phe----- --------- Tyr + DHBP + H2O

Met --------------- Cys

SINTEZA AA NEESENŢIALI
SINTEZA AA NEESENŢIALI
III.
Proteinele
celulare Ficat

AA Ceto acizii

Ala din
muşchi

Glu
din muşchi
şi alte ţesuturi
 SOARTA
SCHELETELOR
DE CARBON A AA
 OBIECTIVELE
• Acidul tetrahidrofolic. Rolul lui în sinteza serinei, metioninei,
glicinei, nucleotidelor purinice şi pirimidinice. Anemia
megaloblastică.
• Metabolismul metioninei şi al cisteinei. Sinteza şi utilizarea S-
adenozilmetioninei. Sinteza şi rolul creatin-fosfatului.
Hiperhomocisteinemia.
• Metabolismul glicinei şi al serinei (biosinteza, rolul metabolic,
catabolismul). Hiperoxaluria.
• Metabolismul argininei. Sinteza NO: reacția, enzima, rolul
biologic.
• Metabolismul fenilalaninei şi al tirozinei. Rolul acestor aminoacizi
în sinteza altor compuşi. Patologia ereditară a metabolismului
fenilalaninei şi tirozinei (fenilcetonuria, alcaptonuria, albinismul).
• Metabolismul triptofanului. Rolul lui în sinteza substanțelor
biologic active (serotonina, melatonina).
• Metabolismul aminoacizilor dicarboxilici – Asp, Asn, Glu, Gln.
Sinteza, rolul metabolic, catabolismul.
Utilizarea scheletului de carbon
al AA
 Scheletul de carbon al celor 20 AA se modifică în:
1. piruvat,
2. acetil CoA;
3. acetoacetil CoA;
4. OA,
5. alfa-cetoglutarat;
6. succinil CoA;
7. fumarat.
 AA GLUCOFORMATORI ȘI
CETOFORMATORI
 AA glucoformatori: servesc pentru sinteza Gl (Ala, Gli,
Ser, Cys, Asp, Asn, Glu, Gln, Arg, Pro, His, Met,
Tre, Val)
 AA cetoformatori: servesc pentru sinteza de lipide şi
corpi cetonici. Leu, Lys – exclusivi cetogeni
 AA gluco şi cetoformatori: Phe, Tyr, Trp, Ile
Soarta scheletului de carbon
 Acidul tetrahidrofolic – este Co
ACIDULUI FOLIC
 Acidul folic
 VITAMINĂ
 ESTE FORMATĂ:
1. PTERIDINĂ
2. ACID PARA-
AMINOBENZOIC
3. GLU
 Acidul tetrahidrofolic – THF sau
FH4
 Se formează din AF prin 2 reduceri consecutive (în
ficat)
 E- folatreductaza şi dihidrofolatreductaza
 Co – NADPH+H

AF DHF THF

NАDPН+ NАDP+ NАDPН+Н+ NАDP+

Н+
ACIDUL TETRAHIDROFOLIC
 ROLUL THF
 de transportator al unor fragmente cu un
singur atom de carbon (grupări
monocarbonice):
 -metil (-CH3),
 -metilen (-CH2-),
 -metenil (-CH=),
 -formil (- COH)
 -oximetil (-CH2-OH)
 -formimino (-CH=NH)

 ROLUL THF ÎN METABOLISMUL
PROTEIC:
 THF participă în metabolismul:
 Gly
 Ser
 Met
 Nucleotidelor purinice (sinteza IMP)
 Nucleotidelor pirimidinice
(timidilatului)
ROLUL TFH ÎN METABOLISMUL
Ser și Gly
ROLUL TFH ÎN METABOLISMUL
Gly
 ROLUL TFH ÎN
METABOLISMUL MET
ROLUL TFH ÎN METABOLISMUL
TIMIDILATULUI (TMP)
 ANEMIA MEGALOBLASTICĂ
 Anemia megaloblastică – insuficienţa AF
şi/sau vit B12
 Se caracterizează:
 Micşorarea cantitativă a eritrocitelor
 Pierderea Hb – eritrocitele devin de mărimi
mari
 Modificarea sintezei AN (ADN şi ARN)
 Micşorarea vitezei eritropoiezei
MECANISMUL ANTIBACTERIAL AL
SULFANILAMIDELOR
 MECANISMUL ANTIBACTERIAL AL
SULFANILAMIDELOR
Preparatele sulfanilamidice inhibă sinteza
acidului folic la bacterii deoarece:
 Prin inhibiţie competetivă inhibă sinteza folatului
 Se pot utiliza ca pseudosubstrate (specificitate
de substrat relativă).
În rezultat se dereglează sinteza acizilor nucleici
şi se reduce diviziunea bacteriilor
 METABOLISMUL AA
 A. SINTEZA
 B. REACŢIILE METABOLICE
 C. CATABOLISMUL
METABOLISMUL MET ȘI
CYS
 Metionina. S-Adenozilmetionina

 A. Met – AA esenţial,
glucoformator
B. REACŢIILE METABOLICE ALE Met
 1. Sinteza S-adenozil metioninei
 2. Sinteza Cys
 3. Sinteza glucozei
 4. Sinteza proteinelor
SINTEZA S- ADENOZILMETIONINEI
ROLUL S ADENOZIL -MET
 donor de gruparea - CH3
a. Sinteza fosfatidilcolinei din fosfatidiletanolamină
b. Sinteza adrenalinei din noradrenalină
c. Sinteza creatinei
d. Sinteza carnitinei
e. Sinteza anserinei
f. Sinteza carnozinei
g. La metilarea BA purinice şi pirimidinice: N1-
metiladenozin, metilguanozin (N2,N7)
ROLUL S ADENOZIL -MET
 SOARTA HOMOCISTEINEI
 A. Resinteza Met (necesită folat şi
metilcobalamină – derivatul vitaminei B12)
 B. Sinteza Cys (necesită PALP- B6)
E1 –cistationsintaza
E2 - cistationliaza

Necesită PALP
 SINTEZA CREATINEI
1. În rinichi:
 SINTEZA CREATINEI
2. În ficat:
 Creatina
 C% plasmatică a creatinei depinde de
dezvoltarea masei musculare şi de
existenţa unor procese inflamatorii
sau degenerative musculare.
 Creşterea CPK - MB: miopatii,
traumatisme musculare, inflamaţii ce
afectează ţesutul muscular CE CPK
MAI CUNOAȘTEȚI?
SINTEZA CREATINEFOSFATULUI

3. În ţesutul muscular:

E - creatinkinaza
 CREATINFOSFATUL
 Creatinfosfatul – singurul compus cu legături macroergice
pe care organismul îl poate depozita în muşchi (cedînd
fosfatul formează ATP).
 La un efort fizic - se formează ATP mai rapid (decît
formarea lui pe seama glicolizei sau a LR)
ce asigură menținerea nivelului de ATP pe parcursul
primelor minute de contracție musculară intensă
 Nivelul creatinfosfatului este proporțional cu masa
musculară

 Prin ciclizare spontană se transformă în creatinină

(proces ireversibil)
SINTEZA CREATININEI
 CREATININA
 Creatinina
se elimină cu urina (15
mmoli pe zi)
 Raportul dintre creatinina plasmatică/
creatinina urinară este un indicator al ratei de
filtrare glomerulară.
 ↑creatininei sanguine - indicator al disfuncției
renale
 ↓ creatininei urinare – scăderea masei
musculare (paralizie sau distrofie musculară)
 C. CATABOLISMUL Met
 Pînă la succinil Co A
 Schema:
a. Met → SAM → S AHC → homocisteină
b. Homocisteina+Ser → cistationina → NH3, Cys, alfa
cetobutirat
d. Cetobutiratul → propionil CoA →
metilmalonil CoA → succinil CoA
Catabolismul Met – succinil CoA:
a . Met---S-adenozilMet---S-adenozil-homocistein--
homocisteină+adenozin
C. CATABOLISMUL Met
 B.
 C. CATABOLISMUL Met
c. Cetobutiratul---propionil CoA----metilmalonil CoA---succinil
CoA
 METABOLISMUL Cys
 AA neesenţial
 glucoformator
 A. Sinteza Cys:
Din Met donează ce donează SH (homocisteină)
şi Ser (scheletul carbonic)
 Hiperhomocisteinemie
 Concentratia normala a homocisteinei = 5-15μmoli/L
(media 10μmoli/L)
 Hiperhomocisteinemie (HHcy) > 15μmoli/L.
 moderată: 15-30μmoli/L
 intermediară: 30-100μmoli/L
 severă: >100μmoli/L
 Cauze:
 factori genetici (defect/deficiența homocistein-metil-
transferazei; cistationsintazei; transport defectuos B12
sau sinteza defectuoasa de coenzima)
 Nutriționali: deficit de vit B6, acid folic sau B12
 Hiperhomocisteinemie
 Prevalenţa HHcy în
 - populaţia generală 2-7%
 - cardiopatia ischemică 10-30%
 - bolile cerebrovasculare 35-40%
 -arteriopatiile periferice 47-59%

 • HHcy este considerată un factor independent de

risc pentru
 - bolile cardiovasculare
 -Aterotromboză
 HHcy intensifică stresul oxidativ
 Hiperhomocisteinemie
Lezarea directă a peretelui vascular:
Disfuncţia & Apoptoza celulelor endoteliale
Hipertrofia & hiperplazia miointimei vasculare
Stimularea adezivităţii & agregării trombocitelor
Stimularea inflamaţiei
Stimularea coagulării
Formarea plăcii ateromatoase
Vasoconstricţie
B. Reacţiile metabolice ale Cys
 Formarea legăturilor disulfidice din
proteine, E, Co
 La sinteza:
1. glutationului
2. taurinei (AB)
3. fosfopanteteinei (grupare prostetică a
PPA şi grupă funcţională a HSCoA)
4. proteinelor
5. glucozei
C. Catabolismul Cys
 CISTINURIE
 Cauza – defect de transport a Cys şi AA bazici
ce conduce la incapacitatea absorbţiei AA la
nivel intestinal şi renal.
 Cys se reduce în cistină (puţin solubilă).
 Precipitarea cistinei sub formă de calculi renali,
care pot produce blocarea tractului urinar.
Metabolismul glicinei şi serinei
 Gly, Ser,– AA neesenţiali,
glucoformatori
Metabolismul glicinei şi serinei
 A. Sinteza Gli:
a. Ser
b. CO2+NH3+N5-N10-metilenTHF
c. Tre
d. din etanolamina
A. SINTEZA Gly
 B. Reacţiile metabolice a Gly
 Gly participă la sinteza:
1. Serinei
2. Creatinei
3. Hemului
4. Glutationului
5. AB conjugaţi
6. Acidului hipuric
7. Purinelor
8. Proteinelor
9. Glucozei
10. lipidelor
 C. Catabolismul Gly

1. Gly ---Ser----Piruvat
2. Gly---a glioxilic (+NH3)----CO2+acid
formic (captat de FH4)
3. Gly---CO2+NH3+N5-N10-metilenTHF
 Dereglările metabolismului Gly

 Hiperglicinemie - ↑ c% Gly în sânge, datorată

deficitului enzimatic în catabolizarea ei.

 Clinic: dereglări ale SNC, hipotonie,

convulsii,dereglări ale respiraţiei.
 Dereglările metabolismului Gly

 Glicinurie - ↑ c% Gly în urină, în sânge fiind

normală.

 Apariţia calculilor de oxalaţi , dar în urină oxalaţii

sunt în normă.

 Cauza:
 dereglări în metabolismul glioxilatului
 micşorarea reabsorbţiei Gly în rinichi
 Dereglările metabolismului Gly
 Hiperoxalurie – excreţia urinară a unor cantităţi
mari de oxalați ( independentă de alimentarea cu
oxalaţi).
 Apare nefrolitiază (calculi de oxalat de calciu),
insuficienţă renală.
 Insuficienţa renală şi hipertonia sunt cauzele
decesului în fragedă vârstă.
 Cauza: deviaţia catabolizării Gly spre o cale
minoră- ce conduce la formarea acidului oxalic
(dezaminarea glicinei duce la formarea
glioxilatului – precursorul oxalatului)
 A. Sinteza Ser:

a. din 3-fosfoglicerat (din glicoliză)

b. din Gly
 B. Reacţiile metabolice a Ser
 Ser participă la sinteza:
1. Cys
2. Gly
3. Sfingozinei (SM și GL)
4. Fosfatidiletanolaminei
5. Proteinelor
6. Glucozei
7. Lipidelor
8. Sinteza proteoglicanilor (la grupa –OH a
“cor”-proteinei se ataşează trizaharidul de
legătură şi ulterior glicozaminoglicanii)
 C. Catabolismul Ser
 Ser:- piruvat: Serindehidratazei
 Metabolismul argininei.
Sinteza NO: reacția, enzima, rolul
biologic
A. Arg – aminoacid semiesențial
(intermediar în sinteza ureei)
B. Rol metabolic:
1.Sinteza NO
2. Sinteza ureei
3. Sinteza sperminei
4. Sinteza ornitinei
SINTEZA NO
 Clasificarea NO-sintetazelor
Grupul de Reprezentantul Gena Localizarea Funcţia
enzime codificatoar
e
cNOS eNOS NOS3 endoteliu vasodilatare

nNOS NOS1  ţesut nervos comunicare

 muşchii intracelulară
scheletici de
tip II
iNOS iNOS NOS2A, NOS2B,  sistemul imun răspunsul imun
NOS2C  sistemul
cardiovascular

bNOS bNOS multiple specii Gram(+) protecţie de

stresul
oxidativ,
antibiotice şi
atacul imun
 Mecanisme de acţiune a NO

 Oxidarea proteinelor ce conţin Fe (hem)

 Activarea guanilatciclazei solubile
 Nitrozilarea grupelor sulfhidrice a proteinelor, avînd
drept intermediar activ anhidrida azotică (N2O3)
Spectrul activităţii biologice al NO
 Reglator - purtător al semnalului intercelular
şi ca mesager secund intracelular.
 Protector faţă de diferite substanţe toxice şi
agenţi patogeni (antioxidant; antiproliferativ,
antimicrobian)
 Toxic faţă de celulele proprii ale organismului
·O2− + ·NO → ONO2−
 în 1/3 de cazuri catabolismul peroxinitritului trece pe calea formării
radicalilor liberi:
ONOO− + H+ → ONOOH → ·OH + ·NO2
 Radicalul hidroxil format este unul dintre cei mai periculoşi compuşi
în organism
Acţiunea
NO:
• Antioxidantă

• Sinteza GMPc

• Activarea canalului K+
la nivel membranar

• Inhibarea oxidării mitocondriale

• Vasodilataţie

• Efecte antiapoptotice

• Inhibă agregarea trombocitelor

Protecţie tisulară
 Implicarea în geneza
proceselor patologice

 În caz de insuficienţă a producţiei de NO pot

apărea:
1. Hipertensiunea arterială
2. Creşterea riscului apariţiei aterosclerozei
3. Maladii ale tractului gastro-intestinal (boala
Hirschprung, acalazie esofagiană,
pseudoobstrucţia intestinală cronică)
 C. Catabolismul Arg

 Are loc până la alfa cetoglutarat

 Metabolismul Phe (Fen) şi Tyr
A. Sinteza
1. Phe – AA
esenţial
2. Tyr – AA
neesenţial-
se
sintetizează din
Phe
SINTEZA Tyr
 Fenilcetonurie:
 Cauza:
1. DEFICITUL FENILALANINHIDROXILAZEI
2. DEFICITUL DIHIDROPTERIDIN-REDUCTAZEI
(MALIGN)
 acumularea Phe- fenilpiruvat- fenillactat sau
fenilacetat (eliminaţi prin urină).
 În ficat fenilacetat + Gln---- fenilacetilGln (urina)
 Fenilpiruvatul - substanţă toxică în special pentru
SNC
 MANIFESTĂRILE CLINICE ÎN
FENILCETONURIE
 Retard mintal
 Demielinizări ireversibile
 Tulburări motorii
 Diminuată sinteza DOPA- melaninei;
serotoninei.
 Dietă strictă
 B. Reacţiile metabolice

 Din Phe şi Tyr se sintetizează:

1. dopamină
2. Adrenalina, noradrenalina (hormonii
medulosuprarenali);
3. Iodtironinele (triiodtironina, tiroxina)-
hormonii tiroidei;
4. Melanina (pigmentul organismului);
5. biosinteza proteinelor, enzimelor, unor
hormoni, peptidelor biologic active etc.
Sinteza catecolaminelor
Sinteza melaninei
Sinteza melaninei
 Albinismul
 apare în rezultatul deficienţei echipamentului
enzimatic participant la biosinteza melaninei.
Bolnavul este lipsit de pigment:
 alb absolut (pielea şi părul se decolorează)
 Sunt afectaţi de razele solare directe (pielea se
afectează, apare hiperemie, ulceraţii etc.)
 Scăderea acuităţii vizuale
 • Nistagmus (mişcări involuntare & sacadate, de
mică amplitudine,orizontale, verticale sau circulare
ale ochilor)
 • Fotofobie
Albinism
 C. Catabolismul Phe şi Tyr
 Pănă la fumarat și acetoacetat
 1.
Catabolismul Phe şi Tyr
Catabolismul Phe şi Tyr
 Alcaptonuria
 - lipsa homogentizinatoxidazei:
acumularea a.homogentizinic în ţesuturi
şi eliminarea lui cu urina
 urina se colorează în albastru sau negru
 colorarea ţesuturilor (conjunctiv:
cartilagiile nasului, urechile se întunecă).
 artrită la nivelul articulaţiilor mari.
Catabolismul Phe şi Tyr
Catabolismul Phe şi Tyr
 TIROZINEMIILE
 Tirozinemia de tip I- lipsa de fumarilacetoacetază,
maleilacetoacetază: vomă, diaree, deficienţa de
creştere (acută- exitus 6-8 luni, cronică – moartea
la 10 ani)
 Tirozinemia de tip II –
lipsa Tyr transaminazei ficatului – mărirea c
%Tyr, afecţiuni a pielii şi ochiului, retard mintal
moderat, dereglarea coordonării mişcărilor
 Tirozinemia neonatală- deficit de
hidroxifenilpiruvathidroxilază
mărirea c% de Fen şi Tyr în sânge; în urină: Tyr,
tiramina, hidroxifenilacetat.
 Metabolismul Trp
 A.Trp – AA esenţial,
 glucoformator şi cetoformator
 B. Reacţiile metabolice:

1. sinteza serotoninei
2. sinteza triptaminei
3. sinteza Ala
4. Sinteza NAD
5. Prin acetilarea şi
metilarea
serotoninei se
formează
malatonina (h al gl.
pineale)
Sinteza melatoninei
 MELATONINA
 Localizare → Epifiză
 Sinteza
  este maximă noaptea!
  se reduce semnificativ prin expunere la lumină!
  este influenţată şi de somn, postură, dietă, activitate

 Funcțiile melatoninei:
 Reglează ritmul circadian
 Influenţează spermatogeneza şi ciclul menstrual
 •
C. Catabolismul Trp:
acetoacetil CoA—Acetil CoA
în timpul catabolizării produce:
a. Ala - piruvat
b.NAD şi NADP (din
hidroxiantranilat)
CATABOLISMUL Trp
 AA dicarboxilici

 Asp şi Glu – AA neesenţiali, glucoformatori

 A. SINTEZA Glu
1. prinreacţii de transaminare
2. din alfa cetoglutarat (Glu)
 A. SINTEZA Asp
1. Prin transaminare
2. Din Asn
 B. REACŢIILE METABOLICE ALE
Asp şi Glu
Acidul glutamic și acidul aspartic participă la:
 sinteza proteinelor;
 reacțiile de transaminare ale aminoacizilor;
 transportul amoniacului (în formă de amide);
 dezintoxicarea amoniacului (Asp – sinteza
ureei, Glu – formarea sărurilor de amoniu);
 sinteza nucleotidelor;
 sinteza glucozei și a glicogenului (aminoacizi
glucoformatori).
 B. Reacţiile metabolice
 Glu participă la sinteza:
1. Gln
2. Pro
3. Arg
4. γ aminobutiratului
5. γ carboxiglutamatului
6. Glutationului
7. Este implicat în reacţiile de DO directă
B. Reacţiile metabolice
 B. Reacţiile metabolice
 Asp participă la sinteza:
1. Asn
2. Ureei
3. sinteza α- și β-alaninei;
4. sinteza carnozinei și anserinei;
5. sinteza N-acetilaspartatului în țesutul
nervos;
 C. Catabolismul:

 Asn + H2O----Asp --------- OA

 Gln + H2O---- Glu------------- – alfa -
cetoglutarat
 METABOLISMUL
NUCLEOPROTEINELOR
 OBIECTIVELE
 Digestia şi absorbţia acizilor nucleici.
 Biosinteza nucleotidelor purinice,
reglarea.
 Biosinteza nucleotidelor pirimidinice,
reglarea.
 Degradarea nucleotidelor purinice şi
pirimidinice în ţesuturi. Guta.
 DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA NP
 NP alimentare se supun în TGI următoarelor
modificări:
1. în stomac - denaturarea NP - separarea
proteinei de componenta nucleinică (P – se
digeră după mecanismul clasic)
2. În intestin – sub acţiunea endonucleazelor
(dribonucleazelor sau ribonucleazelor, E
pancreatice) – se scindează polinucleotidele
pînă la oligonucleotide
 DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA NP
 3. Sub acţiunea
fosfodiesterazelor (pancreatice)
– oligonucleotidele se scindează
în mononucleotide
 4. nucleotidazele (intestinale) şi
fosfotazele scindează nucleotidele
până la nucleozide şi P
 DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA NP
5. Nucleozidele sub acţiunea
nucleozidazelor sunt scindate până la
BA (purinice sau pirimidinice) şi pentoză
(R sau dR)
 ABSORBȚIA
 R sau dR şi P – se absorb prin difuzie
 BA purinice în celulele mucoasei intestinale
sunt transformate în acid uric, eliminat apoi
din circulaţie prin urină
 BA pirimidinice – se transportă cu ajutorul
transportatorilor membranari
 O parte din BA pirimidinice sub acţiunea
microflorei intestinale se transformă în
NH3, beta Ala şi aminoizobutirat
 O parte din produşii de digestie a NP – se
absorb sub formă de nucleozide
 BA purinice şi pirimidinice alimentare
nu sunt utilizate la sinteza AN tisulari
 Fondul nucleotidelor în organism se
realizează prin:
1. Sinteza de novo (90%)
2. Conversia parţială a ribonucleotidelor
în dribonucleotide
3. Interconversia nucleotidelor
4. Reutilizarea bazelor purinice
 Biosinteza “de novo “a
nucleotidelor purinice
 Are loc în ficat (de unde sunt reluate de eritrocite, creier, ce nu
le pot sintetiza)
 Precursorii nucleului purinic sunt:
 Biosinteza “de novo “a
nucleotidelor purinice
 1etapă: Sinteza IMP
1. Are loc în citozol
2. Succesiune de 10 reacţii (Gli, Asp, Gln,
CO2, FH4)
3. Necesită Mg, K, ATP. Se consumă 6
legături ~P (proces exergonic)
4. ireversibil
5. Predomină în ficat
1. SINTEZA 5-FOSFORIBOZIL-1-
PIROFOSFATULUI
2. Formarea 5-fosforibozil-
aminei
 Reglarea
 La nivelul PRPP sintetazei:
 A: Pi
 I: AMP, GMP, ATP,GTP,NAD, FAD, CoA
 Gln amidotransferaza:
 A: Gln, PRPP
 I: AMP,GMP,IMP, azaserina, acivicina
(anologii structurali ai Gln)
 Glucoza-6-P
Ciclul pentozofosfat

ATP AMP

Riboza-5-P 5-fosforibozil 1 pirofosfat

PRPP sintetaza (PRPP) Gln
PRPP
AA: amidotransferasa
Gli + Gln + Asp Glu
inozin 5-fosfo--
monofosfat Cofactori: ribozilamină
(IMP) N10-formil THF

N5N10-metenil
THF Se consumă 6
Sinteza inozin leg P,
monofosfatului (IMP) Proces
 2. SINTEZA AMP ŞI GMP

IMP NAD+, H2O

Asp, GTP

GDP, Pi NADH+H+
adenilosuccinat XMP
Gln, ATP

fumarat Glu
AMP, PPi
АМP GMP
SINTEZA AMP

E1-adenilosuccinatsintetaza

E2-
adenilosuccinatliaza
SINTEZA GMP
Biosinteza nucleotidelor cu
legături fosfat macroergice
 Reglarea la nivelul AMP şi GMP
1. Inhibiţie feed-back de produşi finali:
 AMP-inhibă Adenilosuccinat sintetaza
 GMP- inhibă IMP DH

2. Utilizarea “încrucişată” ca substrate

 ATP stimulează sinteza GMP
 GTP - stimulează sinteza AMP
 PRPP sintetaza

PRPP amido-
transferaza

IMP

GMP AMP

GDP ADP
inhibiţia alosterică

Înhibiţia alosterică a sintezei purinelor;

ATP stimulează sinteza GMP; GTP stimulează sinteza AMP.
 Interconversiunile şi
reutilizarea purinelor
 La hidroliza AN, nucleozidelor se formează BA purinice
libere
 Aceste împreună cu BA sintetizate
de novo alcătuiesc fondul
metabolic comun accesibil tuturor
celulelor
 Reutilizarea bazelor purinice

 Purinele libere, din catabolismul AN

tisulari, se reutilizează în nucleotide şi
sunt utilizate din nou la sinteza AN.
 Sinteza AMP din A
E-adenilofosforiboziltransferaza
 Sinteza GMP din G
 Sinteza IMP din hipoxantină
E- hipoxantin guaninfosforiboziltransferaza
Sinteza AMP din A
 SINTEZA IMP ŞI GMP
Guanina + PRPP –GMP +PP
Hipoxantina +PRPP – --- IMP +PP
II cale: Încorporarea purinei în nucleotid
în două etape (minoră):
 2a.ribozo-1-fosfat + purină <▬►
nucleozid+H3PO4
E-nucleozidfosforilaza
 2b. nucleozid + ATP ▬► nucleotid
+ADP
E- nucleozidkinaza
 Catabolismul purinelor

Are loc pînă la acidul uric

Catabolismul purinelor
Catabolismul purinelor
 Acidul uric
 Acidul uric se formează din:
 Nucleotide exogene (intestin)
 Din AMP şi GMP rezultate din degradarea AN
tisulari
 Din GMP şi AMP sintetizaţi de novo
 Acidul uric – compus greu solubil în H2O.
 În plasmă şi lichidele intersteţiale se găseşte ca
sare monosodică- monourat de sodiu, fiind ceva
mai solubil.
 Este un AO puternic
 Acidul URIC
 Însânge c% acidului uric e de 0,15-0,47
mmol/l
 Excreţia de acid uric în 24 ore este de 400-
600 mg (0,4-0,6g)
 Mărirea c% de acid uric - hiperuricemie
Guta

 sindrom clinic caracterizat prin hiperuricemie

şi artrită acută recurentă
 Guta
 Se caracterizează prin hiperuricemie.
 Deosebim:
 Primară – rezultat al erorilor înăscute a
metabolismului
 Secundară – cauzată de alte maladii
(cancer, insuficienţă renală cronică,
traumatisme, chimioterapii, infecţii cronice,
acidoza metabolică)
 Guta
 Dureri artritice episodice, cronice – reacţia
inflamatorie declanşată de cristalele de urat
fagocitate de leucocite
 Nefrolitiază – favorizată formarea calculilor de
urat (în urinele mai acide şi de acid uric)
 Depozite de acid uric în ţesuturi moi (tofi gutoşi)
– creşterea c% uratului în sânge, depăşirea
pragului de solubilitate, determină precipitarea
uratului monosodic în jurul articulaţiilor de la
extremităţi
Guta
Atacul de gută
• de obicei nocturn
• dureri atroce
• tumefacţii, eritem,
tensiune locală
• poate afecta:
genunchii, cotul,
încheietura mâinii,
rar şoldurile
Guta
Tofii gutoşi
• formaţi din depozite
subcutanate de
cristale de urat
 întâlniţi la bolnavii cu
gută cronică
Guta
Nefrolitiaza
• complicaţie comună
în gută
• depunerea
cristalelor de uraţi
la nivelul ţesutului
renal şi al tractului
urinar cu formarea
de calculi renali
Guta
 Guta. Etiopatogeneza.
 Factorul decesiv al hiperuricemiei – este
creşterea c% de PRPP.
 Cauzele:
 1.sinteza crescută
 2. încetinireai ritmului de utilizare.
 creşterea c% de PRPP
 Deficitele enzimatice ce măresc nivelul de PRPP
(acid uric) pot fi:
 PRPP-sintetaza – activitate catalitică crescută

 Deficienţa de hipoxantin-guanin- fosforibozil

transferazei (HGPRT) - reutilizarea guaninei şi
hipoxantinei – la sinteza de IMP şi GMP

 Deficit de Gl-6 fosfotază (Gl 6 P nu ia calea

gluconeogenezei dar a ciclului pentozofosfat –
creşte c% de R-5P – creşte C% şi de PRPP.
 Tratamentul gutei

 Administrare de alopurinol
(analog structural al hipoxantinei)
– inhibă xantinoxidaza şi
împedică transformarea
hipoxantinei în xantină şi în acid
uric. Hipoxantina şi xantina (sunt
mai solubile) nu se depun în
ţesuturi şi sunt excretate ca
produşi finali ai purinelor.
 Sd Lesch-Nyhan
 Cauza: deficit de hipoxantin-guanin-
fosforiboziltransferază
 Se transmite recesiv legat de cromozomul X
 Hiperuricemie
 Schimbări neurologice: retard mental,
automutilare
 Tofi gutoşi
Biosinteza de novo a
nucleotidelor pirimidinice
 Precursorii nucleului pirimidinic:
 Biosinteza de novo a
nucleotidelor pirimidinice
 1. Formarea carbomoil fosfatului (citozolică)
 Formarea de UTP şi de CTP

 1. UMP +ATP ▬►UDP+ADP

 2. UDP +ATP ▬►UTP+ADP
 CTP se formează din UTP sub acţiunea CTP- sintetazei:
Sinteza CTP
 Biosinteza
dezoxiribonucleotidelor
 Are loc din nucleozid difosfaţi (dADP, dGDP, dCDP,
dUDP) prin reducerea de ribozil (în poziţia 2) în 2-
dezoxiribozil cu ajutoril tioredoxinei
 Biosinteza dezoxiribonucleotidelor
 1.NADPH+H transferă echivalenţii
reducători pe o proteină mică –
tioredoxina ,
 2. sub acţiunea tioredoxin reductazei –
tioredoxina se reduce.
 3. sub acţiunea ribonucleotid reductazei
se reduce restul ribozil la dezoxiribozil
 Sinteza de d-TMP

Se formează din

dUMP
dUDP dUTP 
dUMP dTMP

dCDPdCMP
dUMPdTMP
Sinteza de d-TMP
 PREPARATE ANTICANCEROGENE
 Inhibitorul timidilat
sintazei – 5 fluoruracilul
 Inhibitorul
dihidrofolatreductazei –
metotrexatul
 Astfel se inhibă sinteza
ADN (utilizate pentru a
diminua rata de creştere
a celulelor canceroase)
 INHIBITORS OF N5,N10 METHYLENETETRAHYDROFOLATE
REGENERATION

dUMP dTMP

thymidylate synthase
N5,N10 – METHYLENE-THF DHF
X

NADPH + H+
GLYCINE FdUMP
dihydrofolate reductase
serine hydroxymethyl
transferase NADP+
SERINE X

THF
METHOTREXATE
AMINOPTERIN
TRIMETHOPRIM
 Reglarea metabolismului
pirimidinic

 dATP – inhibă reducerea sa şi stimulează reducerea

dUDP şi dCTP
 TTP – inhibă reducerea pirimidinelor şi stimulează
reducerea purinelor.
Catabolismul pirimidinelor

Uracil Citozina Timina

-alanina -izobutiratul

NH3 СО2 NH3 СО2

Catabolismul pirimidinelor
Catabolismul pirimidinelor
 Reutilizarea nucleotidelor
pirimidinice

 BA pirimidinice nu sunt reutilizate

ci degradate (beta-Ala, beta-
aminoizobutiric +CO2 +NH3)
 DEREGLĂRILE METABOLISMULUI
PIRIMIDINELOR

 Oratacidurie
 Cauza - defect genetic al UMP sintetazei
 Clinic:
 Anemie megaloblastică (nu se supune tratamentului cu
acid folic)
 Schimbări neurologice
 Predispus la infecţii
 Formare de calculi
 Moarte prematură
 Tratament - uridin
 METABOLISMUL
CROMOPROTEINELOR
 Obiectivele
 Structura chimică şi rolul biologic al
cromoproteinelor.
 Digestia şi absorbţia cromoproteinelor.
 Biosinteza hemului. Reglarea procesului.
 Catabolismul hemoglobinei în ţesuturi. Legătura
dintre pigmenţii sanguini, biliari, urinari şi a
maselor fecale. Importanţa determinării lor în
diagnosticul şi diferenţierea icterelor.
 Metabolismul fierului în organism.
Structura chimică şi rolul biologic al CP

 proteine conjugate:
partea proteică+ partea neproteică:
pigment (substanţă colorată).
 Reprezentanţii:

1. clorofila,
2. hemoproteidele
3. flavoproteidele
 Rolul:

1. participă în fotosinteză,
2. respiraţia tisulară, reacţiile de oxido-
reducere
3. transportul oxigenului şi CO2
4. senzaţiile de lumină şi culoare
 Hemoproteidele
 substanţe complexe alcătuite din
proteine + hem (heterocicluri
tetrapirolice neproteice) şi ioni ai
metalelor
 Reprezentanţii principali:
 hemoglobina
 mioglobina,
 citocromii,
 catalaza
 peroxidaza
 Structura hemului

 4 inele pirolice
+Fe +punţi
metinice (α, β,
γ, δ)
 4 radicali
metil
 2 vinil
 2 resturi de a
propionic
 Digestia hemoproteinelor
 în tractul digestiv sub influenţa E - se
scindează în componenta proteică şi
hem.
 Proteina simplă degradează până la AA
după mecanismul clasic
 Hemul - nu se supune transformărilor şi
este eliminat cu masele fecale.

 Biosinteza Hemului
Succinil CoA + Fe2+
Glicina 
-Aminolevulinat HEM Protoporfirina IX
 sintaza Ferrohelataza
piridoxal fosfat 
dependentă
Coproporfirinogen III
- MITOCONDRIA
Aminolevulinat

-Aminolevulinat CITOPLASMA
(2 molecule)

Aminolevulinat

dehidrataza
Enzima conţine zinc

 
Porfobilinog Uroporfirinogen III Coproporfirinogen III
en 4 molecule
combinate
 Biosinteza hemului

 Substanţele iniţiale: Gli şi succinil-CoA,

 Localizare: în toate ţesuturile, dar cu intensitate
mai mare în celulele sistemului eritroformator din
măduvă, ficat şi splină.
 Etapele:
1. sinteza acidului aminolevulinic
2. Formarea porfobilinogenului
3. Formarea protoporfirinei IX
4. Unirea protoporfirinei IX cu Fe2+
1. Formarea acidului δ- amino-
levulinic

δ
E- δ aminolevulinatsintaza
(mitocondrială)
  δ ALS este o enzimă:
 mitocondrială
 piridoxal fosfat şi Mg++ dependentă

 Reglarea -ALA sintazei:

 1.- alosterică:
a. este inhibată de hem
2. Inducţie-represie
 sinteza este indusă prin scăderea c% hemului;
 represia – prin creşterea peste limitele normale a C
% hemului
 Acţiune inductoare o au: barbituricele,
insecticidele, sulfamidele, h. estrogeni
 Acţiune represoare: glucoza
 Hipoxia – măreşte activitatea E în ţesuturile
eritropoietice, fără efect în ficat
2. SINTEZA PORFOBILINOGENULUI
 Aminolevulinat dehidrataza

1. este o E citoplasmatică,
2. are ca cofactor ionul de Zn şi PALP.
3. Este inhibată alosteric de hem şi
hemoproteine.
4. Activitatea sa este diminuată în saturnism
(intoxicaţie cu Plumb) şi în alcoolism (acut
sau cronic).
Porphyrin from δ-aminolevulinate/heme (ferrochelatase)
 Patru molecule de porfobilinogenă se
condensează cu formare de uroporfirinogen III

 este prezentă în citoplasma hepatocitelor.

 E- porfobilinogendezaminaza+uroporfirinogencosintaza
 este termolabilă (se denaturează la 60°C).
 
 Decarboxilarea
uroporfirinogenului III
 Uroporfirinogen decarboxilaza - este o E
citoplasmatică (4 radicali de acid acetic – metil).
 Oxidarea
Coproporfirinogenului III
 Coproporfirinogen oxidaza: - E mitocondrială
(decarboxilează şi dehidrogenează oxidativ)
 ce transformă doi radicali propionil în vinil.
 Oxidarea protoporfirinogenului

 Protoporfirinogen oxidaza catalizează formarea

legăturilor duble în inelul porfirin
 Adiţionarea Fe
 Ferochelataza fixează atomul de Fer cu formare de
hem.
 Există mai multe izoenzime a ferochelatazei în
mitocondrii sau în citoplazmă care conduc la sinteza
de hemoglobină, citochromi.
 Porfiriile
 boli
metabolice produse de defectele
enzimatice în procesul de biosinteză a
hemului
 Se caracterizează prin supraproducţia,
acumularea şi eliminarea precursorilor
de hem
Mitochondria PORFIRIILE
GLICINa + SuccinilCoA Agent Orange
ALA sintaza
3p21/Xp11.21
-aminolevulinat(ALA)
ALA dehidrataza Porfiria deficienţei
9q34 ALA-dehidratazei
Porfobilinogen(PBG)
PBG dezaminaza Porfiria Acută
hidroximetilbilan
11q23 intermitentă
Uroporfirinogen III Porfiria eritropoietică
cosintaza 10q26 congenitală
uroporfirinogen III
Uroporfirinogen Porfiria
decarboxilaza cutanea tarda
1q34
coproporfirinogen III
Coproporfirinogen coproporfiria
oxidaza 9 erediatară
Protoporfirinogen IX
Protoporfirinogen porfiria
protoporfrin IX oxidaza 1q14 Variegată
Ferrohelataza protoporfiria
Hem 18q21.3
eritropoietică
 Simptomele clinice ale porfiriilor:
 Aceştia sunt metaboliţi toxici,
care determină:
 schimbări neurologice,
 tulburări psihiatrice
 leziuni cutanate manifestate
prin fotosensibilitate
 Clasificarea porfiriilor

1. primare – cauzate de defecte enzimatice

ereditare
2. Secundare – sunt consecutive altor afecţiuni
( diabet, intoxicaţie)
 Porfiriile primare după localizare pot fi:
- eritropoietice
- hepatice
- mixte
 Porfiriile eritropoietice

1. Porfiria eritropoietică congenitală

(Gunther)
2. Protoporfiria
 Porfiriile hepatice

1. Porfiria acută intermitentă

2. Porfiria variegata
3. Coproporfiria ereditară
4. Porfiria cutanea tarda
Transmiterea autosomal dominantă
Manifestare simpomelor tîrziu (pubertare)
Provocat de factori medicamentoşi (sulfamide,
estrogeni, anticoncepţionale)
 Porfiria eritropoietică
congenitală
 - afecţiune rară
 - autosomal recesivă
 Cauza: sinteza defectuoasă a uroporfirinogen III cosintetazei
 Supraproducerea de uroporfirinogen I şi coproporfirinogen I
(elimină prin urină şi masele fecale) – urina e de culoare roşie
 Eritrocitele se distrug prematur
 Clinic:
1. Hepatomegalie
2. Fotosensibilitate mare cu producerea de eriteme şi vezicule
ce lasă cicatrice
3. Dinţii roşii
4. Anemie hemolitică
5. “Setea de sânge”
 Protoporfiria
 este determinată de deficienţa sintezei
ferochelatazei
 Eritrocitele, plasma şi masele fecale conţin în
cantităţi mari protoporfirina IX
 Reticulocitele şi pielea prezintă fluorescenţă
roşie
 Ciroză
 urticărie
 Porfiria acută intermitentă
 Activitatea scăzută a
uroporfirinogensintetazei
 Creşterea c% de aminolevulinat şi
porfobilinogen (se elimină cu urina, ei sunt
incolori, dar în contact cu aerul şi lumina se
polimerizează – închid culoarea urinei)
 Simptome:
 Dureri abdominale
 Paralizii periferice
 Tulburări ale SNC (depresii, psihoze)
 Porfiria cutanea tarda
 Cea mai frecventă
 E cauzată de deficitul uroporfirinogen
decarboxilaza
 se măreşte c% uroporfirinogen I şi III
 Manifestările clinice:
 Fotosensibilitatea cutanată (eriteme, vezicule,
cicatrice
 Tulburări abdominale
 Tulburări neurologice
 Fluorescenţa ficatului
 Coproporfiria ereditară
 Defect enzimatic în sinteza
coproporfirinogenoxidaza (mitocondrială)
 eliminarea renală şi prin masele fecale a unor
cantităţi excesive de coproporfirinogen III (în
contact cu aerul se oxidează la coproporfirină
III, care este colorată în roşu)
 Clinic: simptomele porfiriei acute intermitente
+ fotosensibilitatea cutanată
 Porfiria variegata
 Micşorarea sintezei protoporfirinogen
oxidazei + ferochelatazei
 Mărirea c% de protoporfirină, coproporfirină,
uroporfirină
 La debutul bolii – se măreşte
aminolevulinatul şi porfobilinogenul în urină
 Apare o porfirină atipică- X – hidrofilă, ce are
ataşat un rest peptidilic
 Simptomele clinice – ca la coproporfiria
eriditară
 Catabolismul Hb
 Zilnic se degradează 6 g Hb (300 mg de hem)
 Durata vieţii eritrocitelor este de 120 zile
 Ruperea membranelor celulelor îmbătrînite
ale eritrocitelor – eliberarea Hb
 Catabolismul Hb
 1.Hb + haptoglobina – se formează
complexul Hb-Haptoglobină, fagocitat
de macrofagele sistemului RE
(reticulului endotelial) în special al
ficatului, splinei şi ganglionilor limfatici
 2. în RE al ficatului, splinei şi
ganglionilor limfatici

 2.a. sub acţiunea hemoxigenazei

microsomiale are loc oxidarea microsomială -
se obţine un intermediar – hidroxihemina (gr
OH la “C” metinic şi fierul în stare oxidată
(Fe3+).
 2b. scindarea punţii metinice (între nucleele
pirolice I şi II) sub acţiunea hemoxigenazei
(monooxigenază solicitantă de O2 şi NADPH,
se elimină CO – verdoglobina
 Catabolismul Hb

 3.Verdoglobina – pierde Fe şi globina –

se transformă în biliverdină.
 Globina este hidrolizată la AA
 Fe se leagă de transferină (este reciclat
sau depozitat în ficat)
 Biliverdina – pigment biliar de culoare
verde.
Catabolismul Hb
 Catabolismul Hb
 4.
reducerea
biliverdinei
(NADPH+H) la
nivelul punţii γ
metinice
/biliverdinreduc-
tazei/ - bilirubina
(galben-portocalie)
 Catabolismul Hb
 5. În sînge: bilirubina se leagă cu
albumina şi este transportată la ficat
Bilirubină liberă indirectă – 75% din toată
cantitatea (2,5-10 mg/l; 8,7-17 µmol/L)
Este toxică
Nu trece prin filtrul renal
Nu se elimină prin bilă
Reacţie indirectă cu diazoreactivul
Catabolismul Hb
 Catabolismul Hb
 Prin difuziune facilitată bilirubina trece în
ficat unde se leagă de 2 ligandine (Y şi Z-
care împedică ieşirea ei din hepatocite cât
şi pătrunderea în organite celulare):
 La c% mai mici de bilirubină ea se leagă
de exclusiv de proteina Y
 La c% mai mari de bilirubină ea se leagă şi
de proteina Z
 Catabolismul Hb

 6. În ficat: bilirubina se conjugă cu a

glucuronic activat (UDP glucuronat) sub
acţiunea bilirubin-UDP-glucoronil-
transferazei,
 Astfel se formează mono şi diglucuronid
(hidrosolubili)
 Bilirubina conjugată, directă
 Valoarea medie: 2,6 µmol/L
BILIRUBINA CONGUGATĂ
 Catabolismul Hb
 Sub formă de glucuronid se excretă prin bilă
– în intestinul subţire (o cantitate f mică
reabsorbită – ficat), dar cea mai mare parte
trece în intestinul gros
 7. În ileonul terminal şi intestinul gros -
glucuronidaza (produsă de bacteriile
microflorei intestinale) înlătură resturile
acidului glucuronic - bilirubina liberă
 bilirubina se reduce la urobilinogen
(mesobilirubinogen),
 Catabolismul Hb
 8. O parte mică din urobilinogen, se va
reduce la stercobilinogen.
 Ultimul cu masele fecale se elimină în mediul
ambiant – se oxidează pînă la stercobilină
Catabolismul Hb
 9. O parte din urobilinogen, se reabsoarbe
în sistemul v portae – se intorc în ficat – se
scindează la dipiroli, care se elimină cu bila
în intestin – ciclul entero-hepatic al
pigmenţilor biliari
 10. alta - se reabsoarbe la nivelul venelor
hemoroidale, care prin sistemul v cava
inferior nimereşte în sistemul general. Se
elimină pe cale renală cu urina (0,5-2,4 mg
timp de 24 ore)
Eritrocit
Stercobilin
excreted in feces Excreţia cu
Hemoglobina urina Urobilin

Globin
Urobilinogen
Heme
O2 formed by bacteria RINICH
Reabsorbţia inI
Heme oxygenase
INTESTIN sînge
CO

Biliverdina IX Cu bila spre intestin

NADPH
Biliverdin Bilirubin diglucuronat
reductaza (solubil în apă)
Ficat
NADP+
2 UDP-glucuronat
Bilirubina Bilirubin
(insolubilă în (insolubilă în
Prin sînge
apă) apă)
spre ficat

Catabolismul hemoglobinei
 Dereglările catabolismului Hb
 Icterul – ce se caracterizează prin:
1. Hiperbilirubinemie - creşterea c%
bilirubinei în sânge
2. Coloraţia specifică a tegumentelor
(galbena) şi lichidelor biologice
 Cauzele hiperbilirubinemiei
1. Creşterea v de formare a bilirubinei (creşterea
degradării hemului);
2. Scăderea capacităţii ficatului de a capta
bilirubina
3. Scăderea capacităţii ficatului de a conjuga
bilirubina
4. Perturbarea mecanismului eliminării prin bilă
5. Tulburări extrahepatice ale fluxului biliar
 3 tipuri de icter
 Prehepatic – hemolitic
 Hepatic (hepatocelular) –
parenhimatos
 Posthepatic – obstructiv
Normal: Bilirubina (directă şi indirectă) = 0,4 -1mg%.
Patologic: hiperbilirubinemie  colorare în galben tegumente şi mucoase; în:
• hemoliză excesivă (icter hemolitic)
• obstacol în calea scurgerii bilei în intestin (de obicei calculi în căile
biliare)(icter mecanic)
• hepatocitoliză (icter hepatic).
 Tipuri de ictere

A. hemolitic B. Hepatic C. Obstructiv

Exces de
hemoliză

 bilirubina neconjugată
 bilirubina  bilirubina neconjugată
(în sînge)
neconjugată (în sînge)
 bilirubina conjugată
(în sînge)  bilirubina conjugată
(se elimină cu bila)
 bilirubina conjugată (în sînge)
Icterul hemolitic - prehepatic

 Cauza – hemoliza masivă (degradarea

exagerată a eritrocitelor)
 însoţit de o creştere a bilirubinei libere
(indirecte), care depăşeşte capacitatea de
conjugare a ficatului.
 Pe contul ei creşte şi bilirubina totală
 cantitate crescută de pigmenți în mase
fecale și urină (intensitatea culorii în ele)
 Icterul hepatic (hepatocelular)

1. Premicrosomal
2. Microsomal
3. Postmicrosomal
Hepato premicrosomal
Sindrom Defect Bilirubina Clinic

Crigler- Incapacitatea 1. Bilirubinei 1. Icter

Najjar I - AR ficatului de a indirecte profund

produce 2. Bilirub 2. Dereglări
UDP- directă-abs SNC
glucuronil- în bilă
3. Moarte în
transferazei 3. Eliminarea
urobilinoge perioada
nului- neonatală
redusă
Hepato premicrosomal
Sindrom Defect Bilirubina Clinic

Crigler- Defect Bilirubinei Semnele bolii

Najjar II - AD parţial UDP- indirecte  sunt mai puţin
severe
glucuronil-
Apar în tinereţe
transferazei
Nu este afectat
SNC
Fenobarbital
 3. Boala Gilbert

 Cauzele:
a. Legarea atipică mai stabilă a
bilirubinei la albuminele
sanguine;
b. deficienţa captării bilirubinei
libere de către ficat
 C% bilirubinei indirecte moderat
, fără modificări în urină şi
masele fecale (creşte în stres,
inaniţie, exerciţii fizice)
4. Icterul neonatal “fiziologic”-
 hemoliza eritrocitelor
 + ”imaturitatea” ficatului de a prelua,
conjuga şi excreta bilirubina
 deficit de UDP- glucoronil transferază
 Bilirubina neconjugată trece bariera
hemato-encefalăcă- encefalopatie
toxică
  C% bilirubinei indirecte
 Tratament: doze mari de fenobarbital
 Hepatic microsomal-
hepatocelular
 Apare în hepatite acute virale, infecţioase; cronice,
alcoolice, medicamentoase şi ciroze hepatice.
 Provocat de afectarea principalelor funcţii
hepatice privind metabolismul pigmenţilor biliari
(captarea, conjugarea şi excreţia)
 Creşte bilirubina totală, directă, indirectă;
urobilinogenul în urină
 Hepatic postmicrosomal
 Provocat de perturbarea eliminării bilirubinei în
bilă şi colestazei exclusiv intrahepatice
 A. Ereditar:
 1. Sd Dubin-Johnson – defect al secreţiei
bilirubinei conjugate în canaliculele biliare
(biliubina conjugată mărită, culoarea ficatului
este închisă, urobilinogen crescut, pigmenţi
biliari prezenţi)
2. Sd Rotor – asemănător cu Sd Dubin-Johnson,
dar nu se produce sinteza pigmentului brun în
ficat
B. Dobândit – ciroza postnecrotică, biliară; atrezie
canaliculă biliară
 Hepatic postmicrosomal
 Creşte c% E, ce denotă colestaza:
 fosfotaza alcalină crescută
 gama glutamiltransferaza crescută
 5-nucleotidaza)+
 creşterea bilirubinei directe şi indirecte,
 urobilinogenul urinar micşorat sau lipseşte,
dar se detectează pigmenţi şi săruri biliare
 - urini hipercrome, scaun decolorat

 Icter posthepatic – mecanic
- obstructiv
 Tulburarea fluxului biliar – perturbarea
eliminării bilei (blocarea canalelor biliare)
 Cauzele:
1. Litiaza biliară
2. Neoplasme (căi biliare)
 Icter posthepatic – mecanic -
obstructiv
1. Creşte f mult bilirubina directă (conjugată) –
în sânge cât şi în urină - mai mare ca în icterul
hepatic;
2. cresterea sarurilor biliare,
3. hipercolesterolemie,
 4. în caz de obstrucţie totală – scaunul este
decolorat (acolic)
 5. rar urobilinogenul este în urină şi scaun
 clasic – urina este închisă la culoare (ca ceaiul
tare) = conţine bilirubina conjugată şi săruri
biliare
 VALOAREA PROBELOR DE LABORATOR IN
SINDROMUL ICTERIC

 EXAMENUL URINII:
 Bilirubina in urina:
- prezenta in icterul hepatic si
posthepatic
- absenta in icterul prehepatic
 Urobilinogenul:
- absent: certifica icterul obstructiv
- disociatia: bilirubina in urina
prezent si Ubg absent: in anumite
stadii de icter parenchimatos sever
VALOAREA PROBELOR DE LABORATOR
IN SINDROMUL ICTERIC
 EXAMENE DE SANGE:
 FA, GGTP: crescute in icterul mecanic
 Colesterolul: crescut in icterul mecanic; scazut in
icterul hepatocelular; normal in icterul prehepatic
 Fierul seric: crescut in icterul parenchimatos;
normal/scazut in icterul mecanic
 EXAMENUL DE SCAUN:
 Stercobilinogen: crescut in icterul hemolitic,
absent/diminuat in icterul obstructiv.
 METABOLISMUL Fe
 Conţinutul Fe în organism – 3-4 g/l, în
plasmă – 3,5 mg.
 Hemoglobina – 68%
 Feritina – 27%
 Mioglobina – 4%
 Transferina – 0,1%
 Enzimele – 0,6%
 MINERALE
Fierul
Fierul din organism = 4 g  3 compartimente:
1. Compartimentul sanguin (65%):
- în eritrocite, sub formă de Hb
- în plasmă (legat de transferină; = 60-150 microg/dl)

2. Compartiment de depozit (30%)

- în splină, ficat, măduvă hematogenă - 2 forme:
- feritina, compus hidrosolubil, eliberează uşor Fe 3+;
- hemosiderina = feritină parţial degradată; conţine fier
greu mobilizabil.

3. Compartimentul tisular (5%)

- în muşchi, sub formă de mioglobină (4%)
- în structura enzime (citocromi, peroxidaze etc.)(1%)
 MINERALE
Fierul
Necesarul de fier
= 1 mg/zi, asigurat de aportul alimetar uzual;
- necesar  în stări fiziologice (sarcină, cicluri
menstruale )

Aportul de fier
- dietă normală = 10 mg/zi (se abs. 5 - 10%)
- fierul rezultat din hemoliza normală.

Pierderile fier
(prin păr, piele, urină, scaun) = 1 mg/zi
 Absorbţia Fe
 În alimente fierul se află în formă oxidată
(Fe3+) – în componenţa proteinelor şi
sărurilor acizilor organici.
 Mediul acid al sucului gastric favorizează
eliberarea Fe
 Acidul ascorbic reduce fierul şi favorizează
absorbţia lui (se absoarbe doar fierul
bivalent).
 Absorbţia Fe are loc în special în duoden
 Reglarea absorbţiei Fe
 Este posibilă graţiei intervenţiei a 2
proteine:
 Feritinei
 Transferinei mucoasei duodenale (TMD)
Reglarea absorbţiei Fe
 În mod normal: are 3 direcţii:
 1. prin intermediul TMD se transferă spre
plasmă de unde este preluat de către
transferina plasmatică
 2. o parte din Fe absorbit este utilizat
pentru refacerea hemoproteinelor
mitocondriale
 3. altă parte este stocat sub formă de
feritină
 Reglarea absorbţiei Fe
 În cazul unei carenţe de Fe:
 Creşte sinteza şi c% TMD şi scade sinteza
de apoferitină din celulele mucoase
duodenale, iar ca urmare Fe nu va fi fixat
de în celule sub formă de feritină, dar va fi
transferat în plasmă.
 Reglarea absorbţiei Fe
 Încondiţiile unei supraîncărcări de Fe-
 se reduce sinteza de TMD, creşte însă
producţia de apoferitină care fixează Fe în
enterocite (când ele se descuamează Fe e
eliminat prin fecale)
 Transportul Fe în sânge

 Transferina - glicoproteină, sintetizată în

ficat, leagă doar Fe3+.
 Fierul se absoarbe în sânge Fe2+, care se
oxidează sub acţiunea ceruloplasminei în
Fe3+.
 O moleculă de transferină poate lega 1sau
2 atomi de Fe3+, dar concomitent cu
anionul СО3-.
 În normă saturaţia transferinei cu fier e de
33%.
 Transferul ferului în celule

 Transferina interacţionează cu receptorul

membranar
 → în celule se formează complexul Са2+-
calmodulină
 → fosforilarea receptorului
 → formarea endosomei
 → în mediu acid endosoma Fe se eliberează de
transferină
 → complexul receptor-transferină ce întoarce pe
suprafaţa membranei
 → аpotransferina trece în sânge
 Utilizarea Fe în ţesuturi

1. Sinteza proteinelor ce conţin Fe

2. Depozitează în componenţa feritinei.
 Feritina – proteină oligomeră
 Formată din 24 protomeri
 Poate să conţină până la 4500 atomi de Fe.
 Conţinutul mărit al feritinei se denotă în – ficat,
splină, măduva osoasă.
Feritina

 Concentraţia feritinei în sânge este

un indicator diagnostic important
ce reflectă starea depozitelor de fer
 Normă concentraţia medie:
 Femei – 30 μg/l
 Bărbaţi – 90 μg/l

 Metabolismul
şi transportul
Fierului în plasmă

Fe3+ fixat de
transferină
(GP cu origine
hepatică) 
transportat la
nivelul MH 
depozitat
Обмен железа
 Sideremia – modificări patologice
 Concentraţia plasmatică a fierului - sideremia -
incepe să scadă in momentul dispariţiei complete
a depozitelor de fier, stadiu denumit şi
sideropenie fără anemie, deoarece valoarea
hemoglobinei nu este modificată.
 Dacă se accentuează deficienţa poate apărea
anemia feripriva.
 Anemia feriprivă
 Hemoragii
 Sarcini repetate
 Ulcere şi tumori ale TGI
 Intervenţii chirurgicale ale TGI
 Manifestări clinice a anemiei feriprive
 -cutanate: modificări ale unghiilor;
-digestive:
 stomatită angulară (înrosirea si macerarea pielii
adiacente coltului gurii),
 glosită atrofică (pierderea papilelor linguale), 
 gastrităăatrofica (inflamaţia cronică a mucoasei gastrice,
cu pierderea celulelor gastrice glandulare),
 sindromul Plummer-Vinson (dificultatea de a înghiţi,
provocata de un diafragm esofagian şi anemia feriprivă),
sindrom de malabsorbtie (pierderea capacităţii
intestinului de a absorbi nutrienţii din mâncare);
-nazale: rinita atrofica (ozena).
 Anemia feriprivă
 hematiile sunt mai puţine ca numar, de
dimensiuni reduse si palide (hipocromie);
-hemoglobina este scazută
-micşorarea feritinei
 Supraîncărcarea cu fier

 Atăt timp cât acumularea de fier în exces se

limitează la sistemul macrofagelor şi nu duce la
leziuni ale celulelor – hemosideroză (ce nu este
nocivă)
 Atunci cănd excesul de fier se depune în organele
parenchimatoase (ficat, pancreas) se produce o
lezare peroxidativă a proteinelor din membrana
celulelor, ajugând la sclerozarea organelor
supraîncărcate cu fier.
 Această stare patologică e numită
hemocromatoză.
 HEMOCROMATOZA

 Manifestări clinice:
 Diabetul zaharat (destrucţia -celulelor
pancreasului)
 Ciroza ficatului
 Insuficienţă cardiacă (acumulare de fier în
miocard).
 Tratament- administrare de chelatori ai
fierului.