METABOLISMUL PROTEINELOR

 Nevoile de proteină în alimentaţie. Starea dinamică a

proteinelor. Valoarea biologică a proteinelor. Bilanţul
azotat.
 Digestia proteinelor în stomac şi intestin.
 Endo- şi exopeptidazele, specificitatea de acţiune a
proteinkinazelor.
 Proenzimele proteinkinazelor şi mecanismul convertirii lor
la enzime active.
 Reglarea secreţiei sucului gastric, pancreatic şi intestinal.
 Absorbţia aminoacizilor în intestin.
 Putrefacţia aminoacizilor în intestin.
 Alimentaţia proteică parenterală.
 Compoziţia sucului gastric şi modificările lui în patologie
Proteinele – substanţe macromoleculare de
natură polipeptidică.
Au un rol fundamental atît prin funcţiile lor
structurale (matricea tuturor ţesuturilor) cît şi
dinamice (rol de transport, control metabolic,
medierea unor reacţii biochimice etc.)
Necesarul de proteină în alimentaţie

 Sunt substanţe nutritive

deosebit de importante:
1. sunt singura sursă de N
asimiabil de organism;
2. sunt furnizatoare de AA
esenţiali
 Aportul zilnic exogen de
proteine este:
 La un adult – 100-120 g
 La un efort fizic – 130-150 g
 La copii – 55-75 g
Starea dinamică a proteinelor

• Proteinele din organism se reînnoiesc permanent.

• Pentru menţinerea constantă a proporţiei lor în ţesuturi, vitezele de
sinteză şi de degradare a proteinelor trebuie să fie egale, ceea ce
constituie o stare dinamică staţionară.
•
• Vitezele de reînnoire a proteinelor se exprimă prin timpul de
înjumătăţire (T1/2), ce diferă în diferite organe.
• De exemplu:
• T1/2 Pr musculare = 30 zile;
• T1/2 Pr hepatice = 5-6 zile;
• T1/2 enzimelor = ore, minute.
 Bilanţul azotat- BA
• Starea dinamică a proteinelor este reflectată de BA.
• BA al organismului - raportul dintre cantitatea de N îngerat şi
cantitatea de N excretat din organism (urină, fecale, salivă,
gl.sudoripare)
• exprimat în g/24 ore.
• Deosebim 3 tipuri de BA:
• echilibrat - Nîng = Nexcr;
• pozitiv – cantitatea de N îngerat > N eliminat (specific pentru
organisme în creştere, femeile în perioada de gestaţie, lactaţie);
• negativ – cantitatea de N ingerat< N eliminat.
• BA negativ se întîlneşte la persoanele de vârsta a treia şi în
patologii: cancerul, însoţit de caşexie, tuberculoză, nefrite,
combustii, înaniţie.
• Starea funcţională normală a organismului depinde de aportul de
proteine (AA) din exterior.
• De menţionat, că ea este influenţată nu numai de cantitatea ei ci şi
de calitatea proteinelor alimentare, ce au valoarea biologică diferită.
Valoarea biologică a proteinelor

• VB înaltă posedă proteinele ce au o componenţă

structurală mai apropiată de cea a proteinelor umane
şi care pot fi hidrolizate complet în TGI.
• VB a proteinelor alimentare este determinată de 2
factori:
1.AA ce întră în componenţa lor - de cantitatea AA
indispensabili - AA care nu se sintetizează în celulele
organismului ( 8 AA: Val, Leu, Ile; Liz, Met, Tre, Tri, Fen
şi
AA semidispensabili - Arg, His).
2. capacitatea organismului de a asimila AA proteinei
date.
Valoarea biologică a proteinelor
• Lipsa sau carenţa unui AA indispensabil din alimente duce la
afectarea absorbţiei celorlalţi AA.
• În aceste cazuri creşterea, dezvoltarea şi funcţionarea organismelor
vii e determinată de acea substanţa indispensabilă, care e absorbită
din alimente în cantitate cea mai mică (legitatea de minimum a lui
Liebig).
Fondul metabolic comun (FMC) al AA
• Spre deosebire de glucide, ce se acumulează în muşchi şi ficat,
sau lipide, ce se depun în ţesutul adipos, proteinele şi AA nu
depozitează.
• Unica rezervă a lor o prezintă FMC al AA
• FMC- este totalitatea AA liberi în organism de origine atât
exogenă (alimentele) cât şi endogenă (degradarea proteinelor)
care sunt utilizaţi pentru sinteza proteinelor de către celule.
• Ei prezintă circa 30g din totalitatea de 15kg de proteinele ale
organismului.
• Cantitatea majoră o constituie AA sanguini (0,35-0,65g/l).
• În condiţii extremale (nu este aport de AA din mediul ambiant)
FMC este completat prin degradarea proteinelor plasmatice şi
ale ficatului.
Digestia proteinelor în TGI

 Digestia proteinelor are loc în stomac şi intestinul subţire

sub acţiunea E proteolitice (hidrolaze) din sucul gastric,
pancreatic şi intestinal.
1. Toate aceste E catalizează hidroliza legăturii peptidice
2. între ele există diferenţe de specificitate.
3. sunt secretate de celulele producătoare în forme inactive –
numite proenzime (zimogeni).
Activarea are loc prin:
a. proteoliză parţială (detaşarea unor oligopeptide de la
capetele lor sau din interior, în urma căreia are loc formarea
conformaţiei active a CA al E.)
b. autocatalitic
E proteolitice
• Se disting: endo- şi exopeptidaze.
• Endopeptidazele – care asigură scindarea legăturilor
peptidice din interiorul lanţurilor polipeptidice.
• Exopeptidazele – E ce scindează legăturile peptidice formate
de AA terminali.
E proteolitice ale sucului gastric

1. Pepsina
2. gastrixina
3. renina (sugari).
 Pepsina
• se sintetizează de celulele principale ale mucoasei
stomacului sub formă de pepsinogen.
Pepsinogenul este activat la pepsina>
1. proteoliză parţială (H+ (HCl))
2. autocatalitic
H+
Pepsinogen -------------→ Pepsină
-42 AA
• PH optim 1-1,5
• este endopeptidază,
• Specificitatea - atacă legăturile peptidice la care participă –
prin grupările aminice – AA aromatici şi într-o mică măsură
- Met, Leu şi AA dicarboxilici
 Gastrixina (pepsina C) – un analog structural al pepsinei.
1. pH-ul optim de acţiune ~3, deaceia activitatea ei predomină
la copii.
2. Specificitatea de acţiune se manifestă asupra legăturile
peptidice din interiorul lanţurilor proteice, formate de a/a
dicarboxilici.
 Chimozina (renina) este prezentă în sucul gastric al
sugarilor.
 În prezenţa ionilor de Ca2+ chimozina transformă cazeina
laptelui în paracazeină (hidrolizată apoi de pepsină).
 Punctul izoelectric al reninei – 4,5.
 În stomac, ca urmare a acţiunei hidrolitice specifice a
pepsinei şi gastrixinei, din proteine se obţin polipeptide şi
eventual oligopeptide, nu însă AA liberi.
 Rolul HCl
• denaturarea parţială a proteinelor alimentare şi hidroliza proteinelor compuse;
• activarea pepsinogenului;
• menţinerea pH optim;
• acţiune antimicrobiană;
• participă la absorbţia Fe2+
• Stimulează secreţia secretinei
Sinteza HCl în stomac
 un proces complex asigurat de celulele secundare ale
mucoasei.
 CA
 Sinteza acidului carbonic: CO2 + H2O ---→ H2CO3
 disociază +
H2CO3 ---------→ HCO3ˉ + H
 Protonii H+ sunt transportaţi în lumenului stomacului printr-
un mecanism asemănător cu transportarea protonilor
dependent de ATP la funcţionarea ATP-azei din membrana
internă a MC.
 Ionii de Clˉ provin din NaCl sanguin.
NaCl +H2CO3 →NaHCO3 (în plasmă) +HCl (se secretează)
Reglarea secreţiei HCl

În reglarea secreţiei HCl în mucoasa gastrică un rol

important îi revine H- K- ATP-azei
E e localizată în membrana apicală a celulelor
epiteliale din mucoasă
Este alcătuită din 2 subunităţi α (funcţie catalitică)
şi o β subunitate (glicoproteid, ce determină
localizarea E în membrană şi reglează funcţia ei de
transport)
Rolul: catalizează hidroliza ATP la ADP+P, cuplată
cu sistemul de schimb al H intracelular pe K
extracelulart
Secreţia HCl din celule este activat de:
Gastrină, histamină, acetilcholină
Histamina acţionează nemijlocit, pe când gastrinele
prin mărirea cantităţii de histamină activează
adenilatciclaza, care la rîndul ei prin intermediul AMPc
şi PK-aza activează carbanhidraza (e activă în formă
fosforilată).
În rezultat creşte cantitatea de H+ - ce se foloseşte la
sinteza HCl.
 Secretina şi somatostatina inhibă secvenţa prin
diminuarea formării gastrinelor (4 polipeptide
sintetizate în partea pilorică a stomacului).
Schema influenţei gastrinei la sinteza HCl
E proteolitice ale sucului pancreatic:

1. tripsina (endopeptidaza),
2. chimotripsina (endopeptidaza),
3. elastaza (endopeptidaza),
4. carboxipeptidaza (exopeptidaza).
 Tripsina:
• Endopeptidază
• Se sintetizează sub formă de tripsinogen
• este convertit în tripsină prin:
• 1.proteoliză limitată (îndepărtarea din capătul N-terminal a
unui hexapeptid) sub acţiunea enterochinazei (E secretată de
mucoasa intestinală)
• autocatalitic.
Enterochinaza
Tripsinogenul-----------------→Tripsina
Ca2+
• Specificitatea: hidrolizează legăturile peptidice cu participarea
grupelor carboxil ale lizinei şi argininei.
• Tripsina participă şi la activarea altor E din lumenul intestinului.
 Chimotripsina
• se sintetizează din chimotripsinogen:
• sub acţiunea tripsinei (prin îndepărtarea a două dipeptide)
• autocatalitic.
tripsinei
Chimotripsinogen-------→chimotripsina
Ca2+
• Deosebim câteva forme de chimotripsine – α, δ şi p
• Specificitatea: hidrolizează legăturile peptidice formate de
grupa –COOH a Phe, Tyr, Tri.
• scindează amide, esteri, derivaţi acil.
 Elastaza
Se obţine din proelastază (sub acţiunea tripsinei)
Specificitatea: catalizează hidroliza legăturile peptidice formate de
AA hidrofobi relativ mici: Gli, Ala, Ser.
 Carboxipeptidaza A:
Este o exopeptidază
Este o metaloproteină (E ce conţine Zn)
Specificitatea: scindează legăturile peptidice formate de AA
aromatici
Atunci cînd ionul de Zn =>Ca – se declanşează activitatea
esterazică
Carboxipeptidaza B: - acţionează asupra legăturile peptidice din
capătul C terminal, formate de Arg şi Lyz
E sucului intestinal
• Aminopeptidazele:
• exopeptidaze
• Ala aminopeptidaza → specifică numai pentru Ala
• Leu aminopeptidaza →
1. conţine Zn, pe care o poate activa Mn
2. e specifică pentru toţi AA N terminali
Dipeptidazele: glicil-glicină; prolinaza (COOH), prolidaza (NH).
Sub acţiunea tuturor acestor enzime are loc scindarea totală a proteinei
pînă la AA liberi.
 Reglarea proteazelor

• Reglarea secreţiei enzimatice se face cu participarea următoarelor

substanţe active:
• gastrina - stimulează secreţia pepsinogenului şi a HCl.
• Histamina - stimulează secreţie HCl.
sinteza şi secreţia sucului pancreatic e reglată de:
secretină şi colecistokinină Secretina stimulează
eliminarea unui suc pancreatic bogat în bicarbonaţi şi
sărac în E, ce are menirea de a:
1. neutraliza HCl, ce pătrunde cu bolul alimentar din
stomac
2.de a crea pH optim pentru acţionarea E pancreatice –
7,5-8,5.
Sinteza secretinei în mucoasa duodenului este
stimulată de HCl.

Colecistokinina - stimulează eliminarea unui suc

pancreatic bogat în E (stimulează contracţia vezicii
biliare) şi sărac în bicarbonaţi.
Absorbţia
 are loc la nivelul intestinului subţire
 este un proces activ cu solicitare de energie, cuplat cu
transportul ionilor de Na.
 Absorbţia AA prin difuzie e limitată.
 Transportul în celulele epiteliale intestinale se efectuează cu
ajutorul unor proteine specializate, numite translocaze.
 Există următoarele translocaze de grup:
1. pentru AA neutri cu molecule mici
2. pentru AA neutri cu molecule mari (a/a aromatici)
3. pentru AA bazici şi cisteină
4. pentru AA acizi
5. pentru Pro şi hidroxiprolină
 După alimentaţie, concentraţia max de AA în sânge se
înregistrează la o oră.
Putrefacţia AA în intestin
• O parte din AA alimentelor este scindată de E
microflorei intestinale, ce catalizează reacţii
deosebite de cele din ţesuturi.
• Acest proces se numeşte putrefacţie.
1. La scindarea Cis, Met (conţin sulf), în intestin se
formează H2S, metilmercaptanul (CH3SH).
2. Ornitina şi Lys se decarboxilează cu formarea
aminelor - putrescina şi cadaverina.
+
H3N CH2 CH2 CH2 CH2 NH3+ putrescine

+
H3 N CH2 CH2 CH2 NH CH2 CH2 CH2 CH2 NH3+
spermidine
3. La o decarboxilare bacteriană din Phe, Tyr, Trp se formează aminele
biogene corespunzătoare – feniletilamina, tiramina, triptamina.
4. Degradarea catenelor laterale ale AA ciclici duc la formarea produselor
toxice:
a. din Tyr se formează crezol, fenol;
b. din Trn – scatol, indol.
Neutralizarea
• Aceste produse toxice se absorb din intestin şi sînt
neutralizate în ficat.
• în ficat - în prealabil substanţele toxice sînt oxidate (scatol –
scatoxil, indol – indoxil).
• Ficatul conţine E specifice – arilsulfotransferaza şi UDP –
glucoroniltransferaza – ce transferă resturile de acid (a
sulfuric sau glucuronic) la substanţele toxice, rezultând
compuşi conjugaţi netoxici, eliminaţi prin urină.
• Menţionăm că resturile de acid sunt în formele active:
1. A sulfuric – PAPS - 3’ –fosfoadenozin –5’fosfosulfat
2. A glucuronic - UDP-glucuronat
scatoxil + UDP-glucuronat---scatoxilglucuronat + UDP
indoxil + PAPS --- indoxilsulfat + PAP
• Sarea de potasiu a indoxilsulfatului se numeşte
indican.

• Cantitatea de indican din urină indică gradul de

putrefacţie în intestin şi starea funcţională a ficatului.
 Proba Kwick

• Metodă de apreciere a funcţiei de detoxifiere a ficatului

• Se administrează 4 g benzoat de Na, care conjungîndu-se în ficat cu glicină
formează acid hipuric eliminat cu urina. Dacă funcţia de barieră a ficatului este
normală, peste 6 ore în urină se determină nu mai puţin de 3,6 g acid hipuric
 Soarta aminoacizilor absorbiţi.
AA:
Participă la formarea fondului metabolic comun al AA care vor
fi utilizaţi pentru:
 sinteza proteinelor
- sinteza glucidelor
- sinteza lipidelor
- sinteza hormonilor
- sinteza de baze azotate purinice, pirimidinice
- sinteza hemului
- Sinteza neurotranslatorilor
- Sinteza porfirinelor
- Sinteza anserinei, carnozinei
- Formarea aminelor biogene
Transportul aminoacizilor în celule.
• Se realizează cu ajutorul:
• Transportorilor membranari (reglaţi de insulină)
• ciclului  Glutamil Transferazic (activ în intestin, creier, rinichi, glande
salivare)
E-  glutamiltransferaza
Co - glutationul
 Aminoacid în afara celulei

Membrana Gama- Glutamil Transferaza

citoplasmatică

Translocaza

Gama Glutamil Cisteinil Glicina

Cisteinil Glicina
Purtător
Gama Glutamil AA
Dipeptidaza Glutation sintetaza

-GlutamilcicloTrasferaza Glicina

Gama Glutamil Cisteina

Eliberarea AA
AA în celulă
Cisteina

-Glutmil Cisteinil Sintetaza

5-Oxoprolina

5 oxoprolin
Glutamatul
•Căile generale de
catabolizare a AA
 Obiectivele:
1. Soarta aminoacizilor absorbiţi. Transportul aminoacizilor în celule.
2. Metabolizarea NH2-grupelor:
3. Dezaminarea aminoacizilor. Tipurile. Glutamatdehidrogenaza.
4. Transaminarea aminoacizilor. Aminotransferazele şi importanţa clinică
a determinării activităţii transanminazelor.
5. Dezaminarea indirectă a aminoacizilor.
6. Decarboxilarea aminoacizilor. Influenţa aminelor biogene asupra
funcţiilor fiziologice ale organismului. Detoxifierea aminelor biogene.
7. Metabolizarea -cetoacizilor rezultaţi din aminoacizi.
8. Detoxifierea amoniacului: sinteza glutaminei, carbamoilfosfatului,
aminarea reductivă a -cetoglutaratului.
9. Biosinteza ureei. Importanţa clinică a determinării ureei în sînge şi în
urină.
10. Biosinteza aminoacizilor neesenţiali în organismul animal.
 Căi generale şi particulare de catabolizare
a AA
• căile de degradare, legate de transformarea grupărilor NH2;
• decarboxilarea gr. α COOH ale a/a – cu formarea aminelor biogene.
• căile de degradare a scheletelor de atomi de carbon ale a/a;
Căile generale

• de catabolizare pot fi divizate în următoarele grupe:

1. Dezaminarea.
2. Transaminarea
3. Decarboxilarea
•Dezaminarea – scindarea grupelor NH2 din poziţia 
ale AA sub formă de NH3
Sunt posibile 4 tipuri de dezaminare:
reductivă
+2H
 R-CH-COOH -----→ R-CH2-COOH + NH3
‫׀‬
NH2
hidrolitică
+H2O
R-CH-COOH ------→ R-CH-COOH + NH3
‫׀‬ ‫׀‬
NH2 OH
intramoleculară
R-CH2-CH-COOH → R-CH=CH-COOH + NH3
‫׀‬
NH2
oxidativă
+1/2O2
R-CH-COOH -------→ R-C-COOH + NH3
‫׀׀‬ ‫׀‬
NH2 O


Dezaminarea oxidativă

• Pentru majoritatea organismelor, inclusiv omul şi animalele, este

caracteristică – DO
1. directă
2. indirectă - transdezaminare

a. transaminare
b. Dezaminarea acidului glutamic
DO directă

• E – oxidazele
• Co -L-AA → FMN şi FAD;D-AA → FAD

FADH2+O2--------FAD+H2O2
H2O2-----------H2O+1/2O2
DO a AA
• În ţesuturi la pH fiziologic e activă numai oxidaza D-
AA, pe când toţi AA alimentari (ţesuturile org.) => L
AA.
• pH optim pentru L oxidaze => pH=10,0 => în condiţii
fiziologice e activă numai L-enzima, ce catalizează
dezaminarea oxidativă a a. glutamic =>
glutamatdehidrogenaza (enzima anaerobă).
• Co - NADP+ , NAD+
• GluDH =>compusă din 6 subunităţi
• Activatori: ADP, GDP inhibitori: ATP, GTP
• Oxidativ direct în organism sunt dezaminaţi 3 AA: Ser, Tre (E-
dehidrataze; Co- B6), Cis (E- desulfhidratază)
 Transaminarea
 este transferul aminogrupei de la orice
AA la α-cetoacid, cu formarea unui nou
AA şi nou cetoacid fără formarea de NH3.
 sunt reacţii reversibile;
 E → transaminaze (aminotransferaze);
 coenzime piridoxalfosfat (PALP) şi
piridoxaminfosfatul (PAMP);
 E manifestă specificitate de grup
H
(utilizând în calitate de S cîţiva AA) - -
R
1 C COO + R2 C COO
excepţie => Liz şi treonina. NH3
+
O

Transaminase

H
- -
R1 C COO + R2 C COO
+
O NH3
• În calitate de acceptor de gr.NH2 servesc 3 cetoacizi:
1.α-cetoglutaratul => Glu
2.piruvat → Ala;
3.OA → Asp
• Alaninaminotransferaza (ALAT sau GPT- glutamic piruvic
transaminază)
• Aspartataminotransferaza (ASAT sau GOT – glutamic-OA
transaminază)
• Creşterea nivelului seric al lor este cauza leziunilor celulare
la nivelul ţesutului afectat (sd de citoliză a ţesuturilor în care
se află aceste E)
• ALAT – se află în faza solubilă a celulei şi în C % mult mai
mari în hepatocite (raportul nivelul hepatic/nivelul
extrahepatic: 10/1)
• ASAT – ficat, inimă,muşchii sceletici (raportul nivelul
hepatic/nivelul extrahepatic: 1/1)
• ALAT:
• hepatita infecţioasă;
• hepatite antiicterice - perioada de incubare;
• hepatopatie toxică;
• hepatita cronică.
• în ciroza ficatului şi icterul mecanic cresc puţin.
• ASAT:
• ↑ infarct miocardic în 95%;
• ↑raportului DE RITTIS (GOT/GPT, normă 1,33)
• ↑ activ. sale apare peste 4-6 ore, manifestându-se celor 24-
36 ore; după 3-7 zile => activitate atinge valori normale.
Mecanismul transaminării
H
• 1. Legarea PALP de un R C COO  Enz
rest de Lys al E (compus NH2 (CH2)4
de tip bază Schiff) Amino acid
N+
O HC H
O H2
P C O
O
O

N CH 3
H
Enzyme (Lys)-PLP Schiff base
• 2. PALP reacţionează cu AA,
formând o bază Schiff, care
se detaşează de molecula E EnzLysNH 2 H
• 3. deplasarea dublei legături R C COO 
(aldemina –cetimină), N+
eliberarea alfa-cetoacidului şi O HC H
formarea intermediară a O H2
PAMP P C O
O
O

N CH 3
H
Amino acid-PLP Shiff base (aldimine)
Mecanismul transaminării

Prima etapă
Mecanismul transaminării

A doua
etapă
Sensul biologic al reacţiilor de transaminare

• constă în „adunarea”sau “colectarea” gr.NH2 ale

tuturor AA în structura moleculei de acid glutamic.
• Glu => pătrunde în mitocondrii => dezaminarea
propriu zisă a acidului glutamic
• E – glutamatdehidrogenaza (GluDH)
• Co - NADP+ , NAD+
Reacţia de transdezaminare

• În prima etapă toţi AA întră într-o reacţie de transaminare cu

-cetoglutaratul, rezultînd Glu - localizat în citoplasmă.
• Glu este dezaminat cu participarea enzimei glutamatdehidrogenaza
(GluDH) - mitocondrii
Amino acid -ketoglutarate NADH + NH4+

-keto acid glutamate NAD+ + H2O

Transaminase Glutamate
Dehydrogenase
Soarta α cetoacizilor
rezultaţi din AA
• Biosinteza AA dispensabili-transreaminare (sinteza AA din α cetoacizii
corespunzători)
• Biosinteza Gl şi glicogenului
• Biosinteza AG şi lipidelor
• Ciclul Krebs – pînă la CO2 şi H2O
 Sinteza AA neesenţiali
• din intermediarii de degradare a glucidelor:
1. glutamat + piruvat------- -cetoglutarat + alanina
2. 3-fosfoglicerat ----------- serina ---- glicină
3. ribozo-5-fosfat –fosforibozilpirofosfat--His

• din metaboliţii ciclului Krebs prin transreaminare 1. -

cetoglutarat + NH3 ------ glutamat
• 2. glutamat + oxaloacetat----- -cetoglutarat + aspartat

• din aminoacizi esenţiali

O2+ NADPH2
Phe----- --------- Tyr+ NADP+ H2O

Met --------------- Cys

Proteinele
celulare Ficat

AA Ceto acizii

Ala din
muşchi

Glu
din muşchi
şi alte ţesuturi
Decarboxilarea AA
• scindarea CO2 de la gr. α-carboxil a AA cu formarea de
amine biogene.
• E- decarboxilaza (Co- PALP)
aminele biogene

• Triptofan → triptamină
• 5 oxotriptofan → serotonină
• 3, 4 dioxifenilalanină → dofamină
• histidina → histamină
• glutamatul → γ aminobutirat
• GLU ▬►gamma-aminobutitar (GABA)
Rolul aminelor biogene
 Serotonina – mediator chimic, vasoconstrictor:
1. la reglarea TA
2. t corpului
3. Respiraţiei
4. filtraţiei renale
5. este mediator al SNC
6. participă în dezvoltarea alergiei, toxicozei în timpul gravidităţii,
diatezelor hemoragice.
 Dofamina → sinteza catecolaminelor
 Histamina:
1.vazodilatator,
2.↑ secreţia HCl,
3.participă în reacţiile de sensibilizare şi desensibilizare a
organismului.
 γ aminobutiratul – efect inhibitor în substanţa cenuşie a
creierului. Se utilizează pentru tratarea afecţiunilor
sistemului nervos, provocate de excitaţii excesive.
 Neutralizarea aminelor biogene
• E– mono- sau diaminooxidazele
• Proces ireversibil
• 2 etape:
• R-CH2-NH2 + E-FAD+ H2O →R-COH+ NH3 + E-FADH2
• E-FADH2 + O2 → E-FAD + H2O2
• 2H2O2 → H2O +O2
Soarta amoniacului
• NH3 se formează în următoarele procese:
1. dezaminarea AA;
2. detoxifierea aminelor biogene;
3. degradarea BA purinice şi pirimidinice;
4. dezaminarea amidelor AA (Asn, Gln);
5. Putrefacţia AA în intestinul gros sub acţiunea microflorei
•
• NH3 – o combinaţie toxică, îndeosebi pentru celulele
nervoase.
• Efectul toxic se exprimă prin C% mare de ioni de
amoniu, ce dezechilibrează reacţia catalizată de
GluDH, cu formarea Glu (o transformare excesivă).
• Această cauzează epuizarea α-cetoglutaratului
(produs intermediar al ciclului Krebs) – cu reducerea
reacţiilor de generare a ATP.
• Carenţa energetică conduce la micşorarea sintezei
mediatorilor nervoşi şi dereglarea transmiterii
impulsului – blocarea funcţiei SNC.
• α-cetoglutarat + NH4 + NADPH + H+ → glutamat
+NADP
Căile de neutralizare a NH3
1.În ţesuturi(muşchi, creier, glande):
are loc sinteza glutaminei sub acţiunea glutaminsintetazei citoplasmatice
(ATP şi Mg) →
Glu + NH3 + ATP → Gln + ADP + Pa
- proces ireversibil
Gln – sânge – ficat şi rinichi
c% Gln în sînge - de 3-5 ori mai mare faţă de alţi AA
• 2. În ficat şi rinichi:Gln (sub acţiunea glutaminazei mitocondriale):
Gln +H2O => Glu + NH3 –proces ireversibil
Aceste 2 etape împreună - ciclul glutamină-glutamic
• În ficat - 80-90% din conţinutul total de NH3 - sinteza ureei.
• În tubii renali NH3 este neutralizat cu formarea sărurilor de amoniu.
NH3 + H+ + Cl- → NH4Cl
 Ciclul Ala-Gl
• În muşchi:
• AA (prin dezaminare oxidativă)- NH3
• NH3+alfa-cetoglutarat▬►Glu (GDH)
• Glu+Piruvat ▬► alfa-cetoglutarat +Ala
• În sânge: Ala ▬► în ficat
• În ficat: Ala + alfa-cetoglutarat ▬►Piruvat+Glu (GDH—NH3—uree)
• Piruvatul prin gluconeogeneză --- Gl
• Gl în sânge ▬►muşchi ▬►piruvat
 Sinteza ureei (Krebs-Henseleit)
ciclul ornitinic sau ureogenetic
în mitocondrii:
1. Sinteza carbomoil
fosfatului
E –carbomoilfosfatsin-tetază
(E biotinică, modulată H C O 3 + N H 3 + 2 A TP
pozitiv de N-
acetilglutamat) C arbam oyl Phosphate
Synthase
O

H2N C O PO 3 2 + 2 A D P + P i
carbam oyl phosphate
 2. Transferul carbomoilfosfatului pe
ornitină- citrulinei
E- ornitin-carbomoil-transferază
În citozol:
Condensarea citrulinei cu Asp
E- Arginaza:
Activată- Co, Mn
Inhibată- ornitină şi Lyz
 Ornitin Carbamoil
Transferaza

Citrulin
Ornitin

ArgininoSuccinat Aspartat
Ureea Arginaza Sintetaza ATP

Arginino
Arginina Succinat
Liaza

ArgininoSuccinat
Stoichiometria procesului

• CO2+NH3+3ATP+Asp+2H2O Urea+2ADP+2Pi+AMP+PPi+fumarat
• Pentru sinteza ureei sunt necesare 4 legături macroergice fosfat
• Ureea este netoxică – se elimină prin urină (15-30g/24 ore)-
variază proporţional cu cantitatea de proteine îngerate
 Relaţia ciclul ornitinic- ciclul Krebs
• Ciclul ornitinic e dependent energetic şi metabolic de ciclul Krebs:
1.Energetic – sinteza ATP în ciclul Krebs şi consumul lui în ciclul ornitinic
2.Metabolic – fumarat (se include în ciclul Krebs) ----OA
OA---prin transaminare --- Asp
Asp---ureogeneză
Urea Cycle
O O C NH2
Enzymes in NH3+ H2N C OPO32 NH
mitochondria: CH2 carbamoyl CH2
phosphate
citrulline
1. Ornithine CH2
Pi CH2
CH2 1
Trans- CH2
HC NH3+ COO
NH3+
carbamylase COO
Urea Cycle HC

COO CH2
ornithine
Enzymes in ATP
AMP + PPi
2 HC NH2
4 H2O COO
cytosol: O
COO 
aspartate
H2N C NH2
2. Arginino- urea H2N NH2+ CH2
H
C
Succinate 3 HC N C NH2+
NH COO NH
Synthase CH2
COO CH2 arginino-
arginine
3. Arginino- CH2
HC CH2 succinate
succinase CH2
CH CH2
HC NH3+ NH3+
COO HC
4. Arginase. COO fumarate COO
 METABOLISMUL
INTERMEDIAR AL UNOR
AMINOACIZI
 OBIECTIVELE
1. Metabolismul fenilalaninei, tirozinei şi triptofanului. Rolul
acestor aminoacizi în sinteza altor compuşi.
2. Metionina. S-Adenozilmetionina. Rolul acestui aminoacid în
organism. Sinteza creatinei.
3. Acidul tetrahidrofolic. Rolul lui în sinteza serinei, metioninei,
glicinei, timinei.
4. Metabolismul glicinei, serinei şi cisteinei.
5. Metabolismul aminoacizilor dicarboxilici.
6. Glutamina şi rolul ei în organism; glutaminaza rinichilor.
7. Patologia metabolismului proteic. Tulburările congenitale ale
metabolismului aminoacizilor.
Soarta scheletului de carbon
 Utilizarea scheletului de carbon al AA
• Scheletul de carbon al celor 20AA se modifică în: piruvat, acetil CoA;
acetoacetil CoA; OA, alfa-cetoglutarat; succinil CoA; fumarat.
• AA glucoformatori: servesc pentru sinteza Gl
• AA cetoformatori: servesc pentru sinteza de lipide şi corpi cetonici. Leu
– exclusiv cetogen
• AA gluco şi cetoformatori: Phe, Tyr, Trp, Ile, Lys
Soarta scheletului de carbon
 Metabolismul Phe (Fen) şi Tyr
A. Sinteza
1. Fen – AA
esenţial
2. Tyr – AA
neesenţial-
se
sintetizează din
Fen
• Lipsa fenilalaninhidroxilazei –
fenilcetonurie – acumularea Phe-
fenilpiruvat- fenillactat sau
fenilacetat (eliminaţi prin urină). În
ficat fenilacetat + Gln- fenilacetilGln
(urina)
• Fenilpiruvatul - substanţă toxică în
special pentru SNC
• Retard mental
• Demielinizări ireversibile
• Diminuată sinteza DOPA- melaninei;
serotoninei.
• Dietă strictă (până la 6 ani)
 B. Catabolismul Fen şi Tyr
• Pînă la fumarat şi
acetoacetat
• Alcaptonuria - lipsa homogentizinatoxidazei: acumularea
a.homogentizinic în ţesuturi şi eliminarea lui cu urina (urina
se colorează în albastru sau negru). Colorarea ţesuturilor
(conjunctiv:cartilagiile nasului, urechile se întunecă).
• Tirozinemia de tip I- lipsa de fumarilacetoacetaza,
maleilacetoacetaza: vomă, diaree, deficienţa de creştere
(acută- exitus 6-8 luni, cronică – moartea la 10 ani)
• Tirozinemia de tip II –
lipsa Tyr transaminazei ficatului – mărirea c%Tyr, afecţiuni a
pielii şi ochiului, retard mintal moderat, dereglarea
coordonării mişcărilor
• Tirozinemia neonatală- deficit de
hidroxifenilpiruvathidroxilaza-
mărirea c% de Fen şi Tyr în sânge; în urină: Tyr, tiramina,
hidroxifenilacetat.
 C. Reacţiile metabolice
• Din Phe şi Tyr se sintetizează:
1. dopamină
2. Adrenalina, noradrenalina (hormonii
medulosuprarenali);
3. Iodtironinele (triiodtironina, tiroxina)- hormonii
tiroidei;
4. Melanina (pigmentul organismului);
5. biosinteza proteinelor, enzimelor, unor hormoni,
peptidelor biologic active etc.
Sinteza catecolaminelor
2. Sinteza melaninei
Albinismul
• apare în rezultatul deficienţei echipamentului enzimatic participant
la biosinteza melaninei. Bolnavul este lipsit de pigment:
• alb absolut (pielea şi părul se decolorează)
• dezvoltaţi mintal normal.
• Sunt afectaţi de razele solare directe (pielea se afectează, apare
hiperemie, ulceraţii etc.)
Metabolismul Trh

• A.Trh – AA esenţial, glucogen şi cetogen

• B. Catabolismul Trh: acetoacetil CoA—Acetil CoA
• în timpul catabolizării produce:
a. Ala - piruvat
b. NAD şi NADP (din hidroxiantranilat)
Maladia Hartnup

• Insuficienţa E implicate în catabolismul Trh (tiptofan pirolaza)

• Uriticărie a pielii
• Retard mintal, ataxie cerebrală
• Mătirea c% de Trh şi indolacetic în urină
• În colon: sub influienţa microflorei bacteriene Trh---- indolilacetic
 C. Reacţiile metabolice:
1.sinteza serotoninei
2.sinteza triptaminei
3.sinteza Ala
4.Sinteza NAD
 Metionina. S-Adenozilmetionina
• A. Met – AA esenţial, glucogen
• S-adenozil metionina - donor de gruparea CH3
B. Catabolismul Met – succinil CoA:

a. Met---S-adenozilMet---S-adenozil-homocistein--
homocistein+adenozin
b.Homocisteina+Ser---cistationina
c. Cistationina---NH3, Cis, cetobutirat
d. Cetobutiratul---propionil CoA----
metilmalonil CoA---succinil CoA
C. Reacţiile metabolice

• S-adenozil-Met participă la sinteza:

a. Fosfatidilcolinei
b. Adrenalinei
c. Creatinei
d. La metilarea BA purinice şi pirimidinice: N1-metiladenozin,
metilguanozin (N2,N7)
• Creatinfosfatul – singurul compus cu legături macroergice pe care
organismul îl poate depozita în muşchi.
• La un efort fizic se eliberează ATP mai rapid decît formarea lui pe
seama glicolizei sau a LR
• Creatinina se elimină cu urina
 Acidul tetrahidrofolic - THF
• Derivat al AF
• AF+NADPH+H------dihidrofolat +NADP
• DHF +NADPH+H-----THF +NADP
Rolul

de transportator al unor fragmente cu un atom

de carbon:
-metil (-CH3),
-metilen (CH2-),
 -metenil (-CH=),
-formil (- CH=O)
-oximetil (-CH2-OH)
-formil amino (-CH=NH)
 THF participă ca coenzimă în reacţiile de
biosinteză a serinei, glicinei, metioninei, timinei.
La sinteza Gli (Ser)
 Metabolismul glicinei, serinei şi
cisteinei
• Gli, Ser, Cis – AA neesenţiali, glucogeni
• A. Sinteza Gli:
a. Tre
b. Ser
c. CO2+NH3+N5-N10-metilenTHF
d. din etanolamina
 A. Sinteza Ser:
a. din Gli
b. din 3-fosfoglicerat
c. din fosfatidilserina
 Formation of Serine

CO 2 - CO 2 -
Dehydrogenase
Glycolysis
Glucose H C OH C=O
NAD+ NADH +
CH2 OPO3-2 H+
CH2OPO3-2
3 Steps 3-Phospho- 3-Phospho-
glycerate hydroxypyruvate
Pyruvate
Inhibits Glutamate
Transaminase
-Ketoglutarate
-
CO 2 CO 2 -
Phosphatase
H C NH3 +
H C NH3 +

CH2 OH CH2 OPO3-2

Serine (Ser) 3-Phosphoserine
Sinteza Cis:

a.din Ser +homocisteină

b.din cistină
B. Catabolismul
• Gli:
1. Gli ---Ser----Piruvat
2. Gli---a glioxilic (+NH3)----CO2+acid formic (captat de FH4)
3. Gli---CO2+NH3+N5-N10-metilenTHF
• Ser:- piruvat:
a. Serindehidratazei
b. Prin transaminare cu piruvatul –hidroxipiruvat—
2fosfoglicerat---fosfoenolpiruvat---piruvat
• Cis:- piruvat +sulfit (sulfat)
 Reacţiile metabolice a Gli
 Gli participă la sinteza:
1. Serinei
2. Creatinei
3. Hemului
4. Glutationului
5. AB conjugaţi
6. Acidului hipuric
7. purinelor
 Gli intră în componenţa colagenului
 Gli---–glicinamida ( intră în componenţa oxitocinei,
vasopresinei)
Reacţiile metabolice a Ser

• Ser participă la sinteza:

1. Cis
2. Gli
3. Sfingolipidelor (SM)
4. Etanolaminei (la sinteza cholinei)
5. Fosfatidilserinei
6. Fosfatidiletanolaminei
Reacţiile metabolice ale Cis

• Formarea legăturilor disulfidice din proteine, E, Co

• La sinteza:
1. glutationului
2. taurinei (AB)
3. fosfopanteteinei (grupare prostetică a PPA şi grupă funcţională a
HSCoA)
 AA dicarboxilici
• Asp şi Glu – AA neesenţiali, glucoformatori
• Sinteza:
1. prin reacţii de transaminare
2. Din alfa cetoglutarat (Glu)
• Catabolismul:
• Asp - OA
• Glu – alfa - cetoglutarat
Reacţiile metabolice

• Glu participă la sinteza:

1.Gln
2.Pro
3.Arg
4.γ aminobutiratului
5.γ carboxiglutamatului
6.Glutationului
7.Este implicat în reacţiile de DO; transaminare
Reacţiile metabolice

• Asp participă la sinteza:

1. Asn
2. Ureei
3. BA purinice şi pirimidinice
 METABOLISMUL
NUCLEOPROTEINELOR
OBIECTIVELE

• Digestia şi absorbţia acizilor nucleici.

• Biosinteza nucleotidelor purinice, reglarea.
• Biosinteza nucleotidelor pirimidinice, reglarea.
• Degradarea nucleotidelor purinice şi pirimidinice în ţesuturi.
Guta.
 Digestia şi absorbţia NP
• NP alimentare se supun în TGI următoarelor modificări:
1. în stomac - denaturarea NP - separarea componentei nucleinice
de proteină. (P – se digeră după mecanismul clasic)
2. În intestin – sub acţiunea endonucleazelor (dribonucleazelor sau
ribonucleazelor, E pancreatice) – se scindează polinucleotidele
pînă la oligonucleotide
3. Sub acţiunea fosfodiesterazelor (pancreatice) – se eliberează 5-3
nucleotide, iar a nucleotidazelor (intestinale) are loc scindarea
până la nucleozide şi P
4. Nucleozidele sub acţiunea nucleozidazelor sunt scindate până la
BA (purinice sau pirimidinice) şi pentoză (R sau dR)
Absorbţia

R sau dR şi P – se absorb prin difuzie

BA purinice în celulele mucoasei intestinale sunt
transformate în acid uric, eliminat apoi din
circulaţie prin urină
BA pirimidinice – se transportă cu ajutorul
transportatorilor membranari
O parte din produşii de digestie a NP – se absorb
sub formă de nucleozide
• BA purinice şi pirimidinice alimentare nu sunt utilizate la sinteza
AN tisulari
• Fondul nucleotidelor în organism se realizează prin:
1. Sinteza de novo
2. Conversia parţială a ribonucleotidelor în dribonucleotide
3. Interconversia nucleotidelor
4. Reutilizarea bazelor purinice
Biosinteza “de novo “a nucleotidelor
purinice
• 1. Sinteza IMP
• Are loc în citozol
• Succesiune de 10 reacţii (Gli, Asp, Gln, CO2, FH4)
• Necesită Mg, K, ATP. Se consumă 6 legături ~P (proces exergonic)
• ireversibil
• Predomină în ficat
2. Formarea 5-fosforibozil-aminei
Reglarea

• La nivelul PRPP sintetazei:

• A: Pi
• I: AMP, GMP, ATP,GTP,NAD, FAD, CoA
• Gln amidotransferaza:
• A: Gln, PRPP
• I: AMP,GMP,IMP, azaserina, acivicina
(anologii structurali ai Gln)
 Glucoza-6-P

Ciclul pentozofosfat

ATP AMP

Riboza-5-P 5-fosforibozil 1 pirofosfat (PRPP)

PRPP sintetaza Gln
PRPP
AA: amidotransferasa
Gli + Gln + Asp Glu
inozin
monofosfat 5-fosfo--ribozilamină
(IMP) Cofactori:
N10-formil THF

N5N10-metenil THF
Se consumă 6 leg P,
Sinteza inozin monofosfatului (IMP) Proces ireversibil
Precursorii nucleului purinic
Sursa de atomi pentru IMP
Biosinteza nucleotidelor cu legături
fosfat macroergice
Reglarea la nivelul AMP şi GMP

• Inhibiţie feed-back de produşi finali:

• AMP-inhibă Adenilosuccinat sintetaza
• GMP- inhibă IMP DH
• Utilizarea “încrucişată” ca substrate
• ATP stimulează sinteza GMP
• GTP - stimulează sinteza AMP
 PRPP sintetaza

PRPP amido-
transferaza

IMP

GMP AMP

GDP ADP
inhibiţia alosterică

Înhibiţia alosterică a sintezei purinelor;

ATP stimulează sinteza GMP; GTP stimulează sinteza AMP.
 Interconversiunile şi reutilizarea
purinelor
• La hidroliza AN, nucleozidelor se formează BA purinice
libere
• 1. Nucleotidele +H2O▬►nucleozid +Pi
• Pe acestă cale se formează inozina şi guanozina:
• IMP+H2O ▬►inozina +Pi
• GMP+H2O ▬►guanozina +Pi
• AMP+H2O ▬►adenozina +Pi
• Ultima reacţie este neînsemnată – adenozina se formează
prin scindarea S-adenozil-homocisteinei
• Nucleozidele sunt scindate la BA libere printr-o reacţie
fosforolitică, sub acţiunea nucleozid fosforilazei:
• Nucleozid +Pi <▬► purina+ R-1-P
• IMP (GMP) +Pi <▬► hipoxantina (G) + R-1-P
• Adenina prin acestă cale nu se eliberează din
adenozină.
• 2. dezaminarea (AMP-dezaminaza sau GMP-
dezaminaza)
• AMP+H20 ▬► IMP+NH3
• GMP+H20 ▬► xantină +NH3
• Aceste împreună cu BA sintetizate de novo alcătuiesc fondul
metabolic comun accesibil tuturor celulelor
 Reutilizarea bazelor purinice
• Purinele libere se reutilizează în nucleotide şi sunt utilizate
din nou la sinteza AN.
• Se cunosc 2 căi de reîncorporare a bazelor purinice în
nucleozide (sau nucleotide)
• I. Condensarea BA cu PRPP
1. Adenina + PRPP ---AMP +PP
E – adenilofosforiboziltransferaza
2. Guanina +PRPP –GMP +PP
3. Hipoxantina +PRPP – --- IMP +PP
E – hipoxantin guanilatfosforiboziltransferaza
• Sinteza din produse finite este mai economă pentru celule
decît sinteza de novo.
II cale: Încorporarea purinei în
nucleotid în două etape (minoră):
• 2a.ribozo-1-fosfat + purină <▬► nucleozid+H3PO4
E-nucleozidfosforilaza
• 2b. nucleozid + ATP ▬► nucleotid +ADP
E- nucleozidkinaza
Biosinteza
dezoxiribonucleotidelor
Reducerea de ribozil (în poziţia 2) din nucleozid difosfaţi în
2- dezoxiribozil
1. Echivalenţii reducători de pe NADPH+H sunt transferaţi
pe o proteină mică – tioredoxina ,
2. sub acţiunea tioredoxin reductazei – tioredoxina se
reduce.
3. sub acţiunea ribonucleozid reductazei se reduce restul
ribozil la dezoxiribozil
Catabolismul purinelor
 Acidul uric
• Acidul uric se formează din:
• Nucleotide exogene (intestin)
• Din AMP şi GMP rezultate din degradarea AN tisulari
• Din GMP şi AMP sintetizaţi de novo
• Acidul uric – compus greu solubil în H2O. În plasmă şi lichidele
intersteţiale se găseşte ca sare monosodică- monourat de
sodiu, fiind ceva mai solubil.
• Este un AO puternic
• Excreţia de acid uric în 24 ore este de 400-600 mg.
Guta

• Se caracterizează prin hiperuricemie.

• Deosebim:
• Primară – rezultat al erorilor înăscute a metabolismului
• Secundară – cauzată de alte maladii (cancer, insuficienţă renală
cronică, traumatisme, chimioterapii, infecţii cronice, acidoza
metabolică)
Guta

Dureri artritice episodice, cronice – reacţia

inflamatorie declanşată de cristalele de urat
fagocitate de leucocite
Nefrolitiază – favorizată formarea calculilor de urat
(în urinele mai acide şi de acid uric)
Depozite de acid uric în ţesuturi moi (tofi gutoşi) –
creşterea c% uratului în sânge, depăşirea pragului
de solubilitate, determină precipitarea uratului
monosodic în jurul articulaţiilor de la extremităţi
Guta
 Guta. Etiopatogeneza.
• Factorul decesiv al hiperuricemiei – este creşterea c% de PRPP,
rezultatul unei sinteze crescute sau încetinirii ritmului de
utilizare.
• Deficitele enzimatice ce măresc nivelul de PRPP (acid uric) pot
fi:
• PRPP-sintetaza – activitate catalitică crescută (sensibilitate
redusă la I)
• Deficienţa de hipoxantin-guanin- fosforibozil transferazei
(HGPRT) -reutilizarea guaninei şi hipoxantinei – la sinteza de
IMP şi GMP
• Deficit de Gl-6 fosfotază (Gl 6 P nu ia calea gluconeogenezei dar
a ciclului pentozofosfat – creşte c% de R-5P – creşte C% şi de
PRPP.
 Tratamentul gutei
• Administrare de alopurinol (analog structural al hipoxantinei) –
inhibă xantinoxidaza şi împedică transformarea hipoxantinei în
xantină şi în acid uric. Hipoxantina şi xantina (sunt mai
solubile( nu se depun în ţesuturi şi sunt excretate ca produşi
finali ai purinelor.
Biosinteza de novo a nucleotidelor
pirimidinice
• Precursorii nucleului pirimidinic:
 Biosinteza de novo a nucleotidelor
pirimidinice
• 1. Formarea carbomoil fosfatului (citozolică)
 Formarea de UTP şi de CTP
• 1. UMP +ATP ▬►UDP+ADP
• 2. UDP +ATP ▬►UTP+ADP
• CTP se formează din UTP sub acţiunea CTP- sintetazei:
Sinteza CTP
 Sinteza de d-TMP
• Se formează din
dUMP
dUDPdUTPdU
MP
dTMP
dCDPdCMPdU
MP
dTMP
 INHIBITORS OF N5,N10 METHYLENETETRAHYDROFOLATE
REGENERATION

dUMP dTMP

thymidylate synthase

N5,N10 – METHYLENE-THF DHF

FdUMP NADPH + H+
GLYCINE
dihydrofolate reductase
serine hydroxymethyl
transferase
NADP+
SERINE X
THF
METHOTREXATE
AMINOPTERIN
TRIMETHOPRIM
Reglarea metabolismului pirimidinic

• dATP – inhibă reducerea sa şi stimulează reducerea dUDP şi dCTP

• TTP – inhibă reducerea pirimidinelor şi stimulează reducerea
purinelor.
Reutilizarea nucleotidelor
pirimidinice

• BA pirimidinice nu sunt reutilizate ci degradate (beta-Ala, beta-

aminoizobutiric +CO2 +NH3)
Catabolismul pirimidinelor
Catabolismul pirimidinelor
Catabolismul pirimidinelor
 METABOLISMUL
CROMOPROTEINELOR
Obiectivele

Structura chimică şi rolul biologic al

cromoproteinelor.
Digestia şi absorbţia cromoproteinelor.
 Biosinteza hemului. Reglarea procesului.
Catabolismul hemoglobinei în ţesuturi. Legătura
dintre pigmenţii sanguini, biliari, urinari şi a maselor
fecale. Importanţa determinării lor în diagnosticul şi
diferenţierea icterelor.
Metabolismul fierului în organism.
Structura chimică şi rolul biologic al CP
• proteine conjugate:
partea proteică+ partea neproteică: pigment
(substanţă colorată).
• Reprezentanţii:
1. clorofila,
2. hemoproteidele
3. Flavoproteidele
Rolul:

1.participă în fotosinteză,
2.respiraţia tisulară, reacţiile de oxido-reducere
3.transportul oxigenului şi CO2
4.senzaţiile de lumină şi culoare
Hemoproteidele
• substanţe complexe alcătuite din proteine + hem (heterocicluri
tetrapirolice neproteice) şi ioni ai metalelor
• Reprezentanţii principali:
• hemoglobina
• mioglobina,
• citocromii,
• catalaza
• peroxidaza
 Structura hemului
4 inele
pirolice +Fe
+punţi
metinice (α, β,
γ, δ)
4 radicali
metil
2 vinil
2 resturi de a
propionic
Digestia hemoproteinelor

• în tractul digestiv sub influenţa E - se scindează în componenta

proteică şi hem.
• Proteina simplă degradează până la AA după mecanismul clasic
• Hemul - nu se supune transformărilor şi este eliminat cu masele
fecale.
•
 Biosinteza Hemului

Succinil CoA + Glicina Fe2+


-Aminolevulinat HEM Protoporfirina IX
 sintaza Ferrohelataza
piridoxal fosfat 
dependentă
Coproporfirinogen III
-Aminolevulinat
MITOCONDRIA

-Aminolevulinat CITOPLASMA
(două molecule)
Aminolevulinat dehidrataza
Enzima conţine zinc


 
Porfobilinogen Uroporfirinogen III Coproporfirinogen III
4 molecule
combinate
 Biosinteza hemului

• Substanţele iniţiale în sinteza hemului sunt Gli şi succinil-CoA,

• Localizare: în toate ţesuturile, dar cu intensitate mai mare în
celulele sistemului eritroformator din măduvă, ficat şi splină.
• Etapele:
1. sinteza acidului aminolevulinic
2. Formarea porfobilinogenului
3. Formarea protoporfirinei IX
4. Unirea protoporfirinei IX cu Fe2+
E- aminolevulinatsintaza
(mitocondrială)
  ALS este o enzimă:
• mitocondrială
• piridoxal fosfat şi Mg++ dependentă
• masa moleculară de 400000 D.
• Reglarea -ALA sintazei (alosterică):
1. este inhibată de hem
2. se reglează prin inducţie-represie (sinteza este indusă prin
scăderea c% hemului; iar represia – invers)
• Acţiune inductoare o au: barbituricele, insecticidele,
sulfamidele, h. estrogeni
• Acţiune represoare: glucoza
• Hipoxia – măreşte activitatea E în ţesuturile eritropoietice,
fără efect în ficat
 Aminolevulinat dehidrataza

1. este o E citoplasmatică,
2. are ca cofactor ionul de Zn şi PALP.
3. Este inhibată alosteric de hem şi hemoproteine.
4. Activitatea sa este diminuată în saturnism (intoxicaţie cu Plumb) şi în
alcoolism (acut sau cronic).
Porphyrin from δ-aminolevulinate/heme (ferrochelatase)
 Patru molecule de porfobilinogenă se condensează cu
formare de uroporfirinogen III
• este prezentă în citoplasma hepatocitelor.
• E- porfobilinogendezaminaza+uroporfirinogencosintaza
• este termolabilă (se denaturează la 60°C).
 
 Decarboxilarea uroporfirinogenului
III
• Uroporfirinogen decarboxilaza - este o E citoplasmatică (4 radicali de acid
acetic – metil).
 Oxidarea Coproporfirinogenului III
• Coproporfirinogen oxidaza: - E mitocondrială (decarboxilează şi
dehidrogenează oxidativ)
• ce transformă doi radicali propionil în vinil.
 Oxidarea protoporfirinogenului
• Protoporfirinogen oxidaza catalizează formarea legăturilor duble în
inelul porfirin
 Adiţionarea Fe
• Ferochelataza fixează atomul de Fer cu formare de hem.
• Există mai multe izoenzime a ferochelatazei în mitocondrii sau în citoplazmă
care conduc la sinteza de hemoglobină, citochromi.
Porfiriile

• boli metabolice produse de defectele enzimatice în procesul de

biosinteză a hemului
• Se caracterizează prin supraproducţia, acumularea şi eliminarea
precursorilor de hem
 Clasificarea porfiriilor
1. primare – cauzate de defecte enzimatice ereditare
2. Secundare – sunt consecutive altor afecţiuni ( diabet, intoxicaţie)
• Porfiriile primare după localizare pot fi:
- eritropoietice
- hepatice
- mixte
Porfiriile eritropoietice

1. Porfiria eritropoietică congenitală (Gunther)

2. Protoporfiria
Porfiriile hepatice

1. Porfiria acută intermitentă

2. Porfiria variegata
3. Coproporfiria ereditară
4. Porfiria cutanea tarda
Mitochondria PORFIRIILE
GLICINa + SuccinilCoA Agent Orange
ALA sintaza
3p21/Xp11.21
-aminolevulinat(ALA)
ALA dehidrataza Porfiria deficienţei
Porfobilinogen(PBG)
9q34 ALA-dehidratazei
PBG dezaminaza Porfiria Acută
hidroximetilbilan
11q23 intermitentă
Uroporfirinogen III Porfiria eritropoietică
cosintaza 10q26 congenitală
uroporfirinogen III
Uroporfirinogen Porfiria
decarboxilaza cutanea tarda
1q34
coproporfirinogen III
Coproporfirinogen coproporfiria
oxidaza 9 erediatară
Protoporfirinogen IX
Protoporfirinogen porfiria
protoporfrin IX oxidaza 1q14 Variegată
Ferrohelataza protoporfiria
Hem 18q21.3
eritropoietică
 Porfiria eritropoietică congenitală
 - afecţiune rară
 - autosomal recesivă
 Cauza: sinteza defectuoasă a uroporfirinogen III cosintetazei
 Supraproducerea de uroporfirinogen I şi coproporfirinogen I (elimină
prin urină şi masele fecale) – urina e de culoare roşie
 Eritrocitele se distrug prematur
 Clinic:
1. Hepatomegalie
2. Fotosensibilitate mare cu producerea de eriteme şi vezicule ce lasă
cicatrice
3. Dinţii roşii
4. Anemie hemolitică
5. “Setea de sânge”
Protoporfiria

• este determinată de deficienţa sintezei ferochelatazei

• Eritrocitele, plasma şi masele fecale conţin în cantităţi mari
protoporfirina IX
• Reticulocitele şi pielea prezintă fluorescenţă roşie
• Ciroză
• urticărie
 Porfiria acută intermitentă
• Activitatea scăzută a uroporfirinogensintetazei
• Creştereas c% de aminolevulinat şi porfobilinogen (se elimină
cu urina, ei sunt incolori, dar în contact cu aerul şi lumina se
polimerizează – închid culoarea urinei)
• Simptome:
• Dureri abdominale
• Paralizii periferice
• Tulburări ale SNC
Porfiria cutanea tarda

Cea mai frecventă

E cauzată de deficitul uroporfirinogen
decarboxilaza
se măreşte c% uroporfirinogen I şi III
Manifestările clinice:
Fotosensibilitatea cutanată (eriteme, vezicule,
cicatrice
Tulburări abdominale
 Tulburări neurologice
Fluorescenţa ficatului
Coproporfiria ereditară

Defect enzimatic în sinteza

coproporfirinogenoxidaza (mitocondrială)
eliminarea renală şi prin masele fecale a unor
cantităţi excesive de coproporfirinogen III (în
contact cu aerul se oxidează la coproporfirină III,
care este colorată în roşu)
Clinic: simptomele porfiriei acute intermitente +
fotosensibilitatea cutanată
Porfiria variegata

Micşorarea sintezei protoporfirinogen oxidazei +

ferochelatazei
Mărirea c% de protoporfirină, coproporfirină,
uroporfirină
La debutul bolii – se măreşte aminolevulinatul şi
porfobilinogenul în urină
Apare o porfirină atipică- X – hidrofilă, ce are
ataşat un rest peptidilic
Simptomele clinice – ca la coproporfiria eriditară
Catabolismul Hb

• Zilnic se degradează 6 g Hb (300 mg de hem)

• Durata vieţii eritrocitelor este de 120 zile
• Ruperea membranelor celulelor îmbătrînite ale eritrocitelor –
eliberarea Hb
• 1. Hb + haptoglobina – se formează complexul Hb-
Haptoglobină, fagocitat de macrofagele sistemului
RE (reticulului endotelial) în special al ficatului,
splinei şi ganglionilor limfatici
 în RE al ficatului, splinei şi ganglionilor limfatici

• 2.a. oxidarea microsomială a complexului sub

acţiunea hemoxigenazei microsomiale - se obţine un
intermediar – hidroxihemina (gr OH la “C” metinic şi
fierul în stare oxidată (Fe3+).
• 2b. scindarea punţii metinice sub acţiunea
hemoxigenazei (monooxigenază solicitantă de O2 şi
NADPH, se elimină CO – verdoglobina
• 3. Verdoglobina – pierde Fe şi globina – se transformă în biliverdină.
Globina este hidrolizată la AA, iar Fe se leagă de transferină (este
reciclat sau depozitat în ficat)
• Biliverdina – pigment biliar de culoare verde.
• 4. reducerea biliverdinei
(NADPH+H) la nivelul punţii γ
metinice /biliverdinreductazei/ -
bilirubina (galben-portocalie)
• 5. În sînge: bilirubina se leagă cu albumina şi este transportată la ficat
Bilirubină liberă indirectă – 75% din toată cantitatea (2,5-10 mg/l; 8,7-17
µmol/L)
Este toxică
Nu trece prin filtrul renal
Nu se elimină prin bilă
Reacţie indirectă cu diazoreactivul
• 6. În ficat: sub acţiunea bilirubin-UDP-glucoronil-
transferazei, bilirubina se conjugă cu a glucuronic
activat (UDP glucuronat) – mono şi diglucuronid
(hidrosolubili)
• Bilirubina conjugată, directă
• Valoarea medie: 2,6 µM/L
• Sub formă de glucuronid se excretă prin bilă – în
intestinul subţire (o cantitate f mică reabsorbită –
ficat), dar cea mai mare parte trece în intestinul gros
• 7. În ileonul terminal şi intestinul gros glucuronidaza
(produsă de bacteriile microflorei intestinale)
înlătură resturile acidului glucuronic şi transformă
bilirubina în mesobilirubină, care suferă o serie de
reduceri ------mesobilinogen (urobilinogen), care prin
reduceri ulterioare se va transforma în
stercobilinogen.
• Ultimul cu masele fecale se elimină în mediul
ambiant – se oxidează pînă la stercobilină
• 8. O parte din mesobilinogen (urobilinogen), se
reabsoarbe în sistemul v portae – se intorc în ficat – se
scindează la dipiroli, care se elimină cu bila în intestin
– ciclul entero-hepatic al pigmenţilor biliari
• 9. alta - se reabsoarbe la nivelul venelor hemoroidale,
care prin sistemul v cava inferior nimereşte în sistemul
general. Se elimină pe cale renală cu urina (0,5-2,4 mg
timp de 24 ore)
Eritrocit
Stercobilin
excreted in feces Excreţia cu
Hemoglobina urina Urobilin

Globin
Urobilinogen
Heme
O2 formed by bacteria RINICH
Reabsorbţia inI
Heme oxygenase
INTESTIN sînge
CO

Biliverdina IX Cu bila spre intestin

NADPH
Biliverdin Bilirubin diglucuronat
reductaza (solubil în apă)
Ficat
NADP+
2 UDP-glucuronat
Bilirubina Bilirubin
(insolubilă în (insolubilă în
Prin sînge
apă) apă)
spre ficat

Catabolismul hemoglobinei
Dereglările catabolismului Hb

• Icterul – ce se caracterizează prin:

1. Hiperbilirubinemie - creşterea c% bilirubinei în sânge
2. Coloraţia specifică a tegumentelor (galbena) şi lichidelor
biologice
Cauzele hiperbilirubinemiei

1. Creşterea v de formare a bilirubinei (creşterea

degradării hemului);
2. Scăderea capacităţii ficatului de a capta
bilirubina
3. Scăderea capacităţii ficatului de a conjuga
bilirubina
4. Perturbarea mecanismului eliminării prin bilă
5. Tulburări extrahepatice ale fluxului biliar
3 tipuri de icter

• Prehepatic – hemolitic
• Hepatic (hepatocelular) –parenhimatos
• Posthepatic – obstructiv
 Tipuri de ictere

A. hemolitic B. Hepatic C. Obstructiv

Exces de
hemoliză

 bilirubina neconjugată
 bilirubina neconjugată  bilirubina neconjugată
(în sînge)
(în sînge) (în sînge)
 bilirubina conjugată
 bilirubina conjugată  bilirubina conjugată
(se elimină cu bila)
(în sînge) (în sînge)
Icterul hemolitic - prehepatic

• Cauza – hemoliza masivă (degradarea exagerată a

eritrocitelor)
• însoţit de o creştere a bilirubinei libere (indirecte),
care depăşeşte capacitatea de conjugare a ficatului.
• Pe contul ei creşte şi bilirubina totală.
Icterul hepatic (hepatocelular)

Hepatic:
1. Premicrosomal
2. Microsomal
3. postmicrosomal
Hepato premicrosomal
Sindrom Defect Bilirubina Clinic

Crigler- Incapacitatea Bilirubinei Icter profund

Najjar I - AR ficatului de a indirecte Dereglări SNC
produce UDP- 
glucuroniltran Bilirub
sferazei directă-abs
în bilă
Crigler- Defect parţial Bilirubinei Semnele bolii
Najjar II - AD UDP- indirecte  sunt mai puţin
glucuroniltran severe
sferazei
3. Boala Gilbert
• Cauzele:
a. Legarea atipică mai stabilă a bilirubinei la
albuminele sanguine;
b. deficienţa captării bilirubinei libere de către ficat
• C% bilirubinei indirecte , fără modificări în urină
şi masele fecale
• 4. Icterul neonatal “fiziologic”- hemoliza
eritrocitelor +”imaturitatea” ficatului de a
prelua, conjuga şi excreta bilirubina (deficit
de UDP- glucoronat):  C% bilirubinei indirecte
Hepatic microsomal- hepatocelular
Apare în hepatite acute virale, infecţioase;
cronice, alcoolice, medicamentoase şi ciroze
hepatice.
Provocat de afectarea principalelor funcţii
hepatice privind metabolismul pigmenţilor biliari
(captarea, conjugarea şi excreţia)
Creşte bilirubina totală, directă, indirectă;
urobilinogenul în urină
Hepatic postmicrosomal

Provocat de perturbarea eliminării bilirubinei în bilă şi

colestazei exclusiv intrahepatice
A. Ereditar:
1. Sd Dubin-Johnson – defect al secreţiei bilirubinei
conjugate în canaliculele biliare (biliubina conjugată
mărită, culoarea ficatului este închisă)
2. Sd Rotor – asemănător cu Sd Dubin-Johnson, dar nu se
produce sinteza pigmentului brun în ficat
B. Dobândit – ciroza postnecrotică, biliară; atrezie canaliculă
biliară
Hepatic postmicrosomal

• Creşte c% E, ce denotă colestaza (fosfotaza alcalină, gama

glutamiltransferaza, 5-nucleotidaza)+ creşterea bilirubinei directe şi
indirecte, urobilinogenul urinar micşorat sau lipseşte, dar se
detectează pigmenţi şi săruri biliare
 Icter posthepatic – mecanic -
obstructiv
 Tulburarea fluxului biliar – perturbarea eliminării bilei
(blocarea canalelor biliare)
 Cauzele:
1. Litiaza biliară
2. Neoplasme (căi biliare)
1. Creşte f mult bilirubina directă (conjugată) – în sânge cât şi în
urină - mai mare ca în icterul hepatic;
2. cresterea sarurilor biliare,
3. hipercolesterolemie,
4. Urobilina şi urobilinogenul vor fi normale sau scazute (în caz
de obstrucţie totală – scaunul este decolorat).
 Icterele cu patogenie mixta
• în afară de faptul că un icter mecanic poate duce la
leziuni hepatocelulare, ca un icter prin hepatita poate
determina trombi biliari sau ca un icter hemolitic
poate avea si cauze inflamatorii hepatice si elemente
obstructive, exista unele ictere care de la bun inceput
au o patogenie mixta. Asa este cazul in toxiinfectiile
grave (septicemia cu B. perfringens, spirochetoza
icterohemoragica, pneumonia grava etc), in care
icterul este hepatic si totodata hemolitic.