Studiul reflexelor

La baza activităţii sistemului nervos stă funcţia reflexă, care

înfăptuieşte legătura dintre diferitele segmente ale organismului precum
şi între organism şi mediul înconjurător. Actul reflex reprezintă de fapt
procesul fiziologic de răspuns la acţiunea unui stimul ce acţionează
asupra unui anumit câmp receptor şi are ca substrat anatomic arcul reflex.

Arcul reflex format din: 1. receptor; 2. cale aferentă; 3. centru; 4. cale eferentă;
5. organ efector.
 Aceasta este constituit din receptor (exteroceptori, interoceptori,
etc.), cale aferentă (nervul senzitiv), centrul reflex (situat la diferite nivele
ale sistemului nervos central), cale eferentă (de obicei nervul motor) şi
organul efector (muşchi, glandă).
Producerea unui reflex necesită integritatea arcului reflex, lezarea
oricărei componente ducând la modificări calitative şi cantitative ale
răspunsului reflex.

Arcul reflex format din: 1. receptor; 2. cale aferentă; 3. centru; 4. cale eferentă;
5. organ efector.
 În funcţie de mecanismul de producere, reflexele pot fi
condiţionate şi necondiţionate.

Reflexele necondiţionate sunt înnăscute (prezente deci la toţi

indivizii unei specii, esenţiale pentru viaţa individului) şi pot fi:
simple (clipit, tuse, strănut) sau complexe (alimentar, de
apărare).
Reflexele condiţionate se elaborează în cursul vieţii. Orice
excitant indiferent care coincide de mai multe ori, în anumite
condiţii, cu acţiunea unui excitant necondiţionat, poate deveni
condiţionat, altfel spus poate să declanşeze un anumit răspuns.
Ca urmare, astfel de reflexe pot fi elaborate în tot cursul vieţii,
dar în acelaşi timp are loc şi pierderea reflexelor condiţionate
care nu mai sunt necesare individului (fenomenul de stingere).
 În funcţie de numărul sinapselor interpuse pe
traiectul arcului reflex, reflexele pot fi monosinaptice şi
polisinaptice.
Reflexele monosinaptice (miotatice,
osteotendinoase): axonul fibrei aferente face sinapsă
direct cu motoneuronul medular, fără interpunere de
neuroni intercalari. Calea de transmitere are viteză mare
de conducere, timp de latenţă foarte scurt (sub 1-2 msec)
sunt strict limitate şi nu iradiază (creşterea intensităţii
stimulului are drept urmare doar producerea unei
contracţii reflexe mai puternice).
 Reflexele polisinaptice se caracterizează prin prezenţa pe traiectul
arcului reflex a 1 sau mai mulţi interneuroni. Timpul lor reflex este mai
lung (8-12 msec) iar răspunsul reflex este proporţional cu intensitatea
stimulului declanşator. La aplicarea unor excitanţi cu intensitate gradat
crescândă, răspunsul motor antrenează din ce în ce mai multe grupe
musculare.
Fenomenul a fost descris de Eduard Pflüger (1829 - 1910) pe broasca
spinală: un excitant slab determină contracţia doar a unui muşchi (legea
localizării), unul mai puternic determină contracţia muşchilor
membrului respectiv (legea unilateralităţii), creşterea intensităţii
determină iradierea excitaţiei şi la membrul de partea opusă (legea
simetriei), apoi determină participarea unui număr mai mare de grupe
musculare (legea iradierii) iar la excitanţi extrem de puternici sunt
antrenaţi toţi muşchii corpului (legea generaIizării).
Iradierea este caracteristică reflexelor polisinaptice. Cele mai tipice
reflexe polisinaptice sunt cele de flexie care constau dintr-o contracţie
musculară de îndepărtare a unui agent nociv (înţepătură, obiect
fierbinte).
EXAMINAREA REFLEXELOR LA OM
 REFLEXELE OSTEOTENDINASE
Reflexele reprezintă nişte răspunsuri motorii rapide,
predictibile la stimuli. Ele pot fi normale, accentuate, diminuate /
abolite.
Prin alungirea scurtă a unui muşchi este stimulat fusul
neuromuscular şi se va conduce un impuls electric până la
măduva spinării. Aici neuronul senzitiv va efectua în general
sinapsă şi cu un interneuron dar în cazul reflexelor
osteotendinoase mai important este faptul că va stimula direct
motoneuroni care ca şi răspuns vor iniţia o contracţie musculară.

Reflexele se explorează bilateral, comparativ şi simetric.

Ciocan de reflexe standard
 Reflexul bicipital
Modul de lucru: subiectul stă complet
relaxat, în decubit dorsal, cu antebraţul
flectat şi cu mâna în supinaţie;
examinatorul percută policele propriu,
aplicat pe tendonul bicepsului, la nivelul
plicii cotului. Se simte o discretă
contracţie a muşchiului biceps, de obicei
insuficientă pentru a produce o mişcare
foarte evidentă.
Modificarea reflexului poate fi
determinată de o afectare la nivel medular
la C5-C6.
Se urmăreşte flexia cotului şi
Reflexul bicipital
 Reflexul tricipital
Modul de lucru: braţul examinat,
complet relaxat din partea pacientului,
este ridicat la orizontală (cu cotul flectat)
fiind susţinut la nivelul plicii cotului de
mâna examinatorului.
Se aplică o lovitură uşoară la nivelul
tendonului tricipital, deasupra
olecranului si se urmăreşte contracţia
tricepsului şi extensia antebraţului pe
braţ.
Apar modificări ale reflexului în
atingeri ale coloanei la nivel C6, C7 şi C8.
Reflexul tricipital
 Reflexul brahio-radial
Modul de lucru: pacientul fiind în clinostatism se
pune mâna pe abdomen sau se sprijină pe coapse cu faţa
palmară în jos. Medicul percută radiusul la 1,5-3 cm. de
articulaţia radio-carpiană şi se urmăreşte flexia şi
mişcarea de supinaţie a mâinii.
Apar modificări prin atingerea coloanei la nivel C5-
C6.
Reflexul brahio-radial
 Reflexul rotulian
Modul de lucru: subiectul stă întins pe pat,
examinatorul îşi aşează mâna sub genunchi,
ridică uşor picioarele (la un subiect care stă
relaxat se produce flexia spontană a gambei) şi
percută tendonului rotulian.
Dacă pacientul stă pe scaun se face aceeaşi
manevră. Normal se produce contracţia
cvadricepsului şi extensia gambei pe coapse.
Apar tulburări în caz de afectare la nivel de
coloană lombară, L2, L3, L4.
Reflexul rotulian

tendon
rotulian
Reflexul rotulian
 Reflexul achilean
Modul de lucru: se poate efectua în 2 moduri. Cu pacient
culcat în decubit, se pune membrul de examinat flectat pe
genunchi rotat exterior, cu piciorul flectat pe gambă la un
unghi de 90%. sau cu pacient aşezat în genunchi pe un scaun
sau pat cu picioarele flectate la fel. Se percută tendonul lui
Achile şi normal se produce flexia plantară din articulaţia
tibio-tarsiană. Apar modificări în caz de afectarea coloanei la
nivel S1, S2.
Reflexul achilean
 REFLEXELE CUTANATE

Reflexele cutanate sunt reflexe polisinaptice, de

îndepărtare, constând în contracţia muşchiului
subiacent în cazul unei stimulări cutanate superficiale.
 Reflexe cutanate abdominale
Se obţin prin excitarea cu un ac a tegumentelor
abdominale. Pacientul este aşezat în decubit dorsal cu
membrele inferioare în semiflexie. Ele se determină superior
(paralel cu rebordul costal), mijlociu (în dreptul ombilicului)
şi inferior (paralel cu arcada inghinală).
Sunt abolite în leziuni ale arcului reflex medular
(polinevrite, radiculite, poliomielită).
Se explorează mai dificil la obezi şi la pacienţi cu
musculatura foarte dezvoltată.
Reflexe cutanate abdominale
 Reflexul cutanat plantar
Reflexul cutanat plantar reprezinta excitarea
tegumentelor de pe faţa externă a plantei de la călcâi spre
degete produce flexia plantară a degetelor. Producerea
extensiei halucelui însoţită de răsfirarea degetelor în formă de
evantai la excitarea cu un ac a feţei plantare a piciorului
constituie reflexul (semnul) lui Babinski. Aceasta poate să
apară fiziologic până la vârsta de 2 ani. După această vârstă,
reflexul este patologic şi apare in leziuni ale căilor piramidale.