Sunteți pe pagina 1din 22

UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ ARAD

ORGANIZAREA CABINETULUI MEDICAL


Managementul ingrijirilor primare de
sanatate pentru medicul de familie
►Asigura primul contact cu problemele pe care le au pacientii.
►spatiul adecvat, intr-un cabinet medical in care sa acorde
consultatiile si ingrijirile necesare pacientilor sai, precum si primul
ajutor prespitalicesc in caz de urgente.
► Asigura posibilitatea, timpul si mijlocul de a raspunde chemarilor
si vizitelor la domiciliul pacientilor; de a raspunde problemelor
complexe pe care le ridica pacientii sai in plan:
- fizic (biologic), psihic (mintal), social, educational.
Functionarea cabinetului medical

Profesia de medic, ca profesie liberala, poate fi


exercitată în cadrul cabinetului medical în una dintre
următoarele forme:
a) cabinet medical individual;
b) cabinete medicale grupate;
c) cabinete medicale asociate;
d) societate civilă medicală.
  Furnizarea serviciilor medicale în regim ambulatoriu se realizează prin intermediul
cabinetelor medicale, publice de stat sau private, activitatea se va organiza şi se va desfasura cu
respectarea următoarelor principii fundamentale:
a) au dreptul sa lucreze în cabinetele medicale medici şi personal medical autorizat;
b) medicului i se vor respecta independenta profesională şi dreptul de initiativa;
c) raporturile de subordonare privesc doar aspectele legate de organizarea funcţională şi
administrativă a unităţii medicale, ordinea interioară şi de disciplina la locul de munca;
d) activitatea medicală se desfăşoară conform reglementărilor în vigoare, Regulamentului
Colegiului Medicilor din România şi Codului de deontologie medicală;
e) în cabinetul medical se vor desfasura numai acele activităţi pentru care a fost autorizat
cabinetul medical;
f) soluţionarea litigiilor legate de exercitarea profesiei de medic este de competenta comisiei
de litigii din cadrul Colegiului Medicilor din România.
Cabinetul medical se înfiinţează la cererea medicului titular sau a medicilor asociaţi
din cadrul societăţii civile medicale.
Actul de înfiinţare a cabinetului medical ori a societăţii civile medicale îl constituie
certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale.
Certificatul de înregistrare se eliberează în baza următoarelor documente:
a) cerere de înfiinţare;
b) autorizaţia de libera practica a medicului titular sau a asociaţilor;
c) dovada deţinerii legale a spaţiului în care urmează sa funcţioneze cabinetul
medical;
d) avizul Colegiului Medicilor din România;
e) actul constitutiv şi statutul societăţii civile medicale.
Existenta dotării minime necesare functionarii cabinetelor medicale se va verifica de
direcţiile de sănătate publica judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin
inspectori delegaţi.
Functionarea cabinetului medical

Controlul privind respectarea normelor legale în


furnizarea serviciilor de sănătate se exercita de
Ministerul Sănătăţii şi Familiei prin unităţile sale
subordonate,
- Casa Nationala de Asigurări de Sănătate
- Colegiul Medicilor din România
- Directia de Sanatate Publica
- Alte organisme abilitate, în condiţiile legii
FORME DE ORGANIZARE A
CABINETELOR MEDICALE
1. CMI – Cabinet medical individual
► În CMI îşi exercita profesia medicul titular, care poate avea salariaţi sau
colaboratori medici sau orice alta categorie de personal.
► CMI se pot grupa formând cabinete medicale grupate, pentru a-şi crea facilităţi
economice comune, pastrandu-şi individualitatea în relaţiile cu terţii.
► CMI asocia, formând cabinete medicale asociate, în scopul exercitării în comun a
activităţii şi al asigurării accesului permanent al pacientilor la servicii medicale
complete.
► Medicii titulari ai unor cabinete asociate îşi păstrează drepturile şi
responsabilităţile individuale prevăzute de lege.
FORME DE ORGANIZARE A CABINETELOR DE
MEDICALE

1. Unităţi medico-sanitare cu personalitate juridică, vor funcţiona cu


îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) sa aibă obiect de activitate unic, constând în furnizarea de servicii
medicale, cu sau fără activităţi conexe acestora, stabilite prin ordin al
ministrului sănătăţii şi familiei;
b) administratorul societăţii comerciale sau cel puţin o treime din
numărul membrilor consiliului de administraţie sa fie medici;
c) sa fie înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale.
FORME DE ORGANIZARE A CABINETELOR DE
MEDICALE

2. Organizaţiile nonprofit, fundaţiile şi asociaţiile cu activităţi medicale, asociaţiile


profesionale, cultele religioase şi la casele de cult religios, legal constituite, pot infiinta şi
organiza în structura lor, pe baza hotărârii organelor de conducere, cabinete medicale,
furnizoare de servicii medicale în regim ambulatoriu. Acestea pot realiza venituri din:
a) finanţarea din partea organizaţiei sau asociaţiei în structura căreia funcţionează;
b) servicii medicale cu plata directa din partea beneficiarilor;
c) donaţii sau sponsorizări;
d) servicii medicale prestate în baza contractului încheiat cu casa de asigurări de
sănătate judeteana sau a municipiului Bucureşti ori cu alte persoane fizice sau juridice;
e) alte surse
FORME DE ORGANIZARE A CABINETELOR DE
MEDICALE
Cabinetul medical poate realiza venituri din:
a) servicii medicale prestate în baza contractului încheiat cu casa de asigurări de
sănătate judeteana sau a municipiului Bucureşti ori cu alte persoane fizice sau juridice;
b) servicii medicale cu plata directa din partea beneficiarilor;
c) donaţii şi sponsorizări;
d) activităţi de consiliere şi avizare în domeniul medical;
e) activităţi contractate cu unităţile care coordonează activităţile de învăţământ şi
cercetare din reţeaua Ministerului Sănătăţii;
f) alte surse obţinute conform dispoziţiilor legale, inclusiv cele provenind din
valorificarea aparaturii proprii, uzate fizic sau moral, precum şi a celei excedentare
din dotare.
Functionarea cabinetului medical
• Cabinetul medical trebuie sa dispună de:
• dotare minima, stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii
• avizul prealabil al Colegiului Medicilor din România, în raport cu specialitatea şi profilul
de activitate declarate.
• Cabinetele medicale sunt obligate sa efectueze şi activităţi epidemiologice
prevăzute în contractul-cadru şi sa transmită situaţiile stabilite prin norme ale
Ministerului Sănătăţii privind starea de sănătate şi demografică a populaţiei.
• Cabinetele medicale se pot infiinta în
• cabinete medicale,
• policlinici în spaţii private, autorizate sau în alte spaţii puse la dispoziţie de autorităţile
publice centrale sau locale.
Functionarea cabinetului medical
Cabinetele medicale, indiferent de forma de organizare,
pot desfasura activităţi de
► consultatii multidisciplinare
►imagistica medicală
►activităţi de învăţământ şi de cercetare, cu avizul Ministerului
Sănătăţii şi Familiei şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
► alte activităţi medicale şi conexe actului medical, cu
autorizarea lor în condiţiile legii,
Functionarea cabinetului medical -
principii fundamentale de functionale
a) au dreptul sa lucreze în cabinetele medicale medici şi personal medical autorizat;
b) medicului i se vor respecta independenta profesională şi dreptul de initiativa;
c) raporturile de subordonare privesc doar aspectele legate de organizarea
funcţională şi administrativă a unităţii medicale, ordinea interioară şi de disciplina la
locul de munca;
d) activitatea medicală se desfăşoară conform reglementărilor în vigoare;
e) în cabinetul medical se vor desfasura numai acele activităţi pentru care a fost
autorizat cabinetul medical;
Medicul sau personalul medical care desfăşoară
activitate medicală în cadrul cabinetului medical
răspunde în mod individual, potrivit legii, pentru
deciziile profesionale, în cazul eventualelor prejudicii
aduse pacientilor.
Soluţionarea litigiilor legate de exercitarea profesiei de
medic este de competenta comisiei de litigii din cadrul
Colegiului Medicilor din România.
Conditiile minimale pentru Medicina Familiei
1.Sala de asteptare cu acces spre cabinetul de consultatii, spre sala de tratamente si fisier;
- mobilier: scaune, canapele (6-20 locuri), o masa cu material de educatie sanitara, instrumenete de
promovare a sanatatii;
- pe pereti: panouri cu informatii necesare pacientului, regimuri alimentare, sfaturi medicale practice,
promovarea unor factori sanogeni.
2.Cabinetul de consultatii cu suprafata minima de 16m² ( una sau doua sali) cu :
- Mobilier birou, canapea de consultatie, scaune pentru medic, pacient si familie, masuta cu telefon,
fax, pager, radio;
- Dulap cu instrumentar (stetoscop, tensiometru, oftalmoscop, trusa ORL, trusa oftalmologica, trusa de
mica chirurgie, trusa prim ajutor, termometru, ciocan reflexe, deschizator de gura, apasator de limba,
casolete diverse marimi, cutii instrumente, seringi de unica folosinta, ace diverse, etc);
- Dulap pentru medicamente - cel putin cele din baremul de urgenta;
- lampa cu iluminare reglabila pentru examenele ORL, oftalmologice, oftalmoscop, otoscop; diascop
pentru interpretarea radiografiilor;
- calculator, imprimanta, conectare internet;
- un frigider cu congelator, 1-2 genti izoterme, 1 termos.
Conditiile minimale pentru Medicina Familiei
3.Sala de tratamente cu suprafata minima de 10m²: birou, masa de tratamente,
canapea, scaun, dulap instrumente, medicamente, trusa de instrumente, pansamente,
seringi sterile, materiale sanitare: tavite renale, manusi de examinare, tifon, fesi tifon
diverse marimi, panamente sterile, vata, leucoplast, atele Krammer.
Spatii de sterilizare: etuva pentru instrumntar metalic, materiale, sterilizator sau
pupinel.
Canapea medicala pentru tratamente, racord oxigen, stative pentru perfuzabile,
seringi de unica folosinta toate marimile, solutii dezinfectante, solutii de lipit, cantar,
stetoscop, tensiometru, termometre.
Punct mic laborator: sumar urina, Hb, VSH, teste.
4.Spatiu pentru pastrarea si colectarea pana la debarasare a reziduurilor rezultate din
activitatea medicala.
5.Spatiu pentru fisier, statistica, documente, activitate scriptica. Fisier cu fisele de
consult alfabetic, fisier cu pacientii dispensarizati, cronici, pensionati medical.
Conditiile minimale pentru Medicina Familiei
6. Grup sanitar pentru pacienti, cu suprafata de cel putin 1,2m² cu posibiliitatile de
recoltare a probelor de coprocultura, urocultura.
7. Grup sanitar pentru personnal, cu suprafata de cel putin 1,2m²; dulap special destinat
pentru vestiar, dulap pentru lenjeria curata( halate, prosoape, cearceafuri).
8. Depozit de materiale, instrumentar, aparatura medicala in stoc, boxa amenajata.
9. Instalatia de apa curenta si canalizare in cabinetul medical de consultatii si in sala de
tratamente, cu minim un lavoar/chiuveta; fiecare grup sanitar minim o instalatie WC si o
chiuveta cu sifon de pardosea; este necesara existenta apei calde curente.
Evidenta activitatii si raportarea ei
a) Fiecare cabinet de medicina familiei, atunci cand este deservit de un singur medic sau fiecare medic in parte, are lista
de pacienti inscrisi pe grupe de varste. In mediul rural, daca dispensarul deserveste o singura localitate si exista un
singur medic, aceasta lista se suprapune aproximativ pe cartografierea populatiei. Populatia deservita de un medic de
familie este in medie de 1000-1500 persoane.
b) Fisa de consultatie cuprinde toate datele necesare pentru buna cunoastere a pacientilor:
- date personale: nume, prenume, data nasterii, domiciliu, adresa, telefon;
- date privind antecedentele personale, heredocolaterale(genograma);
- date despre locul de munca, itinerar profesional;
- date despre stilul de viata: fumat, consum de alcool, cafea, sedentarism, activitate fizica;
- date generale: inaltimea(cm), greutatea(kg), IMC(gr/i²), grupa sanguuina, alergii medicamentoase, tip
comportamental, factori de stres;
- investigatii paraclinice standard: MRF, RBW, hemoleucograma, examen de urina, VSH;
- date despre consultatii: data, simptome, diagnostic, recomandari, tratament, observatii;
- pe fisa se noteaza consulturile interdisciplinare, trimiteri: laborator, radiodiagnostic, specialitati, expertize.
c) Registrul de consultatii cu urmatoarele date inregistrate: data, numele si prenumele, varsta, sexul, ocupatia, adresa, medicul curant,
simptome, diagnostic, recomandari, observatii.
d) Registrul de tratamente unde este inscrisa intreaga activitate a cadrelor medicale in cabinet, precum si la domiciliu, notandu-se
amanuntit: data, numele si prenumele, varsta, sexul, adresa, medicul ce recomanda tratamentul, medicamentul, ingrijirea acordata,
observatii.
e) Registrul, caiet cu evidenta vaccinarilor si revaccinarilor. Acestea se noteaza pe fise, dar unele revaccinari de urgenta facute la alte
persoane(vaccinare antitetanica pentru diferite plagi) se noteaza in registru.
f) Registrul de evidenta a bolnavilor cronici care este necesar a fi doar nominalizati doar cu numarul de fisier si boala cronica sau
cumulul de boli cronice.
g) Registrul cu bolnavi supravegheati medical continuu cuprinde grupe din populatia de pe liste care sufera de anumite boli ce
necesita o supraveghere si consult periodic ca DZ, cardiopatia ischemica, astmul bronsic etc, cu datele necesare prezentarii la control
(planificare control).
h) Centralizatorul zilnic al activitatii: cu morbiditatea si activitatile codificate.
i) Caiet de numerotare a fisierelor( evidenta pe numar/litere).
j) Carnetul cu certificatele de nastere
k) Carnetul cu certificatele de deces
l) Carnetul cu certificatele prenuptiale
m) Carnetul cu certificate de concediu medical
n) Carnetul cu fise de declarare a bolilor profsionale
o) Dosar de obiective in teritoriu(rural, cartier)
p) Dosar cu evolutia familiilor parazitate, boli transmisibile( grupa A, B)
r) Dosar cu note telefonice, fax
s) Dosar de corespondenta
t) Registru de evidenta a femeilor gravide
Raportari periodice:
Saptamanal: in sezonul rece – infectii ale cailor respiratorii superioare, gripa;
in sezonul cald – boli diareice acute;
Lunar: statistica medicina primara activitate si morbiditate; in relatie cu CJAS: liste pacienti intrati/iesiti, consultatii
la domiciliu pentru pacientii netransportabili, liste cu punctajul pentru servicii de sanatate efectuate, liste de
cheltuieli lunare pentru bugetul de practica, miscarea lunara a pacientilor, centralizatorul punctajului activitatii
lunare; punctajul pentru grad profesional, conditii deosebite si situatii speciale; perioada de activitate, recapitulatia
pentru persoane inscrise pe lista.
Trimestrial: activitati preventive.
Anual: centralizatorul anual.
Activitatea organizatorica, gospodareasca, administrativa, financiar-economica necesita:
- state de plata
- condica de prezenta
- cecuri de plata, ordine de plata
- caiet financiar intrari-iesiri
- registru inventar
- condica de aparat
- condica de materiale folosite
- chitantier
Va multumesc!

S-ar putea să vă placă și