INGRIJIREA PALEATIVA A PACIENTILOR CU BOLI TERMINALE

Chiorean Cristina Rozalia GRUPA 4 Semestru 2 MG 6

MEDICINĂ DE FAMILIE
Prof.Univ.Dr. Moș Liliana
Dr. Ilyes Stelian Gabriel

 În viaţa apropiaţilor noştri apar momente grele în care familia poate apela la îngrijirea
paleativă: tratamentele care nu mai dau rezultate, durerile de nesuportat care
îngreunează familia din toate punctele de vedere: emoţional cel mai puternic, dar şi fizic,
profesional şi nu în ultimul rând, material.
 Îngrijirea paleativă nu vindecă boala, dar ea menţine şi protejează demnitatea
pacientului. Asocierea îngrijirii medicale, a controlului durerii cu asistenţa psihologică,
socială şi spirituală, sunt esenţiale pentru asigurarea calităţii vieţii pacientului, dar şi a
familiei lui. Acest tip de îngrijire vine în întâmpinarea bolnavului cât şi a familiei, îngrijire
care poate fi acordată atât la domiciliu cât şi în instituţii specializate.

Aspecte importante în domeniul îngrijirilor paliative

Ce reprezintă conceptul de “îngrijire paliativă”?
       Oxford Textbook of Palliative Medicine defineşte îngrijirea paliativă ca
fiind asistenţa medicală a pacienţilor cu boli active, progresive şi
avansate, pentru care prognosticul este limitat, iar îngrijirea trebuie să
se concentreze asupra asigurării calităţii vieţii.
INGRIJIREA PALEATIVA A PACIENTILOR CU BOLI TERMINALE
Chiorean Cristina Rozalia GRUPA 4 Semestru 2 MG 6
MEDICINĂ DE FAMILIE
Prof.Univ.Dr. Moș Liliana
Dr. Ilyes Stelian Gabriel

       Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit medicina paliativă astfel:

îngrijirea paliativă este o abordare care îmbunătăţeşte calitatea vieţii
bolnavului şi a familiilor acestora, care se confruntă cu problemele
asociate cu boala ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi
înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluare corectă şi
tratamentul impecabil al durerii şi al altor probleme fizice, psiho-
sociale şi spirituale.
       În ambele definiţii găsim conceptul de calitate a vieţii.
      Calitatea vieţii este un concept evaluativ, fiind rezultanta raportării condiţiilor de viaţă şi a activităţilor care compun viaţa
umană, la necesităţile, valorile şi aspiraţiile umane. Ea se referă atât la evaluarea globală a vieţii, la cât de satisfăcătoare este
viaţa pe care diferitele persoane, grupuri sociale sau colectivităţi o duc, cât şi la evaluarea diferitelor condiţii sau sfere ale
vieţii. Calitatea vieţii reprezintă o reluare, dintr-o altă perspectivă, a conceptului de fericire. Aşa cum fericirea se referă la starea
subiectivă rezultată din trăirea propriei vieţi, calitatea vieţii face raportare atât la condiţiile obiective în care viaţa umană se
constituie, cât şi la modul subiectiv în care fiecare işi evaluează propria viaţă, stare de satisfacţie, fericire, împlinire. De
asemenea, desemnează parametrii şi criteriile cantitative şi calitative ale dezvoltării economico – sociale, ale vieţii umane, în
funcţie de condiţiile mediului natural, de tipul relaţiilor sociale, al distribuirii valorilor materiale, al însuşirii valorilor spirituale şi
al respectării normelor morale.
      Îngrijirea paliativă:

 este o îngrijire totală, activă a pacienţilor şi familiilor lor, de obicei

atunci când boala nu mai răspunde la tratamentul potenţial curativ,
deşi poate fi aplicată timpuriu în cursul bolii;
 sigură ameliorarea durerii şi a altor simptome;
 ţinteşte să atingă cea mai înaltă calitate a vieţii posibilă pentru
pacienţi şi familiile lor;
 răspunde la nevoile fizice, psihosociale şi spirituale;
 se extinde când e necesar pentru a asigura suportul în perioada de
doliu.

Îngrijirea paliativă are rolul de a ajuta persoana să-şi menţină calitatea vieţii
cât mai bună şi să-i fie alături în lupta cu cancerul sau alte boli fără
speranţă de vindecare. Tocmai din acest motiv, accentul îngrijirii paliative
nu se pune asupra morţii sau asupra încercării de a găsi un leac, ci tocmai
pe calitatea vieţii de fiecare zi, aşa cum am arătat în acest aliniat.
      Totodată, îngrijirea paliativă presupune un parteneriat între persoana
care are cancer, familie şi prieteni şi membrii echipei de îngrijire a sănătăţii.
Această echipă poate include serviciile unui medic, asistent medical,
asistent social, consilier şi consilier spiritual.
      Sintetizând definiţiile de mai sus precum şi explicaţiile conceptului de calitatea vieţii, este  de reţinut că îngrijirea paliativă
este oferită la domiciliu sau într-un sistem instituţional care poate fi spitalul sau centrele de îngrijiri . Decizia alegerii unuia sau
altuia aparţine bolnavului şi / sau familiei lui care, analizându-şi resursele, vor opta spre una sau alta dintre variante. Ceea ce
trebuie să cunoască atât bolnavul cât şi familia este ceea ce oferă fiecare dintre aceste două oportunităţi şi care li se potriveşte
mai bine, pentru că fiecare dintre ele are puncte bune, dar şi puncte negative. Medicul sau alţi membri ai echipei de îngrijire
sunt cei care pot da lămuriri asupra acestor puncte. Există şi soluţia combinată a celor două; astfel, după ce a fost începută
îngrijirea la domiciliu, bolnavul poate fi transferat într-o instituţie pentru continuarea îngrijirii. Nu sunt de neglijat programele
de sprijin local. Astfel, unele programe oferă sprijin la domiciliu, ceea ce vine în întâmpinarea îngrijitorilor primari, de cele mai
multe ori membri ai familiei, dându-le acestora posibilitatea de a-şi reîmprospăta forţele, ştiut fiind cât de grea este o astfel de
muncă.
       Un rol deosebit de important în munca de îngrijire / asistare a bolnavului aflat în fază terminală ỉl are
comunicarea. Deţinerea unei astfel de abilităţi de către îngrijitor (şi înţeleg prin acest termen toate persoanele care participă la
îngrijirea bolnavului, adică pe cei care formează acea echipă pluridisciplinară despre care am vorbit mai sus) reprezintă un
INGRIJIREA PALEATIVA A PACIENTILOR CU BOLI TERMINALE
Chiorean Cristina Rozalia GRUPA 4 Semestru 2 MG 6
MEDICINĂ DE FAMILIE
Prof.Univ.Dr. Moș Liliana
Dr. Ilyes Stelian Gabriel

punct forte care este în avantajul tuturor, bolnav şi membrii echipei. Tactul este de asemenea important: împărtăşirea
adevărului este şocantă dar duce la conştientizarea timpului rămas, care devine pe zi ce trece tot mai limitat şi care trebuie
folosit cât mai eficient.
      Pacientul are dreptul să ştie adevărul, adică diagnosticul. Dilema este
cum transmitem acest adevăr, pentru că pacientul are de asemenea dreptul
de a nu-şi dori să afle veşti rele! Principiile cardinale care stau la baza
practicii medicale în general, deci şi în îngrijirea paliativă sunt:

 respectul autonomiei pacientului (alegerea pacientului); beneficienţa

(de a face bine);
 non – maleficienţa (minimalizarea efectelor secundare); justiţia
(utilizarea justă a resurselor disponibile). Din ce în ce mai mult în
ultimul timp, constatăm că şi alte institiţii medicale (specialităţi) sunt
nevoite să-l accepte pe pacient ca pe un partener, ca parte integrantă
a deciziilor medicale, excepţie făcând situaţiile de urgenţă. Apariţia
consimţământului informat dar şi al absolvenţilor care au cunoştinţe
de etică, a început să diminueze atitudinea paternalistă a medicului
tradiţionalist care, prin atitudinea binevoitoare, lua soarta pacientului
în mâinile sale, considerându-se un „tutore” al acestuia.

      Medicul poate avea tendinţa de a vedea doar interesul fizic al

pacientului („binele medical”). „Binele total” cuprinde nu doar această latură
fizică care este cunoscută mai bine de către medic, dar şi credinţele,
valorile pacientului, care sunt cunoscute doar de pacient, uneori nici chiar
familia neştiind cât de profunde sunt trăirile celui care este pe patul de
suferinţă.
       Abordarea pacientului care se adresează îngrijirilor paliative, porneşte de la tratamentul simptomelor, care pot fi multiple, dar prin care, avâ
mijloace terapeutice, se evită polipragmazia , deoarece un medicament poate viza acoperirea a două sau mai multe simptome.
      În cancerul avansat, cel mai frecvent simptom este astenia, acuzată de 95% dintre pacienţi, urmează apoi durerea (80%), inapetenţa/anorexia (8
poate fi habituală sau agravată de tratamentul cu opioide, dispneea (60%), insomnia (60%), greaţă sau vărsături (50%), depresie (50%), confuzie (45%

Care sunt obiectivele îngrijirii paliative?

       Ca în orice domeniu sau activitate, şi îngrijirea paliativă se axează pe
obiective. Principalele obiective ale îngrijirii paliative sunt:

 de a ameliora durerea şi alte simptome;

 de a ajuta la îmbunătăţirea dimensiunilor emoţionale, mentale şi
spirituale ale bunăstării: de a sprijini moral membrii familiei persoanei
care are cancer în timpul bolii şi după moartea acesteia.

       În asistarea bolnavului aflat în fază terminală, este necesar ca aceste

obiective să fie urmărite şi îndeplinite în totalitatea lor, cu atât mai mult
pentru că ele îl vizează nu numai pe bolnav, cât şi familia acestuia.
Istoricul îngrijirilor paliative în lume
INGRIJIREA PALEATIVA A PACIENTILOR CU BOLI TERMINALE
Chiorean Cristina Rozalia GRUPA 4 Semestru 2 MG 6
MEDICINĂ DE FAMILIE
Prof.Univ.Dr. Moș Liliana
Dr. Ilyes Stelian Gabriel

       Cu o istorie scurtă, începând din secolul trecut putem vorbi despre
îngrijirea bolnavilor „fără leac ‫״‬, care înregistrează o evoluţie depăşind
consolarea, aducând ca noutate tehnici de îngrijire paliativă şi control
simptomatic. Noutatea constă în susţinerea nu numai a bolnavului, ci şi a
familiei lui.
       În 1840, în Lyon, Franţa, apare o mişcare numită „mişcarea azilurilor”,
care aduce ca noutate tratamentul paliativ modern. Acest punct este
considerat începutul îngrijirilor paliative care va continua să progreseze de-
a lungul anilor. În 1900, este înfiinţat Azilul „Sfântul Iosif” în Londra,
culminând cu precursorul azilurilor moderne, înfiinţat ỉn 1967 tot în Londra,
„Sfântul Cristopher”.
       În 1975, în Marea Britanie, Canada şi Australia, datorită creşterii
treptate a prevalenţei unor boli cronice, cunosc o dezvoltare puternică în
această direcţie. Statele Unite înfiinţează primul azil în îngrijirea paliativă în
1974, în Connecticut. Evoluţia de la îngrijirea tradiţională la cea modernă
duce la apariţia unor centre care acordă îngrijire în cadrul spitalelor.
       Ceea ce se poate observa este că îngrijirea paliativă evoluează de la
mişcarea de azil, la un amestec al sistemelor de îngrijire academice, dar şi
nonacademice. Serviciile de îngrijire sunt oferite atât la domiciliu cât şi în
cadru spitalicesc, de cele mai multe ori ele combinându-se.
       În Europa, dezvoltarea îngrijirilor nu numai că avansează, dar legislaţia se şi pliază pe nevoi. România este pe locul 22 în
Uniunea Europeană, din cele 27 de ţări în acest domeniu.  Vasile Astărăstoaie declara în Revista Practica Medicală: „Îngrijirile
paliative dovedesc dacă suntem sau nu o societate în care omul este respectat. Un funcţionar din minister face un calcul cât
costă  şi spune la sfârşit: Sunt foarte mulţi bani pentru un rezultat foarte mic şi noi nu ne permitem!   Până acum, nu s-a
implicat nici o instituţie medicală cu atribuţii în asistenţa medicală în a acorda măcar puţină atenţie îngrijirilor paliative”.  În
România, aproape 150.000 persoane au nevoie anual de îngrijiri paliative, dintre care peste 60.000 sunt bolnavi oncologici.
Gradul de acoperire cu servicii specializate este de sub 7%.
       Demn de observat la momentul actual este că dezvoltarea îngrijirilor
paliative are loc cu predilecţie în societăţile moderne, societăţi care au în
vedere respectul faţă  de om până în ultima clipă a vieţii lui. Este foarte
important ca evoluţia din diferite ţări să fie urmărită pentru ca să poată fi
folosite succesele şi experienţa obţinute şi aplicate de alte state.
Menţinerea calităţii vieţii se face în echipă multidisciplinară, în care luptă toţi
pentru atingerea acestui scop.
Care sunt principiile îngrijirii paliative?
       Îngrijirea paliativă are ca scop, aşa cum am mai arătat, îngrijirea
bolnavilor aflaţi pe moarte. Chiar dacă denumirea încă nu exista, încă de la
începuturile ei, îngrijirea acestor bolnavi avea ca şi caracteristică principală,
tocmai faptul că aceşti bolnavi erau aproape de moarte, motiv pentru care,
îngrijirea lor era aparte faţă de îngrijirea bolnavilor în general. De-a lungul
timpului, îngrijirea a cuprins şi familia.
       Principiile care stau la baza îngrijirilor paliative sunt cele care:

 asigură controlul durerii şi al altor simptome;

INGRIJIREA PALEATIVA A PACIENTILOR CU BOLI TERMINALE
Chiorean Cristina Rozalia GRUPA 4 Semestru 2 MG 6
MEDICINĂ DE FAMILIE
Prof.Univ.Dr. Moș Liliana
Dr. Ilyes Stelian Gabriel

 integrează aspectele psihosociale şi spirituale în îngrijirea

pacientului;
 ameliorează calitatea vieţii şi poate influenţa pozitiv evoluţia bolii;
 utilizează o echipă interdisciplinară pentru a satisface nevoile
complexe ale pacientului şi familiei;
 afirmă valoarea vieţii şi consideră moartea ca un proces natural;
 nu intenţionează nici să grăbească, nici să amâne moartea;
 pacientul şi familia reprezintă de fapt unitatea de îngrijire;
 oferă un sistem de sprijin, dând pacientului posibilitatea să trăiască
pe cât posibil activ, până la sfârşitul vieţii;
 oferă sprijin familiei în timpul bolii pacientului şi în perioada de doliu;
 se aplică oricând în cursul evoluţiei bolii, concomitent cu alte
modalităţi de tratament specifice bolii respective care au ca scop
eventual prelungirea supravieţuirii;
 include acele investigaţii care sunt necesare unei mai bune înţelegeri
şi unui tratament adecvat pentru complicaţiile clinic manifeste ale
bolii.

       Beneficiarii îngrijirii paliative nu sunt doar bolnavii de cancer, ci şi

pacienţii geriatrici, cei cu boli neurologice, insuficienţe de organ,
SIDA, malformaţii congenitale, precum şi alte boli cronice care
necesită o îngrijire continuă sau la care simptomatologia are o
evoluţie imprevizibilă. Îngrijirea pacienţilor pe moarte se extinde dincolo
de controlul durerii şi al simptomelor, incluzând spijinul: pacientului pe
măsură ce el se adaptează la scăderea abilităţilor fizice şi jeleşte anticipat
pierderea familiei, prietenilor şi a tot ceea ce îi este familiar; familiei, care se
adaptează la faptul că cineva apropiat va muri.
Conceptul de suferinţă şi durere în îngrijirea
paleativă
           „Durerea este tot atât de trebuincioasă cât şi moartea” (Voltaire).
Durerea derivă din cuvântul latinesc dolor; algia derivă din grecescul algos
care înseamnă durere. Acest simptom – durerea – a apărut o dată cu fiinţa
umană, fiind cel mai primitiv, dar şi cel mai frecvent întâlnit în practica
medicală, totodată şi cel mai alarmant pentru bolnav.
       Medicina bazată pe achiziţiile ştiinţifice este capabilă să ne facă să
înţelegem suferinţa şi durerea. Astfel, durerea şi suferinţa alături de
sănătate şi moarte, reprezintă momente marcante în existenţa fiinţei
umane. Din perspectiva simţului comun, durerea se identifică cu boala şi, în
final, cu moartea. De asemenea, s-a arătat că dintre cele câteva zeci de mii
de simptome, durerea este cea mai complexă experienţă umană,
INGRIJIREA PALEATIVA A PACIENTILOR CU BOLI TERMINALE
Chiorean Cristina Rozalia GRUPA 4 Semestru 2 MG 6
MEDICINĂ DE FAMILIE
Prof.Univ.Dr. Moș Liliana
Dr. Ilyes Stelian Gabriel

neplăcută atât fiziologic cât şi psihologic fiind şi cel mai frecvent

motiv de prezentare la medic.
       De asemenea, durerea este cea mai frecventă cauză a suferinţei şi
incapacităţii de muncă care afectează viaţa a milioane de oameni de
pretutindeni.  Estimările arată că aproximativ o treime din populaţia ţărilor
industrializate suferă de dureri cronice şi că jumătate până la două treimi
din populaţie este în incapacitate de muncă pentru perioade variind de la
câteva zile până la câteva săptămâni, luni sau chiar permanent. În afară de
aceste aspecte inestimabile de sănătate publică, ar fi demn de luat în
consideraţie şi efectele economice ale durerii, ceea ce atrage ca efect
principal pierderea a milioane de zile lucrătoare şi a importante sume de
bani anual.
       Durerea este percepută de fiecare individ în felul lui, având astfel un puternic grad de personalizare, fiecare trăind durerea
în felul său.
       Specialiştii arată că durerea este greu de definit în limbaj cotidian, dar
şi în limbaj de specialitate. Asociaţia Internaţională Pentru Studiul Durerii
defineşte durerea „ca o experienţă senzorială şi emoţională neplăcută,
asociată cu lezarea reală  sau potenţială” a organismului. Încercarea de a
defini durerea, noţiune abstractă, din mai multe puncte de vedere –
neurologic, fiziologic, comportamental, afectiv, lingvistic şi chiar fiziologic –
pare să constituie o modalitate de ieşire din labirintul definiţiei durerii. Astfel,
încercarea de definire a durerii, ca un concept abstract se referă la:

 „o senzaţie personală consecutivă unei agresiuni”;

 un stimul nociv care semnalizează obişnuita sau iminenta leziune
tisulară¹;
 un model de răspunsuri care operează pentru a proteja organismul
de agenţi nocivi.

       Durerea este definită ca fiind o senzaţie neplăcută de intensitate

variabilă, rezultat al executării receptorilor nervoşi periferici de către stimuli
care lezează sau ameninţă ţesuturile cu distrugerea. Durerea este
constituită în primul rând dintr-o senzaţie independentă şi distinctă şi în al
doliea rând dintr-o reacţie individuală faţă de ea, adică ceva trăit în sfera
psiho – afectivă.
       Dacă intervenţia medicamentoasă revine exclusiv medicinii,
susţinerea psiho-socială cade în sarcina psihologului, a asistentului
social şi nu în ultimul rând a preotului, adică acelui personal care cu
tact dar şi ajutaţi de cunoştinţe de specialitate, pot susţine bolnavul în
lupta împotriva durerii.
       Abordarea durerilor bolilor cronice care apar în bolile netratabile, din punct de vedere nemedical se face prin:
INGRIJIREA PALEATIVA A PACIENTILOR CU BOLI TERMINALE
Chiorean Cristina Rozalia GRUPA 4 Semestru 2 MG 6
MEDICINĂ DE FAMILIE
Prof.Univ.Dr. Moș Liliana
Dr. Ilyes Stelian Gabriel

 instruirea bolnavului şi a anturajului în vederea acceptării situaţiei ca

atare, fără o resemnare defetistă, ci ca o luptă reală, activă, împotriva
durerii şi afecţiunii care a generat-o;
 implicarea atât a bolnavului cât şi a anturajului acestuia în lupta
împotriva durerii;
 distragerea atenţiei bolnavului de la durere prin focusarea atenţiei şi
preocuparea acestuia pe alte probleme decât cea a bolii şi durerii
respective;
 utilizarea de mijloace adecvate, a unei terapii ocupaţionale, hipnozei,
autosugestiei, terapiei moderne de biofeedback, cu scopul creşterii
eficacităţii tratamentului analgetic şi etiologic;
 încurajarea bolnavului la orice succes obţinut în vederea stimulării
voinţei şi mobilizării acestuia în lupta activă împotriva durerii.

       Avansarea bolii canceroase şi nu numai, toate cele care nu au şanse

de vindecare, îl aduc pe bolnav în postura de a experimenta mai multe
tipuri de simptome: durere, oboseală, scădere în greutate, slăbiciune,
dispnee, constipaţie, confuzii, tuse, dureri şi în alte zone decât cea
afectată, lipsa poftei de mâncare şi altele, care cu tratament adecvat pot fi
ţinute sub control. Este bine ca bolnavul să spună medicului despre oricare
din simptome şi să-l întrebe tot ceea ce îi este neclar. În medicină nu ar
trebui să existe ruşine, iar asistentul social trebuie să îl ajute pe beneficiar
să înţeleagă că îi este permis să întrebe şi să cunoască tot ceea ce doreşte
să ştie despre boala lui şi complicaţiile ei.
       Gradul de acceptare şi ajungere la acord în boala terminală depinde de
personalitatea pacientului – religie, cultură, sprijin în consiliere din partea
profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi de modalitatea de îngrijire. Din
toate aceste aspecte, calitatea vieţii este influenţată  de atitudinea şi valorile
societăţii, scopul tuturor celor ce fac parte din viaţa bolnavilor cu boli care
nu se mai pot trata fiind acela de a menţine această stare.
Bătrâneţea ca etapă de vârstă
       O dată cu înaintarea în vârstă, sănătatea fizică, dar şi cea mentală se
deteriorează, de aceea este important să facem distincţie între bătrâneţea
ca ultimă perioadă a vieţii şi starea de boală.
       Starea de boală este o stare anormală care se poate asocia oricărei
vârste. Bătrâneţea este o stare fiziologică normală care favorizează
instalarea bolii. Acumularea deprinderilor nesănătoase de-a lungul vieţii:
fumat, sedentarism, alimentaţie incorectă, consum excesiv de alcool etc.,
favorizează apariţia bolilor. Ca şi cum toate astea ne-ar fi suficiente, la
bătrâneţe veniturile se restrâng pentru cei mai mulţi dintre ei, ceea ce
îngreunează accesul atât la servicii medicale de prevenţie, cât şi la cele de
INGRIJIREA PALEATIVA A PACIENTILOR CU BOLI TERMINALE
Chiorean Cristina Rozalia GRUPA 4 Semestru 2 MG 6
MEDICINĂ DE FAMILIE
Prof.Univ.Dr. Moș Liliana
Dr. Ilyes Stelian Gabriel

intervenţie. Mă refer aici la intervenţii şi tehnici de recuperare / reabilitare şi

foarte important, îngrijiri paliative.
          În ceea ce priveşte bolile, la vârsta a III-a acestea au o caracteristică aparte: bolile sunt de cele mai multe ori
concomitente, se cumulează câte 4 – 5 la o singură persoană. Găsim de exemplu: cardiopatie, hipertensiune, cataractă, diabet
şi reumatism (multiple comorbidități).
       Evoluţia lor de lungă durată le cronicizează, implicând creşterea
costurilor pentru tratamente, îngrijiri şi servicii sociale. Pentru întâmpinarea
şi contracararea costurilor este esenţial ca accentul să fie pus pe prevenţie.
Din acest punct de vedere centrele de îngrijire paleativă pun accentul şi pe
fazele incipiente ale bolilor grele, după ce bolnavul este evaluat, iar echipa
de evaluare concluzionează că există şanse de stabilizare sau recuperare.
Astfel, putem observa caracterul dublu al centrelor, de îngrijire a bolnavului
în fază terminală, iar al doilea, de preîntâmpinare a bolii, de susţinere şi
îngrijire.
       Am amintit multiplele comorbidități şi cronicizarea. Nu sunt de
neglijat: asocierea bolilor somatice cu cele psihice, vindecarea cu sechele,
agravarea bolilor cronice, boli de nutriţie şi metabolism, cancere, demenţe,
Alzheimer cu predilecţie, Parkinsonul, paranoia, delirul, halucinaţiile,
apariţia complicaţiilor şi dependenţa persoanelor vârstnice de personalul de
îngrijire.
       Dacă la începuturile ei medicina paleativă se ocupa cu predilecţie de
cancer, acum ea are în vedere şi alte boli incurabile care necesită atenţie
cum ar fi demenţa, deficienţa unor organe datorate vârstei, dar şi boli în
stadiu final al persoanelor vârstnice. Ideea principală se axează pe
realizarea unei calităţi cât mai bune a vieţii. Echipele de lucru
pluridisciplinare: medici, asistente medicale, terapeuţi, asistenţi sociali,
psihologi, clinicieni, dieteticieni, lucrători pastorali, voluntari – oferă
ỉmpreună sprijin, astfel încât viaţa rămasă pacienţilor să fie petrecută la un
nivel cât mai bun cu putinţă.
       Îngrijirea paleativă nu intenţionează să curme moartea, ci priveşte
moartea ca pe un proces normal care face parte din viaţă.
Asistarea psihologică persoanelor cu boli ỉn stadii
terminale
       Satisfacerea nevoilor psihologice este cel mai adesea ignorată.
Acompaniamentul psihologic cade în sarcina personalului medical,
psihologilor, asistenţilor sociali clericilor. Părăsirea pacientului în aceste
momente este echivalentul gestului eutanasiatic, grăbind sfârşitul.
Abordarea psihologică a bolnavului vine în întâmpinarea efectelor favorizării
tratamentului medical. Tot aceasta reprezintă o expresie a solidarităţii şi de
asemenea, o respingere a abandonului; este o metodă de într-ajutorare, de
respect al vieţii; este de asemenea o terapie morală. O astfel de
interacţiune cu bolnavul îi arată că este iubit şi profund acceptat aşa cum
INGRIJIREA PALEATIVA A PACIENTILOR CU BOLI TERMINALE
Chiorean Cristina Rozalia GRUPA 4 Semestru 2 MG 6
MEDICINĂ DE FAMILIE
Prof.Univ.Dr. Moș Liliana
Dr. Ilyes Stelian Gabriel

este; uşurează sentimentul de disperare tocmai prin împărtăşirea cu cei din

jur, prin discutarea deschisă a bolii, determinând trecerea progresivă spre
acceptare.
       În accepţiune psihologică, Ross identifică cinci stadii psihice ale bolnavului în fază terminală:

1. Negarea – Bolnavul nu acceptă realitatea, faptul că moartea este

aproape; el crede că negând are timp să îşi adune forţele. Aceasta
este perioada în care se poate ca bolnavul să fie activ pentru ultima
dată în viaţa lui, de aceea trebuie sprijinit în activităţile lui şi prevenit
când depune prea mult efort.
2. Mânia – După ce află tot mai multe despre boala lui, apare
întrebarea: „De ce tocmai mie?!” Apar totodată şi reproşurile. Este o
perioadă foarte grea atât pentru bolnav cât şi pentru apropiaţii lui.
Prin comportamentul agresiv, bolnavul nu face decât să atragă
atenţia aspura lui.
3. Tocmeala – În această fază, probabil se gândeşte că există un motiv
bine întemeiat pentru faptul că el trebuie să moară. Are mustrări de
conştiinţă şi caută în viaţa trecută lucruri pe care nu le-a evitat. Simte
nevoia să facă împărtăşeli şi nu de puţine ori face înţelegeri cu
Dumnezeu.
4. Depresia – Pentru că nu vede o cale de rezolvare, de speranţă de
vindecare, bolnavul devine anxios, starea lui psihică se degradează,
ceea ce face să nu¬-şi poată îndeplini sarcinile zilnice devenind
dependent de cei din jur. Se învinovăţeşte pentru propria moarte şi
poate apărea tendinţa de suicid.
5. Acceptarea – Bolnavul fiind într-o stare fizică şi psihică degradată se
gândeşte tot mai des la moarte. În această etapă, mănâncă şi
vorbeşte foarte puţin şi nu manifestă interes pentru evenimentele din
jurul lui. Este obosit şi slăbit şi doarme aproape toată ziua. Prezenţa
fizică şi mângâierea spun mai multe decât cuvintele. Un semn că
moartea este aproape o reprezintă „viziunea pe patul de moarte”,
când muribundul îşi vede rudele moarte mai demult.

Bibliografie
1. Daniela Moşoiu. ABC-ul Medicinei Paliative. Ed.Lux Libris. 2012
2. Daniela Moşoiu. Comunicarea în cancer. 2010
3. Daniela Moşoiu, editor şi co-autor. Prescrierea şi Utilizarea opioidelor în managementul
durerii în cancer, Ghid practic cursanţi. Editura Lux Libris Brasov, 2007
4. Roger Woodruff. Durerea în cancer, trad. Dr.Daniela Moşoiu. Editura Phoenix, Brasov,
2002
INGRIJIREA PALEATIVA A PACIENTILOR CU BOLI TERMINALE
Chiorean Cristina Rozalia GRUPA 4 Semestru 2 MG 6
MEDICINĂ DE FAMILIE
Prof.Univ.Dr. Moș Liliana
Dr. Ilyes Stelian Gabriel

5. Twycross Robert & Wilcock Andrew. Controlul simptomelor în cancerul avansat, trad.
Corin Găsdoiu, Dr. Daniela Moşoiu, 2003
6. Anthony Back, Robert Arlnold, James Tulsky. Comunicarea cu pacientul grav bolnav.Ed.
Point Max, Bucuresti, 2013
7. Elizabeth Kubler-Rosse. On Death and Dying, http://selfdefinition.org/afterlife/Elizabeth-
Kubler-Ross-On-Death-and-Dying.pdf
8. Protocoale clinice pentru îngrijiri paliative. Ed. Haco International, 2013
9. Beatrice Ioan, Vasile Astărăstoae -editori. Dileme etice la finalul vieţii. Ed. Polirom. 2013
10. R.Bruckeman. How to Break Bad News - A Guide for Health Care Professionals. JHU
Press, 1992
11. Vladimir Poroch, Daniela Moşoiu, Ostin C. Mungiu – Managementul durerii la pacienţii
din îngrijirea paliativă – pentru medicii de familie. Ed. “Gr.T.Popa” UMF Iaşi, 2017
12. Resurse educaţionale medicale şi lingvistice în îngrijirea paliativă. Resurse educaţionale
create prin Programul Erasmus+ în cadrul proiectului „Cursuri online pe suport video în
domeniul îngrijirii paliative și comunicării medicale”
(Ref. Nr. 2014-1-RO01-KA203-002940); Ed:Ovidiu Petris, Anca Colibaba - Editura Gr.T.Popa,
2017
ISBN 978-606-544-478-2