Anxietatea la pacienti in ingrijiri paliative

Notiunea de ANXIETATE
• Anxietatea este o emoție  ce se caracterizează printr-o stare neplăcută de
tulburare interioară, adesea acompaniată de comportament nervos, tulburări
somatice și ruminația.Este vorba de emoții subiective neplăcute de spaimă față
de evenimente anticipate, precum simțământul morții iminente. Anxietatea nu
este același lucru cu frica, care este un răspuns la o amenințare reală sau
percepută, întrucât anxietatea implică așteptarea unei amenințări
viitoare. Anxietatea este un simțământ de neliniște și îngrijorare, care este de
obicei generalizată ca o suprareacție la o situație care văzută doar în mod
subiectiv ca amenințătoare.  Este adesea acompaniată de tensiune
musculară,agitație, oboseală și probleme de concentrare. Dacă anxietatea este
experimentată în mod regulat, individul ar putea suferi de o tulburare de
anxietate.
 Managementul anxietăţii

• Pacienţii care necesită îngrijiri paliative suferă adesea de anxietate, de cele mai multe ori
asociată cu alte semne şi simptome caracteristice stadiului terminal al bolilor. Prin urmare,
pentru managementul eficient al anxietăţii acestor pacienţi este necesar să abordăm tratamentul
propriu-zis, dar şi să reducem intensitatea celorlalte simptome care ar putea întreţine anxietatea.
•    Deşi depresia şi anxietatea sunt, până la un punct, reacţii naturale şi fireşti la o boală
incurabilă, neacordarea importanţei cuvenite diagnosticării simptomelor acestor tulburări
constituie o greşeală ce duce la tratarea lor insuficientă, cu impact negativ asupra calităţii vieţii
bolnavului şi a aparţinătorilor. Anxietatea şi depresia sunt termeni generali, care acoperă un
spectru larg de stări emoţionale. Anxietatea se poate prezenta ca agitaţie, insomnie, stare de
nelinişte, de îngrijorare sau de tensiune, transpiraţii, tahicardie, hiperventilaţie, atac de panică.
Ca şi în cazul depresiei, poate fi dificilă separarea unor simptome fizice ale anxietăţii extreme
de simptomele bolii subiacente. Este necesar şi diagnosticul diferenţial cu delirul, depresia,
tulburarea bipolară, efectele secundare ale medicaţiei sau consumul de droguri.
Tratamentul medicamentos
• Medicamentele folosite în tratamentul anxietăţii sunt:
•    – Benzodiazepinele (lorazepam, midazolam, diazepam) – au avantajul că acţionează rapid, în general în decurs de
o oră; utilizarea lor este recomandată pe termen scurt sau cu intermitenţe, deoarece administrarea prelungită
determină scăderea efectului anxiolitic şi deteriorare psihomotorie cumulativă. Doze recomandate:
lorazepam p.o. sau sublingual 0,5–1 mg seara sau 2 x 1–2 mg/zi; diazepam 2–5 mg seara;
•    – Neuroleptice în doze mici – de exemplu, haloperidol 1,5–5 mg x 2/zi p.o., s.c., i.m./zi;
•    – Antidepresive pentru controlul eficient al anxietăţii cronice – escitalopram (inhibitor al recaptării serotoninei)
10 mg seara şi se creşte progresiv la 20–69 mg/zi;
•    – Beta-blocantele sunt utile pentru controlul hiperactivităţii vegetative.
•    Pe lângă tratamentele medicamentoase folosite în mod clasic pentru tratamentul anxietăţii, în articolele studiate
sunt menţionate şi alte medicamente/clase de substanţe care pot fi utilizate cu succes pentru controlul anxietăţii şi
depresiei în îngrijiri paliative. Administrarea sedativelor poate fi utilă la pacienţii foarte bolnavi, la care apare
privarea de somn din cauza diverselor proceduri medicale la care sunt supuşi permanent. Se recomandă, în astfel de
cazuri, zolpidem (ca să adoarmă) şi diazepam (pentru a rămâne adormiţi) – cocktailul Klintmalm, utilizat la secţia
de transplant Baylor, deoarece medicii de acolo au constatat că pacienţii care dorm mai bine noaptea se simt mai
bine şi sunt mai lucizi în cursul zilei.
•    Deoarece anxietatea poate fi precipitată de durere sau dispnee, aceste simptome trebuie controlate foarte bine.
Tulburări metabolice ca hipoglicemia şi hipocalcemia pot fi însoţite de anxietate.
 Psihoterapia
• Abordările psihoterapeutice moderne sunt clasificate în patru categorii principale:
psihodinamică, umanistică, comportamentală şi familială. Ţelul terapiei psihodinamice
este de a ajuta pacientul să aibă o atitudine emoţională normală în faţa morţii.
Abordarea umanistică urmăreşte influenţarea pacientului astfel încât acesta să-şi
trăiască din plin ultimele zile de viaţă. Terapia comportamentală ajută pacientul să
deprindă tehnici adecvate de a face faţă situaţiei. Terapia familială ajută întreaga
familie să conlucreze pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în ultimele zile ale pacientului.
•    Principiile managementului psihologic sunt: prezentarea cu menajamente a veştilor
proaste; oferirea de informaţii conform dorinţelor personale ale pacienţilor şi familiei;
permisiunea de exprimare a emoţiilor; crearea unui cadru în care îngrijorările şi
temerile să-şi afle un răspuns; implicarea pacientului şi a familiei în luarea deciziilor
legate de tratament; stabilirea de obiective realiste; oferirea unui pachet adecvat de
asistenţă medicală, psihologică şi socială.