Crizele de adaptare și stările

terminale. Paliația
 Crizele de adaptare
• Sunt legate de schimbările survenite brusc în
viața bătrânului – habitat, mod de viață,
retragerea din viața profesională, decesul
partenerului.
• Cea mai importantă cauză – internarea în spital
sau unitate de asistență socială.
• Bătrânul devine neliniștit, agitat, confuz,
ulterior apare declinul fizic și psihic (în 65% din
cazuri).
 Manifestările crizei de adaptare:

• Neliniște
• Agitație
• Depresie
• Tulburări de somn
• Adinamie
• Scădere în greutate
• Tulburări cardio-vasculare – palpitații, HTA,
aritmii
• Tulburări neurologice – amețeli, stare
confuzională
• Tulburări de personalitate
• Modificări ale circulației cerebrale
• Aceste tulburări apar mai ales la femei, la
bolnavii cu afecțiuni cronice, la bolnavii
imobilizați mult timp.
• La acestea contribuie și condițiile de spitalizare,
asistența medicală, cooperarea familiei.
• Pregătirea psihologică prealabilă a pacientului,
asigurarea unor condiții plăcute de mediu,
susținerea psihică vor reduce mult
simptomatologia crizelor de adaptare. 
 Stările terminale
• Asistența medicală paliativă implică o
concentrare asupra îngrijirii ca întreg a
persoanei care se apropie de moarte și nu
încercarea de a vindeca boala de bază.
• Din perspectivă medicală, sfârșitul vieții este
momentul în care moartea – datorită bolii
terminale sau vârstei – este așteptată în interval
de săptămâni sau luni și când aceasta nu mai
poate fi împiedicată prin intervenție medicală.
• Cadrele medicale au obligația morală de a nu-
și modifica atitudinea față de pacientul aflat în
fază terminală, care trebuie să beneficieze de
asistență medicală până în ultima clipă de
viață.
• “Vorbiți cu blândețe cu pacienții voștri. Să
aveți bunătate pe fețele voastre, în ochii
voștri, în zâmbetul vostru, în căldura salutului
vostru. Întotdeauna să zâmbiți. Nu oferiți doar
îngrijirea voastră, oferiți-vă și inima în egală
măsură.”
 Locuri de îngrijire a muribunzilor:

• La azil (hospice) – aici se utilizează terapii

paliative, cu scop exclusiv de ameliorare a
durerii și a altor simptome. Se asigură
menținerea confortabilă a pacientului într-un
mediu familiar, înconjurat de familie și
prieteni.
• La domiciliu – poate reprezenta adesea cea mai
bună alegere pentru pacient. Familia constituie
cercul cel mai apropiat de muribund și îl poate
susține moral, material și spiritual.
• Uneori, familia poate respinge ideea de a ține în
casă un muribund: frica de moarte, lipsa de personal
și de echipament pentru îngrijirile continue, grija de
a evita deranjul și cheltuielile. Rezultatul: pacientul
moare în spital, moralmente abandonat.
• Perspectiva pacientului asupra lumii și vieții,
credința sau absența credinței în Dumnezeu
influențează decisiv starea pacientului
muribund.
• De aceea trebuie să luăm întotdeauna în
considerare nevoile nu doar fizice, ci și psihice
și spirituale ale muribundului.
1. Nevoile fizice ale muribundului:
Revelate de examenul fizic și de discuția cu pacientul
sau familia:

• Durerea
• Dispneea
• Constipația
• Anorexia
• Insomnia
• Escarele  
• Durerea – se utilizează analgezice conform
scalei de analgezie:
• - treapta 1 – paracetamol, AINS, adjuvante
(corticoizi, amitriptilină)
• - treapta 2 – codeină, tramadol
• - treapta 3 - morfină
• Dispneea – pacientul trebuie așezat într-o poziție
comodă, ridicat pe perne, care să permită libertatea
mușchilor respiratorii. Se va schimba frecvent poziția
sau va sta în poziție semișezândă. La indicația
medicului – masaj, tapotaj și drenaj postural.
• Dacă starea generală permite, pacientul va fi așezat
într-un fotoliu, cu brațele și picioarele sprijinite.
Hainele vor fi largi, camera aerisită, geam deschis.
• Pacientului i se va asigura un mediu calm, liniștit,
număr redus de vizitatori.
• Anorexia – poate fi înlăturată prin alegerea
meniului de către pacient, menținerea igienei
cavității bucale, prezentarea alimentelor într-o
formă estetică, mese mici și frecvente,
hidratare corespunzătoare.
• Corticosteroizii în doză mică pot ameliora
apetitul și starea generală
• Constipația – ca urmare a șederii prelungite în
pat și a unei diete limitate.
• Poate fi combătută cu aport crescut de fibre și
lichide, mișcare – în măsura posibilității,
asigurarea intimității și a accesului pacientului
la toaletă.
• La indicația medicului – purgative și clisme.
• Insomnia – frecventă. Patul va fi confortabil,
temperatura și ventilația corespunzătoare,
calmarea simptomelor supărătoare

• Escarele – prevenite prin schimbarea

frecventă a poziției, masaj zilnic, sprijin pentru
zonele de presiune, igienă riguroasă.
2. Nevoile emoționale ale muribundului:

• Determinate de adaparea la noul statut, de

frică și anxietate, de pierderea independenței,
a rolului social, a banilor, a imaginii despre
sine, apropierea morții
• Pierderi experimentate în spital – liberatea,
intimitatea, familia, casa, stilul de viață,
imaginea de sine, funcționalitatea
organismului
• Cadrele medicale trebuie să manifeste
empatie și compasiune față de pacient, să-l
ajute să înțeleagă ceea ce i se întâmplă și să-i
permită să-și manifeste durerea și lacrimile
• Nu trebuie să i se dea pacientului răspunsuri la
întrebările fără răspuns sau să-i dea asigurări
fără acoperire
• Pacientul trebuie să ajungă să aibă încredere
în personalul medical, să știe că persoanele
care contează cel mai mult pentru el îl iubesc
și le pasă de el, chiar dacă este pe cale de a-i
părăsi, să-și înțeleagă propriile nevoi
emoționale în fața morții, să-și folosească
resursele de credință pe care le are, să moară
cu demnitate.
 3. Nevoile spirituale ale muribundului
 
• Determinate de viziunea asupra lumii și vieții
și de credința pacientului
• Personalul medical trebuie să afle aceste
detalii despre pacient și să asigure acces la
asistență religioasă înaintea morții.
Particularitățile terapiei medicamentoase în
geriatrie
1. Legate de pacient:
 
• Polipatologia necesită administrarea concomitentă de mai
multe medicamente, crescând riscul reacțiilor adverse și al
interacțiunilor medicamentoase
• Odată cu vârsta crește riscul de confuzie referitor la
polimedicație, cu consecința erorilor de administrare
• Declinul funcțiilor renale și hepatice crește vulnerabilitatea
vârstnicilor la administrarea medicamentelor
• Frecvent – automedicație sau împrumutarea medicamentelor
de la alte persoane 
2.Legate de medicul curant:
 
• Trebuie să cunoască particularităție
vârstnicului
 
3. Legate de medicamente:
 
• Organismul vârstnicului are o greutate mai mică,
un conținut mai scăzut de apă, o rată metabolică
mai redusă, metabolismul glucidic și proteic mai
scăzut, funcție de absorbție digestivă redusă
• Toate acestea modifică absorbția
medicamentelor, utilizarea și eliminarea lor
• Pot apărea efecte diferite calitativ –
barbituricele (tranchilizante) determină
agitație și confuzie, antihipertensivele
determină hipotensiune ortostatică, amețeli,
cefalee, digitalicele determină mai frecvent
tulburări de ritm severe
• Vârstnicii au tendința de a face provizii de
medicamente și de a nu respecta indicațiile
• Bătrânii prezintă reacții adverse la
medicamente mai frecvent decât tinerii – la
digitalice, antiparkinsoniene, antihipertensive,
antibiotice, antiinflamatoare nesteroidiene
• În general, se va evita poliantibioterapia
sistemică, utilizarea prelungită și dozele mari.