EUTANASIA

MOCANU GEORFIANA
ELEV ANUL III D
SCOALA POSTLICEALA SANITARA “SFANTUL IOAN”

Rezumat Cuvantul “eutanasie” creat in secolul al XVII-lea de catre Francisc Bacon cu sensul
de “a muri usor si dulce” a capatat din secolul al XIX-lea sensul de “a omori din mila”. E vorba,
asadar, de o omucidere voluntara vizand curmarea unor suferinte considerate inutile.
Eutanasia implică un ansamblu de acţiuni sau inacţiuni medicale, având suport etico-juridic şi
fiind în interesul bolnavului, în sensul în care duce la scurtarea suferinţelor lui, care în momentul
actual, din punct de vedere al ştiinţei medicale, nu beneficiază de un tratament etiologic, ci
dimpotrivă, prognosticul este un sfârşit apropiat şi inevitabil.
Clasificarea eutanasiei – se iau în considerare două criterii esenţiale: criteriul voinţei personale a
bolnavului şi criteriul acţiunii medicului
În lume nu există un acord în problema eutanasiei și a sinuciderii asistate medical.
Intens  mediatizatul subiect al eutanasiei a captat în ultimele decenii în
mod frecvent atenţia opiniei publice. În arena dezbaterii pe marginea acceptabilităţii
etice a deciziilor eutanasice au fost aruncate argumente diverse, conducând la
inevitabila concluzie că este absolut necesară o abordare interdisciplinară a acestui delicat
subiect.
Eutanasia implică atât probleme de natură etică şi religioasă, cât şi probleme care
vizează îndatoririle profesiei de medic şi respectarea drepturilor omulului.
Cuvinte cheie: eutanasie, etică, decizie,argumente

1. FUNDAMENTE TEORETICE

Istoria eutanasiei se intinde mult inapoi in timp, in antichitate. Grecii si romanii permiteau, in
anumite situatii, eutanasia. Lucrurile s-au schimbat mai tarziu, o data cu aparitia religiilor
monoteiste si sacralizarea vietii. In secolul XX s-au format numeroase organizatii care militeaza
pro sau sau contra eutanasiei. Prima a fost constituita in 1935 de un grup de medici londonezi si
se numea The Voluntary Euthanasia Society. Aceasta a fost urmata, in 1938, de Hemlock
Society, infiintata in Statele Unite.

Hemlock Society numara in prezent 67.000 de membri, care sprijina decizia individului de a
muri. Visam la o vreme cand toti americanii vor putea trai si muri ca oameni liberi, in demnitate
si conform cu propriile valori, spune presedinta asociatiei, Barbara Lee.

Totusi, are omul dreptul sa decida cand sa isi puna capat vietii? Vocile impotriva eutanasiei si
sinuciderii asistate ar putea spune ca persoana care face asta se joaca de-a Dumnezeu. Da, dar
eutanasia ii da dreptul omului sa moara in demnitate si sa evite suferinta dinaintea inevitabilului,
ar spune ceilalti, care militeaza pentru aceste practici

Termenul de eutanasie a fost introdus de Francis Bacon (1561–1626), care i-a acordat un sens
pur filozofic. În accepţiunea sa, eutanasia semnifică o „moarte bună, liniştită, fericită”.
Eutanasia implică un ansamblu de acţiuni sau inacţiuni medicale, având suport etico-juridic şi
fiind în interesul bolnavului, în sensul în care duce la scurtarea suferinţelor lui, care în momentul
actual, din punct de vedere al ştiinţei medicale, nu beneficiază de un tratament etiologic, ci
dimpotrivă, prognosticul este un sfârşit apropiat şi inevitabil.
Clasificarea eutanasiei – se iau în considerare două criterii esenţiale: criteriul voinţei personale a
bolnavului şi criteriul acţiunii medicului.
După criteriul voinţei bolnavului, a consimţământului şi a capacităţii de integrare a acestuia în
sfera socialului, dar şi a nivelului de informare asupra realităţii diagnosticului şi prognosticului
bolii sale, eutanasia poate fi:
- voluntară, atunci când bolnavul aflat în stadiu terminal este competent, având discernământ
neafectat de boală, fără să sufere de o depresie tratabilă, solicitând în mod repetat medicului
curant scurtarea suferinţelor din cauza durerilor insuportabile şi/sau a pierderii demnităţii, fiind
conştient că nu mai există nici un fel de soluţie terapeutică. Toate referinţele permanente în
privinţa legalizării s-au făcut şi se fac numai la această categorie de eutanasie.
- involuntară, atunci când pacientul, deşi are capacitatea de a decide, nu este consultat asupra
gestului aducător de moarte sau a declarat anterior că nu doreşte să i se practice eutanasie.
Practic, persoana ar fi fost în măsură să-şi dea sau să se abţină să-şi dea consimţământul, dar nu
şi l-a dat, fie pentru că nu a fost întrebată, fie că a fost întrebată dar s-a abţinut să şi-l dea fiindcă
dorea în continuare să trăiască.
- non-voluntară, atunci când se pune capăt vieţii unui bolnav care nu poate alege el însuşi între a
trăi şi a muri, acordul subiectului neputând fi obţinut datorită stării lui mintale sau fizice. Se
întâlneşte în cazurile de fetuşi, nounăscuţi plurimalformaţi, a bolnavilor inconştienţi, a celor
aflaţi în stare vegetativă persistentă, în cazurile pacienţilor cu boli mintale severe sau care
datorită unor boli sau unor accidente nu sunt autonomi (au pierdut capacitatea de a acţiona în
mod responsabil), fără însă ca înainte de boală sau accident să fi menţionat dacă într-o asemenea
situaţie ar dori sau nu eutanasia. Cazurile în care pentru întreruperea vieţii, consimţământul este
acordat de familie sau este obţinut printr-o hotărâre judecătorească, sunt asimilate eutanasiei
nonvoluntare.
După criteriul acţiunii medicului se disting două tipuri de eutanasie:
- activă (mercy killing = omorul din milă) apare când moartea este produsă în mod deliberat şi
activ, prin mijloace pozitive. Acesttip de eutanasie presupune intervenţia unei persoane (care nu
este în mod necesar medicul curant) în producerea morţii prin utilizarea unui mijloc tanatogen
(supradozări medicamentoase, inhalare de monoxid de carbon sau anestezice, injecţii
intravenoase cu aer, insulină sau clorură de potasiu).
- pasivă (letting die, mercy dying = lăsarea să moară, lăsarea în mila „lui Dumnezeu”, lăsatul în
plata Domnului) apare când moartea este produsă în mod deliberat prin neinstituirea sau
întreruperea unor măsuri obişnuite de nutriţie sau tratament. Ea presupune grăbirea morţii unei
persoane, de către medic, prin: îndepărtarea echipamentului de susţinere a vieţii; întreruperea
oricărui tratament intensiv; întreruperea administrării de apă şi hrană; acordarea doar a unor
îngrijiri minime, de confort. Procedurile de acest gen sunt aplicate în cazul: bolnavilor incurabili
aflaţi în stadii terminale, în care oricum moartea naturală va surveni curând; persoanelor cu stare
vegetativă persistentă – indivizi cu leziuni cerebrale importante, care se află într-o comă din care
nu-şi vor mai reveni niciodată.
Eutanasia pasivă constă, deci, în lipsa aplicării sau întreruperea unui tratament care ar putea
prelungi viaţa
Forme speciale de eutanasie:
1.Cripto-tanasia este o formă de eutanasie subtilă, de limită cu moartea naturală,insesizabilă ca
un act de violenţă, aşa cum ar fi moartea provocată printr-o supradoză terapeutică de morfină la
un bolnav cu insuficienţă respiratorie.
2.Medicotanasia sau automat-tanasia este un fel de eutanasie pasivă, produsă prin suprimarea
aparaturii de menţinere a vieţii sau a unor „reziduuri de viaţă”. Ea este similară cu decizia de a
nu resuscita. Responsabilitatea întreruperii unei reanimări este admisă în condiţiile încetării
ireversibile a funcţiilor creierului, cu excepţia copiilor, gravidelor, refrigeraţilor sau atunci când
se solicită donare de organe (în condiţiile legii).
3.Dis-tanasia este înţeleasă ca o moarte penibilă, chinuită ce ar putea să orienteze, în final, fie
spre eutanasia activă, fie spre cea pasivă. Ea apare în situaţiile în care se abuzează de sistemele
de susţinere a vieţii în mod nejustificat, în general în mediul spitalicesc. Există cazuri şi mai
penibile, în care oameni foarte bogaţi cheltuiesc averi enorme pentru menţinerea în viaţă prin
„mijloace eroice” a unor persoane dragi, chiar acasă la ei.
4.Cryo-tanasia este metodă de eutanasie voluntară activă, presupune congelarea la minus 200
grade Celsius (temperatura azotului lichid), a bolnavilor comatoşi sau în primele secunde după
oprirea inimii unui muribund.
5.Eutanasia economică apare ca un refuz de tratament al celor în vârstă din raţiuni economice.
6.Eutanasia eugenică reprezintă un adevărat genocid ce presupune eliminarea prin eutanasie a
handicapaţilor genetic sau a celor cu diverse tare patologice.

2. CUPRINS

Cazul Sigmund Freud este unul dintre primele cazuri de eutanasie relatate. Protagonistul acestui
caz este părintele psihanalizei, Sigmund Freud. Aflat în exil în Marea Britanie, Freud era însoţit
de prietenul şi medicul său curant Max Schur. Celebrul psiholog suferea de mult timp de un
carcinom recurent al palatului moale pentru care suportase deja peste 20 de intervenţii
chirurgicale. Cu toate acestea neoplasmul recidivase, iar Freud suferea dureri insuportabile,
neexistând nici o posibilitate ca boala sa să fie vindecată sau măcar ameliorată. La cererea sa
expresă, Max Schur i-a administrat o injecţie letală cu morfină pentru a-i curma, astfel,
suferinţele.
Există şase condiţii în favoarea acceptării eutanasiei: pacient terminal, fără şanse de vindecare;
durere insuportabilă şi neameliorabilă; trebuie practicată cu intenţia de a suprima durerea
pacientului; pacientul trebuie să ceară eutanasia în mod expres; poate fi efectuată numai de către
medic, chiar dacă pot asista şi alte persoane; trebuie efectuată numai printr-o metodă acceptabilă
din punct de vedere etic. În lume nu există un consens în abordarea eutanasiei şi a suicidului
asistat medical.
Susţinătorii eutanasiei şi suicidului asistat medical aduc patru argumente pentru a justifica aceste
practici:
1. Argumentul compasiunii în faţa unei suferinţe majore, boli incurabile care produc o
degradare fizică şi psihică neacceptată de pacient. În astfel de situaţii, gestul apare ca un act de
compasiune pentru persoana a cărei viaţă a devenit de nesuportat.
2 . Argumentul dreptului de a muri conform căruia pacientul are dreptul să ceară finalul
chinurilor şi clamarea suferinţei. Acest argument este privit ca parte a dreptului de autonomie,
prin care pacientul are dreptul de a lua hotărâri în legătură cu orice aspect al tratamentului.
3 .Argumentul progresului social potrivit căruia societatea ar avea obligaţia de a-I elimina din
cadrul ei pe cei care nu fac faţă din punct de vedere fizic şi mintal. Aceasta are la bază teoria
utilitaristă cunoscută sub numele de darwinism social, teorie populară în Germania Nazistă.
4.Argumentul necesităţii economice are în vedere costurile ridicate pentru îngrijirea medicală şi
socială a celor care ar putea fi candidaţi pentru eutanasie. Într-adevăr costul îngrijirii acestor
pacienţi poate fi foarte mare, iar motivaţiile susţin că legalizarea şi trecerea la efectuarea
eutanasiei ar putea permite ca o parte din sume să fie redistribuite în alte sectoare, în folosul
îmbunătăţirii serviciilor medicale pentru populaţie.
Oponenţii eutanasiei şi suicidului asistat aduc, la rândul lor, cinci argumente pentru a-şi justifica
opţiunea:
1. Eutanasia este prea radicală, adică distruge o problemă în loc să o rezolve. Sfârşind viaţa
pacientului, îl privează pe acesta de speranţă şi de orice posibilitate de a regreta sau de a se
răzgândi. În cazul durerilor intolerabile distruge întregul sistem nervos, în loc să distrugă doar
locul de percepţie a durerii.
2. Eutanasia nu are justificare etică, adică există un principiu etic al totalităţii, care îngăduie
sacrificarea unei părţi de dragul întregului. Nu există un principiu invers, de a sacrifica întregul
de dragul unei părţi. Ar fi ilogic şi neetic.
3. Eutanasia este inadmisibilă legal, motiv pentru care, datorită posibilităţilor de abuz,
majoritatea ţărilor nu au legalizat-o până în prezent. Există riscul ca să înceapă cu cazuri
adevărate de ucidere din milă şi la cererea bolnavului, ca apoi să ajungă la eutanasie
nonvoluntară generalizată, practicată pe motive politice, sociale sau rasiale.
4. Eutanasia este greu de pus în practică, deoarece trebuie dusă la îndeplinire de medici, iar
medicii au o formaţie în scopul păstrării vieţii şi nu a distrugerii ei.
5. Eutanasia devine tot mai puţin necesară, deoarece când s-au avansat ideile ce susţineau
eutanasia, în anii ’30, nu erau cunoscute conceptul şi practica medicinei paliative. Nu era încă
înţeles mecanismul acţiunii opiaceelor în controlul durerii, iar alte metode şi medicamente nu se
cunoşteau. Odată cu abordarea eficientă a simptomatologiei supărătoare, cu dezvoltarea
sistemului ospiciilor şi al caselor de sănătate, necesităţile de eutanasie scad în mod simţitor.
Argumente in favoarea eutanasiei si sinuciderii asistate:
- Este o modalitate de a opri suferinta extrema prin care trec unii bonavi in stadiu terminal si de a
le oferi o moarte linistita. De obicei o moarte buna este descrisa ca trecerea in nefiinta intr-un
mediu placut, familiar si fara suferinta, ca si cum ai adormi. Cicero spunea ca o moarte buna este
modalitatea ideala de a respecta legea naturii, parasind lumea in liniste si demnitate.
- Oamenii ar trebui sa aiba dreptul sa decida momentul propriei morti. In secolul al XVIII-lea,
filozoful scotian David Hume sustinea in eseul sau Despre sinucidere ca, intr-o societate libera,
oamenii ar trebui sa aiba dreptul sa aleaga modul in care vor sa moara. Unele voci sustin si ca
acest drept ar trebui totusi temperat prin obligatia de a nu face rau altei persoane.
- Mentinerea in viata a unei persoane, mai mult decat durata naturala de viata (de exemplu prin
conectarea la aparate), nu este morala;

- Oamenilor ar trebui sa li se permita sa moara cu demnitate. Exista mari diferente intre modurile
in care fiecare vede conceptul de a trai si a muri in demnitate. Cele mai comune umilinte care ar
justifica eutanasia sunt: persoana devine o povara pentru ceilalti, incapacitatea de a mai face fata
activitatilor cotidiene, petrecerea ultimei perioade a vietii intr-un spital sau camin,

- Rudele bolnavului nu ar mai trebui sa indure clipele dificile in care isi vad apropiatii asteptand
o moarte lenta si dureroasa;

- S-ar reduce costurile pentru ingrijirea pacientilor incurabili;

Eutanasia si sinuciderea asistata se practica oricum in camine si spitale, iar medicii, membrii
familiei sau apropiatii care accepta sa faca asta pot fi acuzati de crima.

Argumentele impotriva sinuciderii asistate si eutanasiei se bazeaza, de obicei, pe principiile etice

si religioase cu privire la sacralitatea vietii. De asemenea, sunt voci care sustin ca legalizarea
eutanasiei ar putea grabi moartea unor persoane, impotriva vointei lor.

- Sacralitatea vietii. Acest argument se bazeaza pe valorile religioase care considera viata sacra si
inviolabila. Conform acestui principiu, nici o persoana nu are dreptul de a lua viata altcuiva.

- Diagnosticul gresit sau eventualitatea unor noi tratamente. Conform acestui punct de vedere,
unde exista viata exista speranta. Sustinatorii sai sunt de parere ca in conditiile evolutiei rapide a
societatii moderne, a tehnologiei si tehnicilor medicale, eutanasia ar lua dreptul unor persoane
bolnave de a beneficia de viitoarele tratamente si implicit de o viata mai buna.

- Legalizarea eutanasiei in cazurile medicale grave ar face din aceasta practica o rutina, folosita
pe scara larga.

- Chiar daca cineva isi doreste sa fie eutanasiat, aceasta dorinta ar putea fi rezultatul depresiei sau
a interpretarii eronate a diagnosticului.

- Eutanasia ar submina finantarea sectorului geriatric si furnizarea de asistenta corespunzatoare

pentru persoanele varstnice.

- Ar submina de asemenea activitatile de cercetare in aceasta zona.

- Ar compromite in mod grav relatiile dintre persoanele in varsta, sau dependente de asistenta, si
rudele lor, care ar putea sa le preseze sa nu devina o povara.

- Ar compromite relatia de incredere dintre medic si pacient.

- Orice forma de sinucidere este greu de suportat pentru persoanele apropiate care raman in viata;
o astfel de decizie ar afecta in special copiii din viata bolnavului.

4. CONCLUZII
Discuţiile publice despre oportunitatea legalizării eutanasiei nu sunt doar „subiecte de aur”
pentru sociologi şi „mofturi jurnalistice” la modă, ci reprezintă necesităţi vitale ale unor societăţi
aflate în reformă, într-un fel sau altul, poate pe criterii diferite.
După cum arată experienţele de pe întregul mapamond, soluţii acceptabile şi simple care să
poată fi introduse rapid şi cu uşurinţă nu există. Nici astăzi şi nici în viitorul apropiat nu ne
putem aştepta la o conformitate de idei în ceea ce priveşte deciziile practice legate de eutanasie.
Se pare că există un decalaj major între ceea ce prescriu legile şi ceea ce se întâmplă în realitate,
de aşa manieră încât putem spune că trăim o ipocrizie socială la cel mai înalt nivel.
Argumentele în favoarea legalizării eutanasiei sunt în procesul de a se schimba imperceptibil de
la datoria de compasiune față de suferință la dreptul de autodistrugere al celor fără speranță. Lor
li se vorbește despre deziluzia individualistă a alegerii autonome izolate, care este refuzul de a
accepta realitatea interconectărilor și interdependenței noastre ca ființe umane în cadrul
societății.
Opoziția legislației prezente față de omucidere și sinucidere asistată asigură o protecție pentru
cei care îngrijesc, pentru cei din sistemul medical și pentru persoanele vârstnice și vulnerabile
cărora le poate fi teamă că viața lor devine o povară și fără valoare.
Creșterea sprijinului public pentru legalizarea sinuciderii asistate oferă o provocare urgentă
pentru profesia medicală și juridică, dar și pentru comunitatea creștină în întregime. Multor
oameni le este frică de un tratament medical nepotrivit și împovărător la sfârșitul vieții, iar
aceasta îi determină să apeleze la sinuciderea asistată.
Deși dezvoltările recente din domeniul îngrijirii paleative au transformat abilitatea noastră de a-i
ajuta pe cei care suferă să moară frumos, acest 25 domeniu al medicinei rămâne încă unul fără
multe resurse și nesusținut suficient.
Din păcate, calitatea îngrijirii pe care o primesc cei aflați pe moarte în Marea Britanie și întreaga
lume este departe de ceea ce nivelul actual de expertiză ar putea oferi, și mulți mor neavând o
alinare adecvată a durerilor și un control corespunzător al simptomelor.
Guvernul și organizațiile caritabile medicale cheltuiesc incomparabil mai mult pentru cercetare și
pentru a găsi tratament pentru bolile care amenință, decât pentru a îmbunătăți calitatea și
disponibilitatea îngrijirii paleative.
Ca și comunitate trebuie să insistăm pe o reorientare a priorităților astfel încât îngrijirea
persoanelor vârstnice, a bolnavilor cu dizabilități cronice și a celor cu boli

BIBLIOGRAFIE
1. Cocora L. - Legislaţie medicală şi socială, Ed. Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004.
2. Trif Almoş B. - Dreptul de a muri – o chestiune de demnitate, Zilele Medicale Transilvănene,
Miercurea Ciuc, 22-25 oct. 1997
3. Trif Almoş B. - Lupta pentru legalizarea eu
tanasiei, partea a II-a, Clinica, vol. IV, nr. 3, 1999
4. https://www.medlife.ro/articole-medicale/argumente-pro-si-contra-eutanasiei-si-sinuciderii-
asistate.html