CUVÂNT ÎNAINTE

Pentru a veni în sprijinul elevilor şcolilor postliceale, s-a impus ca o necesitate

publicarea acestei ediţii a Ghidului de pregătire pentru examenul de absolvire.

Desigur, astăzi când dispunem de numeroase surse de documentare, unele

foarte valoroase, se poate întreba cineva "De ce este necesar un astfel de
manual?".

Cartea se justifică prin mediul căruia se adresează, adesea mult prea solicitat
pentru înţelegerea şi aprofundarea unui număr mare şi variat de noţiuni noi, fără
timp, răbdare, posibilităţi şi poate obişnuinţa de a consulta tratatele clasice.

Fără a ridica pretenţia unui tratat de referinţă, încercam să transmitem

viitoarelor generaţii de asistenţi medicali experienţa şi cunoştinţele pe care le-am
dobândit fie de la profesorii noştri, fie prin studiu individual.

Sperăm că, cititorii vor găsi în acest manual o sursa de informaţii utile pe care
le vor utiliza în practica medicală.

Poate că, fără voia noastră s-au strecurat şi unele erori, vom fi bucuroşi să le
corectăm şi credem că, o critică onestă nu va fi decât în folosul generaţiilor viitoare.

Autorii

1
RADIOLOGIE generalități
 Pregătirea psihică a pacientului
– se explică pacientului procedura;
 Pregătirea fizică pacientului
 se dezbracă complet regiunea implicată
 se îndepărtează obiectele radioopace;
 se aşează pacientul în poziţie adecvată tipului de radiografie

Radioscopia = metoda expeditivă

 bolnavul este așezat între sursa de raze Röntgen și ecran;
 imaginea e citită imediat;
 dă o imagine dinamică;
 oferă informații despre morfologie și funcția organelor;
 dezavantaj: - iradiere mare pentru pacient și doctor
- timpul de examinare trebuie să fie limitat; aprecierea imaginii e subiectivă.
Radiografia
 oferă mai multe detalii;
 poate fi păstrată și comparată sau examinată de mai mulți specialiști;
 dă o imagine statică, dar timpul de examinare este scurt.
Seriografia = realizează radiografii țintite.
Tomografia = este o radiografie a unui strat dintr-o parte a organismului.
Computer-tomografia
 oferă imagini în straturi subțiri:
 se fac secțiuni în plan axial;
 oferă o vizualizare calitativă a unor secțiuni foarte mici;
 se obțin detalii despre organe greu de abordat: pancreas, creier, ganglioni intraabdominali.

 Pregătirea bolnavilor pentru examene radiologice:

 camera de examinat trebuie sa aibă temperatura de minim 20oC, pentru că pacientul va fi
dezbrăcat;
 pacientul va fi transportat și însoțit de asistentă;
 îi vor fi îndepărtate bijuteriile și obiectele de metal;
 pacientul va avea o anumită poziție, în funcție de stare, patologie și incidența dorită;
 asistenta va evita să se așeze în vecinătatea aparatului care emană radiații nocive;
 medicul va avea șorț și mănuși de protecție radiologică.
 în cazul radiografiilor cu substanță de contrast, se testează pacientul la substanța respectivă.

Examenul radiologic al sistemului osteo-articular:

 înainte de examinare se va face: sedarea durerilor bolnavului, transport adecvat, picioarele sau
alte segmente osoase fracturate vor fi menținute fixate în atele de lemn;
 dacă există hemoragii se va face hemostază;
 se vor îndepărta pansamentele care nu sunt necesare;
 dacă se fac radiografii de bazin se face o clismă evacuatorie înainte.

2
 PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU EXPLORĂRI RADIOLOGICE
SCOP PREGĂTIRI /EXECUȚIE Substanța de contrast Îngrijirea pacientului după
examen
RADIOSCOPIE studierea morfologiei şi  poziţie-ortostatică cu mâinile pe şolduri şi - pacientul va fi ajutat să se
funcţionalităţii coatele aduse înainte îmbrace;
plămânilor, a  când poziţia verticală este contraindicată, se - după terminarea
RADIOGRAFIE modificărilor de aşează pacientul în poziţie şezând sau în decubit; examenului radiologic, va fi
TORACICĂ volum şi de formă ale  în timpul examenului radiologic se ajută condus la pat;
inimii pentru stabilirea pacientul să ia poziţiile cerute de medic - se notează în foaia de
diagnosticului (tumori  sugarii şi copiii mici = înfăşare pe un suport de observaţie examenul
pulmonare, atelectazii, scânduri sau se suspendă hamuri radiologic efectuat, data.
modificări topografice şi
de calibru ale bronhiilor
BRONHOGRAFIA examenul radiologic al  cu 2-3 zile înainte de examen se administrează •substanţe de contrast = lipiodol - după examen, se ajută
arborelui bronșic; pacientului expectorante; – liposolubile = iodipin pacientul să se îmbrace şi va
se folosește pentru  în ajunul examinării pacientul va fi sedat cu –hidrosolubile = ioduron B fi condus la pat;
diagnosticul fenobarbital; /diiodonul - după terminarea examinării
tumorilor pulmonare, a  cu 30 min înainte se va administra o fiolă de •sondă Metras sterilă, bolnavul nu mănâncă și nu
bronșiectaziei. atropină pentru a reduce secrețiile din căile bea timp de două ore, până
respiratorii și apoi un calmant al tusei; când nu încetează efectul
 se va testa sensibilitatea la iod și se va opacifica anestezicului;
apoi arborele traheo-bronșic; - va fi atenţionat să colecteze
 bronhografia se face pe nemâncate; în scuipătoare substanţa de
 medicul face anestezia arborelui traheo-bronșic și contrast carese elimină prin
îi introduce o sondă prin care se introduce tuse (nu se înghite →
substanța de contrast; intoxicaţie cu iod).
 poziția se schimbă pe rând în decubit dorsal, - foarte rar poate apărea
lateral stâng, decubit ventral, lateral drept, cu după examinare febra și
toracele ridicat, eventual o supurație
 în timpul examenului radiologic, se aşează pulmonară.
pacientul în poziția Trendelenburg;

3
 EXPLORAREA studierea morfologiei şi - cu 1-2 zile înaintea examinării, un regim alimentar 150 g sulfat de bariu se amestecă - după terminarea examinării
RADIOLOGICĂ funcţionalităţii neflatulent şi uşor de digerat (supe, ouă, pâine cu 200-300 g apa, amestecându- se adm. un purgativ (o ling.de
GASTRO- organelor tubului prăjită, unt, făinoase, produse lactate); se cu lingura de lemn; ulei de parafină)
INTESTINALĂ digestiv pentru - seara – clismă evacuatoare; - pac. va fi informat că va
stabilirea diagnosticului -dimineata- soluție baritată avea scaunul colorat în alb.
(gastrite cronice, ulcer - după terminarea examinării, pacientul este ajutat • Important !:
gastro-duodenal, tumori să se îmbrace şi este condus la pat; - la copiii mici, gustul
+EXAMENUL ale tubului - pacientul este readus la serviciul de radiologie bariului se corectează cu
RADIOLOGIC digestiv). (conform indicaţiilor medicului), după 2, 8, 24 ore, cacao sau lămâie;
AL COLONULUI pentru a se urmări sub ecran evacuarea stomacului, - cantitatea de suspensie
umplerea intestinului subţire şi a colonului; bariu/apă în diluţie 1:2 este:
- la 2 ore de la începutul examenului, pacientul 100 g pentru sugari;
poate să mănânce; 100-150 g pentru copii mici;
150-200 g pentru copiii mari;
IRIGOGRAFIA: observarea modificărilor - cu 2-3 zile înainte pacientul primește regim - se pregăteşte clisma baritată;
examinarea anatomice ale colonului; alimentar de cruţare neiritant, neexcitant, - sulfat de bariu în suspensie (300-
radiologică a cu o prealabilă golire a nefermentescibil, neflatulent format din: brânză de 500 g în 1000:1500 ml apă uşor
colonului prin tubului digestiv vaci, smântână, ouă fierte, carne slabă fiartă, orez încălzită) sau sulfat de bariu (200
umplerea pe fiert, pâine uscată; g) amestecat cu bolus alba (300 g)
cale rectală cu - cu o zi înaintea examinării, se administrează un în 1000 ml apă încălzită.
substanţă de regim hidric cu piureuri;
contrast - cu o zi înainte -regim hidric, iar seara clismă +ulei
de ricin;
- în dimineața examinării se repetă clisma
evacuatorie;
- se conduce pacientul la serviciul de radiologie, se
efectuează clisma baritată care se întrerupe de câte
ori bolnavul are senzaţia de defecare;
- se întrerupe introducerea substanţei de contrast
când bariul a ajuns în cecum;
- se folosește o suspensie de 300-500 g substanță în
1-1,5 l apă încălzită la temperatura corpului;

4
 - poziție pacient = decubit dorsal;
- prin ridicarea și coborârea irigatorului se va regla
viteza de înaintare a bariului după dispoziția
medicului;
- examinarea colonului se poate face și prin
metoda dublului contrast Fischer;
- după evacuarea parțială a substanței de contrast,
introduse prin clismă, bolnavul este rotit în decubit
ventral, lateral drept, decubit dorsal și lateral stâng
pentru a împrăștia restul de bariu pe suprafața
mucoasei;
- se închide rectul cu sonda obturatoare Strauss și
se insuflă prin aceasta 500-1000 ml aer sub control
vizual cu presiune moderată, (risc de perforatie)
- se închide rectul cu sonda Strauss, după insuflare
cu pompă de aer şi după introducerea substanței
opace;
EXPLORAREA COLECISTOGRAFIA - se administrază pacientului cu 2-3 zile înainte -Razebil sau acid iopanoic se îngrijeşte pacientul.
RADIOLOGICĂ A radiografierea veziculei carbine 2 tb/ 3 ori/zi,
COLECISTULUI ŞI biliare (colecistului) - cu 1-2 zile înaintea colecistografiei, se - se testează toleranţa la Razebil:
CĂILOR BILIARE umplută cu substanță de administrează pacientului regim dietetic uşor după masă, la orele 16, se adm.
contrast administrată de digerabil, evitând alimentele cu celuloză şi pacientului o tabletă care se
obicei pe cale orală. hidrocarbonate concentrate; dizolvă pe limbă: se
- în ziua precedentă examenului, la orele 12, se supraveghează pacientul pentru a
administrează pacientului un prânz compus din se observa daca nu are alergie la
ouă, smântână şi unt cu pâine; dacă acest prânz iod: roşeaţă, senzaţie de arsură,
provoacă accese dureroase, el poate fi înlocuit cu furnicături, tahicardie, greţuri,
50 g ciocolată sau cu sondaj evacuator; ameţeli, stare de rău general),
- după masă se efectuează pacientului clismă - dacă nu apar aceste semne la
evacuatoare cu ser fiziologic sau ceai de muşeţel 20'-30' se administrează celelalte
călduţ 5 tablete în decurs de 5' (se poate
- dupa administrearea substanței de contrast, se folosi şi acid iopanoic),

5
 aşează pacientul în decubit lateral drept timp de
30-60 de minute;
- înainte de a se efectua radiografia, se efectuează
pacientului încă o clismă evacuatoare;
- pacientul este condus la serviciul de radiologie
după 14-16 ore când vezicula biliară se umple cu
substanţa de contrast;
- după prima examinare radiologică se
administrează prânzul Boyden (două gălbenuşuri de
ou frecate cu 30 grame zahăr sau 50 grame
ciocolată) după care se efectuează radiografii în
serie la 30', 60' şi 90'.
COLANGIOGRAFIA - se face prin administrarea substanței de contrast
radiografierea căilor pe cale venoasă;
biliare (inclusiv - dimineața examenului clismă evacuatoare înaltă;
colecistul) pline cu - pacientul - poziție de decubit dorsal pe masa de
substanță de contrast radiografie;
administrată pe cale - dacă toleranța este bună, se va trece la
intravenoasă administrarea substanței încălzite la temperature
corpului;
- după injectarea substanței de contrast se execută
radiografiile;
- căile intra și extrahepatice se opacifiază în 15-30
minute, termen în care se execută radiografiile;
- dacă pe aceste clișee nu apar căile biliare, atunci
la 40 minute de la terminarea inj. iv, se vor
administra, într-o singură doză, 2-3 linguri de sirop
de codeină 2%;
- pentru studiul motricității vezicii biliare, după
executarea radiografiei, se va face proba Boyden;
- ultrasonografia a înlocuit tot mai mult vizualizarea
colecistului și a căilor biliare.
6
- se aşează pacientul în decubit
lateral drept timp de 30'-60',
- doza 6 tb = 3 g,maxim 6 gr/24 h
- Iomeprolum sau ultravist
(iopromid)
- înainte de injectarea substanței
radioopace se va testa toleranţa
organismului la iod prin injectarea
foarte lentă a unui mililitru de
substanță pe cale intravenoasă;
- în caz de sensibilitate la iod vor
apărea: prurit intens, roșeață și
edem al feței, cefalee sau chiar
dispnee, grețuri și vărsături; în
acest caz se renunță la adm.s.c.
- alergia se combate urgent cu
antihistaminice, HHC, O2, soluție
glucoză
- la adulți se administrează 1-2
fiole de 20 ml, injectate lent,
aprox. în 10 min.,
 RADIOGRAFIA explorare radiologică
RENALĂ SIMPLĂ fără substanţe de
contrast care poate
evidenţia conturul şi
poziţia rinichilor, calculii
renali, ureterali sau
vezicali radioopaci.
UROGRAFIA - urografia poate fi
asociată cu compresia
ureterelor, cu scopul de
a ameliora imaginea
calicelor și bazinetelor;
- compresia se execută
cu ajutorul unui balon
de cauciuc;
- prima explorare e fără substanță de contrast; După examen, bolnavul
- se vor evacua în prealabil intestinul subțire și poate consuma regimul său
colonul; obişnuit;
- cu 2-3 zile înainte regim sărac în celuloză și
alimente fermentabile;
- se administrează absorbante ale gazelor: cărbune
vegetal;
- seara înaintea examinării - doar ceai cu pâine
prăjită;
- în dimineața examinării se va face o clismă
evacuatorie;
- înaintea radiografiei, se va controla, examinând
dacă intestinul nu e destins de gaze;
- radiografia se face în decubit dorsal, lateral sau în
ortostatism;
- umplerea cavității renale cu substanța de contrast Urografin sau Ultravistul; - substanța de contrast se
se face descendent, pe cale intravenoasă; excretă odată cu urina;
- evacuarea gazelor din intestin, ca și în cazul - se va testa toleranța la substanța - se va renunța la urografie în
radiografiei simple; iodată; caz de insuficiență renală sau
- se va testa toleranța la substanța iodată; - cantitatea de substanță de hepatică, boală Basedow,
- pentru a obține o concentrație mai mare a contrast necesară este de 20 ml insuficiență cardiacă
substanței de contrast, se va restrânge cantitatea din soluție 75% sau 25 ml decompensată, stări alergice,
de lichide administrate; din soluție 60%; anemii hemolitice, TBC
- în ziua examinării bolnavul nu va mai primi nimic pulmonary.
de mâncat sau de băut;
- în lipsa lichidelor, urina se concentrează și în
substanța de contrast;
- dimineața, în preajma injectării substanței de
contrast, se va face o clismă evacuatorie;
- la 8-10 minute după injectarea substanței de
contrast, apare în urină;
- radiografiile trebuie executate în acest timp;
7
PIELOGRAFIE cu substanţă de contrast - constă în radiografierea rinichiului după
administrată prin opacifierea cavității renale prin introducerea
cateterism ureteral, sub substanței de contrast în bazinet pe cale
controlul cistoscopic. ascendentă;
- operația de opacifiere se face printr-o sondă cu
care se înaintează până în uretere, sub
controlul cistoscopului;
- testarea sensibilității bolnavului față de iod se va
face înaintea introducerii substanței
de contrast, în sala de cistoscopie;
- injectarea substanței de contrast, încălzită la
temperatura corpului (pentru a nu produce
contracții spastice reflexe ale bazinetului), se face
în condiții de asepsie perfectă;
- injectarea nu se face sub presiune;
- bolnavul este transportat apoi pe targă în sala de
radiografie și așezat pe masă.
CISTOGRAFIA a - radiografie simplă - spălare pe mâini cu apă şi săpun + mănuşi sterile;
vezicală (după - se introduce sonda Nélaton sterilă în vezica
evacuarea vezicii urinară;
urinare); - se captează urina prin sondă în tăviţa renală şi se iodură de sodiu, 10-20% sau
b - radiografie după spală vezica cu soluţie sterilă de acid boric; Odiston
umplerea vezicii urinare - în seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodură de
cu o substanţă de sodiu 10% sterilă sau Odiston şi se introduc în
contrast vezică;
- se închide sonda cu o pensă hemostatică;
- pacientul este atenţionat să nu urineze decât
după terminarea examenului cistografic;
- medicul execută imediat radiografia.

8
ANGIOGRAFIA - însumează imaginile - se fac radiografii simple sau în serie; - se folosește Ultravist; - readucerea bolnavului în
radiologice ale - în preziua examinării se determină grupa - testarea sensibilității la iod se salon se va face cu patul
cavităților cardiace și ale sanguină, ureea și creatinina sanguină, se face după metoda cunoscută; rulant sau cu targa
sistemului arterial și explorează funcția hepatică și se dau bolnavului - dacă injectarea substanței de
venos. tranchilizante; contrast se face prea rapid pot
- examinarea se face pe nemâncate; apărea: valuri de caldură,
ANGIOCAR- - evidențierea cavitățile - cu o jumătate de oră înaintea examinării, bolnavul cefalee, congestia feței, tuse,
DIOGRAFIA cardiace și ale marilor va primi o fiolă de Mialgin și una de Romergan; dispnee;
vase - bolnavul va fi conectat la ECG, oximetru și
tensiometru pentru monitorizare permanentă în
timpul investigației;
CORONARO- vizualizarea arterelor - cateterul introdus în inima stângă, pe cale introducerea substanţei de
GRAFIA coronare și ramurilor lor arterială, retrogradată, poate fi introdus sub contrast prin cateter sau prin
AORTOGRAFIA pune în evidență aorta control radioscopic prin orificiul aortic, în arterele puncţie,
și ramurile ei. coronare. intraaortic
HISTERO- - instrumente necesare: aparat Schultze, seringă, - metodă invazivă care
SALPINGO- canulă, manometru, valve vaginale, pensă uterină, necesită precauție și condiții
GRAFIA histerometru, tampoane, substanță dezinfectantă de asepsie;
pentru spălătura vaginală, irigator și substanță de - după terminarea
contrast; radiografiei se spală uterul și
- instrumentele vor fi așezate pe o măsuță vaginul;
acoperită cu un câmp steril, de unde asistenta va - bolnava ramâne la pat încă
servi medicul; o jumătate de oră.
- examinarea se practică între a 7-a și a 18-a zi de
ciclu menstrual;
- cu 2-3 ore înaintea examinării se face o clismă;
- se administrează, în același timp, o fiolă de
Papaverină și o tabletă de Romergan;
- se face spălătura vaginală cu o substanță
antiseptică;
- colul uterin va fi badijonat cu tinctură de iod;
- se dau antibiotice de protecție;

9
 - examinarea se face pe masa de radiologie în
poziție ginecologică
RADIOGRAFIE - se execută incidența - nu necesită nici o pregătire prealabilă;
CRANIU față și profil.

ARTERIO- aprecierea pereţilor şi - se folosește pentru vizualizarea unor modificări

GRAFIA lumenului vascular, directe (anevrism, tumoare vascularizată etc.) sau
CEREBRALA indirecte (deplasări sau deformări ale vaselor
RADIOGRAFIA se efectuează prin radiografie simplă (faţă, profil şi (lipiodol, pantopac sau aer)
COLOANEI incidenţa 3/4) şi prin radiografie cu substanţă de
VERTEBRALE contrast

SCINTIGRAMA arată zonele hiper- explorarea hepatobiliară, renală, a sângelui şi radiosodiul, radiocuprul,
normo- sau organelor hematopoietice, a aparatului radioiodul şi radiofosforul.
hipofuncţionale, cardiovascular, a glandelor endocrine.
evidenţiind modificări
de structură.

10
ENDOSCOPIA – generalități:
- examen pentru organe cavitare;
- se folosesc endoscoape flexibile;
- endoscopul este un cablu optic format din aproximativ 200.000 fibre de sticlă;
- imaginile pot fi prelucrate de aparate de fotografiat sau pe sistem video;
- avantaje: se pot preleva secreții, biopsii, se pot introduce substanțe medicamentoase;
- endoscopul se va dezinfecta și se va steriliza după fiecare examinare fiindcă poate vehicula
germeni;
- aparatele metalice vor fi sterilizate la autoclav;
- aparatele cu elemente optice, dacă vin în contact cu lichidele organismului, vor fi sterilizate cu
vapori de trioximetilen sau oxid de etilen.

Etape de lucru:
 Pregatirea materialelor necesare de către asistenta medicală:
 măşti de unică folosinţă sau casolete cu măşti sterile,
 mănuşi sterile,
 casolete cu tampoane şi comprese de tifon sterile;
 pense, porttampon;
 oglindă frontală;
 seringă laringiană;
 tăviţă renală;
 aparatele (bronhoscop sau fibroscop) cu toate anexele sterilizate;
 flaconul cu anestezie (xilina 2%, flaconul cu ser fiziologic, flaconul cu soluţie de adrenalină 1
%, seringi de 10 ml de unică folosinţă )
 tampoane, comprese de tifon

 Pregatirea psihica şi fizică a pacientului

 se verifică funcţionalitatea sistemului de iluminat, starea de curăţenie a lentilelor,
etanşeitatea asamblărilor;
 se lubrifiază instrumentul;
 se oferă aparatul medicului;

11

DENUMIRE SCOP
BRONHOSCOPIA se folosește
bronhofibroscopul;
GASTROSCOPIA scop diagnostic, dar și pentru
a îndepărta polipi, corpi
străini sau a preleva biopsii;
COLONOSCOPIA Vizualizarea mucoasei
intestinului gros în toată
lungimea lui;
- se pot recolta biopsii, se pot
extirpa polipi;
- se folosește colonoscopul
flexibil, lung de 150-158 cm;
ENDOSCOPII
EXECUȚIE ACCIDENTE /INCIDENTE
- se administrează calmante pacientului; - după examinare, pacientul nu mănâncă
- examinarea se face dimineața, pe nemâncate; cu 30 de minute 4 ore, apoi timp de 2-3 zile primește un
înainte se administrează sedative ale tusei și mucolitice; regim ușor pentru cruțarea laringelui.
- pacientul se va așeza pe scaun și este rugat să colaboreze;
- va fi anesteziat prin gargara cu lichid încălzit la 35º;
- pacientul ține limba afară;
- seringa cu anestezic împrăștie substanța prin laringe în trahee și
bronhii;
- uneori sunt necesare două anestezii sau anestezia generală;
- bolnavul se așează în decubit dorsal cu capul în extensie;
- una din asistente fixează capul și urmărește bolnavul;
- se insuflă aer în stomac; - după examinare, pacientul elimină
- se folosește endoscopul flexibil cu vedere axială de 120-130 cm; mucus și aer;
- se folosește un spray anesteziant; - bolnavul mai rămâne culcat încă o
- examinarea se face pe nemâncate; jumătate de oră;
- se interzice fumatul; - pacientul nu va mânca timp de două
- se îndepărtează protezele; ore.
- se poate administra diazepam sau dormicum pe cale injectabilă;
- după ce se trece de esofag, pacientul va fi culcat, de asistentă,
pe masa de examinare, în decubit lateral stâng;
- este necesară o tăviță renală;
- gastroscopul va fi uns cu un tifon cu glicerină;
- examinarea durează 5-7 minute;
- aparatul se lubrifiază cu ulei de vaselină; - piesele bioptice sau țesuturile
- colonul trebuie golit; îndepărtate în timpul intervenției se pun
- cu 2-3 zile înainte de examinare se inițiază un regim hidro- în soluții conservante (formol);
zaharat; - după terminarea examinării, pacientul
- cu aproximativ 16 ore înainte se administrează un purgativ va fi transportat în salon, unde va rămâne
(Fortrans, Forlax); sub supraveghere cel puțin 24 ore;
- se vor face minim 2 clisme până la apariția unui conținut clar; - după examinare, chiar și a doua zi,
12

ENDOSCOPIE - evidenţierea modificărilor
RECTOSIGMOIDIANĂ mucoasei până la o adâncime
de 30 cm de la orificiul anal
(ampula rectală şi ultima
porţiune a sigmoidului).
CISTOSCOPIA - identificarea proceselor
patologice endovezicale,
inflamaţiilor specifice sau
nespecifice, tumorilor,
malformaţiilor anatomice,
calculilor, corpilor străini;
Precizare:
- la femei, este suficientă
anestezia locală
- la bărbaţi, la examenul cu
cistocopul rigid se indică
rahianestezie iar pentru
examenul cu fibroscopul =
anestezia locală cu Xilocaină
- pacientul va primi o premedicație: midazolam i.v. sau scobutil; pacientul acuză un disconfort abdominal
- pozitie: decubit lateral stâng cu coapsele flectate pe abdomen; determinat de distensia gazoasă din
- asistenta lubrifiază aparatul și menține poziția bolnavului; timpul examinării;
- avansarea aparatului poate dura mai mult de o oră; - în cazuri foarte rare, colonoscopia
- asistenta va supraveghea și starea pacientului: culoarea feței, poate să se soldeze cu perforația
pulsul, respirația; intestinului gros
- se montează corpul aparatului şi se racordează la sursa de - se îngrijeşte pacientul după terminarea
lumină; procedurii;
- se verifică funcţionalitatea dispozitivului optic; - se pregătesc produsele pentru
- se unge tubul rectoscopului cu ulei de vaselină; laborator;
- se oferă medicului mănuşile sterile (pentru efectuarea tuşeului - se reorganizează locul de muncă – se
rectal); curăţă mecanic rectoscopul, se spală bine
- se extrage mandrinul şi se fixează corpul aparatului la tubul şi se pregăteşte pentru sterilizare chimică
intrarectal; (Cidex, etc.)
- se insuflă aer cu ajutorul pompei (dacă medicul solicită);
- se pregătesc tampoanele cu soluţie de sulfat de magneziu şi se
oferă medicului;
- se dezinfectează meatul urinar; apoi, pentru anestezie locală, se - pacientul va fi transportat în salon;
introduc în uretră 20 ml soluţie novocaină 0,5%, sau prin - se administrează, la nevoie, calmante,
badijonarea meatului şi instilaţie de Xilocaină sau Lidocaină; mai antispastice;
nou, se recomandă preparatul Instilagel . - accese febrile trecătoare, frisoane,
- se spală vezica cu o soluţie de acid boric 3% până când lichidul dureri lombare asemănătoare cu colica
de spălare devine perfect limpede; renală;
- medicul umple vezica cu 150 ml apă sterilizată sau soluţie - mici hemoragii;
dezifectantă slabă la bărbaţi sau 250 ml (la femei) şi înlocuieşte - ruptura de uretră, cu uretroragie
perforaţia vezicii urinare.
canula de irigaţie cu sistemul optic;
- se racordează sistemul de iluminat la reţeaua electrică;
- se oferă medicului succesiv - la cerere - cateterele de dimensiuni
diferite,dacă examinarea se continuă cu cateterismul ureterelor;
- se oferă recipiente pentru recoltările urinare, pentru
urocultură sau examene biochimice, bioptice;
13
COLPOSCOPIE - metodă de inspecţie a
colului uterin la femeie cu
ajutorul aparatului numit
colposcop, pentru depistarea
leziunilor colului uterin.
PLEUROSCOPIE - stabilirea etiologiei
endoscopia cavităţii proceselor inflamatorii
pleurale şi a pleurale, în cazul
pneumotoraxului spontan
suprafeței unui
idiopatic,
plămân, după - inspecţia unei cavităţi
insuflarea prealabilă restante postoperatorii,
de aer în marea - diagnosticul unei tumori.
cavitate pleurală.
- aşezarea pacientei pe masa ginecologică în poziţie - îngrijirea pacientei după tehnică
corespunzătoare;
- toaleta organelor genitale externe;
- evidenţierea colului uterin cu ajutorul unui specul;
- se observă aspectul secreţiei vaginale şi se recoltează frotiurile
citologice;
- după îndepărtarea mucusului şi a depozitelor celulare de pe
colul uterin, acesta se badijonează cu o soluţie de acid acetic 3%;
- ştergerea colului cu un tampon uscat şi badijonarea lui cu soluţie
Lugol (testul LAHM - SCHILLER); acesta colorează mucoasa
normală în castaniu; leziunile colului nu fixează iodul;
- în continuare, medicul examinează colul uterin şi vaginul;
- cu o oră înainte se administrează un tranchilizant uşor - pacientul va fi supravegheat
(meprobamat, medazepam, diazepam);
- pacientul e culcat pe canapeaua de consultaţie în decubit
lateral, pe partea sănătoasă; braţul de pe partea în care urmează
să se instituie pneumotoraxul este adus în abducţie, iar
antebraţul flectat astfel încât palma să atingă urechea;
- se dezinfectează regiunea indicată prin badijonare cu iod;
- asistenta oferă medicului seringa încărcată cu soluţie de
novocaină 1%, pentru efectuarea anesteziei;
- medicul introduce intercostal acul Küss, pe care îl conectează la
aparat;
- aparatul Küss este prevăzut cu o serie de căi (tuburi de cauciuc),
ce permit introducerea a 300-400 ml aer în cavitatea pleurală;
 asistenta I: tot timpul examinării va susţine în abducţie braţul
pacientului;
 asistentei II: serveşte medicul cu instrumentele şi materialele
necesare;
 se vor lua toate măsurile de asepsie şi antisepsie;
 pacientul va fi supravegheat - parametri vitali (temperatură,
puls, TA, respiraţie).
14
LAPAROSCOPIE - explorator, bioptic.  în ziua precedentă examenului, i se administrează un regim -după terminarea manevrelor, se scot
explorarea cavităţii Se realizează prin examinare hidric; laparoscopul şi pensa de manevră, se
peritoneale, directă, prin inspecţia  în seara precedentă şi dimineaţa , clisma evacuatorie; exuflă CO2 din cavitatea peritoneală, se
destinsă în suprafeţei ficatului, splinei,  cu 1/2 oră înainte de intervenție, se administră pacientului 1f îndepărtează canulele trocar;
prealabil prin colecistului, căilor biliare fenobarbital sau 400 mg meprobamat şi 0,5 mg atropină; - se suturează plăgile prin care acestea au
pneumo-peritoneu extrahepatice, tubului  se rade suprafaţa păroasă a abdomenului (dacă este cazul) şi fost introduse, apoi, se pansează.
(introducerea de aer digestiv, organelor genitale, se spală tegumentele cu benzină iodată;
în cavitatea pereţilor abdominali,  se transportă pacientul în sala de examinare.
peritoneală), cu diafragmului, şi se pot preleva - pozitie= decubit dorsal, fixat pe masa de examinare; Efectuarea pneumoperitoneului necesită
ajutorul fragmente pentru examene - anestezia peridurală sau în anestezia generală cu I.O.T.; două asistente medicale
laparoscopului. histopatologice. - cu două pense - rădaşcă, se ancorează de o parte şi de alta - asistenta medicală I serveşte medicul în
ombilicul şi în polul său cranial se face o incizie de 2 mm; condiţii de asepsie;
- perpendicular, se introduce acul Veress; - asistenta medicală II va da ajutor la
- cu o seringă, se introduce ser fiziologic prin acul Veress şi se nevoie (completarea gazului din cavitatea
aspiră: peritoneală şi intervenţii în situaţii
- dacă aerul revine, acul se află în grosimea peretelui; neprevăzute);
- dacă nu revine, înseamnă că se află în peritoneu;
- dacă la aspiraţie se extrage sânge, urină sau conţinut
intestinal, acul a pătruns într-un viscer abdominal;
- se conectează la ac sistemul de insuflare şi se introduc în
peritoneu circa 3-6 l CO2, până se atinge o presiune de12 mmHg,
după care se extrage acul Veress;
- incizia prin care s-a introdus acul se lărgeşte cu bisturiul cât să
pătrundă un trocar cu diametrul de 8-12 mm;
- se pătrunde cu trocarul în cavitatea peritoneală; apoi, se scoate
stiletul ascuţit şi se introduce laparoscopul;
- pentru a împiedica ieşirea aerului din abdomen, canulele trocar
sunt prevăzute cu o clapetă ce se închide automat în momentul
scoaterii stiletului;
- se inspectează cavitatea abdominală;

15
 PUNCŢIILE – GENERALITĂŢI

Definiţie: Puncţia este operaţia prin care se pătrunde într-un vas, într-o cavitate naturală sau
neoformată, într-un organ sau orice ţesut al organismului cu ajutorul unui ac sau al unui trocar.
În practică, se execută următoarele puncţii: venoasă, arterială, pleurală, abdominală, pericardică,
articulară, rahidiană, osoasă, a vezicii urinare, a fundului de sac Douglas, puncţia biopsică şi
puncţia unor colecţii purulente.
Scop :
- explorator - se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului dintr-o cavitate
- se recoltează lichidul din cavitate în vederea examinării pentru a se stabili natura,
cantitatea şi caracteristicile acestuia.
- terapeutic : - evacuarea lichidului abundent din cavitate
- administrarea de medicamente, lichide hidratante

 Pregătirea puncţiei:
Materiale:
 pentru dezinfecţia şi protecţia mâinilor – apă, săpun, alcool medicinal, mănuşi din cauciuc
sterile
 pentru dezinfecţia şi protecţia câmpului cutanat – apă, săpun, aparat de ras, alcool iodat,
tinctură de iod, alcool medicinal, pense, porttampon, câmpuri sterile pentru izolarea locului
 pentru anestezia locală – soluţii anestezice (xilină 1%), ace, seringi sterile
 instrumente pentru puncţie - ace, trocare
 vase colectoare – eprubete, vase colectoare gradate

 Pacientul este pregătit psihic şi fizic :

Asistenta:
- protejează patul sau masa pe care se execută puncţia
- asigură poziţia corespunzătoare
- pregăteşte câmpul cutanat:
 face dezinfecţie tip I: - cu tamponul îmbibat în alcool se badijonează tegumentul timp de
30 sec.
 şi dezinfecţie tip III: îi spălă regiunea, rade pilozitatea, degresează, badijonează cu alcool
iodat de două ori.
 supraveghează pacientul în timpul puncţiei
 înmânează medicului instrumentele
Pentru examenele de laborator, eprubetele se etichetează, se măsoară cantitatea şi se
completează formularele de trimitere.
Materialele refolosibile se dezinfectează, se spală, se pregătesc pentru o nouă sterilizare.
Puncţia se notează în foaia de temperatură sau de observaţie, menţionându-se cantitatea de
lichid evacuat.
Atenţie: acele şi seringile de unică utilizare se verifică înainte de folosire, compresele,
tampoanele sterile se pregătesc în casolete.

16
 I. PUNCŢIA CAPILARĂ
Obiectivele procedurii: Prelevare de sânge capilar pentru analize de laborator (HLG, dozarea
hemoglobinei, glicemie), prin înţepătură.
Pregătirea materialelor:
 tavă medicală/cărucior medical
 ace seringă sau lamelă sterilă
 tampoane de vată
 soluţie dezinfectantă
 hârtie de filtru
 mănuşi de protecţie
 lame de sticlă,
 tuburi, pipete
 seruri
Pregătirea pacientului:
a) psihică: - informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- obţineţi consimţămantul informat
b) fizică:
- poziţionaţi pacientul: şezând cu mâna sprijinită sau decubit, în funcţie de starea generală
- alegeţi locul de elecţie: - adult: - pulpa degetului inelar sau mijlociu
- lobul urechii
- copil: - faţa plantară a halucelui
- călcâi
Efectuarea procedurii:
 verificaţi recomandarea medicală
 spălaţi-vă pe mâini
 îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
 masaţi uşor locul efectuării puncţiei
 aseptizaţi regiunea aleasă cu tampon de vată îmbibat în dezinfectant
 aşteptaţi evaporarea soluţiei dezinfectante
 pe locul perfect uscat înfigeţi acul la 2-3 mm profunzime (ca sângele să ţâşnească singur),
perpendicular pe straturile cutanate
 ștergeţi prima picătură cu hartie de filtru sau uscată
 prelevaţi sângele în funcţie de scopul urmărit:
pe lama perfect uscată şi curată (frotiu - hemograma, grupa sanguină, timp de
sângerare şi coagulare)
se aspiră în tuburile (pentru analiza gazelor sanguine)
picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (glicemie)
2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picatura groasă - dg. malarie şi tifos
exantematic)
 ștergeti cu un tampon steril
 faceţi o uşoară compresiune
Îngrijirea pacientului:
 Observaţi starea pacientului
 Aplicaţi un tampon steril uşor compresiv

17
Reorganizarea locului de muncă:
o Acele, lamelele folosite se colectează în recipiente speciale pentru obiecte tăietoare,
înţepătoare (cu pereţii duri)
o Tampoanele de vată sau hârtia de filtru, mănuşile se colectează în recipiente speciale
pentru materiale cu potenţial infecţios
o Dezbrăcaţi mănuşile
o Spălaţi-vă pe maini
Notarea procedurii: - Data, motivul efectuării puncţiei, Semnătura

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Rezultate aşteptate/dorite:
 Pacient colaborant
 Pacientul nu prezintă sângerare
 Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri
Rezultate nedorite (probleme potenţiale) / Ce faceţi ?
1. Sângerare la locul puncţiei
 Comprimaţi locul inţepăturii mai multă vreme
2. Nu se obţine suficient sânge
 Strângeţi degetul de la distanţă
3. Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică rezultatele
 La nevoie repetaţi înţepătura

II. PUNCŢIA VENOASĂ

Definiţie: puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui
ac de puncţie.
Scop: - explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator biochimice, hematologice,
serologice şi bacteriologice.
- terapeutic:
- administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei i.v.,
- recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale,
- executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui,
- sângerare 300-500 ml în edemul pulmonar acut
Locul puncţiei:
- venele de la plica cotului, unde se formează un „ M” venos prin anastomozarea lor.
- venele antebraţului
- venele de pe faţa dorsală a mâinii
- venele subclaviculare
- venele femurale
- venele maleolare interne
- venele jugulare şi epicraniene
Etapele puncţiei:
o Se fixează vena cu policele mîinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncţiei.
o Se pătrunde cu acul traversând tegumentul (unghi de 30 grade), apoi peretele venos.
o Se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei

18
 o Se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa
o Se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea medicamentelor,
recoltarea sângelui
o În caz de sângerare se prelungeşte acul de puncţie cu un tub de polietilenă care se
introduce în vasul colector, garoul rămînînd legat pe braţ:
o Se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi a
pumnului;
o Se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a acului şi se
retrage brusc acul;
o Se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- se face toaleta locală a tegumentului
- se schimbă lenjeria dacă este murdară
- se asigură o poziţie comodă în pat
- se supraveghează pacientul
Sângele se va duce imediat la laborator.
Accidente :
1. hematom
2. străpungerea venei
3. ameţeli, paloare, lipotimie.

III. PUNCŢIA ARTERIALĂ

Definiţie: - puncţia arterială reprezintă crearea unei căi de acces într-o arteră prin intermediul
unui ac de puncţie.
Scop: - explorator: - recoltarea sângelui pentru analiza gazelor sanguine.
- introducerea substanței de contrast pentru examen radiologic al arterelor -
arteriografie
- terapeutic: - injectarea medicamentelor cu acţiune vasodilatatoare
Indicaţii: - arteriopatii, cu scop de diagnostic şi tratament
Contraindicaţii: - tendinţă crescută la hemoragii, infecţii
Locul puncţiei:
- arteră femurală
- arteră humerală
- arteră radială
- artera cubitală
Materiale sunt aceleaşi ca pentru puncţia venoasă.
Medicul efectuează puncţia ajutat de asistentă.
Medicul:
 îşi spală şi dezinfectează mâinile
 alege locul puncţiei
 face anestezie locală
 îmbracă mănuşile
 acoperă locul puncţiei cu câmpul steril
 execută puncţia

19
  retrage acul de puncţie
Asistenta:
 îşi spală şi dezinfectează mâinile
 dezinfectează locul puncţiei, prepară seringa cu medicaţie anestezică
 serveşte mănuşile sterile şi câmpul steril
 prepară seringa cu acul de puncţie şi le serveşte în mod aseptic
 aplică tampon compresiv pe care îl ţine cu pensa porttampon 5 minute
 aplică pansament uscat pe care îl comprimă cu un săculeţ cu nisip 1-5 kg în funcţie de
arteră.
Ulterior pacientul este supravegheat şi rămâne în repaus 1-6 ore.
Sângele va fi dus la laborator – ex. pentru analiza gazelor sangvine, produsul va fi ferit de
contactul cu aerul
Complicaţii:
- în timpul puncţiei
- puncţionarea altor formaţiuni (vase, nervi, ţesuturi)
- hemoragie
- injectarea parietală
- după puncţie:
- hemoragii
- hematoame cu compresiunea ţesuturilor
- obstrucţie vasculară
De ştiut: - prin puncţia arterială, se poate introduce un cateter în vederea efectuării unor
explorări ale parametrilor sîngelui arterial.
De evitat: - atingerea produsului, pentru a preveni îmbolnăvirea persoanelor care lucrează cu
sângele.

IV. PUNCŢIA PLEURALĂ

Definiţie : - puncţia pleurală sau toracocenteza reprezintă stabilirea unei legături între cavitatea
pleurală şi mediul exterior prin intermediul unui ac.
Scop:
- explorator:
- punerea în evidenţă a prezenţei lichidului pleural
- recoltarea lichidului pentru examinarea sa cantitativă şi calitativă.
- terapeutic:
- evacuarea lichidului
- administrarea medicamentelor în cavitatea pleurală (antibiotice, citostatice) după spălarea
cavităţii.
Indicaţii: - boli inflamatorii sau tumori pulmonare, insuficienţa cardiacă însoţită de colecţii
lichidiene în cavitatea pleurală.
Se recurge la puncţie când cantitatea revărsatului pleural depăşeşte 1,5 l şi exercită o presiune
asupra inimii şi plămânului, împiedicându-le funcţiile.
Contraindicaţii:
- tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie
- tratament cu anticoagulante.

20
Locul puncţiei: se alege după situaţia şi cantitatea de lichid pleural:
- dacă lichidul este în stare liberă, puncţia se face în spațiul VII-VIII intercostal pe linia axilară
posterioară.
- dacă lichidul este închistat, puncţia se face în plină matitate, zonă stabilită prin examen clinic.
- puncţia se face deasupra marginii superioare a coastei inferioare, indiferent de locul puncţiei.
Poziţia pacientului: - în poziţie şezândă pe marginea patului, cu mâinile de partea bolnavă
ridicată deasupra capului. Pacienţii în stare gravă se aşează în decubit lateral pe partea
sănătoasă.
Puncţia se face de către medic, ajutat de asistente medicale.
Medicul:
 stabileşte locul puncţiei
 efectuează anestezia
 aşteaptă efectul anesteziei
 aşază câmpul chirurgical
 execută puncţia, aspiră lichidul
 introduce soluţiile medicamentoase
 retrage acul de puncţie.
Asistenta:
 pregăteşte radiografia pacientului
 îşi spală mâinile, le dezinfectează
 administrează o fiolă de atropină cu 30 min. înaintea puncţiei
 dezbracă toracele pacientului
 pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III
 serveşte seringa cu anestezic
 serveşte acul de puncţie adaptat la seringă
 dezinfectează locul puncţiei
 preia seringa cu lichid şi îl introduce în eprubete
 serveşte aparatul aspirator
 serveşte seringa cu soluţie medicamen-toasă în funcţie de scopul puncţiei
 dezinfectează locul şi îl comprimă cu un tampon steril
 aplică pansament uscat
 ajută pacientul să se aşeze în pat
Ulterior pacientul este îngrijit şi supravegheat.

Produsul examinat:
o se va examina imediat macroscopic. Lichidul extras poate fi: seros sau serocitrin (TBC, ICC,
cancer pulmonar), tulbure – lactescent, hemoragic (hemoragii pleurale, pleurezie hemoragică)
o Se face reacţia Rivalta – cu o picătură de acid acetic glacial, se adaugă 1-2 picături din
lichidul de cercetat; reacţia este pozitivă, când picătura de lichid se transformă într-un nor ca
un „fum de ţigară” ceea ce înseamnă că lichidul pleural este bogat în albumine fiind de natură
inflamatorie şi purtând numele de exudat; reacţia este negativă când picătura de lichid cade
în pahar fără să producă modificări, ceea ce înseamnă că lichidul este sărac în albumine,
având drept cauză tulburările circulatorii şi purtând numele de transsudat.
o examenul citologic şi bacteriologic

21
Complicaţii : - hemoragii intrapleurale, rupturi pleuro-pulmonare.
Accidente:
1. accese de tuse, determinate de iritaţia pleurei.
2. lipotimie, colaps.
3. edem pulmonar acut,
4. pneumotorax prin rănirea plămînului cu acul.

V. PUNCŢIA ABDOMINALĂ (PARACENTEZA)

Definiţie: puncţia abdominală sau paracenteza constă în traversarea peretelui abdominal cu
ajutorul unui trocar în diferite scopuri.
Scop: - explorator: - punere în evidenţă a prezenţei lichidului peritoneal
- recoltarea lichidului şi examinarea sa
- terapeutic: - evacuarea unei colecţii libere de lichid în ascitele masive
- pentru efectuarea dializei peritoneale.
Indicaţii: - ascitele masive.
- traumatismele închise ale viscerelor abdominale.
- diagnosticul citologic.
Contraindicaţii:
- chisturi ovariene mari, hidronefroză1, sarcină
- diateze hemoragice2
Locul puncţiei
- în fosa iliacă stângă, la punctul de unire a 1/3 medii cu ombilicul cu spina iliacă antero-
superioară stângă.
- pe linia ombilico-pubiană, la mijlocul ei.
Execuţia puncţiei se face de către medic. Se derulează în salon sau în sala de tratamente.
Medicul:
 alege locul puncţiei
 face anestezia locală.
 protejează locul puncţiei cu câmpul steril
 execută incizia sau direct puncţia cu trocarul, scoate mandrenul.
 adaptează tubul prelungitor
 retrage trocarul.
Asistenta :
 îşi spală mâinile, le dezinfectează.
 pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III.
 serveşte mănuşile chirurgicale şi câmpul chirurgical
 dezinfectează locul puncţiei
 serveşte bisturiul sau direct trocarul
 recoltează în eprubete lichidul de ascită
 serveşte tubul prelungitor al canulei trocarului

1
Hidronefroza = afecțiune a rinichilor, caracterizată prin mărirea în volum a rinichilor, datorită umplerii
excesive a căilor urinare (calice renale, pelvis, uretere), ca urmare a unui obstacol care împiedică trecerea
urinii în vezica urinară.
2
Diateze hemoragice = stări patologice produse prin tulburarea hemostazei

22
  supraveghează scurgerea lichidului în vasul colector
 schimbă poziţia pacientului dacă se întrerupe scurgerea lichidului
 îngrijeşte pacientul ulterior şi-l supraveghează
 se monitorizează pulsul, TA, se notează valorile în primele 24 h
 schimbă pansamentul, respectând măsurile de asepsie.
Pregătirea produsului pentru examinare:
- examenul macroscopic constă în măsurarea cantităţii de lichid evacuat, aprecierea aspectului
lui, determinarea densităţii
- reacţia Rivalta
- examenul citologic, bacteriologic, biochimic – eprubetele cu lichid, etichetate, se trimit la
laborator.
Accidente:
1. colaps vascular3,
2. hemoragie digestivă,
3. perforarea intestinului,
4. persistenţa orificiului de puncţie.

VI. PUNCŢIA PERICARDICĂ

Definiţie: - puncţia pericardică constă din pătrunderea cu un ac în cavitatea pericardică, care se
transformă din spaţiu virtual în cavitate reală, prin acumularea sângelui sau lichidului de
transudaţie.
Scop:
- explorator: - constatarea prezenţei lichidului în cavitatea pericardică
- recoltarea lichidului pentru examinare în vederea stabilirii naturii sale.
- terapeutic: - evacuarea lichidului acumulat
- introducerea substanţelor medicamentoase.
Indicaţii: - pericardita, hemopericardul.
Locul puncţiei:
- spaţiul V intercostal stâng, la 6 cm de marginea sternului în cazul puncţiei exploratoare.
- spaţiul VI – VII la jumătatea distanţei dintre linia axilară anterioară şi cea medioclaviculară
stângă în cazul în care cantitatea de lichid este mare
Execuţia puncţiei: - se face de către medic.
Medicul:
 stabileşte locul puncţiei
 efectuează anestezia
 aşează câmpul sub locul puncţiei
 execută puncţia
 aspiră lichidul
 retrage acul de puncţie.
Asistenta:
 pregăteşte radiografia pacientului
 îşi spală mîinile, le dezinfectează
 pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III

3
Colaps vascular = scăderea bruscă a volumului de sânge din vasele periferice și a tensiunii arteriale

23
  serveşte seringa cu anestezic
 serveşte mănuşile şi câmpul chirurgical
 serveşte seringa cu acul de puncţie
 dezinfectează locul puncţiei
 preia seringa cu lichidul extras, pe care îl introduce în eprubete
 dezinfectează locul puncţiei
 aplică pansament steril, uscat, la locul puncţiei, fixat cu leucoplast.
 aşază pacientul în decubit dorsal cu toracele uşor ridicat.
Accidente:
1. pătrunderea acului în miocard
2. fenomene de insuficienţă cardiacă
3. infecţii ale mediastinului prin traversarea fundului de sac pleural, dacă conţinutul
pericardic este septic.
4. şoc pericardic.

VII. PUNCŢIA RAHIDIANĂ

Definiţie: - pătrunderea cu un ac în spaţiul subarahnoidian, printre vertebre.
Scop:
- explorator:
- măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian.
- injectarea de substanţe radioopace pentru examenul radiologic al măduvei.
- terapeutic:
- prin puncţie se face decomprimarea în cazul sindromului de HT intracraniană.
- introducerea medicamentelor citostatice, antibioticelor sau serurilor imune în spaţiul
subarahnoidian.
- anestezic: introducerea substanţelor anestezice, rahianestezia.
Indicaţii:
- boli inflamatorii ale sistemului nervos central (meningite, encefalite), scleroză multiplă,
hemoragie subarahnoidiană, tumori cerebrale.
- intervenţii chirurgicale.
Locul puncţiei :
 puncţia lombară, se efectuează în spaţiul dintre vertebrele D12 - L1 sau L4 - L5
 puncţia dorsală D6-D7
 puncţia suboccipitală
 poziţia decubit lateral în pat cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe
abdomen, pieptul „spate de pisică”
 poziţie şezândă pe masa de operaţie sau de tratament cu mâinile pe coapse, capul în
hiperflexie.
 pacientul este menţinut în aceste poziţii de asistenta medicală.
Puncţia se face de către medic ajutat de asistentă.
Medicul:
 stabileşte locul puncţiei.
 face anestezia locală
 execută puncţia

24
  scoate mandrenul
 măsoară tensiunea LCR.
 retrage acul de puncţie.
Asistenta :
 îşi spală mânile, le dezinfectează
 pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III
 serveşte seringa cu anestezic, mănuşile chirurgicale şi câmpul steril
 dezinfectează locul puncţiei
 serveşte acul de puncţie cu mandren
 menţine eprubetele pentru recoltarea lichidului
 ulterior îngrijeşte şi supraveghează pacientul
 pacientul stă în decubit dorsal, fără pernă, 24 h
 supraveghează semnele vitale: puls, TA, respiraţie.
Accidente:
1. sindrom post-puncţional
2. hemoragii
3. dureri violente în membrele inferioare
4. contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale.
5. şocul reflex – foarte rar.

VIII. PUNCŢIA ARTICULARĂ

Definiţie: realizarea unei comunicări instrumentale între cavitatea articulară şi mediul extern.
Scop: - explorator: - punerea în evidenţă a prezenţei lichidului articular.
- recoltarea lichidului articular în vederea examinării sale.
 terapeutic: - evacuarea lichidului.
- administrarea medicamentelor în cavitatea articulară.
Indicaţii: - artrite acute sau cronice, hemartroză.
Contraindicaţii: - procese inflamatorii tegumentare în zona în care urmează puncţia.
Locul puncţiei: - se puncţionează mai frecvent genunchiul, cotul, umărul, glezna.
Puncţia se face de către medic ajutat de 1-2 asistente.
Medicul:
 alege locul puncţiei, zona maximă de fluctuenţă
 efectuează anestezia locală
 aşază câmpul sub locul puncţiei
 execută puncţia, aspiră lichidul
 retrage acul de puncţie
Asistenta:
 îşi spală mîinile, le dezinfectează
 pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie
 serveşte seringa cu anestezic
 serveşte mănuşile sterile, câmpul protector
 dezinfectează locul puncţiei
 serveşte seringa cu acul de puncţie
 colectează lichidul în vasul gradat, recoltează în eprubete

25
  aplică pansament compresiv la locul puncţiei, fixat cu faşă
 aplică atele care să imobilizeze articulaţia puncţionată
 îngrijire ulterioară a pacientului.

IX. PUNCŢIA OSOASĂ

Definiţie: puncţia osoasă reprezintă crearea unei comunicări între mediul extern şi zona
spongioasă a osului, străbătând stratul său cortical, prin intermediul unui ac.
Scop: - explorator: - recoltarea măduvei pentru examinare.
- terapeutic: – administrarea de medicamente, lichide hidratante şi nutritive.
Indicaţii: boli hematologice
Locul puncţiei:
- la nivelul oaselor superficiale
- spina iliacă posterosuperioară
- creasta iliacă
- sternul - manubriul sau corpul
- maleolele tibiale
- calcaneul
- apofizele spinoase, vertebrele lombare.
Execuţia puncţiei: se face de către medic, ajutat de 1-2 asistente.
Accidente:
- imediate:
1. puncţie albă 4
2. perforaţie ale organelor interne (inimă, plămâni)
3. fractură
4. pneumotorax
- tardive:
1. hematoame
2. infecţii ale osului
3. tulburări de creştere la copii.

X. PUNCŢIA VEZICII URINARE

Definiţie : - introducerea unui ac, pe cale transabdominală, în interiorul vezicii urinare.
Scop: - explorator:
- prelevarea urinii direct din vezica urinară, fără pericolul contaminării sale
- injectarea de produse de contrast.
- terapeutic:
- evacuarea urinii în cazurile de retenţie acută de urină.

Indicaţii:
- stricturi uretrale sau hipertrofie de prostată
- traumatisme uretrale,
- traumatisme ale vaginului.
Locul puncţiei: - pe linia mediană abdominală la 2 cm deasupra simfizei pubiene.

4
Puncție albă = conținutul nu poate fi evacuat

26
Accidente:
1. puncţie negativă5
2. hemoragie vezicală
3. astuparea acului cu flocoane de fibrină sau ţesuturi
4. infecţii postpuncţionale
5. formarea de fistule urinare6.

XI. PUNCŢIA FUNDULUI DE SAC DOUGLAS

Este o variantă a puncţiei intraperitoneale.
Scop: - explorator:
- colecţii lichidiene
- stabilirea naturii colecţiei (puroi, sînge, ascită)
- terapeutic:
- evacuarea colecţiei de lichid
- administrarea unor soluţii medicamentoase
Indicaţii: - suspiciune de sarcină extrauterină
- colecţii purulente
Locul puncţiei: - în dreapta sau în stânga colului, puncţia se execută pe cale vaginală.
Pregătirea puncţiei
- se aşază pacienta în poziţia ginecologică pe masa ginecologică.
- se face spălătură vaginală cu soluţie de permanganat de potasiu.
Puncţia se face de către medic asistat de către 1-2 asistente.
Medicul:
 introduce valvele vaginale
 prinde colul uterin cu pensa
 dezinfectează fundul de sac posterior al vaginului
 face anestezia, puncţia, aspiră lichidul
 retrage acul de puncţie
 indepărtează pensa de prins colul şi valvele vaginale.
Asistenta:
 imbracă mănuşi chirurgicale sterile
 serveşte medicul cu pensa pentru prins colul uterin
 preia pensa de col, o fixează cu mâna
 serveşte medicul cu tamponul imbibat cu alcool iodat fixat in porttampon
 oferă seringa cu anestezic, acul de puncţie adaptat la seringa de 20 ml pentru puncţie
 recoltează lichid în eprubetă
 goleşte pe rând seringile.

5
Puncție negativă = puncție albă
6
Fistula urinară = crearea anormală a unui canal între vezica urinară și piele sau un organ învecinat (uter,
vagin, colon, etc)

27
 XII. PUNCŢIILE BIOPSICE
Definiţie: - reprezintă introducerea unui ac de puncţie într-un organ parenchimatos pentru
recoltarea unui fragment de ţesut. Puncţia se practică pe ficat, splină, rinichi, ganglioni limfatici,
plămâni, tumori solide.
Scop : - explorator: examenul histopatologic al ţesutului extras pentru stabilirea diagnosticului.
Indicaţii : - imbolnăviri ale organelor mai sus menţionate; se face pentru confirmarea
diagnosticului clinic sau pentru precizarea stadiului imbolnăvirilor.
Contraindicaţii : - diateze hemoragice
- rinichi unic
Locul puncţiei:
- puncţia hepatică: - faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană imediată.
- puncţia splenică: - spaţiul VIII sau IX intercostal stg.
- puncţia renală: regiunea lombară, în dreptul discului intervertebral L1-L2 la 8 cm de linia
mediană.
- puncţia ganglionară şi a tumorilor solide: masa ganglionară sau tumorală.
Pregătirea puncţiei: - instrumente şi materiale sterile: 2-3 ace Vim-Silverman7 Menghini.
Pacientul este pregătit psihic.
Medicul
 alege locul puncţiei,
 face anestezia locală,
 dezinfectează local,
 execută puncţia,
 aspiră ţesutul patologic,
 indepărtează acul de biopsie.
Asistenta
 pregăteşte locul puncţiei,
 serveşte medicului seringa pentru anestezie,
 serveşte acul de puncţie,
 badijonează locul puncţiei
 aplică pansament compresiv.
Pacientul este îngrijit ulterior: rămâne în decubit lateral drept 24 ore după puncţia hepatică şi în
decubit dorsal după puncţia splenică şi renală.
Materialele sunt pregătite şi duse la laborator.

7
Acul Vin-Silverman = ac cu lungimea de 8-11 cm făcut dintr-o teacă cilindrică și cu un mandren format din
2 valve subțiri, tăioase la vârf, cu 2 cm mai lung decât teaca. După introducerea în parenchimul organului,
se împinge teaca, ceea ce va face ca valvele să retracționeze între ele un fragment tisular care se extrage
prin câteva răsuciri ale acului.

28
 Recoltarea exudatului faringian
Pacientul pregătit în prealabil pentru recoltă printr-un post de minimum 4 ore și fara
efectuarea toaletei bucale, se așează pe scaunul de recoltare cu capul flectat pe spate și în fața
unei surse de iluminat.
Asistenta medicală
 desfiletează dopul tamponului steril pentru recoltarea exudatului, rupând eticheta
care atestă sterilitatea acestuia,
 invită pacientul să deschidă larg gura, respirând adânc,
 apasă baza limbii cu un apăsător steril, de unică folosință și are astfel acces la peretele
posterior al faringelui, la amigdale și pilieri, pe care le șterge prin mișcări de rotire,
insistând asupra zonelor eritematoase, purulente sau cu false membrane;
 retrage apoi cu grijă tamponul, pentru a nu-l contamina cu flora microbiana din
cavitatea bucală și îl introduce in tub;
 notează pe eticheta tubului de exudat numărul de înregistrare al pacientului,
 așeaza tubul în stativ.

Recoltarea exudatului nazal

Pacientul este așezat pe scaunul de recoltare cu capul ușor flectat pe spate.
Asistenta medicală:
 desfiletează dopul tubului pentru recoltarea exudatului, rupând eticheta care atestă
sterilitatea acestuia,
 introduce tamponul pe rând în ambele nări ale pacientului pe o distanță de 1-2cm;
 șterge prin mișcări de rotire mucoasa nazală;
 retrage apoi tamponul și-l reintroduce în tub;
 notează pe etichetă tubului numărul de înregistrare al pacientului;
 plasează tubul în stativ.

29
 INVESTIGAȚII
1. Recoltarea sângelui pentru examene de laborator: biochimice, hematologice, serologice,
parazitologice.
2. Recoltarea urinei pentru examene biochimice, bacteriologice
3. Recoltarea urinei din 24 de ore.
4. Recoltarea materiilor fecale pentru examene biochimice, bacteriologice și parazitologice.

RECOLTAREA PROBELOR BIOCHIMICE:

 PROBE HEPATICE: TGO (transaminaza glutamică oxaloacetică), TGP (transaminaza
glutamică piruvică), Fosfataza Alcalină, Fosfataza acidă, lipide totale, proteine totale,
colesterol, trigliceride, HDL-colesterol, LDL-colesterol, BILIRUBINA (B.T.,B.D.,B.ind.)
 ELECTROFOREZA, Amilaza serică (AS),
 GLICEMIE, Hemoglobina glicozilată
 IONOGRAMA: Ca, Mg, Fe, P, Na, K, Zn, clor, plumb, mercur
 PROBE RENALE: uree,acid uric,creatinină.
MOD DE RECOLTARE
puncție venoasă - tub rosu
Hb glicată - tub mov
numai glicemie – tub gri

ANALIZE HEMATOLOGICE:
 examen citologic al frotiului de sânge periferic,
 hemoglobina
 hematocrit
 hemoleucograma
 numărătoare : trombocite, leucocite, reticulocite
 VSH,
 TS (timpul de sedimentare), TC (timpul de coagulare), T.Quick (timpul de protrombină) ,
T.Howell (timpul de recalcifiere a plasmei oxalate), coagulograma, fibrinogen
 grup sanguin, Rh, anticorpi antiRh
MOD DE RECOLTARE:
HLG (hemoleucograma) - punctie venoasa - tub mov
Clasic - punctie capilară: lama, tub, pipetă
T.Quick - punctie venoasa-tub albastru
- anticorpi anti Rh -punctie venoasa = tub rosu
VSH- tub negru

ANALIZE SEROLOGICE și IMUNOLOGICE

 VDRL, HIV, TPHA, RBW, RPR
 ASLO; complementul seric, PCR, factor reumatoid,
 imunoglobinele : A; E; G; M
 markeri endocrini: 17 cetosteroizi, ACTH, cortizol, FT3, FT4, BHCG, dublu test, triplu test,

30
  markeri boli infectioase: AgHBs, AHCV, anticorpi Chlamidia Trachomatis ,Trichinella, CMV,
Rubella, Toxoplasma, Toxocara, Treponema Pallidum, Listeria, Rujeola, Leptospira, Epstein
Barr, Brucella, enterovirusuri, v. urlian, v. zosterian, v. Varicelo-zosterian, v. Herpetic,
 Markeri tumorali: PSA, CA 125, CA 15-3, CA 19-9, 242,........
 Analize alergologice
MOD DE RECOLTARE: punctie venoasă - tub roșu

ANALIZE PARAZITOLOGICE - examen coproparazitologic

ANALIZE MICROBIOLOGICE:
 HEMOCULTURA
 UROCULTURA
 COPROCULTURA
 CULTURI secreţii: otică, uretrală, vaginală, conjunctivală, puroi,
MOD DE RECOLTARE:
Hemocultura - punctie venoasă;
Urocultura - sondaj vezical, pacientul își recoltează singur;
coprocultura - din scaun, din mai multe porțiuni
la copii, din anus sau cu sonda

RECOLTAREA URINII
 recoltarea urinei pentru examene biochimice, bacteriologice:
- prin sondaj vezical
- pe sonda a demeure
- pac.recolteaza singur,in recoltor
 recoltarea urinei din 24 de ore:
- se elimina prima urină de dimineață
- toate celelalte micțiuni au loc în același vas, măsurate
- se notează cantitatea totală apoi se colectează o probă pentru laborator
 testul Addis-Hamburger: - cu 24 ore inainte - regim fără lichide
- se aruncă prima urină după notarea orei
- pacientul rămâne culcat 100-180 min
- se recoltează toată urina, se măsoară
- se notează - cantitatea totală și intervalul dintre micțiuni
Interpretare: 1000 hematii/minut şi 1000-2000 leucocite/min.

RECOLTAREA SCAUNULUI
 Recoltarea materiilor fecale pentru examene biochimice,bacteriologice si parazitologice,se
face in recipient special, cu sau fara mediu de cultura, din mai multe portiuni ale scaunului;
 Din: - scaun spontan sau provocat (laxativ)
- direct din rect (ex.bacteriologic)
- la copil, prin sonda Nelaton + seringa
 Proba ADLER - ,,regim alb”3 zile: fara carne roșie, legume și fructe verzi, salicilați,
antiinflamatorii/ 25-30 gr de la suprafața scaunului

31
 Recoltarea sputei pentru examene citologice, bacteriologice
Definiție: Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile
respiratorii prin tuse.
Execuţie:
 i se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura şi faringele
 i se oferă vasul de colectare, în funcţie de examenul cerut
 se solicită pacientului să expectoreze după un efort de tuse
 se colectează sputa matinală sau adunată din 24h

Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian

 se umezeşte tamponul de vată cu apă distilată sterilă
 se apasă limba cu spatula
 se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească
 sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce imediat în eprubeta
sterilă
 frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul în laringe sub
control laringoscopic

Recoltarea sputei prin spălătură gastrică

 se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe nemâncate
 se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată, călduţă, care este evacuată
imediat sau extrasă cu seringa
 lichidul recoltat se trimite imediat la laborator (germenii căutaţi pot fi distruşi dacă stau
mai mult timp în contact cu sucul gastric )

Recoltarea sputei prin spălătură bronşică

 se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează
 se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit în spută
 se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic sau 4ml soluţie teofilină 3% cu 1ml
soluţie de stricnină 1‰
 pacientul inhalează de câteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de expiraţii
scurte
 se face o scurtă pauză de 4-5 sec şi se repetă până la aerosolizarea întregii cantităţi de
lichid
 după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit niciodată
 sputa expectorată se recoltează într-un vas steril, recoltarea se repetă zilnic, în
următoarele 4 zile, în vase separate

Recoltarea vărsăturilor pentru examene toxicologice

 se îndepărtează proteza dentară dacă există
 tăviţa renală se oferă pacientului sau este susţinută de asistentă
 asistenta sprijină fruntea bolnavului
 după vărsătură se îndepărtează tăviţa

32
  dacă varsă după intervenţii chirurgicale abdominale, va fi sfătuit să-şi comprime uşor cu
palma plaga operatorie
 se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura

Îngrijirea pacientului după tehnică

 se şterge gura pacientului
 se îndepărtează materialele folosite
 se aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă
 se aeriseşte salonul
 se supraveghează pacientul încontinuare
În funcţie de observaţie se notează aspectul macroscopic, cantitatea.

Recoltarea secrețiilor purulente din leziuni deschise si din colecții inchise

(abcese, vezicule, pustule).
 se curăţă şi se dezinfectează suprafaţa veziculelor, pustulelor,ulceraţiilor
 se sterilizează ansa prin încălzire la roşu şi se aşteaptă să se răcească
 se recoltează o mică porţiune de puroi, de sub crustă sau de la marginea ulceraţiilor
 materialul recoltat se trece pe o lama de sticlă sterilă
 se efectuează frotiu

Recoltarea din papule , noduli sau alte leziuni inflamatoare

 se dezinfectează tegumentele cu tinctură de iod
 se puncţionează regiunea cu un ac steril montat la seringă
 se plimbă acul în teren în mai multe direcţii până se obţine serozitate la aspirare
 se spală seringa cu ser fiziologic sau mediu de cultură
 se introduce lichidul într-o eprubetă sterilă şi se închide cu dopul, după flambare

Recoltarea puroiului din abcese, flegmoane, colecţii

 abcesul, flegmonul este deschis
- se recoltează aseptic - cu o pipetă Pasteur, flambată şi răcită
- cu o ansă de platină
 când abcesul este închis
- recoltarea se face cu seringa prin puncţionare
- transportul produsului se face în cel mult 2 ore, iar pentru anaerobi se anunţă laboratorul cu
o oră înainte pentru regenerarea mediilor
- examenul direct (citobacteriologic) se face pe lama colorată May-Grumwald-Giemsa

33
VACUTAINERE

HLG (hemoleucograma,
hemoglobina glicată)

T. QUIK, FBG
(fibrinogen),
coagulograma,
T. HOWELL, TC, TS.

numai o
VSH
glicemie

UREE, ACID URIC,

CREATININĂ, GLICEMIE,
PROBE HEPATICE + F.A.,
A.S., TGP, TGO,
COLESTEROL (HDL, LDL),
LIPIDE,
Ca, Mg, Fe, P, Zn, Cl, Pl, Hg

34
HEMOLEUCOGRAMA – este o analiză ce măsoară următoarele cantități:
RBC – hematii sau eritrocite → numărul de globule roșii din sânge;
WBC – leucocite sau numărul de globule albe din sânge;
HGB – cantitatea totală de hemoglobină din sânge;
HCT – hematocritul sau procentul de globule roșii din sânge;
MCV – media volumului globulelor sau mărimea globulelor roșii;
MCH – media globulară a hemoglobinei;
MCHC – concentrația medie a hemoglobinei;
PLT – numărul de trombocite.

1. Hematiile = eritrocitele = globulele roșii – la bărbați: 4.300.000 → 5.700.000/mm3 sânge,

- la femei: 3.800.000 → 5.100.000/mm3 sânge.
Numărul de hematii – crește în deshidratarea organismului (febră, vărsături, transpirații)
- scade în anemii, pierderi mari de sânge, boli infecțioase, lipsă de Fe și
vitamine, intoxicații cu substanțe chimice, subnutriți, etc.
2. Leucocitele = globulele albe
Valori: 4.500 – 11.000/ mm3 sânge.
Sunt de două tipuri:
- granulocite, polimorfonucleate: neutrofilele (60 - 70%), eozinofilele (1-4%), bazofilele (0,5-1%)
- agranulocite, mononucleate: monocitele (4-8 %) și limfocitele (25-35%).
3. Trombocitele = plachetele sanguine.
Valori normale ale trombocitelor: 150 000-450 000/mm3.

Hematocritul reprezintă masa de hematii (globule roșii) dintr-un anumit volum de sânge.
Procedeul constă în recoltarea sângelui dintr-o venă, apoi acesta se combină cu o substanță
anticoagulantă și se repartizează într-un tub de sticlă foarte îngust, care se centrifughează
puternic la o centrifugă. În urma acestei operații se observă separarea sângelui în stratul superior
(plasma) și stratul inferior, format din globule roșii, care constituie hematocritul.
Valori normale ale hematocritului: - la bărbați = 39-49%
- la femei = 35-45%
Creșterea hematocritului se întâlnește rar, când se pierde multă apă din corp prin transpirație
febră, prin vărsături (deshidratare) precum și în poliglobulie8.
Scăderea hematocritului se observă în anemii, în pierderea de sânge sau când se consumă
multe lichide înainte de recoltarea sângelui, în boli infecțioase, lipsa Fe și vitamine, intoxicații cu
substanțe chimice, subnutriți.

Hemoglobina
Culoarea roșie a sângelui, respectiv a globulelor roșii este dată de o substanță chimică care
conține un pigment pe bază de fier, numit hemoglobină. Această substanță are capacitatea de a
fixa oxigenul din aer la nivelul plămânilor, pe care apoi de a-l transporta în tot organismul, sub
formă de oxihemoglobină, la celule.
Scăderea cantității de hemoglobină indică o anemie.

8
Poliglobulie = boală care se caracterizează prin creșterea exagerată a numărului de globule roșii

35
Hemoglobina se exprimă fie în procente la 100 ml sânge, fie în grame la 100 ml sânge.
Valori normale ale hemoglobinei:
- la bărbați = 13-17 g / 100 ml sange
- la femei = 12-16 g / 100 ml sange.

Viteza de sedimentare a hematiilor sau a eritrocitelor (VSH)

Este o analiză simplă care se bazează pe proprietatea globulelor roșii de a sedimenta, de a se
depune într-un tub de sticlă după ce sângele recoltat din venă a fost amestecat cu o substanța
anticoagulantă. VSH se deosebește de hematocrit prin faptul că sângele se separă spontan după
un oarecare timp în plasmă și globule roșii, fără ca sa fie centrifugat în prealabil. Dacă un tub
subțire, înalt de 200 mm, se umple cu sânge și se menține în poziție verticală timp de o oră și apoi
două ore, se observă cum deasupra se separă plasma.
Valoarea VSH se socotește după numărul de mm de plasmă separată într-o oră și în două ore.
Valori normale ale vitezei de sedimentare a hematiilor:
- la bărbați = 3-10 mm, la o oră; 5-15 mm la 2 ore
- la femei = 6-13 mm la o oră; 10-20 mm la 2 ore
Cu cât crește înălțimea plasmei separate și cu cât scade înălțimea stratului inferior compus din
globule rosii, cu atât valoarea VSH este mai crescută, mai mare.
Creșterea VSH apare când undeva în organism există o infecție acută sau cronică, o boală
cronică neinfecțioasă sau o dereglare a funcției normale a unor organe interne (ficat, rinichi,
plămâni, etc.).
Creșterea VSH peste 40-50 mm la oră constituie un semnal de alarmă, care impune repetarea
analizei după două săptămâni. Creșteri foarte mari ale VSH se întâlnesc în aproape toate infecțiile
acute microbiene și virale, în tuberculoză, în reumatism, în anemie, în unele boli parazitare, în
boli hepatice, ale rinichilor, în boli tumorale, etc.

Glicemia – analiza zahărului din sânge

Valori normale: 70-110 mg/100ml sânge
Peste 200-300 → hiperglicemie → coma hiperglicemiantă cu polidipsie, polipnee, polifagie cu
scădere în greutate, poliurie, glucozurie, miros de acetonă9, oboseală și amețeală ← dezechilibre
acido-bazice și elecrolitice.
Scăderea sub 70 mg/100ml sânge → hipoglicemie cu tremurături, transpirații, slăbiciune,
pierderea cunoștinței. Scade în cazuri de înfometare (se consumă rezervele de glucide din ficat),
eforturi fizice mari, la diabetici când iau doza mare de insulină sau antidiabetice orale înainte de
masă.
Glicemia crește în diabetul zaharat, în bolile glandelor endocrine (tiroidă, hipofiză,
suprarenală), la persoanele peste 50 de ani, persoane sănătoase când analiza sângelui s-a făcut
după un consum mărit de dulciuri, la persoane care s-au tratat cu diferite medicamente (de ex:
dexa), stresate în urma unui traumatism fizic sau psihic.

9
Mirosul de acetonă apare ca urmare a acumulării de corpi cetonici rezultați prin metabolizarea glucozei
în exces, care prin acțiunea lor nocivă asupra centrilor nervoși pot determina coma diabetică sau chiar
moartea

36
Trigliceride (TG) – sunt lipide simple, cu rol energetic, se depun pe vasele de sânge și în ficat.
Valori normale: 50-150 mg/100ml
Creșterea prezintă risc mare pentru sclerozarea arterelor în boli ereditare de ficat, rinichi,
supraalimentație cu grăsimi, diabet zaharat, insuficiența glandei tiroide, stres puternic, intoxicații
cu alcool, cu substanțe toxice.
Scade în inaniție (înfometare), efort fizic mare.

Colesterolul – este o grăsime ce se găsește în toate celulele organismului: 20-30% provine

din alimente și 70-80% este fabricat de organe la nivelul ficatului.
Valori normale = 200mg/100 ml sânge
Când este în exces se depune pe pereții vaselor sangvine sub formă de plăci de aterom sau sub
formă de calculi în vezicula biliară.
Colesterolul circulă prin organism legat de o proteină (proteina transportoare). Acest ansamblu
de proteină-colesterol se numește lipoproteină. Lipoproteinele pot fi, fie cu densitate ridicată, fie
cu densitate scăzută, în funcție de cantitatea de proteină și grăsime conținută.
Lipoproteinele cu densitate scăzută (LDL, low density lipoproteins) sunt alcătuite în cea mai
mare parte din grăsimi și o mică parte de proteine. LDL este tipul rău de colesterol, datorită
faptului că determină ateroscleroza (obstruează arterele). În cazul pacienților cu niveluri crescute
de colesterol, medicii recomandă reducerea nivelurilor de LDL.
Lipoproteinele cu densitate ridicată (HDL) ajută la eliminarea colesterolului rău din sânge și
prevenirea aterosclerozei. HDL este tipul bun de colesterol. Nivelurile ridicate de HDL (60 sau
peste 60 mg/dl) protejează împotriva infarctelor miocardice.
LDL este de 3-4 ori mai mare decât HDL.
Creșterea LDL provine din aliméntele de origine animală, carnea grasă, smântână, untură,
slănină, lactate nedegresate și maioneză.
Creșterea HDL se face prin mișcare și alimentație corectă.
Colesterolul crește peste valorile normale în bolile cardiovasculare, cerebrale, diabetul
zaharat, boli renale, boli ale glandei tiroide. Creșterea peste 200mg/100ml →
hipercolesterolemie.

Fibrinogenul – substanță proteică din sânge, produsă în ficat, cu rol în coagularea sângelui
(se transformă în fibrină insolubilă, sub acțiunea trombinei)
Valori normale = 200-400 mg/100 ml sânge
Crește în boli infecțioase, dar mai ales în reumatismul articular și scade în bolile ficatului.

Acidul uric (← degradarea nucleoproteinelor), creatinina (← activitatea celulelor

musculare), ureea (← metabolizarea substanțelor proteice, se formează în celulele hepatice →
sânge → rinichi)
Valori normale:
Acid uric: 3-7mg/100ml sânge la bărbați și 2-6mg/100ml sânge la femei
Creatinina: 0,6-1,2 mg/100 ml sânge
Ureea: 20-50 mg/100 ml sânge

37
 Cresc în gută, în boli infecțioase, boli de sânge, boli de rinichi, caz de efort fizic mare, la
persoanele ce consumă cantități mari de carne, la persoanele predispuse să producă acid uric
mult.
Scad la persoanele subnutrite, cu boli de ficat.

Fe seric sau sideremia – Valoare normală: 80-120 %

Hiposideremia – cantitate mai mică de Fe din sânge reprezintă sindroame inflamatorii de
etiologii diferite (cancere, infecții grave, colagenoze, supurații).
Hipersideremia – peste valori normale în anemii hemolitice10, anemii macrocitare11 și anemii
aplastice12.

Timpul de coagulare (T.C.)

Determinararea T.C. apreciază puterea de coagulare a sângelui în cazul unei hemoragii sau în
vederea unei operații chirurgicale. Se recoltează o picătură de sânge din pulpa degetului, se pune
pe o lamă de sticlă și se cronometrează timpul care a trecut până la coagularea sângelui.
Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute.
Depășirea acestui timp (T.C. crescut) arată că, coagularea sângelui se face cu întârziere, fapt ce
poate predispune la sângerari, la hemoragii.
Un T.C. scazut (sub cinci minute) indică o coagulare anormal de rapidă a sângelui putând duce la
coagularea sângelui chiar în vasele sanguine, asa cum se întâmplă în unele infecții microbiene.

Timpul de sângerare (T.S.) este o analiză care se efectează tot în scopul cercetării puterii
de coagulare a sângelui. Cu un ac se înțeapă ușor lobul urechii astfel încât să iasă o picătură de
sânge, apoi se cronometreaza timpul care trece până când înțepătura nu mai sângerează.
Valori normale ale timpului de sângerare: 3-4 minute.
Prelungirea T.S. indică o perturbare în mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendința la
hemoragie.

Timpul Howell sau timpul de recalcifiere a plasmei

Analiza se face când medicul suspectează o tulburare în coagularea sângelui mai ales după
tratament cu substanțe anticoagulate (trompostop, heparina, etc.). Depășirea dozei acestor
medicamente poate scădea capacitatea de coagulare a sângelui, fapt ce predispune la hemoragii.
Rezultatul analizei se exprimă în timpul necesar pentru coagularea plasmei, dupa ce i s-a adăugat
o cantitate de calciu.
Valori normale ale timpului Howell: 60-120 secunde.

10
Anemii hemolitice = distrugerea celulor roșii ale sângelui (eritrocitele), mai repede decât ar putea să le
producă măduva osoasă;
11
Anemii macrocitare = datorate unui deficit de vitamine cu rol în maturarea nucleului globulelor roșii,
caracterizată prin prezența în sânge a unor hematii de dimensiuni mari, cu volumul globular mediu peste
110 m3
12
Anemii aplastice = apar în insuficiențe medulare, ce determină pancitopenie periferică (= reducerea
numerică a tuturor liniilor celulare din sângele periferic)

38
 Timpul Quick sau timpul de protrombină
Într-o eprubetă, peste plasma bolnavului se adaugă un reactiv special și se cronometrează
timpul, în secunde, necesar pentru coagularea plasmei. Rezultatele se mai dau și în procente de
activitate a protrombinei.
Valori normale ale timpului Quick: 12-15 secunde sau 80-100%.
Valori scăzute alte timpului Quick se întâlnesc în numeroase boli (boli de sânge, boli de ficat), în
lipsa vitaminei K după un tratament cu medicamente anticoagulante, cu aspirină, salicilați, etc.

Antitrombina13 – măsoară cantitatea de antitrombină. Valori normale: 0,2-0,45mg/ml

Este o proteină ce ajută la prevenirea și reglarea coagulării sângelui.
Test INR-1 – test calculat din timpul de protrombină. Persoanele ce fac tratament cu
anticoagulante au valori de 2-4mg/ml.

TESTE IMUNOLOGICE
Anticorpii se găsesc în sânge, urină, lapte, în țesuturile organismului etc. de unde pot fi puși în
evidență cu ajutorul analizelor imunologice. Astfel, punând în contact, într-o eprubetă, anticorpii
din ser cu antigenul preparat în laborator, se produce o reacție antigen-anticorpi, care se face
vizibilă cu ochiul liber prin diferite tehnici de laborator. Deoarece pentru evidențierea anticorpilor
din sânge se folosește serul de la omul bolnav sau sănătos, aceste analize se mai numesc și
analize serologice.
Antigenul HBe - Ag HBe pozitiv poate semnifica infecția acută cu HBV, persistența bolii și
evoluția spre cronicizare sau reacutizarea bolii cronice (indică replicarea virală14);
Antigenul HBs (Ag HBs) - este antigenul de suprafață al virusului, fiind markerul esențial al
infecției cu HBV
Antigenul HCV - determină prezenţa anticorpilor HCV care sunt produsi în organism, ca
răspuns la expunerea la virusul hepatitei C.
Aticorpi TPO (anti tiroid peroxidaza) se găsește în microzomii15 tirocitelor16 și se exprimă pe
suprafața celulelor atipice, în asociație cu tiroglobulina17 (TG) are rol esențial în iodinarea L-
tyrozinei18 și formarea hormonilor tiroidieni T4, T3 si fT319.
ASLO - este analiza care descoperă în sângele bolnavilor anticorpii antistreptococici, care se
numesc antistreptolizine. Rezultatele se exprima în unitati ASLO/ml ser. Valori normale: 166-200
U/ml

13
Deși numele antitrombină ar implica o acțiune numai la nivelul trombinei, de fapt acest anticoagulant
natural inhibă într-o oarecare măsură toate enzimele coagulării.
14
Replicarea virală = proces complex prin care acidului nucleic viral (ADN sau ARN) servește drept matriță
pentru sinteza unei noi molecule de acid nucleic identică cu prima.
15
Microzomii =fracțiune subcelulară care se obține prin centrifugare și corespunde reticulului
endoplasmatic
16
Tirocite = celule responsabile de producția de hormoni a glandei tiroide
17
Tiroglobulina = proteină secretată de celulele glandulare tiroidiene, forma de depozit a hormonilor
tiroidieni
18
L-tirozina = aminoacid din structura tiroglobulinei, a cărui iodinare cu 3 sau 4 atomi de iod va duce la
formarea hormonilor tiroidieni
19
T4= tiroxina, T3 = triiodotironina, fT3 = triiodotironina liberă

39
 Factorul reumatoid - este o substanță anormală care se găsește în serul bolnavilor cu dureri
articulare reumatismale cronice (artita reumatoidă), fără să aibă legatură cu infecția
streptococică.
Proteina C reactivă - este o proteină serică normală, care se găsește la bolnavii cu diferite
infecții microbiene (cu streptococ, pneumococ, etc.), în inflamații (reumatism), în infarctul
miocardic, în tumori etc. Analiza este ajutătoare, dar singură nu poate pune diagnosticul de
boală.
Prezența proteinei C reactive în sânge se notează cu 1-3 plusuri.

Examene citologice: hemoragii oculte, spermograme, examene parazitologice

Examene microbiologice: coprocultură, urocultură, hemocultură.

Transaminazele: enzime hepatice folosite pentru evaluarea funcției hepatice

TGO = transaminaza glutamică oxaloacetică – 50-40 U/ml
TGP = transaminaza glutamică piruvică – 7-56 U/ml
TGO se găsește în mod normal în multe țesuturi inclusiv în ficat, mușchi, rinichi, inimă, creier.
Este eliberată în sânge când unul din organe este afectat, deci nu este foarte specifică pentru
afectarea ficatului.
TGP în schimb se găsește în majoritate în ficat. Se găsește și în alte organe, dar în general
valori mari ale TGP în sânge înseamnă o afectare hepatică. Este deci destul de specifică pentru
afectarea ficatului.

Bilirubina directă:
Bilirubina este produsă în macrofage prin catabolismul enzimatic al fracțiunii hem20 din diverse
hemoproteine. Aproximativ 80 % din bilirubina circulantă derivă din eritrocitele îmbătrânite.
Când eritrocitele circulante ating sfârșitul vieții lor normale de aproximativ 120 zile, ele sunt
distruse de celulele reticuloendoteliale (stroma splinei). Oxidarea hemului generează biliverdina,
care este metabolizată la rândul său în bilirubină.
Valori normale: 0-0,2 mg/dl
Nivelurile bilirubinei serice cresc atunci când producția depășește metabolismul și excreția
acesteia. Valori mari apar în: calculi biliari, obstrucție extrahepatică, metastaze hepatice,etc
Clinic hiperbilirubinemia apare ca icter = pigmentarea galbenă a tegumentului și sclerelor, care se
instalează la valori ale bilirubinei de 2–2.5 mg/dL.

Calciu ionic seric: 3,6 – 5,2 mg/dl

Hipocalcemia ← deficit de vitamina D, apare în tetania latentă, osteomalacie, diaree cronică,
sindroame de malabsorbție, malnutriție, hipoparatiroidism, insuficiență renală, pancreatită acută
Hipercalcemia ← mobilizări ale Ca osos, apare în hiperparatiroidie primară, metastaze osoase,
tumori secretante de parathormon, hipertiroidie, intoxicație cu vitamina D, imobilizare
prelungită, sarcoidoza21, tuberculoza.

20
Hemul = pigmentul propriu-zis a hemoglobinei şi gruparea prostetică (neproteică) a acesteia
21
Sarcoidoza = boală caracterizată de apariția unor granuloame (zone de inflamație) în mai multe organe,
cel mai adesea în plămâni, ganglioni limfatici, piele, ochi.

40
 Administrarea medicamentelor pe cale parenterală
INJECȚIILE

Definiţie – Injecţiile reprezintă mijlocul prin care introducem o substanţă în ţesuturi, cu ajutorul
seringii, în scop terapeutic sau diagnostic.
AVANTAJELE INJECȚIILOR
 dozarea precisă a substanţei
 acţiune rapidă după administrare
 absorbţie completă
 se poate folosi când calea orală este inutilizabilă
 se pot administra substanţe ce sunt distruse sau inactivate de sucurile digestive
 se pot administra la bolnavii aflaţi în stare de inconştienţă sau recalcitranti
 se pot introduce substanţe în scop explorator sau diagnostic

a) Materiale necesare:
Pentru efectuare unei injecţii avem nevoie de:
 seringă – se folosesc seringile din :material plastic, de unică folosinţă, sau din sticlă.
- capacitate de 1, 2, 5, 10, 20 ml.
- orice seringă trebuie să fie - etanşă, gradată corespunzător, sterilă
 Ace sau branule – au diferite dimensiuni, în funcţie de utilizare:
- pentru i.ID. au lung. 10 – 25 mm, gros.0,4mm şi bizou scurt
- pentru i.SC. au lung. 25 – 30 mm, gros. 0,6mm,0,8 mm şi bizou lung
- pentru i.IM.sunt lung. de 50 – 80 mm, gros. 0,7 – 0,8 mm şi bizou lung
- pentru i.IV. au lung. 30 – 40 mm, gros. 0,8 1 mm şi bizou scurt
 Substanţele injectabile sunt livrate în fiole, flacoane, pungi, în stare lichidă sau sub formă de
pulberi (insotite de solvent), conţinutul fiind steril.
Obligatoriu trebuie specificate: denumirea substanţei, cantitatea, concentraţia, calea de
administrare, data fabricaţiei şi valabilitatea.
 Substanţele antiseptice – alcool, tinctură de iod - pentru dezinfecţia regiunii
 tampon, leucoplast
 Garou – în cazul injecţiilor intravenoase

I. Injecția intravenoasă (i.v.)

Injecția intravenoasă constă în introducerea soluțiilor cristaline, izotonice sau hipertonice
(caustice pentru țesutul muscular) în circulația venoasă.
Nu se introduc soluții uleioase, deoarece produc embolii grăsoase, consecutiv moartea.
Injecția intravenoasă se efectuează în două etape:
- puncția venoasă
- injectarea soluției medicamentoase intravenos
SCOP
-terapeutic
-explorator - se administrează substanțe de contrast radiologic

41
Soluții administrate
- soluții izotone;
- soluții hipertone.
Resorbția este instantanee.
- calea intravenoasă este aleasă atunci când trebuie să obținem efectul rapid al soluțiilor
medicamentoase sau când acestea pot provoca distrucții tisulare;

LOCUL DE ELECȚIE
- pentru administrarea anumitor medicamente al căror efect
trebuie obținut rapid ca și pentru corectarea unei
hipovolemii, anemii, abordul venos capătă o importanță
deosebită în cadrul diverselor conduite terapeutice;
- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
- abordul venos periferic este realizat de catre asistenta
medicală, iar cel central numai de către medic;

Alegerea tipului de abord venos și a locului de elecție depind

de:
- starea clinică a pacientului și criteriul de urgență în
administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat și efectul scontat;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
Pentru alegerea locului în efectuarea puncției venoase examinăm atent ambele brațe ale
pacientului pentru a observa calitatea și starea anatomică a venelor;

Evităm regiunile care prezintă:

-procese recuperative;
-piodermite;
-eczeme;
-nevralgii;
-traumatism,etc.

Examinarea o efectuăm în următoarea ordine:

1. plica cotului;
2. antebraț;
3. fața dorsală a mâinilor;
4. vena maleolară internă;
5. venele epicraniene la sugari și copii
(temporală superficială, retro-auriculară,
occipitală și frontală);
6. M-ul venos - la nivelul plicii cotului venele antebrațului cefalică și bazilică se
anastomozează dând naștere venelor mediană cefalică și mediană bazilică.

42
Manevre pentru facilitarea palpării și funcționarii venelor
 aplicăm garoul elastic și înclinăm brațul pacientului în jos, abducție și extensie maximă;
 solicităm pacientului să-și strângă bine pumnul sau să închidă și să deschidă pumnul de
mai multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasă;
 masăm brațul pacientului dinspre pumn către plica cotului;
 tapotăm locul pentru puncție cu două degete;
 încălzim brațul cu ajutorul unui tampon imbibat cu apă caldă sau prin introducere în apă
caldă;
 efectuăm mișcări de flexie și extensie a antebrațului.
Materiale necesare:
 seringă de unică folosință prevăzută cu 2-3 ace sterile cu diametrul de 25 mm cu bizoul
scurt
 fiolele cu soluția de administrat
 garou sau bandă Eschmarch
 casoletă mică cu tampoane de vată sau tifón
 alcool sanitar
Utilizarea garoului
 garoul elastic se aplică la aproximativ 10 cm deasupra locului puncției, pentru plica cotului
la nivelul unirii treimii inferioare a brațului cu cea mijlocie;
 strângem garoul în așa fel încât să oprească complet circulația venoasă și controlăm pulsul
radial care trebuie să rămână perceptibil, astfel am întrerupt circulația arterială a brațului
prin comprimarea arterei;
Etapele execuției
 pregătirea instrumentelor și a materialelor necesare
 pe o tavă medicală sterilă sau acoperită cu un câmp steril se pregătesc materialele
și instrumentele necesare;

OBSERVAȚII!!! Acele utilizate pentru injecțiile i.v. pot fi mai subțiri decât cele utilizate pentru
puncția venoasă, deoarece soluțiile cristaline pătrund sub presiunea pistonului mai ușor decât
sângele la aspirare când aceste se poate coagula.
Încărcarea seringii se poate face cu un ac mai gros decât cel cu care se efectuează
injecția.

 pregătirea psihică și fizică a bolnavului:

 se anunță bolnavul și i se explică necesitatea efectuării tehnicii;
 se așază bolnavul în decubit dorsal cu antebrațul în extensie sprijinit pe o mică
pernă protejată de mușama și aleză sau cu un prosop.
INJECȚIA I.V. NU SE EFECTUEAZĂ ÎN POZIȚIA ȘEZÂND!!!
 stabilirea locului puncției:
 se stabilește brațul la care se efectuează puncția;
 se examinează calitatea și starea venelor de la plica cotului – unde se
anastomozează venele cu mediana antebrațului (cefalica și bazilica) formând M-ul
venos;
 se stabilește locul de executare al puncției.

43
 efectuarea puncției venoase:
 se spală mâinile, se pun mănușile;
 în timpul lucrului ne poziționăm vis-a-vis de pacient;
 aspirăm medicamentul din fiolă dupa care schimbăm acul cu unul de lumen mai
mic;
 se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a brațului;
 cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncție;
 se dezinfectează locul puncției cu un tampon îmbibat cu alcool;
INTERZIS A SE PALPA VENA DUPĂ DEZINFECTARE!!!
 menținem brațul pacientului înclinat în jos;
 se solicită pacientului să închidă și să deschidă pumnul de câteva ori și să rămână
cu el închis;
 având seringa în mâna dreaptă între police și celelalte degete se fixează cu indicele
amboul acului atașat;
 cu policele de la mâna stângă se fixează vena la 4-5 cm sub locul unde urmează să
puncționăm;
 se exercită o compresiune și o tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine venei;
 se introduce acul în mijlocul venei în direcția axului longitudinal al venei;
NU SE ABORDEAZĂ VENA DIN LATERAL!!!!
 pătrundem cu acul montat la seringa în lumenul vasului;
 se simte acul trecând prin stratul de piele rezistent și apoi peretele venei mai
elastic;
 se împinge acul de-a lungul venei la o adâncime de 1cm-1,5cm;
 după ce am pătruns cu acul în lumenul vasului, schițăm o ușoară mișcare de
aspirare pentru a verifica poziția acului (cu mâna stângă se trage ușor de piston
aspirând/sângele trebuie să apară în seringă);
 injectarea substanței medicamentoase:
 dacă acul a pătruns în venă se desface garoul cu mâna stângă încet fără să sară;
 menținem seringa cu mâna dreaptă fixând indexul și medianul pe aripioarele
seringii, iar cu policele apăsăm pistonul, introducând soluția lent și verificând
pentru control la nevoie cateterizarea corectă a venei prin aspirare;
 când injectarea s-a terminat se scoate acul cu seringa dintr-o dată apăsând
tamponul cu alcool la locul puncției pentru hemostază care va fi menținut de
pacient în continuare câteva minute;
NU SE ÎNDOAIE COTUL PENTRU CĂ SE PRODUCE HEMATOM!!!
 pacientul va fi supravegheat în tot timpul administrării prin injecție;
 se oprește administrarea la prima senzație dureroasă și se verifică poziția acului în
venă.
 reorganizarea locului de muncă:
 intrumentele și materialele folosite se deozitează în recipiente colectoare speciale
pentru fiecare în parte

44
Considerații speciale:
 în timpul injectării se va supraveghea locul puncției și starea generală;
 vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel puțin 24h, de aceea nu se vor repeta
injecțiile în acceași venă la intervale scurte;
 dacă pacientul are o singură venă disponibilă și injecțiile trebuie să se repete, puncțiile se
vor face întotdeauna mai central față de cele anterioare;
 alegerea celei mai bune vene pentru puncția se face după aplicarea garoului;
 dacă s-au revărsat, în țesutul perivenos, solutiile hipertone - va fi inștiințat medicul pentru
a interveni, spre a se evita necrozarea țesuturilor;
 de evitat încercările de a pătrunde în venă dupa formarea hematomului, pentru că acesta,
prin volumul său, deplasează traiectul obișnuit al venei;
 nu se administrează soluții uleioase în venă;
 nu se injectează niciodată aer în lumenul vaselor; se elimină înainte de începerea injecției.
Pătrunderea aerului bruscă și în cantitate mare provoacă embolie gazoasă mortală;
 abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de
urgență majoră și de scurtă durată pentru a evita complicațiile tromboembolice și septice;
 poziția pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal,
Trendelenburg 150° cu capul întors contralateral;
 tegumentul gâtului îl destindem cu policele mâinii libere și puncționăm vena la locul de
încrucișare cu marginea externă a mușchiului sternochidomastoidian;
 abordul venos profund este realizat de către medic în condiții tip protocol-operator: -
vena jugulară internă, vena femurală, vena subclaviculară.
Incidente si accidente / Interventii
1. injectarea soluției în tesutul perivenos, manifestată prin tumefierea bruscă a țesuturilor, dureri
accentuate, ulterior necroză (distrugerea țesuturilor)
 se încearcă pătrunderea în lumenul vasului, continuându-se injecția sau se încearcă alt loc
 se raportează imediat medicului care va efectua infiltrații locale cu ser fiziologic și
substanțe resorbante
2. flebalgia produsă prin injectarea rapidă a soluției sau a unor substanțe iritante pentru intima
vasului
 injectarea lentă
3. valuri de căldură ,senzație de uscăciune în faringe
 se impune injectarea mai lentă a soluției medicamentoase și să tragă aer pe gură
4. hematom prin străpungerea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului
 se intrerupe injecția
5. amețeli, lipotimie, colaps
 se întrerupe imediat injectarea și se anunță medicul
6. embolie gazoasă, uleioasă prin injectarea unei cantitati mari de aer brusc în sistemul vascular
sau prin greșirea căii de administrare a soluțiilor uleioase - se produce decesul bolnavului
 evitarea greșelilor - eliminarea aerului din seringă
 evitarea introducerii soluțiilor uleioase intravenos
7. puncționarea și injectarea unei artere - produce necroza totală a extremităților, durere
exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice
 se intrerupe de urgență injectarea

45
8. paralizia nervului median – consecința injectării paravenoase a substanțelor cu acțiune
neurolitică; la indicația medicului se vor administra soluții neutralizante;

II. Injecția intramusculară (i.m.)

Injecția intramusculară constituie introducerea unor soluții izotonice, uleioase sau a unei
substanțe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac atașat la seringă.
SCOP – terapeutic - când se efectuează introducerea în organism a unor substanțe
medicamentoase
Solutii administrate: - soluții izotone;
- soluții uleioase;
- soluții coloidale cu densitate mare.
Resorbția - începe imediat după administrare; se termină în 3-5 min; mai lentă ptr sol uleioase.
Spre deosebire de injecția subcutanată, absorbția majorității substanțelor
medicamentoase din mușchi se face de 4 – 5 ori mai repede. Dacă nu este vorba de preparare
retard, efectul maxim se instalează după 20 – 45 minute de la administrare.
Se pretează la administrare intramusculară și soluțiile care se resorb greu, cum ar fi
substanțele uleioase, anumite preparate depot (emulsie = ulei solubilizat în apă; suspensie =
particule mici într-un fluid).
LOCURI DE ELECȚIE:
 muschii voluminoși, lipsiți de trunchiuri importante
de vase și nervi:
 regiunea supero-externă a fesei, deasupra marelui
trohanter;
 fața externă a coapsei in 1/3 mijlocie;
 fața externă a brațului, în mușchiul deltoid.
Locul injecței îl constituie mușchii voluminoși, lipsiți de
trunchiuri importante de vase și nervi, a căror lezare ar
putea provoca accidente; în mușchii fesieri se evită lezarea
nervului sciatic;
- cadranul super extern fesier - rezultă din întretăierea unei linii orizontale, care trece prin
marginea superioară a marelui trohanter, până deasupra șanțului interfesier, cu altă
verticală perpendiculară pe mijlocul celei orizontale;

46
 - când pacientul e culcat, se caută ca repere punctuale Smîrnov și Barthelmy (punctul
Smîrnov este situat la un lat de deget deasupra și înapoia marelui trohanter; punctul
Barthelmy este situat la unirea treimii externe cu cele două treimi interne a unei linii care
unește spina iliacă antero-posterioară cu extremitatea șantului interfesier);
- când pacientul este în poziție șezând, injecția se poate face în toata regiunea fesieră,
deasupra liniei de sprijin.

Pregatirea echipamentului:
se verifică medicația prescrisă ca data de expirare, colorație, aspect;
se testează pacientul să nu fie alergic, în special înaintea administrării primei doze;
dacă medicația este în fiolă, aceasta se dezinfectează, se sparge și se trage doza indicată,
scoțând aerul din seringă;
apoi se schimbă acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculară;
dacă medicamentul este în flacon sub formă de pulbere, se dezinfectează capacul de
cauciuc, se reconstituie lichidul, se trage doza indicată, se scoate aerul și se schimbă acul
cu cel pentru injecția intramusculară;
tehnica de extragere a substanței dintr-un flacon este următoarea: se dezinfectează
capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragând de piston, aceea
cantitate echivalentă cu doza care trebuie extrasă din flacon, se atașează apoi la acul din
flacon și se introduce aerul, se întoarce flaconul și seringa se va umple singură cu
cantitatea necesară;
alegerea locului de injectare în injecția intramusculară trebuie făcută cu grijă.

Materiale necesare:
 tavă medicală acoperită cu un câmp steril;
 seringă de unică folosință având o capacitate corespunzătoare soluției de injectat;
 2 ace pentru injecția intramusculară, cu bizoul lung înarmate cu mandrin (pentru
desfundarea acului);
 soluția de injectat;
 casoletă mică cu tampoane de vată;
 alcool sanitar.

Etape de execuție:
 pregătirea instrumentelor și materialelor necesare:
 se pregătesc instrumentele și materialele necesare și se transportă lângă bolnav.
 pregătirea psihică și fizică a bolnavului:
 se anunță bolnavul și i se explică necesitatea efectuării tehnicii;
 se așază bolnavul în decubit ventral/lateral, șezând sau în picioare;
 se asigură intimitate;
 se spală mâinile, se pun mănușile;
 se descoperă zona aleasă pentru injectare;
 se despachetează seringa și se montează în condiții de asepsie perfectă;
 se încarcă seringa cu substanța de injectat după verificarea fiolei și se elimină aerul
din seringă;

47
  se schimbă acul îndepărtându-l pe cel cu care a fost aspirată substanța și se
adaptează un ac potrivit pentru injecție;
 se degresează locul pentru injecție cu tamponul de vată îmbibat în alcool;
 se invită bolnavul să-și relaxeze musculatura și să stea liniștit;
 se intinde pielea între policele si indexul sau mediul mâinii stângi;
 se poziționează seringa cu acul la 90 de grade, se atenționează pacientul că
urmează să simtă o înțepatură, se recomandă să nu își încordeze mușchiul;
 se înțeapă perpendicular pielea, pătrunzând (4 – 7 cm) cu rapiditate și siguranță cu
acul montat la seringă;
 se susține seringa cu cealaltă mână, se aspiră pentru a verifica dacă nu vine sânge;
 dacă apare sânge, se va retrage acul și se va relua tehnica;
 dacă la aspirare nu apare sânge, se va injecta substanța lent pentru a permite
mușchiului să se destindă și sa absoarbă gradat medicația;
 după injectare se retrage acul printr-o singură mișcare, bruscă, sub același unghi
sub care a fost introdus;
 se acoperă locul puncționării cu un tampon de vată îmbibat în alcool și se masează
ușor pentru a ajuta distribuirea medicamentului (masajul nu se va efectua atunci
cand este contraindicat, cum ar fi la administrarea de fier)
 se așază bolnavul în poziție comodă unde va sta 5-10 minute;
 se îndepărtează tamponul cu alcool și se inspectează locul puncționării pentru a
observa eventualele sângerări sau reacții locale;
 dacă sângerarea continuă, se va aplica compresie locală sau gheață în caz de
echimoze;
 se va reveni și inspecta locul injecției la 10 minute și la 30 de minute de ora
administrării;
 se dezbracă mănușile și se spală mâinile cu apă și cu săpun.
 reorganizarea locului de muncă:
 instrumentele și materialele folosite se depozitează în containere speciale de
colectare;
 nu se va recapa acul.
Incidente și accidente / Intervenții
1. durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale;
 retragerea acului, efectuarea injecției în altă zonă
2. paralizia prin lezarea nervului sciatic;
 se evită prin respectarea zonelor de elecție a injecției
3. hematom prin lezarea/înțeparea unui vas
4. ruperea acului
 extragerea manuală sau chirurgicală
5. supurație aseptică datorită unor substanțe care nu sunt resorbite
6. supurație septică - prin nerespectarea asepsiei
 se previne prin folosirea unor ace suficient de lungi pentru a pătrunde în masa musculară,
respectarea asepsiei
7. embolie prin injectarea accidentală într-un vas a soluțiilor uleioase sau a suspensiilor
 se previne prin verificarea poziției acului

48
OBSERVAȚII:
 se va avea în vedere să se rotească locul de injectare dacă pacientul a mai făcut recent
injecții intramusculare;
 la adulți deltoidul se folosește pentru injectare de cantități mici, locul de administrare
uzuală fiind fața supero-externă a fesei, iar la copil fața antero-laterală a coapsei;
 poziția acului pentru soluțiile injectabile colorate se verifică detașând seringa de amboul
acului.

III. Injecția subcutanată (s.c.)

Injecția subcutanată reprezintă introducerea în organism de substanțe medicamentoase,
izotonice, lichide, nedureroase prin intermediul unui ac ce pătrunde în țesutul celular subcutanat.
SCOP - terapeutic
Locul de elecție regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:
→ fața externă a brațului;
→ fața supero - externă a coapsei (1/2 supero-
lateral);
→ fața supra- și subspinoasă a omoplatului;
→ regiunea deltoidiană;
→ regiunea subclaviculară;
→ flancurile peretelui abdominal (tratament
antirabic);
→ regiunile centrale fesiere.
Injecțiile subcutanate sunt contraindicate
în zonele inflamate, edemațiate, care prezintă felurite leziuni sau semne din naștere. Pot fi, de
asemnea, contraindicate persoanelor cu tulburări de coagulare.
Când tratamentul subcutanat se administrează timp îndelungat, cum este cazul insulinei,
locurile de adminstrare se vor alege prin rotație.

Soluții administrate:
- soluții izotone, nedureroase;
- soluții cristaline: insulina, cofeina, histamina, anticoagulante
Resorbția - începe de la 5-10 min de la administrare si durează în funcție de cantitatea de
substanță administrată.

Pregătirea echipamentului:
verificarea medicației și dozelor prescrise;
se testează pacientul să nu fie alergic la substanță, în special înaintea administrării primei
doze
se spală mâinile;
se inspectează medicația să nu aibă un aspect tulbure sau anormal (cu excepția celor care
au un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulină care are un aspect tulbure);
se alege locul de injectare;

49
 se verifică încă o dată medicația
dacă medicația este în fiolă se dezinfectează aceasta, se sparge și se trage doza indicată,
scoțând aerul din seringă;
apoi se schimbă acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanată;
dacă medicamentul este în flacon sub forma de pudră, se dezinfectează capacul de
cauciuc, se reconstituie lichidul, se trage doza indicată, se scoate aerul și se schimbă acul
cu cel pentru injecția subcutanată;
tehnica de extragere a substanței dintr-un flacon este următoarea: se dezinfectează
capacul flaconului, se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragând de piston, aceea
cantitate echivalentă cu doza care trebuie extrasă din flacon, se atașează apoi la acul din
flacon și se introduce aerul, se întoarce flaconul și seringa se va umple singură cu
cantitatea necesară.

Materiale necesare:
 tavă medicală sterilă sau acoperită cu un câmp steril;
 o tăviță renală;
 o casoletă mică cu tampoane de vată sau tifon sterile;
 o seringă de unică folosință de capacitatea aproximativă a soluției de administrat,
prevăzută cu 2 ace sterile cu bizoul lung (lungimea canulei: 25-30 mm, diametrul: 0,6-0,8
mm)
 medicamentul cu soluția de administrat;
 alcool sanitar;
 medicamente pentru combaterea eventualelor accidente: adrenalină, efedrină,
cardiotonice, calciu, romegan, hemisuccinat de hidrocortizon.

Etapele de execuție:
 pregătirea instrumentelor și materialelor necesare:
 se pregătesc instrumentele și materialele necesare și se transportă lângă bolnav.
 pregătirea psihică și fizică a bolnavului:
 se confirmă identitatea pacientului;
 se explică procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa și pentru a-i
reduce anxietatea;
 se asigură intimitate;
 se invită bolnavul să stea în repaus fizic;
 se așază bolnavul în poziție șezândă cu unul din membrele superioare sprijinite în
șold;
 se descoperă fața externă a brațului.
 efectuarea tehnicii:
 spălare pe mâini și înmănușare;
 se despachetează seringa și se atașază acul la amboul seringii;
 se verifică fiola, se deschide și se încarcă seringa cu soluția medicamentoasă;
 se elimină aerul din seringă și se schimbă acul;
 se selectează un loc pentru injectare (avându-se în vedere că trebuie alternate);

50
  se șterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat începând din centrul zonei
alese spre exterior prin mișcări circulare;
 se lasă alcoolul să se ususce pe piele pentru a preveni introducerea de alcool
subcutanat în timpul injecției, ceea ce produce o senzație de usturime pacientului
 seringa se prinde cu mâna dreaptă ca pe un creion;
 cu policele și indexul mâinii stângi se cutează tegumentul pe o porțiune mai mare
de piele fixând-o și ridicând-o de pe planurile profunde;
 se atenționează pacientul că va simți o înțepătură;
 se pătrunde cu acul prin tegument de-a lungul axului longitudinal al cutei în
profunzimea stratului subcutanat la o adâncime de 2-4 cm (cu bizoul aculul în sus)
 se verifică dacă acul nu a pătruns într-un vas sanguin prin retragerea ușoară a
pistonului;
 dacă apare sânge la aspirație se va arunca seringa și se va relua tehnica de la
început
 nu se aspiră atunci când se fac injecții cu heparină și cu insulină (nu este necesar la
insulină, iar la heparină poate produce hematom)
 se injectează lent soluția medicamentoasă prin apăsarea pistonului cu policele
mâinii drepte;
 se retrage acul rapid și se tamponează locul înțepăturii cu un tampon îmbibat în
alcool, masând ușor zona pentru a favoriza circulația locală în vederea accelerării
absorbției (masarea nu se va face atunci când se adminstrează insulină sau
heparină)
 seringa folosită se depune în tăvița renală;
 se dezbracă mănușile;

Incidente și accidente / Intervenții

1. durere violentă, datorită lezării unei terminații nervoase sau a distensiei bruște a țesuturilor
 acul va fi retrat puțin spre suprafață
2. ruperea acului
 extragerea manuală sau chirurgicală
3. hematomul, care se formează prin perforarea unui vas
 se poate resorbi sau se poate infecta pe cale hematogenă, dând naștere unui abces

Considerații speciale
 pe cale subcutanată numai în cazuri foarte rare se injectează substanțe uleioase
 pe cale subcutanată nu se administrează compușii metalelor cu greutate moleculară
mare, ca: iod, bismut, mercur;
 nu se va injecta în zona de infiltrație a unei injecții anterioare, ci alternând locurile injecției
 nu se vor efectua injecții în regiunile infectate (furuncule, foliculite, etc.) sau cu modificări
dermatologice
 este strict interzisă administrarea pe cale subcutanată a NaCl.
 locul indicat de adminstrare a heparinei este în abdomenul inferior, sub ombilic

51
  se va avea întotdeauna în vedere să se alterneze locurile de injectare pentru a preveni
complicațiile (lipodistrofia, de exemplu, un răspuns imun normal al organismului ce apare
în cazul injectării repetate în același loc)
 nu se dezinfectează cu alcool la administrarea insulinei
 dupa injectarea cu heparină, se menține seringa cu acul înca 10 secunde înainte de a se
scoate. Se va evita masarea zonei de injectare
 daca apar echimoze la locul injectării cu heparină se poate aplica gheață în primele 5
minute după injectare și apoi se face compresie
 nu se recapează acul pentru a evita înțeparea
 materialele folosite se aruncă în recipientele potrivite

IV. Injecția intradermică ( i.d.)

SCOP
- terapeutic - anestezie locală (infiltrație cu novocaină);
- desensibilizarea organismului în cazul alergiilor, BCG la nou-născuți
- explorator- intradermoreacțiile la tuberculină (IDR), la diverși alergeni
LOCUL DE ELECȚIE - regiuni lipsite de foliculi piloși:
 fața anterioară a antebrațului
 fața externă a brațului și a coapsei
 orice regiune în scop de anestezie
Solutii administrate – soluții izotone ușor resorbabile, cu densitate mică
Resorbția - foarte lentă.
Materiale necesare:
- tavă medicală acoperită cu un câmp steril;
- seringa pentru injecția intradermică (seringa de tuberculină de 1 ml gradată în sutimi de ml
pentru efectuarea diluțiilor);
- un ac pentru injecția intradermică cu vârful tăiat scurt;
- un ac obișnuit pe care îl folosim pentru încărcarea seringii;
- tăvița renală;
- substanță de injectat;
- casoleta cu tampoane de vată;
- alcool sanitar;
- se prepară substanța dacă aceasta nu vine deja preparată de la farmacie (de exemplu, în testele
alergenice trebuie facută o diluție corespunzatoare indicațiilor medicului, pentru a testa
sensibilitatea pacientului la medicamentul respectiv)
ETAPE DE EXECUȚIE:
 pregătirea intrumentelor și a materialelor necesare și transportarea lor la bolnav
 pregătirea psihică și fizică a pacientului
 se confirmă identitatea pacientului
 se anunță bolnavul și i se explică tehnica
 se anuntă bolnavul să stea în repaus fizic;
 se așează bolnavul confortabil în decubit dorsal, cu capul pe pernă și o mână în extensie;
 se descoperă fața internă a antebrațului

52
 efectuarea tehnicii:
 spălare pe mâni și înmănușare;
 se despachetează seringa și se atașează acul pentru încărcat la amboul seringii;
 se așează seringa pe un suport steril;
 se verifică fiola și se deschide;
 cu seringa în poziție verticală cu amboul în sus se elimină aerul;
 se schimbă acul, atașându-l pe celălalt pentru injecția intradermică;
 se dezinfectează locul pentru injecție cu un tampon îmbibat în alcool;
 se întinde și se înmobilizează pielea cu policele și cu indexul/ sau mediul al mâinii stângi;
 se prinde seringa încărcată între police și degetul mijlociu al mâinii drepte și se introduce
varful acului în grosimea pielii, tangențial cu suprafața pielii, cu bizoul în sus până când
orificiul acului dispare complet;
 se injectează lent lichidul din seringă în grosimea dermului prin apăsarea pistonului;
 se observă formarea unei papule albe, în locul unde se acumulează lichidul, având
aspectul de coajă de portocală cu diametrul = 5-6 mm și înălțimea = 1-2 mm la 0,1 ml
substanță injectată;
 se retrage brusc acul fără a tampona locul injecției;
 seringa folosită se pune în tăvița renală;
 ne spălăm pe mâini după ce dezbrăcăm mănușile.
 reorganizarea locului de muncă – instrumentele și materialele folosite se depun în
recipientele container speciale acestora.

Îngrijiri ulterioare:
 este recomandat să nu se spele pe antebraț
 sa nu comprime locul injecției
 se citește reacția în cazul intradermareacțiilor la intervalul de timp stabilit

Incidente:
1. revărsarea soluției la suprafața pielii, având drept cauză pătrunderea parțială a bizoului
acului
 se pătrunde cu aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului (tangențial,
nu adânc)
2. lipsa aspectului caracteristic (papula cu aspect de portocală), cauză - pătrunderea soluției
sub derm
3. lipotimie, stare de șoc cauzată de substanța injectată (la testarea unor alergene)
4. necrozarea tegumentelor din jurul injecției datorită distensiei puternice prin injectarea
unor soluții hipotonice

Consideratii speciale:
 pacienții hiperalegenici necesită atenție sporită deoarece pot face șoc anafilactic la
administrare de antigeni
 se evită dezinfecția cu alcool în cazul intradermoreacției la tuberculină
 nu se recapează acul pentru a evita înțeparea

53
 PERFUZIA

Perfuzia - introducere pe cale parenterală (intravenoasă), picătură cu picătură, a soluțiilor

medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionica și volemică a organismului.
Introducerea lichidelor se poate face prin ace metalice fixate direct în venă, prin canule de
material plastic ce se introduc transcutanat prin lumenul acelor (acestea apoi se retrag) sau
chirurgical, prin evidențierea venei în care se fixează o canulă de plastic ce se menține chiar
câteva săptămâni (denudare venoasă).
SCOP: hidratarea și mineralizarea organismului; administrarea medicamentelor la care se
urmărește un efect prelungit; depurativ - diluând și favorizând excreția din organism a produșilor
toxici: completarea proteinelor sau altor componente sangvine, alimentație pe cale parenterală.

Pregatirea materialelor necesare:

 tava medicală acoperită cu un câmp steril;
 trusa pentru perfuzat soluții ambalată steril;
 soluții hidrante în sticle R.C.T. închise cu dop de cauciuc și armătura metalică sau în pungi
originale de material plastic, riguros sterilizate și încălzite la temperatura corpului;
 garou de cauciuc;
 tavita renală;
 stativ prevăzut cu brățări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
 1 - 2 seringi Luer de 5 - 10 cm cu ace pentru injecții intravenoase și intramusculare
sterilizate;
 o pernă mușama;
 1- 2 pense sterile;
 o pensa hemostatica;
 casoletă cu câmpuri sterile;
 casolete cu comprese sterile;
 substanțe dezinfectante;
 alcool;
 tinctură de iod;
 benzină iodată;
 romplast;
 foarfece;
 vată.

TEHNICA:
 Se pregătesc instrumentele și materialele necesare.
 Se scoate tifonul sau celofanul steril de pe flacon, se desprinde sau se topește la flacară
parafina de pe suprafața dopului, care se dezinfectează cu alcool.
 Se desface aparatul de perfuzie și se închide prestubul.
 Se îndepărtează teaca protectoare de pe trocar și se pătrunde cu el prin dopul flaconului.

54
 Se închide cu pensa hemostatică, imediat sub ac tubul de aer, se îndepărtează teaca
protectoare de pe ac și se pătrunde cu acesta în flacon, prin dopul de cauciuc, fără să se
atingă trocarul.
 Se suspendă flaconul pe suport.
 Se fixează tubul de aer la baza flaconului cu o bandă de romplast, având grijă să depășeasca
nivelul soluției sau al substanței medicamentoase.
 Se îndepărtează pensa hemostatică, deschizând drumul aerului în flacon.
 Se îndepărtează teaca protectoare de pe capătul portac al tubului, se ridică deasupra nivelului
substanței medicamentoase din flacon și se deschide ușor prestubul, lăsând să curgă lichidul
în dispozitivul de perfuzie, fără ca picurătorul să se umple cu lichid.
 Se coboară progresiv portacul, până când tubul se umple cu lichid, fiind eliminate complet
bulele de aer.
 Se ridică picuratorul în poziție verticală și se închide prestubul, aparatul rămânând atârnat pe
stativ.

 Pregatirea psihică și fizică a bolnavului.

 I se aplică bolnavului necesitatea tehnicii.
 Se așează bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebrațul în extensie și
pronație.
 Se așează sub brațul ales o pernă tare, acoperită cu mușama și câmp steril.

 Efectuarea perfuziei
 Spălarea pe mâini cu apă și săpun.
 Se examinează calitatea și starea venelor.
 Se aplică garoul de cauciuc la nivelul brațului.
 Se dezinfectează plica cotului cu alcool.
 Se cere bolnavului să închidă pumnul și se efectuează puncția venei alese.
 Se verifică poziția acului în venă, se îndepărtează garoul și se adaptează amboul aparatului de
perfuzie la ac.
 Se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă și se reglează viteza de
scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcție de necesitate.
 Se fixează cu leucoplast amboul acului și porțiunea tubului învecinat acestuia, de pielea
bolnavului
 Se supraveghează permanent starea bolnavului și funcționarea aparatului.
 Dacă este necesar se pregătește cel de-al II-lea flacon cu substanța medicamentoasă,
încălzindu-l la temperatura corpului.
 Înainte ca flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor și se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.
 Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operația de schimbare trebuie să
se petreacă cât mai repede, pentru a nu se coagula sângele refulat din ac și se reglează din
nou viteza de perfuzare a lichidului de perfuzat.

55
 Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercită o presiune asupra venei
puncționate cu un tampon îmbibat în soluție dezinfectantă și printr-o mișcare bruscă, în
direcția axului vasului, se extrage acul din venă.
 Se dezinfectează locul puncției cu tinctură de iod, se aplică un pansament steril și se fixează
cu romplast.

 Îngrijirea bolnavului dupa tehnică: se așează bolnavul confortabil în patul său, i se

administrează bolnavului lichide calduțe (daca este permis) și se supraveghează bolnavul.

 Reorganizarea locului de muncă: se spală imediat la jet de apă rece seringa, acele, aparatul
de perfuzat se aruncă, se pregatesc pentru sterilizare. Se notează în foaia de temperatură
data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat perfuzia.

 Accidente și incidente
1. Hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut:
tuse, expectorație, polipnee, creșterea T.A.
 se reduce ritmul perfuziei sau chiar se întrerupe complet, se injectează cardiotonice.
2. Embolie pulmonară prin pătrunderea aerului în curentul circulator.
 Se previne prin: eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea ei
înainte de golirea completă a flaconului și prin neutilizarea perfuziilor cu presiune și
reținerea 2 - 3 cm de soluție pentru control, în cazul în care s-ar produce un accident
(intoleranță).
3. Nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea și apariția de frisoane.

56

Tipul de Scop Locul injecției
injecție
Injecția terapeutic Regiuni bogate in țestut
sc celular lax, extensibil
- fața externă a brațului
- fața supero-externă a
coapsei (1/2 super, lat)
- supra și subspinoasă a
omoplatului
- regiunea subclaviculară
- flancurile peretelui
abdominal (tratament
antirabic)
- regiunile centrale fesiere
INJECȚII
Soluții Resorbție Accidente / Incidente Observații
administrate
-solutii izotone - începe la 5- 1. durere violentă datorată - pe cale subcutanată
nedureroase 10 min de la lezării unei terminații nervoase numai în cazuri foarte
-soluții cristaline administrare sau a distensiei bruște a rare se injectează soluții
(insulina, - durează în țesuturilor / - acul va fi retrat uleioase
histamina, funcție de puțin spre suprafață - nu se administrează
cofeina, cantitatea compușii metalelor cu
anticoagulante) administrată 2. ruperea acului / -extragere greutate moleculară
manuală sau chirurgicală mare ca: iod, bismut,
-perfuzia mercur
subcutanată în 3. hematomul care se formează - nu se va injecta în
scopul hidratării
prin perforarea unui vas / -se zona de infiltrație a unei
poate resorbi sau se poate injecții anterioare, ci
infecta pe cale hematogenă, alternând locurile
dând naștere unui abces injecției
- nu se vor efectua
injecții în regiunile
inféctate (furuncule,
foliculite, etc.) sau cu
modificări
dermatologice
- este strict interzisă
administrarea pe cale
subcutanată a Na Cl.
57
Tipul de Scop Locul injecției Soluții Resorbție Accidente / Incidente Observații
injecție administrate
Injecția Explorator: Regiuni lipsite de foliculi - izotone, ușor - foarte lentă 1. revărsarea lichidului în afară, -nu se aseptizează
id -intradermo- pilosi resorbabile,cu când vârful acului a intrat numai pielea cu alcool în cazul
reacția la - fața anterioară a densitate mica parțial în derm / - se pătrunde cu în care se efectuează
tuberculină, antebrațului aproximativ 1 mm mai profund în IDR la tuberculină
diverși alergeni - fața externă a brațului și grosimea dermului (tangențial, nu
a coapsei mai adânc)
Terapeutic: - orice regiune în scop 2. tumefacția tratului subcutanat
-vaccinare BCG anestezic fără apariția papulei cu aspect de
la sugari coajă de portocală când acul a
-anestezie locală păstruns prea profund în derm
-desensibilizare 3. lipotimie sau stare de șoc la
in cazul testarea unor alergene
alergiilor 4. reacție intensă până la necroza
unor poțiuni de tegument din
cauza distensiei puternice prin
injectarea de soluții hipotonice
Injecția terapeutic Mușchi voluminoși, -soluții izotone - începe 1. durere vie prin atingerea - poziția acului pentru
im lipsiți de trunchiuri mari -soluții uleioase imediat nervului sciatic sau a unei ramuri a soluțiile injectabile
de vase și nervi -soluții coloidale după acestuia / - se impune retragerea colorate se verifică
-regiunea superoexternă cu densitate administrare imediată a acului și efectuarea detașând seringa de
a fesei, deasupra marelui mare - se termina injecției în altă regiune amboul acului
trochanter in 3-5min 2. paralizie prin lezarea nv sciatic
-fața antero externă a - mai lenta 3. hematom prin înțeparea unui
coapsei,treimea mijlocie pentru vas
-fața externă a brațului- sol.uleioase 4. supurație aseptică datorită unor
mușchiul deltoid substanțe care nu sunt resorbite
5. ruperea acului / - se extrage pe
cale manuală sau chirurgicală
6. embolie – prin introducerea
accidentală într-un vas de sânge a
unei substanțe uleioase sau în
suspensie.

58
Tipul de Scop Locul injecției Soluții Resorbție Accidente / Incidente Observații
injecție administrate
Injecția Explorator - v. de la plica cotului - sol izotone instantanee 1. flebalgia datorată unei - nu se injectează
iv - se admin. -v. antebratului - sol.hipertone injectări pera rapide sau a unor niciodată aer în
substante de -v. de pe fata dorsala a (caustice pentru substanțe iritante pentru intima lumenul vaselor; se
contrast mainii țesutul vasului elimină înainte de de
radiologic -v. maleolare interne muscular și începerea injecției
terapeutic -v. epicraniene(copii) subcutanat) 2. senzația de uscăciune în Pătrunderea aerului
faringe și valuri de căldură / - se bruscă și în cantitate
impune injectarea mai lentă a mare provoacă
soluției medicamentoase și să embolie gazoasă
tragă aer pe gură mortală
 repetarea injecției în
3. hematomul care se produce aceeași venă dacă un
prin străpungerea venei sau sunt altele mai
retragerea acului fără accesibile se va face tot
îndepărtarea garoului mai central față de cele
anterioare și niciodată
4. injectarea soluției paravenos mai periferic
manifestată prin tumefierea  alegerea celei mai
bruscă, dureri accentuate, bune vene pentru
ulterior nectroză (distrugerea puncție se face după
țesuturilor) / - se raportează aplicarea garoului
imediat medicului care va
efectua infiltrații locale cu ser
fiziologic și substanțe resorbante

5. amețeli, lipotimie, colaps / -

se întrerupe injectarea și se
anunță de urgență medicul

59
 Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie

Definiție: introducerea medicamentelor gazoase și volatile prin mucoasa respiratorie

Forme de prezentare:
o gaze sau substanțe gazeificate
o pulberi dizolvate
o lichide fin pulverizate sau sub formă de vapori
o soluții pentru injecție intratraheală
Scop:
- dezinfecția, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii
- îmbogățirea aerului inspirat în oxigen, pentru combaterea hipoxiei
- fluidificarea sputei, expectorația
Metode de administrare: inhalație, instilație, aerosoli

INHALAȚIA - reprezintă introducerea substanțelor medicamentoase în căile respiratorii,

antrenate de vapori de apă (esențe aromatice, antiseptice, săruri, etc)
Indicații : rinite; rinofaringe; bronsite; astm bronsic
Pregatirea inhalației :
 pregatirea psihică
 este informat cu privire la scopul administrarii medicamentelor
 i se explică modul în care va respira: inspirație pe gură, expirație pe nas
 pregatire fizică
 se așează în poziție șezând
 învață unde să-și sufle nasul
 se așează un prosop în jurul gâtului
 se ung buzele și tegumentele peri-bucale cu vaselină
Materiale
- inhalator, prosop, vaselina, cort, apă clocotindă
- substanța medicamentoasă: esențe aromate, substanțe antiseptice, substanțe alcaloide

Efectuarea inhalatiei:
Asistenta:
 își spală mâinile, își pune mănușile
 închide ferestrele camerei
 toarnă apă în recipientul mare a inhalatorului până când acesta se umple pe jumătate;
 conectează aparatul la sursa de curent;
 introduce în recipientul mic medicamentul destinat inhalării. Când apa începe să fiarbă,
vaporii formați se ridică și antrenează medicamentul pulverizându-l;
 aduce inhalatorul cu rezervorul încălzit în fața bolnavului
 acoperă bolnavul cu cortul sau pelerina de cauciuc, explicându-i să stea la o distanță de
30-80 cm de inhalator și invitându-l să inspire pe gură și să expire pe nas;
 durata inhalației: 5-20 minute.

60
Îngrijirea ulterioară a pacientului :
- se șterge fața pacientului cu un prosop moale
- este ferit de curenții de aer rece (este învelit bine cu o pătură)
- rămâne în încăpere 15-30 min
Reorganizarea :
- materialele se strâng, se spală
- inhalatorul se dezinfectează (inhalatorul poate deveni sursă de contaminare a căilor respiratorii,
dacă nu este sterilizat în prealabil)
De evitat: inhalarea primilor vapori deoarece aceștia pot antrena picături de apă fierbinte

OXIGENOTERAPIA
Scop - asigurarea unei cantități corespunzătoare de oxigen la țesuturi prin combaterea
hipoxiei determinată de:
 scăderea oxigenului alveolar
 diminuarea hemoglobinei
 tulburări în sistemul circulator
 probleme care interferează cu difuziunea pulmonară
Trecerea oxigenului de la nivelul plămânului în sânge este condiționată de unii factori ai căror
alterare determină unele tipuri de hipoxie:
- hipoxia anemică – datorată lipsei de hemoglobină
- hipoxia hipoxică – datorată insuficienței ventilatorii
- hipoxia histotoxică – datorată blocării fermenților respiratorii la nivelul celulelor
- hipoxia circulatorie – datorată tulburărilor de circulație
La nivelul țesuturilor, O2 este utilizat dub formă dizolvată în plasmă. În cantitate de 0,3 ml de
O2 la 100 ml de sânge. Oxigenoterapia crește această cantitate dizolvată până la 1,8-2,2 ml O2 la
100 ml sânge prin administrarea O2 la presiune de 1 atmosferă.
Indicații:
 în hipoxii circulatorii (insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic)
 în hipoxii respiratorii de diverse cauze și grade
 în stările de șoc
 bolnavilor anesteziați cu anestezie generală până la revenirea stării de conștiență
 bolnavilor cu complicații post-operatorii, tulburări circulatorii, tulburări respiratorii)
 lăuzelor și nou-născuților cu suferințe în oxigenare
Surse de oxigen: stație centrala de oxigen, microstație, butelie cu oxigen
Bomba cu O2 are o capacitate de 300-10 000 l O2 comprimat la o presiune de 150 atm.
Pentru a fi administrat O2, presiunea se reglează cu reductorul de presiune și debitmetrul care
indică volumul de l de O2 pe minut și se umidifică cu ajutorul barbotorului.
 transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitandu-se lovirea lor în timpul
transportului
 buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele
metalice, departe de calorifer
 cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a
extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.

61
Echipamentul necesar administrării oxigenului
o sursa de oxigen
o umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conținând apă sterilă)
o sondă nazală, cateter nazal, ochelari, mască de oxigen sau cort, în funcție de metoda
aleasă
o material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei

Metode de administrare a oxigenului

a. prin sonda nazală
 este metoda cea mai frecvent utilizată
 permite administrarea oxigenului în concentrație de 25%-45%
 poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung
 nu poate fi utilizată la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale
Sonda nazală se introduce prin nară până la faringe. Utilizarea sondei nazale perminte evitarea
reinhalării aerului expirat, dar o parte din O2 se pierde prin expirația pe gură și deoarece expirația
durează dublu cât inspirația, O2 trebuie administrat într-un debit triplu față de cel dorit a fi
inspirat.
Prin sondă se administrează un debit de 12l/min.
b. prin cateterul nazal
Cateterul nazal este un cateter cu orificii laterale multiple. Se introduce prin nară până la faringe,
schimbându-l de la o nară la alta. Poate fi introdus și în pipa laringiană.
c. ochelari pentru oxigen
 se fixează după urechi și sunt prevăzuți cu două sonde din plastic care se introduc în ambele
nări
 se utilizeaza la copii si pacienti agitati
 sunt mai bine tolerati de pacienti
d. prin mască (cu sau fară reinhalarea aerului expirat)
 permite administrarea oxigenului în concentratie de 40%-60%
 este incomodă datorită sistemului de prindere și etanșeizare
 accentuează starea de anxietate, mai ales la copii
 poate cauza iritația tegumentelor feței
 nu se va utiliza la pacienții cu arsuri la nivelul feței
Masca pentru oxigenoterapie (cu inhalarea aerului expirat) se fixează acoperind gura și nasul
pacientului. Masca permite reinhalarea aerului expirat, iar pentru facilitarea eliminării CO 2 se
folosește un balon.
Masca pentru oxigenoterapie (fără reinhalarea aerului expirat) prezintă un sistem de valve
care dirijează fluxul de gaze, este greu suportată de bolnavi datorită hamului de etanșeitate.
e. cortul de oxigen
 frecvent utilizat la copii
 concentrația oxigenului nu poate depăși 50%
 realizează o circulație deficitară a aerului ducând la încălzirea pacientului
 se impune răcirea cu gheață sau folosirea corturilor cu refrigerator.

62
 Administrarea oxigenului prin sonda nazală
 așezarea pacientului în poziție corespunzătoare (dacă este posibil: poziție semișezând,
care favorizează expansiunea pulmonară);
 asamblarea echipamentului;
 dezobstruarea căilor respiratorii și asigurarea unei ventilații eficiente;
 măsurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nară la tragus (lobul urechii)
 umectarea sondei cu apă sterilă pentru facilitarea inserției și prevenirea lezării mucoasei
 introducerea sondei în nară până în nazo-faringe prin mișcări blânde, paralele cu palatul
osos și perpendicular pe buza superioară;
 fixarea sondei pe obraz, cu benzi de leucoplast
 dacă se utilizează masca de oxigen, aceasta se va așeza acoperind nasul și gura pacientului
și se va fixa cu o curea în jurul capului
 fixarea debitului de administrare a O2, în funcție de prescripția medicului (4-6 L/min);
 O2 se umidifică în barbotoare speciale, înainte de a ajunge în pacient. Neumidificat, O 2
este iritant pentru mucoasa respiratorie;
 aprecierea răspunsului terapeutic al administrării oxigenului (observarea culorii
tegumentelor, măsurarea respirației și pulsului)
 supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de apariție a unor
complicații
 supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit etc)
 mobilizarea periodică a sondei
 scoaterea sondei o dată pe zi și introducerea ei în cealaltă nară.
Administrarea oxigenului prin mască
 se verifică scurgerea O2 din sursă;
 se pune masca în mâna bolnavului pentru a-I ușura controlul măștii și i se susține mâna;
 debitul O2 va fi de 10-12 L/min;
 se așează masca pe piramida nazală și apoi pe gură;
 când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează cureaua de fixare în jurul capului
 rezervorul se strânge în inspirație și se umple la expirație.
Incidente şi accidente
 daca recipientul pentru barbotarea oxigenuiui se răstoarnă, lichidul poate fi împins de
oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
 în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate, pot
apărea:
 iritare locală a mucoasei
 congestie și edemul alveolar
 hemoragie intraalveolară
 atelectazie
 pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală
DE REȚINUT:
 administrarea oxigenului se va face dupa permeabilizarea căilor respiratorii
 înainte de efectuarea tehnicii se vor lua toate măsurile de precauție
 pe timpul administrării se vor supraveghea atent pacientul și echipamentul de
administrare (manometrul de presiune și indicatorul de debit)

63
 Administrarea oxigenului prin canule nazale
 este modalitatea prin care pacientul primește oxigen prin două canule de plastic atașate la
nările pacientului
 avantaje: simplu de folosit, fără riscuri, confortabile, ușor de tolerat, eficiente pentru
pacienții care necesită o adminstrare de oxigen în concentrații scăzute, oferă libertate de
mișcare, alimentare, comunicare, nu au costuri ridicate
 dezavantaje: nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentrație mai mare de 40%, nu
pot fi folosite în obstrucțiile nazale complete, adminstrarea pe acestă cale poate produce
dureri de cap și uscarea mucoasei nazale, pot aluneca ușor
 se verifică permeabilitatea căilor nazale. Dacă sunt permeabile, se conectează tubul cu
canulele nazale la sursa de oxigen, apoi se agață prin spatele urechilor până sub bărbie,
canulele fiind fiecare în dreptul narinelor pacientului. Se ajustează la mărimea potrivită
securizând tubul sub bărbie.

Administrarea medicamentelor pe cale orală

Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putându-se resorbi la
nivelul mucoasei digestive (bucale, intestinale)
Scop: - obținerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor
Efecte locale:
 favorizează cicatrizarea ulcerațiilor digestive;
 protejează mucoasa gastrointestinală;
 înlocuiește fermenții digestivi, secreția gastrică, în cazul lipsei acestora;
 dezinfectează tubul digestiv;
Efecte generale: medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei
digestive, pătrund în sânge și apoi acționează asupra unor organe, sisteme, aparate (antibiotice,
vasodilatatoare, cardiotonice, sedative).
Contraindicații :
 medicamentul este inactivat de secrețiile digestive
 irită mucoasa gastrică
 pacientul refuză medicamentele
 se impune o acțiune promptă a medicamentelor
 medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă
 se impune evitarea circulației portale
Tratamentul pe cale orală este contraindicat pacienților inconsțienti, celor care prezintă
vărsături, căt și celor care din diverse motive nu pot înghiți.
Forme de prezentare:
 lichidele: siropuri, uleiuri, emulsii, soluții, mixturi, decocturi, tincturi, extracte
 solide: tablete, drajeuri, capsule, granule, pulberi.
Materiale necesare:
 medicația prescrisă
 recipient pentru medicamente - lingură, linguriță, pipetă, sticla picurătoare, pahar gradat,
ceașcă, apă, ceai, lapte
 pahar cu apă sau suc pentru copii

64
Administrare:
 se verifică cu atenție medicația prescrisă de medic și se compară cu cea primită de la farmacie
 se spală mâinile
 se verifică data expirării medicamentelor
 se confirmă identitatea pacientului
 se verifică starea pacientului (conștiența) și semnele vitale. O schimbare în starea acestuia
poate justifica schimbarea sau anularea medicației (de exemplu, nu se vor mai administra
antihipertensive la un pacient care prezintă hipotensiune)
 se administrează medicația împreună cu apa sau alt lichid adecvat
 siropul nu se adminstrează cu apă pentru a nu-i diminua efectul
 tabletele, drajeurile se așează pe limba pacientului și se înghit ca atare. La copiii mici se
administrează numai transformate în pulberi dizolvate sau amestecate cu lichid
 pulberile divizate în casete amilacee, sau capsule cerate se înmoaie înainte caseta în apă și se
așează pe limbă pentru a fi înghițită;
 pulberile nedivizate – se dozează cu lingurița sau cu vârful de cuțit
 granulele se măsoară cu lingurița ;
 unele pulberi se dizolvă în apă, ceai și apoi se administrează sub formă de soluții (ex.
purgativele saline)
 se vor adminstra preparatele lichide pe bază de fier, de exemplu, cu ajutorul unui pai, pentru
a preveni afectarea dentară
 tot cu un pai se pot administra și lichidele cu gust neplăcut
 se va sta lângă pacient până când acesta va înghiți medicamentul și dacă este nevoie, se va
verifica deschizându-i gura.
 se va reveni pentru verificarea stării pacientului.

Observații:
 asistenta se va asigura că are medicație scrisă de medic, cerând indicații necesare timpului
și modului de adminstrare dacă este necesar
 nu se va adminstra niciodată medicație prin indicație verbală
 se va anunța medicul pentru orice medicație neadministrată din diverse motive sau efecte
adverse
 medicamentele lichide necesită atenție sporită la dozare
 nu se va adminstra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat
 medicația nu se va lăsa niciodată la îndemâna pacientului.
 dacă pacientul cere detalii despre medicația sa, se va verifica din nou prescripția
medicului și i se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui să fie informat despre orice
schimbare survenită în schema sa de tratament
 pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse și i se va cere să anunțe echipa
de îngrijire despre orice schimbare în starea sa.

65
 Administrarea medicamentelor sublingual și translingual
Anumite medicamente sunt administrate bucal, sublingual sau translingual pentru a evita
transformarea sau distrugerea lor în stomac sau intestinul subțire. Aceste medicamente
administrate pe aceste căi actionează rapid deoarece mucoasa orală este bogat vascularizată și
permite trecerea medicamentelor direct în circulația sistemică.
Medicamentele administrate pe cale bucală includ nitroglicerina, metiltestosteronul.
Sublingual se administrează isosorbid dinitratul, nitroglicerina, ergotamina.
Translingual (pe limba) se administrează spray-uri medicamentoase pe bază de nitrați pentru
pacienții cu angină cronică.
Materiale necesare:
 medicația prescrisă
 recipient pentru medicamente
Administrare:
 se verifică medicația prescrisă și se compară cu cea ridicată de la farmacie
 se spală mâinile
 se explică pacientului modul de administrare
 se confirmă identitatea pacientului
 se verifică data de expirare a medicamentelor

Administrarea medicamentelor pe cale bucală și sublinguală

 în administrarea pe cale bucală, medicamentul se plasează între obraz și gingie
 pentru administrarea sublinguală, medicamentul se plasează sub limba pacientului
 se instruiește pacientul să țină tableta la locul plasat până când se dizolvă în totalitate
pentru a fi absorbită în întregime
 nu trebuie atinsă tableta cu vârful limbii sau mestecată pentru a nu fi înghițită
 pacientul nu trebuie să fumeze până când medicamentul nu s-a dizolvat complet deoarece
nicotina are efecte vasoconstrictoare care încetinesc absorbția

Administrarea translinguală
 pacientul va fi învățat să țină pulverizatorul vertical, cu orificiul de ieșire cât mai aproape
de gură
 va fi instruit să pulverizeze medicamentul doar pe limbă printr-o apăsare fermă pe
butonul flaconului
 trebuie reamintit pacientului că nu trebuie să inhaleze sprayul, ci doar să îl pulverizeze pe
limbă și să aștepte 10 secunde după adminstrare înainte de a înghiți
Considerații speciale:
 nu se vor da lichide să bea pacientului după administrare de medicamente pe cale bucală,
deoarece unele necesită aproape o oră pentru a fi absorbite în totalitate. De asemenea,
nu trebuie nici să-și clătească gura până la absorbția completă a medicamentului
 unii pacienți care iau frecvent nitroglicerină sublingual pot simți furnicături la locul de
adminstrare. Se poate alterna locul de adminstrare pentru a nu provoca iritații.

66
 Administrarea medicamentelor pe cale percutanată
Unele medicamente pătrund în organism prin piele, având efect local și general. În acest scop
se utilizeaza fricționarea - cu efect local și ionoforeza - cu efect general.
FRICȚIONAREA – pe cale percutanată se introduc în organism salicilatul de metil și sulf în
tratamentul reumatismului articular acut.
Astfel de medicamente sunt înglobate în lipoizi și se prezintă sub formă de unguente, uleiuri,
emulsii uleioase, etc.
Efectuarea tehnicii:
 se spală suprafața tegumentului cu apă caldă, apoi se usucă bine;
 spălare pe mâini și înmănușare;
 se aplică medicamentul pe piele;
 se masează cu vârful degetelor sau cu toată suprafața palmară prin mișcări circulare
efectuate sub o ușoară presiune 20-30 minute pe o suprafață mică, până când
medicamentul dispare în aparență, rămânând doar un strab luciu de grăsime;
 pentru a proteja lenjeria de corp și de pat, se înfașă suprafața tratată cu substanță grasă,
iar dacă medicamentul a fost aplicat pe toată suprafața corpului, bolnavul va fi înfășat
complet într-un cearșaf.
Observații:
 uleiul care se introduce în piele nu trebuie să ajungă din greșeală la ochii bolnavului sau a
asistentei medicale, deoarece pot conține diferite substanțe iritante pentru mucoasa
conjunctivală;
 cantitatea medicamentului introdus, suprafața aleasă pentru medicament, întinderea
acesteia și durata fricționării, precum și frecvența și orarul tratamentului vor fi stabilite de
medic.
IONOFOREZA – reprezintă introducerea medicamentelor în organism cu ajutorul curentului
galvanic.
Curentul galvanic atrage ionii de sens contrar polului și respinge ionii cu aceeași sarcină, creând
astfel posibilitatea de a introduce în organism ionii medicamentoși.
Se pot introduce în organism numai substanțe medicamentoase care se ionizează în soluție, cum
ar fi: iodul, magneziul, salicilatul de sodiu, novocaina, etc, precum și alcaloizi cum ar fi histamina,
stricnina, cocaina, etc.
Scopul – terapeutic cu efect general
Etapele de execuție:
 Pregătirea psihică și fizică:
 se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii;
 bolnavul este condus în sala de fizioterapie;
 se ajută bolnavul să se dezbrace, să se urce pe pat și să ia poziția șezândă.
 Efectuarea tehnicii
 se spală pielea cu apă curată și săpun și se clătește abundent cu apă, știind că sărurile
și substanțele organice ale resturilor de săpun rămase pe piele pot fi introduse în
organism;
 se îmbibă electrodul activ în soluția medicamentoasă și se leagă la polul negativ al
generatorului de curent continuu;

67
  se aplică polul activ îmbibat în soluția medicamentoasă cu electrodul fixat deasupra pe
regiunea aleasă pentru introducerea ionilor medicamentoși;
 se oferă polul opus bolnavului în mână, închizând astfel circuitul electric
 intensitatea curentului utilizat: 20-100 miliAmperi socotind 10-15 mA pe o suprafață
de 100 cm2 a electrodului;
 se supraveghează bolnavul pe durata tratamentului care poate fi de 10-15-30-60
minute conform indicației medicului;
 se îndepărtează electrozii din mâna pacientului și de pe regiunea de tegument.
 Îngrijirea ulterioară a pacientului
 bolnavul este ajutat să se dea jos din pat, să se îmbrace, este condus la salon, unde
este așezat în pat în poziție comodă;
 se supraveghează starea generală a bolnavului.

Administrarea medicamentelor pe suprafața tegumentelor

Aplicarea medicamentelor pe suprafața tegumentelor, urmarindu-se un efect local, se face
sub formă de: pudre, comprese medicamentoase, badijonări, unguente, paste, linimente,
săpunuri terapeutice, mixturi, stilete caustice, emplastre și băi medicinale.
1. Pudrajul constă în presărarea unui medicament sub formă de pudră pe suprafața pielii.
Pudra este o pulbere de origine minerală sau vegetală, cum ar fi: talcul, oxidul de zinc, caolinul,
făina de grâu în care s-au înglobat diferite substanțe active (în general antibiotice, chimioterapice,
etc).
Pudrajul se execută cu tampoane, cu pudriere cu capac perforat, cu pulverizatoare, având
scopul de a absorbi excesul de grăsimi de pe suprafața tegumentului, de a usca și de a răcori
pielea.
2. Compresele medicale sunt bucăți de material textil împăturite, după caz îmbibate în
soluție medicamentoasă, prescrise de medic (soluția Burow), ceai de mușețel, soluție Rivanol sau
alte substanțe dezinfectante .
Ele pot fi aplicate reci sau calde și trebuie menținute la temperatura indicată pe durata
aplicării.
3. Badijonarea se efectuează cu tampoane de vată montate pe port-tampon imbibate cu o
soluție medicamentoasă lichidă sau tampoane simple mânuite cu ajutorul penselor.
Tamponul se îmbibă cu soluție medicamentoasă prin turnare și nu prin introducerea
tamponului în borcan (să nu atingă marginea borcanului)
Tamponul nu se utilizează de mai multe ori și se arde după întrebuințare.
4. Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide, care având substanța activă
încorporată în vaselină sau în grăsimi vegetale sau animale, se înmoaie la temperatura corpului.
Se păstrează la rece. Ele se aplică prin întindere cu ajutorul unei spatule, prin fricționare sau
direct dintr-un tub pe mucoase.
5. Pastele – sunt preparate din grăsimi și pudre și sunt mai consistente decât unguentele .
Se aplică pe tegumente cu ajutorul unei spatule.
6. Linimentele – sunt preparate farmaceutice lichide sau semisolide cu aspect limpede sau
lăptos. Se pot aplica cu mâna liberă, cu mâna protejată de o mănușă de cauciuc, cu tampoane .
7. Mixturi – formate dintr-un amestec de substanțe lichide și solide (pudrele). Înainte de

68
utilizare, vor fi bine agitate și de întind pe suprafața pielii într-un strat subțire cu tampoane, fiind
apoi lăsate să se usuce.
8. Săpunurile medicinale – conțin substanțe medicamentoase ca: sulf, gudron, ihtiol, etc.,
înglobate într-un săpun neutru. Sunt utilizate pentru:
- spălarea regiunii de tratat
- obținerea unui efect medicamentos mai puternic când săpunul este întins pe suprafața pielii,
lăsat să se usuce și îndepărtat de la câteva ore la 1-2 zile de la aplicare.
Adăugate la clisme, au acțiune purgativă.
9. Creioanele cu stilete caustice (din sulfat de cupru sau nitrat de argint) au forma unor
bastonașe care sunt introduse în tuburi protectoare. Servesc la cauterizarea unor formațiuni
papilomatoase, a excrescențelor ce apar în ulcerații sau ca hemostatice.
10. Emplastrul medicamentos – este format dintr-o substanță vâscoasă, aderentă,
neiritantă, care în unele cazuri este lipită pe o bucată de pânză, în compoziția ei întrând diferite
substanțe medicamentoase.
Pentru ca emplastrul sa adere mai bine la piele, aceasta trebuie pregătită prin spălare cu
apă caldă și săpun, eventual degresată.
Emplastrul lichid se întinde direct pe piele cu ajutorul unei pensule. După evaporarea
solventului se prezintă sub forma unui strat subțire aderent.
Emplastrul de consistență vâscoasă, înainte de utilizare, va fi încălzit pe baie de apă.
11. Băile medicinale – au efect dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos asupra
tegumentelor.
Băile medicinale pot fi parțiale sau complete. Temperatura lor va fi apropiată de
temperatura corpului. În funcție de scopul urmărit, se pot prepara soluții foarte slabe de
permanganat de potasiu, infuzii de plante (mușețel), etc.

Administrarea medicamentelor intrarectal

Reprezintă introducerea medicamentelor pe cale rectală cu resorbție la nivelul mucoasei
rectale.
Forme de prezentare: supozitoarele sunt medicamente solide, mici, de cele mai multe ori sub
formă de con, constituite pe bază de unt de cacao sau glicerină care se topesc la temperatura
corpului.
Clisme medicamentoase cu soluții izotone
Microclisme – substanța medicamentoasă dizolvată în ser fiziologic sau ser glucozat 5% - 10-15ml
Clisma picatură cu picatură - administrată în 24h – 100-2000 ml soluție medicamentoasă
Indicații de administrare
o evitarea circulației portale
o pacient cu intoleranță digestivă (greață, vărsături, hemoragii)
o pacient cu tulburări de deglutiție
o pacient cu intervenții chirurgicale la nivelul tubului digestiv superior
o pacient care refuză calea orală
Contraindicații
 afecțiuni rectale sau anale
 diaree, intervenții chirurgicale rectale sau anale

69
Scop – purgativ si terapeutic
Efecte locale:
 golirea rectului
 efect purgativ
 diminuarea durerilor (supozitoare antiinflamatorii)
 atenuarea peristaltismului intestinal
 ameliorarea proceselor inflamatorii locale
Efecte generale
 antiemetic
 antitermic
 antiinflamator
Materiale necesare:
 supozitoarele rectale sau tubul de unguent cu un aplicator special
 manuși de unică folosință
 lubrefiant/ vaselină
 tăviță renală
 comprese
Pregătirea echipamentului: supozitoarele se vor păstra la frigider până în momentul administrării
deoarece ele se topesc la temperatura camerei și se înmoaie, fiind dificil de introdus.
Pregătirea psihică și fizică a bolnavului:
 se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii;
 se asigură intimitatea;
 dacă bolnavul nu a avut scaun, i se efectuează o clismă evacuatoare și se introduce tubul
de gaze în cazul administrării supozitoarelor utilizate în scop terapeutic;
 în cazul administrării supozitoarelor în scop purgativ – nu se face clismă;
 se așează pacientul în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins în spate și dreptul
flectat și se acoperă expunându-i doar zona fesieră
Administrarea supozitoarelor:
 se verifică medicația prescrisă de medic ca să corespundă cu cea ridicată de la farmacie;
 se verifică data de expirare a medicamentelor;
 se spală mâinile
 se pun mănușile, se scoate supozitorul și se lubrefiază cu un lubrefiant pe bază de apă;
 se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul;
 se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal și a-i reduce
anxietatea și disconfortul în timpul inserției;
 folosind indexul de la cealaltă mână se va introduce supozitorul până trece de sfincterul
anal intern;
 se indică pacientului să stea în aceeași poziție și să încerce să țină cât mai mult supozitorul
(de exemplu, un supozitor administrat pentru stimularea defecației trebuie ținut cel puțin
20 de minute pentru a-și face efectul)
 daca este cazul se presează pe anus cu comprese până când urgența de defecație trece
Administrarea de unguente perianal și intrarectal
 se pun mănușile;

70
 pentru aplicații externe, în zona anală, se folosesc manuși și comprese pentru a aplica
unguentul;
 pentru adminstrare intrarectală se atașează aplicatorul la tub și se lubrefiază;
 pacientul este poziționat în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins în spate și dreptul
flectat și se acoperă expunându-i doar zona fesieră;
 se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul;
 se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal și a-i reduce
anxietatea și disconfortul în timpul inserției;
 se introduce cu blândețe aplicatorul lubrefiat direcționându-l spre ombilic;
 se presează încet pe tub pentru a elibera unguentul;
 se scoate aplicatorul și se plasează comprese interfesier pentru a absorbi excesul de unguent;
 se detasează aplicatorul și se spală bine cu apă caldă și săpun (se va folosi doar la același
pacient).
Consideratii speciale:
 deoarece ingestia de lichide și mâncare stimulează peristaltismul, supozitoarele pentru
combaterea constipației trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă pentru a
facilita defecația
 pacientul va fi învățat să se abțină de la a expulza supozitorul
 se asigură ca butonul de alarmă este la îndemâna pacientului, deoarece unii pacienți (de
exemplu cei cu hemoroizi) nu-și pot suprima senzația de urgență de defecare și nu pot
reține supozitorul mult timp
 pacientul trebuie informat că anumite supozitoare pot schimba culoarea scaunului
următor.

Administrarea medicamentelor pe suprafața mucoaselor

Medicamentele aplicate pe suprafața mucoaselor sub formă de soluții, unguente, pulberi au
rolul de a dezinfecta și decongestiona mucoasele.
Se aplică diferit în funcție de mucoasa care se tratează.

A. Aplicarea medicamentelor pe mucoasa conjuctivală

1. INSTILAȚIA OCULARĂ = reprezintă picurarea unor soluții medicamentoase pe mucoasa
conjunctivală
Materiale necesare: - pipetă;
- tampoane de vată sterile;
- soluție medicamentoasă izotonică;
- tăviță renală.
Efectuarea tehnicii:
 spălare pe mâini și înmănușare;
 se așează bolnavul în decubit dorsal sau pe un scaun, cu capul aplecat pe spate și
sprijinit;
 se desprinde fanta palpebrală deprimând (trăgând) ușor pleoapa inferioară cu policele
mâinii stângi;
 se invită bolnavul să privească în sus;

71
  se sprijină marginea cubitală a mâinii drepte pe fruntea bolnavului;
 se lasă să cadă din pipetă 1-2 picături din soluția medicamentoasă în fundul de sac
conjunctival inferior, înspre unghiul extern;
 se solicită bolnavului să miște globul ocular (Priviți sus, jos, stânga, dreapta!);
 se pune a doua picătură/ tură de picături în sacul conjunctival și dacă este necesar se
continuă apoi cu celălalt ochi;
 se șterge picătura/ lacrima care se scurge cu un tampon steril care, după utilizare, se
depozitează în tăvița renală.
OBSERVAȚII: Instilația pe mucoasa conjuctivală se face numai cu soluții izotonice sau
apropiate de acestea!!! Trebuie să ne asigurăm că știm exact ce ochi trebuie tratat, deoarece
medicul poate prescrie medicamente și doze diferite pentru cei doi ochi!!!

2. UNGUENTELE – se aplică în fundul de sac conjunctival sau pe marginea pleoapelor

direct din tub prin apăsare la capătul opus sau din cutie cu ajutorul unei baghete de
sticlă rotunjită fin pe toate laturile și lățită sub formă de lopățică la una din
extremități.
Efectuarea tehnicii:
 spălare pe mâini și înmănușare;
 se așează bolnavul în poziția șezând cu capul aplecat pe spate;
 se invită să privească în sus;
 se trage în jos și în afară pleoapa inferioară cu policele mâinii stângi, folosind un
tampon;
 se aplică unguentul (cât un bob de grâu) încărcat pe extremitatea lățită a baghetei pe
fața internă a pleoapei sau se presează din tub;
 se dă drumul pleoapei și se solicită bolnavului să închidă și să deschidă ochiul, pentru a
antrena astfel unguentul pe suprafața globului ocular;
 se șterge unguentul în plus cu un tampon steril.
3. PULBERILE se introduc în sacul conjunctival cu ajutorul unor tampoane de vată
montate pe baghete de sticlă
Efectuarea tehnicii:
 spălare pe mâini și înmănușare;
 se așează bolnavul în poziție șezând, cu capul aplecat spre spate;
 se încarcă fin tamponul cu pudra medicamentoasă;
 se trage în jos pleoapa inferioară cu policele mâinii stângi;
 se presară pudra prin ușoare lovituri exercitate asupra baghetei pe suprafața sacului
conjunctival inferior;
 se solicită bolnavului să închidă ochii, antrenând astfel și pudra pe toată suprafața
sacilor conjunctivali.

B. Aplicarea medicamentelor pe mucoasa nazală

1. INSTILAȚIA NAZALĂ = reprezintă picurarea unor soluții medicamentoase pe mucoasa
nazală;
Materiale necesare: - pipetă;
- soluția medicamentoasă prescrisă.

72
 Efectuarea tehnicii:
 se invită bolnavul să își sufle nasul;
 se așează bolnavul în decubit dorsal sau în poziție șezândă cu capul aplecat spre spate și
puțin lateral de partea opusă nării pe care se face instilația;
 se introduce vârful pipetei în vestibulul fosei nazale, fără a atinge pereții ei;
 se lasă să cadă numărul de picături prescrise;
 se anunță bolnavul să rămână în această poziție 30-40 secunde pentru ca soluția să
ajungă în faringe.
OBSERVAȚII: Medicamentul lichid să nu fie aspirat, deoarece poate pătrunde în laringe,
provocând accese de tuse și spasme laringiene.
2. UNGUENTELE – se aplică cu ajutorul unor tampoane montate pe port-tampoane
Efectuarea tehnicii:
 se invită bolnavul să își sufle nasul;
 se așează bolnavul în decubit dorsal;
 se încarcă tamponul cu o cantitate de unguent de mărimea unui bob de grâu;
 se ridică ușor vârful nasului cu policele mâinii stângi, pentru a evidenția mai bine orificiul
extern al fosei nazale (narina);
 se depune unguentul pe suprafața internă a vestibulului nazal;
 se scoate tamponul;
 se închide narina;
 se apleacă capul bolnavului ușor înainte și se solicită să aspire medicamentul în mod
treptat pentru a nu-l înghiți;
 se repetă procedeul și de partea opusă

C. Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern

1. INSTILAȚIA AURICULARĂ = picurarea unor soluții medicamentoase în conductul auditiv
extern (c.a.e.)
Materiale necesare: - baghetă de sticlă;
- pipetă;
- tampoane de vată;
- soluție medicamentoasă;
- un vas cu apă încălzită la 37oC.
Efectuarea tehnicii:
 spălare pe mâini și înmănușare;
 se așează bolnavul în decubit lateral, șezând cu capul și trunchiul aplecate lateral de
partea opusă urechii de care se face instilația;
 se curăță c.a.e. cu un tampon de vată fixat pe o baghetă;
 se încălzește soluția medicamentoasă în baie de apă până la 37oC;
 se trage ușor pavilionul urechii în sus și înapoi cu mâna stângă;
 se lasă să cadă din pipetă numărul de picături prescrise;
 se menține bolnavul în această poziție câteva minute;
 se introduce în ureche un tampon de vată lejer;
 se procedează la fel și la urechea opusă.

73
 2. UNGUENTELE – se aplică cu ajutorul tampoanelor de vată montate pe port-tampoane
Efectuarea tehnicii:
 spălare pe mâini și înmănușare;
 se așează bolnavul în decubit lateral sau în poziție șezândă cu capul și trunchiul aplecate
lateral pe partea opusă;
 se încarcă tamponul cu o cantitate de unguent de mărimea unui bob de grâu;
 se introduce tamponul cu foarte mare precauție în c.a.e.;
 se depune unguentul pe zona bolnavă a conductului sau se întinde pe toată suprafața
lui;
 se introduce un mic tampon steril în pavilion după terminarea tehnicii.
OBSERVAȚII: Asistenta trebuie să aibă grijă să nu pătrundă în ureche peste limitele
vizibilității pentru a nu leza membrana timpanului!
Se utilizează tampoane separate pentru fiecare ureche, folosindu-le numai o singură dată!

D. Aplicarea medicamentelor pe mucoasa bucală și faringiană

1. BADIJONAREA MUCOASEI BUCALE – se poate efectua total sau parțial
Materiale necesare: - spatulă linguală sterilă
- tampoane sterile montate pe port-tampoane sau prinse de pense
- soluția medicamentoasă prescrisă
Efectuarea tehnicii:
 spălare pe mâini și înmănușare;
 se așează bolnavul în poziție șezândă cu capul aplecat spre spate;
 se solicită bolnavului să-și deschidă larg gura;
 se inspectează sistematic fața dorsală a limbii, palatul dur, vălul palatin, pilierii anteriori;
 cu ajutorul unei spatule linguale sterile, se depărtează obrajii de arcadele dentare și se
inspectează suprafața lor internă și mucoasa gingivală;
 se ridică buzele pentru a inspecta suprafața lor internă;
 se solicită bolnavului să-și ridice limba sau va fi ridicată cu ajutorul spatulei și se
examinează fața ei ventrală și planșeul bucal;
 se apasă asupra feței dorsale a limbii cu spatula și se inspectează lojile amigdaliene,
pilierii posteriori, amigdalele, precum și peretele posterior al faringelui;
 se îmbibă tamponul de vată cu soluția medicamentoasă prin turnare;
 se descoperă regiunea afectată cu spatula linguală ținută în mâna stângă;
 se pensulează (se atinge) regiunea respectivă cu tamponul fixat pe port-tampon;
 se respectă ordinea descrisă șa inspecția cavității, în cazul în care badijonarea trebuie
efectuată pe toată mucoasa bucală;
 spălare pe mâini după dezbrăcarea mănușilor.
OBSERVAȚII: Tamponul de vată folosit se depune în tăvița renală și dacă e nevoie se
înlocuiește cu unul nou. Pentru îmbibarea lui cu soluția medicamentoasă, nu se introduce
niciodată în flaconul cu soluție!
2. BADIJONAREA MUCOASEI FARINGIENE
Efectuarea tehnicii:
 se așează bolnavul în poziție șezândă cu capul aplecat spre spate;

74
  se apasă limba cu ajutorul spatulei linguale ținută în mâna stângă;
 cu mâna dreaptă se pensulează/ badijonează pilierii, peretele posterior al faringelui și
amigdalele;
 se răsucește cu delicatețe tamponul la nivelul acestora, pentru ca soluție
medicamentoasă să pătrundă în criptele amigdaliene.
3. GARGARA – se face cu soluții medicamentoase încălzite la temperatura corpului. Se
execută în două faze: spălarea gurii și spălarea orofaringelui.

E. Aplicarea medicamentelor la nivelul mucoasei vaginale

1. TAMPOANELE VAGINALE – sunt confecționate dintr-o bucată de vată presată de formă
alungită îmbrăcată într-o fașă sau înfășurată într-un tricot de ață, care se prelungește
de la tampon încă 20-25 cm.
Capetele rămase parțial în afara vaginului permit extragerea lui. Prin intermediul
acestor tampoane, se introduc în vagin medicamente sub formă de soluții sau
unguente.
Materiale necesare: - valve vaginale;
- pensă ginecologică;
- soluție medicamentoasă;
- tăviță renală;
- glicerină pentru lubrifiere;
- tampoane sterilizate;
- mănuși de unică folosință.
Efectuarea tehnicii:
 spălare pe mâini și înmănușare;
 se așează bolnava în poziție ginecologică;
 se ung valvele vaginale;
 se depărtează pereții vaginali cu ajutorul valvelor;
 se îmbibă tamponul cu medicamentul prescris și se fixează cu o pensă ginecologică;
 se introduce tamponul în lumenul creat de valve până în fundul de sac posterior al
vaginului în așa fel încât ața să rămână afară fără să atârne;
 se îndepărtează tamponul la ora sau ziua indicată de medic.
2. OVULELE VAGINALE = preparate farmaceutice de formă ovalară sau sferică care au
substanța activă înglobată în substanțe care se topesc sub influența temperaturii
vaginale
Materiale necesare: - materialele necesare efectuării unei spălături vaginale22 (vezi p.105);
- mănuși de unică folosință;
- globulele vaginale prescrise.
Efectuarea tehnicii:
 spălare pe mâini și înmănușare;
 se așează bolnava în poziție ginecologică;

22
Materialele necesare spălăturii vaginale: canula vaginală cu duza perforată, soluție la temperatura
corpului în cantitatea si tipul recomandat de medic, irigator curat, pensă, gel pentru lubrifiere, tub de
cauciuc cu pensă sau tub din material plastic cu clemă, tampoane de vată, stativ pentru suspendarea
irigatorului, aleză, mușama, pled, mănuși sterile

75
  se efectuează mai întâi bolnavei o spălătură vaginală;
 se despart labiile cu degetele mâinii stângi pentru a pune în evidență vaginul;
cu mâna dreaptă se introduce globulul și se împinge spre colul uterin cu indexul.

Administrarea antibioticelor
Antibioticele sunt substanțe organice provenite din metabolismul celulelor vii, cum ar fi
mucegaiul sau bacteriile obținute prin sinteză, având proprietăți bacteriostatice și antimicotice,
bactericide.
Chimioterapicele sunt substanțe care au acțiune bactericidă asupra germenilor patogeni
dintr-un organism infectat, fără a fi toxice pentru organismul gazdă, cum ar fi sulfamidele, acidul
para-amino-salicilic.
Scopul administrării este dat de acțiunea lor: distrug sau împiedică dezvoltarea lor, fără sa
exercite vreun efect nociv asupra țesuturilor organismului, având acțiune selectivă.
Administrarea antibioticelor trebuie să fie precedată de identificarea germenelui patogen
cauzator al bolii și determinarea sensibilității lui la antibiotice, ceea ce numim noi antibiogramă.
În cazuri de urgență, când nu este timp pentru așteptarea rezultatelor de laborator, se poate
începe imediat. Tratamentul ulterior se va stabili numai după identificarea agenților patogeni și
determinarea sensibilității lui la antibiotice. După ce se obține rezultatul la laborator, tratamentul
se va cotinua conform antibiogramei.
Având în vedere ca eliminarea antibioticelor și a chimioterapicelor din organism este foarte
rapidă, ritmul de administrare va urmări menținerea unei concentrații eficiente în sânge, care să
acționeze în mod continuu asupra agenților patogeni.
Ritmul de administrare indicat de medic va fi respectat cu strictete.
 la 3-4 ore pentru ampicilină cristalină;
 la 4-6 ore pentru tetracicline și cloramfenicol;
 la 12-24 ore pentru streptomicină.
În cazul nerespectării stricte a ritmului de administrare, microorganismele patogene își
creează o rezistență față de antibiotice sau chimioterapice.
De exemplu: moldaminul printr-o absorbție lentă de la locul injectării are o acțiune care durează
4-5 zile.
Mod de prezentare: Antibioticele și chimioterapicele se prezintă sub formă de drajeuri,
capsule operculate23, pulberi, siropuri, soluții injectabile, unguente.
Căile de administrare se aleg în funcție de scopul urmărit, rapiditatea cu care trebuie să
actioneze și compatibilitatea dintre medicament și calea de administrare:
 calea orală;
 calea parenterală – injectabilă – intramusculară și intravenoasă;
 intrarahidiană;
 percutanată.
De exemplu:
 penicilina este distrusa de sucul gastric, cu excepția penicilinei V (Ospen)
 calea intramusculară este preferată pentru penicilină și streptomicină;
 calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea antibioticelor din cauza resorbției

23
Capsule operculate = cu înveliș tare

76
 neregulate la nivelul acestui țesut;
 calea intravenoasă se utilizează pentru tetraciclinele injectabile meningiene.
Aplicarea locală a antibioticelor trebuie evitată deoarece au un efect foarte puternic
sensibilizant, iar dacă totuși este necesară, se vor utiliza acelea care sunt mai puțin sensibilizante
(neomicina, polimixina, etc.)
Dozele de antibiotice trebuie respectate.
În cazul administrării perorale se împarte numărul de tablete sau capsule la numărul prizelor.
În cazul administrării intramusculare este bine să se dizolve numai cantitatea care se
injectează imediat, deoarece soluțiile se degradează, iar administrarea lor devine mai dureroasă.
Dacă însă, nu avem flacoane de monodoze de medicament, se va dizolva deodată cantitatea
necesară pentru 24 de ore. Doza va fi împărțită conform orarului de administrare, în doze unice,
egale, care vor fi administrate la 4, 6, 8, 12 ore.
De exemplu: pentru a administrarea 1 600 000 u.i. la 6 ore, se va calcula astfel:
24 h : 6 h = 4 prize.
1.600.000 : 4 = 400.000 u.i per doza unică.
Cantitățile de antibiotice și chimioterapice se exprimă în u.i. și în grame. În asociații de
antibiotice, fiecare substanță este bine să se administreze separat.
Administrarea antibioticelor și a chimioterapicelor injectabile se va face respectând cele mai
riguroase reguli de asepsie pentru a nu introduce în organism (care a fost partial sterilizat)
germeni patogeni care ar putea produce suprainfecție cu urmări fatale.
Pentru încărcarea seringii cu substanțe închise cu dopuri de cauciuc se procedează astfel:
1. se dezinfectează dopul de cauciuc cu un tampon de vată sterilizat îmbibat cu vată cu
alcool;
2. se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care vrem să-l scoatem
din flacon;
3. se introduce acul prin dopul de cauciuc până la nivelul dopului și se introduce aer sub
presiune în flacon, astfel conținutul flaconului ajungând sub presiune;
4. se rastoarnă flaconul cu seringa, vârful acului ajungând sub nivelul soluției de injectat.
Conținutul flaconului va pătrunde în seringă, datorită forței de impingere asupra
pistonului.
Extragerea conținutului flacoanelor închise cu dopuri de cauciuc se mai poate face și cu
ajutorul a 2 ace, dintre care unul servește pentru extragerea lichidului, iar celălalt pentru
pătrunderea aerului.
Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil în lichidul de dizolvare denumit solvent. Se încarcă
seringa cu solvent, apoi se deschide fiola cu pulbere și se injectează în ea solventul. După
dizolvarea completă se aspira conținutul în seringă.
Antibioticele administrate per oral trebuie asociate cu vitamina B complex sau iaurt pentru a
echilibra flora intestinală, în afara acțiunii toxice pe care o au asupra organelor hematopoietice, a
rinichiului, etc.
De remarcat sunt cazurile de hipersensibilitate față de antibiotice, mai ales fata de penicilină,
care poate produce reacții alergice, șoc anafilactiv, ulterior deces.
Pentru personalul medical care administrează antibiotice exista pericolul de sensibilizare, de
aceea se recomandă echipament de protecție: mănuși și mască.

77
 Administrarea cortizolului și ACTH-ului
(hormonul adenocorticotrop, cortricotropina)

Cortizolul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale. Are acțiune
complexă.
Mod de prezentare: cortizon acetat, supercortizol, hidrocortizon, prednison, hemisuccinat de
hidrocortizon.
Se prezintă sub formă de tablete sau sub formă injectabilă, în fiole sau în flacoane închise cu
dop de cauciuc fixat cu o armătură metalică.
Formele injectabile sunt soluții sau suspensii. Suspensiile, înainte de utilizare, se agită bine
deoarece unele cristale dispersate se dispun pe fundul flaconului.
Mod de administrare: cortizolul se poate administra sub forma de:
 tablete pe cale orală,
 soluții pe cale parenterală, prin injectare intramusculară, intravenoasă, intrarticulară,
intrarahidiană.
În administrarea cortizolului se va ține seama de necesitatea de a menține concentrația în
sânge la un nivel cât se poate de constant.
Doza zilnică se va administra în 3-4 prize la intervale egale de 6-8 ore conform
recomandărilor.
Cortizolul se administrează la începutul tratamentului în doze mai mari, scăzând apoi
cantitățile până la doza minimă de intreținere, doze pe care le stabilește întotdeauna medicul.
Tratamentul cu cortizol trebuie terminat întotdeauna prin administrare de ACTH = hormon
hipofizar ce activează funcția glandelor suprarenale.
Tratametul se efectuează numai în spital, bolnavul necesitând un regim hiposodat și ingrijiri
speciale.
Pentru administrarea prin injecții se va asigura o sterilizare perfectă a instrumentarului
întrucât tratamentul hormonal scade rezistența organismului față de infecții.
Administrarea hormonului se face asociat cu antibiotice (felul și doza stabilite de medic).

ACTH-ul (hormonul adenocorticotrop sau corticotropina) este un hormon secretat de

hipofiză care stimulează secreția cortizolului și ai altor hormoni ai corticosuprarenalei.
Mod de prezentare: ACTH-ul se prezintă ca o pulbere albă ambalată în flacoane închise.
Mod de administrare: înainte de administrare, se va testa prin metoda reacției intradermice
toleranța organismului la substanță.
1. ACTH-ul se dizolvă în ser fiziologic sau apă distilată înainte de utilizare;
2. dizolvarea conținutului unui flacon se va face într-o cantitate de ser fiziologic sau apă
distilată egală cu numărul dozelor ce vor trebui să se administreze;
3. calculul diluțiilor se face ca și la antibiotice. În stare dizolvată, păstrat pe gheață, își poate
menține eficacitatea timp de câteva săptămâni.
4. se administrează pe cale musculară, intravenoasă, eventual subcutanată.
ACTH-ul se poate administra și în perfuzii intravenoase lente în soluție glucozată 5%. Viteza de
administrare va fi de 6-8 picături pe minut. Forma cea mai bună de administrare este perfuzia
continuă, permanentă sau dacă nu este posibil, doza de împarte în 2 perfuzii cu o durată de 5-6
ore.

78
 Dozele de ACTH administrat sub formă de perfuzii pot fi mult mai mici decât cele injectate
intramuscular. Administrarea de ACTH picătură cu picătură poate fi făcută și pe cale subcutanată
sau intramusculară, dar și în aceste cazuri absorbția va fi înlesnită de hialuronidaza24.
Exista preparate de ACTH care asigură absorbția sa lentă. Aceste preparate (denumite
preparate depozit) pot fi administrate într-o singură injecție.
ACTH-ul se administrează la început în doze progresive pentru că stimularea secreției
suprarenalei să nu se facă brusc.
Administrarea hormonului se face numai asociat cu antibiotice.
Îngrijirea bolnvului în tratamentul cu cortizon și ACTH - în acest tratament scade rezistenta
organismului;
- lenjeria de pat și corp va fi schimbată zilnic;
- orice infecție a tegumentelor și mucoaselor observată va fi tratată și îngrijită în mod
corespunzător;
- regimul alimentar va fi sărac în NaCl;
- se va administra zilnic 1-3 g KCl pentru recuperarea potasiului pierdut (ACTH-ul măreste
eliminarea potasiului);
- alimentația va fi săracă în glucide și bogată în substanțe proteice;
- zilnic se vor măsura și nota în foaia de observație cantitatea de lichide ingerate, greutatea
corporală, tensiunea arterială, cantitatea de urină eliminată;
- zilnic se va raporta medicului orice modificare survenită în starea bolnavului, de aceea
tratamentul se efectuează numai în spital sub o atentă pregătire medicală.
OBSERVAȚIE: Antibioticele și hormonii nu se aspiră în aceeași seringă, ci se vor administra
separat.

Introducerea tubului de gaze

Tubul de gaze = tub de cauciuc semirigid, care se folosește în caz de meteorism abdominal. Se
introduce prin anus în rect și de aici în colon. Are o lungime de 30-35 cm și un diametru de 8-10-
12 mm și cu marginile extremitatilor rotunjite și slefuite.
Scopul: ușureaza eliminarea gazelor
Materiale necesare:
- tubul de gaze sterilizat;
- comprese de tifon;
- tavița renală;
- substanța lubrifiantă pentru ungerea tubului (vaselină boricată)
Etape de execuție:
 pregatirea intrumentelor și a materialelor necesare;
 pregătirea bolnavului
- se anunță bolnavul și i se explică esența tehnicii, accentuând pe inocuitatea25 ei;
- se izolează patul bolnavului cu paravan de restul pacienților.
- se dezbracă bolnavul și se așează în poziția ginecologică.

24
Hialuronidaza = enzima care catalizează depolimerizarea și hidroliza acidului hialuronic, utilizată în
terapeutică pentru facilitarea difuziunii medicamentelor la nivelul pielii și al țesutului conjunctiv
25
Inocuitatea = însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu constitui un pericol pentru organism

79
 efectuarea tehnicii
- spălare pe mâini și înmănușare;
- se unge tubul de gaze cu substanța lubrifiantă, folosind o compresă de tifon;
- cu mâna stângă se îndepărtează fesele bolnavului, iar cu dreapta se introduce tubul de gaze
prin anus în rect și de aici în colon prin mișcări de răsucire și înaintare până la o adâncime de
15-20 cm;
- se acoperă bolnavul cu o învelitoare și se menține tubul de gaze cel mult 2 ore;
- după o degajare, se îndepărtează tubul de gaze pe care îl depunem în tăvița renală;
- dacă e nevoie, se repetă introducerea tubului, însă după o pauză de 1-2 ore după ce s-a
restabilit circulația normală în mucoase;
- dezbracarea mănușilor și spălare cu apă și săpun.
 ingrijirea bolnavului după tehnică
- se efectueaza toaleta regiunii anale
- se așează bolnavul în poziție comoda;
- se acoperă bolnavul cu o invelitoare.
 reorganizarea locului de muncă
- instrumentele și materialele folosite se dezinfectează, se aerisește salonul, se spală, se
dezinfectează și se pregătește pentru sterilizare tubul folosit.
OBSERVAȚII !!!
1. Tubul de gaze nu va fi menținut mai mult de 2 ore, deoarece poate produce escare ale
mucoasei rectale.
2. Pentru lubrifierea tubului de gaze ca suport, nu se utilizează vata, deoarece firicelele ei,
introduse în rect, pot irita mucoasa rectală.

PANSAMENTE ȘI BANDAJE

Condițiile unui bun pansament:

 să fie făcut în Condiţii Aseptice: - instrumentar steril (pense de sevit, de lucru în plagă)
- materiale protectoare
- spălat, dezinfectat mâini, portul mănușilor
- specificitate pentru pacient (nu se folosesc aceleași
instrumente pentru mai mulți pacienți)
 să fie Absorbant - trebuie să favorizeze cicatrizarea
- se folosește vată, comprese de tifon
 să fie Protector - marginea compresei depășește cu 1-2 cm plaga
- strat suplimentar de vată, tifon, comprese (dacă este expusă microbilor)
 să nu fie Dureros – blândețe, răbdare, administrare de calmante la nevoie
- tamponarea secrețiilor în exces cu atenție (spălarea plăgilor se face
prin turnare)
- reducerea mișcărilor în zona respectivă (nu se fixează pansamentul
prea strâmt pentru a nu jena circulația și a nu da durere)

80
  să fie Schimbat la timp - conform indicației medicului
- dacă se menține curat și uscat – mai rar
- în plăgile secretante, de câte ori este nevoie
- dacă apare febră, durere - anunţaţi medicul
- controlaţi pansamentul

Timpii pansamentului:
• CREAREA CÂMPULUI: - degresarea tegumentului
- îndepărtarea pansamentului vechi, cu grijă, umezit
- dezinfecția plăgii, centrifug, schimbând des tampoanele
• TRATAREA PLĂGII: - se face în funcție de recomandarea medicului,evoluția și natura plăgii
- spălarea plăgii în jet slab, cu soluții antiseptice
- îndepărtarea tuburilor de dren, a firelor
- aplicarea de medicamente, cf. Rp
• PROTECTIA PLAGII: - comprese sterile > 1.2 cm
- aplicarea unui strat potrivit de vată la plăgile secretante
• FIXAREA PANSAMENTULUI: – adaptată regiunii: infășare, adezivi
- verificarea circulaţei, lejeritătii mișcărilor

Indicațiile unui pansament sunt:

 pansament protector: pe plăgi care nu secretă și nu sunt drenate
 pansament absorbant: pe plăgi drenate sau secretante – schimbat mai des
(dacă are tub de dren, trebuie notată cantitatea de lichid eliminată)
 pansament compresiv:
• pe plagi sângerânde (scop hemostatic),
• pentru imobilizarea unei regiuni (articulații / entorse → se acoperă reliefurile osoase, iar
compresiunea trebuie repartizată uniform pe toată suprafața regiunii și nu trebuie să
împiedice circulația de întoarcere),
• pentru reducerea unei cavitati superficiale dupa punctionare;
• se realizeaza fixare cu fesi în cadrul unui bandaj;
 pansament ocluziv: pentru plăgi însotite de leziuni osoase (acoperire a plagii cu comprese si
vata, peste care se aplica un aparat gipsat).
 pansament umed (priessnitz alcoolizate, cloraminate) – se urmărește diminuarea edemului
inflamator. Se aplică comprese umede, reci cu rivanol sau cloramină → se fixează → se
protejează cu material plastic. Se reumezește la 5-10 minute sau se schimbă compresele.

Pregătirea materialelor:
Se face în funcţie de tipul de pansament (protector, absorbant, compresiv,ocluziv, umed):
 tava medicală/cărucior pentru tratamente, măsuţa pentru pansat;
 trusa cu instrumente sterile: pense hemostatice, pense anatomice, foarfeci chirurgicale,
stilete butonate, sonde canelate;
 comprese sterile
 tuburi de dren sterile
 mănuşi sterile

81
  ochelari de protecţie, mască
 muşama, aleză
 soluţii antiseptice: pentru tegumente;/ pentru plagă
 soluţii degresante: benzină iodată, eter
 medicamente: pulberi, unguente
 materiale pentru fixare: feşi de tifon, benzi adezive, plasă adezivă, soluţie adezivă, ace de
siguranţă
 tăviţa renală

Pregătirea pacientului:
a) psihică
• Informaţi pacientul asupra necesităţii efectuării pansamentului
• Explicaţi modul de desfăşurarea al procedurii
• Obţineţi consimţământul
b) fizică
• Poziţionaţi pacientul în funcţie de segmentul ce trebuie pansat
• Alegeţi poziţia de decubit pentru a evita lipotimia
• Asiguraţi intimitatea pacientului dacă este cazul

Efectuarea procedurii:
 alegeţi materialele necesare în funcţie de tipul pansamentului
 verificaţi prescripţia medicală privind tratarea plăgii
 identificaţi pacientul
 evaluaţi starea pacientului pentru a stabili dacă pansarea se face la pat sau la sala de
pansamente
 puneţi masca, acoperiţi părul, spălaţi mâinile şi dezinfectaţi-le cu alcool
 îmbrăcaţi mănuşi sterile, luaţi din trusă 2 pense sterile
 îndepărtaţi pansamentul vechi dacă este cazul, fără să produceţi durere.
 dacă este lipit umeziţi cu apă oxigenată sau ser fiziologic;
 observaţi plaga
 degresati tegumentul adiacent plăgii folosind tampoane cu benzină sau eter
 dezinfectaţi cu alcool sau tinctură de iod.
 se şterge din plagă spre periferie schimbând des tampoanele (risc de contaminare)
 spălaţi plaga prin turnare pentru a nu produce durere, folosind una din soluţiile
dezinfectante recomandate;
 absorbiţi secreţiile din plagă prin tamponare pentru a nu produce durere
 curăţaţi din nou tegumentele din jurul plăgii folosind tampon pentru o singură manevră
 ștergeţi cu un tampon uscat
 efectuaţi în continuare tratamentul plăgii în funcție de natura şi evoluţia acesteia,
aplicând medicamente dacă sunt recomandate;
 acoperiţi cu comprese de tifon sterile care să depăşească cu 1-2 cm marginile plăgii
 aplicaţi desupra un strat subţire de vată dacă este necesar
 fixaţi prin lipire cu materiale adezive, leucoplast sau prin bandajare

82
Îngrijirea pacientului:
• aşezaţi pacientul în poziţie comodă şi puneţi regiunea lezată în repaus
• observaţi faciesul şi comportamentul la durere
• observaţi aspectul tegumentelor pentru ca pansamentul să nu jeneze circulaţia
Reorganizarea locului de muncă:
• colectaţi deşeurile cu potenţial infecţios (comprese, mănuşi, tuburi de dren,feşi) în
recipiente speciale
• curăţaţi instrumentele şi pregătiţi-le pentru sterilizare
• dezbrăcaţi mănuşile
• spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
• Notaţi tipul de pansament, aspectul şi evoluţia plăgii data, ora
• Notaţi informaţiile care trebuie transmise în legătură cu pansamentele următoare.

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII:

REZULTATE AŞTEPTATE/DORITE:
• Pacientul nu acuză durere ;
• Pansamentul este bine fixat şi curat;
• Plaga este în curs de vindecare

REZULTATE NEDORITE / CE FACEŢI

Anunţati medicul si refaceti pansamentul dacă:
 Pacientul acuză durere, discomfort
- observati tegumente roşii, edemaţiate, puroi
- apar furnicături (pansament prea strâns)
 Pansamentul se umezeşte din cauza secreţiilor
 aplicaţi un strat protector şi absorbant de vată
 montaţi tub de dren la recomandarea medicului sau sub supravegherea acestuia
 schimbaţi pansamentul de câte ori este nevoie

INDICAȚIILE UNUI BANDAJ sunt:

 fixare a pansamentului în regiuni în care plasturele adeziv nu își atinge scopul (extremități,
regiune cefalică, plăgi periarticulare);
 fixarea pansamentelor unor plăgi situate în regiuni supuse traumatismelor în timpul activității
(mâna, picior);
 efectuarea unui pansament compresiv;
 imobilizare temporară a unor traumatisme ale membrelor (entorse, luxații, fracturi).

TIPURI DE BANDAJE
1. bandajul circular:
- se aplică câteva ture de fașă circular, la nivelul zonei afectate;
- acest tip de bandaj se utilizează și la realizarea hemostazei
2. bandajul încrucițat sau în formă de "8":

83
- se aplică 1-2 ture circulare, iar apoi următoarele ture de fașă se aplică oblic, în forma cifrei 8,
dând în final aspectul de "Spic de Grâu";
- este utilizat pentru bandajarea articulațiilor, regiunii occipitale, gâtului.
3. bandajul în formă de spirală:
- se începe cu 2-3 ture de fixare apoi sub formă de spirală, cu acoperirea turei precedente la 2/3;
- se folosește la traumatismele cutiei toracice, abdomenului, mâinilor, picioarelor, degetelor.
4. pansamentul cu cornisor:
- cornisorul este o bucată de fașă sau pânză în
formă triunghiulară, care se poate folosi și la
imobilizarea membrului superior în cazul
fracturilor;
- se folosește la bandajarea mâinilor, picioarelor,
corpului.
5. pansamentul toracelui sau abdomenului:
- se aplică pe peretele abdominal sau toracic pansamente de dimensiuni mai mari decât plaga,
care se fixeaza cu ajutorul unor benzi de leucoplast pe patru laturi ca o ramă de tablou;
- dacă este vorba de o plagă toracică penetrantă, se va fixa doar pe trei laturi, a patra rămânând
nefixată pentru a funcționa ca o supapă;
- în cazul plăgilor abdominale eviscerate se va folosi pansament umed
6. capelina:
- este bandajul clasic al capului, care se realizează cu fașă, începând cu 2 ture circulare trecute pe
frunte, deasupra sprâncenelor și pavilioanelor urechii, după care se trece succesiv dinspre
rădăcina nasului și spre ceafă, de mai multe ori, până când acoperă tot capul;
- la sfârșit capetele feșelor se fixează cu câteva ture circulare.

7. pansament tip "Hipocrat":

- se aplică o bandă de tifon de aproximativ 1 m pe cap, astfel încât capetele să treacă înaintea
pavilioanelor urechilor și sunt ținute suspendate;
- cu un alt tifon se efectuează 2-3 ture circulare de fixare fronto-occipitale;
- ajungând până la banda 1 de tifon, tensionat se face o tură în jurul ei și se îndreaptă tifonul 2 la
regiunea opusă, până când se acoperă uniform tot capul; capătul fâșiei se fixează de banda de
tifon terminată, iar capetele ținute în jos, se leagă sub bărbie.
8. pansamentul de tip "căpăstru":
- se fac 2-3 ture de fixare în jurul capului cu tifonul, apoi se trece la regiunea occipitală, si se fac
câteva ture mandibulă-gât-occipital;

84
- de la mandibulă se înfășoară apoi în sus, vertical spre cap, pe lângă ureche, regiunea parietală,
se trece tifonul peste cap și coboară în jos spre mandibulă, trecând pe sub ea înapoi spre
regiunea occipitală, la spate;
- de la regiunea occipitală, pe la spatele urechii, tifonul revine la cap, făcând din nou 2-3 ture
orizontale de fixare pe frunte;
- toată procedura se repetă 2-3 ori, sau până când nu se termina tifonul.
9. Aplicarea pansamentului pe Nas, Barbie și toată Fața, de tip "praștie":
- tifonul cu o lungime de 60-70 cm și o lățime ce acoperă toata suprafața necesară, se despică la
ambele capete, prin mijloc, astfel încât să rămână la mijloc o bucată întreagă de 10-15 cm
lungime, care se va aplica pe locul lezat;
- pe plagă se aplică o fașă sterilă, se acoperă cu bucata netăiată de tifon și capetele de sus se
leagă la spate la ceafă, iar capetele de jos - la spate pe vârful capului, în așa mod ca să nu alunece
în jos.
10. pansament pe ochi:
ochiul drept: - se fac 2 ture de fixare în jurul capului, pe frunte, prin regiunile fronto-occipitală,
împotriva acelor de ceasornic (pentru ochiul drept);
- din spate se coboară tura în jos și se trece sub pavilionul urechii peste obraz și
ochiul drept;
- apoi iar se efectuează o tură de susținere în jurul capului și se repetă turul
precedent
ochiul stâng: în caz de aplicare pe ochiul stâng direcția turelor este inversă - după acele de
ceasornic
ambii ochi: în caz de aplicare pe ambii ochi, se rânduiesc turele de pansament mai întâi pe ochiul
drept apoi pe cel stâng.

85
 SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME - GENERALITĂȚI

Definiţie: Sondajul reprezintă introducerea unei sonde sau cateter din metal, cauciuc sau
material plastic, prin căile naturale, într-o cavitate naturală a organismului.
Scop:
• explorator = recoltarea produselor cavităţii sondate în vederea efectuării examenelor de
laborator;
• terapeutic
- evacuarea conţinutului cavităţii sondate;
- introducerea unor substanţe medicamentoase;
- hidratare;
- alimentare;
- curăţirea cavităţii de substanţe dăunătoare organismului
Rolul asistentei
 respectarea unei asepsii perfecte
 pregătirea psihică a bolnavului
 sonda se va lubrifia sau uda, după caz, pentru a uşura înaintarea,
 în cazul spălăturilor, cantitatea lichidului introdus trebuie să fie intotdeauna mai mică
decât capacitatea cavităţii organului spălat;
 este interzisă introducerea lichidului de spălătură sub presiune
 conţinutul evacuat prin sondaje sau spălături se păstrează (pentru analiză)
 sondajele şi spălăturile vor fi notate în foaia de observaţie însoţite de numele persoanei
care le-a efectuat
 eventualele greşeli comise cu ocazia sondajului şi spălăturii vor fi raportate

TIPURI DE SONDE
I. Pentru alimentaţia enterală artificială
o Sonda naso-gastrică – indicată în alimentarea de scurtă durată, când nu există risc
important de inhalare
o Sonda naso-duodenală şi naso-jejunală – indicată în nutriţia de durată scurtă, în risc
major de inhalare sau tulburări de evacuare ale stomacului (pacienţi cu tulburări de
conştienţă, AVC etc.).
o Gastrostomie endoscopică percutanată – indicată în alimentaţia enterată de durată
o Jejunostomie endoscopică percutanată – indicată în alimentaţia enterată de durată lungă,
cu risc major de inhalaţie, fără intervenţie chirurgicală.
II. Sonde gastroduodeoale – (adesea numite sonde gastrice) sunt utilizate pentru următoarele
scopuri:
- prelevarea lichidului gastric în scop diagnostic;
- evacuarea sau aspirarea lichidului gastric sau a sângelui;
- evacuarea aerului sau gazului după o reanimare cu ventilaţie prin mască;
- evacuarea conţinutului gastric înainte de anestezie în intervenţia chirurgicală de urgenţă;
- evacuarea stomacului după absorbţie orală de substanţe toxice
- sonda de alimentaţie gastrică sau duodenală la pacienţii cu AVC.

86
 Tipuri de sonde gastroduodenale: sonde lungi de 75-120 cm cu diametru de 8-12 ch pe scara
Charriere (1ch = 1,3 mm) pentru alimentaţie, de 12-15 ch pentru evacuare şi spălătură, iar pentru
spălătură gastrică de 30 ch
o pentru utilizarea de scurtă durată (PVC sau cauciuc);
o pentru utilizare de lungă durată: – din material sintetic (poliuretan, silicon)
III. Sonde de compresiune esofagiene
o folosite pentru oprirea hemoragei produse de varicele esofagiene sau a hemoragiei gastrice
(sonda Blakemore - cu două balonaşe şi trei deschideri; sonda Linton)
Complicaţii: asfixie, pneumopatie de inhalaţie, ruptură de esofag, a cardiei, ulcer de compresiune
al esofagului cu risc de esofagită.
IV. Sondele intestinului subţire
- lungime de 120-300 cm;
- confecţionate din cauciuc sau material plastic,
- folosite pentru alimentaţie, decompresiune şi eliberarea lumenului intestinal;
tipuri: – sonda Miller-Abbott – cu lumen dublu, balonaş distal, lungime de 31 cm (12-18 ch);
sonda Eudel; etc.
V. Sonde vezicale – instalate în scop – diagnostic, terapeutic (tipuri – sonde pentru evacuare
simplă: Nelaton; Mercier)

SONDAJELE

GENERALITĂȚI:
Definiție: sondajul reprezintă introducerea unei sonde sau cateter de cauciuc sau material
plastic, prin căile naturale, într-o cavitate naturală a organismului.
Scop: a) explorator: - recoltarea produselor cavității sondate în vederea efectuării examenelor de
laborator
b) terapeutic - evacuarea conținutului cavității sondate
- introducerea unor medicamente
- hidratare
- alimentare
- spălarea cavității de substanțe toxice introduse accidental sau voit (suicid)
PRINCIPII DE RESPECTAT:
 instrumentele folosite să aibă suprafața netedă, pentru a nu leza mucoasele
 materialul din care sunt confecționate să fie rezistente pentru a nu se rupe
 vârful sondelor să fie bont pentru a nu produce leziuni ale canalelor sau conductelor prin care
sunt introduse și pentru a nu forma căi false
 respectarea regulilor de asepsie
 în cazul spălăturilor, cantitatea de lichid trebuie să fie întotdeauna mai mică decât
capacitatea organului spălat
 este interzisă introducerea lichidului de spălat sub presiune
 conținutul evacuat prin sondaje și spălături se inspectează și se notează în F O;

87
 I. TUBAJUL NAZOGASTRIC
Definiție: Sondajul gastric reprezintă introducerea unui tub de cauciuc - sonda Faucher - sau
polietilen - sonda Einhorn - prin faringe (nazo,oro) și esofag în stomac.
Scop: - explorator
- analizarea secretiei gastrice d.p.d.v.-biologic (studiul calitativ al sucului gastric – HCl)
- bacteriologic(cautarea bacilului Koch -B.K )
- diagnostic (suspiciune de sd. zollinger-ellison-t.s)
- terapeutic - evacuarea continutului gastric
- administrare de medicamente
- hidratare
- alimentare (nutriție enterală)
- spălătură gastrică pentru eliminarea toxicelor introduse accidental/ voit
Materiale necesare:
 de protecție: - două șorțuri (cauciuc, plastic)
- mușama și aleză
- prosoape, mănuși
 sterile: - sonda Faucher sau Einhorn,
- 2 seringi de 20 ml, sau seringă Guyon
- casoleta cu mănuși de cauciuc
- pense hemostatice,
- eprubete sau recipienti pentru recoltare
 nesterile: - tavă medicală sau cărucior
- stetoscop
- leucoplast
- tăviță renală,
- soluție pentru lubrefiere (aqua gel);
- prosoape, șervețele din hârtie
- pahar cu apă aromată sau ceai,
- recipiente de colectare: vas colector sau pungă colectoare.
 medicamentele de introdus

PREGATIREA PACIENTULUI
 psihică – explicați pacientului scopul și necesitatea tubajului;
- informați pacientului despre procedură și durată
- obtineți consimțământul și colaborarea (procedeul este neplăcut dar nedureros, se
efectuează fără anestezie deoarece cooperarea pacientului este importantă);
- asigurați intimitatea
 fizică - nemâncat în ultimele 12 ore, la nevoie după injectarea unei substanțe stimulante a
secreției acide (insulina, histamina, pentagastrina).
- poziția decubit dorsal, semișezând sau șezând pe un scaun cu spătar
- proteza dentară dacă există, se păstrează într-un pahar cu apă
- rugați pacientul să-și sufle nasul sau îl curățați dvs;
- alegeți nara cea mai funcțională punând pacientul să respire alternativ pe o nară și pe
cealaltă;

88
 - tratament antiscretor sau antiacid se oprește cu < 24 ore.
- pacientul trebuie să se abțină să fumeze timp de 24 ore înaintea examenului

EFECTUAREA TUBAJULUI
 alegeți și verificați materialele în functie de obiectivul stabilit;
 verificați recomandarea medicalã;
 identificați pacientul și transportați materialele în salon;
 instruiți pacientul cum să înghită
 așezați pacientul în poziția aleasă și-i plasați sub bărbie un prosop.
 spălați mâinile și îmbrăcați mănușile
 estimați lungimea necesară pentru ca sonda să ajungă în stomac procedând astfel:
- măsurați distanța dintre lobul urechii și vârful nasului și apoi de la vârful nasului până la
apendicele xifoid
- însemnați locul celor două măsurători cu benzi subțiri de leucoplast sau notați distanțele dacă
sonda este gradată
 lubrifiați sau umeziți vârful sondei pentru a asigura înaintarea, pentru a reduce fricțiunea și
iritațiile
 plasați o tăviță renală sub bărbia pacientului eventual să o mențină singur sau apelați la
ajutor
 introduceți sonda cu delicatețe prin nara selectată, posterior și în jos înaintând încet până
ajunge în faringe
 avansați cu sonda rugând pacientul să înghită până ajunge la primul semn;
 favorizați înghițirea sondei dând pacientului cantități mici de apă cu paiul (dacă este cazul)
 supravegheați starea pacientului deoarece pot apare: cianoză, tulburări respiratorii (sonda
a ajuns în trahee)
 rugați pacientul să înghită încet până la al doilea semn
 verificați prezența sondei în stomac
 fixați sonda pe nas cu leucoplast astfel încât să nu împiedice vederea și să nu preseze nasul
 fixați eventual partea liberă a sondei având grijă să lăsați o buclă (de la nas până la locul
fixării) care să-i permită pacientului mișcarea lejeră a capului
 așezați pacientul într-o poziție comodă
 clampați sonda sau aplicați un dop între două folosiri, atașați punga colectoare în funcție
de obiectivul tubajului
METODE DE VERIFICARE A PREZENȚEI SONDEI ÎN STOMAC:
 conectarea unei seringi la capătul liber al sondei și aspirarea conținutul stomacal
 conectarea unei seringi la capătul liber al sondei și introducerea a 30 cm 3 de aer ascultând
cu stetoscopul plasat pe epigastru, zgomotele produse de intrarea aerului în stomac
 introducerea capătului liber al sondei într-un pahar cu apă - Nu trebuie să iasă bule de
aer.
 verificarea radiologică dacă este cazul.
INGRIJIREA PACIENTULUI
 Observați faciesul și respirația pacientului
 Asigurați igiena orală cât timp se menține sonda
 Verificați permeabilitatea sondei

89
  În cazul hidratării sau nutriției închideți sonda între două administrări
 Asigurați-vă că pacientul stă într-o poziție adecvată și comodă
 După retragerea sondei ajutați pacientul să-și clătească gura cu apă de mai multe ori
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtați materialele folosite
 Curățați materialele refolosibile și depozitați-le corespunzător
NOTAREA PROCEDURII
 Data, ora efectuării/introducerii sondei, durata
 Toleranța pacientului la procedură
 Obiectivul procedurii și îndeplinirea acestuia
VARIANTE:
A) sondaj nazo-gastric:
- se face cu sonde mai subtiri
- sonda poate fi lăsata pe loc o perioadă mai lungă
- nu se efectuează în caz de patologie ORL (polipi, deviație de sept, hipertrofia cornetelor)
B) O formă particulară este introducerea sondei Blackmore în scop hemostatic (varice esofagiene
rupte)
REZULTATE AȘTEPTATE/DORITE:
 Pacientul este colaborant și demonstreazã înțelegerea informațiilor;
 Sonda este introdusă fără dificultate;
 Sonda este permeabilă;
 Pacientul nu acuză disconfort major .
CONTRAINDICAȚII:
 ingestia de produși caustici, spumante, hidrocarburi;
 utilizarea căii nazale în traumatismele faciale și cranio-cerebrale;
 menținerea în poziție a unei sonde gastrice introdusă doar în scop de lavaj gastric;
 flexia capului în traumatismul cervical.
ACCIDENTE, INCIDENTE:
 pacientul nu colaborează
 explicați-i cu răbdare importanța procedurii și la nevoie anuntați medicul
 greață, discomfort și vărsături:
 anestezia cu spray de xilină
 sfătuiți pacientul să respire profund pentru a combate greața
 sustineți tăvița renală, în caz de vomă
 sonda nu înaintează la nivelul orificiului nazal = obstrucție
 retrageți sonda și încercați din nou cu răbdare
 înfundarea sondei:
 se introduce ser fiziologic sau aer cu ajutorul seringii
 pătrunderea în laringe: apare tuse, congestia feței, cianoza
 se scoate sonda și se încearcă din nou, cu blândețe
 sindrom Mendelssohn: bronhopneumonie de aspirație
OBSERVAȚII!!!: La pacienții inconștienți la care se face sondajul gastric se urmarește:
respirația, culoarea feței. Verificarea poziției sondei se face prin introducerea capătului distal
într-un pahar cu apă (apariția bulelor arată pătrunderea în căile aeriene).

90
ÎNDEPĂRTAREA SONDEI
Obiectiv = îndepărtarea sondei folosite pentru tubajul nazogastric
 pregătirea materialelor necesare:
 tavă sau măsuță pentru materiale
 șervețele (prosop) de hârtie
 mănuși de unică folosință
 tăviță renală
 aleză, prosop, mușama pentru protecția lenjeriei (pacientului și patului)
 pahar cu apă
 efectuarea procedurii:
 verificați indicația medicului pentru retragerea sondei
 aduceți materialele lângă patul pacientului
 explicați procedura
 așezați pacientul în poziție șezândă sau șemișezândă
 puneți mușamaua și aleza pe pieptul pacientului
 spălați mâinile, îmbrăcați mănușile
 închideți sonda
 îndepărtați leucoplastul cu blândețe de pe nas
 instruiți pacientul să inspire și să rămână în apnee
 apucați sonda cu o mână, presați și retrageți încet cu o mișcare ușoară, până aproape de
faringe, apoi mai rapid
 ghidați sonda cu cealaltă mână folosind un prosop de hârtie și prinzând capătul sondei pe
măsură ce este retrasă
 rugați pacientul să respire normal
 oferiți pacientului un pahar cu apă pentru a-și clăti gura
 Îngrijirea pacientului
 Observați faciesul pacientului
 Asezați pacientul într-o poziție comodã
 Curățați nările și observați eventualele iritații
 Reorganizarea locului de muncă:
 Îndepărtați materialele folosite
 Măsurați (dacă este cazul) lichidul eliminat
 Îndepărtați mănușile, spălați mâinile

NOTAREA PROCEDURII
Notati: ora îndepărtării sondei și comportamentul pacientului, cantitatea, aspectul lichidului

REZULTATE AȘTEPTATE
 Îndepărtarea sondei a decurs fără incidente
 Pacientul exprimă stare de confort
REZULTATE NEDORITE/ CE FACEȚI?
Pacientul exprimă discomfort din următoarele cauze:
1. Sonda nu a fost închisă și pensată, conținutul s-a scurs în faringe
 Preveniți prin executarea corectă a extragerii;

91
 2. Prezintă iritații din cauza lezării mucoasei prin compresiune sau a asperităților vârfului
sondei
 Preveniți prin controlul repetat al aspectului mucoasei
 Folosiți sonde de dimensiuni corespunzătoare vârstei pacientului, scopului și
recomandării medicale

II. TUBAJUL DUODENAL

OBIECTIVELE PROCEDURII
 Introducerea unei sonde până în duoden (dincolo de pilor), pentru extragerea conținutului în
vederea unor teste de diagnostic;
 Drenarea căilor biliare;
 Introducerea unor lichide hidratante și nutritive, a unor medicamente;
 Aspirație continuă la bolnavii chirurgicali (ocluzii, subocluzii, operați, pentru decomprimarea
tubului digestiv)
 Verificarea permeabilității căilor biliare
 Localizarea unor procese patologice hepatobiliare prin separarea bilei veziculare de cea
hepatică din conținutul duodenal
 Analiza sucului pancreatic și dozarea enzimelor

 Pregătirea materialelor:
- tavă sau cărucior pentru materiale;
- sonde sterile Einhorn (sau Miller-Aboit);
- 2 seringi de 20 ml, seringa Guyon, perfuzoare;
- mănuși de cauciuc de unică folosință;
- pensa (clemă) pentru clamparea sondei;
- leucoplast
- mușama, aleză, prosop
- pernă cilindrică, sau un sul dintr-o pătură
- tăviță renală
- materiale în funcție de obiectiv: stativ cu eprubete, soluție de Sulfat de magneziu 33%,
hârtie de turnesol, medii de cultură, ulei de măsline, novocaină
- soluții pentru hidratare sau alimentare, medicamente, recipiente pentru colectarea
lichidului de aspirație sau pungi colectoare
- paravane pentru izolare
- pahar cu apă

 Pregătirea pacientului:
a) psihică:
- Explicați pacientului scopul și necesitatea tubajului;
- Obtineți consimțământul și colaborarea;
- Informați pacientul privind modul de desfășurare și durata
- Asigurați intimitatea

92
b) fizică
- Îndepărtați proteza dentară într-un pahar cu apă;
- Asigurați-vă de degajarea căii nazale (suflat nas, curățat)
- Alegeți nara cea mai funcțională punând pacientul să respire alternativ pe o nară și pe
cealaltă;
- Așezați pacientul în poziție șezândă/ semișezândă

EFECTUAREA SONDAJULUI DUODENAL:

 se procedează ca la sondajul gastric, până când sonda ajunge în stomac
 se așează pacientul în decubit lateral drept cu trunchiul ușor ridicat, capul mai jos,
coapsele flectate pe bazin
 se împinge ușor sonda spre pilor până la marcajul de 60 cm
 se continuă introducerea sondei cu răbdare și atenție concomitent cu înghițirea ei de
către pacient (1-2 cm/3-5min) când diviziunea 75 cm se află la arcada dentară, oliva
sondei a ajuns în duoden (după circa 60- 90 minute de la pătrunderea ei în stomac)
 verificarea poziției sondei
 introduceți capătul liber al sondei într-o eprubetă și observați dacă se scurge bila
de culoare galben aurie;
 dacă nu se scurge bila, se verifică dacă sonda a ajuns în duoden sau dacă s-a
încolăcit în stomac - se insuflă 60 ml aer prin sondă și apoi se aspiră după 1 minut;
 aspirarea unei cantități mai mici de 20 ml arată ca sonda este în duoden
 verificarea radiologică a poziției sondei
 continuați tubajul conform obiectivului urmărit
 fixați sonda dacă trebuie să rămână pe loc - (mențineți sonda pe durata recomandată de
medic)
 captarea bilei
 extragerea sondei
 îngrijirea pacientului postintervenție și curățenie
 evaluarea și notarea procedurii

CAPTAREA BILEI
 după 60-90 de minute de la pătrunderea sondei în stomac, la capătul liber al sondei apare bila
A, coledociană, de culoare galben-aurie, care se colectează într-o eprubetă
 se introduc 40 ml de soluție de sulfat de magneziu 33% sterilă, la temperatura camerei, pentru
a favoriza drenarea bilei veziculare, se pensează sonda
 după 15-20 de minute se deschide sonda și se colectează 30-40 ml de bilă vâscoasă de culoare
închisă-castanie – bila B, veziculară
 după evacuarea bilei B, se colectează bila clară care provine direct din ficat - bila C, hepatică

PREGĂTIREA PENTRU RETRAGEREA SONDEI :

- anunțarea pacientul asupra momentului de extragere a sondei
- insuflarea unei cantități mici de aer pentru a goli lumenul sondei și pensarea sondei
- coborârea extremității libere a sondei sub nivelul stomacului pentru a evita scurgerea
eventualelor resturi din lumen în faringe sau în cavitatea bucală

93
RETRAGEREA SONDEI ÎN 3 PAȘI
1. Rugați pacientul să inspire și să rămână în apnee, timp în care retrageți sonda până la
nivelul stomacului
2. Rugați din nou pacientul să inspire și procedați în continuare ca la retragerea sondei
nazogastrice
3. Oferiți pacientului un pahar cu apă pentru clătirea gurii
REZULTATE AȘTEPTATE
 Pacientul colaborează și demonstrează înțelegerea informațiilor
 Sonda este introdusă fără dificultate
 Obiectivul sondajului este îndeplinit
ACCIDENTE/INCIDENTE
 Pacientul nu colaborează
 Sonda nu înaintează la nivelul orificiului nazal
 Pătrunderea sondei în trahee
 Pacientul acuză disconfort, iritație, senzație de vomă, greață
 Sonda se încolăcește în stomac, nu trece de pilor
 Imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol funcțional (spasmul sfincterului Oddi) sau
anatomic

III. SONDAJUL VEZICAL la femeie

OBIECTIVELE PROCEDURII = Introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a facilita
scurgerea urinii în vederea:
 Obținerii unei mostre de urină pentru examene de laborator
 Evacuării conținutului vezicii când nu se produce spontan sau la bolnavii cu incotinență
 Spălăturii vezicale
 explorări endoscopice, în cazul unor intervenții chirurgicale (în special pe micul bazin)
 evacuarea produselor patologice (cheaguri sanguine, corpi străini)
 monitorizarea precisă a diurezei
INDICAȚII:
 retenția acută de urină
 intervenții chirurgicale în micul bazin, perineu, intervenții chirurgicale de durată
 după explorarea instrumentală a vezicii urinare și a căilor urinare (cistoscopie,
ureteroscopie)
 după manevre terapeutice (litotritie extracorporală)
 cateterizare cu bujii filiforme sau cistostomie temporara
 rupturi traumatice ale uretrei, pentru evitarea formării de căi false
 evacuarea produselor patologice (cheaguri sangvine, corpi străini)
 la bolnavii comatoși
 la pacienții la care este importantă monitorizarea balanței hidro-electrolitice.
 Pregătirea materialelor:
 tavă pentru materiale
 sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni

94
 tăviță renală
 mănuși sterile și mănuși de unică folosință
 șoluții dezinfectante, tampoane și comprese sterile
 seringi
 ser fiziologic sau apă sterilă
 soluții sterile pentru lubrifierea sondei
 pungi colectoare
 materiale pentru toaleta organelor genitale
 musama, traverse
 1 -2 recipiente sterile, 1 - 2 eprubete curate și uscate
 Pregătirea pacientei:
a) psihică: - informați pacienta cu privire la necesitatea sondajului
- obtineți consimțământul și colaborarea acesteia
b) fizică: - așezați pacienta în poziție ginecologică
- asigurați intimitatea pacientei prin izolare cu paravan
 EFECTUAREA PROCEDURII:
 Identificați pacienta
 Verificați recomandarea medicală
 Protejați patul cu aleză și mușama
 Îndepărtați perna și pliați pătura
 Lăsați accesibilă numai regiunea vulvară
 Spălați mâinile și îmbrăcați mănuși de unică folosință
 Efectuați toaleta regiunii vulvare cu apă și săpun sau dezinfectați organele genitale
folosind 6 tampoane:
- tampoanele 1 si 2 - pentru labiile mari
- tampoanele 3 si 4 - pentru labiile mici,
- tampoanele 5 si 6 - pentru meatul urinar
 Îndepărtați materialele folosite pentru toaletă și așezați-vă între coapsele pacientei
 Schimbați mănușile de unică folosință cu cele sterile
 Evidentiați meatul urinar
 Dezinfectați orificiul uretral de sus în jos, folosind 2-3 tampoane
 Prindeți sonda între degetele mediu și inelar ale mâinii dominante
 Lubrifiați în întregime cu ulei steril
 Orientați vârful sondei în sus, ținând-o ca pe un creion în timpul scrisului
 Introduceți sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm
 Continuați sondajul în funcție de scopul propus: evacuare, recoltare, spălătură
 ÎNGRIJIREA PACIENTEI
 Ajutați pacienta să se îmbrace
 Reașezați perna și înveliți pacienta
 Așezați pacienta în poziție comodă,
 Verificați dacă pacienta acuză disconfort
 REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Colectați deșeurile în recipiente speciale
 Îndepărtați mănușile

95
 Spălați și dezinfectați mâinile
 NOTAREA PROCEDURII
 Data, ora, scopul sondajului
 Numele persoanei care a efectuat procedura
 Aspectul și cantitatea urinii eliminate/colectate

EVALUARE- Rezultate așteptate/dorite:

 Pacienta exprimă stare de confort
 Sondajul s-a efectuat fără incidente

INCIDENTE/ACCIDENTE:
3. Sonda nu se poate introduce
 alegeți sonda mai subțire
 controlați dacă poziția sondei este corectă
 excludeți prezența unor malformații ale meatului urinar
4. Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor
 schimbați sonda
5. Pacienta acuză dureri, sângerează
 anuntați medicul
6. Înfundarea sondei cu sânge sau mucus
 desfundați sonda prin aspirare sau schimbați sonda

IV. SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT

OBIECTIVELE PROCEDURII = Introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a facilita
scurgerea urinii în vederea:
 obținerii unei mostre de urină pentru examene laborator
 evacuarea continuțului vezicii când aceasta nu se produce spontan sau în caz de
incontinență
 efectuării spălaturii vezicale
 Pregătirea materialelor:
 tavă pentru materiale
 sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni
 tăviță renală
 mănuși sterile și mănuși de unică folosință
 soluții dezinfectante, tampoane și comprese sterile
 seringi
 ser fiziologic sau apă sterilă
 soluții sterile pentru lubrifierea sondei
 pungi colectoare
 materiale pentru toaleta organelor genitale
 mușama, traverse
 1-2 eprubete sterile, 1-2 eprubete curate și uscate

96
 Pregătirea pacientului:
a) psihică:
- Informați pacientul cu privire la necesitatea sondajului
- Obtineți consimțământul și colaborarea pacientului
- Asigurați intimitatea cu ajutorul unui paravan
b) fizică:
- Identificați pacientul
- Așezați pacientul în decubit dorsal, cu picioarele întinse și ușor depărtate, cu o pernă tare
sub bazin

TEHNICA SONDAJULUI:
 verificați recomandarea medicală
 protejați patul cu aleză și mușama
 spălați mâinile, îmbrăcați mănuși (de unică folosință)
 efectuați toaleta glandului cu apă și săpun
 dezinfectați glandul și meatul urinar folosind 3 tampoane, cu ser fiziologic și soluție antisepticã
 folosiți al patrulea tampon pentru a dezinfecta încă o dată numai meatul urinar
 îndepărtați materialele folosite pentru toaletă
 schimbați mănușile cu unele sterile
 evidențiați meatul urinar
 prindeți sonda cu mâna dominantă și lubrifiați în întregime cu ulei de parafină steril
 prindeți extremitatea liberă a sondei între degetul mic și inelar
 introduceți sonda în uretră la o adâncime de 10-15 cm, ținând, cu cealaltă mână, penisul cât
mai bine întins
 continuați sondajul în funcție de scopul propus: evacuare, recoltare, spălătură
 recalotați prepuțul la sfârșitul procedurii
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Ajutați pacientul să se îmbrace
 Așezați pacientul în poziție comodă
 Verificați dacă pacientul acuză disconfort
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCÃ
 Colectați deșeurile în recipiente speciale
 Îndepărtați mănușile
 Spălați și dezinfectați mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notati:
 Data, ora, scopul sondajului
 Numele persoanei care a efectuat procedura
 Aspectul și cantitatea urinii eliminate / colectate

EVALUAREA EFICACITĂȚII PROCEDURII

Rezultate așteptate/dorite:
 Pacientul exprimă stare de confort

97
 Sondajul s-a efectuat fără incidente
ACCIDENTE/INCIDENTE
1. sonda nu se poate introduce
 alegeți o sondă mai subțire
 controlați dacă poziția sondei este corectă
 excludeți eventualele malformații/stricturi ale meatului urinar
2. desterilizarea sondei în timpul manevrelor
3. pacientul acuză dureri, sângerează
 anuntați medicul
4. desfundarea sondei înfundate cu secreții prin aspirație

TIPURI DE SONDE:
a) FOLEY: simple (2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical prezintă:
- un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare
- un canal pentru umflarea balonașului pentru prevenirea ieșirii sondei (cu volume
diferite de la 5 la 30 ml)
- +/- canal suplimentar pentru lavaj vezical
b) NELATON: nu au balonas de fixare
- sunt mai rigide
- folosite pentru sondajul de scurtă durată sau în cazurile în care nu se reușește
cateterizarea cu sonde Foley (ex: adenom de prostată)
c) SONDE CU MANDREN
- au în componență un mandren metalic
- pot crea căi false
- folosite mai rar

98
 SCOP
SONDAJUL GASTRIC • explorator:
Sondajul sau tubajul - recoltarea conţinutului
gastric reprezintă stomacal
introducerea unui tub - pentru studierea funcţiei
de cauciuc – sonda evacuatoare a stomacului;
gastrică Faucher sau • terapeutic:
Einhorn prin faringe şi - evacuarea conţinutului toxic;
esofag în stomac. - curăţirea mucoasei de
exsudate şi substanţe străine
depuse;
- hidratarea şi alimentarea
pacientului
- introducerea substanțelor
medicamentoase.
PREGATIRI/ incidente
- materiale de protecţie: şorţuri
din cauciuc sau din material
plastic; muşama şi aleză;
-sonda Faucher sau Einhorn;
- 2 seringi de 20 ml;
- casoletă cu mănuşi de cauciuc;
- eprubete;
- tăviţă renală;
- recipient pentru colectare
- medicamente.
- tavã medicalã sau cãrucior
- stetoscop
- leucoplast
- tăviță renală
- Soluție pentru lubrefiere (aqua
gel);
- Prosoape, servețele din hârtie
- pahar cu apă aromata sau ceai.
99
EXECUȚIE
PREGĂTIREA PACIENTULUI
PSIHICĂ – explicați pacientului scopul și necesitatea tubajului;
- informați pacientul despre procedură și durată
- obtineți consimțământul și colaborarea (procedeul este
neplăcut dar nedureros, se efectuează fără anestezie deoarece
cooperarea pacientului este importantă) ;
- asigurați intimitatea
FIZICĂ - nemâncat în ultimele 12 ore,la nevoie după injectarea unei
substanțe stimulante a secreției acide (insulină, histamina,
pentagastrina).
- poziția decubit dorsal ,semișezând sau șezând pe un scaun cu
spătar
- proteza dentară dacă există, se păstrează într-un pahar cu apă;
- Rugați pacientul să-și sufle nasul sau îl curățați dvs;
- Alegeți nara cea mai funcțională punând pacientul să respire
alternativ pe o nară și pe cealaltă;
- tratamentul antiscretor sau antiacid se oprește cu < 24 ore.
- pacientul trebuie să se abțină sa fumeze timp de 24 ore înaintea
examenului
Asistenta:
 se spală cu apă şi săpun, îmbracă şorțul de cauciuc, işi pune
mănuşile sterile;
 umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi
esofag;
 se aşează în dreapta bolnavului şi îi fixează capul cu mâna
stangă
 prinde cu mâna dreaptă extremitatea rotunjită a sondei ca pe
un creion;
 cere pacientului să deschidă larg gura, să respire adânc şi
introduce capătul sondei până la peretele posterior al
faringelui, cât mai aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul
să înghită;
 introduce sonda în esofag şi este împinsă uşor spre stomac (40-
 50 cm);
 verifică prezenta sondei în stomac prin aspirarea conţinutului
stomacului cu seringa şi o fixează
 aşează la extremitatea liberă a sondei balonul Erlenmeyer sau
aspiră sucul gastric cu seringa;
 extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, cu prudență, după
comprimarea ei cu o pensă hemostatică pentru a împiedica
scurgerea conţinutului în faringe (de unde ar putea fi aspirat de
pacient);
 goleşte conţinutul sondei in vasul colector
Accidente
- greaţă şi vărsături
- tuse, hiperemia feţei, apoi cianoză → se îndepărtează sonda;
- bronhopneumonii de aspiraţie.

SONDAJUL • explorator – recoltarea bilei Generalităţi: Idem tubaj gastric

DUODENAL • terapeutic - se pot localiza procesele
- drenarea căilor biliare patologice hepatobiliare,
- hidratare, nutriție - analiza sucului pancreatic
- administrare urmăreşte dozarea fermenţilor din
medicamente; conţinutul lui;
- aspirație continuă la - recoltarea sucului pancreatic se
bolnavii chirurgicali (ocluzii, face prin tubajul duodenal.
subocluzii, operați ,pentru
decomprimarea tubului Pregătiri: Vezi sondajul gastric.
digestiv)
- verificarea permeabilității Pacient: pregătire psihică şi fizică.
căilor biliare
- localizarea unor procese
patologice hepatobiliare prin
separarea bilei veziculare de
cea hepatică din continutul
duodenal.

100
INTRODUCEREA Realizarea hemostazei în HDS, • materiale sterile : Execuţie:
SONDEI BLAKEMORE varice esofagiene -sonda Blakemore cu dublu - se introduce sonda endonazal
balonaş; - se umflă balonaşul gastric cu 200-250 ml aer;
- sondă gastrică - se trage sonda astfel ca balonaşul să fie în dreptul joncţiunii eso-
- laringoscop cardiale;
- seringi de 20 ml; - se fixează la orificiul nazal printr-un sistem de prindere (guleraş);
- pense hemostatice; - se umflă balonaşul esofagian 60-80 ml aer;
- comprese; - se aspiră conţinutul sondei;
 nesterile ; - se ataşează sonda la punga colectoare care va fi situată decliv
- aparat de aspiraţie, vas collector (sifonaj);
- medicamente – soluţie - se verifică permanent presiunea din balonaşe (50 – 60 mmHg)
novocaină; cocaină pentru - se supraveghează fixarea, permeabilitatea sondei, TA şi pulsul;
anestezie;
- substanţă lubrifiantă.
SONDAJUL VEZICAL LA • explorator: • materiale: Execuţie:
FEMEI - recoltarea urinii pentru - muşama şi mănuşi sterile - sondajul se efectuează în condiţii asepsie
Prin sondaj vezical se examen de laborator; - două sonde lungi de aproximativ - se evidenţiază meatul urinar;
înţelege introducerea - depistarea unor modificări 15 cm cu vârful uşor îndoit, - se dezinfectează cu oxicianură de mercur orificiul uretral de sus
unui instrument patologice ale uretrei şi vezicii complet rotunjit având una-două în jos în direcţia anusului;
tubular (sondă sau urinare; orificii laterale aproape de vârf; - se lubrifiază sonda cu ulei steril;
cateter) prin uretră în • terapeutic: - 1-2 eprubete pentru urocltură pe - orientată cu vârful în sus, sonda se introduce în uretră 4-5 cm;
vezica urinară, - evacuarea conţinutului (când medii de cultură; - paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâtă
realizând astfel o aceasta nu se face spontan); - medicamente (ulei de parafină printr-o mişcare în formă de arc pentru a-i uşura trecerea în
comunicaţie - executarea unor procedee steril şi oxicianură de mercur vezică;
instrumentală între terapeutice prin sondă. • pacienta – se pregăteşte fizic şi - primele picături se lasă să se scurgă în tăviţa renală, apoi în
interiorul vezici şi psihic recipientele pregătite în funcţie de scop sau într-un recipient de
mediul extern. colectare;
- extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern.
Îngrijirea ulterioară a pacientei:
- se efectuează toaleta regiunii vulvare;
- se imbracă şi se aşează comod în pat;
- se va supraveghea în continuare,
- se notează în FO.

101
SONDAJUL VEZICAL LA
BĂRBAT
SONDAJUL TRAHEO- • explorator:
BRONŞIC - în caz de bronhografii ţintite
pentru obţinerea îmaginii
Prin sondaj traheo- arborizaţiilor bronşice dintr-un
bronşic se înţelege lob sau dintr-un segment
introducerea unei pulmonar
sonde de cauciuc prin (substanţa radioopacă se
cavitatea bucală şi introduce direct prin sondă în
laringe în trahee şi ramura bronşică respectivă)
bronhii (sondaj
Metras). • terapeutic:
- pentru extragerea
exsudatelor din căile
respiratorii, conţinutului
abceselor
- pentru mobilizarea dopurilor
de secreţie intrabronşice ;
- pentru tratamentul local al
Pregătiri: idem ca la sondajul - se aşează pacientul in decubit dorsal cu picioarele intinse şi uşor
vezical la femei depărtate;
- se face toaleta organelor genitale;
Complicaţii: - sub bazin se aşează o pernă tare, muşamaua şi aleza;
• imediate: - se aşează tăviţa renală intre coapse
- lezarea traumatică a mucoasei Asistenta - îmbracă mănuşi de cauciuc;
uretrale - alege sonda şi o lubrifiază;
- crearea unei căi false prin - dezinfectează meatul urinar cu ser fiziologic şi oxicianură de
forţarea sondei; mercur;
- astuparea sondei in cursul - între degetele inelar şi mic ale mâinii drepte prinde extremitatea
evacuării vezicii liberă a sondei şi cu ajutorul unei pense sterile se apucă sonda;
• tardive - se introduce vârful sondei în meat şi se împinge uşor cu pensa, în
- infecţioase timp ce cu mâna stângă intinde penisul cât mai bine, pentru ca să
dispară cutele transversale ale mucoasei uretrale.
Pregătire: Medicul:
- materiale de protecţie: - se spală pe mâini, se dezinfectează, îmbracă mănuşi sterile şi
prosoape, măşti de tifon; masca de tifon;
- sterile: sondă Metras, spatulă - execută anestezia;
linguală, oglindă laringiană,
- alege sonda corespunzătoare lobului în care vrea să pătrundă;
comprese de tifon, instrumente
pentru anestezia laringelui, - sub controlul laringoscopului introduce sonda până în regiunea
seringi, subglotică;
 nesterile: tăviţă renală, sursă de - retrage mandrenul şi o împinge mai departe sub control
lumină; radioscopic spre locul leziunii;
 Medicație (adrenalină, cafeină, - injectează substanţa de contrast cu presiune moderată
plegomazin, cocaine, - extrage sonda;
fenobarbital);
- face examenul radiologic;
Asistenta:
Pacientul va fi pregătit fizic
- ţine capul bolnavului asigurând poziţia;
(dimineaţa pe nemancate şi sedat)
- susţine limba pacientului în afară;
şi psihic.
- aşează bolnavul în decubit dorsal, puţin înclinat spre partea care
trebuie injectată;
Complicaţii
- schimbă poziţia pacientului (decubit lateral stâng-drept, decubit
• imediate:
102
proceselor pulmonare - tuse: se intrerupe sondajul şi se ventral, poziție Trendelenburg)
supurative (bronşiectazie, completează anestezia; - îngrijeşte ulterior pacientul
abces pulmonar). - intoxicaţia cu cocaină
manifestată prin dispnee,
palpitaţii, transpiraţii reci,
fenomene de colaps, după
utilizarea unei cantităţi mari de
cocaină;
• tardive:
- suprainfecţii

103
 SPĂLĂTURILE ȘI CLISMA

I. SPĂLĂTURA VEZICALÃ
OBIECTIVELE PROCEDURII:
 Introducerea printr-o sondă a unei soluții medicamentoase în vezica urinară
 pentru îndepărtarea exudatelor patologice
 pentru pregătirea în vederea unor explorări (cistoscopic, pielografie);
 Profilaxia și tratamentul complicațiilor în cazul sondei á demeure.
TEHNICA
PREGĂTIREA MATERIALELOR
• 1 l solutie pentru spălătură: Rivanol 0,1-2%, nitrat de Ag 1-4%
• Seringa Guyon
• materialele pentru sondajul vezical;
PREGĂTIREA PACIENTULUI se face ca la sondajul vezical
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Se efectuează sondajul vezical evacuator
 Se adaptează la sondă seringa Guyon
 Se introduce 80- 100ml soluție încălzită la 37° cu o presiune moderatã
 Se detașează seringa
 Se lasă lichidul să se scurgă
 Operația se repetă până când lichidul eliminat este limpede
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
• La fel ca la sondajul vezical
• Se închide sonda Foley sau se adaptează o punga colectoare
NOTAREA PROCEDURII
• Data, ora, soluția folositã, aspectul lichidului;
• Comportamentul pacientului în timpul procedurii;

EVALUAREA PROCEDURII:
REZULTATE AȘTEPTATE/DORITE:
• Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză dureri;
Nu sunt semne de infectie urinară,urina este limpede

REZULTATE NEDORITE - ACCIDENTE/INCIDENTE :

1. Înfundarea sondei cu exudate sau cheaguri de sânge
 Insuflați aer sau câtiva ml soluție dezinfectantã
2. Lezarea uretrei și posibilă infecție
 Observați aspectul meatului urinar si aspectul urinii
 Măsurați temperatura corpului
 Anuntați medicul dacă constatați vreun semn de infecție
 Recoltați o probă de urină pentru a fi examinată la laborator

104
 II. SPĂLĂTURA VAGINALÃ
OBIECTIVELE PROCEDURII
 Curățirea regiunii de secreții
 Îndepărtarea mirosului
 Prevenirea iritației și escoriației
 Prevenirea infecției
 Promovarea confortului.
 Pregătirea materialelor:
 canula vaginală cu duza perforată
 soluție la temperatura corpului în cantitatea și tipul recomandat de medic
 irigator curat
 pensă
 gel pentru lubrifiere
 tub de cauciuc cu pensă sau tub din material plastic cu clemă
 tampoane de vată
 stativ pentru suspendarea irigatorului
 aleză, mușama
 pled
 mănuși sterile

 Pregătirea pacientei:
a) psihică: - Instruirea pacientei
 se explică procedura și motivele recomandării
 să stea linistită și relaxată,
 să comunice eventualele senzații neplăcute
- Obțineți consimțământul
b) fizică:
- Asigurați intimitatea
- Instruiți pacienta să-și golească vezica sau efectuați sondajul vezical
- Asigurați poziția ginecologicã

 Efectuarea procedurii:
 identificarea pacientei și verificarea recomandării medicale;
 asamblați echipamentul și verificați temperatura lichidului;
 explicați desfășurarea procedurii;
 verificați dacă pacienta și-a golit vezica;
 așezați pacienta pe masa ginecologică;
 înveliți pacienta cu un pled și așezați mușamaua și aleza sub pacientă;
 spălați mâinile;
 clampați tubul și puneți în irigator soluția la temperatura corpului;
 declampati tubul, evacuati aerul si reclampati;
 îmbrăcați mănuși sterile;
 spălați perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă, antero-posterior, folosind
tamponul o singură dată;

105
  lubrifiați canula cu gel sau vaselină;
 agăugați irigatorul în stativ la o înălțime de 50-70 cm de la simfiza pubiană
 îndepărtați cu o mâna labiile, iar cu cealaltă se introduce canula în vagin;
 introduceti 8 -10 cm (la 10 -11cm se atinge fundul de sac vaginal);
 îndepărtați pensa și permiteți soluției să curgă sub forta gravitației; rotiți cu blândețe
canula în timpul irigației;
 clampați tubul înainte de terminarea lichidului și îndepărtați canula cu grijă;
 pacienta rămâne pe masă până la eliminarea lichidului în totalitate;
 spălați regiunea vulvarã cu apă și săpun și uscați bine cu un prosop, examinați aria
perineală;
 examinați aspectul lichidului - dacă lichidul conține mucus, puroi sau sânge anunțați
medicul
 îndepărtați mănușile.

ÎNGRIJIREA PACIENTEI
 Conduceți pacienta la pat și așezați-o într-o poziție confortabilă
 Verificați dacă pacienta are dureri
 Instruiți pacienta cum să-și facă singură spălătura dacă este nevoie

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

 Dezasamblați materialele
 Spălați materialele folosite și așezați-le în dulap
 Spălați mâinile

EVALUAREA EFICACITĂȚII PROCEDURII

Rezultate așteptate/dorite:
• Spălătura s-a desfășurat fără incidente, pacienta se simte bine
• Pacienta este cooperantă și demonstrează înțelegerea informațiilor primite
• Pacienta este capabilă să-și efectueze spălătura
Rezultate nedorite /incidente /accidente:
 Pacienta acuză senzații neplăcute, durere:
 Verificați: temperatura soluției, presiunea și viteza de scurgere
 Verificați dacă pacienta și-a golit vezica
 Scădeți presiunea prin coborârea irigatorului sub 50cm

III. CLISMA EVACUATORIE

OBIECTIVELE PROCEDURII:
 Introducerea prin anus în rect si colon a unor lichide pentru îndepărtarea materiilor fecale
(scop evacuator)
 Pregătirea materialelor:
 masă de tratament sau tavă
 irigator, tub de cauciuc cu diametrul de 10 mm și lungimea de 1,5 -2m
 canulă rectală

106
  tăviță renală
 mușama, traversă
 învelitoare de flanelă sau cearseaf
 substanță lubrefiantã
 casoletă cu comprese sterile
 material pentru toaleta perineală
 ploscă (bazinet)
 stativ pentru irigator
 apă caldă 35 - 37°C (500-1000 ml - adulți, 250 ml - adolescenți si 150 ml - copii)
 sare (1 linguriță/1 l apă) / ulei (4 linguri/1 l app) / glicerină (40 g/500 ml apă) / săpun (1
linguriță rasă/1 l apă)

 Pregătirea pacientului:
a) psihică:
 explicați pacientului procedura, solicitându-i colaborarea
 explicați scopul procedurii, efectele așteptate, dar și eventualele efecte nedorite
 obtineți consimțământul informat
b) fizică:
 asigurați intimitatea pacientului (paravan)
 dezbrăcați partea inferioară a corpului pacientului
 poziționați pacientul în: decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins și membrul
inferior drept flectat (în pozitie SIMS), cu anusul expus sau în decubit dorsal cu membrele
inferioare flectate (în functie de starea și confortul pacientului)
 așezați mușamaua și aleza sub bazinul pacientului
 așezați bazinetul sub regiunea sacrală și acoperiți pacientul cu o învelitoare

 Efectuarea procedurii:
 verificați prescripția
 spălati-vă pe mâini cu apă și săpun
 îmbrăcați mănușile de unică folosință
 poziționați irigatorul pe stativ la o înălțime de 45 cm deasupra nivelului anusului
pacientului;
 eliminați aerul din tubul irigatorului după care închideți circuitul;
 lubrifiați canula rectală pe o lungime de 5-7 cm (setul de unică folosință pentru clismă
poate avea canula prelubrifiată) cu mâna stângă se îndepărtează fesele pacientului, iar cu
mâna dreaptă se introduce canula 7-10 cm prin anus în rect, cu vârful îndreptat înainte,
prin mișcări de rotație, până învingeți rezistența sfincterului anal
 dacă rezistența se menține și după trecerea de anus, eliberați o cantitate mică din soluția
pentru clismă, retrageți puțin canula și apoi continuați introducerea, rugând pacientul să
respire adânc de câteva ori – nu forțați introducerea canulei!
 îndreptați vârful canulei în axul ampulei rectale
 deschideți circuitul și introduceți soluția încet, în 5 – 10 minute, comunicând permanent
cu pacientul

107
  înainte de terminarea soluției pensați tubul, extrageți canula rectală și așezați-o în tăvița
renală
 explicați-i pacientului că trebuie să rețină soluția timp de 10-15 minute
 mobilizați pacientul în decubit lateral drept câteva minute și apoi în decubit dorsal pentru
a facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare
 dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă – atenționați pacientul să nu tragă
apa înainte de a vă chema pentru a vedea rezultatul clismei!
 dacă pacientul este imobilizat, captarea scaunului se face la pat, în bazinet;
 înlăturați mănușile și aruncați-le în recipientul special destinat
 spălați-vă pe mâini

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 asigurați starea de igienă a zonei anale;
 la pacienții imobilizați se face toaleta zonei folosind un alt bazinet;
 verificați aspectul, culoarea și cantitatea materiilor fecale eliminate;

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

 îndepărtați paravanul și aerisiți salonul
 îndepărtați materialele utilizate
 materialele refolosibile se curăță și se depozitează corect
 se golește și se curăță plosca
 spălați mâinile cu apă și săpun

NOTAREA PROCEDURII
Se notează în F.O.:
- efectuarea clismei
- cantitatea, aspectul, culoarea materiilor fecale
- aspectele patologice: puroi, mucus, sânge, culoare
- comportamentul pacientului pe durata procedurii

EVALUAREA PROCEDURII:
Rezultate asteptate/ dorite:
 pacientul exprimă confort
 conținutul intestinal gros este eliminat
 materiile fecale au aspect normal
Rezultate nedorite /accidente/ incidente:
3. Canula întâmpină rezistență după pătrunderea în anus
 nu forțați introducerea canulei
 retrageți ușor, lăsați să curgă o cantitate mică de apă
 continuați introducerea cu mișcări ușoare de rotație
2. Pacientul acuză dureri, crampe, senzație puternică de defecație
 presiunea sau viteza de introducere a lichidului este mare
 opriți introducerea lichidului, coborâți irigatorul sau reglați presiunea

108
 SPĂLĂTURI

1. Definiție – spălătura reprezintă metoda prin care, într-un organ cavitar sau într-o regiune
cavitară, se realizează, în primul timp introducerea din exterior a unei cantități de lichid urmată,
în al doilea timp, de evacuarea în exterior a lichidului și a materialului biologic dizolvat sau preluat
mecanic de către acesta.
Spălătura este o metodă care nu se poate realiza decât secundar unui sondaj.
2. Clasificarea spălăturilor:
• Spălătura auriculară (a c. a. e.) • Spălătura intestinală (clisma)
• Spălătura oculară (conjunctivală) • Spălătura vezicală
• Spălătura buco-faringiană • Spălătura vaginală
• Spălătura esofagiană • Spălătura nazală
• Spălătura gastrică • Spălătura pleurală
3. Obiective/ Scop:
- Terapeutice
- Diagnostice

I. SPĂLĂTURA AURICULARĂ (a conductului auditiv extern)

Scop terapeutic, indicații: NUMAI LA INDICAȚIA MEDICULUI
- îndepărtarea dopurilor de cerumen și a corpilor străini pătrunși accidental sau voluntar (la
persoane fără discernãmânt) în CAE
- uneori, în otita medie supurată cu membrană timpanică perforată.
Contraindicații:
o Membrana timpanică perforată
o Patologie acută a membranei timpanice și a elementelor CAE (otite acute externe, infecții
tegumentare ale vestibulului, furuncule, etc)
Materiale necesare :
 materiale de protecție
 seringa Guyon
 lichid de spălătură la temperatura corpului
 substanțe pentru dizolvarea dopului de cerumen, sau pentru favorizarea extragerii corpilor
străini
 tavița renală, comprese sterile
Tehnica:
 se pregătesc materialele necesare
 se așează pacientul în poziție șezândă, pe scaun și se protejează cu o mușama
 se verifică temperatura soluției (37 °C) și se aspiră în seringa Guyon
 pacientul deschide gura, se trage pavilionul urechii înapoi și în sus (pentru a deschide canalul
auditiv)
 se introduce amboul seringii în conductul auditiv atât cât se vede cu ochiul liber
 se injectează lichidul spre peretele postero-superior fără presiune (sindrom vestibular, perforație)
 se așteaptă evacuarea.
 se repetă tehnica până se elimină corpul strain sau lichidul de spălătură este curat (de 5,6...
10 ori)

109
 nu insistăm dacă pacientul amețește → îl trimitem acasă să-și înmoaie dopul.

II. SPĂLĂTURA OCULARĂ

Scop terapeutic: - afecțiuni inflamatorii
- secreții conjunctivale
- corpi străini
Materiale necesare:
 recipient picurător (seringă cu ac rupt)
 comprese sterile,
 tăvița renală
 soluție pentru spălătură – soluție de ser fiziologic, soluție acid boric, soluție de Vit A,
lacrimi artificiale, unguent oftalmic
 materiale de protecție, mănuși de unică folosință
Tehnica:
 pacientul în decubit cu capul ușor întors spre ochiul care va fi spălat primul
 se ridică pleoapa de sus pentru spălătură
 se îndepartează secrețiile sau crustele aderente de gene/pleoape prin ștergere ușoară de la
comisura externă spre cea internă folosind un tampon steril îmbibat în ser fiziologic
 se repetă procedura și pentru celălalt ochi înclinând ușor capul
 se instilează lacrimi artificiale sau unguent oftalmic – pe pleoapa de jos sau de sus
 rugați pacientul să închidă ochii și apoi aplicați soluția de Vit A pe pleoape,
 pentru a menține ochii umeziți, aplicați un pansament steril îmbibat în ser fiziologic și fixați cu
bandă adezivă; pansamentul se va schimba frecvent.

III. SPĂLĂTURA GASTRICĂ

Scop terapeutic:
o golirea continuțului gastric și curățarea mucoasei gastrice de elemente patologice
restante la acest nivel;
o în ingestii accidentale sau voluntare de substanțe toxice (diluare + neutralizare +
evacuare)
o în staze gastrice prelungite însoțite sau nu de dilatație gastrică și procese fermentative
(stenoze pilorice);
o în pregătirea preoperatorie - în intervenții pe stomac sau în cazul unei anestezii generale
la un pacient cu conținut gastric abundent
o în perioada postoperatorie, la pacienții cu intervenții laborioase, la care apare ileusul
dinamic și vărsăturile sau în dilatații gastrice acute postoperatorii.
Scop diagnostic:
o obținerea unor produse patologice din stomac, în cazul:
 analizei biochimice a unei substanțe ingerate accidental, voluntar sau în cursul unui
act criminal
 unor infecții specifice (bacilii Koch din TBC)

110
Contraindicații:
1. peretele gastric subminat patologic se poate fisura în cursul manoperei:
 Ulcere sau cancere gastrice cu suspiciune de perforație
 Interval mai mare de 2-3 ore de la ingestia de substanțe chimice caustice.
2. compresiunea realizată la nivelul cavității toracice de către stomacul dilatat conduce la
complicații de vecinătate pentru pacienții:
- cu tuberculoză pulmonară avansată sau în evoluție
- cu insuficiență respiratorie de diverse cauze
- cu insuficiență cardiacă decompensată
- cu anevrisme de vase mari
Materiale necesare : TUBAJ
Tehnica: TUBAJ
Spălătura propriu-zisă:
 se aspiră continuțul gastric cu o seringă,
 se atașează pâlnia la capătul extern al sondei, se umple pâlnia cu soluție de spălătură,
ridicând-o deasupra nivelului capului pacientului și când din lichid mai rămâne în pâlnie doar
1-2 cm, se coboară mai jos de nivelul epigastrului, golind conținutul în recipientul de colectare
 dacă se folosește o sondă cu calibrul mic se introduce soluția cu seringa
 se repetă până când soluția rezultată este curată
 se pensează capătul extern cu o pensă hemostatică
 se extrage sonda cu blândețe, dar rapid
 se păstrează lichidul rezultat pentru analize diverse
 se îndepărtează materialele de protecție, se șterge regiunea periorală.

IV. SPĂLĂTURA VEZICALĂ

Scop terapeutic:
o introducerea unor substanțe dezinfectante, antibiotice, hemostatice sau antalgice;
o evacuarea postoperatorie a cheagurilor restante
Scop diagnostic:
o analizarea lichidului evacuat în caz de tumori, hemoragii ale aparatului urinar sau alte
entități patologice;
o clarificarea conținutului vezical opac din hemoragii masive (sânge sau cheaguri), infecții
(puroi), tumori (țesut tumoral necrozat), anterior unor proceduri diagnostice sau
terapeutice endoscopice.
Contraindicații:
1. contraindicații ale sondajului premergător spălăturii:
 Patologie uretrală acută
 Sechele cicatriceale după patologie uretrală cronică.
2. contraindicații ale spălăturii propriu-zise:
 Sechele cicatriceale ale vezicii urinare (TBC, intervenții chirurgicale recente);
 Patologie vezicală tumorală malignă avansată.
Materiale necesare: - sondaj
Tehnica: sondaj

111
 DEFINIȚIE SCOP PREGĂTIRI EXECUȚIE
SPĂLĂTURA = introducerea unui • terapeutic - materiale de protecţie (prosoape, - participă două asistente: una supraveghează
OCULARĂ lichid in sacul - în procese inflamatorii măşti de tifon); pacientul şi una efectuează tehnica
conjunctival ale conjunctivei; - sterile: comprese, tampoane de - se spală pe mâini; se dezinfectează;
- în prezenta unor vată, picurător. - verifică temperatura lichidului de spălătură:
secreţii conjunctivale 37°C
abundente; - aşează pe cele două pleoape câte o compresă
- pentru îndepărtarea îmbibată în soluţia antiseptică de spălare;
corpilor străini; - deschide fanta palpebrală cu degetele şi toarnă
încet lichidul în sacul conjunctival, evitând
corneea;
- solicită pacientul să rotească ochiul în toate
direcţiile;
- repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa
corpilor străini în lichidul de spălătură;
SPĂLĂTURA spălarea • terapeutic Materiale necesare : - se va explica procedura pacientului
AURICULARĂ conductului auditiv - îndepărtarea - seringă de irigare a urechii (cu - se va asigura intimitatea
extern prin secreţiilor (puroi, dop); rezervor din cauciuc) - se vor spăla mâinile şi se vor pune mănuşi
introducerea unui - îndepărtarea corpilor - irigator, bazin mare, tăvița renală - se va examina cu otoscopul CAE care urmează
curent de lichid. străini; - tampoane mari şi prosop să fie irigat
- tratamentul otitelor - vas de colectare a lichidului irigator - pacientul - șezând, se va poziţiona capul puţin
cronice; - vată sau aplicatoare cu capăt de înainte şi întors înspre partea afectată.
vată Dacă nu poate sta în poziţia şezând, va putea să
- comprese, mănuşi stea întins în decubit lateral (pe partea
- se va alege seringa potrivită şi se va neafectată) cu capul uşor întors spre partea
obţine un irigator afectată.
- se vor evita schimbările extreme de - în poziţia şezând, se va pune prosopul sau
temperatură pentru că acestea pot câmpul pe umerii săi şi pe partea de sus a
afecta fluidele urechii interne braţului de pe partea cu urechea afectată.
producând greaţă şi ameţeală - daca stă întins, se va acoperi perna şi zona de
- se va verifica temperatura soluţiei sub urechea afectată.
picurând câteva picături pe partea - se va cere pacientului să ţină vasul de colectare
internă a încheieturii mâinii aproape de cap, sub urechea afectată
- se va verifica echipamentul să nu fie - se va îndrepta canalul auditiv apoi se va
deteriorat introduce seringa şi se va începe evacuarea

112
 soluţiei în ureche
- după golirea seringii se va verifica lichidul ieşit
din ureche în urma irigării.
- se va reumple seringa şi se va continua irigarea
până când lichidul ieşit din ureche în urma irigării
este curat, dar nu mai mult de 500 ml de soluţie
- se va examina canalul urechii cu otoscopul
- se va şterge urechea şi gâtul pacientului
- se va îndepărta prosopul şi se va ajuta pacientul
să se întindă pe partea urechii afectate apoi se
va pune o compresă sub urechea sa pentru a
absorbi reziduurile şi urmele de soluţie
SPĂLĂTURA evacuarea Indicaţii Contraindicaţii Idem ca la sondaj
GASTRICĂ conţinutului - intoxicaţii alimentare - intoxicaţii cu substanţe caustice; - se ridică pâlnia deasupra capului pacientului;
stomacal şi sau cu substanţe toxice; - hepatite cronice; - înainte ca ea să se golească complet, se
curăţirea - stază gastrică +procese - varice esofagiene; coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului în
mucoasei de fermentative; - îmbolnăviri cardio-pulmonare poziţie verticală pentru a se aduna în ea lichidul
exsudate şi - pregătirea decompensate; din stomac;
substanţe străine. preoperatorie în - ulcer gastric în perioada dureroasă; - se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector;
intervenții de urgenţă - cancer gastric; - se repetă operaţia până ce lichidul este curat,
sau pe stomac; limpede, fără resturi alimentare sau substanţe
- pregătirea pentru Pregătiri: Idem ca la sondaj străine;
examen gastroscopic - se îndepărtează pâlnia şi se pensează capătul
liber al sondei după care se extrage cu atenţie.
SPĂLĂTURA introducerea unei • terapeutic Idem ca la sondaj vezical. - după evacuarea vezicii se adaptează la sondă
VEZICII soluții - îndepărtarea - tehnica se execută în condiţii de seringa Guyon sau un irigator şi se introduc 80-
URINARE medicamentoase exudatelor patologice perfectă asepsie a materialelor şi 100 ml soluţie, fără să se destindă vezica;
prin sondă sau rezultate din inflamaţia manevrelor; - se retrage seringa şi se lasă să se scurgă lichidul
cateter în vezică. pereţilor vezicii. - tehnica se execută cu prudentă introdus, capătul sondei aşezându-se pe o
pentru a preveni complicaţiile: compresă;
hemoragii, traumatisme, infecţii; - se repetă operaţia până ce lichidul evacuat este
limpede;
- se notează tehnica şi aspectul lichidului de
spălătură.

113
SPĂLĂTURĂ introducerea unui • terapeutic - materiale de protecţie (paravan, - se adaptează canula la tubul irigatorului şi se
VAGINALĂ curent de lichid - - îndepărtarea prosoape; traversă, muşama), elimină aerul
apă sau soluție conţinutului vaginal - sterile (canulă vaginală; irigator, - se aşează irigatorul la 50 – 75 cm înălţime faţă
medicamentoasă - - dezinfecţia locală vată); de simfiza pubiană
în vagin, care, după înaintea intervenţiilor - nesterile (stativ pentru irigator; - se reperează orificiul de intrare în vagin, se
ce spală pereţii chirurgicale; bazinet;) deschide robinetul şi se introduce canula odată
vaginali, se - calmarea durerilor; - medicamente–2 l soluţie cu lichidul până în fundul de sac posterior al
evacuează pe lângă - reducerea proceselor medicamentoasă (apă oxigenată, vaginului
canulă. inflamatoare; soluţie cloramină, permanganat de K - se spală bine fundul de sac posterior al
1/2000, oxicianură de mercur vaginului,
1/4000, soluţie sublimat 1%) - se retrage canula înainte ca irigatorul să se
golească.
- Atenţie! soluţiile medicamentoase (preparate
farmaceutice sau pe loc) vor fi încălzite la
temperatura necesară în baie de apă;
După temperatura lor, spălăturile vaginale se
împart în:
 spălături reci (până la 20°C);
 spălături călduţe (35-37°C);
 spălături calde (45-50°C);
CLISMELE Introducerea de • evacuator Materiale: • clisma evacuatoare simplă:
diferite lichide în - evacuarea conţinutului - de protecţie (paravan, muşama,  se fixează canula la tubul irigatorului şi se
intestinul gros (prin intestinului gros; aleză, învelitoare) ; închide robinetul;
anus, în rect şi - pregătirea pacientului - sterile (canulă rectală; casoletă cu  se verifică temperatura apei sau a soluţiei
colon) pentru examinare comprese; pară de cauciuc pentru medicamentoase;
(rectoscopie, copii);  se umple irigatorul şi se evacuează aerul şi
irigoscopie); - nesterile (stativ ,irrigator ,tub de prima coloană de apă;
- intervenţii chirurgicale cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm  se lubrifiază canula cu o compresă de tifon;
asupra rectului; diametru;  se fixează irigatorul pe stativ;
- tăviţă renală, bazinet;  se îndepărtează fesele pacientului cu mâna
• terapeutic - apă caldă la 35°C-37°C (500-1000 stângă;
- introducere de ml pentru adulţi, 150 ml pentru  se introduce canula prin anus în rect
medicamente; copil); perpendicular pe suprafaţa subiacentă, cu vârful
- alimentare/hidratare - sare (1 linguriţă la un litru de apă); îndreptat înainte în direcţia vezicii urinare;
- ulei (4 linguri la 1 litru de apă); sau  după ce vârful canulei a trecut prin sfincter, se

114
glicerină (40 gr la 500 ml);
- săpun (1 linguriţă rasă la 1 litru);
- medicamente;
- substanţă lubrifiantă (vaselină);
Pregătire psihică şi fizică a
pacientului
115
ridică extremitatea externă şi se îndreaptă vârful
în axa ampulei rectale;
 se introduce canula 10-12 cm;
 se deschide robinetul sau pensa şi se reglează
viteza de scurgere a apei prin ridicarea
irigatorului la aproximativ 50 cm deasupra
patului pacientului;
 pacientul va respira adânc, şi îşi relaxează
musculatura abdominală, ca să reţină soluţia 10-
15 minute;
 se închide robinetul înainte ca nivelul apei să
se apropie de nivelul tubului de scurgere;
 se îndepărtează canula şi se aşează în tăviţa
renală;
 pacientul se duce la toaletă
Clisma înaltă : se procedează la fel ca la clisma
evacuatorie simplă, dar se introduce canula
flexibilă la 30 – 40 cm.
Clisma terapeutică:
- se foloseşte când se doreşte o acţiune locală
asupra mucoasei, când calea orală nu este
practicabilă sau când se doreşte ocolirea căii
portale;
- se pot administra medicamente ca: digitală,
clorură de calciu, tinctură de opiu, chinină, care
se absorb prin mucoasa rectală sau cele cu efect
local (soluţii izotonice) în microclisme sau clisme
picătură cu picătură (la o oră, 1 1/2 h după
clisma evacuatoare), cu un ritm de 60 picături pe
minut.
Microclisme
- substanţa medicamentoasă se dizolvă în 10-15
ml apă ser fiziologic sau soluţie izotonă de
glucoză şi se introduce cu ajutorul unei seringi
adaptate la canula rectală.
 Clisma picătură cu picătură
- se pot introduce în organism 1-2 l soluţie
medicamentoasă în 24 h;
- se foloseşte şi în scop anestezic (când narcoza
prin inhalaţie este contraindicată), eterul putând
fi administrat sub forma unei clisme picătură cu
picătură;
- pentru efectul local se utilizează clismele cu
bicarbonat de Na, infuzie de muşeţel, cortizon,
vitamina A, decoct de usturoi
INTRODUCEREA Tubul de gaze este Eliminarea gazelor din - materiale de protecţie (muşama, - asistenta se spală pe mâini şi se dezinfectează;
TUBULUI DE un tub de cauciuc colon în caz de aleză, învelitoare; paravan), - unge tubul cu vaselină boricată
GAZE semirigid de 30-35 meteorism abdominal - sterile (tubul de gaze; comprese, - depărtează fesele pacientului cu mâna stângă,
cm lungime şi 8-12 substanţă lubrifiantă -vaselină iar cu dreapta introduce tubul de gaze prin anus
mm diametru, cu boricată); în rect şi de aici în colon, prin mişcări de
marginile "răsucire şi înaintare" până la o adâncime de 15-
extremităţilor 20 cm;
rotunjite. - acoperă pacientul cu învelitoare;
- menţine tubul maximum 2 ore;
- se îndepărtează după degajare;
- la nevoie se repune după 1-2 ore.

116
 PREGĂTIREA PREOPERATORIE ȘI ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII

1. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului

2. Pregătire generală: A. Bilanţ clinic
B. Bilanţ paraclinic
3. Pregătirea pentru operaţie (sau îngrijiri preoperatorii)
Scop:
 Pregătirea pacientului înaintea intervenţiei chirurgicale este un element major de prevenire a
infecţiilor postoperatorii
 De pregătire depinde reuşita operaţiei şi evoluţia postoperatorie, neutralizarea surselor de
suprainfecţie care au originea la nivelul pielii (incizie) și la distanţă (naso-faringian şi vezică
urinară)
 Reducerea posibilităţilor de contaminare a pielii, prin utilizarea de antiseptice
 Depistarea şi semnalarea unor leziuni cutanate, infecţii ORL sau urinare recente ori vindecate
paraziţi externi, posibilităţi de alergie

1. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului

Pacienţilor ajunși la o secție chirurgicală trebuie să li se asigure confort fizic şi psihic. Pacienţii
internaţi sunt agitaţi, speriaţi, inhibaţi de teama intervenției chirurgicale, de diagnosticul
imprevizibil, de anestezie, de durere, de moarte.
Asistenta medicală are obligaţia ca prin atitudinea şi comportamentul ei să înlăture starea de
anxietate în care se găseşte pacientul înainte de operaţie :
 să-l ajute să-și exprime gândurile, grijile, teama;
 să îi insufle încrederea în echipa operatorie;
 să îi explice ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala de operaţie, în
preanestezie, cum va fi aşezat la masa de operaţie, când va părăsi patul, când va primi
vizite;
 să-l asigure că va fi însoțit și ajutat.
Asistenta medicală trebuie să răspundă cu amabilitate, profesionalism, siguranţă şi promptitudine
la solicitările tuturor pacienţilor, încât aceştia să capete încredere în serviciul în care a fost
internat.
Prin atitudinea ei, nici distantă, dar nici familiară, nici dură, dar nici cu slăbiciune, binevoitoare,
dar şi autoritară, va reuşi, cu siguranţă, să inspire pacienţilor încredere.

2. PREGĂTIRE GENERALĂ
A. BILANŢ CLINIC
1. Bilanţ clinic general
Asistenta medicală, printr-o observaţie clinică justă şi susţinută asupra pacientului, are obligaţia:
- să observe şi să consemneze aspectul general al pacientului, înălţimea şi greutatea sa

117
(obezitatea şi caşexia26), vârsta aparentă și reală, aspectul pielii (ne ajută să cunoaștem starea de
hidratare sau deshidratare a organismului), ţinuta, faciesul, mersul, starea psihică;
- să urmărească, atent şi sistematic, necesităţile pacientului şi manifestările de dependenţă
generate de nesatisfacerea nevoilor, ca să poată stabili obiective evaluabile pentru o îngrijire
pertinentă şi de calitate;
- să ia cunoştinţă de situaţia globală în care se află pacientul şi, într-o manieră selectivă, să
remarce detaliile importante, schimbările care apar în evoluţia lui şi utile pentru explorarea preo-
peratorie;
- să culeagă date din diverse surse: foaia de observaţie, foaia de temperatură, familia
pacientului, ceilalţi membri ai echipei de îngrijire, însă principala sursă rămâne pacientul.
Culegerea datelor să se facă cu mare atenţie şi minuţiozitate, pentru a nu scăpa problemele
importante şi pentru a se face o evaluare corectă a lor;
- toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii acestuia se notează
permanent în F.O. şi planul de îngrijire, pentru a obţine un tablou clinic exact, care va fi valorificat
de echipa de îngrijire şi va fi baza unui nursing de calitate.

2. Culegerea de date privind antecedentele pacientului

a. familiale: dacă în familie au fost bolnavi cu:
- neoplasme
- diabet
- H.T.A.
- cardiopatii
- tuberculoze etc.
b. chirurgicale:
- dacă a mai suferit alte intervenţii
- dacă au avut evoluţie bună
- dacă au fost complicaţii
c. patologice:
- se vor nota bolile care au influență asupra anesteziei și intervenției
- dacă a avut afecţiuni pulmonare şi dacă este fumător
- afecţiuni cardiace
- tare cronice: diabet, etilism etc
- epilepsie
3. Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative (se va urmări, măsura şi nota):
 tensiunea arterială
 pulsul
 respiraţia
 temperatura
 diureza
 scaunul

26
Cașexia = scăderea masivă în greutate, însoțită de scăderea masei musculare și a țesutului adipos, cu
reducerea indicelui de masă corporală sub valoarea de 18,5 (IMC< 18,5). Este o consecință gravă a multor
boli cronice, în special neoplasme (50-80% din pacienții oncologici sunt afectați de cașexie).

118
4. Examenul clinic pe aparate este făcut de medic prin:
o inspecţie
o palpare
o percuţie
o auscultaţie
Este foarte importantă şi utilă cunoaşterea examenului clinic pe aparate, pentru completarea
bilanţului clinic preoperator.

B. BILANŢ PARACLINIC
- completează examenul clinic
- permite o apreciere exactă a stării viitorului operat
- rezultatele examenelor paraclinice depind de profesionalismul şi corectitudinea cu care
asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice şi patologice sau au pregătit
bolnavul pentru investigaţie.
Pentru o mai bună înţelegere a pregătirii preoperatorii, examenele paraclinice se clasifică în:
1. examene de rutină - sunt examene obligatorii înaintea oricărei intervenţii chirurgicale,
indiferent de timpul avut la dispoziţie pentru pregătire şi indiferent de starea generală a
pacientului:
- timpii de sângerare şi de coagulare,
- determinarea grupei sanguine,
- hematocrit,
- glicemie,
- uree sanguină,
2. examene complete
- hemoleucogramă completă,
- V.S.H.,
- ionogramă,
- echilibrul acido-bazic (E.A.B.),
- coagulograma completă,
- probe de disproteinemie,
- proteinemie,
- transaminaze,
- examen de urină,
- electrocardiogramă,
- radiografie sau radioscopie pulmonară.
3. Examene speciale sunt în funcţie de aparatul sau organul pe care se intervine
a. Explorarea aparatului respirator
- radioscopia sau radiografia pulmonară
- bronhografia
- bronhoscopia
- tomografia
- explorarea funcţiei pulmonare: - spirometrie
- examenul sputei

119
b. Explorarea aparatului cardiovascular
- probe de efort
- oscilometrie, oscilografie
- electrocardiograma, fonocardiograma
- examenul fundului de ochi (la hipertensivi)
- examenele radiologice: arteriografie, angiocardiografie, flebografie
- explorări izotopice
- cateterism cardiac
- recoltare de sânge pentru: colesterol, lipemie
c. Explorarea tubului digestiv
- examenul radiologic:
cu substanţă de contrast:
 esofag baritat
 tranzit baritat
 irigografie
fără substanţă de contrast
 esofagoscopie
 gastroscopie
 duodenoscopie
 colonoscopie
 rectoscopie
 anuscopie
- chimismul gastric
- tubajul duodenal
- examenul materiilor fecale
- examenul cu izotopi radioactivi
- tomografia
d. Examenul functiei hepatice
 explorarea funcţiei excretoare biliare:
- tubaj duodenal
- recoltări de sânge pentru: bilirubina, colesterol
 explorarea funcţiei de coagulare:
- coagulograma completă
- fibrinogen
 explorarea funcţiei metabolice:
- electroforeza, dozare de proteine
- probe de disproteinemie
- lipide, colesterol
- glicemie
 explorarea pancreasului:
- scintigrafie
- arteriografie selectivă pancreatică

120
- duodenoscopie
- tubaj duodenal (testul secretinei)
- pancreatografie
e. Explorarea funcţiei renale
- examenul de urină complet, urocultură, ADDIS
- examenul de sânge: uree, acid uric, creatinina, ionograma, echilibrul acido-bazic (EAB)
- examene endoscopice: cistoscopie,cromocistoscopie
- examene radiologice: urografie i.v., cistografie, pielografie
- examene izotopice: scintigrama renală
- renograma izotopică

3. PREGĂTIREA PENTRU OPERAŢIE

Se face în funcţie de timpul avut la dispoziţie şi de starea generală a pacientului
A. TIMP SUFICIENT, PACIENT INDEPENDENT
În ziua precedentă :
 REPAUS ;
 regimul alimentar să fie uşor digerabil şi cu consum de lichide pentru menţinerea tensiunii
arteriale, dezintoxicarea şi mărirea diurezei, diminuarea setei şi acidozei postoperatorii.
 Alte pregătiri pentru intervenţie:
 antibioterapie când se anticipează apariția unei infecții postoperatorii
 spălături vaginale repetate cu antiseptice pentru infecţii ginecologice.
 spălătura gastrică în intervenţii laborioase pe stomac

În seara zilei precendente

 pregătirea pielii :
 se face baia generală, la duș (după clisma evacuatoare);
 spalatul părului, toaleta buco-dentară, toaleta nasului;
 se verifică regiunea inghinală, ombilicul, axilele, unghiile (scurte, fără lac de unghii),
picioarele, spațiile interdigitale;
 se rade părul cât mai larg în funcție de zonă, (cu un aparat de ras propriu) cât mai aproape
de momentul intervenției, pentru a evita proliferarea germenilor la nivelul escoriațiilor
cutanate;
 se badijonează cu un antiseptic regiunea rasă, aplicând apoi pansament aseptic uscat.
 pregătirea tubului digestiv:
 clismă evacuatoare;
 nu se dau purgative;
 se face duș după clismă;
 alimentație lejeră: supă de legume, băuturi dulci sau alcaline.

În ziua intervenției
 bolnavul nu mai bea,
 se face eventual o clismă cu 4 ore înaintea intervenţiei,

121
  se îndepărtează bijuteriile,
 se îndepărtează proteza dentară care se păstrează în cana cu apă,
 se rebadijonează cu un antiseptic colorat regiunea rasă.
 se îmbracă pacientul cu lenjerie curată, în funcţie de intervenţie;
 se pregătesc documentele: foaia de observaţie, analize, radiografii, care vor însoţi
pacientul.

Transportul bolnavului în sala de operaţie :

 se face numai însoţit de asistenta medicală, care are obligaţia să predea pacientul asistentei de
anestezie, împreună cu toată documentaţia şi alte observaţii survenite ulterior şi foarte
importante pentru intervenţia chirurgicală.
 Transportul se face cu un brancard, pat rulant, cărucior în funcţie de boală și bolnav.
 Bolnavul trebuie așezat confortabil și acoperit.

În sala de preanestezie
 se verifică regiunea rasă şi se notează eventualele escoriaţii (eczeme, intertrigo etc.);
 se verifică starea de curăţenie: regiunea inghinală, ombilicul, axilele, spaţiile interdigitale,
unghiile;
 se verifică dacă s-a îndepărtat proteza dentară;
 se pregătesc zonele pentru perfuzie prin badijonarea cu antiseptice colorate;
 instalarea sondei urinare " a Demeure" (sau, după caz, se goleşte vezica urinară) de către
asistenta de sală, după spălatul chirurgical al mâinilor, îmbrăcatul cu echipament steril, câmp
steril în zona genito – urinară.

În sala de operaţie se execută ultima parte a pregătirii pacientului:

 se instalează şi se fixează pacientul pe masa de operaţie,
 monitorizarea funcţiilor vitale,
 obţinerea unui abord venos (branulă, cateter) în funcţie de intervenţie şi de pacient,
 pregătirea câmpului operator, badijonarea cu alcool şi curăţirea pielii de antisepticul anterior;
 badijonarea cu tinctură de iod (sau alt antiseptic colorat) se face începând cu linia de incizie,
de la centru către periferie şi se termină cu zonele septice.
 ajută la instalarea câmpului steril textil (acesta este rolul medicului, dar poate fi şi rol delegat
pentru asistenta medicală).

B. TIMP SUFICIENT, PACIENT DEPENDENT

- este obligatorie efectuarea a două toalete generale la pat, în 24 de ore (dacă este posibil, cu
săpun antiseptic);
- în rest, pregătirea este aceeaşi ca pentru pacientul independent

C. PREGĂTIREA PACIENTULUI ÎN URGENŢE CHIRURGICALE

dat fiind timpul foarte scurt avut la dispoziţie, pregătirea pacientului se face în acelaşi timp cu
pregătirea sălii şi a chirurgilor

122
 pregătirea constă în:
- spălarea cu apă caldă și săpun, numai a zonelor cu risc
- raderea, cu atenţie, pentru a nu provoca escoriaţii
- badijonarea zonei cu un antiseptic colorat
- evantualele plăgi prezente se vor pansa şi se vor proteja foarte atent
- golirea conţinutului gastric, prin spălătură gastrică (dacă este cazul)
- în rest pregătirea preoperatorie este aceeaşi ca pentru pacientul independent.

ROLUL MORAL AL ASISTENTEI MEDICALE

În general, pentru pacient nu există intervenţie chirurgicală „minoră", o operaţie fiind o
experienţă nouă, pe care o trăieşte bolnavul.
Teama îi face pe unii pacienţi să refuze operaţia, sub pretextul că ar dori să mai încerce cu
tratament medicamentos, sau că doresc o amânare pentru rezolvarea unei probleme personale.
În acest sens, rolul asistentei este de a-l linişti pe pacient şi de a-i da încredere. Aceasta se
realizează prin:
 modul de a vorbi cu pacientul
 asigurarea că anestezia şi intervenţia sunt benigne
 exemple de reuşită a unui operat cu aceeaşi intervenţie
 menţinerea calmului, antrenând şi vecinii de salon
SE VA EVITA:
- contactul cu pacienţii operaţi, care sunt obosiţi, le este rău, au complicaţii,pentru a nu-i permite
să aibă termen de comparaţie
- să vorbeşti urât cu pacientul şi cu familia acestuia
- să faci aprecieri personale asupra chirurgului, anestezistului, intervenţiei şi diagnosticului. La
întrebări dificile, se va răspunde: „va trebui să întrebăm medicul"
- să se pună în acelaşi salon, împreuna, doi pacienţi operaţi, în aceeaşi zi, cu aceeaşi intervenţie.
CONCLUZII:
Rolul pregătirii preoperatorii a pacientului deţine un loc important în prevenirea_ infecţiilor
nosocomiale.
Este necesară punerea în practică a unui protocol precis şi detaliat al diferitelor etape din
această pregătire şi întărirea legăturilor dintre asistentele medicale din secţia de chirurgie,
terapie intensivă şi cele care lucrează în sălile de operaţie şi anestezie.
Fiecare secţie este responsabilă de numărul şi frecvenţa eventualelor infecţii, precum şi de
urmărirea, alături de asistentul de igienă, a executării corecte a modului de pregătire
preoperatorie a pacientului.

ÎNGRIJIRILE POSTOPERATORII
Supravegherea postoperatorie a bolnavului începe din momentul terminării intervenţiei
chirurgicale, înainte ca pacientul să fie transportat în salon, până la părăsirea spitalului.
Bolnavul este adus în salon însoţit de medicul anestezist şi de asistenta de anestezie, care va
urmări respiraţia şi modul în care este transportat şi aşezat în pat.
Transportul se face cu patul rulant sau cu căruciorul.

123
 Bolnavul va fi acoperit pentru a fi ferit de curenţi de aer sau schimbări de temperatură.
 Asistenta medicală care îl însoţeşte se va asigura că bolnavul stă comod, este în siguranţă şi că
tubulatura prezentă (dren, sonde, perfuzii) nu este comprimată.
 Poziţia pe cărucior este de decubit dorsal, cu capul într-o parte pentru a nu-şi înghiţi
eventualele vomismente.
În timpul transportului asistenta medicală va urmări: aspectul feţei (cianoza), respiraţia, pulsul,
perfuzia.
Înstalarea bolnavului: se face într-o cameră:
 cu mobilier redus şi uşor lavabil, curată, bine aerisită, liniştită,
 în semiobscuritate
 temperatura de 18-20°C (căldura excesivă deshidratează = HIPOTERMIE)
 prevăzută cu instalaţii de oxigen montate în perete,
 cu prize în stare de funcţionare şi cu aparatură pentru aspiraţie.
Patul va fi accesibil din toate părţile:
 aparatele de încălzit nu vor fi lăsate niciodată în contact cu un operat adormit, pentru a se
evita riscul unor arsuri grave.
Căldura excesivă a patuluI → transpiraţie → pierderi de apă → senzaţia de frig → apariţia
frisoanelor. Patul va fi prevăzut cu muşama şi aleză bine întinsă, fără pernă şi salteaua va fi
antiescară.
Poziţiile pacientului în pat
 Transferul de pe cărucior pe pat va fi efectuat de către trei persoane, ale căror mişcări trebuie
să fie sincrone, pentru a evita bruscarea operatului.
 Poziţia pacientului în pat este variabilă, în funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale
 Cea mai frecventă poziţie este decubit dorsal, cu capul într-o parte, până când îşi recapătă
cunoştinţa. Pentru a favoriza irigarea centrilor cerebrali, câteodată, patul va fi uşor înclinat.
 În foarte multe cazuri, poziţia este decubit lateral drept sau stâng, care se va schimba din 30 în
30 de minute, pentru a uşura drenajul căilor respiratorii. Această poziţie împiedică lichidul de
vărsătură să pătrundă în căile aeriene.
 În cazuri particulare (obezi, cardiaci, operaţii pe sân, pe torace etc.) operatul va fi aşezat în
poziţie semişezând - poziţia FOWLER - cu genunchii flectaţi cu un sul sub ei.
 Aceste poziţii diferite se pot menţine uşor într-un pat de reanimare, prevăzut cu mecanisme
care permit manevrarea cu blândeţe a pacientului şi instalarea sa comodă.

SUPRAVEGHEREA OPERATULUI
Este sarcina fundamentală a asistentei medicale.
 supravegherea este permanentă, în vederea depistării precoce a incidentelor şi
complicaţiilor postoperatorii
 să sesizeze orice alte mici modificări şi acuze subiective (durerea) şi să administreze, la
timp, tratamentul prescris, evitând iniţiativele personale
Elemente de supravegheat
Supravegherea operatului se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor
complementare.

124
Date clinice:
1. Aspectul general al operatului
- culoarea pielii sesizând paloarea şi cianoza
- coloraţia unghiilor, urmărind apariţia cianozei
- starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului, urechilor, mâinilor şi picioarelor
- starea mucoaselor - limba uscată sau umedă, saburală sau curată - indică starea de hidratare a
operatului
- starea de calm sau agitaţie, ştiind că toropeala sau agitaţia extremă exprimă o complicaţie
chirurgicală (hemoragie internă, peritonită postoperatorie etc.)
2. Diferiţi parametri fiziologici
 Tensiunea arterială se măsoară ori de câte ori este nevoie în primele două ore după
operaţie din 15 în 15 minute, din 30 în 30 de minute în următoarele şase ore şi din oră în
oră pentru următoarele 16 ore notând datele în foaia de reanimare.
 Pulsul se măsoară la 10-15 minute urmărind frecvenţa, ritmicitatea, amplitudinea care se
notează. În cazul în care apar modificări ale pulsului, bradicardie sau tahicardie, se va sesiza
medicul reanimator.
 Respiraţia : se notează frecvenţa, amplitudinea, ritmicitatea şi se sesizează, deasemenea,
medicul în caz de tuse sau expectoraţie. Cea mai mică modificare a respiraţiei va fi
semnalată anestezistului, care, în funcţie de caz , va indica o aspiraţie pentru a îndepărta
mucozităţile din faringe sau va recomanda administrarea de oxigen
 Temperatura se măsoară dimineața și seara și se notează în F.O.
3. Pierderile lichidiene sau sanguine
Urina: reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn bun, la început cantitatea
de urină este abundentă, dar în două - trei zile revine la normal. Se măsoară cantitatea şi se
observă aspectul; dacă emisia de urină lipseşte, se practică sondaj vezical, nu înainte însă de a
folosi şi acţiuni specifice asistentei medicale: lăsarea robinetului să curgă , fluieratul unei melodii ,
căldură suprasimfizar etc.
Scaunul: se reia în următoarele 2-3 zile şi este precedat de eliminare de gaze; în cazul în care nu
apar gazele, se foloseşte tubul de gaze, iar în cazul în care scaunul nu este spontan, se face o
clismă evacuatoare.
Transpiraţia: se notează dacă apare, deoarece în cazul în care este abundentă, poate antrena
pierderi de apă importante.
Vomismentele: se va nota cantitatea, aspectul şi caracterul (bilioasă, alimentară,
sanguinolentă)
Pierderile prin drenaj: se notează aspectul şi cantitatea pentru fiecare dren în parte.

Alte semne clinice

- sunt urmărite de chirurg şi anestezist, nefăcând parte din atribuţiile asistentei medicale, ele fiind
semne importante în evoluţia postoperatorie: starea abdomenului (balonare, contractare,
accelerare a peristaltismului intestinal), starea aparalui respirator.
Examenele complementare
- Completează datele clinice şi constituie un ghid precis în conduita reanimării. Se vor efectua în
funcţie de evoluţia postoperatorie a pacientului, astfel încât repetarea lor în exces să nu ducă la

125
dificultăţi privind starea venelor prin puncţii venoase repetate
- radiografii pulmonare, în cazul apariţiei unor complicaţii pulmonare postoperatorii
- teste de coagulare, de protrombină, teste de toleranţă la heparină - ce permit depistarea
complicaţiilor ca tromboza venoasă. Sunt absolut necesare la pacienţii sub tratament anticoa-
gulant, pentru a permite aprecierea dozelor de medicament
- hemograma şi hematocritul, indică exact pierderile sanguine şi arată gradul de eventuală
anemie, ce poate fi compensată.
- examenul de urină, ce relevă concentraţia în uree şi electroliţi
- examenul chimic al lichidului de drenaj şi, în special, în caz de fistulă digestivă postoperatorie,
compensarea exactă a pierderilor constituind o necesitate vitală
Pot fi solicitate şi alte examinări, dar într-o asemenea măsură, încât să se respecte capitalul venos
al operatului. Pentru a se evita neplăcerea puncţiilor venoase repetate, examenele postoperatorii
vor fi reduse la strictul necesar.
De calitatea şi minuţiozitatea acestor îngrijiri depinde în, mare măsură, evoluţia postoperatorie şi
absenţa complicaţiilor.

În momentul trezirii şi până la acesta, asistenta medicală va supraveghea, permanent, operatul

pentru a împiedica eventualele incidente şi urmările lor:
- vărsăturile - asistenta medicală va aşeza operatul cu capul într-o parte, fără pernă, pentru
evitarea trecerii acestora în căile aeriene
- agitaţia - prezenţa asistentei medicale este obligatorie lângă pacient; la trezire, în starea de
semiconştienţă operatul tinde să tragă de pansamente, de drenuri sau sonde
- imprudenţe posibile: să vrea să coboare din pat, să vrea să bea apă (în acest caz, asistenta
medicală este cea care-i va da să bea 1-2 linguriţe de apă, după trezire, dacă operatul nu a vomat
în ultimele două ore), sau ca membri ai familiei aflaţi lângă pacient să-i dea să bea fără
discernământ

Imediat dupa trezire

Asistenta
 va menţine pacientul în decubit dorsal primele ore, decubit lateral dreapta sau stânga,
apoi semişezând (în special cei peste 50 de ani), exceptând pacienţii operaţi cu
rahianestezie
 va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând, de mai multe ori/zi, ca cearşaful să
nu aibă cute, îndreptând bine aşternutul seara, înainte de culcare, îi va curăţa gura,
menţinând-o umedă în permanenţă.
 toaleta zilnică este completată cu pieptănatul şi periatul părului, neuitând toaleta cavităţii
bucale, de 3-4 ori/24 de ore
 lenjeria de corp va fi schimbată zilnic, sau imediat după ce a transpirat şi de câte ori este
nevoie
 bazinetul sau urinarul vor fi puse cu blândeţe, după ce, în prealabil, au fost încălzite la
temperatura corpului, iar după folosirea lor se va face, obligatoriu, toaleta perineală
 va urmări ca atmosfera din jurul bolnavului să fie calmă, să fie linişte, fără conversaţii
zgomotoase, fără vizitatori mulţi

126
  va încuraja pacientul să se mişte în pat, să se întoarcă singur de pe o parte pe alta, să-şi
mişte picioarele, mâinile, să se ridice în poziţie semişezând pentru a pregăti sculatul din
pat precoce, în prima zi după operaţie, exceptâd cazurile în care este contraindicat
 va căuta să respecte micile obişnuinţe ale fiecărui pacient

PRIMELE ZILE POSTOPERATORII

Sunt cele mai dificile pentru pacient şi datorită faptului că, în aceste zile, îngrijirile sunt foarte
numeroase.
Aceste îngrijiri sunt de ordin general şi de ordin local - pansamentul
Supravegherea pansamentului
 se examinează imediat ce bolnavul este adus în salon de la sala de operaţie
 dacă s-a lărgit ori s-a deplasat, el va fi întărit cu o faşă nouă suprapusă, fără să se desfacă cel
aplicat în sala de operaţie
 se controlează de mai multe ori pe zi dacă plaga nu sângerează, dacă pansamentul nu s-a udat
cu puroi sau urină
 dacă mai jos de regiunea lezată apar edeme sau cianoză, se va lărgi pansamentul pentru a
evita ischemia regiunii din cauza tulburărilor de circulaţie
 după operaţiile aseptice, dacă pansamentul rămâne uscat şi bolnavul nu prezintă dureri locale
sau febră, va fi desfăcut numai după 6 sau 7 zile când se scot şi firele de sutură
 dacă bolnavul are febră, se plânge de dureri locale, are hemoragii sau plaga supurează se
desface pansamentul pentru controlul plăgii şi se schimbă la intervalele fixate de medic.
 dacă plaga supurează, frecvenţa schimbării pansamentului se va face în raport cu semnele
locale şi generale pe care le prezintă bolnavul
 când exsudaţia scade, schimbarea pansamentelor se poate face la intervale mai mari
 cu ocazia pansamentelor se va lucra cu grijă şi blândeţe, pentru a evita provocarea durerilor
inutile.
 se examinează plaga, tegumentele din jur şi secreţiile existente
 la nevoie se fac recoltări pentru însămânţări pe medii de cultură, pentru identificarea
germenilor şi antibiograma
 evoluţia procesului de vindecare a plăgii se notează pe foaia de observaţie a bolnavului.

Îngrijiri de ordin general

a) lupta împotriva durerii
La originea durerilor postoperatorii stau mai mulţi factori, care vor fi precizaţi înainte de a se
prescrie analgezicele de rutină. De menţionat că nu se vor administra calmante fără prescripţie
medicală şi fără a se cunoaşte exact caracterul durerii.
După intervenţii chirurgicale asupra organelor interne, durerile pot fi superficiale, de origine
parietală sau profunde, de origine viscerală.
Durerile parietale apar datorită tracţiunii musculare asupra suturilor profunde, atunci când
pacientul se mişcă, datorită unui hematom la nivelul plăgii, ceea ce duce la instalarea durerii prin
distensie. Pentru calmarea acestor dureri sunt suficiente analgezice banale sau intervenţii
chirurgicale, în caz de hematom.

127
 Durerile profunde au mai multe cauze:
- distensii viscerale ale tubului digestiv
- congestie pelvină
- colici abdominale
- dureri legate de dren, care poate fi prea profund, cutat sau astupat
În toate cazurile, medicul chirurg care a efectuat intervenţia chirurgicală decide conduita de
urmat şi prescrie analgezicele.
În cazul operaţiilor pe membre, durerea este câteodată cauzată de un pansament prea strâns
sau îmbibat cu sânge ori secreţii.
Nu sunt contraindicaţii în a schimba pansamentul.
b) lupta împotriva insomniei
Există, în zilele noastre, o întreagă gamă de hipnotice, printre care se găsesc cele ce pot fi
administrate fiecărui pacient pentru a obţine efectul dorit.
În plus, asistenta medicală are la îndemână mijloace proprii, cum ar fi: ceaiuri calmante,
asigurarea unui climat de linişte etc.
c) lupta contra anxietăţii
Anxietatea preoperatorie, în faţa necunoscutului, reprezentat de actul chirurgical continuă şi
postoperator. Frica de durere, de complicaţii, de sechele face ca anxietatea operatului să fie
prezentă.
Aici intervine rolul moral al asistentei medicale, care va trebui să facă operatul să aibă încredere
în echipa de chirurgi, în echipa de asistente medicale, să-l facă să înţeleagă evoluţia
postoperatorie şi faptul că vindecarea va fi fără complicaţii sau sechele.
d) lupta împotriva complicaţiilor pulmonare
La persoanele în vârstă, persoanele cu obezitate sau pacienţii pulmonari cronici, expuşi
complicaţiilor pulmonare prin staza secreţiilor bronşice şi suprainfecţie, este necesară o
profilaxie, activă prin:
- dezinfecţie nazofaringiană
- evitarea frigului, în special noaptea
- exerciţii respiratorii de două ori pe zi
- obligarea pacientului să scuipe, provocarea tusei prin „tapping"(bolnavii operati pe abdomen
sunt învăţaţi să-şi menţină pansamentul cu mâna în timpul tusei, pentru a evita durerea)
- asocierea aerosolilor cu antibiotice, cu aerosoli cu produse fluidizante ale secreţiilor bronşice
e) lupta contra distensiei digestive
 toate intervenţiile chirurgicale abdominale sunt urmate de pareze intestinale, cu retenţie de
gaze şi lichide intestinale,de obicei, de scurtă durată, nedepăşind 3 zile.
 această distensie abdominală devine nocivă când se prelungeşte şi antrenează întârzierea
tranzitului intestinal, împiedică o alimentaţie normală şi favorizează eviscerarea postoperatorie.
 până la reluarea tranzitului intestinal, se practică tubul de gaze, clisme evacuatoare mici şi
repetate, purgative uşoare care favorizează reluarea funcţiilor intestinale.
 se administrează produse care favorizează reluarea peristaltismului intestinal, sau, în anumite
cazuri, se instalează o aspiraţie continuă cu o sondă gastroduodenală
f) lupta împotriva stazei venoase
Cu toate progresele terapiei anticoagulante, accidentele trombozei venoase rămân complicaţia

128
majoră în chirurgie. La bolnavii imobilizaţi la pat, lupta contra stazei venoase se va efectua:
 prin mişcări active şi contracţii musculare statice ale membrelor inferioare, alternate cu
perioade de repaos (10 contracţii succesive - pauză), repetate de mai multe ori pe zi
 prin flexia şi extensia degetelor de la picioare, flexia şi extensia genunchilor,
 mişcări de pedalare în pat, antrenând şi articulaţia şoldului.
 sculatul din pat precoce reprezintă metoda cea mai eficace pentru prevenirea complicaţiilor
venoase.
 în afara contraindicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara zilei intervenţiei sau a doua
zi dimineaţa
 mobilizarea precoce favorizează: - amplitudinea respiratorie,
- ventilaţia pulmonară,
- tusea şi expectoraţia,
- accelerează reluarea tranzitului intestinal
- influenţează, în mod pozitiv, psihicul bolnavului.
 înainte de a ridica pacientul din pat, va fi necesar să verificăm dacă nu prezintă edeme ale
membrelor inferioare - măsurăm tensiunea arterială culcat şi apoi în ortostatism;
 ridicarea se face treptat: întâi la marginea patului, îşi balansează gambele, face un pic de
gimnastică respiratorie, cu braţele ridicate în inspiraţie şi coborâte în expiraţie
 nu trebuie să meargă singur, ci sprijinit de asistenta medicală şi să nu exagereze de prima dată
 se va ţine cont şi de ce spune pacientul, dacă vrea să mai meargă sau să se oprească
 după ce nu mai vrea să meargă, pacientul trebuie să se aşeze într-un fotoliu înainte de
reîntoarcerea în pat
 primul sculat din pat al operatului este considerat prima plimbare precoce. Sculatul din pat
precoce este indicat în majoritatea intervenţiilor chirurgicale
 vârsta operatului nu constituie o contraindicaţie, la bătrâni vor fi astfel prevenite şi
complicaţiile pulmonare, şi cele de decubit; la copii este indicată plimbarea cât mai repede
 starea generală nu este o piedică, nici starea de slăbiciune, nici deshidratarea, nici obezitatea,
nici varicele - stări ce nu trebuie să constituie o scuză, ci, dimpotrivă, la persoanele cu
antecedente de flebite, plimbarea va avea loc cât mai precoce posibil
 natura sau complexitatea operaţiei nu împiedică ridicarea din pat precoce, care nu va fi
amânată din cauza drenurilor, sondelor sau perfuziilor
 existenţa complicaţiilor postoperatorii nu va interzice plimbarea, acolo unde este posibil
g) lupta contra complicaţiilor de decubit
În cazul unor intervenţii chirurgicale care necesită imobilizare la pat de lungă durată
(ortopedie şi, în special, la bătrâni), survin frecvent complicaţiile de decubit - escarele.
Important este ca acestea să fie prevenite, escara fiind ,,cartea de vizită" a asistentei medicale.
Prevenirea escarelor reprezintă acţiunea de bază a asistentei medicale în îngrijirea bolnavilor
imobilizaţi.
Acţiuni care previn apariţia escarelor:
 lenjerie de pat şi de corp permanent curată, uscată şi bine întinsă, fără cute, fără firimituri pe
pat
 menţinerea curată şi uscată a pielii, în special în regiunea sacrococcigiană la incontinenţi,

129
 după baie, pielea se va unge, ştiind că pielea unsă se macerează mai greu decât pielea uscată
 schimbarea de poziţie după orar - la fiecare două ore
 masajul regiunilor expuse escarelor
 folosirea saltelelor antiescară, sau, în lipsa acestora, a blănii de oaie
h) rehidratarea
După intervenţii chirurgicale, în mod special pe tubul digestiv, alimentaţia normală se reia după o
perioadă relativ lungă. Până la reluarea acesteia, este necesar să se administreze o raţie hidrică,
electrolitică şi calorică suficientă acoperirii necesităţilor cotidiene. Necesităţile de apă ale
organismului sunt, în medie, de 2000-2500 ml/zi.
Această cantitate va fi furnizată sub formă de:
 băuturi, cât mai repede posibil, în cantitate moderată la început, 300 ml ceai sau apă, în prima
zi administrată cu linguriţa, 500 ml în a doua zi, 1000 ml în a treia zi ş.a.m.d.
 perfuzii, rehidratarea venoasă completând necesitatea zilnică; se va ţine cont de starea
cardiacă şi renală a operatului, iar ritmul picăturilor nu va fi rapid.
 Perfuziile venoase aduc organismului necesarul de apă, electroliţi şi calorii.
 Eficacitatea rehidratării va fi controlată prin cantitatea de urină eliminată, prin curba diurezei.
i) alimentaţia şi realimentaţia
În cazurile cele mai frecvente, simple, de chirurgie obişnuită, se va ţine cont de următoarele
principii:
- bolnavul va bea atunci când nu vomită
- va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze
- nu va consuma fructe crude sau glucide în exces
În ziua operaţiei, pacientul va bea apă cu linguriţa, rehidratarea fiind completată cu perfuzii.
După 24 de ore - ceai, citronadă şi supă de zarzavat (numai zeama), iar a doua zi - ceai, citronadă
îndulcită, lapte cu ceai şi, de asemenea, zeama de la supa de zarzavat; a treia zi - iaurt, fidea,
tăiţei cu lapte, piure de cartofi, biscuiţi.
După reluarea tranzitului: carne de pui, peşte alb şi se revine, treptat, la alimentaţia obişnuită.
Nu trebuie uitat că pentru a favoriza realimentaţia, alimentele trebuie să fie calde, bine
preparate, prezentate estetic şi în veselă foarte curată, însoţite de amabilitatea şi bunăvoinţa
asistentei medicale.
În cazuri speciale, realimentaţia este dificilă.
O anorexie rebelă sau vărsăturile pot împiedica reluarea alimentaţiei. În aceste cazuri,
alimentele vor fi mixate, mesele vor fi servite în cantităţi mici, repartizate în şase-şapte reprize şi
se vor alege alimente cu valoare calorică mare, cum ar fi: crema de lapte, concentrat de lapte, ou
întreg, zahăr (1700 de calorii).
În cazul alimentării prin sonda nazală permanentă, se vor folosi soluţii nutritive ce ajung până
la 3000 de calorii. De exemplu: ou crud, lapte, zeamă de carne, carne mixată (în cantităţi mici),
cacao, zahăr, sare - totul administrat pe sondă.
Câteva precauţii pentru alimentaţia prin sondă:
- ritmul scurgerii lichidului trebuie să fie acelaşi ca la perfuzie
- se testează, treptat, toleranţa la alimentele introduse
- alimentele trebuie menţinute la temperatura corpului
- la sfârşit, se va introduce apă, atât pentru curăţirea sondei, cât şi pentru a se administra

130
necesarul de apă.
În intervenţiile chirurgicale de gravitate medie, rolul asistentei este relativ simplu; el devine
complex şi de o importanţă fundamentală în intervenţii cu gravitate mare.

Foaia de temperatură, foaia de reanimare,

foile speciale de reanimare şi supraveghere

Datele clinice şi biologice vor fi consemnate de asistenta medicală în foaia de temperatură (de
supraveghere), sau în foaia de reanimare, fapt ce permite întocmirea unei vederi de ansamblu a
evoluţiei postoperatorii a bolnavului.
În afara rolului său în îngrijirea operatului, asistenta medicală are obligaţia de a completa,
corect şi la timp, aceste foi, oferind echipei chirurgicale, prin simpla lectură sau o „aruncătură de
ochi", informaţii privind starea de sănătate postoperatorie a pacientului.

1. Foaia de temperatură
Este indispensabilă în toate cazurile chirurgicale, indiferent de amploarea intervenţiei.
Pe foaia de temperatură, se va nota:
 temperatura, dimineaţa şi seara
 pulsul
 valorile tensiunii arteriale
 diureza
 scaunul
 ziua operaţiei, urmând apoi numeretoarea zilelor (1,2,3,...); ziua operaţiei nu se numerotează,
fiind denumită „ziua chirurgului"
 medicamente administrate înainte şi după intervenţia chirurgicală, precum şi dozele
 îngrijiri pre şi postoporatorii (sondaj vezical, clismă etc.)

2. Foaia de reanimare
- Completează datele din Foaia de temperatură şi dă posibilitatea de a urmări bilanţul lichidian
din zilele postoperatorii, până la reluarea tranzitului digestiv şi a alimentaţiei normale
- Este completată în serviciul de terapie intensivă, pentru pacienţii care, postoperator, au nevoie
de perfuzie mai multe zile după operaţie
Se va nota:
- cantitatea de lichide ieşite sau pierdute, reprezentate prin:
 volumul diurezei
 volumul aspiraţiilor gastroduodenale şi al vărsăturilor
 alte pierderi: dren, fistule, diaree, transpiraţii etc.
- cantitatea de lichide intrate prin:
 perfuzii cu seruri glucozate (se notează cantitatea şi concentraţia), cu seruri clorurate
(cantitatea şi concentraţia), cu hidrolizate de proteină

131
OBSERVAȚIE!!!
Este important de ştiut că perfuziile cu sânge, plasmă, masă eritrocitară nu vor fi încorporate în
capitolul intrări în bilanţul lichidian, întrucât au un rol esenţial în refacerea masei sanguine
diminuate în cursul actului operator şi nu reprezintă un aport hidric.

 bilanţul hidric reprezintă raportul dintre ingesta şi excreta; acesta poate fi echilibrat (caz
ideal), beneficiar sau deficitar
Când cantitatea de lichide ingerate este mică, se va completa prin soluţii administrate
parenteral, până la reluarea funcţiilor digestive.
Rezultatele dozărilor de electroliţi conduc la determinarea cantităţii de seruri ce se vor
introduce prin perfuzii. Semnele clinice prin care se traduce perturbarea raportului
ingesta/excreta sunt: uscăciunea limbii, a pielii, manifestări de deshidratare, balonare etc.

3. Foile speciale de reanimare şi supraveghere

- Sunt foi ce aparţin serviciilor de terapie intensivă în care sunt internaţi pacienţi cu intervenţii
chirurgicale mari, fapt ce impune îngrijiri speciale, controale biologice numeroase (de exemplu,
rezecţie de anevrism aortic, intervenţii pe cord deschis, transplant de rinichi, ficat, inimă etc.)
Pe aceste foi sunt notate date separate de cele trecute pe foile de temperatură şi foile de
reanimare.
Studiul acestor foi oferă date complete asupra stării operatului şi a evoluţiei sale.

132
 FUNCȚIILE VITALE ALE ORGANISMULUI – notarea în F.O.
FUNCȚIA VALORI NORMALE VALORI PATOLOGICE NOTARE GRAFICĂ CULOARE
1. TEMPERATURA Orală (3 minute) 37oC ± 0,3-0,6 < 36oC - hipotermie
37-38oC - subfebrilitate
Rectală (3-5 minute) 37,5oC ± 0,3-0,6 38-39oC – febră moderată 2oC albastru
39-40oC – febră ridicată
Axilară (10 minute) 36,5oC ± 0,3-0,6 40-41oC – hiperpirexie
2. RESPIRAȚIA nn = 30-50 r/min bradipnee < 10 r/min
2 ani = 25-35 r/min tahipnee > 20 r/min
12 ani = 15-25 r/min dispnee cu perturbarea ritmică și periodică a
adult = 16-18 r/min respirației (r. Küsmaul, Cheyne-Stockes, 2 r/min albastru
vârstnic = 15-25 r/min Bouchut, Biot)
respirație agonică
respirație stertoroasă
3. PULSUL nn = 130-140 p/min Bradicardie
copilul mic = 100-120 p/min
10 ani = 90-100 p/min Tahicardie 4 p/min roșu
adult = 60-80 p/min (punct)
vârstnic = 80-90 p/min
4. TENSIUNEA 1-3 ani → TAmax = 75-90, TAmin = 50-60 mmHg Hipotensiune
ARTERIALĂ 4-11 ani → TAmax = 90-110, TAmin = 60-65 mmHg
12-15 ani → TAmax = 100-120, TAmin = 60-75 mmHg Hipertensiune 1 unitate Hg albastru
adult → TAmax = 115-140, TAmin = 75-90 mmHg (arie)
vârstnic → TAmax> 115, TAmin> 90 mmHg
5. DIUREZA nn = 30-300 ml Polakuria Enurezis albastru
copil = 500-1200 ml Isquria Nicturia 100 ml urină (arie)
adult = 1200-1400-1800 ml Disuria
6. SCAUNUL nn = 1-2 scaune/zi - zeamă de pepene/supă de linte ← febra normal 2I
adult = 1 scaun/zi tifoidă moale 3/
vârstnic = 1 scaun/2 zile - zeama de orez ← holeră, giardia, intoxicații diareic 6-
grunjos Z
cu mucus 2X
cu puroi P
cu sânge S

133
 PROTOCOL PROTOCOL
privind spălarea și dezinfecția mâinilor privind portul mănușilor
Echipamentul de protecție reprezintă o barieră între personalul
I.SPĂLAREA MÂINILOR ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ medico-sanitar și sursa de infecție reprezentată de persoanele îngrijite.
El se compune din: haIate, șorturi, bIuze impermeabile, mască,
PROCEDURĂ PENTRU PREVENIREA INFECȚIILOR NOSOCOMIALE.
protectoare faciaIe (ocheIari, ecran protector), bonete simple sau
- spălarea simplă a mâinilor este definită ca fiind frecarea
impermeabile, mănuși.
viguroasă a mâinilor, una de alta, pe toate suprafețele, după
prealabila umezire și săpunire;
REGULI DE BUNĂ UTILIZARE A MĂNUȘILOR
- se efectuează cu apă și săpun simplu;
1. Respectarea strictă a indicațiilor
2. Alegerea mănușilor adaptate fiecărei utilizări.
- se pot utiliza și săpunul antiseptic cu activitate bactericidă,
detergenți sau alte produse de spălare ce conțin substanțe 3. Schimbarea mănușilor
antimicrobiene; - între 2 pacienți
- timp de contact 30 sec.- 1 min. - între două îngrijiri
- în caz de întrerupere a actului medical
SCOPUL: reducerea florei tranzitorii de pe piele. - în caz de rupere.
4. Niciodată:
- nu se spală mănușile
II. DEZINFECȚIA IGIENICĂ A MÂINILOR: - nu se poartă aceeași pereche de mai multe ori
IMPORTANT: Portul a două perechi de mănuși nu scade
- se face după spalare și uscare prealabilă cu cantitatea de
antiseptic necesară recomandată de producator frecvența accidentelor prin expunere la sânge dar divide la 3
riscul de contact cu sângele sau un produs contaminat.
- timp de contact: 30 sec.- 1 min.

Extras din Precauțiuni universale (Ordin nr.916 al Ministerului

Extras din Ordinul nr.185 al Ministerului Sănătății Publice din Sănătății Publice)
06.03.2003

134
 I. Pense pentru hemostază:
1. Pense cu dinţi (gheare):

pensă Mickulicz (de histerectomie)

pensă Kocher dreaptă, curbă

Pense hemostatice Pean şi Kocher drepte, curbe, de diferite mărimi – servesc în mod special la pensarea vaselor pt. realizarea hemostazei şi în efectuarea
transfuziilor, perfuziilor.
Pensa Miculitz – asemenea pensei Kocher de dimensiuni mult mai mari – hemostaza vaselor mari
Pensa Mosquito dreaptă sau curbă – pensarea vaselor şi a ţesuturilor deosebit de fine cu traumatizare minimă

2. Pense fără dinţi:

pensă Péan pensă Mosquito pensă Péan adevărată

(în cioc de raţă)

pensă buldog (Dieffenbach)

pensă Overholt-Barraya

135
 pensă de pedicul renal (Guyon)
pensă Satinski
(clampă vasculară)

Altele: pensă Halsted (între pensa Péan şi pensa Mosquito), pensă port tampon.

III. Pense pentru apucat şi prezentat ţesuturi:

1. Pense autostatice:

pensă în T
pensă Lovelace
pensă Forester (en coeur)

Pensa Forester (en coeur) și pensa Lovelace sunt folosite pentru prinderea unor organe in scopul ușurării disecției.

136
 pensă Babcock
pensă Allis
pensă Chaput-Poirier („în dinţi
de şoarece”)

2. Alte pense autostatice (de apucat colul uterin, de coprostază, port-tampon):

pensă Museux (de col)

pensa de coprostază Peyer
(clampa intestinală)

Clamparea reprezintă fixarea unui ”clamp” în timpul unei operații.

pensa porttampon (de servit)

137
Altele: pensă Tierbald, Pozzi, Schroder (pentru colul uterin, etc.).

3. Pense anatomice

pensă anatomică fără dinţi

(„chirurgicală”)
pensă anatomică cu dinţi
(„anatomică”)

4. Pense de fixat câmpuri sterile („raci”)

rac Doyen
rac Backhaus-Roeder

rac Jones rac Backhaus

138
 II. SONDE CHIRURGICALE pentru:
 aspiraţie nazo-gastrică (Faucher),

sondă Faucher

 uretro-vezicale (Folley, Tiemann, Nelaton, etc.),

sondă Tiemann

sondă Folley (cu o cale, cu 2 căi)

sondă Nélaton

139
 pentru hemostază variceală (Sengstaken-Blakemore),

sondă Sengstaken-Blakemore

 pentru tubaj duodenal (Einhorn),

 pentru aducerea diferitelor stome (digestive, urinare) la piele (Pezzer, Malecot),

sondă Pezzer

sondă Malecot

 pentru drenaj biliar extern (Kehr),

tub T (Kehr)

 pentru ajutarea evacuării gazelor colo-rectale (tub de gaze = o sondă Nelaton mai groasă), etc..

140
 III. Instrumente de depărtat ţesuturi (retractoare):
1. Instrumente manevrate de chirurg:

valvă abdominală Kelly

depărtătoare Farabeuf
valvă abdominală Doyen

specul vaginal specul anal Trélat

valve vaginale

depărtător Langenbeck depărtător Kocher

141
 depărtător Volkmann

valvă supravezicală

2. Depărtătoare autostatice:

depărtător Finochietto
depărtător Balfour
depărtător Gosset

142
 depărtător Percy
depărtător Kirschner

depărtător Collin

depărtător Weitlaner

Altele: depărtător Dartigues, depărtător Hrynkschak (în chirurgia urologică), etc..

143
 IV. Instrumente pentru tăiat ţesuturi:
1. Bisturie:

mâner de bisturiu

lame de bisturiu de unică folosinţă

bisturiu cu lamă fixă (Péan)

2. Cuţite de amputaţie:

cuţit Liston

3. Fierăstraie:

fierăstrău Charrière
fierăstrău Gigli (mâner şi sârmă)

4. Foarfeci: (curbe, drepte, diferite lungimi, etc.):

foarfecă Metzenbaum

foarfeci chirurgicale

144
Instrumente de sutură:
1. Portace:

portac Mathieu portac pensă Mayo-Hégar

2. Ace chirurgicale: ac atraumatic (cu fir

insertizat)

ac triunghiular (Hagedorn) ac rotund (intestinal)

ac Deschamps

ac Reverdin
3. Agrafe şi aplicator de agrafe:

agrafe Michel (copci)

aplicator de agrafe Michel

145
Varia:

stilet butonat benique

sondă canelată
sondă metalică uretrală feminină

dilatator de col Hégar

pensă de os (Liston)

periostotom
(răzuşă) costal
Doyen chiuretă Bruns

răzuşă Farabeuf curetă Volkmann

pensă de calculi Desjardins

apăsător de limbă (à
baise langue)

146
 TERMENI ȘI SIMPTOME DE ORDIN GENERAL
 acufene = sunete percepute de pacient
care nu sunt determinate de excitații
sonore (zumzet, șuierat, țiuit);
 adinamie = scăderea accentuată a forței
musculare care apare în anumite boli
(oboseală extremă);
 adipsie = absenta setei, lipsa urgenței de a
consuma apă;
 aerobilie = prezența aerului în căile biliare
(canalul coledoc sau vezicula biliară)
 aerocolie = acumulare de gaze în intestinul
gros, care dă senzaţia de balonare a
abdomenului
 aerogastrie = acumulare excesivă de gaze
în stomac;
 afazie = disfazie = incapacitatea de a
pronunța anumite cuvinte sau de a le folosi
sau ambele;
 agorafobie = teama de spațiu deschis;
 akinezie = lipsa/diminuarea mișcărilor
normale;
 allodinia = răspuns dureros la un stimul, în
mod normal nedureros;
 amauroza = scăderea marcată a acuității
vizuale;
 ameţeală = senzație neplăcută de falsă
deplasare a persoanei în raport cu mediul
ambiant;
 anafilaxie = reacție alergică violentă;
 analgezic = care suprimă sau atenuează
durerea
 anasarca = edem generalizat;
 anemia falciformă = sicklemia =
drepanocitoza = maladie ereditară
autozomal recesivă, caracterizată printr-o
formă anormală a hematiilor, acestea având
o formă de seceră (sickle);
 anervrism = dilatarea patologică a pereților
unui vas sanguin;
147
 anexită = salpingoovarită = inflamația
trompelor uterine și a ovarelor, datorită
unei infecții;
 anizocoria = asimetría pupilelor;
 angor = durere, suferință;
 anhidroză = absenta transpirațiilor;
 anorexie = diminuarea importantă sau
pierderea poftei de mâncare;
 anosmie = diminuare sau lipsă a simțului
mirosului;
 antalgic = care împiedică sau calmează
durerea (poziție antalgică = poziție în care
se atenuează durerea/ medicament antalgic
= medicament care calmează durerea);
 aplazie = absența congenitală sau
dezvoltarea defectuoasă a unui țesut sau
organ;
 aritmie ectopică = tulburare de ritm
cardiac → excitația electrică se naște în alte
locuri decât țesutul nodal sau unda electrică
nu urmează traseul normal de propagare;
 ascită = acumulare de lichid în abdomen
(seros, serohemoragic, chilos, gelatinos);
 astenie = diminuarea forțelor fizice și
psihice, slăbiciune, oboseală; (spre
deosebire de oboseală, astenie nu dispare
la repaus);
 astm = inflamația căilor respiratorii +
spasmul musculaturii peribronșice;
 atonie = scăderea forței musculare;
 ataxie = tulburare de coordonare a
mișcărilor active voluntare (← afecțiune a
paleocerebelului = vermis, paravermis și
lobul anterior);
 ateromatoza = proces complex, caracterizat
prin depunere lentă și progresivă în pereții
arterelor de colesterol, de grăsimi animale
și de săruri de calciu sub forma unor plăci
denumite ateroame (de unde si denumirea
 de ateromatoză). Cu timpul arterele își
pierd elasticitatea și își îngusteaza lumenul.
 bezoarii = concrețiuni de fibre vegetale, dar
și de fire de păr înghițite la pacienți cu
hipotiroidie, ologofrenie, dar și la cei cu
antecedente de chirurgie gastro-duodenală
sau alimentație bogată în celuloză;
 borborisme = garguiment intestinal =
zgomote abdominale produce de mișcarea
fluidelor și a gazelor în intestine.
Borborismul intens apare când mișcările
intestinale sunt exacerbate, de ex. în sdr. de
colon inritabil și în ocluzia intestinală sau
când există mai multe gaze decât normal;
 BPCO = bronhopneumonia cronică
obstructivă = bronșită cronică + emfizem
pulmonar + astm + bronșiectazie;
 bronșiectazie = afecțiune cronică,
congenitală sau dobândită, caracterizată
prin dilatarea bronhiilor mici și mijlocii și
infectarea lor periodică, datorită distrugerii
componentelor elastice și musculare din
peretele bronșic. Bronșiectazia există sub
două forme diferite: boala bronșiectazică
difuză si sindromul bronșiectazic localizat;
 bronșita = inflamație localizată în ramurile
bronșice îngustându-le;
 bulbită = inflamație a bulbului duodenal;
 bulimie = senzație exagerată de foame,
individul mănâncă încontinuu, fără control;
 cardiopatie ischemică = micșorarea
calibrului arterelor coronare → scăderea
cantității de sânge cu O2 pentru miocard;
 catar = inflamație acută sau cronică a
mucoasei unui organ, adesea însoțită de
secreție abundentă;
 catatonia = simptom al unor tulburări
mintale caracterizat printr-o stare de fixare
a corpului în anumite poziții, conduită
stereotipică și stupoare mentală;
 cateterism cardiac = introducerea unui
catéter prin vena sau artera femurală până
148
în atriul stâng. Măsoară presiunea atriului
stâng comparativ cu a ventriculului stâng.
 cecitate = pierderea vederii;
 cefalee = cefalgie = durere de cap;
 celeritate = viteza de ridicare și de
coborâre a undei pulsatile;
 chemozis = tumefirea sau edemul
conjunctivei cauzată de alergii sau infecții
virale, ca și de frecatul ochiului;
 crampe = contracții dureroase, involuntare
și pasagere ale musculaturii abdominale;
 criptogenetic = idiopatic = care are o cauză
ce nu poate fi determinată cu mijloacele
actuale ale medicinei;
 crup = afecțiune a laringelui la copil,
caracterizată prin respirație sufocantă și
printr-o tuse răgușită, uneori cu formare de
false membrane; gușter.
 cofoză = tulburare în care persoana nu
distinge niciun sunet;
 colectomie = procedură chirurgicală prin
care se elimină colonul, parțial (colectomia
segementară) sau total;
 durere colicativă = durere dată de spasmul
(sau distensia) exagerat/ă a unui organ
cavitar; este foarte intensă, repetitivă;
 congestie = hiperemie = aflux anormal de
sânge într-o anumită parte a corpului, ce se
vizualizează prin înroșire și/ sau tumefiere a
zonei;
 convulsii = contracții repetate, involuntare
ale unui mușchi, urmate de relaxare.
Contracția este instantanee;
 coprolit = fragment de materii fecale
întărit;
 debitul cardiac = volumul de sânge
propulsat din ventriculul stâng în perioada
unui minut;
Debitul cardiac este calculat prin înmulțirea
debitului sistolic cu frecvența
cardiacă (numărul de contracții pe minut).
 debitul sistolic = volumul de sânge ejectat
de ventriculul stâng în timpul unei
contracții;
 punct decliv = referitor la punctul cel mai
jos situat al unei cavități naturale sau
neoformate, a unei plăgi, leziuni sau a unei
părți din corp;
 deferentită = inflamație a canalelor
deferente;
 depleție = diminuarea/dispariția unei
cantități de lichid care este prezentă în mod
normal într-o cavitate/sistem;
 diaforeză = transpirație abundentă;
 disfagie = dificultate de a înghiți;
 disfazie = afazie;
 dispaurenia = dureri permanente sau
intermitente în timpul actului sexual
 dislalia = imposibilitatea de a pronunța
anumite sunete care compun cuvintele
astfel încât vorbirea devine neinteligibilă;
 disurie = dificultate de a urina cu/fără
durere (micțiuni dificile sau dureroase din
cauza unor afecțiuni extrem de variate:
cistite, uretrite, hipertrofie de prostată);
 dizartria = dificultatea de a articula
cuvintele folosind o pronunție neinteligibilă;
 durere = experiență compexă
multifuncțională și multidimensională;
 ectopic = care are o poziţie anormală;
 edem = acumulare de lichid seros în
țesuturi, creșterea în volum, ștergerea
cutelor naturale, pierderea elasticității
țesuturilor cu păstrarea urmelor presiunii
digitale = semnul godeului;
 elefantiazis (boala picioarelor de elefant)
este o boală cu îngroșarea anormală a unor
regiuni corporale, mai ales a membrelor
inferioare, prin inflamarea ganglionilor și
căilor limfatice din țesutul conjunctiv;
 embolie = obstrucția unui vas de sânge
(embolie pulmonară = obstrucția unei
artere pulmonare);
149
 enuresis = emisie de urină în cursul nopții
involuntar și inconștient;
 epistaxis = hemoragie nazală;
 eritrocitoza = creştere a numărului de
eritrocite în sânge;
 eventrație (hernia incizională) = ieșirea
parțială sau totală a unui viscer din
cavitatea abdomino-pelvină printr-un
orificiu de cauză traumatică sau operatorie;
 exangvinare = extragerea masei sangvine
dintr-un organism;
 febra = creșterea temperaturii centrale >
38,5⁰C (măsurată prin plasarea
termomentrului în rect/cavitate orală) sau
creșterea temperaturii periferice > 38⁰C
(măsurată axilar);
 fibroza = cicatrizare/rigidizare (fibroza
pulmonară = cicatrizarea țesutului
pulmonar incapabil de a realiza transportul
de O2);
 fistula traheală = malformație prin care
esofagul fără să fie întrerupt, comunică
lateral printr-o fistulă cu traheea, și în
ansamblu imită forma literei H;
 flebita = afectiune caracterizată prin
inflamația unei vene care poate provoca
dureri și umflături. Atunci când inflamația
este cauzată de prezența unui cheag de
sânge sau de trombi, poartă denumirea
de tromboflebită.
 flutter-ul atrial = tahicardie supra-
ventriculară caracterizată de activitatea
electrică atrială dezorganizată și
deteriorarea progresivă a funcției
electromecanice atriale;
 frisonul = senzații de frig însoțite de
tremurături intense;
 gangrena gazoasă = infecție acută cu
germeni anaerobi (Clostridii), foarte gravă,
caracterizată printr-o necroză masivă și
extensivă a țesutului, infiltrație gazoasă și
alterarea rapidă a stării generale;
 gastrostomă = deschiderea chirurgicală a
stomacului la peretele abdominal, pentru a
permite introducerea alimentelor în
stomac printr-o sondă, evitând astfel
esofagul;
 gavaj = hrănire cu ajutorul sondei gastrice;
 glob vezical = distensia vezicii urinare
deasupra simfizei pubiene;
 hematemeză = vărsătură cu sânge pur;
 hematochezia = eliminarea de sânge prin
scaun (roșu/roșu-maroniu) sugestivă pentru
o hemoragie care a avut loc în porțiunile
terminale ale intestinului, adică în rect,
colon, eventual în ileon (colite ulcerative,
boala Crohn, carcinom colorectal, polipoza)
 hemianopsie = vedere pe jumătate de
câmp visual;
 hemipareza = paralizia parțială a jumătății
drepte sau stângi a corpului;
 hemiplegia = paralizia unei jumătăți a
corpului;
 hemodiluție = diluția sângelui circulant,
caracterizată prin diminuarea densității,
vâscozității, a concentrației proteinelor și a
hematiilor. Se produce, în general, prin
aflux de lichid interstițial către sânge, într-o
serie de stări patologice sau, uneori,
normale.
 hemoptizie = hemoragie exteriorizată prin
cavitatea bucală, sângele provenind de la
nivelul căilor respiratorii;
 hemoragii oculte = reprezintă eliminarea
de sânge de la nivelul intestinului, care nu
este observată clinic, macroscopic și este
remarcată doar prin testele hemocult (=
teste de culoare, care se bazează pe
examinarea materiilor fecale, cu reactivi
speciali, care-și schimbă culoarea în
prezența sângelui)
 hernie = reprezintă exteriorizarea unui
organ din cavitatea abdominala printr-un
orificiu preexistent (printr-o zonă slabă a
150
peretelui abdomenului cu integritate
cutanată)
 hernia hiatală = țesuturile din interiorul
abdomenului se exteriorizează printr-un
orificiu al musculaturii peretelui abdominal
(hiatus) spre cavitatea toracică.
 hidronefroză = uronefroză = acumulare de
urină în rinichi datorită unui obstacol pe
uréter;
 hidrotorax = revărsat lichidian în cavitatea
pleurală;
 hiperestezie = stare patologică manifestată
printr-o sensibilitate exagerată a unui organ
de simţ.
 hiperexie = creșterea poftei de mâncare;
 hiperhidroză = transpirație anormal de
abundentă, localizată (axile, mâini, picioare)
sau generalizată;
 hiperpirexie = ascensiuni febrile mari,
depășind 39⁰-40⁰C; se întâlnește într-o serie
de boli infecțioase;
 hipoacuzie = scăderea acuității auditive –
vocea șoptită se aude de la o distanță de
sub 5 m;
 hipoestezie = scăderea sensibilității
cutanate;
 hipoplazie medulară = reducerea
funcționalității măduvei hematoformatoare;
 hipospadias = malformație congenitală în
care meatul uretral (orificiul extern al
uretrei) este situat pe partea internă/
dedesubtul penisului;
 hipoxemie = scăderea cantității de oxigen
în sânge;
 hipoxie = diminuarea cantității de oxigen în
țesuturi;
 ileita = inflamație a ileonului;
 ileus = suprimarea completă a eliminării
materiilor fecale și gazelor;
 inaniție = stare în care se află organismul
după o perioadă prelungită de lipsă de
hrană;
 inapetenţă = diminuarea poftei de
mâncare;
 incontinență = emisie urinară involuntară;
 insidios = se spune despre o boală care
apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile
(ex. cancer);
 insipid = care nu are gust;
 insomnie = absența somnului;
 insuficiență aortică = defect de închidere a
valvulei aortice în diastolă;
 iskuria = retenția urinară = incapacitatea
vezicii urinare de a-și evacua conținutul;
 lavaj = spălare; lavajul peritoneal se
realizează prin inserţia percutană a unui
cateter intraperitoneal ± introducerea (şi
recuperarea) lichidului de lavaj; poate fi
lavaj peritoneal diagnostic sau terapeutic;
 litiaza = boală caracterizată prin prezența
calculilor într-un organ sau în canalul său
excretor;litiaza atinge mai ales vezicula sau
căile biliare, rinichiul, căile urinare;
 lunula = zonă albă, în formă de semilună,
care se află la baza unghiei;
 macrocitoza = creșterea în dimensiuni a
celulelor;
 matitate = senzaţie auditivă percepută la
percuţia muşchilor şi a organelor pline;
 mediastinită = inflamație a țesuturilor
mediastinului. Mediastinita acută, aproape
întotdeauna de origine infecțioasă este de
cele mai multe ori o complicație a
operațiilor de chirurgie pe cord deschis;
 melena = emisie prin anus de sânge digerat
(de culoare neagră) de către tubul digestiv;
se traduce printr-o hemoragie digestivă de
obicei înaltă, adică provenind din esofag,
din stomac sau duoden, mai rar de la nivelul
intestinului subțire sau colon;
 meteorism = balonare = simptom
caracterizat prin mărirea abdomenului
provocată de acumularea de gaze în stomac
sau în intestin;
151
 midriază = dilatația pupilelor;
 mielodisplazie = producerea insuficientă a
unuia sau mai multor tipuri de celule
sanguine datorate unei disfuncții a măduvei
osoase;
 mieloftizie = aplazia măduvei osoase, care
produce o anemie gravă;
 monoplegia = paralizia unui singur
membru;
 nozofobia = teama de boală;
 obnubilare = confuzie, dezorientare în
timp, spațiu, dar și față de propria
persoană;
 odinofagie = durere la deglutiție;
 opistotonus = poziție specifică tetanusului
– pacientul în decubit dorsal și se sprijină pe
planul orizontal în ceafă și călcâie;
 orhită =inflamarea cordonului spermatic şi
a testiculelor;
 otoree = hemoragie otică;
 pancitopenie periferică = reducerea
numerică a tuturor liniilor celulare din
sângele periferic
 paralizia = dispariția totală a funcțiilor
motorii;
 paraombilical = (para = lângă), care se află
în vecinătatea ombilicului;
 paraplegia = paralizia membrelor
inferioare;
 parestezia = senzație de amorțeală și
furnicături la nivelul regiunii expuse la frig;
 pareza = scăderea funcțiilor motorii
musculare;
 pavor norturn = spaimă intensă în timpul
somnului;
 perisplenită = inflamație a capsulei seroase
a splinei;
 piostercoral = care conține puroi în
excremente;
 pirozis = senzație de arsură retrosternală
care pornește din epigastru spre esofag și
faringe asociată cu un gust acru; se produce
 din cauza unui reflux de lichid gastric în
esofag (cauze frecvente: aerofagia, hernia
hiatală);
 pleurezia = pleurita = edemul pleurei. Cele
2 foițe (pleura parietală și cea viscerală) se
freacă una de cealaltă producând durere în
piept → durerea pleurală;
 pleurostotonus = din decubit lateral se
sprijină pe suprafața orizontală a corpului în
umăr și în marginea externă a piciorului;
 polakuria = micțiuni frecvante în cantități
mici;
 polidipsie = sete excesivă antrenând
ingestia unor cantități exagerate de lichide
(în diabetul insipid, în nefropatii,
potomanie);
 polifagie = nevoia exagerată de a mânca,
dublată de absența sațietății;
 porfirie =boală provocată de unele
tulburări în metabolismul pigmentului
sangvin, caracterizată prin producerea
excesivă de porfirine, care se elimină în
cantităţi mari prin urină și care se manifestă
prin erupţii de vezicule pe pielea
expusă luminii;
 potomanie = nevoia de a bea cantități
excesive de lichide, de preferintă apă,
cauzată de o dereglare a centrului nervos al
setei; sete de natură psihogenă, patologică;
 prurit = senzație neplăcută de mâncărime
cutanată care poate fi produsă de o boală
de piele, ce intră la grataj (ex. scabie) sau de
o afecțiune generală (ex. prurit diabetic);
 ptoza = fenomen patologic constând în
deplasarea în jos a unui organ, de obicei ca
urmare a slăbirii şi a relaxării unor
ligamente de susţinere;
 rectoragia = sângerare rectosigmoidiană,
hemoragii oculte;
 regurcitație = reflux alimentar din stomac
în cavitatea bucală;
 salpingita = inflamația trompelor uterine;
152
 salpingoovarita = anexita;
 septic = infectat cu microbi;
 sialoree = ptialism =salivație abundentă,
secreție exagerată de salivă întâlnită în
cursul gravidității, în unele boli nervoase;
 siringomielie = formarea de cavităţi
anormale în măduva spinării/ boală a
sistemului nervos care se manifestă prin
distrugerea substanţei cenuşii din măduva
spinării, cu pierderea sensibilităţii;
 scotom (scintilație vizuală) = lacună
limitată în câmpul vizual (pată neagră de
orbire pe câmpul vizual) din cauza apariției
unei opacități în mediile transparente ale
ochiului sau unei leziuni limitate ale retinei
sau a nervului optic; poate fi central/
paracentral/ periferic;
 sferocitoza ereditară = diminuarea
nivelului hemoglobinei sangvine, provocată
de distrugerea globulelor roșii;
 sputa = amestec de secreții care provine
din arborele traheo-bronșic formate din:
mucus, puroi, sânge, celule descuamate;
 strănut = expirație forțată;
 stenoză aortică = defect de deschidere
(îngustare anormală) a valvulei aortice;
 strictură = strâmtare a unui canal din
organism sau a unui ogan cavitar ca urmare
a unor afecțiuni (traumatisme, inflamații);
 stomatocitele = eritrocite care au o fața
concavă si cealalta convexă;
 subfrenic = sub diafragm;
 surditate = tulburare a audiției în care
persoana nu aude vocea șoptită nici în
apropierea urechii;
 tamponada cardiacă = prezența lichidului
(sânge provenit de la o intervenție
chirurgicală pe cord) sub presiune în
interiorul pericardului;
 tenesme = durere la defecare, fără
eliminare de materii fecale;
 tetraplegia = paralizia celor patru membre;
 tiflita = inflamație acută sau cronică a
cecului, care se manifestă prin dureri
abdominale;
 torticolis = înclinarea capului într-o parte
datorită contracturii musculaturii gâtului;
 traumatopnee = intrare şi ieşire a aerului
printr-o plagă toracică la fiecare inspiraţie
sau expiraţie;
 tremurături = secuse repetate involuntare
ale unei părți a corpului (mâini, cap sau
întregul corp);
 trismus = contracție involuntară și
permanentă a mușchilor masticatori care
apare pe faciesul bolnavilor de tetanos –
risus sardonicus;
 tromboembolie = ocluzia unui vas sanguin
rezultată ca urmare a trecerii succesive de
cheaguri sanguine provenind de la o
tromboza vasculară situată în amonte
153
 tromboza = fenomen patologic care constă
in formarea unui trombus (cheag sangvin,
format din fibrină, din globule albe si din
plachete) într-o arteră sau într-o venă.
 tusea = expirație forțată ce permite
degajarea căilor respiratorii superioare de
secrețiile acumulate;
 valvulopatie = absența etanșietății unei
valvule;
 vertij = senzație rotatorie a obictelor din jur
în raport cu persoana sau a persoanei în
raport cu mediul;
 volvulusul = răsucirea unei anse intestinale
în jurul axului său mezenteric;
 voma = act reflex cu central nervos în
bulbul rahidian; modalitate de apărare față
de conținutul dăunător al stomacului.
BIBLIOGRAFIE:

1. BALTĂ G., METAXATOS A., KYOWSKI A., Tehnici de îngrijire generală a bolnavilor, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1983;
2. COLDEA L., BELDEAN L., GAL G., SEUCHEA M., PINTEA A., Nevoi fundamentale – Intervenții
de nursing, Editura “Alma Mater” din Sibiu, 2003
3. BORUNDEL CORNELIU, Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura All,
București, 2000;
4. GHERASIM L., Medicină internă vol 4, Editura Medicală, Bucureşti 2002;
5. MINCU MIOARA, Medicină internă, specialități înrudite și terapii paliative, Editura Carol
Davila, Bucureşti, 2004;
6. MARC FELICIA, Nursing clinic, Editura Universităţii din Oradea, 2010

7. MOZES CAROL, Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, Bucureşti;

8. NICOLAE GH., TIMOFTE M., GHERGHINA V., IORDACHE L., Ghid de nursing, OAMMR, 2006
9. NICOLAESCU V., Actualități în medicina internă, Editura Medicală, Bucureşti, 1981;
10. TITIRCĂ LUCREȚIA, Breviar de explorări funcționale și îngrijiri speciale acordate bolnavului,
Editura Viaţa medicală românească, ediția III, 1997
11. TITIRCĂ LUCREȚIA, Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare
nevoilor fundamentale, Editura Viața Medicală Românească, 1996;
12. TITIRCĂ LUCREȚIA, Îngrijiri special acordate pacienților de către asistenții medicali, Editura
Viaţa medicală românească, 2008;
13. TITIRCĂ LUCREȚIA, Urgențe medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 2008;
14. VASILE M., MOLDOVEANU M., Semiologie medicală pentru asistenții medicali, Editura All,
București, 2011.
15. VĂCARIU V., Ghid de nursing, Editura Victor Babeș, Timișoara
16. Dicționar medical – explicații termeni medicali: http://dictionar.romedic.ro/
17. http://cursuriamg.blogspot.ro/

154