CONDUITA ÎN URGENȚE

MEDICO-CHIRURGICALE
***
SITUAȚII DE CRIZĂ
ȘI DE DEZASTRE

ABREVIERI
ABC Airway, Breathing, Circulation
ATI Anestezie terapie intensivă
AVC Accident vascular cerebral
BLS Basic Life Suport
BPOC Bronhopneumonie cronică obstructivă
Ca Calciu
CK Creatinfosfokinaza
CT Computer tomograf
Dea Defibrilator semiautomat
EEG Electroencefalograma
EKG Electrocardiogramă
EPA Edem pulmonar acut
ERC Consiliu european de resuscitare
FV Fibrilație ventriculară
GCS Glasgow Coma Scala
HHC Hemisuccinat de hidrocortizon
hTA Hipotensiune arterială
HTA Hipertensiune arterială
HTIC Hipertensiune intracraniană
ICC Insuficiență cardiacă cronică
ILCOR International Liaison Committee on resuscitation
IM Infarct miocardic
IMA Infarct de miocard acut
K Kaliu (potasiu)
LCR Lichid cefalorahidian
MB izoenzima CK-MB este fractiunea miocardică a creatinkinazei 
MCS Moarte cardiacă subită
Mg Magneziu
ORL Oto-rino-laringologie
p.o. Per os
PTCA Angioplastia coronariană transluminală percutanată
RCP Resuscitare cardio-pulmonară
RCR Resuscitare cardio-respiratorie
RM Rezonanță magnetică
RTS Scorul de traumă revizuit (Revised Trauma Score )
SCR Stop cardio-respirator
SF Ser fiziologic
SVA Suport vital avansat
SVB Suport vital de bază
TA Tensiune arterială
TA rapidă Tahicardie atrială rapidă
TV Tahicardie ventriculară
TVS Tahicardie supraventriculară
U.I. Unități internaționale
UPU Unitate Primire Urgențe
ALS Amyotrophic lateral sclerosis – scleroză lateral amiotrofică
TPSV Tahicardie paroxistică supraventriculară

1
s.c. Subcutanat
SCA Sindrom Coronarian Acut
CAPITOL 9 Identificarea situațiilor de criză și dezastre
9.1. Glosar de termeni
9.2. Noțiuni de bază despre categoriile de dezastre
1. Definiția și caracteristicile dezastrelor
2. Clasificare
3. Tipuri de dezastre care produc victime în masă
9.3. Analiza situaţiilor de criză și dezastre
9.4. Priorități de intervenție rapidă ți eficientă în situații de criză și dezastre
9.5. Ierarhizarea acţiunilor
9.6. Limitarea și înlăturarea efectelor dezastrelor
1. Alarmarea
2. Degajarea
3. Triajul victimelor
4. Probleme puse de triaj
9.7. Principalele măsuri de apărare și protecție împotriva dezastrelor
CAPITOL 10 Cadrul legislativ
10.1. Cadrul legislativ și instituțional al medicinei de dezastru în România
1. Legea protecției civile
2. Alte acte normative ce reglementează desfășurarea activității de
protecție civilă (protecția populației și a bunurilor materiale)
10.2. Organizarea sistemului de urgență pentru criză și dezastre din
România
1. Forţele specializate și mijloacele specifice de intervenție în
situațiile de criză și dezastru
2. Comandamentul de criză și dezastre de la nivelul spitalului
a. Organizarea comandamentului de criză și dezastre
b. Funcționarea comandamentului de criză și dezastre
c. Responsabilitățile comandamentului de criză și dezastre
10.3. Constituirea celulei de criză UPU / CPU
1. Organizarea celulei de criză
2. Atribuțiile celulei de criză
3. Rolurile membrilor celulei de criză
4. Sarcinile și responsabilitățile membrilor
5. Responsabilii cu informarea și comunicarea
10.4. Operațiunile medicale din spital
CAPITOL 11 Intervenții medicale în situații de criză
11.1. Triajul medical în situații de criză
1. Primirea urgențelor
a. Triajul victimelor
b. Mobilizarea resurselor umane suplimentare
c. Măsuri generale în caz de risc biologic, radiologic, chimic,
nuclear
2. Decontaminarea – Forțe și mijloace specifice de intervenție
3. Substanțe de neutralizare
11.2. Algoritmul de triaj - Acordarea primului ajutor postdezastru
11.3. Măsuri imediate pentru menținerea în viață
11.4. Cooperarea și interacționarea structurilor medico-sanitare cu
celelalte structuri specializate în intervenția în situații de dezastre
11.5. Noțiuni de patologie de dezastre
CAPITOL 12 Medicina de dezastru
2
 12.1. Medicina de urgență și de teren în dezastre
12.2. Medicina de adaptare
12.3. Medicina globală – medicina de echipă pluridisciplinară
12.4. Medicina de mase – număr mare de victime
12.5. Medicina extramedicală
12.6. Medicina de doctrină – conducerea unică echilibrată
12.7. Diversitatea victimelor
12.8. Polimorfismul problemelor
CAPITOL 13 Comportament comunitar în situații de criză și dezastre
13.1. Rezolvarea problemelor comunitare
13.2. Cooperarea cu instituții din domeniul public
13.3. Reguli generale și specifice de comportament pentru populație
CAPITOL 14 Evaluarea intervențiilor
14.1. Rezolvarea intervențiilor /îngrijirilor aplicate în situații de criză și
dezastre
14.2. Supravegherea pacientului
14.3. Cunoașterea și raportarea eventualelor complicațiilor ce pot apărea
în îngrijirea pacientului în situații de criză și dezastre
14.4. Aplicarea de intervenții specifice

3
SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE

CAPITOL 9
IDENTIFICAREA SITUAȚIILOR DE CRIZĂ ȘI DEZASTRE

9.1. Glosar de termeni

 Accident = întâmplare neprevăzută, venită pe neaşteptate, curmând o situaţie normală având

drept cauză activitatea umană.
 Accident complementar = accident care are loc pe timpul - sau după desfăşurarea - unui
dezastru natural, datorat acestuia.
 Accident chimic = eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unei substanţe toxice pe
timpul producerii, stocării sau transportului acesteia.
 Accident biologic = eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unui agent patogen pe
timpul producerii, stocării, manipulării sau transportului acestuia
 Accident hidrotehnic = funcţionare defectuoasă a unei construcţii hidrotehnice, ce duce la
pierderi de vieţi umane şi distrugeri materiale pe porţiunea în aval a acesteia.
 Accidente majore la utilaje şi instalaţiile tehnologice periculoase = distrugerea sau avarierea
unor utilaje şi instalații tehnologice, datorită neglijenței umane, ducând la numeroase victime şi
mari pierderi materiale.
 Accidente majore pe căile de comunicații = întrerupere temporară a circulaţiei, care generează
distrugerea acestor căi, victime umane, animale cât şi pagube materiale.
 Accident nuclear = eveniment care afectează instalația nucleară şi poate provoca iradierea şi
contaminarea personalului acesteia, populaţiei sau a mediului înconjurător peste limitele
admise.
 Adâncimea focarului (hipocentrului) = distanţa pe verticală între hipocentru şi focar.
 Ajutor (asistenţă) umanitar = programe care ajută sau reduc efectele dezastrelor sau a
condiţiilor care le favorizează pe acestea.
 Alarmare = difuzarea unui mesaj care semnalează un pericol iminent şi poate conţine măsuri
de protecţie specifice pericolului.
 Alunecare de teren = deplasare a rocilor care formează versanții unor munți sau dealuri,
pantele unor lucrări de hidroameliorații sau a altor lucrări de îmbunătățiri funciare.
 Asigurare contra dezastrelor = polițe de asigurare private sau subvenționate de stat vizând
acoperirea pierderilor economice datorate dezastrelor.
 Avalanșă = alunecarea sau scurgerea rapidă şi neaşteptată a unei mase de zăpadă sau roci.
 Avarie = stricarea unui element al infrastructurii economice - instalații, comunicații etc. - într-
un procent mai mic de 100%.
 Avarii majore la rețelele de instalații şi telecomunicații = distrugerea parţială a rețelelor de
instalații şi telecomunicații datorită acţiunii umane sau naturale.
 Avertizare = difuzarea unui mesaj care semnalează un pericol mai puţin eminent şi poate
conţine măsuri de protecţie specifice pericolului.
 Baraj = obstacol plasat pe cursul unei ape, având un sistem de vane sau alt mecanism care
permite modificarea nivelului apei, vizând reglarea debitului sau alimentarea unui canal.
 Căderi radioactive = depuneri de particule radioactive din atmosferă, datorate: emisiei
naturale; exploziilor naturale; radioactivității induse şi accidentelor survenite la reactoarele
nucleare.
 Căutare-salvare = operațiile de localizare, recuperare şi acordare a primului ajutor pentru
victimele unui dezastru.

4
 Centrul de conducere al intervenţiei = instalație destinată oficial pentru conducerea şi
coordonarea tuturor activităţilor întreprinse după declanşarea unui dezastru.
 Clasificarea distrugerilor:
- Distrugeri severe = împiedică orice utilizare ulterioară, conform cu destinația iniţială.
- Distrugeri medii = împiedică utilizarea eficientă, fără o reparaţie majoră.
- Distrugeri uşoare = nu împiedică utilizarea eficientă, necesitând reparații minore.
 Coordonare = managementul interdependențelor existente între activităţile specifice protecției
civile în scopul îndeplinirii acestora.
 Criza = situaţie internă sau externă a cărei evoluţie poate genera o amenințare asupra valorilor,
intereselor şi scopurilor prioritare ale părţilor implicate (separat sau împreună)
 Cutremur = ruptură brutală a rocilor din scoarţă terestră, datorită mişcării plăcilor tectonice,
care generează o mişcare vibratorie a solului ce poate duce la victime umane şi distrugeri.
 Declanşarea stării de dezastru = proclamarea oficială a unei stări de urgenţă după o catastrofă
la scara mare, înainte de a pune în aplicare măsurile de limitare a efectelor acesteia.
 Epidemie = răspândirea în proporții de masă a unei boli transmisibile la oameni.
 Epizootie = răspândirea în proporții de masă a unei boli transmisibile la animale.
 Eroziunea solului = pierderea, dizolvarea sau deplasarea solului şi a rocilor sub acţiunea apei,
gheții sau vântului.
 Estimare = procesul de determinare al impactului pe care un dezastru l-ar putea avea asupra
societăţii, nevoile urgente pentru salvarea de vieţi umane cât şi posibilitățile existente pentru
reabilitare şi dezvoltare.
 Evaluare = estimarea globală a tuturor aspectelor şi consecinţelor generate de o catastrofă,
după declanşarea acesteia.
 Evacuat = persoană civilă mutată din zona de reședință de o autoritate civilă sau militară
competentă pentru asigurarea propriei securități sau din motive cerute de situaţia militară.
 Facilităţi critice = instalații de importanţă vitală pentru funcţionarea unui serviciu
guvernamental sau public.
 Facilităţi militare şi ale apărării civile = servicii asigurate de organizații străine ale apărării
civile şi armatei, care sub controlul unui guvern, asigură funcţiile enumerate în paragraful 61 al
Protocolului Adițional I la Convențiile de la GENEVA din 1949.
 Fenomene meteorologice periculoase = fenomene meteorologice care afectează violent zone
relativ mari de teren pe termen lung, provocând pierderi de vieţi omenești, pagube materiale şi
degradarea mediului ambiant.
 Front atmosferic = suprafaţă discontinuă situată între două mase de aer adiacente deosebite ca
proprietăți fizice, mai ales termice.
 Furtună = perturbație atmosferică care implică variații mari ale presiunii şi vitezei vântului pe
zone cu raza de la 1 km(tornade) şi până la 3000 km (ciclon).
 Ghid = broșură care conţine informaţiile necesare îndrumării activităţii într-un domeniu
distinct.
 Hazard = fenomen rar sau extrem de natură umană sau naturală care afectează viaţa,
proprietățile şi activitatea umană iar a cărui extindere poate duce la dezastre:
o Dezastre geologice (cutremure, erupţii vulcanice, alunecări de teren);
o Dezastre climatice (cicloane, inundații, secetă);
o Dezastre de mediu (poluarea mediului, epizootii, deșertificare, defrișare păduri);
o Epidemii şi accidente industriale
o Război (inclusiv terorismul).
 Încarceraţi = persoane surprinse sub dărâmături, în viaţă, pentru a căror salvare este necesară
intervenţia unei echipe de căutare-salvare profesioniste sau semiprofesioniste.
 Incendii de masă = ardere declanşată natural sau artificial, în urma căreia se produc însemnate
pierderi de vieţi umane, animale, precum şi pagube materiale.
 Intervenţie = acţiunile desfăşurate în timpul sau după un dezastru pentru a face faţă
problemelor imediate privind supravieţuirea persoanelor afectate.
5
 Inundaţie = acoperirea terenului cu un strat de apă în stagnare sau mişcare, care prin mărimea
şi durata sa provoacă victime umane şi distrugeri materiale ce dereglează buna desfăşurare a
activităţilor social-economice din zona afectată.
 Înzăpeziri = depuneri de zăpadă pe platforma drumului cu grosimi de peste 0,3 m pe sectoare
continui sau discontinui.
 Lapoviţă = ploaie amestecată cu zăpadă.
 Limitare = acţiuni desfăşurate după declanşarea unui dezastru vizând reducerea efectelor
acestuia asupra societăţii şi mediului natural.
 Logistică = gamă de metode operationale destinate asigurării de hrană, echipament, materiale şi
transport (inclusiv de persoane).
 Lucrări şi instalații care conţin forțe periculoase = baraje, diguri şi centrale nucleare.
 Materiale periculoase = substanţe sau materiale considerate de o autoritate competentă
capabile de a crea un risc periculos pentru sănătate, siguranţă şi bunuri.
 Membrii forțelor armate şi al unităţilor militare afectate organismelor de protecţie civilă =
personal şi unităţi care nu participă direct la ostilități (nu comit sau nu sunt întrebuinţate să
comită, în afara sarcinilor de protecţie civilă, acte dăunătoare Părţii adverse) fiind înarmate cu
armament individual uşor pentru menţinerea ordinii sau pentru propria lor apărare, purtând
foarte vizibil semnul distinctiv internațional al protecției civile cât şi cartea de identitate care
atestă statutul său şi care îşi îndeplinesc sarcinile lor aceleaşi părţi.
 Monitorizare = sistem permanent de urmărire, înregistrare şi evaluare continuă a evoluţiei unui
proces sau fenomen pentru a lua măsuri corective.
 Notificare = acţiunea de aducere la cunoștință autorităţilor sau populaţiei printr-o notă oficială
a unei situaţii sau hotărâri.
 Organizare = acţiune de pregătire temeinică, după un plan, a funcţionării unui organism pentru
îndeplinirea unui anumit scop.
 Personal sanitar = orice persoană care a fost afectată exclusiv, temporar sau permanent fie în
scopuri sanitare, fie la administrarea unităţilor sanitare, fie la funcţionarea sau administrarea
mijloacelor de transport sanitar.
 Planificare = activitate de organizare a acţiunilor pe baza unui plan.
 Pod de gheaţă = strat continuu de gheaţă care acoperă în întregime suprafaţa unui râu sau a
unui lac.
 Populaţie civilă = ansamblul persoanelor care nu fac parte din forţele armate şi care, în afară
de acestea nu participă direct la ostilități.
 Pregătire = acţiuni destinate reducerii pierderilor de vieţi umane şi distrugerilor de materiale,
evacuării temporare a populaţiei şi bunurilor, cât şi pentru a facilita operațiile de intervenţie şi
reabilitare.
 Prevenire = ansamblu de acţiuni destinate a furniza o protecţie permanentă împotriva
dezastrelor.
 Prim ajutor = asistenţă imediată -dar temporară- acordată victimelor dezastrului, pentru a le
menţine în viaţă până la acordarea unui tratament complex.
 Proceduri operationale standard = document scris, care descrie cum să fie îndeplinită o
sarcină sau activitate de rutină.
 Raport de situaţie = raport concis, publicat şi actualizat periodic despre evenimentele care
afectează o misiune, operaţie sau sarcină, care cuprinde detalii despre urgenţă, nevoile de ajutor
şi măsurile luate până la data raportului.
 Reabilitare = refacerea funcţiilor vitale ale societăţii durând de la câteva săptămâni la câteva
luni(ani).
 Refugiat = persoană incapabilă sau nedorind să se întoarcă în țara de origine ori să se pună pe
sine însuşi sub protecţia ţării în care locuiește datorită pericolului (fricii) că vor fi pedepsiți pe
rațiuni de rasă, religie, grupare religioasă sau opinie politică.
 Risc = estimarea matematică a pierderilor umane şi materiale pe o perioadă de referinţă şi într-
o zonă dată pentru un dezastru.
6
 Terorism = folosirea calculată a violenţei sau a amenințării cu violenţă, împotriva persoanelor
sau a unor proprietăți cu scopuri politice, religioase sau ideologice.
 Secetă = lipsa îndelungată a precipitațiilor atmosferice, având ca urmare (în principal) uscarea
solului şi a vegetației.
 Sinistraţi = persoane care au suferit pagube însemnate în urma unui dezastru, părăsind
temporar bunurile sale.
 Urgenţă complexă = o criză umanitară într-o ţară, regiune sau societate unde există o totală sau
parţială lipsă de autoritate datorită unor conflicte interne sau externe, care necesită un răspuns
al comunităţii internaţionale deoarece depăşeşte mandatul sau capacitatea oricărei agenţii sau
program ONU.
 Victimă = persoane care suferă urmările unui dezastru.
 Viscol = vânt puternic care depăşeşte tăria 4 pe scara Beaufort însoţit de ninsoare sau de
lapoviţă. Viscolele pot fi violente (v>17m/s.), tari(16m/s.>v>11m/s.), moderate
(10m/s.>v>6m/s.) sau furtuni(v>17m/s.).
 Vulnerabilitate = gradul de pierderi (de la 0% la 100%) rezultat dintr-un fenomen susceptibil
de a produce pierderi umane şi materiale unei comunităţi, structuri, serviciu sau zone
geografice.
 Zăpor = îngrămădire de bucăţi de gheaţă, care se formează primăvara într-un punct al unui râu,
îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de scurgere mai înguste, ce pot produce creşteri de nivel şi
inundații.

9.2. Noţiuni de bază despre categoriile de dezastre

Dezastrele reprezintă o amenințare permanentă pentru dezvoltarea durabilă și generează

anual numeroase victime omenești și pierderi materiale; totodată, începutul acestui mileniu se
caracterizează printr-un impact tot mai accentuat al activităților umane asupra Terrei. Pentru
perioada 1980 – 2000 se estimează că 75 % din populația lumii a fost afectată cel puțin o dată de un
dezastru (cutremur, ciclon tropical, inundație, secetă etc.).
Frecvenţa incidenței dezastrelor și creșterea amplorii lor a atras atenția comunității
internaționale în ultimii ani. O serie de instituții, organizații interguvernamentale și organizații
neguvernamentale la nivel mondial și-au revizuit abordarea asupra dezastrelor și lucrează acum
împreună pentru a identifica cele mai bune metode pentru a preveni și reduce impactul calamităților
asupra societății. Aceasta înseamnă atât reducerea vulnerabilității comunităților, cât și
îmbunătățirea instrumentelor pentru evaluarea riscurilor. De asemenea, se pune mai mult accent
pe prevenirea dezastrelor, prin implicarea tuturor factorilor interesați în activitățile de management
al riscului de dezastru (autorități publice, organizații neguvernamentale, comunități, sectorul de
afaceri).
Dezastrele nu sunt întotdeauna fenomene discrete. Posibilitatea de producere, momentul și
locul ca și severitatea lor pot fi rezonabil și uneori prevăzute cu exactitate de către elementele de
tehnologie și științifice avansate.
Medicina de dezastru, este derivată din medicina militară (ca suprastructură) și din
medicina de urgență (ca infrastructură), este o specialitate mai tânără a vechiului trunchi al
domeniului medical. Ea cuprinde o multitudine de discipline din cadrul și din afara ariei medicale.
 Dezastrul actual produce o multitudine de distrugeri asupra populației în termeni de pierderi de
vieți omenești și bunuri materiale. Acestea constituie rezultatul direct a ceea ce este denumit
primul dezastru.
 Impactul primului dezastru produce al doilea val de distrugeri declanșat de lanțul de
evenimente legate de primul dezastru printr-o relație cauză-efect, ce rezultă în afectarea
indirectă a oamenilor la distanță de dezastrul original. Acesta poate fi denumit al doilea
dezastru.

7
 De exemplu un tsunami a produs distrugeri în termeni de pierderi de vieți, distrugeri de
locuințe etc. - constituie primul dezastru. Aceste evenimente conduc la întreruperi a comerțului,
industriei de pescuit, care suferă masive pierderi financiare. Pierderile suferite de această industrie
conduc la pierderi salariale a celor implicați în afaceri cu pescuitul. Acești oameni nu pot să-și
achite împrumuturile, ceea ce conduce la pierderile băncilor creditoare ș.a.m.d. Aceste evenimente
pot de asemenea să conducă la creșterea incidenței atacurilor de inimă, accidentelor vasculare,
sinuciderilor și crimelor. Acesta este denumit al doilea dezastru și poate fi de o magnitudine mai
mare decât primul dezastru. Reabilitarea adecvată și îngrijirea victimelor poate rupe lanțul
evenimentelor ce conduc la al doilea dezastru.

1. Definiția și caracteristicele dezastrelor

Managementul dezastrelor reprezintă totalitatea politicilor, a deciziilor administrative și a
activităților operaționale care sunt legate de diverse stadii ale dezastrelor, la toate nivelurile.
Hazardul este un eveniment amenințător și reprezintă probabilitatea de apariție într-o
anumită perioadă a unui potențial factor dăunător pentru om, pentru bunurile produse de acestea și
pentru mediu. Deci, hazardul este un fenomen natural sau antropic dăunător omului, ale cărui
consecințe sunt datorate depășirii măsurilor de siguranță pe care orice societate și le impune.
Dezastrul - un hazard este considerat dezastru dacă sunt înregistrate cel puțin zece pierderi
de vieți omenești sau 50 de persoane rănite și pierderi materiale de peste un milion de dolari.
Riscul reprezintă nivelul probabil al pierderilor de vieți omenești, al numărului de răniți, al
pagubelor aduse proprietăților și activităților economice de către un anumit fenomen natural sau
grup de fenomene într-un anumit loc și într-o anumită perioadă. Conform Dicționarului
Enciclopedic riscul reprezintă un pericol posibil, probabilitatea de a înfrunta o primejdie și/sau de a
suferi o pagubă.
Vulnerabilitatea reprezintă măsura în care un sistem poate fi afectat în urma impactului cu
un hazard și cuprinde totalitatea condițiilor fizice, sociale, economice și de mediu care măresc
susceptibilitatea sistemului respectiv. Vulnerabilitatea pune în evidență cât de mult sunt expuși
omul și bunurile sale în fața diferitelor hazarde și se exprimă pe o scară cuprinsă între 0 și 1, cifra 1
exprimând distrugerea totală a bunurilor și pierderile totale de vieți omenești din arealul aferent.
Vulnerabilitatea este diferită în funcție de modul de echipare și de pregătire a populației.
Capacitatea de rezistență reprezintă totalitatea forțelor și a resurselor cu ajutorul cărora
societatea poate să facă față unui hazard reușind să reducă nivelul riscului prin atenuarea efectelor
negative. Capacitatea de rezistență crește atunci când se asigură dezvoltarea durabilă a regiunii
respective, se iau măsuri preventive și se organizează sistemele de alarmare a populației.
Situația de urgență (situație extremă) este un alt termen relativ similar cu cel de dezastru.
Un dezastru poate fi privit ca un tip particular al unei situații de urgență. „Dezastrul” sugerează o
perioadă îndelungată de timp și atingerea unui anumit nivel de urgență.
Fazele tuturor dezastrelor fie naturale, fie produse de om sunt aceleași. Dezastrele deseori
diferă prin cantitatea de distrugeri produse sau prin calitatea tipurilor de consecințe medicale. De
exemplu cutremurele produc o multitudine de răniri fizice și fracturi, inundațiile produc înecuri
mortale și infecții, scurgerile de substanțe chimice produc manifestări toxice etc.
O urgenţă în masă sau un incident cu victime în masă este o situaţie tipică în care există o
discrepanţă bruscă între nevoile acute şi resursele disponibile local unde distrugerile şi rănirile
depășesc capacitatea comunităţii de a face faţă consecinţelor acesteia. Numărul de decese
instantanee este desigur total nerelevant pentru definirea unei urgențe în masă. Semnificația unui
eveniment catastrofal depinde de resursele disponibile pentru a îngriji toate victimele.
Deseori traumelor, mentale suferite de către victimele unui dezastru li se acordă o atenție și
importanță minimă. Ele sunt umbrite de excesiva importanță acordată nevoilor fizice și financiare
ale victimelor care sunt considerate de către personalul de ajutor ca fiind mai mult decât suficiente
pentru a ușura suferințele victimelor. În afara efectelor fizice și materiale, afectarea psihicului nu
poate fi oricând observată deoarece de multe ori nu este căutată. Numeroase victime suferă din
cauza afectării psihice și a durerilor care necesită o consiliere specială până la refacere.
8
 Un dezastru medical se produce atunci când efectele destructive ale forțelor naturale sau
produse de om depășesc capacitatea unei arii date de a satisface cererile de îngrijiri medicale. Este
probabil adecvat să se rezerve termenul de dezastru la situațiile în care infrastructura socială și
medicală a unei comunități este așa de distrusă de către eveniment, încât comunitatea este pusă în
fața unei presiuni foarte mari asupra funcțiilor sale societale cum ar fi legea și ordinea,
comunicațiile, transportul, asigurarea cu apă și alimente etc.
Toate aceste definiții sunt în mod tipic dependente de timp: când resursele devin suficiente
(și uneori excesive) pentru a satisface nevoile, situația de dezastru încetează și managementul se
poate reîntoarce la căile sale obișnuite.
Hazard există încă din faza inițială, atunci când fenomenul este pus în relație cu societatea
umană, cu consecințele pe care le poate avea (vorbim deja de risc). Impactul cu societatea sau, în
unele cazuri, dezastrul reprezintă faza de apogeu a unui fenomen extrem. În final, se ajunge în faza
post-impact care este, din multe puncte de vedere, la fel de importantă ca și celelalte. Cu alte
cuvinte succesiunea manifestărilor unui eveniment extrem este: hazard – risc – amenințare –
impact/ dezastru – faza post-impact.

2. Clasificare
Hazardele pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii:
 Modul de formare (geneză)
 Durata de manifestare
 Arealul afectat
 Numărul victimelor
 Complexitatea fenomenelor etc.

În funcție de geneză, hazardele pot fi diferențiate în:

 Hazarde naturale, care cuprind la rândul lor două mari grupe de fenomene generate de actori
endogeni și exogeni.
o Hazardele endogene includ erupțiile vulcanice și cutremurele, fenomene care prin
amploarea lor generează în mai multe situații numeroase pierderi de vieți omenești și
pagube materiale. Acțiunea lor este generată de energia provenită din interiorul planetei,
ca urmare a redistribuirii permanente a căldurii prin curenți de convecție. Exemplu:
cutremurele din România din 10.11.1940 (soldat cu 980 morți); 04.03.1977 (soldat cu
1641 morți și alte 396300 persoane afectate).
o Hazardele exogene se diferențiază în:
 Hazarde climatice (tornade, furtuni, fulgere, grindină, polei, secetă etc)
 Hazarde geomorfologice (eroziune, deplasări de teren)
 Hazarde hidrologice (inundațiile)
 Hazarde oceanografice (ridicarea nivelului oceanului planetar)
 Hazarde biologice (epidemii, invazii de insecte și rozătoare)
 Hazarde biofizice (focul)
 Hazarde astrofizice (căderea meteoriților)
În România hazarde climatice au o pondere mai mare în Dobrogea, Bărăgan și în sudul
Podișului Moldovei. În ultimii o sută de ani au fost înregistrate trei perioade de secetă, anii cei mai
secetoși fiind 1946, 1947, 1982 și 1996. Seceta din vara anului 2000 a afectat 2,6 milioane ha și a
produs pagube evaluate la 6500 mld lei. Încălzirea climei și accentuarea temperaturilor ridicate în
timpul verii, asociate cu secete frecvente, pot să genereze o intensificare a tornadelor și o mărire a
frecvenței lor în unele locuri afectate întâmplător și rar de tornade.
Hazardele antropice sunt generate de diferite activități umane și cuprind accidentele din
industrie, agricultură, transporturi și războaiele. Dezastrele tehnologice, în special cele legate de
materialele chimice și radioactive, au un ecou mai mare, soldându-se cu modificarea legislației în
domeniu sau cu introducerea de noi reglementări. Una din cauzele hazardelor antropice o reprezintă
poluarea cu metale grele datorată activităților miniere și a celor din industria metalurgică. În
9
sectorul minier din România s-au produs o serie de accidente tehnologice, respectiv prăbușiri ale
galeriilor de mină, alunecări și lichefieri ale haldelor de steril insuficient consolidate și ruperi ale
iazurilor de decantare, care au generat și poluarea râurilor.
În funcție de suprafața afectată, hazardele sunt:
 Hazarde globale, sistemice, cum sunt: tendința de încălzire a climei din cauza efectului de seră
artificial, reducerea stratului de ozon, tendința de creștere a nivelului Oceanului Planetar
 Hazarde globale cu efecte regionale cum sunt deșertificarea și eroziunea solurilor. Acestea
devin globale prin cumulare
 Hazarde regionale care afectează suprafețe întinse pe continente și oceane și cuprind furtunile,
poluarea apei, aerului și solului
 Hazarde locale și punctuale cum sunt alunecările de teren, erupțiile vulcanice, cutremurele.
Deși se manifestă pe suprafețe restrânse aceste hazarde pot să aibă efecte deosebit de puternice.
În funcție de mărimea efectelor (număr de persoane afectate, pagube economice, distrugeri ale
mediului), hazardele se diferențiază în:
 Hazarde cu efecte reduse, care produc pagube mici ce pot fi remediate prin forțe locale.
 Hazarde cu efecte severe, care produc perturbări ale funcționării societății, pagube importante și
răniri de persoane ce necesită intervenția formațiunilor de protecție civilă și a altor organisme
abilitate;
 Dezastre (catastrofe), care produc întreruperea sau perturbarea gravă a funcționării societății și
generează victime omenești, mari pagube materiale și distrugeri ale mediului. Aceste efecte
depășesc capacitatea societății de a reacționa eficient prin folosirea resurselor locale, fiind
necesare intervenții și ajutoare pe plan național și internațional.

3. Tipuri de dezastre care produc victime în masă:

a. Dezastre naturale – cutremurele, inundațiile, alunecările de teren etc.
b. Dezastre tehnologice – marile accidente industriale și de transport (feroviare, rutiere,
marine sau aeriene)
c. Dezastre sociale – conflictele armate, războiul, exploziile de bombe, violența urbană
sau în aglomerări și terorism
d. Dezastre ecologice - scurgeri de substanțe chimice
Dezastrele naturale bruște sau cu debut rapid includ situațiile cu vreme extremă
(inundații și vânturile puternice), cutremurele, alunecările de teren, erupțiile vulcanice, tsunami și
incendiile de pădure al căror impacturi au multe în comun. Foametea, seceta și deșertificarea pe
de altă parte sunt cauzate de procese pe termen lung care în prezent sunt destul de rău înțelese și
consecințele lor nu sunt posibil de a fi amendate prin măsuri de reducere. În prezent cea mai
comună cauză a foametei este războiul sau așa numitele dezastre complexe.
Marele număr de persoane deplasate constituie un element comun al dezastrelor naturale sau
complexe și nevoile nutriționale și alte nevoi de sănătate necesită un management specializat.
Civilizația modernă este pe cale de a se obișnui cu dezastrele tehnologice sau produse de om cum
ar fi episoadele de poluare acută a aerului, incendii și incidentele chimice sau nucleare ultimele
două crescând în importanță.
Dezastre naturale cu debut brusc. Cele mai importante dintre acestea în termeni de forțe
distrugătoare sunt inundațiile, uraganele, cutremurele și erupțiile vulcanice. Există de altfel unele
succese bine publicitate în reducerea dezastrelor prin sisteme de alarmare precoce, cartografierea
pericolelor și a măsurilor de inginerie structurală în zonele seismice. Marile pierderi umane și
economice aduse de dezastre în țările în curs de dezvoltare subliniază importanța majoră a factorilor
socio-economici și înainte de orice a sărăciei în vulnerabilitatea în creștere și nevoia de a se ține
seama de măsurile de pregătire pentru dezastre. Reducerea dezastrelor naturale trebuie să se
completeze cu alte priorități ale țărilor din întreaga lume. Reducerea dezastrelor poate de asemenea
să fie promovată prin legislație, educație, construirea practicilor, ș.a.m.d., ca parte a reducerii
generale a riscurilor întregii societăți sau culturii securității - ca o parte integrantă a politicilor de

10
dezvoltare sustenabilă și ca o măsură de asigurare a calității investițiilor strategice (cum ar fi în
planificarea construirii clădirilor și a infrastructurii în dezvoltarea noilor teritorii).
Dezastre tehnologice. Este imposibil de a se preveni producerea proceselor actuale
geologice sau meteorologice în cazul pericolului dezastrelor naturale. Prevenirea dezastrelor
tehnologice poate fi efectuată prin folosirea măsurilor de reducere a riscurilor în proiectarea
fabricilor și guvernele pot legifera stabilirea unor standarde înalte de securitate industrială.

Accidentele chimice majore cuprind explozii mari de gaze sau vapori, incendii și eliberări
de substanțe toxice din instalații fixe periculoase sau în timpul transportului și a distribuției
substanțelor chimice. O atenție specială a fost acordată depozitării în cantitate mare a gazelor
toxice, cel mai obișnuit fiind clorul (care dacă este eliberat brusc datorită distrugerii recipientelor de
depozitare sau dintr-o scurgere dintr-o conductă, poate forma un nor mare toxic care poate fi
transportat de vânt pe distanțe mari). Modelele computerizate ale dispersiei bruşte a gazelor dense
sunt utilizate de planificatori pentru a întocmi măsurile de răspuns de urgenţă și pentru a stabili
numărul de victime probabile într- o anumită situaţie ca şi în modele care au fost folosite pentru a
prevedea numărul victimelor probabile şi tipul lor în cutremurele mari.

9.3. Analiza situațiilor de criză și dezastre

Urgențele clasice de rutină constau dintr-o varietate de elemente bine cunoscute. Acestea
includ evenimentele bine cunoscute cu o scară limitată, considerate a fi mai ușor de gestionat și mai
ușor de adus sub control, prin aplicarea unor bine definite proceduri de urgență aplicate de un
număr mic de participanți. Acești participanți sunt cuprinși în organizații bine cunoscute una alteia
în care fiecare are un rol și responsabilități binecunoscute și operează sub o autoritate bine
acceptată. O urgenţă în masă sau un incident cu victime în masă este o situaţie tipică în care există o
discrepanţă bruscă între nevoile acute şi resursele disponibile local unde distrugerile şi rănirile
depășesc capacitatea comunităţii de a face faţă consecinţelor acesteia. Numărul de decese
instantanee este desigur total nerelevant pentru definirea unei urgențe în masă.
Prin contrast, un eveniment catastrofic este substanțial diferit. Acesta implică o cantitate
enormă de probleme care produc o prăbușire a aranjamentelor normale ce rezultă într-o urgență „în
care nu se joacă după reguli”. Acest fel de eveniment generează multiple și variate proceduri și
inițiative care caută să soluționeze problema, majoritatea dintre ele inadecvate, învechite sau
contraproductive. Încercările de a gestiona situația implică un mare număr de oameni, mulți dintre
ei aparținând organizațiilor care nu sunt familiarizate unele cu altele cu roluri și responsabilități în
conflict. Semnificația unui eveniment catastrofal depinde de resursele disponibile pentru a îngriji
toate victimele. De exemplu 10 cazuri severe într-o comunitate mică și izolată pot depăși resursele
acelei zone. În același timp într- arie medical urbană mare, un astfel de eveniment este rutină.
Evaluarea privind capacitatea de răspuns medical pentru dezastru în zona locală (cum ar fi
capacitatea de salvare, capacitatea de transport și capacitatea de tratare), trebuie să se evalueze în
timp de pace și să se înțeleagă cât de multe victime din dezastru pot primi ajutor de la spital.
În scopul de a scurta timpii de răspuns, este necesar să se evalueze capacitatea de reacție
medicală de urgență în zonele locale în perioadele normale, și să se împărtășească rezultatele, în
scopul de a determina capacitatea de a răspunde la dezastre și accidente majore în zona locală.
Pentru evaluarea capacității de răspuns medical la un dezastru în zona locală, (cum ar fi capacitatea
de salvare, capacitatea de transport și capacitatea de tratament), este necesar să se evalueze din timp
de pace, și să înțeleagă cât de multe victime din dezastru pot fi primite în spital.
Un dezastru medical se produce atunci când efectele destructive ale forțelor naturale sau
produse de om depășesc capacitatea unei arii date de a satisface cererile de îngrijiri medicale. Este
adecvat să se rezerve termenul de dezastru la situațiile în care infrastructura socială și medicală a
unei comunități este așa de distrusă de către eveniment, încât comunitatea este pusă în fața unei
presiuni foarte mari asupra funcțiilor sale societale cum ar fi legea și ordinea, comunicațiile,

11
transportul, asigurarea cu apă și alimente etc. Toate aceste definiții sunt în mod tipic dependente
de timp: când resursele devin suficiente (și uneori excesive) pentru a satisface nevoile, situația de
dezastru încetează și managementul se poate reîntoarce la căile sale obișnuite.
Componentul de îngrijiri medicale al răspunsului este în mod obișnuit gata în câteva ore.
Fără îndoială că urgențele în masă creează situații instituțiilor de salvare cu care nu sunt nici o dată
puse în fața lor în situațiile cotidiene și necesită un management specific. Aproape toată populaţia
unei ţări poate fi afectată de un dezastru. Nimeni nu rămâne neatins de acesta. Acei care suferă
leziuni sunt denumiți victime. Victimele pot muri sau pot supravieţui. Aceia care reușesc să rămână
în viaţă sunt denumiți supraviețuitori. Aceşti supraviețuitori pot fi clasificați astfel:
1. Supraviețuitori de nivel primar – Sunt aceia care sunt expuşi la un dezastru de primă mână şi
apoi supravieţuiesc. Ei sunt denumiți victime supraviețuitoare.
2. Supraviețuitori de nivel secundar – Sunt aceia care sunt afectați de pierderea unei victime
primare. Exemplu, o mamă care şi-a pierdut copilul, sau un bărbat care şi-a pierdut un prieten.
3. Supravieţuitori de nivel terţiar – Personalul de salvare şi ajutor. Acești oameni sunt de
asemenea afectați de dezastru pentru că se află la locul dezastrului și suferă aproape aceleași
traume mentale ca și alte victime.
4. Supravieţuitori de nivel cuaternar – Reporterii, personalul guvernamental, comercianții etc.
5. Supravieţuitori de al cincilea nivel – Oamenii care văd sau citesc despre eveniment în media.

9.4. Priorităţi de intervenție rapidă şi eficientă în situații de criză și dezastre

Hazardele naturale și antropogene generează în fiecare an numeroase pierderi de vieți

omenești și pagube materiale, care afectează direct procesul de dezvoltare economică și socială.
Capacitatea precoce de răspuns de urgență medicală la momentul producerii dezastrelor majore și a
dezastrelor cu victime în masă este formată din aceste trei capacități:
 Capacitate de salvare
 Capacitatea de transport
 Capacitatea de tratament medical
Capacitatea de salvare și capacitatea de transport sunt dependente de capacitatea
dispozitivului prespitalicesc de intervenție și adunare și stabilizare a victimelor.
Stabilirea tipului de ajutor medical acordat victimelor unui accident depinde de
dezvoltarea medicinei de urgenţă şi a serviciilor de ambulanță, de participarea progresivă a
medicilor de urgenţă şi a asistenţilor medicali în echipele de prim ajutor ce lucrează zilnic în afara
spitalului.
În condiţiile particulare ale unei urgenţe în masă victimele vor fi transportate la spitale sau
se vor acorda îngrijiri de urgență ţinând seama de sistemele de prim ajutor existente şi dezvoltate în
fiecare ţară. Până recent, accentul era pus pe transportarea victimelor la spital cât mai rapid posibil.
Aceasta a fost considerată şi investigată ca fiind cea mai bună soluţie şi accentul a fost pus
pe rolul echipelor medicale mobile care sunt trimise de la spital la faţa locului unui accident.
Pe baza cercetărilor recente, s-a constatat că în acţiunile organizate pentru rezolvarea
unor accidente cu victime în masă, trimiterea de echipe la faţa locului ar fi cea mai bună cale
de asigurare a unui tratament efectiv şi rezonabil.
 Salvarea - reprezintă ansamblul de acţiuni tehnice constând în a sustrage una sau mai multe
victime dintr-un mediu în care sunt în pericol vital. Salvarea nu este decât o punere la adăpost
mai mult sau mai puţin complexă şi care nu implică un ajutor dacă persoana salvată este
indemnă, de exemplu salvarea dintr-un incendiu, salvarea dintr-un naufragiu sau dintr-o
inundaţie, dar sunt şi victime care necesită un ajutor medical.
 Primul ajutor - este ansamblul de acţiuni foarte specifice, care se aplică rapid în profitul
persoanelor victime ale unui accident, pentru a le asigura supravieţuirea şi să limiteze
consecinţele leziunilor (durere, hemoragie etc.). Primul ajutor nu implică obligatoriu şi salvarea
dacă pericolul exterior nu mai persistă şi victima este direct accesibilă, dar poate necesită

12
 îngrijiri medicale mai mult sau mai puţin rapide. Primul ajutor este realizat de personalul
nemedical de prim ajutor.
 Îngrijirile medicale constau în ansamblul de tehnici medicale realizate de medici pentru a
asigura tratamentul unei victime şi constau în îngrijiri medicale de urgenţă, când leziunile
produse pot determina un risc vital rănitului. Prin extensie se poate vorbi de:
 Ajutor medical ce reprezintă toate îngrijirile medicale ce comportă un caracter de
urgenţă
 Ajutor medicalizat ce reprezintă toate asocierile de îngrijiri medicale de urgenţă cu
acţiunile de prim ajutor, ceea ce presupune prezenţa medicului în echipele de prim-
ajutor. Acest ajutor va fi pus în aplicare după un plan prestabilit sub o comandă unică şi
cuprinde:
 Un lanț de prim-ajutor ce regrupează şi coordonează ansamblul mijloacelor ce
permit operațiunile de salvare şi prim-ajutor
 Un lanț medical ce integrează în lanțul de prim ajutor toate mijloacele ce permit
îngrijirile medicale la locul accidentului.
Această coordonare şi comandă unică sunt cu atât mai necesare cu cât:
 Catastrofă este mai importantă; mijloacele de prim-ajutor şi îngrijiri medicale sunt exterioare
zonei sinistrate şi regrupează personal şi materiale de origine diferită.
 Primul ajutor şi celelalte operațiuni nu pot deveni eficiente decât în măsura în care s-a
procedat la o pregătire şi antrenare anterioară declanşării operațiunilor în care s-au exersat toate
modalitățile de intervenţie pe teren.

9.5. Ierarhizarea acțiunilor

Apariţia unei catastrofe sau a unui accident colectiv în sânul unei comunităţi umane,
antrenează din partea acesteia, o reacţie mai mult sau mai puţin rapidă care constituie operațiunea
de ajutor. În situaţii de catastrofă, organizarea ajutorului medical trebuie să se integreze într-un
dispozitiv mai larg al organizării generale de ajutor. Aceasta comportă o serie de acţiuni tehnice
diverse, punând în joc specialiști cu o paletă largă de reprezentare a căror rezultantă este favorizarea
intrării în funcțiune a ajutorului medical.
Ansamblul acestor operațiuni se va angaja bazându-se pe următoarele principii directoare:
 Să facă să înceteze rapid pericolul (sau agresiunea), dacă mai există şi să asigure degajarea
victimelor din mediul unde se află (ceea ce constituie salvarea) ,
 Să realizeze un număr de acţiuni sau gesturi de supravieţuire pentru a permite că echipele
medicale să poată lua în îngrijire, sau să ajungă, la victime în cel mai scurt timp şi în cele
mai bune condițiuni posibile (ceea ce constituie ajutorul).
Terminologia actuală are tendința să confunde în sintagma ajutor - cele trei acţiuni, care
sunt: salvarea, ajutorul şi îngrijirile medicale. Aceste acţiuni sunt distincte, dar şi complementare
întrucât nu pot fi îngrijiri medicale fără ajutor şi nici ajutor fără salvare şi adesea în realitate faza de
salvare se confundă de multe ori cu cea de ajutor.
Elementele managementului dezastrelor
1. Aprecierea și evaluarea riscurilor și a vulnerabilităților
2. Răspunsul la dezastru
3. Aprecierea dezastrului
4. Reabilitarea și reconstrucția
1. Aprecierea și evaluarea riscurilor și a vulnerabilităților face o estimare a magnitudinii
fiecărui risc potențial și a importanței acestui risc pentru populație și mediu. Se încearcă
cuantificarea probabilității de risc de dezastru, se stabilesc nivelurile acceptabile de risc și se
calculează pierderile potențiale (cuantificabile - care sunt costurile economice și necuantificabile -
pierderile ce țin de ființa umană). Sunt evidențiate patru module:

13
 Aprecierea riscului - se face prin studiul individual al potențialelor hazarde, în condițiile în care
de multe ori dezastrele sunt complexe (un hazard poate genera un dezastru, care la rândul său
poate genera un alt hazard, sau un dezastru subsecvent).
 Vulnerabilitatea - se impune evaluarea calitativă și cantitativă a vulnerabilității obiectelor și a
sistemelor expuse la risc de dezastru, evaluarea posibilelor distrugeri ale unor sisteme, ale
infrastructurii, ale mediului, ale societății reprezintă baza managementului financiar al
riscurilor.
Factori care contribuie la creșterea gradului de vulnerabilitate la dezastre:
o Cauze fundamentale - grad de sărăcie, acces limitat la resurse, model cultural al
populației
o Deficit de educație, de abilități, de investiții locale, capacitate redusă de intervenție
o Grad de urbanizare, degradarea mediului, creșterea populației, stare de tranziție a
modelelor culturale/set de valori
o Condiții de nesiguranță
o Mediu fragil – locații periculoase, clădiri și infrastructură cu grad mare de pericol;
o Economie locală fragilă – nivel scăzut de trai;
o Lipsa de informare și de conștientizare a publicului.
 Metode de apreciere a riscului - tehnici care să furnizeze o vedere integrată în timp și spațiu a
analizei riscului pentru a sprijini formularea strategiei de management al riscului.
 Managementul integral al riscului - se susțin măsuri și metode de prevenire și de implementare
a activităților de monitorizare, înregistrare, previziune, avertizare timpurie, luare a deciziilor și a
sistemelor de management.
2. Răspunsul la dezastru cuprinde acțiuni de avertizare, securitate, comunicare și managementul
informațiilor, logistică și aprovizionare, apreciere post-dezastru, cercetare și salvare a
supraviețuitorilor, asistență postdezastru (asistarea populației, maximizarea numărului de
supraviețuitori, restabilirea serviciilor esențiale, refacerea distrugerilor) și managementul
operațiunilor de urgență.
3. Aprecierea dezastrului este un proces interdisciplinar și are ca priorități stabilirea nevoilor
pentru măsuri imediate de urgență, pentru salvarea și susținerea în viață a supraviețuitorilor
dezastrului și identificarea posibilităților de urgentare a refacerii infrastructurii, a serviciilor și a
dezvoltării.
Aprecierea dezastrului se face ținând cont de:
 Faza de avertisment (determinarea grupului de populație pentru care se iau măsuri de
protejare a vieții și a facilităților pentru atenuarea impactului unui potențial dezastru și
activarea aranjamentelor în planul de pregătire din perspectiva aprecierii).
 Faza de urgență (confirmarea gradului de urgență raportat și estimarea distrugerilor,
identificarea, caracterizarea și cuantificarea populației cu risc de dezastru, sprijin pentru
definirea priorităților de acțiune și a resurselor necesare pentru reducerea imediată a
riscurilor, identificarea capacității locale de răspuns, inclusiv resursele organizaționale,
medicale și logistice, sprijin pentru anticiparea unor probleme serioase viitoare și sprijin
pentru managementul și controlul răspunsului imediat).
 Faza de reabilitare (identificarea priorităților populației afectate, identificarea politicilor
guvernamentale pentru asistența post-dezastru, estimarea sprijinului adițional din surse
naționale și internaționale pentru atenuare, refacere și monitorizarea rezultatelor).
 Faza de refacere (determinarea distrugerilor resurselor economice semnificative și implicațiile
acestora asupra politicii de dezvoltare, aprecierea impactului dezastrului în programe curente
de dezvoltare și identificarea de noi oportunități de dezvoltare create de dezastru).
4. Reabilitarea și reconstrucția cuprind cea mai mare perioadă din faza de refacere postdezastru.
Reabilitarea se face în perioada imediat următoare manifestării dezastrului și este faza de tranziție
între cea de atenuare și cea de reconstrucție. Perioada de reconstrucție presupune restaurarea deplină
a serviciilor, a infrastructurii, construcția de clădiri, revitalizarea economiei.

14
9.6. Limitarea și înlăturarea efectelor dezastrelor

În general operațiunile desfăşurate de un dispozitiv de prim-ajutor în teren, ocazionate

de un accident colectiv sau o catastrofă se execută în următoarele faze:
 Alarmarea şi transmiterea ei
 Angajarea primului ajutor
 Recunoaşterea şi amplasarea în teren a dispozitivului
 Detectarea şi degajarea victimelor
 Triajul victimelor şi primele îngrijiri;
 Evacuarea
 Primirea în spital
Toate aceste operațiuni ce constituie LANȚUL DE PRIM AJUTOR se vor derula într-o
dublă dimensiune temporală şi spațială - evoluţia cronologică (durata până la normalizarea situației)
şi cea geografică (de la zona sinistrată la cea de tratament).

1. Alarmarea
Cunoaşterea evenimentului este o condiţie prealabilă a punerii în aplicare a unui lanț de
prim-ajutor, care este prima fază indispensabilă pentru ceea ce constituie „răspunsul
instituționalizat” la agresiune, iar că să aibă loc necesită transmiterea informaţiei în legătură cu
accidentul produs. De aceea este necesară crearea unui suport material al alarmării, cu alte cuvinte
condiţiile transmiterii ei de la emițător (primul martor ce ia cunoștință de accident) la receptor (cel
care decide intrarea în funcțiune a formațiilor şi echipelor de intervenţie).
Emițătorul este un martor al evenimentului, iar în cadrul unui accident de mare amploare
există trei feluri de martori şi anume: martori obișnuiți care constată, observă evenimentul şi
implicarea lor în sinistru este variabilă, nulă la un simplu spectator, parţială sau totală, în cazul unui
martor implicat; implicarea poate fi materială, în cazul distrugerii unor bunuri aparținând
martorului, afectivă în cazul afectării familiei, anturajului, organică atunci când martorul este în
acelaşi timp şi victimă. Informaţia transmisă necesită examinarea cu precauţie din două motive:
 Pe de o parte martorul poate subestima sau supraestima consecinţele accidentului în funcţie de
participarea sa.
 Pe de altă parte informaţia transmisă poate să nu reprezinte decât ceea ce a apărut în câmpul
vizual al martorului.
La evaluarea informaţiilor din centrul receptor se ţine cont de aceste date pentru exploatarea
corectă a informaţiilor:
 Martori privilegiați care sunt martori ce posedă o formație adecvată că şi un antrenament ce le
permite să transmită o informaţie precisă, obiectivă şi completă. Se presupune că aceşti martori
nu sunt implicaţi personal în eveniment, iar formația lor profesională este importantă. Chiar şi în
perioade normale, acest tip de martor este rar şi mărturiile privilegiate privesc aceea sau acele
părţi din accident care nu se aşteaptă să fie cunoscute.
 Martori profesionali au un rol social particular, fiind reprezentaţi de responsabilii cu securitatea
sau de funcţionarea unei întreprinderi industriale ce trebuie să cunoască în principiu toate
riscurile, să detecteze toate slăbiciunile şi toate anomaliile. Ei pot în cazul unui accident major
să furnizeze în momentul alarmării un număr de date indispensabile pentru angajarea
operațiunilor de salvare. De asemeni pot juca un rol esenţial într-o serie de accidente
tehnologice.
În momentul de faţă se creează servicii de securitate sau de detecţie pentru riscurile
industriale, portuare, aeroporturi, transport în comun, feroviar, maritim, aerian, servicii meteo ce vin
în ajutorul serviciilor obişnuite de supraveghere permanentă (poliție, pompieri, apărare civilă).
Receptorul trebuie să aibă caracteristici speciale pentru a asigura recepția corectă a alarmei
şi interpretarea rapidă a tuturor informaţiilor primite:

15
 Permanența recepției - într-un centru de recepționare a alarmei ce funcţionează permanent cu
aceiaşi eficacitate 24 de ore din 24.
 Permanența posibilităților de integrare şi interpretare a datelor brute de informaţie.
 Posibilitatea constantă de a avea legătura cu autorităţile responsabile să ia decizia.
 Posibilitatea de a transmite alarma la un nivel superior de decizie.
 Necesitatea de a transmite alarma la diverse servicii şi organizații implicate în ajutor.
Disponibilitatea, autonomia de decizie imediată, subordonarea la o altă autoritate,
posibilitatea de integrare şi analiză a numeroaselor date, aceste sunt caracteristicile ideale ale unui
centru de înştiinţare-alarmare pentru dezastre şi care va trebui să transmită informaţia simultan în
două sensuri:
 Orizontal pentru prevenirea tuturor organelor şi serviciilor implicate în mod normal în punerea
în aplicare a unui dispozitiv de ajutor.
 Vertical pentru prevenirea autorităţilor superioare în aşa fel încât să se poată realiza,
coordonarea ajutorului şi trimiterea întăririlor.
Mijloacele de transmitere a alarmării, recepția şi transmiterea ei atât orizontal cât şi
vertical poate fi făcută prin mijloace cu fir şi radio atât publice cât şi privilegiate, directe şi de altă
natură. Alarmarea constituie inițializarea ajutorului, după o rapidă analiză a situației şi angajarea
ajutorului în cea de a doua fază. Acţiunile se vor desfăşura în următoarea ordine:
 Angajarea şi intrarea în dispozitiv a formațiunilor de ajutor constă în ansamblul de operațiuni
prin care se asigură mijloacele şi personalul la locul accidentului pentru următoarele scopuri:
o Acționarea asupra dezastrului
o Reducerea consecinţelor umane şi materiale ale dezastrului.
Se va acţiona cu mijloace specifice şi nespecifice pentru detecţia victimelor şi căutarea lor, cu
materiale de terasament, de deblocare şi dezâncarcerare, folosindu-se mijloace adaptate mediului în
care s-a produs dezastrul, folosindu-se de asemeni şi mijloace specifice de protecţie.
 Angajarea ajutorului se face de cele mai multe ori pe cale terestră, majoritatea mijloacelor
necesare pe teren sunt determinate de adoptarea unor soluţii de containerizare sau pachetizare,
care să ofere următoarele caracteristici:
o Autonomie totală de deplasare şi funcţionare;
o Prezenţa unor module specifice pentru diverse tipuri de intervenţii.
o În funcţie de situaţie se vor folosi formațiuni adaptate scopului (unităţi mobile, coloane
mobile şi detașamente de ajutor).
 Recunoaşterea constituie ansamblul de operațiuni efectuate pe teren orientate către obţinerea de
informaţii asupra dezastrului şi a consecinţelor lui, ce completează indicațiile obţinute în timpul
alarmării asupra dezastrului:
o Referitor la natura şi amploarea lui.
o Limitele topogeografice aproximative.
o Persistenţa sau nu a zonelor periculoase (zone de risc evolutiv).
o Importanţa distrugerilor materiale (locuințe, edificii publice, construcţii industriale)
o Deteriorări ale lucrărilor rutiere şi feroviare (poduri, viaducte, șosele)
o Deteriorări ale mijloacelor de legătura telefonică
o Deteriorări ale liniilor de transport ale apei şi energiei.
o Evaluarea chiar şi aproximativă a numărului de victime (morţi şi răniți)
o Natura principalelor leziuni observate (traumatice, termice şi toxice)
o Situaţia generală a victimelor (accesibilitatea, starea habitatului şi condiţiile de viaţă).
o Zonele de aterizare pentru elicoptere şi avioane
o Locuri de adunare pentru vehicule şi mijloace de transport şi evacuare.
Recunoaşterea va permite sectorizarea zonei de acţiune, permiţând în toate cazurile
efectuarea acestei operațiuni pe hartă sau pe planurile zonei afectate de dezastru, pe care se vor
indica coordonatele zonei dezastrului, itinerariile posibile, perimetrele de securitate, zonele de
adunare ale victimelor cât şi a sinistraţilor, datele astfel obţinute vor fi comunicate tuturor forțelor
16
ce participă la intervenţie. Se trec rapid în revistă obiectivele principale şi este realizată de o
primă echipă de recunoaştere ce însoţeşte echipa de prim ajutor și care definitivează
recunoaşterea în mod minuțios după o sectorizare a zonei sinistrate şi a împrejurimilor.
Sectorizarea reprezintă împărțirea zonei de dezastru în funcţie de posibilitățile tehnice de
amplasare a mijloacelor de ajutor, stabilindu-se pe baza unui caroiaj ce va delimita ariile de
intervenţie în funcţie de importanţa intervenţiei, mijloacele susceptibile de a fi angajate,
distanțele între diferitele echipe ce intervin şi distanțele dintre echipe şi posturile de comandă,
mijloacele şi facilitățile de comunicare între diferitele echipe, obstacole naturale sau artificiale
dintre echipele ce intervin, căile de acces pentru mijloacele de ajutor, căile de evacuare ale
victimelor şi personalului (în caz de pericol iminent). Sectorizarea trebuie să realizeze o împărțirea
funcţională a terenului şi să constituie baza unei organizări tactice a lanţului de ajutor. Sectorizarea
are că finalitate operațională următoarele obiective: fiabilitatea recunoaşterii, pentru care nici un
aspect al catastrofei nu trebuie neglijat, repartiția adecvată a mijloacelor de ajutor în funcţie de
nevoi, articularea lanţului de comandament necesar pentru asigurarea coordonării tuturor
operațiunilor.
Sunt prioritare următoarele activităţi: continuarea şi aprofundarea recunoaşterii în fiecare
arie sectorizată; supravegherea siguranței generale prin delimitarea perimetrelor de siguranţă,
intervenţii eventuale ale forțelor de poliție; regruparea tuturor victimelor de preferinţă într-un
singur loc pentru a amorsa funcţionarea lanţului medical; transmiterea informaţiilor asupra
situației şi acţiunilor întreprinse la fiecare nivel de responsabilitate.
Șantierul reprezintă un punct de lucru al locului catastrofei în care acţionează o echipă sub
autoritatea unui responsabil - șef de șantier responsabil de asigurarea operațiunilor de salvare şi
prim ajutor a victimelor; cererea de mijloace de întărire; respectarea regulilor de securitate atât
pentru victime cât şi pentru personal; asigurarea logistică a operațiunilor de degajare şi adunare;
legăturile cu eșaloanele superioare.
Șantierul trebuie să realizeze următoarea organizare și să fie compatibil cu:
 Un comandament direct situat în raza de acţiune a unor mijloace radio de foarte scurtă
distanţă
 Activitatea simultană a mai multor persoane de specialităţi diferite
 Cercetarea şi degajarea victimelor
 Punerea la adăpost a populaţiei
 Limitarea riscului evolutiv
 Materializarea pe teren prin puncte de reper ce delimitează marginile şi suprafaţa de acţiune,
prin marcarea pe toate planurile detaliate ale zonei sinistrate
 Marcarea şi balizarea accesului echipelor de întărire şi a materialelor
 Amplasarea unei zone de depozitare a materialelor şi a unei zone de staționare a vehiculelor;
Amplasarea unui dispozitiv logistic adecvat circumstanțelor (iluminare, aprovizionare). În
situaţia în care teritoriul sinistrat este important sau există obstacole naturale sau artificiale, care
împiedecă legăturile între echipe se vor organiza mai multe șantiere.
Cartierul reprezentând ansamblul șantierelor deschise la locul catastrofei. Șeful de cartier
este responsabil de coordonarea ansamblului operațiunilor de pe șantiere, gestiunea ansamblului
mijloacelor necesare operațiunilor din cartier (cercetare, salvare, prim ajutor), suportul logistic al
lanţului de ajutor medical. Sectorul reprezintă ansamblul cartierelor, situate într-o zonă geografică
delimitată de mijloacele terestre şi de legături.

2. Degajarea
Operațiunile de degajare şi ridicare cuprind ansamblul actelor efectuate pe teren şi care
constau în scoaterea / evacuarea victimelor din locul unde se găsesc pentru a fi încredințate
echipelor medicale. Aceste acţiuni depind de accesibilitatea la victime și constau din:
 Ridicarea victimelor când accesibilitatea este totală şi imediată, după semnalare

17
 Degajarea, atunci când accesibilitatea este parţială sau nulă şi poate fi simplă sau complexă
(degajare , deblocare când victimele sunt îngropate sub dărâmături , degajare, salvare când
victimele sunt găsite în mediul acvatic, sau degajare salvare în cazul unui incendiu.
Ridicarea şi degajarea victimelor sunt realizate de către ansamblul personalului şi
mijloacelor de salvare al unităţilor de ajutor. După alarmare în timpul recunoaşterii primare trebuie
să fie precizată cât mai corect situaţia victimelor pentru că mijloacele de salvare şi degajare să fie
adaptate pentru acordarea primului ajutor. Aceste mijloace foarte variate sunt detecţia şi cercetarea
victimelor cu ajutorul sondelor şi a mijloacelor de detectare acustică, echipe canine, mijloace de
detecţie în infraroșu, sisteme de detecţie cu fibre optice, mijloace şi utilaje terasiere, mijloace
tăietoare pentru beton, oţel, scări, ş.a., bărci pneumatice, avioane, elicoptere, pentru salvarea pe
mare şi în teren accidentat, degajare din locuri puţin accesibile cu ajutorul scărilor, nacelelor,
centurilor de siguranţă, degajare din zone toxice sau contaminate prin folosirea costumelor de
protecţie, a măștilor, sau a aparatelor respiratorii izolante.
Degajarea se face fără medicalizare prealabilă dacă victima nu este accesibilă îngrijirilor
medicale înaintea degajării, datorită poziţiei şi situației, iar îngrijirile medicale nu sunt necesare,
datorită stării generale, sau nu sunt realizabile datorită unui mediu ostil (toxic sau termic) sau nu
sunt necesare datorită rapidității degajării.
Degajarea cu medicalizare prealabilă se face când victimele sunt parţial accesibile în urma
degajării, iar starea leziunilor necesită îngrijiri prealabile care pot favoriza degajarea (sedarea
durerii, sau analgezia pentru amputarea de degajare).
Degajarea este urmată de gesturi de prim ajutor când starea victimelor nu necesită ajutor
medical specializat, iar gesturile de prim ajutor sunt realizate de personalul care asigură salvarea şi
degajarea; degajarea urmată de medicalizare imediată „in situ”.
În situațiile de urgenţe colective operațiunile de degajare şi ridicare conduc victimele către o
zonă de tratament medical reprezentată de un centru de triaj şi prim-ajutor.

3. Triajul victimelor
Este cunoscut de multă vreme că într-o situație cu victime în masă standardele convenționale
de tratament medical nu pot fi asigurate pentru toate victimele. Atunci când se produce o situație
civilă cu victime în masă este de la sine înțeles că filozofia de tratament de la fața locului diferă de
ceea care este utilizată pentru un singur pacient. Conceptul tratamentului minim acceptabil este
cheia unei abordări de management etajat în cursul unui incident cu victime în masă.
În condițiile unui incident cu victime în masă, pacienții cel mai sever răniți sunt în mod
normal în minoritate (10-15% din supraviețuitori), cele mai multe persoane fiind fie nerănite, fie cu
rănirii medii sau decedate, toți dintre ei într-o situație care poate tolera întârzierea și unele grade de
tratament suboptimal. Identificarea cu exactitate a acestui mic număr de pacienți care vor beneficia
substanțial de managementul inițial al locului incidentului și care sunt imersați într-un mult mai
mare grup de victime mai ușor rănite, este obiectivul principal al acțiunii medicale la fața
locului.
În mod consecutiv managementul medical a unui incident cu victime în masă se desfășoară
în jurul triajului. Triajul este un instrument prin care victimele sunt categorisite în grupuri care să
stabilească prioritatea lor pentru tratament și transport către facilitățile de tratament definitive.
Variate categorii de triaj au fost sugerate, cele mai familiare fiind:
 Prima prioritate – urgență – culoarea roșie indică nevoia imediată de tratament;
 Prioritatea a doua – urgentă – culoarea galben indică că tratamentul poate fi întârziat pentru o
perioadă limitată de timp fără o mortalitate sau morbiditate semnificativă;
 Prioritatea a treia – neurgență – culoarea verde care nu are nevoie de ambulanță, indică că
tratamentul poate fi întârziat până ce ceilalți pacienți au fost rezolvați.
 Al patrulea grup – negru este folosit pentru a marca pacienții decedați.

Fișa Medicală de Triaj de Urgență este utilizabilă universal, oricare ar fi limba vorbită de
salvatori, din cauză că toate notațiile posibile sunt ilustrate și prin imagini. Notațiile includ data și
18
ora, numele pacientului ca și adresa de domiciliu, tratamentul inițial administrat la fel ca și
linii albe pentru tipul de rănire și harta semnelor vitale care permite notarea TA, a pulsului și a
numărului de respirații în trei momente diferite, indicarea rănirilor vizibile este posibilă pe o
diagramă a corpului din față și din spate. La marginea inferioară sunt 4 benzi colorate și detașabile
care permit determinarea priorității prin detașarea benzilor specifice priorității stabilite.

4. Probleme puse de triaj

1. Probleme etice
Tratamentul trebuie să fie aplicat cât mai rapid posibil pentru cât mai multe victime posibil.
Decedații trebuiesc certificați și marcați adecvat pentru a evita ca celelalte echipe medicale să
piardă un timp valoros prin examinarea încă o dată pentru confirmarea diagnosticului.
2. Probleme de randament
În practică, înainte de a se trata orice victimă este obligatoriu să ne luăm suficient timp pentru a
examina pacienții unul câte unul individual în scopul de a putea separa pacienții sever răniți de
ceilalți.
3. Probleme de organizare materială
Resursele medicale, personalul, materialele și facilitățile trebuie să fie alocate pentru a
asigura cel mai mare bine pentru un număr cât mai mare.
4. Probleme de capacitate de intervenție
Îngrijirile acordate la locul incidentului sunt limitate la acțiunile salvatoare de viață cum ar fi
eliberarea căilor aeriene sau oprirea unei hemoragii majore, reducerea unor fracturi, corecția
sau prevenția hipovolemiei, protecția plăgilor și controlul durerii.
Formula mnemotehnică BASIC a fost sugerată pentru a ajuta salvatorul în sarcinile sale: ea
conține Hemoragia (Bleeding) și controlul căilor aeriene (Airway) prevenirea șocului (Shock),
imobilizarea adecvată (Immobilization) și Clasificarea (Classification).
5. Probleme de transport
Un alt scop al triajului este de a repartiza fiecare pacient la un spital adecvat de destinație în
funcție de starea sănătății și stabilirea celui mai adecvat mijloc de transport. Alocarea răniților
trebuie să țină seama de capacitățile de tratament și specificul spitalelor din împrejurimi în scopul
de a selecționa spitalul adecvat pentru fiecare victimă. De la fața locului, în prima intenție, victimele
vor fi alocate în concordanță cu capacitățile spitalului din planurile lor de dezastru.
Transportul victimelor rănite către spital în mod obișnuit este executat de către serviciile
locale sau regionale de ambulanță, SMURD sau serviciilor private de ambulanță. În mod tipic
transportul rutier este folosit, dar ocazional transportul cu elicoptere sau avioane poate fi folosit.
Coordonarea este esențială pentru a asigura respectarea priorităților de triaj și alocarea adecvată a
fiecărui pacient către facilitățile potrivite.

9.7. Principalele măsuri de apărare și protecție împotriva dezastrelor

a. Apărare împotriva dezastrelor presupune:

 Măsuri de prevenire şi de pregătire pentru intervenţie
 Măsuri operative urgente de intervenţie după declanşarea fenomenelor periculoase cu
urmări deosebit de grave
 Măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi reabilitare
b. Scopurile apărării împotriva dezastrelor:
 Reducerea (pe cât posibil evitarea) pierderilor posibile generate de diferitele dezastre
 Asigurarea unei asistențe prompte şi calificate a victimelor
 Realizarea unei refaceri economicosociale cât mai rapide şi durabile
c. Etapele apărării împotriva dezastrelor:
 Pregătire pentru limitarea efectelor dezastrelor
 Declanşarea dezastrelor
19
  Alarmare
 Intervenţia
 Reabilitarea facilităților economico sociale afectate
 Dezvoltarea societăţii
 Continuarea pregătirii.
d. Principalele măsuri de prevenire a dezastrelor:
 Includerea problematicii privind apărarea împotriva dezastrelor în strategiile de
dezvoltare ale societăţii, la nivel central şi local;
 Realizarea lucrărilor de apărare specifice fiecărui tip de hazard;
 Optimizarea activităţii structurilor care asigură coordonarea şi conducerea prevenției
 Dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniu.
e. Principalele măsuri de protecţie împotriva dezastrelor:
 Instruirea populaţiei privind normele de comportament în caz de dezastru
 Exerciţii şi aplicaţii cu forţele şi mijloacele destinate intervenţiei
 Pregătirea operativă a factorilor cu drept de decizie
 Realizarea unor acorduri internaţionale privind asistenţa umanitară în caz de dezastre.
f. Principalele măsuri de intervenţie în caz de dezastre:
 Cercetare zonei afectate;
 Coordonare acţiunilor de căutaresalvare (deblocaresalvare în caz de război), acordarea
asistenţei medicale de urgenţă etc.
 Evacuarea populaţiei şi a valorilor de patrimoniu
 Crearea şi administrarea taberelor de sinistraţi
 Distribuirea ajutoarelor umanitare.

20
CAPITOL 10
CADRU LEGISLATIV

10.1. Cadrul legislativ și instituțional al medicinei de dezastru în

România

Definiția şi domeniu de aplicare al managementului protecției civile

Conform Protocolului Adițional I din 1977, la Convențiile de la Geneva din 1949, prin
expresia protecţie civilă se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare destinate să protejeze
populaţia civilă împotriva pericolelor sau catastrofelor şi s-o ajute să depăşească efectele lor
imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia. Aceste sarcini umanitare sunt
următoarele:
1. Serviciul de alarmare
2. Evacuarea
3. Punerea la dispoziţie şi organizarea de adăposturi
4. Aplicarea măsurilor de camuflaj
5. Salvarea
6. Servicii sanitare, inclusiv prim-ajutor şi asistenţă religioasă
7. Lupta contra incendiilor
8. Reperarea şi marcarea zonelor periculoase
9. Decontaminarea şi alte măsuri de protecţie similare
10. Adăpostirea şi aprovizionarea de urgenţă
11. Ajutor în caz de urgenţă pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în zonele sinistrate
12. Restabilirea de urgenţă a funcţionării serviciilor de utilitate publică
13. Servicii funerare de urgenţă
14. Ajutor în păstrarea şi întreținerea bunurilor esenţiale pentru supravieţuire
15. Activităţi complementare necesare îndeplinirii oricăreia din sarcinile menţionate
mai sus, cuprinzând inclusiv planificarea şi organizarea, dar care nu se limitează la
acestea
Prin expresia „organisme de protecţie civilă”, se înțeleg unităţile înființate sau autorizate
de către autorităţile competente, pentru îndeplinirea sarcinilor umanitare ale protecției civile şi care
sunt în exclusivitate afectate şi utilizate pentru aceste sarcini. În sensul aceluiași document prin
„personal al organismelor de protecţie civilă” se înțeleg persoanele afectate, în exclusivitate,
pentru îndeplinirea sarcinilor umanitare enumerate mai sus, inclusiv personalul afectat în
exclusivitate administraţiei acestor organisme de către autoritatea competentă a acestei părţi.
Componenta militară a protecției civile este definită ca „membrii forțelor armate şi unităţile
militare afectate organismelor de protecţie civilă”.

Principiile protecției civile:

 Principiul rarității resurselor = resursele protecției civile sunt limitate faţă de nevoile
protecției civile care sunt nelimitate
 Principiul raționalității = activităţile protecției civile trebuie să se realizeze cu un consum
minim de resurse sau să fie realizat un volum cât mai mare de activităţi raportate la un număr
prestabilit de resurse
 Principiul umanitar = este orientată exclusiv spre salvarea vieţii omului şi proprietății
 Principiul imparțialității = acordă ajutor fără a face discriminări de rasă, regiile, sex etc.
 Principiul neutralității = acordă ajutor tuturor celor afectați, fără a favoriza pe nimeni.

21
Caracteristicile protecției civile
 Activitate umanitară propriu zisă = reprezintă o formă a libertății noastre de a alege ce să facem
şi cum să facem pentru ca viaţa care o trăim să fie normală din punct de vedere natural- social
 Responsabilitate individuală şi socială = adică libertatea fiecărui individ de a alege asupra
propriului mod de viaţă, dar şi modul cum această libertate interacționează cu cele ale
persoanelor cu care conviețuim
 Activitate normală = adică corespunde prin țelurile şi rezultatele sale la sensul natural de
evoluţie al vieţii
 Face parte din sfera activităţilor de servicii = este o utilitate nepalpabilă (în comparație cu
bunurile de consum) care satisface nevoile oamenilor de apărare împotriva efectelor războaielor
şi dezastrelor
 Este o activitate specializată = creşterea şi diversificării sarcinilor sale necesită specializarea
celor care le îndeplinesc pe segmente pentru a realiza scopurile propuse în mod optim
 Este o activitate caracterizată prin cooperare = din necesitatea de a realiza activităţile
specializate corespunzător logicii finalității rezultatelor, în condiţii de raționalitate.
Protecţia civilă satisface o serie de nevoi (trebuințe) pentru a asigura desfăşurarea vieţii şi
activităţii oamenilor. Din perspectiva teoriei privind ierarhia nevoilor a lui Abraham H. Maslow,
protecţia civilă contribuie la asigurarea nevoilor fiziologice şi a celor de securitate.

Perspectivele protecției civile

Conferința mondială privind protecţia civilă desfăşurată la Beijing, China, în anul 1999, a trasat
următoarele concluzii privind direcţiile de dezvoltare ale protecției civile: dezvoltarea
capacităților de expertiză în domeniu, implicarea mai eficientă a statului ca coordonator general
al activităţilor de protecţie civilă, realizarea unor baze de date şi reţele de înştiinţare-alarmare.

1. Legea protecției civile – LEGE nr. 481 din 8 noiembrie 2004 (republicată)
Capitolul I - Dispoziții generale
Articolul 1
(1) Protecția civilă este o componentă a sistemului securității naționale și reprezintă un ansamblu integrat de activități specifice,
măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate
potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și
mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și
asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.
(2) Activitatea de protecție civilă este de interes național, are caracter permanent și se bazează pe îndeplinirea obligațiilor ce revin,
potrivit prezentei legi, autorităților administrației publice centrale și locale, celorlalte persoane juridice de drept public și privat
române, precum și persoanelor fizice.
Articolul 2 Concepția, organizarea, desfășurarea și managementul activităților de protecție civilă se stabilesc și se realizează la nivel
local și național pe principiile autonomiei, subsidiarității, legalității, responsabilității, corelării obiectivelor și resurselor, cooperării și
solidarității.
Articolul 3
(1) Atribuțiile protecției civile sunt următoarele: a) identificarea și gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale și
tehnologice de pe teritoriul României; b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea și analizarea datelor și informațiilor referitoare la
protecția civilă; c) informarea și pregătirea preventivă a populației cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de
autoprotecție ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecție puse la dispoziție, obligațiile ce îi revin și modul de acțiune pe timpul
situației de urgență; d) organizarea și asigurarea stării de operativitate și a capacității de intervenție optime a serviciilor pentru
situații de urgență și a celorlalte organisme specializate cu atribuții în domeniu; e) înștiințarea autorităților publice și alarmarea
populației în situații de protecție civilă; f) protecția populației, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și arhivistice, precum și a
mediului împotriva efectelor dezastrelor și ale conflictelor armate; g) asigurarea condițiilor de supraviețuire a populației în situații de
protecție civilă; h) organizarea și executarea intervenției operative pentru reducerea pierderilor de vieți omenești, limitarea și
înlăturarea efectelor calamităților naturale și a celorlalte situații de protecție civilă; i) asanarea și neutralizarea teritoriului de muniția
rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare; j) participarea la misiuni internaționale specifice; k) constituirea rezervelor de
resurse financiare și tehnico-materiale specifice.
(2) Atribuțiile prevăzute la alin. (1) se completează cu cele cuprinse în alte acte normative incidente sau conexe, precum și cu
prevederile actelor internaționale în domeniu, la care România este parte. (3) Îndeplinirea atribuțiilor specifice de protecție civilă se
realizează, potrivit legii, de către serviciile de urgență publice sau private, profesioniste și voluntare.
(4) Serviciile de urgență private se înființează de către operatori economici și instituții sau se constituie ca societăți comerciale, în
condițiile legii.
Articolul 4

22
(1) Unitățile administrativ-teritoriale, localitățile componente, instituțiile publice, operatorii economici și obiectivele se clasifică, din
punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice.
(2) Criteriile de clasificare din punct de vedere al protecției civile se elaborează de către Inspectoratul General pentru Situații de
Urgență și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. A se vedea HG nr. 642/2005 pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unităților
administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de
riscuri specifice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 13 iulie 2005.
(3) La nivelul centrelor operaționale pentru situații de urgență județene și al municipiului București se înființează catalogul local
cuprinzând clasificarea localităților, a instituțiilor, a operatorilor economici și a obiectivelor din punct de vedere al protecției civile.
(4) Datele din catalogul local prevăzut la alin. (3) se actualizează permanent și se transmit la Centrul Operațional Național pentru
Situații de Urgență din structura Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care le centralizează în cuprinsul catalogului
național.
Articolul 5
(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale și operatorii economici,
indiferent de forma de proprietate, răspund de aplicarea măsurilor de protecție civilă stabilite prin prezenta lege și prin planurile
proprii, potrivit domeniului lor de competență.
(2) Persoanelor fizice și persoanelor juridice române sau celor străine care au filiale sau sucursale în țară ori desfășoară activități pe
teritoriul României li se aplică prevederile prezentei legi.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (2) sunt obligate să respecte normele specifice de protecție civilă, să participe la activitățile de
pregătire specifice și să contribuie la ducerea la îndeplinire a măsurilor și a acțiunilor prevăzute în planurile și programele de
protecție civilă sau a celor dispuse de autoritățile abilitate pe timpul acțiunilor de intervenție și de restabilire a stării de normalitate.
Articolul 6
(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale sunt obligate să asigure capacități de intervenție specializate, corespunzător
tipurilor de riscuri la care sunt expuse teritoriul și populația, în timpi de răspuns optimi, indiferent de locul și momentul în care se
produce situația de urgență.
(2) Măsurile organizatorice și de pregătire pe linia protecției civile au caracter permanent și se intensifică la instituirea stărilor
excepționale și la declararea mobilizării sau pe timp de război.
(3) Măsurile de protecție civilă se aplică gradual, în funcție de amploarea și intensitatea situației de urgență.
Articolul 7
(1) Coordonarea în domeniul protecției civile se asigură de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de
Urgență.
(2) Controlul și acordarea asistenței tehnice de specialitate în domeniul protecției civile se asigură, la nivel central, prin Inspectoratul
General pentru Situații de Urgență, iar la nivel local, de către inspectoratele județene și Inspectoratul pentru Situații de Urgență
București Ilfov.(la 14-05-2020, Articolul 7 din Capitolul I a fost modificat de Articolul IV din OUG nr. 68 din 14 mai 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020)
Articolul 8
(1) Activitățile și măsurile de protecție civilă se planifică, se organizează și se aplică în concordanță cu prevederile prezentei legi și
ale actelor normative de aplicare subsecvente, ale strategiei de securitate națională, cu planurile și programele adoptate de Consiliul
Suprem de Apărare a Țării, precum și cu programele și procedurile elaborate de organismele specializate ale ONU, NATO și Uniunii
Europene.
(2) La elaborarea strategiei naționale a protecției civile se au în vedere principiile, scopurile și obiectivele prevăzute în Strategia
Internațională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, precum și cele
stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.
Articolul 9
(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele înțelesuri: a) dezastru - evenimentul datorat declanșării
unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului și
care, prin amploare, intensitate și consecințe, atinge ori depășește nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind
gestionarea situațiilor de urgență, elaborate și aprobate potrivit legii; b) situație de protecție civilă - situația generată de iminența
producerii sau de producerea dezastrelor, a conflictelor militare și/sau a altor situații neconvenționale care, prin nivelul de gravitate,
pun în pericol sau afectează viața, mediul, bunurile și valorile culturale și de patrimoniu; c) înștiințare - activitatea de transmitere a
informațiilor autorizate despre iminența producerii sau producerea dezastrelor și/sau a conflictelor armate către autoritățile
administrației publice centrale sau locale, după caz, în scopul evitării surprinderii și al realizării măsurilor de protecție; d) avertizare -
aducerea la cunoștință populației a informațiilor necesare despre iminența producerii sau producerea unor dezastre; e) prealarmare -
transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorități despre probabilitatea producerii unui atac aerian; f) alarmare -
transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populației despre iminența producerii unor dezastre sau a unui atac aerian; g)
adăpostire - măsură specifică de protecție a populației, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și de patrimoniu, pe timpul
ostilităților militare și al situațiilor de urgență, împotriva efectelor acestora. Adăposturile de protecție civilă sunt spații special
amenajate pentru protecție în situații specifice, proiectate, executate, dotate, echipate și autorizate potrivit normelor și instrucțiunilor
tehn. h) asanare - ansamblul de lucrări și operațiuni executate pentru înlăturarea sau distrugerea muniției neexplodate și dezafectarea
terenurilor, altele decât poligoanele de trageri ale structurilor de apărare, ordine publică și securitate națională.
(2) Termenii și expresiile referitoare la situații de urgență, factori și tipuri de riscuri, stare de alertă, intervenție operativă și evacuare
au înțelesurile prevăzute la art. 2 din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată
cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005.
Capitolul II Organizarea protecției civile
Articolul 10 Organizarea protecției civile la nivelul unităților administrativ-teritoriale, al instituțiilor publice, al operatorilor
economici și al organizațiilor neguvernamentale se realizează în raport cu clasificarea acestora din punct de vedere al protecției civile
și constă în: a) constituirea organismelor și structurilor pentru managementul situațiilor de urgență, inclusiv al protecției civile; b)
constituirea serviciilor pentru situații de urgență; c) încadrarea inspectorilor și/sau a personalului de specialitate în domeniul
protecției civile; d) întocmirea planurilor de analiză și de acoperire a tipurilor de riscuri în teritoriul de competență sau în domeniul
de activitate; e) planificarea și organizarea activităților de pregătire a populației și a salariaților privind protecția civilă; f)
organizarea evacuării în caz de urgență civilă; g) organizarea cooperării și a colaborării privind protecția civilă; h) planificarea
23
resurselor pentru funcționarea structurilor prevăzute la lit. a)-c), precum și pentru realizarea măsurilor stabilite în planurile prevăzute
la lit. d).
Articolul 11 Managementul protecției civile se asigură de către componentele Sistemului Național de Management al Situațiilor de
Urgență, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
15/2005.
Articolul 12
(1) Activitatea de protecție civilă din România este coordonată de primul-ministru, care conduce această activitate prin ministrul
internelor și reformei administrative, în calitate de președinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
(2) La nivelul instituțiilor publice centrale și locale, activitatea de protecție civilă este condusă de președinții comitetelor pentru
situații de urgență, constituite potrivit legii, iar la nivelul operatorilor economici, de către conducătorii acestora.
Articolul 13
(1) La toate nivelurile de competență, în structurile cu activitate permanentă sau temporară din Sistemul Național de Management al
Situațiilor de Urgență se constituie structuri specializate în domeniul protecției civile.
(2) La nivelul municipiilor, orașelor, comunelor, instituțiilor publice și al operatorilor economici cuprinși în clasificarea din punct de
vedere al protecției civile, se încadrează personal de specialitate cu atribuții în domeniul protecției civile.
(3) Personalul de specialitate cu atribuții în domeniul protecției civile se încadrează la: a) ministerele și instituțiile publice centrale la
care, potrivit legii, nu se constituie centre operative pentru situații de urgență cu activitate permanentă; b) serviciile publice
deconcentrate la nivel județean, la nivelul municipiului București și sectoarelor acestuia, din subordinea ministerelor care, potrivit
legii, constituie centre operative pentru situații de urgență cu activitate permanentă; c) regiile autonome, companiile naționale și
societățile comerciale care, prin specificul activității lor, pot crea stări potențial generatoare de situații de urgență civilă sau sunt
expuse unor riscuri majore; d) consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale în care, potrivit schemelor cu riscuri teritoriale
întocmite conform legii de către inspectoratele pentru situații de urgență, există pericolul potențial de producere a dezastrelor naturale
provocate de cutremure, inundații și incendii de pădure.
(4) Personalul de specialitate prevăzut la alin. (2) asigură permanent coordonarea planificării și a realizării activităților și măsurilor
de protecție civilă, participă la pregătirea serviciilor de urgență, a salariaților și/sau a populației și asigură coordonarea secretariatelor
tehnice ale comitetelor pentru situații de urgență, respectiv a celulelor de urgență.
(5) Persoanele prevăzute la alin. (3), cu excepția celor încadrate la societăți comerciale și regii autonome, sunt funcționari publici și,
pe timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, sunt învestite, în calitate de inspectori de protecție civilă, cu exercițiul autorității
publice. Calitatea de inspector de protecție civilă se atribuie prin ordin sau prin dispoziție scrisă a angajatorului.
(6) Personalul de specialitate poate fi încadrat în muncă sau în serviciu, după caz, numai după obținerea unui certificat de competențe
profesionale în condițiile stabilite prin metodologia emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
(7) În funcție de complexitatea și volumul atribuțiilor de serviciu, personalul de specialitate prevăzut la alin. (2) poate îndeplini, prin
cumul, și atribuțiile cadrului tehnic în domeniul apărării împotriva incendiilor.
Articolul 14 La instituirea măsurilor excepționale, precum și în situații de conflict armat, structurile existente pe timp de pace, ca și
cele care se completează sau se înființează la mobilizare, îndeplinesc funcțiile și atribuțiile pe linia protecției civile prevăzute de lege.
Articolul 15
(1) Activitatea de prevenire în domeniul protecției civile și/sau al intervenției operative se asigură de către serviciile de urgență, prin
structuri specializate, în conformitate cu competențele și atribuțiile stabilite potrivit legii.
(2) Serviciile de urgență profesioniste sau voluntare și celelalte structuri specializate pentru intervenție și acțiune în situații de
urgență, constituite de către autoritățile abilitate în condițiile legii, cuprind personal și formațiuni instruite în specialități necesare
protecției civile.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică și serviciilor de urgență private, constituite potrivit dispozițiilor legale.
(4) Criteriile de performanță pentru formațiunile prevăzute la alin. (2) și (3) se elaborează de Inspectoratul General pentru Situații de
Urgență și se aprobă prin ordin al ministrului administrației și internelor
Articolul 16 Coordonarea de specialitate a activităților de protecție civilă prevăzute la art. 15 alin. (1) se realizează de Inspectoratul
General pentru Situații de Urgență, prin structurile sale specializate, și la nivel local, prin inspectoratele pentru situații de urgență
județene și al municipiului București ori, pe timpul stărilor excepționale de mobilizare sau la război, prin punctele de comandă care
se asigură din timp de pace la nivelul autorităților administrației publice centrale, la cele județene, municipale, de sectoare,
orășenești, al altor localități importante, precum și la unele instituții publice și operatori economici.
Capitolul III Drepturile și obligațiile cetățenilor Secţiunea 1 Drepturi
Articolul 17 Cetățenii au dreptul să încheie contracte de voluntariat pentru încadrarea în serviciile de urgență voluntare cu
reprezentanții autorităților administrației publice locale. Statutul personalului voluntar din serviciile de urgență voluntare se aprobă
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor
Articolul 18
(1) Cetățenii care au suferit pagube ca urmare a efectelor unui dezastru sau ale unui conflict armat ori ca urmare a executării
intervenției de către serviciile de urgență au dreptul la ajutoare de urgență și la despăgubiri, după caz.
(2) Despăgubirile se acordă în urma solicitării scrise a celui prejudiciat, adresată primarului, pe baza actului de constatare întocmit de
organele competente și a hotărârii consiliului local, din fondurile prevăzute în bugetul local cu această destinație sau din cele
aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 19 Personalul serviciilor de urgență voluntare și cetățenii care participă la acțiuni preventive și de intervenție pentru
limitare, recuperare și reabilitare pe timpul situațiilor de urgență beneficiază de compensații bănești, drepturi sociale și alte facilități
stabilite în Statutul personalului voluntar prevăzut la art. 17.
Secţiunea a 2-a Obligații
Articolul 20
(1) Cetățenii sunt obligați: a) să respecte și să aplice normele și regulile de protecție civilă stabilite de autoritățile administrației
publice centrale și locale, precum și de conducătorii instituțiilor publice, ai agenților economici ori ai organizațiilor
neguvernamentale, după caz; b) să ducă la îndeplinire măsurile de protecție civilă dispuse, în condițiile legii, de autoritățile
competente sau de personalul învestit cu exercițiul autorității publice din cadrul serviciilor publice de urgență; c) să informeze
autoritățile sau serviciile de urgență abilitate, prin orice mijloace, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminența
producerii sau producerea oricărei situații de urgență despre care iau cunoștință; d) să informeze serviciile de urgență profesioniste
24
sau poliția, după caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniție sau elemente de muniție rămase
neexplodate; e) să participe la pregătirea de protecție civilă la locul unde își desfășoară activitatea; f) să participe la întreținerea
adăposturilor din clădirile proprietate personală și, în caz de necesitate, la amenajarea spațiilor de adăpostire din teren; g) să-și
asigure mijloacele individuale de protecție, trusa sanitară, rezerva de alimente și apă, precum și alte materiale de primă necesitate
pentru protecția familiilor lor; h) să permită, în situații de protecție civilă, accesul forțelor și mijloacelor de intervenție în incinte sau
pe terenuri proprietate privată; i) să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau aparținând
asociațiilor de locatari sau proprietari, fără plată, precum și accesul persoanelor autorizate, în vederea întreținerii acestora; j) să
accepte și să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit măsurilor dispuse și aduse la cunoștință de
către autoritățile abilitate; k) să solicite avizele și autorizațiile privind protecția civilă, în cazurile prevăzute de lege.
(2) Îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (1) revine, corespunzător situației în care se găsesc, și cetățenilor străini care desfășoară
activități, au reședința sau se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României.
(3) Cetățenii declarați inapți de muncă din motive medicale sunt scutiți, pe timpul intervenției în sprijinul forțelor de protecție civilă,
de prestarea de servicii ori de participarea la executarea de lucrări, evacuarea de bunuri și altele asemenea, care presupun efort fizic.
Capitolul IV Atribuții și obligații privind protecția civilă
Secţiunea 1 Atribuții ale autorităților administrației publice
Articolul 21
(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale asigură stabilirea și integrarea măsurilor de protecție civilă în planurile și
programele de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la nivel național, județean și local și urmăresc realizarea acestora.
(2) Măsurile și acțiunile de prevenire din planurile de protecție civilă se planifică și se execută prioritar de către toate autoritățile
administrației publice centrale și locale, potrivit competențelor acestora.
(3) Autoritățile administrației publice centrale și locale poartă întreaga răspundere pentru asigurarea condițiilor de supraviețuire a
populației afectate de urmările calamităților naturale și a celorlalte situații de protecție civilă.
(4) Asigurarea condițiilor prevăzute la alin. (3) se realizează prin serviciile de urgență, serviciile publice de gospodărie comunală,
instituții și operatori economici, inclusiv prin utilizarea, în condițiile legii, a bunurilor din rezervele de stat și a serviciilor și bunurilor
puse la dispoziție de organizații neguvernamentale române sau de comunitățile locale și populația din zonele neafectate, de state și
organizații străine ori cu caracter internațional.
Articolul 22 Guvernul exercită următoarele atribuții principale: a) aprobă strategia națională a protecției civile și actele normative
specifice, potrivit competenței; b) analizează periodic și ori de câte ori situația o impune activitatea de protecție civilă; c) aprobă
planul național de asigurare cu resurse umane, materiale și financiare pentru gestionarea situațiilor de urgență; d) propune, potrivit
legii, Președintelui României instituirea și încetarea stării de urgență în zonele afectate; e) încheie acorduri internaționale în
domeniul protecției civile; f) adoptă hotărâri prin care se acordă ajutoare de urgență și despăgubiri persoanelor fizice și juridice
afectate; g) aprobă planificarea exercițiilor și a aplicațiilor de protecție civilă cu caracter internațional; h) solicită, la nevoie, sprijin
internațional; i) aprobă acordarea de ajutor, în urma solicitărilor, statelor afectate de dezastre.
Articolul 23
(1) Ministerele, autoritățile publice autonome și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale exercită
următoarele atribuții principale: a) stabilesc atribuțiile ce revin structurilor proprii; b) elaborează planuri și programe privind
protecția civilă în domeniul propriu de competență; c) asigură resursele necesare intervenției; d) constituie capacități operaționale de
intervenție, pe care, în caz de necesitate, le pun la dispoziție autorităților administrației publice locale; e) inițiază programe sau teme
de cercetare în domeniu; f) constituie baza de date specifică domeniului propriu de activitate, necesară protecției civile; g) asigură
participarea reprezentanților, a experților și a specialiștilor la activitățile Comitetului Național pentru Situații de Urgență; h) pun la
dispoziție Ministerului Internelor și Reformei Administrative personal calificat în vederea constituirii echipelor de experți pentru
evaluare sau personalul necesar intervenției, după caz; i) pun la dispoziție Comitetului Național pentru Situații de Urgență datele și
informațiile solicitate în scopul elaborării strategiei naționale de protecție civilă, a planurilor și programelor de protecție civilă,
precum și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru constituirea bazei de date proprii; j) asigură gestionarea tipurilor
de riscuri specifice și îndeplinirea funcțiilor de sprijin prin structuri specifice domeniilor de competență, potrivit legii. Organizarea și
funcționarea acestor structuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(2) Ministerul Apărării planifică și execută măsurile de protecție civilă, potrivit organizării și planurilor specifice proprii și planurilor
comune cu alte ministere.
Articolul 24
(1) Ministerul Internelor și Reformei Administrative exercită, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, următoarele
atribuții principale: a) elaborează și prezintă Guvernului, spre aprobare, proiectul de strategie națională a protecției civile; b)
elaborează și avizează proiecte de acte normative specifice; c) coordonează activitățile de evacuare, potrivit planurilor întocmite; d)
organizează și conduce activitatea de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare; e)
analizează periodic, împreună cu autoritățile administrației publice centrale, stadiul realizării măsurilor necesare a fi luate în situații
de protecție civilă; f) elaborează norme metodologice pentru întocmirea planurilor de urgență internă și externă a operatorilor
economici g) organizează și conduce exerciții și aplicații de specialitate; h) coordonează acțiunile de limitare și înlăturare a
urmărilor calamităților naturale și a celorlalte situații de protecție civilă; i) colaborează cu organisme internaționale de specialitate.
(2) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență este autoritate de reglementare în domeniul protecției civile.
(3) Controlul de stat în domeniul protecției civile se realizează prin activități de reglementare, avizare, autorizare, atestare,
recunoaștere, verificare și control și se exercită prin Inspecția de Prevenire din structura Inspectoratului General pentru Situații de
Urgență, respectiv prin inspecțiile de prevenire din cadrul inspectoratelor județene și al municipiului București, în scopul aplicării
unitare a prevederilor legale pe întreg teritoriul României.
(4) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeplinește rolul de punct național de contact în relațiile cu organisme
internaționale de profil.
Articolul 25 Consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București, consiliile locale ale municipiilor, orașelor și comunelor
și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București au următoarele atribuții principale: a) aprobă organizarea protecției civile la
nivelul unității administrativ-teritoriale, analizează anual și ori de câte ori este nevoie activitatea desfășurată și adoptă măsuri pentru
îmbunătățirea acesteia; b) aprobă planurile anuale și de perspectivă pentru asigurarea resurselor umane, materiale și financiare
destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență; c) participă, potrivit legii, la asigurarea finanțării măsurilor și a acțiunilor de
protecție civilă, precum și a serviciilor de urgență și a structurilor care au atribuții legale în acest domeniu; d) stabilesc, în condițiile
25
legii, taxe speciale pe linia protecției civile; e) înființează, în condițiile legii și cu avizul Inspectoratului General pentru Situații de
Urgență, centre de formare și evaluare a personalului din serviciile voluntare de urgență; f) gestionează, depozitează, întrețin și
asigură conservarea aparaturii și a materialelor de protecție civilă prin serviciile specializate din subordine; g) asigură spațiile
necesare funcționării inspectoratelor pentru situații de urgență corespunzătoare, paza și securitatea acestora și a centrelor
operaționale, precum și spațiile pentru depozitarea materialelor de intervenție.
Articolul 26 Prefectul are următoarele atribuții principale: a) aprobă planurile operative și de pregătire pe linia protecției civile și
planificarea exercițiilor și a altor activități desfășurate la nivelul unității administrativ-teritoriale; b) urmărește îndeplinirea măsurilor
de protecție civilă la nivelul unității administrativ-teritoriale; c) dispune, potrivit legii, instituirea stării de alertă, activarea sau
folosirea, după caz, a formațiunilor de intervenție; d) aprobă schema cu riscurile teritoriale întocmită de inspectoratul pentru situații
de urgență; e) asigură condiții pentru buna desfășurare și integrarea activității forțelor de intervenție din alte județe sau a echipelor
internaționale, după caz, sosite în unitatea administrativ-teritorială în scopul limitării și înlăturării efectelor dezastrelor; f) prezintă
consiliului județean sau Consiliului General al Municipiului București, după caz, propuneri de completare a sistemului de înștiințare
și alarmare a populației, a fondului de adăpostire, a bazei materiale și alte măsuri de protecție a populației, a bunurilor materiale, a
valorilor culturale și a mediului; g) exercită controlul aplicării măsurilor în situațiile de protecție civilă.
Articolul 27 Primarul are următoarele atribuții principale: a) propune consiliului local structura organizatorică de protecție civilă; b)
aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local în domeniul protecției civile; c) aprobă planurile operative, de pregătire și planificare
a exercițiilor de specialitate; d) propune fondurile necesare realizării măsurilor de protecție civilă; e) conduce exercițiile, aplicațiile
și activitățile de pregătire privind protecția civilă; f) coordonează activitatea serviciilor de urgență voluntare; g) aprobă planurile de
cooperare cu localitățile învecinate și organismele neguvernamentale; h) dispune măsuri și controlează modul de întreținere a
spațiilor de adăpostire colective de către administratorul acestora; i) urmărește realizarea, întreținerea și funcționarea legăturilor și
mijloacelor de înștiințare și alarmare în situații de protecție civilă; j) răspunde de alarmarea, protecția și pregătirea populației pentru
situațiile de protecție civilă; k) solicită asistență tehnică și sprijin pentru gestionarea situațiilor de protecție civilă; l) exercită
controlul aplicării măsurilor de protecție civilă în plan local; m) asigură evaluarea și centralizarea solicitărilor de ajutoare și
despăgubiri în situații de protecție civilă, precum și distribuirea celor primite; n) coordonează nemijlocit evacuarea populației din
zonele afectate de situațiile de protecție civilă; o) stabilește măsurile necesare pentru asigurarea hrănirii, a cazării și a alimentării cu
energie și apă a populației evacuate; p) dispune măsuri pentru asigurarea ordinii publice în zona sinistrată; q) cooperează cu primarii
localităților sau ai sectoarelor limitrofe, după caz, în probleme de interes comun; r) gestionează, depozitează, întreține și conservă
tehnica, aparatura și materialele de protecție civilă, prin serviciile de specialitate subordonate.
Secţiunea a 2-a Obligațiile conducătorilor instituțiilor publice, operatorilor economici, proiectanților, constructorilor,
beneficiarilor și salariaților
Articolul 28
(1) Conducătorii instituțiilor publice, patronii și managerii operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate, au următoarele
obligații principale: a) asigură identificarea, monitorizarea și evaluarea factorilor de risc specifici, generatori de evenimente
periculoase; b) stabilesc și urmăresc îndeplinirea măsurilor și a acțiunilor de prevenire și de pregătire a intervenției, în funcție de
încadrarea în clasificarea de protecție civilă; c) organizează și dotează, pe baza criteriilor de performanță elaborate de Inspectoratul
General pentru Situații de Urgență, servicii de urgență private și stabilesc regulamentul de organizare și funcționare a acestora ori
încheie convenții sau contracte cu alte servicii de urgență voluntare ori private, care dispun de forțe și mijloace capabile să intervină
operativ și eficace în cazul situațiilor de protecție civilă; d) participă la exerciții și aplicații de protecție civilă și conduc nemijlocit
acțiunile de alarmare, evacuare, intervenție, limitare și înlăturare a urmărilor situațiilor de urgență desfășurate de unitățile proprii; e)
asigură gratuit forțelor de intervenție chemate în sprijin în situații de urgență echipamentele, substanțele, mijloacele și antidoturile
adecvate riscurilor specifice; f) organizează instruirea și pregătirea personalului încadrat în muncă privind protecția civilă; g) asigură
alarmarea populației din zona de risc creată ca urmare a activităților proprii desfășurate; h) prevăd, anual, în bugetul propriu, fonduri
pentru cheltuieli necesare desfășurării activităților de protecție civilă; i) înștiințează persoanele și organismele competente asupra
factorilor de risc și le semnalează, de îndată, cu privire la iminența producerii sau producerea unei situații de protecție civilă la
nivelul instituției sau operatorului economic; j) stabilesc și transmit către transportatorii, distribuitorii și utilizatorii produselor
regulile și măsurile de protecție specifice, corelate cu riscurile previzibile la utilizare, manipulare, transport și depozitare; k) încheie
contracte, convenții sau protocoale de cooperare cu alte servicii de urgență profesioniste sau voluntare; l) mențin în stare de
funcționare mijloacele de transmisiuni alarmare, spațiile de adăpostire și mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau
intervenției, țin evidența acestora și le verifică periodic; m) îndeplinesc alte obligații și măsuri stabilite, potrivit legii, de către
organismele și organele abilitate.
(2) Conducătorii instituțiilor publice și ai operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate, sunt obligați să permită
instalarea, fără plată, a mijloacelor de alarmare pe clădirile proprii.
(3) Operatorii economici a căror activitate prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase se supun
și prevederilor legislației specifice.
Articolul 29 Persoanele fizice sau juridice care dețin imobile în indiviziune sau le utilizează în comun sunt obligate să coopereze
pentru îndeplinirea măsurilor de protecție civilă pentru întregul imobil sau ansamblu de imobile.
Articolul 30
(1) Proiectanții, constructorii și beneficiarii de investiții au următoarele obligații: a) să prevadă în documentațiile tehnice ale
investițiilor măsurile specifice, echipamentele și dotările necesare, conform normativelor în vigoare, și să asigure realizarea lor
înainte de darea în exploatare a investiției; b) să obțină toate avizele, autorizațiile și acordurile privind protecția civilă, conform legii,
și să urmărească realizarea măsurilor stabilite în cuprinsul acestora; c) să evalueze riscul seismic al zonei în care se execută lucrările
și să întocmească proiectul, respectiv să execute construcția sau instalația conform gradului de risc seismic evaluat.
(2) În toate fazele de cercetare, proiectare, execuție și pe întreaga lor durată de existență, construcțiile și amenajările, echipamentele,
utilajele și instalațiile tehnologice pentru autorizare în domeniul protecției civile se supun unei examinări sistematice și calificate
pentru identificarea, evaluarea și controlul riscurilor, în condițiile prevăzute de reglementările specifice.
(3) Obligația executării activităților prevăzute la alin. (2) revine persoanelor care concură la proiectarea, realizarea, exploatarea,
întreținerea, repararea, postutilizarea construcțiilor, a echipamentelor și a instalațiilor tehnologice, potrivit obligațiilor și
răspunderilor prevăzute de lege.

26
(4) Metodologia privind identificarea, evaluarea și controlul riscurilor se elaborează de Inspectoratul General pentru Situații de
Urgență, se aprobă prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative și se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Articolul 31 Salariații au următoarele drepturi și obligații: a) să beneficieze, în mod gratuit, de echipament de protecție individuală,
de tratament medical și antidoturi, dacă sunt încadrați la agenți economici sau instituții cu surse de risc nuclear, chimic sau biologic;
b) să beneficieze de măsurile de protecție socială prevăzute prin lege pentru perioadele de întrerupere a activității, impuse de
situațiile de protecție civilă; c) să respecte normele, regulile și măsurile de protecție civilă stabilite; d) să participe la instruiri,
exerciții, aplicații și la alte forme de pregătire specifică.
Capitolul V Pregătirea pentru protecția civilă
Articolul 32 Pregătirea pentru protecția civilă cuprinde pregătirea populației și a salariaților, pregătirea serviciilor de urgență,
pregătirea personalului cu funcții de conducere pe linia protecției civile, precum și a personalului de specialitate.
Articolul 33
(1) Pregătirea profesională a serviciilor de urgență și a altor forțe cu care se cooperează se realizează pe baza programelor anuale de
pregătire, aprobate de șefii acestora.
(2) Planificarea exercițiilor și a aplicațiilor de cooperare privind protecția civilă la care participă, potrivit specificului acestora,
serviciile de urgență, forțele de protecție și sprijin și populația se aprobă de prefect, primar sau de ministrul internelor și reformei
administrative, după caz.
(3) Exercițiile de cooperare interjudețene/regionale și cele cu caracter internațional se aprobă de Guvern, la propunerea ministrului
internelor și reformei administrative.
(4) În documentele de planificare a pregătirii privind protecția civilă se prevăd și resursele materiale și financiare necesare, precum și
cine le asigură.
Articolul 34
(1) Inițierea, calificarea, perfecționarea sau specializarea conducătorilor structurilor specializate de protecție civilă, a șefilor
serviciilor de urgență voluntare și private, a personalului de specialitate menționat la art. 13 alin. (2), precum și a altor persoane cu
atribuții în acest domeniu se realizează prin cursuri, convocări sau instructaje și se desfășoară în Centrul Național de Perfecționare a
Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de Urgență și în centrele zonale ale acestuia, precum și în Institutul Național de
Administrație sau în alte instituții de învățământ de profil.
(2) Pregătirea pentru protecția civilă în instituțiile de învățământ militar este obligatorie și se desfășoară pe baza tematicilor elaborate
cu consultarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Articolul 35 Formarea, perfecționarea și specializarea personalului serviciilor de urgență profesioniste și al structurilor componente
ale Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență se realizează în instituțiile de învățământ de profil din subordinea
Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a Ministerului Apărării, precum și în alte unități abilitate din țară și din
străinătate.
Articolul 36
(1) Informarea și educarea preventivă a populației privind protecția civilă sunt obligatorii și se asigură prin: instituțiile de învățământ
și educație de toate gradele, mijloacele de informare în masă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență.
(2) Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, stabilește, prin
protocol, temele și activitățile practic-aplicative de educație privind protecția civilă, care se includ în programele de învățământ,
precum și în planurile activităților extrașcolare.
(3) Societățile publice și private, naționale și locale, de radio și televiziune, precum și presa scrisă sunt obligate să asigure
prezentarea în emisiunile, respectiv în știrile și reportajele acestora, a riscurilor potențiale, măsurilor preventive și a modului de
acțiune și comportare a populației pe timpul situațiilor de urgență civilă.
(4) La informarea și educarea preventivă a populației privind protecția civilă participă și organizațiile neguvernamentale de interes
public, potrivit statutelor și specificului activităților acestora.
Articolul 37
(1) Instruirea salariaților privind protecția civilă se asigură sistematic, de regulă împreună cu instructajele de prevenire și stingere a
incendiilor, în condițiile stabilite prin dispozițiile generale elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate
de ministrul administrației și internelor
(2) Participarea salariaților la instruire constituie sarcină de serviciu.
Articolul 38 Periodic, pe baza planurilor și a programelor de pregătire și cu aprobarea primarului localității, se efectuează exerciții de
alarmare publică.
Capitolul VI Protecția populației și a bunurilor materiale
Articolul 39 Protecția populației, a bunurilor materiale și a valorilor culturale se realizează printr-un ansamblu de activități constând
în: înștiințare, avertizare și alarmare, adăpostire, protecție nucleară, biologică și chimică, evacuare și alte măsuri tehnice și
organizatorice specifice.
Secţiunea 1 Înștiințarea, avertizarea și alarmarea
Articolul 40
(1) Înștiințarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sau de serviciile de urgență profesioniste, după caz,
pe baza informațiilor primite de la populație sau de la structurile care monitorizează sursele de risc.
(2) Avertizarea populației se realizează de către autoritățile administrației publice centrale sau locale, după caz, prin mijloacele de
avertizare specifice, în baza înștiințării primite de la structurile abilitate.
Articolul 41
(1) Prealarmarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și de serviciile de urgență profesioniste, după caz,
pe baza informațiilor primite de la Statul Major General, și de structurile specializate din cadrul categoriilor de forțe armate, pe baza
planurilor de cooperare întocmite în acest sens.
(2) Alarmarea populației se realizează de autoritățile administrației publice centrale sau locale, după caz, prin mijloacele specifice, pe
baza înștiințării primite de la structurile abilitate.
Articolul 42
(1) Mijloacele de avertizare și alarmare specifice se instalează în locurile stabilite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
și de serviciile de urgență profesioniste.
27
(2) Normele tehnice privind instalarea sistemului integrat de avertizare și alarmare a populației și instrucțiunile privind semnalele și
mesajele de avertizare și alarmare se elaborează de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, se aprobă prin ordin al
ministrului administrației și internelor și se publică în Monitorul Oficial al României,
(3) La solicitarea președinților comitetelor pentru situații de urgență, mesajele de avertizare și alarmare se transmit obligatoriu, cu
prioritate și gratuit, prin orice operator audiovizual public sau privat de pe teritoriul României.
Articolul 43 În cazul unui atac iminent, în situația în care nu s-a declarat starea de război, primele mesaje de prealarmă și de alarmă
se transmit cu aprobarea ministrului internelor și reformei administrative, pe baza înștiințărilor Statului Major General și structurilor
specializate din cadrul categoriilor de forțe armate, conform planurilor de cooperare întocmite în acest sens.
Articolul 44
(1) Folosirea mijloacelor de alarmare în cazul producerii unor dezastre se execută numai cu aprobarea primarului localității, a
conducătorului instituției publice sau a operatorului economic implicat, după caz, ori a împuterniciților acestora.
(2) Sistemul de înștiințare, avertizare și alarmare la localități, instituții publice și operatori economici se verifică periodic prin
executarea de antrenamente și exerciții.
(3) Folosirea mijloacelor tehnice de alarmare și alertare cu încălcarea prevederilor legale și a normelor tehnice prevăzute la art. 42
alin. (2) este interzisă.
Secţiunea a 2-a Adăpostirea
Articolul 45
(1) Pentru protecția populației și a bunurilor din patrimoniul cultural național de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul
național de adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Național de Management al
Situațiilor de Urgență, adăposturi publice de protecție civilă aflate în administrarea consiliilor locale și fondul privat de adăpostire
realizat de operatorii economici și proprietarii de imobile.
(2) Autoritățile administrației publice, instituțiile publice, operatorii economici și proprietarii de imobile au obligația să prevadă în
planurile de investiții și să realizeze adăposturi de protecție civilă.
(3) Autoritățile administrației publice centrale și locale și serviciile de urgență de la toate nivelurile de competență vor identifica și
vor stabili posibilitățile de utilizare pentru adăpostire a unor galerii de mină, tuneluri, peșteri, grote etc. existente în apropierea
zonelor dens populate sau în zone prevăzute pentru amenajare de tabere de sinistrați, evacuați sau refugiați.
(4) Categoriile de construcții la care este obligatorie realizarea de adăposturi publice de protecție civilă, precum și adăposturile care
se amenajează ca puncte de comandă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Internelor și Reformei
Administrative
(5) Adăposturile publice de protecție civilă prevăzute în documentațiile tehnice ale investițiilor se avizează tehnic, premergător
eliberării autorizațiilor de construire, de către serviciile de urgență profesioniste, potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul
General pentru Situații de Urgență, aprobată de ministrul internelor și reformei administrative și publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I
(6) În timp de pace adăposturile publice de protecție civilă, cu excepția spațiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate
pentru alte destinații, cu respectarea normelor tehnice, cu obligația de a fi eliberate în situații de urgență în maximum 24 de ore și cu
informarea prealabilă a centrelor operaționale din cadrul serviciilor de urgență profesioniste.
(7) Adăposturile publice de protecție civilă se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgență
profesioniste; deținătorii și utilizatorii acestor adăposturi sunt obligați să îndeplinească normele și măsurile stabilite pentru
menținerea adăposturilor și a instalațiilor utilitare ale acestora în stare de funcționare.
(8) Construirea adăposturilor și amenajarea altor spații de adăpostire cuprinse în planurile de mobilizare se execută la punerea în
aplicare a planurilor respective.
Secţiunea a 3-a Asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată
Articolul 46 Asanarea terenului și neutralizarea muniției rămase neexplodate din timpul conflictelor armate se execută de către
subunități specializate și specialiști pirotehnicieni din serviciile de urgență profesioniste din subordinea Inspectoratului General
pentru Situații de Urgență, potrivit instrucțiunilor și normelor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și
aprobate prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative.
Articolul 47
(1) Munițiile se distrug în poligoane ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Ministerului Apărării sau pe terenuri
puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale în a căror rază administrativ-teritorială se execută lucrările de asanare.
Terenurile stabilite pentru distrugerea muniției se amenajează potrivit instrucțiunilor și normelor tehnice specifice, elaborate de
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
(2) Autoritățile administrației publice locale sau, după caz, instituțiile publice și operatorii economici asigură subunității de
intervenție care execută asanarea pirotehnică, accesul în teren și, gratuit, mâna de lucru auxiliară, mijloace de transport cu șoferi și
carburantul aferent, materialele, asistența sanitară, cazarea și hrănirea efectivelor necesare acestor lucrări.
(3) Paza munițiilor și a terenurilor în curs de asanare, însoțirea transporturilor de muniții se execută de personal autorizat.
Articolul 48
(1) Persoanele fizice și juridice care iau cunoștință de existența munițiilor au obligația să anunțe de îndată centrul operațional din
cadrul serviciului de urgență profesionist, dispeceratul integrat de urgență, poliția sau primarul, după caz.
(2) Se interzice persoanelor fizice neautorizate să ridice, să manipuleze ori să utilizeze muniția neexplodată.
Articolul 49 Materialele explozive și mijloacele de aprindere necesare pentru distrugerea muniției rămase neexplodate se pun la
dispoziție specialiștilor pirotehnicieni, la cererea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prin inspectoratele de jandarmi
județene.
Articolul 50 Formațiunile de intervenție prevăzute la art. 46 execută gratuit acțiuni de distrugere a zăpoarelor care pun în pericol
localitățile sau siguranța cetățeanului.
Secţiunea a 4-a Protecția nucleară, radiologică, chimică și biologică
Articolul 51
(1) Protecția nucleară, radiologică, chimică și biologică a populației se realizează prin mijloace de protecție individuală, colectivă sau
prin alte măsuri tehnice și organizatorice specifice, cu prioritate în zonele de risc.

28
(2) Instituțiile publice și operatorii economici care produc, transportă, depozitează sau manipulează substanțe periculoase în cantități
care pot pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor organizează și execută controlul contaminării radioactive, chimice și biologice a
materiilor prime și produselor finite și realizează măsurile de decontaminare a personalului propriu, terenului, clădirilor și utilajelor.
Articolul 52 Mijloacele de protecție individuală a cetățenilor se asigură potrivit criteriilor elaborate de Inspectoratul General pentru
Situații de Urgență și aprobate prin hotărâre a Guvernului
Articolul 53 Decontaminarea se realizează prin operațiuni și tehnici speciale efectuate de către serviciile de urgență, unele unități
militare și operatori economici, potrivit normelor tehnice elaborate de ministerele de profil și avizate de Inspectoratul General pentru
Situații de Urgență.
Articolul 54
(1) Depoluarea constă în luarea unor măsuri specifice pentru identificarea și eliminarea surselor poluante, limitarea, îndepărtarea sau
neutralizarea agenților poluatori ai apei, aerului și terenului.
(2) Măsurile de depoluare sunt însoțite, după caz, de evacuarea persoanelor și a animalelor din mediul poluat sau de interzicerea
utilizării apei, a alimentelor și a furajelor contaminate.
(3) Se interzice comercializarea sau utilizarea pentru consum a bunurilor contaminate.
(4) Operatorii economici și instituțiile publice au obligația să avertizeze imediat populația asupra riscurilor de poluare și contaminare
a zonelor limitrofe unităților respective și să intervină cu forțele și mijloacele de care dispun pentru protecția populației și înlăturarea
efectelor poluării.
Secţiunea a 5-a Evacuarea
Articolul 55 Evacuarea se execută pe baza planurilor întocmite în acest scop, conform normelor și instrucțiunilor elaborate de
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Articolul 56
(1) Trecerea la executarea acțiunii de evacuare în situații de dezastre se hotărăște de primar sau de prefect, după caz, la propunerea
comitetului pentru situații de urgență competent.
(2) În situații de conflict armat, evacuarea se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, la propunerea ministrului apărării.
Articolul 57 Principiile evacuării în situații de conflict armat se stabilesc prin hotărâre a Guvernului
Articolul 58 Accesul persoanelor neautorizate în zonele afectate și periculoase, delimitate și marcate corespunzător, care intră sub
incidența situațiilor de protecție civilă, este interzis.
Capitolul VII Limitarea și înlăturarea urmărilor situațiilor de protecție civilă
Articolul 59
(1) Limitarea și înlăturarea urmărilor situațiilor de protecție civilă cuprind ansamblul de activități și acțiuni executate în scopul
restabilirii situației de normalitate în zonele afectate.
(2) La acțiunile de limitare și înlăturare a urmărilor situațiilor de protecție civilă participă structuri de intervenție din cadrul
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, existente pe timp de pace sau care se pot mobiliza în timp scurt, unități și
formațiuni militare ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Ministerului Apărării, servicii de urgență voluntare,
formațiuni de Cruce Roșie și alte structuri cu atribuții în domeniu.
(3) Intervenția operativă a structurilor prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza planurilor de intervenție și cooperare întocmite de
autoritățile competente, în limitele funcțiilor de sprijin repartizate pentru a fi asigurate de către ministere, celelalte organe centrale și
organizațiile neguvernamentale pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.
Articolul 60
(1) La limitarea și înlăturarea urmărilor dezastrelor sunt obligate să participe și serviciile pentru situații de urgență private.
(2) Autorizarea serviciilor de urgență private se execută pe baza normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru
Situații de Urgență, aprobate prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative.
Articolul 61 Principiile de organizare, de conducere și modul de utilizare a serviciilor de urgență profesioniste și voluntare, unităților
de intervenție, formațiunilor de intervenție specializate și private în acțiunile de limitare și înlăturare a urmărilor situațiilor de
protecție civilă, precum și planurile operative întocmite în acest scop se stabilesc prin regulamente, ordine și instrucțiuni elaborate de
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate de ministrul internelor și reformei administrative.
Articolul 62
(1) Conducerea activităților de intervenție se realizează prin rețeaua centrelor operaționale și operative sau a punctelor de comandă
existente la autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și la instituțiile publice și operatorii economici.
(2) Conducerea nemijlocită a operațiunilor de intervenție se asigură de comandantul acțiunii, împuternicit potrivit legii, care poate fi
ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către grupa operativă și punctul operativ avansat.
(3) Grupa operativă se constituie, prin ordin al prefectului, din personal cu putere de decizie și specialiști ai serviciilor de urgență ale
autorităților publice, ai operatorilor economici și instituțiilor implicate în gestionarea situației de urgență.
(4) Punctul operativ avansat este mobil și se asigură de către serviciul de urgență profesionist sau de Inspectoratul General pentru
Situații de Urgență, printr-o autospecială echipată și încadrată corespunzător. În funcție de amplasamentul față de zona afectată, rolul
punctului operativ poate fi preluat de centrul operațional.
(5) Până la sosirea la fața locului a comandantului acțiunii, conducerea operațiunilor se asigură de comandantul sau de șeful
formațiunii de intervenție din serviciul de urgență, cu sprijinul reprezentanților autorității administrației publice locale sau al
patronului, după caz.
(6) Coordonarea elaborării și derulării programelor de recuperare, reabilitare sau de restaurare pe timpul situațiilor de urgență se
asigură de către reprezentanții autorităților, instituțiilor sau ai operatorilor economici stabiliți de comitetele pentru situații de urgență
competente.
Capitolul VIII Asigurarea materială și financiară
Secţiunea 1 Asigurarea materială
Articolul 63 Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici au obligația să planifice
și să realizeze asigurarea materială și financiară a protecției civile, potrivit legii.
Articolul 64
(1) Înzestrarea și dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a structurilor subordonate cu tehnică, aparatură și
materiale specific militare se asigură de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe baza normelor de înzestrare și dotare
aprobate de ministrul internelor și reformei administrative.
29
(2) Dotarea structurilor de protecție civilă, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se efectuează pe baza normelor elaborate de
persoanele juridice care au constituit aceste structuri, avizate de inspectoratele pentru situații de urgență județene și aprobate de
prefect.
Articolul 65 Contractarea și aprovizionarea cu tehnică și materiale se asigură de fiecare beneficiar contra cost. Tehnica și alte
categorii de materiale necesare protecției civile se asigură și din donații, sponsorizări, împrumuturi temporare sau din alte surse legal
constituite.
Articolul 66
(1) Întreținerea, repararea, depozitarea și evidența mijloacelor tehnice de protecție civilă, precum și durata normată de folosință a
acestora se realizează potrivit normelor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate de ministrul
administrației și internelor.
(2) Montarea, întreținerea, repararea și exploatarea sistemelor de alarmare, de comunicații și informatice de protecție civilă se asigură
cu sprijinul operatorilor economici de profil, pe baza contractelor sau a convențiilor legale încheiate.
Articolul 67
(1) Materialele didactice necesare pentru protecția civilă: filme, diafilme, planșe, manuale, broșuri, pliante, reviste și altele se
realizează de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și se asigură gratuit autorităților administrației publice, instituțiilor
publice și operatorilor economici.
(2) Autoritățile publice, instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a realiza materiale de popularizare a activităților de
protecție civilă, emisiuni de radio și de televiziune, precum și alte activități cu resurse proprii sau altele legal constituite, cu acordul
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al serviciilor de urgență profesioniste.
Secţiunea a 2-a Asigurarea financiară
Articolul 68
(1) Finanțarea cheltuielilor cu protecția civilă se asigură, potrivit legii, din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetele
instituțiilor publice autonome, ale instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii și din bugetele proprii ale
operatorilor economici, după caz.
(2) Finanțarea serviciilor de urgență se asigură de către persoanele juridice care le-au constituit.
(3) Obiectivele de investiții de interes național pentru protecția civilă se finanțează de la bugetul de stat.
Articolul 69
(1) Cheltuielile pentru realizarea adăposturilor de protecție civilă aferente construcțiilor cu destinație de locuință, birouri, centre
comerciale sau destinate oricăror manifestări publice și care, potrivit normelor specifice, trebuie să fie prevăzute, din construcție, cu
asemenea adăposturi se suportă de către proprietar.
(2) Pentru suportarea parțială sau integrală a costurilor realizării adăposturilor de protecție civilă aferente construcției cu destinație de
locuință, se pot aloca fonduri cu destinația de subvenții, ce se acordă cetățenilor o singură dată, în condițiile stabilite prin hotărâre a
Guvernului.
Articolul 70 Finanțarea ajutoarelor de urgență, a despăgubirilor, precum și a unor lucrări sau cheltuieli neprevăzute se asigură din
fondul de intervenție constituit la dispoziția Guvernului pentru înlăturarea efectelor unor dezastre.
Articolul 71 Pentru finanțarea unor cheltuieli curente și de capital privind protecția civilă pot fi utilizate, potrivit legii, donații,
sponsorizări, venituri din prestări de servicii, contribuții ale societăților și ale caselor de asigurare sau de reasigurare, precum și alte
surse legale.
Articolul 72 Fundamentarea și întocmirea documentației tehnice privind investițiile aferente protecției civile se realizează pe baza
normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate prin ordin al ministrului internelor și
reformei administrative.
Articolul 73
(1) Cheltuielile pentru dotarea cu aparatură, mijloace tehnice și materialele necesare centrelor zonale de pregătire în domeniul
protecției civile se suportă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în limita sumelor aprobate cu această destinație.
Derularea fondurilor se face prin bugetul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
(2) Consiliile județene ale județelor în care funcționează centrele de pregătire zonală pentru pregătirea specifică protecției civile vor
pune la dispoziție acestora terenul, clădirile, precum și cheltuielile de întreținere aferente acestora.
Capitolul IX Contravenții și sancțiuni
Articolul 74 Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea juridică civilă, contravențională sau penală.
Articolul 75 Constituie contravenții la prevederile prezentei legi următoarele fapte: a) neincluderea măsurilor de protecție civilă în
programele de dezvoltare economico-socială sau în proiectele de buget; b) neorganizarea serviciilor de urgență voluntare sau
neasigurarea înzestrării și a pregătirii profesionale a acestora; c) neasigurarea înștiințării, avertizării, alarmării sau evacuării
populației în situații de protecție civilă, precum și transmiterea neautorizată de mesaje de protecție civilă; d) neasigurarea
identificării, a monitorizării și a evaluării factorilor de risc generatori de evenimente periculoase sau nestabilirea măsurilor de
protecție împotriva efectelor negative ale acestora; e) neasigurarea înzestrării, a dotării și a echipării cu mijloace tehnice de protecție
civilă, precum și nemenținerea în stare de operativitate a acestora; f) nesolicitarea avizelor, a acordurilor sau a autorizațiilor privind
protecția civilă ori neîndeplinirea măsurilor și a condițiilor prevăzute în acestea; g) neelaborarea regulamentelor, a normelor, a
metodologiilor și a dispozițiilor privind protecția civilă; h) neprevederea în documentele tehnico-economice ale investițiilor a
adăposturilor, a dotărilor și a măsurilor de utilitate publică privind protecția civilă sau nerealizarea la termen a acestora; i)
nemenținerea adăposturilor publice de protecție civilă în bună stare de utilizare pe timpul situațiilor excepționale, corespunzătoare
destinațiilor acestora; j) neparticiparea la instruirile, exercițiile și aplicațiile de pregătire privind protecția civilă; k) neîndeplinirea
măsurilor de protecție nucleară, biologică și chimică a populației; l) neanunțarea sau neinformarea despre evenimentele periculoase
produse sau privind măsurile de protecție civilă luate ori necesar a fi luate; m) folosirea în alte scopuri a mijloacelor tehnice de
protecție civilă cu destinație publică; n) interzicerea accesului personalului și al mijloacelor tehnice ale serviciilor de urgență în
scopul îndeplinirii atribuțiilor legale specifice; o) neconstituirea rezervelor de resurse tehnico-materiale necesare protecției civile,
prevăzute în planurile specifice; p) neîndeplinirea funcțiilor de sprijin stabilite pe timpul situațiilor de urgență; q) accesul
persoanelor neautorizate pe timpul situațiilor de urgență în zonele afectate, interzise accesului și care sunt delimitate și marcate
corespunzător.
Articolul 76

30
(1) Contravențiile prevăzute la art. 75 se sancționează cu amendă după cum urmează: a) de la 50 de lei la 100 de lei, faptele
prevăzute la lit. j) și l); b) de la 100 de lei la 500 de lei, faptele prevăzute la lit. f); c) de la 500 de lei la 1.000 de lei, faptele
prevăzute la lit. g), m), n) și p); d) de la 1.000 de lei la 2.000 de lei, faptele prevăzute la lit. a), b), c), h),i) și o); e) de la 2.000 de lei
la 5.000 de lei, faptele prevăzute la lit. d), e), k) și q).
(2) Sancțiunile contravenționale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz.
(3) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data
comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta lege, pentru fiecare categorie de contravenții.
Articolul 77 Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul serviciilor de urgență profesioniste cu
atribuții de îndrumare, control, intervenție și constatare a încălcărilor legii în domeniul protecției civile, desemnat de inspectorul
general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și nominalizat de inspectorii-șefi, precum și de către persoanele anume
desemnate de către conducătorii autorităților administrației publice cu atribuții în domeniu.
Articolul 78 Contravențiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Capitolul X Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 79
(1) Actele normative ce derivă din prezenta lege, prevăzute a se elabora și aproba prin hotărâri ale Guvernului, se emit în termen de
90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) Reglementările tehnice prevăzute a fi aprobate prin ordine ale miniștrilor se emit în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare
a prezentei legi și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 80 Semnul distinctiv național pentru identificarea personalului și marcarea mijloacelor tehnice, a adăposturilor și a altor
bunuri de protecție civilă, uniforma și cartea de identitate specifice personalului specializat cu atribuții în domeniul protecției civile
se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, ținându-se seama de prevederile reglementărilor internaționale.

2. Alte acte normative ce reglementează desfăşurarea activităţii de protecţie civilă (protecţia

populaţiei şi a bunurilor materiale)

1. Decizia nr. 139 / 10.09.1999 Prim-Ministru - Instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea pregătirii
pentru protecţia civilă în România, aprobate prin
2. Decizia nr. 177 / 1999 Prim-Ministru - Norme tehnice privind proiectarea și executarea
adăposturilor de protecție civilă la construcțiile noi
3. Decizia nr. 57 din 30.03.1998 Prim-Ministru - Instrucţiuni privind organizarea şi înzestrarea
inspectoratelor, comisiilor şi formațiunilor de protecţie civilă, aprobate prin
.
4. Decizia nr. 54/16 mai 2006 Prim-Ministru privind organizarea și funcționarea Centrului pentru Situații
de Urgență al Guvernului
5. Decretul nr. 253 / 6.07.1979 Ratificarea Convenţiei cu privire la interzicerea perfecţionării, producţiei şi
stocării armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi la distrugerea lor
(deschisă spre semnare la Londra, Moscova, Washington la 10 aprilie 1972)
6. Decretul nr. 96 / 09.06.1994 Ratificarea Convenţiei privind interzicerea armelor chimice semnată la Paris
la 13.01.1993
7. Decretul nr. 224 / 11.05.1990 Ratificarea protocoalelor adiționale I şi II la Convențiile de la Geneva din 12
august 1949.
8. Decretul nr. 605 din 1957 Ratificarea, de către România, a Convenţiei pentru protecţia bunurilor
culturale în caz de conflict armat adoptată la Haga în 14 mai 1954, publicat
în Buletinul Oficial nr. 6 din 28 ianuarie 1958
9. HG nr. 1.061 / 2008 Transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României.
10. HG nr. 1.175 / 26.09.2007 Norme de efectuare a activităţii de transport rutier de mărfuri periculoase
în România.
11. HG nr. 1.222 din 13.10.2005 Principii evacuării în situaţii de conflict armat.
12. HG nr. 1.669 din 14.12.2005 Constituirea şi funcţionarea Comitetului Director de Asigurare la Dezastre.
13. HG nr. 1.854 / 22.12. 2005 Strategia naţională de management al riscului la inundații
14. HG nr. 1286 din 13.08.2004 Planului general de măsuri preventive pentru evitarea şi reducerea
efectelor inundațiilor.
15. HG nr. 1490 din 09.09.2004 Regulament de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă.
16. HG nr. 1491 din 09.09.2004 Regulamentuluicadru privind structura organizatorică, atribuţiile,
funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de
urgenţă
17. HG nr. 1492 din 09.09.2004 Principii de organizare, funcţionare şi atribuțiile serviciilor de urgenţă
profesioniste.
18. HG nr. 1579 din 08.12.2005 Statutul personalului voluntar din serviciile de urgenţă voluntare.
31
19. HG nr. 162 din 20.02.2002
20. HG nr. 2288 din 09.12.2004
21. HG nr. 259 din 31.03.2005
22. HG nr. 308 din 09.05.1995
23. HG nr. 222/1997
24. HG nr. 635/1995
25. HG nr. 386 din 22.03.2006
26. HG nr. 501 din 01.05.2005
27. HG nr. 536 / 2002
28. HG nr. 547 din 09.06.2005
29. HG nr. 560 din 15.06.2005
30. HG nr. 630 din 29.06.2005
31. HG nr. 642 din 29.06.2005
32. HG nr. 804 / 2007
33. HG nr. 856 / 16.08.2002
34. HG nr. 1273 din 2005
35. HG nr. 493 din 2004
36. HG nr. 738 din 2008
37. HG nr. 78 din 2005
38. HG nr. 886 din 2008
39. Instrucţiuni nr. M 20 din
05.06.1984
40. Instrucţiuni tehnice nr. 3.000 /
1973
41. Instrucţiuni tehnice nr. 5.655 /
1971
42. Legea nr. 111/1996 republicată
2006
43. Legea nr. 126 / 1995
Depozitarea deşeurilor
Aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură
ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale
privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Înfiinţarea şi stabilirea atribuţiilor Centrului Naţional pentru Securitate la
Incendiu şi Protecţie Civilă.
Organizarea şi funcţionarea activităţii de pregătire în domeniul apărării
civile.
Privind organizarea și conducerea acțiunilor de evacuare în cadrul
protecției civile
Privind culegerea de informații și transmiterea deciziilor în cazul apărării
împotriva dezastrelor
Modificarea şi completarea H.G. nr.1. 489/2004 privind organizarea şi
funcţionarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Criterii privind asigurarea mijloacelor de protecţie individuală a cetățenilor.
Norme tehnice privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea,
transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate
în orice alte operațiuni specifice în activităţile deținătorilor, precum şi
autorizarea artificierilor şi pirotehnicienilor
Strategia naţională de protecţie civilă.
Aprobarea categoriilor de construcții la care este obligatorie realizarea
adăposturilor de protecție civilă, precum și a celor la care se amenajează
puncte de comandă, modificată cu HG nr. 37 / 2006.
Stabilirea semnului distinctiv naţional prin care se identifică personalul şi se
marchează mijloacele tehnice, adăposturile, alte bunuri de protecţie civilă,
uniforma şi cartea de identitate specifice personalului specializat cu
atribuţii în domeniul protecției.
Criterii de clasificare a unităţilor administrativ teritoriale, instituţiilor
publice şi operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile.
Controlul pericolelor de accident major în care sun implicate substanţe
periculoase, modificata și completată cu H.G. nr. 79/2009.
Evidența gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând
deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase
Programul naţional „Lăcașurile de cult centre spirituale ale comunităţii",
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 968 din 1 noiembrie 2005
Metodologia privind monitorizarea monumentelor istorice înscrise în Lista
patrimoniului mondial şi Metodologia privind elaborarea şi conținutul cadru
al planurilor de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise în
Lista patrimoniului mondial, publicată în Monitorul Oficial al României nr.
380 din 30 aprilie 2004
Măsurile necesare în vederea finanțării documentațiilor de amenajare a
teritoriului şi urbanism pentru zonele cu monumente istorice, publicată în
Monitorul Oficial al României nr. 545 din 18 iulie 2008
Organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, republicată,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 288 din 2 mai 2007
Norme de clasare a bunurilor culturale mobile, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 647 din 11 septembrie 2008
Organizarea subunităților de serviciu de protecţie civilă şi a activităţii
acestora pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor calamităților
naturale, incendiilor, catastrofelor de mari proporţii, avariilor şi alte
accidente.
Descrierea, funcţionarea si exploatarea mijloacelor de alarmare pentru
apărarea locală antiaeriană.
Întreținerea și exploatarea instalațiilor din adăposturile de protecţie civilă.
Desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul
activităţilor nucleare.
Regimul materiilor explozive, modificată și completat cu Legile nr. 464 /
32

44. Legea nr. 157 din 1997
45. Legea nr. 182 din 2000
46. Legea nr. 212/24 mai 2006
47. Legea nr. 285 din 2006
48. Legea nr. 307 din 13.11.2007
49. Legea nr. 311 din 2003
50. Legea nr. 422 din 2001
51. Legea nr. 426 / din 18 iulie 2001
52. Legea nr. 454 din 2006
53. Legea Nr. 465 din 18 iulie 2001
54. Legea nr. 477 / 2003
55. Legea nr. 481 din 08.11.2004
56. Legea nr. 564 din 2001
57. Legea nr. 575 din 22.10.2001
58. Legea nr. 92/2003
59. OG nr. 41 / 1976
60. OM nr. 1.299 / 2005
61. OM nr. 1084 din 22.12.2003
62. OM nr. 14/2000
63. OM nr. 142 / 25.02.2003
64. OM nr. 2220 / 19.04.2007
65. OM nr. 2237 / 2004
66. OM nr. 2260 / 18.04.2008
67. OM nr. 2371 / 06.06.2008
18.07.2001 si nr. 478 / 22.11.2003;
Ratificarea Convenţiei pentru protecţia patrimoniului arhitectural al
Europei, adoptată la Granada la 3 octombrie 1985, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 274 din 13 octombrie 1997
Protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 530 din 27 octombrie 2000, cu modificările şi
completările ulterioare
Modificarea și completarea Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă
Ratificarea celui de Al doilea Protocol la Convenția de la Haga din 1954
pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat, adoptat la
Haga la 26 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 621
din 18 iulie 2006
Acceptarea Protocolului privind resturile explozive de război (Protocolul V),
adoptat la Geneva la 28.11.2003, adițional la Convenția privind interzicerea
sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi
considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără
discriminare, semnată de România la New York la 08.04.1982
Muzeelor şi colecțiilor publice, republicată, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 927 din 15 noiembrie 2006
Protejarea monumentelor istorice, republicată, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 938 din 20 noiembrie 2006
Aprobarea OUG nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor
Aprobarea OG nr. 21/2006 privind regimul concesionării monumentelor
istorice, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1004 din 18
decembrie 2006
Aprobarea OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale
reciclabile
Pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare.
Protecţia civilă, modificată şi completată prin Legea nr. 212 din 24.05.2006
Aprobarea OG nr. 47 din 2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a
monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 695 din 01.11.2001
Aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a V-a.
Zone de risc natural
Aderarea României la Convenția privind efectele trans frontiere ale
accidentelor industriale, adoptata la Helsinki la 17 martie 1992.
Normativul privind proiectarea si executarea adăposturilor de protecție
civilă destinate pentru puncte de comandă
Aprobarea procedurii de inspecție pentru obiectivele care prezintă pericole
de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase.
Aprobarea procedurilor de notificare a activităţilor care prezintă pericole de
producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe
periculoase şi, respectiv, a accidentelor majore produse.
Norme fundamentale de securitate Radiologică.
Aprobarea Procedurii de evaluare a raportului de securitate privind
activităţile care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în
care sunt implicate substanţe periculoase.
Norme privind procedura de atestare şi înscriere în Registrul operatorilor
economici din domeniul protejării monumentelor istorice, publicat în
Monitorul Oficial al României nr. 799 din 23 noiembrie 2007
Norme metodologice de semnalizare a monumentelor istorice, publicat în
Monitorul Oficial al României nr. 220 din 16 martie 2005;
Norme metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice,
publicat în Monitorul Oficial al României nr. 544 din 18 iulie 2008
Modificarea şi completarea Normelor metodologice privind evidența,
gestiunea şi inventarierea bunurilor culturale deținute de muzee, colecţii
publice, case memoriale, centre de cultură şi alte unităţi de profil, aprobate
prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.035/2000, publicat în Monitorul Oficial
33

68. OM nr. 2504 / 6.08.2008
69. OM nr. 251 / 26.03.2005
70. OM Nr. 265/503 / 20.08.2001
71. OM nr. 2684 / 18 iunie 2003
72. OM nr. 839 / 12.10. 2009
73. OMAI nr. 1.474./ 12.10.2006
74. OMAI nr. 1.149 / 19.01.2006
75. OMAI nr. 1.178 / 02.02.2006
76. OMAI nr. 1.180 / 2006
77. OMAI nr. 1.184 / 06.02.2006
78. OMAI nr. 1.259 / 10.04.2006
79. OMAI nr. 1346/21.06.2006
80. OMAI nr. 1.352 / 23.06.2006
81. OMAI nr. 1.494 / 07.11.2006
82. OMAI nr. 1.995 / 2005 şi 1.160
din 30.01.2006
83. OMAI nr. 117/89/21707 / 2010
84. OMAI nr. 132 / 29.01.2007
85. OMAI nr. 143 / 2004
86. OMAI nr. 158 / 22.02.2007
87. OMAI nr. 520 / 1.318 /2006
88. OMAI nr. 551/8 august 2006
al României nr. 509 din 7 iulie 2008
Pentru modificarea art. 24 alin. (1) din Normele metodologice de clasare şi
inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului
culturii şi cultelor nr. 2260/2008, publicat în Monitorul Oficial al României
nr. 608 din 15 august 2008
Organizarea şi funcţionarea secretariatelor de risc privind controlul
activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt
implicate substanţe periculoase.
Norme privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare
a autorizației de colectare a deşeurilor industriale reciclabile de la persoane
fizice şi a Norme privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau
anulare a autorizației de valorificare a deşeurilor industriale reciclabile
Metodologia de întocmire a Obligației privind folosința monumentului
istoric şi a conţinutului acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României
nr. 448 din 24 iunie 2003);
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50 / 1991 privind autorizarea
lucrărilor de construcții.
Regulamentul de planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a
activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă.
Regulamentului privind managementul situaţiilor de urgenţă specifice
tipurilor de riscuri din domeniul de competenţă al Ministerului
Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
Manualului prefectului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz
de inundații şi Manualului primarului pentru managementul situaţiilor de
urgenţă în caz de inundații
Norme tehnice privind întreținerea, repararea, depozitarea şi evidența
mijloacelor tehnice de protecţie civilă.
Norme privind organizarea şi asigurarea activităţii de evacuare în situaţii de
urgenţă.
Norme privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare,
prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.
Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comitetului
interministerial pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilități
publice
Metodologiei de organizare, asigurare a activităţilor de evacuare a
persoanelor, bunurilor, documentelor şi materialelor care conţin informaţii
clasificate, în situaţii de conflict armat.
Norme tehnice privind organizarea și funcţionarea taberelor pentru
sinistraţi în situaţii de urgență.
Regulament privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă
specifice riscului la cutremure şi/sau alunecări de teren.
Controlul Activităţilor Nucleare şi al vicepreședintelui Agenției Naţionale de
Administrare Fiscală pentru aprobarea Normelor privind monitorizarea
radiologică a materialelor metalice reciclabile pe întregul ciclu de colectare,
comercializare şi procesare
Metodologia de elaborare a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a
Structurii – cadru a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor.
Norme tehnice privind proiectarea, executarea și mentenanță amenajărilor
pentru protecţia civilă la metrou
Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea
serviciilor private pentru situaţii de urgenţă.
Aprobarea Procedurii de Investigare a accidentelor majore în care sunt
implicate substanțe periculoase.
Pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea și gestionarea
riscurilor cauzate de căderile de grindină și secetă severă, a Regulamentului
privind gestionarea situațiilor de urgență în domeniul fitosanitar – invazii
ale agenților de dăunare și contaminare a culturilor agricole cu produse de
uz fitosanitar
34
89. OMAI nr. 638/420/ 12.05.2005
90. OMAI nr. 647 / 16.05.2005
91. OMAI nr. 683 / 07.06.2005
92. OMAI nr. 684 / 07.06.2005
93. OMAI nr. 712 / 29.06.2005
94. OMAI nr. 718 / 30.06.2005
95. OMAI nr. 735 / 22.07.2005
96. OMAI nr. 736 / 22.07.2005
97. OMAI nr. 80 / 2009
98. OMAI nr. 886 / 30.09.2005
99. OMS nr. 585/19 mai 2004
100.OMS nr.199/ 15.03.2005
101.OMS nr. 219/01.04.2002
102.Ord.CNCANnr.180/2002
103.Ord. CNCAN nr. 292/2004
104.OUG nr. 14 / 26.01.2006
105.OUG nr. 21 / 15.04.2004
106.OUG nr. 25/2004
107.OUG nr. 88 / 30.08.2001
108.OUG nr. 14 / 13.03.2000
109.OUG nr. 191/21.12.2005
110.OUG nr. 78 / 16.06.2000
10.2.
România
Reforma administrației publice se înscrie în acțiunea Guvernului României pentru
promovarea unei societăți moderne, compatibilă cu standardele europene. Reforma implică
adoptarea, implementarea și asimilarea de către sistemul administrației publice din România a
Regulamentul privind situațiile de urgenţă generate de inundații, fenomene
meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări
accidentale.
Norme metodologice privind elaborarea planurilor de urgenţă în caz de
accidente în care sunt implicate substanţe periculoase.
Proceduri generice pentru colectarea datelor, validare şi răspuns pe timpul
unei urgenţe radiologice.
Norme metodologice privind planificarea, pregătirea şi intervenţia în caz de
accident nuclear sau urgenţă radiologică.
Dispoziții generale privind instruirea salariaților în domeniul situaţiilor de
urgenţă, modificat şi completat cu OMAI nr. 786 din 02.09.2005 privind
modificarea şi completarea OMAI nr. 712/2005
Criterii de performanţă privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor
voluntare pentru situaţii de urgenţă, modificat şi completat cu Ordinul nr.
195 din 20.04.2007
Evidența, gestionarea, depozitarea şi distribuirea ajutoarelor interne şi
internaţionale destinate populaţiei în situaţii de urgenţe.
Instituirea serviciului de permanenţă la toate primăriile din zona de risc în
caz de iminență a producerii unor situaţii de urgenţă.
Norme metodologice de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu
și protecția civilă, cu modificările ulterioare
Norme tehnice privind Sistemul naţional de înştiinţare, avertizare şi
alarmare a populaţiei.
Privind înființarea Compartimentului pentru situații de asistență medicală
de urgență în caz de dezastre și crize
Înfiinţarea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul Ministerului
Sănătăţii.
Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile
medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de
date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale.
Normele de dozimetrie individuală
Modificarea Normelor de dozimetrie individuală
Modificarea şi completarea OG nr. 20/1994 privind măsuri pentru
reducerea riscului seismic al construcțiilor existente
Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, modificata,
completata și aprobata cu Legea nr. 15 din 28.02.2005 pentru aprobarea
O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor
de Urgenţă.
Modificarea și completarea OUG. Nr. 88/2001
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare
pentru situaţii de urgenţă, aprobată prin Legea nr. 363 din 07.06.2002
Înfiinţarea formațiunilor de protecţie civilă pentru intervenţie de urgenţă în
caz de dezastre.
Pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă.
Regimul deşeurilor, modificată, completată şi aprobată cu Legea nr. 426 /
18.07.2001. OUG nr. 16 din 26 ianuarie 2001 Republicată privind
gestionarea deşeurilor industriale reciclabile
Organizarea sistemului de urgență pentru criză și dezastre din
35
setului de valori administrative care definesc spațiul european: transparența, predictibilitatea,
responsabilitatea, adaptabilitatea și eficiența.
Evoluția societății a impus, ca o necesitate sine qua non, adoptarea unor inițiative legislative
care să asigure baza legală pentru managementul urgențelor civile, cu o atenție deosebită pentru
dezastre. Mai mult, opțiunea României privind integrarea în NATO și UE a asigurat puntea de
legătură între organismele cu atribuții în domeniu – Înaltul Comitet NATO pentru Planificarea
Activităților Civile în Situații de Urgență, precum și cu structurile Uniunii Europene de profil.
Modul de gestionare a diverselor tipuri de criză pe domenii (mobilizare, război, stare de
urgență, stare de asediu, dezastre, protecție civilă etc.) este reglementat prin legi specifice, iar
managementul acestora este asigurat prin structuri permanente sau temporare organizate pe fiecare
domeniu. În prezent, există planuri de cooperare pentru intervenția și gestionarea în comun a
crizelor de către structurile cu sarcini de apărare și cele civile.
Cooperarea nu este susținută însă de o lege care să stabilească responsabilitățile specifice
fiecărei structuri. și în această privință este necesară armonizarea cu legislația Uniunii Europene,
care să conducă la un sistem național unitar de gestionare a crizelor și să stabilească
responsabilitățile pentru instituțiile cu atribuții în domeniu.
Prima urgență o reprezintă protecția civilă care ar trebui să includă și elemente referitoare la
intervenția în caz de dezastru, pe lângă atribuțiile din actuala lege.
În 2004 Guvernul României a adoptat cadrul legislativ (O.U.G. 21/2004) pentru înființarea
Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru asigurarea resurselor și
coordonarea acțiunilor în situații de urgență în condițiile în care România prezintă mari
vulnerabilități la calamități naturale și antropice precum:
 Cutremure – Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc seismic și unul dintre
cele mai expuse 10 mari orașe ale lumii
 Inundații - evenimente anuale cu mari pagube materiale și umane
 Alunecări de teren – circa 20% din teritoriu prezintă condiții favorizante
 Accidente ecologice la exploatările miniere și nu numai.

1. Forțele specializate și mijloacele specifice de intervenție în situațiile de criză și dezastre

Pregătirea forțelor cuprinde trei componente: formarea, specializarea și perfecționarea
personalului profesionalizat, pregătirea pentru intervenție a structurilor constituite conform legii,
specializarea și perfecționarea personalului de conducere din administrația publică centrală și locală
cu responsabilități în domeniul protecției civile și apărării împotriva dezastrelor.
Sistemul de învățământ este astfel conceput, încât să asigure o bună pregătire managerială,
tehnică și de specialitate. Un rol important în pregătirea și perfecționarea personalului
profesionalizat îl va avea Școala Națională de Pregătire în Domeniul Managementului Situațiilor
de Urgență.
Pregătirea pentru intervenție a forțelor de protecție civilă are ca obiectiv general creșterea
capacității structurilor centrale și zonale, ale formațiunilor profesionalizate și voluntare de a
desfășura acțiuni de intervenție, independent și întrunit, în cooperare cu celelalte forțe ale sistemului
național de apărare, precum și în cadrul coalițiilor sau alianțelor. Pregătirea pentru intervenție a
elementelor componente va avea unele particularități, în funcție de locul lor în structura forțelor de
protecție civilă.
Angajarea forțelor și mijloacelor de protecție civilă se execută progresiv, după executarea
cercetării și recunoașterilor, introducerea în dispozitivul de intervenție a forțelor realizându-se în
funcție de volumul pierderilor și distrugerilor constatate. Primirea sau acordarea de sprijin și
asistență umanitară se va efectua conform procedurilor naționale, armonizate cu procedurile
partenerilor din NATO și UE și au în vedere eficiență și oportunitate maximă.
Comandamentul național își va exercita autoritatea de personal, de jurisdicție și disciplină,
precum și responsabilitățile privind înzestrarea, sprijinul logistic, asistența medicală și spirituală
(religioasă). Interacțiunea dintre structurile militare și mediul civil (atât guvernamental, cât și
neguvernamental) în care se acționează este important pentru succesul operațiunilor.
36
 2. Comandamentului de criză și dezastre de la nivelul spitalului
a. Organizarea comandamentului de criză și dezastre
Capabilitățile sistemului național al protecției civile trebuie să corespundă cerințelor
legate de îndeplinirea întregii game de măsuri ce-i revin, atât pe timp de pace, pe timp de criză, cât
și pe timp de război. Pentru a face față situațiilor de risc la care este supusă populația și bunurile
materiale, valorile de patrimoniu, animalele și factorii de mediu Inspectoratul General pentru
Situații de Urgență stabilește forțele destinate să ducă acțiuni de intervenție pentru înlăturarea
urmărilor dezastrelor, precum și cele ale efectelor acțiunilor militare.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență constituie în timp de pace
forțe operaționale, iar pe timp de criză sau conflict armat, forțe de rezervă și ia în evidență
formațiunile voluntare și organizațiile neguvernamentale cu sarcini în domeniu.
Forțele operaționale sunt alcătuite din Detașamentul de Intervenție de protecție civilă,
Detașamentul Pirotehnic, unitățile și secțiile de pompieri militari, spitalele de urgență,
serviciile publice de ambulanță și serviciile de medicină legală, alte servicii comunitare cu
atribuții în gestionare urgențelor civile.
La solicitarea organismelor internaționale, a Centrului pentru Coordonare Euro-Atlantică
pentru Răspuns la Dezastre (EADRCC) din structura NATO sau a Biroului pentru Asistență
Umanitară (OCHA), din structura ONU precum și a unor țări cu care România are încheiate
convenții bilaterale în domeniul protecției civile, anumite structuri nominalizate vor participa, cu
aprobarea autorității naționale (Parlament, CSAT), la acțiuni de sprijin și asistență umanitară, pe
teritoriul altor țări afectate de dezastre.
Pentru îndeplinirea misiunilor specifice, pe teritoriul național, aceste forțe vor coopera cu
marile unități, unitățile și subunitățile Ministerului Apărării Naționale și cele ale Ministerului
Administrației și Internelor stabilite prin planurile operative, conform legii.
Forțele de rezervă vor fi alcătuite din unități și subunități de protecție civilă care se
completează sau se constituie la mobilizare, acestea fiind destinate pentru participarea la înlăturarea
urmărilor dezastrelor, pe timp de criză sau război. Acestea vor acționa direct în subordinea
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sau a inspectoratelor județene și cel al
Municipiului București în funcție de situațiile create, de natura și urmările dezastrelor.
Formațiunile voluntare de protecție civilă se constituie conform legii, la nivelul
localităților, instituțiilor publice și agenților economici și acționează pe timp de pace, criză sau
război, în primă urgență în zone de dezastre pentru salvarea de vieți omenești, acordarea primului
ajutor și limitarea extinderii dezastrului.
În funcție de decizia conducătorilor acțiunilor de intervenție, aceste forțe vor continua
acțiunile și după intrarea în dispozitiv a formațiunilor specializate, operaționale sau de rezervă.

b. Funcționarea comandamentului de criză și dezastre

Comisia Guvernamentală de Apărare împotriva Dezastrelor își îndeplinește atribuțiile
pe baza unui plan de activități anual, care se aprobă în luna decembrie a anului precedent de către
primul-ministru. Comisia Guvernamentală de Apărare împotriva Dezastrelor se întrunește în
ședință, în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi, și adoptă hotărâri cu
majoritatea membrilor care o compun.
Împuterniciții Comisiei Guvernamentale de Apărare împotriva Dezastrelor în constatarea și
sancționarea contravențiilor la Ordonanța Guvernului nr. 47/1994, aprobată prin Legea nr.
124/1995, se nominalizează de către președintele comisiei, anual, sau, după caz, de câte ori este
nevoie.

Componența Comisiei Guvernamentale de Apărare împotriva Dezastrelor

 Președinte: Primul-ministru al Guvernului
 Membri:
o Ministru de stat, ministrul finanțelor
37
 o Ministru de stat, ministrul industriei şi comerțului
o Ministrul apelor, pădurilor şi protecției mediului
o Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului
o Ministrul apărării naţionale
o Ministrul transporturilor
o Ministrul sănătăţii
o Ministrul agriculturii şi alimentației
o Ministru de interne
o Ministrul comunicaţiilor
o Ministrul învăţământului
o Ministrul cercetării şi tehnologiei
o Ministrul delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General
al Guvernului şi a Departamentului pentru Administraţie Publică Locală
o Ministrul delegat pe lângă primul-ministru pentru informaţii publice
o Comandantul Comandamentului Protecției Civile.

Centrul operational de înştiinţare, alarmare şi intervenţie

Patru ture operative de serviciu, fiecare compusă din:
 Un reprezentant al Ministerului Industriei şi Comerțului
 Un reprezentant al Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului
 Un reprezentant al Ministerului Sănătăţii
 Un reprezentant al Comandamentului Protecției Civile

c. Responsabilitățile comandamentului de criză și dezastre

Conceptele strategice descriu principalele modalități de folosire a forțelor de protecție civilă
în operaționalizarea Strategiei de protecție civilă. Ele definesc direcția în care sistemul național de
protecție civilă va fi structurat, înzestrat și instruit. Aceste concepte sunt: capacitatea de răspuns
credibilă, restructurarea și modernizarea, parteneriatul operațional intensificat și integrare
graduală.

Capacitatea de răspuns credibilă.

Răspunsul protecției civile, în caz de dezastre și/sau acțiuni militare, cuprinde un ansamblu de
măsuri și acțiuni succesive, prin utilizarea componentelor acționale ale Sistemului Național de
Management al Situațiilor de Urgență, voluntarilor de protecție civilă, existente la pace, precum și,
în unele cazuri de dezastre majore, a structurilor profesioniste care se vor constitui prin completare
și mobilizare. Aceste importante categorii de forțe sunt sprijinite de serviciile publice de ambulanță,
spitalele de urgență și secțiile de urgență organizate pe lângă spitalele din rețeaua medicală
națională, institutul și secțiile de medicină legală, alte servicii publice, poliția, Oficiul Național
pentru Refugiați, jandarmeria română, precum și forțe și mijloace din cadrul Ministerului Apărării
Naționale.
Riposta protecției civile cuprinde trei faze:
 Acțiuni și măsuri predezastru (în timp de pace) presupun identificarea și luarea în evidență a
surselor și zonelor probabile de risc la dezastre sau conflict militar, monitorizarea acelor surse
de risc ale căror parametrii de manifestare permit acest lucru, constituirea și pregătirea forțelor
și mijloacelor de protecție civilă, constituirea sistemului de înștiințare și alarmare (prevenire) în
cazul atingerii sau depășirii parametrilor de siguranță, realizarea graduală a măsurilor specifice
de protecție civilă corespunzător fondurilor alocate, constituirea sistemelor de conducere,
elaborarea unor prognoze la sursele și zonele de risc la care procesul de predicție permite,
elaborarea planurilor de protecție și intervenție pentru mai multe variante posibile pe baza unor
scenarii ipotetice, elaborarea planurilor de cooperare între structurile de urgențe și alte forțe și
mijloace prevăzute pentru a participa la misiuni de sprijin și asistență umanitară. Pe baza
38
 evaluării permanente a riscurilor trebuie să se mențină permanent forțe credibile, suficiente
cantitativ și pregătite la nivelul standardelor moderne.
 Acțiuni și măsuri pe timpul producerii și desfășurării dezastrului (în timp de criză) vor
consta în luarea măsurilor urgente de alarmare (alertare) a populației, pentru scoaterea ei în
afara zonelor de pericol, desfășurarea unor acțiuni oportune și energice pentru protejarea vieții
cetățenilor și animalelor, salvarea unor bunuri materiale de valoare, intensificarea măsurilor de
protecție, în vederea reducerii efectelor dezastrelor și/sau acțiunilor militare, ridicarea capacității
de intervenție a forțelor și mijloacelor participante, prin mobilizare și efectuarea de rechiziții,
punerea în aplicare a planurilor de protecție și intervenție întocmite din timp de normalitate
după revederea și actualizarea acestora. Concomitent, trebuie avută în vedere obligația de a
notifica către țările vecine și organismele internaționale specializate în producerea unor dezastre
care pe baza prognozelor elaborate ar putea depăși granițele naționale în vederea pregătirii
procedurilor de acordare a asistenței și sprijinului umanitar, în situația în care s-ar depăși
capacitatea de răspuns a protecției civile și statul român ar solicita acest sprijin.
 Măsuri și acțiuni post dezastru (pe termen scurt, mediu și lung):
- În cazul măsurilor și acțiunilor pe termen scurt, misiunile protecției civile au în vedere
continuarea acțiunilor de căutare salvare, evaluarea situației pierderilor și distrugerilor
provocate de dezastru și/sau acțiunile militare, analiza capacității de răspuns impusă de
situația și existentul forțelor și mijloacelor planificate să participe la acțiuni de intervenție
completate cu structurile prevăzute a se înființa la mobilizare și cu cele din planurile de
cooperare, analiza necesarului de sprijin și asistența umanitară din exterior și demararea
demersurilor pentru obținerea acestui sprijin, coordonarea unitară a forțelor și mijloacelor
de intervenție, asigurarea condițiilor minimale de protecție și siguranță pentru populația
aflată în dificultate;
- În cazul acțiunilor și măsurilor pe termen mediu se are în vedere continuarea acțiunilor de
căutare - salvare și a celor de evaluare a situației pierderilor și distrugerilor, crearea
condițiilor de trai normale pentru populația sinistrată, colectarea, depozitarea și
distribuirea echitabilă a ajutoarelor umanitare de strictă necesitate, înlăturarea eșalonată
a urmărilor dezastrelor și/sau a acțiunilor militare, refacerea principalelor elemente de
infrastructură și a utilităților de gospodărie comunală;
- În cazul măsurilor și acțiunilor pe termen lung se vor continua acțiunile de sprijinire a
populației afectate, înlăturarea efectelor dezastrelor și/sau a acțiunilor militare,
participarea la refacerea tuturor elementelor de infrastructură și a utilităților de
gospodărie comunală, relocarea populației evacuate, eventual a celor sinistrați, asigurarea
condițiilor pentru reluarea în situație de normalitate a activităților social-economice,
refacerea măsurilor de protecție civilă afectate și a capacității de intervenție a forțelor și
mijloacelor participante la acțiunile de intervenție.

Restructurarea și modernizarea
 Numărul și pericolul pe care-l reprezintă riscurile existente pe teritoriul României, dar și
instabilitatea politico-militară din zona de interes geostrategic a țării noastre presupune ca, în
viitor, forțele și mijloacele structurilor de urgență să crească din punct de vedere al eficienței și
specializării.
 Dimensionarea și înzestrarea acestora va depinde de capacitatea de susținere financiară din
partea administrației centrale și locale corespunzător parcurgerii procesului de tranziție către
economia de piață și a însănătoșirii economice preconizate.
 În paralel cu realizarea acestora, structurile de protecție civilă de la nivel central și local vor
sprijini înființarea unor formațiuni de voluntari, prin intermediul cărora să se reducă timpul de
intervenție în caz de dezastre, precum și cheltuielile de înființare, dotare și funcționare.

Parteneriatul operațional intensificat

39
 În concepția națională, sistemul de parteneriat este, în prezent, cea mai bună cale pentru
pregătirea structurilor de protecție civilă din România în vederea integrării într-un mediu de
securitate colectivă. Se va amplifica dinamica relațiilor cu structurile de protecție civile ale
celorlalte state membre NATO. Contribuția va fi, în primul rând, cu Detașamentul de intervenție
nominalizat în cadrul inventarului național pentru acțiuni de sprijin și asistență umanitară,
precum și cu experți pe domenii specifice din cadrul altor ministere.

Integrarea graduală
 Are în vedere faptul că pentru realizarea obiectivelor de securitate națională, România trebuie să
se integreze în instituțiile euro-atlantice și europene și să-și consolideze rolul și locul în alte
structuri de securitate. Integrarea în NATO a fost prioritară și reprezintă cea mai bună opțiune
pentru România de a avansa către un mediu de securitate colectivă.
 Principalele direcții de acțiune ale protecției civile din România sunt următoarele:
o Îndeplinirea obiectivelor stabilite în Programele Naționale Anuale de pregătire ale
Alianței;
o Angajarea operațional deplină în alianță;
o Abordarea problemelor de securitate și protecția civilă colectivă potrivit noului
Concept Strategic al NATO de planificare a urgențelor civile;
o Amplificarea progresivă a participării la structurile și acțiunile comune organizate și
conduse de Comitetul Superior de Planificare a Urgențelor Civile (SCEPC) din NATO;
o Asigurarea capacității reale de răspuns pentru protecția civilă colectivă și pentru
implementarea altor măsuri luate de Alianța Nord-Atlantică
o Realizarea deplină a standardizării și interoperabilității cu structuri similare din
celelalte țări membre NATO.

10.3. Constituirea celulei de criză la nivelul UPU/ CPU

Dosar privind constituirea Celulei de Urgență

1) Dispoziţia privind numirea responsabilului cu protecția civilă
2) Dispozitia privind constituirea celulei pentru situatii de urgență
3) Dispozitia privind aprobarea regulamentului de organizare și funcţionare a celulei de urgență
4) Regulamentul privind organizarea, atribuţiile și funcţionarea celulei de urgență
5) Schema fluxului relaţional pentru managementul situaţiilor de urgenţă
6) Tabel nominal cu componența celulei de urgență
7) Lista cu dotările principale pentru celula pentru situații de urgență și a centrului operativ al
celulei de urgență
8) Schemele de amenajare a spațiilor destinate Celulei de Urgență
9) Tematica pregătirii în domeniul situațiilor de urgență pentru celula de urgență
10) Reguli de comportare în cazul producerii unei situații de urgență
Celula de urgență se constituie și funcţionează potrivit legii, sub conducerea nemijlocita a
conducătorului instituție publice (denumit în continuare conducătorul unităţii), ca organism de
sprijin al managementului situaţiilor de urgență.

1. Organizarea celulei de criză

 Șeful celulei de urgență – este conducătorul unității.
 Inspectorul de protecţie civilă – este persoana încadrată cu atribuții în domeniul protecției
civile, fiind locțiitorul legal al șefului celulei de urgență pe linie de protecție civilă. Încadrarea
se face în funcție de clasificarea instituției publice și în funcţie de complexitatea și volumul
atribuţiilor de serviciu ce revin inspectorului de protecţie civilă acesta putând îndeplini prin
cumul și atribuțiile cadrului tehnic în domeniul apărării împotriva incendiilor.
 Membrii celulei de urgenta – sunt persoane încadrate cu atribuții în domeniul protecției civile:
40
 o Membru cu probleme de organizare și pregătire pentru intervenţie
o Membru cu probleme tehnice și de înştiinţare–alarmare
o Membru cu probleme de adăpostire și deblocare–salvare
o Membru cu probleme de protecţie
o Membru cu probleme logistice
Celula de urgență se constituie din personalul aparatului propriu. În funcţie de clasificarea
unităţii, numărul membrilor poate fi mărit sau micşorat, funcțiile cumulate putând fi separate.
Membrii celulei de urgență se numesc prin decizie a conducătorului unităţii. Componența nominală
a celulei de urgență este prezentată în dosarul cu organizarea de protecție civilă. Activitatea
desfăşurată de celula de urgență face parte din sarcinile de serviciu.

2. Atribuțiile celulei de criză

Celula de urgență răspunde în fața conducătorului unităţii de activitatea desfăşurată pe linia
protecției civile și are următoarele atribuții principale:
 Identifică și gestionează tipurile de riscuri generatoare de dezastre din cadrul unităţii.
 Organizează serviciul de urgență, asigurând încadrarea formațiilor componente cu personal și
dotarea acestora cu aparatură și materiale specifice tipului de intervenție.
 Execută pregătirea de protecție civilă (generală și de specialitate, teoretică și practică, prin
participare la exercițiile de alarmare publică) a formațiilor din serviciul de urgență și a
salariaților, conform planului anual de pregătire aprobat de conducătorul unității și întocmit în
baza dispozițiunii de pregătire emisă în baza ordinului prefectului/primarului, după caz.
Instruirea salariaților privind protectia civilă se asigura împreună cu instructajele de prevenire și
stingere a incendiilor. Pregătirea preventivă a salariaților va avea ca obiective:
 Informarea cu privire la pericolele la care sunt expuși
 Măsurile de autoprotecție ce trebuie îndeplinite
 Mijloacele de protecție puse la dispoziție
 Drepturile și obligațiile ce le revin conform prevederilor legii protecției civile
 Obligațiile ce le revin
 Modul de acțiune pe timpul situațiilor de urgență.

3. Rolurile membrilor celulei de criză

 Asigura inițierea, calificarea, perfecționarea sau specializarea inspectorului de protecţie civilă, a
membrilor celulei de urgență, a șefului serviciului de urgență privat și a altor persoane cu
atribuții în domeniul protecției civile, prin cursuri, convocări, instructaje etc. inițiate de Centrul
Național de Pregătire pentru Managementul Situațiilor de Urgență, prin centrele zonale ale
acestuia.
 Stabilește metode și procedee specifice de protecție a salariaților și a populației (în cazul în care
în incinta unității este zilnic un aflux masiv de cetățeni), precum și a bunurilor materiale proprii.
 Asigură mijloacele financiare și materiale necesare construirii, amenajării, întreţinerii,
modernizării: punctelor de comandă (de conducere), a adăposturilor de protecţie civilă, a
sistemului de înştiinţare-alarmare, mijloacelor de protecţie, intervenţie, a mijloacelor necesare
procesului de pregătire, organizând evidența, depozitarea, conservarea și întreținerea acestora.
 Constituie rezervele financiare și tehnico–materiale specifice în situații de urgență sau de
conflict.
 Asigura aplicarea masurilor de mascare și de camuflare a surselor luminoase și calorice.
 Studiază și stabilește modul de adaptare și folosire a mijloacelor tehnice și utilajelor proprii
pentru nevoi de protecție civilă.
 Organizează și asigură starea de operativitate și capacitatea de intervenție optimă a serviciului
de urgență privat, pentru limitarea și înlăturarea oportună a efectelor dezastrelor și a efectelor
atacurilor din aer pe timpul conflictelor armate, reducerea pierderilor de vieți omenești și
restabilirea utilităților afectate.
41
 Informează oportun Inspectoratul pentru situații de urgență județean și celelalte organisme cu
responsabilităţi în domeniul managementului situaţiilor de urgență despre: stările potențiale
generatoare de situații de urgență sau despre producerea unei situații de urgență în cadrul
unității.
 Evaluează situațiile de urgență produse, stabilind măsuri și acțiuni specifice pentru gestionarea
acestora și urmărește îndeplinirea lor.
 Organizează și asigură evacuarea salariaților și a bunurilor materiale proprii în situații speciale,
în conformitate cu prevederile planurilor întocmite în acest scop.
 Elaborează planuri de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a salariaților (populației) și de
gestionare a situațiilor de urgență specifice tipurilor de risc la care poate fi expusă unitatea și de
pe raza localității/județului.
 Îndeplinește și alte atribuţii referitoare la protectia civilă, potrivit legislaţiei în vigoare.

4. Sarcinile și responsabilitățile membrilor

 Șeful celulei de urgență
o Organizează, conduce și răspunde de întreaga activitate a celulei de urgență.
o Stabilește organigrama de protecţie civilă a unităţii pe care o conduce
o Verifică periodic modul de îndeplinire a sarcinilor stabilite.
o Verifică întocmirea planului cu principalele activităţi de protecţie civilă, planificarea și
evidenta pregătirii de protecţie civilă
o Prevede fondurile necesare realizării măsurilor de protecție civilă.
o Verifică controalele ce le execută membrii celulei de urgență pe întreg teritoriul
unității,
o Emite dispoziții scrise individuale pentru membrii celulei de urgenta
o Organizează și controlează activitatea de protecţie civilă ce o desfăşoară membrii
celulei de urgență și personalul de serviciu pe timpul reviziilor, reparațiilor, punerii în
funcțiune a unor mijloace tehnice, pe timpul situațiilor speciale, în situații de urgențe
civile.
o Verifică modul de executare a pregătirii (teoretice și practice) de protecție civilă
o Studiază împreună cu membrii celulei de urgență tipurile de risc specifice și efectele
acestora în situații de urgențe civile
o Încheie protocoale, convenții, planuri de cooperare cu organismele ce au
responsabilităţi și posibilități în managementul situaţiilor de urgență și care pot fi
solicitate în situația producerii unei urgențe civile.
o În situația producerii unei urgențe civile, la propunerile membrilor celulei de urgență,
decide modul de intervenţie și conduce această activitate, stabilind măsuri pentru
restabilirea capacității de acțiune a serviciului de urgență privat.
o Conduce ședințele celulei de urgență, respectând metodologia de lucru.
o Îndeplinește toate prevederile din legea nr. 481 din 08.11.2004 privind protectia civilă
o Aplică sancțiuni în conformitate cu prevederile legii nr. 481 din 08.11.2004 și a
ordonanței nr. 2 din 12.07.2001 membrilor celulei de urgență pentru neîndeplinirea
atribuțiilor pe linie de protecție civilă, care potrivit legii sunt sarcini de serviciu.
o Stabileşte o persoană care va redacta documentele de protecție civilă și care va ține și
evidența acestora pe suport magnetic.
 Membrul cu probleme de organizare și pregătire pentru intervenție:
o Este șeful cercetării și conduce nemijlocit această activitate.
o Participa la întocmirea organigramei de protecţie civilă
o Încadrează, cu personal specializat, formațiile ce fac parte din serviciul de urgență.
o Tine evidența serviciului de urgență.

42
 o Propune dotarea serviciului de urgență în funcție de specificul misiunilor ce revin
formațiilor din compunerea acestuia, adaptate la factorii de risc specifici unității.
o Asigura centralizarea datelor referitoare la efectele dezastrelor, atacurilor din aer,
acţiunilor teroriste
o Conduce nemijlocit acţiunile de intervenţie ale serviciului de urgență
o Îndeplinește alte activităţi prevăzute în legislația ce reglementează activitatea de
protecție civilă în Romania și activități date spre execuție de către șeful celulei de
urgență
 Membrul cu probleme tehnice si de înştiinţare – alarmare
o Se subordonează șefului celulei de urgență și are urmatoarele obligații
o Întocmește schema (planul de situaţie) cu dispunerea în teritoriu a unității.
o Întocmește planul construcției unităţii cu: poziţiile căilor de acces pe teritoriul unității,
intrările–ieșirile din incinta unității–pentru a fi folosite de forțele de intervenție
o Poziţionează traseele de trecere și intersecție a rețelelor de transport a energiei
electrice, termice, a produselor petroliere, a rețelelor de canalizare, a conductelor de
alimentare cu: gaze, apă – și stabilește măsurile de refacere oportună a acestora în caz
de avarii sau distrugeri, ca urmare a producerii unei urgente civile
o Stabileşte locul de dispunere a adăposturilor de protecţie civilă cu intrările și ieșirile de
salvare.
o Verifica modul de instruire de specialitate a personalului
o Propune efectuarea de controale colective de protecţie civilă pe linie tehnică.
o Întocmește documentele de înştiinţare –alarmare a celulei de urgență
o Studiază posibilitățile sistemului de telecomunicații teritorial
o Propune măsurile de protecție a sistemelor de transmisiuni împotriva bruiajului radio și
acțiunilor diversioniste.
o Îndeplinește activităţi prevăzute în legislaţia ce reglementează activitatea de protecţie
civila în Romania
 Membrul cu probleme de adăpostire și deblocare – salvare
o Se subordonează șefului celulei de urgență
o Prezinta propuneri pentru construirea adăposturilor de protecţie civilă.
o Organizează și coordonează activitatea de amenajare a spatiilor de adăpostire în
subsolul construcțiilor existente, conform normelor stabilite de legislaţia în vigoare.
o Ține evidența adăposturilor
o Pregăteşte formațiile de deblocare – salvare,
o Conduce acţiunea de intervenţie a formațiilor pentru deblocarea spațiilor, salvarea de
vieți omenești, împreună cu formațiile sanitare și desfăşoară activităţile, ce se impun,
pentru restabilirea capacităţii de acţiune.
o Îndeplinește alte activităţi prevăzute în legislaţia ce reglementează activitatea de
protecţie civilă în Romania
 Membrul cu probleme de protecţie nucleară, biologică și chimică și sanitare
o Se subordonează șefului celulei de urgență
o Identifica factorii potențiali generatori de situatii de urgență
o Execută pregătirea pentru intervenţie a formațiilor
o Întocmește documentaţia necesară pentru obținerea acordului de mediu.
o Execută pregătirea pentru intervenție a formațiilor sanitare.
o Participă la întocmirea planului de evacuare stabilind locurile de aprovizionare cu apă
alimente, locurile de cazare și odihnă etc.
o Îndeplinește alte activităţi prevăzute în legislația ce reglementează activitatea de
protecție civilă în Romania
 Membrul cu probleme cu probleme logistice
43
 o Se subordonează șefului celulei de urgență
o Cunoașterea normelor de infestare, în vigoare, a celulei de urgență, serviciului de
urgență și a formațiunii de intervenţie rapidă de serviciu.
o Pregăteşte formațiunile din subordine.
o Tine evidența dotărilor pe linie de protecţie civilă.
o Îndeplinește alte activităţi prevăzute în legislația ce reglementează activitatea de
protecție civilă în Romania

5. Responsabilii cu informarea și comunicarea

 Alarmarea angajaţilor despre pericolul atacurilor din aer, contaminării radioactive, cu substanţe
toxice de luptă sau agenţi patogeni se execută prin sisteme și mijloace de alarmare
 Asigurarea legăturilor - se asigură permanența la centrala telefonică a instituției inclusiv la
toate subunitățile din teritoriu;
 Crearea rezervei de forțe și mijloace pentru restabilirea legăturilor telefonice scoase din
funcțiune.
 Organizează culegerea de informaţii și fluxul informațional-decizional
 Informează Comitetul Local pentru Situații de Urgență privind stările potențial generatoare de
situații de urgență și iminența amenințării acestora
 Asigură transmiterea operativă a deciziilor, dispozițiilor și ordinelor, precum și menținerea
legăturilor de comunicații cu centrele operationale și operative implicate în gestionarea
situațiilor de urgență, cu dispeceratul integrat pentru apeluri de urgență și forțele care intervin în
acest scop
 Îndeplinește orice atribuţii și sarcini stabilite de lege sau de Comitetul Local pentru Situații de
Urgență
 Informează Comitetul Local pentru Situații de Urgență privind apariția situațiilor de urgență
 Evaluează situațiile de urgență produse, stabilește măsurile și acțiunile specifice pentru
gestionarea acestora și urmărește îndeplinirea lor
 Informează Comitetul Local pentru Situații de Urgență despre situația apărută și activitățile
desfășurate
 Stabileşte măsurile de urgență pentru asigurarea funcţiilor vitale;
 Îndeplinește orice alte atribuţii și sarcini stabilite de lege sau de Comitetul Local.

10.4. Operațiunile medicale din spital

Lucrătorii din domeniul îngrijirilor de sănătate, datorită mandatului lor profesional-

reducerea suferințelor umane, au de jucat un rol proeminent în limitarea efectelor unui sinistru și
răspunsul la acesta.
În eventualitatea unui sinistru, o prezumție comună este aceea ca medicii și asistenții trebuie
să fie la locul dezastrului imediat, pentru a trata victimele.Ca rezultat, un mare număr de voluntari
medicali apar deseori la locul evenimentului. Furnizorii voluntari de îngrijiri de sănătate sunt
deseori un impediment pentru răspunsul la dezastru, la fața locului. Medicii și asistenții ce vin în
zonă spontan sau chemați, nu au impact semnificativ asupra morbidității și mortalităţii eventuale a
victimelor. Doctorii au avut rol negativ la locul dezastrului pentru activităţile de căutare-salvare și
cele de triaj ale serviciilor medicale de urgență (SMU), ori au neglijat pericolele din teren și de
aceea au devenit ei înșiși victime.
Medicii și asistenții sunt pregătiți să lucreze în ambianțe controlate, cu pacienți care sunt
identificați pentru îngrijiri, nu într-un mediu auster, precum cel din zona calamitată. Este
recomandat de către O.M.S., în eventualitatea unui dezastru, ca întregul personal medical local să
se ducă la unitatea medicală unde lucrează în mod obișnuit. Fără o pregătire specială, voluntarii
medicali sunt nefamiliarizați cu pericolele, cu însușirile necesare pentru managementul
prespitalicesc-cum ar fi triajul sau cu protocoalele sau lanțul de comandă de la locul dezastrului.
44
 În situațiile de dezastru, planificarea și organizarea resurselor disponibile este mult mai
importantă decât cantitatea. La locul dezastrului sau chiar la spital, asistența inadecvată include-
personal nepregătit, nefamiliarizat cu medicina de urgență și echipe chirurgicale nespecializate, fără
însușirile precise și relevante pentru natura evenimentului. O astfel de asistență contribuie la
creșterea numărului de personal medical inutil și va avea un impact potențial mai mult negativ
asupra situației prin continuarea haosului, decât prin acordarea de îngrijiri relevante. Concepția
intervenţiei medicale în calamitați ca activitate individualizată este subliniată în literatura de
specialitate. În revizuirea literaturii dedicate, este clar ca accentul este pus în special pe:
o Rolul serviciilor medicale de urgență SMU;
o Rolul medicilor specialiști de urgență
o Rolul medicilor de sănătate publică
o Rolul spitalelor.

Organizarea triajului și primirii la nivelul CPU

La momentul declanșării Planului Alb, se eliberează paturile și tărgile din CPU, ocupate de
cazuri non-urgente, cu trimiterea acestora către alte unități sanitare neimplicate, centre de
permanență sau medicul de familie. Victimele care vor fi aduse în CPU, vor fi triate în zona de triaj
conform protocolului de triaj START.
Medicii specialiști vor efectua examinarea inițială a cazurilor, vor decide investigațiile
necesare și necesitatea transferului în alte unități medicale pentru îngrijiri specifice (ex.
neurochirurgie, chirurgie toracică, chirurgie cardiovasculară, secții de arși, etc.). Medicii care
evaluează și tratează pacienții aduși în CPU, informează periodic coordonatorul celulei de criză
asupra numărului de pacienți, al gravității cazurilor și asupra necesarului de transfer la alte unități
medicale
Organizarea investigațiilor
Imediat după declanșarea Planului Alb, directorul medical va anunța telefonic medicul șef al
Serviciului de Radiologie și Imagistică Medicală și șeful Laboratorului de Analize Medicale.
Medicul șef al Serviciului de Radiologie și Imagistică Medicală va asigura prezența a 2 asistenţi de
radiologie; Șeful Laboratorului de Analize Medicale va asigura prezența a cel puțin 1 medic de
specialitate și 2 asistenți de specialitate, pentru efectuarea în regim de urgență a analizelor medicale.
Asigurarea spațiului de primire a victimelor pe secții
Imediat după declanșarea Planului Alb, directorul medical va contacta telefonic medicii șefi
de secţii spital și va dispune eliberarea sau suplimentarea locurilor din secții conform necesarului
dat de prezentări. În contextul activării Planului Alb, directorul medical poate dispune:
o Externarea pacienților programați pentru externare în ziua sau zilele care urmează
o Externarea pacienților internați în cursul zilei pentru intervenții sau investigații
programate, non-urgențe
o Amplasarea de paturi suplimentare în secțiile suprasolicitate
o Redistribuirea pacienților din secțiile suprasolicitate către secții neimplicate

45
CAPITOL 11
INTERVENȚII MEDICALE ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ ȘI DEZASTRE

11.1. Triajul medical în situaţii de criză

Triajul este un sistem de evaluare şi clasificare a pacienţilor care se prezintă în

structurile de primire a urgenţelor în vederea stabilirii priorității şi a nivelului de asistenţă
medicală necesară.
De-a lungul evoluţiei , au fost folosite diferite scale de triaj. Iniţial sistemul cel mai frecvent
folosit, a fost cel cu 3 nivele care includea următoarele clase de triaj: resuscitare, critic şi
nonurgent.
 Pacienţii sunt încadraţi ca „resuscitare” dacă au o problemă care le pune viaţa sau integritatea
corporală în pericol imediat.
 Pacienţii încadraţi ca şi „critici” sunt aceia care necesită îngrijire imediată, dar care pot aștepta
până la câteva ore dacă este necesar.
 Pacienţii nonurgenţi au probleme ce necesită atenţie, dar timpul nu este un factor critic.
Numărul pacienţilor care se prezintă în departamentele de urgenţă este în continuă creştere,
iar capacitatea acestora de a asista pacienţii cu afecţiuni acute este constantă. Din acest dezechilibru
s-a născut necesitatea utilizării unui sistem care să permită sortarea rapidă şi eficientă a pacienţilor,
astfel încât aceştia să beneficieze de o alocare corectă a resurselor disponibile în funcţie de
afecţiunile pentru care se prezintă în serviciul de urgenţă. Triajul este modalitatea transparentă de
prioritizare a accesului pacienţilor la îngrijiri (investigaţii, diagnostic, tratament).

1. Primirea urgențelor

a. Triajul victimelor
Existenţa unui protocol de triaj adaptat realităților structurilor de primire a urgenţelor din
România a devenit o necesitate, iar elaborarea lui o prioritate pentru cei care au dorit să se implice
în standardizarea asistenţei medicale de urgenţă. Elaborarea protocolului de triaj şi eventual a unor
postere nu este nici pe departe suficientă pentru ca toţi cei care îl aplică să-l înțeleagă la fel. Triajul
este un sistem de evaluare şi clasificare a pacienţilor care se prezintă în structurile de primire a
urgenţelor în vederea stabilirii priorității şi a nivelului de asistenţă medicală necesară.
Structurile pentru primirea urgenţelor din cadrul spitalelor din România sunt
caracterizate printr-o aparentă inomogenitate structurală, funcţională şi din punct de vedere al
resurselor umane şi materiale. Pentru a asigura o îngrijire uniformă a pacienţilor indiferent de locul
unde aceştia se prezintă în vederea asistenţei medicale de urgenţă este necesară standardizarea
condiţiilor pe care aceşti pacienţi le vor întâlni în aceste unităţi. În cadrul acestei standardizări,
instituirea la nivel naţional a unui protocol de triaj va permite atât crearea unui standard de
prioritizare a pacienţilor şi de alocare a resurselor, dar, în acelaşi timp va impune în rândul
pacienţilor noțiunea de așteptare justificată supravegheată. Așteptarea este sau poate deveni cel mai
supărător element, pe care anumiţi pacienţi îl acceptă cu multă greutate, fiind generator de situaţii
conflictuale şi dificil de soluționat. Odată ce această așteptare (aleatorie ca şi durată) se transformă
într-un interval de timp limitat, cuantificat şi mai ales justificat, treptat şi percepţia pacienţilor şi
familiilor acestora se va modifica în sensul unei acceptări mai facile.
Triajul se efectuează în zona special amenajată pentru acest scop, conform prevederilor
legale în vigoare. Aria de triaj poate avea configurări şi amenajări diferite în funcţie de spaţiul
alocat. Elementele definitorii ale acestui spaţiu sunt: amplasarea la intrarea în acea parte a
instituţiei care a fost desemnată pentru gestionarea urgenţelor, evidența tuturor pacienţilor precum
şi un control strict al accesului către zonele specifice de diagnostic şi tratament al tuturor acelor
pacienţi care se prezintă pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.
46
 Triajul se face în momentul prezentării pacientului în structura de primire a urgenţelor. Se
definesc mai jos următorii parametrii:
 Momentul în care pacientul a intrat în UPU – ora preluării
 Momentul preluării pacientului în zona de tratament – ora primului consult medical.
În cazul prezentării simultane a mai multor pacienţi în structura de primire a urgenţelor sau în
orice altă situaţie deosebită, asistentul de triaj va solicita sprijinul celui de-al doilea asistent de triaj.
Recomandare: Timpul mediu de triaj nu trebuie să fie mai mare de 2 minute/pacient.

b. Mobilizarea resurselor umane suplimentare

Triajul pacienţilor care se prezintă în structurile de primire a urgenţelor este necesar tocmai
în acele momente dificile în care numărul prezentărilor depăşeşte resursele umane şi materiale.
Alocarea unui medic pentru a efectua această procedură este considerată ca fiind o risipă de resurse;
în plus medicul va fi întotdeauna tentat să „consulte” mai amănunţit pacientul. Aceasta duce
inevitabil la prelungirea timpului în care ceilalţi pacienţi vor avea primul contact cu personalul
medical. Din aceste motive în majoritatea situaţiilor în care s-a decis aplicarea unui protocol de triaj
cu 5 nivele de prioritate, cadrul medical desemnat pentru efectuarea triajului a fost un asistent
medical. Asistentul medical de triaj cu pregătire specifică, cu rol, responsabilități și abilităţi
corespunzătoare:
 Abilitatea de a recunoaşte pacientul bolnav versus non-bolnav.
 Abilitatea de a anticipa şi a avea planuri de rezolvare pentru diferite situaţii care pot să apară.
 Abilităţi interpersonale şi de comunicare (soluționarea conflictelor, luarea deciziilor etc).
 Îndemânarea spre prioritizare excelentă.
 Capacitate de gândire critică.
 Abilităţi de organizare.
 Flexibilitate, adaptabilitate.
 Capacitate de adaptare la stres.
 Rolul de model.
 Tact.
 Răbdare.
 Cunoaşterea ROI
Asistentul de triaj trebuie să audă nu doar ce relatează pacientul, ci şi informaţiile primite în
acelaşi timp de la alte surse. Fiecare structură de primire a urgenţelor va asigura minim 2 asistenţi
de triaj pe tură; intervalul de timp maxim continuu pentru un asistent în serviciul de triaj este de
6h. Acesta este considerat ca fiind intervalul pe durata căruia un asistent medical poate efectua
triajul pacienţilor în condiţii optime. După stabilirea nivelului de prioritate, pacientul va fi preluat în
zona de tratament care i-a fost alocată de către asistentul de triaj. În situaţii deosebite
(imposibilitatea încadrării într-un nivel de triaj, conflicte etc.) asistentul de triaj poate solicita
sprijinul medicului responsabil de tură.

c. Măsuri generale în caz de risc biologic, radiologic, chimic, nuclear

Indiferent de situaţia în care se produce o contaminare radioactivă, biologică sau chimică –
conflict armat, situaţii de pace sau evenimente teroriste la descoperirea contaminării prima măsură
care se aplică de către organismele de protecţie civilă este alarmarea salariaților folosind sistemul
propriu de înştiinţare-alarmare.
 Semnalul de ALARMĂ CHIMICĂ (5 impulsuri a 16 secunde cu pauză de 10 secunde timp de
2 minute) este obligatoriu şi se înștiințează toţi agenţii economici, instituţiile publice şi
populaţia din zona de intoxicare, pe direcţia de deplasare a norului radioactiv sau contaminat
chimic şi în zona unde s-a descoperit contaminarea. Se introduc măsuri de restricție a circulaţiei
şi limitarea accesului în zonele afectate cu excepţia forțelor de specialitate care intervin.
Cercetarea de specialitate, marcarea zonelor interzise, intervenţia propriu-zisă precum şi alte
măsuri specifice se vor executa numai de către formațiuni de specialitate militare, ale protecției
civile şi ale instituţiilor de profil din zonă, care trebuie dotate cu echipament de protecţie, aparatură,
47
materiale specifice şi care să le permită acţiunea în zonele contaminate radioactiv, biologic şi
chimic, fără ca viaţa să le fie pusă în pericol.
Contaminarea chimică și contaminarea radiologică
În cazul puțin probabil al prezentării directe a unor victime contaminate chimic sau
radiologic, managerul spitalului va contacta dispeceratul 112 pentru obținerea informațiilor
necesare decontaminării victimelor și limitării contaminării mediului spitalicesc. Managerul
spitalului poate dispune în această situație inclusiv:
 Limitarea accesului personalului medical și a aparținătorilor în zonele contaminate
 Limitarea accesului vehiculelor în perimetrul spitalului
 Solicitarea asistenței de urgență a instituțiilor cu competențe în domeniu
 Solicitarea livrării de urgență (din rezervele de stat sau prin achiziție de urgență) a
substanțelor necesare decontaminării și tratamentului intoxicațiilor
Contaminarea biologică
În cazul contaminării biologice, directorul medical va asigura prezența în CPU a
personalului din cadrul Serviciului de Prevenire și Control a Infecțiilor Nozocomiale. Se va elabora,
la nivelul celulei de criză, un plan de contracarare a riscului epidemiologic, iar managerul spitalului
va dispune toate măsurile necesare implementării acestuia.

2. Decontaminarea - Forțe și mijloace specifice de intervenție

Formațiunile de protecţie şi punctele de decontaminare sunt organizate, dotate şi
asigurate din timp de pace conform normelor Protecției Civile.
 Mijloace individuale speciale de protecţie:
a. Pentru organele respiratorii: masca contra gazelor (agenţii economici deținători de
substanţe toxice să aibă cartușe specifice); măşti izolante; aparate izolante.
b. Pentru protecţia pielii
 Mijloace individuale improvizate de protecţie:
a. Pentru organele respiratorii: mască de tifon sau pânză suprapuse, între care se introduce
vată, se umezesc şi se aplică peste nas şi gură legându-le la ceafă; prosop în interiorul
căruia se introduce vată, se umezește şi se leagă la ceafă peste gură şi nas; batistă etc.
b. Pentru protecţia pielii: costume de lucru din pânză cauciucată; pelerine de ploaie; pelerine
şi costume din materiale plastice rezistente; haine din piele sau pânză; folie de polietilenă;
hainele se vor încheia până sub gât, se vor lega cu sfoară sau elastic la manșete şi mâneci
c. Pentru protecţia capului: eșarfe, căciuli, șepci, prosoape peste care se pun folii etc.
d. Pentru protecţia picioarelor: cizme de cauciuc, cizme şold de pescar, galoși, șoșoni, bocanci
de schi sau de iarnă, cizme şi ghete de piele
e. Pentru protecţia mâinilor şi palmelor: mănuşi de cauciuc, menajere, de vopsit sau de piele.
 Mijloace de protecţie colectivă:
a. Adăposturile de la agenţii economici
b. Adăposturile din subsolurile clădirilor
c. Galerii subterane
d. Tuneluri
e. Spaţii naturale
 Mijloace pentru combaterea contaminării:
a. Truse sanitare
b. Antidoturi
c. Radioprotectori
d. Alte mijloace specifice pentru decontaminarea personalului, echipamentului, mijloacelor de
transport etc., reţeaua zonală de sănătate publică, reţeaua zonală sanitar-veterinară,
laboratoare de specialitate: de igiena radiațiilor, chimice, sanitare şi toxicologice;
 Protecţia bunurilor materiale se realizează prin: evacuare; adăpostire; vopsire; ignifugare;
containerizare, crearea de perdele de apă, spumă etc.

48
 3. Substanțe de neutralizare
Pentru amoniac – soluţii de acid clorhidric sau acetic în diverse concentraţii. Diminuarea
emisiei se realizează prin stropirea cu apă sau prin crearea unei perdele de apă. Pentru a diminua
evaporarea se acoperă substanţa toxică amoniacul răspândită pe teren cu nisip, pământ sau granule
din materiale plastice adecvate.
Pentru clor – soluţii de bisulfit şi sulfat de fier, hiposulfit de sodiu în soluţii concentrate,
lapte de var, terci de var stins, apă amoniacală, soluţii de sodă calcinată şi hidroxid de sodiu.
Pentru acid clorhidric, acid cianhidric, hidrogen sulfurat, dioxid de sulf – soluţii
alcaline de hidroxid de sodiu, lapte de var, sodă calcinată sau apă amoniacală. De asemenea se pot
folosi următoarele substanţe solide: praf sau pietriș de calcar, praf de var nestins.
Pentru sulfura de carbon – sulfura de carbon împrăștiată se absoarbe în nisip sau pulbere
şi se acoperă cu apă, materialele absorbante impregnate cu substanţă se colectează în butoaie de
tablă, se etanșează şi se transportă în locații special amenajate unde se aprind de la distanţă. În
acţiunea de neutralizare şi colectare a deşeurilor rezultate se vor folosi unelte care nu produc
scântei.
Pentru acidul sulfuric – se va înlătura acidul cu multă apă sau cu lapte de var. Pe locul
respectiv se poate pune nisip sau cenușă. Acest amestec după ce a absorbit acidul se îngroapă în
pământ. Este interzisă folosirea cârpelor, rumegușului sau altor materiale absorbante combustibile.
Pentru cianuri – la neutralizare se foloseşte hipoclorit de sodiu, clor sau apă oxigenată.
 Timpul de expunere trebuie să fie cât mai scurt decât cel planificat. Această valoare
trebuie privită ca o limită de expunere de siguranţă.
 Concentraţia maximă admisă este concentraţia maxim admisă a unei substanţe prezente în aer
(la locul de muncă), sub formă de gaz, vapori sau materie suspendată, care, în lumina
cunoştinţelor actuale, nu este vătămătoare pentru sănătatea salariaților şi nu constituie o jenă
nerezonabilă, chiar şi în cazul unei expuneri prelungite şi repetate (8 ore pe zi la o săptămână de
muncă de 40 ore).

11.2. Algoritmul de triaj - Acordarea primului ajutor postdezastru

Nivelul de triaj cuprinde toţi pacienţii care prezintă acelaşi grad de prioritate în funcţie de gravitatea
şi/sau caracterul acut al patologiei lor şi de resursele necesare.

 Nivel I – RESUSCITARE (cod roşu):

o Pacientul necesită ACUM intervenţie salvatoare de viaţă.
o Timpul maxim de preluare în zona de tratament: 0 minute
o Intervenţii salvatoare de viaţă:
 Căi aeriene / respiraţie Ventilaţie pe mască şi balon.
Susţinere avansată a căilor aeriene. Rezolvarea
chirurgicală a căii aeriene. Ventilaţie de urgenţă.
Manevra Heimlich Nu se consideră intervenţii
salvatoare de viaţă administrarea de oxigen pe mască
facială sau pe canulă nazală
 Terapie electrică Defibrilare. Cardioversie de urgenţă.
Pacing extern. Nu se consideră intervenţii salvatoare de viaţă monitorizarea
cardiacă
 Proceduri: Decompresia pneumotoraxului sufocant. Pericardiocenteză.
Toracotomie de urgenţă. Compresiuni toracice externe. Nu se consideră intervenţii
salvatoare de viaţă testele diagnostice: electrocardiogramă, teste de laborator,
ecografie, CT sau ecografie FAST în traumă

49
  Intervenţii hemodinamice Resuscitare volemică cu fluide i.v. Administrare de
sânge. Controlul sângerărilor majore. Nu se consideră intervenţii salvatoare de
viaţă: linie i.v., linie i.v pentru administrarea medicației
 Medicamente salvatoare de viață: Naloxona, Glucoză 33%, Dopamină, Atropină,
Adenozină, Adrenalină. Nu se consideră salvatoare de viaţă: Aspirină,
Nitroglicerină i.v., Antibiotice, Heparină, Analgetice, Beta-agonişti pe cale
inhalatorie
o Se încadrează la acest nivel şi pacienţii care prezintă una sau mai multe dintre
următoarele situaţii clinice : pacient intubat, apneic, fără
puls, detresă respiratorie severă, SaO2<90%, modificări
acute ale statusului mental, inconştient. Starea de
inconştienţă este definită astfel: pacientul nu vorbește şi nu
execută comenzile (modificare acută) ŞI/SAU pacientul
nu răspunde la stimuli sau răspunde doar la stimuli
dureroşi.
 Exemple de situaţii de nivel I: Stopul cardiorespirator.
Insuficienţa respiratorie severă. SpO2<90%. Pacienţii sever
traumatizați care nu răspund la stimuli verbali. Pacienţii cu
supradozaj medicamentos şi FR<6 resp/min. Insuficienţă
respiratorie severă cu respirații agonice sau gasping. Bradicardie
severă sau tahicardie cu semne de hipoperfuzie. Pacienţii cu
traumatisme care necesită resuscitare volemică imediată. Pacienţi cu durere toracică, palizi, cu
transpiraţii profuze, TA<70mmHg (determinată anterior prezentării). Puls slab filiform,
FC<30. Copil hiporeactiv, obnubilat, letargic. Pacient areactiv cu halenă etanolică.
Hipoglicemie cu alterarea statusului mental.

 Nivel II – CRITIC (cod galben):

o Pacientul care prezintă o situaţie cu risc major sau status mental alterat (modificare
acută) sau orice durere intensă sau disconfort major. Timpul maxim de preluare în zona
de tratament: 10 minute
o Situaţii cu risc major: starea clinică ce se poate deteriora rapid sau necesită tratament
imediat, afectarea gravă a stării funcţionale sau a structurii unui organ sau a unui
segment anatomic, acele situaţii pentru care „ocupăm şi ultimul pat liber”.
o Durere severă: apreciată clinic sau de către pacient ca fiind mai mare de 7 pe scala
analog vizuală a durerii (0-10)
o Status mental alterat: GCS = 6-14
o Disconfort major: poate fi fizic sau psihologic (victima violenţei domestice, abuz etc).
o În cazul copiilor cu vârste mai mici de 36 de luni, se va lua în considerare:
VÂRSTA TEMPERATUR NIVEL DE TRIAJ
A
1 – 28 zile Febră peste 380 C Cel puţin nivel 2
0
1 – 3 luni Febră peste 38 C Se consideră cel puţin nivel 2
3 – 36 luni Febră peste 390 C Se consideră cel puţin nivel 3
 Exemple de situaţii de nivel II:
Abdomen: durere abdominală la vârstnic - durere severă, semne vitale stabile. Sângerare -
tahicardie, hematemeză, melenă, rectoragie Deshidratare - vărsături incoercibile.
Cardiac: durere toracică - semne vitale stabile, durerea toracică constantă sau intermitentă,
ocluzie arterială acută - durere cu absenţa pulsului distal, semne vitale stabile. Istoric de
angioplastie cu durere toracică - durere toracică şi dispnee. Revărsat pericardic. Endocardită
infecţioasă - istoric de valvulopatii, abuz de droguri etc.

50
General: Pacienţi imunocompromişi: pacienţi oncologici, transplant (post transplant sau pe listă de
așteptare) Pot avea sau nu febră
Genito-urinar: Torsiune testiculară: instalare bruscă a durerii testiculare. Insuficienţă renală
acută: imposibil de dializat
Ginecologic: Sarcină ectopică. Avort spontan - test de sarcină pozitiv, durere severă in etajul
abdominal inferior, sângerare genitală şi tahicardie cu tensiune arterială stabilă.
Sănătate mintală: combativ, ostil, isteric, tentativă de suicid, etilism acut cu traumă, abuz sexual.
Neurologic: suspiciune de meningită - cefalee, febră, letargie. Accident vascular cerebral - deficite
motorii sau de vorbire acut instalate. Pacient conştient cu convulsii recente – convulsii.
Pediatric: vomă, diaree, imposibilitate de a mânca - turgor cutanat diminuat, letargie, depresia
fontanelei. Bronşiolita acută, criza de astm - dispnee, bătaia aripilor nazale şi/sau tiraj intercostal,
subcostal, balans toraco-abdominal, mişcare de piston a capului
Suspiciune de meningită - cefalee, febră, letargie, bombarea fontanelei,
Respirator: Epiglotită acută - disfagie, hipersalivaţie. Astm sever - dispnee severă. Revărsate
pleurale, pneumotorax spontan - dispnee severă, instalarea subită a dispneei severe.
Traumă: Accident cu pierderea tranzitorie a conştienţei - istoric de traumatism cranian

 Nivel III – URGENT (cod verde)

o Pacientul cu funcţii vitale stabile, dar care necesită 2 sau mai multe dintre resursele
definite mai jos; timpul maxim de preluare în zona de tratament: 30 minute.
o Înainte de clasificarea pacientului în nivelul III, asistentul de triaj trebuie să determine
semnele vitale şi să decidă dacă sunt în limite normale pentru vârsta pacientului. Dacă
semnele vitale sunt în afara parametrilor acceptați, asistentul de triaj trebuie să ia în
considerare reclasificarea pacientului la o categorie superioară. Semnele vitale utilizate
sunt: pulsul, frecvenţa respiratorie, tensiunea arterială şi saturaţia în oxigen, şi pentru
orice copil cu vârsta mai mică de trei ani, temperatura. Reevaluarea pacientului se face
în cazul în care timpul de preluare în zona de tratament este mai mare de 15 min sau apar
modificări semnificative în starea pacientului.
 Nivel IV – NON-URGENT (cod albastru). Pacientul care prezintă funcţii vitale stabile şi
necesită o singură resursă dintre cele definite anterior (la Nivelul III). Timpul maxim de
preluare în zona de tratament: 60 minute. Reevaluarea pacientului se face în cazul în care timpul
de preluare în zona de tratament este mai mare de 30 min sau apar modificări semnificative în
starea pacientului, ceea ce presupune reluarea integrală a algoritmului de triaj.
 Nivel V – CONSULT (cod alb). Pacientul care nu necesită asistenţă medicală de urgenţă şi nici
una dintre resursele definite mai sus (la nivelul III). Persoane care se prezintă pentru: vaccinare,
caz social fără acuze clinice, probleme clinico-administrative (certificate medicale, rețete etc.).
Timpul maxim de preluare în zona de tratament: 120 minute. În vederea evitării
supraaglomerării structurii de primire a urgenţelor, în zona de triaj se pot efectua anumite
manevre şi gesturi medicale, care să permită rezolvarea rapidă a cazurilor.
 Parametrii de monitorizare şi evaluare:
o Precizia categoriilor de triaj apreciate de asistenta de triaj.
o Ratele de supra şi sub evaluare a nivelului de triaj .
o Procentul cazurilor cu evoluţie nefavorabilă datorită triajului incorect.
o Timpul mediu de aşteptare pentru fiecare categorie de triaj
o Procentul pacienţilor cu timpul de aşteptare mai mare decât cel recomandat pentru
fiecare categorie de triaj.
o Procentul de pacienţi din nivelurile 4 şi 5 care sunt internaţi în spital.

11.3. Măsuri imediate pentru menținerea în viață

Protecție și intervenții în caz de inundații

51
 În cazul când inundația va surprins acasă
o Blocați ferestrele încât să nu fie sparte de vânturi puternice, de apă etc.
o Evacuați animalele și bunurile de valoare în locuri de refugiu
 Dacă inundația este iminentă procedați astfel:
o Mutați obiectele care se pot mișca în partea cea mai de sus a casei
o Deconectați aparatele electrice
o Părăsiți locuința
o Deplasați-vă spre locul de refugiu
 În cazul în care se trece la evacuare:
o Respectați ordinea de evacuare stabilită: copii, bătrâni, bolnavi
o Înainte de părăsirea locuinţei întrerupeți instalaţiile de alimentare cu apă, gaze, energie
electrică și închideți ferestrele
o La părăsirea locuinţei luaţi documentele personale, o rezervă de alimente, apă, trusa
sanitară, un mijloc de iluminat, iar pe timp friguros îmbrăcăminte mai groasă
 La reîntoarcerea acasă:
o Nu intrați în locuinţă în cazul în care aceasta a fost avariată sau a devenit insalubră
o Nu atingeți firele electrice
o Nu consumați apa direct de la sursă, ci numai după ce a fost fiartă
o Consumați alimente numai după ce au fost curățate, fierte și după caz controlate de
organele sanitare
o Nu folosiți instalaţiile de alimentare cu apă, gaze, electricitate decât după aprobarea
organelor de specialitate
o Sprijiniți moral și material oamenii afectați de inundații prin găzduire, donare de
bunuri materiale, alimente, medicamente
Protecție și intervenții în cazul descoperirii munițiilor neexplodate
o Nu le atingeți
o Nu le loviți sau mișcați
o Nu le introduceți în foc
o Nu demontați focoasele sau alte elemente componente
o Nu ridicați, transportaţi sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau
grămezi de fier vechi
o În zonele unde se presupune că ar exista muniții neexplodate nu executați lucrări de
îmbunătățiri funciare, săpături manuale, nu aprindeți focul și interziceți circulaţia
vehiculelor, oamenilor și animalelor
o Când se execută lucrări și se depistează muniții neexplodate se sistează imediat
lucrările, se îndepărtează personalul din zona periculoasă și se anunță organele de
intervenţie
Protecție și intervenții în cazul unui cutremur
 Ce trebuie să știi și să faci înainte de producerea unui cutremur
o Săți însușești regulile minimale pentru ați salva viața în caz de cutremur
o Să nu depozitezi în locuință materiale combustibile, explozivi sau substanțe toxice
o Să fixezi mobilierul și alte obiecte încât acestea să nu se răstoarne, să alunece sau să se
prăbușească devenind surse de pericol
o să cunoașteți locurile celor mai apropiate unități medicale, sediul poliției, protecției
civile și alte adrese utile
 În cazul în care clădirea a fost afectată de cutremure anterioare
o Este necesară expertizarea acesteia de către un expert tehnic
o Executarea lucrărilor de consolidare
o Este bine să închei o asigurare a clădirii
 În cazul producerii unui cutremur
52
 o Păstrați-vă calmul
o Închideți sursele de foc
o Depărtați-vă de ferestre sau balcoane
o Adăpostiți-vă sub o grindă lângă un perete de rezistență, toc de ușă, sub birou sau masă
o Nu fugiți pe uși, nu săriți pe geam, nu alergați pe scări, nu utilizați liftul
o Dacă sunteți pe stradă, depărtați-vă de clădiri, stâlpi sau alte obiecte cu echilibru
precar
o Deplasați-vă cât mai departe de clădiri, evitați aglomerația, nu alergați
o Nu blocați străzile, lăsați cale liberă pentru mașinile salvării și echipelor de intervenţie
o Ascultați anunțurile posturilor de radio și televiziune și recomandările organelor în
drept
 Ce trebuie să faci imediat după cutremur
o Nu părăsi imediat locul în care te afli
o La părăsirea locuinţei luați-vă actele de identitate
o Închideți instalația de gaz și electrică
o Acordă primul ajutor celor afectați
o Calmează persoanele intrate în panică sau speriate, în special copii
o Îmbracă-te corespunzător anotimpului
o După seism părăsește cu calm clădirea fără a lua lucruri inutile
o Dați prioritate celor răniți, copiilor, bătrânilor și femeilor
o Combateți zvonurile, știrile false, panica și dezordinea
o Evita pe cât posibil circulaţia pe străzi
o Ajută echipele specializate de intervenție respectând dispozițiile acestora

11.4. Cooperarea şi interacționarea structurilor medico-sanitare cu

celelalte structuri specializate în intervenția în situaţii de dezastru

Legislaţia în vigoare prevede că fiecare unitate administrativ-teritorială are obligația să

înființeze, să doteze şi să pregătească un Serviciu Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă propriu.
De asemenea, în funcţie de nivelul riscurilor şi de alţi factori specifici, operatorii economici trebuie
să înființeze, după caz, Serviciu Privat pentru Situaţii de Urgenţă.
Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, parte componentă a Comitetului Local
pentru Situaţii de Urgenţă, se constituie la localități şi au ca atribuţii principale desfăşurarea de
activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi a măsurilor de
apărare împotriva incendiilor; verificarea modului de aplicare a normelor, reglementărilor tehnice şi
dispozițiilor care privesc apărarea împotriva incendiilor, în domeniul de competenţă; precum şi
asigurarea intervenţiei pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia
persoanelor, a animalelor şi a bunurilor periclitate de incendii sau în alte situaţii de urgenţă.
Serviciile Private pentru Situaţii de Urgenţă sunt structuri specializate, altele decât cele
aparținând Serviciilor de Urgenţă Profesioniste, organizate cu personal angajat (şi voluntar) în
scopul apărării vieţii şi bunurilor materiale, împotriva incendiilor şi a altor calamități, în sectorul de
competenţă stabilit cu avizul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Situaţia de urgenţă este definită conform O.U.G. nr. 21/2004 ca un eveniment excepțional,
cu caracter non militar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei,
mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de
normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse
suplimentare şi managementul unitar al forțelor şi mijloacelor implicate.
Pentru prevenirea, localizarea şi lichidarea acestora, precum şi pentru înlăturarea efectelor
negative produse de astfel de evenimente, au fost constituite serviciile profesioniste, voluntare şi
private pentru situaţii de urgenţă. În funcţie de amploarea fiecărei situaţii de urgenţă, de dispunerea
53
în teren a forțelor de intervenţie precum şi de capacitatea de răspuns a acestora, sunt trimise să
intervină gradual, serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, serviciile private pentru situaţii de
urgenţă sau serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă, acestea cooperând pentru intervenţie
şi restaurarea situației de normalitate în zona afectată.
Actele normative în vigoare stipulează că derularea intervenţiei se face pe principiul
timpului de răspuns minim. Astfel, un serviciu de urgenţă voluntar sau privat solicită în sprijin
intervenţia serviciilor de urgenţă private şi a celor voluntare cu care a încheiat contracte/convenții
de intervenţie sau a serviciilor de urgenţă profesioniste, când amploarea situației de urgenţă
depăşeşte capacitatea proprie de intervenţie. Cooperarea serviciilor voluntare şi private pentru
situaţii de urgenţă cu serviciile profesioniste de intervenţie în situaţii de urgenţă se realizează în
baza planurilor de intervenţie întocmite pe timpul stării de normalitate.

11.5.Noțiuni de patologie și dezastre

Specialiștii OCHA/ONU au elaborate fişe tip. pentru diferite tipuri de dezastre.

Caracteristice ţării noastre sunt urmatoarele fişe:

a. Leziuni produse în caz de CUTREMUR

 Caracteristici generale: mişcare vibratorie generată de undele seismice care poate genera
prăbușiri de teren, replici seismice, tsunami, lichefieri ale terenului şi alunecări de teren.
 Predictibilitate: se pot realiza prognoze pe termen lung şi mediu cu o mare probabilitate de
reușită. Pe termen scurt prognozele au o probabilitate de reușită redusă. Predictibilitatea se
bazează pe monitorizarea activităţii seismice, istoricul acesteia şi observaţii în teren.
 Factori de vulnerabilitate: construirea de localități în zone cu risc seismic ridicat; clădiri cu
structuri de rezistenţă antiseismică neadecvate (defecte de proiectare sau executare); densitate
mare de locuințe şi populaţie pe suprafeţe reduse; informarea redusă despre cutremure.
 Efecte: distrugeri materiale (distrugerea sau avarierea unor clădiri sau a altor tipuri de
infrastructură, incendii, accidente hidrotehnice, alunecări de teren etc.); pierderi umane (procent
ridicat mai ales în zonele des populate sau pentru clădirile prost conformate antiseismic);
sănătate publică (număr ridicat de persoane ce necesită intervenţii chirurgicale, contaminarea
apei potabile şi probleme de asigurare a condiţiilor sanitare minime de supravieţuire).
 Măsuri de reducere a riscului: proiectarea lucrărilor de investiții conform normelor de zonare
seismice; informarea şi pregătirea populaţiei privind comportamentul în caz de cutremur.
 Măsuri de pregătire specifice: înștiințarea populaţiei, întocmirea şi exersarea măsurilor
cuprinse în planurile de protecţie şi intervenţie.
 Măsuri postdezastru: evaluarea distrugerilor şi pierderilor, căutaresalvare, asistenţă medicală
de urgenţă, reabilitarea facilităților economico sociale. Afectate, distribuirea de ajutoare.
 Instrumente de evaluare a impactului: scările de evaluare a efectelor generate de cutremur
(Mercalli, MSK, japoneză etc.).

b. Leziuni produse prin ALUNECARE DE TEREN

 Caracteristici generale: prezintă mai multe forme de manifestare sau pot apare ca efecte
secundare ale altor tipuri de dezastre (cutremur, fenomene meteorologice periculoase, erupţii
vulcanice, etc.), fiind considerat cel mai răspândit fenomen geologic.
 Predictibilitate: după frecvenţa de apariţie, extinderea fenomenului şi consecinţele generate de
acesta, pot fi estimate zonele de risc, prin studiul zonei geografice.
 Factori de vulnerabilitate: clădiri construite pe versanții dealurilor şi munților, drumuri şi linii
de comunicații în zone muntoase, clădiri cu fundații slabe, conducte aeriene sau îngropate.
 Efecte: distrugeri materiale, blocarea drumurilor, distrugerea liniilor de comunicație sau a
cursurilor de apă, reducerea producţiei agricole sau forestiere; pierderi umane.

54
 Măsuri de reducere a riscului: realizarea hărților cu zone de risc, realizarea unei legislații în
domeniu, asigurarea bunurilor şi persoanelor.
 Măsuri de pregătire specifice: educarea comunităţii posibil a fi efectuată, realizarea unui
sistem de monitorizare, înştiinţare şi evacuare.
 Măsuri postdezastru: căutaresalvare, asistenţă medicală, adăpostirea de urgenţă a persoanelor
sinistrate.
 Instrumente de evaluare a impactului: echipe de experţi.

c. Leziuni produse prin INUNDAȚII

 Caracteristici generale: viteza de deplasare a viiturii, înălţimea, durata şi frecvenţa acesteia.
 Predictibilitate: prognoze meteo pe termen lung, mediu şi scurt, în funcţie de nivelul tehnic al
sistemului de monitorizare al vremii şi al cursurilor de apă.
 Factori de vulnerabilitate: clădiri construite în zona inundabilă, lipsa sistemului de avertizare
a populaţiei, capacitate redusă de absorbţie a solului, clădiri şi fundaţii cu capacitate de
rezistenţă slabă, stocuri de alimente neprotejate.
 Efecte: distrugeri materiale, pierderi umane şi contaminarea surselor de apă.
 Măsuri de reducere a riscului: lucrări de apărare şi amenajare a digurilor.
 Măsuri de pregătire specifice: sisteme de detecţie şi alarmare, educarea şi participarea
comunităţii, planificarea executării lucrărilor de apărare.
 Măsuri postdezastru: evaluarea efectelor dezastrului, căutaresalvare, asistenţă medicală,
aprovizionarea pe termen scurt cu apă şi alimente, purificarea apei şi adăpostire temporară.
 Instrumente de evaluare a impactului: monitorizarea efectelor.

d. Leziuni produse prin SECETĂ

 Cauza fenomenului: deficit fluviometric, degradarea solului, creşterea temperaturii apei
oceanelor, creşterea concentraţiei de dioxid de carbon în atmosferă.
 Caracteristici generale: dezastru cu efect temporar, mai ales asupra agriculturii, a căror forme
de manifestare depinde de o serie de factori (existenţa sistemului de irigații, etc.).
 Predictibilitate: perioadele de precipitații reduse sunt normale pentru toate sistemele climatice.
Prognozele meteorologice fac posibilă avertizarea timpurie.
 Factori de vulnerabilitate: stabilirea de habitate în zone aride, terenuri agricole izolate, lipsa
unor resurse de alimentare cu apă, lipsa unei planificări privind alocarea resurselor etc.
 Efecte: scăderea producţiei agricole, viticole şi zootehnice, creşterea prețurilor, creşterea ratei
inflației, reducerea stării nutriționale a populaţiei, îmbolnăviri, criza energetică, etc.
 Măsuri de reducere a riscului: sistem de monitorizare şi înştiinţare imediată.
 Măsuri de pregătire specifice: dezvoltarea unui plan interdepartamental de apărare împotriva
efectelor dezastrului,
 Măsuri postdezastru: menţinerea stabilității prețurilor, distribuirea centralizată a hranei,
asigurarea rezervelor de alimente la nivel curent, asigurarea cu apă, etc.
 Instrumente de evaluare a impactului: monitorizarea situației meteorologice şi hidrologice,
nutriționale şi economicosociale.

e. Leziuni produse prin POLUAREA MEDIULUI

 Cauza fenomenului: poluarea aerului, poluare marină, poluarea apei potabile, creşterea globale
a temperaturii, distrugerea stratului de ozon.
 Predictibilitate: poluarea este considerată şi raportată la consumul pe cap de locuitor, astfel că
în țările în curs de dezvoltare ea este în creştere.
 Factori de vulnerabilitate: industrializarea şi lipsa legilor în domeniu, lipsa resurselor pentru
contracararea fenomenului.
 Efecte: distrugerea recoltelor agricole, pădurilor şi sistemului acvifer, distrugeri materiale,
înrăutăţirea stării de sănătate a populaţiei, creşterea temperaturii etc.

55
 Măsuri de reducere a riscului: stabilirea unor standarde de calitate a mediului, promovarea de
politici pentru promovarea şi protecţia surselor de apă, controlul producerii de aerosol etc.
 Măsuri de pregătire specifice: elaborarea unui plan de protecţie şi siguranţă a mediului la nivel
naţional, includerea problemelor de mediu în programele guvernamentale de dezvoltare etc.
 Instrumente de evaluare a impactului: sisteme de supraveghere terestră şi aeriană a solului şi
apei, evoluţia climei etc.

f. Leziuni produse prin DEFRIȘĂRI DE PĂDURI

 Cauza fenomenului: incendiile de masă, boli ale masei lemnoase, exploatare neraţională.
 Caracteristice generale: declanşarea de hazarde prin slăbirea stabilității solului, masa
lemnoasă moartă.
 Predictibilitate: depinde de politica ţării respective în domeniul şi existenţa unei baze de date
privind modul de manifestare al fenomenului.
 Factori de vulnerabilitate: subdezvoltare, dependenţa de lemn ca sursă de energie, lipsa unei
politici de exploatare, creşterea rapidă a populaţiei etc.
 Efecte: distrugerea culturilor, creşterea necesităților de import, inundații, secetă, foamete etc.
 Măsuri de pregătire specifice: educarea comunităţii, promovarea unor alternative la folosirea
lemnului ca combustibil.
 Instrumente de evaluare a impactului: cartografierea pădurilor şi supravegherea acestora,
monitorizarea programelor de reîmpăduriri.

g. Leziuni produse prin EPIZOOTII

 Caracteristici generale: se datorează unei combinaţii de mai mulţi factori cum ar fi
temperatura, introducerea de noi soiuri de animale, folosirea de pesticide, calitatea apei şi
migrarea animalelor.
 Predictibilitatea: sisteme de examinare a stadiului de dezvoltare a animalelor.
 Factori de vulnerabilitate: număr mare şi variat de animale, lipsa de control asupra
importurilor
 Efecte: îmbolnăvirea în proporţii de masă la nivelul comunităţii, foametea etc.
 Măsuri de pregătire specifice: elaborarea unui plan naţional de apărare, programe de pregătire
a responsabililor guvernamentali şi a fermierilor, etc.
 Instrumente de evaluare a impactului: evaluarea prin testare a incidenţei şi severităţii
infecţiei.

h. Leziuni produse prin EPIDEMII

 Cauza fenomenului: condiţii sanitare precare, sărăcie, contaminarea apei şi alimentelor etc.
 Caracteristici generale: posibilitate ridicată de răspândire, existenţa unor dezechilibre
economice şi sociale, lipsa personalului specializat etc.
 Predictibilitatea: studiile şi rapoartele epidemiologice pot creşte capacitatea de diagnoză şi
prognoză, inclusiv la bolile cu perioade mari de incubației etc.
 Factori de vulnerabilitate: sarcina, lipsa de imunizare la boli, nutriţie deficitară, apă potabilă
de slabă calitate etc.
 Efecte: bolnavi şi morţi, pierderi economice, panică etc.
 Măsuri de reducere a riscului: monitorizarea evoluţiei factorului de risc medical de urgenţă,
elaborarea unui plan de protecţie cu alocarea resurselor necesare.
 Măsuri de pregătire specifice: verificare şi confirmare diagnostice, identificarea cazurilor,
găsirea surselor epidemice, controlul evoluţiei cazurilor, etc.
 Măsuri postdezastru: existenţa unui serviciu medical de urgenţă, ajutor medical.
 Instrumente de evaluare a impactului: supraveghere epidemiologică, evaluarea periodică a
eficienţei serviciului medical de urgenţă.

i. Leziuni produse prin ACCIDENT CHIMIC ŞI INDUSTRIAL

56
 Cauza fenomenului: greșeli de exploatare a instalațiilor, nerespectarea regulilor de depozitare,
manipulare şi transport, accidente pe căile de comunicații etc.
 Predictibilitatea: sisteme de monitorizare, deoarece industrializarea va creşte incidenţa
acestora.
 Factori de vulnerabilitate: lipsa sistemului de avertizare şi alarmare, neinstruirea populaţiei
posibil a fi afectată, necunoașterea şi nerespectarea legislaţiei în domeniu.
 Efecte: distrugeri ale instalațiilor şi structurilor industriale, generarea unor incendii de masă,
contaminarea apei, terenului şi aerului, morţi, răniți etc.
 Măsuri de reducerea a riscului: dezvoltarea unor planuri de pregătire şi intervenţie la nivel
local.
 Măsuri de pregătire specifice: identificarea materialelor periculoase, stabilirea zonelor de risc,
elaborarea şi testarea planurilor de protecţie şi intervenţie etc.
 Măsuri postdezastru: evacuarea din zona de risc, căutaresalvare, decontaminare zonei afectate
şi a personalului, măsuri de prim ajutor etc.;
 Instrumente de evaluare a impactului: sistem de monitorizare.

57
CAPITOL 12
MEDICINA DE DEZASTRU

Medicina de dezastru este fundamental un cadru organizaţional în care fiecare serviciu

poate contribui cu experienţa sa particulară şi unde fiecare salvator trebuie să-şi joace rolul să în
locul potrivit. Multe probleme care trebuiesc rezolvate în urgențele în masă nu sunt cauzate de
lipsurile în resurse, care de fapt nu durează mult în timp, ci mai mult din cauza imposibilităţii
coordonării distribuţiei lor.
În caz de catastrofe reale, este important să se facă o judecată obiectivă, în scopul de a se
determina cât de mulți pacienţi sunt probabili de a fi primiți în spital. Asigurarea îngrijirilor
medicale apare ca răspuns la un incident cu victime în masă. Resursele medicale, personalul,
materialele şi facilitățile trebuiesc alocate cu grijă pentru a asigura asistență de urgență pentru cel
mai mare număr de victime.

12.1. Medicină de urgență și de teren în dezastre

Medicina de dezastru difer de medicina de spital, care se preocupa de un aflux de victime

într-o structură medicală convenţională. În contrast cu această medicină de confort și siguranță,
medicina de dezastre oferă un mod eficient de intervenție la fața locului sau în structuri, întotdeauna
mobile, transport sau amenajate ad-hoc cât mai aproape de locul dezastrului.
Acţiunile organizate pentru rezolvarea unor accidente cu victime în masă, trimiterea de
echipe la faţa locului ar fi cea mai bună cale de asigurare a unui tratament efectiv şi rezonabil.
Organizarea răspunsului medical la un incident cu victime în masă începe cu o echipă medicală de
prim ajutor ce ajunge la faţa locului. Întregul management de la faţa locului se ghidează după
principiul că este o nevoie pentru o conducere clară la faţa locului.

Intervenție la fața locului

Prima sarcină a primului respondent medical sosit la faţa locului nu este inițierea rapidă a
îngrijirilor medicale a pacienţilor, ci INFORMAREA IMEDIATĂ a centrului de comandă că
incidentul este de o dimensiune şi formă neobișnuită. El va putea furniza o sumară descriere a
condiţiilor generale şi să solicite activarea planului de urgenţă.
Evaluarea dimensiunii generale a problemelor medicale cu ajutorul unui pompier şi a unui
ofițer de poliție constituie a doua sarcină. Evaluarea numărului potenţial de victime care necesită
îngrijiri medicale, tipul de leziuni prevalente şi estimarea numărului de victime care necesită a fi
evacuate sunt esenţiale în scopul punerii în aplicare a unui răspuns adecvat şi efectiv.
Întrucât scena unui incident cu victime în masă devine rapid un loc de confuzie şi congestie,
începerea punerii în aplicare a unei organizări medicale trebuie să fie următoarea prioritate.

Structuri provizorii, mobile, amenajate „ad hoc”

O provocare o constituire căpătarea controlului la faţa locului prin adunarea victimelor cât
de mult posibil în scopul de a preveni transportul necontrolat al victimelor de către martori sau
victime nerănite la cea mai aproape facilitate după propriile lor inițiative. Stabilirea unor puncte
principale clar delimitate și ușor de recunoscut este de o importanță vitală pentru controlul locului
accidentului ca și a adunării victimelor și ele trebuiesc instituite cât mai rapid posibil.
1. Spitale mobile
2. Camere de urgență gonflabile
Principalele măsuri de protecție a populației și bunurilor materiale în caz de dezastre și
război sunt: înștiințarea și alarmarea despre pericolul dezastrelor și atacurilor aeriene; asigurarea
mijloacelor de protecţie individuală și colectivă; asigurarea medicală a acțiunilor de intervenție;

58
protecția populaţiei și bunurilor materiale prin evacuare pe timp de război și în alte situații
speciale.
Pentru protectia cetățenilor în caz de dezastre și război se pot utiliza pentru o perioadă
mijloacele de protecție colectivă: adăposturi de protecţie civilă special construite; adăposturi
simple de protecţie civilă; spatii naturale de adăpostire.
Adăposturi de protecție civilă special construite în timp de pace se proiectează și se execută
in subsolurile noilor construcţii în unele localități sau agenţi economici, conform actelor normative
in vigoare. De asemenea, se mai construiesc adăposturi de mare capacitate în stațiile de metrou,
garaje, pasaje, unele depozite, tuneluri și altele asemenea.
Capacitatea adăposturilor de protecție civilă care se execută în subsolul noilor construcții
este în principiu de 100-300 de persoane, având în vedere că pentru 2 persoane este necesar un
spațiu de 1m² de suprafață de adăpostire. În cadrul construcțiilor subterane ca: metrou, garaje,
pasaje, depozite, etc., se admit capacități de adăpostire mai mari. În pereţii exteriori ai adăposturilor
nu sunt goluri sau ferestre, iar dacă există, acestea se zidesc, la ordin, de regulă cu beton armat. Prin
adăposturi, de regulă, nu trec conducte de apă sau canalizare.
Intrările în adăposturi și ieșirile de salvare se prevăd cu tâmplărie metalică și etanșeizare cu
garnituri de cauciuc care asigură un grad de protecție corespunzător adăpostului respectiv. În scopul
asigurării de microclimat în adăposturile de protecție civilă se prevăd instalații de ventilație care
funcționează atât în regim normal, cât și în regim de reținere, prin filtrare, a substanțelor toxice,
radioactive sau a agenților patogeni. Adăposturile de protecţie civilă sunt alimentate cu energie
electrică pentru iluminat de la rețeaua exterioară, având tabloul de distribuție separat de cel al
blocului de locuințe. De asemenea adăposturile de protecție civilă sunt prevăzute cu grupuri sanitare
pentru personalul care se adăpostește, conform normelor în vigoare.
Adăposturile simple pot fi folosite de către populaţie pentru protectia împotriva atacurilor
din aer, subsolurile construcțiilor existente, tranșeele sau bordeiele care se construiesc la ordin.
Spatiile naturale de adăpostire ca: grotele, peșterile, salinele, tunelurile părăsite, minele etc.

12.2. Medicină de adaptare

Ca medicină de urgență și de teren, medicina dezastru nu poate exista decât printr-o adaptare
permanenta a tehnicilor folosite ce trebuie să se alinieze rigorilor indicaţii și executanții simplității
aparaturii folosite; portamentului echipelor ce trebuie să lucreze lipsite de confort spitalicesc, fără a
se face rabat de la principiile fundamentale de calitate a actului medical
Fiecare dintre noi are propriile limite de suportabilitate față de factorii agresori de zi cu zi
și propriul mod de a reacționa la stres. Cu toate acestea, epuizarea psihică poate afecta pe oricine,
dacă nu este atent la semnalele pe care i le transmite propriul organism și nu se protejează la timp,
oferindu-și binemeritate porții de odihnă și relaxare.
Uneori, viața poate începe să semene destul de mult cu o plimbare prelungită într-un carusel
pe repede-înainte: stresul zilnic de la serviciu, fără mari recompense, bolile cronice, personale sau
ale unor apropiați, problemele relaționale prelungite, incertitudinea în ceea ce privește viitorul (cum
e amenințarea pierderii serviciului) etc. În asemenea situatii, pe care le percepem instinctiv ca
ameninţătoare, creierul și corpul nostru investesc mult pentru a face față clipă de clipă. Se descarcă,
în organism, cascade de substanțe ale stresului acut (catecolaminele) și cronic (cortizolul), care ne
pregătesc de „război” și ne mențin pe linia de plutire. Ele implică o creștere a vigilenței și a
excitabilităţii sistemului nervos, o redistribuție a resurselor energetice ale corpului, spre a fi mai
uşor disponibile, modificări ale frecvenței și ale forței inimii, ale tensiunii arteriale, precum și ale
sistemului imunitar. Iar dacă la început sunt normale, pe termen lung, aceste modificări adaptative
pot fi dăunătoare, punând probleme de sănătate.
Daca am ajuns într-un punct al vieţii în care ne simțim epuizați psihic, atunci sigur se cere
făcută cel puțin o schimbare. Anularea factorului de stres este cel mai important lucru și cu asta ar

59
trebui început, iar principalele măsuri au în vedere schimbări în mediul de viață. În acest sens,
psihoterapia poate ajuta la găsirea celor mai bune soluții.
Tratamentul medical (și medicamentos) este rezervat complicațiilor, cum sunt tulburările
anxietății sau depresiile și nu trebuie neapărat ocolit, dar decizia unui tratament se ia doar împreună
cu medicul specialist. Orice stil de viaţă am adopta, alternanța muncă-relaxare și odihnă rămâne cea
mai importantă modalitate pentru păstrarea echilibrului fizic și mintal.

12.3. Medicina globală – medicină de echipă pluridisciplinară

Medicina de dezastru integrează toate aspectele medicale: somatice, comportamentale și

psihice. În cadrul acesteia apare pregnant necesitatea prezenței unor specialiști cu pregătiri multiple
și reclamă niveluri de calificare diferite: anesteziști-reanimatori, chirurgi cu pregătire
pluridisciplinară, dar și medici generaliști, igieniști, psihologi și psihiatri, asistenți medicali și
paramedici.
Ca medicină globală, medicina de dezastru devine și o medicină de echipă, specialitățile atât
de diferite fac necesară o abordare pluridisciplinară și, în același timp, complementară, de unde
reiese necesitatea unei coordonări complete a tuturor participanților la acțiunile din teren.

12.4. Medicina de mase – număr mare de victime

Întrucât trebuie să acţioneze asupra unui mare număr de victime, medicina de dezastru
trebuie să țină seama de diversitatea lor, precum și de condițiile cel mai adesea precare în care îşi
desfăşoară acţiunile. Astfel, în medicina de dezastru se justifică recurgerea la indicațiile terapeutice
bazate pe gravitatea lezională (triajul), pe simplificarea și standardizarea tehnicilor folosite, fără a
renunța la particularităţile terapeutice. Această medicină de masă, care se adresează unui mare
număr de victime și destul de des foarte grave, necesită o etică diferită de cea a practicii medicale
curente, renunțând la devoțiunea terapeutică în favoarea unui singur pacient, în favoarea unei etici
colective (datoria de a sacrifica acele cazuri disperate în scopul recuperării unui număr cât mai mare
de victime).

12.5. Medicină extramedicală

În general, medicina de dezastru trebuie să țină cont de un mare număr de imperativ extra-
medicale diverse, cum ar fi:
1) Protecția contra riscurilor evolutive și/sau secundare;
2) Gestiunea și conducerea transporturilor și transmisiunilor;
3) Criteriile de instalare a structurărilor provizorii;
4) Problema aprovizionării sanitare, fără a se uita necesară de a dispare de surse de
energie.
Aceste imperative justifică prezența unui mare număr de tehnicieni și integrarea
dispozitivului medicii de dezastru în dispozitivul general de salvare.

12.6. Medicina de doctrină- conducerea unică echilibrată

Întrucât medicina de dezastru necesită o planificare în care sunt prevăzute atât modurile de
operare, cât și participanții, pentru a răspunde unei nevoi doctrinare, unei conducerii unice, care
trebuie să respecte echilibrul dintre inițiativă medicală și rigiditatea unui dispozitiv. Planifică și
apară toate aspectele strategiei medicale în beneficiul unei tactici operationale, bazându-se pe o
logistică fără greș. Astfel privită, medicina dezastru împrumută pe plan sanitar de la alte specialităţi
medicale, ca de exemplu:
60
 o Medicina militară. În primul rând, un război, privit ca un dezastru civil, antrenează un
mare număr de victime omorâte sau rănite, creând un dezacord major între mijloacele
imediat prezente și nevoi, întrucât războiul reprezintă o epidemie de răniri (Pirogov) și a
determinat Serviciul Sanitar al Armatei să dezvolte: noțiunile de ridicare a răniților de pe
câmpul de luptă, transportul răniților de pe câmpul de luptă către formațiunile de
tratament, triajul care separă pe cei mai grav răniți de cei mai puţin lezați, prioritatea și
amânarea acceptabilă a gesturilor chirurgicale, integrând egal noțiunea de mijloace de
evacuare disponibile cu posibilitățile de tratament;
o Regulile chirurgiei de campanie (simple, standardizate, care pot în scurt timp să fie
realizate pe etape de evacuare), organizarea lanțului de evacuare a urgențelor, după ce au
fost stabilizat, condițiile de supraviețuire, evacuările secundare, folosirea diverselor
tipuri de mijloace de evacuare (aeriene, terestre și maritime), aprovizionarea și întăririle,
igiena și profilaxia epidemiilor.
o Medicina de urgență acţionează pe baza principiilor bine precizate, salvează viața,
permite transportul în bune condiții la un chirurg care va opera cu cât mai multe şanse de
succes, un rănit care un primit în prealabil un ajutor adecvat.
o Alte forme de ajutor medical sunt cele practice în cadrul serviciilor speciale ale armatei,
ale apărării civile și ale altor organizații care practică o medicină a riscurilor într-o serie
de circumstanţe
o Alte specialităţi medicale. Epidemiologia, toxicologia, medicina legală și alte
specialităţi. Astfel definită medicina dezastru nu va improviza, ea învaţă, se desprinde și
progresează prin punerea în aplicare a cunoştinţelor preluate, pentru a ține cont de ceea
ce găseşte medicul la locul dezastrului.

12.7. Diversitatea victimelor

Este bine cunoscut că afluxul de victime cu o mare diversitate a leziunilor, ce caracterizează

dezastrul, îngrijirea survine brutal, crește exploziv nevoile și depășește mijloacele de ajutor
imediate.

12.8. Polimorfismul problemelor

Ceea ce impune în mod deosebit medicului angrenat în operațiunile de răspuns la un

dezastru sunt nu numai cantitatea mare de victime, ci și diferențele calitative ale acestora
a. Politraumatisme - cel mai frecvent, politraumatismele sunt majoritare, cel mai adesea de
un sfat special, prejudiciu explozie
b. Sindrom de strivire. Arsuri. Degerături. Gangrene. Intoxicații. Contaminați. Înecați.
Deshidratați - leziuni de zdrobire (leziuni de suflu și sindromul de strivire), cangrene, dar
și arsuri sau degerături, intoxicaţii, contaminați, înecați sau deshidratați.
c. Victime secundare (gravide, parturiente, avorturi). Tulburări majore de ritm cardiac - se
va ține seama și de victime secundare (gravide, parturiente sau avorturi) și de cele care
dezvoltă infarcte sau tulburări majore de ritm cardiac.
d. Panica (suport psihologic) - în mod egal se va avea în vedere panica ce poate adesea să fie
prevăzută, alteori întârziată (în cazul unor replici seismice sau al altor erupţii), ceea ce pune
de multe ori probleme specifice (suport psihologic).

61
CAPITOL 13
COMPORTAMENT COMUNITAR ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DEZASTRE

13.1. Rezolvarea problemelor comunitare

Catastrofele în lume. Toate evenimentele traumatice reprezintă o amenințare palpabilă la

adresa siguranței. Caracteristica definitorie a unui dezastru este că ameninţă atât siguranţa unei
întregi comunităţi, precum şi a membrilor individuali. Traumele legate de catastrofe afectează
persoanele în mod direct (prin expunerea lor la eveniment şi la consecinţele acestuia) precum şi
prin intermediul comunităţii în care trăiesc, prin graiul liber, mass-media şi perturbările din servicii
şi evenimentele care alcătuiesc viaţa de zi cu zi.
Dezastrele includ evenimente naturale ale mediului, cum ar fi uragane, tornade, inundații,
cutremure, care de multe ori lovesc fără avertisment şi nu pot fi împiedicate. Catastrofele umane
rezultă din acţiunile oamenilor şi includ două tipuri:
 Acte intenţionate cum ar fi violența în masă sau terorismul;
 Actele neintenționate, cum ar fi accidentele.
Reacţii comune. Studiile comunitare sugerează că aproximativ două treimi din persoanele
expuse la o traumă vor avea un răspuns pronunţat la stres, care se va reduce în timp, sugerând că
rezistenţa este cel mai frecvent rezultat al traumelor. O varietate de reacţii emoționale, cognitive şi
fizice, precum şi problemele de viaţă, sunt considerate drept consecinţe naturale ale adaptării
persoanelor care au trăit un dezastru natural. Reacţiile emoționale obişnuite pot include şoc
temporar, frică, anxietate şi neîncredere. Oamenii răspund, de asemenea, cu furie, tristețe,
iritabilitate, resentimente, vină şi rușine.
Senzaţia de neajutorare este comună, iar indivizii pot înclina către alcool, tutun, cafeina
sau alte substanţe pentru a-i ajuta să facă faţă situației. Supraviețuitorii catastrofelor descriu adesea
o serie de reacţii cognitive care însoţesc anxietatea, cum ar fi confuzie, dezorientare, indecizie,
atenţie scăzută şi pierderi de memorie.
Efectele somatice includ tensiunea muscular, dureri, oboseală, nelinişte, scăderea
libidoului şi modificarea poftei de mâncare. De asemenea, impactul direct asupra infrastructurii
comunităţii duce la probleme de viaţă, cum ar fi stresul financiar şi la locul de muncă. Victimele
dezastrelor ar putea suferi o pierdere de sprijin social, fie ca urmare a relocării fie ca urmare a
raporturilor sociale conflictuale ce rezultă dintr-o neîncredere crescută, iritabilitate, retragere şi
izolare.
Copiii tind să arate, în general, aceleaşi răspunsuri în cazul catastrofelor. Simptomele şi
comportamentele raportate frecvent includ vigilență sporită la pericol, confuzia, coșmarurile şi
anxietatea de separare.
Mai multe răspunsuri specifice au fost observate în rândul copiilor în diferite etape de
dezvoltare. Astfel, copiii mici tind să manifeste neajutorare, comportamente pasive, simptome
regresive şi întâmpină dificultăţi în discutarea evenimentului şi identificarea sentimentelor proprii.
Copii de vârstă şcolară, arată deseori un rol traumatic repetitiv, comportament agresiv, izbucniri de
furie şi deficienţe în concentrare şi atenţie. În cele din urmă, adolescenţii arată mai mult depresie,
retragere socială, o scădere a funcţionării academice, schimbări în relaţii, conștiință de sine,
îngrijorare de sine şi comportament rebel. Simptomele fizice în rândul copiilor includ enurezis,
dureri de stomac, dureri de corp şi modificări ale apetitului.
Dezastrele afectează comunitatea, chiar dincolo de distrugerea fizică a peisajului şi a
infrastructurii. În urma unei traume, un aflux de outsider (persoane din exteriorul comunităţii),
inclusiv echipe de salvare, mass-media sau curioși, pot perturba cultura şi bunul mers al
comunităţii. În funcţie de modul în care se prevede, ajutorul din exterior poate de asemenea, să fie
resimțit ca intruziv şi insensibil. La început, pentru comunităţi este obişnuit să răspundă acestui
ajutor cu simpatie pentru victimele unui dezastru.
62
13.2. Cooperarea cu instituțiile din domeniul public

O serie de instituţii, organizații interguvernamentale şi organizații neguvernamentale la nivel

mondial şi-au revizuit abordarea asupra dezastrelor şi lucrează acum împreună pentru a identifica
cele mai bune metode pentru a preveni şi reduce impactul calamităților asupra societăţii. Aceasta
înseamnă atât reducerea vulnerabilității comunităților, îmbunătăţirea instrumentelor pentru
evaluarea riscurilor cât şi coordonarea forțelor şi structurilor de intervenţie pentru înlăturarea
efectelor dezastrelor.
De asemenea, se pune mai mult accent pe prevenirea dezastrelor, prin implicarea tuturor
factorilor interesaţi în activităţile de management al riscului de dezastru (autorități publice,
organizații neguvernamentale, comunităţi, sectorul de afaceri).
În ultimii ani, accentul s-a mutat dinspre o abordare care viza în principal răspunsul în caz
de dezastre, spre punerea în aplicare a unor abordări globale în domeniul reducerii riscului de
dezastre.
Rolul autorităților locale și regionale este un element central al planului de acțiune.
Autoritățile locale cunosc cel mai bine punctele slabe de la nivel local. De asemenea, autoritățile
locale sunt cele cărora le revine în primul rând responsabilitatea reducerii riscului de dezastre

13.3. Reguli generale și specifice de comportament pentru populație

Reguli generale de comportament în caz de dezastre:

 Rămâi calm!
 Ascultă mesajele transmise de posturile naţionale de radio şi televiziune.
 Nu da crezare zvonurilor, nu crea panică.
 Respectă indicațiile autorităţilor.

Documente de evidență
În România există un cadru instituțional şi legislativ care determină intervenţia şi strategiile
care se aplică în situaţii de apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase,
accidentelor la construcțiile hidrotehnice, poluării accidentale. Totodată acestea fac referiri şi la
informarea şi educarea populaţiei, inclusiv la activităţi de informare destinate elevilor.

Aceste documente se referă la:

 Modele practice de intervenţie şi comportament pentru salvarea vieților omenești
 Protejarea bunurilor materiale
 Satisfacerea nevoilor primare ale cetățenilor afectați
 Protejarea animalelor şi a culturilor agricole.
Aceste aspecte sunt importante pentru intervenţia în situaţia de urgenţă, de criză, atunci când
evenimentul de criză se produce efectiv (sau perioada în care aceasta pericolul este iminent).

Comunicare
Studiile au evidenţiat existenţa simptomatologiei stresului posttraumatic la copiii care au
trăit situaţii de calamitate, indiferent dacă copiii au fost victime directe ale acesteia sau au
participat/asistat la dramele altor copii, rude, prieteni. Astfel, este important ca strategiile prevăzute
pentru intervenţia în situaţii de calamitate să prevadă planuri de intervenţie în vederea prevenirii
apariţiei simptomatologiei stresului posttraumatic.

Aceste strategii pot fi:

 Recomandări generale, dezvoltându-se proceduri de intervenţie instituţionale (prin
stabilirea de responsabilităţi şi specialiști intervenienți)
63
  Metodologii de intervenţie, care să acopere argumentația teoretică, mijloace şi
instrumente recomandate pentru intervenţia în aceste situaţii.

Suport psihologic
În acelaşi sens, analiza a evidenţiat faptul că în situațiile în care intervenţia a fost corelată cu
stadiile de evoluţie a stresului posttraumatic, apariţia simptomatologiei a fost prevenită sau
diminuată în intensitate, conducând la scăderea repercusiunilor asupra copiilor şi/sau a familiilor
acestora.

Managementul deceselor
Autoritatea procurorului este necesară pentru a decide dacă o parte din muribunzi sau
decedați pot fi îndepărtați de la locul accidentului. După ce s-a luat o astfel de decizie este
responsabilitatea poliției care acţionează în numele procurorului să întocmească un plan de adunare
şi înhumare a cadavrelor. Deşi este de dorit, nu este întotdeauna posibil să se urmeze practica
obişnuită de a se cere confirmarea morţii de către un medic, înaintea deplasării cadavrului. În toate
aceste circumstanţe este esenţial ca decesul să fie confirmat de un medic cât mai curând posibil
după aceasta. Până la confirmarea decesului de către un medic care să marcheze astfel cadavrul, nu
este permisă deplasarea acestora cu excepţia prevenirii distrugerii lor de către foc, chimicale sau
pentru a salva sau a asigura tratamentul medical pentru supraviețuitori încarceraţi. Dacă este necesar
să se deplaseze cadavrele, poziţiile din care au fost deplasate trebuie să fie marcate adecvat pentru a
asigura circumstanţele adecvate investigărilor ulterioare asupra poziţiei corpurilor în momentul
decesului.
Practica obişnuită pentru cadavre este ca ele să fie depuse într-o morgă temporară unde se
pot asigura procedurile post-mortem, altfel ele trebuie transportate la un loc temporar de păstrare.
Serviciul de ambulanță trebuie să sprijine înlăturarea cadavrelor de la locul accidentului, iar în lipsa
acestui sprijin se va apela la ambulanțele militare. Nevoia de a se păstra probele de la locul
accidentului, ca şi de a se identifica decedații. Trebuie să fie permanent luată în considerare în
timpul intervenţiilor la dezastre. Pentru aceste rațiuni valabile, ceea ce poate fi de ajutor în
identificare, trebuie să nu fie îndepărtat de la cadavre pentru a se pune în siguranţă.
Sarcina de identificare a decedaților este îndeplinită de Comisia de Identificare, constituită
dintr-un medic legist supraveghetor, o echipă de politie ante şi post mortem şi specialiști cum ar fi
dentişti sau în dactiloscopie.
Procurorul prezidează Comisia de Identificare. Atribuţiile Comisiei de Identificare includ
trecerea în revistă a probelor care vor conduce la identificarea pozitivă a decedaților şi controlarea
derulării activităţilor mortuare.
Atunci când s-a făcut o identificare pozitivă este responsabilitatea poliției de a informa
membrii familiei, dacă s-a obţinut aprobarea procurorului.
Ocazional acesta poate lua parte la procesul de identificare şi în timpul desfăşurării acestei
proceduri trebuie să fie însoţit de un membru al echipei de Sprijin Social de criză. Când membrul de
familie trebuie informat despre un deces. Aceasta trebuie făcută personal, iar ofițerul de poliție
trebuie în mod normal să fie însoţit un membru de al echipei de Sprijin Social de criză.

64
CAPITOL 14
EVALUAREA INTERVENȚIILOR

Se estimează că zilnic se produce un eveniment dezastruos undeva în lume. Cu un număr în

creştere a pericolelor şi vulnerabilităților, acest număr probabil va creşte. În miezul acestei tendințe
sunt o serie de factori care tind să producă pericole cum ar fi: creşterea populaţiei, degradarea
mediului înconjurător, agenţii infecţioşi, materialele periculoase, dezechilibrele economice şi
tribalismul cultural.
În mod egal de relevanţi sunt un număr de factori ce tind să producă vulnerabilități
incluzând populaţia care creşte în magnitudine, îmbătrânită, sărăcită şi distribuită prost în zone
supuse riscurilor de dezastre, mult mai urbanizate, marginalizate şi slab adăpostite. Interrelațiile în
creştere ale lumii de asemenea trebuiesc luate în considerare. Interrelațiile globale vor aduce la un
loc pericolele şi vulnerabilitățile mult mai rapid, eficient şi cu consecinţe mult mai tangibile. De
altfel, degradarea mediului înconjurător afectează regiuni mari, îmbolnăvirile infecţioase sunt
prompt distribuite prin circulaţia mondială, războaiele civile trec granițele şi actele de terorism
afectează întreaga lume.

14.1. Evaluarea intervențiilor/ îngrijirilor aplicate în situații de criză

și dezastre

În evaluarea riscurilor pentru viitoarele dezastre, un element major este de a ne reaminti

rolul critic jucat de management. Dezastrele nu sunt fapte împlinite. Riscul de dezastru este
dinamic. Împrejurările unui anumit dezastru sunt semnificativ modificate printr-un management al
pericolelor şi vulnerabilităților variate componente. Putem aprecia că o manageabilitate crescută a
dezastrelor scade riscul de dezastre — în mod obişnuit prin reducerea pericolelor sau prin reducerea
vulnerabilităților – folosind următoarea ecuație:

Riscul =Pericolul x Vulnerabilitatea

Manageabilitate

Dacă luăm în considerare riscurile de dezastre naturale sau antropice, va fi de o importanţă

vitală pentru managerii de dezastre să rămână interesaţi în luarea în considerare a pericolelor şi
vulnerabilităților. Fie că ele sunt relevante în orice moment pentru rezolvarea unor evenimente cu
riscuri potenţial scăzute, sau evenimente cu impact major (cum ar fi o pandemie bioteroristă de
variolă), riscuri mari obişnuite, probleme cu impact mare cum ar fi prezenţa unor materiale
periculoase într-o populaţie sau comunitate dispusă de a lungul unei falii seismice, trebuie să
rămână punctul central al unor urgenţe în dezvoltare.

14.2. Supravegherea pacientului

Managementul responsabil al perioadei actuale translează, la o reducere responsabilă a

efectelor dezastrelor, care în schimb depinde de înțelegerea cea mai clară posibil a cauzelor iniţiale
ale dezastrelor. Identificarea şi caracterizarea factorilor ce contribuie la producerea pericolelor şi
vulnerabilităților va fi un punct central al acestui proces. Evaluarea riscurilor este baza care ne va
conduce de la improvizațiile post-dezastru ale trecutului la pregătirea pre-dezastru a viitorului.
Pentru evaluarea vulnerabilității ariilor ce pot fi afectate de dezastre este necesară în primul
rând identificarea şi descrierea întregului sistem de igienă a mediului înconjurător şi apoi să fie
cartografiate caracteristicile dezastrelor naturale ce pot surveni în zona respectivă (inundații,
cutremure, furtuni etc.).

65
 Trebuie evaluate efectele fiecărui tip de dezastru asupra fiecărui component al serviciilor de
igienă a mediului contribuind la revelarea echilibrului existent între capacitatea unui serviciu afectat
de dezastru şi nevoia minimă, care constituie o marjă de siguranţă. În situaţia când nevoile depășesc
capacitatea estimată a serviciului respectiv devine necesară întărirea acestuia cu forțe şi mijloace
din afara zonei supuse evaluării.

14.3. Cunoașterea și raportarea eventualelor complicațiilor ce pot

apărea în îngrijirea pacientului în situații de criză și dezastre

Din perspectiva neuro-fiziologică (triada formată din sistemul nervos autonom, sistemul
endocrin și sistemul imunitar), stresul poate fi considerat o constantă a existenței umane, din
perioada prenatală și până la sfârșitul vieţii noastre. Creierul este programat să perceapă toate
experiențele, să le catalogheze pe fiecare ca fiind negativă (periculoasă), neutră sau pozitivă și,
apoi, să reacționeze corespunzător.
Exprimarea furiei, agresivitatea verbală sau fizică sunt câteva exemple ale reacției de luptă,
în vreme ce izolarea socială, vizionarea excesivă a televizorului, dependența de substanțe sau de
jocuri (de noroc, pe internet etc.) reprezintă câteva exemple de reacții de „fuga”. Ulterior, a fost
descrisă și o a treia reacție, cea de „înghețare”, caracterizată prin lipsa reacțiilor fizice sau psihice,
sentimentul de neajutorare, de neputință, simptome depresive.

Dacă situația nu se rezolvă prin „luptă sau fugi”, individul rămâne în continuare expus
la agenții stresori, iar, cu timpul, apar tulburări emoționale, neliniște, solicitări mari fizice și
psihice permanente care, în cele din urmă, produc boli (cardiovasculare, endocrine, psihice,
cancer etc.).
Atunci când suntem supuși solicitărilor externe, organismul secreta așa-numiții „hormoni de
stres” pentru a le putea face față cu succes. Problemele apar atunci când aceste substanțe persistă
mai mult timp în sânge (expunere prelungită la stres); pot apărea leziuni ale vaselor de sânge,
afecţiuni ale rinichilor și chiar moarte; îmbătrânirea celulară este accelerată, iar imunitatea scade,
astfel încât creste riscul apariției bolilor somatice sau psihice.

Din perspectiva psihologică, stresul este definit ca fiind „o relație particulară între persoana
și mediu, în care persoana evaluează mediul că impunând solicitări care exced resursele proprii și
amenință starea sa de bine, evaluare ce determină declanșarea unor răspunsuri cognitive, afective și
comportamentale la feedback-urile primite”.

Există două tipuri de evaluări:

 Evaluarea primară – evaluarea situației în funcție de semnificația pentru confortul persoanei.
În urma acestei evaluări, situația poate fi catalogată ca fiind ameninţătoare, ca fiind o dauna deja
produsă (nu mai poate fi prevenită sau modificată) sau o provocare pentru individ.
 Evaluarea secundară – evaluarea resurselor personale de a răspunde solicitărilor aduse de
situația respectivă.
Evaluarea primară și secundară nu trebuie înțelese ca desfășurându-se secvențial, ci ca un
proces continuu, ca o cascadă de evaluări și reevaluări”.

Factori de stres sunt evenimente/situații externe sau interne, reale sau imaginare,
suficient de intense sau frecvente care solicită reacții de adaptare din partea individului.
Există o serie de factori de stres /potențiali factori stresori: boala fizică sau psihică, abuz fizic,
emoţional sau sexual, situaţie financiară precară, probleme la locul de muncă - supraîncărcarea
muncii, condiţii proaste de lucru, lipsă de resurse, probleme de comunicare cu colegii, cu șefii,
responsabilitate prea mare, schimbări organizaționale, schimbarea locului de munca, familia –
probleme de comunicare în familie, divorțul, decesul unui membru al familiei, conflicte cu frații,

66
violență în familie, alcoolismul, prietenii – conflicte cu prietenii, lipsa prietenilor, lipsa suportului
social, dezastre naturale (cutremure, inundații) sau atacuri teroriste, războaie civile, propria
persoană – lipsa de încredere, nemulțumire față de aspectul fizic, deciziile luate de-a lungul vieții
etc.

14.4. Aplicarea de intervenții specifice

Intervențiile au fost structurate pe 3 etape:

 Ajutor de urgență: în primele 48 de ore de la producerea dezastrului, prin distribuția de
alimente, produse de igienă, dezinfectanți și produse de curățenie;
 Ajutor pe termen mediu: după evaluarea pagubelor, dar și a situației sociale a fiecărei
familii afectate, prin suport psiho-social pentru a depăși trauma, distribuții de lemne de
foc, sobe, materiale de construcții, dar și suport tehnic pentru reparația caselor;
 Ajutor pe termen lung: programe de reconstrucție, programe agricole, dar și programe de
prevenție și reducere a riscului de dezastre în viitor.

O dată cooperarea şi colaborarea fiind stabilită, se vor determina acţiunile ce vor fi

întreprinse în faza de urgenţă. Cu cât perioada de alarmare este mai lungă cu atât măsurile de
pregătire în vederea combaterii efectelor negative ale dezastrelor pot fi mai eficiente.
Măsurile de pregătire în vederea reducerii efectelor negative ale dezastrelor sunt:
 Alertarea şi repartizarea personalului
 Efectuarea unui scurt antrenament
 Diseminarea informaţiilor către publicul larg
 Creşterea protecției personalului de intervenţie
 Creşterea protecției structurilor şi echipamentului
 Primirea planului de urgenţă şi a procedurilor de intervenţie

Măsurile specifice de urgenţă. Această etapă constă în:

 Activarea organizaţiei de combatere a dezastrelor
 Mobilizarea personalului titular şi de rezervă a echipelor de intervenţie
 Folosirea procedurilor de intervenţie

Urmărind acest plan pentru menţinerea sau inițierea legăturilor cu membrii serviciilor şi
agențiilor de ajutor vor trebui dezvoltate căi şi mijloace de comunicare, în scopul luării la timp a
următoarelor măsuri:
• Recunoaşterea ariei lovite de dezastru
• Evaluarea pagubelor produse de dezastru
• Determinarea priorităţilor de intervenţie
• Curăţenia şi decontaminarea
• Inițierea operațiunilor de menținere a facilităților de supravieţuire
Efectele acestor măsuri constau în conservarea apei şi alimentelor, izolarea şi repararea
facilităţilor avariate, monitorizarea factorilor de mediu (sursele de apă) şi avertizarea publicului.

67