Sunteți pe pagina 1din 3

Dermato-venerologie

Curs I
Semne si simptome prezente in dermatologie
Notiuni generale
Pielea este un invelis conjunctivo-epitelial, care se continua cu semimucoasele si
mucoasele cavitatilor naturale. Are o suprafata medie de 1,5-1,8 m patrati si reprezinta
aproximagtiv 1/15 din greutatea corpului.
Structura pielii: pielea este alcatuita din epiderm, derm si hypoderm (tesut celular
subcutanat paniculul adipos)
Epidermul este stratul extern al pielii, este format din epiteliu pavimentos pluristratificat
format predominant din keratocite, a caror functie este predominant aceea de a sintetiza
keratina. Epidermul are grosimea cea mai mare pe palme si plante (1,5 mm) si este foarte
subtire la nivelul pleoapelor.
Dermul este situat imediat sub epiderm. Componenta sa principala este o proteina
fibrilara colagenul. Cel mai gros este pe toracele posterior.
Tesutul celular subcutanat este bine reprezentat pe fese si abdomen si mai redus pe
piramida nazala si presternal.
Diagnosticul dermatologic necesita o anamneza si o examinare atenta, precum si
efectuarea unor analize de laborator.
Dermatologia, spre deosebire de alte specialitati, are posibilitatea examinarii directe a
leziunilor. Se rcomanda examinarea sumara inainte de anamneza deoarece observatia
ofera date care sa orienteze anamneza.
Anamneza urmareste: istoricul afectiunii cutanate, antecedente personale patologice,
antecedente familiale (genetice), istoricul profesional si social (consum de alcool, fumat
etc), date epidemiologice (daca se banuieste o etiologie infectioasa), medicamentele
utilizate si efectele lor (au agravat sau au atenuat leziunile) etc.
Examenul obiectiv
Necesita o buna iluminare, de preferat naturala. Pacientul va fi examinat complet
(tegumente, mucoase, fanere), indiferent de severitatea si localizarea manifestarilor pt.
care a consultat consultul. Se vor urmari: distributia, morfologia si configuratia leziunilor.

Leziunile cutanate sunt:


macula - modificare circumscrisa a culorii sau texturii pielii. Poate fi produsa de
vasodilatatie, de inflamatii minime, pigmenti sangvini, exces au deficit de melanina etc.
telangiectazia dilatatia vizibila a vaselor de sange din piele
papula modificare palpabila circumscrisa, cu diametrul mai mic de 0,5 cm. Pot fi
produse prin hiperplazie epiteliala (veruci=negi), edem epidermic (eczema), edem dermic
(urticaria), poate fi lichen plan, infiltrat inflamator dermic (sifilide), depuneri dermice de
lipide (xantoame)
nodulul masa solida, palpabila, cu diametrul peste 0,5 cm: eritem nodos, lupus vulgar,
epitelioame (celule neoplazice prezente)
vegetatia - mase papilomatoase grupate
lichenificarea ingrosarea epidermului si uneori si a dermului
placa arie tegumentara elevata cu diemensiuni de minim 2 cm. Se formeaza prin unirea
unor papule sau noduli.
tumora cresterea in dimensiuni a tesuturilor; poate fi benigna sau maligna
vezicula si bula acumulare vizibila de lichide intra- sau subepidermic. Vezicula este mai
mica iar bula mai mare de 0,5 cm.
pustule acumulare vizibila de puroi. Poate fi foliculara sau nefoliculara (poate fi la
radacina sau nu a unui fir de par). De obicei este o manifestare a unei infectii bacteriene
sau micotice, dar poate fi si sterila (psoriazis pustulos)
eroziunea leziune cu pierdere de substanta; se vindeca fara cicatrice
ulceratia leziune cu pierdere de substanta, care depaseste membrana bazala si se
vindeca cu cicatrice
fisura pierdere de substanta liniara
excoriatia pierdere de substanta liniara, produsa prin grataj
scuame agregate de celule cornoase exfoliate

crusta uscarea unei serozitati sau a unui exudat


sfacel zona de piele necrozata
escara zona de necroza ischemica negra, uscata
cicatricea sechela cutanata rezultata prin inlocuirea zonei afectate de tesut fibros
atrofia subtierea pielii
poikilodermia asocierea unor modificari pigmentare cu atrofie si telangiectazii (apare la
batrani)
De cele mai multe ori, leziunile cutanate elementare coexista. Pentru situatiile in care
leziunile sunt numeroase se foloseste termenul de eruptie. Aceasta poate fi localizata,
diseminata sau generalizata.
Examinarea cutanata va fi completata de examenul clinic pe aparate si sisteme.
Investigatii paraclinice
1.Examenul micologic direct se efectueaza atunci cand se suspecteaza o infectie
fungica si consta in recoltarea de produse patologice (par, scuame etc), tratarea cu solutie
de KOH 20% si examinarea la microscop
2.Examenul la lampa Wood permite diagnosticarea unor infectii produse de unii fungi
sau bacterii
3.examen parazitologic
4.citologia presupune recoltarea unor celule de pe fundul unei bule sau vezicule si
prepararea unui frotiu cu examinare la microscop
5.biopsia cutanata
6.imunofluorescenta
7. teste prin scarificare
8.intradermoreactiile se realizeaza prin injectarea intradermica a unor antigene
evidentiaza reactii de hipersensibilitate tardiva mediate celular, care - pentru tuberculina
de exemplu - se interpreteaza la 24-48 de ore

S-ar putea să vă placă și