IMUNITATEA NESPECIFICA

Imunitatea nespecifica (innascuta, naturala):

- d.p.d.v. filogenetic este mai veche decat imunitatea specifica
-se refera la toate elementele pe care organismal le poseda inca de la nastere
-consta dintr-o serie de factori care sunt operationali aproape impotriva oricarei substante/particule care ameninta
organimsul
Sistemul imun nespecific:
-nu este afectat de un contact anterior cu antigenul
- reprezinta prima linie de aprare impotriva antigenelor
Pt a obtine un raspuns optim din partea SI specific va necesita si participarea SI nespecific.

Bariere anatomice si fiziologice impotriva infectiilor

Pt a evita o infectie trebuie sa impiedicam penetrarea patogenului respectiv in organism.
Pt a impiedica intrarea patogenului in organism intervin:
- o serie de bariere anatomice si fiziologice
-internalizarea antigenului
-procesele inflamatorii
Barierele anatomice (pielea , mucoasele) impiedica in mod fizic patrunderea antigenelor.
Barierele fiziologice se refera la actiunea diferitelor structuri ale organismului ( miscarea cililor de la nivelul
tracturlui respirator superior) sau a unor substante produse de tesuturi ( actiunea de spalare a lacrimilor) in scopul de
sustine barierele anatomice.
Bariera anatomica cu bariera fiziologica coopereaza pt a asigura prima linie de aparare.
La vertebrate, prima bariera anatomica impotriva infectiilor este pielea organ foarte intins
- greutate de 5kg
Pielea intacta furnizeaza o suprafata dura, care este dificil de penetrat de catre microorganisme.
Pielea este compusa din 3 straturi:
-epiderm
-derm
-hipoderm
Epidermul :
-

Prezina la suprafata celule moarte, plinie de keratina, care le face astfel impermeabile la apa
Nu are vase de sange
Beneficiaza de un turn-over foarte rapid

Dermul:
-

Contine toate vasele de sange necesare pt a sustine epidermal

Se gasesc glande sebacee ,care produc sebum ( secretie uleioasa cu pH 3-5)

Sebumul confera pielii o aciditate de aprox 5,5, ceea ce creaza un mediu defavorabil dezvoltarii majoratii microbilor.

Hipodermul:
-

reprezinta o bariera suplimentara de grasime pe care patogenii trebuie sa o traverseze pt a ajunge in tesuturile
subiacente

Suprafetele exterioare ale tractului gastro-intestinal, respirator, sau urogenital sunt acoperite de un epiteliu mucos.
Ochiul este acoperit de o membrana denumita conjunctiva, care protejeaza suprafata expusa a ochiului, dar lasa sa
treaca lumina.
Aceste suprafete sunt aparate suplimentar prin actiunea de spalare a unor diverse secretii, care includ:
-mucusul
-saliva
-lacrimile
Apararea mecanica este asigurata de miscarea oscilatorie a cililor de la nivelul suprafetei celulelor epiteliale.
Tusea si stranutul expulzeaza bacteriile acoperite de mucus (secretie a epiteliilor mucoase).
Patogenul odata ce a penetrat in organism se va izbi de o alta linie de aparare care consta dintr-o :
-serie de celule ( care distrug micro-organismul, fie prin ucidere intracelulara, fie prin ucidere extracelulara)
- si o serie de molecule ( sistemul complement, interferonii, proteinele de faza acuta)
Patogenul care a reusit sa penetreze aceste bariere se va confrunta cu un mediu ostil:
-o temperature corporala prea inalta
- un pH prea acid al stomacului
- o presiune crescuta a oxigenului la nivelul alveolelor pulmonare
Lichidele organismului au rol in spalare si contin substante cu actiune antibacteriana sau antivirala.
Lizozimul:
-

se gaseste in lacrimi si in alte secretii mucoase

enzima care hidrolizeaza un component uzual al peretilor bacterieni

Neutrofilele elibereaza peptide antimicrobiene denumite defensine.

In infectia bacteriana, keratinocitele si epitelul intestinal initiaza productia de peptide antimicrobiene care vor
bloca replicarea bacteriana.
Infectia cu virusuri induce formarea de interferoni (IFN) (familie de factori solubili)
Interferonii :
- molecule solubile sintetizate de celule
- actioneaza asupra celulelor care poseda receptori specifici.
Se descriu 2 tipuri de interferoni:
TIPUL I cuprinde 2 grupe distincte:
1.
2.

Primul grup= interferon- (IFN-)

familie de aprox 20 de polipeptide inrudite structural
sintetizate in special de leucocite
Al doilea grup= interferon- (IFN-)

Cuprinde produsul unei singure gene

Sintetizat in special de fibrobrasti

Multe tipuri de celule prezinta capacitatea de a sintetiza interferoni de tipul I , ca raspuns la infectia virala.
Interferonii de tipul I ,eliberati in spatial extracelular, vor interactiona cu celulele din jurul celulei infectate, unde vor
activa niste mecanisme ce vor interfera cu replicarea virala si astfel vor proteja celulele facandu-le non-infectabile.
Interferonii de tipul I :
-stimuleaza potentialul litic al celulelor NK
-stimuleaza capacitatea de prezentare a antigenului de catre APC-uri, prin amplificarea expresiei moleculelor MHC
- au efect antiproliferativ
TIPUL II de interferoni sau tipul imun :
-

Este reprezentat de IFN-

Sintetizat de limfocitele T activate si de celulele NK

Functii:
1.
2.
3.
4.
5.

Activator al fagocitelor
Amplifica expresia moleculelor MHC
Rol in diferentierea limf T efector (diferentiere functionala)
Actioneaza asupra limf B, producand switch (comutare) de clasa
Stimuleaza activitatea celulelor NK

Bacteriile comensale si fungii:

-

O alta bariera fiziologica impotriva infectiei cu patogeni

Se afla la nivelul mucoasei bucale, sistemul digestive sau suprafata pielii
Sunt microbe benefici organismului
Alcatuiesc flora normal
Rol protectiv impotriva patogenilor prin competitia pt nutrienti, activarea celulelor SI sau secretia de
molecule (colicine) care se dovedesc in mod selective toxice

Imunitatea nespecifica nu tine cont de tipul antigenului ( de specificitatea sa) si intra in actiune rapid, intr-un timp
foarte scurt.

Internalizarea antigenelor
Exista 3 procese de internalizare a macromeloculelor si celulelor urmat de distrugerea lor intracelulara si apoi
eliminare.
Macropinocitoza= procesul prin care o celula poate internaliza lichid extracelular cu formarea unor vezicule in jurul
unui volum de lichid
= este o maniera eficienta dar nespecifica de testare a mediului extracelular
Veziculele denumite macropinosomi au dimensiuni cuprinse intre 0,2- 0,5 m.
Nr de macromolecule straine care intra in vezicule depinde de concentratia acestora.
Endocitoza= procesul prin care macromoleculele prezinte in lichidul extraceular sunt internalizate ca urmare a
interactiunii lor cu receptori de pe suprafata celulelor endocitice

Legarea macromoleculelor la receptori declanseaza polimerizarea clathrinei.

Clathrina:
-

Component proteic al retei de microtubuli

Localizat la partea intracitoplasmatica a membrane

Invaginarea membranei care este tapetata cu clathrina conduce la internalizarea complexului receptor-ligand si la
formarea unei vezicule cu dimensiuni cuprinse intre 0,15-0,45 m.
Veziculele tapetate cu clathrina sunt mult mai uniforme decat cele formate prin macropinocitoza.
Preluarea materialului strain prin macropinocitoza si endocitoza duce la sechestrarea intracelulara a antigenelor,
declansarea procesarii acestora si ulterior la activarea limfocitelor T.

Fagocitoza= procesul de ingestie a unor particule straine cu diametru de 0,5 m.

= este initiat cand receptorii de suprafata se leaga secvential la liganzi de pe suprafata particulei,
mecanism denumit fermoar
Interactiunea dintre receptori si liganzi induc la polimerizarea actinei ( o proteina a scheletului cellular) la zona de
internalizare.
Membrana plasmatica este apoi invaginata printr-un mecanism bazat pe actina, dupa care se ajunge la formarea
unei vezicule de dimensiuni mari ( fagozom) in jurul materialului captat.
Depinde de semnalele emise de domenii specifice ale cozilor intracitoplasmatice ale receptorilor membranari daca
o particula va fi ingerata prin endocitoza sau fagocitoza.
Sunt receptori care transmit semnale catre citoscheletul de actina ( si determina fagocitoza) si altii care transmit
semnale catre sistemul de microtubuli ( si induc endocitoza).
Particulele care nu exprima molecule pe care receptorii de pe suprafata fagocitului sa le lege, nu pot fi fagocitate.
Daca aceste particule vor fi acoperite de molecule produse de catre organism, denumite opsonine ( de ex.
Anticorpii) atunci vor putea fi si ele internalizate.
La toate acestea se adauga si moleculele de adeziune ( integrinele), molecule indispensabile pt interactiunea
celula-celula sau celula-matrice extracelulara.
Microorganismele elibereaza substante care atrag fagocitele , proces numit chemotactism.

Calea endocitica
Macropinosomii si veziculele acoperite de clathrina intra in calea endocitica de procesare, de-a lungul retelei de
microtubuli.
Diferite componente membranare ale sistemului endocitic fuzioneaza constant unele cu altele si isi amesteca
diferite portiuni ale continutului lor, iar acest process conduce la scaderea progresiva a pH-ului componentelor
endocitice.
Veziculele care contin proteine hidrolitice si alte molecule necesare pt ucidere si digestie se desprind de complexul
Golgi si fuzioneaza cu compartimentele endocitice, modificand suplimentar micromediul intern al acestora.

Vezicula acoperita cu clathrina, utilizata la capturarea macromoleculelor, fuzioneaza cu primul compartiment al

sistemului endocitic, endosomul precoce.
Endosomul precoce:
-

Are un pH acid moderat aprox 6,5

Permite disocierea receptorilor de pe molecula internalizata
Receptorii sunt apoi colectati de un tub a endosomului si reciclati catre suprafata
Macromoleculele raman in interiorul celulei, in asa numitul endosom tardiv, care va fuziona cu alti
endosome, dar si cu vezicule derivate din aparatul Golgi, ceea ce va duce la scaderea suplimentara a pH-ului
si la declansarea digestiei macromoleculelor.
Degradarea completa apare cand endosomii fuzioneza cu lizozomii si formeaza endolizozomi ( cu pH de
aprox 5).
Endolizozomii contin enzime( proteaze, lipaze, nucleaze ) ce vor fi capabile sa degradeze macromolecule
la componentii fundamentali: aminoacizi, acizi grasi, nucleotide.
La sfarsitul procesului, produsii de digestie sunt colectati in vezicule exocitice, care se desprind din
endolizozomi.

Calea fagocitica
Fagozomii evolueaza intr-o maniera asemanantoare.

Dupa internalizarea particulei, actina este depolimerizata si fagozomii vor folosii microtubulii pt a evolua
catre stadiul de endosom precoce, tardiv si apoi fagolizozom.
Procesul de maturare implica:
o serie de evenimente de fuziune si desprindere cu diferite vezicule derivate din aparatul Golgi, vacuole
intracelulare si granule, compartimente endosomale si lizozomi.

Evenimentele sunt facilitate de annexina, care se leaga de fosfolipidele memebranare.

Amestecul continutului tuturor acestor vezicule conduce la scaderea pH-ului cel putin la 5.
Daca particular internalizata este un microb, acesta trebuie ucis si apoi digerat.
Patogenii dezvolta insa si mecanisme de evaziune:
-

Supravietuiesc in interiorul veziculelor

Evadeaza din interiorul acestora ( Listeria monocytogenes)
Impiedica fuziunea fagozomilor cu alte vezicule ( Mycobacterium tuberculosis)

Mecanismele de distrugere intracelulara sunt reprezentate de :

-

enzimele lizozomale (mecanisme oxygen independente)

oxidarea letala a lipidelor si proteinelor bacteriene ( mecanisme oxygen dependente)
eliberarea de oxid nitric

1. Mecanismele oxigen independente

-

Sunt importante in tesuturile unde presiunea oxigenelui este scazuta si arderile respiratorii nu pot avea loc

Diferitele enzime din granule intra in actiune in functie de pH-ul pe care il prezinta fagolizozomul.

Ionii de hidrogen consumati in reactiile oxigen-dependente conduce la usoara crestere a pH-ului, ceea ce permite
intrarea in actiune a defensinelor ( proteine cationice, GM 3,5-4, continand 29-35 de AA)
Defensine:
- bogate in arginina si cisteina, ajung la concentratii de pana la 20-100mg/ml in fagolizozom.
-au structura amfipatica ce le permite insertia pe membrane microbiana si formarea de canale ionice reglate de voltaj,
care destabilizeaza bacteriile
-multe exprima o selectivitate remarcabila, facand diferenta fata de celulele self in functie de continutul in lipide
Fiecare astfel de peptid, care contine 6 cisteine invariante, formeaza o molecula circulara, stabilizata prin legaturi
disulfidice intramoleculare.
Aceste peptide antibiotice, la o concentratie de 10-100g/ml, actioneaza ca adevarati dezinfectanti impotriva unui
spectru larg de bacterii Gram-pozitive si negative, fungi si o serie de virusuri cu anvelopa.

La un pH netru, intra in actiune proteinaze neutre (catepsina G), care actioneaza direct asupra membranei
bacteriene , cat si prin transferal unei protein BP1, care determina cresterea permeabilitatii bacteriene.
La un pH scazut, lizozimul si lactoferina constituie factori bactericizi si bacteriostatici cei mai importanti care pot
functiona in conditii de anaerobioza
In final, micrioorganismele sunt ucise de catre enzime hidrolitice.

2. Mecanismele oxigen-dependente
-

Sunt declansate de momentul fagocitozei, cand se produce o creste dramatic a activitatii suntului hexozmonofosfatilor, care va genera NADPH

Reactia este catalizata de NADPH-oxidaza, prezenta in fagocite.

Aceasta enzima este formata din 5 subunitati, care sunt ansamblte in cursul activarii celulei, pe parcursul
procesului de fagocitoza propriu-zis, sau de catre peptidele cu activitate chemostatica.
Procesul de activare implica fosforilarea p47-phox si migrarea p47-phox si p67 phox din citosol catre membrana
celulara, unde se asociaza cu citocromul b558.
Odata subunitatile asamblate, reactia descrisa mai sus este catalizata si arderile raspiratorii incep.
Electronii trec de la NADPH la o flavoproteina membranara a citocromului b558, care are un potential redox
foarte scazut (-245 mV), ceea ce ii permite sa reduca oxigenul molecular direct la anion superoxid.
NADP+ produs accelereaza suntul pentoz monofosfatilor, o cale metabolica, ce converteste sucroza la pentoza si
CO2 si care elibereaza energie extreme de necesara celulei.
Cele 2 molecule de anion superoxid interactioneaza spontan (dismutare) sau sub influenta unei enzime numita
superoxid dismutaza pt a genera o molecula de apa oxigenata.

Anionul superoxide, apa oxigenata , O2 singlet si radicalii hidroxil constituie agenti microbicizi foarte puternici.
Combinatia de apa oxigenata, mieloperoxidaza si ioni de hidrogen constituie un sistem de halogenare capabil sa
ucida atat bacterii cat si virusuri.

Cand macrofagele sunt activate prin intermediul unor compusi ai peretelui bacterian, cum ar fi lipopolizaharidul
(LPS) sau in cazul micobacteriilor, prin MDP (muramyl dipeptide), la care se adauga IFN produs de limfocitele T
helper, incep sa exprime nivele crescute de NOS (nitric oxide synthetase), o enzima care oxideaza L-arginina pt a
produce citrulina si oxid nitric (NO)- un gaz.

Oxidul nitric are o activitate antimicrobiana foarte puternica. Alti oxizi de azot reactivi sunt NO2, N2O3, NO3,
etc.
Acestia formeza complexe cu enzime care contin fier si inhiba astfel metabolismul oxidativ al bacteriilor sau
parazitilor ingerati.
NO se poate de asemenea combina cu anionul superoxide pt a da nastere ONOO- anion peroxinitrit. Acesta este
descompus si se vor forma radicali hidroxil.
De remarcat ca NO derivate din macrofage poate inhiba sinteza ADN a limfocitelor si a celulelor tumorale.