Injecţiile

Mijlocul prin care introducem substanţe la nivelul ţesuturilor

cu ajutorul seringii, în scop terapeutic şi diagnostic.

Căi de administrare a medicamentelor:

 Directă – per os, intrarectal, aerosoli
 Indirectă – cale parenterală

Avantaje ale administrătii indirecte:

Dozare precisă
Acţiune mai rapidă
Absorbţie completă
Administrare de substanţe care sunt distruse de sucurile
digestive (polipeptide, seruri, vaccinuri)
Cale orală inutilizabilă (stenoza esof, pilorice, ocluzie)
Materiale necesare
Seringa
Corpul de pompă (cilindru) – gradaţii, ambou (extremitate la
care se montează acul)
Pistonul
 Ace
Oţel inoxidabil

Vârf ascuţit şi tăiat – bizou

 Substanţe injectabile
Fiole – singură doză, 1-20 ml

Flacoane – mai multe doze, lichid (insulina), pulbere (penicilina)

Borcane

Solvent

Pungi de material plastic

Tipuri de seringi
Record: corp din sticlă, gradat și piston metalic
Luer: numai din sticlă
“fiolă”: din plastic, cu substanța activă preumplută
Collin: din metal cu gradații pe coada pistonului (frecv
in stomatologie)
Guyon: din sticlă, piston metalic, capacitate mare
(100-250ml)
De unică folosință: din plastic, ambalată steril, de
diferite capacități
Căile de administrare
- id, sc, im, iv, ia

 Principii
 Substanţe uleioase – im
 Soluţii izotonice – pe orice cale
 Soluţii hipertone – iv, ia (paravenos produc necroza ţesuturilor)
 Cantităţi mari – iv
Tehnica injecţiilor

Pregătirea seringii
Montarea seringii
Încărcarea seringii

 Pregătirea regiunii

 Efectuarea injecţiei - clinostatism

 Injecţia intradermică

Diagnostic – antigene – reacţie eritemo-papuloasă

 Citirea reacţiei – 30 minute, 72 ore
 Tuberculina, antigen hidatic (r. Cassoni)

 Terapeutic
 Desensibilizare
 Anestezie locală prin infiltraţie
Zona de elecţie – antebraţ
Dezinfecţie
Întinderea tegumentului
0,1-1,3 ml
Papula – coaja de portocală, daca apare congestie, induratie, ”halou alb
extensiv peste congestie, pacientul este sensibil la medicamentul respectiv
Incidente şi accidente – lipotimie, necroză tegumentară, stare de şoc.
 Injecţia subcutanată

Numai în scop terapeutic

Hipoderm – mai puţin dureros, absorbţie rapidă
Zone de elecţie
Dezinfecţia regiunii
Prindem între police şi index până face cută la baza căreia introducem acul,
paralel cu suprafaţa zonei, după care dăm drumul cutei
Aspirare
Injectare lentă
Scoaterea acului, masare cu un tampon de vată
Incidente şi accidente:
 Înţeparea unui filet nervos
 Înţeparea unui vas sanguin

 Ruperea acului

 Abcese sau flegmoane

Injecţia intramusculară

 Scop terapeutic – masă musculară

 Resorbţie bună, nu produce durere prea mare la distensie, substanţe
uleioase, iritante, suspensii
 Zona de elecţie – m. fesier, deltoidian, coapsă
 Ac lung 6-8 cm
 Se introduce profund, aspirare, injectare lentă
 Incidente şi accidente:
 Înţeparea nervului sciatic
 Înţeparea unui vas sanguin
 Ruperea acului
 Flegmonul fesier
Injecţia intravenoasă
 Scop diagnostic
 Urografie
 Colangiografie (RMN)
 Flebografie
 CT cu substanţă de contrast
 Terapeutic
 Substanţe hipertone
 Introducerea cantităţilor mai mari de soluţii
 Nu se introduc substanţe uleioase şi suspensii
 Avantaje
 Substanţa ajunge direct în organism

 Resobţie integrală

 Acţiune rapidă – urgenţe

Zone de elecţie – vene spf.
Ace 4-5 cm, bizou scurt şi ascuţit
! Evacuarea aerului din seringă
Garou strâns moderat – stază venoasă
Dezinfectare
Cu indexul sau policele de la mâna stângă se imobilizează vena ce urmează a fi puncţionată
Acul cu secţiunea bizoului orientat în sus, în unghi ascuţit faţă de planul regiunii se străbate
pielea, se înaintează aproape paralel cu pielea
Pâtrundere în gol, după aceea acul se introduce mai adânc
Aspirare
Înlăturarea garoului
Injectare lentă
Masare uşoară
V. Subclaviculară, v. Femurală, v. Jugulară externă
Incidente şi accidente:
Vena nu poate fi puncţionată
Bizoul acului nu a pătruns complet în lumenul venei – paravenos
Durere – spasmul venei
Embolie
Tromboflebită
Pneumotorace