Rolul asistentului

medical in
administrarea
medicamentelor

Conf. univ. dr. ȚÂNȚU MONICA

Administrarea medicamentelor face
parte din rolul delegat al asistentului
medical.

Asistentul medical nu decide tratamentul

medicamentos, insa influenteaza directiile
farmacoterapeutice.
• Este suport si factor activ in culegerea datelor despre pacient; terapia
medicamentoasa se va baza pe corelatia dintre caracteristicile
farmacologice ale medicamentelor si particularitatile bolnavului, identificate
in urma interventiilor de investigare si supraveghere realizate de asistentul
medical; datele obtinute despre bolnav puse in corespondenta cu toate
cunostintele de farmacocinetica, farmacodinamie, farmacotoxicologie etc.
vor permite echipei medicale selectia rationala a medicamentului cel mai
potrivit fiecarui pacient in parte, a caii optime de administrare, precum si a
regimului optim de dozare;

• Are rol esential in administrarea tratamentului, supravegherea

parametrilor clinici definitorii, monitorizarea efectului terapeutic, semnalarea
aparitiei oricarui element agravant sau susceptibil de a produce complicatii.
 In administrarea medicamentelor asistentul medical trebuie sa
actioneze in deplina cunostinta de cauza, cu intelegerea proceselor
fiziopatologice si farmacologice ce se desfasoara in fiecare caz in
parte.

1. o buna pregatire profesionala,

2. insusirea unor cunostinte de baza privind farmacologia:
-caile de administrare a medicamentelor cu particularitati,
avantaje si dezavantaje, forme farmaceutice specifice;
-procesele/fazele biofarmaceutice, farmacocinetice si
farmacodinamice prin care trece medicamentul de la administrare
pana la aparitia efectului terapeutic;
-notiuni de farmacotoxicologie;
-interactiuni medicament-medicament, medicament-
alimente;
-mecanisme de actiune pentru principalele grupe
farmacologice;
-factori care influenteaza biodisponibilitatea.
 In activitatea de administrare si de monitorizare a
fenomenelor farmacologice, asistentul medical trebuie sa tina
seama de cateva principii, enuntarea, analiza si dezvoltarea lor
nefiind in ordinea prioritatii:
 Respectarea caii de administrare, a dozei, orarului, formei de
prezentare, modului de administrare;
 Asistentul medical nu are voie sa inlocuiasca medicamentele,
chiar daca fac parte din aceeasi grupa farmacologica; va anunta
medical curant sau farmacistul ca se afla in imposibilitatea de a
asigura respectivul medicament, decizia de inlocuire apartinand
acestora; inlocuirea unui medicament cu altul se face cu conditia
ca medicamentele sa aiba aceeasi substanta activa si sa fie
bioechivalente (dezvoltarea notiunii de bioechivalenta);
 Semnalarea factorilor ce pot influenta biodisponibilitatea, in
special cei individuali, obtinand aceste informatii in culegerea de
date pe care o aplica autonom in cadrul procesului de ingrijire
sau recunoasterea si evidentierea influentei lor asupra efectului
terapeutic.
 Testarea sensibilitatii;
 Monitorizarea efectului terapeutic, cu sublinierea beneficiilor
tratamentului medicamentos, a reactiilor secundare, adverse si a
fenomenelor toxice.
 Principii ce tin de etica si deontologia medicala, asepsie si
antisepsie, drepturile pacientului:
 Anuntarea/instiintarea lui in legatura cu tratamentul ce ii va fi administrat;
 Obtinerea acordului in acest sens, in deplina cunostinta de cauza a
acestuia;
 Asigurarea intimitatii pacientului;
 Respectarea normelor de asepsie si antisepsie in executarea tehnicilor de
administrare a medicamentelor;
 Adoptarea unui comportament corect fata de bolnav, cu respectarea
drepturilor acestuia.

Desi poate parea ca nu are o legatura directa cu administrarea

efectiva a medicamentelor, de foarte mare importanta este modul in care se
gestioneaza medicamentele, atat in farmacii cat si in sectii. In acest sens,
asistentul medical are obligatia de a verifica termenul de valabilitate pentru
fiecare medicament (obligatoriu pastrarea in ambalajele originale care
certifica corectitudinea datei de valabilitate), respectarea conditiilor de
pastrare (temperature, lumina, umiditate), modul de preparare (respectarea
solventului, administrare imediata dupa pregatire, nu dupa un interval de
timp in care solutia poate deveni inactiva si prin urmare ineficace in
obtinerea beneficiului terapeutic). Foarte important este urmatorul aspect,
legat de drepturile pacientului: solutia medicamentoasa se pregateste
pentru administrare in fata pacientului. Astfel, acesta are certitudinea ca i s-
a administrat medicamentul prescris si ca s-au respectat normele de
asepsie si antisepsie.
 Notiuni esentiale si parametri definitorii in farmacologie

 Farmacologia=stiinta care studiaza interactiunile dintre medicamente si organism,

subliniind aspectele generale ale relatiilor dintre medicament si organism si legile
obiective pe baza carora se desfasoara aceste relatii.

 Medicamentul=o substanta sau produs destinat sau utilizat pentru studierea sau
modificarea unui sistem fiziologic sau unei stari patologice, in interesul subiectului
caruia se administreaza – definitia OMS.
 Medicamentul este o substanta sau preparat destinat sau utilizat pentru
diagnosticarea, prevenirea, ameliorarea sau vindecarea unei suferinte.

 Ramurile farmacologiei:
 Farmacocinetica – studiaza evolutia medicamentelor in organism;
 Farmacodinamia – studiaza efectele biologice ale medicamentului in organism;
 Farmacotoxicologia – studiaza efectele adverse si intoxicatiile acute si cronice;
 Farmacografia – studiaza regulile de prescriere a medicamentelor, referitoare la
formele farmaceutice, caile, modul de administrare si posologie.
 Farmacoterapia – studiaza indicatiile terapeutice;
 Farmacoepidemiologia – studiaza contraindicatiile si precautiile, precum si bolile de
etiologie medicamentoasa cu mare raspandire.
 Fazele evolutiei medicamentului in organism, de la administrare pana la
aparitia efectului terapeutic
 Faza biofarmaceutica – se desfasoara la locul de administrare a
medicamentului;
 Faza farmacocinetica – se desfasoara in tot organismul;
 Faza farmacodinamica – are loc la nivelul de actiune al medicamentului.

Faza biofarmaceutica:
 eliberarea din forma farmaceutica
 dizolvarea in lichidele biologice de la locul de administrare.

Faza farmacocinetica:
 -absorbtia (etapa de trecere a substa);
 -distribuirea;
 -epurarea.

Faza farmacodinamica:
 -fixarea moleculelor de substanta activa pe substratul reactiv;
 -declansarea actiunii farmacodinamice.
 Biodisponibilitatea (Bd) se defineste ca un
parametru farmaceutic specific fiecarui medicament,
parametru ce poate fi exprimat prin doua variabile:
 -cantitatea de substanta activa eliberata dintr-o
forma farmaceutica si absorbita in circulatia sistematica
si
 -viteza cu care substanta activa este eliberata si
absorbita.
Biodisponibilitatea este cantitatea de substanta
activa eliberata, absorbita si care ajunge la locul de
actiune, manifestandu-si efectul terapeutic.
In sinteza, biodisponibilitatea (disponibilitatea
biologica) exprima cantitatea de substanta activa,
precum si viteza cu care aceasta este cedata de
medicament, este absorbita de organism, ajunge la
locul de actiune si isi manifesta efectul biologic.
 Prescrierea medicamentelor si eliberarea lor s-au facut conform
postulatului echivalentei.Postulatul echivalentei prevedea ca
doza indicata pe eticheta medicamentului este si doza absorbita
de organism. Plecand de la acest postulat, s-au constatat
insuccese terapeutice din cauza subdozarilor sau accidente
datorate supradozarilor, ca urmare a utilizarii unui medicament,
in aceeasi posologie (doze si ritm de administrare), diferind: fie
indivizii la care este administrat, fie formularea preparatului sau
tehnologia de preparare, fie numai sarjele. Astfel, aceste
observatii infirmau postulatul echivalentei.
 Se introduce postulatul bioechivalentei, care stabileste ca doza
indicata pe eticheta nu este egala cu doza absorbita si care este
fondat pe un nou parametru farmaceutic al formei farmaceutice,
si anume biodisponibilitatea. Conform postulatului
bioechivalentei, pot fi considerate bioechivalente numai
preparatele cu aceeasi biodisponibilitate.
 Tipuri de echivalenta:

 Echivalenta chimica: echivalenta intre medicamente care contin aceeasi

substanta activa, in aceeasi doza, dar in forme farmaceutice diferite.
 Echivalenta farmaceutica:echivalenta intre medicamente cu aceeasi
substanta activa, aceeasi doza, acelasi tip de forma farmaceutica, dar cu
substante auxiliare diferite sau/si tehnologie diferita.
 Echivalenta farmacologica: echivalenta intre medicamente cu acelasi
efect farmacologic, chiar daca substanta activa difera, cu conditia ca
ambele structuri sa se metabolizeze in organism la aceeasi structura activa.
 Echivalenta terapeutica: echivalenta intre medicamente cu aceeasi
eficacitate terapeutica la acelasi individ, in acelasi dozaj, indiferent daca
medicamentul prezinta numai echivalenta chimica, farmaceutica sau
farmacologica.
 Echivalenta biologica (bioechivalenta): echivalenta chimica si
farmaceutica, plus biodisponibilitate identica intre cele doua preparate.
Bioechivalente sunt considerate doua preparate farmaceutice cu
substante active echivalente chimic care, administrate la acelasi
individ, in aceeasi posologie, realizeaza concentratii plasmatice si
tisulare echivalente in timp.
 Exista trei tipuri de biodisponibilitate:
• -absoluta;
• -relativa;
• -relativa-optimala.

Biodisponibilitatea absoluta corespunde fractiunii de substanta activa, din

forma farmaceutica de solutia apoasa, care dupa administrare ajunge in circulatia
sanguina generala. Calea intraarteriala eate calea de referinta absoluta, cu
biodisponibilitate maxima, intrucat substanta activa fiind introdusa direct in sangele
circulatiei generale arteriale, etapa absorbtiei si primul pasaj (intestinal, hepatic si
pulmonar) sunt depasite. Totusi, calea arteriala este foarte rar utilizata in clinica, prin
urmare calea intravenoasa este luata drept referinta.
Pentru biodisponibilitatea absoluta (F=fractia de substanta absorbita per os)
se admit variatii intre 0,75 si 1; este util ca biodisponibilitatea absoluta sa fie cat mai
aproape de 1.
In cazurile in care F <0,75 indica o biodisponibilitate deficitara pentru acea
cale, se presupune fie o absorbtie incompleta pe calea respectiva, fie o metabolizare
a substantelor active inainte de a ajunge in circulatia generala.

Masuri luate cand biodisponibilitatea absoluta este sub 75% (F<0,75):

• -evitarea caii respective si alegerea altor cai;
• -administrarea pe acea cale, dar cu o doza ridicata, suficienta pentru atingerea
concentratiei sanguine eficiente terapeutic.
 Biodisponibilitatea relativa
 Biodisponibilitatea relativa se exprima prin:
-cantitatea de substanta activa dintr-un medicament,
care dupa administrare ajunge in circulatia generala;
-viteza cu care se realizeaza acest proces.
Se determina cand cu substanta respectiva nu se
poate prepara o solutie apoasa injectabila pentru calea
intravenoasa si, in consecinta, nu se poate determina
biodisponibilitatea absoluta a substantei active.
Biodisponibilitatea relativa-optimala
Evaluaeaza comparativ biodisponibilitatea a doua
forme farmaceutice, din care una este forma de referinta
cu biodisponibilitatea maxima. Teoretic, se considera ca
forma farmaceutica cu biodisponibilitatea maxima este
solutia si, ca urmare, forma de referinta utilizata este in
general solutia apoasa.
 Factori care influenteaza biodisponibilitatea
Factorii care influemteaza biodisponibilitatea sunt dependenti de:
 -medicament;
 -organism;
 -substante asociate.
Factori dependenti de medicament:
 -forma farmaceutica;
 -substanta activa.
Factori dependenti de organism:
 -factori generali: influenteaza transferul prin membranele biologice – suprafata, grosimea,
lipidele, porii, sistemele membranare de transport activ, polarizarea si mediul pe cele doua fete
ale membranei.
 -factori particulari: calea si modul de administrare, starea fiziologica (ciclu menstrual,
graviditatea, varste extreme, bioritmurile) si starea patologica (a caii respective, sistemica,
anomalii genetice).

Calea de administrare influenteaza prin:

 -tipul membranelor biologice strabatute si numarul lor, la nivelul caii de administrare;
 -suprafata si grosimea;
 -vascularizatia si debitul circulator local;
 -timpul de contact;
 -pH-ul la locul de absorbtie;
 -efectul primului pasaj;
 -modul de administrare: perfuzie sau bolus, doza unica sau doze repetate.
Asocierea cu diferite substante: medicamente, alimente
 Efectul primului pasaj

 Primul pasaj reprezinta procesul prin care substanta activa sufera o

epurare (metabolizare), intre momentul administrarii si timpul la care
ajunge in circulatia generala. Efectul primului pasaj este reprezentat de
pierderea de substanta activa prin metabolizare la nivelul caii de
administrare si diminuarea concentratiei sanguine circulante si deci a
efectului terapeutic.
 Nivelele primului pasaj:
-intestinal - biotransformarea medicamentelor sub actiunea enzimelor
peretelui intestinal;
-hepatic - biotransformarea unor medicamente sub actiunea sistemelor
enzimatice hepatice;
-pulmonar - biotransformarea unor medicamente sub actiunea enzimelor din
tesutul pulmonar.
Efectul primului pasaj poate fi:
 -nedorit, atunci cand biotransformarea este in sensul inactivarii unei
structuri active terapeutic;
 -util, atunci cand structura chimica administrata este inactiva si poate fi
transformata la o structura activa.
 Cai de administrare
Cai naturale:
 Calea orala sau enterala – medicamentul este inghitit si se absoarbe
prin mucoasa gastrica si/sau intestinala;
 Calea sublinguala – medicamentul este mentinut in cavitatea bucala,
sublingual, iar absorbtia are loc la nivelul mucoasei sublinguale;
 Calea intrarectala – medicamentul este introdus in rectul inferior si se
absoarbe prin mucoasa rectala;
 Calea respiratorie – medicamentul se administreaza inhalator, iar
absorbtia are loc prin mucoasa nazala sau bronsiolara si alveolara;
 Calea oculara – medicamentul se administreaza la nivelul ochiului, in
sacul conjunctival, iar absorbtia are loc prin conjunctiva sau/si cornee;
 Calea intravaginala – medicamentul se introduce in vagin si se absoarbe
prin mucoasa vaginala;
 Calea uretrala – medicamentul se introduce in uretra si se absoarbe prin
mucoasa uretrei;
 Calea cutanata – aplicare pe si absorbtia prin piele.

Cai artificiale – injectabile – parenterale

 Cai intravasculare: intravenoasa, intraarteriala, intracardiaca;
 Cai extravasculare (la nivel tisular): subcutanata, intramusculara;
 Calea intraosoasa (in maduva oaselor spongioase, scurte sau late);
 Cai intraseroase: intraperitoneala, intrapleurala, intrapericardica,
intraarticulara, intrarahidiana sau subarahnoidiana, intraventriculara
(in ventriculuii cerebrali).
 Caile de administrare pot fi utilizate
pentru actiune:
• -generala si locala;
• -generala;
• -locala.
Caile de administrare utilizate exclusiv
pentru actiune generala: sublinguala,
intravenoasa, intracardiaca, subcutanata,
intramusculara, intraosoasa.

Caile de utilizare exclusiv locala

sunt: oculara, intravaginala. Intrauretrala,
intraarticulara, intrapleurala, intrapericardica,
intraventriculara.
 Calea orala
 -se utilizeaza pentru actiune sistemica, la nivelul diferitelor tesuturi,
organe si sisteme si pentru actiune locala, la nivelul tubului digestiv;
 -absorbtia se realizeaza la nivelul mucoasei gastrice sau/si
intestinale;
 -Membranele biologice strabatute – epiteliul mucoasei si endoteliul
retelei capilare din mucoasa; mucoasa gastrica are o suprafata
relativ mare (aprox. 1 m2) si o vascularizatie bogata, iar timpul de
contact este in functie de motilitatea gastrica si continutul
alimentar; mucoasa intestinala (intestinul subtire) este adaptata
pentru absorbtie, reprezentand locul principal de absorbtia al caii
orale, are vascularizatie bogata, iar timpul de contact este in functie
de peristaltismul intestinal; mucoasa intestinului gros este mai putin
adaptata pentru absorbtie.
 -substantele absorbite per os suporta efectul primului pasaj
intestinal, hepatic sau/si pulmonar, ceea ce constituie un
dezavantaj al caii orale.
 Factori specifici ce influenteaza absorbtia si biodisponibilitatea
pe cale orala:

 -pH-urile extreme;
 -motilitatea gastrica si intestinala;
 -timpul de golire a stomacului;
 -sistemele enzimatice;
 -bacteriile intestinale ce pot provoca degradarea unor medicamente;
 -enzimele hepatice reduc cantitatea de substanta medicamentoasa activa;
 -starea de graviditate care este insotita de hiposecretie de suc gastric si hipomotilitate
a tubului digestiv;
 -nou-nascutul are un pH gastric neutru la nastere, fapt ce implica absorbtia diminuata
a unor medicamente;
 -varstnicul prezinta o reducere a secretieigastrice, o intarziere a golirii stomacului si
tranzitului intestinal si o reducere a sistemelor de transport activ cu reducerea
procesului de absorbtie.
 -aclorhidia, spasmul sfincterului piloric, tranzit intestinal accelerat;
 -febra reduce aciditatea gastrica cu 1/3, reduce motilitatea gastrica, cu intarzierea
evacuarii continutului gastric;
 -insuficienta cardiaca, prin diminuarea debitului sanguin local, reduce absorbtia;
 -influenta medicamentelor care modifica pH-ul gastric, motilitatea gastrica;
 -alimentele influenteaza negativ absorbtia medicamentelor pentru ca reprezinta o
bariera fizica spre suprafata de absorbtie, intarzie absorbtia intestinala, prin
intarzierea golirii stomacului, pot creste absorbtia prin inducerea unei hipersecretii
biliare; prezenta alimentelor este utila in cazul administrarii per os a unor
medicamente iritante pentru mucoasa gastrica.
 Avantajele caii orale:
• este calea naturala, fiziologica de aport, cu o
autoadministrare comoda a medicamentelor;
• poate fi utila mai ales in administrari repetate si
tratament de intretinere, precum si pentru
medicamente
• Poate fi locul activarii unor substante
medicamentoase;
• Substantele iritante ale mucoasei gastrice se pot
administra „pe stomacul plin” (dupa masa),
asociate cu mucilagii sau in forme farmaceutice
enterosolubile.
• Substantele cu gust sau miros neplacut se pot
încorpora in forme farmaceutice orale, care le
mascheaza sau pot fi transformate in esteri.
 Dezavantajele caii orale

 Latenta este relativ mare si deci nu reprezinta o cale pentru urgentele medicale.
 Observatie: latenta este timpul scurs de la administrarea substantei
medicamentoase pana la aparitia efectului;
 -in administrarea i.v., latenta este mai mica;
 - medicamentele legate de proteine plasmatice in procent mare au latenta mai mare;
 -formele farmaceutice retard au latenta mai mare decat formele cu eliberare rapida;
 -pentru substantele ce actioneaza prin metabolitul activ, latenta este mai mare;
 -medicamebtele cu mecanism indirect au latenta mai mare;
 -in aceeasi grupa farmacodinamica de medicamente, latenta poate fi foarte diferita.
 Biodisponibilitatea este mai mica decat pe cai parentale, pentru ca absorbtia depinde
de foarte multi factori si poate fi uneori incompleta si variabila.
 Biodisponibilitatea este in mod particular influentata negativ de efectele primului
pasaj intestinal si heparic.
 Viteza absorbtiei intestinale este influentata si limitata de timpul de golire a
stomacului, acest timp reprezentandun factor un factor limitant al absorbtiei
intestinale.
 Absorbtia este dependenta de functionalitatea tractului gastro-intestinal
 Este inutilizabila la bolnavii inconstienti (in coma), cu stare de voma, in crize
convulsive si la sugari.
Calea orala nu este utilizabila pentru:
 Substantele medicamentoase ce nu se absorb digestiv (exemplu: streptomicina)
 Substantele medicamentoase inactive in mediu acid (exemplu: penicilina G)
 Substantele inactivate de enzimele proteolice (medicamente cu structura
polipeptidica, ca de exemplu: heparina, insulina. ACTH).
 Substantele medicamentoase inactive in ficat mai mult de 50-70%, prin efectul
primului pasaj hepatic (exemplu: hormonii steroizi).
 Calea sublinguala
Dupa locul de administrare distingem:
 Calea sublinguala propriu-zisa;
 Calea bucala.

Calea sublinguala propriu-zisa

 Locul administrarii: sub- sau per-lingular.
 Locul absorbtiei: mucoasa sublinguala.
 Utilizarea caii sublinguale propriu-zise este indicata pentru actiunea generala
(sistemica), exclusiv.
 Particularitatile caii. Mucoasa sublinguala este o mucoasa subtire, cu epiteliu
pluristraficat pavimentos, bine vascularizata; suprafata este foarte mica, iar in timpul
de contact scurt, datorita secretiei salivare permanente.
 Factor specific al caii sublinguale: secretia salivara permanenta ce face ca timpul de
contact sa fie foarte scurt si o parte din doza de substanta activa sa fie inghitita cu
saliva, absorbindu-se prin mucoasa intestinala sau/si intestinala.
 Caracteristica: vascularizatia venoasa dreneaza sangele in sistemul venos cefalic si
apoi in vena cava superioara, ocolind filtrul hepatic si efectul primului pasaj hepatic.
 absoarbe bine substantele cu liposolubilitate mare si active la doze mici.
 Forme farmaceutice specifice caii sublinguale sunt:
 solutii, administrate in picaturi;
 comprimate sublinguale de talie foarte mica, cu dizolvare si cedare rapida (pana la 3
min);
 granule (pentru medicatia homeopata).
 Avantajele caii sublinguale sunt:
absorbtia este rapida si latenta este scurta; reprezinta o
cale de urgenta in crize (angina pectorala, astmul
bronsic);
ocoleste degradarea sub influenta sucurilor digestive;
deci este utila pentru medicamentele degradabile in tubul
digestiv (exemplu: izoprenalina);
ocoleste bariera hepatica, deci poate fi o cale utila pentru
medicamentele biatransformate in procent mare in ficat.
 Cale bucala
Locul administrarii: medicamentele sunt asezate
intre gingie si buze sau gingie si peretele interior al
obrazului.
Locul absorbtiei:
 mucoasa sublinguala;
 mucoasele gastrica si intestinala
Utilizarea caii bucale:
 pentru actiune generala;
 pentru actiune generala.
Forme farmaceutice specifice caii bucale:
 comprimate bucale cu dizolvare lenta (pana la 4 ore),
pentru actiunea generala;
 tablete de talie mare, usoare, cu dizolvare lenta (pana
la 1 ora), utilizate pentru actiunea generale (exemplu:
vitamine) sau cu actiune locala (exemplu: antiseptice).
 Calea rectala

 -calea rectala se utilizeaza pentru actiunea generala (la copii, bolnavi

inconstienti sau cu varsaturi si pentru medicamentele degradabile sub
actiunea secretiilor digestive si in ficat sau medicamente iritante, la bolnavi
cu intoleranta gastrica) si pentru actiune locala (purgative, antihemoroidale,
antiseptice);
 -mod de administrare: introducere la nivelul rectului;
 -caracteristici: venele hemoroidale inferioara si mijlocie dreneaza sangele
direct in vena cava inferioara si ocolesc bariera hepatica; vena hemoroidala
superioara dreneaza sangele in sistemul port hepatic, expunand
substantele medicamentoase, absorbite la nivelul rectului superior, la un
posibil prim pasaj hepatic.
Factori specifici ce influenteaza absorbtia rectala:
 -localizarea supozitorului in rectul inferior si mijlociu scurtcircuiteaza efectul
primului pasaj hepatic;
 -reflexul de respingere scurteaza durata retentiei supozitorului in rect;
 -pH-ul local poate fi modificat de substantele administrate.
 -mucoasa rectala este permeabila pentru substante liposolubile sau
hidrosolubile;
 Forme farmaceutice specifice caii
rectale:
• -microclisme (cu volum pana la 100 ml);
• -supozitoare.
Avantaje:
• -ocolirea primului pasaj hepatic si intestinal;
• -abordabila la copii, bolnavi cu varsaturi,
inconstienti, in coma.
Dezavantaje:
• -absorbtia incompleta si inegala;
• -aparitia eventuala a reflexului de respingere,
care micsoreaza perioada de retentie in rect,
deci timpul de contact.
 Calea respiratorie:

• -calea nazala;
• -calea respiratorie propriu-zisa;

Calea nazala:
• -utilizata pentru actiune locala (antiseptice, decongestive de tip
vasoconstrictor) si actiune generala (pulbere de hipofiza posterioara ce
contine ADH); la copii, tratamentul local cu decongestive de tip
vasoconstrictor (nafazolina, efedrina) pot produce efecte sistemice
stimulatoare cardio-vasculare si la nivelul SNC.
• -locul de absorbtie: mucoasa rinofaringiana, cu suprafata mica, dar este
bine vascularizata; secretia nazala poate antrena si elimina substanta
medicamentoasa; permeabilitate pentru substantele liposolubile si
hidrosolubile;
• - forme farmaceutice: solutii apoase si uleioase, administrate sub forma
de instilatii, badijonaj, spalaturi, spray-uri si inhalatii; pulberi
administrate prin prizare;
 Calea pulmonara

 -indicata pentru actiune generala (anestezice generale gazoase sau volatile,

vaccinuri) si actiune locala (bronhodilatatoare, mucolitice, antiseptice si
antibiotice);
 -absorbtia se realizeaza la nivelul mucoasei bronsiolare si epiteliului alveolar;
suprafata foarte mare si retea capilara bogata; absorbtie usoara si rapida a
substantelor lipofile si hidrofile;
 - forme farmaceutice: gaze si lichide volatile; solutii apoase sau pulberi
inhalate sub forma de aerosoli;
 -etapele fazei biofarmaceutice in cazul aerosolilor: inhalatia si tranzitul prin
arborele bronsic, captarea si fixarea pe epiteliul bronhoalveolar, cu retinerea
pe epiteliu; in paralel se pot desfasura procese de respingere si epurare
(captarea aerosolilor in mucus si transportul cu ajutorul miscarilor cililor
celulelor epiteliului bronsiolar);
 -factori specifici: presiunea partiala in amestecul de gaze alveolar si gradul de
difuzabilitate si de volatilitate; marimea, densitatea si diametrul aerodinamic
al particulelor de aerosoli, solubilitatea substantelor active; umiditatea aerului
pulmonar, secretia bronsica (cantitate, vascozitate), obstructii bronsice,
inflamatii.
 Avantaje: doza necesara este mult mai mica, fata de administrarea pe cale
generala; evitarea efectelor generale, sistemice ale medicamentelor;
 Particularitate: 80% din cantitatea de aerosoli ajunge in stomac, in urma
deglutitiei, fiind absorbita la acest nivel, fapt ce poate determina aparitia
efectelor sistemice.
 Calea intravenoasa

 -injectare direct in sangele circulatiei sistemice venoase;

 -indicata exclusiv pentru actiune generala in cazuri de urgenta,
pentru efect rapid si pentru volume mari; atentie la injectarea rapida
ce poate produce efecte brutale;
 -efectul primului pasaj pulmonar este posibil, in functie de structura
chimica; substantele administrate sunt exclusiv hidrosolubile;
 -nu se administreaza solutii ce produc hemoliza si cele care
precipita proteinele plasmatice;
 - forme farmaceutice: solutii apoase, foarte rar emulsii ulei-apa, cu
particule extrem de fine (perfuzii cu lipide); trebuie sa fie sterile si
apirogene.
Avantaje:
 -latenta efectului fiind scurta, calea i.v. este calea de urgenta
utilizata curent;
 -pot fi administrate volume mari de solutii.
Dezavantaje:
 -sunt posibile accidente: frison, reactii febrile, declansarea unei
insuficiente cardiace prin cresterea presiunii arteriale.
 Calea intramusculara

 -injectare direct in tesutul muscular;

 -utilizata pentru actiune generala si pentru forme cu efect retard;
 -particularitati: retea de capilare sanguine si limfatice bogata, inervatie
senzitiva redusa; absorbtie relativ rapida si mai putin dureroasa;
 -factori specifici: greutatea moleculara a medicamentelor, substante greu
difuzabile, volumul favorabil este mai mic decat 5 ml, fluxul sanguin
(absorbtia este in brat mai mare decat in fese, in miscare mai mare decat in
repaus, crescuta dupa masaj si in asocierea cu agenti vasodilatatori, mai
mare la barbat decat la femeie), stari patologice ce influenteaza fluxul
sanguin.
 -substante absorbite i.m.: lipo- si hidrosolubile; nu se admit substante
iritante pentru tesuturi.
 - forme farmaceutice: solutii si substante apoase, uleioase; solutiile trebuie
sa fie izotone sau usor hipertone.