I FARMACOLOGIE GENERALA

Notiuni introductive

Def: Farmacologia este stiinta care studiaza interactiunile dintre medicamente si

organism. Etiologic deriva de la pharmacon(grec.)=medicament, logos (grec)=stiinta.
Din punct de vedere didactic farmacologia se clasifica in 2 parti:
FARMACOLOGIA GENERALA-studiaza aspectele generale ale relatiilor dintre
medicament si legile obiective pe baza corora se desfasoara aceste relatii.Cuprinde notiuni
generale de farmacodinamie, farmacocinetica, farmacotoxicologie).
FARMACOLOGIA SPECIALA-cuprinde studiul analitic al diferitelor grupe de
medicamente, pe aparate și sisteme (conform principiului ATC-anatomic, terapeutic, chimic)
Definitii ale medicamentului
-Medicamentul este o substanta sau produs destinat sau utilizat pentru studierea sau
modificarea unui sistem fiziologic sau unei stari patologice, in interesul subiectului caruia i se
administreaza.
-Medicamentul este o substanta sau un preparat destinat sau utilizat pentru diagnosticarea,
prevenirea, ameliorarea sau vindecarea unei suferinte.

RAMURILE FARMACOLOGIEI
RAMURILE PRINCIPALE

Farmacologia moderna cuprinde sase ramuri principale, trei cu caracter predominant

fundamental si trei cu caracter predominant aplicativ. Fiecarei ramuri cu caracter fundamental
ii corespunde o ramura aplicativa.

FARMACOLOGIA

Ramuri cu caracter Ramuri cu caracter

fundamental aplicativ

Farmacocinetica Farmacografia
Farmacodinamia Farmacoterapia
Farmacotoxicologia Farmacoepidemiologia

Farmacodinamia si farmacotoxicologia studiaza actiunile medicamentului asupra

organismului, iar farmacocinetica studiaza actiunile organismului asupra medicamentului.

1
 Farmacocinetica-studiaza evolutia medicamentelor in organism.
Farmacodinamia-studiaza efectele biologice ale medicamentului in organism (actiunile
farmacodinamice).
Farmacotoxicologia-studiaza efectele adverse si intoxicatiile acute si cronice.
Farmacografia-studiaza regulile de prescriere a medicamentelor, referitoare la formele
farmaceutice, caile, modul de administrare si posologie (prescrierea dozelor).
Farmacoterapia-studiaza indicatiile terapeutice.
Farmacoepidemiologia-studiaza contraindicatiile si precautiile, precum si
bolile de etiologie medicamentoasa cu mare raspandire.

STIINTE DE GRANITA CU FARMACOLOGIA

Biofarmacia
Biofarmacia este o stiinta farmaceutica noua, de granita intre farmacologie si tehnica
farmaceutica, ce studiaza influenta formularii medicamentelor in cadrul formei farmaceutice,
asupra eficientei terapeutice. Are ca scop fundamentarea stiintifica a prepararii de forme
farmaceutice cu diponibilitate biologica optima, in corelatie cu scopul terapeutic.
Biofarmacia opereaza cu doi parametrii moderni ce caracterizeaza medicamentele si
anume:
-disponibilitatea farmaceutica (ce reprezinta cantitatea de substanta nactiva eliberata din
forma farmaceutica),
-biodisponibilitate (cantitate de substanta activa eliberata si absorbita.
Termenul de „biofarmacie” a fost introdus de G.Levy in 1961 si deriva etimologic de la
cuvintele grecesti: pharmacon= medicament si bios=viata.

BIODISPONIBILITATEA MEDICAMENTELOR

Definitii ale biodisponibilitatii

Wagner J.G., fondatorul Biofarmaciei a definit biodisponibilitatea (Bd) ca fiind
parametrul farmaceutic specific fiecarui medicament, parametru ce poate fi exprimat prinn
doua variabile:
-cantitatea de substanta eliberata dintr-o forma farmaceutica si absorbita in circulatia
sistemica si
-viteza cu care substanata activa este eliberata si absorbita.
In sinteza, biodisponibilitatea (disponibilitatea biologica) exprima cantitatea de substanta
activa, precum si viteza cu care aceasta este cedata de medicament, este absorbita in organism,
ajunge la locul de actiune si isi manifesta efectul biologic.

Bioechivalenta medicamentelor

2
 Postulatul bioechivalentei stabileste ca doza indicata pe eticheta nu este egala cu doza
absorbita si astfel este fondat un nou parametru farmaceutic al formei farmaceutice si anume
biodisponibilitatea.
Conform postulatului bioechivalentei, pot fi considerate bioechivalente numai preparatele
cu aceeasi biodisponibilitate.

Tipuri de echivalenta
Sunt: chimica, farmaceutica, farmacologica, terapeutica, biologica (bioechivalenta).
Echivalenta chimica: echivalenta intre medicamente care contin aceeasi substanta activa,
in aceeasi doza, dar in forme farmaceutice diferite.
Echivalenta farmaceutica: echivalenta intre medicamente cu aceeasi substanta ctiva,
aceeai doza, acelas tip de forma farmaceutica, dar cu substante auxiliare diferite sau/si
tehnologie diferita.
Echivalenta farmacologica: echivalenta intre medicamente cu acelasi efect farmacologic,
chiar daca substanta activa difera, cu conditia ca ambele structuri sa se metabolizeze in
organism la aceeasi structura chimica activa (ex.promedicamentele sau prodrogurile).
Ecivalenta terapeutica: echivalenta intre medicamentele cu aceeasi eficacitate terapeutica
la acelasi individ, in acelasi dozaj, indiferent daca medicamentul prezintanumai echivalenta
chimica, farmaceutica sau farmacologica.
Echivalenta biologica (bioechivalenta): echivalenta chimica si farmaceutica, plus
biodisponibilitate identica intre cele doua preparate.
Bioechivalente sunt considerate doua preparate farmaceutice cu substante active
echivalente chimic care, administrate la acelasi individ, in aceeasi posologie, realizeaza
concentratii plasmatice si tisulare echivalente in timp.
Practic, doua produse farmaceutice cu substanta medicamentoasa identica sunt
considerate bioechivalente (deci inlocuibile la bolnav, fara risc), daca biodisponibilitatea lor
este diferita nesemnificativ.

Biodisponibilitatea absoluta
Biodisponibilitatea absoluta corespunde cantitatii de substanta activa care ajunge la locul
de actiune, in biofaza.
Intrucat determinarile in biofaza sunt dificil de efectuat, biodisponibilitatea absoluta se
determina in plasma, la nivelul circulatiei generale, arteriala sau venoasa.
In consecinta biodisponibilitatea absoluta corespunde fractiunii de substanta activa, din
forma farmaceutica de solutie apoasa, care dupa administrare ajunge in circulatia sanguina
generala.
Calea intraarteriala este calea de referinta absoluta, cu o biodisponibilitate maxima
intrucat, substanta activafiind introdusa direct in sangele circulatiei generale arteriale, etapa
absorbtiei si primul pasaj (intestinal, hepatic si pulmonar) sunt depasite.

3
 Dar calea intraarteriala fiind o cale de administrare foarte rar utilizata in clinica, in mod
obisnuit, calea intravenoasa este luata drept referinta.
Biodisponibilitatea absoluta se determina cand se cerceteaza biodisponibilitatea unei
substante active noi.Se compara biodiponibilitatea acestei substante, administrate in solutie
apoasa pe diferita cai, cu biodisponibilitatea pe cale intravenoasa sau intraarteriala
(considerate cai de referinta). Testarile se efectueaza pe aclasi individ.

Biodisponibilitatea relativa
Se exprima prin:
-cantitatea de substanta activa dintr-un medicament, care dupa administrare ajunge in
circulatia generala;
-viteza cu care se realizeaza acest proces.
Se determina cand cu substanta respectiva nu se poate prepara o solutie apoasa injectabila
pentru calea intravenoasa si, in consecinta, nu se poate determina biodisponibilitatea absoluta
a substantei active.
Evalueaza comparativ doua cai de administrare diferite, doua forme farmaceutice diferite
sau formulari diferite, precum si un medicament nou comparativ cu medicamentul „leader”
(primul introdus in terapie sau cel mai eficace cunoscut). Se exprima procentual.

Biodisponibilitatea relativa-optimala
Evalueaza comparativ biodisponibilitatea a doua forme farmaceutice, din care una este
forma de referinta cu biodisponibilitatea maxima. Deci necesita determinarea
biodisponibilitatii pentru fiecare forma farmaceutica si cunoasterea formei farmaceutice cu
biodisponibilitatea optima.
Teoretic se considera ca forma farmaceutica cu biodisponibilitatea maxima este solutia si,
ca urmare, forma de referinta utilizata este in general solutia apoasa .

Forme farmaceutice lichide Forme farmaceutice solide

solutie apoasa pudra
emulsie U/A granule
solutie uleioasa comprimate, gelule, capsule moi
emulsie A/U forme cu eliberare rapida
suspensie apoasa forme cu eliberare prelungita
suspensie uleioasa forme cu eliberare controlata

Aceasta ordine este relativa si poate fi modificata in functie de substantele

medicamentoase si de substantele auxiliare utilizate.

Factori care influenteaza biodisponibilitatea

4
 Factorii care influenteaza biodisponibilitatea sunt dependenti de: - medicament
- organism
- substante asociate.
Factori dependenti de medicament sunt: factori farmaceutici si fizico-chimici dependenti
de: - forma farmaceutica
- substanta activa.

Forma farmaceutica. Factorii care influenteaza sunt:

- tipul formei farmaceutice (drajeu, comprimat, capsula, solutie, etc);
- forma ei geometrica;
- formularea;
- tehnologia de fabricatie;
- adjuvanti (tipul si proportia).
Acesti factori influenteaza viteza si timpul de eliberare a substantei active (fac obiectul
studiilor de tehnologie farmaceutica si biofarmacie).

Substanta activa. Influenteaza prin:

- marimea particulelor;
- structura chimica (sare, ester, complex, etc)
- solubilitate-hidrosolubilitate sau liposolubilitate;
- coeficient de partaj ulei-apa;
- stare fizica (hidratata sau anhidra, cristalina sau amorfa, polimorfism);
- marimea moleculei (GM);
- doza de administrare;
- particularitati farmacocinetice la locul de absorbtie (biotransformare, coeficient de
absorbtie);
- profil farmacocinetic de tip retard (% legare de proteine plasmatice, % legare de
proteinele tisulare, % de reabsorbtie in tubi renali, participarea la circuitul entero-
hepatic);
Acesti factori influenteaza viteza si timpul de dizolvare si absorbtia substantei active.

Factori dependenti de organism sunt: - factori generali

- factori particulari.
Factori generali: sunt factorii ce influenteaza transferul prin membranele biologice;
suprafata, grosimea, lipidele, porii, sistemele membrane de transport activ, polarizarea si
mediul pe cele doua fete ale membranei.
Factori particulari: sunt factori farmacocinetici, fiziologici si patologici;
- calea de administrare si modul de administrare;
- starea fiziologica;
- starea patologica;

5
Calea de administrare influenteaza prin:
- Tipul membranelor biologice strabatute si numarul lor, la nivelul caii de
administrare;
- Suprafata si grosimea;
- Vascularizatia lor si debitul circulator local;
- Tipul de contact;
- pH-ul la locul de absorbtie;
- Efectul primului pasaj;
- Modul de administrare: - perfuzie sau bolus;
- doza unica sau doze repetate.

Starea fiziologica poate fi: - obisnuita sau particulara (ciclul menstrual, starea de
graviditate, varste extreme);
- bioritmurile.
Starea patologica poate fi: - a caii respective;
- sistemica;
- anomalii genetice.
Acesti factori influenteaza absorbtia.

Asocierea cu diverse substante

Poate sa influenteze absorbtia si biodisponibilitatea, asocierea cu: - medicamentele;
- alimentele.

FARMACOCINETICA GENERALA

Evolutia substantelor medicamentoase in organism si parcurgerea etapelor

farmacocinetice implica trei mari tipuri de procese biologice :
- transferul prin membranele biologice (mucoasa, endoteliu capilar,
membrana celulara), in cadrul etapelor de absorbtie, difuziune si eliminare;
- legarea de proteinele plasmatice si tisulare in etapele de transport si
distribuire ;
- biotransformarea structurii chimice in etapa de biotransformare (metabolizare)
Procesul de trecere prin membranele biologice ,fiind implicat in trei etape
farmacocinetice (absorbtie,difuziune si eliminare ) face obiectul unui prim
subcapitol de farmacocinetica
Procesul de legare de proteine este dezvoltat la etapele de transport si
fixare in tesuturi, iar procesul de biotransformare la etapa respectiva

6
 1. TRANSFERUL PRIN MEMBRANELE BIOLOGICE

ASPECTE GENERALE
MEMBRANELE BIOLOGICE

Sunt structuri biologice foarte subtiri (aproximativ 100A), tip mozaic,

constituite din complexe lipoproteice, intrerupte prin pori (cu diametrul
aproximativ 10A). Reprezinta o matrice pentru canalele apoase ionice (pori),
enzime membranare si receptori membranari. Poseda sisteme membranare
specializate si active de transport. Sunt polarizate in stare de repaos, avand
concentrate pe fata externa sarcini (+) , iar pe fata interna sarcini (-) . Constituie
bariere semipermeabile care separa material vie in compartimente pe de o parte,
iar pe de alta parte asigura si controleaza selectiv schimbarile intre diverse
compartimente. Controleaza fluxul de informatii intre celula si mediul
inconjurator. Sufera modificari functionale adaptative (modificarea
permeabilitatii si polarizarii) ce permit trecerea de la starea de repaos la starea
de activitate sau de inhibitie .
Tipuri de membrane biologice :
- membrana celulara – care separa compartimentul intracellular de
compartimentul intercellular (interstitial );
- membranele organitelor intracelulare ;
- endoteliile capilarelor - care separa compartimentul intravascular de
compartimentul interstitial;
- epiteliile mucoaselor –care despart mediul intern al organismului de mediul
extern.

TIPURI DE TRANSFER PRIN MEMBRANELE BIOLOGICE

Exista urmatoarele tipuri :

-Transferul pasiv :-filtrare ;
-difuziune simpla ;
-Transferul specializat :-transport active ;
-difuziune de schimb ;
-difuziune usurata ;
In transferul pasiv : membrana este pasiva si trecerea se face fara consum de
energie .
In transferal specializat: membrana este activa , intervenind cu sisteme
speciale active de transport( purtatori sau carausi ).
Transferul pasiv

7
 Filtrarea se efectueaza la nivelul porilor membranei, pentru substantele
medicamentoase hidrosolubile, in sensul gradientului de concentratie sau
electrochimic si diferentei de presiune hidrostatica si osmotica, pana la anularea
diferentei .
Difuziunea simpla are loc la nivelul complexului lipoproteic membranar,
pentru substantele medicamentoase liposolubile, nedisociate, in sensul
gradientului de concentratie pana la egalizarea concentratiei. Este in functie de
gradul de ionizare si deci de interrelatia dinre pKa(constanta de disociere )si
pH.
Transferul specializat

Transportul activ se realizeaza cu ajutorul sistemelor membranare de

transport (carausi) si cuconsum de energie. Deci este dependent de procesele
metabolice celulare furnizoare de energie si este inhibit de toxicii acestor
procese (ex. Cianuri). Viteza este maxima atunci cand se satureaza sitemele de
transport si transportul este limitat in unitatea de timp. Transportul active se
face contra gradientului de concentratie (de la concentratii mici la concentratii
mari).
Prezinta o inalta specificitate sterica. Permite competitia intre doua substante
care sunt transportate de acelasi carausi
Prin transport active trec substantele polare, disociate si ionii .
Difuziunea de schimb este caracterizata prin faptul ca transportorul ia o
substanta de pe o fata, o transfer ape cealalta fata, de pe care ia alta substanta si
o transporta in sens invers.
Difuziunea usurata (facilitate) se face cu carausi, dar in sensul
gradientului de concentratie si deci nu consuma energie celulara.
Pinocitoza este un transport transmembranar aparte, ce necesita consum
de energie. Consta in inglobarea si inconjurarea de catre membrane a picaturii
ce contine substanta si formarea unei vezicule ce se desprinde din membrane,
deplasandu-se in citoplasma. Are implicatie foarte redusa in transportul
transmembranar al medicamentelor.

2.ABSORBTIA MEDICAMENTELOR IN ORGANISM

Absorbtia este prima etepa farmacocinetica, in care substantele

medicamentoase administrate in forme farmaceutice, pe cai naturale sau
artificiale, trec de la locul lord ed administrare, in sange, strabatand una sau
doua membrane biologice

8
 ASPECTE GENERALE

Substantele medicamentoase administrate sunt:

- substante active biologic
- prodroguri (substante inactive biologic, care sunt metabolizate la substante active
medicamentoase, dupa administrare).
Efectele medicamentelor, la nivelul caii de administrare pot fi:
- absente ;
- prezente:-utile
-nocive.
Alegerea caii de administrare este in functie de multiple considerente legate de
bolnav si medicament, si anume
- starea bolnavului (constient, coma , varsaturi );
- locul actiunii urmarite ;
- viteza instalarii efectului ;
- biodisponibilitatea medicamentului pe diferite cai (coeficientul de absorbtie,
precum si efectul primului pasaj intestinal, hepatic sau/si pulmonar ) .
Contraindicatie majora: calea injectabila extravasculara (intramusculara)este
exclusa pentru tratamentul cu anticoagulante, deoarece pot sa apara accidente
hemoragice la locul administrarii .
Cai de administrare

CAI NATURALE
La nivelul mucoaselor:
- calea orala (per os) sau enterala (medicamentul este inghitit si se absoarbe prin
mucoasa gastrica si/sau intestinala);
- calea sublinguala (medicamentul este mentinut in cavitatea bucala, sublingual, iar
absorbtia are loc la nivelul mucoasei sublinguale).
- calea intrarectala (medicamentul este introdus in rectul inferior si se absoarbe prin
mucoasa rectala);
- calea respiratorie (medicamentul se administreaza inhalator, iar absorbtia are loc
prin mucoasele nazala sau bronsiolara si alveolara );
- calea oculara (medicamentul se administreaza la nivelul ochiului, in sacul
conjunctival, iar absorbtia are loc prin conjunctiva sau/si cornee).
- calea intravaginala (medicamentul se introduce in vagin si se absoarbe prin
mucoasa vaginala );
- calea uretrala (medicamentul se introduce in uretra si se absoarbe prin mucoasa
uretrei ).
La nivelul pielii:
-calea cutanata ;(aplicare pe si absorbtie prin piele )

9
 CAI ARTIFICIALE -INJECTABILE- PARENTERALE
(gr. Para enteron=in afara intestinului )

La nivelul sistemului cardio-vascular:

-caile intravasculare :-intravenoasa,
-intraarteriala,
-intracardiaca .
La nivel tisular :
-caile extravasculare;-subcutanata,
-intramusculara;
-calea intraosoasa ( in maduva oaselor spongioase ,scurte sau late ).
La nivelul seroaselor :
-caile intraseroase :-intraperitoneala ,
-intrapleurala ,
-intrapericardica;
-intraarticulara
-intrarahidiana sau subarahnoidina (in LCR);
-inraventriculara ( in ventriculii cerebrali )
Caile de administrare pot fi utilizate pentru actiune ;
-generala si locala ;
-generala;
-locala
Caile de administrare utilizate pentru actiune generala sunt: sublinguala,
intravenoasa intracardiaca ,subcutanata ,intramusculara intraosoasa
Caile de utilizare exclusive locala sunt :oculara, intravaginala, intrauretrala,
intraarticulara intrapleurala, intrapericardica, intraventriculara.

ABSORBTIA PE CAI NATURALE

Absorbtia pe cale orala (per os) = calea enterala

Utilizarea caii orale

- Pentru actiune generala (sistemica ), la nivelul diferitelor tesuturi , organe si
sisteme
- Pentru actiune locala (topica ), la nivelul tubului digestive.Exemple: antiacide,
purgative antidiareice ,antihelmintice, antimicrobiene intestinale .
Particularitatile caii orale
Modul de administrare: inghitire

10
 Mucoasele la nivelul carora se face absorbtia sunt mucoasele gastrica sau/si
intestinala .
Membranele biologice strabatute sunt in numar de doua :epiteliul mucoasei si
endoteliul retelei capilare din mucoasa .
Mucoasa gastrica are epiteliu unistratificat, cilindric; glande secretoare
numeroase; suprafata relative mare (aprox 1m²); vascularizatie bogata; pH=1-3;
sucul gastric contine HCl si enzime proteolitice; timpul de contact este in functie de
motilitatea gastrica si continutul alimentar.
Mucoasa intestinului subtire este adaptata pentru absorbtie, reprezentand
locul principal de absorbtie al caii orale; are epiteliu unistratificat cilindric si
suprafata foarte mare (aprox 100m²) realizata de prezenta valvulelor conivente cu
vilozitati (20-40 mm²) si microvili; vascularizatia foarte bogata (sanguina si
limfatica); pH-ul variaza intre 4,8 si 8,2 in functie de segment; sucul intestinal
contine NaHCO3 iar enzimele epiteliului intestinal “in perie” sunt enzime
proteolitice, lipolitice, amilolitice; secretiile pancreatica si biliara (secretie a
hepatocitului) se varsa in lumenul intestinal; timpul de contact este in functie de
peristaltismul intestinal.
Mucoasa intestinului gros este mai putin adaptata pentru absorbtie; are
epiteliu unistratificat, cilindric; este mai groasa si prezinta pliuri; pH=7,0-7,5.
Caracteristic pentru mucoasa gastro-intestinala este faptul ca vascularizatia
venoasa dreneaza sangele spre vena porta ce intra in ficat, apoi prin venele
suprahepatice spre vena cava inferioara, inima (atriul si ventriculul drept), mica
circulatie pulmonara, inima (atriul si ventriculul stang) si numai in final, prin carja
aortica, spre marea circulatie arteriala.
Deci substantele absorbite per os, dup ace trec direct prin filtrul enzimatic
intestinal, trec direct si prinfiltrul enzimatic si pulmonar, suferind astfel
biotransformari in functie de structura chimica, inainte de a intra in circulatia
generala si de a ajunge la locul actiunii (efectul primului pasaj intestinal, efectul
primului pasaj hepatic sau/si pulmonar). Acest efect reprezinta un mare dejavantaj al
caii orale.
Formele farmaceutice specifice caii orale:
Forme farmaceutice cu cedare:
- rapida, accelerata
- prelungita (forme retard);
Forme farmaceutice moderne:
- sisteme cu eliberare controlatsa (programata cum este minipompa osmotica
pentreu calea orala, deniumita “OROS”)
- formele cu transportori la tinta: lipozomi, anticorpi monoclonali pentru
anumite cellule.

11
Absorbtia pe cale sublinguala

Dupa locul de administrare distingem: -calea sublinguala propriu-zisa

-calea bucala
1.Calea sublinguala propriu-zisa
Locul administrarii: sub- sau per-lingual.
Locul absorbtiei: mucoasa sublinguala.
Mucoasa sublinguala este o mucoasa subtire cu epiteliu pluristratificat
pavimentos, bine vascularizata; suprafata este foarte mica (0,02m²) iar timpul de
contact scurt, datorita secretiei salivare permanente; pH-ul in cavitatea bucala este
6,2-7,2.
Factor specific al caii sublinguale secretia salivara pemanenta, ce face ca
timpul de contact sa fie foarte scurt si o parte din doza de substanta active sa fie
inghitita cu saliva, absorbindu-se prin mucoasa gastrica sau/si intestinala.
Formele farmaceutice specifice caii sublinguale sunt:
- solutii, administrate in picaturi;
- comprimate sublinguale de talie foarte mica, cu dizolvare si cedare rapida
(pana la 3 minute);
- granule pentru medicatia homeopata.
2. Calea bucala
Locul administrarii: medicamentele sunt asezate intre gingie
si buze sau gingie si peretele interior al obrazului
Locul absorbtiei: -mucoasa sublinguala
-mucoasele gastrica si intestinale.
Forme farmaceutice specifice caii bucale:
- comprimate bucale cu dizolvare lenta (pana la 4 ore), pentru actiunea
generala;
- tablete de talie mare, usoare, cu dizolvare lenta (pana la o ora) utilizate pentru
actiunea generala (vitamine) sau cu actiune locala (antiseptice).

Absorbtia pe cale rectala

Modul de administrare: introducere la nivelul rectului.

Mucoasa rectala este o mucoasa cu epiteliu unistratificat cilindric si suprafata
mica (200cm²); pH 5,5-7,5.
Formele farmaceutice specifice caii rectale :
-microclisme (cu volum pana la 100ml.
-supozitoare,din care substanta active este eliberata prin dizolvare sau topire , maxim
in 10 minute , pentru o absorbtie bune .

12
Absorbtia pe cale respiratorie

Dupa nivelul absorbtiei distingem: -calea nazala;

-calea respiratorie propriu-zisa (pulmonara)
1. Calea nazala
Locul absorbtiei: mucoasa rinofaringiana care are un epiteliu
pluristratificat, pavimentos, suprafata mica (80cm²); este bine vascularizata, se
realizeaza o absorbtie buna.
Forme farmaceutice specifice caii nazale sunt:
-solutii apoase si uleioase, administrate sub forma de instilatii, badijonaj, spray-uri si
inhalatii ( in cazul substantelor volatile );
-pulberi, administrate prin prizare
2. Calea pulmonara
Locul absorbtiei: -mucoasa bronsiolara;
-epiteliu alveolar.
Forme farmaceutice specifice caii pulmonare sunt:
-gaze si lichide volatile, administrate cu ajutorul unei aparaturi speciale, in
anesteziologie ;
-sollutii apoase sau pulberi inhalate sub forma de aerosoli, administrate cu aparate
specaile(nebulizatoare sau inhalatoare).
Inhalatoarele sunt :-dozatoare presurizate;
-dozatoare cu pulbere uscata .
Aerosolii reprezinta o dispersie fina de particule lichide sau solide in aer sau in
alt gaz inert .Conditia biofarmaceutica obligatorie pentru aerosoli o reprezinta
alegerea diametrului optim pentru particulele de aerosoli, in functie de nivelul
aparatului respirator tintit pentru absorbtie .Diametrul optim este in general de 2-5
um.

Absorbtia pe calea oculara

Locul absorbtiei: -conjunctiva (calea conjunctivala)

-cornee (calea transcorneana)
Secretia lacrimala are pH=7,4 si presiune osmotica de 0,9%.
Formele farmaceutice specifice caii oculare :
-solutii apoase (colire,oculoguttae),izotone cu secretia lacrimala la concentratie
0,9%(utilizand diferite substante ca :NaCl,H3BO3,borax ), cu pH=7,4-9,6,sterile.
-unguente oftalmice cu temperature de topire =33 C (temperatura suprafetei
ochiului ).
Ele prelungesc timpul de contact pana la 24 ore.
Forme farmaceutice moderne :

13
-sistemele terapeutice oftalmice(OTS), Cu eliberare programata , prelungita;
-implantele terapeutice solubile (ITS)
-lentile simple hidrofile .

Alte cai cu absorbtie la nivelul mucoaselor: sunt -intravaginala

-intrauretrala.
Sunt utilizate exclusiv pentru actiune locala; exemple: antibiotice,
antimicotice, antiinflamatoare.

Absorbtia pe cale cutanata (percutana)

Pentru actiune;
-locala, in afectiuni dermatologice; exemple: medicamente antipruriginoase,
antiinflamatoare, antimicrobiene , antifungice, keratoplastice si keratolitice;
-reflexa, cu efecte generale benefice;
-generala, in formele moderne TTS,cu eliberare programata si prelungita .
Locul absorbtiei :
-in principal la nivelul epiteliului unistratificat de la nivelul foliculilor pilosi si
glandelor sebacee (calea transfoliculara);
-o absorbtie redusa se poate produce si la nivelul epidermei, care euste un epiteliu
pluristratificat, pavimentos, keratinizat si in mod fiziologic reprezinta o bariera
pentru absorbtie (calea transepidermica)
Efectul de “rezervor’’ al stratului cornos epidermic este frecvent. Consta in
acumulare de substante medicamentoase in stratul cornos ,dupa o singura aplicatie si
eliberare dupa mai mult timp.Exemplu: hidrocortizonul (ca antiinflamator,
antialergic).
Efectul de retentie in stratul adipos subcutanat apare in cazul substantelor
liposolubile.Exemplu:hormone sexualifeminini (estradiol ).
Forme farmaceutice
-solutii apoase si uleioase ;
-emulsii;
-unguente, crème,geluri;
-emplaste, cataplasme.
Mod de administrare: badijonari, comprese , frectii, ungeri ,bai .
Formula speciala de administrare este galvanoiodoterapia sau iodoforeza, in care
absorbtia este favorizata de curentul electric, solutia cu ionul active fiind plasata la
electrodul cu acelasi semn .
Formele farmaceutice moderne sunt dispozitivele terapeutice transdermice ( TTS).

14
 TTS este un rezervormfoarte mic, cu substanta active, adeziv, putand fi aplicat pe
piele, la nivelul bratului, precordial, dupa ureche etc. Substanta active este cedata
controlat printr-o membrane semipermeabila.
TTS sunt folosite pentru actiune generala si contin substante active cu coeficient
de partajnlipide-apa favorabil. Exemple:TTS cu nitroglicerina (antiangios),
terbutalina (antiastmatic), clonidina (antihipertensiv), scopolamine (antiemetic),
estradiol (hormone sexual feminin).

ABSORBTIA PE CAI ARTIFICIALE (INJECTABILE)

Caile artificiale, injectabile, numite siparenterale (gr. Para enteron = in afara

intestinului ) sunt:
-Intravasculare:-intravenos(i.v.);
-intraarterial (i.a.);
-intracardiac .
-Extravasculare:-intramuscular( i.m.);
-subcutan(s.c.)
-intraosos;
-intraseroase-intraperitoneala,intrapleurala,intrapericardica;
-intraarticular;
-intrarahidian (subarahnoidian);
-intraventricular.
Conditii obligatorii, generale, pentru formele farmaceutice injectabile :
-sterile si apirogene ;
-izotone sau slab hipertone;
-pH egal aproximativ cu 7,4.

Caile intravasculare

1.Calea intravenoasa (i. v.)

Administrarea se face prin injectare, direct in sangele circulatiei sistemice venoase
Utilizarea caii i.v. este indicate exclusiv pentru actiune generala:
-in cazuri de urgenta ( inlocuitori de sange in hamoragii acute, antidote in otraviri,
cardiotonice in edem pulmonar acut etc.)
-pentru efect rapid (anestezice generale);
-pentru volume mari, pana la 500 ml. (in perfuzii, pe timp de ore).
Formele farmaceutice sunt:
-solutii apoase ;
-foarte rar emulsii ulei-apa,cu particule extreme de fine (ex: perfuzii cu lipide )

15
 Formele farmaceutice trebuie sa fie sterile si apirogene.
2.Calea intraarteriala (i.a.)
Se utilizeaza rar.
Exemple:
-in tratamentul unor tulburari circulatorii periferice grave (vasodilatatoare in arteriet,
insulina in gargara diabetica);
-in vederea diagnosticului radiologic (substante radioopace de diagnostic);
-in tumori canceroase (se administreaza regional substante citotoxice) in situatii de
exceptie.
Forme farmaceutice :exclusiv solutii apoase ,sterile si apirogene.
3.Calea intracardiaca
Este o cale de exceptie, utilizata de exemplu in stop cardiac.

Caile extravasculare

Caile extravasculare sunt :-cai tisulare:-intramuscular (i.m.)

-subcutanat (s.c.);
-intraosos;
-alte cai(caile intraseroase ).
Conditii obligatorii;excluse substantele iritante tisulare.

1.Calea intramusculara (i.m.)

Administrarea se face prin injectare, direct in tesutul muscular.
Utilizarea caii i. m. ste indicate pentru :
-actiune generala
-forme cu efect retard ex. Procain – si benzatin-penicilina .
Formele farmaceutice sunt:
-solutii apoase, uleioase sau in alti solventi miscibili sau nemiscibili cu mediul
interstitial.
Solutiile trebuie sa fie izotone sau usor hipotone si cu pH-ul aproximativ 7.4.
Volumul administrat =2-20 ml.
-Forme de deposit (depot) cu efect retard . Exemplu suspensia de benzatinpenicilina
( Moldamin) elibereaza lent, prin hidroliza, penicilina G .
2.Calea subcutanata (s.c.)
Administrarea se face prin injectare la nivelul dermului .
Utilizarea caii s.c. este indicata pentru actiune generala si pentru forme farmaceutice
cu efect retard .
Formele farmaceutice specifice caii s.c. sunt:
-solutii apoase ,izotone cu pH=7,4;in volume de 0,5-2ml.Sunt posibile si volume mai
mari (500-1000ml.), in administrarea sub forma de infuzii, pe timp de 1 ora

16
-suspensii foarte fine de substante greu solubile care se dizolva lent ( ex.preparatele
de insulina, ca protamin-Zn- insulina);
-implante subcutanate , de forma plata sau sferice ; implantul plat are adsorbtie mai
mare decat cel sferic.Implantele bidegradabile sunt ideale , deoarece necesita o
singura interventie chirurgicala la implantare.Se administreaza in implante substante
greu solubile; ex. Hormone sexuali, cu actiune pet imp de 1 luna ; anticonceptionale,
cu actiune timp de 1 an .
-forme farmaceutice moderne sunt micropompele osmotice , reincarcabile . Ex.
Micropompa cu insulina, cedarea insulinei fiind controlata si reglata prin insusi
nivelul glicemiei .
3.Calea intraosoasa
Administrarea in maduva oaselor spongioase scurte sau late (stern, os iliac).
Absorbtia rapida este echivalenta cu calea i.v. Utilizare numai pentru actiune
generala, mai ales in pediatrie, in situatii speciale. Se administreaza solutii
fiziologice, plasma, sange.
4.Caile intraseroase sunt
-intraperitoneal –in peritoneu
-intrapleural- in pleura
-intrapericardic-in pericard
-intraarticular-in capsula articulatiei .
Seroasele sunt membrane ce captusesc cavitatile inchise ale organismului si invelesc
organele (organelle abdominale, plaman, inima).Ele sunt formate din doua foite
(parietala si vicerala), intre care exista un spatiu capilar ce contine plasma
transudata. Aceste cai sunt utilizate pentru tratament local de ex.: antibiotice, enzime
proteolitice.
Intraperitoneal se pot administra si substante citotoxice si radioizotopi, in cazul
tumorilor abdominale .
Intraarticular se injecteaza medicamente exclusive pentru actiune locala; de ex.:
antiinflamatoare (corticosteroizi), sub forma de solutii sau suspensii .
5.Calea intrarahidiana (subarahnoidiana )
Administrarea se face printre vertebrele L2 – L5 intratecal, subarahnoidian
(intre pia mater si aracnoida), in lichidul cefalorahidian (LCR).
Utilizarea caii: pentru actiune locala, in scopuri bine definite.
6. Calea intraventriculara
Este o cale de exceptie. Administrarea se face direct in ventriculii cerebrali.
Utilizare pentru actiune locala.

2. DISTRIBUIREA MEDICAMENTELOR IN ORGANISM

17
 Distributia este atapa farmacocinetica ce urmeaza dupa absorbtie si se
desfasoara la nivelul tesuturilor. Are 4 subetape:
- transportul in sange;
- difuziunea in tesuturi;
- distribuirea propriu-zisa;
- fixarea in tesuturi.

A) Transportul medicamentelor in sange.

Consta in vehicularea medicamentelor in sange, de la nivelul capilarelor

caii de absorbtie, pana la nivelul capilarelor tesutului de actiune si altor
tesuturi.
Formele in care medicamentele pot fi transportate in sange:
- in plasma: -forma libera, dizolvata in plasma;
- forma legata de proteinele plasmatice (de depozit)
- in elementele figurate.
Putine medicamente realizeaza concentratii semnificative in elementele
figurate.
Asociererea medicamentelor influenteaza legarea de proteinele
plasmatice, determinand interactii de deplasare a medicamentelor de pe
proteinele plasmatice, intrucat legarea este un fenomen nespecific si poate sa
apara competitia, mai ales in cazul in care legarea se face prin legaturi ionice,
numarul locurilor de legare cationice fiind limitat.

B) Difuziunea medicamentelor in tesuturi.

Este etapa de trecere a medicamentelor din compartimentul

intravascular in tesuturi si anume:
- in compartimentul interstitial prin membrana capilara;
- in compartimentul intracelular prin membrana celualara.
Conentratiile substantelor din cele trei compartimente hidrice sunt in echilibru
dinamic. Macromoleculele proteice nu difuzeaza dintr-un compartiment intr-
altul.

Difuziunea prin membrana capilara

Particularitatile membranei capilare:
Structura peretului capilar: endoteliu capilar unistratificat pavimentos,
membrana bazala si periteliu (tesut conjunctiv lax cu fibre de reticulina si
decolagen); celulele endoteliale sunt legate prin substanta fundamentala, care

18
formeaza „pori” mari, cu diametrul de cca 60-80A, prin care pot sa treaca
(filtrare) substante cu greutate moleculara mare (pana la aproximativ 60.000).
Endotelul capilar reprezinta o membrana lipidica, cu pori mari si are o
suprafata foarte mare (raportat la tot organismul).
Este adaptat pentru schimburi de substante gazoase (O2, CO2), de
substante nutritive (glucoza, acizi grasi, vitamine, etc.) si plastice (aminoacizi,
acizi grasi, calciu, etc.).
Aspecte particulare ale difuziunii prin membrana capilara:
- difuziune prin bariera hemato-encefalica;
- difuziunea prin placenta;
- difuziunea prin bariera sange-lapte.

Difuziunea prin membranacelulara

Particularitatile membranei celulare:
Membrana celulara este un mozaic, alcatuit dintr-un strat bimolecular
fosfolipidic perpendicular pe suprafata membranei, cu partile polare spre
extremitati si din doua straturi glicoproteice asezate la extremitatile
stratului lipidic si care formeaza fie „porii” (de dimensiuni mici = 8A), fie
transportorii („carausii”) membranei. Grosimea membranei celulare este de
cca 100A. Membrana celulara este polarizata electric.
pH-ul intracelular este mai acid decat pH-ul interstitial si sanguin.

C) Distribuirea propriu-zisa a medicamentelor in tesuturi.

Cuprinde doua aspecte:

- distribuirea in compartimente hidrice;
- distribuirea in tesuturi.
Distribuirea in compartimente hidrice. Exista trei compartimente
(spatii) hidrice ale organismului, separate prin membrane biologice:
- compartimentul intravascular( 5l sange, 3 l plasma);
- compartimentul intracellular (10-12 l);
- compartimentul intracellular (20-35 l).

Concentratiile substantelor din cele trei compartimente sunt in echilibru

dinamic.
Macromoleculele proteice nu difuzeaza dintr-un compartiment intr-
altul.
Starile fiziologice speciale, care modifica volumele compartimentelor
hidrice si influenteaza difuziunea, sunt:

19
- La femeia gravida cresc hidremia si apa extracelulara; apare un
compartiment hidric in plus si anume compartimentul fetal, care reprezinta
aproximative 10% din Vd al mamei, la sfarsitul gestatiei;
- La nou-nascut si prematur sunt crescute apa totala, hidremia si apa
extracelulara;
- La batrani, diminua apa totala, volumul plasmatic si mai ales apa
extracelulara (cu 40%) si creste cantitatea de tesut adipos (cu 30%);
- Obezitatea scade cantitatea de apa totala.
Medicamentele se pot distribui in unul, doua sau toate trei
compartimentele hidrice.
Consecintele distribuirii in toate trei compartimentele hidrice sunt:
- Farmacocinetice:
micsorarea vitezei de eliminare;
cresterea timpului de injumatatire;
- farmacodinamice:
cresterea duratei de actiune.

Distribuirea in tesuturi si organe.

Tipurile de distribuire in tesuturi sunt:
- uniforma: in toate tesuturile (exemplu alcool, narcotice);
- selectiva: in anumite tesuturi (exemplu iod in tiroida, Fe in tesutul reticulo-
histocitar, Ca si P in oase, vitamine B12 in ficat, tetraciclina in oase si dinti,
metale in rinichi fixate selectiv pe metalo-tioneina, As si Hg in piele si
par);
- bifazica: distribuire rapida in SNC si apoi o redistribuire cu stocare in
tesutul adipos (exemplu substantele foarte liposolubile ca narcoticele).
Consecintele distributiei bifazice: narcoticele (ca de exemplu
hexobarbital si tiopental) au latenta si durata ultrascurte (cca 10 minute),
medicamentul ramanand insa in organism dupa ce efectul a incetat; e posibil
ca, dupa o prima doza la care apare efectul, acesta sa fie mentinut,
administrand ulterior doze mai mici.

D) Fixarea medicamentelor in tesuturi.

Tipuri de fixare:
- reversibila;
- ireversibila (mult mai rar).
Consecintele fixarii sunt:
- farmacocinetice – eliminare lenta;
- farmacodinamice – prelungirea duratei de actiune;

20
 - farmacotoxicologice: - la administrarea repetata, prin cumulare apar efecte
adverse;
- prelungirea duratei unei intoxicatii.
Locurile de stocare in tesuturi reprezinta in marea majoritate a
cazurilor, nu rezorvoare pentru actiune sistemica continua, ci locuri de
pierdere sau toxicitate tisulara, favorizand R.A. toxice tisulare.
Aspectele fixarii:
- stocarea in tesutul adipos;
- legarea de proteinele tisulare si plasmatice;
- legarea pe substraturi receptoare.

Stocarea in tesutul adipos:

Este posibila pentru substantele liposolubile, functie de coeficientul de
partitie lipide/apa. Pentru substantele foarte liposolubile, tesutul gras
functioneaza ca un adevarat rezervor, in care se pot acumula si elibera lent.
La administrarea percutanata, unele medicamente lipofile pot fi stocate
in stratul adipos subcutanat.
Legarea de proteinele tisulare si plasmatice:
Legarea de proteinele tisulare este funtie de afinitatea pentru proteinele
tisulare si poate fi deiferita de legarea de proteinele plasmatice.
Medicamentele bazice sunt legate in celula, in special la nivelul nucleului de
necleoproteine. In piele si par se distribuie selectiv si se fixeaza metalele
toxice. Eliminarea se produce in timp indelungat (ani).
legarea de proteinele plasmatice, legare in procent mare, pentru
substantele medicamentoase cu afinitate mare, este considerata o adevarata
stocare a medicamentelor in compartimentul sanguin (peste 50% in sange, fata
de cantitatea totala din organism, la medicamentele legate mai mult de 95%).
Consecinte: efect terapeutic retard prin mecanism farmacocinetic.
Legarea de substraturi receptoare (farmacoreceptori sau enzime)
Receptorii sunt complexe biochimice, aflate in interiorul celulei sau pe
suprafata membranei celulare, ce pot fixa substante fiziologice sau
medicamente, cu aparitia unei actiuni biologice sau farmacodinamice. Legarea
de substraturi receptoare este in functie de afinitate si de tipurile de legatura si
poate fi:
- reversibila (in general);
- ireversibila (rar).

3. EPURAREA MEDICAMENTELOR DIN ORGANISM

21
 Epurarea este etapa farmacocinetica in care structura chimica
medicamentoasa este degradata si eliminata din organism.
Epurarea medicamentelor se face prin doua procese ce se deruleaza in
cadrul a doua subetape farmacocinteice:
- biotransformarea (metabolizarea) si
- eliminarea (excretia).
Daca se discuta epurarea medicamentului nu din intreg organismul, ci
numai din sange, atunci, la cele doua subetape se mai poate adauga si:
- stocarea (fixarea) intr-un tesut.
Epurarea este exprimata cantitativ prin clearance.

Biotransformarea (metabolizarea) medicamentelor.

Biotransformarea reprezinta etapa farmacocinetica de transformare a
structurii chimice a medicamentului. Structurile chimice rezultate se numesc
metaboliti.
Biotransformarea reprezinta o reactie de detoxifiere specifica a
organismului.
Biotransformarea constituie, impreuna cu eliminarea, etapa de epurare a
medicamentului din organism.
Biotransformarea contribuie la epurare prin doua procese:
- producerea de metaboliti inactivi,
- producerea de metaboliti mai hidrosolubili, ce favorizeaza eliminarea din
organism.

Rezultatul biotransformarilor. Tipuri de metaboliti.

Substantele medicamentoase pot fi:
- nemetabolizate, putine
- metabolizate, partial sau total, majoritatea.
Prin metabolizarea medicamentelor rezulta unul sau „n” metaboliti, in
cantitati dependente de cantitatea medicamentului si activitatea sistemelor
enzimatice implicate.
Biotransformarile sunt in general in senul aparitiei de metaboliti cu
hidrosolubilitate mai mare decat medicamentul respectiv, fapt ce creste viteza
de aliminare pe cale renala prin urina si pe cale cutanata prin transpiratie.
Metabolitii pot fi:
- inactivi sau activi
- netoxici sau toxici.
Biotransformarile sunt in general in sensul aparitiei de metaboliti
inactivi si netoxici.
Locul biotransformarilor.

22
 Poate fi:
- locul administrarii (tub digestiv, etc). Se face datorita acidului clorhidric
si enzimelor sau florei microbiene intestinale. Medicamentele inactivate
total in tubul digestiv nu se administreaza pe cale orala.
- sange.
- ficat. Reprezinta locul principal de metabolizare, el avand ca principala
functie aceea de detoxifiere (antitoxica). La administrarea pe cale orala
ficatul reprezinta sediul principal al primului pasaj (primul pasaj hepatic).
- alte tesuturi (plamani, rinichi, corticosuprarenale). Plamanii pot
reprezenta locul primului pasaj pulmonar, in administrare pe caile
extraarteriale.

Eliminarea medicamentelor.
Este etapa farmacocinetica in care structurile active medicamentoase si
metabolitii acestora sunt indepartate din organism. Reprezinta alaturi de etapa
de metabolizare, etapa de „epurare” a medicamenytului din organism.
Caile de eliminare:
Sunt caile fiziologice utilizate de organism pentru eliminarea
substantelor nocive sau inutile provenite din procesele metabolice.
Medicamentele se pot elimina simultan pe mai multe cai, dar exista o cale de
eliminare predominanta, electiva pentru fiecare substanta. Caile fiziologice de
eliminare sunt:
- renala, de electie pentru substantele hidrosolubile absorbie;
- digestiva, de electie pentru substantele neabsorbabile, administrate pe cale
orala;
- respiratorie, de electie pentru substantele gazoase si volatile;
- cutanata pentru substantele volatile si lipofile;
- prin secretii, corespunzator mecanismelor specifice de secretie: lacrimi,
saliva, secretie biliara, secretie lactata.

Eliminarea pe cale renala:

Are loc la nivelul rinichiului, si anume la nivelul nefronilor (cca
2.000.000).
Mecanismele eliminarii renale sunt:
- filtrarea glomerurala, pasiva;
- secretia tubulara, pasiva si activa;
- reabsorbtia tubulara, pasiva si activa.
pH-ul urinei, fiziologic este 6,3 cu variatii intre 4,5-7,5 in functie de
alimentatie sau medicamente.

23
 Eliminarea pe cale digestiva:
Mecanismele eliminarii pe cale digestiva sunt:
- eliminarea rectala a substantelor neabsorbite la adimistrare orala;
- eliminare prin secretie salivara;
- eliminare prin mucoasa gastrica;
- eliminare prin secretia biliara.

Eliminarea pe cale respiratorie:

Mecanisme si substante eliminate:
- prin secretiile nazale;
- prin secretia glandelor bronsice: substante volatile si sublimabile; ex.
expectorantele, administrate oral;
- prin epiteliu alveolar; ex. narcotice gazoase sau volatile.
Forma de eliminare este netransformata de obicei.

Eliminarea pe cale cutanata:

Mecanisme si substante eliminate:
- secretia glandelor sudoripare (mecanismul principal);
- eliminarea odata cu celulele cornoase ale pielii si cu fanerele.
Substantele ce se elimina: substante volatile, uree, ioduri, arsen, metale
grele, griseofulvina, etc.

Eliminarea prin secretia lactata:

Este o cale nedorita de eliminare a medicamentelor. Eliminarea multor
medicamente are loc la nivelul glandelor mamare, in procesul lactatiei.
Laptele fiind mai acid decat plasma, se concentreaza in lapte mai ales
medicamentele bazice.

FARMACODINAMIE GENERALĂ

Parametri specifici: acţ. farmacodinamică primară + efect farmacologic

Caracteristicile acţiunii farmacodinamice (AF):

1. Sensul AF - stimulator
- inhibitor

Acţ stimulatoare: direct, acţionând asupra ei (adrenalina →

tahicardie)
deprimând o funcţie antagonică (atropina → bradicardie)

24
 (simpaticul consumă, parasimpaticul reface)

Acţ. inhibitoare: direct, prin deprimare

stimulare până la epuizare (cafeina)

Med pot stimula o funcţie deprimată de boală, fără să aibă acţ pe funcţiile
normale (antipireticele scad T crescută în febră, dar nu infl T normală).

2. Potenţa AF - o subst este m potentă decât alta cu cât este m activă în

doze m mici.

3. Eficacitatea maximă - o propriet a unei subst de a avea un "efect

maxim posibil".

4. Selectivitatea - propriet unui med de a infl un teritoriu cât mai limitat

din org.
Există subst med cu un singur efect, majorit având "spectru de acţiuni".
Ex. receptorii pt simpatic (α1, α2, β1, β2, β3) : β1 - la nivel cardiac, β2 -
arborele bronşic, nivel vascular

5. Latenţa - timpul scurs de la admin med până la apariţia efectului

- depinde de abs, transport, difuz, biotransform.
- în cazul admin i.v. timpul de abs = 0.

6. Durata acţiunii
- timpul de înjumătăţire în sânge (T1/2)
Cu cât T1/2 este m mare, cu atât durata dintre administrări este m mare.

Tipuri de AF

- după utilitate terap şi intensit:- acţ principală (ex. acţ antipiretică a

aparacetamolului)
- acţ secundară (hiposecreţia salivară - poate fi
utilă la pacienţii intubaţi)

- după modul de utilizare: - acţ locală (topică): ung, pansamente gastrice

- acţ sistemică

- după reversibilitate: - reversibile

25
 - ireversibile

- după mec de acţiune: - directă: subst se fix direct pe receptor şi îl

activează
- indirectă: ca o consecinţă a influenţei unui mediator

- după criteriul farmacoterapeutic

Mecanisme de acţ a med: - fizice

- biofizice (biochim)
- adsorbţia (ex Smecta)
- osmoza (o dată cu apa acţ şi med)
- precipitarea proteinelor (subst taninoase ca antidiareice)

Mec chimice
- r de neutralizare (antiacidele)
- r de complexare (chelare)

Acţ med la nivel celular - în afara cel

- la niv membr cel : direct sau prin intermed unor
receptori specifici
- în inter cel
Membr la ext prez sarcini +, la interior sarcini -. Poate avea loc: -
depolariz → fen excitatorii
- hiperpolariz →
fen inhibitorii

Canalele ionice pot fi: dependente de voltaj / agonist dependente

Canalele de calciu pot fi: - de tip L (sensibile la blocantele de Ca)

- de tip N (neuronal)
- de tip T

Acţiunea med la nivel molecular

Receptorii farmacologici
Def: o macromolec proteică capabilă să lege specific o subst med cu
formarea complexului med-receptor.

Efector = enzimele.

26
Interacţiunea med-receptor:
Med pot acţ ca agonişti (un agonist se fix pe receptor şi îl activează) - are
afinitate şi activitate intrinsecă
Un antagonist se fix pe receptor, dar nu îl activează - nu are activitate
intrinsecă.
Ex: acetilcolina → fixare pe receptor → scade pres intraoculară
atropina → fixare pe receptor, îl blochează, nu mai lasă
acetilcolina să se fixeze → creşte pres intraoculară

Antagoniştii pot fi competitivi (se leagă de receptori la niv situsurilor de

legare ale agoniştilor)
Antagoniştii necompetitivi se fixează de receptori pe un situs diferit de un
situs de legare al agonistului, blochează receptorii şi împiedică legarea
agonistului.

Tipuri de receptori

I. Proteina care include un canal ionic: - colinergici

- GABA

II. Proteine transmembranare

III. Receptori cuplaţi cu proteine G
IV. Receptori intracelulari

27
FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ ACŢIUNEA
FARMACODINAMICĂ

A. Factori dependenţi de medicament

1. Structura chimică
Doza: reprez cantit de med prin a cărei admin obţinem un efect biologic.
Subst pot fi: - inactive farmacodinamic (nu au potenţă)
- cu potenţă mică
- cu potenţă medie
- puternic active (DE - doza eficace)

Criterii de clasificare a dozelor:

a. după modul de admin: - doza parţială
- doza pe zi
- doza totală

b. pt anumite med: - doza de atac

- doza de întreţinere
- doza unică

c. după vârstă: - doza pt copil

- doza pt bătrân

d. după intensitatea efectelor: - doza maximă terapeutică

- doza minimă terapeutică (DE25)
- doza medie terapeutică (DE50)
- doza optimă
- doza letală (DL50)
B. Factori dependenţi de organism
C. Alte condiţii (T, altitudine ..)

Indicele terapeutic reprezintă o margine de siguranţă; cu cât este mai

mare cu atât este mai uşor de mânuit terapeutic.

Asocierea medicamentelor
Interacţiuni medicamentoase = interacţ farmaceutice = incompatibilităţi.

- interacţ farmacocinetice: - prin modif absorbţiei

- în faza de transport

28
 - în faza de difuz
- în faza de biotransf
- în faza de eliminare

- interacţ farmacodinamice:- sinergismul: sinergia - de adiţie

- de potenţare → ex.
antidepresive + tranchilizante
(receptori diferiţi)
- antagonistul - competitiv
- necompetitiv
- antidotism

29
 FARMACOTOXICOLOGIE GENERALĂ

Este ramura cu caracter predominant care stud efectele / reacţiile adverse

la med, patologia med, precum şi intoxicaţiile acute / cronice.

Reacţii adverse la med şi factorii de risc

R. adv sunt r nocive, nedorite care apar întâmplător la dozele utilizate
obişnuit la om.
Factori favorizanţi:
- dozele mari
- stări fiziologice (sarcina, vârsta înaintată, copilul mic)
- stări patologice (insuf renală, insuf hepatică)

Alţi factori sunt legaţi de:

- malnutriţie
- consum de alcool, tutun
- poluanţi din mediu
Riscul creşte progresiv cu nr de med utilizate de un singur pacient.

Tipuri de r adv:
- ef sec
- ef adv toxice
- intoleranţa

1. Efecte secundare - sunt nedorite, sunt de ordin farmacodinamic, ca o

consecinţă directă sau indir a AF. Ef sec pot fi: - uneori dorite
- alteori dorite
- adesea inevitabile
Uneori pot fi utile terapeutic; nu sunt dependente de doză.
Ex: uscăciunea mucoaselor (hiposalivaţia) după admin de atropină este
neplăcută şi poate fi combătută printr-un consum crescut de lichide; în
preanestezie este utiliz pt reducerea secreţiilor în căile aeriene superioare,
secreţii nefavorab în cursul anesteziei generale.

2. Efecte adverse toxice - sunt tulb funcţionale / morfologice, diferite de

ef farmacodinamice, întotd nedorite şi care apar la o parte din subiecţii
trataţi în cond similare. Apar în fc de bolnav sau de med.
Apar la doze obişnuite şi pot prod leziuni la niv aparatelor / sistemelor şi
tulburări ale funcţiilor acestora.
Sunt dependente de doză; riscul este m mare cu cât doza este m mare.

30
Factori care ţin de med:
a. toxicitatea mare şi indicele terapeutic mic (ex. în cazul digitalicelor-
digoxină DE este f apropiată de DL: indicele terapeutic = 2 - 3)

b. biodisponibilit anumitor preparate / forme farm care poate fi variată pt

aceeaşi subst de la un producător la altul. (ex fen a fost semnalat pt
fenitoină-anticonvulsivant, antiepileptic şi pt glicozide cardiotonice)

c. schema de dozare - dacă nu se ţine seama de fatmacocinetica med, ac

aspect poate favoriza apariţia toxicităţii. Se ţine cont de calea de admin şi
intervalul dintre doze.

d. interacţ med - pot fi prin mec farmacocinetic sau farmacodinamic

(med care nu se vor asocia cu alcool: opioide, tranchilizante,
neuroleptice, antibiotice)

Factori care ţin de organism

a. utiliz unei căi de admin nepotrivite - riscul cel m mare îl reprez calea
i.v.

b. reactivitatea individuală - putem întâlni pers f sensibile, care la doze

obişnuite de med duc la apariţia de r adv toxice. Acest fenomen este
datorat: - fie unei particularităţi de metabolizare
- fie unei selectivităţi
excesive ale ţesutului ţintă

c. stările patologice - pot modif comportarea farmacocinetică /

farmacodinamică. La bolnavii cu insuf hepatică, med care în mod normal
sunt inactivate prin metaboliz în ficat tind să se acumuleze.
În insuf renală med elim pe cale renală manifestă o toxicit crescută.

Exemple de r adv toxice la niv unor aparate / sisteme

- la nivelul pielii - pot apare dif erupţii

- la niv SNC- funcţii psihice sau sist extrapiramidal
- la niv ap digestiv - pot fi ef adv toxice funcţionale (greţuri, vărsături,
diaree, colici) sau morfologice (ulcere)
- la niv ficatului - unele med produc un tablou clinic asem cu hepatita
virală (Halutan-anestezic general)

31
- la niv cordului - pot apare ef funcţionale (creşterea excitabilit
miocardului cu aritmii) sau morfologice (caracterizate prin leziuni
degenerative - citostatice)
- la niv sanguin - ef toxice se manif prin: - leucopenie, trombopenie,
agranulocitoză (citostatice)
-anemie megaloblastică=carenţă de vit B12 ±
acid folic (antiepileptice)
- atenţie la admin Fe: trebuie fracţionat în m
multe prize pe zi pt că
receptorul nu poate transporta decât limitat
- la niv renal - antibiotice nefrotoxice (kanamicina, streptomicină)

Ef adv toxice sunt urmărite prin det de toxicit la dif specii de animale de
lab în studii preclinice:
- toxicit acută: evaluată după admin unică şi obs după 7-14 zile
- toxicit subacută: după admin repetată, zilnică
- toxicit cronică: după admin repetată 3-12 luni

3. Intoleranţa - este o r adv medicamentoasă care se manif printr-un

răspuns anormal cantitativ şi/sau calitativ la un med.
- congenitală - poate fi de specie sau de grup (idiosincrazie)
- dobândită
a. Idiosincrazia - se manif prin efecte dif de acţ fdinamică caracteristică ce
apare numai la unii indivizi, putându-se manifesta la prima admin a med
sau la timp scurt de la începutul admin.
Răspunsul neobişnuit este independent de doză şi diferenţa faţă de
răspunsul fdinamic normal poate fi :
- cantitativă (ef de supradozare sau ineficacitate)
- calitativă (r anormală faţă de cea fdinamică)
Când o genă prez anomalii sau este absentă, enzima respectivă are o
constituţie anormală sau lipseşte; aceste anomalii enzimatice = enzimopatii
(sunt manifeste sau latente).
În cazul în care se admin un med care este metab de o astfel de enzimă
apar r. idiosincrazice (există 2 tipuri: fcinetice şi fdinamice).
Manifestările fcinetice sunt responsabile de distrib diferită a vitezei de
biotransform a unor med într-o populaţie. În fc de metabolizare avem:
- metaboliţi lenţi: apar ef de supradozare, cu intensit crescută şi consecinţe
ftoxicologice
- metaboliţi rapizi: ineficacitate terap şi consecinţe fterapeutice
Manifestările fdinamice - au consecinţe ftoxicologice

32
b. Intoleranţa dobândită = hipersensibilitate - reprez de fapt o alergie la
med.
Intoleranţa dob presupune contactul org cu alergenul şi abia la următ
contact se prod sensibilizarea / alergia.
Antigenii compleţi - sunt macromolec proteice / polizaharidice.
Există subst cu struct simple, susceptibile de a se combina cu anticorpii,
dar incapabile de a antrena singure formarea anticorpilor. Acestea devin
antigenice numai după legarea de proteine (= antigeni incompleţi). Ex:
peniciline, cefalosporine, sulfamide, barbiturice, ac acetilsalicilic,
procaina...

Riscul de apariţie a r alergice este m mare pt preparatele cu aplic locală şi

m mică pt calea orală.
Pe lângă subst active, ca alergene mai pot fi incriminate dif impurităţi sau
subst auxil conţinute de dif forme farm (ex coloranţii).

Anticorpii (imunoglobulinele) = biomacromolecule care sunt capabile să

se cupleze cu antigenul şi să det reacţie alergică.
Pot fi de m multe tipuri: G, M, E, A, D. Sunt sub forma literei Y, pot fi
monomeri, dimeri, pentameri.

După mec de producere există 4 tipuri de r alergice:

1) r alergice de tip anafilactic (de tip 1): fac parte din categ r imediate,
sunt m frecvente la pers cu predispoziţie la boli alergice.
Şocul anafilactic este o manif acută, cu caracter sistemic a alergiilor de tip
1. Sindromul este f grav, fiind declanşat în special când alergenul este
introdus în org pe cale injectabilă.
În această privinţă penicilinele sunt med cu riscul cel m mare.
Simptomele (se dezv în câteva minute): dispnee cută cu sufocare prin
bronhospasm şii edem laringean, urmat de hipotensiune până la colaps.
Manifestările clinice mai puţin grave şi mai frecvente: urticaria, astm
bronşic (apărute după peniciline şi acid acetilsalicilic).
Intervenţii în caz de şoc anafilactic: adrenalina admin subcutanat şi nu
intravenos (creşte brutal TA) sau hidrocortizon hemisuccinat (i.v.).

2) r alergice de tip 2: se datorează formării de anticorpi prin

imunoglobulin E, M direcţionaţi specific împotriva unor constituenţi
celulari.

33
Anticorpii formaţi au proprietăţi aglutinante şi det liza celulară. (astefl se
explică unele anemii, trombocitopenii produse de sulfamide,
cinină/chinidină)

3) r alergice prin complexe imune (de tip 3) - se datorează formării de

complexe între antigeni şi anticorpi circulanţi (imunoglobuline G şi M).
Complexele imune solubile care se form se fix în vasele mici şi în
membranele bazale declanşând fen inflamatorii.
Manif clinice m frecvente: boala serului (caract prin febră, urticarie,
adenopatie=ganglioni măriţi), unele forme de pneumonii. Ex: peniciline,
sulfamide, nitrofurantroina

4) r alergice mediate celular (de tip 4): fac parte din categ reacţiilor
întârziate, se dat intervenţiei limfocitelor sensibilizate, care elib limfochine
provocând fenomene inflamatorii.
De obicei, manifestările acestui tip de r alergice sunt cutanate: dermatita de
contact (apare prin admin locală de neomicină, gentamicină)

4. Toleranţa: - congenitală
- dobândită
Constă într-o sensibilitate redusă / absenţa sensibilităţii la unele acţiuni ale
unui med.
T. congenitală - apare imediat după naştere, poate fi: de specie sau de grup.
T dobândită - poate avea la bază un mec fcinetic/ fdinamic cu
desensibilizarea receptorilor.
T adevărată se dezvoltă lent şi nu este niciodată completă. Se cunosc
câteva aspecte ale toleranţei:
- obişnuinţa - constă în diminuarea treptată a unor efecte ale unui med în
urma admin repetate; fenomenul este reversibil.
- mitridatismul -reprez capacit unui org de a suporta fără simptome
deosebite, ca urmare a admin de cantităţi progresiv crescânde dintr-o subst,
doze, care la prima admin pot prod ef toxice. (ex fumătorii care suportă
doze mari de nicotină)
- toleranţa încrucişată - se poate prod între 2 sau m multe med (ex:
alcoolicii sunt m puţin sensibili la anestezice gen)
- tahifilaxia (toleranţa acută) - constă în dimin progresivă a intensit
efectului unor doze constante dintr-o subst prin admin repetată la intervale
scurte de timp. Prin întrerup admin se ajunge repede la redobândirea
sensibilit iniţiale. (ex efedrina, nafazolina)

34
 Toleranţa nu treb confundată cu efectele farmacodependenţei (cei care se
droghează).

II. FARMACOLOGIA SPECIALA

Sistemul nervos

Totalitate a centrilor nervosi si nervilor care asigura comanda si coordonarea

viscerelor si a aparatului locomotor, primirea mesajelor senzoriale si functiile
psihice si intelectuale. sistemul nervos se afla la locul sau in embrionul uman
incepand cu a cincea saptamana de gestatie.
Structura sistemului nervos - Pe plan anatomic, sistemul nervos este format
din doua ansamble distincte, sistemul nervos central si sistemul nervos
periferic.
Sistem nervos central - Denumit si nevrax, sistemul nervos central (S.N.C.)
este format din miliarde de neuroni (celule nervoase) conectati intre ei si dintr-
un tesut de sustinere interstitial (nevroglie). El cuprinde encefalul (creierul,
cerebelul, trunchiul cerebral), protejat de craniu si maduva spinarii, amplasata
in coloana vertebrala.
Sistem nervos periferic - Prelungire a sistemului nervos central, sistemul
nervos periferic cuprinde totalitatea nervilor si ale ingrosarilor lor (ganglionii
nervosi), nervii, legati printr-o extremitate de sistemul nervos central, se
ramifica la cealalta extremitate intr-o multitudine de ramuri fine care inerveaza
totalitatea corpului. Exista nervi cranieni si nervi rahidieni.
Functionarea sistemului nervos - Dupa organizarea si functionarea lor, se
disting sistemul nervos somatic, care pune organismul in comunicatie cu
exteriorul si sistemul nervos vegetativ, sau autonom, care regleaza functiile
viscerale.
Functionarea sistemului nervos face sa intervina un lant de neuroni, care se
articuleaza intre ei prin sinapse, neuronul asigura conducerea influxului nervos,
iar sinapsa asigura transmisia acestui influx fie de la un neuron la altul, fie de
la un neuron la un organ-tinta, de exemplu, muschiul in cazul unei sinapse
neuromusculare. Aceasta transmisie este realizata prin intermediul unei
substante chimice denumita neurotransmitator (acetilcolina, adrenalina,
noradrenalina). Acetilcolina este neurotransmitatorul sistemului nervos
parasimpatic, care comanda contractia fibrelor musculare netede si secretiile

35
glandulare. adrenalina si noradrenalina sunt neurotransmitatorii sistemului
simpatic, care, intre alte functii, asigura contractia peretelui arterelor si intervin
in secretia sudorii.
sistem nervos somatic - sistemul nervos somatic comanda miscarile si
pozitia corpului si permite perceperea de catre piele a diferitelor senzatii
(tactile, caldura, durere) si descoperirea prin celelalte organe de simt a
mediului inconjurator (vaz, auz, miros). El este constituit din neuroni senzitivi
si neuroni motori.
sistem nervos vegetativ - Denumit inca si sistem nervos autonom, el este
complementar sistemului nervos somatic si regleaza indeosebi respiratia,
digestia, excretiile, circulatia (bataile cardiace, presiunea arteriala). Aceste
celule depind de centrii reglatori situati in maduva spinarii, trunchiul cerebral
si creier, care primesc informatiile, pe caile senzoriale, provenind de la fiecare
organ.

Sistemul nervos vegetativ este impartit in sistem nervos parasimpatic, ale

carui activitati se echilibreaza astfel incat sa coordoneze activitatea tuturor
viscerelor.
- Sistemul nervos parasimpatic este, ca regula generala, responsabil de punerea
in stare de odihna a organismului. El actioneaza prin intermediul unui
neurotransmitator, acetilcolina, si incetineste ritmul cardiac, stimuleaza
sistemul digestiv si limiteaza contractiile sfincterelor.
- Sistemul nervos simpatic, sau sistemul nervos ortosimpatic, pune organismul
in stare de alerta si il pregateste pentru activitate. Ei actioneaza prin
intermediul a doi neuro- transmitatori, adrenalina noradrenalina. Acest sistem
creste activitatea si respiratorie, dilata bronhiile si pupilele, contracta arterele,
face sa fie secretata sudoarea in schimb, el franeaza functia digestiva.

FARMACOLOGIA SNV

Clasificarea medicamentelor cu actiune la nivelul SNV

a) In functie de sensul actiunii:
- MIMETICE – sens pozitiv, efecte de activare;
- LITICE sau PLEGICE – sens negativ, efecte de blocaj.
b) In functie de locul actiunii, raportat la tipurile de sinapse:
- PARASIMPATOTROPE – la nivelul sinapselor neuroefectoare
parasimpatice;
- SIMPATOTROPE – la nivelul sinapselor neuroefectoare simpatice,

36
 - GANGLIOTROPE – la nivelul sinapselor interneuronale ganglionare
vegetative.
c) In functie de sensul si locul actiunii:
- PARASIMPATOMIMETICE si PARASIMPATOLITICE;
- SIMPATOMIMETICE si SIMPATOLITICE;
- NICOTINOMIMETICE si GANGLIOPLEGICE.
d) In functie de mecanism, loc si sens:
- cu mecanism direct:
ADRENOMIMETICE si ADRENOLITICE,
PARASIMPATOMIMETICE DIRECTE si PARASIMPATOLITICE,
NICOTINOMIMETICE si GANGLIOPLEGICE.
- cu mecanism indirect:
NEUROSIMPATOMIMETICE si NEUROSIMPATOLITICE,
ANTICOLINESTERAZICE.

Inter-relatiile intre medicamentele cu actiune asupra SNV

Deoarece cele 2 componente ale SNV, parasimpaticul si simpaticul, au

functii fiziologice antagonice, intre grupele de medicamente cu actiune la
nivelul SNV exista inter-relatii de sinergism sau de antagonism.
Sinergism:
- parasimpatomimetice si simpatolitice;
- simpatomimetice si parasimpatolitice.
Antagonism:
- parasimpatomimetice si simpatomimetice;
- parasimpatolitice si simpatolitice;
- parasimpatomimetice si parasimpatolitice;
- simpatomimetice si simpatolitice.

1. SIMPATOMIMETICE

Definitie: Simpatomimeticele reproduc toate sau unele dintre efectele

stimularii fibrelor nervoase vegetative simpatice, post ganglionare.
Clasificare:
In functie de mecanismul de actiune:
- Adrenomimetice: tip noradrenalina, adrenalina, fenilefrina, dobutamina,
isoxsuprina, izoprenalina;
- Neurosimpatomimetice: tip amfetamina sau tip cocaina

37
 In functie de utilitatea farmacoterapeutica adrenomimeticele se clasifica
in:
-vasoconstrictoare generale, indicate in hipotensiune arteriala acuta sau
cronica (noradrenalina, adrenalina, efedrina, fenilefedrina, etilefrina,
metoxamina, metaraminol, mefentermina, midodrina)
-vasoconstrictoare locale, indicate ca descongestionante ale mucoaselor
nazala sau oculara (adrenalina, efedrina, fenilefrina, fenilefrina,nafazolina,
xilometazolina, oximetazolina, tetrizolina);
-stimulante cardiace, indicate in socul cardiogen si in blocul cardiac
(adrenalina, izoprenalina, dopamina, dobutamina, prenalterol);
-vasodilatatoare periferice indicate in insuficienta circulatorie periferica
hipertona (bametan, isoxsuprina, bufenina);
-tocolitice indicate in travaliul prematur (isoxsuprina, hexoprenalina,
fenoterol, terbutalina, ritodrina);
-bronhodilatatoare indicate in astmul bronsic (adrenalina, efedrina,
izoprenalina, orciprenalina, terbutalina, salbutamol, fenoterol, salmeterol,
bambuterol, clenbuterol, formoterol, bitolterol, pirbuterol, procaterol)

2.SIMPATOLITICE

Definitie: Slit. Diminua sau anuleaza unele sau toate efectele stimularii
fibrelor postganglionare si activarii sinapselor neuroefectoare simpatice si
antagonizeaza unele efecte ale Smim.
Clasificare:
a) In functie de mecanismul de actiune slit. Se impart in:
-ADRENOLITICE-cu mecanism direct asupra receptorilor, blocand
receptorii adrenergici ( antagonisti);
-NEUROSIMPATOLITICE-cu mecanism indirect, influentand
metabolismul NA, in sens negativ;
-SIMPATOLITICE AGONISTI PRESINAPTICI ALFA-2 , tip clonidina-cu
mecanism presinaptic, agonist alfa-2, stimuland recaptarea NA din fanta.
b)Adrenoliticele se subclasifica in functie de selectivitatea pentru
receptori in:
-ALFA-ADRENOLITICE (Blocante alfa- adrenergice)
-BETA- ADRENOLITICE (Blocante beta-adrenergice)
c) ALFA –ADRENOLITICELE se impart in functie de structura
chimica in :
-Alcaloizi din cornul secarei, dihidrogenati (dihidroergotoxina) si analogii
(nicergolina)
-Imidazoli (tolazolina, fentolamina)

38
 -Beta-haloalchilamine (fenoxibenzamina, dibenamina);
-Chinazoline (prazosin, doxazosin, terazosin, trimazosin, alfluzosin)
-Alte structuri (tamsulosin, urapidil, ketanserina).
d) BETA-ADRENOLITICELE se impart in functie de receptorii beta-1 si
puritatea efectului in:
-Beta-neselective, de tip propranolol (propranolol, alprenolol,
oxprenolol,pindolol,labetalol, carvedilol, timolol, tertalolol, nadolol, sotalol);
-Beta-I selective, de tip atenolol ( atenolol, acebutolol, metoprolol,
betaxolol, bisoprolol, celiprolol, esmolol, nebivolol);
-Beta-neselective dar pure (timolol, sotalol);
-Beta-I selective si pure (atenolol);
-Beta neselective si alfa-adrenolitice (labetalol, carvedilol);
-Beta-adrenolitice cu actiune de tip chinidinic (propranolol, metoprolol,
nadolol);
-Beta-adrenolitice cu actiune simpatomimetica (pindolol, esmolol)
-Beta-adrenolitice cu actiuni simpatomimetica si de tip chinidinic
(acebutolol, alprenolol, oxprenolol).
e)NEUROSIMPATOLITICELE se impart dupa mecanismul intim prin
care intervin in metabolismul NA, in:
-Golirea (despletirea) depozitelor de NA (reserpina, guanetidina);
-Blocarea eliberarii NA (bretilium);
-Inhibarea sintezei NA (alfa-metildopa).
f) SIMPATOLITICE AGONISTI PRESINAPTICI ALFA –2 , de tip
clonidina (clonidina, apraclonidina, brimonidina, tizanidina, guanfacin,
guanabenz, moxonidina, rilmenidina)

3.PARASIMPATOMIMETICE
(COLINERGICE, COLINOMIMETICE)

Definitie: Produc efecte asemanatoare efectelor stimularii

parasimpaticului si activarii sinapselor neuroefectoare colinergice muscarinice.
Clasificare:
In functie de mecanismul de actiune:
- ACETILCOLINOMIMETICE (acetilcolina, pilocarpina, arecolina,
muscarina, metacolina, betanecol, carbacol)
- ANTICOLINESTERAZICE (edrofoniu, fizostigmina, neostigmina,
piridostigmina, distigmina, fluostigmina, paraoxon, ecotiofat).

39
 4.PARASIMPATOLITICE

Definitie: Pslit sunt substante care antagonizeaza efectele

muscarinice ale ACh si parasimpatomimeticelor, prin blocarea receptorilor
muscarinici din sinapsele neuroefectoare parasimpatice.
Clasificare:
a)In functie de origine:
-Naturale: atropina, hiosciamina, scopolamina;
-De sinteza : restul anticolinergicelor.
b)In functie de structura chimica:
-Derivati de amoniu cuaternar: homatropina (midriatic), butilscopolamoniu,
metantelina, propantelina, oxifenoniu, otilonium (antispastice), emepronium,
(antispastic urinar), ipratropium, , oxitropium, tiotropium (antiastmatice
bronhodilatatoare);
-Amine tertiare: tropicamida, ciclopentolat (midriatice), atropina,
scopolamina, oxifenciclimina, pirenzepina, telenzepina, (antispastice si
hiposecretoare gastrice), oxibutinin, propiverin, tolterodin (antispastice
urinare).
b) In functie de actiunea terapeutica:
-Midriatice: atropina, homatropina, tropicamida, ciclopentolat;
-Antispastice digestive: atropina, butilscopolamoniu, metantelina,
propantelina, oxifenoniu, oxifenciclimina, fenpipramida, otilonium;
-Antispastice urinare: emepronium, oxibutinin, propiverin, tolterodin;
-Hiposecretoare gastrice: pirenzepina, telenzepina;
-Antiastmatice bronhodilatatoare: ipratropium, oxitropium, tiotropium;
-PS-litice in preanestezie : atropina si scopolamina.

5. NICOTINOMIMETICE

Definitie: Nmim. Sunt substante care reproduc efectele stimularii

receptorilor colinergici nicotinici ( N- colinergici), actionand ca agonisti, la
dozele terapeutice. La doze mari produc efecte inhibitoare, de depolarizare
prelungita a receptorilor nicotinici.
Clasificare. Functie de origine
-naturale: nicotina, lobelina, sparteina;
-de sinteza: nicetamida, pimeclon, doxapram;

6.GANGLIOPLEGICE

40
 Definitie: Gplegice. Sunt substante ce actioneaza ca antagonisti
selectivi ai receptorilor colinergici, din ganglionii vegetativi, provocand
blocajul si paralizia temporara a ganglionilor vegetativi, cu intreruperea
temporara a transmisiei impulsului nervos si scaderea tonusului functional al
organelor interne.
Clasificare. Functie de structura :
-derivati cuaternari de amoniu; hexametoniu, azametoniu, pentoliniu;
-amine: mecamilamina, pempidina;
-derivati de sulfoniu: trimetafan.

FARMACOLOGIA SNC

Clasificarea medicamentelor cu actiune la nivelul SNC in functie

de sens de specificitate si actiunea farmacoterapeutica
Nespecifice
-in sens inhibitor-anestezic generale, hipnotice si sedative.
-in sens stimulator-excitante SNC (corticale, bulbare, medulare).
Specifice
-asupra proceselor psihice, tonusului neuro-psihic si starii timice
(=PSIHOTROPE), tranchilizante, neuroleptice, antidepresive.
-asupra functiei motorii-miorelaxante centrale,
anticonvulsivante,antiparkinsoniene.
-asupra proceselor durerii si sensibilitatii dureroase-analgezice
morfinomimetice si analgezice-antipiretice.
-asupra metabolismului neuronal, in sens reglator (neurotonice)

1. ANESTEZICE GENERALE
Baze Farmacologice
Definitie
Anestezie –etimologie: grec.=fara, aisthesis= senzatie .
Anestezicele generale sunt inhibitoare SNC nespecifice care, la dozele
terapeutice, produc :

41
 -deprimarea descendenta progresiva a segmentelor SNC, in ordinea inversa
aparitiei filogenetice (scoarta emisferelor cerebrale, centrii subcorticali, maduva
spinarii).
-cu suprimarea progresiva a urmatoarelor functii ale SNC (sensibilitate,
cunostinta, motilitate voluntara si reflexa), temporara si reversibila in ordine
inversa.
La doze toxice si letale, deprimarea avanseaza la bulb, cu inhibarea
centrilor vitali bulbari (respirator si vasomotor) si moarte prin oprirea respiratiei .
Clasificare
In functie de calea de administrare, proprietati fizico-chimice si structura
chimica:
a) Anestezice generale administrate prin inhalatie:
-Gazoase: protoxidul de azot, ciclopropan (hidrocarbura ciclica);
-Volatile:-eteri (eter dietilic);
-hidrocarburi halogenate (halotan, enfluran, isofluran, desfluran,
metoxifluran, clorura de etil);
b)Anestezice generale administrate i.v.:
-Barbiturice : thiopental, tiobutabarbital, tiamilal, hexobarbital, metohexital
(utilizate ca saruri de sodiu);
-Benzodiazepine: midazolam;
-Alte structuri: ketamina, propanidid, propofol, etomodat, hidroxidiona.
Structurile chimice sunt foarte diferite, dar toate au o proprietate fizica
comuna: lipofila inalta (coeficient departitie lipide/ apa foarte mare).
Farmacoterapie
Indicatii:
-interventii chirurgicale;
-endoscopie.
Metode si tehnici de anestezie:
a)Inductia anesteziei
Se face cu anestezice generale cu inductie rapida:
-i.v.: barbiturice, benzodiazepine (midazolam, diazepam),ketamina;
-inhalator : eter, protoxid de azot, halotan.
b) Preanestezie
Consta in administrarea inainte de anestezicul general a unor medicamente
”preanestezice”, in scopul:
-scaderii excitabilitatii SNC si SNV, cu diminuarea dozei de anestezic
general si riscului;
-scurtarii perioadei de inductie si a fazei de excitatie (de ex. la eter si
protoxidul de azot);

42
 -antagonizarii unor efecte nedorite ale anestezicelor generale (hipersecretia
bronsica de iritatie, la eter; spasmul laringian, la ciclopropan si barbiturice).
Medicamentele utilizate in preanestezie:
-deprimante SNC (hipnotice, tranchilizante);
-analgezice (morfinomimetice)
-antivomitive (fenotiazine);
-parasimpatolitice (atropina, scopolamina) pentru antagonizarea unor
efecte nedorite, ca hipersecretia bronsica sau spasmele (laringian si bronsic).
c)Anestezie potentata
Consta in administrarea unui amestec de litice SNV (cocktail litic) in
scopul scaderii metabolismului bazal si reducerii astfel a dozelor de anestezic
general pana la doza care, singura, produce pierderea sensibilitatii dureroase si a
cunostintei.
Se asigura o anestezie eficienta si sigura.
Medicamentele utilizate in „cocktail-ul litic”:
-curarizante;
-neuroleptice fenotiazine (clorpromazina), etc.
Tehnicile de inducere, preanestezie sau anestezie potentata permit ulterior
intubarea traheala, pentru administrarea anestezicelor generale pe cale inhalatorie, in
circuit inchis sau semiinchis , in scopul mentinerii anesteziei generale.
d)Neuroleptanalgezie
Este o tehnica de anestezie pe cale i.v. care realizeaza o „anestezie vigila”,
in care:
-starea de cunostinta este pastrata,
-dar cu pierderea sensibilitatii dureroase si reactiei la durere
-si cu o stare de indiferenta (mineralizare).
Consta in asocierea:
-analgezic morfinomimetic puternic (fentanil),
-cu un neuroleptic incisiv, cu structura de :-butirofenone (droperidol);
-tioxantene (clorprotixen);
-azafenotiazine (protipendil) .
Indicatia neuroleptanalgeziei: in chirurgia moderna, la toate varstele.
Precautia:la copii mici, astmatici, cezariana.

ANESTEZICE GENERALE INHALATORII

ETERUL ETILIC
Indicat ca anestezic general, la cardiaci si hepatici (nu are efecte
deprimante cardiace si toxice hepatice).

43
 C.I.: astmatici si boli pulmonare;
HALOTAN
Potenta anestezica generala mai mare ca eterul (de 4 ori). Efect
miorelaxant bun.
C.I.: insuficienta cardiaca si hepatica;
PROTOXIDUL DE AZOT
N2O, gaz ilariant.
Analgezic mai potent decat anestezic general;

ANESTEZICE GENERALE I.V.

TIOPENTAL
Indicat in inductia anesteziei si interventii scurte.
Penthotal I.V.
KETAMINA
Indicat in interventii de scurta durata.
MIDAZOLAM
Indicatii: in inductia anesteziei generale; procedee endoscopice.

2. HIPNOTICE SI SEDATIVE
Baze Fiziopatologice
Somnul fiziologic
Somnul reprezinta o stare de repaus a organismului, care alterneaza
periodic cu starea de veghe, constituind bioritmul veghe-somn, nictemeral
(circadian). Se manifesta prin unele modificari de ordin cantitativ ale
functiilor psihice, motorii si vegetative, comparative cu starea de veghe.
Somnul este necesar la toate varstele prin contributia sa in:
- mentinerea echilibrului psiho-fiziologic si sanatatii;
- procesul de crestere la copii;
- activitatea normala din starea de veghe.

Modificarile functiilor fiziologice in timpul somnului fiziologic:

- toate functiile fiziologice se afla la nivel bazal;
- starea de constienta este suprimata; subconstientul naste vise;
- motilitatea voluntara este abolita;
- motilitatea refleza este diminuata; pragul reflexelor este crescut;
- excitatiile externe nu pot fi receptionate sub o anumita intensitate;
- muschii striate sunt usor relaxati;

44
 - scade tonusul centrului termoregulator, cu hipotermie usoara;
- scade excitabilitatea centrului respirator; bradipnee cu acumularea de
CO2 in sange cu instalarea acidozei;
- cresterea tonusului vegetative PS (trofotrop), cu bradicardie si
cresterea timpului de repaus cardiac (diastola);
- metabolismul bazal este diminuat.
Revenirea la starea de vigilitate se face:
- fie spontan, la comanda fiziologica;
- fie fortat, la interventia unor stimuli de intensitate relative mare,
interni (cosmaruri, dureri interne) sau externi (zgomote, ceas
desteptator).
Tipurile de somn
Somnul este constituit din 2 tipuri de somn, care in mod normal se succed
periodic, avand un caracter ciclic:
-> somnul lent (NREM=non rapid eye movement). Reprezinta un proces
reparator, celular, si are urmatoarele caracteristici:
- are unde EEG lente si ample;
- ocupa cca. 75% din timpul total de somn (apx. 6 ore, din totalul de 8 ore
la adultul normal);
- este divizat in 4-6 cicluri, de cate apx. 90 minute;
- durata si profunzimea sunt mai mari in prima jumatate a noptii.

-> somnul rapid paradoxal (REM). Este un proces nervos reechilibrator

psihic si are urmatoarele caracteristici:
- are unde EEG rapide (8-12 unde/sec) si de amplitudine mica;
- ocupa restul de cca. 25% din somnul total;
- apare in 3-5 episoade, de apx. 10-30 minute, intercalate intre ciclurile de
somn lent;
- predomina in a doua jumatate a noptii, cand somnul este mai
superficial;
- miscari oculare rapide, frecvente; vise;
Este somnul reechilibrator si stabilizator psihic, contribuind la marirea
autocontrolului, scaderea reactiilor impulsive si a agresivitatii,
diminuarea sensibilitatii la stres.

Hiposomniile
Tulburarile somnului pot fi in 2 sensuri:
- hipersomnie;
- hiposomnie.
- Insomnie. Insomnia adevarata este extrem de rara.

45
 Hiposomnia poate antrena tulburari de ineficienta recuperatorie:
indispozitie, oboseala, ineficacitate in activitate (randament scazut si erori
repetate).
Hiposomnia poate sa apara:
- rar si pentru scurta durata, la oameni sanatosi, datorita unor factori
externi, temporari;
- frecvent, in boli psihiatrice (schizofrenie, stari depresive) si medicale
(insotite de durere).
Clasificarea hiposomniilor:
a) functie de momentul manifestarii
- initiala, cu dificultate de adormire (in excitatii emotionale sau
anxietate);
- intermitenta, cu somn discontinuu (in stari depresive)
- terminala, cu trezire precoce (la varstnici);
- de noapte (cu inversarea ritmului normal veghe-somn, zi-noapte).
b) functie de etiologie
- psihogena (in emotii mari prelungite sau anxietate nevrotica);
- psihotica (in psihoze);
- neurologica (in traumatisme sau tumori cerebrale);
- simptomatica (in boli insotite de simptome ca: durere, tuse, diaree,
poliurie);
- toxica (in exces de excitante SNC ca: amfetaminice, cafeina).
c) functie de durata:
- pasagera (ocazionala la oameni normali cauzate de: zgomot, serviciu
in schimburi);
- de durata scurta (de cateva saptamani in: suferinte diverse, tensiune
psihica temporara);
- cronica (extinsa pe luni sau ani in: durere cronica, nevroza cronica,
stari depresive, toleranta si dependenta de hipnotice).
Definitie
Hipnoticele (somniferele) sunt deprimante neselective ale SNC care,
la doze terapeutice hipnotice, forteaza sau favorizeaza instalarea unui
somn asemanator celui fiziologic.
Sedativele sunt deprimante neselective ale SNC care, la dozele
terapeutice sedative, produc o stare de liniste prin diminuarea
hiperexcitabilitatii senzitive si psihomotorii.
Efectele: hipnotic, sedativ si tranchilizant nu se manifesta transant ci
se intrica la diferitele medicamente si functie de doze.
Clasificare

46
 In functie de criteriile farmacodinamic si farmacoterapeutic,
hipnoticele se impart in doua mari grupe:
-hipnocoercitive (care forteaza somnul)
-hipnoinductoare sau hipnogene( care favorizeaza somnul);
Hipnotice barbiturice

Farmacoterapie
Hipnotice Barbiturice (ciclobarbital, amobarbital, fenobarbital)

Barbituricele sunt derivati ai acidului barbituric (2,4,6

tricetohexadihidropirimidina):
- substituiti la C5 – barbiturice hipnotice;
- N-alchilati (barbiturice narcotice);
- Derivati ai acidului tiobarbituric
Actiuni farmacodinamice:
La doze terapeutice:
- deprimare SNC functie de substante si de doze;
- actiune hipnocoercitiva;
- actiune anticonvulsivanta utila in tratamentul epilepsiei.
La doze mari:
- deprimare SNC intensa (coma);
- deprimarea ganglionilor vegetativi, simpatici si parasimpatici;
- deprimarea peristaltismului tubului digestiv, relaxarea ureterelor,
vasodilatatie;
- deprimarea centrului termoregulator, cu hipotermie;
- scaderea metabolismului bazal;
- diminuarea formarii glicogenului in ficat cu hiperglicemie tranzitorie;
- abolirea reflexului ocular la lumina in starea de coma;
- deprimarea centrilor vitali bulbari, respirator si vasomotor, cu colaps
si oprirea respiratiei (coma si moarte); scaderea sensibilitatii centrului
respirator la CO2).

Hipnotice Benzodiazepine (nitrazepam, flunitrazepam, nidazolam)

Sunt derivati de 7-nitro-1,4-benzodiazepina. Sunt hipnotice moderne,
nu modifica structura somnului, nu reduc durata somnului de tip REM.
Hipnotice moderne cu profillsimilar benzodiazepinelor
Reprezentanti: - ciclopirolone (zopiclon);
- imidazopiridine (zolpidem).
Alte hipnotice si sedative

47
 Reprezentanti: - triclofos, cloralhidrat, bromuri si sedative de origine
vegetala.
Unele plante medicinale folosite in terapeutica au actiune sedativa evidenta.
a) Florile si fructele plantelor indigene Crataegus monogyna
si C.oxyacantha (paducel).Florile contin triterpenoide.in
fucte se gasesc flavone, antociani, ac. Clorogenic.
b) Partile aeriene ale plantei PASSIFLORA
INCARNATA.continglicozizi, alcaloid (pasiflorina).
c) Rizomul siradacina plantelor Valeriana officinals
zzsiV.sambucifolia contin ulei volatil cu terpene ,alcaloizi
(catinina, valeriana, valerianona), ac. Valerianic.
Preparatele din Crataegus au actiune sedativa , slab bradicardizanta.Cele
de Passifloraau efect sedativ, antispastic musculotrop.Valeriana are actiune
sedativa.

3. TRANCHILIZANTE (ANXIOLITICE)

Baze fiziopatologice
Anxietatea (lat. anxietas - neliniste)
Este o stare afectiva patologica, caracterizata prin :
-neliniste psiho-motorie ,
-teama nedeslusita, fara obiect real,
-teama legata de o presupusa posibilitate a unui pericol iminent sau insucces
iminent;
-reactii vegetative multiple insotitoare.

Anxietatea se manifesta :
-rar si pentru scurt timp la oamenii sanatosi ;
-frecvent si de intensitate mare, in boli medicale si psihiatrice.

Sindromul anxios
Simptomele sindromului anxios :
-psihopatologice (tensiune nervoasa, teama nedefinita, atacuri de panica,
senzatie de neputinta, sentiment torturant de opresiune);
-psihomotorii (expresia fetei particulara, agitatie psihomotorie pana la raptus
sau inhibitie psihomotorie pana la stupoare);

48
 -neurovegetative (insomnie, anorexie, transpiratii profuze, paloarea fetei,
hiposalivatie, tahicardie, HTA, hiperglicemie).
Raptus = stare de agitatie psiho-motorie, pana la impulsuri agresive, contra
propriei persoane (automutilare, sinucidere) sau celor din jur (crime altruiste).
Stupoare = stare de inhibitie psiho-motorie pana la incremenire, cu adinamie
totala (pozitie nemiscata, cu ochii deschisi ) si indiferenta fata de ce se intampla in
jur (percepere limitata a situatiilor).

Definitie
Tranchilizantele influenteaza predominent unele procese psihice si fac parte
din clasa mare a medicamentelor psihotrope, grupa psihoanaleptice.

Clasificarea tranchilizantelor functie de structura chimica:

-propandioli dicarbamati (meprobamat, carizoprodol);
-difenilmetani (hidroxizina, benactizina, azaciclonol);
-benzooctadiene (benzoctamina);
-azaspirodecadione (buspirona);
-benzodiazepine (diazepam, medazepam, bromazepam, flurazepam,
clordiazepozid, clorazepat, clobazam, triflubazam, oxazepam, lorazepam,
alprazolam, triazolam, oxazolam, tofizopam).

Farmacoterapie
Indicatii:
-ca anxiolitice in sindromul anxios, sindromul psiho-neurovegetativ,
sindromul nevrotic, tulburari psihosomatice;
-ca anxiolitice asociate cu antidepresive, in depresia anxioasa;
-ca hipnoinductoare in insomnii psihogene (nevrotice);
-ca miorelaxante in stari spastice ale muschilor striati (meprobamat,
diazepam);
-ca anticonvulsivante in starea de rau epileptic (diazepam, clonazepam, i.v.);
-ca inductoare ale anesteziei generale (tranchilizante cu durata medie –
midazolam);
-adjuvante: in boli somatice (HTA, etc.)

CLORDIAZEPOXID
Napoton, Librium, Elenium, Ansiolin, Libritabs, Rilax, Sonia, Timosin,
Radepur.
Diminua anxietatea si influenteaza favorabil tulburarileneurovegetative care
o insotesc. Reduce agresivitatea, tensiunea, agitatia si hiperexcitabilitatea psihica
care apar in nevroze.Doze mari pot diminua performantele intelectuale.Potenteaza

49
deprimantele SNC, este anticonvulsivant si miorelaxant.Are efect antihiperlipemic.
Stimuleaza apetitul.
DIAZEPAM
Diazepam, Valium, Faustan, Seduxen, Relanium.
Actioneaza ca tranchilizant in stari anxioase care insotesc fenomenele
astenice, hipocondriale, nevrozele sau fenomenele de hiperexcitabilitate a
sistemului nervos, starile depresive. Este util in starile anxioase si tensiunea psihica
din diferite boli (infarc miocardic, angor, hipertensiunearteriala, ulcoe gastro-
duodenal, astm bronsic, etc.)Este activ in tulburari vegetative din surmenaj, in
nevroze cu tulburari vescerale (cardiovasculare, respiratorii, digestive) cu cefalee
datorita tensiunii psihice sau cefaleei vasculare, cu tulburari ginecologice
(dismenoree, tensiune premenstruala), in neurodermite, hipertiroidie. Usureaza
readaptarea socialan a bolnavilor cu psihonevroze.
Nu este hipnotic, ci hipnogen, inducand somnul prin scaderea excitabilitatii
SNC . In alcoolism diminua anxietatea si tensiunea psihica care apar la
intreruperea toxicului, este activ in delirum tremens si starile confuzionale.
In epilepsie amelioreaza tulburarile de comportament. Este foarte activ in
starea de rau epileptic.
Actiunea miorelaxanta este utila in tetanos, contracturi musculare de origine
centrala (in tulburari vasculare cerebrale, poliomielita, scleroza in placi, paraplegie
spastica, distonie musculara deformanta). Are efecte bune in paralizie faciala,
acroparestezii nocturne, spasme musculare de origine periferica (reumatism
extraarticular, lombalgie, sciatica, spondiloza, periartrite, posttraumatice)
In anesteziologie se foloseste ca premedicatie (oral, cateva zile inainte de
interventie si i.m. cu o ora inainte) si pentru inductie (i.v. inlocuind barbituricele,
producesomn in putine minute).Poate fi util pentru sedarea bolnavilor (administrat
i.v. ), in diferite manevre (defibrilarea prin soc electric cateterism cardiac,
endoscopi,biopsii, reducerea de luxatii si fracturi) si in interventii chirurgicale
scurte (O.R.L., oftalmologie, stomatologie, urologie, ginecologie).Se poate asocia
cu anestezice locale in interventii O.R.L. sau interventii stomatologice.
Efectele bune se obtin in dismenoree fuctionala, tulburari de climacteriu,
avort iminent, iminenta de nastere prematura, eclampsie, toxemie preeclamptica si
pentru usurarea travaliului.
Poate fi activ in intoxicatii cu halucinogene si cu convulsivante.
OXAZEPAM
Oxazepam, Adumbran, Serenal, Seresta, Anxiolit, Praxiten, Serax, Serepax.
Tranchilizant asemanator cu diazepamul, mai putin activ.Slab miorelaxant.
Efectul terapeutic complet se poate obtine dupa primele doze.

MEDAZEPAM

50
 Rudotel, Ansilan, Nobrium.
Indicat in sindrom psiho-neurovegetativ cu diferite tulburari somatice si
vegetative.In sindromul de abstinenta la alcoolici.
BROMAZEPAM
Lexotanil, Lexotan, Calmepam.
Indicat in stari de tensiune psihica si anxietate, distimie anxioasa la
depresivi, hiperexcitabilitate, agitatie, hiposomnie, tulburari viscerale
(cardiovasculare, respiratorii, digestive, genitourinare) in psihonevroze, staride
anxietate sau depresie consecutive unor boliorganice cronice .
LORAZEPAM
Anxiar, Temesta, Ativan, Tavor, Trapax, Securit.
CLORAZEPAT (dikalii clorazepas )
Tranxene.
Efect anxiolitic intens, moderat sedativ, slab miorelaxant. Indicat in sindrom
nevrotic cu anxietate si fenomene viscerale.Hipnogen. Efect util in sindromul de
abstinenta la alcoolici. In psihoze, asociat cu neuroleptice sau antidepresive.
ALPRAZOLAM
Xanax.Sedativ, anxiolitic, miorelaxant,
TOFISOPAMUM
Grandaxine.Anxiolitic, potenteaza anestezicele generale. Indicat in tensiune
psihica, tulburari vegetative, depresie reactionala, dezintoxicare alcoolica, nevroze
la miastenici si miopatici, adjuvant in angina pectorala, tulburari somatice si
psihice din menopauza.
NITRAZEPAM
Hipnotic.Antiepileptic. In preanestezie .
MEPROBAMAT
Are actiune tranchilizanta, anticonvulsivanta, miorelaxanta, prin efect
central, slab analgezic.Desi nu este hipnotic, poate favoriza aparitia somnului prin
efect tranchilizant. Potenteaza actiunea hipnoticelor. Nu influenteaza direct SNV,
respiratia si circulatia dar poate inlatura tulburarile vegetative datorate
hiperexcitabilitatii sistemului nervos.
Tulburari psihice (anxietate, hiperexcitabilitate, distimie) si
distonieneurovegetativa (cu tulburari cardiovasculare) din stari nevrotice,
climacterium, perioada premenstruala. Util in reactii anormale lanevenimente si
dificultati. Hipnogen in hiposomnii.Adjuvant, asociat cu alte medicamente, in
hipertensiune arteriala, ulcer gastroduodenal, hipertiroidie, stari spastice ale
muschilor striati.
HIDROXIZIN

51
 Indicat in stari de agitatie anxioasa nevrotica. La copii este util in cazuri de
instabilitate psihomotorie, de labilitate emotionala, stari nevrotice anxioase
sau obsesevo-fobice, in tulburari de comportament si tulburari de somn.

4. NEUROLEPTICE (ANTIPSIHOTICE)
Baze fiziopatologice
Psihoze
Psihozele (schizofrenia, mania, paranoia) sunt tulburari de ordin calitativ
ale proceselor psihice. Bolnavul nu este constient de boala sa.
Clasificare
a)In functie de structura chimica:
-fenotiazine (clorpromazina, trifuopromazina, levomepromazina, tioridazina,
pipotiazina, periciazina, perimetazina, proclorperazina, flufenazina, trifluoperazina,
tioproperazina, perfenazina).
-tioxantene (clorprotixen, clorpentixol, flupentixol, tiotixen)
-butirofenone (haloperidol, benzperidol, trifluoperidol, droperidol);
-difenilbutilpiperidine (pimozid, fluspirilen, penfluridol);
-benzamide (sulpirid);
-dibenzodiazepine, dibenzoxazepine, dibenzotiazepine (clozapina, olanzapina,
loxapina, clotiapina);
-indoli (oxipertina, molindona)
-alcaloizi din Rauwolfia (reserpina).
- Structuri depot (depozit, cu actiune prelungita) sunt esteri ai neurolepticelor
cu oxidril alcoolic in lantul lateral: -flufenazin decanoat (3-4 saptamani); flufenazin
oenantat (2 saptamani);
-pipotiazin palmitat (4 saptamani); pipotiazin
undecilat (2 saptamani);
-flupentixol decanoat (3-4 saptamani);
-haloperidol decanoat (4 saptamani).

b)In functie de profilul farmacodinamic si utilitatea farmacoterapeutica:

- Neuroleptice sedative [fenotiazinele aminoalchilice (levomepromazina,
clorpromazina) si piperidilalchilice (tioridazina)]: -produc somnolenta;
-au efect sedativ si anxiolitic
intens;
-au actiune antipsihotica
(antihalucinanta) mai slaba ;
-sunt indicate in stari de agitatie
psihomotorie acuta .

52
 - Neuroleptice ”incisive” dezinhibitorii: [benzamide (sulpirid), butirofenone
(haloperidol), difenilbutilpiperidine (pimozid), fenotiazine piperazinilalchilice
(flufenazina)]: -nu au efect sedativ;
-au efect antipsihotic intens, asupra simptomelor pozitive floride ale
schizofreniei (halucinatii, delir);
-au efect si asupra simptomelor negative ale schizofreniei (apatie,
akinezie, indiferenta afectiva, autism).

Definitie
Neurolepticele fac parte din grupa psiholeptice.
Efectul neuroleptic se manifesta prin trei tipuri de actiuni:
-actiuni psiho-fiziologice (actiune tranchilizanta majora);
-actiuni clinice, antipsihotice;
-actiuni neurologice.
Farmacoterapie
Indicatii:
-ca neuroleptice, in psihoze (schizofrenie, paranoia, manie, stari maniaco-
depresive );
-ca tranchilizante, in doze mici, in practica nepsihiatrica pentru indicatiile
tranchilizantelor;
-asociate cu antidepresive, in starile maniaco-depresive;
-ca amtivomitive in greturi si vome intense (fenotiazinele piperazinilalchilice)
-in anesteziologie: tehnica de anestezie potentata (fenotiazinele sedative),
neurolept-analgezia (droperidol).

Clasificarea farmacoterapeutica a neurolepticelor:

- Sedative;
-Incisive, dezinhibitorii.

CLORPROMAZINA
Clordelazin, Largactyl, Plegomazin, Thorazine.
In psihiatrie la bolnavi cu agitatie psihomotorie, in mania acuta, la anxiosi, in
schizofrenie cu delir si halucinatii, in psihoze toxice (mai ales in delirum tremens).
La nevrotici, senili cu tulburari psihice, in cazuri cu tensiune psihica, labilitate
emotiva se prescrie in doze tranchilizante. In medicina interna, in boli
corticoviscerale, dezechilibre neuro-vegetative. Ca hipnogen, in doze mici, intr-o
singura priza seara .Antiemetic.In preanestezie, anestezie potentata, pentru
potentarea analgezicelor, hipnoticelor. In soc traumatic, operator, septic.
LEVOMEPROMAZIN

53
 In psihiatrie, in stari de agitatie si excitatie psihomotorie, cu halucinatii, in
schizofrenie, delir cronic, psihoze senile. Este util in starile depresive,diminuand
anxietatea si tulburarile somnului dar neinfluentand distimia. Ca tranchilizant in
hiperexcitabilitate, anxietate. Ca hipnogen, intr-o doza mica seara.
PROMAZINA
Alofen, Centractil, Esparin, Neuroplegil, Prazine, Propazine,
Folosita in psihoze, in tratamentul de intretinere.In agitatie psihomotorie,
sindroame halucinator-paranoide, dementa senila, toxicomanii.
TIORIDAZIN
Neuroleptic sedativ, indicat in schizofrenie, forme halucinator-
delirante.Actiuni favorabile in neurastenie cu elemente anxioase depresive, nevroze
.Este util in staride anxietate la schizofrenici si psihoneurotici.
FLUPENTIXOL
Fluanxol, Fluanxol-depot
Indicat in schizofrenie acuta si cronica (forma depot), indeosebi forme
paranoida si apatoabulica.Stari paranoid-halucinatorii cronice. Psihoze de
involutie.Sindrom nevrotic cu anxietate, tensiune, depresie, cenestopatii.
HALOPERIDOL
Este substanta de preferat in tulburari psihotice cu agitatie, agresivitate,
manie, halucinatii. Are eficacitate in tulburari de adaptare sociala si tulburari de
dispozitie din nevroze si stari psihotice.

ANTIDEPRESIVE (TIMOANALEPTICE )
Baze psihopatologice
DEPRESIA

Clasificari ale depresiilor : criterii –simptomatic ;

-etimologic;
- nosologic .
Clasificarea simptomatica este cea mai utila pentru farmacoterapie .
a) Clasificarea simptomatica, functie de simptomele cardinale, in
special manifestarile psihomotorii;
-Depresia inhibata (corespunzatoare asteniei psihomotorii );
-depresia agitata (corespunzatoare agitatiei psihomotorii ).
b) Clasificarea etiologica :
-depresia secundara sau reactiva (ca reactie la stress , suparari , boli ); din
cazurile de depresie ;

54
-depresia asociata cu tulburari abective bipolare , de tip maniaco –depresiva –
( =boala maniaci-depresiva ); cca 15% din cazuri
-depresia endogena (datorata unor tulburari biochimice genetice, cu
incapacitate de a face fata la stresul obisnuit); cca 25% cazuri ;
c) Clasificarea nosologica, functie de originea simptomelor, in sfera
psihogena sau somatogena.
-depresii psihogene: -depresii reactionale;
-depresii de epuizare ;
-depresii nevrotice ;
-depresii endogene :-depresii clinice ;
-depresii periodice ;
-depresii tardive ;
-depresii schizofrenice ;
-depresii somatogene: -depresii simptomatice (consecinta unor boli si
suferinte somatice)
-depresii organice (senila, aterosclerotica , etc.).

SINDROMUL DEPRESIV

Se caracterizeaza prin :
-simptome cardinale;
-simptome asociate;
Simptomele cardinale: scaderea tonusului neuro-psihic, cu
-stare depresiva (tristete, melancolie, deprimare, saracie afectiva) insotita
uneori de anxietate, iritabilitate;
-inhibitia proceselor gandirii (gandire greoaie, lipsita de imaginatie, scaderea
concentrarii si memoriei);
-idei obsesive (pesimiste, de suicid);
-tulburari cantitative psihomotorii, fie astenie (oboseala ,miscare lenta ,
adinamie, vorbire monotona), fie agitatie (neastampar, cu atitudine
plangareata si subiecte hipocondrice).
Simptome asociate :
-psihice (descurajare, insatisfactie, nihilism, sentiment de vinovatie in special
la varstnici si in depresiile endogene);
- tulburari de somn (hiposomnie intermitenta si terminala);
- tulburari somatice: - dureri (cefalee, nevralgii, mialgii, dureri de tip
reumatic, preanestezii)
-cardiace (palpitatii, dureri angioase);
-respiratorii(dispnee, senzatie de constrictie toracica )
-digestive (hiporexie, greturi etc.);

55
 -uro-genitale ( derglari menstruale, diminuarea
libidoului ,etc. ).
Depresia mascata. Se manifesta prin acuze de tulburari somatice.
Depresia tardiva. Apare dupa varsta de 65 ani si are diferite manifestari :
-melancolie tardiva sau de involutie ;
-depresie psihogena ;
-depresie simptomatica ;
-depresia iatrogene.

DEFINITIA ANTIDEPRESIVELOR
Antidepresivele sunt denumite si timoanaleptice si influenteaza pozitiv
starea timica (dispozitia), ameliorand depresia.
Antidepresivele fac parte din grupa psihoanaleptice(stimulatoare ale tonului
psihic): -in sens restrans, cuprind exclusiv antidepresivele;
- in sens larg, cuprind grupele: antidepresive, psihostimulante
(excitante SNC) si neurotonice.

CLASIFICAREA ANTIDEPRESIVELOR
a) Functie de criteriul farmacoterapeutic:
-timoleptice, cu efect de redresare a starii timice (dispozitiei);
Clasificarea timolepticelor clasice, triciclice si tetraciclice, functie de
criteriul terapeutic (componenta psihomotorie):
- cu efect psihomotor activator, efect energizant (dezipramina, nortriptilina);
- cu efect psihomotor stabilizator (imipramina);
- cu componenta psihomotorie sedativa si anxiolitica, de diminuare a
agitatiei (amitriptilina, doxepina, mianserina).

-timeretice cu efect psihostimulant, dezinhibitor, energizant.

Clasificarea timereticelor clasice, functie de structura chimica:
- hidrazine (fenelzina);
- cilopropilamine (tranilcipromiona);
- benzilmetilpropinilamine ;
- indoli.
IMAO clasice neselective, mai frecvant utilizate: fenelzina, tranilcipromina,
nialamida.

b) Functie de structura chimica:

Sunt amine triciclice, amine tetraciclice, biciclice si alte structuri.
Grupele si substantele antidepresive curent utilizate in farmacoterapeutica
sunt urmatoarele :

56
-Amine triciclice: -dibenzazepine (imipramina, clomipramina,
trimipramina, desipramina, dibenzepina, amoxapina);
- dibenzocicloheptadiene si heptatriene (amitriptilina,
protriptilina, nortriptilina);
- dibenzoxazepine (doxepina);
-Amine tetraciclice: -dibenzobiciclooctadiene (maprotilina);
- pirazinoazepine (mianserin).
- Amine biciclice: - trazodon, viloxazina;
- Alte structuri: -tianeptin, milnacipran, bupropiona, venlafaxin,
amfebutamona, nafazodon.

STIMULANTE ALE SNC (EXCITANTE SNC)

Baze farmacologice
Definitie.
Excitantele SNC, la dozele terapeutice, cresc activitatea unor anumite
segmente si centri ai SNC. Actiunea stimulatoare este nespecifica,
neselectiva fiind gradat doza-dependenta:
- la doze terapeutice stimularea este predominanta asupra unor anumite
segmente, centri si functii ale SNC;
- la doze mai mari, excitarea se extinde si la segmentele supra- sau
subiacente, putand prinde intregul sistem nervos central.
- la doze supramaximale toxice si letale, prin excitare supramaximala,
actiunea stimulatoare se poate transforma in actiune inhibitoare (prin
epuizare) cu coma si moarte.

Clasificare:
Functie de segmentul SNC stimulat si tipul de actiune, la dozele
terapeutice:
a) stimulante corticale psihomotorii (psihostimulante)
- derivati purinici (cafeina);
- amfetamine: - stimulante psihomotorii (aminele de trezire:
amfetamina, dexamfetamina, metamfetamina, metilfenidat)
- anorexigene (amfepramona, fentermina, fenmetrazina,
fendimetrazina, fenfluramina, dexfenfluramina, mefenorex).
b) stimulante bulbare (analeptice respiratorii):
- cu mecanism reflex, la nivelul chemoreceptorilor nicotinici din
glomusul carotidian (lobelina, pimeclon);

57
- cu mecanism direct la nivelul centrului respirator bulbar (pantetrazol,
bemegrid);
- cu mecanism mixt, reflex si direct (nicetamida, doxapram);
c) stimulante medulare (stricnina).

STIMULANTE CORTICALE
Cafeina = cofeina
Amfetamina (stupefiant)

ANOREXIGENE AMFETAMINICE
Definitie: sunt medicamente ce reduc pofta de mancare, prin
mecanism central si utilizate in obezitatea sub dieta restrictiva,
hipocalorica permit scaderea progresiva a greutatii.
Clasificare;
1. Grupul amfepramonei: amfepramona, fenmetrazina.
2. Grupul fenfluraminei: fenfluramina, dexfenfluramina.

STIMULANTE BULBARE
Tip Bemegrid Doxapran.

STIMULANTE MEDULARE
Stricnina.

NEUROTONICE (Psihotonice, Nootrope)

Baze farmacologice
Definitie. Sunt medicamente activatoare sau reglatoare ale
metabolismului cerebral si proceselor biochimice neuronale, mai ales
cand acestea sunt afectate in suferinte cerebrale acute sau cronice,
produse prin hipoxie, involutie sau traumatisme.
Reprezentanti: acidul glutanic, meclofenoxat, meclosulfonat,
piracetam, pramiracetam, piritinol, lecitine, hidrolizat de creier, extract de
Ginkgo Biloba.
Farmacoterapie. Indicatii:
- suferinte neuronale, de orice cauza, la orice varsta: tulburari
metabolice (cerebrale), tulburari functionale cerebrale dupa accidente
cerebrale, tulburari cerebrale acute (hemoragie cerebrala, coma
traumatica sau toxica), suferinte psihice cronice (post-traumatice, de
involutie);
- astenie, surmenaj psihic, convalescenta;

58
 - tulburari de concentrare si memorie;
- dezvoltare psihomotorie deficitara la copii.

ANTICONVULSIVANTE (ANTIEPILEPTICE)

Baze fiziopatologice
CONVULSIILE
Sunt contractii violente si repetate ale muschilor striati, localizate sau
generalizate, provocate de descorcari anormale si necontrolate a unui numar mare
de impulsuri din neuronii cerebrali.
Atacul (accesul) convulsiv reprezintă un simptom reacţional al creierului,
supus la excitaţii de o anumita intensitate ce depaseste pragul convulsivant.
Factorii implicati sunt :
- factorul endogen (reactivitatea convulsivanta corelata cu pragul convulsivant);
- factorul exogen: agenţi excitanţi externi( electrici chimici, intoxicaţii, anoxie,
febra, inflamaţii meningeale sau encefalice, tumori intracraniene, traumatisme
craniocerebrale).
Funcţie de coordonarea intre muşchii agonisti si antagonisti :
- convulsii clonice (contracţii musculare bruste, scurte, ritmice, cu pastrarea
coordonarii intre contractia agonistilor si relaxarea antagonistilor);
- convulsii tonice sau tetanice (contractii generalizate violente, atat a
agonistilor cat si a antagonistilor, lipsind coordonarea intre agonisti si antagonisti).

EPILEPSIA
Este un sindrom caracterizat prin episoade repetate :
-de descarcari de impulsuri anormale, bruste, hiperfrecvente, sincrone ale unor
grupuri de neuroni corticali sau subcorticali cu modificare EEG;
-cu tulburarea starii de cunostinta in majoritatea formelor ;
-insotite sau nu de accese (atacuri )convulsive;
-uneori cu hiperactivitate vegetativa;
-episoade ce apar si dispar brusc si sunt de durata variabila.
Clasificarea formelor de epilepsie:
a) Functie de extinderea descarcarilor neuronale, EEG si manifestarea clinica
formele de epilepsie:
- Partiale (locale, focale) -simple (epilepsie Jacksoniana motorie sau
senzoriala, fara pierderea cunostintei);
-complexe (psihomotorii cu accese de
comportament confuzional si EEG bizara).
-partial generalizate (secundar) ;

59
 - Generalizate - tonico-clonice (crize majore = marele rau epileptic sau grand
mal);
-absente (crize minore =micul rau epileptic sau petit mal);
-tonice (opistotonus - pierderea cunostintei si manifestari
autonomice);
-atonice (pierderea tonusului postual, cu aplecarea capului) ;
-clonice (contractii clonice ritmice, pierderea cunostintei si
manifestari autonomice)
-mioclonice (contractii clonice izolate, cu scurte modificari pe
EEG)
- Starea de rau epileptic (status epilepticus = atacuri de mare rau mai mult de
30 minute; este o urgenta medicala cu o mortalitate de pana la 15%.
b)Functie de etiologie:
-epilepsie primara, idiopatica (boala epileptica);
-epilepsie secundara, simptomatica (generata de factori exogeni: traumatisme,
tumori , etc.).
Marele rau - spasm tonic maximal al musculaturii scheletice a intregului corp
urmat de cadere, convulsii clonice generalizate si pierderea cunostintei .
Micul rau - pierdere de cunostinta brusca si de scurta durata cu sau fara
activitate motorie si cu modificarea EEG.
Raspandirea in lume a epilepsiei : 20-40 milioane de epileptici.

DEFINITIE
Antiepilepticele sau convulsivantele
-experimental: suprima sau diminua intensitatea convulsiilor produse prin
electrosoc sau prin excitante SNC (pentetrazol, stricnina);
-clinic: suprima sau diminua convulsiile din diferite stari patologice
(traumatisme, tumori, edem cerebral, tetanos, etc.) si reduc numarul si intensitatea
atacurilor convulsive din boala epileptica.

CLASIFICARE a substantelor active:

a)Functie de structura chimica :
-barbiturice (fenobarbital, metilfenobarbital);
-hidantoine ( fenitoina, mefenitoina, etotoina);
-pirimidindione =dezoxibarbiturice (primidona);
-oxazolidindione (trimetadiona, parametadiona);
-succinimide (etosuximida, mesuximida, fensuximida, morsuximida );
-aciluree (fenacemida, feneturida);
-dibenzazepine=iminostilbeni (carbamazepina, oxcarbazepina);
-benzodiazepine ( diazepam, clonazepam);

60
 -alte structuri: acidul valproic, vigabatrin, tiagabin, lamotrigin, gabapentin,
topiramat, zonisamid, levetiracetam si sulfamide inhibitoare ale anhidrazei carbonice
(acetazolamida, sultiam).

b)Functie de criteriul farmacodinamic si farmacoterapeutic sunt antiepileptice

cu eficacitate predominanta in:
-marele rau si celelalte forme (cu exceptia micului rau) iar experimental in
convulsiile prin electrosoc: barbiturice (fenobarbital), hidantoine (fenitoina),
pirimidindione (primidona), dibenzazepine (carbamazepina), acidul valproic,
lamotrigin, topiramat;
-micul rau iar experimental in convulsiile prin excitante SNC: oxazolidindione
(trimetadiona); succinimide (etosuximida); acetazolamida ; acidul valproic ;
-starea de rau epileptic; experimental in convulsiile prin elecrosocsi prin
excitante SNC : benzodiazepine i.v.(diazepam, clonazepam ); anestezice locale i.v.
(lidocaina).
-spectru larg (fenacemida)
-epilepsia partiala focala: sultiam ,vigabatrina, lamotrigin.

ANTIEPILEPTICE
Fenobarbital
Administrare in marele rau epileptice si de electie la copiii mici.
Fenitoina
Indicatii: in epilepsie (marele rau epileptic, epilepsia psihomotorie) si aritmii
cardiace.
Carbamazepina
Indicatii: epilepsie (marele rau epileptic, epilepsia psihomotorie), nevralgia
de trigemen si diabet insipid hipofizar.
Acidul valproic
Administrare: in marele si micul rau epileptic. Utilizat ca valproat de sodiu.
Depakine
Clonazepam
Administrat in micul rau epileptic si status epilepticus (i.v. lent).
Fenacemida
Antiepilepticul cel mai toxic. Are spectrul cel mai larg si este utilizat numai
de rezerva.
Gabapentin
Indicat in epilepsia partiala a adultului ca tratament aditional naltor
anticonvulsivante. Neurontin

61
 MIORELAXANTE CENTRALE
Baze fiziopatologice
Contractura si starile spastice ale muschilor scheletici sunt insotite de :
-durere;
-tulburari ale articulatiilor corespunzatoare .
Cauzele contracturilor muschilor striati :
-traumatisme ale aparatului locomotor (fracturi , luxatii, entorse, elongatii );
-afectiuni reumatismale (artrite, miozite, tenosinovite);
-tulburari neurologice piramidale si extrapiramidale ;
-boli convulsivante infectioase (tetanos) si toxice.
Baze farmacologice
DEFINITIE
Miorelaxantele centrale diminua hipertonia, contractura si spasmul muschilor
striati, actionand la nivelul SNC.

CLASIFICARE
Functie de structura chimica ;
-benzodiazepine, (diazepam, tetrazepam, clordiazepoxid );
-carbamati (meprobamat, fenprobamat, metcarbamol, carisoprodol);
-eteri ai glicerolului (guaifenezina, mefenezina);
-benzoxazoli (clorzoxazona);
-alte structuri (baclofen, dantrolen, clormezanona, idrociclamida, tolperison,
tizanidina ).

ANTIPARKINSONIENE
Baze fiziopatologice

Sindromul Parkinson
Se manifesta clinic prin trei tulburari motorii caracteristice:
- tremor al extremitatilor;
- hipertonie pana la rigiditate musculara;
- hipokinezie (consecinta rigiditatii).

Alte simptome asociate:

- tulburari de echlibru;
- dureri ale muschilor scheletici (consecinta hipertoniei);
- simptome vegetative de tip colinergic);

62
- simptome psihice.
Boala Parkinson este cronica, progresiva, avand evolutie lenta in decurs de
ani.
Definitie.
Medicamentele antiparkinsoniene amelioreaza clinic simptomele
sindromului parkinsonian (tremor, rigiditate, hipokinezie).
Clasificare.
Functie de mecanismul de actiune:
a) antiparkinsoniene anticolinergice (trihexifenidil, benzatropina, orfenadrina,
prociclidina, biperiden);
b) antiparkinsoniene care stimuleaza transmisia dopaminergica:
- antiparkinsoniene ce influenteaza pozitiv metabolismul dopaminei: levodopa
(levodopa+cardiodopa sau benserazid), amantadina, selegilina, dopamina
(tolcapon, endecapon).
-antiparkinsoniene agonisti dopaminergici: dihidroergocriptina,
bromocriptina, pergolid, lergotril, pramipexol, ropirinol.
c) antiparkinsoniene antiglutamatargice (amartadina, memantadina).
Farmacoterapie.
Tratamentul poate produce ameliorari la cca. 60-80% din bolnavi, care pot
astfel sa-si desfasoare activitatea. Tratamentul trebuie continuat toata viata.
Principii de tratament:
- in formele incipiente anticolinergice (trihexifenidil) si stimulatoare ale
eliberarii dopaminei (amantadina);
- in formele avansate cand intensitatea simptomelor deranjeaza activitatea
bolnavului – levodopa;
- dozele sunt crescute treptat;
- asocierile de antiparkinsoniene sunt indicate pentru cresterea eficacitatii
clinice (largirea spectrului de actiune asupra tuturor simptomelor si
cresterea efectului);
- intreruperea administrarii se face treptat.

LEVODOPA SI ALTE STIMULATOARE ALE SISTEMULUI

DOPAMINERGIC

Levodopa este cel mai eficace antiparkinsonian.

Selegilina creste si prelungeste efectele levodopei, permitand reducerea
dozelor de levodopa; intarzie evolutia bolii.
Amantadina si bromocriptina sunt adjuvante.
Madopar = levodopa + benserazida; Sinemet = levodopa + cardiodopa.
Selegos = selegilina.

63
 MEDICATIA TULBURARILOR DEGENERATIVE ALE SNC

Bolile neurodegenerative includ tulburari precum:

- Boala Parkinson
- Maladia Alzheimer
- Boala Huntington
- Scleroza laterala amiotrofica.
Bolile neurodegenerative au ca element comun degenerescenta neuronala a
anumite teritorii din SNC.
Procesele implicate in moartea neuronala sunt:
- apoptoza (moartea celulara programata);
- stresul occidativ celular;
- tulburarile ischemice cerebrale (accidente vasculare celebrale);
- excitotoxicitatea provocata de hiperfunctia glutamatergica (excesul de
acidglutamic este puternic toxic neuronal.

Boala Alzheimer
Baze fiziopatologice:
Boala Alzheimer este o boala neurologica progresiva care se caracterizeaza
printr-o distrugereireversibila de neuroni, in special din cortex si din
hipocampus cu pierderea treptata a memoriei (de scurta si apoi de lunga
durata) si a abilitatilor cognitive, asa cum sunt: judecata, limbajul, luarea
deciziilor.
Clasificare:
Clasificarea medicamentelor se face in functie de mecanismele de actiune in
corelatie cu particularitatile farmacologice.
a) Substante care care cresc functia colinegica centrala: rivastigmina,
galantamina, tacrin, donepezil;
b) Substante care reduce excitabilitatea glutamat-ergica: memantina;
c) Substante care incetinesc evolutia bolii: selegilina, nimodipina, alfa-
tocoferol, piracetam si analogi, simvastatina si analogi, ginko biloba.

Boala Huntington
Baze fiziopatologice:
Boala Huntington este o maladie neurodegenerativa caracterizata printr-o
instalare gradata a incoordonarii motorii si a declinului cognitiv. Simptomele
apar treptat si constau in tulburari motorii (miscari coreiforme, rigiditate

64
musculara, afectarea voluntarii involuntare, dizartrie, disfagie, miscari
anormale ale globilor oculari, convulsii), tulburari cognitive (dementa,
micsorarea coeficientului de inteligenta, scaderea abilitatii de a executa sarcini
motorii, putere de concentrare redusa), tulburari psihiatrice (alterarea
personalitatii, tulburari ale dispozitiei, manifestari psihotice), tulburari
generale (pierderea severa in greutate).
In prezent nu se cunoaste tratamentul care sa opreasca evolutia bolii. Se
practica tratamentul simptomatic, pentru a ameliora o parte din tulburarile
manifestate.

Scleroza laterala amiotrifica (SLA)

SLA este o boala neurodegenerativa manifestata printr-o slabiciune si o

atrofie musculara rapid progresiva, fasciculatii, stari spastice, dizartrie,
disfagie si insuficienta respiratorie. Boala se indreapta rapid spre exitus in cel
mult 2-3 ani de la debut, din cauza insuficientei respiratorii si a pneumoniei.
Nu exista in prezent tratament eficient pentru SLA. Spasticitatea reprezinta
simptomul-tinta pentru terapia SLA deoarece ea antreneaza frecvent durerea si
diminua motilitatea deja redusa prin slabiciune musculara.
In urma studiilor efectuate, au fost selectate o serie de substante care pot
aduce beneficii celor afectati de aceasta boala: riluzol, baclofen, tizanidina,
clonazepam.

FARMACOTERAPIA DURERII
Baze fiziopatologice:
Durerea este o experienta senzoriala si emotionala dezagreabila, data de o
leziune tisulara veritabila sau potentiala sau de o descriere cu termeni ce se
refera la o asemenea leziune.

Componentele durerii :
- perceperea durerii (fenomen neurologic);
- reactia la durere (fenomen psihic, vegetativ, somatic).
Pragurile durerii:
- pragul perceperii durerii = cea mai mica intensitate a unui stimul,
recunoscuta ca durere ;
- pragul reactiei la durere = intensitatea senzatiei dureroase ce antreneaza
reactii psihice (anxietate, agitatie),vegetative (tulburari de puls, TA,
transpiratie), somatice (contractia unor muschi faciali, pleoape, etc.).

65
 Variabilitatea interindividuala este :
- relativ redusa- pentru pragul perceperii durerii;
- mare- pentru pragul reactiei la durere .
Factorii ce influenteaza pragurile durerii sunt numerosi (zgomot,
presiune, etc.).
Cauzele durerii :
-traumatisme,
-presiune sau tractiune excesiva asupra nociceptorilor (in contracturi
musculare, vasoconstrictie, distensii ale viscerelor cavitare, tumori);
-temperaturi extreme;
-hipoxie si anoxie cu acumulare de metaboliti iritanti (in stari de ischemie
prin vasoconstrictie prelungita, tromboza, embolie);
-substante chimice iritante exogene sau endogene (in inflamatii: Ph acid,etc.)
Importanta durerii:
Durerea acuta = sistem de alarma important pentru protectia organismului
(indepartarea agentului nociv; stabilirea diagnosticului);
Sunt nocive:
-durerea acuta foarte intensa ce declanseaza starea de soc (reactie de aparare,
manifestata prin eliberarea masiva de opioizi endogeni );
-durerea acuta prelungita ce antreneaza diverse tulburari functionale (atrofii
musculare, tulburari articulare si nervoase);
-durerea cronica ce antreneaza diverse tulburari psihice (insomnie, depresie,
etc.).

Farmacodinamie
Pentru combaterea durerii pot fi utilizate medicamente ce actioneaza la
diferite nivele ale cailor si perceperii durerii :
a) impiedicarea formarii influxului nervos, in terminatiile senzitive:
anestezice locale, miorelaxante, antispastice, vasodilatatoare sau
vasoconstrictoare, antiangioase, antiinflamatoare;
b) impiedicarea transmiterii influxului nervos, prin fibrele senzitive:
anestezice locale;
c) impiedicarea perceperii durerii, la nivelul centrilor de integrare:
-neselectiva-anestezice generale ;
-selectiva:-influentarea perceperii: anestezice-antipiretice;
-influentarea perceperii si reactiei la durere: analgezice
morfinomimetice .

Farmacoterapie
Farmacoterapia durerii se stabileste in functie de tipul de durere si pacient.

66
a) Durerile acute: analgezice (in conformitate cu ”scara analgezica”) +
adjuvanti (antiinflamatoare, antispastice, tranchilizante) respectiv:
- slabe sau moderate: treapta I-a (analgezice neopioide + adjuvant);
- persistente, crescande: treapta a II-a (opioide slabe tip codeina + neopioide
+ adjuvant);
- foarte intense: treapta a III-a (opioide forte + sau – adjuvant)
b) Durerile post operatorii: profilaxie cu analgezice in functie de intensitate;
- opioide, inj., rectal, per os (24-48h);
- neopioide, inj., rectal, per os (cat este nevoie).
c) Dureri in neoplasm: analgezice corespunzator cu scara analgezica
respectiv:
-treapta I, analgezice neopioide (acid acetilsalicilic, paracetamol, ibuprofen),
-treapta II, opioide slabe sau medii (codeina, dextropopoxifen, dramadol);
-treapta III, opioide puternice (morfina, metadona, petidina, buprenorfina).
Durerile cronice: medicatie fizio-patogenica, functie de mecanismul
producerii (antiinflamatoare, antispastice, antiangioase).
d) Nevralgiile: medicatie fizio-patogenica; ex:
- nevralgia de trigemen: carbamazepina.
e) Migrena
Tratamentul crizei (vasoconstrictuale):
- aspirina + metoclopramid; paracetamol;
- ergotamina, dihidroergotamina, sumatriptan.
Profilaxia: metisergid.

ANALGEZICE MORFINOMIMETICE
(Analgezice opioide, opiacee, euforizante)

Definitie
Analgezicele morfinomimetice sunt medicamente ce suprina durerea
(percepere si reactie), actionand atat la nivelul cailor nervoase ale
sensibilitatii dureroase spino-talamice, cat si asupra centrilor superiori de
integrare a durerii situati in cortexul parietal zona somestezica .

Clasificare
Medicamentele au structuri chimice aparent diferite, dar ele pot sa se
orienteze spatial pentru a forma „ cicluri potentiale „ de tip morfinic ,
specifice pentru receptorii opioizi .

67
a) Clasificare in functie de provenienta :
(asezarea de la stanga la dreapta, in ordinea descrescatoare a potentei
relative, raportata la morfina ):
-NATURALE (alcaloizi din opiu ):morfina (=M), codeina;
SEMISINTETICE (derivati ai alcaloizilor din opiu): oximorfona,
hidromorfona,(M), oxicodona, hidrocodona, codetilina;
-SINTETICE: sufentanil, fentanil, piritramid, levorfanol, metadona,
dextromoramida, (M), dextropropoxifen, petidina, tilidina, pentazocina,
tramadol.
b)Clasificare in functie de potenta analgezica si de tilul de actiune agonist-
antagonist:
AGONISTI PUTERNICI: sufentanil, fentanil, piritramid, levorfanol,
metadona, dextromoramida, hidromorfona, oximorfona, M.
AGONISTI MEDII SI SLABI : dextropropoxifen, hidrocodona, oxicodona,
petidina, tilidina, codeina;
AGONISTI-ANTAGONISTI: pentazocina, nalbufina, futorfanol, nalorfina,
buprenorfina;
ANTAGONISTI (ANTIDOTI): naloxon, naltrexon;
MECANISM COMPLEX (OPIOID MONOAMINERGIC): tramadol
c) Clasificare functie de structura chimica:
FENANTRENE: morfina, hidromorfona, oximorfona, codeina,
hidrocodona, oxicodona;
MORFINANI: levorfanol, butorfanol, nalbufina, buprenorfina;
FENILPIPERIDINE: sufentanil, petidina;
FENILHEPTILAMINE (difenilpropilamine): piritramid, metadona,
dextromoramida, dextropoxifen;
BENZOMORFANI: pentazocina.
d) Clasificare, functie de receptorii opioizi activati si blocati:
AGONISTI: opiacee, fentanil, metadona, petidina;
AGONISTI-ANTAGONISTI: pentazocina, nalbufina, butorfanol, nalorfina;
ANTAGONISTI (ANTIDOT): naloxon, naltrexon.

ANALGEZICE-ANTIPIRETICE
Definitie:
Analgezicele antipiretice sunt medicamente ce diminua sau suprima
durerea si combat febra.
Clasificare:

68
 a) Clasificare functie de structura chimica:
DERIVATI DE ACID SALICILIC: acid salicilic, acetilsalicilat de lizina,
salicilamida, diflunisal, benorilat;
DERIVATI DE PIRAZOLONA: fenazona, aminofenazona,
noraminofenazona (metamizol), propifenazona, salipirina;
DERIVATI DE ANILINA: fenacetina, paracetamol;
DERIVATI DE CHINOLINA: glafenina.
b) Clasificare functie de potenta relativa (ordine descrescatoare):
- analgezica: metamizol, aminofenazona, acid acetilsalicilic, paracetamol;
- antipiretica: aminofenazona, acid acetilsalicilic, paracetamol;
- antiinflamatoare: acid acetilsalicilic, aminofenazona;
- antispastica-musculotropa: metamizol, aminofenazona.

COLINERGICE CU ACTIUNE CENTRALA

Indicatie in boala Alzheimer si alte demente vasculare.
Boala Alzheimer este o dementa precoce care se datoreaza unui deficit
de functionare a neuronilor colinergici.
Ca medicament =EXELON (RIVASTIGMINA)

FARMACOLOGIA SNV

Clasificarea medicamentelor cu actiune la nivelul SNV

e) In functie de sensul actiunii:
- MIMETICE – sens pozitiv, efecte de activare;
- LITICE sau PLEGICE – sens negativ, efecte de blocaj.
f) In functie de locul actiunii, raportat la tipurile de sinapse:
- PARASIMPATOTROPE – la nivelul sinapselor neuroefectoare
parasimpatice;
- SIMPATOTROPE – la nivelul sinapselor neuroefectoare simpatice,
- GANGLIOTROPE – la nivelul sinapselor interneuronale ganglionare
vegetative.
g) In functie de sensul si locul actiunii:
- PARASIMPATOMIMETICE si PARASIMPATOLITICE;
- SIMPATOMIMETICE si SIMPATOLITICE;
- NICOTINOMIMETICE si GANGLIOPLEGICE.
d) In functie de mecanism, loc si sens:

69
- cu mecanism direct:
ADRENOMIMETICE si ADRENOLITICE,
PARASIMPATOMIMETICE DIRECTE si PARASIMPATOLITICE,
NICOTINOMIMETICE si GANGLIOPLEGICE.
- cu mecanism indirect:
NEUROSIMPATOMIMETICE si NEUROSIMPATOLITICE,
ANTICOLINESTERAZICE.

Inter-relatiile intre medicamentele cu actiune asupra SNV

Deoarece cele 2 componente ale SNV, parasimpaticul si simpaticul, au functii

fiziologice antagonice, intre grupele de medicamente cu actiune la nivelul SNV
exista inter-relatii de sinergism sau de antagonism.
Sinergism:
- parasimpatomimetice si simpatolitice;
- simpatomimetice si parasimpatolitice.
Antagonism:
- parasimpatomimetice si simpatomimetice;
- parasimpatolitice si simpatolitice;
- parasimpatomimetice si parasimpatolitice;
- simpatomimetice si simpatolitice.
SIMPATOMIMETICE

Definitie: Simpatomimeticele reproduc toate sau unele dintre efectele stimularii fibrelor
nervoase vegetative simpatice, post ganglionare.
Clasificare:
In functie de mecanismul de actiune:
- Adrenomimetice: tip noradrenalina, adrenalina, fenilefrina, dobutamina,
isoxsuprina, izoprenalina;
- Neurosimpatomimetice: tip amfetamina sau tip cocaina

SIMPATOLITICE

Definitie: Diminua sau anuleaza efectele stimularii fibrelor simpatice

postganglionare si activarii sinapselor neuroefectoare simipatice si antagonizeaza
unele efecte ale simpatomimeticelor
Clasificare:
In functie de mecanismul de actiune:
- ADRENOLITICE

70
 - NEUROSIMPATOLITICE
- SIMPATOLITICE AGONISTI PRESINAPTICI

PARASIMPATOMIMETICE

Definitie: Produc efecte asemanatoare efectelor stimularii parasimpaticului si

activarii sinapselor neuroefectoare colinergice muscarinice.
Clasificare:
In functie de mecanismul de actiune:
- ACETILCOLINOMIMETICE (acetilcolina, pilocarpina, arecolina,
muscarina, metacolina, betanecol, carbacol)
- ANTICOLINESTERAZICE (edrofoniu, fizostigmina, neostigmina,
piridostigmina, distigmina, fluostigmina, paraoxon, ecotiofat).

PARASIMPATOLITICE

Definitie: Sunt substante care antagonizeaza efectele muscarinice ale acetilcolinei

si parasimpatomimeticelor, prin blocarea receptorilor muscarinici din sinapselor
neuroefectoare parasimpatice.
Clasificare:
In functie de actiunea terapeutica:
- MIDRIATICE: eumidrina, homatropina, tropicamida.
- ANTISPASTICE DIGESTIVE: atropina, butilscoporamoniu, metanterina,
propanterina, oxifenoniu, exifenciclimina, fenpipramida;
- ANTISPASTICE URINARE: isopropamida, emepronium;
- HIPOSECRETOARE GASTRICE: pirenzepina, telenzepina;
- ANTIASTMATICE BRONHODILATATOARE: ipatropium.

NICOTINOMIMETICE
Definitie: Sunt dubstante care reproduc efectele stimularii receptorilor colinergici
nicotinici, actionand ca agonisti la dozele terapeutice.
Clasificare:
Functie de origine:
- naturale: nicotina, lobelina, sparteina,
- de sinteza: pimeclon.

GANGLIOPLEGICE
Definitie: Sunt substante puternic active, utilizate in terapeutica numai ca rezerva.
Clasificare:
Functie de structura:

71
 - derivati cuaternari de amoniu: hexametoniu,azametoniu, pentoliniu;
- amine: mecamilamina, pempidina;
- derivati de sulfoniu: trimetafan

MEDICATIA APARATULUI RESPIRATOR

I. ANTIASTMATICE
Astmul bronsic.
Este o boala inflamatorie a cailor respiratorii, cu caracter cronic, care
se manifesta clinic, periodic, in crize dispnee expiratorie, cu senzaţie de
sufocare. Componentele majore fiziopatogenice ale crizei de astm de
bronsic:
- bronhospasm;
- hipersecreţie bronsica vâscoasa, aderenta, obstructiva;
- inflamaţie si edem al mucoasei;
Aceste trei componente concura la obstrucţia paroxistica a cailor
respiratorii, ce declanşează criza de astm. Manifestările clinice ale
obstrucţiei cronice sau de criza sunt: tusea, wheezing (şuierătura), bradipnee,
torace blocat in inspiraţie.
Mecanismul patogenic primar in astmul bronsic este reprezentat de:
hiperreactivitatea cailor respiratorii si musculaturii netede bronsice, cu
reacţie bronhospastica puternica, la stimuli obişnuiţi (alergeni, infecţioşi,
iritanţi, fum, frig, efort, etc.). Frecventa bolii este semnificativa (5% din
populaţia globului).
Tipuri de astm bronsic.
Din punct de vedere etiopatogenic si clinic:
- astm extrinsec, alergic (crize declanşate de reacţii alergice de tip I
anafilactic imediat, cu eliberare de histamina si alte autacoide);
- astm intrinsec (de tip infecţios, iritativ, de efort, etc.);
- astm mixt intricat extrinsec si intrinsec (alergic si infecţios, iritativ);
- sindrom astmatic medicamentos.
Definiţie antiastmatice.
Medicamente care reduc intensitatea si frecventa crizelor de astm
bronsic.
Clasificare.

72
 Funcţie de mecanismele fiziopatogenice ameliorate:
a) BRONHODILATATOARE
- Andrenomimetice (adrenalina, efedrina, izoprenalina, izoetarina,
orciprenalina, terbutalina, clenbuterol, fenoterol, reproterol,
salbutamol, pirbuterol, carbuterol, salmeterol);
- Parasimpatolitice (atropina, ipratropium, oxitropium);
- Musculotrope (teofilina, aminofilina);
- Antileucotriene (montelukast, zafirlukast, pranlukast, zileuton).
b) ANTIINFLAMATOARE
Corticosteroizi (beclometazon dipropionat, dexametazon izonicotinat,
hidrocortizon hemisuccinat).
Farmacoterapie.
1. Tratamentul de fond reduce:
- frecventa si intensitatea crizelor;
- dozele de bronhodilatator in criza.
De electie: teofilina sau adrenomimetice (per os).
De alternativa: inhibitoare ale degranularii mastocitare sau
corticosteroizi (aerosoli sau per os).
2. Tratamentul crizei:
- uşoara si medie: de electie – beta-2 adrenomimetice (aerosoli);
de alternativa: teofilina (i.v.).
- intensa: de electie – teofilina (i.v.)
de alternativa: corticosteroizi (per os).
3. Tratamentul crizei severe si stării de rău astmatic:
Internare in spital.
De electie: teofilina (i.v. perfuzie); corticosteroizi (i.v.);
De alternativa: adrenomimetice (s.c.)
Tratament asociat:
- oxigen (corectarea hipoxiei);
- carbonat acid de sodiu (corectarea acidozei metabolice);
- mucolitic (eliminarea secreţiilor vâscoase);
- antibiotic: doxiciclina, co-trimoxazol (tratarea etiotropa a infecţiei).
4. Hipersensibilizarea:
Specifica: cu produse ce contin alergenul specific.
Nespecifica: cu histaglobina ce stimulează producerea de globuline
fixatoare de histamina.
Vaccinoterapie: - autovaccin (preparat din flora secreţiei bronhice)
- vaccin polimicrobian.

IZOPRENALINA

73
 In criza de astmă bronsic efectele sunt slabe iar pentru tratamentul de fond are
eficienta redusa.
ORCIPRENALINA
Alupent. Astmopent. In criza de astmă bronsic este activa mai ales sub forma de
aerosoli. Comprimatele, administrate sublingual, au efecte mai slabe in criza decat
aerosolii dar sunt utile in tratamentul de fond, administrate de 3-4 ori pe zi.
SALBUTAMOL
Salbutamol. Ventolin. Astm bronsic. Rezultate superioare se obtin prin asocierea
salbutamol-cromoglicat.Bronsita cronica astmatiforma. In obstetrica, iminenta de travaliu
prematur, tocoliza precezariana, profilaxia contractiilor in timpul interventiilor pe uter
gravid.
FENOTEROL
Berotec. Criza de astmă bronsic, bronsita astmatiforma, alte afectiuni cu
bronhospasm (tbc, silicoza, bronsiectazie, neoplasm).Este util si ca tratament de fond,
pentru a preveni criza sau a mari intervalul dintre crize .
TERBUTALINA
Brinanyl.
ATROPINA
Actiunea bronhodilatatoare este slaba, efectul in criza de astm este redus. Se
foloseste numai in tratamentul de fond al astmului bronsic si mai ales in bronhospasmul
din bronsitele cronice, asociata frecvent cu alte bronhodilatatoare.
TEOFILINA SI AMINOFILINA
Teofilina si derivatii ei formeaza tratamentul de baza al bronhospasmului , atat in
criza acuta cat si in tratamentul de intretinere.Se foloseste inn satm bronsic, cu crize
frecvente la bolnavi care nu pot utiliza simpatomimetice din cauza efctelor adverse, la
varstnici. La astmatici cu insuficienta cardiaca si cardiopatie ischemica, avnd efecte
favorabile si in aceste afectiuni. In tratamentul de fond al astmului si al bronsitei
astmatiforme determina evitarea crizelor, marirea intervalului dintre ele si diminuarea
intensitatii si duratei acestora.Preparatele retard administrate seara pot asigura linistea
nocturna si la trezire.
ACID CROMOGLICIC SI CROMOGLICATUL DISODIC
Taleum. Efect mai ales preventiv si in tratamentul de fond in astmul alergic, astmul
de efort, bronsita astmatiforma. Efectul se instaleaza in 10-15 zile. In astmul sezonier
administrarea trebuie inceputa cu 1-2 saptamani inaintea aparitiei alergenului
specific.Amelioreaza respiratia, scade frecventa si intensitatea crizelor, diminua
consumul de bronhodilatatoare si corticosteroizi .Nu este util pentru criza acuta de astmă
bronsic, si nici pentru status astmaticus.Copii cu astmă beneficiaza de cromoglicat in
procente mai amri dacat adultii.Rinita alergica. Ketatoconjunctivita alergica.
KETOTIFEN

74
 Ketof.Tratamentul de fond in astm alergic sau cu componenta alergica, in rinita
alergica .Efecte bune in reactiile astmatice induse de aspirina, in manifestarile alergice
induse de polen, in alergii digestive. Eficacitatea atinge valori maxime dupa cateva
saptamani pana la 2-3 luni de tratament.
CORTICOSTEROIZI
Se folosesc in crize intense de astm bronsic, in cele care nu cedeaza la alte
antiastmatice, in status astmaticus.Pe cale inhalatorie corticosteroizii nu se folosesc
niciodata in crize de astm bronsic ci numai in tratamentul de intretinere. Niciodata nu se
va intrerupe brusc steroidu sistemic, existand pericolul decesului prin insuficienta
suprarenala acuta.
II. ANTITUSIVE.
Tusea este reprezentata de reprezentata de secuse expiratorii rapide,
explozive, având ca rezultat expulzarea materiilor aflate in căile respiratorii
(exsudat, puroi, sânge).
Tipuri de tuse:
a) Funcţie de locul de formare a impulsurilor nervoase declanşatoare:
- tuse pulmonara;
- tuse extrapulmonara.
b) Funcţie de prezenta secreţiilor, tusea poate fi:
- uscata neproductiva (fara secreţii sau cu secreţie redusa, vâscoasa,
aderenta), prezenta in traheobronsita acuta,, pleurita, turbeculoza
incipienta;
- umeda, productiva (cu secreţii care se acumulează si stimulează
zonele tusigene), întâlnita in traheobronsita acuta după primele zile,
bronşita cronica, supuraţii pulmonare.
c) Funcţie de consecinţe:
- tuse dăunătoare (când este seaca, de intensitate mare, dureroasa,
favorizează hemoptizia, solicita aparatul cardiovascular);
- tuse utile (când este productiva).
Definiţie.
Antitusivele sunt medicamente ce diminua sau suprima tusea,
acţionând la nivelul centrului bulbar al tusei sau asupra altor verigi ale
arcului reflex al tusei.
Clasificare.
Farmacoterapia tusei cuprinde doua tipuri de medicamente ce
acţionează la doua nivele ale arcului reflex al tusei:
- inhibitoarele centrului tusei;
- medicamente cu acţiune periferica, pe celelalte verigi ale arcului
reflex al tusei.
a) Inhibitoarele centrului tusei:

75
 - opioide: naturale (codeina, morfina); semisintetice (codetilina =
dionina); sintetice (folcodina, levopropoxifen, dextrometorfan);
- neopioide (noscapina, glaucina, clofedanol, butamirat, clobutinol,
pentoxiverina, oxeladina, benzonatatul).
b) Substanţe cu acţiune periferica:
- mucilaginoase (au proprietati hidrofile, lubrefiaza mucoasa faringiana
si diminua sensibilitatea terminaţiilor nervoase);
- antiseptice si descongestionante nazale (au acţiune etiotropa si
patogenica);
- anestezice locale (clofedanol, benzonatatul = dimua iritaţia
receptorilor)
- expectorantele (favorizează fluidificarea si eliminarea sputei,
diminuând factorul iritativ local);
- bronhospasmoliticele (diminua indirect iritaţia receptorilor); exemplu:
prenoxdiazina;
- altele: levodropropizina.
Farmacoterapie.
Primul tratament al tusei trebuie sa fie cel cauzal.
Tusea uscata, neproductiva, inutila, dăunătoare – se combate.
Tusea productiva umeda nu trebuie suprimata, trebuie diminuata când
este suparatoare.
Inhibitoarele centrului tusei sunt cele mai active si sunt utilizate
curent.
Opioidele au eficacitate maxima, trebuie evitate in tusea cronice si la
indivizi cu predispoziţie la farmacodependenta.
Perifericele sun utilizate când tusea este declanşata de iritarea
receptorilor periferici, astfel:
- mucilaginoase, pentru mucoasa faringiana;
- antiseptice, descongestionante, anestezice locale, pentru mucoasa
nazala;
- expectorante pentru mucoasa bronsica.
Asocierile sunt utilizate frecvent (antitusive, expectorante,
bronhodilatatore, hiposecretoare, analgezice-antipiretice, vasoconstrictoare);
trebuie justificate farmacodinamic si individualizate pentru fiecare caz.
Indicaţiile antitusivelor: tusea iritativa de divese etiologii (gripa, faringita, traheita,
tuse convulsiva, etc.).
CODEINA
Tuse uscata si cea uneda, pulmonara si extrapulmonara.Este antitusivul cel mai
mult folosit si considerat ca substanta de referinta pentru celelalte calmante ale tusei.
GLAUCINA

76
 Substanta naturala , este antitusiv egal sau putin inferior codeinei, cu durata de
actiune mai lunga.Nu produce constipatie si farmacodependenta.
NOSCAPINA
MORFINA
Se utilizeaza ca antitusiv in mod exceptional cand tusea este deosebit de puternica
si nu cedeaza la alte calmante, cand este insotita de dureri intense anxietate etc.
CODETILINA
CLOFEDANOL
DEXTROMETORFAN
Tusin. Efect antitusiv cu durata relativ medie (3-6 h).

III. EXPECTORANTE
Secreţia bronsica.
Este rezultatul activităţii celulelor mucoase si seroase ale glandelor
bronsice. Conţinut: apa 95%, electroliţi, mucus, transsudat.
Patologie
In stări patologice, vâscozitatea mucusului creste, devine aderent si
îngreunează clearance-ul traheobronsic asigurat de mişcarea pendulara a
cililor mucoasei respiratorii, transformându-se in factor iritativ, declanşator
al tusei.
Sputa este produsul evacuat din căile respiratorii prin tuse.
Expectorarea este acţiunea de eliminare voita a sputei.
Sputa conţine: secreţie mucoasa bronsica, exsudat patologic, celule
(microorganisme, leucocite), saliva, secreţie nazala.
Infecţiile respiratorii, mai ales cele virale provoacă scăderea de mucus
urmata la 24 de ore de necroza, cu descuamarea celulelor ciliate.
Definiţie.
Expectorantele produc fluidificarea sputei prin:
- mărirea secreţiei glandelor bronsice;
- modificarea proprietatilor fizico-chimice ale secreţiei vâscoase;
- stimularea mecanismelor de eliminare a sputei (mişcările cililor,
peristaltismul bronhiilor).
Fluidificarea sputei are consecinţe:
- uşurarea eliminării sputei;
- deblocarea cililor, cu favorizarea activităţilor pendulare;
- eliberarea celulelor glandulare, cu imbunatatirea activităţilor.
Clasificare.
Funcţie de mecanismele de acţiune:
- secretostimulante;
- bronhosecretolitice.

77
 a) Secretostimulante (acţiune stimulatoare asupra glandelor bronhice):
- mecanism mixt (direct si indirect);
- mecanism reflex.
Secretostimulante prin mecanism mixt:
- sunt substanţe volatile (săruri de amoniu) si sublimabile (benzoat de
sodiu, ioduri, derivaţi de gaiacol ca guaifenesina si gaiacolsulfonat de
potasiu), produse vegetale expectorante (species pectorales, ceai
pectoral, ceai antibronsitic);
- sunt administrate per os si se elimina la nivelul glndelor bronsice,
alcalinizând secreţia si fluidificând-o (mecanism direct);
- produc iritaţia nespecifica a receptorilor din mucoasa gastrica,
declanşând un reflex vago-vagal, cu stimularea vagala a secreţiei
glandelor bronsice (mecanism indirect).
Secretostimulante prin mecanism reflex:
- sunt substanţe iritante pentru receptorii din mucoase (ipeca si
saponine din specii de Primula, Saponaria, Senega);
- sunt administrate per os si acţionează iritant nespecific pe receptorii
mucoasei gastrice, declansand prin reflex vago-vagal, stimularea
secreţiei bronsice.
b) Bronhosecretolitice (acţiune de fluidificare asupra secreţiei bronsice).
Sunt administrate fie local in aerosoli, fie per os.
Mecanismele de acţiune bronhosecretolitica posibile:
- mecanism biochimic;
- mecanism chimic;
- mecanism fizici-chimic.
Bronhosecretolitice prin mecanism biochimic: enzime proteolitice
(tripsina, alfachimotripsina, streptokinaza, streptodormaza);
Bronhosecretolitice prin mecanism chimic (modificarea structurii
glicoproteinelor din mucina): mucolitice (acetilcisteina, carbocisteina,
bromhexina, ambroxol, mesnum);
Bronhosecretolitice prin mecanism fizico-chimic (desfac legăturile
electrofizice ale mucoproteinelor): agenţi tensioactivi (tiloxapol).
Farmacoterapie.
Indicaţia expectorantelor: in afecţiuni pulmonare, cu secreţie bronsica
scăzuta, vâscoasa si aderenta, care nu poate fi eliminata si reprezintă atât un
factor iritativ, declanşator al tusei, cat si un factor favorizant al proceselor
infecţioase si inflamatorii.
Asocieri, preferabil nu fixe (intr-un produs tipizat):
- cu antibiotice sau chimioterapice, in infecţii medii sau grave;

78
 - cu antitusive, in tuse intensa, chinuitoare; dozele de antitusive alese
trebuie sa diminue tusea, dar sa nu inhibe total reflexul tusei, caz in
care este împiedicata expulzarea sputei infectate; aceste doze variază
de la caz la caz si de aceea produsele cu asocieri fixe nu sunt larg
utilizate.
Metoda terapeutica nemedicamentoasa, cu valoare expectoranta este
hidratarea secreţiilor bronsice prin:
- inhalarea de vapori de apa calzi sau aerosoli dintr-o soluţie da NaCl
izotona sau hipertona;
- ingestie de apa, 3 litri / 24 ore.
AMONIACUL SI SARURILE DE AMONIU
Bronsita acuta si subacuta
BENZOAT DE SODIU
Sirogal. Traheo-bronsita acuta, laringita, bronsiectazie, abces pulmonar, tbc
pulmonar cronic.
IODURI
Bronsita cronica, astmă bronsic (intre crize) indeosebi in cazurile cu sputa
vascoasa, bronsita astmatiforma, scleroemfizem pulmonar.
GUAIFENESINA
Trecid. Robitussin. Laringite, traheite, bronsite.
ACETILCISTEINA
Fluimuci. ACC. Mucosolvan .Mucosin.Acumularea secretiei bronsice dupa
narcoza, in complicatii pulmonare postoperatorii, afectiuni bronhopulmonare acute si
cronice, examen bronhologic, atelectazie, mucoviscidoza.La bolnavi cu tuse insuficienta,
la care acetilcisteina a produs fluidificarea si cresterea secretiei bronhice este necesara
uneori aspiratia, pentru a se pastra permeabilitatea arborelui respirator.
CARBOCISTEINA
Mucolitic mucoregulator indicat in afectiuni bronhopulmonare acute.Rhinatiol.
Humex.
AMBROXOL
Indicatii in boli respiratorii acute si cronice, episoade acute ale
bronhopneumopatiilor cronice obstructive (BPOC).
BROMHEXIN
Traheobronsite simple si astmatiforme, cu emfizem, bronsiectazie,
pneumoconioze, laringite, postoperator si dupa examenul bronhologic.

IV. SURFACTANTI PULMONARI

79
 Surfactantul pulmonar este un agregat macromolecular cu proprietati
tensioactive, care formează un film lichid la suprafaţa epiteliului alveolar.
Este denumit si factor antiatelectazic deoarece previne atelectazia
pulmonara. Atelectazia este turtirea alveolelor pulmonare in lipsa aerului
pulmonar.

V. ANALEPTICE RESPIRATORII
Actualmente au utilizare limitata.

MEDICATIA APARATULUI CARDIOVASCULAR

MEDICATIA INSUFICIENTEI CARDIACE

Muschiul inimii (miocardul) este constituit din doua tipuri de tesuturi:

- tesut contractil (atrii, ventricule);
- tesut excitoconductor (nodul sinoatrial, nodul atrioventricular, fasciculul
atrioventricular His, reteaua Purkinje).

Insuficienta cardiaca
Este caracterizata prin deficit de pompa cardiaca si disfunctie
sistolica, cu incapacitate de a sigura cantitatile de sange necesare tesuturilor
si organelor.
Consecintele disfunctiei sistolice si diminuarii debitului cardiac sunt :
-oboseala la efort ;
-staza sanguina cu congestie, edeme, dispnee;
-declansearea unor mecanisme compensatoare (de tip feedback)
Forme clinice :
a) Insuficienta cardiaca stanga :
-cauzele pot fi leziuni ale ventriculului stang, valvulopatii, HTA;
-manifestare prin tulburari in mica circulatie (staza pulmonara, congestie,
dispnee, astm cardiac, edem pulmonar acut (EPA), cianoza.
b) Insuficienta cardiaca dreapta ;
-cauzele pot fi valvulopatii, boli pulmonare cronice;

80
-manifestare prin tulburari in marea circulatie (staze circulatorii de
intoarcere, rinichi de staza cu albuminurie, stomac de staza cu greturi si
voma, hepatomegalie, edeme, exudate in cavitatile seroase).
c) Insuficienta cardiaca globala prezinta simptome de insuficienta stanga si
dreapta .
Insuficienta cardiaca se poate manifesta: acut sau cronic.

Socul cardiogen
Socul cardiogen este starea in care fluxul sanguine si perfuzia cu sange a
tesuturilor periferice sunt insuficiente pentru a sustine functiile vitale,
datorita unei reduceri a debitului cardiac .

Clasificarea medicatiei active in insuficienta cardiaca

Clasificare, functie de elementele ameliorate:
-Medicamente inotrop positive (stimuleaza forta de contractie si
amelioreaza deficitul de pompa cardiaca )
1.GLICOZIZI CARDIOTONICI (MEDICAMENTE INOTROP
POZITIVE SI CRONOTROP NEGATIVE):
-digitoxina,
-digixina, lanatozid C,deslanozid, metildigoxin
-strofantina G, strofantina K.
2.ALTE STIMULANTE CARDIACE (MEDICAMENTE INOTROP SI
CRONOTROP POZITIVE)
-beta-1 adrenergice si dopaminergice: adrenelina,isoprenalina, prenalterol,
pirbuterol.
-inhibitorii fosforilazei :derivati xantici (teofilina, aminofilima), dipiridine
(amrinona, milrinona), imidazoli (enoximona, fenoximona, piroximona),
benzimidazoli (sulmazol, pimobendan, adibendan).

-Vasodilatatoarele (reduce postsarcina sau/si presarcina, usurand munca

inimii). a)Arteriodilatatoare (scad rezistenta periferica si reduce postsarcina)
b)Venodilatatoarele (cresc capacitatea venoasa si reduc presarcina).

-Diureticele (elimina excesul de sare si apa, scad volemia, reduce

presarcina, scad excitabilitatea vasculara si cardiaca).

Digitoxina este cardiotonicul tip al grupei de glicozizi cardiotonici cu

latenta si durata lunga, glicozid cardiotonic obtinut din Dugitalis purpurea.
Digoxina este carditonicul tip al grupei de glicozizi cardiotonici cu
latenta si durata mijlocie, glicozid cardiotonic obtinut din Digitalis lanata.

81
 Dobutamina creste debitul cardiac in insufiecienta cardiaca; creste
rezistenta cardiaca periferica; creste fluxul sangvin coronarian; creste fluxul
sangvin renal.
Teofilina si aminofilina – utilzare limitata in cardiologie, exclusiv
i.v.: in insuficienta cardiaca acuta cu rezistenta pulmonara crescuta.
Amrinona – indicatie in insuficienta cardiaca congestiva acuta, in
cazurile refractare la digitalice asociate cu diuretice si vasodilatatoare.

2. ANTIARITMICE

Miocardul se afla in doua stardiace ce evolueaza ciclic (cilcul cardiac):

starea de actiune (sistola) si starea de repaus (diastola). Trecerea de la sistola
(depolarizare) la diastola (polarizare ) se face prin intermediul perioadei de
refractare (repolarizare) .
Depolarizarea si repolarizarea celulelor miocardice se deruleaza in 5 etape.
Aritmiile cardiace
Sunt tulburari ale frecventei cardiace si/sau regularitatii ritmului fiziologic
cardiac (tahiaritmii, bradiaritmii, extrasistole, tahicardii paroxistice, fibrilatii,
fluter atrial).
Definitie
Medicamentele antiaritmice previn sau trateaza aritmiile cardiace
(dereglari de frecventa si alura), reducand dereglarile automatismului cardiac
si conducerii impulsului in miocard, precum si focarele ectopice de formare
a impulsurilor.
Clasificare
1) Clasa 1 = Blocantele canalelor de sodiu:
Clasa 1 A :tip chinidina (chinidina, procainamida, disopiramida,
aprindina, ajmalina, lorajmina, prajmalina, sparteina);
Clasa 1 B :tip lidocaina (lidocaina, tocainida, mexiletina, fenitoina,
moracizina);
Clasa 1 C :tip flecainida (flecainida, encainida, lorcainida,
indecainida, propafenona );
2) Clasa 2= Blocantele beta-adrenergice: propranolol, metoprolol,
atenolol, esmolol;
3) Clasa 3=Blocantele canalelor de potasiu : amiodarona, bretilium,
sotalol:
4) Clasa 4= Blocantele canalelor de calciu : verapamil, galopamil,
diltiazem.

82
 Chinidina – folosita in prevenirea aritmiilor atriale, fibralatie atriala si
flutter paroxistic, tahicardie atriala, extrasistole atriale.
Procainamida – folosita in aritmii atriale si ventriculare in tratament
de durata scurta.
Lidocaina – indicatii in aritmii ventriculare, i.v. lent sau perfuzie.
Fenitoina – folosita ca antiaritmic cu spectru ingust, i.v. lent in solutie
diluata cu ser fiziologic.
Amiodarona - indicata ca antiangios, in tratamentul de fond al
cardiopatiei ischemice (angina cronica stabila, angina vasospastica,
preinfarct, postinfarct).
- indicata ca antiaritmic in tahicardii atriale si
ventriculare severe.
Verapamil – antiaritmic, in aritmii supraventriculare;
- antiangios profilactic in angina cronica stabila si
instabila, angina de efort si postinfarct de miocard;
- ca antihipertensiv, in HTA usoara sau medie; de electie in
HTA insotita de tahiaritmie supraventriculara sau cardiopatie
ischemica.

3. ANTIANGIOASE

Debitul coronarian este:

-normal cca 250 ml/min.( 5% din debitul cardiac);
-in efort 1,5 l/min.
Boala arteriala coronariana (insuficienta coronariana) este reprezentata
de diminuarea diametrului vascular coronarian, cu diminuarea debitului
coronarian si perfuziei cu sange a miocardului, avand drept consecinte reducerea
oxigenarii miocardului, ischemie miocardica cu suferinte cardiace, cunoscute
sub denumirea generala de cardiopatie ischemica .
Cardiopatia ischemica este consecinta dezechilibrului dintre necesarul de
oxigen pentru travaliul cardiac si aportul de sange oxigenat adus de coronare.
Cardiopatia ischemica poate fi :dureroasa si nedureroasa.
Definitie
Medicamentele antiangioase combat dezechilibrul dintre necesarul de oxigen
al inimii si aportul redus.
Clasificare
Functie de structura chimica si mecanismul molecular de actiune:
-Nitrati organici (nitroglicerina, isosorbid dinitratul, isosorbid mononitratul ,
pentaeritritil tetranitratul, nitritul de amil), precum si compusi similari
farmacologic (molsidomin), donatori de NO;

83
-Beta-adrenolitice (propranolol, metoprolol, atenolol, bisoprolol, celiprolol,
talinolol);
-Blocantele canalelor de calciu (nifedipina, amlodipina, felodipina, fendilina,
nicardipina, nisoldipina, verapamil, gallopamil, diltiazem, bepridil, perhexilina,
prenilamina);
-Alte structuri si mecanisme (amiodarona, carbocromena, dipiridamol,
lidoflazina).
Nitroglicerina
- sublingual: comprimate, spray, solutie alcoolica;
- P.o. (doze mari): comprimate sau capsule retard;
- Percutan: unguent, TTS Nitroderm;
- i.v.: perfuzie.
Molsidomin
- indicat in tratamentul de fond (profilaxia de durata a crizelor angioase si
postinfarct);
- de electie: - in angina stabila sau instabila, asociata cu insuficienta cardiaca;
- in insuficienta cardiaca cronica, congestiva severa.
Diltiazem
- indicat ca antiangios in angina vasospastica si cronica stabila;
- indicat ca antiaritmic utilizat limitat in tahicardii supraventriculare pe cale i.v.;
- indicat ca antihipertensiv (utilizat rar).

4. ANTIHIPERTENSIVE

Tensiunea arteriala (TA)

Este rezultatul a trei grupe de factori :
-Factori cardiaci: forta de contractie cardiaca (debitul bataie) si frecventa cardiaca
(debitul/minut);
-Factori vasculari: diametrul vascular, rezistenta arteriolara (postsarcina),
elasticitatea arteriolara, capacitatea venoasa (valoarea intoarcerii venoase si
presarcinei);
-Factori sanguini: volemia (volumul de sange circulant), vascozitatea.
Valori normale ale (TA)
-Adulti, pana la 60 ani :
TA max. (sistolica)=100 mmHg + varsta (ani );Limite (mmHg):100-160;
TA min.(diastolica)=1/2 TA max.+20;Limite (mmHg):60-90.
- Peste 60 ani:
TA max.=max.160mmHg;
TA min =max .90mmHg.
Definitie

84
 Medicamentele antihipertensive scad valorile tensiunii arteriale, crescute in
HTA , catte cele fiziologice . Mecanismele vizeaza scaderea : fie a debitului
cardiac, fie a rezistentei periferice.
Clasificare
Clasificarea, functie de mecanismele fiziopatogenice implicate in HTA , la
nivelul carora actioneaza:
-Inhibitoare ale sistemului nervos vegetativ simpatic (Simpatolitice);
-Vasodilatatoare ;
-Substante care interfera cu sistemul renina-angiotensina-aldosteron;
-Diuretice ;
-Alte mecanisme: antagonisti ai seroroninei .
A. Inhibitore ale sistemului simpatic (SIMPATOLITICE)
Centrale:
-agonisti ai receptorilor adrenergici alfa- 2 presinaptici si imidazolici I-1
presinaptici (clonidina, guanfacina, guanabenz, moxonidina, rilmenidina);
-neurisimpatolitice si cu actiune centrala: reserpina, alfa-metildopa;
Beta-adrenolitice: neselective (propranolol, metoprolol, labetalol, nadolol,etc.)
si selective beta-1 (atenolol, etc.)
Alfa-adrenolitice:prazosin, doxazosin, terazosin, trimazosin, urapadil;
Neurosimpatolitice:reserpina,alfa-metildopa; tip guanetinina, betanidina,
guanadrel)
Ganglioplegice: trimetafan.
B. Vasodilatatoare
-Blocante ale canalelor de calciu: tip nifedipina (nifedipina, nimodipina,
nisoldipina, nitrendipina, nicardipina, lacidipina, felodipina, isradipina,
amlodipina, fendilina);tip diltiazem (diltiazem ), tip verapamil (verapamil,
galopamil);
- Musculotrope: hidralazine (hidralazina, dihidralazina) , papaverina, minoxidil,
diazoxid, nitroprusiat de sodiu.
C.Substante ce interfera cu sistemul renina-angiotensina
-Inhibitoare ale enzimei de conversie a angiotensinei : captopril, lisinopril si
prodroguri (enalapril, alacepril, benazapril, cilazapril, fasinopril, pentopril,
quinapril, perindopril, ramipril, trandolapril);
-Antagonisti ai receptorilor AT-1 ai angiotensinei II: losartan, valsartan,
irbesartan, telmisartan, salazina.
D.Diuretice: tiazide si similare farmacologic (hidroclortiazida, clortalidon,
indapamid, xipamid); de ansa (furosemid); antialdosteronice (spironolactona).
E.Alte mecanisme:antagonisti ai serotoninei (ketaserin).

85
 5. VASODILATATOARE CEREBRALE SI PERIFERICE

Ischemia cerebrala si periferica apare in cazul dezechilibrului dintre

aportul de sange oxigenat si necesarul tesutului respectiv. Dezechilibrul se
datoreaza in cele mai multe cazuri unei insuficiente circulatorii, cu reducerea
aportului.
Circulatia sanguina cerebrala este reglata prin interventia unor factori
ca :presiunea de perfuzie cerebrala, rezistenta vasculara, presiunea
intracraniana,concentratia O2 si CO2.
Cauza cea mai frecventa a insuficientei circulatorii cerebrale cronice
este ateroscleroza cerebrala. Alte cauze: accidente cerebrovasculare ischemice,
sindromul postcomotial, traumatisme craniene.
Simptomele insuficientei circulatorii cerebrale sunt de ordin
neuropsihic: ameteli, cefalee, astenie, diminuarea concentrarii si memoriei,
depresie, hiperexcitabilitate psiho- motorie.
Circulatia sanguina periferica, la nivelul membrelor, este reglata pe
cale nervoasa si umorala.
Cauzele insuficientelor circulatorii periferice pot fi: ateroscleroza,
inflamatii vasculare si tromboze (ex. in bolile arteriale ocluzive cronice ca
ateroscleroza obliteranta si trombangeita obliteranta), spasme arteriale,
vascozitate crescuta a sangelui, capacitate redusa de deformare a hematiilor
corelata cu o conc. scazuta a ATP .
Definitie
Vasodilatatoarele cerebrale si periferice sunt medicamente cu actiune
vasodilatatoare de mica intensitate si limitata la un anumit teritoriu (cerebral sau
periferic), capabile sa amelioreze circulatia deficitara si sa reduca
ischemia.Unele amelioreaza si proprietatile reologice ale sangelui (flexibilitatea
si deformabilitatea eritrocitelor).
Nu provoaca hipotensiune arteriala semnificativa si nu au efect
antihipertensiv, deoarece nu sunt vasodilatatoare sistemice.
Clasificare
Clasificarea se face in functie de mecanismul de actiune:
1.Beta-2 adrenomimetice: isoxuprina,bufenina,bametan;
2.Alfa-adrenolitice:
- alcaloizi din cornul secarei si analogi:dihidroergotoxina, nicergolina;
- imidazoli: tolazolina, fentolamina;
- beta-haloalchilamine: fenoxibenzamina;
3.Musculotrope: derivati de acid nicotinic(acid nicotinic,nicotinil
alcool, inozitolnicotinat, benzil nicotinat, metil nicotinat, xantinol nicotinat);
derivati xantici (pentifilina, pentoxifilina); derivati indolici (vincamina,

86
vinpocetina); alte structuri (cinarizina, flunarizina, naftidrofuril; benciclan,
buflomedil, cetiedil, fenoxedil; ciclandelat, papaverina); enzima pancreatica
(kalindinogenaza); prostacicline si analogi (epoprostenol, iloprostul,
alprostadil); extract de Ginkgo biloba.
Farmacoterapia ischemiei cerebrale si periferice.
Aceata trebuie insotita de diminuarea factorilor de risc: fumatul,
hiperlipemia, diabetul, HTA.
Farmacoterapia insuficientei circulatorii cerebrale cuprinde:
- antiagregante plachetare (acid acetilsalicilic, dipiridamol,);
- vasoldilatatoare cerebrale;
- neurotonice (piracetam, piritinol, etc.).
Farmacoterapia insuficientei circulatorii periferice:
- aniagregante plachetare (acide acetilsalicilic, dipiridamol);
- vasodilatatoare periferice;
- fibrinolitice (in cazuri grave).

6. VASOCONSTRICTOARE

6.1. VASOCONSTRICTOARE GENERALE (ANTIHIPOTENSIVE)

Hipotensiunea arteriala (hTA) este considerata tensiunea cu valori
maxime sub 110 mm Hg si minime sub 55.
Ea poate fi esentiala sau secundara.
Mecanismele implicate in hTA pot fi: deficit de functie miocardica,
vasodilatatie periferica, reducerea volemiei. Formele clinice de manifestare a
hTA sunt: hTA cronica, hTA ortostatica, hTA acuta (colaps, soc).
Cauza hTA ortostatice o constituie adesea efectele secundare ale unor
medicamente (antihipertensive, diuretice, nitrati, etc.).
Cauzele hTA acute (din starea de soc-colaps):
- reducerea volemiei(in hemoragii acute masive)
- deficitul functiei de pompa cardiaca, cu scadere semnificativa a
debitului cardiac (in infartul acut de miocard)
- reducererea rezistentei periferice (in socul neurogen si socul
septicotoxic);
- deprimarea controlului reflex vasomotor simpatic (in supradozarea
simpatoplegicelor, deprimantelor cerebrale).
Clasificare.
a) Clasificarea functie de mecanismul de actiune:
a1 – Simpatomimetice vasoconstrictoare generale (sistemice):
- alfa-adrenomimetice: noradrenalina, fenilefrina, metoxamina,
metaraminol, adrenalina;

87
- alfa-adrenomimetice si serotonininergice: alcaloizi din cornul secarei
(dihidroergotoxina).
a2 – Musculotrope: angiotensina.
b) Clasificarea functie de predominanta actiunii pe teritoriul arterial sau
venos:
- arterioloconstrictoare si venoconstrictoare: simpatomimetice;
- arterioloconstrictoare: angiotensina;
- venoconstrictoare: dihidroergotamina.
Farmacoterapia hTA.
Tratamentul hTA acute (starea de soc-colaps):
a) Corectarea parametrilor hemodinamici prin
- perfuzii cu sange si substituenti de volum plasmatic (solutii polimerice)
solutii saline;
- medicamente vasoconstrictoare sistemice si inotrop pozitive;
b) Corectarea tulburarilor metabolice:
- glucocorticosteroizi in doze mari;
- inhibitori de proteaze (tip aprotinina).
Tratamentul hTA cronice nu se face decat in cazul in care vlorile sunt
mult prea scazute si apar simptome deranjante.
Tratamentul hTA ortostatice intense se face simptomatic. Poate fi util
fludrocortizon (prin retentia hidrosalina).
6.2. VASOCONSTRICTOARE LOCALE
Clasificare.
a) Clasificare functie de mecanismul de actiune:
a1 - Simpatomimetice vasoconstrictoare locale:
- alfa-adrenomimetice: beta-feniletilamine (adrenalina, efedrina);
imidazoli de tip nafazolina (nafazolina, oximetazolina, xilometazolina);
- alfa-adrenomimetice si serotoninergice: alcaloizi din cornul secarei
(ergotamina, dihidroergotamina, metisergida).
a2 – Serotoninergice 5-HT1B: sumatripan, naratripan.
a3 – Musculotrope:
- vasopresine naturale, (argipresina, lipresina);
- analogi sintetici ai vasopresinelor (felipresina, terlipresina).
b) Clasificarea functie de utilitatea farmacoterapeutica:
- Decongestive topice (in rinite si conjuctivite): efedrina, nafazolina,
oximetazolina, metisergida; sumatriptan, naratriptan;
- Antimigrenoase (prin vasocontrictie carotidiana): ergotamina,
dihidroergotamina, metisergida; sumatriptan, naratriptan;
- Hemostatice vasoconstrictoare (prin vasoconstrictie splanhica):
vasopresina, terlipresina.

88
 7. MEDICATIA VENELOR SI CAPILARELOR

7.1. MEDICATIA VENELOR

Varicele reprezinta cea mai comuna boala a venelor, cauzata de o
disfunctie valvulara. Sindromul varicos implica:
- dilatatia venelor superficiale;
- consecinte (insuficienta venoasa, staza venoasa, edem local, induratie,
tromboflebita).
Functie de localizarea tulburarilor varicoase, distingem:
- varice ale venelor membrelor inferioare;
- varice ale plexului hemoroidal anal, cunoscute sub denumirea de
hemoroizi.
Tratamentul:
- in cazul varicelor membrelor inferioare: sistemic si topic;
- in cazul hemoroizilor: uzual topic (antiinflamator, anestezic local,
antiseptic).
Clasificare
Clasificarea medicatiei sindromului varicos functie de evolutie:
a) Medicatia primei faze de evolutie (cu tulburari functionale):
- medicamente ce cresc tonusul venos: dihidroergotamina; extract din
seminte de Aesculus hippocastanum (escina si flavonoide);
- medicamente ce scad permeabilitatea capilarelor, ameliorand
intoarcerea venoasa si reducan edemul: derivati flavonici (rutosid,
troxerutin); antocianozide; tribenosid, dobesilat de calciu.
b) Medicatia complicatiilor (flebite, tromboflebite):
- antiinflamatoare topice si sistemice:
- heparine si heparinoizi pentru tratamentul topic;
c) Medicatia fazei avansate (cu modificari morfologice): medicamente
sclerozante ale venelor membrelor inferioare (moruat de sodiu,
tetradeci lsulfat de sodiu, monoetanolamin oleat).

7.2. MEDICATIA CAPILARELOR

Proprietatile capilarelor: rezistenta si permeabilitatea = proprietatea de a
permite schimburile de apa si substante dizolvate.
Dimunarea rezistentei si cresterea permeabilitatii capilare are
repercusiuni patologice: favorizeaza extravazarea plasmei, cu aparitia
edemelor si favorizeaza friabilitatea capilara cu formarea hematoamelor la
traumatisme usoare.

89
 Clasificare.
Clasificarea medicamentelor ce cresc rezistenta si scad permeabilitatea
capilarelor:
- actiune asupra cimentului intracelular endotelial: sarurile da calciu
- actiune directa sau/si indirecta (prin intermediul substantelor fiziologice
active ce influenteaza rezistenta si permeabilitatea capilarelor cum sunt
acidul ascorbic si catecolamainele): flavonoizii (rutosid, diosmin);
antocianozide, dobesilat de calciu.

FARMACOLOGIA APARATULUI
RENAL
1. DIURETICE

Rinichiul
Este principalul organ de excretie al organismului, indispensabil functionarii
organismului si vietii.
Rol in :
- eliminarea deseurilor metabolismului;
- homeostazia hidrica, ionica, acido-bazica;
- echilibrul hidro-electrolitic intre cele trei spatii hidrice: intravascular,
intercelular, intracelular.
Formarea urinei:
Procesele renale ce participa la formarea urinei
- filtrarea glomerulara (proces pasiv);
- reabsorbtia tubulara (proces, pasiv si activ);
- secretia tubulara (proces activ).
Edeme
Edemul consta in acumularea de lichid in spatiul interstitial.
Acumularea de lichid poate fi in cavitatile seroase:
- peritoneu (ascita);
- pleura (hidrotorax);
- pericard (hidropericard);
- in cavitatile seroase si in tesutul subcutanat (anasarca=edem generalizat).
Definitie: Diureticele sunt medicamente care cresc excretia de apa si electroliti, prin
rinichi si sunt utile in tratamentul edemelor.
Clasificare
a) Functie de locul, mecanismul de actiune si structura chimica:

90
 I. DIURETICE DE TIP TIAZIDE (DE ANSA TERMINALA)
- Tiazide (benzotiadiazine: hidroclortiazida, ciclopentiazida, meticlortiazida,
ciclotiazida, politiazida);
- Substante inrudite (sulfamide heterociclice: clopamida, clortalidona,
indapamida);
II. DIURETICE DE ANSA (ASCENDENTA)
- Acizi carboxilici (furosemid, bumetanid, piretanid, acid etacrinic,
indacrinona);
III. INHIBITORII ANHIDRAZEI CARBONICE
- Sulfonamida heterociclica (acetazol amida)
IV. ANTIALDOSTERONICE
- Antagonisti competitivi ai aldosteronului (spironolactona, canrenona);
- Antagonisti de efect ai aldosteronului (triamteren, amilorid)
V. DIURETICE OSMOTICE
- Manitol ureea, izosorbidul.
Farmacoterapie
Indicatii:
- edeme
- HTA
- Diabet insipid
- altele
Momentul optim de administrare: Dimineata (nu seara, pentru evitarea polutiei nocturne).
De electie:
- In edem pulmonar acut: furosemid i.v.;
- In insuficienta renala cronica: furosemid, in doze terapeutice mari;
- In edemul din ciroza hepatica, diuretice hiperkaliemizante (hipokalitemia
declansaza coma hepatica);
- In hiperaldosteronism primar primar: antialdosteronice;
- In insuficienta renala acuta acuta, edem cerebral, glaucom acut congestiv:
manitol i.v.

HIDROCLORTIAZIDA = Nefrix
Este folosita in toate tipurile de edeme, singura sau asociata cu alte diuretice; HTA;
diabet insipid, nefrogen; hipercalciurie idiopatica;litiaza urinara oxalica.

FUROSEMID
Este folosit ca diuretic in toate tipurile de edeme, inclusiv cele refractare la tiazide
si in urgente (edem pulmonar acut, edem cerebral) si in intoxicatia cu barbiturice. Ca
antihipertensiv, in HTA, inclusiv in crize.

91
ACETAZOLAMIDA = Ederen
Folosita ca diuretic in edeme, ca hiposecretor gastric in ulcer gastric si duodenal, in
glaucom-forme rezistente la tratamentul local si preoperator, in epilepsie-ca adjuvant.

SPIRONOLACTONA
Se foloseste in edeme cu hiperaldosteronism primar sa u secundar, edeme
refractare in asociere cu furosemidul, HTA, in asociere cu alte hipertensive.

DIURETICE VEGETALE
Ceaiuri din produse vegetale diuretice: cozi de cirese, matase de porumb, coada
calului.
2. ANTIDIURETICE

DIABETUL INSIPID
Tipuri: Functie de locul si mecanismul tulburarii:
- diabet insipid hipofizar, 90% din cazuri, consecinta unor leziuni primare (ereditare),
secundare (traumatisme, tumori, inflamatii, infectii, tulburari circulatorii) sau tulburari
functionale la nivelul sistemului supraopticoretrohipofizar.
- diabet insipid nefrogen, 10% din cazuri, consecinta unui defect congenital al tubilor
renali, care reactioneaza slab la ADH retrohipofizar.
Clasificare:
a) Antidiuretice naturale si analogi de sinteza:
- vasopresina (ADH);
- desmopresina;
- lypresina
b) Antidiuretice de sinteza:
- diuretice tiazide si inrudite;
- clorpropamida (antidiabetic);
- clofibrat (hipolipemiant);
- carbamazepina (antiepileptic);

VASOPRESINA = Adiuretin
Hormon antidiuretic retrohipofizar. Folosit in diabet insipid hipofizar ca medicatie
de substitutie.

FARMACOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

1. STIMULANTE SI SUBSTITUENTI AI SECRETIILOR DIGESTIVE

92
 A. STIMULANTE SI SUBSTITUENTI AI SECRETIILOR GASTRICE
Mucoasa gastrica are activitate secretorie ce consta in:
-secretie clorhidropeptica, cu rol in digestia alimentelor;
-secretie de mucus si bicarbonat de sodiu, cu rol protector pentru mucoasa,
impotriva agresiunii clorhidropeptice ;
Dereglari:
-hiperaciditate ( in gastrita acuta, ulcer duodenal);
-hipoaciditate pana la achilie (in gastrita cronica)
Mucusul:
-este secretat de celulele glandulare ale mucoasei gastrice.
-contine macromolecule ce realizeaza o patura protectoare .
-izoleaza secretia de NaHCO3 a celulelor epiteliale, de sucul gastric din lumen,
asigurand o bariera protectoare
-mentine la suprafata epiteliala o concentratie mare de ioni pozitivi de Na cu rol
protector.
-inhiba transformarea pepsinogenului in pepsina .

Stimulatoarele secretiei gastrice

Clasificare, functie de mecanismul fiziopatologic:
-activarea receptorilor H2 :histaminana;
-activarea receptorilor gastrinici :pentagastrin;
-stimulare nespecifica : alcool etilic:
-stimulare directa si prin reflex conditionat:substante amare (tincturi din specii
vegetale amare).
Substituentii secretiei gastrice
Acid clorhidric
Pepsina

B. SUBSTITUENTI AI SECRETIEI PANCREATICE

Sucul pancreatic
-produs de pancreasul exocrin;
-1l / 24h;
-enzime proteolitice (tripsina, chimotripsina, corboxipeptidaza, elastaza,
colagenaza);
-enzime glicolitice (amilaza) ;
-enzime lipolitice (fosfolipaza, trigliceridesteraza, colesterolesteraza);
-nucleaze (dezoxi- si ribonucleaza);
Reglarea secretiei:
- nervoasa:parasimpatica (vagala);

93
 - hormonala (gastrica, secretina, pancreozinina).
Patologie:
- hiposecretia pancreatica exocrina, cu tulburari
Produsele farmaceutice contin diferite asocieri de enzime pancreatice si alte
enzime proteolitice vegetale (Triferment, Festal ).
Pancreatina este un preparat enzimatic purificat, obtinut din pancreas proaspat de
porcine sau ovine ;Produs farmaceutic : Digestin.

C. COLERETICE SI COLECISTOCHINETICE

Aparatul biliar este constituit din:

- vezicula biliara (rol de depozitare si concentrare a bilei);
- canalul hepatic (colecteaza bila secretata in ficat);
- canalul cistic (directioneaza bila spre vezica biliara);
- canalul coledoc (transporta bila spre duoden);
- sfincterul Oddi (inchide canalul coledoc in perioadele interdigestive).
Bila are rol in emulsionarea grasimilor alimentare in intestin. Este secretata de ficat
(hepatocite) continuu:
- 500-1200 ml/ 24h;
- In timpul mesei secretie de 3 ori mai mare decat intre mese.
Patologie biliara
a) dischinezii biliare (dereglari ale functiei motorii, a aparatului biliar, cu tulburari de
evacuare a bilei), posibile in 2 sensuri:
- hipotone (hipochinezii)
- hipertone (hiperchinezii)
b) litiaza biliara;
c) inflamatii: colecistita (vezica biliara), angiocolita (cai biliare intrahepatice),
colargita (cai biliare extrahepatice), angiocolecistita (vezica si cai);
d) tumori

Clasificarea medicatiei, in functie de predominenta efectului asupra secretiei sau

motilitatii:
- coleretice (stimuleaza secretia biliara hepatica);
- colecistochinetice numite si colagoge (stimuleaza contractia veziculei
biliare si relaxeaza sfincterul Oddi, cu eliminarea bilei in duoden.
Unele substante au ambele actiuni.

Coleretice
Clasificare:

94
a) functie de origine
- de origine animala: saruri si acizi biliari;
- de origine vegetala: Cynara scolymus (Anghirol), Chelidonium, Berberis,
uleiuri volatile cu terpene( Rowachol).
- de origine anorganica: sulfat de sodiu, fosfat de sodiu, bicarbonat de sodiu;
- de origine organica de sinteza: salicilat de sodiu, propilbenzen, florantirona,
fenobarbital.
b) functie de efectul asupra compozitiei bilei:
- coleretice propriu-zise, ce maresc volumul bilei fara a ii modifica compozitiasi
concentratia;
- hidrocoleretice, ce cresc volumul bilei concomitent cu diluarea ei

Colecistochinetice
Clasificare:
- coleretice-colecistochinetice, saruri si acizi biliari, carbicol.
- colecistochinetice: sulfat de magneziu, ulei de masline, ilei de floarea soarelui,
galbenus de ou.

2. ANTIULCEROASE

ULCERUL
Simptomatologia ulcerului activ:
- durere (foame dureroasa);
- tranzit accelerat (golirea stomacului de 2 ori mai repede ca la normali in
ulcerul duodenal);
- hemoragii gastrice sau duodenale (melena sau hematemeza).

Medicamentele antiulceroase favorizeaza vindecarea ulcerului activ si previn

recaderile.
Clasificare
Functie de factorii ce intrevin in fiziopatogenia ulcerului peptic:
- antiulceroase ce reduc factorii agresivi (aciditatea);
- antiulceroase ce cresc factorii protectori sau ii substituie;
- adjuvanti.
A. ANTIULCEROASE CE REDUC FACTORII AGRESIVI
- antiacide
- inhibitoare ale secretiei gastrice
B. ANTIULCEROASE CE CRESC FACTORII PROTECTORI
- misoprostol, enprostil;

95
 - protectoare ale mucoasei si stimulatoare ale regenerarii (carbenoxolon,
sucralfat, subcitrat de bismul coloidal, hidrolizat de colagen, spirulina);
C. ADJUVANTI
- anestezice locale (anestezina, lidocaina);
- antispastice (atropina, butilscopolamina, propantelina);
- tranchilizante (diazepam, hidroxizina).
ANTIACIDE
Antiacidele sunt medicamente ce reduc cantitatea de acid clorhidric din cavitatea
stomacului .Se clasifica in :
-alcalinizante: carbonat acid de sodiu, fosfat disodic, citrat de sodiu)
-neutralizante: carbonat de calciu; oxid, carbonat bazic si trisilicat de magneziu;
hidroxid si fosfat de aluminiu)
-adsorbante (carbonat bazic de bismut, nitrat bazic de bismut; silicat de magneziu
si aluminiu; bentonite; acid alginic)
INHIBITOARE ALE SECRETIEI GASTRICE
Antihistaminice H2 .Reprezentanti : cimetidina, ranitidina, famotidina, nizatidina,
roxatidina.
Inhibitoarele pompei de protoni.Reprezentanti: omeprazol, pantoprazol.
Antiulceroase foarte potente, de rezerva, in cazuri rezistente la alte antiulceroase.
Parasimpatolitice.Clasificare:
-naturale: atropina
-de sinteza: butilscopolamoniu, propantelina, oxifenciclimina, oxifenoniu,
pirenzepina.
Antigastrinice: proglumid.
Inhibitoarele anhidrazei carbonice: acetazolamida.
Analogi ai PGE2: misoprostol, enprostil.
Analogi ai somatostatinei: octreotid.
PROTECTOARE ALE MUCOASEI SI STIMULATOARE ALE
REGENERARII
Reprezentanti: carbenoxolon, sucralfat, subcitrat de bismut coloidal, hidrolizat de
colagen, spirulina.

3. VOMITIVE, ANTIVOMITIVE SI PROPULSIVE

GASTROINTESTINALE

Voma este un act reflex (de origine centrala sau periferica-viscerala), care consta
in evacuarea brusca, prin cavitatea bucala, a continutului stomacului si duodenului.
1.Vomitive
Clasificare functie de loc si mecanism de actiune:

96
 a) centrale (stimuleaza centrul vomei: apomorfina)
b) mixte (mecanism central si periferic pe neuroreceptorii mucoasei digestive): ipeca.
Indicatie: in intoxicatii, cand substanta este un toxic periculos si se mai afla in
stomac, in cantitate mare (pana la 3 ore de la ingestie).

2.Antivomitive (antiemetice)
Definitie: Antivomitivele sunt medicamente care combat voma, actionand
simptomatic-patogenic, la nivel central sau periferic, in arcul reflex al vomei.
Clasificare functie de locul si mecanismul de actiune predominant:
a) centrale - antagonistii dopaminei - fenotiazine si piperazidine
- benzamide: metoclopramid, domperidon
- antagonistii serotoninei: ondasetron, granisetraon, tropisetron;
- antihistaminice: fenotiazine (prometazina, feniramina) si cinarizina.
b) periferice - parasimpatolitice – scopolamina;
- anestezice locale: anestezina, lidocaina;
- carminative vegetale: melisa, anason, fenicul, menta.
Farmacoterapia vomei
Antivomitivele sunt indicate (numai dupa stabilirea diagnosticului si cauzei
vomei):
-in voma care constituie o problema pentru pacient si trebuie necesar combatuta;
-in raul de miscare , profilactic; in sindromul Meniere;
-in greata si voma induse de chemoterapia anticanceroasa (cisplatin), profilactic si
curativ.
De electie:
-in tulburari digestive, biliare, hepatice: metoclopramid;
-in raul de miscare si sindromul Meniere: scopolamina, antihistaminice-promazina;
-in voma indusa de chimioterapia anticanceroasa: antagonistii serotoninei
(ondansetron) ;
-in voma indusa de antiparkinsoniene dopaminergice:antagonistii dopaminergici
(domperidon);
-in sarcina : piridoxina.
3. Propulsive gastrointestinale (prochinetice)
Sunt medicamente care stimuleaza motilitatea gastrointestinala, favorizand tranzitul
normal.
Clasificarea functie de mecanism:
a) antagonisti dopaminici: benzamide (metoclopramid, domperidon, cisaprid);
b) parasimpatomimetice: anticolinesterazice (neostigmina) si parasimpatomimetice
directe (betanecol).

4. ANTIDIAREICE SI ANTIINFLAMATOARELE INTESTINALE

97
 Diareea consta in scaune (eliminare de materii fecale) cu consistenta scazuta (moi
sau apoase), consecinta a tranzitului intestinal accelerat si hipersecretiei intestinale,
datorate iritatiei mucoasei intestinale si stimularii terminatiilor parasimpatice vagale si
plexurilor intramurale.
Forme de diaree:
- diareea apoasa acuta;
- diaree persistenta (durata peste 3 saptamani);
- dizenterie (scaune cu sange si mucus)
Consecinta a diareei, deshidatrarea, care poate fi gravasi chir letala.
Antidiareicele reduc consistenta scazuta, volumul si numarul scaunelor.
Clasificare functie de locul si mecanismul de actiune:
A) ANTIDIAREICE SIMPTOMATIC-PATOGENICE
- antipropulsive (apiu, codeina, difenoxilat,difenoxin, loperamid) si antisecretoare
opioidergice (acetorfan);
- antipropulsive parasimpatolitice (anticolinergice);
- absorbante si protectoare (saruri de calciu, saruri de bismut, caolin, diosmectita, pectine)
- astringente (derivati de acid tanic);
- antiinflamatoare intestinale (mesalazina, sulfasalazina, salazosulfapiridina, olsalazina)
B) ANTIDIAREICE DE SUBSTITUTIE
- solutii de electroliti pentru rehidratare;
- enzime digestive (gastrice, intestinale, pancreatice);
- microorganisme antidiareice, sintetizatoare de acid lactic (Lactobacillus acidophilus, L.
casei, Saccharomyces boulardi).
C) ANTIDIAREICE ETIOTROPE
- antiinfectioase si antiparazitare intestinale (antibiotice, chimioterapice).
Farmacoterapie
Tratamentul diareei acute:
-tratamentul pierderilor de apa si electroliti, prin rehidratare cu solutii de electroliti,
pe cale orala sau parenterala (in cazuri grave, in spital);dieta fara solide si lapte ;lasugar
se mentine alaptatul la san;
-in cazuri grave si cu durata peste 24 ore, tratament antidiareic medicamentos
simptomatic-patogenic.
De electie :
-diaree acuta, cu fiziopatogenie de hiperfunctie intestinala motorie si secretorie:
antipropulsive opioidergice (codeina, difenoxilat, difenoxin, acetorfan);
-diaree de putrefactie: saruri de bismut;
-diaree de fermentatie :saruri de calciu;
-profilaxia dismicrobismului secundar antibioterapiei: Saccharomyces boulardi;

98
 -sindromul diareic hemoragic, din rectocolita hemoragica (colita ulceroasa):
antiinflamatoare intestinale : sulfasalazina, mesalazina, corticosteroizi.

LAXATIVE –PURGATIVE SI ANTIFLATULENTE

Functia motorie intestinala este asigurata de activitatea motorie muschilor netezi

intestinali .
Defecatia este asigurata prin mecanism reflex si voluntar.Normal intestinul subtire
este evacuat la 6-8 h , de la ingestia alimentelor, resturile digestive ajung in rect dupa 20-
24 h de la ingestie .
Constipatia este o stare patologica, manifestata prin intarzierea tranzitului intestinal,
scaune la intervale mai mari fata de normal , fecale cu consistenta crescuta.
Definitie
Laxativele si purgativele sunt medicamente cu actiune locala la nivelul intestinului,
utile in tratamentul constipatiei.
Laxativele produc un scaun normal , ca aspect si consistenta. Latenta= 8-12h.
Purgativele provoaca eliminarea intregului continut intestinal, prin mai multe
scaune repetate (solide, semisolide, apoi apoase);Latenta =2-6h. Dupa efectul purgativ
(golirea completa a intestinului ) urmeaza 1-3 zile fara scaun.Unele purgative sunt
laxative la doze mici
Clasificare-dupa mecanismul actiunii
A) Laxative de volum (maresc volumul continutului intestinal):
-substante mucilaginoase ,polizaharide nedigerabile, naturale si sintetice (agar-agar din
algele Gelidium, mucilag din alga Carrageen, seminte de in , seminte de Psylla,
metilceluloza, carboximetilceluloza);
-fibre vegetale nedigerabile (tarate de grau );
B)Purgative osmotice (fluidifica si cresc volumul continutului ):
-Saline:-saruri de magneziu (sulfat, citrat);
-alte saruri (sulfat de sodiu, fosfat disodic, tartrat de sodiu si potasiu);
-Macrogoli (M 4000)
C)Stimulatoare iritante (stimulatoare, directe de contact, ale peristaltilmului
intestinal):
-Ale intestinului subtire (ulei de ricin , rezine: Jalapa, Scamonea, Podofilina);
-Ale intestinului gros :-antracenozide (din specii vegetale: crusin, revent, aloe, sena)
-derivati de difenilmetan (fenolftaleina, bisacodil, oxifenisatina);
-sulf;
D)Laxative lubrefiante si emoliente (inmoaie continutul intestinal):
-ulei de parafina, docusat, lactuloza;
E)Laxative pentru uz rectal (administrate intrarectal):

99
-fosfat monosodic, citrat de sodiu, sorbitol, docusat, glicerina.
Farmacoterapie
Indicatiile purgativelor (timpul optim de administrare: dimineata ,pe nemancate):
-constipatie acuta;
-intoxicatii;
-dupa antihelmintice (pentru grabirea eliminarii viermilor intestinali);
-inainte de examenul radiologic al tubului digestiv si preoperator.
Indicatiile laxativelor (timpul optim de administrare seara , inainte de culcare):
-constipatie cronica;
-usurarea defecatiei la bolnavii cu risc, la care trebuie evitat efortul de defecare
(cardiovasculari, hernie inghinala, fisuri anale, hemoroizi, colon iritabil, bolnavi la pat,
etc.).
In constipatia cronica, laxativele se asociaza cu masuri igienico-dietetice:
-alimente bogate in fibre vegetale (paine integrala, legume, fructe); piure de fructe
la copii;
-dieta bogata in lichide ;
-miscare, exercitii fizice.
Sunt preferabile laxativele si purgativele care scadconsistenta fecalelor;de rezerva
purgativele iritante ce cresc direct motilitatea intestinala.
Laxativele de uz rectal sunt indicate in fecaloame .

ANTIFLATULENTE

Flatulenta reprezinta eliminarea prin anus a gazelor in exces.

Meteorismul este consecinta cresterii volumului de gaze din tubul digestiv si se
manifesta prin marirea volumului abdomenului ,cu senzatie de balonare si durere.
Definitie :
Antiflatulentele sunt substante ,de sinteza sau naturale , ce diminua excesul de gaze
din intestin.
Clasificare, functie de mecanism:
-Adsorbante :carbune medicinal ;
-Tensioactive :polidimetilxiloxani (dimeticona);
-Stimulatoare ale motilitatii intestinale:
-carminative vegetale (uleiuri volatile din plante aromatice);
-parasimpatomimetice (neostigmina).
Farmacoterapie :
Indicatie :meteorism si flatulenta.
a)in forme usoare :carbune vegetal sau carminative vegetale;
b)in forme medii si inainte de examenele radiologice abdominale:dimeticona;

100
 c)in cazuri grave si atonia gastrointestinala postoperatorie (operatii pe abdomen):
neostigmina.

ANTISPASTICE

Spasmul
-Reprezinta contractura de tip spastic a muschilor netezi.
-Agentii spastici pot fi: mecanici, fizici, chimici, inflamatii, tumori.
-Locul actiunii agentilor spastici poate fi:muschiul neted digestiv,mucoasa
digestiva, alte tesuturi la distanta.
-Spasmele sunt insotite de :durere, tulburari motorii si secretorii.
Spasmele intense pot genera colici gastro-intestinale si abdominale.

Definitie
Actiune antispastica reprezinta profilaxia (prevenirea) spasmului;
Actiune spasmolitica reprezinta tratarea (inlaturarea) spasmului.
Medicamentele spasmolitice inlatura contractura musculara spastica si durerea ce o
insoteste producand relaxare musculara.

Clasificare
Functie de tipul de mecanism :
-Neurotrope:
-anticolinergice antimuscarinice (parasimpatolitice), de tip atropinic;
-ganglioplegice.
-Miotrope, de tip papaverinic.
a)ANTISPASTICE NEUROTROPE PARASIMPATOLITICE
-naturale: atropina;
-sinteza: butilscopolamina, propantelina, oxifenoniu, oxifenciclimina,
fenpipramida;
b)ANTISPASTICE MIOTROPE
-naturale: papaverina;
-sinteza:
-antispastice pure : mebeverina, drotaverina, pitofenona;
-antispastice-analgezice:noraminofenazona (metamizol).
Alte subgrupe farmacodinamice cu mecanism de actiune relaxant miotrop:
-antiastmatice bronhodilatatoare miotrope: teofilina;
-antiangioase coronarodilatatoare miotrope: nitritii.
Farmacoterapie

101
 Indicatiile antispasticelor: in spasme la nivelul tractului gastro-intestinal, biliar,
uro-genital, aparute in inflamatii, litiaza, tumori.
Caile de administrare:
-oral, in cazuri cronice si forme usoare si medii;
-injectabil, in cazuri acute si forme grave;
-intrarectal, in cazuri de neutilitate a caii orale (voma, convulsii, coma) si in
pediatrie.

ANOREXIGENE SI OREXIGENE
ANOREXIGENE
Definitie
Anorexigenele sunt medicamente ce reduc pofta de mancare , prin mecanism central
si utilizate in obezitate sub dieta restrictiva , hipocalorica , permit scaderea progresiva a
greutatii.
Clasificare
A. DE TIP AMFETAMINIC
-Grupul amfepramonei:amfepramona, fenmetrazina, etc.;
-Grupul fenfluraminei : fenfluramina, dexfenfluramina;
B.AGONISTI SEROTONINERGICI :fenfluramina.

OREXIGENE
Definitie
Sunt medicamente ce cresc pofta de mancare .
Clasificare
Functie de mecanism :antagonisti serotoninergici-ciproheptadina (Peritol).

SANGELE SI SISTEMUL HEMATOPOETIC

1. MEDICATIA ANTIANEMICA

Toate celulele sanguine provin din celulele stem pluripotente

hematopoetice (CSPH), situate in maduva osoasa. Prin diviziuni repetate si
diferentieri, aceste aduc la formarea diverselor celule periferice, iar o parte
(identice cu celulele stem) sunt retinute de maduva osoasa formand o “baza”
– fond celular-care asigura rezervele necesare hematopoezei.
Hematopoeza este procesul prin care elementele figurate ale sangelui
se formeaza in functie de necesitati. In conditii fiziologice se formeaza
aproximativ2 miliarde de celule pe zi, la nevoie chiar mai mult.
In ce priveste eritropoeza, diferentierea seriei rosii incepe cu CFU-E,
prima celula apartinand seriei rosii fiind proeritroblastul care apoi, prin

102
diviziuni repetate duce la formarea eritrocitelor mature. Eritrocitul matur
este o celula anucleata, cu forma de disc biconcav, care are capacitatea de a
se deforma la trecerea prin capilare si care inglobeaza hemoglobina, o
proteina avand ca grupare prostetica hemul (cu un inel porfirinic care
contine fier) cu rol in transportul oxigenului la nivel tisular. Hematopoeza
este dependenta de: fier, proteine si factori de maturare.
Fierul este inglobat in structura hemoglobinei, factorii de maturare
sunt reprezentati de vitamina B12 si acidul folic care su rol esential in sinteza
ADN-ului.

Anemiile
Anemia este o stare patologica, un sindrom la baza caruia stau mai
multe cauze, conducand la scaderea cantitatii totale de hemoglobina din
organism.
Clasificarea anemiilor:
- anemii datorate scaderii productiei de eritrocite (anemii centrale):
a. anemii prin insuficienta medulara (hipofunctia maduvei osoase) asociata
cu hipoproliferare (alterarea hematocitoblastilor)-anemia aplastica.
b. anemii prin insuficienta medulara asociata cu eritropoeza ineficienta:
afectarea sintezei de hemoglobina-anemii hipocrome sau feriprive si
afectarea sintezei ADN (datorate deficitului factorilor de maturare)-anemii
megaloblastice.

- anemii datorate pierderii sau distrugerii crescute a eritrocitelor (anemii

periferice):
a. anemii hemolitice: -de cauze intraeritrocitare,
-de cauze extraeritrocitare.
b. anemii posthemoragice: -acute,
-cronice.

Tratamentul anemiei aplastice/hipoplastice

-simptomatic (antibioterapie, transfuzii de sange);
-imunosupresiv;
-mielostimulator (corticosteroizii, androgenii de sinteza);
-transplant medular (in formele severe).

Tratamentul anemiei feriprive (anemia hipocroma)

Fierul este necesar pentru sinteza si functia hemoglobinei,
mioglobinei, precum si altor substante (enzime). Anemiile feriprive sunt

103
anemii care se datoreaza scaderii accentuate a rezervelor de fier din
organism. De aceea, anemiile feriprive (hipocrome) apar prin deficitul
sintezei de hemoglobina, consecutiv carentei de fier.
Pentru administrare orala se prefera sarurile feroase anorganice (sulfat
feros) sau organice (glutamat, gluconat, lactat, succinat, fumarat) care se
prezinta sub forma unor pulberi cu continut diferit de fier in functie de
substanta; pe care parenterala se utilizeaza complecsi coloidali ai fierului
trivalent. Dieta normala zilnica contine 8-20 mg fier din care se absoarbe
aprox. 10%, mai mult in anemia feripriva, cand rata absorbtiei creste (15-
40%). Administrarea parenterala creste rapid sideremia, apoi fierul este
preluat de sistemul reticulo-endotelial hepatic si splenic si redistribuit
maduvei osoase.

Tratamentul anemiei prin deficit al factorilor de maturare (anemia

megaloblastica)
Anemiile megaloblastice sunt afectiuni datorate sintezei deficitare a
ADN-ului. Deficitul de cobalamina (B12) si acid folic-factor de maturare a
eritrocitelor-sta la baza majoritatii anemiilor megaloblastice, ducand la
formarea megaloblastilor.
Cobalaminele
Substanta nu este sintetizata in organism, organismul uman fiind dependent
de aport exogen. Sursele alimentare de vitamina B12 sunt produse animale
(carne, ficat, lactate), iar necesarul zilnic este de cca. 2-2,5 μg.

Acidul folic-Vitamina M, vitamina B9.

Sursele alimentare de acid folic cuprind produse vegetale proaspete, drojdia
de bere, carne, ficat practic substanta fiind prezenta in cantitati suficiente in
dieta. Cu toate acestea poate aparea un sindrom carential, fierberea
prelungita a alimentelor ducand la distrugerea a peste 90% din vitamina
continuta. Necesarul zilnic de acid folic la adult este de cca. 100 μg, sursele
alimentare depasind cu mult aceasta cantitate.

Tratamentul anemiei din insuficienta renala cronica

Eritropoetina
Este o glicoproteina produsa de celulele peritubulare renale care stimuleaza
eritropoezala nivel medular. Eritropoetina poate fi utilizata in cazuri de
anemie prin hipopriliferarea maduvei osoase. In terapia umana se foloseste
eritropoetina recombinata obtinuta prin inginerie genetica.

2. MEDICATIA ANTIHEMORAGICA (HEMOSTATICA)

104
 Hemostaza este procesul fiziololgic care intervine prompt pentru
oprirea unei hemoragii, care se desfasoara in mai multe etape:
-spasmul vascular care consta in vasoconstrictia vasului lezat-
hemostaza primara (vasoconstrictia determina scaderea debitului sanguin
local si se produce reflex datorita excitatiei mecanice de la nivelul leziunii;
-agregarea plachetelor cu formarea trombului plachetar (cheag alb);
la nivelul leziunii plachetele devin adezive si favorizeaza cresterea
adezivitatii trombocitelor invecinate, cand are loc modificarea trobbocitelor
care elibereaza serotonina si tromboplastina;
-coagularea propriu-zisa sau hemostaza secundara care se bazeaza
pe:
• formarea complexului tromboplastinic, complex activator al
protrombinei;
• protrombina activata este convertita in trombina;
• trombina activata catalizeaza transformarea fibrinogenului solubil
in monomeri fibrinici care se condenseza apoi in fibrina insolubile.
Un rol important in procesul de coagulare a sangelui il are un sistem
de proteine specifice numite factori ai coagularii.
Ionii de calciu sunt indispensabili in procesul normal al coagularii
sangelui, intervenind in majoritatea etapelor declansate ca urmare a lezarii
vasului.
Medicamentele hemostatice actioneaza prin oprirea sangerarii.

Clasificarea medicamentelor hemostatice

A. Hemostatice locale:
-adrenalina;
-trombina;
-gelatina;
-saruri ale metalelor (fier, aluminiu, saruri mixte);
-fibrina umana;
-oxiceluloza.
B. Hemostatice generale folosite sistemic:
-care intervin la nivelul procesului de coagulare: • vitaminele K;
• protamina;
• factori ai coagularii;
• batroxobina;
-care cresc rezistenta capilara: • carbazocroma;
• etamsilatul;

105
 • flavonoidele.
C. Antifibrinolitice:
-acidul aminocaproic;
-acidul tranexamic
-aprotinina.
VITAMINELE K
Este indicata in:
-hipovitaminoza K (prin malabsorbtie, prin distrugerea florei intestinale datorita
antibioterapiei, in secretia insuficienta de bila, la nou-nascut si sugar);
-in stari hemoragice prin hipoprotrombinemie
-in supradozarea anticoagulantelor orale.
Fitomenadiona, fiole injectabile 10mg /ml.Se administreaza uzual 10mg/zi;ca
antidot in supradozarea anticoagulantelor orale, intre 20-80 mg/zi.
SULFATUL DE PROTAMINA
Protamin sulfat- fiole inj 10mg/ml, fiole de 5ml. se utilizeaza ca medicatie antidot
in supradozarea heparinei, inj.i.v.lent, se repeta pana la normalizarea timpului de
protrombina.
FACTORI AI COAGULARII
Lipsa unor factori ai coagularii sau prezenta lor deficitara este cel mai adesea
conditionata genetic, fiind transmisa recesiv , gena defecta fiind localizata pe
cromozomul X ceea ce explica manifestarea preponderenta la sexul masculin, femeile
fiind doar purtatoare.Boala poarta numele de hemofilie si este caracterizata prin sinteza
deficitara a factorilor VIII (hemofilia A,cea mai frecventa), lipsa factorului IX (hemofilia
B sau boala Christmas) si se manifesta prin tendinta crescuta la sangerare fara hemostaza
eficienta, chiar in cazul unor traumatisme minore .
BATROXOBINA (HEMOCOAGULAZA)
Indicata in:hemoragii chirurgicale, ginecologie, oftalmologie, O.R.L.
Menometroragii.
CARBAZOCROMA
Profilactic, inaintea interventiilor chirurgicale, cu eficacitate redusa. In
tratamentul hemoragiilor capilare.
ETAMSILAT
Se utilizeaza in :hemoragii prin fragilitate capilara si meno-,metroragii fara
cauze precizate
Etamsilat sol.inj.125 mg/ml;

3.MEDICATIA ANTITROMBOTICA

Tromboza vasculara este o satre patologica care consta in aparitia unui

trombus –cheag de sange- intr-un vas, aparitia sa fiind conditionata de 3 factori :

106
 -Staza (stagnarea circulatieisangvine, cu diminuarea fluxului);
-Hipercoagulabitatea (favorizata de staza);
-Leziuni endoteliale.
Stagnarea circulatiei sanguine joaca un rol important in dezvoltarea
trombozei venoase; se activeaza astfel procesul de coagulare, favorizand aparitia
trombilor.
Tromboza arteriala isi are originea intr-o leziune a peretelui endotelial ,
care declanseaza agregarea plachetara cu formarea trombusului alb.
Fibrinoliza este procesul invers coagularii care consta in desfacerea retelei
de fibrina insolubila.
In functie de mecanismul de actiune si de procesul fiziologic influentat
(agregare plachetara, coagulare, fibrinoliza), medicamentele antitrombotice se
clasifica in 3 grupe:
1. Anticoagulante :
- naturale (heparina, hirudina, heparine fractionate, ancrod, sulodexid);
- de sinteza (cumarine, indandione);
2.Antiagregante plachetare;
3.Fibrinolitice.
HEPARINA-anticoagulant
Este utilizata in: tromboze venoase, embolie pulmonara, embolii arteriale,
infarct miocardic,interventii chirurgicale cardiovasculare, tratament adjuvant
antiaterosclerotic, profilaxia trombozei venoase profunde si a emboliei pulmonare,
stari de defibrilare insotite de coagulare intravasculara diseminata.
ACIDUL ACETILSALICILIC-antiagregant plachetar
DIPIRIDAMOL
Este indicat in:
-prevenirea accidentelor tromboembolice mai ales la subiectii cu risc (purtatori de
proteze valvulare, operatii by pass aorto-coronarian, bolnavi cu infarct miocardic in
antecedente);
-prevenirea secundara a infarctului miocardic si incetinirea evolutiei unor forme de
glomerulonefrita in asociere cu acidul acetil-salicilic;
-explorarea functiei cardiovasculare ( la administrare parenterala)
TICLOPIDINA
Este indicata in :
-prevenirea accidentelor vasculare cerebrale la pacientii cu risc crescut pentru atac
ischemic tranzitoriu ;
-arteriopatii cronice ale membrelor inferioare ;
-hemodializa cronica, pentru prevenirea tulburarilor functiilor plachetare.
CLOPIDOGREL

107
 -prevenirea complicatiilor bolii aterosclerotice (infarct miocardic, accident vascular
cerebral);
-dupa interventii de chirurgie cardiovasculara (by pass, stent-uri)
-arteriopatii obliterante .
Se administreaza oral 75mg/zi in doza unica.
FIBRINOLITICE
Reprezentanti: alteplaza, reteplaza, anistreplaza, streptochinaza, tenecteplaza,
urochinaza, prourochinaza,drotrecogin alfa.

FARMACOLOGIA INFLAMATIEI, BOLILOR REUMATICE SI

BOLILOR ALERGICE

MEDICAMENTE ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE(AINS)

SI ANTIREUMATICE SPECIFICE

Inflamatia este un process biologic complex reprezentet de o serie de

fenomene homeostatice de reactie a organismului fata de agresiuni de origine
neimunitara (fizice, chimice, infectioase) sau imunitara (autoimunitate, alergie,
etc.).
Considerat cel mai vechi aspect al raspunsului imun (din punct de vedere
filogenetic), este o reactie de aparare care a evoluat, fiind esentiala pentru
supravietuirea organismului in prezenta agentilor patogeni si a leziunilor tisulare.In
unele cazuri insa scapata de sub un control riguros, devine un fenomen patologic, o
adevarata boala.
Inflamatia poate fi impartita in trei faze :inflamatia acuta, raspunsul imun si
inflamatia cronica.

Clasificarea acestor medicamente se face in functie de criteriile terapeutic si

chimic.
A. Antiinflamatoare nesteroidiene(AINS): sunt substante care fac
parte din grupa analgezice-antipiretice-antiinflamatoare, la care
predomina efectul antiinflamator, fiind utilizate in scop
antiinflamator ai analgezic. Ca antireumatice au efect imediat,
dar de scurta durata dupa intreruperea administrarii.Au actiune
simptomatic-patogenica, diminuand sau inlaturand unele
simptome si semne ale inflamatiei in bolile reumatice cronice,
dar nemodificand evolutia procesului patologic.

108
 B. Antireumatice specifice: au actiune lenta fara efect
antiinflamator. Se utilizeaza ca terapie „de baza” sau
„modificatoare a bolii” in poliartrita reumatoida.Efectul
acestora apare dupa 2-3 luni si persista luni-ani dupa
intreruperea administrarii, influentand unele componente
patogenice si modificand evolutia procesului reumatic. Din
pacate acestea pot fi mai toxice decat agentii antiinflamatori
nesteroidieni.

A. Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)

I.Antiinflamatoare nesteroidiene clasice (generatia I)
a) Acizi carboxilici:
-Derivati de acid salicilic: acid salicilic, difluinisal, benorilat.
-Derivati de acid acetic:-derivati de acid fenilacetic: diclofenac,alclofenac
-derivati de acizi carbiciclici si heterociclici acetici:
Indometacin, sulindac, tolmetina, lonazolac,
ketorola:
-Derivati de acid propionic: ibuprofen, naproxen, ketoprofen,
dexketoprofen;
-Derivati de acid fenamic (fenamati): ac. flufenamic, ac. mefenamic,
ac. meclofenamic, ac. niflumic, ac. tolfenamic, etofenamat;
b) Acizi enolici
-Pirazolone: fenilbutazona;
-Oxicami: piroxicam, tenoxicam, lornoxicam;

II.Antiinflamatoare nesteroidiene inhibitoare selective sau specifice de

COX -2 (generatia a II-a ):
-Blocante selective: meloxicam, nabumetona, etodolac, nimesulid;
-Blocante specifice (coxibe): celecoxib, rofecoxib, parecoxib,
etoricoxib.
B.\Antireumatice specifice:
- Compusi de aur:aurotimalat de sodiu, auronofin;
- Antimalarice de sinteza: clorochina si hidroxiclorochina;
- Derivati tioloci: penicilamina;
- Imunodepresive: metotrexatul (si alte citotoxice), ciclosporina, etc.;
- Sulfasarazina.

Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)

109
 Farmacodinamie:Antiinflamatoarele nesteroidiene prezinta urmatoarele
actiuni:
-actiunea antiinflamatoare variaza ca intensitate intre diferitele substante;
-actiunea analgezica: comparabila cu cea a ac. acetilsalicilic sau a
paracetamolului;
-actiunea antipiretica;
-actiunea antiagreganta plachetara (prezenta laac. Acetilsalicilic,
indometacina, fenilbutazona etc.)
-inhibarea contractiilor uterine (ac. acetilsalicilic , indometacina,
fenilbutazona);
--favorizarea inchiderii canalului arterial la nou-nascut (indometacina).
Farmacoterapie :
Antiinflamatoarele nesteroidiene reprezinta medicatia utila in grade variate
in tratamentul tuturor afectiunilor reumatismale (inflamatorii, degenerative,
articulare, extraarticulare).S-au dovedit utile , de asemenea, in dureri
postoperatorii, dureri neoplazice (metastaze osoase).

Antireumatice specifice
Sunt medicamente cu actiune specifica in poliartrita reumatoida.
Farmacodinamie
Aceste medicamente modificatoare ale bolii prezenta urmatoarele
caracteristici:
-administrate cronic in poliartrita reumatoida micsoreaza durerea, reduc
inflamatia articulara;
-atenueaza manifestarile extraarticulare (nodulii reumatoizi)
-scad viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) si titrul factorului reumatoid;
-amelioreaza prognosticul bolii;
-eficacitatea se evidentiaza lent (dupa cateva luni de tratament);
Farmacoterapie
Studii clinice controlate au aratat o eficacitate comparabila pentru compusii
de aur i.m., sulfasalazina, penicilamina si metotrexat .Aurul administrat p.o. si
antimalaricele s-au dovedit mai putin eficace.

MEDICATIA ANTIALERGICA. ANTIHISTAMINICELE H1

Alergia.
Alergia reprezinta o reactivitate modificata a unui organism, pornind de la
cuvantul grecesc „allos” care inseamna deviere de la starea originala, normala.

110
Alergia consta in diverse simptome provocate printr-un mecanism imunologic ca
urmare a expunerii la un alergen bine determinat, avand la baza reactia antigen-
anticorp. Reactia alergica cuprinde deci un ansamblu de fenomene datorate
introducerii (sensibilizarii) si apoi reintroducerii antigenului.
Alergenii au fost denumiti antigeni care provoaca simptome alergice si care
in contact cu un organism stimuleaza productia de anticorpi dar si de celule
sensibilizate, conferindu-le calitatea de a fi imunogeni.
Procesul de sensibilzare.
Termenul de alergie se aplica la reactiile obtinute odata cu reintroducerea
unui alergen la un individ sensibilizat dinainte la acesta.
Daca un subiect normal se expune la contacte repetate cu un antigen, imtr-o
anumita doza sensibilizanta, poate forma anticorpi, devenind astfel alergic,
sensibilizat, avand o stare de hipersensibilitate care duce la un raspuns imunitar
exagerat.
Sensibilizarea poate fi activa, atunci cand apare ca raspuns la o stimulare
antgenica, asa cum se intampla in alergie sau, injectarea de vaccinuri si pasiva care
se obtine prin injectarea de ser continand anticorpi.

Tratamentul tulburarilor alergice.

Terapia antialergica are la baza cateva principii generale:
- eliminarea alergenului pe cat posibil;
- masuri de igiena ca: pastrarea curateniei pentru diminuarea
acarienilor, a parului de animale de casa, etc
- tratamentul antialergic specific sau imunoterapia specifica cu
alrgen, cunoscuta initial ca desensibilizare specifica
(hiposensibilizare);
- tratamentul nespecific in bolile alergice vizeaza combaterea
modificarilor fiziopatologice prin mijloace care actioneaza
patogenic sau simptomatib, reducand astfel sau preveind
manifestarile clinice.

Tratamentul specific:
Imunoterapia specifica (ITS) presupune identificarea alergenului si consta in
administrarea la bolnavul alergic in doze crescute a unui extract alergenic in scopul
obisnuirii (tolerarii) de catre organism a alergenului cauzator de boala.
Desensibilizarea specifica se face prin injectarea subcutanata a alergenuluio cu
cresterea lent-progresiva a dozelor pana la obtinerea unei doze de intretinere. Se
mai pot administra oral si sublingual, avand la baza stimularea antigenica a
limfocitelor din sistemul imun local.

111
 Manifestarile clinice care beneficiaza de ITS sunt cele respiratorii (rinita,
astmil), oculoconjunctivitele, urticaria, alergia la veninul de insecte. Se foloseste
foarte rar in alergia medicamentoasa.
Tratamentul homeopatic poate reprezenta o alternative la tratamentul
obisnuit alergologic sau o completare la acesta. Homeopatia ofera avantajul
reducerii folosirii medicamentelor cu risc (corticoterapie) cu o terapie mai
„blanda”.
Homeopatia asigura o stricta individualizare a terapeuticii – obiectiv al
homeopatiei prin administrarea unor dilutii foarte mari, deci cantitati infinitezimale
de substanta.
Influentarea factorilor cauzali se face prin utilizarea unor dilutii homeopatice
a alergenilor responsabili sau banuiti de producerea sensibilizarii pacientului.
Tratamentul nespecific:
Terapia nespecifica a bolilor alergice sau cu componenta alergica cuprinde o
serie de grupe de medicamente care influenteaza eliberarea si fixarea mediatorilor
dintre care amintim:
- antihistaminice;
- antiserotoninice;
- adrenalina (antagonist fiziologic al histaminei);
- corticosteroizi;
- inhibitorii degranularii mastocitare;
- imunodepresive;
- psihotrope.

Utilizarea acestor clase de medicamente reprezinta o alternativa extrem de

viabila, avantajoasa prin efectele favorabile si extrem de constante in terapia
antialergica.

HISTAMINA
In scop terapeutic poate fi utila in arterite ulcere atone (aplicatii locale)
afectiuni alergice .
PROMETAZINA
Romergan .Este puternic antihistaminic,are efect sedativ foarte intens . Este
un neuroleptic slab.
CLORFENOXAMINA
Antihistaminic.Antiparkinsonian.
CLEMASTIN
Rinopatii alergice, urticarie acuta si cronica, afectiuni pruriginoase. Asociat cu
alte medicamente in eczema acuta si cronica.
FENIRAMINA

112
 DIMETINDEN
Fenistil.Este folosit mai ales pentru efectul antipruriginos, in orice tip de
prurit:dermatoze alergice sau nealergice, sarcina, boli virotice(rujeola, rubeola,
varicela), prurit senil, prurit anogenital.Alergii la alimente si medicamente, alergii
respiratorii, alte afectiuni alergice.

SISTEMUL ENDOCRIN

1. CORTICOSTEROIZII

Termenul general de corticosteroizi inglobeaza pe de-o parte steroizii endogeni

sintetizati si secretati de catre corticosuprarenala sip e de alta parte steroizii de sinteza.
Corticosteroizii sunt implicate in metabolismul glucidic, proteic, lipidic, a
electrolitilor si a apei in mentinerea functionalitatii normale a unor sisteme si aparate.
Corticosuprarenala adapteaza capacitatea de rezistenta a organismului la modificari
ale mediului extern, la aparitia unor stimuli nocivi, agresiuni (emotionale sau traumatice)
fiind indispensabila pentru supravietuire in asemenea conditii.
Corticosteroizii, prin actiunile lor metabolice, sunt esentiali pentru mentinerea
homeostaziei in conditii de criza a organismului, conditii care necesita resurse
suplimentare pentru mentinerea constantelor biologice.
Se considera ca acesti hormoni au doua proprietati principale:
-in conditii normale, au actiune “permisiva”, permitand sau facilitand actiunile
altor hormoni;
In cazul unei deficiente a secretiei de corticosteroizi (boala Addison) sau a unui
exces (sindrom Cushing), induse de diferite cauze apar manifestari specifice de
hipocorticism, respectiv de hipercorticism.
Axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal reprezinta un sistem de trei organe
integrate pentru mentinerea unui nivel adecvat necesitatilor de corticosteroizi.
Corticosuprarenala biosintetizeaza si secreta trei tipuri de hormoni cu structura
steroidica:
-glucocorticoizi:
-mineralocorticoizi;
-steroizi androgeni.

Glucocorticoizi

113
 Principalul glucocorticoid endogen este hidrocortizonul (cortizol), mai putin
important este corticosteronul; in organism se gaseste in cantitati mai mici si cortizon,
care este un metabolit active al primilor doi. La acesti glucocorticoizi se adauga numerosi
analogi de sinteza.
Farmacoterapie
Glucocorticoizii sunt indicati in doua grupe principale de situatii patologice
distincte :
-ca medicatie de substitutie in insuficienta corticosuprarenala (cronica si acuta) de
diferite cauze, ei fiind utili prin proprietatile lor metabolice;

-ca agenti farmacologici in boli neendocrine, ei fiind utili prin proprietatile lor
farmacologice (antiinflamatoare, imunodepresiva, antialergica) uneori si prin cele
metabolice.
CORTIZON
Este un glucocorticoid fiziologic, metabolit activ al hidrocortizonului si al
corticosteronului. Se utilizeaza ca atare si sub forma de acetat.Se utilizeaza ca medicatie
de substitutie in insuficienta corticosuprarenala;
HIDROCORTIZON (CORTISOL)
Este principalul glucocorticoid fiziologic se utilizeaza ca atare si sub forma de
esteri.Hidrocortizon acetat –antiinflamator, antialergic si antipruriginos local; se
administreaza prin injectare locala sau topic.
Hidrocortizon succinat de sodiu (hidrocortizon hemisuccinat sodic) Este rezervat
cazurilor de urgenta.
Hidrocortizon fosfat de sodiu. Compus hidrosolubil, utilizat in urgente; se
injecteaza i.m sau i.v.
PREDNISON
Este un cortizon obtinut prin sinteza ; ineficace local. Se utilizeaza in special ca
atare, rar ca acetat.Este mult folosit pentru efecte farmacologice specifice, in situatii de
criza, cand este necsara sustinerea organismului; indicatiile sunt cele generale ale
glucocorticoizilor.
METILPREDNISOLON
Avantajos in situatiile care necesita depasirea situatiilor de agravare a unor boli(de
exemplu in poliartrita reumatoida sau in atmul bronsic)
TRIAMCINOLON
Triamcinolon acetonid. Folosit in suspensie apoasa injectabila sau local : creme,
unguente, lotiuni.
DEXAMETAZON

Mineralocorticoizi

114
 Sunt biosintetizati in zona glomerulara a corticosuprarenalei, principalul hormon
fiind aldosteronul ; se formeaza si cantitati reduse de dezoxicorticosteron.
Acesti hormoni regleaza metabolismul electrolitilor si al apei .
DEZOXICORTICOSTERON
FLUDROCORTIZON

Corticotrofina (ACTH)
ACTH-ul ca medicament , stimuleaza sinteza si secretia de hidrocortizon si mai
putin de aldosteron si androcorticoizi.

Anticorticoizi
In realitate , anticorticoizii sunt fie substante inhibitoare ale biosintezei si actiunii
steroizilor corticosuprarenali, fie substante toxice directe asupra celulelor
corticosuprarenale.

2. HORMONI TIROIDIENI SI ANTITIROIDIENE

HORMONI TIROIDIENI
Tiroida cea mai voluminoasa glanda endocrina (25-30 g) este situata in aprtea
anterioara a gatului intr-o loja fibroasa. Este formata din doi lobi unitiintre ei printr-o
portiune de tesut glandular numit istm.Tiroida secreta zilnic doua categorii de hormoni:
levotiroxina si liotironina, cu rol esential in metabolismul energetic si in procesele de
crestere.
Farmacoterapie
Indicatia principala a hormonilor tiroidieni este ca medicatie de substitutie in
hipotiroidism. La bolnavii cu mixedem produc cresterea consumului de oxigen si a
metabolismului bazal, normalizand temperatura corpului. Cresc frecventa cardiaca si
normalizeaza miscarile respiratorii. Cresc diureza cu disparitia edemelor, scad greutatea
corporala. La nivelul SNC, hormonii tiroidieni cresc tonusul cortical, aducand la normal
activitatea psihica.
TIROIDA
Preparat de origine animala (pulbere de bou, porc, oaie) uscata standardizat dupa
continutul de iod.
LEVOTIROXINA
LIOTIRONINA

ANTITIROIDIENE
Tratamentul hipertiroidiei, include urmatoarele categorii de medicamente ,
clasificate dupa mecanismul de actiune:
-substante care impiedica sinteza hormonilor tiroidieni:

115
 1.Derivati de tiouracil: metiltiouracil, propiltiouracil, benziltiouracil;
2.Derivati de 2-mercaptoimidazol: carbimazol, tiamazol.

3.INSULINA SI ANTIDIABETICELE DE SINTEZA

2.Medicamente antidiabetice

2.1.Insuline si analogi insulinici

- insulina – este un hormon cu structura peptidica descoperita de savantul roman Nicolae

Paulescu. Actiunea principala a insulinei este de scadere a glicemiei prin favorizarea
patrunderii glucozei in cellule si stimularea metabolizarii ei. Atentie! NU este corect spus
“zaharul din sange”. Nici vorba acolo de zahar (=zaharoza), care este un dizaharid din
alimentatie! In sange exista glucoza iar valoarea acesteia se numeste Glicemie.
Diabetul zaharat este o afectiune in care scade productia de insulina sau are loc o
inactivare a ei, astfel incat glicemiacreste la niveluri periculoase, aparand concomitant si o
serie de tulburari metabolice (acidoza,cetoza, hiperosmolaritate a plasmei). Rolul insulinei
administrate ca medicament este de terapie de substitutie (inlocuieste insulina naturala,
inexistenta sau inactivate). Exista doua tipuri de diabet zaharat:
-diabetul zaharat tipI, insulinodependent care survine la copii, adolescenti si tineri. In
tratamentul acestui tip, insulina este o componenta obligatorie;
-diabetul zaharat tip II, noninsulinodependent, care apare la adulti cu varsta peste 40 de
ani.In tratamentul acestui tip se utilizeaza hopoglicemiante orale, insulina fiind indicate doar
inn cazuri speciale.
In terapeuticase utilizeaza insuline bazale ( cele cu actiune intermediare si lenta )si
insuline prandiale (cele cu actiune rapida).Concentratiile diferitelor tipuri de insulina folosite
in tratament sunt standardizate la doua valori: de 40u.i/ml sau de 100 u.i/ml.Injectarea
insulinei se facefie cu seringi fin gradate (in unitatisi in diviziuni de ml), fie cu pen-uri.
Acestea sunt dispozitive de injectare cu forma si marimea unui stilou, prevazute cu ac si
continand un cartus cu insulina din care se descarca doza dorita prin actionarea unor
butoane.
In prezent , se folosesc urmatoarele categorii de insulina, realizate fie prin biotehnologie
pe baza de insulina umana, fie prin procedee de semisinteza:
1.Insuline cu actiune rapida , notate cu litera R si care apartin grupului insulinelor
prandiale.Efectul lor-dupa administrare s.c. – se caracterizeaza prin instalare rapida (1/4-
1ora), atingerea in scurt timp(1-4 ore) a peak-ului (concentratia plasmatica de varf,
concentratia maxima) si actiune de scurta durata (6-8 ore). Din acest motiv, orice insulina
rapida se administreaza s.c. de trei ori pe zi,cu 30 minute inaintea meselor

116
principale.Administrarea i.v. se face numai in cazurile de coma diabetica si are, pe aceasta
cale, un efect imediat, dar de scurta durata.Din grupa insulinelor rapide fac parte:
-Actrapid HM Penfil
-Humulin Regular (Humulin R)

2.Analogi ai insulinei cu actiune rapida, avand acelasi efect ca insulinele prandiale.

-Insulina lisprum (Humalog)
-Insulina aspartum (Novorapid Flexpen)

3.Insulinele cu actiune intermediara si lenta notate cu litera I, apartin insulinelor

bazale.La acestea, dupa administrarea s.c., instalarea activitatii incepe la 1-2 ore, peak-ul
plasmatic este la 4-6 ore si durata de actiune se extinde la 10-16 ore.In cazul insulinelor cu
actiune intermediara,sunt necesare doua injectii s.c in 24 ore.NU este permisa introducerea
i.v. a cestor insuline. Din aceasta grupa fac parte:
-Humulin N- continand izofaninsulina
-Insulatard

4.Insulinele cu actiune prelungita (ultralenta), notate cu litera U, apartin insulinelor

bazale.Actiunea lor incepe la 11/2-2 ore de la injectare, peak-ul este atins la 6-8 ore, durata
activitatii este de 24 ore si chiar mai mult. Se administreaza o singura data in 24 de ore.In
ultimul timp se folosesc de preferinta analogi ai insulinelor cu actiune prelungita:
-Insulina glargina (Lantus);
-Insulina detemir (Levemir)-Levemir Flex Pen

5.Insulinele premixate si analogii cu debut rapid si actiune prelungita ofera cdele mai
mari avantaje la tratament.Sunt combinate in acelasi flacon existand o insulina rapida si una
avnd actiune lenta, dar de durata, astfel incat activitatea se instaleaza rapid, dar persista pana
la 24 ore .Dinre aceste preparate amintim:
-Humulin M3 (30/70)
-Humalog Mix (este insulina lisprum)
-Novomix (este insulina aspartum)
-Mixtard , Mixtard 10HM, Mixtard 20 HM

2.2.Antidiabetice (hipoglicemiante) orale

Antidiabeticele orale se utilizeaza in tratamentul diabetului zaharat tip II,

noninsulinodependent, deci in diabetul adultilor de peste 40 de ani. Ele sunt contraindicate in
diabetul zaharat de tip I (diabetul insulinodependent, intalnit la copii, adolescenti si tineri).In
anumite situatii (coma diabeticca, diabet zaharat insotind stari infectiioase grave, interventii

117
chirurgicale), hipoglicemiantele orale sunt contraindicate si inlocuite pentru o perioada cu
insulina.
1.Sulfamidele antidiabetice
Acestea sunt derivate de sulfoniluree, indicate in diabetul zaharat de tip II,
noninsulinodependent. Dintre sulfamidele antidiabetice mentionam:
-Tolbutamida, care este o sulfamida antidiabetica si hipoglicemianta, actionand prin
stimularea secretiei pancreatice de insulina si avand un efect de 8-10 ore.
-Glibenclamid: administrare orala in 1-2 prize zilnice, cu 1-2 ore inainte de masa;
-Glipizid:administrare orala in 1-2 prize zilnice, cu 15-20 minute inainte de masa;
-Gliclazid:administrare orala progresiva de la o zi la alta.
-Glimepirid: administrare intr-o singura priza pe zi.

2.Biguanide
Acestea actioneaza blocand absorbtia intestinala a glucozei, scazand neoglucogeneza
(producerea de glucoza in organism din aminoacizi, printr-un anumit lant de reactii
metabolice), scazand glicogenoliza (eliberarea de glucoza din glicogenul hepatic si
muscular).
-Metformin (Diduan; Meguan) este cea mai utilizata biguanida. aministreaza oral, in 2-
3 prize, in timpul sau dupa mese.Indicata in special in diabetul zaharat asociat cu obezitate.

3.Tiazolidindione (Glitazone)
Aceste substante actioneaza scazand rezistenta fata de insulina in tesutul muscular,
tesutul adipos si ficat. De regula, se asociaza cu metformin.Mentionam din acest grup:
-Rosiglitazon: administrare orala in 1-2 prize zilnice.
-Proglitazon: administrare intr-o singura priza zilnica.

4.Gliptine
Aceste substante care prin inhibarea unor anumite enzimeproduc cresterea unor hormoni
endogeni cu efect hipoglicemiant. Acesti hormoni activeaza secretiade insulina si blocheaza
secretia de glucagon, realizand astfel ascaderea glicemiei.Dintre gliptine mentionam:
-Sitagliptin, cu administrare orala o singura data pe zi.

5.Glinide
Aceste medicamente stimuleaza secretia de insulina din celulele ß-pancreatice.
Mentionam:
-Repaglinid (Novonorm): administrare orala cu 10-15 minute inaintea fiecarei mese
principale.Se asociaza adesea cu metformin.
IMPORTANT Trebuie neaparat sa precizam ca oricat de corect ar fi un tratament cu
antidiabetice , dieta alimentara are un rol fundamental in mentinerea compensata a diabetului
zaharat, astfel incat bolnavul sa aiba posibilitatea unei activitati apropiate de cea normala si

118
sa nu riste complicatii.Dietoterapia in diabetul zaharat are unele restrictii comune pentru
ambele tipuri de diabet, dar prezinta si diferente in functie de tipul diabetului si de varsta
bolnavului.

Diabetul zaharat este considerat o boala de metabolism cu evolutie cronica,

caracterizat din punct de vedere biochimic prin tulburari ale metabolismului glucidic cu
hiperglicemie si glicozurie, la care participa secundar si tulburari ale metabolismului
lipidic si protidic.
Este datorat absentei relative sau absolute de insulina, iar in unele cazuri se
cunoaste un determinism genetic.
Diabetul zaharat este caracterizat prin hiperglicemie (glicemia depaseste
100mg/100ml. sange) si glicozurie (atunci cand se depaseste pragul renal de reabsorbtie a
glucozei, 300-400mg glucoza/minut).Glucoza prezenta in urina tubulara actioneaza ca un
diuretic osmotic, aparand poliurie .
Tulburarile metabolismului glucidic antreneazasi dereglari ale metabolismului
lipidic, acestea nemaifiind degradate pana la CO2 si apa.
In sange se acumuleaza corpi cetonici, ceea ce determina scaderea rezervei alcaline
si a pH-ului sanguin.
Clasificarea diabetului zaharat se face dupa mai multe criterii:
-Dupa criteriul etiopatogenic:
A)Diabet zaharat primar:-Diabet zaharat primar familial-prediabet
-diabet zaharat lent
-diabet zaharat clinic manifest
-Diabet zaharat nefamilial (dobandit)
B)Diabet zaharat secundar:- pancreatic
- endocrin
- para sau postterapeutic
- post stress acut sau cronic;
-Dupa criterii clinice:-criteriul terapeutic:-diabet zaharat insulinodependent
- diabet zaharat insulinoindependent
-criteriul varstei pacientului la debutul diabetului:
•diabet zaharat juvenil (debut pana la 20 ani)
•diabet zaharat al adultului tanar (debut 21-40 ani)
•diabet zaharat al adultului (debut 41-65 ani)
•diabet zaharat al varsnicului (debut dupa 65 ani)

Clasificarea medicamentelor antidiabetice dupa origine, stuctura chimica si

mecanism de actiune:

119
 -substante naturale: insulina
-substante de sinteza :-sufoniluree, substante care cresc eliberarea insulinei din
pancreas si utilizarea glucozei in tesuturi: tolbutamid, clorpropamid, glibenclamid,
glipizid, gliquidon, gliclazid, glimepirid;
-biguanide , substante care cresc glicoliza anaeroba, active si
in caz de pancreatectomie: metformin, buformin;
-oze : acarboza
- tiazolidine : rosiglitazon, pioglitazon;
-alte structuri:tolrestat, epalrestat, repaglinid.

4.HORMONI SEXUALI SI ANTAGONISTI

HORMONI ESTROGENI

Gonadele feminine reprezentate de ovare sunt sediul proceselor de formare

si expulzare periodica a celulelor sexuale feminine si al secretiei de hormone
estrogeni si progestativi. Functia exocrine a ovarelor estereprezentata de procesele
de ovogeneza si ovulatie, influentate de hormonii gonadotropi hipofizari.
Ovogeneza, procesul de formare si maturare al gametilor feminini, incepe
din perioada fetala si se termina la menopauza.
Ovulatia reprezinta procesul de rupere si eliminare a ovulului sub influenta
hormonului hipofizar LH (luteotrop hormon) in ziua a 14-a la femeia cu ciclu
sexual normal de 28 zile .
Functia endocrina a ovarelor consta in secretia a doua categorii de hormoni
sexuali feminini :hormone estrogeni produsi de celulele foliculare si hormoni
progestativi secretati de corpul galben.
Variatiile periodice ale activitatii secretorii ovariene a celor doua categorii
de hormone, produc modificari specifice la nivelul mucoasei uterine si constituie
ciclul endometrial cu durata medie de 28 de zile.
In sange se gasesc atat estrogeni cat si progesteron, secretia lor crescand
pana la sfarsitul ciclului menstrual cand se produce o scadere brusca o data cu
menstruatia .
Ciclul menstrual normal are o durata de 28 de zile ,perioada menstruala
dureaza 3±1 zile si se pierd aproximativ 60-100 ml. sange necoagulabil.
Farmacodinamie
In terapeutica se utilizeaza trei grupe de hormoni:
1. Substante naturale sintetizate in ovar, corticosuprarenala,
placenta si testicul:
-estrona (foliculina),considerata substanta standard pentru estrogeni

120
 -17-estradiol (dihidrofoliculina), cel mai activ estrogen natural
-estradiol- actiune mai slaba comparativ cu estrona
2. Substante de semisinteza: etinilestradiol, mestranol.
3. Substante de sinteza, derivati de stilben: dietilstilbestrol,
dienestrol, metalenestril, hexestrol, clorotriansen.

PROGESTATIVE

Progestativele , sunt substante naturale sau de sinteza utilizate in patologii

cauzate de insuficienta fiziologica a secretiei de progesteron.
Clasificare:
-Substante naturale: progesteron
-Substante de sinteza:-derivati de pregn-4-en : medroxiprogesteron,
clormadinon, gestonorona, megestrol;
-derivati de pregnandien: didrogesteron, nomegestrol;
-derivati de estr-4-en :alilestrenol, linestrenol,
noretisteron, levonorgestrel, etinodol, dienogest, gestoden, desogestrel,
noretinodrel, etisteron, tibolon.
Actiuni farmacodinamicede tip progestativ:
-au rol in fixarea oului fecundat si in mentinerea sarcinii;
-pregatesc glanda mamara pentru lactatie;
-derivatii de pregnan au activitate progestativa si antiestrogenica intensa,
putand inhiba ovulatia;
-derivatii de estran au efecte progestative mai reduse comparative cu derivatii de
pregnan, inhiba eliberarea hormonului luteotrop si ovulatia ; au efect antiestrogenic
redus; au efecte androgenice reduse .
Farmacoterapie
Indicatiile terapeutice ale progestativelor sunt:
-Progesteronul natural este indicat in sangerari uterine datorate insuficientei de
secretie a hormonului luteotrop.
-Progestativele de sinteza sunt indicate in : iminenta de avort sau avort habitual,
menoragii si metroragii functionale (favorizeaza regularizarea ciclurilor daca sunt
administrati in doze mici, zilnic, in zilele 5-25 ale ciclului menstrual ), terapia de
substitutie postmenopauza, asociati cu un estrogen, endometrioze (doze mai
mari).Dismenoree (administrarea progestativului se face in zilele 5-25 ale ciclului sau in
ultimele 5 zile). Pentru contraceptie hormonala (progestativelereduc riscul hiperplaziei si
cancerului de endometru)

121
 INDUCTOARELE OVULATIEI

Dezvolterea si functionarea glandelor sexuale se afla sub controlul

hormonilor secretati de hipofiza. Astfel sub actiunea gonadorelinei secretata de
hipotalamus, hipofiza secreta:
-hormonul de stimulare foliculara (FSH),
-hormonul de stimulare a celulelor interstitiale (LH sau ICSH),
-hormonul luteotrop.
Clasificarea medicamentelor inductoare ale ovulatiei , se face dupa origine,
in:
a)Substante naturale: Gonadoreliana, Gonadotropine;
b)Substante de sinteza:
-nesteroidiene: Clomifen
-steroidiene: Epimestrol

CONTRACEPTIVE HORMONALE (ANTICONCEPTIONALE)

Definitie
Anticonceptionalele hormonale sunt medicamente care contin asocieri
estroprogestative sau un singur hormon: estrogen sau progestativ, utilizate in scopul
controlului fertilitatii.
Clasificare
In functie de hormonii continuti, contraceptivele se clasifica in:
A)Combinatii estroprogestative, care pot fi:
-combinatii fixe , monofazice, care contin un estrogen si un progestativ;
-combinatii secventionale, bifazice sau trifazice, care contin un estrogen si doze
diferite de progestativ.
B)Contraceptive care contin numai progestative.
C)Contraceptive care contin numai estrogeni.
Farmacoterapie
Administrarea se face intr-o singura priza/zi , la aproximativ aceeasi ora ,incepand
din prima zi a ciclului menstrual, timp de 21 de zile. Se face o pauza de 7 zile timp in care
apare hemoragia . Dupa cele 7 zile administrarea se reia.
Daca priza se intarzie cu mai mult de 12 ore, sau se omite o zi, administrarea se face
in continuare ,dar protectia numai este asigurata pentru urmatoarele 7 zile.In aceasta
situatie se impun masuri contraceptive suplimentare .
Aceleasi masuri se impun si in caz de voma sau diaree exagerata.

122
 Aceste combinatii sunt utile si in tratamentul endometriozei, mai ales in cazurile cu
dismenoree severa.

HORMONI ANDROGENI SI ANABOLIZANTI

Hormonii androgeni, reprezentati de testosteron, dihidrotestosteron si androstendion,

sunt secretati de catre celulele interstitiale Leydig, situate in interstitiul dintre tubii
seminiferi.
Actiunile fiziologice ale hormonilor androgeni sunt:
Actiune androgenica (virilizanta), influentand dezvoltarea caracterelor sexuale
specifice masculine:
-caractere sexuale primare : dezvoltarea organelor sexuale( vezicule seminale,
prostata, penis, scrot);
-caractere sexuale secundare : pilozitate, forta musculara, ingrosarea coardelor
vocale etc.
-caractere sexuale tertiare : activitatea nervoasa, instinct sexual etc.
Actiune anabolizanta:
-activeaza sinteza proteica si metabolismul fosfo calcic, la nivelul tesuturilor si
organelor (musculature scheletica, matricea osoasa, tesutul nervos, maduva hematopoietica
etc.)
-la nivelul oaselor, in perioada pubertara , produc intensificarea osteosintezei,
cresterea in lungime ca urmare a sintezei crescute de matrice osoasa si depunerea sarurilor
de calciu ;
-in perioada postpubertara are loc osificarea cartilajului de crestere si oprirea
dezvoltarii stationare.

5. MEDICATIA MOTILITATII UTERINE

In timpul sarcinii, uterul se dezvolta astfel incat atinge o lungime de 30-35 cm.si o
capacitate de 5 l.(normal are o lungime de 6-7 cm. si o capacitate de 4-5ml.).
Miometrul (muschiul uterin) este format din parti egale de fibre musculare si tesut
conjunctiv cu fibre de colagen si elastina , care permit dezvoltarea uterului pe perioada
gestatiei fara a opune rezistenta parietala fata de presiune.De asemenea , contribuie la
realizarea unui echilibru in irigatia materno-placentara. Fibrele musculare ale
miometrului cresc pe parcursul sarcinii in lungime si grosime, atingand lungimea de
800µm si grosimea de 10µm (fata de lungimea de 50-90µm si grosimea de 4µm).
Concomitent cu cresterea dimensiunii acestor fibre, are loc acumularea de proteine
contractile, cresterea numarului de receptori membranari pentru mediatorii chimici
implicati in contractia si relaxarea uterina: histamina, adrenalina, noradrenalina,
bradikinina, serotonina, oxitocina, estrogeni, progesteron, prostaglandine etc.

123
 Situatiile patologice care intereseaa motilitatea uterina pot fi in 2 sensuri:
accentuarea contractilitatii (consecinta fiind avortul prematur) sau diminuarea motilitatii
care poate determina tulburari in timpul travaliului, hemoragii prin marirea sinusurilor
venoase.
Motilitatea miometrului este influentata de doua grupe de substante:
-Ocitocice- stimulatoare ale contractiei uterine
-Tocolitice-relaxante uterine
-Antispastice sau spasmolitice uterine-substante active numai asupra partilor din
miometru aflate in stare de hipertonie.

OCITOCICE
Clasificare, dupa origine si structura chimica:
A) Hormoni: oxitocina, demoxitocina (dexaminooxitocina)
B) Prostaglandine si analogi ai prostaglandinelor:
-dinoproston, dinoprostum, carboprostil
-sulproston, metenoprostum, gemeprostum, misoprostum;
C)Alcaloizi din ergot: ergometrina, metilergometrina.

Farmacoterapie
Indicatiile terapeutice aleocitocicelor sunt:
-inducerea si sustinerea contractiilor uterine in timpul travaliului;
-pentru controlul hemoragiei uterine postpartum si postabortum;
-controlul involutiei uterine
-inducerea avortului terapeutic;
-menoragii si metroragii.

TOCOLITICE
Clasificare
Sunt substante care produc relaxare uterina si sunt utile pentru profilaxia si
tratamentul iminentei de avort si a nasterii premature.
Clasificare:
-salbutamol, fenoterol, terbutalina, hexoprenalina, ritodrin (stimulatoare ale
receptorilor beta 2 adrenergici)
-sulfat de magneziu
-antiinflamatoare nesteroidiene
-alcool etilic
Stimulantele receptorilor beta 2 adrenergici

124
 Efectele farmacodinamice sunt consecinta activerii receptorilor beta 2 adrenergici:
-relaxare uterina, cuinhibarea contractiilor ritmice care apar in iminenta de avort
sau in cazul nasterii premature;
-vasodilatatie;
-bronhodilatatie;
-cresterea glicogenolizei in muschii scheletici.
Farmacoterapie .Sunt indicate in :
-contractiile uterine cu iminenta de avort
-hiperkinezie in timpul travaliului cu riscul aparitiei suferintei fetale
-pentru pregatirea operatiei cezariene sau a altor interventii chirurgicale pe uterul
gravid .
In urgente se administreaza i.v. in perfuzie , apoi se continua cu administrare i.m.
,s.c.In tratament de intretinere se administreaza frecvent oral.
Administrarea orala se face astfel:
-fenoterol 5mg. La 3-6 ore
-salbutamol 2mg. la 8 ore
-hexoprenalina 0,5mg. la 3-6 ore.
Alcool etilic
Administrat in doze mari 1,25g/Kg in perfuzie i.v., ca solutie 10% in glucoza
izotona are efect tocolitic .In doze mai mici are efect spasmolitic uterin.
Sulfat de magneziu
-are efect anticonvulsivant in convulsiile din eclampsie;
-este tocolitic la doze mari.

FARMACOLOGIA BOLILOR METABOLICE

1. MEDICATIA DISLIPIDEMIILOR

Principalele tipuri de lipide din organism sunt: trigliceridele, fosfolipidele si

colesterolul.
Trigiceridele, utilizate ca substrat energetic, provin din lipidele alimentare si in
urma metabolizarii carbohidratilor in ficat.
Colesterolul intra in structura membranelor celulare si serveste totodata ca
precursor al hormonilor steroidieni si al acizilor biliari.

125
 Nevoile de colesterol ale organismului sunt acoperite prin aport exogen, din
alimentatie si prin sinteza lui endogena, colesterolul endogen reprezentand aproximativ
60% din totalul de colesterol al organismului.
Dislipidemiile ( hiperlipoproteinemiile) sunt tulburari de transport a lipidelor,
caracterizate prin cresterea concentratiei plasmatice a uneia sau mai multor fractii
lipoproteice , datorita alterarii sintezei sau/si degradarii lor. Consecintele dislipidemiilor
prezinta o importanta practica deosebita deoarece ele sunt implicate in patogenia a doua
afectiuni potential letale: ateroscleroza si pancreatita acuta.
Se considera ca hiperlipoproteinemie crestere colesterolului plasmatic peste
valoarea de 240mg% sau/si a trigliceridelor peste 400 mg%.
Dislipidemia poate fi rezultatul unei predispozitii genetice, a unei cauze secundare
altor situatii patologice (diabet zaharat, obezitate ,etc.) sau asocierii acestora .
Excesul de colesterol si trigliceride poate determina trei tipuri de dislipidemii:
hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie si combinatia acestora.
Definitie
Medicamentele hipolipemiante (normolipemiante) scad nivelul plasmatic al
diferitelor fractiuni lipoproteice, combat ateroscleroza si reduc mortalitatea prin boala
coronariana.
Clasificare
In functie de mecanismul de actiune , distingen urmatoarele grupe de medicamente
hipolipemiante:
-rasini fixatoare de acizi biliari: colestiramina;
-acidul nicotinic si acipimox;
-fibratii: fenofibrat, bezafibrat, ciprofibrat, gemfibrozil.
-statinele:atorvastatina, fluvastatina, lovastatina, pravastatina, simvastatina,
rosuvastatina.
-probucol .
2.MEDICATIA OSTEOPOROZEI

Osteoporoza este o afectiune generala a scheletului caracterizata prin reducerea

semnificativa sau pierderea rezistentei (soliditatii) oaselor ca urmare a scaderii masei
osoase si deteriorarii microarhitecturii tesutului osos, fapt care predispune individul la un
risc crescut de fracturi.
Se estimeaza ca o femeie din patru si un barbat din opt, peste varsta de 50 ani,
sufera de osteoporoza.Pana la aparitia fracturilor (care trebuie cansiderate complicatii ale
bolii) osteoporoza denumita si „epidemia silentioasa” este o afectiune asimptomatica.Pe
masura ce masa osoasa scade sub un nivel critic, apar fracturile osteoporotice (prin
fragilizare osoasa) localizate mai ales la nivelul coloanei vertebrale, radiusului si
extremitatii superioare a femurului.

126
 La nivelul osului distingem doua zone: o zona corticala (cortexul osos) ce
constituie invelisul compact, protector al osului si o zona trabeculara (spongioasa) care
reprezinta un esafodaj ce sustine cortexul osos.
Ca si intreg organismul, oasele se afla intr-o permanenta stare de modificare, prin
care tesutul osos imbatranit este inlaturat si inlocuit cu tesut osos tanar.Acest proces
cunoscut sub numele de remodelare osoasa este o succesiune continua de resorbtie
(osteoliza) si refacere (osteogeneza)a tesutului osos.
Resorbtia este realizata de osteoclaste , celule care au sarcina de a distruge si
indeparta tesutul osos imbatranit.Osteogeneza (formarea osului nou)se face de catre
osteoblaste celule care initiaza procesul de constructie a noii matrici osoase.
Capitalul osos maxim (cantitate si densitate) este atins spre varsta de 20 de ani.
Dupa o perioada tranzitorie de stabilitate, incepe diminuarea masei osoase, pe masura
inaintarii in varsta.
Pierderea de masa osoasa apare ca rezultat al perturbarii balantei dintre formarea si
resorbtia osoasa, cu cresterea acesteia din urma.
Ea este caracterizata prin doua faze distincte:
-faza lenta, care incepe laambele sexe dupa varsta de 35 de ani, continua pana la
varste avansate si produce pierderi cantitativ similare ale osului cortical si trabecular.
-faza accelerata, tranzitorie cu pierdere disproportionata de os trabecular; este
intalmita la femei, in primii 4-8 ani dupa instalarea menopauzei ca urmare a deficitului
estrogenic survenit (se considera ca 30-50% din masa osoasa pierduta de femeie se
datoreaza menopauzei).
Rezistenta oaselor (soliditatea lor) este rezultanta a doi factori: calitatea oaselor
(microarhitectura, remodelare)si densitatea minerala osoasa.

Tipuri de osteoporoza
In mod clasic distingem:
A)Osteoporoza primara( de involutie); este forma cea mai frecventa de
osteoporoza care incepe la adultul de varsta medie progresand odata cu varsta .In cadrul
oasteoporozei primare intalnim doua subtipuri distincte :
-osteoporoza de tipI (osteoporoza postmenopauza);ea are drept cauza principala
reducerea activitatii estrogenice ce determina cresterea diverselor citokine fapt care
produce stimularea catabolismului osos .
-osteoporoza de tip 2 (osteoporoza de varsta);legata direct de urmatorii factori
implicati in procesul de imbatranire: malnutritia, resorbtia intestinala redusa de calciu,
deficitul de vitamina D, hiperparatiroidismul secundar, mobilitatea redusa si scaderea
functiei osteoblastice.
B)Osteoporoza secundara de diverse etiologii : cauze endocrine
(hiperparatiroidism, hipogonadism etc.), nutritionale (sindrom de malabsorbtie, deficit

127
 prelungit de calciu si vit.D ,alcoolism, etc.) si iatrogene (corticoterapie prelungita peste 3
luni consecutiv, anticonvulsivante, heparina, etc.)

Clasificarea medicamentelor antiosteoporotice

Terapia farmacologica a osteoporozei ne ofera mai multe alternative pentru
prevenirea si tratamentul acestei afectiuni.Unele medicamente au un impact pozitiv
asupra sanatatii osului diminuand pierderea de masa osoasa si risc fracturar, in timp ce
altele au drept scop stimularea osteogenezei. Astfel distingem doua mari grupe :
A)Medicamente inhibitoare ale resorbtiei osoase (antiresorbtive) :
-bifosfonatii:-de gen.I etidronatul
-de gen a-II-a pamidronat, alendronat, risedronat, ibandronat.
-estroprogestativele;
-modulatori selectivi ai receptorilor estrogenici:-gen I clomifen,tamoxifen
-gen a II-a raloxifen
-colcitonina;
Prin actiunealor antiosteoclastica, antiresorbitivele osoase reduc pierderea de masa
osoasa si scad ricul fracturar.
B)Medicamentele stimulante ale formarii osului( anabolice osoase):
-sarurile de fluor;
-parathormonul;
-ranelatul de strontiu;
-statinele.
Stimuland functia osteoblastelor si diminuandu-le apoptoza, compuii care
stimuleaza formarea osului nou, au drept scop cresterea masei osoase (mai ales
trabeculare) suficient de mult pentru a reduce riscul aparitiei uneifracturi osteoporotice.
Utilizarea lor viitoare in osteoporoza, ar reprezenta un aport terapeutic cu totul nou
in combaterea acestei afectiuni, devenite in ultimii ani o importanta problema de sanatate
publica.

3. MEDICATIA OBEZITATII

Obezitatea se defineste ca un exces ponderal prin crestere abundenta a tesutului adipos.

Cresterea se realizeaza prin depunere in surplus de grasimi neutre in celulele acestui tesut.
Stabilitatea gradului de obezitate se face prin calcularea indicelui de masa corporala (IMC).
Precizand cavalorile normale ale acestuia difera in functie de varsta.

IMC = Greutatea corporala (Kg)

Inaltimea (m) ²

128
 Etiopatogenia obezitatii este multifunctionala, implicand factori genetici, de mediu si
comportamentali. Obezitatea rezulta in majoritatea cazurilor din dezechilibrul energetic
produs fie prin cresterea aportului (ingestia de alimente cu valoare calorica mare, bogate in
grasimi) fie prin reducerea consumului energetic (metabolism bazal, sedentarism). Atunci
cand aportul alimentar depaseste cheltuielile energetice, surplusul de calorii este stocat in
tesutul adipos, iar daca situatia se prelungeste in timp apare obezitatea,
De mentionat ca in tratamentul obezitatii,rolul principal revine dietei hipocalorice,
hipolipidice, hipoglucidice, hiposodate precum si regimului de viata si de miscare prin
combaterea sedentarismului. Medicatia are un rol secundar.
Definitie. Anorexigenele sunt medicamente care reduc senzatia de foame sau prelungesc
senzatia de satietate si sunt utilizate in tratamentul obezitatii pentru diminuarea progresiva a
excesului ponderal.
1.1.Medicamente antiobezitate cu actiune centrala
Sunt substante inrudite structural cu amfetamina si actioneaza prin reducerea apetitului:
- amfepramon (Regenon) – cu administrare orala;
- sibutramin (Minimacin) – administrare orala.
1.2.Medicamente antiobezitate cu actiune periferica
Acestea actioneazainhiband lipaza din sucurile digestive si, deci, absorbtia lipidelor.
- orlistat – administrare orala.
-
4 MEDICATIA HIPERURICEMIILOR SI A GUTEI

Guta si hiperuricemiile sunt stari patologice definite prin cresterea concentratiei

sangvine a acidului uric peste limitele normalului-7 mg% la barbati si 6 mg% la femei.
Aceasta situatie poate sa apara fie ca urmare a cresterii productiei de acid uric (din
cauza unor anomalii enzimatice sau secundar degradarii crescute a acizilor nucleici
celulari si alimentari) fie prin deficit de eliminare a acestuia (excretie renala si
intestinala insuficienta) sau deseori din combinatia acestor doua procese.
Hiperuricemia poate dezvolta trei tipuri de probleme
-criza acuta de guta, care se manifesta sub forma de durere articulara foarte intensa,
ce afecteaza preferential articulatia metatarsofalangiana a halucelui si este insotita de
tumefiere, eritem local si hiperestezie cutanata in absenta tratamentului, episoadele
acute survenite imprevizibil, tind sa devina poliarticulare, mai intense si mai durabile.
-litiaza urinara urica responsabile de aparitia colicilor renale.
-tofii gutosi, asociati gutei netratate dupa aproximativ 10 ani de evolutie a bolii, ei
reprezinta acumularea tisulara a unor depozite de urat monosodic, localizate la nivelul
cartilajului articular, tendoanelor , membranei sinoviale si a tesuturilor moi.Desi
nedurerosi prin ei insusi, tofii gutosi determina prin prezenta lor diminuarea mobilitatii
articulare precum si deformarea articulatiei afectate.
Clasificare- in functie de mecanismul de actiune

129
 1) Medicamente cu actiune antiinflamatoare, eficiente in criza de guta ,
care au drept obiectiv stoparea cat mai rapida a atacului gutos si
prevenirea reaparitiei sale
-colchicina, medicament de referinta , aproape specific crizei de guta.
- uneleAINS (indometacin, ibuprofen, diclofenac, piroxicam, etc.) ele reprezinta o
alternativa terapeutica a colchicinei.
2) Medicamente hipouricemiante
- agentii uricoinhibitori , care inhiba formarea acidului uric in organism- alopurinol
si acidul orotic.
- compusii uricozurici (uricoeliminatori), ce cresc eliminarea urinara a acidului
uric-probenecid, sulfinpirazona, benzbromarona.
- uricolitice- urat –oxidaza.
Medicamentele hipouricemiante, alcatuiesc tratamentul de fond al gutei avand
drept scop controlul uricemiei, impiedicarea aparitiei complicatiilor renale ale bolii
si a trofilor gutosi.

VITAMINE

Clasificarea naturala a vitaminelor le imparte in doua grupe: vitamine liposolubile

si vitamine hidrosolubile.La acestea se adauga factorii vitamin like- care care- la fel ca
vitaminele- au un important rol functional, actionand in cantitati mici. Industria
farmaceutica moderna a relizat ca unele vitamine liposolubile sa fie disponibile si
consumabile si in forma hidrosolubila.

FUNCTIILE VITAMINELOR IN ORGANISM SI FARMACOTERAPIA CU

VITAMINE
VITAMINELE LIPOSOLUBILE
VITAMINA A (retinol) este vitaminaantixeroftalmica, intra in compozitia
rodopsinei (purpurul retinian) care se gaseste in celulele bastonas din retina.Aceste celule sunt
foarte sensibile la lumina, ele asigura vederea crepusculara si nocturna, fara a putea preciza
detaliile si culorile (functii care revin celulelor cu conuri din retina). In plus, asigura
regenerarea tesuturilor epiteliale din piele si mucoase si stimuleaza procesul de crestere la
copii. Carenta de vitamina (hipovitaminoza)A duce la scaderea acuitatii vizuale nocturne,
uscarea globului ocular (xeroftalmie) degenerescenta corneei (keratomalacie), piele aspra si
solzoasa (hiperkeratoza), incetinirea cresterii la copii. Carotenul (din morcovi si rosii) este
provitamina A .Excesul de vitamina (hipervitaminoza) A determina crize de cefalee, alopecie,

130
descuamarea pielii, unghii friabile, tenta portocalie a pielii (carotenodermie). Farmacoterapie
Indicatii: scaderea acuitatii vizuale la intuneric; unele dermatite; sindroame de malabsorbtie;
hepatita cronica; intarzierea cresterii la copii.
VITAMINELE D2 (ergocalciferol) si D3 (colecalciferol) sunt vitamine
antirahitice, cresc absorbtia intestinala a calciului si stimuleaza fixarea lui in oase .Au un rol
important si in prevenirea cariilor dentare. De mentionat ca vitamina D 2 poate fi sintetizata
in piele (productie endogena) sub actiunea razelor ultraviolete din spectrul solar sau produse
cu lampa de cuart. Hipovitaminoza D provoaca la copii rahitismul carential, iar la adulti
osteoporoza si osteomalacia. Hipervitaminoza D produce hipercalcemie, calcificari renale,
poliurie, polidipsie. Farmacoterapie. Indicatii: profilaxia si tratamentul rahitismului
varential la copii, osteoporoza, osteomalacie, hipoparatiroidism,TBC cutanata.
VITAMINA E (tocoferol) este vitamina fertilitatii, are rol trofic si energizant
pentru tesutul muscular, precum si efect antioxidant. Carenta de vitamina E poate duce la
scaderea fertilitatii, avort spontan, tulburari neuromusculare, anemie. Farmacoterapie.
Indicatii: distrofii musculare, unele dermatoze, sterilitata, eminenta de avort, avorturi
repetate.
VITAMINA F (formata din acizi grasi polinesaturati: acidul linoleic, linolenic ai
arahidonic) are rol in troficitatea normala a tegumentului. Carenta duce la aparitia eczemei
si a unor tulburari trofice cutanate Farmacoterapie Indicatii: eczeme, ulceratii atone ale
pielii.
VITAMINA K (nafochinona) este vitamina antihemoragica, dirijeaza sinteza
protorombinei (factorul II al coagularii), aproconvertinei (factorul VII) si a factorului Stuart-
Prower (factorul X). Exista si o productie endogena de vitamina K in colon, sub actiunea
florei bacteriene saprofite (in special Escherichia coli saprofit). Carenta de vitamina K
intalnita la nou-nascut (in primele zile, el neavand flora bacteriana in colon care sa o
sintetizeze) produce boala hemoragica a NN. La adult, apare in sindroame de malabsorbtie si
in ictere obstructive, determinand fenomene hemoragice: epistaxis, gingivoragii, metroragii,
hemoragii digestive, sangerari postoperatorii. Farmocoterapie. Indicatii: sindroame
hemoragice prin deficit de protrombina; antidot in supradozarea anticoagulantelor
cumarinice; boala hemoragica a NN prin deficit de protrombina si proconvertina.

VITAMINELE HIDROSOLUBILE

131
 VITAMINA B1 (tiamina, aneurina) are rol in buna
functionare a miocardului, a sistemului nervos central si periferic.
Carenta duce la polineuropatie, ataxie, nistagmus, tulburari de ritm
cardiac, constipatie. Farmacoterapie. Indicatii: polineuropatii; nevralgii
diverse; hipertiroidism; diabet zaharat; etilism cronic.

VITAMINA B2 (riboflavina, lactoflavina) contribuie la troficitatea

normala a pielii si in special a mucoaselor. Carenta produce dermatita seboreica,
inflamatia buzelor, a limbii, precum si neuropatie periferica. Farmacoterapie.
Indicatii: stomatite, glosita, eczeme, alte dermatoze, keratite, conjunctivite, anemie
microvitara prin deficit de glutation – reductaza, methemoglobinemie congenitala.

VITAMINA B3 (vitamina PP, nicotinamida, niacina) este vitamina

antipelagroasa (in prezent nu se mai semnaleaza cazuri de pelagra in tara noastra). Are
rol in metabolizarea proteinelor, reglarea TA, functionarea normala a SNC. Carenta
determina anorexie, colici abdominale, diaree, dermatita fotosensibila cu eritem si
flictene; tulburari neuropsihice cu agitatie, confuzie, chiar delir. Farmacoterapie.
Indicatii: unele afectiuni ale pielii si mucoaselor; hiperlipemii; vasculopatii periferice
si tulburari circulatorii; boala de iradiere.

VITAMINA B5 (acid pantotenic) are rol in metabolizarea grasimilor,

troficitatea pielii, a unor mucoase si a parului; mentine randamentul fizic. Carenta
determina cefalee, mialgii, stare depresiva, anorexie. Farmacatorepie. Indicatii:
stomatite, glosita, unele dermatoze, hepatita cronica.

VITAMINA B6 (piridoxina) intervine in coordonarea nervoasa si

troficitatea unor mucoase; in hematopoeza; in mentinerea LDL-colesterolului (care are
efect aterogen) in limite normale. Carenta produce neuropatie periferica, astenie,
stomatita, glosita, anemie hipocroma microcitara, la NN si sugari mici determina
convulsii si homocistinurie. Farmacoterapie. Indicatii: unele afectiuni ale pielii si
mucoaselor; stari depresive; anemii, boala de iradiere; nevrite; medicament de
protectie la bolnavii tratai cu isoniazida; convulsii piridoxino-deficitare la sugarii
mici.
VITAMINA B8 (biotina) are rol in troficitatea pielii si fanerelor,
mentinerea nivelului normal al glicemiei si colesterolemiei, al tonusului muscular.
Carenta determina mialgii, hipotonie musculara, dermatita seboreica, par friabil,
glosita, anorexie, greata, varsaturi, hipercolesterolemie.

VITAMINA B9 (acid folic) participa la sinteza proteinelor si la

hematopoeza. Carenta produce anemie megaloblastica, glosita, cheilita, diaree.

132
Farmacoterapie. Indicatii: anemie megaloblastica Biermer; anemii macrocitare;
leucopenii; status post-gastrectomie; sarcina.

VITAMINA B12 (ciancobalamina) luata pe cale orala este activata in

organism numai prin combinarea cu un factor intrinsec produs de mucoasa gastrica.
Din acest motiv, in scop terapeutic se administreaza numai injectabil i.m.. Are rol in
hematopoeza si in buna functionare a sistemului nervos. Carenta determina anemie
megaloblastica, polineuropatie, glosita. Farmacoterapie. Indicatii: polineuropatie,
nevrite, nevralgie de trigemen, anemie megaloblastica; hepatita cronica si ciroza
hepatica; bolnavi gastrectomizati.

VITAMINA B15 (acid pangamic) intervine in procesele metabolice si este

antioxidanta. Carenta poate produce tulburari cardiace, nervoase si endocrine.

VITAMINA C (acidul ascorbic) este vitamina antiscorbutica (scorbutul ca

boala apare actualmente destul de rar). Vitamina C creste randamentul fizic si
intelectual, mareste rezistenta la infectii, intareste peretii vasculari, are efect
antioxidant. Carenta scade capacitatea la efort si imunitatea; pot vaparea leziuni
distrofice dentare si fenomene hemoragice: gingivoragii, petesii bucale, hematoame
superiostale; anemie; hipotensiune arteriala. Farmacoterapie. Indicatii: infectii
bacteriene sau virotice (profilactic in epidemii de boli respiratorii); anemii carentiale;
osteoporoza; convalescenta; astenie; sindroame hemoragice prin vasculopatii;
intoxicatii cu substante methemoglobinizante (anilina, nitati, nitriti); sarcina; perioade
de effort fizic sporit sau intelectual.

VITAMINA P (rutosid) este vitamina permeabilitatii capilare.

Consolideaza rezistenta acestora. Carenta determina hemoragii capilare.
Farmacoterapie. Indicatii: hemoragii capilare retiniene, digestive, renale; varice;
hemoptizii; hemoroizi.

CARNITINA (levocarnitina) este o trimetilbetaina considerata factor

“vitamin-like” (asemanator vitaminelor). Are rol in oxidarea acizilor grasi. Carenta in
carnitina determina supraincarcarea cu lipde a unor testuri; apar tulburari musculare,
hepatice, precum si o cardiomiopatie. Indicatii: tratament de fond in infarct miocardic,
angina pectorala, insuficienta cardiaca cronica, insuficienta circulatorie periferica,
stare de astenie persistenta. Administrare orala.

Surse alimentare de vitamine

133
 Vitamine liposolubile
Vitamina A: oua, carne, lapte, branza, smantana, viscere (ficat, rinichi), peste (cod), ulei
de peste.
Vitamina D: branza, unt, margarina, lapte fortificat, peste, stridii, cereale.
Vitamina E: grau, cereale (seminte), porumb, nuci, masline spanac si alte legume frunze,
uleiuri vegetale (din germeni de porumb, floarea soarelui, soia), paine neagra, fasolea uscata,
mazarea.
Vitamina K: legume verzi (salata verde, spanac, ceapa verde, ierburi-marar, patrunjel,
leustean), cereale, galbenus de ou.
Vitamine hidrosolubile
Folat: legume frunze verzi, alimente suplimentate, viscere (ficat), carne, paine neagra.
Niacina: produse lactate, carne de pasare, peste si preparate din peste, oua, legume, nuci,
cereale imbogatite cu B3.
Acidul pantotenic si biotina: oua, peste, lactate, cereale integrale, legume, drojdie,
broccoli si alte legume din aceasta familie: varza, salata.
Tiamina: cereale, paste, paine neagra si intermediara, preparate din carne de porc, fasole
uscata, mazare, peste, soia, produse lactate, fructe (mai ales banane), drojdie de bere.
Vitamina B2: cereale pentru micul dejun, paste, branzeturi, lactate fortificate, sucuri de
fructe, bauturi energizante.
Vitamina B12: carne, in special viscere (ficat), produse de origine animala (oua, lapte,
carne de pasare si peste).
Vitamina B6: vegetale, in special avocado, nuci, drojdie, fasole verde, produse animale-
carne de pui, peste si ficat.
Vitamina C: citrice (in stare bruta, dar si in sucuri, desi mai putin), capsuni, rosii,
broccoli, napi, ceapa verde, cartofi. Principala sursa este reprezentata de fructe si legume,
continutul vitaminic al acestora depinzand in functie de specie si de partea consumata
(frunze, radacina, tubercul).
De retinut!
Consumate in doze mari (prin abuzul de suplimente nutritive farmaceutice),
vitaminele pot cauza divesre intoxicatii. Pacienti nu sunt sfatuiti sa depaseasca dozele
necesare zilnic recomandate de expertii in domeniu. In cazul in care acestea trebuie adaptate

134
unor situatii particulare, pacientul trebuie sa consulte medicul pentru a evita aparitia unor
reactii adverse.
ANTISEPTICE, DEZINFECTANTE SI
PARAZITICIDE

Antisepticele sunt substante care administrate local, pe piele,

cavitati naturale sau pe plagi , au actiune bacteriostatice sau bactericida
.Antisepsia se realizeaza numai prin mijloace chimice care reduce (uneori
drastic ) numarul de germeni, dar nu sterilizeaza locul administrarii .
Dezinfectantele sunt substante cu agresivitate crescuta;ele
distrug microorganismele (bactericide) si pot fi utilizate numai in mediul
extern organismului uman: obiecte si instrumentar medical, pansamente,
rufarie, mobilier, incaperi, produse biologice, etc. Desinfectia se realizeaza
prin mijloace chimice, fizice sau mecanice; ea distruge in totalitate
microorganismele patogene-produce sterilizarea mediului.
In practica se utilizeaza si alti termini : bactericide, fungicide,
virucide, amebicide sau in sens larg, germicide.
Uneori nu este posibila delimitarea neta intre actiunea antiseptica si cea
dezinfectanta, una si aceeasi substanta poate actiona antiseptic sau
dezinfectant in functie de concentratia substantei, natura agentului patogen,
timpul de contact, modul de administrare, etc.
Substantele antiseptice si dezinfectante trebuie sa indeplineasca anumite
conditii.
Un antiseptic bun trebuie :
-sa aiba cel putin efect bacteriostatic, preferabil bactericid ;
-sa afecteze un numar cat mai mare de germeni patogeni (spectru larg);
-sa aiba indice terapeutic mare ;
-sa fie bine tolerat pe piele, mucoase, plagi;
-sa nu fie alergic;
-sa nu fie toxic pentru om, in urma eventualei absorbtii;
-sa aiba un efect rapid si de lunga durata;
-sa nu fie incompatibil cu alte substante coadministrate.
Un bun dezinfectant trebuie :
-sa aiba actiune bactericida si sporicida, cu spectru larg;
-sa nu fie corosiv, sa nu pateze si sa nu aiba un miros respingator ;
-sa nu fie inactivat de resturi organice (sputa, puroi, sange, fecale, resturi
alimentare, etc.)
-sa aiba un pret de cost convenabil (se utilizeaza in cantitati mari).
Clasificare

135
 Exista mai multe criterii de clasificare :
-dupa structura chimica (compusi anorganici si compusi organici);
-dupa mecanismul de actiune ;
-dupa structura chimica ;
Cea mai uzuala clasificare cuprinde urmatoarele grupe: substante oxidante
(clor, iod )si substante care elibereaza halogeni, alcooli, fenoli, aldehide,
acizi anorganici si organici, uleiuri volatile, detergenti, compusi ai
metalelor grele, coloranti, alte structuri.

Paraziticidele sunt de fapt ectoparaziticide-substante utilizate pentru

extirparea ectoparazitilor (paraziti care traiesc pe suprafata corpului uman
sau chiar in cavitatile deschise).
Ca ectoparaziticide se utilizeaza :
-hidrocarburi halogenate ;
-esteri ai acidului fosforic si tiofosforic;
-piretrine ;
-alte structuri.

FARMACOTERAPIE
Antisepticele se administreaza local si se utilizeaza pentru tratamentul
si profilaxia infectiilor pielii, profilaxia unor infectii chirurgicale,
tratamentul unorplagi superficiale, in dermatologie, oftalmologie,
stomatologie, etc.
Unele antiseptice se administreaza si oral, de exemplu metiltionina
(albastru de metilen) si metenamina (hexametilentetramina) pentru actiune
antiseptica urinara .
Dezinfectantele, dupa cum s-a aratat mai sus, sunt folosite numai pentru
sterilizarea diferitelor obiecte, incaperi, produse biologiec, etc.
Paraziticidele se utilizeaza in special pentru tratamentul scabiei si
pediculozei
Scabia (raie) este o dermatoza contagioasa cauzata de femela
ectoparazitului Sarcopes scabiei, varietatea hominis.
Pediculoza este o afectiune cauzata de infestarea cu paduchi din genul
Pediculus (capitis, corpis) si Phthirus (pubis),care sunt agentii vectori ai
unor boli infectioase : tifos exantematic (richettioza), febra tifoida
(salmoneloza), febra recurenta (borelioza).

ANTISEPTICE SI DEZINFECTANTE

136
 1.Substante oxidante :-peroxid de hidrogen (perhidrol, apa oxigenata);
-peroxid de uree (perogen);
-peroxid de benzoil ;
-permanganat de potasiu;
-ozon.
2.Halogeni (clor, iod) si substante care elibereaza halogeni:
-clor;
-iod;
3.Alcooli:-etanol
4.Fenol si derivati :
-fenol(acid fenic)
-derivati de fenol (cresol, timol, eugenol, cresantina, bifenilol,
hexaclorofen);
5.Aldehide (formaldehida, glutaraldehida);
6.Acizi (acidul boric, acidul acetic, acidul benzoic, acidul salicilic);
7. Detergenti (anionici-sapunuri, cationici, amfolitici, neionici);
8.Compusi ai metalelor grele :
-compusi ai mercurului (fenilmercuriborat, tiomersal)
-compusi ai argintului (azotat de argint);
-alte saruri metalice (sulfatul de zinc, sulfatul de cupru, clorura de zinc si
sulfatul de zinc);
9.Coloranti (etacridina, metilrosanilina, metiltionina );
10.Biguade (clorhexidina );
11.Chinoline (cliochinolul, clorchinaldolul).

PARAZITICIDE
1. Hidrocarburi clorurate ;
2. Esteri ai acidului fosforic si tiofosforic
3. Piretrine
4. Alte structuri (crotamitonul, benzoatul de benzil, sulful).

MEDICATIA ANTIINFECTIOASA

Reprezinta terapia etiotropa fata de agentii infectiosi, substantele putandu –se clasifica in
doua grupe mari, in functie de toxicitatea lor fata de organismul gazda.

137
 Antisepticele si dezinfectantele au actiune nespecifica, avand efecte toxice
aproximativ egale fata de agentii patogeni si celulele organismului gazda, Se
utilizeaza numai pentru dezinfectia mediului, instrumentarului (efect
dezinfectant), sau pentru aplicare externa la nivelul tegumentului sau
mucoaselor ( efect antisepti).
Antibioticele(AB) si chimioterapicele (CT) sunt agenti cu activitate selectiva, care
introduse in organism exercita efecte toxice specifice fata de anumite microorganisme, fungi
paraziti, avand insa efecte toxice mai reduse sau absente fata de celulele organismului gazda.

Diferenta intre antibiotice si chimioterapice consta in originea lor diferita.In timp ce

antibioticele sunt produse de diferite specii de microorganisme ( bacterii, fungi, actinomicete)
chimioterapicele sunt obtinute prin sinteza chimica.

In prezent mai multe antibiotice se obtin prin sinteza sau semisinteza, diferenta dintre cele
doua tipuri de substante tinzand sa dispara.
Clasificarea acestor substante se face in functie de germenii pe care actioneaza
-antibacteriene
-antifungice
-antiprotozoarice
-antihelmintice
-antivirale

ANTIBIOTICE SI CHIMIOTERAPICE
ANTIBACTERIENE

Mecanism de actiune-produc efect de tip bactericid sau bacteriostatic pe agentii patogeni.

Substantele bactericide produc distrugerea germenilor necesitand astfel o participare mai
redusa a mijloacelor naturale de aparare ale organismului. Ele sunt indicate in infectii grave,
supraacute sau cand mecanismele imunitare sunt reduse (nou-nascuti, batrani, infectii cronice)
sau deprimate prin radioterapie, corticoterapie, citostatice.
Substantele bacteriostatice inhiba multiplicarea germenilor si ii fac vulnerabili la fortele
de aparare ale organismului. Ele sunt indicate in infectii usoare sau medii si trebuie evitate in
situatiile in care mijloacele de aparare ale organismului sunt deficitare.
Aceste efecte- bactericid, bacteriostatic- depind de antibiotic respectiv de mecanismul sau
de actiune, de concentratia sa la locul infectiei, de felul infectiei, de tipul de germeni (faza de
dezvoltare, conditii de viata).
Mecanisme generale de actiune

138
 1.La nivelul peretelui celulelor bacteriene, prin inhibarea sintezei acestuia. Astfel
actioneaza penicilinele, cefalosporinele, bacitracina. Ele sunt active numai in faza de
multiplicare a germenilor, cand celulele fiice rezultate din diviziune isi sintetizeazab un nou
perete.
2.La nivelul membranei citoplasmatice a celulei bacteriene prin alterarea structurii si
functiei acesteia , cu crestera excesiva a permeabilitatii si pierderea de metaboliti esentiali.
Astfel actioneaza polimixinele, unele antifungice si partial aminoglicozidele.
3.Asupra proceselor metabolice intracitoplasmatice astfel
-Inhibarea sau degradarea sintezei proteice la nivel ribozomal, astfel actioneaza
tetraciclinele, cloramfenicolul, eritromicina.
-Inhibarea sintezei proteice la nivelul nucleului celulei bacteriene, blocand ARN-
polimeraza, cu scaderea sintezei acizilor nucleici (rifampicina).
-Inhibarea sintezei ADN prin inhibarea ADN-girazei (acidul nalidixic, fluorochinonele)
-Antagonism competitiv fata de un metabolit esential, indispensabil activitatii metabolice
normale a celulei bacteriene. Astfel actioneaza sulfamidele prin inhibarea sintezei de acid folic
Clasificarea principalelor antibiotice antimicrobiene
In functie de structura lor chimica, antibioticele pot fi clasificate in urmatoarele grupe
-betalactamine-peniciline, cefalosporine, monobactami, carbapenemi-macrolide
(eritromicina, claritromicina, spiramicina) si lincosamide (lincomicina, clindamicina)
-aminoglicozide-streptomicina, kanamicina, gentamicina, tobramicina, amikacina.
-antibiotice cu spectru larg-tetraciclinele si cloramfenicolul
-polipeptide-polimixinele, bacitracina.

1. ANTIBIOTICE BETA-LACTAMICE

A.1 PENICILINE

Penicilinele sunt obtinute prin extractie din culturi de mucegaiuri- Penicillium sau prin
semisinteza. Ele exercita efect bactericid, au toxicitate redusa, proprietati alergizante, avand o
larga utilizare terapeutica.
Benzilpenicilina (Penicilina G)-sare de Na si K . Se prezinta ca o pulbere alba, cristalina,
foarte solubila in apa, care se dizolva in momentul intrebuintarii cu ser fiziologic. Se dozeaza in
unitati internationale- U.I.
Se administreaza parenteral (niciodata s.c., ci numai i.m. si i.v.- și în perfuzii, dozele mari).
Absorbtia e rapida dupa injectare i.m. Difuzeaza bine in spațiul extracelular , t1/2 e de 30-40
minute , traverseaza usor placenta, dar patrunde greu în seroase, l.c.r. Bariera hematoencefalica
are permeabilitate mica. Rinichiul este principalul organ de excretie (70% se elimină sub forma
activă).

139
 Activitatea antimicrobiana – este un antibiotic bactericid, care actioneaza prin inhibarea
sintezei peretelui rigid al celulei bacteriene. Penicilina numai in cursul inmultirii germenilor,
dar nu in stare de repaus.
Spectrul bacterian, relativ ingust cuprinde:
- coci gram-pozitiv si negativ: Streptococul beta-hemolitic, pneumococi,
meningococi, gonococi, desi la cei din urma se semnaleaza cazuri de rezistenta.
Stafilococul auriu secretor de penicilinaza este rezistent. Mai putin sensibili
sunt enterococii (Streptococcus faecalis);
- bacili gram pozitiv: bacilul carbunos, clostridiile – C.tetani, pefringens,
botulinum; Corynebacterium diphteriae;
- spirochete: Treponema palidum, leptospirele, Borelia;
- alti germeni : Actinomyces israeli ; Erysipelothrix ; Listeria.
- Bacilii gram negativ au rezoistenta naturala la benzilpenicilina.
Preparate retard :
Procainpenicilina este un ester al penicilinei cu procaina, insolubil in apa. Se administreaza
ca suspensie pe cale i.m.. Preparatul tipizat se numeste Efitard, continand in proportie de 3:1
procainpenicilina si benzilpenicilina. Benzilpenicilina realizeaza concentratia plasmatica in timp
scurt, iar procainpenicilina mentine concentratia plasmatica eficienta 12-24 de ore. Se da i.m. de
1-2 ori pe zi. Se foloseste in dermato-venerologie si in tratamentul sisfilisului si gonoreei.
Benzatinpenicilina (Moldamin) actioneaza mai lent si mai durabil. Se foloseste in sifilis (se
da la cateva zile) si mai ales pentru profilaxia de lunga durata a recidivelor si complicatiilor
infectiilor streptococice (ex. Glomerulonefrita) si pentru prevenirea recaderilor in RAA,
administrandu-se la intervale de 3-4 saptamani, timp de mai multi ani. Se da i.m. profund 1,2 –
2,4 milioane U.I. o data la 7-14 zile. Se dizolva numai cu apa distilata.
CI : copiii sub 3 ani, la care masa musculara este slab dezvoltata si prin injectare se pot
produce fibroze, atrofii, cicatrizari cheloide musculare.
Fenoximetilpenicilina (Penicilina V, Ospen) este o penicilina acidorezistenta, activa pe
cale orala. Spectrul identic cu al penicilinei G, insa din cauza concentratiilor serice relativ mici
se indica in infectii usoare cu germeni foarte sensibili (cu streptococ hemolitic – sinuzite, otite).
Se administreaza sub forma de comprimate, in doze de 2-4 milioane U.I. pe zi, in 3-4 prize,
inainte de masa cu o ora pentru o absorbtie mai buna. Efecte adverse: tulburari gastrointestinale
(greata, diaree), reactiile de sensibilizare fiind mai rare decat la penicilinele injectabile.

PENICILINE SEMISINTETICE
Peniciline penicilinazorezistente au spectru asemanator penicilinei G, fiind insa mai putin
active decat aceasta pe germenii sensibili si au avantajul ca sunt rezistente la penicilinaza, fiind
indicate in infectiile cu stafilococi penicilinazosecretori. Prinipalele ractii adverse sunt de natura
alergica.
Oxacilina este o penicilina acido- si penicilinazorezistenta, ce se da in infectii stafilococice
(acnee, furunculoza, osteomielita, septicemii). Doza pe zi: 2-4 g, in cazuri severe pana la 6 g pe

140
zi, administrandu-se fractionat in intervale de 4-6 ore. Asocieri favorabile : cu kanamicina sau
gentamicina.
Peniciline cu spectru larg – au efecte antibacteriene care se extind si asupra unor baacili
Gram negativi.
Ampicilina este stabila in mediu acid, putandu-se da si oral. Nu este rezistenta la
penicilinaza. Actioneaza asupra germenilor sensibili la penicilina G, streptococul viridans si
enterococii fiind chiar mai sensibili ; este activa si fata de bacili Gram negativi ca: H.influenzae,
E.coli, Proteus mirabilis, Salmonella, Shigella. Se leaga putin de proteina plasmatica, forma
circulanta libera difuzand bine in tesuturi.
T ½ este mai lung : 60-90’. Se elimina mai ales sub forma activa pe cale renala, insa
cantitati apreciabile trec si in bila. Este indicata in infectii respiratorii si meningeale cu
Haemophylus influenzae, in tusea convulsiva, endocardite, infectii biliare si urinare,
salmoneloza, febra tifoida, dizenterie. Doza uzuala la adult este de 2-4 g/zi, oral sai i.m. la 6
ore; in infectii severe se administreaza i.m., i.v lent sau in perfuzii de 4-12 g/zi, in 4 prize. In
meningite poate fi injectata intrarahidian.
Amoxicilina (Amoxil, Ospamox) este derivatul hidroxilat al ampicilinei. Are avantajul ca
se absoarbe mai bine digestiv, avand o Bd de 80% neinfluentata de prezenta alimentelor. Se
elimina pe cale renalasi in forma activa. Spectrul antiomicrobian, indicatiile, reactiile adverse si
contraindicatiile sunt identice cu ale ampicilinei. Doza este de 1,5-3 g/zi, in 3 prize la adult.
Carbenicilina se administreaza parenteral, este foarte activa fata de bacilul piocianic
(Pseudomonas aeruginosa), Proteus indol pozitiv, Enterobacter.
Carindacilina (Geopen) se are o stabilitate mai mare in mediul acid, administrandu-se si
pe cale orala in infectii cu germeni Gram negativi.
Piperacilina este o penicilina cu spectru de activitate mai larg decat carbenicilina, fiind
activa pe bacilii Gram negativi, inclusiv Pseudomonas, Serratia, Enterobacter, Klebsiella, ca si
pe germenii anaerobi din genul bacteroides.
Preparate combinate cu inhibitori de beta-lactamaza
Amoxicilina in combinatie cu acid clavulanic (Augmentin, Amoxiklav) e activa in infectii
cu germeni producatori de penicilinaza, avand avantajul spectrului mai larg decat al
penicilinelor. Este indicat in infectii ale tractului respirator superior si inferior, infectii ale
tractului genitourinar, infectii ale pielii si tesuturilor moi, infectii osteoarticulare, infectii
dentare. Ritmul administrarii este de 2-3 ori pe zi, cate un comprimat la adult si copil peste 12
ani, iar la copii mici de 3 ori pe zi sub forma de suspensie. Exista si preparate pentru
administrare intravenoasa.
Alte combinatii : ampicilina cu sulbactam (Unasyn), piperacilina plus tazobactam
(Tazoicin).

141
 A.2 CEFALOSPORINELE

Sunt antibiotice cu structura beta-lactanica, derivati ai acfului 7-amini-cefalosporanic.

Au efect bactericid, actionand ca si penicilinele, prin inhibarea sintezei peretelui rigid al celulei
bacteriene. Se pot folosi ca antibiotice de rezerva ale penicilinelor (in cazuri de rezistenta si
alergie) si pe de alta parte in infectii cu germeni gram negativ.
In functie de proprietaile farmacocinetice si de spectrul de actiune exista patru
generatii.

Geneatia I : actioneaza asupra majoritatii cocilor Gram pozitiv, inclusiv stafilococul

auriu penicilinazo-pozitiv, coci gram negativi, unii bacili gram pozitiv si bacili gram negativ
(analog ampicilinei) dar actionand in plus pe Klebsiella.
Cefalotina, cefazolina si cefapirina se administeaza parenteral i.m si i.v, se folosesc
mai ales in infectii respiratorii si urinare, dozele fiind de 0,5-1 g o data, 2-4 g/zi.
Cefalexina este stabila in mediu acid si se administeaza pe cale orala in doze de 0,5 g
de 4 ori pe zi in infectii ale cailor respiratorii (cu Haemophylus influenzae) si infectii urinare.
Genearatia a II-a au spectru ceva mai larg, cuprinzand si unele specii de Proteus indol
pozitiv, Providencia si Bacteroides fragilis.
Cefamandolul ere eficacitate crescuta fata de coci si bacili Gram negativ, in special
Haemophylus si Proteus.
Cefuroxima este asemanatoare cefamandolului, se poate administra parenteral si oral.
Cefoxitina are efect marcant pe bacili anaerobi Gram negativ folosindu-se in
peritonite, infectii ginecologice in doza de 1 g de 4 ori pe zi.
Cefaclorul se administreaza oral in infectii ORL, respiratorii, urinare.
Generatia a III-a cuprinde antibiotice mai active fata de bacili Gram negativ, inclusiv
Pseudomonas aeruginosa, avand o difuzibilitate buna in l.c.r.. Trebuie folosite cu mult
discernamant, fiind antibiotice cu indicatii restranse si foarte scumpe. Sunt indicate in cazuri
selectionate de septicemie, meningite cu bacili Gram negativ, infectii ginecologice – avort
septic, infectii nosocomiale (intraspitalicesti).
Cefoperazona actioneaza marcant asupra bacilului piocianic, se excreta masiv prin
bila si poate fi folosit in infectii biliare. Se administreaza de 2 ori pe zi parenteral.
Ceftriaxona actioneaza pe bacili Gram negativ, difuzeaza in l.c.r., se administreaza 1 g
de doua ori pe zi i.m sau i.v.
Cefotaxima este folosita in infectii grave.
Cefpiroma este activa fata de Pseudomonas aeruginosa, se injecteaza i.v la 12 ore.
Generatia a IV-a cuprinde substante cu spectru antibacterian larg si probabilitatea mai
mica de rezistenta a bacteriilor, indeosebi a celor ce secreta beta-lactamaze.
Cefepima se da i.v la interval de 12 ore in infectii forte grave, la bolnavii
imunocompromosi.

142
 A.3 CARBAPENEMII, MONOBACTAMII, TRIBACTAMII

Carbapemenii sunt antibiotice beta-lactamice cu spectru antibacterian foarte

cuprinzator, a caror molecula este rezistenta fata de cele mai multe beta-lactamaze.
Imipenemul se administreaza i.m sau in perfuzie. Se foloseste in infectii nosocomiale
unde sunt suspectate bacterii Gram negativ multirezistente, asociatii de bacterii anaerobe si
aerobe sau Pseudomonas aeruginosa. Se poate asocia cu aminoglicozide.
Meropenemul are un spectru foarte larg si se administreaza parenteral.

Monobactamii – molecula este invulnerabila la majoritatea betalactamazelor secretate

de bacterii gram negativ.
Aztreonamul actioneaza pe bacili Gram negativ aerobi, inclusiv piocianic. Este
bactericid, fiind indicat in septicemii, infectii urinare, pelvine, itraabdominale si respiratorii,
fiind o alternativa a aminiglicozidelor. Nu este eficace oral, se inactiveaaza in prezenta florei.

Tribactamii – reprezinta o a treia grupa majora de betalactamine, cu o structura

chimica alcatuita din trei nuclee condensate.
Sanfetrinemul are un spectru ultralarg, fiind rezistent la actiunea betalactamazelor din
toate clasele, precum si la dihidropeptidaza renala. Exercita un efect bactericid rapid.

B. MACROLIDE, LINCOSAMIDE SI ANTIBIOTICE DE REZERVA CU

SPECTRU ASEMANATOR

B.1 ERITROMICINA SI ALTE MACROLIDE

Macrolidele cuprind in structura un inel alifatic lactonic de dimensiuni mari, acesta

cuprinzand 12-16 atomi de carbon.

Eritromicina este un compus usor bazic, instabil la pH acid si se foloseste sub forma
de esteri stabili ce favorizeaza absorbtia din intestin sau ca baza in forme medicamentoase
enterosolubile. Dupa absorbtie intestinala difuzeaza in tesuturi destul de bine, nu patrunde in
l.c.r. si nici in nevrax, unde nu aatinge concentratii eficiente. Pentru o absorbtie intestinala mai
buna se administreaza inaintea meselor. Se elimina in parte urinar si in proportie mai mare pe
cale biliara. In mare parte este inactivata la nivel hepatic. Are proprietati bacteriostatice si
bactericide, functie de doza. Spectrul antimicrobian este asemanator cu al penicilinelor cu
spectru larg.
Indicatii – infectii respiratorii, urinare, biliare. In difterie de prima alegere pentru
eradicarea bacilului la purtatori si profilactic. Se foloseste frecvent in pediatrie.
Spiramicina este mai rezistenta la acidul clorhidric decat eritromicina, dar mai putin
eficace.

143
 Roxitromicina este stabila la acidul clorhidric si se absoarbe bine din intestin,
realizand concentratii plasmatice de 4 ori mai mari decat eritromicina. Se administreaza de 2 ori
pe zi si este contraindicata in insuficienta hepatica.
Claritromicina este un derivat de eritromicina mai activa decat aceasta, fata de
stafilococi, streptococi, Helicobacter si multi anaerobi. Are o biodisponibilitate orala superioara
eritromicinei, absorbtia putand fi crescuta cand se administreaza la mese. Este mai bine
suportata decat eritromicina.
Azitromicina este o azalida, o subclasa a macrolidelor. Zmax (azithromycin extended
release) suspensie orala cu eliberare prelungita (2 g priza unica – efectul dureaza 7 – 10 zile).
Este indicata in:
- tratamentul infectiilor usoare-moderate ale cailor respiratorii superioare:
faringite, amigdalite bacteriene, sinuzite si otite medii ;
- infectii ale cailor respiratorii inferioare: bronsita bacteriana, pneumonia
interstitiala si alveolara ;
- infectii ale pielii si tesuturilor moi: erizipel, impetigo ;
- boli cu transmitere sexuala: uretrite, cervicite necomplicate ;
- infectii gastrice si duodenale cauzate de Heliobacter pylori.

B.2 LINCOSAMIDE

Lincomicina este un antibiotic natural, care se absoarbe incomplet din tractul

gastrointestinal, fiind mai putin activa si provocand mai frecvent reactii adverse decat
clindamicina.

B.3 ANTIBIOTIC ANTISTAFILOCOCIC DE REZERVA

Vancomicina este un antibiotic de rezerva, bactericid care se administreaza i.v pentru

actiune sistemica. Este utilizata in infectii cu stafilococi rezistenti la peniciline, oxacilina, in
infectii grave cu germeni Gram pozitiv. Este un antibiotic destul de toxic deoarece poate elibera
histamina din tesuturi, producand hipertensiune arteriala.

C. AMINOGLICOZIDELE
Sunt antibiotice bactericide. Actioneaza prin dereglarea sintezei proteice
bacteriene,legandu-se de subunitatile ribozomale bacteriene.Astfel se explica frecventa asocierii
cu antibiotice beta-lactamice.Exista 3 generatii de aminoglicozide, care difera prin spectrul
bacterian, rezistenta bacteriana si toxicitate.
GENERATIA I cuprinde streptomicina, kanamicina si neomicina, tot aici sunt
cuprinse spectinomicina (utilizata pentru tratamentul gonoreei) si paromomicina (activa ca
antimicrobian).

144
 GENERATIA a II-a cuprinde gentamicina, tobramicina, larg folosite in infectii cu
germeni gram negativi.
GENERATIA A III-a amikacina si netilmicina, pentru care rezistenta microbiana este
mai putin importanta si toxicitatea mai mica.
Streptomicina se foloseste azi mai mult caantituberculos in asociere cu
tuberculostatice, se poate combina cu penicilina in infectii penicilino-rezistente.Se mai poate
utiliza in bruceloza, pesta, tularemie.
Kanamicina este mai toxica decat streptomicina, se administreaza mai rar pe cale
sistemica. Este indicata in caz de rezistenta le streptomicina, infectii grave cu germeni gram
negativi. In infectii stafilococice se asociaza cu oxacilina. Se poate administra oral la copii in
enterocolite. Local se aplica sub forma de unguente.
Gentamicina este antibioticul aminoglicozidic cel mai utilizat datorita activitatii
microbiene intense si toxicitatii reduse. Actioneaza pe Klebsiella, Haemophillus, Enterobacter.
Este indicata in infectii grave cu germeni rezistenti la alte antibiotice – meningite, endocardita,
infectii respiratorii, urinare, hepatobiliare, arsuri intinse infectate. In infectii urinare se foloseste
ca atare sau in asociere cu alte antibiotice. Oto- si nefrotoxicitatea sunt prezente, fiind favorizate
de concentratii mari, tratamente prelungite. Alte reactii adverse: eruptii cutanate, purpura, febra,
bloc neuromuscular.
Tobramicina (Brulamycin) are acelasi spectru de activitate si aceleasi indicatii
terapeutice ca si gentamicina, fiind mai activa pe tulpinile de Pseudomonas si ceva mai putin
nefrotoxica.
Amikacina, un derivat semisintetic, are caracteristici farmacocinetice asemanatoare cu
kanamicina, este mai activa pe piocianic decat tobramicina. Se foloseste ca antibiotic de rezerva
in caz de rezistenta la gentamicina si tobramicina, iar potentialul ei de a dezvolta rezistenta este
mic.
Neomicina (Negamicin) nu este utilizata sistemic datorita toxicitatii. Se administreaza
oral in enterocolite, inaintea interventiilor chirurgicale pe colon pentru sterilizare, insuficienta
hepatica pentru reducerea florei intestinale, scazand formarea de amine biogene previne
autointoxicatia amoniacala. In tratamente prelungite se pot produce tulburari ale florei
intestinale cu manifestari clinice de malabsorbtie prin actiune asupra mucoasei. Local se
asociaza cu bacitracina (Baneocin si Neobasept) sau polimixina B.

D. ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG

- cuprinde tetraciclinele si cloramfenicolul, avand efect bacteriostatic.

D.1. TETRACICLINELE – au un nucleu de baza format din 4 cicluri condensate

liniar.

Tetraciclina este un compus stabil, de culoare galbena. Se absoarbe incomplet din

145
146