SISTEMUL IMUN

Sistemul imun reprezintă un ansamblu de organe, țesuturi, celule și molecule cu rol în protecția
organismului, prin generarea unui răspuns imun. Sistemul imun acționează asupra unui agent străin
(bacterii, virusuri, fungi, corpi străini etc.) și are capacitatea de a memora interacțiunea cu un agent străin
pentru a realiza un răspuns mai eficient în cazul unui nou contact.

Celulele sistemului imun sunt produse în măduva osoasă hematogenă și provin din două linii celulare
distincte:

- Linia mieloidă – din care se diferențiază granulocitele, mastocitele, monocitele, macrofagele și

celulele dendritice cu origine mieloidă.
- Linia limfoidă – din care se diferențiază limfocitele, celulele NK și celulele dendritice cu origine
limfoidă.

Celulele liniei limfoide sunt produse în măduva osoasă hematogenă, după care acestea migrează către
organele limfoide primare unde suferă procese de diferențiere și proliferare (timus – Limfocitele T,
măduva osoasă hematogenă și bursa Fabricius – limfocitele B). Limfocitele B și T migrează apoi în organele
limfoide secundare pentru o diferențiere finală, loc în care rămân sub formă de celule mature.
Se pot deosebi organe limfoide sistemice (splină – pulpa albă, limfonoduri) și organe limfoide mucosale
(amigdale plăci Peyer, apendicele cecal, foliculi limfoizi). Limfocitele mature străbat organismul prin
intermediul sângelui periferic și al limfei.

Clasificarea răspunsului imun

- Răspuns imun înnăscut sau nespecific (în care putem include și barierele naturale ale corpului)
- Răspuns imun dobândit sau specific (răspunsul imun propriu-zis bazat pe producerea de anticorpi)

Barierele naturale
Au rolul de a proteja organismul în zonele de contact între mediul intern al corpului și mediul extern.

- Pielea – acționează ca o barieră fizică pentru agenții străini

- Mucoasele – sunt acoperite de secreții cu proprietăți antibacteriene (enzime, anticorpi etc.)
- Sistemul respirator – epiteliul ciliar transportă agenții străini în direcția opusă pulmonului, tusea
favorizează expulzarea agenților străini, celule imune locale asigură protecția mediată celular
(macrofagele alveolare)
- Sistemul digestiv – acidul din stomac are efect nociv asupra agenților străini ingerați odată cu
hrana, roluri asemănătoare pot fi atribuite enzimelor digestive și bilei. Flora intestinală poate
inhiba proliferarea unor agenți străini precum bacteriile, iar mișcarea realizată de segmentele
intestinale poate favoriza expulzarea agenților străini în afara organismului
- Sistemul excretor și sistemul reproducător – pH-ul vaginal și compoziția urinei pot inhiba
proliferarea unor agenți străini iar unele particularități precum lungimea uretrei poate preveni
proliferarea bacteriilor la nivelul vezicii urinare.

Răspunsul imun nespecific

Reprezintă prima linie de apărarea a organismului. Odată cu pătrunderea unui agent străin va fi activat
răspunsul imun înnăscut. Acesta este rapid și este asigurat în cea mai mare parte de celulele fagocitare.
Rolul răspunsului imun nespecific este de a îndepărta antigenul și de a produce citokine (proteine cu rol
în comunicarea intercelulară – liganzi) ce activează răspunsul imun specific. Celulele implicate sunt
reprezentate de leucocitele granulocitare, celulele NK, mastocite, macrofage și celule dendritice.

Răspunsul imun specific

Este un răspuns imun dobândit în urma expunerii la un agent patogen și implică producerea și eliberarea
de anticorpi. Celulele implicate sunt reprezentate de limfocite. Răspunsul imun specific este activate de
celulele sistemului imun nespecific, mai exact de către celulele prezentatoare de antigen.
Proprietățile sistemului imun
 Deosebește agenții străini de structurile proprii organismului
- Sistemul imun are abilitatea de a face diferența între self (celulele și structurile proprii
organismului) și non-self (orice nu face parte din structura normală a organismului). Această
recunoaștere este realizată printr-un contact direct între celulele sistemului imun și celulele
organismului sau celulele străine organismului
- Sistemul imun trebuie să reacționeze doar față de non-self (=agenți străini =agenți patogeni
=antigeni)
- Celulele care atacă structurile proprii organismului sunt îndepărtare în timpul vieții embrionare și
ulterior în organele de diferențiere și maturarea celulară precum timus și măduvă hematogenă.
În cazul în care persistă clone celulare ce nu fac diferențiere între non-self și self se pot declanșa
boli cu patologie autoimună
- O altă posibilă tulburare a abilității de discriminare între self și non-self este reprezentată de
fenomenul de toleranță – atunci când celulele imune nu acționează asupra unui antigen.
 Specificitate – anticorpii produși de sistemul imun recunosc un singur epitop (fragment din
structura unui antigen, prin care acesta poate fi identificat de către sistemul imun ca fiind un non-
self)
 Heterogenitate – sistemul imun produce milioane de efectori (anticorpi) capabili să recunoască
milioane de antigeni diferiți
 Memorie – atunci când un agent patogen vine în contact cu organismul, va fi generat un răspuns
primar ce va duce la producerea limfocitelor cu memorie
- Aceste limfocite cu memorie reprezintă o bază de date a organismului în care sunt înscriși toți
epitopii tuturor antigenilor cu care organismul a luat contact în trecut.
- În momentul în care antigenul intră din nou în contact cu organismul, se va genera un răspuns
secundar care este mai rapid și mai eficient decât răspunsul primar. Acesta este și motivul utilizării
vaccinurilor pentru combaterea și prevenirea unor boli.

CELULELE SISTEMULUI IMUN

Neutrofilul

Face parte din seria leucocitelor granulocitare, polimorfonucleate. Este produs în măduva hematopoietică
și provine dintr-un precursor mieloid. Neutrofilul reprezintă prima linie de apărare a organismului
împotriva agenților patogeni și are rol fagocitar.
Neutrofilul nu este întâlnit la speciile non-mamifere. La aceste specii, echivalentul acestei celule este
pseudoeozinofilul – celulă asemănătoare din punct de vedere morfologic cu eozinofilul, dar cu citoplasmă
aproape incoloră și numeroase granulații cu formă aciculară.

Caracteristici

- Diametru de 10 – 12 µm
- Prezintă numeroase pseudopode de mici dimensiuni dispuse pe toată suprafața (nu sunt
observate utilizând microscopul optic), cu rol de a mări suprafața de contact
- Este o celulă neutră din punct de vedere tinctorial (denumirea de neutrofil)
- Prezintă numeroase granulații în citoplasmă – dimensiuni mici și slab colorate, uneori dificil de
observat
- Neutrofilele mature au un nucleu segmentat (3-5 segmente)
- Neutrofilele tinere au nucleul nesegmentat și se numesc neutrofile în bandă. Raportul dintre
neutrofilele mature și cele tinere poate ajuta la caracterizarea unui răspuns de tip infecțios
(indicele Arneth)
- Neutrofilele hipersegmentate (peste 5 segmente) pot fi asociate cu un eveniment patologic sau
pot fi întâlnite în probele de sânge vechi
- La mamiferele de sex femel se poate întâlni și o prelungire a nucleului sub formă de măciucă sau
„copan de pui” (drumstick) – corpuscul Barr

Granulații

Granulațiile neutrofilului au o dezvoltare secvențială, astfel, neutrofilele imature vor avea doar unul sau
două tipuri de granulații, iar neutrofilele mature vor avea un set complet de trei tipuri de granulații și
vezicule secretoare.

Granulațiile primare sunt cele mai mari (vizibile la microscopul optic – colorate azurofil), granulațiile
secundare sunt mai mici și mai numeroase, iar granulațiile terțiare sunt mai mici decât cele secundare și
au eliberarea cea mai rapidă.

În momentul în care un neutrofil vine în contact cu un antigen (agent străin), neutrofilul este stimulat și
activat prin legarea receptorilor de pe suprafața membranei celulare cu molecule de pe suprafața
antigenului (epitopi). Un neutrofil activat va fagocita agentul patogen și/sau va elibera în exterior
conținutul granulațiilor. Conținutul granulațiilor este eliberat în fagozomi (după fagocitarea antigenului),
fie în mediul extracelular.

La rumegătoare, cele mai mari, dense și numeroase granulații c=sunt cele terțiare. Aceste îndeplinesc și
cea mai mare parte a activității antimicrobiene. Există numeroase variații (în funcție de specie) în ceea ce
privește substanțele stocate în fiecare tip de granulație. În imaginea de mai jos au fost schematizate
principalele molecule întâlnite în fiecare tip de granulație, precum și rolul îndeplinit în organism.
Ciclu de viață

După ce este eliberat din măduva osoasă hematogenă, neutrofilele rămân în circulație, în sângele periferic
timp de câteva ore. Apoi, neutrofilele migrează în țesuturi – în principal în intestin, pulmoni și piele, unde
asigură protecția locală împotriva agenților patogeni.

În cazul pătrunderii unui agent patogen, pot fi recrutate neutrofile adiționale din sângele periferic:

- Adeziune – neutrofilele aflate în circulație sunt stimulate de citokinele eliberate de alte celule
imune în țesut. Neutrofilele stimulate se prin de endoteliul vascular
- Migrație – neutrofilele aderente la endoteliul vascular vor traversa peretele vasului de sânge
pentru a pătrunde în țesutul adiacent
- Fagocitoză – odată ajunse în contact cu un agent patogen, neutrofilele fagocitoză agentul patogen
(ex. bacterii) – emiterea pseudopodelor și înglobarea particulei cu formarea fagozomilor urmată
de fuzionarea acestora cu granulații și eliberarea conținutului granulațiilor în fagozom –
distrugerea antigenului

Neutrofilele bătrâne sau cele care au realizat procesul de fagocitoză, sunt îndepărtate din organism de
macrofage.
 Eozinofilul

Face parte din categoria leucocitelor granulocitare, polimorfonucleate. Este produs în măduva osoasă
hematogenă și se diferențiază dintr-un precursor mieloid comun leucocitelor granulocitare.

Caracteristici

- Nucleul este segmentat – obișnuit 2 segmente la eozinofilele mature

- Nucleul poate fi nesegmentat – în formă de bandă – la eozinofilele tinere
- Trăsătura caracteristică a acestor celule este prezența granulațiilor colorate roz, portocaliu,
cărămiziu
- Granulațiile au afinitate tinctorială pentru eozină (denumirea de eozinofil)
- Granulațiile eozinofilului sunt mai mari și mai evidente decât cele ale neutrofilului și au un aspect
variabil în funcție de specie.

Granulații

Compoziția granulațiilor este diferită în funcție de specie, dar cele mai importante substanțe produse și
secretate de eozinofile sunt: proteina bazică majoră, peroxidaza eozinofilică, proteina eozinofilică
cationică, neurotoxina derivată de la eozinofil (proteina X).

 Proteina bazică majoră – activitate citotoxică (paraziți, protozoare, bacterii, celule epiteliale),
neutralizează heparina, activează alte celule (plachete, bazofile, mastocite, neutrofile), induce
bronhospasm, crește permeabilitatea vasculară etc.
 Peroxidaza eozinofilică – generează radicali liberi de oxigen – toxici (pentru helminți, bacterii,
micoplasme, fungi, protozoare, virusuri, celule tumorale), induce eliberarea granulelor de
histamină din mastocite
 Proteina eozinofilică cationică – activitate toxică (pentru helminți, protozoare, bacterii, epiteliul
traheei), neurotoxic, neutralizează heparina, promovează degranularea mastocitelor
 Neurotoxina derivată de la eozinofil (proteina X) – toxică pentru fibrele nervoase mielinizate,
activitate antivirală în infecțiile respiratorii

Ciclu de viață

După ce sunt eliberate din măduva osoasă hematogenă, eozinofilele rămân în circulație între 1 și 24 de
ore, apoi migrează în țesuturi – în principal sistemul gastro-intestinal, pulmon și piele – unde persistă între
2 zile și 2 săptămâni. În condiții patologice, eozinofilele din țesuturi pot reintra în circulație.

Numărul de eozinofile aflate în circulație este variabil și este influențat de factori precum vârstă, efort
fizic, expunerea la diverși stimuli de mediu, variațiile diurne ale nivelului de cortizon.
Roluri

- Protecție împotriva protozoarelor – în mod deosebit asupra helminților (efect mai puternic asupra
celor localizați în țesuturi și foarte slab asupra celor localizați în lumenul intestinal)
- Rol în reacții de hipersensibilitate (alergii, astm etc.)
- Modularea inflamației
- Rol antitumoral
- Rol fagocitar – eozinofilele pot fagocita complexe imune, hematii acoperite de anticorpi,
granulațiile mastocitelor, particule inerte, levuri, bacterii (inclusiv micoplasme), dar cu o eficiență
mult mai redusă în comparație cu neutrofilele

Bazofilul și mastocitul

Provin dintr-un precursor mieloid din măduva osoasă hematogenă, dar din linii celulare distincte. Aceste
două tipuri de celule compoziție chimică și funcții asemănătoare.

Bazofilul
Caracteristici

Leucocit granulocitar, polimorfonucleat, cel mai redus din punct de vedere numeric (la mamifere) în
sângele periferic, însumând aproximativ 0,5% din numărul total al leucocitelor din sânge. Are nucleul
segmentat și citoplasma conține un număr mare de granulații bazofile. Aceste granulații au aspect diferit
în funcție de specie, iar uneori pot acoperi nucleul.

Granulații

- Amine biogene – histamină, adenozină, serotonină

- Enzime – elastaze, glucuronidaze
- Proteoglicani – condroitin sulfat, heparină
- Proteină bazică majoră – vezi eozinofil

Ciclu de viață

Origine în măduva osoasă hematogenă și provine dintr-un precursor mieloid. După ce este eliberat în
circulație, unde persistă aproximativ 6 ore, bazofilul trece în țesuturi unde persistă aproximativ 2
săptămâni. Odată cu declanșarea unui eveniment imun, alte bazofile pot fi recrutate din sângele periferic.

Roluri

- Reacții de hipersensibilitate
- Rol în apărarea antihelmintică
- Rol în hemostază (inhibitor prin secreția de heparină și rol activator prin secreția de kalicreină –
calea intrinsecă a coagulării)
 - Potențial fagocitar limitat

Mastocitul

Caracteristici

Mastocitul este o celulă cu dimensiuni mari, nucleu unic, rotund sau oval, dispus central. Citoplasma
conține granulații abundente, intens bazofilice ce pot acoperi nucleul. Mastocitele sunt întâlnite foarte
rar în sângele periferic, iar mastocitele tinere care migrează către țesuturi și rămân o perioadă foarte
scurtă în sângele periferic sunt lipsite de granulații.

Granulații

- Amine biogene – histamină, serotonină

- Enzime – hidrolaze acide, aminopeptidaze, triptaze
- Proteoglicani – heparină, condroitin sulfat

Ciclu de viață

Mastocitele provin dintr-un precursor mieloid, în măduva osoasă hematogenă, apoi sunt eliberate în
sânge pentru a migra în țesuturi (țesuturile conjunctive, lamina propria a mucoaselor). La acest nivel,
mastocitele proliferează, se diferențiază și capătă granulațiile specifice. Celulele mature își păstrează
capacitatea de proliferare și pot persista în țesuturi între câteva săptămâni și câteva luni.

Roluri

- Promovarea reacțiilor de hipersensibilitate (vasodilatație, creșterea permeabilității vasculare,

bronhoconstricție, creșterea cantității de mucus, stimularea nervilor)
- Modularea răspunsului imun – stimularea limfocitelor T
- Apărarea împotriva paraziților tisulari
- Stimularea adeziunii și migrației leucocitelor
- Stimularea depozitelor de fibrină, proliferării fibroblastelor și a procesului de fibroză
 Monocitul și macrofagul

Macrofagul se diferențiază din monocit, iar monocitul reprezintă un leucocit agranulocitar cu origine în
măduva osoasă hematogenă. Aceste tipuri de celule pot fi întâlnite în circulație (în sângele periferic) sau
în țesuturi (unde sigură protecția locală prin procese de fagocitoză). Monocitele se mai pot diferenția în
celule dendritice.

Monocitele sunt celule mari (cele mai mari dimensiuni dintre leucocitele întâlnite în sângele periferic).
Citoplasma nu prezintă granulații, iar nucleul are formă variată în funcție de specie (reniform, potcoavă,
fluture etc.) Macrofagele au aspect asemănător, dar dimensiuni mai mari și sunt acoperite cu microvili.
Citoplasma macrofagelor conține numeroase vacuole (rezultate în urma proceselor de pinocitoză și
fagocitoză)

Monocitul și macrofagul produc și secretă:

- Citokine proinflamatoare (interleukine, factor de necroză tumorală etc.)

- Citokine antiinflamatoare
- Factori de creștere
- Enzime (colagenază, elastază, activatorul plasminogenului)
- Prostaglandine

Roluri

- Fagocitoză – îndepărtarea agenților patogeni, îndepărtarea celulelor senescente etc.

- Restricționează replicarea microorganismelor intracelulare
- Reglează răspunsul imun – interacționează cu alte celule precum limfocitele T, procesează
antigenii (sunt celule prezentatoare de antigen)
- Inițierea inflamației
- Inhibarea inflamației
- Reglarea metabolismului fierului (vezi ciclul de viață al hematiilor)
- Îndepărtarea țesutului mort sau lezat
- Interacționează cu celulele tumorale – inhibarea proliferării sau favorizarea proliferării prin
eliberarea factorilor de creștere și stimularea neoangiogenezei
- Rol în hematopoieză (vezi eritropoieza)

Limfocitele

Celule agranulocitare cu origine în măduva osoasă hematogenă și diferențiere completă în organele

limfoide primare și secundare. Din punct de vedere anatomic – după calea de diferențiere, se pot deosebi
limfocite T (LT) și limfocite B (LB). LB activate se diferențiază în plasmocite.
Caracteristici

LB și LT nu pot fi deosebite utilizând microscopul optic. Sunt celule cu nucleu mare, rotund sau ușor clivat,
cu raportul nucleu: citoplasmă în favoarea nucleului. Uneori citoplasma apare dispusă ca un halou în jurul
nucleului. Se pot deosebi limfocite mici, medii și mari (dimensiuni variabile). Durata de viață a limfocitelor
este relativ scurtă (o săptămână, până la câteva luni), cu excepția limfocitelor cu memorie care pot
persista până la câțiva ani.

Limfocitele T

Reglează răspunsul imun specific și pot avea efect:

- Activator – helper T CD4+ - produc citokine (activează macrofagele și LT citotoxice)

- Reglator – supresor T – inhibă răspunsul altor LT și a LB
- Citotoxic – T CD8+ - conțin granule cu enzime și alte substanțe ce induc moarte celulară
- Memorie – stocate în limfonoduri și splină

Limfocitele B

Sunt responsabile de producerea anticorpilor. LB circulă liber în sânge până când iau contact cu antigene
– moment în care se activează și încep să producă anticorpi specifici pentru epitopii antigenului întâlnit.
O parte din LB persistă sub formă de LB cu memorie.

Odată activate, LB pot fi stimulate de LT CD4+ pentru a se divide și a realiza clone ce produc anticorpi
împotriva antigenului întâlnit.

Celulele NK

Celulele NK sau Natural Killer au aspect asemănător cu limfocitele și au origine în măduva hematogenă
dintr-un precursor limfoid. Reprezintă 5-20% din celulele mononucleare din sângele periferic și splină.
Produc citokine precum interferon factor de necroză tumorală, și reprezintă componente foarte
importante ale sistemului imun înnăscut.

Diferențierea acestor celule are loc în principal în măduva osoasă hematogenă, dar și în organele limfoide
secundare, unde devin celule mature.

Au rol în protejarea organismului împotriva celulelor infectate cu virusuri și împotriva celulelor tumorale.
Celulele NK diferențiază celulele afectate de cele sănătoase prin recunoașterea modificărilor unor
molecule de la suprafața membranei celulare (CMH clasa I - complexul major de histocompatibilitate –
clasa I).
Celulele NK au rol citotoxic și conțin granulații – eliberează conținutul acestora și distrug celulele care nu
au pe suprafața membranară molecule CMH clasa I, sau nu au aceste molecule exprimate în cantități
suficiente.

Celulele NK au și un rol reglator în cadrul răspunsului imun dobândit prin producerea de citokine cu rol în
reglarea funcțiilor LT.

Celulele dendritice

Au origine în măduva osoasă hematogenă și provin din precursori limfoizi și mieloizi. Celulele prezintă
numeroase prelungiri cu aspect de arbore care au rolul de a mări suprafața celulară.

Rolul celulelor dendritice este de a capta și de a procesa antigenele, reprezentând un tip de celulă
prezentatoare de antigen (precum macrofagele). Antigenele procesate sunt prezentate limfocitelor T
naive (care nu au mai luat contact cu niciun antigen)

Celulele dendritice sunt întâlnite în număr mare în organele limfoide secundare, mucoase și piele.