Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie

"Nicolae Testemiţanu“
Catedra de Medicină de
Laborator

Structura și funcțiile sistemului imun

Chirca Irina – asistent universitar

 Introducere

• Prin intermediul SI organismul uman

trebuie să facă față permanent unor
provocări majore.
• Supraviețuirea este condiționată de
răspunsul la aceste provocări ca:
1.Relația cu microorganismele înconjură toare;
2.Interacțiunea cu alte molecule provenite din mediul
extern sau intern;
3.Apariția de celule anormale în țesuturile proprii.
 Sistemul Imun. Aspecte generale

• Asigură constanta mediului intern al

organismului uman;
• Conferă individualitate și asigură
integritatea organismului grație capacită ții
de recunoaștere a structurilor ”proprii” și
celor „non – proprii”.
 Sistemul Imun: 3 particularități esențiale

1.Este dispersat în tot organismul

2.Celulele lui sunt vehiculate cu torentul
sanguin spre toate organele și structurile
3.Are capacitatea unică de a produce anticorpi
anti – antigeni și limfocite T imune de diversă
specificitate.
 Definiție:
• Imunologia = stiinta care studiază funcţia de apã rare
a organismului
• Sistemul imunitar (SI)- esenţial pentru supravieţuirea
organismelor, datoritã agresiunii permanente a
agenţilor infecţioşi (microorganisme şi virusuri).
• Disfuncţia severa congenitalã sau dobanditã a funcţiei
imunitare - incompatibilã cu viaţa.
• Termenul de imunitate - provenienţã socialã : în Roma
anticã , persoanele scutite de impozite cã tre stat, erau
considerate imune. Sensul termenului s-a extins -
persoanele scutite de a suferi efectele infecţiei cu
agenţi patogeni.
 Istoric:

• Dacă se face abstracție de primele descoperiri asupra

vaccină rii impotriva variolei, imunologia nu are decâ t 100 de
ani;
• Între 1880-1910, principalele lucră ri au descris cele mai
importante vaccinuri, diferiți componenți ai imunită ții
umorale și tipurile de hipersensibilitate;
• După 1956 a avut loc o explozie de descoperiri
fundamentale: rolul timusului si al bursei lui Fabricius,
toleranța, producția de anticorpi monoclonali, citokinele,
genele imunoglobulinelor și receptorii limfocitelor T;
• Studiile actuale explorează caracterele polifactoriale ale
imunită ții și ale alergiei.
• 1300: vaccinarea prin cruste de variola (China)
• 1798: vaccinarea prin vaccin antivariolica (Jener)
• 1884: fagocitoza (Metchnikoff – premiul Nobel in 1908)
• 1885: vaccinarea antirabica (Pasteur) • 1890: hipersensibilitatea
intarziata (Koch – premiul Nobel in 1905)
• 1890: imunitatea antitoxica (Erlich - 1908)
• 1890: imunitatea umorala (Von Behrling - 1901)
• 1895: complementul (Bordet - 1919)
• 1900: grupele sanguine ABO (Landsteiner - 1930)
• 1902: hipersensibilitatea imediata sau anafilaxia (Richet – 1913 si
Portier)
• 1936: MHC la soarece (Gorer si Snell - 1980)
• 1939: incompatibilitatea feto-materna (Levine)
• 1956: auto-anticorpii anti-tiroglobulina (Roitt si Doniach)
• 1958: teoria selectiei clonale (Burnet – 1960 si Jerne - 1984)
• 1958: MHC la om, HLA (Dausset - 1980)
• 1958: toleranta (Medawar - 1960) • 1958: structura anticorpilor
(Perter si Edelman -1972)
• 1960: radioimunologia (Yalow – 1977 si Berson)
• 1962: rolul timusului (Miller)
• 1963: genele raspunsului imediat (Benacerraf – 1980 si McDewitt)
• 1974: restrictia allogenica (Doherty si Zinkernagel - 1996)
• 1975: hibridoamele si anticorpii monoclonali (Tonegawa – 1987 si
Leder)
• 1984: genele TCR (Davis)
• 1995: genele susceptibilitatii la diabetul autoimun (Todd si colab.)
 De ce studiem imunologia?
•  Boli produse prin dereglarea sistemului imun
• ALERGIA:Ră spuns imun faţă de materiale inofensive,
ex:ASTM
• AUTOIMUNITATEA:Ră spuns anti-self, ex:SCLEROZA
MULTIPLĂ
• REJETUL GREFEI:Ră spuns imun faţă de ţesutul transplantat
• IMUNODEFICIENŢA:Ră spuns imun deficitar
• Manevrarea imunităţii în scop terapeutic
• IMUNOSUPRESIA: Tratment al bolilor autoimune
• IMUNOREGLAREA:Intervenţii imunoterapeutice
(vaccinuri…)
 Factorii Imunității (armele)

Factorii congenitali de apărare

Factorii adaptativi
(nespecifici)
• Celulele pielii și ale • Celule sunt capabile sa
mucoaselor: cunoască și să memorizeze
• respiratorii; particularită țile moleculare
• tractului gastrointestinal; de structură a stimulului
• tractului urogenital; antigenic și să dezvolte un
• celulel rezidente ale diferitor ră spuns imun acelerat la
contactul repetat
organe și țesuturi;
• celulele sangvine;
• endoteliocitele;
• moleculele circulante și
secretate (factorii umorali).
 Organe, celule și mediatori solubili ai sistemului imun:

• Baza celulară şi moleculară a imunităţii este organizată într-un sistem complex,care dispune de organe limfoide
centrale şi cele periferice, diseminate în tot organismul,la nivelul cărora celulele îşi desfăşoară activitatea lor
efectoare
 Dezvoltarea Ontogenetică
a Sistemului Imunocitar
le limfoide primare
Organele limfoide centrale (timusul şi bursa lui Fabricius la pă să ri sau
echivalentul bursei la mamifere – măduva osoasă ) sunt cele de suport ale
hematopoiezei și limfopoiezei, unde celula stem pluripotentă proliferează, iar
descendenții ei sunt dotați cu spectrul specific de receptori de membrană şi
instruiți în recunoaşterea structurilor proprii ale organismului de cele străine lui.
 Dezvoltarea Ontogenetică
a Sistemului Imunocitar

• 1.Dintr-o celula stem (care nu a fost identificata, fiind doar

ipotetica,deoarece nu are caractere structurale distinctive) se
diferentiaza limfocitele T si B.
• Celula stem :
-de origine mezenhimala;
-la pasari si mamifere, apare în mezenhimul paraaortic al
embrionului;
-pluripotenta, deoarece prin multiplicare si diferentiere, genereaza
toate categoriile de celule sanguine: granulocite, monocite, limfocite,
mastocite, megacariocite, eritrocite.
-diferentierea CS initial este pe linie eritrocitara si mieloida, ulterior
pe linie limfoida si simultana cu procesul de maturare.
-avâ nd un potential foarte înalt de multiplicare si diferentiere.
 Dezvoltarea Ontogenetică
a Sistemului Imunocitar

• 2.Din mezenhimul paraaortic, celula stem migreaza în sacul vitelin

unde, pentru un interval de timp se desfasoara hematopoeza.
• Sacul vitelin:
- este sediul esential al diferentierii CS pe cale limfoida, la pasari si
mamifere, înainte de migrarea lor în ficat si splina.
• 3.Ulterior în viata embrionara are loc migrarea lor în ficat si
splina, functia hematopoetica este preluata de ficat si splina. In
aceste organe, celulele stem se divid cu o rata înalta si se
diferentiaza pe linie eritrocitara, mieloida (granulocitara),
monocitara, limfoida.
• 4.În ultima parte a vietii embrionare, functia hematopoetica este
preluata de maduva osoasa, chiar daca ficatul si splina pastreaza o
activitate hematopoetica foarte limitata si un scurt interval dupa
nastere.
 Dezvoltarea Ontogenetică
a Sistemului Imunocitar

• Din maduva osoasa celulele limfoide diferentiate:

-la pasari : migreaza initial în splina si ficat, iar de aici migreaza
în organele limfoide centrale (timus si bursa lui Fabricius).
-la mamifere : limfocitele migreaza în ficat si splina. Unele îsi
dobândesc competenta imunitara chiar în maduva osoasa, în ficat
sau în splina, organe care îndeplinesc functiile bursei la pasari, iar
altele migreaza în timus.
• Acesta este circuitul primar al limfocitelor, în care se produce
diferentierea independenta de antigen , în cursul careia
limfocitele = mature = imunocompetente.
• Aceasta etapa se desfasoara în organele limfoide primare (timus,
bursa lui Fabricius si echivalentii bursali ai mamiferelor). In
cursul ei, limfocitele dobândesc receptori specifici de antigen.
 Dezvoltarea Ontogenetică
a Sistemului Imunocitar

• A II-a faza a diferentierii limfocitelor este dependenta de antigen si

se produce în circuitul secundar.
• Limfocitele imunocompetente trec în circuitul sanguin si de aici
migreaza în tesuturile limfoide secundare, de unde, pe cale
limfatica se reîntorc în sâ nge. In circuitul secundar, limfocitele au
sansa întâlnirii cu antigenul specific receptorului lor, se activeaza,
prolifereaza si se diferentiaza spre stadiile de celule efectoare si
celule cu memorie.
Dezvoltarea Ontogenetică
a Sistemului Imunocitar
 Timusul
• Primul organ central de limfopoieză ce apare în
embriogeneză ;

• Localizat: retrosternal;

• Strucutura:are 2 lobi divizați de țesut conjunctiv în mai mulți

lobuli (formați din o zonă corticală și o zonă medulară );

• Limfocitele T (celulele T), care se nasc în mă duvă , se

maturizează aici+celulele T învaţă să să identifice celulele
propriului organism şi se specializează în lupta împotriva
microbilor (cel puţin 90 % dintre ele pierind în procesul
maturiză rii);

• Crește pâ nă la 12 – 15 ani, după care involuează , dar nu

dispare, menținâ ndu - și funcțiile secretorii.

• Timectomia neonatală sau atimia congenitală – incompatibil

cu viața și alterează ră spunsul imun față de Ag timodepedenți.
 Timusul

Este populat de celule precursoare ale

limfocitelor T (pro - timocite) derivate din
celulele stem limfoide care se maturizează
sub influența hormonilor timici secretați
de celulele epiteliale.

Conține un nr Este bogat în

mai redus de celule tinere -
limfocite timocite
 Timusul

1.La nivelul rețelei epiteliale din zona medulară sunt :

celule bogate în antigeni HLA (Human Leukocyte Antigen) de
clasa II, care instruiesc precursorii medulari să facă diferența
între „propriu” și „stră in”
2.„Corpusculii Hassal” bogați în celule epiteliale agregate,
posibil cu funcții fagocitare
 Timusul
• Limfocitele instruite în timus = L T depedente sau L
T
• Precursorii limfocitari ajunși în timus proliferează
intens în cortex, doar 1 -5 % din ei devin celule
mature funcționale, restul sunt distruse.
•  Celulele epiteliale secretă factori timici timozina,
timopoietina, etc., implicaţi în maturarea limfocitelor
T
 În raport cu distributia limfocitelor,
timusul are 4 regiuni funcționale:
• 1.Regiunea subcapsulară - bogată în
limfocite imature (pre-T), abia intrate
în timus;

• 2.Cortexul timic - în care limfocitele se

divid cu o rată înaltă ;

• Joncțiunea cortico-medulară - formată

dintr-un cordon de macrofage
“santinela”, cu rolul unei site celulare;

• Regiunea medulară - cu relativ puține

limfocite, care poartă markerii de
suprafață proprii limfocitelor mature.
Organele limfoide secundare (periferice)

• Sistemul limfatic= vasele limfatice+ limfa +

organele limfoide secundare
• Funcția primară a sistemului limfatic este de a
colecta lichidul proteic interstițial, care rezultă
prin extravazarea continuă la nivelul
capilarelor sanguine și de a-l readuce în
sistemul vascular sanguin, menținâ nd astfel
constanta volumului plasmei sanguine
circulante.
• La originea sistemului limfatic se gă sesc
capilarele limfatice
 Principiul formării limfei

• Presiunea hidrostatică la capă tul arterial al

capilarului determina ieșirea fluidului
proteic prin peretele capilar. La capă tul
venos, presiunea hidrostatică este mică și
presiunea coloid-osmotică a proteinelor
plasmatice determină reintrarea apei,
electroliților si cristaloizilor în circulație.
• Proteinele nu pot fi reabsorbite și împreună
cu o parte a apei și sarurilor, sunt drenate
prin limfă . Diametrul capilarului permite
trecerea hematiilor, iar leucocitele, fiind
mai mari, trebuie să se deformeze.
• Aceasta creează o rezistență la curgere,
ceea ce determină o că dere a presiunii între
capatul arterial si cel venos al capilarului
 Organele limfoide secundare -
particularități funcționale:
• sunt populate tardiv cu limfocite care și-au
dobâ ndit competența funcțională în organele
limfoide primare;
• la nivelul lor, limfopoeza este diminuată sau
inexistentă;
• la nivelul capilarelor care le irigă , limfocitele
pă ră sesc fluxul sanguin;
• extirparea lor totală este imposibilă , datorită
caracterului difuz;
Splina
 Splina: Structura pulpei albe si rosii
• Pulpa alba este împartita într-o zona centrala bogata în celule T –
teaca limfoida periarteriolara (PALS) – înconjurata de foliculi
primari care contin celule B;
• În ariile T și B există „zone marginale” la nivelul cărora
funcționează macrofage specializate care împreună cu celulele
dentritice, prezintă antigenul limfocitelor B;
• In fiecare folicul primar se gaseste o aglomerare de celule foliculare
dendritice (FDC);
• Pulpa alba este separata de pulpa rosie (RP) prin sinusul marginal
(MS);
• Sinusul marginal este inclus într-un strat de limfocite ale zonei
marginale (MZ);
• Adiacente sinusului marginal sunt macrofagele metalofile, care se
crede ca au rol important în reglarea traficului în spatiile pulpei
rosii si albe;
• Canalele colapsate (CC) par a fi ariile prin care limfocitele intra si
ies din pulpa alba.
• Pulpa roșie – compusă din țesut conjunctiv
cunoscut sub numele de corzi Billroth și multe
sinusuri splenice care sunt alimentate cu sâ nge,
conferindu-i o culoare roșie.
• Funcția sa principală este de a filtra sâ ngele de
antigeni , microorganisme și celule roșii din sâ nge
defecte sau uzate .
• Spre deosebire de pulpa albă, care conține în
principal limfocite , cum ar fi celulele T , pulpa
roșie este alcă tuită din diferite tipuri de celule
sanguine, cum ar fi trombocite , granulocite ,
globule roșii și plasmă .
Splina
 Ganglionii limfatici
• Cortexul:
Structuri localizate de-a lungul vaselor limfatice
• Filtrează antigenele (90% eficienţă )
• Încapsulate, cu trei zone:
• Corticală – limfocitele sunt grupate sub formă de
noduli sau foliculi
• Medulară – celulele sunt dispuse sub formă de corzi
radiale Ly T si B
• Paracorticală – la periferia medularei, zonă T –
depedentă (limf T + celule antigen prezentatoare,
bogate în antigenii HLA de clasa II)
• Are celule B dispuse în foliculi de formă rotundă sau
ovală .
• În absența stimulului antigenic foliculii nu au centru
germinativ (apare după contactul cu Ag).
• Primii foliculi - primari, ceilalți – secundari (conțin
centre germinative bogate în limf B imature, limfocite
T, celule NK, dendritice, macrofage).
• Funcția primară – sediu pentru cel B cu memorie cu o
mare diversitate de receptori de membrană pentru
Ag, rp imunoglobulinivi din clasele Ig M, Ig D
 Zona medulara si zona paracorticala:
Zona medulara: Zona paracorticala:
• Predomină plasmocitele și celulele fagocitare, • După stimularea cu Ag timodepedenți – se
dispuse de a lungul corzilor. hipertrofiază datorită proliferă rii
• Este ca un filtru pentru limfocite limfocitelor T
• În sdr de agamaglobulinemie (ex. Sdr Bruton • În cazul anomalii congenitale (ex. atimia
nivel jos Ig) zonele medulară și corticală sunt congenitală – sdr. Di George) – zona e
depopulate de limf B practic absentă
 Țesutul limfoid necapsulat

• Este format din aglomerări difuze de celule limfoide

dispersate sub mucoase
(mucoasa digestivă , respioratorie, urogenitală etc)
Ţesut limfoid asociat mucoaselor = MALT

• Ţesut limfoid asociat mucoasei intestinale = GALT Gut

Associated Lymphoid Tissue (Plă cile Peyer mai ales
celule B)
• Ţesut limfoid asociat mucoasei nazale = NALT Nasal
Associated Lymphoid Tissue (inel Waldeyer, tonsile
celule B)
• Ţesut limfoid asociat mucoasei respiratorii = BALT
Bronchus Associated Lymphoid Tissue
 Țesutul limfoid asociat mucoaselor (MALT)
• Țesutul epitelial care le acoperă are permeabilitate pentru Ag și pentru
moleculele de Ig A(rs umoral).
• Ag pot pă trunde ușor din exterior spre interior, devenind accesibili
celulelor limfoide iar Ac Ig A secretați la aceste nivele pot traversa ușor
epiteliul din interior spre exterior

Functiile MALT:
• sa excluda antigenele exogene, înainte
ca ele sa patrunda în mediul intern si sa
evite sau sa minimalizeze expunerea
aparatului imunitar sistemic, la
antigenele moleculare sau celulare care
tind sa patrunda în mediul intern.
• In acelasi timp, tesutul limfoid asociat
mucoaselor trebuie sa ramâ na
insensibil la microbiota normala a
mucoaselor.
• MALT are calitatea de “zona de control”
a organismului, la contactul cu
antigenele, dar are si rol reglator
asupra functionalitatii aparatului
imunitar sistemic.
 Celulele sistemului imun:

• Celule efectoare ale SIN (celulele

natural killer, celulele
mononucleare fagocitare–
monocite/macrofage, celulele
granulocitare)
• Celulele prezentatoare de antigen

• Celule efectoare ale SIA

(limfociteleB și limfociteleT)
 Imunitatea

Înnăscută (congenitală / Dobândită (adaptativă /

nespecifică) specifică)

Antigen dependentă Antigen independentă

Fără timp de latenţă Cu timp de latenţă

Nu este antigen specifică Antigen specifică

Nu apare memorie imunologică Apare memorie imunologică

Imunitatea
 Rolul SI înnăscut/SI adaptativ
Sistemul imun innascut:
• Prezent la naștere(innatus,lat.)
• Ră spuns imediat
• Ră spuns primitiv,stereotip, fă ră memorie, fă ră
capacitatea de a-și amplifica ră spunsul la o
nouă întâ lnire cu patogenul
• Recunoaște anumite structuri ale substanței
stră ine-PAMP(pathogen associated molecular
pattern) cu ajutorul receptorilor PRR (pattern
recognition receptors) (macrofage,alte celule)
• Mecanisme:
- fagocitoza (ingestia substanțelor stră ine)
- inflamația (ră spunsul organismului la injurie)
- citotoxicitate (eliminarea celulelo
rinfectate/transformate prin apoptoză =moarte
celulară programată de cauză non-inflamatorie)
Sistemul imun dobandit
• Specificitate: recunoașterea substanței
stră ine(antigen sau imunogen) prin moleculele de
recunoaștere a antigenului de pe suprafața
limfocitelor este foarte precisă și înalt selectivă
• Heterogenitate: celulele și produsele celulare sunt de
tipologii variate
• Memorie: abilitatea de a recunoaște un antigen la a
doua expunere la substanța stră ină ; ră spuns rapid și
crescut;
• Produce cantită ți crescute de celule cu durată de
viață mare(celule de memorie)
 Rolul SI înnăscut/SI adaptativ
• Sistemul imun innascut:
• Asigură :
• rezistența nespecifică a organismului
la diferiți factori infecțioși și
neinfecțioși.
• Include factori umorali și celulari (în
special la etapele primare ale
procesului inflamator)
• Sistemul imun dobandit
• Asigura :
• -Imunitatea umorală – anticorpi (imunoglobuline
produse de limfocitele B)
1.IgM, IgG, IgA, IgD, IgE
• -Imunitatea celulară (cell-mediated immunity –CMI,
efectori-limfocitele T)
1.producția de citokine
2.citotoxicitate
Factorii celulari ai imunității
 Sistemul fagocitar mononuclear/ Sistemul macrofagic

Componente (monocitele sangvine, macrofagele fixe şicirculante),

2 funcții importante
Fagocitarea și procesarea cu rol în eliminarea particulelor de antigen
Prezentarea antigenului limfocitelor cu receptori specifici (APC)

Secreția de TNF, IL1, IL 6, IL8, IFN tip I

 Celulele NK

Celule cu viață scurtă, rapid substituite de altele nou formate ,

prezente în circulație (5 – 15 % din totalul limfocitelor), ficat,
splină;
Recunosc și leagă spontan ținta pe care o ucide în câteva ore
prin activarea proceselor litice
IFN α și IFN γ, IL 21, PCR induce activarea NK

Eliminarea celulelor tumorale/infectate.

Factorii celulari ai imunității. Trombocitele
Sânge ( 180 -320 x 10 9/l)
Participă în reacțiile imune și alergice
Granulele conțin : histamină , serotonină , prostaglandine, leucotriene,
lizozim, enzime lizozomale, lizine β, factori de stimulare a fagocitozei și
chemotactismului leucocitelor, de activare a sistemului chininic și
coagulant.
Au proprietă ți:
De adeziune la endoteliul alterat
De agregare
De aglutinare
De secreție a mediatorilor și a factorilor trombocitari.

Participă în coagularea sâ ngelui, în inflamație

Pot fagocita și ucide bacteriile, virionii și participă în citotoxicitatea
anticorp depedentă .
 Celulele dendritice
Celule mobile prezente în toate țesuturile și sânge (1% din
leucocitele sangvine)
Proprietă țile:
1.Legarea, procesarea și prezentarea Ag proteici și lipoglicoproteici
limfocitelor T CD4, CD8 și LB
2.Secreția și eliminarea citokinelor, chemokinelor care mobilizează alte
leucocite
3.Inducerea autotoleranței limfocitelor T în timus și în organele periferice
3.Participarea în reacțiile alergice și autoimune la activarea patologică
4.Eliminarea celulelor moarte prin legarea lor de receptorul pentru
vitronectină
Celulele endoteliale și epiteliale.

Epiteliul pielii și mucoaselor este antrenat în SI.

În caz de alterare – se elimină chemokinele care mobilizează leucocitele.
Cel. Epiteliale au Rp de legare a citokinelor SI sub a că ror influență pot fi
exprimate molecule de clasa II HLA prin interediul că rora participă la
prezentarea Ag
Tulpinile microbiene induc activarea epiteliului , eliberarea de citokine →
inflamația
 Fibroblaștii.

Celule principale ale țesutului conjunctiv

Secretă diverse molecule de adeziune, citokine, reacționează la cele
eliminate de celulele SI, participă la inflamație, la formarea structurilor
intercelulare și a fibrelor de țesut conjunctiv cu fibroza focarului
inflamator.
 Factorii umorali ai IC

• Sunt prezenți în limfă , sâ nge, lichid articular, lichid cefalorahidian, secreții: salivă , lacrimi, spută ,
lapte.
• Acționează imediat și spontan
Factori umorali ai IC de la nivelul epiteliilor

Localizare Sursa Substanțe secretate

Cavitatea bucală Saliva (gl. salivare) Enzime ale digestiei,
lizozim, IgA, IgG,
lactoferină
Stomac Suc gastric Enzime digestive
(pepsina), aciditate
gastrică
Piele Transpirație (gl. Lizozim, acizi grași
sudoripare)
Ochi Glandele lacrimale Lizozim, IgA, IgG,
Ureche Glandele sebacee Secreția de cerumen
 Factorii umorali ai IC. Lizozimul
• Este o muramidază capabilă să inducă liza bacteriilor.
• Prezent în salivă , spută , lacrimi, lapte, plasmă sangvină , mucus, organele interne.
• E produsă de macrofage, neutrofile
• Intensifică fagocitoza, anticorpogeneza, potențează acțiunea antibioticelor.
• Formele farmaceutice sunt utilizate în tratamentul maladiilor supurative: conjunctivite, rinite,
haimorite.
 Factorii umorali ai IC. Lizinele β

• Proteine serice cationice, termostabile, activitate bactericidă

cauzind liza a multor bacterii Gram + (B. subtilis și B. anthracis.)
• Secretate de protrombocite
 Factorii umorali ai IC. Proteina C reactivă.
• Proteină plasmatică de fază acută
• Secretată de macrofage și hepatocite
• Acțiunea PCR asupra bacteriilor este asemă nă toare- se leagă prin ionii de Ca de bacterii, fungi care
conțin în perete fosforilcolină , fosfatidilcolină , galactani neecranați – activează complementul pe cale
clasică – fagocitarea microbilor.
 Factorii umorali ai IC. Fibronectina
• Este o adezină secretată de macrofage, se leagă de bacterii, colagen și alte structuri celulare și
acelulare, de fibrină și heparină .
• Opsonizează bacteriile
• În infecții nivelul fibronectinei scade
 Factorii umorali ai IC. Macroglobulina α
• Intensifică fagocitoza și dezvoltarea ră spunsului imun.
• Poate opsoniza toate bacteriile și inhiba activitatea enzimelor.
 Factorii umorali ai IC. MBL
• Mannan Binding Lectine – proteină de fază acută ,
• Produsă în ficat
• Opsonizează în urma legă rii cu partea glucidică ale membranelor bacteriene cu
activarea C pe cale lectinică .
 Factorii umorali ai IC. Interferonii

Celule Funcția
producătoare
IFN α Leucocite proprietăți antivirale,
antiproliferative
IFN ω Leucocite proprietăți antivirale,
antiproliferative
IFN γ Imun, T – celular Intesifică acțiunea antivirală,
antiproliferativă a altor IFN,
proprietăți imunoreglatoare
Intesifică sinteza antigenilor
HLA pe celule, activează NK,
limf T, B, adeziunea leucocitelor,
fagocitoza

IFN β Fibroblaști Intesifică sinteza antigenilor

HLA pe celule, activează NK, și
fagocitele
 Factorii umorali ai IC. Interferonii
• Nu lizează virionii dar blochează replicarea lor în celulă .
• Sunt secretați în cantită ți mari la stimularea cu Ag virali și alți antigeni
• Are efect antiproliferativ, imunomodulator.
 Factorii umorali ai IC. Complementul
• Un sistem complex de proteine ale serului sanguin (30)
• Sinteza și secreția lor e asigurată de hepatocite
• Activarea complementului poate fi:
-Pe cale clasică
-Lectinică
-Alternativă
Produsele scindă rii se semnifică a, b, cele activate prin o linie deasupra numă rului componentului C.
 Factorii umorali ai IC. Complementul
• Efectele biologice:
1.Opsonizarea – se intensifică procesul de fagocitoză
2.Liză – distrugerea bacterianp, virală și/sau celulară
3.Chemotactismul – atrage celulele fagocitare la locul reacției → amplificarea ră spunsului imun

Efectele negative:
1.Se poate fixa pe trombocite, mastocite sau PMN → eliberare de histamină și ↑ permeabilită ții vasculare
cu apariția șocului anafilactic
2.Poate favoriza precipitarea complexelor Ag – Ac la nivelul peretelui vascular (fenomen Arthus)
 Factorii umorali ai IC.
Colectinele P asemenea colagenului, opsonizează bacteriile prin
legarea glucidelor.
Fac parte și proteinele surfactante ale pulmonilor–
prezente în alveole, mucoasa stomacului, urechea internă
Interlectina Opsonizează microbii ce conțin arabingalactană
(streptococi, micobacterii, leishmaniile)
Peptide 3 familii : defensine, catelicidine, histatine
antimicrobiene Defensinele (α și β)– ale epit mucoasei nazale
neutralizează rinovirionii
Catelicidinele – hCAP18, LL37 – abs LL37 în salivă –
periodontita la pacienții cu maladia Kostmann
Proteina Sintetizată de PMN, se leagă cu LPS bacteriană – moartea
bactericidă de ↑ bacteriilor G-.
permeabilită ții

Elafina Activitate antibacteriană față de G- / +

 Factorii umorali ai IC.

1.Proteina ce leagă lipopolizaharida (LPB)

2.Properdina - glicoprpteina plasmatica ce activeaza
C
3.Lactoferina și transferina - glicoproteina, si un
membru al familiei transferinelor, adica acele
proteine capabile de a leaga si a transfera ionii de
Fe3+
4.Spermina și spermidina - poliamina se gaseste In
sperma, in ribozomi
 Concluzii la IC

• Factorii celulari și umorali - 1 linie de

apă rare, acționează se influențează și
potențează reciproc.
• Apare rapid
• E similară în cazul orică rui tip de leziune
• Rezistența naturală nu are specificitate și
memorie
• La o nouă agresiune a aceluiași agent
patogen reacționează la fel ca 1 dată .
 Imunitatea adaptivă

1.Funcția principală a celulelor sistemului

imun este de a recunoaște antigenii stră ini și
dezvoltarea de reacții specifice prin care să
denatureze și să elimine acești agenți.
2.Componentele acestuia – 1% din greutatea
corpului, sunt alcă tuite din mă duva osoasă ,
timus, ganglionii limfatici, plă cile Payer, splină ,
apendice, amigdale, formațiuni limfoide de la
nivelul pielii, mucoaselor
 Definiții

• Celule imunocompetente – celulele care pot

realiza potențial un ră spuns imun
• Celule angajate – celulele care au fost
stimulate și au capacitatea de a ră spunde la
un anumit Ag
 Limfocitele T
• Se diferențiează în timus cu apariția a două subpopulații de celule naive T0
dotate cu markeri CD3+CD4+ (helperi) și CD3+CD8+ (citotoxici/ supresoare)
• Se cantonează în zonele paracorticale ale organelor limfoide periferice
• Dispun de receptori TCRαβ sau γδ genetic programate pentru interacțiunea cu
Ag în asociație cu complexul CD3 – tranmiță tor al semnalului în celulă
 Limfocitele T
• În țesuturi sub influența citokinelor se diferențiează T0 helperii în Th1 –
producă tori de IL 2 și IFN beta pentru ră spunsul imun celular și TH2 –
secretoare de IL 2, IL4 pentru sinteza de anticorpi, T0 supresoare/citotoxice în
celule T killer mature destinate pentru distrugerea celulelor țintă
• T helperii recunosc Ag în complex cu moleculele HLA de clasa II, iar T
supresoarele cu HLA de clasa I
 Limfocitele T

• Cu memorie – sunt celule Th și Tc cu durata

de semiviață mare, decedente ale celulelor
care au contactat cu Ag și au pă strat
receptorii pentru aceasta
• Sunt responsabile de imunitatea celulară ,
sunt celule reglatoare
 Limfocitele B
• Receptorii limfocitelor B
• Fiecare limfocit B matur produce doar un singur tip de anticorp
• se leagă de antigenul corespunză tor ”cognate”
• Cînd are loc recunoașterea a Ag, semnalul este transmis spre nucleul
LB pentru a recurge la activarea LB
 Activarea limfocitelor B (pentru a produce
Ac)
• LB care nu au întîlnit niciodată Ag– limfocite B
naive
• LB ce s-au întîlnit cu Ag cunoscut–limfocite
activate “experimentate”
1.Activarea limfocitelor B dependentă de
limfocitele Th
2.Activarea limfocitelor B independentă de
limfocitele Th(depenentă de antigen)
3.Activarea limfocitelor B de mitogen-Induce
activarea policlonală a limfocitelor B
 Imunoglobulinele (Ig)

• O gupă de proteine cu funcție de anticorp (Ac)

• Există sub formă de molecule libere sau de receptori pe
membrana LB.
• La electroforeză migrează în zona γ globulinelor și mai
puțin în β
• Sinteza lor e realizată de plasmocit
• Se gă sesc în plasmă , lichidele extravasculare și în
diferite secreții exocrine
• Moleculele de Ig fixează C, activează fagocitoza prin
mecanisme opsonice
• Termenul de Ig – semnificația unei proteine, iar
termenul de Ac – pentru accentuarea funcțiilor –
interacțiunii specifice de legare cu epitopul antigenic
 Imunoglobulinele (Ig)

• 2 lanțuri H (heavy) și 2 lanțuri ușoare L (Light),

unite prin legă turi disulfidice și necovalente
• Punțile disulfidice intercatenare și intracatenare –
leagă lanțurile
• Fiecare lanț e format din 2 domenii: 2 pentru
lanțul L (V și C) și 4 pentru H (V, C1, C2 și C3)

• Din pdv al specificită ții:

Izotipice – prezente la toți indivizii unei specii și
exprimate în clase și subclase
Alotipice – definesc caracterul particular al acestora,
apă rut la un grup de indivizi din cadrul aceleași
specii
Idiotipice - exprimă o varietate de specificită ți secretate
de un individ
 Clasele de Ig

• DUPĂ TIPUL
LANŢURILOR
GRELE:
• IgG – γ
• IgM – μ
• IgA – α
• IgD – δ
• IgE -ε
 Ig M

• 5 – 10 % din totalul de Ig
• 5 monomere unite prin punți disulfidice +
un lanț de unire suplimentar J
• ↑ - LES, ataxie – teleangiectazie,
macroglobulinemia Waldenstrom, lues,
citomegalovirus, toxoplasmoză , artrite
reumatoide, hepatite,
• ↓ sdr de malabsorbție, infecțiile cronice
 Ig G

70 – 85 % din totalul de Ig
Concentraţie plasmatică : cea mai mare
• Principala Ig în spaţiul extravascular
• Transfer placentar – nu necesită
legare Ag (IgG2)
• Fixează complement (IgG4)
• Se leagă de receptori Fc ai celulelor
imune (IgG2, IgG4)
• Apar în ră spunsul imun secundar
 Ig A

• 15 -20 % din totalul de Ig

• În plasmă – monomer
• În secreţii (sIgA) Dimer - Lanţ J
Componentă secretorie
• Principala Ig în secreţii (imunitatea mucoaselor)lacrimi, saliva, suc gastric, surfactant
pulmonar
• Nu fixează complement
• Se leagă de receptorul Fc al unor celule imune
• Au capacitate bactericidă mare
• Rol în apă rarea locală virală
• Copii se nasc fă ră IgA serică , dar o primesc prin lapte
 Ig D

• 1 % din totalul Ig, monomer

• Nu fixează C, nu traversează placenta, nu provoacă degranularea
mastocitelor
• Concentrația ↑ în ser de la naștere pâ nă la 15 ani, după care
ră mâ ne constantă pe parcursul vieții, cu exc. Astmă bronșic,
boala reumatoidă , LES, maladia Hodgkin, leucemia limfatică
cronică , mielom Ig D.
 Ig E

• Monomer, în ser – cantită ți extrem de mici (0-

1000 UI/ml)
• ↑: Astm bronșic, polinoze, urticarie, invazii
parazitare
• Este termosensibilă , se leagă de receptorii de
pe mb mastocitelor, bazofilelor
→degranularea→eliberarea de sb vasoactive
(histamina, serotonina, SRS-A)
• E responsabilă de hipersensibilitatea de tip
imediat I.
 Nou născut

• Ig G de origine maternă (8-10 g/l) → nivelul ↓

la a 3 a – 5 a lună de viață , ulterior ↑ din contul
sintezei proprii.
• Ig M (0,02 -0,1 g/l) cu ↑ei la 1 an
• IgA, Ig E – absente
• La 2 ani → nivelul Ig e echivalent cu al adulților,
dar concentrații ca la adulți apar la 10 ani
 Imunoglobulinele

• Sunt utilizate ca substituenți imuni

-în deficitele congenitale
-Imunodeficiențele secundare
• În scop profilactic sau terapeutic sunt utilizate în:
-Inf. bacteriene (difterie, tetanos)
-Inf. virale (rubeolă , varicelă )
-Contra toxinelor produse de mușcă turi de viespe,
înțepă turi de insecte.
-Administrarea i/v – pentru producerea unei
imunodepresii în sinteza de autoanticorpi în bolile
autoimune, alergice.
 Anticorpii

Naturali Imuni
Fără imunizare
Apar după
prealabilă (ex.
imunizare cu
Ac anti A, anti
Ag
B eritrocitari)

Sunt produse
ale
subpopulației
limfocitare B1
 Mecanismele de acțiune ale Ac

• Neutralizarea centrelor active ale toxinelor

• Formarea complexelor Ag- Ac cu activarea C și liza
ulterioară a celulei
• Opsonizarea obiectelor de fagocitoză
• Legarea cu receptorii Fc a leucocitelor care obțin
capacitatea de interacțiune specifică cu Ag
• Ac anti receptori la legarea cu receptorul
corespunză tor blochează sau stimulează funcția
celulei
• Ac posedă activitate enzimatică și pot scinda lent
unele enzime
 Complexele imune

• Se formează la interacțiunea situsurilor

combinative ale Ac (paratop) cu epitopii Ag
în mediu neutru (pH 7,2-7,3).
• La modificarea pH – ului, complexele imune
disociază .
• Interacțiunea Ag și Ac induce fenomene de
aglutinare, precipitare și liză .
 Anticorpii monoclonali

• Au fost elaborați în baza tehnologiei

hibridome, fiind tipuri particulare de Ac
• Au specificitate de un singur epitop al Ag
• Importanță pentru detecția Ag bacteriilor,
virionilor, hormonilor, mediatorilor
 Imunoglobulinele patologice

• Apar în cazul proliferă rii neoplazice a unei

clone de limfocite, care secretă Ac spontan cu o
specificitate unică față de un anumit epitop
• Cele mai cunoscute: proteinele Bence Jones și
fragmente de lanțuri α, β, μ identificate în
sâ ngele sau urina pacienților cu mielom
multiplu sau limfoame maligne.
• Amiloidoza
• Crioglobulinemie – mielom, maladii autoimune,
infecții, leucemii
 Antigenii

• Substanțe recunoscute ca stră ine de

organism, capabile să declanșeze reacții
imune specifice și să reacționeze cu
produsele acestor reacții, respectiv cu
anticorpii și celulele T imune.
• Pot fi:
- Endogeni
- Exogeni
Declanșează următoarele reacții imune

Sinteza anticorpilor cu specificitate de recunoaștere pentru ei

Activarea proliferării policlonale sau monoclonale a limfociitelor
Instalarea memoriei imunologice
În unele situații pot induce un răspuns imun exagerat (hipersensibilitate)
sau pot anula răspunsul imun (toleranță imunologică)
Pentru inducerea unei reacții imune se folosesc termenii:

Antigenitatea –
Imunogenitate –
proprietatea Ag de a se
proprietatea de a
combina cu Ac sau
declanșa un răspuns
receptorii limfocitului
imun
specific
 Tipuri de antigeni

• Antigeni bacterieni, virali, ai fungilor,

helminților
• Antigenii celulari, tisulari umani:
Antigenii eritrocitari
Antigenii granulocitari
Antigenii leucocitari HLA
Antigenii trombocitari
 Răspunsul Imun. Etapele

Prezentarea antigenului limfocitelor T helper, după procesarea lui în

fagolizomele macrofagelor

În faza inductivă Th1 și/sau Th2, primind 2 semnale de la macrofage

elimină citokine care stimulează proliferarea L T și LB. Se activează
celulele B, care dispun de receptorul IgM și care ră spund acestui Ag

În faza efectorie, LB se transformă în plasmocite secretoare de Ac specifici

și în paralel apare LT- antigen specifice imune. Odată cu dezvoltarea
ră spunsului imun, vor fi stimulate și LT supresoare, care în N peste
oarecare timp vor stopa reacția imună , iar în organism ră mâ n LT și LB cu
memorie (memoria imunologică )
 Răspunsul Imun primar și secundar

• Antigenii care au pă truns în organism

circulă în torentul sanguin 24 ore, ulterior
cantitatea principală depozitâ ndu-se în
ganglionii limfatici.
• RI la agenți infecțioși sau neinfecțioși se
finisează de regulă , cu acumularea de Ac, LT
imune și stabilirea memoriei imunologice
Răspunsul Imun primar și secundar
 Reglarea și supresia RI

• Mecanismele de supresie includ:

Inducția apoptozei LT și B activate, altor leucocite pe

diverse căi
Acumularea LCD+ care elimină excesiv citokina TGF ce
inhibă limfopoieza și activitatea macrofagelor
Celulele locale, subpopulațiile supresoare NK și NK
similare LT ale ficatului, alte țesuturi
Ac clasei Ig G care se leagă cu rp CD32 pe celulele mature
B și inhibă maturizarea lor în plasmocite
Citokinele IL 4 și IL 13 ih diferențierea Th0 în Th1 și IFN γ,
ce ih maturizarea Th2
Reacția idiotip – antiidiotip care se intensifică odată cu
RI
 Reglarea și supresia RI

• SNC – influențează funcțiile SI inclusiv prin

stimularea convențional refectorie sau prim ih
activită ții lui
• Cortizolul, ACTH, adrenalina, androgenii,
estrogenii induc apoptoza și ih proliferarea
limfocitelor
• Corticosteroizii ih prioritar producția
citokinelor de Th 1
• Somatotropina, tiroxina, insulina intensifică
proliferarea și diferențierea limfocitelor.
 Toleranța imunologică

• E caracterizată prin supresia RI specific după

inocularea Ag în organism.
• Poate fi:
-Congenitală – după naștere organismul
recunoaște acest Ag ca propriu→RI absent
-Adaptativă – are caracter depedent de dozele
mari sau mici de Ag. Pă trunderea Ag în cantită ți
foarte mari în special pe fon de supresia SI →
moartea limfocitelor reactive (paralizia
imunologică )
 Toleranța imunologică

• Autotoleranța- realizată prin mecanismul

idiotip – antiidiotip
• Primar sunt secretați Ac primei generații cu
specificitate de acest Ag (Ac idiotip)
• Ulterior sunt secretați Ac de generația II –
antiidiotip, astfel realizâ ndu -se diminuarea
RI, scă derea posibilită ților de dezvoltare a
proceselor autoimune.
Vă mulțumesc pentru atenție!!!