Curs 3

Elementele sistemului imun

Baza celulara si umorala a sistemului imun (SI) este reprezentata de tesutul limfoid,
celulele imunocompetente si diferite structuri moleculare (complementul si
interleukinele), care in linii mari prezinta aceleasi caracteristici la toate vertebratele.
Toate viscerele si organele contin componente ale sistemului imun. Din punct de vedere
structural, organele limfoide au o retea de baza alcatuita din celule reticulare, in spatiile
careia se gasesc celulele sistemului imun (macrofage, limfocite, celule dendritice).
Organele si tesuturile limfoide, in functie de ponderea lor in producerea celulelor
imunocompetente, se clasifica in organe limfoide primare (centrale) si organe limfoide
secundare (periferice).
Organe limfoide primare (centrale)
Acestea sunt reprezentate de maduva osoasa, ficatul embrionar, timusul si bursa lui
Fabricius la pasari. In aceste organe, limfocitul, macrofagul si celelalte celule implicate in
realizarea raspunsului imun, se formeaza si se dezvolta ca elemente celulare, devin active
in urma unor procese de maturare si citodiferentiere, fara interventia antigenelor. Din
punct de vedere morfologic, elementul caracteristic si comun al organelor limfoide
primare il constituie structura lor de tip limfoepitelial.
Maduva osoasa
Maduva rosie hematoformatoare este sediul genezei celulei cap de serie, numita si
celula precursoare, celula stem sau celula pluripotenta. Celulele stem au doua
caracteristici principale:
- diferentierea spre una din seriile sanguine (eritrocitara, granulocitara,
megacariocitara, monocitara sau limfocitara);
- autoreplicarea, pentru mentinerea constanta a numarului de celule stem.
Populatia de celule stem este heterogena, atat din punct de vedere morfologic, cat si
functional. Din punct de vedere functional se disting doua grupe: celule stem pluripotente
(mielo-limfopoietice) si celule stem unipotente, orientate spre o serie sanguina. La nivelul
maduvei hematoformatoare, in afara de celula susa, se mai gasesc toate treptele de
maturare, inclusiv cele pentru hematii, polimorfonucleare, monocite si megacariocite.
Acestea se multiplica si genereaza descendentii in afara oricarui stimul antigenic,
maturizandu-se sub influenta poietinelor, niste factori umorali locali, denumiti dupa
celulele adulte care rezulta in urma actiunii lor: ex. eritropoietine, granulopoietine,
limfopoietine.
Celula susa este identica morfologic cu orice limfocit imunocompetent, motiv pentru care
nu a putut fi vazuta. Prezenta ei poate fi demonstrata prin tehnica formarii coloniilor de
celule, cunoscuta sub numele de unitate formatoare de colonii. In acest sens, in placi cu
godeuri pline cu mediu nutritiv se disperseaza celule din maduva osoasa, cate o celula in
fiecare godeu. Dupa un timp de incubare, godeul in care, in loc de o celula se gaseste o
colonie de celule, permite a se afirma ca acolo a existat o celula matca. Celula susa este
foarte sensibila la actiunea radiatiilor, dar este rezistenta la actiunea citostaticelor.

In ceea ce priveste limfocitele, in afara de celulele susa si precursorii limfocitelor, la

nivelul maduvei se mai pot intalni limfocite B mature si chiar plasmocite. Celulele
purtatoare ale markerilor specifici limfocitelor T, nu se gasesc in mod normal decat sub
forma de celule progenitor (celule precursoare pre-timice). Limfocitele circula din
maduva in alte organe limfoide pentru a-si exercita functia imuna. Celulele susa
progenitor care se vor diferentia in limfocite T vor trece in timus, iar cele care vor deveni
limfocite B, dupa unele opinii raman si se matureaza la nivelul mauvei, iar dupa altele
trec in tesuturile limfoide asociate mucoaselor. Exista argumente in acest sens si pentru o
ipoteza si pentru alta. In mod obisnuit, maduva nu este sediul de reactie a limfocitelor cu
antigenul. Limfocitele T si B, macrofagele, celulele dendritice, celulele NK se dirijeaza
spre diferite destinatii: unele spre locul in care s-a produs o agresiune unde participa la
declansarea reactiilor inflamatorii, altele spre organele limfoide secundare, altele se
infiltreaza in diferite tesuturi si organe.
Ficatul embrionar
In etapele timpurii ale ezvoltarii embrio-fetale, ficatul embrionar este singurul furnizor de
celule susa pentru toate elementele figurate ale sangelui. Exista opinii care considera ca
ficatul embrionar ar juca rol in ontogeneza limfocitelor B. Aceasta opinie este sustinuta
de constatarea ca limfocitele recoltate din ficatul embrionar de soarece, cand sunt
cultivate in vitro, dezvolta imunoglobuline pe suprafata. La fetus in ficatul embrionar sau evidentiat celule NK de unde migreaza prin circulatie in majoritatea tesuturilor si
organelor, dar avand o distributie diferita de cea a limfocitelor T. Se considera ca dupa
nastere, rolul ficatului embrionar este preluat de catre maduva hematogena.
Timusul
Este un organ limfoepitelial, format din 2 lobi sau mai multi, situat in mediastinul
anterior la om, in toracele anterior dispus ventral la mamifere, iar la pasari este dispus sub
forma unor lobi insirati de o parte si alta a vertebrelor cervicale.
Timusul este populat cu celule stem imediat dupa constituirea sa. Celulele limfoide
precursoare, sub influenta unui factor difuzibil limfoidodiferentiator, numit si factor
timic, timozina sau timopoetina, sufera un proces de maturare castigand competenta
functionala. Ele raman cantonate la nivelul timusului, pana in ultima faza a dezvoltarii
embrionare, cand vor migra din timus in organele limfoide secundare. Datorita
apartenentei lor la timus, acestea vor purta denumirea de limfocite T.
Timusul este esential la inceputul vietii pentru a asigura maturarea imunologica normala
a limfocitelor T, iar la organismele adulte reaprovizionarea anatomica si functionala a
sistemului de aparare celulara. Odata cu imbatranirea, timusul involueaza, dar nu dispare
complet, el asigurand organismului necesarul de celule T virgine pentru toata viata, dat in
cantitate redusa.
Limfocitele care in mo progresiv colonizeaza timusul sunt initial distribuite in ariile
corticale, aici ele fiind limfocite imature care, pe masura ce migreaza catre zonele
medulare, prolifereaza si sufera un proces de maturatie.
Limfocitele diferentiate si maturate la nivelul timusului, sunt numite in mod curent,
limfocite T (de origine timica sau timus-dependente). In timus, sub influenta celulelor
epiteliale reticulare si a hormonilor timici (timozina, timopoetina, timostimulina, factorul
umoral timic), aceste celule isi capata competenta imunologica in vederea realizarii

diverselor functii proprii limfocitelor T. De asemenea, in timus, limfocitele T isi dezvolta

markerii specifici de membrana, gratie carora isi pot exercita functiile specifice si pot fi
identificate.
Limfocitele timice sau timocitele sunt reprezentate de doua subpopulatii diferite, in raport
cu sediul histologic si reactia fata de cortizon:
- timocite cortizon-sensibile care sunt localizate in cortex; ele sunt distruse sub
actiunea cortizonului si reprezinta o subpopulaie majoritara, dar fara activitate
imunologica;
- timocite cortizon-rezistente care sunt localizate in zona medulara si care sunt
rezistente la cortizon; ele sunt mai reduse numeric (15-20%) si au activitate
imunologica, vor migra in sange, in organele limfoide periferice (secundare) si or
ocupa ariile timodependente.
Limfocitele T capata competenta imuna numai dupa ce au parasit timusul. Ele asigura
imunitatea mediata celular (antigrefa, antitumorala, contra unor boli infectioase, etc.)
actionand direct citotoxic sau prin intermediul limfokinelor. Maturarea timica presupune
si o diversificare clonala, astfel incat sa se asigure specificitatea reactiva a limfocitelor
fata de multitudinea antigenelor existente in natura. In afara de imunitatea celulara,
limfocitele T au si un important rol in elaborarea raspunsului imun umoral, prin procesul
de cooperare celulara intre celulele T si B.
Bursa lui Fabricius
Este un organ limfoepitelial, pericloacal, prezent numai la pasari, cu structura lobulara
asemanatoare cu timusul. Stroma epiteliala a bursei este populata cu celule limfoide
precursoare, provenite din sacul vitelin, ficatul fetal si maduva osoasa. La nivelul bursei
lui Fabricius, celula susa multipotenta sufera un proces de citodiferentiere si maturare,
analog celui care are loc la nivelul timusului, dar care confera limfocitelor insusiri
calitativ deosebite de cele ale limfocitelor T. Ubicvitina este un factor umoral, analg
timopoetinei, cu rol citodiferentiator manifestat asupra limfocitelor.
Aceasta categorie de limfocite sunt notate cu simbolul B (de la bone marrow-maduva
osoasa). Dupa migrarea in organele limfoide secundare, ele devin capabile sa reactioneze
la stimulul antigenic prin transformari blastice, in urma carora se transforma in
plasmocite, producatoare de anticorpi, efectori ai imunitatii umorale.
La mamifere organul limfoid primar pentru limfocitele B nu este pe deplin cunoscut.
Echivalentul bursei la mamifere sunt considerate tesuturile limfoide asociate mucoaselor:
amigdalele faringiene, placile Peyer, apendicele ileo-cecal. Dupa alte cercetari,
echivalentul bursei la mamifere ar fi maduva osoasa si ficatul embrionar. La om s-a
stabilit ca in maduva majoritatea celulelor apartin seriei granulocitare (60%), urmate de
cele ale seriei eritrocitare (20-30%) si cele ale seriei megacariocitare si limfocitare
(aproximativ 20%). Rolul bursei lui Fabricius este pus in evidenta prin experimentele de
bursectomie, constatandu-se ca nu este afectat raspunsul imun celular, in schimb se
produce o supresie aproape completa a capacitatii de producere a anticorpilor.

Organe limfoide secundare (periferice)

Limfocitele T si B, dupa maturare si instruire in organele limfoide centrale, le parasesc si
populeaza organele limfoide periferice. Se apreciaza ca in aceste organe isi au sediul
limfocitele T si B diferentiate care si-au castigat deja imunocompetenta, capabile sa-si
exercite functiile imunologice specifice. Principalele organe limfoide secundare sunt
reprezentate de limfonoduri, splina, tesuturile limfoide asociate mucoaselor si glanda
Harder (la pasari).
Popularea lor cu limfocite se realizeaza spre sfarsitul dezvoltarii embrionare sau imediat
dupa nastere. In aceasta perioada organismul devine capabil sa diferentieze self-ul de
non-self si sa dezvolte un raspuns imun complet, ceea ce este considerat ca inceputul
perioadei de maturare imunologica. Pana la aceasta etapa, in intreaga perioada
embrionara si un scurt interval dupa nastere sau ecloziune, organismul nu este capabil sa
identifice structurile non-autoloage sau sa initieze un raspuns imun, ceea ce il
caracterizeaza ca imatur din punct de vedere imunologic.
Limfonodurile
Sunt formatiuni limfoide localizate pe traseul vaselor limfatice, in hilurile unor organe
parenchimatoase sau in anumite zone anatomice regionale. Limfonodurile sunt organe
conectate direct la circulatia limfatica. Prin vasele limfatice aferente, aflueaza limfa din
teritoriul de drenaj. Odata cu limfa sunt transportate si diferite antigene, asa incat
limfonodurile reprezinta adevarate sisteme de filtrare si de retinere a elementelor
straine(non-self). Limfonodurile reprezinta prima bariera de oprire a antigenelor sau a
altor agenti straini patrunsi in organism. De obicei apare inflamatia locala si primele care
intervin sunt celulele cu rol fagocitar (granulocite si macrofage). In functie de natura
agresorului patruns in organism, mecanismul de aparare se amplifica intervenind
limfocitele T si B, care vor prelua informatia antigenica de la macrofage.
Limfonodurile cresc mult in volum in caz de inflamatie sau de stimulare antigenica, pe
seama proliferarii limfocitelor. In cazul unui raspuns imun mediat umoral prolifereaza
limfocitele B din zona centrilor germinativi, in timp ce in cazul unui raspuns imun mediat
celular, are loc o proliferare a limfocitelor T din aria timodependenta paracorticala.
Splina
Este organul limfoid periferic, cel mai mare, conectat direct la circulatia sanguina. Nu are
vase limfatice aferente sau eferente, de aceea antigenele acced in splina numai pe calea
sangelui. Splina retine si prelucreaza antigenic agentii patogeni diseminati in organism pe
cale circulatorie. Parenchimul splinei este constituit din doua parti: pulpa alba si pulpa
rosie:
- pulpa alba este componenta limfoida a splinei, observabila cu ochiul liber sub
forma unor structuri nodulare mici cu diametru de aproximativ 1 mm. Histologic
se observa ca este constituita din aglomerari limfoide sub forma unor foliculi sau
centrii germinativi si care reprezinta aria timoindependenta, care este populata cu
limfocite B. Aceasta este in stransa legatura cu arteriola centrala care este
inconjurata la randul ei de limfocite dispuse concentric, alcatuind teaca limfoida
periarteriolara ce constituie aria timodependenta populata cu limfocite T, iar
teritoriul de la periferia tecii limfoide periarteriolare contine aproape in
exclusivitate limfocite B. Printre limfocitele B se gasesc din abundenta APC fie

de tipul macrofagelor, fie a celulelor dendritice foliculare, ele fiind esentiale in

mecanismul cooperarii celulare;
- pulpa rosie este formata din cordoanele Billroth si sinusurile venoase, populate in
principal de macrofage.
Splina, ca si limfonodurile, pe langa functia imuna are si rol de distrugere a elementelor
imbatranite sau patologice, ca si de depozitare a rezervelor de Fe. Splenectomia este
compatibila cu viata, cat si cu apararea imuna, rolul ei fiind preluat de catre alte organe
sau structuri limfoide.
Splina este organul limfoid secundar la nivelul caruia se face sinteza anticorpilor, in
special consecutiv stimulilor cu antigene moleculare solubile inoculate intravenos. Odata
sintetizate, moleculele de imunoglobuline sunt antrenate de torentul circulator sanguin si
sunt dispersate in intregul organism.
Tesuturile limfoide asociate muscoaselor
Aceste tesuturi sau structuri limfoide, neincapsulate, sunt mai frecvent gasite intr-o
varietate de organe, indeosebi in lamina propria si suprafetele submucoase ale tractusului
intestinal (GALT-Gut Associated Lymphoid Tissue), a celui respirator (BALT-Branchial
Associated Lymphoid Tissue) si a tesutului cutanat (SALT- Skin Associated Lymphoid
Tissue). Aceste sisteme protejeaza, in mod normal, portile principale ale organismului, de
patrunderea si atacul microorganismelor.
Aglomerarile limfoide asociate mucoaselor pot fi gasite sub aspectul unor agregate difuze
sau nodulare, ce contin centrii germinativi. Mai bine cunoscute si studiate sunt structurile
limfoide asociate tubului digestiv.
In unele locuri, structurile limfoide capata un aspect organoid. Este cazul amigdalelor
faringiene, palatine si linguale, ce formeaza inelul limfoid Wwaldayer, apoi placile Peyer
si tesutul limfoid apendicular. Aceste structuri limfoide contin limfocite B si T,
limfoblasti si chiar elemente blastice cu diferentieri plasmocitare. Ele au un rol de prima
importanta impotriva agentilor infectiosi cu poarta de intrare digestiva, respiratorie si
genitala. Dovada acestui fapt consta in sinteza unei cantitati sporite de IgA secretorie.
Atat Ig cat si celulele limfocitare, pe langa eliminarea lor in lumenul diferitelor ducte,
sunt drenate prin vasele limfatice si in circulatia generala.
Ca si in cazul imunitatii sistemice, functia acestui sistem imunitar depinde de participarea
acelorasi categorii de factori efectori, anticorpii si limfocitele, dar principala clasa de Ig
este IgAs.
Placile Peyer: Sunt aglomerari de celule limfoide anexate mucoasei intestinului subtire,
dispuse sub forma de foliculi limfatici solitari, cu un diam. de 3 mm. Dupa colonizarea
bacteriana a intestinului, mai ales la nivelul duodenului, jejunului si ileonului, structurile
limfoide se pot uni ca sa formeze placi cu latimea de pana la 1 cm (la om). Placile Peyer
joaca un rol important in apararea imuna locala, deoarece sintetizeaza IgAs, care pe langa
apararea locala specifica antiinfectioasa, controleaza si popularea bacteriana a intestinului
subtire.
Glanda Harder
Numita si glanda lacrimala sau glanda nictitanta, a fost descrisa pentru prima data la
caprioara. Se gaseste la toate vertebratele (mamifere, pasari, reptile, amfibini) care
poseda membrana nictitanta sau pleoapa a treia. Este mai dezvoltata la ungulate si

rozatoare. Este localizata intraorbital, in spatele globului ocularr, inconjurand nervul

optic. Functia glandei Harder este diferita la speciile la care a fost descrisa. Dintre
functiile mai cunoscute se pot mentiona: sinteza de feromoni, fotoprotectia,
osmoprotectia si termoreglare.
La pasari, dezvoltarea si colonizarea glandei Harder cu diferite celule pare a fi
dependenta de prezenta bursei lui Fabricius. Cercetarile au evidentiat prezenta de
macrofage, limfocite, celule plasmatice si chiar granulocite. La nivelul acestei glande sau evidentiat Ig (IgG, IgM si IgA), considerandu-se ca are rolul principal in sinteza de
IgA, cu rol in apararea locala la nivelul mucoasei conjunctivale.
Pe langa organele descrise, in organism, mai ales in zonele expuse agresiunii externe, se
gasesc multe alte aglomerari limfoid, unde microorganismele ajung pe cale sanguina.
Asemenea aglomerari au fost descrise in trahee, bronhii, bronhiole, piele, rinichi, creier.
In aceste zone, fie direct prin intermediul macrofagelor sau altor celule ce pot prezenta
antigenul, au oc reactii locale sau generale de aparare a organismului.
Criterii de diferentiere a organelor limfoide primare de cele secundare
Caracteristici
Organul limfoid
Momentul dezvoltarii embriogenetice
timpuriu
tarziu
Locul de provenienta a celulelor
celula susa
din celule limfoide
instruite in organele
primare
Cand se realizeaza popularea cu elemente timpuriu, perinatal dupa nastere
limfoide precursoare sau mature
Proliferarea celulara se realizeaza
in absenta unui in prezenta unui
stimul antigenic
stimul antigenic
Activitatea hormonala
prezenta
absenta
Starea organului in raport cu varsta
involueaza
pe nu involueaza
masura inaintarii
in varsta
Circulatia limfocitelor la nivelul organului se intr-un
singur in dublu sens
face
sens, celulele nu
mai revin in organ
Extirparea organului
reactii
reactii
defavorabile
nesemnificative