Curs 4

Celulele implicate in raspunsul imun

Raspunsul imun implica participarea unui numar larg de celule, in primul rand a celor ce
dau specificitate raspunsului imun, cum este cazul limfocitelor. In anumite etape si
conditii, intervin si celulele fagocitare, ca macrofagele, neutrofilele si chiar alte tipuri de
celule.
Celulele implicate in raspunsul imun se caracterizeaza prin trei atribute majore: se nasc,
pazesc si lupta. Toate celulele aflate in circulatia sanguina, atat cele cu rol in apararea
imuna, cat si cele care nu sunt implicate in acest gen de aparare, au o origine comuna. Ele
descind din celula matca (susa sau stem) pluripotenta. Celulele susa se multiplica si
genereaza descendenti in afara oricarui stimul antigenic, care se vor maturiza sub
influenta poietinelor, niste factori umorali locali numiti dupa celulele adulte care rezulta
in urma actiunii lor: eritropoietine pentru eritrocite, granulopoietine pentru granulocite,
limfopoietine pentru limfocite, etc. Celulele susa ale liniei limfoide deriva din celulele
stem pluripotente.
Celulele susa se pot multiplica in absenta stimulilor exogeni, generand progenitori din
care, sub influenta diferitilor factori, deriva toate celelalte celule aflate in circulatie.
Celulele progenitoare sunt celule de tranzit, provenite din celula stem, capabile de
dezvoltare si diferentiere definita, care prezinta semne structurale de initiere a unui
proces de diferentiere. Pot fi unipotente cu angajare limitata la o singura linie de
diferentiere sau pluripotente, capabile sa evolueze spre mai multe linii celulare sanguine.
Celulele precursoare, deriva din cele progenitoare, ele fiind considerate ca apartinand
populatiilor celulare de tranzit. Prezinta ca particularitate un grad mai avansat de
maturare, care poate fi recunoscut si caracterizat morfologic.
Procesele imunitare se dezvolta si se manifesta la nivelul a doua sisteme
morfofunctionale distincte, cel monocitar-macrofagic si cel limfoid, care in pofida
diferentierii lor avansate, au totusi o origine comuna, o distributie similara in organism si
a caror activitati se desfasoara intr-o interdependenta continua.
Markerii celulelor sistemului imun
Termenul de marker inseamna semn particular caracteristic unei anumite populatii
celulare. Gratie acestor markeri se pot face diferente intre celulele sistemului imun si se
poate stabili gradul lor de maturitate functionala.
Se descriu trei categorii de markeri: morfologici, functionali si antigenici.
- Markerii morfologici: permit diferentierea celulelor in baza unor structuri
morfologice, ce se pot evidentia prin microscopie fotonica. Sunt luate in
considerare dimensiunile, forma, afinitatea tinctoriala, granulatiile citoplasmatice,
raportul nucleo-citoplasmatic, etc. Se pot evidentia tipurile de leucocite,
stabilindu-se formula leucocitara (bazofile, eozinofile, neutrofile, monocite,
limfocite), caracterul blastic al unei celule sau se identifica anumite celule ca
plasmocitele, macrofagele, celulele dendritice, celulele Langerhans, celulele NK.
Nu se pot diferentia limfocitele B de T si mai ales subtipurile de limfocite T;
- Markerii functionali : caracterizeaza anumite functii ale unor celule, in baza
carora acestea se pot diferentia. Capacitatea de aderenta la suprafete de sticla sau

plastic, permite diferentierea dintre PMN si macrofage (ce au capacitatea de

aderenta), fata de limfocite (care nu au capacitatea de aderenta).
- Markerii antigenici: la nivelul membranei plasmatice a multor celule s-au
identificat componente glicoproteice caracteristice, denumite markeri antigenici.
Acestia se scriu cu abrevierea CD (cluster of differentiation). Identificarea lor se
face cu ajutorul AcM marcati fluorescent sau prin clonare moleculara, cu
stabilirea secventei genelor ce coifica glicoproteinele marker sau prin citometrie
in flux. Pana acum au fost caracterizati peste 254 CD exprimati pe suprafata unor
celule din categoriile: limfocite T, macrofage, timocite, celule dendritice si NK.
Evaluarea populatiilor celulare ale sistemului imun este foarte importanta si utila pentru
stabilirea starii de sanatate sau de boala a unui individ, dar aprecierea trebuie facuta in
contextul evaluarii functionale a celulelor si nu doar o evaluare numerica.
Limfocitele
Limfocitele sunt celule ale seriei albe, de forma rotunda, cu dimensiuni cuprinse intre 815 m. O caracteristica importanta a limfocitelor este aceea ca, odata patrunse in
circulatie, pot trece in tesuturi si sa revina in circulatie, trecand printre celulele
endoteliale. Ele mai au proprietatea de a recunoaste tesutul specific limfocitar si revin in
el, ori de cate ori este necesar, fenomen denumit homing.
Limfocitele au mai multe funcii, intre care mai semnificative sunt considerate
urmatoarele:
- intra in relatie cu antigenul pentru care au receptori specifici si raspund in urma
descifrarii informatiei antigenice a acestora, realizand o adevarata expansiune
clonala;
- pastreaza memorie imunologica dupa un prim contact cu un antigen, iar la un nou
contact cu acesta, intra rapid in cicluri mitotice de diviziune, care duc la aparitia
de clone de celule identice si sensibile la antigen;
- secreta mediatori moleculari (limfokine) cu rol in mobilizarea macrofagelor,
sporirea activitatii acestora si diferentierea altor celule;
- prin prezenta la suprafata celulara a receptorilor pentru antigen, sunt capabile sa
recunoasca determinantii antigenici, sa se activeze si sa sintetizeze efectori imuni,
indeplinind rolul de celule imune mature efectoare;
- unele pot actiona direct asupra unor celule tinta.
Sunt descrise doua linii celulare distincte, care confera dualitate raspunsului imun:
limfocitele T (responsabile de raspunsul imun celular) si limfocitele B (responsabile de
raspunsul imun umoral). Cele doua categorii de celule isi au originea in celula stem si se
gasesc in proportii variabile in limfonoduri, splina, maduva osoasa, timus, duct toracic,
sange si tesuturile limfoide asociate mucoaselor.
Patruland in permanenta in cautarea antigenului pentru care au fost programate,
limfocitele parasesc in continuu circulatia pentru a migra fie in diversele organe limfoide,
fie in tesuturi, dupa care patrund in sistemul vascular si se reintorc in circulatia sistemica
prin canalul toracic (homing).
Procesul de maturare functionala a limfocitelor cunoaste doua faze: antigen-independenta
si antigen-dependenta. Prima are loc la nivelul organelor limfoide primare, unde
precursorul trece prin stadii succesive, de la starea de incompetenta functionala
(incapacitate de a reactiona cu antigenul) la cea de competenta functionala, situatie ce

defineste o celula potential capabila sa dezvolte reactii imune, dar care nu a fost inca
stimulata de antigen (celula virgina). A doua are loc la nivelul organelor limfoide
secundare unde celula virgina stimulata antigenic se transforma in limfocit matur, de
memorie sau cu functii efectoare.
Limfocitele T (LT) timodependente
Prezinta urmatoarele caracteristici: se matureaza in timus, au o viata lunga supravietuind
luni de zile; poseda receptori pentru antigen; sub actiunea Ag sufera modificari care le
transforma in limfoblaste si apoi in celule efectoare; intervin in raspunsul imun celular.
Numeroase studii au relevat ca populatia de celule T din organism este alcatuita dintr-o
serie de subpopulatii specializate, cu particularitati fenotipice si functionale distincte.
Aceste subpopulatii de celule T mature au fost grupate in doua mari categorii:
- celule cu functii de reglare : Th (helper), Ta (amplificatoare), Ts (supresoare) ;
- celule cu functii efectoare: Tc (citotoxice), Tdh (delayed hypersensitivity
reaction).
Limfocitele Th: sunt celule ce stimuleaza functiile limfocitelor B, a limfocitelor Tc
(citotoxice) si Ts (supresoare) in exprimarea potentialului lor functional, dupa
interactiunea lor cu Ag. Numele de helper caracterizeaza rolul cheie pe care il au in
procesele de activare a imunitatii umorale, iar cel de inductoare prin capacitatea de a
stimula alte celule efectoare, deci imunitatea celulara. Legarea Ag specific de receptorul
limfocitelor Th nu este suficient pentru a induce expansiunea lor clonala, fiind necesara si
prezenta macrofagelor care prezinta antigenul. Odata activate, ele induc activarea si
proliferarea celulelor responsabile de imunitatea umorala sau cele responsabile de
raspunsul imun celular. Celulele accesorii prelucreaza Ag si il prezinta limfocitelor Th.
Prin intermediul interleukinelor pe care le secreta, limfocitele Th selecteaza si activeaza
mecanismele efectoare adecvate. Ele pot stimula celulele B sa se diferentieze in celule
producatoare de Ac, sa stimuleze sau sa inhibe alte categorii de celule efectoare: Tc, NK,
macrofage, granulocite si celule K mediatoare ale citotoxicitatii mediate de Ac.
Limfocitele T amplificatoare (LTa): reprezinta o subpopulatie de limfocite mici, cu rol in
amplificarea diferentierii si proliferii celulelor K (killer) si Tc. Ca si celulele Th, sunt
stimulate de celulele APC suferind o activare generala de tipul transformarii blastice.
Interactiunea repetata cu Ag determina proliferarea si diferentierea la forme efectoare de
celule Ta ce secreta IL ce stimuleaza maturarea celulelor efectoare.
Limfocitele T supresoare (LTs): au rol esential in modularea raspunsului imun,
contribuind de o maniera esentiala la limitarea acestuia, dupa stimularea cu un Ag, atat in
reactiile imune mediate celular, cat si in cele mediate umoral. De asemenea, intervin si in
diminuarea functiilor citotoxice ale celulelor cu astfel de proprietati, in inducerea
paraliziei de zona joasa ca si in competitia antigenica de tip secvential.
Limfocitele T citotoxice (LTc): sunt limfocite derivate din precursorii Ag-reactivi care au
proliferat si diferentiat in timpul raspunsului imun fata de Ag de transplantare sau
tumorale atat in vivo, cat si in vitro. Aceste celule nu preexista in organism, aparitia lor e
determinata de contactul unor precursori , fara activitate citotoxica, cu Ag celulelor tinta.

Limfocitele Tc actioneaza direct si specific asupra celulelor tinta, fiind capabile sa ucida
celule ce poarta Ag cu care au fost sensibilizate, ca si celulele apartinand grefelor sau
tumorilor.
Limfocitele Tdh (delayed hypersensitivity reaction): reprezinta o subpopulatie aparte de
celule T, care participa in principal la unele reactii de hipersensibilitate intarziata. Dupa
reactia cu Ag in vivo, limfocitele Td se activeaza avand loc o serie de evenimente ce duc
la infiltrarea tesutului conjunctiv cu celule mononucleare. De asemenea, elibereaza
limfokine ce activeaza macrofagele. In afara de raspunsul inflamator ce se produce la
nivelul pielii, limfocitele Td participa si in fenomenul de respingere a grefelor.
Limfocitele B (LB)- timoindependente
Deriva din celule educate in maduva osoasa la mamifere sau bursa lui Fabricius la pasari
si au ca functie principala sinteza moleculelor de anticorpi. Diferentierea limfocitelor B
in cursul evolutiei de la progenitor pana la plasmocit este controlata, ca si in cazul
limfocitelor T, de factori independenti de Ag, care conduc precursorul pana la stadiul de
celula imunocompetenta, dupa care intervine Ag care va orienta celula spre plasmocitul
efector. Ele prezinta la suprafata membranei Ig atasate de suprafata (Igs) care
functioneaza ca receptori antigenici specifici. Dupa sinteza lanturilor grele si usoare,
acestea se asambleaza prin atasarea legaturilor disulfurice si adaugarea de componente
glucidice, dupa care sunt expluzate in exteriorul celulei, ca molecule de Ig libere (Ac). O
parte mica dintre acestea raman atasate de membrana plasmatica a limfocitului B,
indeplinind functia de receptori pentru Ag, avand proiectate spre exterior situsurile de
combinare. Limfocitele B poseda 3 categorii de receptori de suprafata: receptori
imunoglobulinici pt. Ag (AgR), receptori pt. complement (CoR) si receptori pentru
fragmentul Fc al Ig (FcR). Limfocitele B functioneaza si ca celule prezentatoare de Ag,
dar aceasta functie se menifesta in perioadele intermediare ale activarii lor spre stadiul
final de celula producatoare de Ac.
Celulele celei de-a treia clase (TPC)
In afara limfocitelor Tc care au rol de distrugere directa a unor celule tinta, s-a constatat
ca si alte celule mononucleare pot actiona in acest mod, efectul final fiind distrugerea
celulei tinta. Aceste celule sunt prezente in sangele periferic si in organele limfoide ale
indivizilor normali neimunizati si constituie o linie de aparare importanta si primordiala
de aparare a organismului.TPC exercita o citotoxicitate fie naturala, fie spontana, fie
mediata de Ac (ADCC), la contactul cu celule straine de organism (bacterii, paraziti,
grefe alogenice) sau celule autoloage modificate (celule infectate viral, celule neoplazice,
etc.).
Celulele K (killer): sunt celule mononucleare, neaderente si nefagocitare, sunt prezente in
sangele periferic si in organele limfoide ale indivizilor normali neimunizati. Ele sunt
capabile sa distruga, in absenta complementului, celule tinta invelite in Ac, fenomen
denumit citotoxicitate celulara anticorp-dependenta (ADCC).Celulele K au pe suprafata
receptori Fc prin intermediul carora se leaga la fragmentul Fc al Ig legate la celulele tinta
prin Fab, conditionan declansarea mecanismelor lor litice. In ADCC, celula efectoare
ucide nespecific orie tinta care a fost recunoscuta specific de catre moleculele de Ac.

Celulele K intervin in momentele timpurii ale agresiunii, cand de abia incepe sinteza Ac
si comutarea de la IgM la IgG.
Celulele NK (natural killer): reprezinta o subpopulatie relativ mica de limfocite, prezente
in mod normal la indivizii sanatosi, avand activitate citotoxica spontana in vivo si in
vitro, fata de o gama mare de celule tinta: celule infectate cu virusuri, tumorale,
hematopoietice normale, celule din zone inflamatorii. Actioneaza timpuriu in cursul
dezvoltarii tumorilor si infectiilor, inainte de aparitia raspunsului imun.
Celulele LAK (lymphokine activated killer): este o a treia categorie de celule ucigase care
sunt activate de catre limfokine si IFN-. La concentratii sporite de celule LAK, acestea
au o capacitate citolitica foarte mare i pot sa distruga o varietate impresionanta de celule
tumorale si chiar normale.
Macrofagele
Deriva in seria mieloida descendenta din celula matca, fiind celule larg raspandite in
organism, care reprezinta componenta principala a sistemului fagocitar. Cele mai
importante functii exercitate sunt: functia antixenica si citocateterica, functia secretoare si
functia imuna.
Functia antixenica si citocateterica: este cruciala pentru apararea organismului impotriva
unui nr mare de agresori si eliminarea autologului alterat. Procesul, inalt selectiv, este
nespecific si are la baza mecanismul fagocitozei.
Functia secretoare: are un rol major in mecanismele de aparare a organismului.
Macrofagele sintetizeaza hormoni polipeptidici (IL-1 si IL-1, IL-6, IFN-, timozina
B4, eritropoietina, endorfine, factori de crestere, activare si stimulare pentru diferite
elemente ale sangelui, etc.); componente ale complementului (C1, C2, C3, C4, C5, C6,
C7, C8, C9, factorul B, factorul D, properdina); factori de coagulare (IX, X, V, VII,
protrombina, inhibitori de plasmina, activatori ai plasminogenului); enzime proteolitice
(elastaze, colagenaze, gelatinaze, convertaze, serinproteaze, urokinaza, catepsine D, B,
L), lipaze (fosfolipaze, lipoproteinaze), glucozaminidaze (lizozim), hidrolaze acide
(proteaze, fosfataze, sulfataze, glicozidaze), dezaminaze (arginaza); lipide bioactive
(produse ciclooxigenazice, prostacicline, tromboxani, leucotriene); proteine de adeziune
celulara (fibronectina, trombospondina, proteoglicani, etc.); alte proteine de legare
(transferina, transcobalamina II, apolipoproteina E, avidina); alte substante (oligopeptide,
hormoni steroizi, purine si pirimidine, produsi oxigen intermediari si azot intermediari).
Functia imuna: are important deosebita in apararea specifica a organismului si se
coreleaza nemijlocit cu functia fagocitara. Macrofagele sunt capabile de o degradare
partiala a Ag, cu menajarea epitopilor. Dupa digestie, epitopii sunt proiectati la suprafata
membranei si prezentati limfocitelor, care-i vor recunoaste specific. S-a dovedit ca un Ag
prelucrat de macrofage este mai imunogen, decat unul neprelucrat. Macrofagele, prin
digestia moderata intracitoplasmatica, creeaza stocuri de epitopi ce realizeaza un anumit
prag de concentratie si permit declansarea reactiilor imune. In aceste conditii se evita
toleranta de zona joasa datorita insuficientei stimulului antigenic. Prin retinerea Ag la
nivelul fagolizozomilor si elib lor treptata, se evita sufocarea limfocitelor de catre stimulii
in exces, deci toleranta de zona inalta. Macrofagele joaca un rol important in reglarea
raspunsului imun (prin mediatori chimici sau contacte directe), prin mecanismul complex
de cooperare celulara.

Celulele prezentatoare de antigen (APC)

Recunoasterea, prelucrarea si prezentarea antigenului este atributul functional al mai
multor populatii celulare, denumite APC (antigen presenting cells). Acestea sunt celule
accesorii ale raspunsului imun, apartinatoare la diferite ppulatii, dintre care cele mai
active sunt macrofagele, celulele dendritice, limfocitele B si astrocitele.
Aceste celule au doua functii importante:
- captureaza si scindeaza microorganismele si/sau moleculele de Ag in peptide
imunogene, de marime adecvata, pentru a putea reactiona cu limfocitele T ;
- mentin epitopii prezenti pe suprafata lor mult timp si ii transporta in organele
limfoide secundare, pentru a deveni accesibili limfocitelor care le traverseaza.
Dintre APC, macrofagele au rolul cel mai important in internalizarea antigenului prin
fagocitoza sau pinocitoza, scindarea acestuia in peptide imunogene pe care le prezinta
limfocitelor, in asociere cu molecule CMH, iar celelalte retin Ag ca atare la nivelul
membranei usurand contactul acestuia cu limfocitele care au receptori specifici pentru el.
Celulele dendritice (DC): sunt cunoscute sub mai multe denumiri in functie de localizarea
lor: celule dendritice foliculare (in centrul germinativ al foliculilor limfatici secundari),
celule interdigitale (in zone din limfonoduri si timus), celule Langerhans (din piele),
celule cu val in limfa aferenta, celule dendritice mucoase. Ele se gasesc preponderent in
ariile T-dependente ale organelor limfoide, mai ales limfonoduri, dar si in afara organelor
limfoide (rinichi, ficat, cord, pancreas, tiroida) si sunt inzestrate cu un rol potential
important in inducerea raspunsului imun. Celulele densritice nu au capaitate fagocitara,
dar sunt capabile sa capteze si sa retina pe suprafata lor diferite antigene.Caracteristica
majora a acestor celule este potentialul lor de atasare la limfocitele T, carora le prezinta
Ag in asociere cu moleculele CMH de clasa I si II, intr-o maniera amplificata. Celulele
dendritice sunt implicate mai ales in raspunsurile imune mediate celular
(hipersensibilitate intarziata, respingerea alogrefelor), cat si in raspunsurile umorale fata
de Ag T-independente.
Astrocitele: Sistemul nervos central este bine izolat prin bariera hematoencefalica, motiv
pentru care accesul limfocitelor este blocat, iar exprimarea Ag CMH este aproape nula.
Cu toate acestea, la acest nivel au loc reactii imune, in special antivirale, astrocitele avand
rol de pivot intre limfocitele T si neuroni. Ele ghideaza dezvoltarea axonilor, au activitate
fagocitara si secretoare si functii de prezentare a Ag celulelor T. Au terminatii lungi care
se prelungesc pana la celulele endoteliale ale vaselor, prin care transmit semnalul necesar
formarii jonctiunilor dintre ele si celule ependimale, oligodendrocite, neuroni, etc.
Limfocitele B: capacitatea celulelor B de a prezenta Ag limfocitelor T, a fost demonstrata
prin sisteme experimentale multiple. Ele pot lega Ag prin receptorii de natura
imunoglobulinica, prezentandu-l apoi, cu inalta eficienta limfocitului T, dovedindu-se a fi
celule APC excelente, atat pentru Ag alogene, cat si pentru cele xenogene. Limfocitele B
sunt foarte importante in prezentarea unui alt tip de antigene, mai ales cele solubile, care
nu sunt incorporate nici de macrofage si nici de celulele dendritice. Aceste Ag prin
legarea lor specifica la sIg servesc drept tinta pentru limfocitele Th activate. Ele sunt
internalizate, prin endocitoza mediata de receptor si prelucrate in fragmente peptidice.
Acestea se leaga de CMH clasa II si sunt transportate la suprafata celulei, unde sunt
recunoscute de limfocitele T. Ag solubile sunt frecvente in infeciile naturale (toxine
bacteriene sau alte tipuri de toxine), iar rapunsul limfocitelor T (Th) la aceste Ag se
realizeaza numai prin functia de APC a limfocitului B.

Celulele Langerhans: fac parte din vasta familie a celulelor dendritice, fiind prototipul
celulei prezentatoare de Ag din piele (portiunea bazala a epidermului, derm si anexele
pielii), unde servesc ca santinele ale sistemului imun. Sunt celule lipsite de capacitate
fagocitara. Celulele Langerhans pot prelucra si prezenta Ag limfocitelor T, avand un
potential sporit de atasare la acest tip de celule. Exprimarea masiva a Ag CMH din clasele
I si II le asigura o capacitate mare de retinere a limfocitelor T si de prezentare a Ag aduse
de la nivelul pielii, in asociere cu molecule CMH, intr-o maniera amplificata. Functia lor
primara este semnalarea pericolului de infectie, captarea, prelucrarea si transmiterea
semnalelor de la agentii infectiosi. Cand este atins un prag de stimulare din partea
agresorilor, devin celule mature, castigand capacitatea de migrare spre ganglionii
limfatici si de a stimula limfocitele T. Exprima FcR si FcR, fapt care sugereaza ca ar
retine Ag numai dupa ce acesta a fost recunoscut de catre Ac, deci numai sub forma de
complex Ag-Ac.