FIZIOLOGIA SERIEI limfocitare

LIMFOCITELE sunt celulele care

participă în reacțiile imune
 Limfocitele iau naștere din celula SP limfoidă la
nivelul măduvei hematogene.
Trec etape de diferențiere apoi unele limfocite
migrează în timus, devenind limfocite T, altele se
diferențiază în măduva roșie hematogenă devenind
limfocite B.
După diferențierea lor Limfocitele B și T migrează și
colonizează regiuni bine precizate, în organele și
structurile limfoide periferice (limfocitele își
continuă maturarea antigen dependentă și formează
zone T-dependente și B-dependente.
Ele ajung în circulaţie pe cale limfatică.
În perioada postnatală organul principal
limfoid este măduva osoasă unde are loc
multiplicarea limfocitelor până la acţiunea
antigenului.
Ţesutul limfatic secundar include timusul,
ganglionii limfatici, splina, ţesutul limfatic
al tubului digestiv, respirator, amigdale.
La suprafață au Markeri: CD clusters of
differentiation
Receptori –reacționează cu antigenii
BCR (ly B)
TCR (ly T)
3 categorii de limfocite
B;T;NK.
MO-identice
ME diferente
Natura antigenilor recunoscuți
Spre deosebire de neutrofile care odată ce
părăsesc sângele nu se mai reîntorc,
limfocitele recirculă (organe limfatice-
limfă-sânge-ţesut-limfă). În sângele
periferic circulă numai 4% din populaţia
limfocitară, circa 70% se află în organele
limfatice: 10% în măduva oaselor şi restul
în alte ţesuturi.
Dispariţia limfocitelor se realizează pe trei
căi: transformarea în alte celule (ex.
Imunoblaşti, plasmocite), eliminarea spre
lumenul intestinal şi distrugerea care are
loc în special în centrii germentativi
limfatici sau distrugerea în ganglionii
limfatici prin apoptoză.
 MORFOLIGIA SERIEI LIMFOCITARE

Limfoblastul
diametrul 12-16 mk
Nucleul rotund sau
oval de culoare
violet-deschisă, situat
central. Cromatina
laxă. În nucleu se
conţine 1-2 nucleole.
Citoplasma îngustă,
albastră-deschisă, cu
zonă perinucleară.
 MORFOLIGIA SERIEI LIMFOCITARE

Prolimfocitul –
diametrul 12-16 mk.
Nucleu rotund sau
oval situat central şi
puţin excentric.
Cromatina este mai
grosolană nucleolele
neclare.
Citoplasma îngustă,
de culoare albastră
cu zonă perinucleară.
 MORFOLIGIA SERIEI LIMFOCITARE

Limfocitul
deosebim limfocit
mic (medii) şi
limfocit cu
citoplasma largă
 MORFOLIGIA SERIEI LIMFOCITARE

Limfocitele mici, diametrul 7-12 mk.

Nucleul mare, intens colorat, rotund sau formă de
bob, situat central sau excentric. Structura
cromatinei grosolană, nucleolele nu se depistează,
uneori se depistează o nucleolă bine diferenţiată,
legat de sinteza de proteine. Citoplasma puţin
abudentă, sub formă de semilună, cu un conţinut
mare de ARN albastră-deschisă cu zonă
perinucleară.
 MORFOLIGIA SERIEI LIMFOCITARE

Limfocitul cu citoplasma largă sau

limfocitul granular-diametrul 12-15 mk,
Nucleul rotund sau în formă de bob, situat
central sau excentric. Structura
cromatinei neuniformă, nucleolele lipsesc,
Citoplasma largă, de culoare albastră, cu
granulaţie azurofilă.
Reacţiile citochimice: reacţia P.A.S. –se
depistează mucopolisaharide în formă de
granule.
 Funcțional deosebim 3 categorii de
limfocite:
Limfocite -T (65-80%)
Limfocite -B (10-20%)
Celule NK (2-10%) o grupă neînsemnată
(celule natural ucigaşe) ele nu posedă
receptori pentru antigen nici de tip
imunoglobulinic nici receptori pentru antigen
ca cei ai limfocitelor T.
Subdiviziunea celulelor imunologic active în
celule B şi T derivă din constatarea că două
organe centrale sunt decisive în geneza lor:
timusul şi măduva oaselor.
T-limfocitele reprezintă principalele
celule ale sistemului imun sunt implicate
direct în imunitatea mediată celular. Ele
reprezintă baza morfologică a memoriei
imunologice, însă sunt implicate și în
imunitatea umorală (de control).
B-limfocitele asigură imunitatea umorală
şi producerea de anticorpi.
Receptorii T-TCR pot recunoaște numai
atg (epitopii) numai dacă aceștea sunt
legați de moleculele complexului major de
histocopatibilitate (CMH) prezent în
plasmalema altor celule.
Ly T CD4 recunosc antigenii legați de CMH
de tip II
Ly T CD8 recunosc antigenii legații de CMH
de tip I
Formarea limfocitelor -T derivă din celula
stem embrionară din care ea naștere
celula stem limfoidă care migrează apoi în
timus începând cu săptămâna a 7-a de
dezvoltare intrauterină. Maturarea T
limfocitelor este influențată de celulele
epiteliale și de hormonii timusului pe
măsura deplasării lor din cortex în stratul
intern medular.
T-limfocitele trec în timus maturându-se
în stratul cortical (timociţii corticali) şi
apoi în stratul medular (timociţii
medulari).
În stratul medular T-limfocitele se împart
în 2 subpopulaţii-T-helperi şi T-kileri
(citotoxici).
După maturaţie T-limfocitele părăsesc
timusul şi trec în sângele periferic
devenind limfocite T circulante. În timus
limfocitele T sunt învăţate de către
macrofagi şi celule epiteliale reticulare de
a recunoaşte antigenul propriu şi străin.
Din sânge T-limfocitele (naive) trec în
ganglionii limfatici unde se maturizează în
zona timusdependentă –paracorticală a
gang.limfatic. În zona medulară a
ganglionului limfatic se determină
limfocite-T, împreună cu limfocitele B şi
celulele plasmatice.
După o serie de multiplicări se termină
formarea T-helperilor şi T-citotoxice
sensibile, precum şi formarea celulelor de
memorie.
Aici în ganglionii limfatici T-limfocitele îşi
realizează funcţia imună, iniţiind
maturarea limfocitelor-B şi transformarea
lor în plasmocite.
T- limfoctele sunt cele mai numeroase.
Perioada de viaţă a limfocitelor T este
lungă –toată viaţa , un număr neînsemnat
trăesc câteva luni.
Funcțiile T-limfocitelor
Mediază imunitate celulară-împotriva
virusurilor, fungilor, micobacteriilor,
resping grefele de organe incompatibile,
resping tumorile,
Controlează funcţiile limfocitelor B,
Cooperează cu celulele B în producerea de
ac specifici.
Participă la reacţiile hipersensibile de tip
întârziat.
Reglează granulocitopoieza.
 Imunitatea celulară
Imunitatea celulară a limfocitelor T se
realizează prin 2 modalităţi: producţia de
limfokine şi activitate citotoxică.
Limfokinele sunt “mediatorii” celulari cu
structură variată care exercită efecte asupra
unor celule “ţintă”.
Activitatea citotoxică a limfocitelor T
exercită un efect de citoliză, de moarte a
celulei “ţintă”. Prin mecanisme citotoxice
sunt îndepărtate din organism unele
microorganisme bacteriene, viruşii,
celulele tumorale neoplazice.
Populația T-limfocitelor
Limfocitele T nu reprezintă o clasă celulară
omogenă, ea este extrem de heterogenă
actualmente destingându-se următoarele
subclase de limfocite T:
Limfocite T helper (ajutătoare) Th
Amplificatoare Ta,
Supresoare Ts,
Contrasupresoare Tcs,
Citotoxice Tc,
De memorie Tm
De supersensibilitate de tip întîrziat Td.
Limfocitele T citotoxice exprimă pe
suprafața lor CD8
Recunosc ang-CMH I
Activitate ly T citotoxice secretă citokine-
distrugerea directă a celulelor infectate
cu virusuri sau a celor neoplazice
Activarea este intensificată de Ly T helper 1
Ele intră în contact cu celulele invadate
de antigeni determinând liza lor, probabil
printr-o modificare de permeabilitate a
membranei.
 Limfocitele T helper
Exprimă pe suprafața lor CD4
Recunosc ang –CMH II (pe suprafața cel
prezentatoare de antigen ex: macrofage)
Activarea Ly T helper –citokine (IL)
Rol LyT helper1-reglează răspunsul mediat
celular
Helper 2 reglează răspunsul mediat umoral
(limf.B) intensificând sinteza plasmocitelor și
secreția de imunoglobuline.
Limfocitele T supresoare exprimă pe
suprafața lor CD-8
Suprimă răspunsul imun (inhibă ly T, ly B.
Limf B
Au origine în măduva hematogenă
Devin imunocompetente în măduvă
Au rol în imunitatea umorală,
Au durată de viață variabilă,
Receptroii B BCR-recunosc epitopii
atg(recunosc direct atg
Limfocitele mature din sânge exprimă pe
suprafața lor IgM și IgD,
Markerii specifici sunt:
CD9, CD19, CD20,CD24
Diferenţierea B- limfocitelor are loc în
măduva oaselor. Numărul de limfocite –B în
măduvă este mai mare decât a limfocitelor-
T.
În măduva oaselor limfocitele–B trec etapele
de diferenţiere antigenindependente.
Aceste limfocite sunt imature imunologic
deoarece nu sunt supuse diferenţierii
antigendependente –(pre-B-limfocit). Pe
suprafaţa lor sunt receptori pentru IgD şi IgM.
Celelalte etape de diferenţiere ale
limfocitelor -B depind de antigen.
Limfocitele –B mature părăsesc măduva şi
ajung în sângele periferic şi ţesuturi unde pot
fi activate de un antigen, trecând etapele de
diferenţiere antigendependente.
După contactul cu un antigen (T-helper şi
macrofagii) limfocitele B mature, în repaus,
vor fi activate şi în continuare se multiplică,
şi proliferează (ele devin active cu potențial
mare de proliferare).
La un prim contact cu antigenul, ly B
mature suferă un proces de transformare
blastică-limfoblaste (ly activate) prin
diviziunea cărora rezultă Ly B cu memorie
Ly B efectoare=plasmocite (secretoare de
imunoglobuline).
La început ele se transformă în centroblaşti
(imunoblaşti), care proliferează activ,
transformânu-se în centrocite-celule cu
nucleu clivat. Pe suprafaţa centrocitelor apar
Ig membranare (IgG,IgA).
Un aspect important obligatoriu de reţinut
este acela că limfocitele B activate pierd IgD
şi IgM în momentul diferenţierii finale a ly B
în plasmocit.
Din centrocite se formează celule de
memorie B şi plasmocitele (stadiul de celulă
secretorie).
Plasmocitul este o celulă finală în linia de
diferințiere a populației B, și este
eficientă numai prin secreția de
imunoglobulină de un anumit tip de cele 5
tipuri de imunoglobuline normale.
Aceste stadii sunt recunoscute prin
prezența unor antigene citoplasmatice și
de suprafață. Antigenele de suprafață
intențional sunt desemnate prin inițialele
C.D. (cluster determinants).
Prin transformarea blastică a unui Ly B, ia
naștere o clonă de celule B specifice unui
antigen, deci un număr mai mare de
celule cu capacitatea de a reacționa la
antigenul care a inițiat reacția, fenomen
numit EXPANSIUNE CLONALĂ.

Stimularea ly B de către antigeni este

ajutată de ly T-helperi 2.
Limfocitul B-asigură imunitatea umorală şi
producerea de ac. Pe suprafaţa lor
membranară sunt Ig M (40%) şi D (30%), în
mai mică măsură IgA(10%) şi IgG (30%). Este
important faptul că fiecare celulă B are
propria ei specificitate de interacţiune cu un
anumit ag.
În urma unui stimul antigenic, ly B se
transformă în plasmocit sau celule B de
memorie producătoare de Ig specifice. O
serie de ag pătrund în organism se leagă
de Ig de pe ly B şi formează complex ag-
ac, care va fi prezentat ly T sau
macrofagelor.
 Limfocitele B cu memorie
circulă în sânge
La al doilea contact cu același antigen, determină
un răspuns imun mai rapid și mai puternic decât la
primul contact.
Plasmocitele
Secretă anticorpi
Secreția –fie în organele limfoide
-fie la locul stimulării antigenice
Anticorpii sunt transportați unde sunt
necesari prin sistemul limfatic și sanguin.
În reacția antigen-anticorp se formează un
complex, care provoacă distrugerea
antigenului prin diferite mecanisme
(neuralizare, opsonizare, activarea
complementului).
 Formarea anticorpilor
Există 5 clase de imunoglobuline: IgG, IgA, IgM,
IgD, IgE.
Cele mai răspândite Ig sunt clasa G1,2,3,4,
Toate clasele de Ig au structură identică:
2 lanțuri grele conjugate cu legături disulfidice
cu 2 lanțuri ușoare.
Lanțurile grele gamma, alfa, miu, delta, epsilon
Lanțurile ușoare de un singur tip fie
kappa, fie lambda (lanțurile kappa sunt de
2 ori mai frecvente). O singură celulă B
exprimă pe suprafața ei Ig cu lanțuri
ușoare de un singur tip, fie kappa, fie
lambda.
 Funcţiile Anticorpilor

Neutralizează Variable
Region

antigen epitopii Constant Regions

activi ai
Antigenelor
Constant Regions

Variable
Region
 Formarea anticorpilor

Interacţiunea
Anticorp-
Antigen
 Formarea anticorpilor

IgM Sunt produşi primii ca IgG

răspuns la infecţie Produşi mai târziu ca
Markeri ai infecţie acute sau răspuns la infecţie
foarte recente Produşi în cantităţi mari
Viaţă relativ scurtă, circa 2-6 Produc imunitate pe
luni termen lung
Nu trec bariera placentară Traversează placenta
maternă
Structură pentameră (5 Y’s)
Structura Y
 Locul de legare cu
Antigenii

Structura IgM
(900,000 Daltons)
  Antigen
Fab 
Binding Site

Fc 

Structura IgG
(150,000 Daltons)
 Formarea anticorpilor

IgA Se găsesc în secreţiile Ig E Produc imunitate faţă de

umane – Anticorpi infecţiile parazitare
secretori Mediază răspunsul alergic şi
inflamator
Produc imunitate locală la
nivelul membranelor Structura Y
celulare
IgD Producere tardivă după
Se pot găsi în laptele matern apariţia infecţiei
Structură dimeră (2 Y’s Functalonează ca receptori
celulari ai suprafeţei B-
limfocitelor imature
participă în reacțiile
alergice și de
sensibilitate de tip
întîrziat. Y structură
NK celule
Nu au markeri pe suprafaţa lor pentru B
sau T limfocite. Fenotipul lor CD 3-16,
56,94, se găsesc în limfă.
În sângele periferic 5-10% sunt lifocitele
granulare. Iau naștere în măduva
hematogenă. Au acelaș precursor ca și Ly
T și Ly B. Nu intră în timus acționează
nespecific.
Rol: Ele pot să facă o distincţie între
celulele normale şi cele tumorale.
Ele sunt implicate în imunitatea tumorală
şi antivirală. Ele secretă limfochine. IL-4
IL-5 Il-3 citochine inflamatorii IL- 1
Atacă de preferință celulele invelite în
anticorpi=citotoxicitate mediată celular
dependentă de anticorpi.
 Recirculația limfocitelor
Ly B și T-sânge- organele limfoide
periferice unde intră în limfă-ductul
toracic-sânge.
Diferențe limfocite - monocite:
Nucleul : limfocite = N rotunjit monocite = mai puțin clar
                               monocite = individualizabile (le putem
contur N + neregulat „ghici” deoarece dimensiunea lor
 Citoplasma:           limfocite mari = se află la limita vizibilității în> ¾
clare, uneori aproape transparente monocite)
                               monocite =
textura cenușiu-albăstruie, densă 
Granulații:         limfocite = boabe în
număr limitat (30 max), clar
individualizabile (= pot fi numărate)
                             
FIZIOLOGIA SERIEI
plasmocitare
 Plasmoblastul
Diametrul celulei 16-
20 mk.
Nucleul ocupă
aproape toată celula,
structura cromatinei
este fină de culoare
violet închisă,
conţine 1-2 nucleole.
Citoplasma îngustă de
culoare bazofilă cu
zonă perinucleară.
Proplasmocitul
Diametrul celulei 20 mk.
Raportul nucleu-
citoplasmatic înalt
Nucleul situat excentric,
se determină nucleolele.
Citoplasma de culoare
albastră închisă cu zonă
perinucleară.
Celula plasmatică
Diametrul 8-12 mk.
Nucleul situat excentric,
de formă rotundă sau
ovală, cromatina are
structură grunjoasă în
formă de spiţe de roată.
Citoplasma diferite
nuanţe de bazifilie cu
zonă perinucleară.
Plasmocitozele
Celulele plasmatice
sunt celulele care
lipsesc în sângele
periferic. În unele
situaţii ele apar şi în
sângele periferic.
Determinarea
celulelor plasmatice
în sângele periferic se
numeşte
plasmocitoză.
Plasmocitoza se întâlneşte în următoarele
situaţii:
Infecţii virale cum ar fi rubeola, rujeola,
varicela, hepatitele virale, infecţia cu
citomegalovirus, mononucleoza
infecţioasă;
Boli limfoproliferative cum este: mielomul
multiplu şi boala Waldenstrom.
Formula leucocitară la copii
 Limfocitozele
Însemnătatea clinică-diagnostică a limfocitozelor
Limfocitozele –creşterea relativă a
numărului de limfocite mai mult de 37%
(40%).
Stările fiziologice:
la copii până la 14 ani;
Consum exesiv de grăsimi,
Perioada de covalescenţă după infecţii,
Limfocitozele relative,
Limfocitoză tumorală
-Maladiile limfoproliferative.
Limfocitozele relative
Infecţiile virale: Infecţiile bacteriene:
Mononucleoza Infecţiile bacteriene cronice:
infecţioasă, tuberculoza, luesul,
bruceleza,infecţia provocată
Limfocitoza infecţioasă de micoplasmă,
Varicela Infecţii parazitare-
Rujeola, rubeola, toxoplasmoza, malaria,
Hepatitele virale acute Procese imunologice –
neutropenii autoimune,
cronice, agranulocitoze imune,
Citomegalovirusul, Boli endocrine-tireotoxicoză,
HIV diabet, acromegalie,
mixedema, boala Adisson,
aplazia măduvei osoase;
Limfopeniile –însemnătatea diagnostică

Limfopeniile –micşorarea numărului de

limfocite 1,0x109/l

Maladii infecţioase acute,

Tbc miliară,
Procesele septice grave,
Lupusul eretematos de sistem,
Insuficienţa renală,
Stadiile terminale ale proceselor
canceroase,
Stadiul terminal al SIDA,
Herpesul, citomegalovirusul,

Stări imunodificitare secundare,

Alergizarea organismului (la copii şi
adolescenţi),
Tratament cu cortiocosteroizi,
Chimiopreparate,
Iradiere.
Limfocite activate