Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
660 Lei
Limfocitele B provin din celulele stem hematopietice care, in mod succesiv, populeaza
splahnopleura embrionara paraaortica, ficatul fetal si maduva osoasa hematogena.
Celulele stem fiice dau nastere progenitorilor limfoizi multipotenti (PLM), care
genereaza celulele mieloide sau limfoide. Astfel, PLM pot produce precursorii limfoizi
comuni (PLC), iar acestia pot genera limfocitele T, limfocitele B, celulele NK si un
subset special de celule dendritice. Diferentierea finala spre celulele B necesita ca
celulele fiice PLC sa fie expuse unor micromedii specializate, asa cum sunt cele prezente
in ficatul fetal si maduva osoasa. Trecerea de la ficatul fetal la maduva osoasa incepe la
mijlocul vietii fetale si se termina chiar inainte de nastere; celulele B continua sa fie
produse in maduva osoasa pe parcursul intregii vieti. Diferentierea celulelor B are loc in
doua stadii, diferite din punct de vedere anatomic si functional; astfel, primul stadiu are
loc in maduva osoasa si este antigen independent, iar cel de-al doilea stadiu are loc in
organele limfoide periferice si este antigen dependent9;11.
Limfocitele B imature, care exprima pe suprafata lor mIgM (imunoglobulina de
membrana) si BCR (receptorul celulei B), parasesc maduva osoasa dupa un proces de
selectie negativa a celulelor B auto-reactive si patrund in periferie (sange si organe
limfoide secundare) unde isi completeaza diferentierea in celule B mature care exprima
pe suprafata lor mIgM si mIgD si pot fi activate prin legarea de antigen11.
Celulele B imature auto-reactive, ce exprima mIgM self-reactiv, urmeaza un proces
cunoscut ca receptor editing, in care un rearanjament la nivelul genelor care codifica
lantul greu al imunoglobulinelor (IgH) modifica specificitatea antigenica a receptorului.
Daca acest proces esueaza, celulele B imature auto-reactive devin anergice sau vor suferi
apoptoza in urma contactului cu antigenul. Aceasta contrasteaza cu abilitatea celulelor B
mature de a deveni activate in urma contactului antigenic12.
BCR este un complex format dintr-o mIg si doua molecule citoplasmatice Ig/CD79a si
Ig/CD79b. Cu ajutorul acestui receptor limfocitele B recunosc antigenul si devin astfel
activate. Implicarea BCR initiaza o serie de evenimente care culmineaza cu diferentierea
celulelor B in plasmocite capabile sa secrete imunoglobuline. Limfocitele B vor prezenta
antigenul, recunoscut cu ajutorul BCR, limfocitelor T helper CD4 care au fost activate
anterior de acelasi antigen, limfocitele T helper fiind selectate din pool-ul de limfocite T
naive de catre celulele dendritice prezentatoare de antigen. Acest proces de activare a
limfocitelor B, dependent de limfocitele T, are loc prin interactiunea dintre CD40 de pe
suprafata celulelor B si ligandul sau, CD145, de pe suprafata celulelor T helper si prin
secretia de interleukina-4 (IL-4) de catre celulele helper. Ambele semnale servesc la
promovarea si mentinerea activarii initiate de BCR11.
La nivelul organelor limfoide secundare in zonele bogate in celule T celulele B naive,
dupa stimularea antigenica, urmeaza o expansiune clonala si formeaza grupuri de celule
B activate (focare extrafoliculare). Acestea se pot diferentia in plasmocite de scurta
durata (secretoare de anticorpi cu afinitate joasa) sau migreaza inapoi in foliculi si
initiaza formarea unui centru germinativ.
Celule
Stem
Celule
Pro-B
Celule
Pre-B
Celule
pre-B
Plasmocite Celule B de
memorie
late
CD34
++
++
CD10
++
++
++
++
++
CD19
++
++
++
++
++
++
++
++
CD20
++
++
++
++
++
++
++
++
CD21
++
++
++
CD24
++
++
++
++
++
CD38
++
++
++
++
++
++
++
CD27
Tabel 17.9.1.1 Markeri pentru diferentierea celulelor B
Limfocitele T citotoxice (CTL) si celulele NK
Aceste doua tipuri celulare, distincte din punct de vedere fenotipic, dar strans legate prin
functia lor citolitica (killer), sunt importante atat in controlul infectiilor, cat si in
identificarea si eliminarea celulelor tumorale. Celulele CTL sunt limfocite T CD8+ care
isi indeplinesc functia de killer prin doua cai majore: liza mediata de perforine si
granzime ce sunt eliberate din lizozomi si apoptoza receptor indusa (TNFR), ambele cai
necesitand un contact apropriat intre celula litica si tinta sa, in special prin interactiunea
dintre TCR si moleculele MHC I. Raspunsul CTL la o infectie acuta are loc in trei faze:
prima consta in activarea initiala si proliferarea CTL; a doua in contractia celulelor T
efectoare in celule T de memorie; iar a treia faza se refera la mentinerea de lunga durata a
pool-ului de celule T de memorie. Celulele CTL se dezvolta la nivelului timusului,
parasesc acest organ limfoid in stare naiva, circula intre organele limfoide secundare
(splina si ganglionii limfatici) pe calea sistemului arterial, respectiv limfatic, si in cursul
acestui pasaj intalnesc antigenul nonself. Antigenul este adus la nivelul organelor
limfoide secundare prin sistemul limfatic de catre celula dendritica (APC); aceasta devine
matura dupa achizitia antigenului nonself la nivelul tesuturilor non-limfoide. Desi celula
dendritica este cel mai important APC profesional, macrofagele si celulele B sunt de
asemenea capabile sa prezinte antigenul. Procesul infectios conduce la o crestere
dramatica a CTL patogen/antigen specifice, iar magnitudinea acestui proces depinde de
natura infectiei si de inoculul/doza de antigen. Aceasta expansiune este urmata de
contractia CTL efectoare in celule T de memorie. Un procent de 5% din populatia
celulelor efectoare expansionate supravietuieste sub forma celulelor de memorie de lunga
durata. Este prevenita astfel afectarea tisulara nespecifica ce se poate produce prin
activitatea citolitica si eliberarea necontrolata de citokine si este asigurata flexibilitatea
CTL de a raspunde la noi infectii.
Productia de celule de memorie antigen independenta de lunga durata este esentiala
pentru un raspuns rapid in cazul unei reinfectii. CTL de memorie asigura un raspuns mult
mai intens decat celulele CTL naive activate primar, atat din punct de vedere cantitativ
cat si calitativ. Deoarece in cursul infectiei primare CTL sufera o expansiune clonala
importanta, numarul de precursori CTL antigen specifici este mult mai mare la indivizii
imunizati comparativ cu cei naivi, ceea ce permite un raspuns imun mai puternic. CTL de
memorie prezinta o eficienta extraordinara in elaborarea functiilor efectoare prin
productia rapida de gamma-interferon (IFN).
Compartimentul CTL de memorie este compus din doua tipuri celulare: CTL de
memorie-efectoare (Tem) si CTL de memorie-centrale (Tcm), acestea din urma fiind
capabile de o auto-reinnoire antigen-independenta homeostatica prelungita. La intalnirea
cu antigenul, aceste celule dobandesc rapid functia efectoare si fenotipul celulelor Tem.
Celulele CD4 si citokinele IL-15, IL-7, IL-2 si GM-CSF (factorul de stimulare al
coloniilor pentru granulocite si monocite) au un rol important in supravietuirea si
mentinerea rezervei de CTL de memorie (vezi tabelul 17.9.1.2).
In final, activitatea citotoxica a CTL are loc prin doua mecanisme:
citolitic: dependent de productia de granzime (A, B) si perforine;
non-citolitic: dependent de productia de citokine (IFN si TNF-) care au capacitatea de
a inhiba proliferarea agentilor patogeni intracelulari11;12.
MARKER
CTL naive
Tem
Tcm
CD44
Distributia
tisulara principala
+++
+++
Functia citotoxica
++
IFN
+++
vietii fetale si imediat dupa nastere. Initial, celulele T nu exprima TCR si sunt
CD3-/CD4-/CD8- (triplu negative). Etapele de diferentiere timica includ stadiile:
preTCR CD3+/CD4-/CD8- (dublu negative);
TCR CD3+/CD4+/CD8+ (dublu pozitive);
in ultima etapa, celulele T al caror TCR recunoaste antigenul prezentat de moleculele
MHC II devin TCR CD3+/CD4+, iar cele al caror TCR recunoaste antigenul prezentat de
moleculele MHC I devin TCR CD3+/CD8+.
Celulele T naive, pozitive pentru un singur CD (CD4 sau CD8) parasesc timusul si
recircula din sange in ariile timus-dependente (TDA) ale organelor limfoide secundare. In
majoritatea raspunsurilor imune, activarea celulelor T CD4+ are loc in TDA ale organelor
limfoide secundare, iar celulele prezentatoare de antigen sunt reprezentate de celulele
dendritice. Prezentarea eficienta a antigenului non-self stimuleaza activarea, proliferarea
si diferentierea limfocitelor CD4+ in trei categorii functionale: celule CD4+ cu activitate
proinflamatorie, celule CD4+ cu activitate reglatoare/antiinflamatorie si celule CD4+ ce
functioneaza ca celule de memorie. Diferentierea dintre celulele T naive, efectoare si de
memorie se face baza moleculelor exprimate pe suprafata lor (vezi tabelul 17.9.1.3).
Celulele CD4+ efectoare sunt cele care sustin procesele inflamatorii prin eliberarea de
citokine, fiind divizate in trei categorii: Th1 , Th2, Th1711;12.
Celulele T reglatoare (Treg)
Pentru a preveni raspunsurile imune auto-distructive si a permite cele protective
impotriva antigenelor non-self, sistemul imun a dezvoltat o serie de mecanisme reglatoare
care au rolul de a inhiba generarea de limfocite T si B self-reactive potential daunatoare
toleranta imuna centrala - si de a scadea activarea celulara si expansiunea limfocitelor
atunci cand acestea intalnesc antigene self toleranta imuna periferica.
Au fost descrise mai multe tipuri de celule T cu activitate reglatoare: celule T TCR +,
celule NK, limfocite T CD8+ si limfocite T CD4+.
Celulele T CD4+ reg pot fi divizate in doua categorii: celulele Treg care apar natural
(generate in timus) si celulele Treg induse (Treg 1 care secreta IL-10, Th3 care secreta
TGF), diferentiate din celulele T naive. Celulele T CD4+ reg derivate din timus sunt
CD25+ si se gasesc intr-un procent de 30%, insa doar 2-4% din celule Treg CD25high+
au proprietati supresive. Un alt marker important este factorul de transcriptie FOXP3 care
este exprimat in mod specific la nivelul celulele Treg timic derivate. Majoritatea celulelor
FOXP3 + sunt celule CD4+CD25 bright+ si doar cateva sunt celule CD25- si CD25
low+11.
Celulele T de memorie
MARKER
Celule T naive
Celule T efectoare
Celule T de memorie
CD62L
H/L
CCR7
H/L
CD45RA
H/L
CD45RO
L/H
moleculele CD4 si coreceptorii CCXR4 si CCR5, iar GP41 mediaza procesul de fuziune
dintre invelisul HIV si membrana celulei gazda.
Studii recente demonstreaza afectarea timpurie in cadrul infectei HIV a celulelor T cu
memorie de la nivelul tesutului limfoid asociat tubului digestiv (GALT). Astfel, intr-o
perioada scurta de timp de de la infectie, 20% din celulele GALT CD4T sunt infectate si,
dintre acestea, 80% sunt distruse prin citotoxicitate directa mediata de virus sau apoptoza
Fas-mediata. In momentul atingerii nivelului maxim de viremie ~ 60% din celulele T
CD4 de memorie sunt infectate. Trebuie mentionat faptul ca majoritatea celulelor T CD4
rezida la nivelul GALT, iar numarul acestor celule aflate in circulatie nu reflecta
magnitudinea distructiei limfocitelor T la nivel digestiv. In lumina acestor date noi s-ar
putea presupune ca acea crestere initiala a incarcaturii virale reprezinta proliferarea
exagerata si infectarea celulelor GALT CD4T, iar scaderea ulterioara a incarcaturii virale
pana la o anumita valoare de platou indica depletia majoritatii celulelor T CD4+ din
organism2.
Evolutia naturala a infectiei HIV cunoaste 4 stadii/faze (vezi figura 17.9.1.1):
1. Sindromul retroviral acut se intalneste pe o perioada de cateva zile pana la 6
saptamani de la infectie si se caracterizeaza printr-o viremie foarte mare (de exemplu, 10
milioane copii/mL) si scaderea rapida a celulelor T CD4+ si CD8+ din circulatia
periferica.
2. Stadiul asimptomatic se caracterizeaza prin scaderea viremiei pana la o anumita
valoare de platou si se considera ca acest nivel de platou reprezinta un echilibru intre
abilitatea virusului de a se replica si a distruge celulele CD4+ si abilitatea raspunsului
imun al gazdei (celular si umoral) de a suprima replicarea virala. In medie, perioada de
latenta clinica care urmeaza infectiei active dureaza 710 ani (T CD4 >500 celule/L).
3. Stadiul simptomatic al infectiei HIV Pre SIDA (T CD4+ 500 200 celule/L).
4. Stadiul final al infectiei HIV SIDA - se caracterizeaza prin scaderea celulelor T
CD4+ <200 celule/L (<14%).
In cursul terapiei HAART, cresterea celulelor T CD4+ are loc in primele 36 luni si este
rezultatul scaderii activarii imune si a migrarii consecutive a celulelor T de memorie
(CD4+CD45RO+) in afara organelor limfoide; o crestere mult mai accentuata are loc
dupa 35 ani de terapie prin aparitia de celule T naive noi (CD4+CD45RA+CD62L+) si
de memorie.
In concluzie, depletia celulelor T CD4+ reprezinta principalul marker de afectare
imunologica cauzata de infectia HIV si de evolutie spre stadiul SIDA11.
-celulele NK (CD3-/CD16+/CD56+);
-limfocitele T activate (HLA DR+/CD3+).
Profilul de baza este suficient pentru excluderea defectelor imune celulare cantitative5.
Determinarea subseturilor limfocitare este utila atat pentru clasificarea si diagnosticul
imunodeficientelor primare cat si pentru evaluarea si monitorizarea pacientilor cu infectie
HIV6;8.
Imunodeficientele primare rezulta ca urmare a unor defecte congenitale ale sistemului
imun. Acest test stabileste daca anumite subseturi limfocitare sunt reduse sau absente
pentru a sustine diagnosticul de imunodeficienta celulara numerica. Imunodeficientele
cauzate de disfunctii celulare pot fi detectate prin testul de transformare limfoblastica
(LTT)6.
Imunodeficientele datorate generarii defectuoase a limfocitelor T (de exemplu, sindromul
DiGeorge) se caracterizeaza prin pierderea completa sau reducerea limfocitelor T CD3+.
Defectele genetice ale complexului major de histocompatibilitate MHC clasa II determina
o stare de imunodeficienta grava deficitul MHC II (conform OMS). Mai este denumit si
sindromul limfocitelor goale tip II si se caracterizeaza prin absenta expresiei moleculelor
MHC II de pe suprafata celulara. Instructajul timic si selectarea limfocitelor T imature
sunt compromise datorita lipsei de procesare a antigenului de catre moleculele MHC II.
Cantitatea totala de limfocite B si T in sange este normala, insa numarul limfocitelor
CD4+ este redus ca urmare a absentei unei procesari adecvate a antigenului. Acesti
pacienti nu pot raspunde la antigenele straine si prezinta infectii bacteriene, virale,
fungice si parazitare recurente; nu raspund la testele cutanate, au o capacitate redusa de a
raspunde la reactiile limfocitare mixte si prezinta panhipogammaglobulinemie. Defectul
nu este localizat la nivelul genelor MHC II ci la una din cele patru gene care codifica
factorii reglatori esentiali pentru exprimarea moleculelor MHC II4.
In cazul pacientilor cu infectie HIV determinarea limfocitelor T CD4+ este utila pentru
stadializarea infectiei HIV (conform CDC), stabilirea momentului inceperii terapiei
antiretrovirale precum si a terapiei impotriva infectiilor oportuniste, pentru monitorizarea
progresiei bolii si a raspunsului la tratament. Astfel, terapia antiretrovirala este adesa
initiata in momentul in care numarul absolut de celule CD4+ <500/L; in cazul in care
celulele CD4+ <200/L se incepe tratamentul profilactic impotriva pneumoniei cu
Pneumocistis jiroveci si a altor oportunisti; in cazul in care celulele CD4+ <100/L se
recomanda profilaxia infectiilor produse de complexul Mycobacterium avium1.
Programele actuale recomanda monitorizarea nivelului celulelor CD4+ la un interval de
3-6 luni, pentru toti pacientii cu infectie HIV1;6;8.
Specimen recoltat - sange venos5.