În cadrul dezoltării normale a unui organism, perioada cea mai importantă pentru normalitatea

viitorului individ este perioada embrio-fetală şi, în primul rând, etapa dezvoltării embrionare

Formarea modelelor embrionare implică iniţial definirea principalelor axe embrionare: antero-
posterioare şi dorso-ventrale. Ulterior, are loc distribuirea celulelor rezultate din segmentarea celor
trei foiţe embrionare. În etapa următoare, celulele capătă identităţi distincte şi alcătuiesc modele
spaţiale de celule diferenţiate.
Genele dezvoltarii embrionare

La Drosophila melanogaster s-a stabilit că dezvoltarea embrionară este dirijată de două clase de
gene:
A) gene necesare stabilirii segmentelor embrionare
1. gene coordonatoare maternale
2. gene zigotice
B) gene implicate în stabilirea identităţii segmentelor embrionare – genele selectoare
homeotice.
Gene necesare stabilirii segmentelor embrionare
Genele materne
• Sunt gene exprimate de către mamă în celulele granuloasei în timpul
ovogenezei, deci înainte de fecundare. Transcripte şi polipeptide simple
sintetizate de genele materne specifice trec din celulele granuloasei în
citoplasma ovocitului unde se acumulează. Acesti produsi de origine materna
se moştenesc de către zigoţi la fecundare, si ribozomii utilizaţi pentru sintezele
proteice din prima parte a dezvoltării embrionare sunt transmişi de ovocit şi
nici un ribozom nu este sintetizat “de novo” până la stadiul de gastrulă. În
momentul fecunării, ovocitul este echipat cu informaţia genetică şi capacitatea
de sinteza proteica necesara derulării primelor stadii de dezvoltare embrionară.
• Principalul rol al genelor materne este acela de a asigura, prin produsii săi
informaţionali transmişi zigotului, realizarea polarizării acestuia, adică zigotul
trebuie să dobândească un ax antero-posterior.
• Genele materne acţionează în regiuni mari ale embrionului: regiunea anteioară,
regiunea posterioară şi regiunea dorso-ventrala.
• În funcţie de regiunile embrionare pe care le afectează aceste mutaţii au fost
împărţite în trei clase:
– Mutaţii ale genelor din grupul anterior (bicoid) determină reducerea sau pierderea
capului şi a structurilor toracice, sau în unele cazuri, înlocuirea lor cu structuri
posterioare.
– Mutaţiile grupului posterior (nanos) sunt caracterizate de pierderea regiunilor
abdominale şi formarea de embrioni mai mici.
– Mutaţiile grupului terminal (torso) afectează structurile specializate de tipul
acronului şi telsonului.
• GRUPUL A (ANTERIOR)
• bicoid (bcd)
• exuperantia (exu)
• swallow (swa)
• GRUPUL P (POSTERIOR)
• nanos (nos)
• tudor (tud)
• oskar (osk)
• vasa (vas)
• valois (val)
GRUPUL T (TERMINAL)
Este responsabil de specificarea structurilor aflate la extremităţile embrionului de
tipul acronului, telsonului şi a segmentelor abdominale posterioare.
• torso (tor)
• trunk (trk)
• fs 1 Nasrat
• fs 1 (pole hole)
• ras 1
• son of sevenless
forkhead
• tailles
• b) Gene zigotice
• Acestea pot fi împărţite în trei categorii:
• genele domeniilor nerepetitive;
• genele perechi;
• genele polarităţii segmentelor.

• Genele domeniilor nerepetitive sunt primele gene zigotice exprimate de-a

lungul axei antero-posterioare şi codifică pentru factori transcripţionali.
Proteinele din acest grup au o durată limitată de viaţă (minute) şi se
deplasează pe distanţe scurte.
• După exprimarea genelor domeniilor nerepetitive axa antero-posterioară este
împărţită în regiuni distincte. Acest mecanism de regionalizare poate
funcţiona doar într-un embrion în care factorii trasncripţionali pot difuza.
Produşii genelor domeniilor nerepetitive condiţionează următorul stadiu al
dezvoltării embrionare, în care are loc activarea genelor perechi şi începutul
metamerizării.
 Genele embrionare perechi

• O etapă critică a determinării segmentelor în embrionul de Drosophila este

transformarea informaţiei de poziţie codificată de genele maternale şi cele ale
domeniilor perechi. Această etapă este urmată de interacţii între membrii genelor
perechi.
• Odată delimitat, fiecare parasegment se comportă ca o unitate embrionară
independentă, aflată sub controlul genelor perechi. Parasegmentele sunt iniţial
asemănătoare, însă, ulterior, fiecare va căpăta propria identitate.
• Mutaţiile genelor perechi induc alterări în toate, sau in o parte a parasegmentelor
alternative, lăsând larva cu jumătate din segmentele normale.
• Genele perechi se exprimă sub forma a 7 benzi transversale, fiecare bandă fiind
formată din câteva rânduri de nuclei.
• Genele polarităţii segmentelor
• Încep să fie trascrise între stadiul de blastoderm
celular şi gastrulă, mutaţiile lor îndepărtând părţi
din parasegmente şi înlocuindu-le cu o duplicare a
părţii rămase din respectivul parasegment sau din
cel adiacent.
• S-a demonstrat existenţa unei ierarhii de exprimare
a genelor perechi. Genele perechi primare sunt
activate direct cu produşii genelor domeniilor
nerepetitive, în timp ce proteinele codificate de
aceste gene iniţiale controlează exprimarea genelor
perechi secundare.
• După exprimarea genelor perechi, embrionul este
împărţit într-un număr de regiuni, fiecare
caracterizată de existenţa unor combinaţii de
factori transcripţionali codificaţi de genele
domeniilor nerepetitive, genele perechi şi cele
exprimate de-a lungul axei dorso-ventrale.
• Genele polarităţii segmentelor au rolul de a fixa
marginile parasegmentelor şi ale viitoarelor
segmente. Ele sunt exprimate în 14 benzi
transversale.
• Spre deosebire de genele domeniilor nerepetitive şi
cele perechi care codifică factori transcripţionali,
genele polarităţii segmentelor codifică proteine cu
funcţii şi mecanisme de acţiune foarte diferite.
 Gene implicate în stabilirea identităţii segmentelor embrionare.
Genele selectoare homeotice.
• După formare, segmentele primesc o identitate specifică dependentă de poziţia
lor de-a lungul axei antero-posterioare. Mutaţiile genelor homeotice determină
fenotipuri bizare, în care o parte a corpului este înlocuită cu alta.
• Genele homeotice reprezintă a 3-a clasă de gene care acţionează în perioada
embrionară, începându-şi activitatea la sfârşitul stadiului de gastrulă, în
regiunile cele mai posterioare ale ectodermului şi mezodermului, pe terenul
pregătit de genele de segmentare.
• Genele homeotice asigură, prin informaţia conţinută o dezvoltare embrionară
normală la cele mai diferite organisme, începând de la ariciul de mare şi până la
om.
• Aceste gene se numesc şi selectoare, pentru că destinul unui segment este
selectat prin exprimarea unor gene homeotice specifice. Acestea constituie o
clasă de gene principale care au fost prima dată studiate la Drosophila
melanogaster, constatându-se că se caracterizează printr-o secvenţă de
nucleotide comună, aproximativ 183 perechi de baze, localizată într-un singur
exon. Această secvenţă sau motiv secvenţial nucleotidic comun pentru toate
genele care compun familia, a fost numită homeobox (cutie homeo-). De aici
terminologia acestor gene de gene homeotice, homeobox, sau prescurtat HOX.
Homeoboxul caracterizează nu numai genele homeotice propriu-zise, dar şi o
parte din genele segmentare.
• În embrionul de Drosophila există celule larvare prezumtive şi celule
imaginale. Celulele larvare prezumtive se diferenţiază timpuriu formând
ţesuturile şi organele larvare, iar celulele imaginale îşi întârzie diferenţierea
până la metamorfoză.
• Destinul unui disc imaginal odată stabilit în
embriogeneză este, în mod normal, stabil. În
anumite cazuri, poate avea loc o modificare a
destinului celular originar, numită
transdeterminare.
• Deşi, la prima vedere toate discurile imaginale
arată asemănător, ele se diferenţiază în acord cu
segmentul în care sunt localizate.
• La Drosophila melanogaster toate genele HOX
sunt grupate în tandem pe braţul lung al
cromozomului 3, alcătuind două complexe genice:
Antennapedia (ANT-C) şi Bithorax (BX-C).
Denumirea Fenotipul mutant Domeniul de exprimare
Complexul Antennapedia
labial Transformarea labiului Segmentele capului
proboscipedia Transformarea unei parti a gurii în picior Regiunea anterioară a aparatului
bucal
deformed Modificări în dimensiunea ochilor şi a Parasegmentul 1
structurilor cuticulare de pe cap şi torace
sex combs reduced Reducerea unor apendici Parasegmentele 2 şi 3
Antennapedia Transformarea unor apendici în picioare Parasegmentele 2, 3 şi 4
Complexul Bithorax
Ultrabithorax Halterele sunt înlocuite cu o pereche Parasegmentele 5-13; regiunea
suplimentară de aripi posterioară a celui de-al
doilea segment toracic şi
regiunea anterioară a
primului segment toracic

abdominal A Transformarea segmentelor abdominale 7-12 în Parasegmentele 7-13; regiunea

şase segmente abdominale tip 6 posterioară a primului
segment abdominal,
segmentele abdominale 2 ,3
,4.

abdominal B Transformarea segmentelor abdominale 13-14 în Parasegmentle 13, 14; segmentele

segmente de tip 12 abdominale 5-8
 Complexul Antennapedia cuprinde 5 gene, care controlează comportamentul parasegmentelor 1-4.

Complexul Antennapedia Complexul Bithorax

3’ 5’

lab pb Dfd Scr Antp Ubx abdA abd

B

A axa antero-posterioară P
• Genele Hox (la Drosophila – Hom) codifică factori caracterizaţi printr-o
secvenţă comună, de 60 aminoacizi, denumită homeodomeniu. Acest
homeodomeniu corespunde secvenţei nucleotidice homeobox. Factorii proteici
care au ca domeniu activ un homeodomeniu sunt implicaţi in reglarea
activităţii unor gene neinrudite (nonHox) sau a altor gene din familia Hox. Ei
sunt factori transcripţionali care se leagă prin homeodomeniu de o secvenţă de
ADN complementară ţintă. Secvenţele de ADN ţintă, recunoscute de
homeodomeniul factorilor proteici de reglare sunt reprezentate, de obicei, de
un grup de 10-12 perechi de baze situate in jurul unui motiv central: TAAT.
 Genele HOX la Caenorabditis elegans

• Deşi, planul corporal al nematodelor este foarte diferit de cel al insectelor şi

vertebratelor, în primul rând, prin absenţa segmentării antero-posterioare, au
fost identificate gene care conţin homeobox şi sunt implicate in specificarea
destinului celular de-a lungul acestei axe.
• Grupul HOX conţine cinci gene cu orietntări transcripţionale diferite (ceh-23,
egl-5, mab-5, ceh-13 şi lin-39)
•
5’ ceh- egl-5 mab- ceh- lin-39
3’
23 5 13

• Fig. 4 Grupul HOX la Caenorabditis elegans

• Mutaţiile genelor homeotice de la Caenorabditis elegans pot determina ca
celulele dintr-o anumită regiune a corpului să adopte destinul altei regiuni. De
exemplu, în mutaţia lin-39 celulele din regiune mijlocie a larvei adoptă
destinul caracteristic regiunilor anterioare sau posterioare.
 Genele HOX la mamifere
• Spre deosebire de Drosophila melanogaster la majoritatea
vertebratelor, genele HOX sunt aranjate în 4 grupe, fiecare grupă de
gene fiind localizată pe câte un cromozom diferit.
• Astfel, la şoarece, cele 50 gene homeotice sunt grupate în 4 loci
comnplecşi:
• HoxA pe cromozomul 6,
• HoxB pe cromozomul 11,
• HoxC pe cromozomul 15 şi
• HoxD pe cromozomul 2, dar şi sub formă de gene izolate pe alţi
cromozomi: cromozomul 5, cromozomul 1, cromozomul 17,
cromozomul 18.
 Genele HOX la mamifere

• Dacă la Drosophila melanogaster există un grup aparte de gene

care controlează segmentarea embrionară, la mamifere, o parte din
genele homeotice servesc ca gene de segmentare
• Ordinea genelor în cadrul grupelor HOX reflectă ordinea în care ele se exprimă
pe axul antero-posterior al embrionului, realizându-se aşa numitul fenomen de
colinearitate. Colinearitatea spaţială a fost demonstrată în cazul exprimării
genelor HOX la nivelul creierului posterior. Analiza exprimării genelor HOX
din extremitatea 3’ a grupului HoxB, in creierul posterior a demonstrat că
modelul de exprimare a patru gene, coincide cu marginile anumitor rombomere.
Colinearitatea temporală este ilustrată, de exemplu, de faptul că transcriptul
genei HoxD13 apare numai după formarea transcriptului HoxD10. Acest
comportament indică faptul că niciodată nu va fi detectat un transcript al unei
gene Hox inaintea formării transcriptului genei vecine, dinspre capătul 3’.

• Genele HoxA 10, HoxA 11, HoxA 13 specifică axa proximal-distală, în timp ce
genele HoxD11, HoxD12 şi HoxD13 sunt implicate în regionalizarea axei
antero-posterioare a mugurelui membranar. În cazul regionalizării proximal-
distale, gena HoxA10 se exprimă în regiunea unde se va forma humerusul (sau
femurul in membrul posterior), genele HoxA10-11 in cea in care se va forma
radius şi ulna (sau tibia şi fibula), în timp ce domeniul care va forma incheietura
membrului şi degetele exprimă genele HoxA10-13.

• Implicarea genelor Hox în dezvoltarea membrelor umane este demonstrată de

mutaţia genei HoxD13, care determină polidactilia şi fuziunea degetelor, în timp
ce mutaţia HoxA13 conduce la micşorarea degetelor anterioare şi posterioare.
 Deşi importanţa biologică a colinearităţii pentru dezvoltarea vertebratelor este
evidentă, mecanismele activării transcripţiei progresive a genelor sunt incă
necunoscute. Legătura dintre organizarea grupată a genelor Hox la vertebrate şi
transcrierea lor coordonată in spaţiu şi timp a fost explicată pe baza a cinci
tipuri de interacţii reglatorii (Duboule, 1998).
1. Regiuni enhancer comune – un enhancer poate influenţa pozitiv sau negativ
activitatea a două gene vecine. Aceste secvenţe reglatorii sunt necesare pentru
intârzierea transcrierii genelor care se exprimă in regiunile posterioare.
2. Selectivitatea interacţiilor dintre promotor şi enhancer – mecanism responsabil
de exprimarea genelor in domenii distincte. S-a constatat că regiunea enhancer
localizată intre genele HoxB4 şi HoxB5 poate funcţiona in ambele direcţii, când
este combinată cu regiunea promotor a genei HoxB4 şi incapabilă de un
comportament similar atunci când este combinată cu promotorul HoxB5. Astfel,
deşi aceste două regiuni promotor impart un enhancer, există secvenţe suplimentare
folosite doar de un promotor.
3. Competiţia dintre regiunile promotor. Acelaşi enhancer poate lucra eficient, dar
separat cu două regiuni promotor
4. Regiunile enhancer globale pot controla exprimarea mai multor gene cu aceeaşi
specificitate.
5. Accesibilitatea enhancer-promotor. În acest caz complexele Hox pot trece de la o
conformaţie inchisă (asociată cu foarte multe proteine) la una deschisă. În
momentul când conformaţia este deschisă un enhancer devine accesibil şi poate
interacţiona cu una din genele vecine. Această stare deschisă se poate propaga de-a
lungul complexelor, astfel încât, genele pot fi afectate progresiv de respectiva
regiune enhancer.
• Un alt aspect important al genelor Hox este cel al
dominanţei posterioare, caracterizat de faptul că
inactivarea anumitor gene Hox determină, in
general, efecte fenotipice limitate la regiunile
anterioare ale domeniului de exprimare.
• Redundanţa genetică este o altă proprietate a
grupurilor Hox. Cu excepţia unor gene localizate
in extremitatea 3’ a grupurilor, mutaţiile
majorităţii genelor Hox determină fenotipuri
minore, care nu alterează profund morfologia
embrionului.