Facultatea Medicina

BAZINUL
(Pelvis)
TOPOGRAFIE

Anatomie 3, Modul III/curs 6a, anul I, medicină generală

Prof. Dr. Enciulescu Constantin

Șef lucrări Dr. Remus Sebastian Șipoș
Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 BAZINUL
(Pelvis)
• Bazinul este segmentul inferior al trunchiului.
• El este separat de abdomen prin linia terminală, care porneşte de la
promontoriu, se continuă pe marginea anterioară a părţii laterale a
sacrului, apoi pe linia arcuată şi creasta pectineală, până la marginea
superioară a simfizei pubiene.
• Inferior bazinul este limitat de perineu.
• Forma exterioară a bazinului este determinată de bazinul osos, dar ea mai
depinde de sex, vârstă, tip constituţional, dar şi de obiceiurile nutriţionale.
• Simetria bazinului, ca şi a oricărui alt segment al corpului, nu este
perfectă.
• O asimetrie mai acentuată este considerată vicioasă şi pune probleme mai
ales la femeie, în caz de naştere. Luxaţia şoldului sau un membru inferior
mai scurt, duc la vicierea bazinului.
• Reperele osoase palpabile cum sunt: unghiul subpubian, spina iliaca
anterosuperioară, creasta iliacă, tuberozităţile ischiatice şi vârful cocigelui
au rol în evaluarea bazinului la femeie.
• Conţinutul bazinului este diferit la cele două sexe, mai ales prin prezenţa
la sexul feminin a organelor genitale interne, care ocupă o lojă separată.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Pereţii bazinului
• La exterior bazinul nu are pereţi.
• Cea mai mare parte a bazinului este acoperită de regiunile membrului inferior (regiunile
femurală şi gluteală), iar anterior, corespunzător simfizei sunt prezente organele genitale
externe.
• Şi în interior pereţii laterali ai bazinului sunt relativ mici. Anterior, retrosimfizar şi posterior,
presacral, nu avem muşchi. Lateral peretele osos este completat de muşchiul obturator intern
(anteroinferior) şi muşchiul piriform (posterosuperior). Aceşti muşchi aparţin funcţional
articulaţiei şoldului şi numai parţial bazinului.
• Pereţii bazinului sunt tapetaţi de fascia endopelvină (Fascia pelvis parietalis/endopelvina).
Corespunzător muşchilor obturator intern şi piriform găsim fascia obturatorie (Fascia
obturatoria) şi respectiv fascia muşchiului piriform (Fascia musculi piriformis). Aceste fascii
sunt porţiuni ale fasciei endopelvine.
• Fascia obturatorie prezintă o îngroşare arcuită, anteroposterioară numită arcul tendinos al
fasciei pelviene (Arcus tendineus fasciae pelvis), pe care îşi are originea muşchiul ridicător anal.
• Muşchiul obturator intern (M. obturatorius internus) este un muşchi lat, cu o parte
intrapelvină (care aparţine bazinului) şi o parte extrapelvină. Muşchiul are originea pe
marginea internă a ramurii ischiopubiene şi de pe membrana obturatorie, trece prin orificiul
ischiadic mic şi se inseră pe trohanterul mare al femurului. Este inervat de nervul muşchiului
obturator intern (N. musculi obturatorii interni) din plexul sacral.
• La formarea peretelui lateral al bazinului participă porţiunea de deasupra arcului tendinos, a
părţii intrapelvine a muşchiului obturator intern, adică o mică porţiune din acest muşchi.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Muşchiul piriform (M.

Pereţii bazinului piriformis) este tot un muşchi lat,

dar mai gros decât precedentul,
care şi el prezintă o porţiune
intrapelvină şi una extrapelvină.
Originea muşchiului este pe faţa
pelvină a sacrului, lateral de
orificiile sacrale, prin trei
digitaţii, care se reunesc şi trec
prin orificiul ischiadic mare, pe
care îl obstruează incomplet
(determinând orificiile
suprapiriform şi infrapiriform) şi
se inseră pe trohanterul mare al
femurului. Este inervat de nervul
muşchiului piriform (N. musculi
piriformis) din plexul sacral.
(lat. pirum-i = pară)

• Muşchiul piriform este situat

posterolateral de diafragma
pelvină şi participă la formarea
pereţilor laterali ai bazinului,
prin obstruarea orificiului
ischiadic mare.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Diafragma pelvină este un sept
DIAFRAGMA PELVIANĂ muscular transversal, care separă
bazinul de perineu.
(Diaphragma pelvis) • Ea este perforată de hiatul urogenital
(Hiatus urogenitalis), un orificiu mai
larg la femeie şi mai îngust la bărbat,
prin care trec spre perineu, uretra şi
vaginul la femeie şi uretra la bărbat,
dar şi vase şi nervi.
• Diafragma pelviană este străbătută atât
la bărbat cât şi la femeie de canalul
anal, închis de sfincterul anal extern.
• Structurile musculare care alcătuiesc
diafragma pelviană sunt acoperite spre
bazin de fascia diafragmatică
pelviană superioară (Fascia superior
diaphragmatis pelvis) sau ligamentul
lui Denonvilliers. Fasciile care acoperă
diafragma pelvină aparţin fasciei
endopelviene.
DENONVILLIERS Chales-Pierre (1808-1872)
chirurg francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Fascia diafragmatică pelviană superioară
(Fascia superior diaphragmatis pelvis)
• Fascia diafragmatică superioară are o structură
ligamentară:
• - ligamentul pubovezical sau puboprostatic
medial (Lig. pubovesicale/Lig mediale
puboprostaticum) al bărbatului corespunde cu
ligamentul pubovezical medial (Lig. mediale
pubovesicale) de la femeie. Aceste ligamente, la
ambele sexe, sunt dublate de fibre musculare, care
formează muşchiul pubovezical (M.
pubovesicalis).
• - ligametul puboprostatic sau puboprostatic
lateral (Lig. puboprostaticum/Lig laterale
puboprostaticum) sau ligamentul lui Denonvilliers
de la bărbat corespunde cu ligamentul
pubovezical lateral (Lig. laterale pubovesicale) la
femeie.
• Ligamentul lui Denonvilliers denumeşte atât
ligamentul puboprostatic lateral, cât şi fascia
diafragmatică pelvină superioară.
• - ligametul vezical lateral (Lig. laterale vesicae)
este prezent la ambele sexe şi se continuă spre
posterior cu muşchiul rectovezical (M.
rectovesicalis).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Fascia diafragmatică pelviană inferioară
(Fascia inferior diaphragmatis pelvis)
• a lui Waldeyer
von WALDEYER-Harz Heinrich
Gottfried Wilhelm (1836-1921)
medic anatomist şi histolog
german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Este format din două părţi principale:

Muşchiul ridicător anal • - muşchiul pubococigian (M.

pubococcygeus) este situat anterior şi
(M. levator ani) delimitează hiatul urogenital. Originea lui
corespunde osului pubis. Partea
pubococcigiană a muşchiului ridicător anal
trimite următoarele prelungiri:
• - muşchiul puboperineal (M.
puboperinealis) este o prelungire inferioară,
spre centrul perineului.
• - muşchiul puboprostatic (M.
puboprostaticus) este o prelungire
superioară spre prostată, pe care o fixează la
diafragma pelvină.
• - muşchiul pubovaginal (M. pubovaginalis)
este o prelungire inferioară formată din fibre
care au un traiect perpendicular pe uretră,
încrucişează vaginul la limita dintre 1/3
mijlocie şi cea inferioră şi se inseră pe
centrul perineului.
• - muşchiul puboanal (M. puboanalis) este o
prelungire inferioară spre canalul anal, care
dublează inferior mănunchiul principal.
• - muşchiul puborectal (M. puborectalis) sunt
fibre superioare, care dublează fasciculul
principal, unind suplimentar pubele cu
partea laterală a rectului. Fibrele acestea
sfârşesc la nivelul sfincterului anal extern.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - muşchiul iliococigian (M.
Muşchiul ridicător anal iliococcygeus) este situat posterior,
dar în acelaşi plan cu muşchiul
(M. levator ani) pubococcigian. Fibrele musculare
ale celor doi muşchi sunt separate.
Partea majoră a originii acestui
muşchi corespunde ilionului.
• Originea muşchiului ridicător anal
se află pe arcul tendinos al
muşchiului ridicător anal (Arcus
tendineus musculi levatoris ani).
Acesta se suprapune în mare parte
cu arcul tendinos al fasciei
pelviene, care este o îngroşare a
fasciei obturatoare. Arcul tendinos
al ridicătorului anal este mai
extins, atât anterior spre simfiza
pubiană, cât şi posterior spre spina
ischiadică.
• Inserţia muşchiului se face pe
muşchiul sfincter anal extern, pe
sacru şi coccige. Inervaţia este
asigurată de nervul ruşinos (N.
pudendus) din plexul sacral.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Muşchiul coccigian
Muşchiul ridicător anal (M.
ischiococcygeus/coccy
(M. levator ani) geus) completează
posterior diafragma
pelviană. Se află în
acelaşi plan cu
muşchiul ridicător
anal. Originea acestui
muşchi este pe spina
ischiadică şi inserţia
pe partea
lateralinferioară a
sacrului şi pe coccige.
• Este inervat de
nervul ruşinos (N.
pudendus).
• Contribuie la tonusul
diafragmei pelviene.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • este un muşchi inelar, situat în jurul
Muşchiul sfincter anal extern anusului şi cuprins în diafragma
pelvină (reprezintă inserţia muşchiului
(M. sphincter ani externus) ridicător anal). Este format din trei
părţi:
• - partea profundă (Pars profunda)
formată din fibre circulare care
înconjoară canalul anal.
• - partea superficială (Pars
superficialis) formată din fibre care
unesc centrul perineului (Corpus
perineale/Centrum perinei) cu corpul
anococcigian (Corpus/Lig.
anococcygeum). Este mai superficială
decât prima parte.
• - partea subcutanată (Pars
subcutanea) este cea mai superficială
şi este formată din fibre subcutanate,
care înconjoară orificiul anal.
• Muşchiul sfincter anal extern este
inervat de nervul ruşinos (N.
pudendus) şi menţine închis canalul şi
orificiul anal.
• Inserţia părţii superficiale a
muşchiului sfrincter anal extern
(Insertio partis superficialis musculi
sphincteris ani externi) este
menţionată distinct în Terminologia
anatomică, ca parte a corpului
anococcigian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • al lui Symington este o
Corpul anococcigian structură complexă
(Corpus/Lig. anococcygeum) fibromusculară, stratificată, care
aparţine atât diafragmei pelvine,
cât şi perineului. Corpul,
ligamentul sau rafeul
anococcigian este situat median
între anus şi coccige. Este
format din următoarele
structuri:
• - tendonul muşchiului
pubococcigian (Tendo musculi
pubococcygei)
• - rafeul muşchiului
iliococcigian (Raphe musculi
iliococcygei)
• - inserţia părţii superficiale a
muşchiului sfrincter anal
extern (Insertio partis
superficialis musculi sphincteris
ani externi).
SYMINGTON Johnson (1851-1924)
anatomist scoţian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchiul sfincter anal
extern
(M. sphincter ani externus)
• este un muşchi inelar, situat în jurul anusului
şi cuprins în diafragma pelvină (reprezintă
inserţia muşchiului ridicător anal). Este
format din trei părţi:
• - partea profundă (Pars profunda) formată
din fibre circulare care înconjoară canalul
anal.
• - partea superficială (Pars superficialis)
formată din fibre care unesc centrul
perineului (Corpus perineale/Centrum
perinei) cu corpul anococcigian (Corpus/Lig.
anococcygeum). Este mai superficială decât
prima parte.
• - partea subcutanată (Pars subcutanea) este
cea mai superficială şi este formată din fibre
subcutanate, care înconjoară orificiul anal.
• Muşchiul sfincter anal extern este inervat de
nervul ruşinos (N. pudendus) şi menţine
închis canalul şi orificiul anal.
• Inserţia părţii superficiale a muşchiului
sfrincter anal extern (Insertio partis
superficialis musculi sphincteris ani externi)
este menţionată distinct în Terminologia
anatomică, ca parte a corpului anococcigian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Pereţii bazinului sunt tapetaţi de
FASCIILE ŞI LIGAMENTELE fascia pelvină parietală, iar
organele din bazin sunt acoperite
BAZINULUI de fascia pelvină viscerală. Fascia
viscerală trimite şi septuri care
separă organele pelvine între ele.
În plus la nivelul bazinului avem
ligamentele de fixare ale
organelor din bazin şi
expansiunile ligamentare ale
fasciei diafragmatice superioare
• Fascia pelviană parietală
(Fascia pelvis parietalis/Fascia
endopelvica) este subîmpărţită
după porţiunea parietală pe care
o acoperă în:
• - fascia obturatorie (Fascia
obturatoria) acoperă muşchiul
obturator intern. Aparţine
bazinului doar partea superioară
a acesteia, situată deasupra
arcului tendinos al fasciei
pelviene (Arcus tendineus fasciae
pelvis), pe care îşi are originea
muşchiul ridicător anal.
• - fascia muşchiului piriform
(Fascia musculi piriformis)
acoperă muşchiul piriform.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • - fascia presacrală (Fascia
presacralis) este situată anterior de
FASCIILE ŞI LIGAMENTELE sacru este o condensare a ţesutului
conjunctiv, care conţine artera sacrală
BAZINULUI mediană.
• - fascia rectosacrală (Fascia
rectosacralis) este diferită de cea
presacrală, fiind situată mai aproape
de peretele rectului. Este separată de
fascia presacrală prin ţesut conjunctiv
lax, care aparţine fosei pararectale
(Fossa pararectalis).
• În indexul de eponime al
Terminologiei anatomice nu apare
Thoma Ionescu, dar se pare că „fascia
retrorectală“ a lui Thoma Ionescu se
referă la fascia rectosacrală.
• Fascia pelviană viscerală (Fascia
pelvis visceralis) acoperă organele
pelvine şi separă rectul de prostată,
respectiv vagin. Principala
componentă a fasciei viscerale este
fascia proprie a organelor (Fascia
propria organi) din pelvis a lui Tyrrell.
Celelalte fascii viscerale sunt nişte
septuri situate apoximativ în plan
frontal, care separă între ele organele
pelviene. Sunt două astfel de septuri:
IONESCU Thoma (1860-1926) anatomist şi
chirurg român (Thomas Ionnesco).
TYRRELL Frederick (1797-1843) anatomist şi
chirurg englez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - septul rectovezical (Fascia
FASCIILE ŞI LIGAMENTELE rectoprostatica/Septum
BAZINULUI rectovesicale) prezent la
bărbat, care separă rectul de
prostată şi de vezica urinară.
Se întinde între centrul
perineului şi fundul de sac al
lui Douglas.
• - septul rectovaginal
(Fascia rectovaginalis/
Septum rectovaginale)
prezent la femeie, care
separă rectul de vagin.
Uneşte centrul perineului cu
fundul de sac al lui Douglas.
• Nu există alte septuri la
nivelul bazinului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Fascia • a lui Testut este o formaţiune foarte
cunoscută, dar nenominalizată. Ea
aparţine mai mult peretelui

ombilicoprevezicală
abdominal, dar prin tradiţie se
tratează la bazin. Această „fascie“
limitează posterior spaţiul
retropubian al lui Retzius şi
reprezintă o tasare a ţesutului
conjunctiv. Are formă triunghiulară,
având baza pe planşeul pelvian şi
vârful la ombilic. Transversal se
întinde între părţile fibrozate are
arterelor ombilicale. Se ataşează
superior de partea inferioară a
inelului ombilical, se continuă inferior,
înaintea uracei şi la nivelul vezicii se
lărgeşte înconjurând feţele laterale ale
acesteia. Pe linia mediană fuzionează
cu ligamentele pubovezicale, iar pe
laturi se confundă cu fascia
diafragmatică pelviană superioară, de
la ligametele pubovezicale şi până la
marginea anterioră a marii incizuri
ischiadice, unde această „aponevroză“
se reflectă înăuntru şi fuzionează cu
fascia obturatorului intern. Această
porţiune reflectată închide posterior
spaţiul prevezical. Mai are şi alte
denumiri cum sunt: foiţa prevezicală
Charpy, aponevroza ombilicovezicală
Farabeuf şi Pierre Delbet.
TESTUT Jean-Leo (1849-1925)
anatomist francez. RETZIUS Andres
Adolphe (1796-1860) anatomist,
naturalist, etnograf suedez. CHARPY
Adrien (1848-1911) anatomist francez
FARABEUF Louis Hubert. (1841-1910)
chirurg francez. DELBET Pierre Louis
Ernest (1861-1925) chirurg francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • se formează prin alăturarea
fasciilor proprii ale vezicii şi
Septul vezicovaginal vaginului. În cursul
intervenţiilor pentru
cistocel, unii autori izolează
artificial o lamă
musculoconjunctivă formată
din acest sept vezicovaginal
şi dintr-o lamă a muscularei
vaginului, pentru a servi
drept hamac de susţinere a
vezicii. Această entitate
chirurgicală constituie fascia
Halban. Studiată de Şcoala
anatomică din Marsilia şi de
cea ginecologică din
Grenoble, fascia Halban este
considerată ca o emanaţie a
tecii hipogastrice, mai dificil
de separat de vagin decât de
vezica urinară. Ea se
continuă lateral cu teaca
vaselor vaginale, formând o
lamă conjunctivă mai groasă
lateral decât pe linia
mediană.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
VASELE BAZINULUI • Arterele bazinului provin direct sau
indirect din aorta abdominală (Pars
abdominalis aortae/Aorta
abdominalis).
• Artera ovariană (A. ovarica) provine
direct din aorta abdominală. Aceasta
coboară spre gonadă, prin ligamentul
suspensor al ovarului.
• Din artera mezenterică inferioară
(A. mesenterica superior) se
desprinde artera rectală superioară
(A. rectalis superior), care irigă cea
mai mare parte din ampula rectală.
• Aorta abdominală se bifurcă în
spaţiul retroperitoneal, în cele două
artere iliace comune (A. iliaca
communis). Bifurcaţia aortei
(Bifurcatio aortae) corespunde
marginii superioare a vertebrei
lombare L4. Artera iliacă comună se
află aproximativ la limita superioară a
bazinului şi se continuă în acelaşi ax
cu artera iliacă externă (A. iliaca
externa), care va trece sub ligamentul
inguinal, devenind arteră femurală.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
VASELE BAZINULUI • Artera sacrală mediană (A. sacralis
mediana) se desprinde puţin
deasupra bifurcaţiei aortei, posterior
de aortă. Această arteră coboară pe
faţa pelvină a sacrului şi dă
următoarele ramuri:
• - arterele lumbale mici (Aa. lumbales
imae) sunt ramuri colaterale,
inconstante, situate în
retroperitoneu, care se distribuie
peretelui abdominal posterior. Sunt
cvasiparalele cu arterele lombare. Nu
aparţin bazinului.
• - ramurile sacrale laterale (Rr.
sacrales latelares) sunt situate de
asemenea în retroperitoneu, dar
acestea aparţin bazinului. Se
anastomozează cu arterele sacrale
laterale, care sunt ramuri ale arterei
iliace interne.
• - glomul coccigian (Glomus
coccygeum) al lui Luschka este un
ghem vascular, cu care se termină la
nivel coccigian artera sacrală
mediană.
(lat glomero, -are = a face ghem)
von LUSCHKA Hubert (1820-1875) medic şi anatomist
german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Artera iliacă internă • sau artera hipogastrică este
(A. iliaca interna) artera bazinului.
• Ea se desprinde din artera iliacă
comună, desupra articulaţiei
sacroiliace şi coboară aproximativ
vertical, în retroperitoneu.
• Prin ramurile sale vascularizează
organele pelviene, pereţii
bazinului, perineul şi unele
regiuni ale membrului inferior.
• Iliaca internă se bifurcă în două
trunchiuri nenominalizate.
• Din trunchiul anterior, de regulă
cu un calibru mai mic, se
desprind ramurile viscerale şi
artera obturatorie. Ramurile
viscerale vascularizează organele
micului bazin.
• Din trunchiul posterior se
desprind ramurile parietale (cu
excepţia arterei obturatorii).
Ramurile parietale se distribuie
pereţilor bazinului.
• Artera ruşinoasă internă se
desprinde în bazin, dar are un
traiect majoritar perineal fiind
principala arteră a perineului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Artera ombilicală • este prima ramură anterioară a arterei
iliace interne. Este o arteră care
(A. umbilicalis) persistă din viaţa intraembrionară şi
care se fibrozează numai în porţiunea
terminală. Prezintă două părţi:
• - partea permeabilă (Pars patens)
este porţiunea funcţională a arterei.
Este situată proximal şi din această
porţiune se desprind ramurile arterei:
• - artera ductului deferent (A. ducti
deferenti) prezentă la bărbat şi care
vascularizează traiectul intrapelvian al
ductului deferent.
• - ramurile ureterice (Rr. ureterici)
prezente la ambele sexe, pentru
ureterul pelvian.
• - arterele vezicale superioare (Aa.
vesicales superiores) pentru vezica
urinară.
• - partea fibrozată (Pars occlusa) este
partea terminală, nefuncţională, care
uneşte partea permeabilă cu ombilicul
sub forma unui ligament numit coarda
arterei ombilicale (Chorda a.
umbilicalis), ligament cuprins în plica
ombilicală medială.
• Artera vezicală inferioară (A. vesicalis
inferior) este principala sursă de
vascularizaţie a vezicii urinare. Are un
traiect descendent. La femeie nu are
ramuri, iar la bărbat dă ramuri
prostatice (Rr. prostatici).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Artera uterină (A. uterina) • are un traiect complex, mai întâi
descendent, apoi transversal, la baza
ligamentului larg, dinspre peretele
lateral al bazinului spre uter. La nivelul
colului formează o crosă, din care se
desprind ramurile vaginale (Rr.
vaginales). Aceste ramuri se împart la
nivelul fornixului vaginal în ramuri
anterioare şi posterioare. Ramura
posterioară este numită şi artera
azygos a vaginului (A. azygos
vaginae).
• Artera uterină are apoi un traiect
ascendent, serpuit, pe marginea
uterului, între foiţele ligametului larg,
până la nivelul coarnelor uterine, unde
se bifurcă în ramura ovariană (R.
ovaricus) şi ramura tubară (R.
tubarius). Ramurile ovariană şi tubară
formează anastomoze şi arcade
vasculare cu ramurile omonime ale
arterei ovariene.
• Pe marginile uterului artera uterină
emite ramurile helicoidale (Rr.
helicini), care pătrund în miometru.
• Mai există pentru uter o ramură
secundară, numită artera
ligamentului rotund al uterului (A.
ligamenti teretis uteri), care provine
din artera epigastrică inferioară (A.
epigastrica inferior), ramură a arterei
iliace externe.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Artera vaginală (A.
vaginalis) este o
ramură viscerală a
arterei iliace interne şi
împreună cu ramurile
vaginale ale arterei
uterine şi ale arterei
rectale mijlocii
participă la
vascularizaţia
vaginului.
• Artera rectală medie
(A. rectalis media) se
desprinde din artera
hipogastrică puţin
deasupra diafragmei
pelvine. Irigă rectul şi
la femeie dă în plus
ramuri vaginale (Rr.
vaginales).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Artera iliolombară
(A. iliolumbalis) • este prima ramură posterioară a arterei
iliace interne. Porneşte din trunchiul
posterior, cam de la acelaşi nivel de la
care pleacă artera ombilicală, dar din
trunchiul anterior şi în sens opus.
Această arteră se divide în următoarele
ramuri:
• - ramura lombară (R. lumbalis) are un
traiect ascendent, apoi transversal, în
retroperitoneu, deasupra crestei iliace.
Participă la vascularizarea peretelui
abdominal posterior lombar. Se află sub
nivelul arterelor lombare, dar cam la
acelaşi nivel cu arterele lombare mici,
din artera sacrală mediană.
• - ramura iliacă (R. iliacus) are un traiect
uşor ascendent, spre lateral, sub ramura
lombară, corespunzător fosei iliace. Este
aşezată pe muşchiul iliac.
• - ramura spinală (R. spinalis) este o
ramură care se îndreptă posterior şi se
distribuie musculaturii paravertebrale.

• Arterele sacrale laterale (Aa. sacrales

laterales) coboară pe laturile feţei
pelviene a sacrului şi se anastomozează
cu ramurile sacrale mediale din artera
sacrală mediană.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Artera obturatorie • este singura ramură parietală,
care se desprinde din trunchiul
(A. obturatoria) anterior şi are direcţie
anterioară. În bazin emite o
singură arteră şi anume
ramura pubiană (R. pubicus).
Ramura pubiană a arterei
obturatorii se anastomozează
cu ramura obturatorie (R.
obturatorius), care provine din
ramura pubiană (R. pubicus) a
arterei epigastrice inferioare
(A. epigastrica inferior).
Anastomoza are loc
retropubian, medial de orificiul
profund al canalului femural.
Uneori această ramură
obturatorie are un calibru mai
important şi este considerată
arteră obturatorie accesorie
(A. obturatoria accesoria).
Artera obturatorie părăseşte
bazinul prin canalul obturator,
trece pe lângă articulaţia
şoldului unde emite ramura
acetabulară (R. acetabularis) şi
ajunge în partea medială a
regiunii femurale, unde se
divide în ramura anterioară
(R. anterior) şi ramura
posterioară (R. posterior).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - plexul venos sacral (Plexus
Venele bazinului venosus sacralis) este un plex
venos parietal, situat anterior de
sacru şi care se drenează prin
venele sacrale laterale (Vv.
sacrales laterales) în vena iliacă
internă.
• - plexul venos rectal (Plexus
venosus rectalis) se realizează în
jurul rectului şi a canalului anal.
La acest nivel se realizează o
anastomoză portocavă. Vena
rectală superioară (V. rectalis
superior), care drenează cea mai
mare parte a sângelui venos de la
nivelul ampulei rectale este un
afluent al venei mezenterice
inferioare (V. mesenterica
inferior), care se varsă în vena
portă. Venele rectale mijlocii (Vv.
rectales mediae) sunt afluenţi
direcţi ai venei iliace interne.
Venele rectale inferioare (Vv.
rectales inferiores), care drenează
sângele din canalul anal, adică din
partea perineală a rectului se
varsă în vena ruşinoasă internă
(V. pudenda interna), care la
rândul ei se varsă în vena iliacă
internă.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - plexul venos vezical (Plexus
venosus vesicalis) se realizează
Venele bazinului în jurul vezicii urinare. Sângele
se drenează prin venele
vezicale (Vv. vesicales) în vena
iliacă internă.
• - plexul venos prostatic (Plexus
venosus prostaticus) este un
plex venos satelit al plexului
vezical la bărbat. Sângele este
drenat de venele vezicale.
• - plexul venos uterin (Plexus
venosus uterinus) este un plex
venos bine dezvoltat, care se
continuă inferior cu plexul
vaginal. Este drenat de venele
uteri-ne spre venele iliace
interne.
• - plexul venos vaginal (Plexus
venosus vaginalis) este un plex
satelit al plexului uterin la
femeie.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • sunt situate în jurul vaselor iliace comune şi
sunt conectate prin vase limfatice cu
Nodurile iliace comune nodurile limfatice abdominale parietale,
situate în retroperitoneu. Sunt situate la
limita superioară a bazinului, de care aparţin
(Nodi iliaci communes) mai mult functional decât topografic.
Nodurile iliace comune sunt situate între
muşchiul psoas mare şi vertebra L5, în
spatele vaselor iliace comune în foseta
descrisă de Cuneo şi Marcille.
• După poziţia lor se subîmpatrt în:
• - noduri mediale (Nodi mediales) situate
medial de vena iliacă comună.
• - noduri intermediare (Nodi intermedii)
situate între vena şi artera iliacă comună.
Datorită suprapunerii parţiale a arterei iliace
comune situată mai superficial cu vena
omonimă, aceste noduri sunt situate sub
arteră.
• - noduri laterale (Nodi laterales) sunt
situate lateral de artera iliacă comună.
• - noduri subaortice (Nodi subaortici) sunt
situate sub bifurcaţia aortei, pe faţa
anterioară a venei iliace comune stângi. Deşi
topografic sunt situate deasupra bazinului,
datorită legăturii cu vena iliacă stângă sunt
clasificate aici.
• - noduri promontoriene (Nodi promontorii)
sunt situate pe linia mediană, aproximativ la
nivelul promontoriului, sub vena iliacă
comună stângă. Acestea aparţin topografic
bazinului.
MARCILLE Maurice (1871-1941) chirurg
francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • sunt aşezate de-a lungul vaselor
Nodurile iliace externe iliace externe. Colectează limfa în
special de la nivelul membrelor
(Nodi iliaci externi) inferioare, dar au legături şi cu
bazinul şi cu peretele abdominal.
Aceste noduri se subîmpart în:
• - noduri mediale (Nodi mediales)
sau subvenoase sunt situate medial
şi inferior de venele iliace externe
• - noduri intermediare (Nodi
intermedii) sau prevenoase sunt
situate între artera şi vena iliacă
externă.
• - noduri laterale (Nodi laterales)
sau supraarteriale sunt situate
lateral de artera iliacă externă, între
aceasta şi muşchiul psoas mare.
• - nodul lacunar medial (Nodus
lacunaris medialis)
• - nodul lacunar intermedial (Nodus
lacunaris intermedius)
• - nodul lacunar lateral (Nodus
lacunaris lateralis)
• Aceste noduri lacunare sunt situate
în jurul vaselor femurale, în lacuna
vasculară şi sunt inconstante.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • La acest nivel se află şi
nodurile inghinale
Nodurile iliace externe profunde (Nodi inguinales
profundi), care aparţin de
(Nodi iliaci externi) membrul inferior. Există
trei noduri inghinale
profunde, dintre care
primele două, cele mai
apropiate de bazin, sunt
inconstante.
• - noduri interiliace (Nodi
interiliaci) se găsesc pe
peretele lateral al bazinului,
la nivelul bifurcaţiei
arterelor iliace, sub
nodurile mediale.
• - noduri obturatorii (Nodi
obturatorii) sunt situate de-
a lungul vaselor obturatorii,
spre canalul obturator. Sunt
clasificate aici, datorită
legăturilor strânse cu
celelalte noduri iliace
externe, deşi topografic ar
trebui să aparţină nodurilor
iliace interne.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • sunt situate în imediata apropiere a
organelor bazinului, de-a lungul
Nodurile limfatice viscerale vaselor situate paravisceral. Cele mai
multe noduri limfatice se găsesc
paravezical, dar şi paragenital la
(Nodi lymphoidei viscerales) femeie. Ele realizează conexiuni
strânse cu nodurile parietale spre
care se drenează.
• - noduri paravezicale (Nodi
paravesicales) se găsesc mai ales
prevezical şi laterovezical. Din punct
de vedere anatomic nodurile
paravezicale se clasifică în:
• - noduri prevezicale (Nodi
prevesicales),
• - noduri retrovezicale (Nodi
retrovesicales/postvesicales),
• - noduri vezicale laterale (Nodi
vesicales laterales),
• - noduri parauterine (Nodi
parauterini) se găsesc parauterin de-
a lungul vaselor uterine, între foiţele
ligamentului larg. Ele realizează
conexiuni cu nodurile paravaginale.
• - noduri paravaginale (Nodi
paravaginales) sunt situate mai ales
în 1/3 superioară a vaginului, fiind în
strânsă legătură cu nodurile
parauterine.
• - noduri pararectale (Nodi
pararectales/anorectales) sunt situate
de-a lungul vaselor rectale. O parte
din aceste noduri aparţin perineului,.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Plexul lombar • Din plexul lombar se desprind următorii nervi, care
trec prin bazin:

(Plexus lumbalis) • Nervul obturator (N. obturatorius) provine din nervii

lombari L2-4. Coboară medial de muşchiul psoas mare
şi lateral de trunchiul lombosacral. Nervul obturator
străbate triunghiul lui Marcille. Acest triunghi este
delimitat medial de coloana lombară, lateral de
muşchiul psoas mare şi inferior de ligamentul
iliolombar. Pătrunde în bazin pe sub vasele iliace
comune, după care are un traiect oblic descendent.
Este încrucişat anterior de ureter şi se ataşează feţei
interne a muşchiului obturator intern, îndreptându-se
spre canalul obturator (Canalis obturatorius) sau
subpubian, pe care îl străbate (în poziţie superioră),
împreună cu vasele obturatorii pentru a pătrunde în
compartimentul femural medial. În canalul obturator
sau înainte se împarte în două ramuri: ramura
anterioară (R. anterior) şi ramura posterioară (R.
posterior).
• Nervul obturator accesor (Nervus obturatorius
accesorius)) porneşte din nervii lombari L3-4, are un
traiect comun cu nervul obturator şi participă la
inervarea muşchiului pectineu şi a capsulei articuare
a şoldului.
• Trunchiul lombosacral (Truncus lombosacralis) este
un trunchi nervos gros format în principal din nervul
lombar L5, dar şi cu participarea nervului lombar L4.
Este o formaţiune care face legătura dintre plexul
lombar şi cel sacral. Este situat medial de nervul
obturator şi după un scurt traiect pătrunde în bazin
participând la formarea plexului sacral.
MARCILLE Maurice (1871-1941) chirurg francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Triunghiul lui Marcille

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Plexul sacral
(Plexus sacralis)

• se formează prin unirea

trunchiului lombosacral
(Truncus lombosacralis) cu
ramurile anterioare (Rami
anteriores/ventrales) ale
nervilor sacrali (Nervi sacrales)
S1-3, la care se adaugă ramuri
anastomotice din nervul sacral
S4.
• Rezultă o structură nervoasă de
formă triunghiulară, cu baza spre
sacru şi vârful spre marea
incizură ischiadică. Din plexul
sacral se desprind ramuri
musculare, cutanate, nervul
ruşinos şi nervul sciatic.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • este formată din ganglionii sacrali
Componenta simpatică (Ganglia sacralia) ai trunchiului
simpatic (Truncus sympathicus).
Aceştia emit nervii splanhnici sacrali
(Pars simpatica) (Nn splanchnici sacrales), care
participă la formarea plexurilor
viscerale împreună cu nervii
parasimpatici. Trunchiul simpatic se
termină la nivelul bazinului cu
ganglionul impar (Ganglion impar) al
lui Walter.
• Tot aici se află şi paraganglionii
simpatici (Paraganglia sympathica).
• La inervaţia simpatică a bazinului
participă şi nervii splanhnici lombari
(Nn. splanchnici lumbales), două
trunchiuri nervoase subţiri, cu
originea în cei 3-4 ganglioni lombari
(Ganglia lumbalia) ai trunchiului
simpatic. Aceştia trec de o parte şi de
alta a promontoriului şi participă la
formarea plexului hipogastric
superior.
• Nervii splanhnici lombari au fost
denumiţi de Delmas şi Laux nervi
splanhnici pelvieni, însă denumirea
nu este larg răspândită datorită
posibilei confuzii cu adevăraţii nervi
splanhnici pelvieni, care sunt
parasimpatici.
• Simpaticul stimulează evacuarea
conţinutului uterin, dar şi retenţia
urinară.
WALTER Johann Gottlib (1734-1818)
anatomist german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Componenta
parasimpatică • este reprezentată de ganglionii
pelvieni (Ganglia pelvica), a căror
(Pars parasympathica) rădăcină parasimpatică este
reprezentată de nervii
splanhnici pelvieni (Radix
parasympathica/Nn splanchinici
pelvici). Nervii splanhnici pelvieni
se mai numesc şi nervi erectori
(buchete erectile) ai lui Eckhard
şi participă la formarea plexului
hipogastric superior.
Parasimpaticul inhibă contracţiile
uterine şi favorizează contracţiile
vezicale.
•
• Cele două componente, simpatică
şi parasimpatică participă la
formarea părţii pelviene (Pars
pelvica) a plexurilor viscerale şi
a ganglionilor viscerali (Plexus
viscerales et ganglia visceralia).
ECKHARD Konrad (1822-1905) anatomist şi
fiziolog german

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Plexul hipogastric superior • cunoscut în literatura
(Plexus hypogastricus superior/N. franceză ca şi nervul
presacralis/N. hypogastricus) Latarjet, este cel mai
important nerv autonom
al bazinului. Este unic,
situat median, înaintea
vertebrei L5 şi a
promontoriului.
• Se formează din plexul
aortic abdominal
(Plexus aorticus
abdominalis) şi nervii
splanhnici lombari,
având o componentă
simpatică majoritară.
• Secţionarea nervului
presacral atenuează sau
face să dispară durerile
rebele, mai ales de
origine anexială, fără a
influenţa major funcţiile
genitale.
LATARJET Andre (1877-1947)
anatomist francez

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Plexul hipogastric inferior sau
plexul pelvian • Sub promontoriu plexul
hipogastric superior sau
(Plexus hypogastricus nervul hipogastric se
inferior/pelvicus) împarte în două ramuri
dreaptă şi stângă
nenominalizate, dar
cunoscute ca nervii
hipogastrici drept şi
stâng ai lui Hovelacque.
HOVELACQUE André (1880-1941)
anatomist francez
• Plexul pelvin este
continuarea plexului
hipogastric superior,
respectiv a nervilor
hipogastrici. Este un plex
simetric, situat de o
parte şi de alta a
viscerelor pelviene.
Emite ramuri pentru
rect, din care se
formează două din
plexurile rectale
(mijlociu şi inferior).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - plexul rectal superior
(Plexus rectalis superior)
este situat în retroperitoneu.
Nu aparţine bazinului şi nici
plexului hipogastric inferior.
Este un plex care are
legături cu plexul
mezenteric inferior (Plexus
mesentericus inferior).
• - plexul rectal mijlociu
(Plexus rectalis medius) este
principalul plex vegetativ
din bazin al rectului,
• - plexul rectal inferior
(Plexus rectalis inferior) este
situat la limita dintre bazin
şi perineu. Aparţine parţial
şi perineului. Emite ramuri
perineale, pentru anus:
• - nervii anali superiori (Nn.
anales superiores).
• Anusul mai este inervat de
nervii anali inferiori (Nn
anales/rectales inferiores)
ramuri din nervul ruşinos
(N. pudendus).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Plexul uterovaginal (Plexus
uterovaginalis) sau „ganglionul
cervical uterin“ al lui Lee şi
Franckenhäuser asigură inervaţia
vegetativă a uterului, vaginului şi
bulbilor vestibulari. Emite nervii
vaginali (Nn. vaginales), care
străbat diafragma pelvină şi se
distribuie vaginului.
• Plexul prostatic (Plexus
prostaticus) şi plexul deferenţial
(Plexus deferentialis) sunt prezente
la bărbat, unde asigură inervaţia
autonomă a prostatei şi a canalului
deferent.
• Plexul vezical (Plexus vesicalis)
inervează vezica urinară şi uretra.
• Nervii cavernoşi ai penisului (Nn
cavernosi penis) de la bărbat şi
respectiv nervii cavernoşi ai
clitorisului (Nn. cavernosi
clitoridis) de la femeie, inervează
corpii cavernoşi respectivi, având
rol în erecţia acestora.
LEE Robert (1793-1877) medic englez.
FRANCKENHÄUSER Ferdinand (1832-1894)
ginecolog german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Facultatea Medicina

CAVITATEA PELVIANĂ
(Cavitas pelvis/pelvina)
TOPOGRAFIE

Anatomie 3, Modul III/curs 6b, anul I, medicină generală

Prof. Dr. Enciulescu Constantin

Șef lucrări Dr. Remus Sebastian Șipoș
Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Cavitatea pelviană, adică
CAVITATEA PELVIANĂ spaţiul cuprins între
deschiderea superioară a
(Cavitas pelvis/pelvina) bazinului şi diafragma
pelviană, este relativ mică.
Cea mai mare parte a ei este
cuprinsă în cavitatea
peritoneală, dar există şi
porţiuni extraperitoneale,
date de extinderea inferioară
a retroperitoneului şi de
spaţiul retropubian.
• În mod curent când spunem
cavitate pelviană ne referim
la porţiunea
corespunzătoare bazinului, a
cavităţii peritoneale.
Peritoneul care acoperă
cavitatea pelviană se
numeşte peritoneu
urogenital .
• Peritoneul urogenital
(Peritoneum urogenitale)
acoperă organele pelviene şi
formează ligamente, plici,
excavaţii şi fose.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Ligamentul larg (Lig. latum uteri)
• prezent la femeie este cea mai importantă formaţiune peritoneală a bazinului. Este un pliu peritoneal situat în plan
frontal, care se întinde de la marginile uterului la peretele bazinului. Cuprinde:
• - trompa uterină. Aceasta este situată cel mai sus în cadrul ligamentului larg, care cupride şi mezosalpingele
(Mesosalpinx). Mezosalpingele este mezoul peritoneal al tubei uterine şi conţine vasele acesteia, dar şi vestigii
embrionare ale canalului Wolff. Din tubulii mezonefrici rămân următoarele vestigii:
• - hidatidele veziculoase (Appendices vesiculosae) ale lui Morgagni sunt vestigii ale capătului superior al canalului
mezonefric, dilatate chistic, cu dimensiuni de la câţiva milimetri la câţiva centimetri. Se găsesc lateral, spre
extremitatea abdominală a trompei, lângă fimbrii.
WOLFF Kaspar-Friedrich (1733-1794) anatomist şi embriolog german. A lucrat şi în Rusia unde a şi murit.
MORGAGNI Giovanni Battista (1682-1771) anatomist italian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - epoöforonul (Epoöphoron) sau „organul“
Ligamentul larg lui Rosenmüller este o structură complexă
rezultată din sectorul corespunzător al
(Lig. latum uteri) canalului mezonefric, situat lateral, mai
aproape de fimbriile tubare şi care
formează canalul longitudinal (Ductus
longitudinalis) al lui Gartner şi din tubulii
mezonefrici craniali situaţi perpendicular
pe tubul longitudinal şi care formează
canaliculele transverse (Ductuli transversi)
• - paroöforonul (Paroöphoron) sau „tubulii“
lui Kobelt este o structură foarte simplă,
formată mai caudal de precedenta şi care în
ligamentul larg se găseşte mai medial. Este
format din nişte vezicule, care sunt
reminiscenţe ale tubulilor mezonefrici. La
acest nivel nu găsim şi resturile canalului
mezonefric corespunzător.
• - celule restante Walthard sunt cuiburi de
celule epitaliale situate în mezosalpinge sau
mezovar, care pot degenera neoplazic.
Aceste celule întră în componenţa tumorii
Brenner. Tumora Brenner este o tumoră
benignă a ovarului, alcătuită din ţesut fibros
care conţine cuiburi de celule epiteliare
tranziţionale.
ROSENMŪLLER Johann Christian (1771-1820)
anatomist german. GARTNER (Gärtner) Benjamin
(1790-1834) medic danez. KOBELT Georg Ludwig
(1804-1857) anatomist şi medic german. WALTHARD
Max (1867-1933) ginecolog elveţian. BRENNER Fritz
(1877-1969) patolog german. A lucrat în Namibia şi
Africa de Sud.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Plicile vezicale transverse
(Plica vesicalis transversa) • sunt cute peritoneale
transversale situate la
nivelul corpului şi
fundului vezicii urinare,
extinse între plicile
ombilicale mediale. Sunt
mai accentuate când
vezica este goală şi mai
şterse când aceasta este
plină. Reprezintă o
rezervă de peritoneu
care permite umplerea şi
golirea vezicii urinare.
• La femeie datorită
uterului, peritoneul care
acoperă vezica are o
extindere mai mică şi
plicile sunt mai şterse
decât la bărbat.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Excavația rectouterină • Plica rectouterină (Plica
rectouterina) a lui Douglas este
o plică peritoneală ridicată de
(Excavatio rectouterina) ligamentul rectouterin.
Porneşte de pe laturile rectului
şi se termină la nivelul colului
uterin, pe faţa posterioară a
acestuia. Delimitează lateral
excavaţia rectouterină.
• Excavaţia rectouterină
(Excavatio rectouterina) sau
fundul de sac al lui Douglas
este cel mai decliv spaţiu
peritoneal, adică locul unde se
pot acumula diferite lichide,
apărute în mod patologic în
cavitatea peritoneală. Este
prezentă evident la femeie şi
corespunde cu excavaţia
rectovezicală de la bărbat.
• Excavaţia rectouterină este
delimitată lateral de plicile
rectouterine ale lui Douglas.
DOUGLAS James (1675-1742) anatomist şi
istoric al anatomiei englez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Excavaţia rectovezicală • este corespondenta la
(Excavatio rectovesicalis) bărbat a excavaţiei
rectouterine.
Peritoneul vezical
prezintă plici vezicale
transverse mai
accentuate şi la nivelul
ampulelor canalelor
deferente se răsfrânge
pe faţa anterioară a
rectului. Ampulele
canalelor deferente
proemină
subperitoneal în
excavaţia rectovezicală.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Fosa supravezicală (Fossa supravesicalis)
este o depresiune peritoneală simetrică,
situată deasupra vezicii urinare, de o parte
şi de alta a plicii ombilicale mediane, între
aceasta şi plica ombilicală medială.
Aparţine mai mult cavităţii abdominale, dar
o amintim aici în contextul raporturilor cu
vezica urinară.
• Fosa paravezicală (Fossa paravesicalis)
este o depresiune peritoneală situată
lateral de vezica urinară, mai evidentă când
vezica este plină. Este mărginită lateral de
linia terminală. La bărbat se observă la
acest nivel canalul deferent. Acesta
pătrunde în cavitatea abdominală prin
orificiul inghinal profund, are un traiect
anteroposterior, subperitoneal, trece peste
ureter şi ajunge pe faţa posterioară a
vezicii, unde se dilată formând ampula
canalului deferent. Fosa paravezicală mai
este cunoscută şi ca fundul de sac
paravezical al lui Waldeyer.
• Subperitoneal, fosa paravezicală conţine
ţesut conjunctiv grăsos, care în ansamblul
lui formează aşa numitul paracysticum.
• Fosa pararectală (Fossa pararectalis) este
o depresiune peritoneală situ-ată lateral de
rect. Subperitoneal, fosa pararectală
conţine ţesut conjunctiv grăsos, care în
ansamblul lui formează aşa numitul
paraproctium.
• (gr. proktos = anus)
von WALDEYER-Harz, Heinrich Gottfried
Wilhelm (1836-1921) anatomist german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Fosa ovariană • este o depresiune relativ ştearsă
situată pe peretele lateral al
(Fossa ovarica) bazinului şi în care se află, de
regulă, ovarul. Ovarul este fixat de
ligamentul larg şi numai
extremitatea lui tubară ajunge în
contact cu această fosă, descrisă de
Krause la nulipare (femei care nu
au născut). Este delimitată astfel:
• - superior de artera iliacă externă,
• - posterior de artera iliacă internă,
dublată de ureterul pelvian,
• - inferior de emergenţa arterei
ombilicale,
• - anterior de foiţa posterioră a
ligamentului larg.
• O dată cu naşterile şi cu înaintarea
în vârstă poziţia ovarului este mai
joasă. El trece posteroinferior de
artera uterină şi ureter, spre
marginea laterală a sacrului într-o
zonă numită „foseta subovariană“ a
lui Claudius.
KRAUSE Karl Cristian (1716-1793) anatomist
german.
CLAUDIUS Friederich Matthias (1822-1869)
anatomist german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Trigonul parietal lateral al pelvisului • este o noţiune
(Trigonum parietale laterale pelvis) introdusă recent,
utilizată de
laparoscopişti pentru
a pătrunde în
planurile tisulare
extraperitoneale ale
pelvisului.
• Acesta este astfel
delimitat:
• - anterior de
ligametul rotund al
uterului,
• - lateral de artera
iliacă externă,
• - medial de
ligamentul suspensor
al ovarului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Loja vezicală
• este loja anterioară a bazinului la sexul feminin. Această lojă se
extinde anterior la nivelul peretelui abdominal, în linia mediană chiar
până la ombilic. Este delimitată de următorii pereţi:
• - superior găsim peritoneul urogenital, care în zona mediană formează
excavaţia vezicouterină, iar lateral fosele paravezicale. Tot în zona
mediană peritoneul formează plicile vezicale transversale, mai şterse la
femeie.
• - anterior este delimitată de simfiza pubiană, dar peretele anterior al lojei
se extinde la nivelul peretelui abdominal, până la ombilic.
• Vezica urinară plină, depăşeşte superior simfiza pubiană. În caz de „glob
vezical“ vezica poate ajunge chiar până la ombilic. Vezica urinară plină,
ridică peritoneul şi poate fi abordată transcutanat (puncţie vezicală
evacuatorie), prin peretele abdominal anterior, suprasimfizar, fără
interesarea peritoneului.
• - posterior loja vezicală se învecinează cu loja genitală, cu care este în con-
tact nemijlocit. Între vezică şi colul uterin este un spaţiu conjunctiv lax,
uşor clivabil, iar între vezică şi vagin se află „septul vezicovaginal“ format
prin alăturarea fasciilor proprii ale vezicii şi vaginului.
• - lateral loja se extinde până la pereţii bazinului.
• - inferior avem diafragma pelviană, completată de membrana perineală.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Loja vezicală
• Conţinut lojei vezicale este următorul:
• - vezica urinară şi porţiunea terminală a ureterelor,
• - porţiunea iniţială a uretrei, care apoi străbate diafragma pelviană
prin hiatul urogenital,
• - formaţiuni vestigiale – uraca, porţiunile fibrozate ale arterelor
ombilicale,
• - vase şi nervi,
• - ligamentele pubovezical medial şi lateral şi ligamentele vezicale
laterale, ultimele se continuă posterior cu muşchiul rectovezical.
• - muşchiul pubovezical, care dublează ligamentul pubovezical medial,
• - spaţiul retropubian, prevezical, al lui Retzius, spaţiu extraperitoneal
care conţine ţesut grăsos şi o parte a plexului venos vezical.
• - paracisticum, ţesut grăsos laterovezical, corespunzător fosei
paravezicale,
• - fascia ombilicoprevezicală a lui Testut.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Loja vezicoprostatică
• sau loja vezicogenitală este loja anterioară a bazinului la bărbat.
Prezintă multiple asemănări cu loja vezicală de la femeie, dar şi
unele deosebiri pe care le prezentăm în cele ce urmează.
• Se deosebeşte de loja vezicală de la femeie prin prezenţa
prostatei, situată sub vezică. Astfel vezica urinară la bărbat are
o poziţie mai înaltă decât la femeie şi nu vine în contact cu
diafragma pelviană. Posterior, loja vezicoprostatică este
separată de loja rectală prin septul rectovezical sau fascia
rectoprostatică. Superior peritoneul formează în zona mediană
excavaţia rectovezicală, zona cea mai declivă a cavităţii
peritoneale la bărbat. Plicile vezicale transversale ale
peritoneului sunt mai accentuate la bărbat. În ceea ce priveşte
conţinutul, pe lângă prostată mai găsim: porţiunea pelviană a
canalului deferent, ampulele canalului deferent şi glandele
veziculoase (veziculele seminale). Datorită acestui conţinut loja
se mai numeşte şi vezicogenitală. Corespunzător ligamentelor
pubovezical medial şi lateral, la bărbat găsim ligamentul
puboprostatic medial şi lateral, ultimul numit şi ligamentul lui
Denonvilliers.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Loja genitală
• este loja centrală a bazinului. Ea este prezentă numai la femeie.
Principalul conţinut al lojei este format din organele genitale
interne. Limitele acestei loji sunt:
• - superior avem peritoneul urogenital, care în zona mediană
formează excavaţia vezcouterină, între vezică şi uter şi
excavaţia rectouterină sau fundul de sac al lui Douglas, între
rect şi uter. Fundul de sac al lui Douglas este zona cea mai
declivă a cavităţii peritoneale la femeie. Peritoneul urogenital
formează laterouterin ligamentele largi, care şi ele aparţin de
loja genitală.
• - anterior se învecinează cu loja vezicală,
• - posterior este separată de loja rectală prin septul rectovaginal.
Uterul este separat de rect prin fundul de sac al lui Douglas.
• - lateral loja cuprinde ligamentele largi şi formaţiunile cuprinse
sau ataşate de acestea şi ajunge până la peretele bazinului.
• - inferior loja se extinde până la diafragma pelviană, pe care
vaginul o străbate prin hiatul urogenital.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Loja genitală
• Conţinutul lojei genitale este următorul:
• - uterul,
• - vaginul aproximativ 2/3 superioare, restul vaginului
aparţine perineului.
• - ligametele largi şi conţinutul lor, trompa uterină,
ovarul, ligamentul propriu al ovarului, ligamentul
rotund al uterului al lui Hunter, mezometrul,
mezosalpingele, mezovarul şi vestigiile embrionare de
la acest nivel,
• - ligamentele pubocervical, transvers cervical sau
cardinal al lui Mackenrodt şi rectouterin, parametrul şi
paracervixul,
• - vase şi nervi.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Loja rectală
• este loja posterioară a bazinului şi este cvasiidentică la bărbat şi la femeie.
Singura deosebire este de vecinătate cu loja anterioară, care la bărbat este
loja vezicoprostatică, iar la femeie este loja genitală.
• Loja rectală nu este separată complet superior de peritoneu, cum sunt cele-
lalte loji ale bazinului. Rectul este acoperit de peritoneu anterosuperior, pe o
zonă relativ restrânsă. Rectul comunică larg superior cu colonul sigmoid.
• Limitele lojii rectale sunt următoarele:
• - superior peritoneul şi colonul sigmoid,
• - anterior situaţia este diferită:
• - la bărbat găsim septul rectovezical sau fascia rectoprostatică, care separă
loja rectală de cea vezicoprostatică.
• - la femeie găsim septul sau fascia rectovaginală, care separă loja rectală de
cea genitală.
• - posterior loja se extinde până la peretele bazinului, reprezentat de sacru şi
fascia presacrală,
• - lateral loja se extinde până la peretele bazinului,
• - inferior loja este limitată de diafragma pelviană, care este străbătută de
canalul anal.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Loja rectală
• Conţinutul lojei rectale este şi el cvasiidentic la
ambele sexe.
• - rectul , mai precis ampula rectală,
• - ligametul rectal lateral şi muşchiul rectovezical,
• - fascia rectosacrală sau retrorectală a lui Thoma
Ionescu,
• - paraproctium, ţesut grăsos situat mai ales lateral şi
posterior de rect, la nivelul fosei pararectale,
• - ligametul rectouterin sau sacrouterin la femeie,
• - vase şi nervi.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Vă mulțumim
pentru atenție!

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.