Facultatea de Medicină

MUŞCHII SPATELUI
(Musculi dorsi)

Anatomie I, Modul I/curs 9a, anul I, medicină generală

Profesor Dr. Constantin Enciulescu

Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 MUŞCHII SPATELUI
(Musculi dorsi)
• Muşchii spatelui şi ai cefei se studiază împreună datorită imposibilită ţii practice
de a diferenţia musculatura de la nivelul gâtului de cea de la nivelul peretelui
posterior al toracelui şi abdomenului. La nivelul gâ tului se diferenţiază grupa
muşchilor suboccipitali, care însă nu aparţin în totalitate cefei.
• Muşchii spatelui sunt dispuşi pe mai multe straturi.
• Muşchii superficiali (stratul I şi II) sunt muşchi care fac legă tura dintre coloana
vertebrală şi membrul superior.
• Mușchii stratului III sunt muşchi spinocostali.
• Muşchii spatelui se mai clasifică în funcţie de originea embriologică şi deci după
inervaţie.
• Muşchii primelor trei straturi au origine hipaxială şi sunt inervaţi de ramurile
anterioare ale nervilor spinali. Tot de origine hipaxială , fiind omologi ai
muşchilor ridică tori costali, sunt şi urmă torii muşchi scurţi ai gătului şi ai
coloanei lombare. Aceşti muşchi pot fi asociaţi stratului III:
• - muşchii intertransversali cervicali anteriori (Mm intertransversarii
anteriores cervicis/colli), muşchii intertransversali cervicali posteriori
laterali (Mm. intertransversarii posteriores laterales cervicis/colli) şi muşchii
intertransversali lombari laterali (Mm intertransversarii lumborum).
(gr. hypo= dedesupt) (lat. axis = osie)
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 MUŞCHII SPATELUI
(Musculi dorsi)
• Straturile musculare ale spatelui sunt:
• - stratul I - muşchiul trapez şi muşchiul marele
dorsal;
• - stratul II - muşchiul ridică tor al scapulei şi muşchii
romboizi (mic şi mare);
• - stratul III - muşchii dinţaţi posteriori (superior şi
inferior) şi muşchii scurţi ai gâ tului şi ai coloanei
lombare pe care i-am menţionat deja.
• - stratul IV - cuprinde muşchi proprii ai spatelui.
Aceşti muşchi au origine epaxială şi sunt inervaţi de
ramurile posterioare ale nervilor spinali.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Muşchiul trapez (M. trapezius)
• Originea acestui muşchi este pe scuama occipitalului
deasupra liniei nucale superioare, lateral de
protuberanţa occipitală externă , pe ligamentul nucal,
pe apofizele spinoase ale vertebrei C7 şi ale vertebrelor
T1-12 şi pe ligamentele supraspinale corespunză toare. O
suprafaţă atâ t de mare de origine determină prezenţa
mai multor pă rţi, care formează acest muşchi, pă rţi
denumite după direcţia fibrelor musculare:
• - partea descendentă (Pars descendens) are ca acţiune
ridicarea scapulei şi rotarea capului de partea opusă ,
• - partea transversală (Pars transversa) apropie
scapula de coloana vertebrală ,
• - partea ascendentă (Pars ascendens) coboară scapula
şi rotează medial unghiul inferior al acesteia.
• Inserţia muşchiului trapez se face şi ea pe o suprafaţă
relativ mare, care cuprinde marginea superioară a
treimii laterale a claviculei, acromionul şi marginea
superioară a spinei scapulei, această inserţie
corespunzâ nd în mare parte cu originea muşchiului
deltoid. Sub tendonul de inserţie al trapezului se
gă seşte bursa tendinoasă a muşchiului trapez (Busa
subtendinea musculi trapezii).
Inervaţia - nervul accesor (N. accesorius [XI].

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchiul marele dorsal
(M. latissimus dorsi)
• Este un muşchi lat, triunghiular al spatelui. Este situat superficial în
cea mai mare parte (stratul I), totuşi o mică zonă superioară este
acoperită de muşchiul trapez.
• Marele dorsal participă la extensia, adducţia şi rotaţia internă a
humerusului.
• Originea acestui muşchi este fascială şi musculară :
• - pe fascia toracolombară (Fascia thoracolumbalis), care se prinde
pe procesele spinoase ale vertebrelor T7-12 şi L1-5, pe faţa dorsală a
sacrului şi pe buza externă a crestei iliace. Fascia toracolombară
este o structură complexă formată din trei foiţe suprapuse:
• - foiţa superficială (Lamina posterior/superficialis),
• - foiţa mijlocie (Lamina media),
• - foiţa profundă (Lamina anterior/profunda/Fascia musculi quadrati
lumborum).
• - prin fascicule musculare care pornesc de pe buza externă a crestei
iliace şi de pe 3(4) coaste inferioare.
• Inserţia marelui dorsal se face printr-un tendon patrulater spiralat,
care înconjoară muşchiul rotund mare şi se prind împreună în
partea superioară a crestei tuberculului mic al humerusului. Între
cele două tendoane de inserţie se află bursa subtendinoasă a
marelui dorsal (Bursa subtendinea musculi latissimi dorsi).
• Inervaţia aparţine nervului toracodorsal (N. thoracodorsalis), care
este o ramură supraclaviculară a plexului brahial.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Muşchii spatelui – stratul II
• Muşchiul ridicător al scapulei (M. levator
scapulae) îşi are originea pe tuberculul
posterior al apofizelor transverse ale
vertebrelor cervicale C1-4 şi inserţia pe unghiul
superior al scapulei. Este inervat de ramuri din
plexul cervical şi de nervul dorsal al scapulei
(N. dorsalis scapulae), care aparţine pă rţii
supraclaviculare a plexului brahial. Acest
muşchi trage superior şi medial unghiul
superior al scapulei. Cu omoplatul fixat are o
slabă acţiune de aplecare laterală a capului
• Muşchiul romboid mic (M. rhomboideus minor)
este un muşchi cilindric, care are originea pe
apofizele spinoase ale vertebrelor C7 şi T1 şi
inserţia pe extremitatea superioară a marginii
mediale a scapulei. Inervaţia este asigurată de
nervul dorsal al scapulei, iar acţiunea este de
ridicare superomedială a scapulei.
• Muşchiul romboid mare (M. rhomboideus
major) este un muşchi lat al stratului II al
spatelui, cu originea pe apofizele spinoase ale
vertebrelor T2-5 şi inserţia pe tot restul marginii
mediale a scapulei, sub muşchiul precedent.
Inervaţia şi acţiunea sunt la fel ca la muşchiul
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui precedent.
material.
Muşchii spatelui – stratul III
• Muşchiul dinţat posterior superior (M. serratus
posterior superior) este un muşchi lat format din
mai multe fascicule musculare. Originea este o
aponevroză lată care pleacă de pe ligamentul nucal
şi de pe apofizele spinoase ale vertebrelor C6-7 şi
T1-2 şi se inseră sub formă de digitaţii pe coastele
II-V, lateral de unghiul costal. Este inervat de
ramurile ventrale ale nervilor spinali
corespunză tori.
• Este un muşchi inspirator auxiliar.
• Muşchiul dinţat posterior inferior (M. serratus
posterior inferior) este foarte asemă nă tor cu
muşchiul precedent, numai că este situat mai jos.
Originea este pe fascia toracoabdominală ,
corespunză tor apofizelor spinoase T11-12 şi L1-2 şi
inserţia sub formă de digitaţii pe coastele IX-XII.
Este inervat de ramurile ventrale ale nervilor
spinali corespunză tori.
• Este un muşchi expirator auxiliar.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchii proprii ai spatelui
(Musculi dorsi proprii)
• au origine epaxială
• inervaţi de ramurile posterioare ale nervilor spinali.
• Sunt muşchii profunzi care aparţin stratului IV.
• Cuprind mai multe grupe musculare:
• - muşchiul erector spinal,
• - muşchii spinotransversali,
• - muşchii transversospinali,
• - muşchii interspinali
• - muşchii intertransversali
(gr. epi= deasupra) (lat. axis = osie)
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Muşchiul erector spinal
(Musculus erector spinae)
• Este principalul muşchi propriu al spatelui, de fapt al
coloanei vertebrale.
• Acţiunea lui principală este bilaterală şi este de a
menţine poziţia de ortostatism (extensia coloanei). Îşi
are originea pe aponevroza muşchiului erector
spinal (Aponeurosis m. erector spinae), care la râ ndul
ei se prinde pe sacru, creasta iliacă şi pe apofizele
spinoase ale vertebrelor lombare.
• Imediat după origine, muşchiul se împarte în trei
coloane musculare:
• muşchiul iliocostal,
• muşchiul longisimus
• muşchiul spinal.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Muşchii proprii ai spatelui
(Musculi dorsi proprii)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchiul iliocostal
(M. iliocostalis)
• Denumeşte coloana laterală formată din:
• - muşchiul iliocostal lombar (M.
iliocostalis lumborum) este un muşchi
profund format din două pă rţi:
• - partea lombară (Pars lumbalis/Divisio
lateralis m. erectoris spinae lumborum), cu
originea (partea că rnoasă ) pe creasta iliacă şi
pe fascia toracolombară şi cu inserţia (partea
tendinoasă ) pe unghiul coastelor VII-XII.
• - partea toracică (Pars thoracica) are
originea pe coastele VII-XII şi inserţia prin
tendoane subţiri pe coastele I-VI şi pe apofiza
transversă a vertebrei CVII.
• - muşchiul iliocostal cervical (M.
iliocostalis cervicis/colli) are originea pe
coastele I-VI şi inserţia pe apofizele
transverse ale vertebrelor CIV-VI.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchiul longisimus
(M. longissimus)
• reprezintă coloana intermediară .
Este format din trei subdiviziuni:
• - muşchiul longisimus toracic (M.
longissimus thoracis) are originea în
mare parte comună cu a muşchiului
spinal toracic, pe faţa dorsală a
sacrului, pe apofizele spinoase ale
vertebrelor lombare şi pe câ teva
apofize transverse ale vertebrelor
toracice inferioare. Inserţia medială
a acestui muşchi se face pe apofizele
accesorii ale vertebrelor lombare
superioare şi pe apofizele
transverse ale vertebrelor toracice,
iar inserţia laterală se face pe
apofizele costale ale vertebrelor
lombare superioare şi pe coastele I-
XII, între unghiul coastei şi
tuberculul costal.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Muşchiul longisimus
(M. longissimus)
• Muşchiul longisimus toracic are şi o
parte lombară (Pars lumbalis/Divisio
medialis m. erectoris spinae lumborum)
care se contopeşte cu partea lombară a
iliocostalului lombar.
• - muşchiul longisimus cervical (M.
longissimus thoracis) are originea pe
apofizele transverse ale vertebrelor T1-5,
iar inserţia tendinoasă pe apofizele
transverse ale vertebrelor cervicale
mijlocii şi superioare.
• - muşchiul longisimus al capului (M.
longissimus capitis) îşi are originea
tendinoasă pe apofizele transverse ale
vertebrelor toracice superioare şi pe
apofizele transverse şi articulare ale
vertebrelor cervicale inferioare şi
mijlocii şi inserţia pe apofiza mastoidă .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Muşchiul spinal
(M. spinalis)
• reprezintă coloana medială a muşchiului
erector. Este format din trei subdiviziuni:
• - muşchiul spinal toracic (M. spinalis
thoracis) are originea pe apofizele
spinoase ale vertebrelor T11-12, iar
inserţia pe apofizele spinoase T3-9.
• - muşchiul spinal cervical (M. spinalis
cervicis/colli) are originea pe apofizele
spinoase ale vertebrelor C7-T2, iar
inserţia pe apofizele spinoase C2-4.
• - muşchiul spinal al capului (M. spinalis
capitis) are originea comună cu a
muşchiului spinal cervical şi inserţia
comună cu a muşchiului semispinal al
capului pe occipital între linia nucală
superioară şi cea inferioară . Unii autori
consideră muşchiul spinal al capului ca
parte medială a muşchiului semispinal al
capului.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Muşchii spinotransversali
(Musculi spinotransversales)
• deşi fac parte din muşchii proprii ai
spatelui, sunt muşchi relativ superficiali
ai regiunii cervicale posterioare. Sunt
muşchi laţi, relativ subţiri şi sunt
reprezentaţi de:
• - muşchiul splenius al capului (M.
splenius capitis) are originea ligamentul
nucal şi pe apofizele spinoase C4-T2 şi
inserţia pe jumă tatea laterală a liniei
nucale superioare şi pe apofiza
mastoidă . Originea este situată sub
muşchiul dinţat posterior superior.
(gr. splenion = bandaj)

• - muşchiul splenius cervical (M.

splenius cervicis/colli) are originea pe
ligamentul supraspinos şi pe apofizele
spnoase T3-5 şi inserţia pe tuberculii
posteriori ai apofizelor transverse C2-3 .
Este situat sub precedentul
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Muşchii transversospinali
(Musculi transversospinales)
• Sunt situaţi în stratul cel mai pofund. Unesc
apofizele transverse cu apofizele spinoase,
avâ nd o direcţie oblică dinspre lateroinferior
spre mediosuperior.
• - muşchiul semispinal (M. semispinalis) sunt
cei mai superficiali dintre muşchii
transversospinali. Se subîmpart în:
• - muşchii multifizi (Mm multifidi) au
originea pe sacru şi pe apofizele transverse
ale vertebrelor lombare, toracice şi cervicale
inferioare şi inserţia pe apofizele spinoase ale
vertebrelor lombare, toracice şi cervicale.
• - muşchii rotatori (Musculi rotatores) sunt
cei mai profunzi muşchi din stratul
transversospinal, cu o dezvoltare mai mare în
zona toracică . Îşi au originea pe apofiza
transversă a unei vertebre şi inserţia pe baza
unei apofizei spinoase situată cu două sau
trei vertebre mai sus.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchii suboccipitali
(Musculi suboccipitales)
• Sunt un grup de 6 perechi de muşchi scurţi, profunzi, situaţi în partea superioară a gâ tului,
imediat sub scuama occipitalului, inervaţi de nervul suboccipital (N. suboccipitalis), ramură
dorsală a nervului spinal cervical I.
• Originea acestor muşchi se află pe primele două vertebre cervicale. Inserţia pe occipital, cu o
singură excepţie. În acest grup sunt patru perechi de muşchi drepţi şi două perechi de muşchi
oblici. Acţiunea lor principală este de extrensie şi rotaţie a capului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchii suboccipitali
(Musculi suboccipitales)
• - muşchiul drept anterior al capului (M. rectus capitis anterior) este un muşchi situat anterior
de coloana cervicală , deci este un muşchi profund al gâ tului şi nu un muşchi al cefei. Îşi are
originea pe partea anterioară a pă rţii laterale a atlasului şi inserţia pe partea bazilară a
occipitalului, între inserţia muşchiului lung al capului şi condilul occipital.
• - muşchiul drept lateral al capului (M. rectus capitis lateralis) este situat lateral de coloana
vertebrală , nefiind nici el un muşchi al cefei. Originea este pe partea laterală a atlasului, iar
inserţia pe procesul jugular al occipitalului. Este inervat distinct de ceilalţi muşchi
suboccipitali, de ramuri ventrale din nervul spinal cervical I (CI). Acţiunea acestui muşchi
este în general unilaterală , de aplecare înainte şi laterală a capului.
• - muşchiul marele drept posterior al capului (M. rectus capitis posterior major) este un muşchi
al cefei, care are originea pe apofiza spinoasă a axisului şi inserţia pe linia nucală inferioară a
occipitalului, lateral de muşchiul micul drept posterior al capului.
• - muşchiul micul drept posterior al capului (M. rectus capitis posterior minor) este tot un
muşchi al cefei, care îşi are originea pe tuberculul posterior al atlasului şi inserţia pe linia nucală
inferioară , medial de precedentul muşchi.
• - muşchiul oblic superior al capului (M. obliquus capitis superior) numit şi micul oblic are
originea pe partea laterală a atlasului şi inserţia lateral, pe linia nucală inferioară , imediat
superficial de marele drept posterior al capului.
• - muşchiul oblic inferior al capului (M. obliquus capitis inferior) numit şi marele oblic este
singurul muşchi suboccipital care nu se inseră pe occipital. Originea acestui muşchi se află pe
apofiza spinoasă a axisului şi inserţia pe partea laterală a atlasului.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Muşchii suboccipitali
(Musculi suboccipitales)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Facultatea de Medicină

Articulaţiile membrului superior

(Juncturae membri superioris)

Anatomie I, Modul I/curs 9b, anul I, medicină generală

Profesor Dr. Constantin Enciulescu

Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 ARTICULAŢIILE CENTURII PECTORALE
(Articulaţiones cinguli pectoralis/cinguli membri
superioris)
• Centura pectorală (Cingulum pectorale/Cingulum
membri superioris) face legă tura dintre trunchi şi
membrul superior. Aceasta formează o unitate
funcţională împreună cu umă rul şi braţul, asigurâ nd
membrului superior o mare amplitudine de mişcare.
• Exemplu al acestei unită ţi este rotaţia uşoară a
claviculei în jurul axului ei lung în abducţia braţului
sau imposibilitatea proiecţiei înapoi a braţului, dacă
omoplatul ar fi fix.
• Această unitate funcţională este formată din:
articulaţia acromioclaviculară , articulaţia
sternoclaviculară şi „joncţiunea scapulotoracică “.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Articulaţia acromioclaviculară (Articulatio
acromioclavicularis)
• Este o articulaţie plană , care se realizează între
faţa articulară claviculară a acromionului şi faţa
articulară acromială a claviculei. Capetele
articulare ale claviculei şi acromionului se unesc
în trei feluri. Cea mai frecventă situaţie este aceea
în care clavicula este deasupra acromionului,
urmează tipul cap la cap şi cel mai rar, câ nd
acromionul încalecă clavicula. Capsula articulară
este strâ nsă şi este întă rită de ligamentul
acromioclavicular (Lig. acromioclaviculare).
Acest ligament este practic un ligament capsular.
Există şi un ligament extracapsular al acestei
articulaţii şi anume ligamentul coracoclavicular
(Lig. coracoclaviculare) al lui Caldani . Acest
ligament are două pă rţi şi anume ligamentul
trapezoid (Lig. trapezoideum) şi ligamentul
conoid (Lig. conoideum). Inconstant, la nivelul
articulaţiei gă sim discul articular (Discus
articularis) sau cartilajul lui Weitbrecht.
• CALDANI Leopoldo Marco Antonio (1725-1813) anatomist
italian.
• WEITBRECHT Josias (1702-1747) anatomist german. A
profesat în Rusia la Sankt Petersburg.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 BIOMECANICA ARTICULAŢIEI ACROMIOCLAVICULARE

• Mişcă rile în acestă articulaţie se fac concomitent cu cele din

articulaţia sternoclaviculară . Deşi este o articulaţie plană , care
permite numai mişcă ri de alunecare, totuşi ea permite
omoplatului să basculeze în limite destul de mari. Osul mai mobil
în această articulaţie este scapula.
• Mişcarea de ridicare a scapulei este efectuată de muşchiul trapez
şi muşchiul ridică tor al scapulei. Mişcarea este limitată de
ligamentele coracoclaviculare, care reprezintă şi axul de mişcare al
acestei articulaţii. Ligamentul trapezoid limitează mişcarea
claviculei în sus şi înainte, iar ligamentul conoid limitează
mişcarea claviculei în sus şi înapoi. Mişcarea de coborâ re a
scapulei este efectuată de muşchiul dinţat anterior şi pectoralul
mic şi ajutată de gravitaţie.
• Proiecţia înainte a scapulei este efectuată de muşchiul dinţat
anterior şi pectoralul mic, iar retracţia scapulei este fă cută de
muşchiul trapez şi de muşchii romboizi. Ligamentele
coracoclaviculare au rolul de a limita şi aceste mişcă ri.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Articulaţia sternoclaviculară (Articulatio
sternoclavicularis)
• Se realizează între faţa articulară sternală a claviculei şi faţa articulară claviculară a mâ nerului
sternal. Întrucâ t cele două suprafeţe au o nepotrivire evidentă , între ele se interpune un disc
articular (Discus articularis). Articulaţia se aseamă nă cu o articulaţie selară .
• Capsula articulară este relativ strâ nsă şi este întă rită de mai multe ligamente:
• - ligamentul sternoclavicular anterior (Lig. sternoclaviculare anterius) şi ligamentul
sternoclavicular posterior (Lig. sternoclaviculare posterius) sunt ligamente capsulare.
• - ligamentul costoclavicular (Lig. costoclaviculare) este principalul ligament extracapsular al
acestei articulaţii. Din punct de vedere biomecanic acest ligament include coasta I într-o
articulaţie sternocostoclaviculară .
• - ligamentul interclavicular (Lig. interclaviculare) uneşte extremită ţile sternale ale
claviculelor, trecâ nd deasupra incizurii jugulare a sternului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 BIOMECANICA ARTICULAŢIEI STERNOCLAVICULARE

• Clavicula este singurul punct de sprijin pe torace al centurii pectorale şi al

articulaţiei umă rului. Această articulaţie are teoretic două grade de libertate,
permiţâ nd ridicarea şi coborâ rea claviculei şi proiecţia înainte şi înapoi a
acesteia. Cele două tipuri de mişcă ri se fac concomitent. Clavicula se poate rota
uşor în jurul axului ei lung şi poate face de asemenea şi circumducţie.
• Axul mişcă rii trece prin inserţia costală a ligamentului costoclavicular şi nu prin
articulaţie. În timpul mişcă rii, extremită ţile claviculei se mişcă concomitent, în
sens invers.
• Astfel proiecţia înainte a extremită ţii acromiale a claviculei este însoţită de o
basculare înapoi a extremită ţii sternale şi invers. Clavicula se poate ridica cu
aproape 400 faţă de orizontală şi poate coborî cu 100. Ambele extremită ţi ale
claviculei execută câ te o mişcare de circumducţie, de amplitudine mică la
extremitatea sternală şi cu un diametru de pâ nă la 10 cm la extremitatea
acromială .
• Muşchii motori ai claviculei:
• - ridică tori şi retroproiectori: muşchiul trapez şi sternocleidomastoidul,
• - coborâ tori şi proiectori înainte: muşchiul pectoral mare, deltoidul şi
subclavicularul.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Joncţiunea interscapulotoracică
• nu este o articulaţie în adevă ratul sens al cuvâ ntului, dar
funcţional trebuie considerată ca atare.
• Cloquet a denumit aceste articulaţii fă ră elemente
articulare tipice sissarcoze. Suprafeţele „articulare“ sunt
reprezentate de faţa costală a omoplatului, că ptuşită de
muşchiul subscapular şi feţele externe ale coastelor unite
de muşchii intercostali externi. Între aceste suprafeţe se
află muşchiul dinţat anterior (M. serratus anteior), care
împarte acest spaţiu în două :
• - spaţiul interserratoscapular
• - spaţiul interserratotoracic - este cel mai important şi
cel care conferă mobilitate acestei „articulaţii“.
(gr. syn = cu; sarx = carne)
CLOQUET Jules-Germain (1790-1893) anatomist şi chirurg francez.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Joncţiunea interscapulotoracică

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Joncţiunea
interscapulotoracică

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 BIOMECANICA „JONCŢIUNII SCAPULOTORACICE“
• Omoplatul este legat de torace numai prin intermediul claviculei. El se poate
deplasa amplu pe torace datorită spaţiilor intermusculare ale joncţiunii
scapulotoracice. Omoplatul se poate ridica şi coborî, deplasa lateral şi medial
sau se poate apropia şi îndepă rta de torace. Cea mai importantă mişcare a
scapulei este bascularea în jurul unui ax sagital ce trece prin unghiul ei
superomedial.
• Mişcarea de basculă se face concomitent cu deplasarea laterală a omoplatului,
cu ridicarea lui şi deplasarea înainte a unghiului lateral. Mişcarea de basculă are
amplitudinea maximă de 450 la nivelul unghiului inferior.
• Ridicarea omoplatului se face concomitent cu o deplasare laterală . Ridicarea
omoplatului bilateral şi concomitent ajută la ridicarea braţelor prin înainte în
sus. Muşchii care ridică omoplatul sunt:
- muşchiul trapez - fasciculul superior, romboidul şi ridică torul scapulei.
• Coborâ rea scapulei se face concomitent cu o deplasare medială a acesteia.
Coborâ rea scapulei bilateral şi concomitent ajută la luarea „poziţiei de drepţi“.
Muşchii care coboară omoplatul sunt:
- muşchiul trapez - fasciculul inferior şi dinţatul anterior.
• Muşchiul marele dorsal trece peste unghiul inferior al scapulei menţinâ nd
omoplatul în contact cu peretele toracic.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 ARTICULAŢIA UMĂRULUI
(Articulatio humeri/glenohumeralis)
• Este o enartroză realizată între cavitatea glenoidală a scapulei, completată de
marginea glenoidală (Labrum glenoidale) şi faţa articulară de pe capul
humerusului. Capsula articulară este relativ laxă , ea cuprinzâ nd şi colul
humerusului. Capsula este întă rită de trei ligamentele glenohumerale (Ligg.
glenohumeralia), care unesc tuberculul supraglenoidal şi marginea glenoidală
adiacentă , cu colul chirurgical al humerusului. Ligamentele glenohumerale sunt
ligamente capsulare. Aceste ligamente întă resc partea anterosuperioară a
capsulei. Există şi un ligament extracapsular şi anume ligamentul
coracohumeral (Lig. coracohumerale). Acest ligament este situat superior şi
uneşte apofiza coracoidă cu colul chirurgical al humerusului.
• Prin articulaţia umă rului trece şi capul lung al bicepsului brahial. Acesta porneşte
de pe tuberculul supraglenoidal şi trece prin şanţul intertubercular. Capul lung al
bicepsului, în şanţul intertubercular, este cuprins în teaca tendinoasă
intertuberculară (Vagina tendinis intertubercularis). Peste şanţul intertubercular
trece ligamentul transvers al humerusului (Lig. transversum humeri) al lui
Brodie. Acest ligament uneşte cei doi tuberculi ai humerusului. Între acromion şi
articulaţia umă rului se află bursa subacromială (Bursa subacromialis). Din punct
de vedere funcţional, articulaţia umă rului este o articulaţie triaxială , sferoidală ,
avâ nd cel mai mare grad de libertate. Este cea mai mobilă articulaţie a corpului.
BRODIE Chales Gordon (1860-1933) anatomist şi chirurg scoţian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 ARTICULAŢIA UMĂRULUI
(Articulatio humeri/glenohumeralis)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 ARTICULAŢIA UMĂRULUI
(Articulatio humeri/glenohumeralis)
• Ş i aici se descrie o sissarcoză şi
anume spaţiul
subacromiodeltoidian, denumit şi a
doua articulaţie a umărului.
Desfiinţându-se experimental acest
spaţiu, mişcările umărului se reduc,
ca amplitudine, la jumătate.
• Coiful (coafa) rotatorilor - rotator
cuff - este un ansamblu de tendoane
care menţine capul humeral în
articulaţie. Acest ansmblu este
format din tendoanele muşchiilor
supraspinos, infraspinos, rotund mic
şi subscapular. Cel mai expus muşchi
în leziunile acestui ansamblu este de
departe supraspinosul.
(rom. coafă (fr. coiffe) = înveliş care protejează
ogiva unor proiectile)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

BIOMECANICA ARTICULAŢIEI SCAPULOHUMERALE
• Mişcarea de abducţie şi adducţie se face în jurul unui ax sagital ce trece prin partea
inferolaterală a capului humeral. În abducţie extremitatea distală a humerusului urcă , iar
cea proximală coboară uşor. Mişcarea este limitată de marginea glenoidală , de care se
loveşte tuberculul mare al humerusului. În acel moment ca-pul humerusului coboară , chiar
pă ră seşte cavitatea glenoidală şi se sprijină pe capsula articulară (luxaţie fiziologică ).
• Muşchii motori ai acestei mişcă ri sunt:
• - muşchiul deltoid exercită maximum de forţă asupra braţului (de 8 ori mai mare decâ t
greutatea membrului superior) câ nd abducţia are 900.
• - muşchiul supraspinos menţine contactul dintre suprafeţele articulare. El este considerat de
unii autori un iniţiator al abducţiei, pentru primele 100, după care rolul principal îl preia
muşchiul deltoid. Contracţia maximă a supraspinosului este la o abducţie de 60-900.
Supraspinosul poate face şi singur o abducţie completă . Deci el completează forţa de acţiune
a deltoidului.
• - muşchiul biceps brahial, prin capul lung, are un rol secundar.
• În adducţie un rol important îl are gravitaţia şi greutatea membrului superior. Mişcarea este
limitată de lovirea membrului superior de trunchi. Ca muşchi motori, rolul principal revine
tot abductorilor, care prin relaxare controlează mişcarea. Rolul muşchilor adductori, în
poziţia normală de ortostatism, este secundar, dar important pentru coordonarea mişcă rii.
• Muşchii motori ai acestei mişcă ri sunt:
• - muşchiul pectoral mare, marele dorsal, rotundul mare, rotundul mic, sub-scapularul,
coracobrahialul, bicepsul brahial - capul scurt, tricepsul brahial - capul lung.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

BIOMECANICA ARTICULAŢIEI SCAPULOHUMERALE
• Mişcarea de proiecţie înainte şi înapoi (flexie - extensie) se face în jurul unui ax
transversal care trece prin mijlocul tuberculului mare şi centrul cavităţii glenoide. În
proiecţia înainte a extremită ţii distale a humerusului, capul acestuia basculează înapoi şi
invers în mişcarea de proiecţie înapoi. Amplitudinea proiecţiei înainte este de 950, iar a
proiecţiei înapoi de 200. Prin contribuţia centurii scapulare şi a coloanei vertebrale
amplitudinile se pot mă ri la 1800, pentru proiecţia înainte şi la 350 pentru proiecţia înapoi.
• Proiecţia înainte este realizată de următorii muşchi:
• - muşchiul pectoral mare, deltoidul - fasciculul clavicular, coracobrahialul
• Proiecţia înapoi este realizată de urmă torii muşchi:
• - muşchiul marele dorsal şi deltoidul - fasciculul spinal.
• Mişcarea de rotaţie externă şi internă se face în jurul unui ax vertical ce trece prin axul
humerusului. Mişcă rile sunt limitate de punerea în tensiune a capsulei articulare.
• Rotaţia externă are o amplitudine de 800 şi este realizată de:
• - muşchiul infraspinos şi rotundul mic.
• Rotaţia internă are o amplitudine maximă de 950, însă pentru aceasta antebraţul trebuie să
fie dus înapoia trunchiului. Mişcarea este realizată de:
• - muşchiul supraspinos, rotundul mare şi subscapularul.
• Mişcarea de circumducţie însumează mişcările precedente, capul humeral descriind un
cerc în jurul conturului cavită ţii glenoide, iar extremitatea distală a humerusului un cerc
foarte mare.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 ARTICULAŢIA COTULUI
(Articulatio cubiti)
• Este o articulaţie complexă , formată din trei oase: humerus,
ulnă şi radius, între care se formează urmă toarele articulaţii:
• - articulaţia humeroulnară (Articulatio humeroularis) este
componenta principală şi se realizează între trohlea
humerusului şi incizura trohleară a ulnei. Articulaţia
humeroulnară este o trohleartroză .
• - articulaţia humeroradială (Articulatio humeroradialis) se
realizează între capitulul humerusului şi foseta articulară de
pe capul radiusului. Această articulaţie, luată separat, este
asemă nă toare unei articulaţii elipsoide.
• - articulaţia radioulnară proximală (Articulatio radioularis
proximalis) se realizează între circumferinţa capului radial şi
incizura radială a ulnei. Participă mai ales la mişcă rile de
supinaţie şi pronaţie ale antebraţului şi mai puţin la mişcarea
de flexie şi extensie a antebraţului faţă de braţ. Este o
trohoidă . Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
ARTICULAŢIA COTULUI
(Articulatio cubiti)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 ARTICULAŢIA COTULUI
(Articulatio cubiti)
• Capsula articulară cuprinde condilul humerusului, inclusiv fosa coronoidă şi
cea a olecranului, precum şi extremită ţile superioare ale ulnei şi radiusului.
Extensia capsulei la nivelul gâ tului radiusului se numeşte recesul sacciform
(Recessus sacciformis).
• Capsula articulară este întă rită de urmă toarele ligamente:
• - ligamentul colateral ulnar (Lig. collaterale ulnare) este situat anteromedial, între
epicondilul medial al humerusului şi baza apofizei coronoide. Fasciculul posterior al
acestui ligament se numeşte şi ligamentul lui Bardinet.
• - ligamentul colateral radial (Lig. collaterale radiale) este situat posterolateral, între
epicondilul lateral al humerusului şi ligamentul inelar al radiusului.
• - ligamentul inelar al radiusului (Lig. anulare radii) sau orbicular, înconjoară
circular capul radiusului şi se inseră pe extremită ţile incizurii radiale a ulnei.
Participă esenţial la formarea articulaţiei radioulnare proximale.
• Porţiunile anterioare şi posterioare ale capsulei cotului, adică cele situate
între ligamentele colaterale, se mai numesc ligamentele lui Barkow.
• Intracapsular există şi ligamentul pătrat (Lig. quadratum) al lui Denucé 1.
Acest ligament, de formă patrulateră , uneşte incizura radială a ulnei cu gâ tul
radiusului.
BARDINET Barthélemy Alphonse (1809-1874) medic francez.
BARKOW Hans KarlEsteLeopold (1798-1873) anatomist german.
interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 BIOMECANICA ARTICULAŢIEI COTULUI
• Articulaţia humeroulnară este o trohleartroză (Gynglimus), care permite numai
mişcări de flexie şi extensie. Conformaţia suprafeţelor osoase dirijează
mişcarea, în această articulaţie avâ nd de a face cu o conducere osoasă .
• Mişcarea de flexie şi extensie se face în jurul unui ax transversal, ce
corespunde liniei biepicondiliene. Flexia activă are o amplitudine de 1500, la
care se mai adaugă 100 de flexie pasivă . În flexie, mâna se orientează spre
torace, datorită oblicită ţii suprafeţelor articulare.
• Muşchii flexori sunt:
• - muşchiul brahial şi muşchiul biceps brahial şi secundar muşchii epicondi-lieni
mediali. Muşchiul brahioradial este şi el un flexor al antebraţului pe braţ.
• În ortostatism, rolul principal în extensia antebraţului îl are gravitaţia şi
relaxarea muşchilor flexori. Extensia maximă are 1800 şi este limitată de
pă trunderea olecranului în fosa omonimă de pe humerus. În extensie maximă
antebraţul se îndepărtează de axul braţului, cu care face un unghi de 1700 cu
deschiderea laterală (valgus fiziologic al cotului). Acest lucru rezultă tot din
oblicitatea suprafeţelor osoase.
• Muşchii extensori sunt:
• - muşchiul triceps brahial şi secundar muşchiul anconeu şi muşchii exten-sori
de la nivelul antebraţului.
• Articulaţia humeroradială este o articulaţie elipsoidă restricţionată funcţional.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
JONCŢIUNILE RADIOULNARE
• Articulaţia radioulnară distală (Articulatio radioulnaris
distalis) se realizează între circumferinţa capului ulnei şi
incizura ulnară a radiusului. Capsula articulară este
comună cu cea a articulaţiei radiocarpiene. Ş i această
articulaţie este tot o trohoidă cu un ax de mişcare vertical,
ce permite mişcă ri de rotaţie internă şi externă .
• Sindesmoza radioulnară (Syndesmosis radioulnaris) este
alcă tuită din:
• - coarda oblică (Chorda obliqua) a lui Weitbrecht este
situată în partea proximală a celor două oase. Este un
ligament care uneşte partea laterală a apofizei coronoide a
ulnei cu partea medială a radiusului, imediat inferior de
tuberozitatea acestuia. Inserţia pe ulnă este mai
proximală decâ t cea de pe radius.
• - membrana interosoasă (Membrana interossea
antebrachi) poate fi considerată un ligament
extraarticular, care uneşte marginile interosoase ale ulnei
şi radiusului, inferior de tuberozitatea radiusului. În cea
mai mare parte (3/4 superioare) este formată din fibre
conjunctive oblice, de sus în jos, dinspre radius spre ulnă .
În 1/4 inferioară direcţia fibrelor se inversează .
WEITBRECHT Josias (1702-1747) anatomist german. A profesat în Rusia
la Sankt Petersburg.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 BIOMECANICA ANTEBRAŢULUI
• Cele mai importante mişcă ri ale antebraţului sunt cele de pronaţie
(rotaţie internă ) şi supinaţie (rotaţie externă ). Pâ nă la tuberozitate,
radiusul este curbat medial (curbură supinatorie). În această porţiune
se inseră muşchii supinatori. Mai jos de tuberozitatea radială curbura
este spre lateral (curbură pronatorie), în această porţiune inserâ ndu-se
muşchii pronatori.
• În timpul mişcă rilor de pronaţie şi supinaţie, cele două articulaţii
radioulnare, funcţionează ca o singură articulaţie. La mişcare participă
şi sindezmoza radioulnară , care este în tensiune maximă în poziţia de
semipronaţie-supinaţie şi se relaxează în pronaţie.
• Clasic, mişcă rile de pronaţie şi supinaţie sunt mişcă ri de rotaţie, care se
execută în jurul unui ax vertical ce trece prin fovea capului radial şi
apofiza stiloidă a ulnei, spre baza degetului V. Mişcarea s-ar realiza
astfel exclusiv prin rotaţia capului radial şi prin translaţia extremită ţii
inferioare a radiusului în jurul ulnei, care ar fi un pivot fix. S-a constatat
că ulna nu este imobilă în timpul mişcă rii şi că axul mişcă rii se
deplasează în funcţie de tipul mişcă rii. În cursul mişcă rii de pronaţie şi
supinaţie nu numai radiusul se deplasează , ci şi ulna cu circa 100 şi
chiar humerusul are o mişcare complementară de circa 100.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 BIOMECANICA ANTEBRAŢULUI
• Pronaţia şi supinaţia sunt realizate de un cuplu de muşchi
antagonici (pronatori şi supinatori).
• Muşchii pronatori principali sunt: muşchiul rotund pronator
(care acţionează maxim la începutul mişcă rii de pronaţie) şi
muşchiul pă trat pronator (care are acţiunea maximă la sfâ rşitul
pronaţiei). Muşchii pronatori accesori mai sunt: muşchiul
anconeu şi brahioradialul (care însă este şi un supinator accesor).
• Muşchii supinatori principali sunt: muşchiul supinator
(acţionează maxim câ nd antebraţul este în extensie) şi bicepsul
brahial (acţionează câ nd antebraţul face unghi drept cu braţul). În
mod accesor, în supinaţie mai intervine muşchiul brahioradial,
aşa cum am amintit mai sus.
• Amplitudinea normală a pronaţiei - supinaţiei active este de 1800,
la care se mai pot adă uga 100 de pronaţie - supinaţie pasivă .
• În mişcarea de rotaţie a întregului membru superior, la
amplitudinea de mai sus se adaugă amplitudinea mişcă rii de
rotaţie a braţului, ajungâ ndu-se astfel la o mişcare de 3600.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Articulaţia radiocarpiană
(Articulatio radiocarpalis)
• Este principala articulaţie a mâ inii. Aceasta este formată din extremită ţile
inferioare ale radiusului şi ulnei, pe de o parte şi primul râ nd de carpiene, format
din scafoid, semilunar şi piramidal. Faţa articulară a radiusului se articulează cu
scafoidul şi semilunarul. Capul ulnei se articulează cu piramidalul. Distanţa dintre
capul ulnei şi piramidal este completată de un disc articular (Discus articularis).
Acest disc articular, numit şi ligamentul triunghiular, uneşte apofiza stiloidă a
ulnei cu incizura ulnară a radiusului. Acest disc aparţine morfologic mai mult de
articulaţia radioulnară distală , dar funcţional aparţine articulaţiei radiocarpiene.
Capsula articulară prezintă o expansiune între radius şi ulnă numită recesul
sacciform (Recessus sacciformis). Recesul sacciform aparţine şi articulaţiei
radioulnare distale.
• Capsula articulară este întă rită de mai multe ligamente:
• - ligamentul radiocarpian dorsal (Lig. radiocarpale dorsale) uneşte dorsal radiusul cu osul
piramidal.
• - ligamentul radiocarpian palmar (Lig. radiocarpale palmare) uneşte radiusul cu osul
capitat.
• - ligamentul ulnocarpian dorsal (Lig. ulnocarpale dorsale) uneşte dorsal apofiza stiloidă a
ulnei cu osul piramidal.
• - ligamentul ulnocarpian palmar (Lig. ulnocarpale palmare) uneşte apofiza stiloidă a ulnei
cu piziformul şi osul capitat.
• - ligamentul colateral ulnar al carpului (Lig. collaterale carpi ulnare) uneşte lateral
apofiza stiloidă a ulnei cu osul piramidal.
• - ligamentul colateral radial al carpului (Lig. collaterale carpi radiale) uneşte lateral
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Articulaţia radiocarpiană
(Articulatio radiocarpalis)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Articulaţia radiocarpiană
(Articulatio radiocarpalis)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Articulaţia radiocarpiană
(Articulatio radiocarpalis)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Articulaţia mediocarpiană
(Articulatio mediocarpalis)
• Se realizează între primul şi al doilea râ nd de carpiene. Între cele
două râ nduri de carpiene se formează două tipuri de articulaţii.
Articulaţia principală , de tip elipsoid, se formează între cavitatea
glenoidală formată de scafoid şi semilunar pe de o parte şi capul
capitatului. Secundar se formează o articulaţie plană între
piramidal şi osul cu câ rlig. Articulaţia mediocarpiană prezintă
urmă toarele ligamente:
• - ligamentul radiat al carpului (Lig. carpi radiatum) este situat pe
faţa palmară şi uneşte capitatul cu oasele primului râ nd de
carpiene (scafoid, semilunar şi piramidal),
• - ligamentele intercarpiene dorsale (Ligg. intercarpalia dorsalia),
• - ligamentele intercarpiene palmare (Ligg. intercarpalia
palmaria),
• - ligamentele intercarpiene interosoase (Ligg. intercarpalia
interossea).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Articulaţia mediocarpiană
(Articulatio mediocarpalis)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Articulaţia osului piziform
(Articulatio ossis pisiformis)
• Se realizează între
piramidal şi piziform.
Este o articulaţie plană ,
a că rei capsulă este
întă rită de urmă toarele
ligamente:
• - ligamentul pizohamat
(Lig. pisohamatum) care
uneşte piziformul cu
câ rligul osului cu câ rlig,
• - ligamentul
pizometacarpian (Lig.
pisometacarpale) care
uneşte piziformul cu
baza metacarpianului V.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 BIOMECANICA GÂTULUI MÂINII
• Exceptând articulaţia osului piziform, la nivelul acestor articulaţii se pot
efectua mişcări de flexie-extensie, abducţie-adducţie şi un fel de
circumducţie. Articulaţia radiocarpiană este o articulaţie elipsoidă, care
funcţionează în strânsă legătură cu articulaţia mediocarpiană, care, în
parte, este tot o articulaţie elipsoidă.
• Flexia şi extensia se fac în jurul unui ax trasversal ce trece prin
tabachera anatomică şi capul osului capitat. Cele două mişcări au o
amplitudine însumată de 1650, la care pasiv se mai pot adăuga 100.
Articulaţia radiocarpiană se flectează mult şi se extinde puţin, iar
articulaţia mediocarpiană se flectează puţin şi se extinde mult.
• Principalii muşchii care fac flexie sunt: muşchiul flexor radial al
carpului, palmarul mic şi flexorul ulnar al carpului. Ajută flexia şi
muşchiul flexor superficial al degetelor, flexorul profund al degetelor şi
flexorul lung al policelui.
• Muşchii extensori sunt: muşchiul extensor lung radial al carpului,
extensorul scurt radial al carpului, extensorul ulnar al carpului,
extensorul degetelor, extensorul degetului mic, extensorul lung al
policelui, extensorul scurt al policelui şi extensorul indicelui.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 BIOMECANICA GÂTULUI MÂINII
• Abducţia şi adducţia se fac în jurul unui ax sagital ce trece
prin osul capitat. Însumate au o amplitudine activă de 550, la
care se mai adaugă 100 pasiv.
• Adducţia are o amplitudine dublă faţă de abducţie.
• Amplitudinea rezultă din însumarea mişcă rilor în articulaţia
radiocarpiană şi mediocarpiană . Numai în articulaţia
radiocarpiană , abducţia este de circa 50, iar adducţia de 150.
• Muşchii care realizează abducţia sunt muşchiul flexor ulnar al
carpului şi muşchiul extensor ulnar al carpului.
• Muşchii adductori sunt muşchiul flexor radial al carpului,
extensorul lung radial al carpului, extensorul scurt radial al
carpului, abductorul lung al policelui, extensorul lung al
policelui şi extensorul scurt al policelui.
• Mişcarea de circumducţie este posibilă prin însumarea
mişcă rilor prezentate mai sus.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Articulaţiile carpometacarpiene
(Articulationes carpometacarpales)
• Se realizează între al doilea râ nd de carpiene şi bazele
metacarpienelor. Sunt articulaţii plane, cu o excepţie, a că ror
capsulă articulară este întă rită de urmă toarele ligamente:
• - ligamentele carpometacarpiene dorsale (Ligg.
carpometacarpalia dorsalia),
• - ligamentele carpometacarpiene palmare (Ligg.
carpometacarpalia palmaria).
• Trapezoidul şi capitatul se articulează cu baza metacarpienelor II
şi III, iar osul cu câ rlig cu baza metacarpienelor IV şi V.
• Articulaţia carpometacarpiană a policelui (Articulatio
carpometacarpalis pollicis) sau articulaţia trapezometacarpiană
este excepţia printre articulaţiile carpometacarpiene şi este
nominalizată separat. Aceasta este o articulaţie selară . Capsula nu
este foarte strâ nsă şi nu are ligamente speciale.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 BIOMECANICA POLICELUI
• Policele are o mare mobilitate, care se realizează nu numai în articulaţia
carpometacarpiană ci şi prin participarea unui lanţ osteoarticular la
realizarea acestei mobilită ţi. În realizarea acestui lanţ participă radiusul,
scafoidul, trapezul, primul metacarpian şi falangele policelui. Se realizează
astfel urmă toarele mişcă ri: flexie-extensie, abducţie-adducţie, opoziţie-
repoziţie şi circumducţie.
• Flexia şi extensia (înclinarea „coloanei policelui“ spre faţa palmară ,
respectiv spre faţa dorsală ) se fac în jurul unui ax oblic spre înainte şi lateral,
care trece prin baza metacarpului I şi care permite în articulaţia
trapezometacarpiană o amplitudine însumată de 400.
• Abducţia şi adducţia (îndepă rtarea şi apropierea metacarpianului I şi II) se
fac în jurul unui ax anteroposterior ce trece prin mijlocul trapezului.
Amplitudinea însumată este de 400.
• Opoziţia policelui este mişcarea în care acesta priveşte cu faţa palmară şi
vine în contact cu faţa palmară a unuia din degetele II-V. Repoziţia este
mişcarea opusă . Opoziţia este o mişcare complexă de flexie-extensie,
abducţie-adducţie şi rotaţie internă la care se adaugă flexia ultimei falange
pe prima şi a primei falange pe metacarpian.
• Policele poate face şi circumducţie.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
• Articulaţiile intermetacarpiene (Articulationes intermetacarpales) se
realizează între bazele metacarpienelor. Capsulele articulare sunt
comune cu cele carpometacarpiene. Ligamentele acestor articulaţii
sunt:
• - ligamentele metacarpiene dorsale (Ligg. metacarpalia dorsalia),
• - ligamentele metacarpiene palmare (Ligg. metacarpalia palmaria),
• - ligamentele metacarpiene interosoase (Ligg. metacarpalia interossea).
• Articulaţiile metacarpofalangiene (Articulationes
metacarpophalangeales) sunt situate între capul metacarpienelor şi
baza falangei proximale. Sunt articulaţii elipsoidale întă rite de
urmă toarele ligamente:
• - ligamentele colaterale (Ligg. collateralia) unesc cele două oase, de o parte şi
de alta a articulaţiei, în planul frontal.
• - ligamentele palmare (Ligg. palmaria),
• - ligamentul transvers metacarpian profund (Lig. metacarpale transver-sum
profundum) uneşte pe faţa palmară , capul metacarpienelor II-V.
• Sunt considerate articulaţii elipsoidale restricţionate funcţional.
• Există şi un ligamentul transvers metacarpian superficial (Lig.
metacarpale transversum superficiale) care leagă fasciculele digitale ale
aponevrozei palmare.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Articulaţiile interfalangiene
(Articulationes interphalangeae manus)
• Se realizează între
falanga proximală şi cea
mijlocie şi între falanga
mijlocie şi cea distală .
• Policele are o singură
articulaţie între falanga
proximală şi cea distală .
• Aceste articulaţii sunt
nişte trohleartroze,
care prezintă
urmă toarele ligamente:
• - ligamentele colaterale
(Ligg. collateralia),
• - ligamentele palmare
(Ligg. palmaria).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 BIOMECANICA DEGETELOR II-V
• Aceste degete fac mişcă ri de flexie-extensie, mişcă ri de lateralitate (abducţie-adducţie) şi de
circumducţie. Aceste mişcă ri se fac în articulaţia metacarpo-falangiană . Articulaţiile
interfalangiene permit numai mişcă ri de flexie şi extensie în jurul unui ax transversal, ce
trece prin trohleele capetelor falangiene.
• Amplitudinea flexiei-extensiei active este de 900 în articulaţia metacarpo-falangiană , la
care se mai adaugă 200 mişcare pasivă . În articulaţia interfalangiană proximală ,
amplitudinea flexiei este de 1200 şi de 900 în articulaţia distală .
• Flexia primei falange pe metacarpian este fă cută de muşchii interosoşi şi muşchii
lombricali, flexia falangei a doua pe prima falangă este fă cută de muşchiul flexor superficial
al degetelor, iar flexia ultimei falange pe cea mijlocie de că tre muşchiul flexor profund al
degetelor.
• Extensia este realizată de un complex musculoaponevrotic, la care participă muşchiul
extensor al degetelor, extensorul indicelui, extensorul degetului mic, inserţiile muşchilor
interosoşi dorsali, muşchii lombricali, conexiunile intertendinoase şi retinacule
extensorilor. Muşchiul extensor al degetelor extinde mai întâ i articulaţia
metacarpofalangiană , apoi articulaţia interfalangiană proximală şi în sfâ rşit pe cea distală .
• Mişcă rile de lateralitate se mă soară faţă de medius şi sunt efectuate de muşchii interosoşi.
Abducţia este realizată de muşchii interosoşi dorsali. Abducţia are cea mai mare
amplitudine între degetele II şi III şi cea mai mică între degetele III şi IV. Adducţia este
efectuată de muşchii interosoşi palmari.
• Circumducţia se realizează cel mai bine la nivelul degetului II şi este imposibilă la nivelul
degetului IV.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 PREHENSIUNEA
• Mâ na omului permite mai multe forme de prehensiune:
• - dintre police şi restul degetelor (împreună sau izolat) – prehensiune bi, tri
sau polidigitală – prehensiune de precizie,
• - dintre ultimele patru degete şi podul palmei – prehensiune digitopalmară ,
• - dintre toate degetele și podul palmei – prehensiune polidigitopalmară –
prehensiune de forță .
• Prehensiunea cu ajutorul policelui se bazează pe mişcarea de opoziţie a
policelui. Astfel policele poate realiza prehensiunea în pensă cu oricare din
degetele II-V separat sau grupate. Prehensiunea se poate realiza fă ră
participarea policelui, numai între restul degetelor şi podul palmei,
realizâ ndu-se un câ rlig, cu care poate fi că rată de exemplu o gă leată de apă .
Prehensiunea între ultimele patru degete se realizează prin pense între două
degete ală turate, care acţionează prin mişcă ri de abducţie-adducţie. Policele
este esenţial pentru prehensiune şi pentru activitatea mâ inii în general.
• Pierderea policelui reduce cu 60% capacitatea funcţională a mâ inii.
• Mâ na este un veritabil mijloc de exprimare. La surdo-muţi fiecare literă a
alfabetului corespunde unei poziţii a mâ inii și degetelor.
• 
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Vă mulțumesc
pentru atenție!

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.