Facultatea Medicina

SISTEMUL DIGESTIV 2
(Systema digestorium)

Anatomie 2, Modul II/curs 4, anul I, medicină generală

Prof. Dr. Enciulescu Constantin

Șef lucrări Dr. Remus Sebastian Șipoș
Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
INTESTINUL SUBŢIRE (Intestinum tenue)
• Este partea cea mai lungă a tubului digestiv. El se află în
cavitatea peritoneală şi se întinde de la orificiul piloric
pâ nă la valvula ileocecală . Este un tub muscular, cu o
lungime variabilă , cu limite destul de largi (3,5-7,5 m). La
cadavru, datorită relaxă rii musculaturii, lungimea
mă surată a intestinului subţire este mai mare decâ t la
omul viu.
• Intestinul subţire este format din trei pă rţi: duodenul,
jejunul şi ileonul.
• Dacă duodenul este fixat la peretele abdominal posterior,
restul intestinului subţire este fixat numai prin cele două
extremită ţi, avâ nd o mare mobilitate, care-i permite prin
încolă cire să ocupe un spaţiu relativ redus.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
INTESTINUL SUBŢIRE (Intestinum tenue)
•  Structura peretelui intestinului subţire este unică
şi se compune din mai multe straturi. În structura
peretelui intestinal gă sim plexul enteral (Plexus
entericus), care aparţine părţii autonome a
sistemului nervos periferic (Pars autonomica
systematis nervosa peripherici).
- tunica seroasă (Tunica serosa) situată la exterior este
reprezentată de peritoneul visceral, care înconjoară
intestinul şi-l fixează de peretele posterior al cavită ţii
peritoneale prin mezenter.
- stratul subseros (Tela subserosa) este format din
ţesut conjunctiv lax, mai bogat la nivelul inserţiei
mezenterului. Conţine plexul subseros (Plexus sub-
serosus), component al plexului enteral.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 INTESTINUL SUBŢIRE (Intestinum tenue)
- tunica musculară (Tunica muscularis) este formată din
două straturi musculare, între care există plexul
mienteric (Plexus myentericus) al lui Auerbach , care
este component al plexului nervos enteric. Clasic există
un strat longitudinal extern şi altul circular intern, dar în
mod real tunica musculară este formată din două straturi
spiralate, cu spirale mai laxe extern şi mai strâ nse intern:
- stratul circular intern (Stratum circulare/helicoidale brevis gradus), acest
strat determină la nivelul mucoasei plicile circulare (Plicae circulares)
numite şi valvule conivente, vizibile pe faţa internă a intestinului.
• Valvulele conivente au fost descrise de Kerckring şi lipsesc în ileonul
terminal.
- stratul longitudinal extern (Stratum longitudinale/helicoidale longi
gradus),
stratul submucos (Tela submucosa) este format din ţesut
conjunctiv lax şi conţine plexul submucos (Plexus submucosus)
al lui Meissner, component şi el al plexului enteral.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 INTESTINUL SUBŢIRE (Intestinum tenue)
- tunica mucoasă (Tunica mucosa) care prezintă la suprafaţă
numeroase prelungiri digitiforme, specifice intestinului subţire,
numite vilozităţi intestinale (Villi intestinales). Vilozită ţile
intestinale sunt mai înalte şi mai dese în duoden şi mai rare şi mai
mici în ileon. În structura mucoasei intestinale mai gă sim:
- lama musculară a mucoasei (Lamina muscularis mucosae) adaptează
lumenul intestinal la conţinut şi trimite prelungiri spre axul vilozită ţilor
intestinale.
- criptele sau glandele intestinale (Crypta/Glandula intestinalis), sunt glande
tubulare cunoscute şi sub numele de „criptele lui Lieberkühn, care secretă sucul
intestinal. Glandele intestinale sunt:
- celule caliciforme (Exocrinocytus caliciformis) – secretă mucus,
-celule Paneth (Cellula panethensis/Exocrinocytus cum granulis
acidofilicis) sau celule Davidoff secretă lizozim.
- noduli limfatici solitari (Nodulus lymphoideus solitarius) sunt absenţi la
nivelul duodenului, rari la nivelul jejunului şi numeroşi spre ileonul terminal,
- noduli limfatici agregaţi (Noduli lymphoidei aggregate) sunt aglomeră ri de
noduli limfatici, care formează zone compacte, cu extindere mare, de peste 10
cm, numite şi plă cile lui Peyer. Aceste plă ci sunt caracteristice ileonului.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Duodenul continuă stomacul de la nivelul
pilorului şi se continuă cu jejunul la
DUODENUL nivelul flexurii duodenojejunale. Este un
organ situat în cea mai mare parte

(Duodenum)
retroperitoneal, cu excepţia primei
porţiuni, care este intraperitoneală .
• Din punct de vedere embriologic, poziţia
retroperitoneală a duodenului este
secundară . Porţiunea intraperitoneală se
află în etajul supramezocolic al cavită ţii
peritoneale. Împreună cu pancreasul,
duodenul este situat într-o „zonă de
tranziţie“.
• Zona de tranziţie duodenopancreatică
face legă tura dintre structurile retro-
peritoneale şi cele intraperitoneale, în
special supramezocolice, fă ră a fi însă
nominalizată ca atare.
• Denumirea duodenului este în legă tură cu
lungimea sa apreciată la 12 lă ţimi de
deget (25-30 cm).
(lat. duodecim = doisprezece)
• Duodenul are de regulă o formă de
potcoavă , în concavitatea că reia se găseşte
capul pancreasului.
• Clasic este format din patru părţi. Pă rţile
sunt separate de flexurile duodenului.
• Duodenul poate avea şi alte forme
asemănă toare cu literele U sau V.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Două arcade pancreaticoduodenale
(anterioară şi posterioară ), care la rândul lor
Vascularizaţia sunt formate din:
• -artera pancreaticoduodenală
duodenului superioară posterioară (A.
pancreaticoduodenalis superior posterior) şi
artera pancreaticoduodenală superioară
anterioară (A. pancreaticoduodenalis
superior anterior), ramuri ale arterei
gastroduodenale (A. gastroduodenalis) din
artera hepatică comună (A. hepatica
communis),
•- artera pancreaticoduodenală
inferioară (A. pancreaticoduodenalis
inferior), ramură a arterei mezenterice
superioare (A. mesenterica superior) şi
care se divide în două ramuri: anterioară
(R. anterior) şi posterioară (R. posterior).
• Venele duodenului sunt tributare venei
porte. Ele nu sunt la fel de bine
reprezentate ca şi arterele şi se varsă în
două colectoare principale:
• - vena pancreaticoduodenală superioară
posterioară (V. pancreaticoduodenalis
superior posterior) este tributară direct
trunchiului venei porte (V. portae hepatis),
• - venele pancreaticoduodenale (Vv.
pancreaticoduodenalis) se varsă în vena
mezenterică superioară (V. mesenterica
superior),

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Limfaticele și nervii
duodenului
• Limfaticele sunt reprezentate de
nodurile pancreatico-
duodenale (Nodi pancreatico-
duodenales), care sunt şi ele
superioare (Nodi superiores) şi
inferioare (Nodi inferiores) şi
sunt situate între duoden şi capul
pancreasului, de-a lungul
arcadelor venoase. Toate aceste
noduri aparţin nodurilor
limfatice abdominale (Nodi
limphoidei abdominis).
• Nervii nenominalizaţi, provin din
ramurile celiace (Rr. coeliaci) ale
trunchiului posterior al vagului
(Truncus vagalis posterior), din
plexul celiac (Plexus coeliacus) şi
din nervii splanhnici mari (N.
splanchnicus major), care provin
din lanţul simpatic toracal.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 JEJUNUL şi ILEONUL
(Jejunum) (Ileum)
• Jejunul şi ileonul aparţin intestinului subţire şi au o formă
cilindrică . Jejunul continuă duodenul de la flexura
duodenojejunală şi se continuă cu ileonul, care se termină la
nivelul cecului cu orificiul ileal.
• Atâ t jejunul câ t şi ileonul prezintă numeroase curburi, numite
anse intestinale. Ambele sunt legate de peretele abdominal
posterior prin mezenter (din acest motiv se mai numesc
intestin mezenterial), o structură care permite o mare
mobilitate anselor intestinale, spre deosebire de duoden care
este relativ fix.
• Jejunul are ansele situate predominant orizontal şi spre stâ nga,
are un diametru mai mare (3 cm), dar este mai scurt (2/5 din
lungimea intestinului mezenterial), are o musculatură mai
puternică , o mucoasă cu mai multe plici circulare, dar nu are
noduli limfatici agregaţi. Jejunul are o vascularizaţie mai bună .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 JEJUNUL şi ILEONUL
(Jejunum) (Ileum)
• Ileonul are ansele predominant verticale, are un diametru mai mic
(2,5 cm), însă este mai lung (3/5 din total). Nodulii limfatici agregaţi
sau plă cile Peyer sunt elemente caracteristice ileonului. Ileonul este
adă postit în mare parte de oasele iliace (Os ilium/Ilium) de unde îi
vine şi denumirea.
• La jejun nu se descriu formaţiuni anatomice, iar la ileon se descrie
partea terminală (Pars terminalis), o ansă orizontală , care se
deschide în cec şi care are o patologie comună cu cecul şi
apendicele.
(lat jejuno adv. = fă ră amănunte)
• Uneori la nivelul ileonului există un diverticul ileal (Diverticulum
ilei) descris de Meckel şi care reprezintă un vestigiu al canalului
vitelin (Vestigium ductus vitellini), canalul care uneşte ileonul de
ombilic şi care mai este numit canal omfaloenteric.
MECKEL Johann Friedrich cel tâ nă r(1781-1833) anatomist, anatomopatolog, chirurg
şi obstetrician german.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Intestinul mezenterial

• Reprezentat de jejun și
ileon.
• Cuprins între flexura
duodenojejunală și
valva ileocecală .
• Prezintă numeroase
curburi (anse
intestinale) fixate la
peretele abdominal
posterior prin
mezenter.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • este asigurată de artera mez-
Vascularizaţia arterialăenterică superioară (A. mesente-
rica superior) situată în mezenter,
din care se desprind: arterele
jejunale (Aa. jejunales), arterele
ileale (Aa. Ileales) şi artera ileo-
colică (A. ileocolica), care participă
la vascularizaţia porţiunii terminale
a ileonului, prin ramura ileală (R.
ilealis). La nivelul mezenterului,
aceste ramuri realizează numeroase
anastomoze numite arcade vascu-
lare. Aceste arcade sunt dispuse pe
3-4 nivele, fiind mai bine reprezen-
tate la nivelul jejunului.
• Această dispoziţie permite extirpa-
rea orică rui segment al intestinului
subţire, fă ră compromiterea vas-
culară a zonelor învecinate.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Venele sunt tribu-
Vascularizaţia tare sistemului port
prin intermediul
venoasă venei mezenterice
superioare (V. me-
senterica superior),
care de asemenea se
află în mezenter.
• Vena mezenterică
superioară adună
sâ ngele din venele
jejunale (Vv. Jeju-
nales), din venele
ileale (Vv. ileales) şi
din vena ileocolică
(V. ileocolica).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

INTESTINUL GROS (Intestinum crassum)
• Intestinul gros este ultima parte a tubului digestiv.
• Continuă intestinul subţire de la valva ileocecală şi se află în
cea mai mare parte în cavitatea peritoneală .
• Ultima porţiune stră bate perineul posterior şi se deschide la
exterior prin anus.
• Este un tub muscular, cu numeroase boselă ri şi ştrangulă ri, la
care se adaugă prezenţa caracteristică a teniilor.
• Are o lungime de peste 150 cm. şi un diametru variabil
descrescă tor, de la circa 7-8 cm la 3-3,5 cm.
• Este format din cec, colon, rect şi canalul anal.
• Colonul, la râ ndul lui este format din: colon ascendent, colon
transvers, colon descendent şi colon sigmoid.
• Raporturile cu peritoneul sunt diferite şi vor fi tratate la
fiecare segment.
(lat. crassus gros)
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
INTESTINUL GROS (Intestinum crassum)
• Structura peretelui intestinului gros este
asemă nă toare cu cea a intestinului subţire, deşi
aspectul exterior este complet diferit.
• Intestinul gros prezintă concentră ri ale stratului
muscular sub forma a trei benzi longitudinale,
caracteristice cecului şi colonului şi numite tenii,
între care se află nişte porţiuni convexe, boselate,
numite haustre, despă rţite de şanţuri transversale.
• La nivelul suprafeţei seroase gă sim nişte prelungiri
adipoase numite ciucuri epiploici.
• Gă sim aceleaşi straturi amintite le intestinul subţire:
tunica seroasă , stratul subseros, tunica musculară ,
stratul submucos şi tunica mucoasă .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
INTESTINUL GROS (Intestinum crassum)
• Deosebirea esenţială faţă de intestinul subţire este în
structura tunicii musculare (Tunica muscularis), care
nu mai este formată din fibre spiralate. Aceasta este
formată însă tot din două straturi: longitudinal
(Stratum longitudinale) şi circular (Stratum circulare.
Stratul longitudinal este condensat în cele trei tenii.
• De asemenea în structura peretelui intestinului gros
gă sim şi plexul enteral, care aparţine pă rţii autonome a
sistemului nervos periferic.
• La nivelul apendicelui, cecului şi a colonului ascendent
se gă sesc exocrinocite cu granule acidofile sau
celulele granulare ale lui Paneth (Celulla
panethensis/Exocrinocytus cum granulis acidophilis).
PANETH Joseph (1857- 1890) fiziolog austriac.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 CECUL • Cecul este prima porţiune a intestinului
(Caecum) gros. Este situat în fosa iliacă dreaptă ,
inferior de ultima ansă ileală . Este
porţiunea cea mai dilatată a intestinului
gros. Este de forma unui sac, închis (orb)
inferior, cu dimensiuni de circa 7/7 cm.
Este o porţiune relativ mobilă a
intestinului gros, care se continuă
superior cu colonul şi are ataşat
apendicele vermiform. Cecul se mai
numeşte tiflon.
(lat caecus-a-um adj. = orb, ascuns) (gr. typhlos = orb)

• Cecul ca şi colonul prezintă la exterior trei

benzi longitudinale numite tenii (Taenia coli).
Acestea pornesc din zona de implantare a
apendicelui, au un traiect iniţial divergent pe
partea inferioară a cecului pentru a se
dispune apoi în vâ rfurile unui triunghi înscris
în cerc (cercul fiind cecul, respectiv colonul).
Cele trei tenii sunt denumite după raporturile
nemijlocite pe care le au.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • tenia liberă (Taenia libera) este
CECUL situată anterior aproximativ în
mijlocul feţei anterioare. Această tenie

(Caecum)
se numeşte liberă pentru că de ea nu
aderă nici o structură .
• tenia mezocolică (Taenia meso-colica)
este situată posteromedial. Pe această
tenie se prind mezourile colonului
(acolo unde există ).
• tenia omentală (Taenia omentalis)
este situată posterolateral. Pe aceas-tă
tenie, la nivelul colonului trans-vers,
se prinde omentul mare.
(lat. taenia-ae = panglică )
• Între cele trei tenii cecul prezintă
boselă ri numite haustre (Haustra coli)
separate de plici semilunare (Plicae
semilunares coli). La nivelul teniilor şi
în plicile semilunare se gă sesc nişte
prelungiri digitiforme, de culoare
galbenă , formate din ţesut adipos şi
numite ciucuri epiploici (Appendices
omentales/ adiposae coli/ epiploicae).
(lat. haustra-orum = că uşele de la roata
întrebuinţată pentru scos apa din coră bii)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Pe peretele medial al cecului, la limita cu

CECUL colonul se observă o proeminenţă numită

papila ileală (Papilla ilealis) la nivelul că reia se
gă seşte orificiul de deschidere al ileonului
(Caecum) (Ostium ileale). Acest orificiu a fost descris de
Bauhin sub denumirea de valvă ileocecală sau
valvă ileală , fiind format din două pliuri
asemă nă toare unor valve numite margini:
• marginea superioară (Labrum ileocoliccum
/superius),
• marginea inferioară (Labrum ileocaecale
/inferius).
• Terminologia nu reţine termenul de valvă
pentru acest orificiu.
• Cele două margini se unesc lateral într-un pliu
unic numit frâul orificiului ileal (Frenulum
ostii ilealis). Inferior de orificiul ileal se află
orificiul apendicelui vermiform (Ostium
appendicis vermiformis).
• Terminologia anatomică nu reţine nici aici
termenul de valvă pentru pliul inconstant, care
delimitează acest orificiu şi care a fost descris
de Gerlach.
BAUHIN Gaspard (1560-1624) anatomist şi botanist elveţian.
Tată francez.
GERLACH Andreas Christian (1811-1877) medic veterinar
german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Sâ ngele arterial vine prin artera
Vascularizaţia cecului ileocolică (A. ileocolica) ramură a
şi apendicelui arterei mezenterice superioare (A.
mesenterica superior). Artera ileoco-
lică înainte de a se împă rţi într-o
ramură ileală (R. ilealis) şi una
colică (R. colicus) trimite trei artere
spre cec şi apendice: artera cecală
anterioară (A. caecalis anterior),
artera cecală posterioară (A.
caecalis posterior) şi artera apendi-
culară (A. appendicularis). Artera
apendiculară este ramură separată
sau provine din artera cecală
posteri-oară . Ea pă trunde în
mezoapendice şi irigă apendicele
vermiform.
• Singura venă nominalizată este vena
apendiculară (V. appendicularis),
care se varsă în vena ileocolica (V.
ileocolica) şi apoi prin vena mezen-
terică superioară (V. mesenterica
superior) ajunge în vena portă .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Limfaticele cecului și • Gă sim aici nodurile
ileocolice (Nodi ileocolici),
apendicelui nodurile prececale (Nodi
precaecales) şi retrocecale
(Nodi retrocaecales), dar şi
nodurile apendiculare
(Nodi appendiculares), toate
aparţinâ nd de nodurile
mezenterice superioare
(Nodi mesenterici superiors).
• La nivelul apendicelui gă sim
şi noduli limfatici agregaţi
(Noduli lymphoidei
aggregati appendices
vermiformis) structuri
histologice caracteristice
sistemului limfoid
(Systema lymphoideum).
• Apendicelui i s-a dat din
acest motiv şi numele de
„amigdală abdominală“.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Colonul este format din mai multe segmente
aşezate în jurul intestinului subţire pe care îl
COLONUL încadrează , de aici şi denumirea de cadru
colic.
(Colon) • Segmentele sunt separate de angulaţii ale
colonului. Colonul începe de la joncţiunea
ileocecală şi se continuă cu rectul. Are o
lungime de circa 1,50 m şi un calibru diferit
(mai mare iniţial, unde are circa 5 cm şi
descreşte la jumă tate, în porţiunea
terminală ).
• Teniile amintite la cec, datorită angulă rilor
repetate îşi modifică poziţia relativă . Între
cele trei tenii colonul prezintă boselă ri
numite haustre (Haustra coli) separate de
plici semilunare (Plicae semilunares coli). La
nivelul teniilor şi în plicile semilunare se
gă sesc nişte prelungiri digitiforme, de culoare
galbenă , formate din ţesut adipos şi numite
ciucuri epiploici (Appendices omentales
adiposae coli/epiploicae).
• Colonul este format din patru segmente,
separate de trei flexuri, dintre care numai
primele două sunt nominalizate:
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Colonul ascendent • Este situat pe flancul drept al cavită ţii
peritoneale. Este cel mai scurt (sub

(Colon ascendens)
20 cm lungime), dar are calibrul cel
mai mare (mai mic însă decâ t cecul).
• Este un organ mezoperitoneal
(acoperit de peritoneul visceral pe
trei laturi) şi fixat de peretele
abdominal posterior şi de spaţiul
retroperitoneal (extremitatea
inferioară a rinichiului drept) prin
lama de coalescenţă (fascia) Toldt.
• Foarte rar colonul ascendent poate
avea un mezou numit mezocolon
ascendent (Mesocolon ascendens).
• Flexura colică dreaptă (Flexura coli
dextra/hepatica) separă colonul
ascendent de segmentul urmă tor,
colonul transvers. Această flexură
vine în contact cu faţa viscerală a
lobului drept al ficatului.
• La acest nivel poate exista ligamentul
hepatocolic (Lig. hepatocolicum),
care aparţine omentului mic.

TOLDT Karl (1840-1920) anatomist austriac.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Colonul transvers • Este segmentul cel mai lung al colonului (circa
50 cm) şi cel mai mobil. Se întinde transversal
(Colon transversum) între flexura colică dreaptă şi flexura colică
stâ ngă , în jumă tatea superioară a cavită ţii
abdominale. Colonul transversal este mai lung
decâ t distanţa dintre cele două flexuri, astfel el
prezintă o curbură cu concavitatea în sus. Este
un organ intraperitoneal fixat de peretele
posterior prin mezocolonul transvers
(Mesocolon transversum).
• Datorită poziţiei transversale, se schimbă şi
poziţia relativă a teniilor. Astfel tenia liberă
devine anteroinferioară , tenia mezocolică
devine posterioară , iar tenia omentală devine
anterosuperioară .
• Este segmentul caracteristic pentru denumi-rea
teniilor.
• Flexura colică stângă (Flexura coli
sinistra/splenica) separă colonul transvers de
colonul descendent. Flexura colică stâ ngă este
situată mai sus decâ t cea dreaptă şi se face într-
un unghi mai ascuţit. Această flexură vine în
contact cu extremitatea inferioară a splinei.
Flexura splenică este fixată de polul inferior al
splinei prin ligamentul splenocolic (Lig.
splenocolicum), care este o parte a omentului
mare.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Colonul descendent (Colon descendens) • Colonul descendent (Colon descendens) este
situat pe flancul stâng al cavită ţii peritoneale, este
ceva mai lung decât cel ascendent (circa 20-25
Colonul sigmoid (Colon sigmoideum) cm), are un calibru mai redus. Este fixat de
peretele abdominal posterior prin fascia Toldt şi
poate avea uneori mezou, numit mezocolon
descendent (Mesocolon descen-dens).
• Colonul descendent se continuă cu colonul
sigmoid, printr-o angulaţie ştearsă,
nenominalizată. Limita dintre ele este dată de
originea mezocolonului sigmoid.
• Colonul sigmoid (Colon sigmoideum) este ultimul
segment al colonului. Este situat în partea
inferioară a cavită ţii peritoneale, în fosa iliacă
stâ ngă , dar pătrunde şi în bazin. Din acest motiv
se mai numeşte colon ileopelvian. Este un
segment relativ lung (circa 45 cm) şi mobil
datorită prezenţei mezocolonului sigmoid
(Mesocolon sigmoideum).
• Colonul sigmoid are un calibru mai uniform, cu
haustre şi plici semilunare mai şterse, are mai
mulţi ciucuri epiplooici, dar are numai două tenii
(anterioară şi posterioară) şi aces-tea mai şterse.
Tenia anterioară este continua-rea teniei libere,
iar cea posterioară este continuarea teniei
mezocolice.
• Denumirea de sigmoid provine de la litera grecească (ς =
sigma).
TOLDT Karl (1840-1920) anatomist austriac.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Vascularizaţia colonului

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Principala sursa este artera mezenterică
Vascularizaţia colonului superioară (A. mesenterica superior), care participă
la vascularizarea colonului prin:
- artera ileocolică (A. ileocolica), prin ramura sa colică
(R. colicus), care vascularizează porţiunea incipientă a
colonului ascendent,
- artera colică dreaptă (A. colica dexter) pentru restul
colonului ascendent,
- artera flexurii drepte (A. flexurae dextrae) pentru
flexura dreaptă ,
- artera colică medie (A. colica media) pentru 2/3 drepte
ale colonului transvers. Artera colică medie formează
împreună cu prima ramură a arterei mezenterice
inferioare, artera marginală a colonului (A. marginalis
coli/juxtacolica/ Arcus marginalis coli) sau arcada lui
Riolan sau Drummond.
• Ramurile urmă toare provin din artera mezenterică
inferioară (A. mesenterica inferior) şi anume:
- artera ascendentă (A. ascendens) pentru 1/3 stâ ngă a
colonului transvers. Această arteră poate fi separată sau
ramura arterei colice stâ ngi.
- artera colică stângă (A. colica sinistra) pentru colonul
descendent,
- arterele sigmoidiene (Aa. sigmoideae) sunt în numă r
de două sau trei, multiplu ramificate şi care se îndreaptă
spre colonul sigmoid.
RIOLAN Jean (1577-1657) anatomist şi istoric al medicinei
francez.
• sir DRUMMOND David(1852 –1932) medic irlandez

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Rectul continuă colonul, fiind ultimul
RECTUL segment al intestinului gros. Stă bate
bazinul şi perineul, pentru a se deschide la
(Rectum) exterior prin canalul anal.
• Clasic, câ nd vorbim de rect ne referim atâ t
la ampula rectală sau segmentul pelvin,
câ t şi la canalul anal sau segmentul
perineal.
• Terminologia actuală face distincţie între
rect şi canalul anal. Rezultă că în
accepţiunea actuală rectul se referă numai
la segmentul pelvin, deci la ampula
rectală (Ampulla recti). Ampula rectală
este separată de canalul anal prin
joncţiunea anorectală (Junctio
anorectalis). La acest nivel se inseră
muşchiul puborectal (M. puborectalis),
parte componentă a muşchiului ridicător
anal (M. levator ani). Deşi este relativ
scurt, canalul anal are o structură şi o
configuraţie internă complexă .
• Rectul este considerat cel mai drept
segment al intestinului şi de aici şi
denumirea lui. Cu toate acestea rectul este
un organ care se caracterizează prin
flexurile sale.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Rectul prezintă o curbură în plan sagital cu
concavitatea anterior, care urmează curbura
sacrului şi se numeşte flexura sacrală (Flexu-ra
sacralis).
• În plan frontal rectul prezintă mai multe flexuri
laterale (Flexurae laterales):
- flexura superioară laterală (Flexura supero-
dextra lateralis/superior lateralis), o flexură cu
convexitatea spre dreapta,
- flexura intermediară laterală (Flexura inter-
mediosinistra lateralis/intermedia lateralis), o
curbură cu convexitatea spre stâ nga,
- flexura inferioară laterală (Flexura infero-dextra
lateralis/inferior lateralis) care şi ea are
convexitatea spre dreapta.
• Ampula rectală prezintă trei plici transversale
(Plicae transversae recti), care proemină spre
lumen şi care corespund peretelui opus flexurilor
laterale ale rectului.
- plica transversală superioară este situată pe
peretele lateral stâng,
- plica transversală mijlocie este cea mai dezvoltată
(poate acoperi până la 2/3 din lumenul ampulei
rectale), este situată pe peretele lateral drept (la 6-7
cm de orificiul anal), corespunde flexurii
intermediare stângi şi este cunoscută ca plica lui
Kohlrausch sau valva lui Houston.
- plica transversală inferioară este situată tot pe
peretele lateral stâng.
KOHLRAUSCH Otto Ludwig Bernhard (1811-1854) anatomist şi fiziolog german.
HOUSTON John (1802-1845) anatomist nord irlandez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • zona colorectală (Zona colorectalis) situată între
flexura anorectală şi linia supratran-ziţională
(Linea supratransitionalis) este caracterizată
CANALUL ANAL prezenţa a 8-10 plici longitu-dinale numite
coloanele anale (Columnae anales) ale lui
(Canalis analis) Morgagni, care separă nişte şanţuri paralele numite
sinusuri anale (Sinus analis/Crypta analis).
Coloanele anale sunt mai proeminente inferior, unde
se unesc formâ nd nişte plici semilunare numite
valvulele anale (Valvulae anales) ale lui Ball.
• -zona de tranziţie anală (Zona transitionalis analis)
situată între linia supratranziţională şi linia dinţată
sau linia pectinată (Linea dentata/ pectinata) este
formată din mai multe tipuri de epiteliu, dar
predomină cel numit de tranziţie. Linia dinţată este
situată inferior de valvulele anale şi corespunde
unei creaste relativ ştearse numită pecten anal
(Pecten analis) sau zona hemoroidală .
• -zona scuamoasă (Zona squamosa analis) situată
între linia dinţată şi joncţiunea dintre canalul anal
şi piele (Jontio analis cum cute vera) este formată
din piele modificată , necheratinizată .
• Ultima formaţiune înainte de anus (Anus) este
şanţul intersfincterian (Sulcus intersphinc-tericus),
care corespunde zonei de demarcaţie dintre
porţiunile inferioare ale muşchilor sfincter anal
intern şi sfincter anal extern.
MORGAGNI Giovanni Battista (1682-1771) anatomist italian.
BALL Charles (1851-1916) chirurg irlandez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchiul sfincter anal • Muşchiul sfincter anal intern (M.
sphincter ani internus) este un muşchi
extern circular relativ slab reprezentat, situat
(M. sphincter ani externus) submucos, corespunză tor pectenului
anal sau zonei hemoroidale.
• Muşchiul sfincter anal extern (M.
sphincter ani externus) este situat în
jurul celui intern, de care este separat
printr-o fascie. Are o grosime impor-
tantă şi structură mai complexă , fiind
format din trei pă rţi:
- partea profundă (Pars profonda)
serveşte ca inserţie pentru muşchiul
ridică tor anal,
- partea superficială (Pars superficialis)
corespunde aproximativ zonei
hemoroidale,
- partea subcutanată (Pars subcutanea)
este situată sub pielea anusului. Participă
la formarea şanţului intersfincterian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Arterele rectului şi • Rectul şi canalul anal sunt irigate
canalului anal de arterele rectale sau
hemoroidale. Arterele rectală
superioară şi mijlocie sunt pentru
ampula rectală , iar artera rectală
inferioară este pentru canalul anal.
- artera rectală superioară (A
rectalis superior) provine din artera
mezenterică inferioară (A.
mesenterica inferior).
- artera rectală mijlocie (A. rectalis
media) este ramură a arterei iliace
interne (A. iliaca interna),
- artera rectală inferioară (A.
rectalis inferior) este ramură a
arterei ruşinoase interne (A.
pudenda interna), care la râ ndul ei
este ramura arterei iliace interne.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Venele se adună în plexul
Venele rectului şi venos rectal (Plexus venosus
canalului anal rectalis). Din acest plex
pleacă vena rectală supe-
rioară (V. rectalis superior),
care este tributară venei
mezenterice inferioare (V.
mesenterica inferior) şi deci
venei porte.
• Tot din plexul venos rectal
pornesc şi venele rectale
mijlocii (Vv. rectales me-
diae), care drenează spre
vena iliacă internă (V. iliaca
interna) şi venele rectale
inferioare (Vv. rectales
inferiors), care drenează spre
vena ruşinoasă internă (V.
pudenda interna) şi apoi tot
în vena iliacă internă .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • este predominant simpatică vegeta-tivă .
Inervaţia rectului şi a Astfel rolul major îl are plexul
hipogastric inferior (Plexus hypo-
canalului anal gastricus inferior/ pelvicus), care apar-
ţine părţii pelviene (Pars pelvica) a
plexurilor viscerale.
• Plexul hipogastric inferior este format
din:
• - plexul rectal mijlociu (Plexus rectalis
medius) şi
• - plexul rectal inferior (Plexus rectalis
inferior), care emite pentru regiunea
anusului nervii anali superiori (Nn.
anales superioris).
• Există şi un plex rectal superior (Plexus
rectalis superior), care aparţine părţii
abdominale (Pars abdominalis) a
plexurilor viscerale.
• Inervaţia parasimpatică este dată de
ganglionii pelvini (Ganglia pelvica), prin
nervii splanhnici pelvini (Radix
parasympathica/Nn. splanchnici pelvici).
• Există şi o inervaţie senzorială
(cutanată ), asigurată de nervii anali
inferiori (Nn. anales inferiores/ rectales
inferiores), care sunt ramuri ale nervului
ruşinos (N. pudendus), din plexul sacral.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Vă mulțumim
pentru atenție!

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.