Facultatea de Medicină

CURS INTRODUCTIV

Anatomie I Modul I/curs 1, anul I, medicină generală

Profesor Dr. Constantin Enciulescu

Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 OBIECTUL ANATOMIEI

• Anatomia omului este ştiinţa biologică , care se ocupă cu

studiul formei şi structurii normale a corpului omenesc. Pentru
aceasta sunt folosite observaţia şi disecţia. Utilizarea disecţiei ca
principală metodă de cercetare a dat şi numele acestei ştiinţe
„anatomie“.
• (gr. anatome = disecţie, ana = de o parte; tome = tă iere, de la temnein = a tă ia)
• Pe lâ ngă anatomia normală , în unele situaţii, trebuie să amintim
de variaţii anatomice. Acestea sunt abateri de la aspectul
morfologic normal, care însă nu au şi consecinţe funcţionale.
Acestea sunt capcane pentru clinicieni şi de aceea sunt atent
studiate, atâ t morfologic, câ t şi din punct de vedere statistic.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 OBIECTUL ANATOMIEI
• Anatomia se împarte în:
• - anatomie macroscopică , pentru studiul că reia utiliză m bisturiul
şi privirea,
• (gr. makros = mare; gr. skopein = a vedea)
• - anatomie mezoscopică , în care se utilizează lupa,
• - anatomie microscopică , care necesită utilizarea microscopului
optic sau a celui electronic.
• Dacă anatomia macroscopică şi în unele cazuri şi cea mezoscopică
fac obiectul anatomiei, anatomia microscopică face obiectul altor
discipline cum sunt biologia celulară sau citologia şi histologia.
• (gr. cytos = celulă ; gr. histion = țesă tură )

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 OBIECTUL ANATOMIEI
• Anatomia descriptivă sau sistematică se ocupă cu
descrierea analitică a organelor şi sistemelor, în timp ce
anatomia topografică se ocupă cu studiul regiu-nilor
corpului, descriind stratigrafic totalitatea structurilor
anatomice, care se gă sesc într-o regiune.
• Deşi pentru multă lume câ nd spui anatomie spui cadavru,
anatomia nu se studiază numai la cadavru, ci şi pe viu.
Studiul formei exterioare a corpului, cu aplicaţii în pictură
şi mai ales în sculptură , de care se ocupă anatomia
artistică este o anatomie pe viu. De asemenea, dezvoltarea
tehnologiei, care a pus la dis-poziţia medicinei o
diversitate de aparate, a dus la diferite forme de studiu
anatomic pe viu, atâ t nein-vazive, câ t şi invazive.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Anatomia neinvazivă
• - anatomia radiologică are contribuţii deosebite în studiul
oaselor, dar şi al unor organe cum sunt plă mâ nii, inima,
stomacul, intestinul subţire şi gros, ureter, vezică urinară , etc. În
anumite cazuri este necesară utilizarea unor sub-stanţe de
contrast.
• - anatomia ecografică a înlocuit în multe cazuri examinarea
radiologică . Ecografia abdominală a adus contribuţii esen-ţiale
în studiul dezvoltă rii intrauterine a fă tului, dar şi în alte domenii.
• - anatomia tomografică este o anatomie secţională , cu mare
rezoluţie şi posibilită ţi de reconstrucţie tridimensio-nală
computerizată . Mai nou tomografele cu rezonanţă magnetică
nucleară (RMN) au fă cut posibilă o anatomie imagistică de mare
precizie şi acurateţe.
• (gr. tomos = tăiere, secţiune)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Anatomia invazivă

• - anatomia endoscopică utilizează diferite endos-

coape (aparate optice flexibile), care se pot intro-
duce în tubul digestiv, că ile respiratorii, articulaţii.

• - anatomia laparoscopică utilizează laparoscopul

(aparat optic rigid) pentru studiul cavită ţii perito-
neale.
(gr. lapara = flanc, şale)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Anatomia dezvoltării
• - filogeneza studiază apariţia şi evoluţia istorică a omului, în cadrul
procesului de hominizare. Omul (Homo) aparţine hominidelor
(Hominidae), cea mai evoluată grupă a primate-lor. Cel mai vechi
hominid este considerat a fi ramapitecul (Ramapithecus), care a tră it
în urmă cu circa 14 milioane de ani. În urmă cu 5 milioane de ani a
tră it un descendent al ramapitecului şi anume australopitecul
(Australopithecus). Omul biped (Homo erectus), un stră moş mai
apropiat al omu-lui actual, a apă rut în urmă cu 1 milion de ani. A
urmat omul înţelept - Homo sa-piens Heidelbergensis, Homo sapiens
Neanderthalensis, Homo sapiens sapiens, ultimul cunoscut sub numele
de omul din Cro Magnon şi în sfâ rşit omul contem-poran (Homo
recens).
(gr. phylo = trib; gennon = a produce) (lat. erigo-ere-rexi-rectum = a ridica, a înă lţa)
(Rama = rege real sau mitologic al Indiei antice; gr. pithecus = maimuţă )
• - ontogeneza (Ontogenesis) cuprinde toate transformă rile
organismului uman de la fecundaţie şi pâ nă la moarte.
(gr. ontos = fiinţă ; gennon = a produce)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Anatomia comparată

• Studiază asemă nă rile şi deosebirile dintre om şi

animal. Trebuie să amintim că aceasta este o ştiinţă
veche şi că primele disecţii au fost fă cute pe animale,
iar rezultatele extrapolate la om, de unde şi multe din
greşelile perpetu-ate de-a lungul timpului în anatomie.
• Principalele elemente care deosebesc omul de animal
sunt:
- ortostatismul,
- raportul supraunitar dintre neurocraniu şi viscerocraniu,
- prehensiunea,
- gâ ndirea şi limbajul articulat.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Diferenţele legate de vârstă
• Acestea fac obiectul ontogenezei şi este evident că
omul îşi modifică mai ales forma, dar şi structura în
diferitele etape ale vieţii. Ontogeneza studiază
dezvoltarea şi transformă rile morfofuncţionale ale
organismului, în succesiunea lor dinamică , de la
fecundaţie şi pâ nă la moarte. Ontogeneza cuprinde:
• - ontogeneza prenatală (Ontogenesis praenatalis)
cuprinde perioada de la fecundaţie şi pâ nă la naşte-
re, cu care se ocupă embriologia (Embryologia).
(gr. en = în; bryein = a creşte)

• - ontogeneza postnatală (Ontogenesis postnatalis)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Ontogeneza postnatală

• - perioada perinatală (Tempus perinatalea) – cores-

punde cu perioada imediată de dinainte de naştere,
cu naşterea şi cu prima să ptă mâ nă postnatală ,
• - sugarul (Infantia) – corespunde primului an de
viaţă . Această perioadă cuprinde şi perioada
neonatală (Tempus neonatale) care la râ ndul ei se
împarte în:
• - perioada neonatală iniţială (Tempus neonatale initiale)
corespunde primelor 7 zile postnatale şi se suprapune
parţial cu perioada perinatală ,
• - perioada neonatală târzie (Tempus neonatale serum) co-
respunde urmă toarelor 21 zile (zilele 8-28) postnatale.
(lat. infans = care nu vorbeşte; serum = vreme înaintată )
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Ontogeneza postnatală

• - copilăria (Pueritia) – este perioada cuprinsă între 1 an şi apariţia

pubertă ţii. Copilă ria are două faze:
• - faza iniţială a copilăriei (Phasis prima pueritiae) sau prima copilă rie cuprinde
perioada preşcolară ,
• - faza târzie a copilăriei (Phasis secunda pueritiae) sau a doua copilă rie cuprinde
perioada şcolară a copilă riei.
(lat. puer = copil)
• - pubertatea (Pubertas) este o perioadă relativ lungă de transformare a
copilului în adolescent. Ea se caracterizează prin începerea secreţiei
gonadelor, a dezvoltă rii caracterelor sexuale secundare şi a funcţiilor
reproductive. În medie, pubertatea la fete este cuprinsă între 8-16 ani, iar la
bă ieţi între 9-18 ani. În funcţie de anumiţi factori, intervalul în care vorbim
de pubertate se poate modifica, mai ales spre vâ rste mai mici. În sens mai
restrâ ns pubertatea începe cu primul ciclu menstrual la fete şi cu prima
spermatoree (poluţie – ejaculare involuntară ) la bă ieţi.
(lat. pubesco = a creşte) (gr. rhoia = curgere)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Pubertatea
În această perioadă au loc:
• telarha (Thelarche) – apariţia sâ nilor la fete – la 9-10 ani.
• adrenarha (Adrenarche) – schimbă ri fiziologice cauzate de
secreţia corticosuprarenală de hormoni androgeni, printre
care creşterea pă rului axilar şi pubian – la 11 ani.
• pubarha (Pubarche) – creşterea pă rului pubian – la 11 ani.
• menarha (Menarche) – apariţia primului ciclu menstrual la
fete – la 12-14 ani
(adrenal = glanda suprarenală ; lat. ad = lâ ngă ; ren = rinichi; alis = a aparţine de)
(gr. arche = început; thele = mamelon; men = lună )

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Ontogeneza postnatală
• - adolescenţa (Adulescentia) este perioada care face trecerea de la pubertate
la adult. Adolescenţa se termină cu încheierea osifică rii cartilajelor de
creştere ale oaselor lungi. Vâ rsta la care se încheie creşterea în lungime a
oaselor este variabilă . Cu aproximaţie această vâ rstă este de circa 16-18 ani
la fete şi 20-22 ani la bă ieţi.
(lat. adulescentia = tinereţe)
• - vârsta adultă (Aetas adulta) este o perioadă relativ lungă care se
subîmparte în:
• - tinereţea (Juvenilitas) este perioada care continuă adolescenţa şi ţine pâ nă la 35 ani.
• - maturitatea (Maturitas) este perioada care se extinde de la 35 pâ nă la 65 de ani.
• - bătrâneţea (Senectus) este perioada de după 65 de ani. Îmbătrânirea (Senescentia)
este un proces complex, care începe cu mult înainte de 65 de ani şi se sfâ rşeşte cu
moartea.
• Se mai consideră perioada dintre 65-89 ani ca şi vâ rsta a treia, iar perioada de după 90 ani ca şi
vâ rsta a patra.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Diferenţele constituţionale
Sunt datorate existenţei mai multor biotipuri stabilite în funcţie de criterii
tipologice anatomice, funcţionale, biochimice sau de comportament. Anatomia
studiază un tip constituţional normal, tip care a fost stabilit statistic. În clinică
însă ne întâ lnim cu tipologii umane diferite.
Prima clasificare a tipologiei umane a fost fă cută de Hipocrate , care a stabilit
patru tipuri constituţionale, corespunză tor celor patru umori din care, potrivit
concepţiei sale, era alcă tuit omul:
• - tipul sanguin - de la sâ nge, cu sediul în inimă - oameni bine fă cuţi, energici,
întreprinză tori,
• - tipul coleric - de la bila galbenă , cu sediul în ficat - indivizi musculoşi, impulsivi,
• - tipul melancolic - de la bila neagră , cu sediul în splină - oameni indispuşi, retraşi,
• - tipul flegmatic - de la flegmă , cu sediul în creier - oameni liniştiţi, lenţi.
(gr. khole = bilă ; melas, melanos = negru; flegme = mucus)
HIPOCRATE (Ippokrates) Ἱπποκράτης ὁ Κῷος (c. 460-c. 377 î. Hr.) medic grec considerat
„pă rintele medicinii“.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Hipocrate
Hipocrate (460-377 î.Hr.)
( Bust de Peter Paul Rubens 1638)
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Cel mai de seamă reprezentant al vechii medicini
greceşti este Hipocrate (Ippokrates) din Kos - Ἱπποκράτης
ὁ Κῷος (460-377 î.Hr.). Cunoştiinţele de osteologie erau
avansate şi în cea mai mare măsură exacte, în rest
cunoştinţele anatomice ale şcolii hipocratice derivă din
experienţe făcute pe animale. Nervii şi tendoanele sunt
confundaţi cu muşchii şi chiar cu vasele sanguine.
Noţiunile anatomice despre organele toracice şi
abdominale sunt vagi, chiar dacă aceste organe sunt
denumite şi parţial descrise. Termenul de arteră s-a folosit
mai întâi pentru trahee şi arborele bronşic şi mai apoi
pentru arterele propriu-zise, care erau considerate că sunt
umplute cu aer, pentru că după moarte erau goale.
Termenul de venă denumea vasele care conţineau sânge.
Unele opere hipocratice considerau că vasele duc sângele
la cap. După şcoala hipocratică uterul era totdeauna bilo-
cular, băieţii fiind concepuţi în uterul din dreapta, iar fetele
în cel din stânga. Patologia hipocratică era esenţial
umorală şi se baza pe cele patru umori cardinale: sângele,
flegma, bila galbenă şi bila neagră.
 Diferenţele constituţionale
Francezul Claude Sigaud (1862-1921) medic, raseolog şi paleoantropolog clasifică la
începutul sec. XX tipurile constituţionale umane în:
• tipul respirator
• tipul digestiv,
• tipul muscular
• tipul cerebral
Germanul Ernst Kretschmer (1888-1964) psihiatru, în 1921, defineşte urmă toarele
biotipuri:
• tipul leptosom,
• tipul picnic,
• tipul atletic şi
• tipul displastic.
(gr. leptos = subţire)
Cea mai utilizată în prezent, în clinică , este tipologia lui Mihail Vasilievici Chernorutskii
(1884-1957) psihiatru sovietic, care stabileşte urmă toarele categorii constituţionale:
•tipul normostenic - echilibrat, cu dezvoltare armonioasă ,
•tipul astenic - longilin, slab,
•tipul hiperstenic - robust, cu tendinţă la obezitate.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Diferenţe legate de simetrie
• La om, simetria bilaterală prezentă în primele faze
ale dezvoltă rii zigotului se modifică treptat în cursul
evoluţiei. Astfel cordul devine asimetric în stadiul de
8-10 somite, iar ficatul, care la începutul dezvoltă rii
este simetric devine şi el asimetric. Omul prezintă o
asimetrie viscerală de formă şi poziţie, dar şi o asi-
metrie a pă rţilor somatice. Dacă asimetria viscerală
este evidentă , asimetria pă rţilor somatice este mai
greu perceptibilă şi se datorează asimetriei visce-
rale, folosirii cu precă dere a unui membru, inegali-
tă ţii de lungime a membrelor etc.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 TERMINOLOGIA ANATOMICĂ
• Multitudinea de termeni utilizaţi în anatomie a împus
încă din antichitate o sistematizare a acestora, pentru a
putea fi înţeleşi de câ t mai mulţi şi pentru a evita sinoni-
mele şi termenii greşiţi. La început termenii anatomici
erau în limba greacă , ulterior apă râ nd şi termenii latini.
• Primul care a tradus sistematic termenii greceşti în
latină a fost Celsus Aulus Cornelius (25 î. Hr.-50 d. Hr.) .
Acesta nu era medic, ci mai degrabă un enciclopedist,
care a scris despre medicină , agricultură , artă militară ,
istorie, filozofie, retorică etc. Este considerat un
continuator al lui Hipocrate şi al şcolii din Alexandria. El
este cel care a menţionat simptomele care compun
inflamaţia: tumor, calor, dolor şi rubor.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Aulus Cornelius Celsus
(25 î. Hr.-50 d. Hr.)

A scris cele mai cunoscute cărţi medicale latine,

care au contribuit la impunerea ter-minologiei
latine anatomice. Cartea lui Celsus a fost prima
lucrare medicală imprimată. Ediţia princeps a fost
publicată în 1478 la Florenţa. El a fost primul care
a tradus termenii medicali greceşti în latină. În
timpul lui disecţiile erau permise şi Celsus spunea:
„Consider inutil şi crud de a deschide corpuri vii,
dar este necesar pentru cei care studiază să vadă
cadavre pentru a învăţa să recunoas-că poziţia şi
alcătuirea fiecărei părţi, lucru care se vede mai
bine în cadavru decât la omul viu “.
Celsus a descris exact suturile craniului, cunoştea
canalele semicirculare ale urechii şi a observat că
dintr-o arteră tăiată sângele iese în jet, concluzio-
nând că vechea concepţie a lui Hipocrate conform
căreia arterele sunt umplute cu aer este depăşită.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 TERMINOLOGIA ANATOMICĂ
• Prima încercare de terminologie anatomică completă îi aparţine medicului
grec Galen (129-201 d. Hr.) (gr. Klaudios Galinos, Κλαύδιος Γαληνός lat.
Claudius Nicon Galenus) din Pergam (Asia Mică ). Acesta studiază la Pergam,
Smyrna şi Alexandria, dar disecţiile pe cadavre fiind interzise, studiază pe
porci şi maimuţe, din această cauză o serie de greşeli se strecoară în opera sa.
Ş i-a scris opera în greacă , deşi a tră it mare parte din viaţă la Roma, ca medic
personal a doi împă raţi romani. O parte din operele sale au fost traduse în
latină . Mare parte din scrierile sale au fost distruse într-un incendiu, încă în
timpul vieţii sale. Opera sa a stat la baza dezvoltă riii medicinii arabe. Între
830 şi 870 Hunaya ibn Ishaq (809–873) medic arab creştin din Bagdad (lat.
Johannitius Onan) traduce în arabă 129 de scrieri ale lui Galen.
• Ulterior sub influenţa culturii arabe apar în terminologia anatomică şi
termeni arabi (cum ar fi nucha, saphena). Lă sată uită rii vreme de secole,
opera lui Galen este reintrodusă în Europa de vest prin traducerile lui
Constantinus Africanus în secolul XI. Acesta a fost un medic arab originar din
nordul Africii, care s-a stabilit în Italia, unde a decedat în 1098/99 la Monte
Cassino.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Galen (129-201 d.Hr.)

Galen (lat Galenus Nicon Claudius – gr Galinos Klaudios -

Κλαύδιος Γαληνός - Galien – (129-201 d.Hr.) originar din
Pergam (Asia Mică), cea mai mare autoritate medicală a
antichităţii, a studiat în Pergam, Smyrna şi Alexandria şi a
profesat la Roma. Disecţiile pe cadavre fiind interzise,
studiază pe porci şi maimuţe, din această cauză se
strecoară o serie de greşeli în opera sa. Şi-a scris opera în
greacă, deşi a trăit cea mai mare parte din viaţă la Roma,
ca medic personal a doi împăraţi romani. În sistemul său,
totul are un scop. Organele sunt făcute de o manieră care
corespunde perfect funcţiei şi fiecare parte a organis-mului
corespunde unui scop prestabilit. Experienţele anatomice
şi fiziologice ale lui Galen sunt remarcabile. El a
experimentat pe animale şi a făcut distincţie între leziunile
celor două emisfere cerebrale, între leziunile cerebrale şi
cerebelare, a studiat nervii cranieni şi a făcut distincţie
între nervii motori şi senzitivi.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Galen (129-201 d.Hr.)

Galen a scris enorm, circa patru sute de opere, din

care o parte s-au pierdut. O parte din operele sale au
fost traduse în latină. Mare parte din scrierile sale au
fost distruse într-un incendiu, încă în timpul vieţii
sale. De-a lungul timpului discipolii lui s-au ataşat
mai mult de litera şi nu de spiritul operei sale. Ei nu
au urmat direcţiile trasate de excelentul observator
care a fost Galen, ci filozofia sa, care era mediocră,
dogmatică şi cu ambiţii de imfailibilitate. Lăsată
uitării vreme de secole, opera lui Galen este
reintrodusă în Europa prin traducerile lui
Constantinus Africanus în secolul XI. Acesta a fost un
medic arab originar din nordul Africii, care s-a sta-
bilit în Italia.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 TERMINOLOGIA ANATOMICĂ
• În evul mediu, singura reuşită a fost impunerea
utiliză rii termenilor anatomici latini, dar aceştia erau
greoi şi abundau sinonimele. Au existat mai multe
încercă ri nereuşite de uniformizare a nomenclaturii,
singura care merită amintită fiind cea a lui Vesal (van
WESEL Andries Wytinck (1514-1564) lat. Vesalius
Andreas - Bruxellensis).
• Vesal a fă cut numeroase disecţii şi a corectat o serie
întreagă de greşeli ale lui Galen. Opera sa principală
De humani corporis fabrica libri septem are circa 700
de pagini, cu numeroase planşe anatomice.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

van Wesel Andries Wytinck
(1514-1564) Vesal
Provenit dintr-o familie de origine germană,
flamandul Vesalius s-a născut la Bruxelles. A studiat
la Louvain, Montpellier şi Paris, unde i-a cunoscut pe
Guido Guidi (Vidius) şi pe Jacques Dubois (Sylvius).
Deplina consacrare o are însă în Italia, unde devine
profesor de anatomie la Padova (lângă Veneţia), în
1539. Aici scrie şi publică în 1543 principala sa operă
„De humani corporis fabrica libri septem“. Cartea
este ilustrată cu gravuri ale lui Jan Steven (Johannes
Stephanus) van Calcar (1499-1545) pictor italian, de
ori-gine germană, elev al lui Tiţian. Acuzat de erezie,
Vesalius părăseşte Italia mer-gând la Bruxelles şi apoi
la Madrid. Este nevoit să părăsească şi Madridul,
fiindu-i impus un pelerinaj la Ierusalim. Moare
încercând să revină în Italia, pentru a-şi relua
activitatea la Padova.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
van Wesel Andries Wytinck
(1514-1564) Vesal
Opera lui Vesal îl contrazice complet pe Galen.
Vesalius descrie traiectul venelor, anatomia cordului,
urechea internă şi externă, mediastinul şi
mezenterul. Este primul care indică forma sternului şi
numărul pieselor care alcătuiesc sacrul, descrie
cartilajele aritenoide şi meniscurile de la genunchi. A
observat şi descris corpul galben. Are şi greşeli.
Descrie un al şaptelea muşchi motor al ochiului şi
faptul că vena cavă ia naştere din ficat. Deşi este
foarte cunoscut ca anatomist puţine formaţiuni îi
poartă numele – ligamentum inguinale, foramen
venosum un orificiu inconstant în osul sfenoid pentru
pasajul venei emisare a lui Vesalius.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 TERMINOLOGIA ANATOMICĂ
• În 1880, Hyrtl Joseph (1811-1894) ia iniţiativa reformei
terminologiei anatomice. Ideea este preluată de noua societate a
anatomiştilor de limbă germană „Anatomische Gesellschaft“, care s-a
înfiinţat oficial în 1887 la Leipzig.
• În paralel şi în Marea Britanie are loc o revizie a terminologiei
începâ nd cu 1894.
• După mai mulţi ani de muncă , la Congresul al IX-lea al Anato-mische
Gesellschaft de la Basel, din 19.04.1895, s-a adoptat prima
nomenclatură anatomică latină , cunoscută sub numele de Baseler
Nomina Anatomica (BNA). Din cei aproape 50.000 de termeni
anatomici existenţi la acea dată , în BNA au ră mas doar 5528. Această
terminologie nu s-a impus însă în întreaga lume anatomică , ea fiind
folosită numai în şcolile germane, în Italia, SUA şi America Latină .
• Ş coala franceză nu a adoptat această terminologie şi îşi înfiinţează în
1899 propria asociaţie „L'Association des Anatomistes“.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Joseph Hyrtl (1811-1894)

Joseph Hyrtl (Hyrtl József) (1811-1894)

profesor de anatomie la Praga şi Viena a
fost un austriac de origine maghiară. A
fondat muzeul de anatomie din Praga şi a
publicat prima anatomie topografică în
limba germană - Handbuch der
topographischen Anatomie (Viena 1853). A
predat şi în Rusia, într-o perioadă în care
şcoala din Sankt Petersburg era foarte
renumită.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 TERMINOLOGIA ANATOMICĂ
• În 1903 la Nancy, în Franţa, are loc o reuniune a anatomiştilor, ocazie cu care
se înfiinţează Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Anatomiştilor (FIAA),
care ţine primul Congres în 1905 la Geneva sub preşedenţia lui Auguste
Charles François Eternod (1854-1935), profesor de histologie, embriologie şi
stomatologie la Geneva. Cu această ocazie se aprobă revizuirea terminologiei.
• În 1910 are loc al II-lea Congres al FIAA la Bruxelles sub preşedenţia lui
Heinrich Gottfried Wilhelm von WALDAYER-Harz (1836-1921) anatomist şi
histolog german. Principala temă a congresului a fost terminologia ana-tomică
şi s-a creat un comitet pentru revizuirea terminologiei embriologice.
• Al III-lea Congres al FIAA s-a ţinut la Amsterdam în 1930, fă ră să se facă
progrese în definitivarea terminologiei anatomice. În aceste condiţii apar
iniţiative separate ale societăţilor anatomice.
• În 1933 Anatomical Society of Great Britain and Ireland actualizează BNA şi
publică Birmingham Revision (BR), iar în 1935 Anatomische Gesellschaft
publică Jenaer sau Jenenser Nomina Anatomica (JNA). Nici aceste actualiză ri
nu s-au bucurat de o răspâ ndire corespunză toare.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 TERMINOLOGIA ANATOMICĂ
• Al IV-lea congres al FIAA s-a desfă şurat în 1936 la Milano, în timpul
că ruia s-a încercat selectarea unei singure liste de termeni, care
însă nu a fost universal acceptată . A fost creat un Comitet pentru
Nomenclatura Anatomică Internaţională, care a fost abilitat să
alcă tuiască o listă de termeni anatomici, care să fie general
acceptaţi. Din cauza ră zboiului acest comitet nu a putut duce la bun
sfâ rşit această sarcină .
• În 1950 are loc la Oxford al V-lea Congres al FIAA sub preşe-denţia
lui sir Wilfrid Edward Le Gros Clark (1895 –1971) anatomist,
chirurg şi paleoantropolog englez. Cu această ocazie se înfiinţează
un nou comitet internaţional, care cuprindea câ te trei reprezentanţi
numiţi de fiecare ţară prezentă la congres. Acest comitet a avut
sarcina să alcă tuiască lista internaţională a termenilor anatomici,
care să fie aprobată la urmă torul congres al FIAA.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 TERMINOLOGIA ANATOMICĂ
• În 1955 la Paris, la al VI-lea Congres al FIAA, această listă s-a votat
şi s-a publicat sub numele de Parisiensia Nomina Anatomica
(PNA) şi mai tâ rziu Nomina Anatomica. Aceasta cuprinde 5640
de termeni, în marea lor majoritate preluaţi din BNA (4286).
• PNA este prima terminologie anatomică acceptată de toată lumea,
chiar dacă nu a fost introdusă imediat în toate şcolile anatomice.
Ş i tot în PNA dispar pentru prima dată complet, eponimele (nume
proprii date unor formaţiuni).
• La urmă toarele congrese ale FIAA s-au adus multiple îmbună tă ţiri
şi simplifică ri Nominei Anatomice şi au început preocupă rile
pentru uniformizarea altor terminologii conexe.
• Astfel la al VII-lea Congres al FIAA din 1960 de la New York s-a
continuat actualizarea terminologiei anatomice şi s-a creat un
subcomitet pentru elaborarea terminologiilor embriologice şi
histologice.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 TERMINOLOGIA ANATOMICĂ
• În 1965 la Wiesbaden s-a desfă surat al VIII-lea Congres al FIAA ocazie cu care Ş coala
româ nească de anatomie a aderat la Nomenclatura Anatomică .
• Tot în 1965 la întâ lnirea Comitetului pentru Nomenclatură au participat pentru prima oară ,
ca observatori şi anatomiştii veterinari. Astfel a apă rut Nomina Anatomica Veterinaria.
• În 1970 la Leningrad, cu ocazia Congresului al IX-lea al FIAA se aprobă Nomina
Embryologica şi Nomina Histologica şi se hotă ră şte publicarea într-un singur volum a
tuturor acestora sub numele de Nominae Anatomica Embryologica et Histologica şi avâ nd
corespondent în Nomenclature of Human Biomorphological Sciences.
• Urmă toarele congrese ale FIAA s-au ţinut la Tokio în 1975 (X), Ciudad de Mexico în 1980
(XI), Londra în 1985 (XII) şi Rio de Janeiro în 1989 (XIII).
• Cu ocazia Congresului XIII se înfiinţează Comitetul Federativ al Terminologiei Anatomice -
Federative Committee on Anatomical Terminology (FCAT), care publică în 1998 Terminologia
Anatomică. Terminologia Anatomică este terminologia internațională , bilingvă latină –
engleză , în uz, în acest moment.
• Urmă toarele congrese ale FIAA s-au ţinut la Lisabona în 1994 (XIV), Roma în 1999 (XV),
Kyoto în 2004 (XVI), Cape Town în 2009 (XVII), Beijing în 2014 (XVIII) și Londra în 2019
(XIX).
• Cea de a 39 ediţie a Gray’s Anatomy (2005) recunoaşte explicit Terminologia Anatomica.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 PĂRŢILE CORPULUI
(Partes corporis humani)
Corpul omenesc este format din cap, gâ t, trunchi, membre şi cavită ţi.
• Capul (Caput) este extremitatea superioară , ovoidală , a corpului omenesc.
Este format din pă rţi ataşate neurocraniului şi faţă . Fruntea (Sinciput) este
situată în partea anterosuperioară a capului, deasupra feţei. Are o formă
dreptunghiulară , uşor convexă şi corespunde cu solzul osului frontal.
Occiputul (Occiput) este situat în partea posterioară a capului. Este o
proeminenţă rotunjită care corespunde cu solzul osului occipital. Tâmplele
(Tempora), pă rţile laterale ale neurocraniului, sunt uşor concave şi
corespund cu fosele temporale. Posteroinferior de tâ mplă este aşezată
urechea (Auris). Faţa (Facies) este partea anteroinferioară a capului. La
acest nivel se descriu o serie de formaţiuni pare cum sunt: ochiul (Oculus)
şi obrazul (Bucca) şi impare cum sunt: nasul (Nasus), gura (Os) şi bărbia
(Mentum).
• Gâtul (Collum/Cervix) este segmentul cilindric, îngustat, de trecere între
cap şi trunchi. Partea posterioară a gâ tului se numeşte ceafă – nucha şi face
parte din structurile spatelui.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 PĂRŢILE CORPULUI
(Partes corporis humani)
• Trunchiul (Truncus) este partea centrală , ovoidală , a corpului
omenesc. De trunchi se ataşează gâ tul şi mem-brele. Partea
anterolaterală a trunchiului este formată din torace, abdomen
şi bazin. Toracele (Thorax) este situat în partea superioară a
trunchiului. Partea anterioa-ră a lui se numeşte piept
(Pectus). Toracele este separat de abdomen prin diafragma
toracică . Abdomenul (Abdomen) este partea central
inferioară a trunchiului. Abdomenul este separat de bazin
prin strâ mtoarea superioară a bazinului. Bazinul (Pelvis) este
partea inferioară a trunchiului. Segmentul cel mai jos al trun-
chiului se numeşte perineu. Bazinul este separat de perineu
prin diafragma pelvină . Spatele (Dorsum) este partea
posterioară a trunchiului. El corespunde toracelui şi
abdomenului şi se extinde şi la nivelul gâ tului (cefei).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

  PĂRŢILE CORPULUI
(Partes corporis humani)
• Membrul superior (Membrum superius) este ataşat de partea superioară
a trunchiului prin centura pectorală, a membrului superior sau
scapulară (Cingulum pectorale/membri superioris). Membrul superior
liber este format din axila, braţ, cot, antebraţ şi mâ nă . Axila (Axilla)
reprezintă zona de legă tură a membrului superior cu trunchiul. Ea
reprezintă partea inferomedială , scobită , a acestei legă turi. Partea
superolaterală , corespunză toare axilei este umă rul. Umă rul corespunde
regiunii deltoidiene, iar aceasta aparţine braţului. Braţul (Brachium) este
segmentul cilindric dintre axilă şi cot. Cotul (Cubitus) este zona de
articulare dintre braţ şi antebraţ. Antebraţul (Antebrachium) este un
segment tronconic situat distal de braţ şi implicit de cot. Segmentul distal
al membrului superior poartă numele de mână (Manus). Mâ na este
formată din: carp (Carpus), metacarp (Metacarpus) şi degetele mâinii
(Digiti manus). Carpul este situat proximal şi reprezintă totodată şi zona
de articulare dintre mâ nă şi antebraţ. Mâ na prezintă o parte anterioară
numită palmă (Palma/Vola) şi o parte posterioară numită dosul mâinii
(Dorsum manus).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

  PĂRŢILE CORPULUI
(Partes corporis humani)
• Membrul inferior (Membrum inferius) este ataşat de partea inferioară a
trunchiului prin centura pelviană sau a membrului inferior (Cingulum
pelvicum/ membri inferioris). Membrul inferior liber este format din fese,
şold, coapsă , genunchi, gambă şi picior. Fesele (Nates, Clunes) şi şoldul
(Coxa) reprezintă zona de legă tură a membrului inferior cu trunchiul.
Fesele şi şoldul sunt situate posterolateral. Lor le corespunde zona
inghinală , situată anteromedial. Coapsa (Femur) este segmentul cilindric
dintre şold şi genunchi. Genunchiul (Genu) este zona de articulare dintre
coapsă şi gambă . Partea posterioară a genunchiului este scobită şi poartă
numele de fosa poplitee (Poples). Gamba (Crus) este un segment tronconic
situat distal de genunchi. Partea posterosuperioară a gambei, care este mai
proeminentă se numeşte molet (Sura). Segmentul distal al membrului
inferior, cel care face un unghi drept cu restul membrului se numeşte picior
(Pes). Piciorul este format din: tars (Tarsus), călcâi (Calx) metatars
(Metatarsus) şi degetele piciorului (Digiti pedis). Piciorul prezintă o parte
inferioară numită plantă (Planta) şi o parte superioară numită dosul
piciorului (Dorsum pedis).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

  PĂRŢILE CORPULUI
(Partes corporis humani)
• Cavităţile (Cavitates) mari ale corpului sunt
reprezentate de:
•cavitatea craniană (Cavitas cranii),
•cavitatea toracelui (Cavitas thoracis),
•cavitatea abdominală şi pelvină (Cavitas abdo-
minis et pelvis), formată din cavitatea abdominală
(Cavitas abdominis) şi cavitatea pelvină (Cavitas
pelvis).
• La aceste cavită ţi se mai adaugă cavitatea orbitală
(Cavitas orbitalis), cavitatea nazală (Cavitas nasi) şi
cavitatea orală (Cavitas oris).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

   TERMENI GENERALI
(Nomina generalia)

• Pentru a explica aceşti termeni trebuie să definim

poziţia normală , de referinţă sau poziţia anatomică .
• Poziţia anatomică este poziţia verticală sau
ortostatică , cu membrele inferioare ală turate, cu
membrele superioare atâ rnâ nd alipite de corp şi cu
palma privind anterior (în supinaţie).
• Corpul uman prezintă trei planuri şi trei axe
principale. Fiecare plan trece prin două axe
principale.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 TERMENI GENERALI
(Nomina generalia)
• Planurile frontale sau coronale (Plana frontalia/Plana coronaria)
sunt planurile paralele cu fruntea şi care împart corpul în două
jumă tă ţi, una anterioară şi alta posterioară . Termenul coronal
(Coronalis) este similar celui frontal şi este uti-lizat la Sutura
coronalis. Termenii anatomici care definesc formaţiuni situate ante-
rior de aceste planuri sunt:
• - anterior (Anterior),
• - ventral (Ventralis) defineşte ceva anterior, mai ales la nivelul abdomenului,
• - frontal (Frontalis) defineşte partea anterioară a craniului,
• - palmar (Palmaris) sau volar (Volaris) definește partea anterioară a mâ inii.
• Termenii anatomici care definesc formaţiuni situate posterior de
aceste planuri sunt:
• - posterior (Posterior),
• - dorsal (Dorsalis) cu referire mai ales la spate,
• - occipital (Occipitalis) defineşte partea posterioară a craniului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 TERMENI GENERALI
(Nomina generalia)
• Planurile sagitale (Plana sagittalia) sunt paralele cu
sutura sagitală şi împart corpul în două jumă tă ţi: dreaptă
şi stâ ngă . Planul median (Planum medianum) este planul
care trece prin sutura sagitală şi împarte corpul în două
jumă tă ţi simetrice numite antimere. Simetria însă nu este
perfectă . Planul median este un plan mediosagital, iar
planurile paralele cu planul median se numesc planuri
paramediane (Plana paramediana).
(gr. anti = opus, meros = parte)
• Termenii de raportare la aceste planuri sunt:
• - dreapta (Dexter), stânga (Sinister), intermediar (Intermedius),
• - medial (Medialis), ulnar (Ulnaris), tibial (Tibialis).
• - lateral (Lateralis), radial (Radialis), fibular (Fibularis) sau
peroneal (Pe-ronealis).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 TERMENI GENERALI
(Nomina generalia)
• Planurile orizontale (Plana horizontalia) sau
transversale sunt planurile care împart corpul într-o
parte superioară şi una inferioară. Planul orizontal poate
fi trasat la diferite niveluri, împă rţind corpul în „felii“
suprapuse sau metamere, de aici şi denumirea de planul
metameriei corpului.
(gr. meta = după , între, sfâ rşit, meros = parte)
• O serie de planuri orizontale folosite pentru descrierea
topografică a trunchiului sunt recunoscute de
Terminologia Anatomică sub numele de planurile
transversale (Plana transversalia). Unele din aceste
planuri fac parte din planurile clinice ale vicontelelui
Christopher Addison (1869-1951) politician şi anatomist
englez, din care cel mai cunoscut este planul transpiloric.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Christopher Addison (1869–1951)

Christopher Addison (primul viconte

Addison) a fost profesor de anatomie
la Universitatea Sheffield, chirurg și
apoi om politic. A fost înnobilat de
regele George al VI lea devenind lord,
ministru sănătății și lider al Camerei
Lorzilor. Principala sa contribuție este
studiul topografic al organelor
abdominale, pentru chirurgi.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Planurile transversale
(Plana transversalia)
• - planul transpiloric (Planum transpyloricum) este planul
transversal care trece la jumă tatea distanţei dintre incizura jugulară
a sternului şi simfiza pubiană . Acest plan corespunde discului
intervertebral dintre primele două vertebre lombare.
• - planul subcostal (Planum subcostale) trece pe sub partea
inferioară a rebordului costal (corespunză tor coastei X). Acest plan
separă etajul abdominal superior, de cel mijlociu.
• - planul supracristal (Planum supracristale) trece prin culmea
crestelor iliace,
• - planul intertubercular (Planum intertuberculare) trece prin
tuberculii iliaci. Tuberculul iliac se află aproximativ la jumă tatea
distanţei dintre culmea crestei iliace şi spina iliacă anterosuperioară .
• - planul interspinal (Planum interspinale) sau linia Lanz 1 trece prin
spinele iliace anterosuperioare. Acest plan separă etajul abdominal
mijlociu, de cel inferior.
1
LANZ Otto (1865-1935) chirurg elveţian, care a profesat în Olanda (Amsterdam)
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Planurile transversale
(Plana transversalia)
• Termenii care se raportează la acest plan sunt:
• - superior (Superior), cranian (Cranialis), rostral (Rostralis)
cu referire la partea anterioară a capului, inferior (Inferior),
plantar (Plantaris).
(lat. rostrum = cioc, bot)
• - caudal (Caudalis) este cu referire la partea
posteroinferioară a corpului. Este un termen mai puţin folosit
la om.
• - apical (Apicalis) defineşte vâ rful unei structuri piramidale.
• - bazal (Basalis), bazilar (Basilaris) sunt noţiuni opuse celui
de apical, adică definesc baza unei structuri piramidale.
• - mijlociu (Medius).
Termenul de mijlociu se poate folosi şi faţă de celelalte planuri.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 TERMENI GENERALI
(Nomina generalia)
• La corpul uman mai descriem şi alţi termeni generali, care ne
ajută la denumirea, orientarea spaţială şi localizarea formaţiunilor
anatomice.
• Astfel există termeni care exprimă profunzimea:
• - extern (Externus), superficial (Superficialis).
• - intern (Internus), profund (Profundus).
De multe ori termenii de extern şi intern se folosesc şi în loc de
lateral sau medial.
• Un termen de profunzime specific interiorului vaselor este
luminal (Luminalis).
• Alţi termeni exprimă îndepă rtarea faţă de axul corpului:
• - central (Centralis),
• - proximal (Proximalis) exprimă apropierea de axul corpului,
• - periferic (Periphericus, Peripheralis),
• - distal (Distalis) exprimă distanţarea de axul corpului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 AXELE CORPULUI
• Axul vertical (Verticalis) sau longitudinal (Longitudinalis) stră bate
în lungime corpul, prin mijlocul acestuia şi este perpendicular pe sol.
El pleacă din creştetul capului (Vertex) şi cade în centrul poli-gonului
de susţinere, fiind un ax axial (Axialis). Termenul de verti-cal este
întâ lnit la Musculus verticalis linguae, iar cel de longitudinal la Lig.
longitudinalis anterior.
• Axul sagital (Sagittalis) sau anteroposterior, corespunde grosimii
corpului şi este perpendicular pe axul vertical. Axul mediosagital
întâ lneşte axul vertical la jumă tatea lui. Termenul de sagital este
întâ lnit la Sutura sagittalis.
• Axul transversal (Transversus/Transversalis) sau orizontal
(Horizontalis) corespunde lă ţimii corpului şi este perpendicular atâ t
pe axul vertical, câ t şi pe cel sagital. Axul medio transversal întâ lneşte
axul vertical la jumă tate. Termenul orizontal îl întâ lnim la osul palatin
- Lamina horizontalis. Termenii de transvers şi transversal au aceeaşi
semnificaţie - Musculus transversus abdominis, Fascia transversalis.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 LINII CONVENȚIONALE
• linia mediană anterioară (Linea mediana anterior),
• linia sternală (Linea sternalis) corespunde cu linia
mediană anterioară care trece prin mijlocul sternului. Este
cu referire mai limitată decâ t prima.
• linia parasternală (Linea parasternalis) este verticala
care coboară pe marginile sternului. Este simetrică , adică
există o linie parasternală dreaptă şi una stâ ngă , situaţie
pe care o întâ lnim şi la celelalte linii convenţionale care
urmează , cu excepţia ultimei (linia mediană posterioară ).
• linia medioclaviculară (Linea medioclavicularis) este
linia verticală care împarte clavicula în două jumă tă ţi.
• linia mamilară (Linea mammillaris) este linia verticală
care corespunde mamelonului.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 LINII CONVENȚIONALE
• linia axilară anterioară (Linea axillaris anterior) este verticala
care trece prin locul în care muşchiul pectoral mare se desprinde
de torace.
• linia axilară mijlocie (Linea axillaris media) este situată la
jumă tatea distanţei dintre liniile axilare anterioară şi posterioară .
• linia axilară posterioară (Linea axillaris posterior) se trasează
prin locul în care muşchiul marele dorsal se desprinde de torace.
• linia scapulară (Linea scapularis) este verticala care trece prin
vâ rful scapulei.
• linia paravertebrală (Linea paravertebralis) este linia
convenţională care trece lateral de vertebre, aproximativ la nivelul
articulaţiei costotransversale.
• linia mediană posterioară (Linea mediana posterior).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Mulțumesc
pentru atenție!

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.