ANATOMIE şi EMBRIOLOGIE curs 1-7

online
Conf. Dr. Prof. Vasilica Cristescu 19/10/2021

Anatomia = este ştiinţa care studiază forma şi structura organismului şi a părților

componente. Derivă de la cuvântul ,,Ana,, - prin , şi ,,Tomein,, - tăiere.
Disecția = metoda fundamentală şi indispensabilă în studiul anatomiei
Histologia = ştiinţa care se ocupă cu studiul ţesuturile umane
Biologia celulara = studiul celulei
Embriologia = ştiinţa care studiază originea şi modul de formare a organelor

Clasificarea anatomiei:
1. După obiectul de studiu :
a) anatomia vegetală
b) anatomia animală

2. După modul de abordare al obiectului de studiu:

a) Anatomia descriptivă – studiază țesuturile şi organele precum şi organizarea lor
în aparate şi sisteme
b) Anatomia topografică – se ocupă cu studiul diferitelor părţi anatomice şi raportul
topografic dintre ele
Ex: Pt. muşchi : < originea şi inserţia
< acţiunea
< inervaţie , vascularizaţie
< raporturi – aşezarea organului respectiv în raport cu cele din
vecinatate => orientare sau poziţie anatomică
c) Anatomia funcțională
d) Anatomia patologică - studiază modificările macroscopice şi microscopice
survenite la nivelul organelor ca urmare a unei stări patologice.
e) Anatomia clinică – se ocupă cu integrarea cunoştinţelor de anatomie în practica
medicală [ ex. clinic, manevrele terapeutice (anatomie clinică - palparea spina lui
Spix – locul punctiei anestezice , anatomie imagistică – repere radiografice,
pelvimetrie obstetrică, etc )
Page 1 of 27
 f) Anatomia comparată - studiază comparativ structurile acelorași elemente
anatomice la specii diferite şi similitudinile în cazurile evoluției şi adaptare
( urechea – om, pisică , șoarece, câine, etc - medicina veterinară; femur – pisică,
caine, cal, oaie, etc)
g) Anatomia artistică - studiază dimensiunile, reliefurile şi proporțiile corpului
uman în vederea teoretizării şi înțelegerii frumuseţii – { ex. omul Vitruvian – acea
siluetă masculină căreia ia circumscris anumite proporţii ,,,…..proporția dintre
capul unui nou- născut raportat cu corpul său }.
Metoda Macroscopica - disecție si examinare
Metoda Microscopică - examen microscopic

Istoria anatomiei
- la origini , a apărut în mod spontan şi natural prin simpla vizualizare a corpului uman
- In antichitate avem de a face cu:
1. Hipocrate “Parintele medicinei” a trăit in Kos – Grecia antică
2. Aristotel – ( 384 – 322 î.Hr.) - anatomie comparată şi embriologie
3. Galenus din Pergam - ( 129 d.Hr. ) pt prima dată face disecție experimentală
4. Leonardo da Vinci – 1452 - 1519 desene anatomice foarte importante, exacte
5. Nicolae Kretzulescu – 1812 – 1900 , editează un manual de anatomie descriptivă
6. Thoma Ionescu – ( 1860 – 1926) , descoperă la nivelul cupolei pleurale un spatiu, o
excavație, în care stă un ganglion - parasimpatic - “Puțul lui Thoma Ionescu”/ “Fosa lui
Sefilo”
7. Reiner - anatomie funcțională, atlase şi manuale - Ranga, Ripciuc, Papilian.

!!! “Nomina Anatomica” - un cod de denumiri atribuite structurilor

organelor corpului nostru dar cu titlu de lege la nivel internațional !!!

Page 2 of 27
!!! Studiul corpului uman se face în poziţie anatomică, în ortostatism cu toate cele 4
membre paralele între ele, palmele orientate anterior (în faţă), privirea în faţă şi
picioarele apropiate (Ortos, gr. – Drept)
Clinostatism - culcat - 1. Decubit ventral - pe burta
2. Decubit dorsal - pe spate
3. Decubit lateral - stânga sau dreapta

Ȋn ortostatism vom intersecta corpul cu 3 planuri din anatomie :

 transversal
 frontal
 sagital

AXE ŞI PLANURI

Poziţia anatomică - în picioare (ortostatism) cu toate cele patru member paralele

între ele, palmele orientate anterior şi privirea înainte. Ȋn această poziţie intersectăm
corpul cu cele trei planuri de referinţă.
PLANUL – o infinitate de puncte.
I. PLANUL TRANSVERSAL
 se defineşte ca fiind un plan parallel cu planul de susţinere ( adică planul
pământului , al podelei) .
 Ȋn raport cu acest plan descriem 2 repere:
- superior / cranial (toate punctele situate deasupra planului
transversal)
- inferior / caudal (toate punctele situate dedesubtul planul
transversal)
II. PLANUL FRONTAL
 Se defineşte ca fiind un plan perpendicular pe cel transversal şi paralel cu
planul frunţii
 reperele folosite în acest plan sunt:
- anterior (toate punctele situate în faţa acestui plan)

Page 3 of 27
 - posterior (toate punctele aflate în spatele acestui plan)

III. PLANUL SAGITAL

 Se defineşte ca fiind un plan perpendicular pe celelalte două ( transversal si
frontal)
 Ambele repere folosite în raport cu acest plan sunt de aceeaşi parte a planului
PLANUL MEDIO-SAGITAL este planul care împarte corpul în două jumătăţi
aproximativ identice.
- medial / proximal – mai aproape de plan
- lateral / distal – mai departe de plan
Exemplu: BRAŢUL – prezintă: - o faţă laterală – care priveşte spre exterior,
- o faţă medială – care priveşte către torace,
- o faţă anterioară – biceps
- o faţă posterioară – triceps
Ȋn descriere se folosesc toate cele 6 repere:
- superior / inferior
- anterior / posterior
- medial / lateral
OASELE se pot clasifica in 6 categorii:
1. oase scurte – se definesc ca fiind acele oase care au toate cele 3 dimensiuni
aproximativ egale (forma lor se apropie de cea cubică -
2. vertebrele)
3. oase lungi – oasele membrelor care au corp (diafiza) si extremităţi ( epifize)
!!! FALANGELE sunt oase lungi deoarece au corp si extremităţi!!!
4. oase late / plane – sunt oasele la care se descriu feţe ,margini, unghiuri şi le
întâlnim la nivelul centurilor ( scapulară, pelvină) şi la nivelul craniului
5. oase pneumatice – oasele care conţin în interiorul lor cavităţi pline cu aer
(sinusuri la nivelul viscerocraniului )
6. oase sesamoide – se dezvoltă la nivelul articulatiilor ( patela sau rotula- situate
pe partea anterioară a genunchiului)
7. oase wormiene ( oase suturale) – se dezvoltă la nivelul suturilor ( acele
articulaţii fixe prezente la nivelul oaselor craniului)
Corpul (diafiza) osului humerus are formă de prismă triunghiulară, cu o muchie dispusă
către anterior ( în poziţie anatomică) şi prezinta următoarele feţe:

Page 4 of 27
 - una în spate – posterioară
- una în faţă şi în afară – antero-laterală
- una în faţă şi în interior – antero-medială
La nivelul oaselor, pe langă feţe, margini si unghiuri se mai întâlnesc şi tuberculi,
tuberozităţi, trohanteri, apofize sau procese, şanturi, găuri (destinate trecerii vaselor
sangvine şi nervilor), apendici.

EMBRIOLOGIA
Ştiinţa care se ocupă cu studiul fiinţei vii de la originea sa (începutul fiecărei fiinţe vii –
fecundare) până la expulzia din organismal matern, respectiv naştere, motiv pentru care
embriologia se mai numeşte anatomia dezvoltării sau ontogenia şi are 2 perioade:
prenatală si postnatală.
Embriologia se ocupă de perioada prenatală a ontogeniei şi studiază 3 elemente
principale :
- reproducerea
- embriogeneza
- organogeneza

Reproducerea – la specia umană este de tip sexuat, realizându-se cu participarea a 2

organisme de sex diferit , masculin şi feminin. Acest tip de reproducere reprezintă
reproducerea gametică.

Gametul este celula sexuală – pentru organismul feminin – Ovul ( ovocit de ordin II)
- pentru organismal masculin – Spermatozoid ( spermie)
Reproducerea sexuată conferă un avantaj al recombinării materialului genetic , ceea
ce face ca descendenţii să fie foarte diferiţi de părinţi , rezultând variabilitatea speciei.
Unirea celor doi gameţi, masculin respective feminin, poartă numele de fecundaţie.
Ȋn urma fecundării se obţine o singură celulă diferită de cei doi gameţi şi se numeşte
celulă ou sau zigot (începe să se dividă dând naştere unui nou organism).
Dezvoltarea zigotului: - pâna la stadiul de nou-născut se realizează în timpul gestaţiei
( denumirea medicală a sarcinii).
Cuprinde mai multe etape:
Page 5 of 27
 a. Etapa de embrion – perioada de la fecundaţie până la sfârşitul lunii a 2-a de viată
intrauterină.
b. Etapa de făt – perioada fetală fiind de la sfârşitul lunii a doua până la naştere.
Această etapă este subîmpărţită în două:
- făt neviabil – din luna a 3-a până la sfârşitul lunii a 6-a de viaţă intrauterină
( întreruperea sarcinii în această perioadă poartă denumirea de avort)
- făt viabil – se întinde din luna a 7-a până la sfârşitul perioadei de gestaţie
( luna a 9-a). Expulzia fătului în această perioadă se numeşte naştere
prematură. Ȋn această situaţie fătul supravieţuind, dar depinde în mod direct
de dezvoltarea alveolelor pulmonare si de existenţa surfactantului ( lichid
care tapetează alveolele pulmonare şi face posibil schimbul de gaze la
nivelul alveolar) .

GAMEŢII- Descriere:

 celule produse de glandele sexuale (gonade).

 Sunt glande mixte: - secreţie exocrină reprezentată de celulele sexuale
(gameții)
- secreţie endocrină reprezentată de hormonii sexuali
(testosteron la bărbați şi estrogen, progesteron la femei).
Glandele sunt de 3 tipuri: - exocrine - varsă produsul de secreţie în afara mediului intern
(în afara sângelui)
-endocrine - varsă produsul de secreţie în sânge (hormonii)
- mixte – îndeplinesc ambele funcţii.
Prin fecundație gameţii asigură perpetuarea speciei, transmiterea caracterelor
ereditare (nu complet și nu întotdeauna, uneori mai apar și mutații ).
Gameţii sunt celule asemănătoare celorlalte celule din organism (membrana,
citopalsma, organitele celulare), cu excepția faptului ca au un număr haploid de
cromozomi (redus la jumătate). Ȋntr-un gamet vom avea 22 cromozomi normali și unul
sexual care poate fi X sau Y, în total 23, în celelalte celelule din organism sunt 46 de
cromozomi. Acel cromozom sexual va fi X sau Y.
Cromozomii - sunt elemente cu aspect de filament care se afla in nucleii
celulelor
Page 6 of 27
 - structura lor este de tip nucleoproteic, conținând cea mai mare
parte a ADN ului celular.
- transmit caracterele ereditare
- prin recombinatrea lor asigură variabilitatea de specie. 
Ȋn celulele somatice se găsesc 46 de cromozoni așezaţi în 23 de perechi
(cromozomii aceleiași perechi se numesc cromozoni omologi și sunt identici din punct
de vedere morfologic). Acest tip de grupare a cromozomilor realizează caracterul diploid
(2n), specific caracteristic celulelor somatice.
Totalitatea cromozomilor unui individ reprezintă cariotipul.
Primele 22 de perechi poartă numele de AUTOZOMI cu rol în codificarea
informației comună somatică, legată de constituția comună ambelor sexe (fenotip).
Cromozomii celei de a 23-a perechi se numesc cromozoni de sex (sexuali) sau
GONOZOMI. Acești cromozoni sunt cu adevărat pereche la femeie (2 cromozoni X= XX și
rezulta cariotipul 44XX), la sexul masculin XY, rezulta astfel un cariotip 44XY.

Deoarece fecundație se face prin unirea nucleilor celor 2 gameți iar zigotul
rezultat trebuie sa aibă un număr de cromozoni identici cu cel al părinților explică de ce
gametii prezintă un număr redus la jumătate (haploid) al garniturii cromozomiale.

GAMETUL FEMIMIN se obţine împărţind 44 XX:2 => 22X (gamet),

GAMETUL MASCULIN 44XY:2 => 22X sau 22Y (gamet). Dacă gametul masculin va veni
pentru formarea zigotului cu 22X => 44 XX (organ feminin),
iar daca vine cu 22Y => 44XY (organ masculin).
Reducerea la jumătate a numărului de cromozoni pe parcursul gametogenezei
se face printr-o diviziune celulară particulară numită MEIOZĂ (diviziune de tip
reducţional) . Meioza diferă de mitoză (diviziunea celulelor somatice) inclusiv prin faptul
ca asigură recombinarea materialului genetic prin fenomenul crossing-over (încrucişare
cromozomatică).

  FECUNDAŢIA este un proces compensator meiozei pentru că duce la

restabilirea numărului diploid de cromozoni.

Page 7 of 27
 Gametogeneza - cuprinde o serie de procese in timpul cărora se formează și se
diferențiază în glandele sexuale, celulele sexuale mature capabile de fecundare,
respectiv spermatozoidul sau ovulul.
Glandele sexuale masculine se numesc testiculi , iar procesul de formare al gametului
masculin poartă denumirea de spermatogeneză, glanda sexuală feminină se numeşte
ovar, iar procesul de formare al gameţilor feminini poartă denumirea de ovogeneză. 
- Procesul prin care celulele germinale imature
(spermatogonia sau ovogonia) sunt transformate în gameţii maturi (spermia sau
ovocitul) prin spermatogeneza la bărbat şi ovogeneza la femeie.

SPERMATOGENEZA
- în cadrul procesului de spermatogeneză
printr-o serie de diviziuni și diferenţieri
celulare se formează celulele sexuale
masculine mature: spermatozoizii sau
gameţii masculini. Aceste fenomene se
produc în testicule în mod continuu de la
pubertate până la bătrâneţe.
Etapele spermatogenezei:
1. Etapa de multiplicare: spermatogoniile
mici de pe membrana bazală a tubilor
seminiferi dau prin diviziuni mitotice noi
generații de spermatogonii:
- de tip A ( caracterizate print-un nucleu
intens colorat) și
- de tip B (care prin noi mitoze vor da naştere spermatociţilor primari)
2. Etapa de creștere:  celulele de tip B cresc in volum, se îmbogățesc in substanţe
nutritive, se dispun spre lumenul tubilor și devin astfel spermatocite primare.
Spermatogoniile și spermatocitele primare au un număr diploid de cromozomi (2n)
3. Etapa de maturație : în această etapă se produc 2 diviziuni meiotice:
a) meioza I - este reducţională, în care spermatocitele primare ( tip I) se divid
formând spermatocitele secundare de tip II ( mai mici), care vor avea un număr
haploid de cromozoni.
b) meioza II - este ecuaţională, în care spermatocitele secundare de tip II se
transformă în spermatide rămânând cu număr ,,n,, de cromozomi.

Page 8 of 27
 4. Spermiogeneza : cuprinde o serie de transformări morfologice ale
spermatidelor care devin spermatozoizi. Se produce la nivelul organelor celulare. Ȋn
această etapă apar precursorii viitorului spermatozoid. 
Spermatozoizii cu structura definită părăsesc membrana bazală (celulele Sertoli) a
tubului seminifer, merg in lumenul tubului de unde trec în Rete testis( reţea de tuburi
mici în testicul care ajută la mutarea spermatozoizilor de la testicul la epididim) , în
canalele eferente, mai departe în epididim, în canalul deferent, vezicula seminală,
ductul ejaculator și uretră. Traversând epididimului sparmotozoizii devin mai mobili, mai
viguroşi şi mai maturi. Dacă nu sunt ejaculaţi degenerează și sunt resorbiţi în epididim.

Spermatozoidul 

- este celula sexuală masculină matură având o

lungime de aprox. 60 microni și o grosime de 1-3
microni.
- este sensibil la modificările osmotice
- își păstrează proprietățile vitale în tractul genital
feminin 5-8 zile, dar puterea fecundată este de circa 24
de ore.
- din punct de vedere morfologic, spermatozoidului i
se descriu trei regiuni: cap, gât (col) și coadă (flagel). Aceste trei regiuni reprezintă
caracterele morfologice ale spermatozoidului.
1) CAPUL - are formă ovalară, turtit pe feţe. Prezintă nucleul cu cromatina
condensată.
-este acoperit în 2/3 anterioare de acrozom (arma chimică), în care se
găsesc nişte enzime (hialuronidaza și proteaza) ce înlesnesc pătrunderea
spermatozoidului în ovul.  Polul posterior al nucleului prezintă o depresiune mică
numita foseta de implantare.
2) COLUL - e foarte scurt fiind cuprins între centrozomul anterior și segmentul
proximal al centrozomului posterior.
3) COADA - are trei porțiuni:
a) piesa intermediară - se întinde de la gât la annulus (inelul lui Jensen),
cuprinde un mănunchi de fibrile minore și majore învelit în teaca spirală de mitocondrii
ce furnizează energia pentru mişcare.
b) piesa principală - are acelaşi complex filamentar învelit de o teacă
Page 9 of 27
densă protoplasmatică şi se subţiază către segmentul terminal.
c) piesa terminală – segmentul în care teaca fibroasă dispare iar
filamentul axial se continuă fiind înconjurat de un strat subţire de citoplasmă cât și de
membrana celulară. 

Next: Caracterele fiziologice ale spermatozoidului

CARACTERELE FIZIOLOGICE ALE SPERMATOZOIDULUI

1) Mobilitatea/ motilitatea –
 La realizarea si menținerea acestui caracter sunt implicati mai multi factori:
a) forma hidrodinamica –( specifica)– se poate mișca cu ușurință într-un mediu lichid;
b) prezența în flagel a unei proteine contractile (proteina ce seamănă cu miozina, dar se
numește tubulină);
c) tipul mișcării spermatozoidului (mișcarea este de tip helicoidal).
 Viteza in tractul genital feminin e de aproximativ 2mm/min si e influențată in mod direct de pH-
ul zonei, de contractilitatea tractului genital și de fluiditatea lichidului din tractul genital.
 Spermatozoidul are nevoie de aproximativ 50-60 de minute pentru a parcurge distanța dintre
fundul de sac genital posterior pana in treimea laterala a trompei uterine (aici se produce fecundația).
2) Viabilitatea
 durata medie de viața este de 24 de ore in tractul genital feminin, dar poate
ajunge pana la 3-4 zile;
 viabilitatea este influențată in principal de temperatură . Cu cat temperatura scade, cu
atât durata de viață crește (spermatogeneza are loc la o temperatură inferioară temperaturii corpului
34-35 °C, lucrul acesta explica localizarea testiculelor în afara cavității abdominale)
3) Puterea fecundată
 se datorează unor reacții chimice complexe ce se declanșează după introducerea
spermatozoidului in aparatul genital feminin. Aceste reacții poarta denumirea de fenomen
DE CAPACITAȚIE. Scopul lui este acela de a activa enzimele prezente la nivelul acrozomului (arma
chimica), rezultad astfel denudarea enzimatica a părții anterioare a capului cu pătrunderea
spermatozoidului in ovocit.

Lichidul spermatic
 produs de către testicul la nivelul tubilor contorți;
 are rol principal de a vehicula spermiile;
 Numărul de spermii la o ejaculare (aproximativ 3,5ml de lichid spermatic) este de peste 100
mil/ ml;
 Un organism de sex masculin cu mai puțin de 20 mil/ml prezintă fenomenul de sterilitate.
 Lichidul spermatic mai conține leucocite, celule descuamate din căile genitale și lichid seminal
(apă, substanțe anorganice- acidul citric, ascorbic, fosfor, carbonați de potasiu și substanțe organice:
proteine, fructoză și enzime).
Page 10 of 27
 OVOGENEZA – formarea gametului feminin
 Are loc la nivelul unor structuri specifice ale ovarului (glandă mixtă), care poartă denumirea
de foliculi ovarieni.
Ovarele se găsesc in CAVUM RETROUTERIN în câte o depresiune a peretelui pelvin numita foseta
ovariană
 La femeia adulta, aceste organe sunt de formă ovoidă, neacoperite de peritoneu.
 Fiecare ovar prezintă la exterior- un epiteliu subțire, iar către interior, o
zonă corticală ( in care se afla foliculii ovarieni) și una medulară (similar rinichiului)
 Ca si testiculul, ovarul are o funcție dublă: - exocrină- ovocitul
- endocrină- hormonii sexuali feminini;

!!! Ȋn testicul există două parenchime diferite pentru cele două funcții, în timp ce în ovar cele două
funcții sunt realizate de foliculul ovarian, folicul în care se găsește ovocitul (celula sexuala feminină pe
cale de maturizare).!!!

OVOGENEZA:
 Acest proces cuprinde succesiunea de evenimente care duc la formarea ovulului (ovulul fiind
celula sexuala feminina matură, aptă pentru fecundație)
 Ovogeneza urmează aceleași etape ca și spermatogeneza (multiplicare, creștere și maturație)
cu deosebirea că prima diviziune meiotică începe în luna a treia a vieții intrauterine și se termină în
momentul ovulației, în intervalul dintre pubertate și menopauză.
 În ovarul care începe sa se diferențieze si să se formeze (în luna a treia intrauterină) celulele
germinative primordiale populează inițial niște coloane gonadale situate în medulara (la granița cu
corticala). Treptat, aceste cordoane medulare dispar, formându-se un al doilea tip de cordoane situate
în corticală, în timpul evoluției ovarului. Aceste cordoane din urmă, se fragmentează dând naștere unor
celule ce se dispun în jurul celulelor germinative primordiale. Până în luna a patra celulele germinative
primordiale, se multiplică intens dând astfel naștere la aproximativ 3-4 milioane de ovogonii. Împreuna
cu celulele din jurul lor, vor forma prima schiță a foliculilor ovarieni.
 Până în luna a șaptea (de viață intrauterine) majoritatea ovogoniilor dispar, rămânând
aproximativ 400 de mii de astfel de celule. Acestea încep diviziunea meiotică, dar nu o duc până la
capăt si se blochează în etapa inițială (profaza) a diviziunii reducționale.
 Ovocitele de ordin I apărute în profaza primei diviziuni reducționale împreună cu celulele
corticalei ce le înconjoară, formează foliculii ovarieni primordiali. Dintre aceștia majoritatea
degenerează, rezultând foliculi ovarieni ATREZICI; numai 300-400 de foliculi ovarieni continuă să se
dezvolte în perioada de maturație sexuală a femeii, dezvoltarea fiind alternativă: ovar drept, respective
ovar stâng, cu ocazia fiecărui ciclu ovarian.

CICLUL OVARIAN - reprezentat de modificările morfologice din corticala ovarului matur legate de:

Page 11 of 27
 1. evoluția foliculilor ovarieni
2. Dezvoltarea gametului masculin
3. Ovulație
4. Formarea corpului galben

 Ciclul ovarian la femeie durează in medie 28 de zile, dar variații de câteva zile, 3-4, sunt
fiziologice, cu condiția ca ciclul ovarian să fie regulat.
 Ciclul ovarian începe la pubertate și continuă la menopauza (încetarea activității
ovariene) si e format din două componente ce se desfășoară concomitent și sunt în strânsă corelație:
A. Ciclul folicular (urmărește evoluția foliculului ovarian)
B. Ciclul ovogenetic (urmărește evoluția gametului feminin)

A. Ciclul folicular - cuprinde 5 etape:

1) Folicul primordial- este reprezentat de un singur rând de celule foliculare ce au un aspect
aplatizat. Ele înconjoară ovocitul de ordin I. În momentul în care începe diferențierea și maturarea
foliculului, acesta se transforma în folicul primar;

2) Folicul primar - are de asemenea un singur rând de celule foliculare CUBOIDALE (ele se înalță
datorită intensificării activității metabolice);

3) Folicul de creștere - are celule dispuse deja pe mai multe straturi care produc către membrane
ovocitului de ordin I, un strat gros de mucopolizaharide care se numeste ZONA PELLUCIDA;

4) Folicul cavitar (secundar) - se caracterizează prin apariția unei cavități pline cu lichid secretat
de celulele folicularecare poartă denumirea de antrum folicular. Datorită prezenței acestei cavități cu
lichid, ovocitul de ordin I (din centru) este împins la periferia foliculului, celulele foliculare care
înconjoară ovocitul I formează CORONA RADIATA. Celulele foliculare ce mărginesc antrumul,
formează STRATUL GRANULAR. Joncțiunea dintre stratul granular si corona granulata, se numește
cumulus proliger (cumulus ooforus). În paralel, foliculul cavitar, determină o reacție a corticalei
înconjurătoare, iar aceasta va forma două straturi:
a) teaca internă - cu rol în producerea de hormoni ovarieni ;
b) teaca externă - cu rol în vascularizarea foliculului.

5) In aproximativ ziua a 14-a a dezvoltarii foliculului, acesta ajunge la niște dimensiuni

maxime și poarta denumirea de FOLICUL OVARIAN MATUR (folicul cavitar sau folicul de Graaf).

B. Ciclul ovogenetic
 Ovocitul de ordin I se formează din ovogonie în timpul perioadei de dezvoltare intrauterine;
 In foliculii primordiali, ovocitele de ordin I sunt blocate în dezvoltare rămânând în profaza
primei diviziuni reducționale;
 Pe măsură ce foliculul ovarian se maturează, se termină si diviziunea ovocitului I, iar în
Page 12 of 27
momentul ruperii foliculului, ovocitul I s-a divizat în ovocit de ordin II, cu apariția primului globul polar
care se numeste POLOCIT-n;
 Ovocitul de ordin II este celulă haploidă, spre deosebire de ovocitul I, care este diploid - 2n;
 Globulul polar, este împins intre membrana ovocitului II si zona Pellucida.
Fără pauză, ovocitul II, începe a doua diviziune de maturație, mitotică iar în metafaza ei este expulzat
din ovar.;
 Ruperea foliculului matur și eliberarea ovocitului de ordin II-n, poartă numele de
OVULAȚIE sau PONTĂ OVULARĂ si are loc de obicei in ziua 14;
 În cavitatea ovariană rămasă după expulzia ovocitului II, celulele foliculare proliferează, se
încarcă cu un pigment gălbui, formând astfel așa numitul corp galben - care produce în cantități
crescute, al doilea hormon sexual feminin, si anume PROGESTERON.
 Dacă nu a avut loc fecundația, in ziua 27-28 a ciclului ovarian, corpul galben degenerează,
deoarece activitatea sa nu mai este susținută de gonadotrofinele hipofizare ( FSH și LH) ;
 Corpul galben se cicatrizează și devine corp albicans .
 Dacă a avut loc fecundația, produsul de concepție începe sa sintetizeze gonadotrofine numite
gonadotrofine corionice de sarcina.

Page 13 of 27
 CICLUL UTERIN
Reprezintă totalitatea
modificărilor pe care le
suferă mucoasa uterului
sub influența
hormonilor ovarieni ;
 Mucoasa uterină are 3
straturi (dinspre cavitate
spre miometru) :
1. stratul compact;
2. stratul spongios ;
3. stratul bazal.
 Modificările
semnificative se produc
doar la nivelul stratului
compact si spongios.

Stratul bazal rămâne în permanență, nefiind eliminat in timpul menstruației, deoarece el asigura
regenerarea celorlalte două straturi.

 În funcție de hormonii ovarieni, ciclului uterin i se descriu două etape:

1) Etapa preovulatorie - pana in ziua a14-a predomină estrogenii. Aceasta prezinta niste subetape:
a) Descuamarea ( etapă ischemică) - durează intre 2-4 zile fiind etapa în care stratul
compact si spongios se elimină cu o cantitate variabilă de sânge (sânge necoagulabil);
b) Regenerarea - durează din ziua a 4-a până în ziua a 8-a;
c) Proliferarea - are loc până în ziua ovulației ( aproximativ ziua 14).
În ultimele doua sub etape, se produce o îngroșare marcantă a mucoasei uterine
(dacă maturarea foliculului este mai rapidă si etapa preovulatorie va fi mai scurtă).

2) Etapa postovulatorie - corp galben - predomină progesteronul.

a) Sub etapa de transformarea a glandelor uterine ce devin puternic spiralate si
ramificate (între zilele 15-19);
b) Sub etapa de edem al corionului (intre zilele 20-21):
c) Sub etapa de secreție propriu-zisă - etapă în care glandele uterine produc
niște cantități însemnate de glicogen.
 În paralel arteriolele din mucoasă își măresc diametrul, devin spiralate, creând condiții
optime pentru fixarea oului (zigotului), dacă ovocitul II a fost fecundat. Dacă nu a avut loc fecundația,
ovocitul este eliminat din cavitatea uterină, prin vagin.

FECUNDAŢIA

Page 14 of 27
Fecundaţia reprezintă complexul de fenomene care se întind între momentul
contactului celor doi gameți de sex opus cu amestecul materialului lor și metafaza
primei diviziuni mitotice a oului/zigotului. Finalul fecundației devine astfel timpul nr.1
/startul ontogenezei (startul dezvoltării embrionare). Din milioanele de spermatozoizi
depuși în vagin, câteva mii traversează cavitatea uterină și doar câteva sute urcă în
trompele uterine către treimea externă a acestora, loc în care se produce fecundaţia.
Fecundația cuprinde 2 procese principale:
I. FUZIONAREA SPERMIEI CU OVOCITUL
II. ACTIVAREA OVOCITULUI.
Pentru ca o spermie să devină aptă de fecundaţie mai trebuie să îndeplinească două
condiţii:
a) Capacitaţia - un proces a cărui durata e in medie de aproximativ 7 ore și constă
în pierderea glicoproteinelor și a proteinelor plasmatice din membrana ce acoperă
acrozomul.
- are loc în uter sau în tuba uterină sub influența secrețiilor din
tractul genital feminin și a lichidului follicular.
b) Reacţia acrozomică
Acest proces se produce în timpul trecerii spermiei în corona radiata şi constă în
fuzionarea membranei acrozomului cu cea a capului spermiei. Ȋn aceste locuri apar nişte
enzime acrozomale (hialuronidaza, zonalisina, acrozina) care erodează cele două
membrane.
Fecundatia dureaza in medie 24 h şi cuprinde mai multe faze:
a) Dispersia celulelor foliculare si strabaterea coronei radiata (se face sub
influenţa hialuronidazei si a mişcărilor spermiei ( motilitatea );
b) Perforarea zonei pelucida - se datorează acrozinei si a zoneilisina. Odată ce
spermia a strabătut zona pelucida are loc o reacţie zonală care o face impermeabilă
pentru alte spermii;
c) Contactul dintre capul spermiei şi ovocit – la locul de contact cele două celule
fuzionează după care se rup şi permit spermiei (lipsită de teaca protoplasmatică) să
pătrundă în citoplasma ovocitului;
d) Reactia ovocitului – constă în 2 procese:
1) să producă contracţia citoplasmei ovocitului II cu formarea spaţiului
Page 15 of 27
 perivitelin plin cu lichid (fiind şi el obstacol în calea altor spermii);
2) terminarea celei de a doua diviziuni de maturaţie cu eliberarea celui de al
doilea globul polar;
e) Formarea pronucleilor – după pătrunderea în ovocit, coada spermiei degeneră
iar capul devine pronucleul masculin. Nucleul ovocitului matur devine pronucleul
feminin.
Fuzionarea se produce după dublarea cantităţii de AND, rezultând zigotul.
După fuzionare cromozomii materni şi paterni se amestecă aparând fusul de
diviziune
Cromozomii se dispun într-o dublă placă ecuatorială , moment ce marchează sfârşitul
fecundaţiei şi începutul procesului de segmentaţie.

Consecinţele fecundatiei:
1) Activarea ovocitului – ovocit care îşi termină cea de a doua diviziune de maturaţie cu
începerea segmentării;
2) Refacerea numărului specific diploid de cromozomi;
3) Transmiterea caracterelor ereditare;
4) Fixarea localizărilor germinale (fixarea materialului organo-formativ );
5) Stabilirera sexului - depinde de tipul de spermie fecundantă ( poate fi 22X sau 22Y).

SEGMENTAŢIA - începe fără nici un moment de pauză (proces continuu)

Zigotul este o celulă cu dimensiuni mari ( predomină masa citoplasmatică ), de aceea
intre două diviziuni elementul care creşte e masa nucleară iar cantitatea de citoplasmă
rămâne aproape constantă. La sfârşitul procesului de segmentaţie, blastocistul rezultat
(noua celulă) nu este mai mare decât zigotul iniţial.
Segmenaţia ca proces are loc pe traseul tuba – cavitate uterină. Până când zigotul
ajunge în uter are loc procesul de fecundaţie.
FORMAREA BLASTOCISTULUI - ca urmare a segmentaţiei la un interval de:
 30 de ore s-au format 2 blastomere
 50 de ore se form 4 blastomere
 72 de ore sunt aproximativ un ghem de 12 – 16 blastomere; acest grup

Page 16 of 27
poartă denumirea de MORULǍ. Sub această formă are loc pătrunderea în cavitatea
uterină. Odată pătruns, zigotul, rămâne liber încă 2 – 3 zile, timp în care segmentarea
continuă.
Ȋn ziua 4 - în interiorul morulei pătrunde lichid din cavitatea uterină în spaţiile
intercelulare care confluează, formând o cavitate unică care se numeşte BLASTOCEL,
embrioblastul fiind împins către unul din poli. Aceste modificări duc la apariţia
blastocistului.
Ȋn ziua 5 – zona PELLUCIDA dispare iar la sfârşitul acestei zile sau în ziua 6 ghemul de
celule rezultat se lipeşte de endometru (mucoasa uterină) pe care începe să-l erodeze.
Acest moment marchează sfârsitul perioadei libere a embrionului şi începutul sarcinii.

NIDAŢIA - procesul de implantare sau cuibărire a blastocistului în mucoasa uterină

având loc în zilele 6 – 7.
Cu polul ocupat de EMBRIOBLAST (grup de celule tinere din care se va dezvolta
embrionul) oul se va ataşa de mucoasa uterină, de obicei pe unul din pereţii corpului
uterin ( pe peretele posterior în treimea superioară a uterului ).
Ȋn acest loc TROFOBLASTUL ploriferează şi se diferenţiază în 2 straturi:
1) sinciţiotrofoblast (la exterior) - prin activitatea enzimatică pătrunde în mucoasa
uterină care îl acceptă şi prezintă local semne de degenerescenţă . Atunci când procesul
eroziv atinge vasele din endometru are loc o mică hemoragie numită hemoragie de
încuibare.
Ȋn urma stabilirii unui echilibru enzimatic între mucoasa uterină şi ou, acesta se afundă
în mucoasă şi este acoperit de un coagul de fibrină.
2) citotrofoblast (la interior)
Până în momentul nidarii embrionul se hrăneşte din rezerve proprii şi pe seama
lichidului din căile genitale feminine şi se numeşte perioada EMBRIOTROFǍ ;
Dupa nidaţie se va hrăni din resturi celulare din mucoasa uterină digerată de
trofoblast ( inciţio trofoblast) , această perioadă se numeşte HISTRIOTROFǍ ;
Modificările mucoasei uterine – ciclul uterin şi ciclul ovarian - care pregătesc
implantarea se fac sub influenţa progesteronului secretat de corpul galben şi constau în
hipertrofia mucoasei uterine prin edem; prolifererarea ţesutului glandular care se
încarcă cu glicogen şi mucopolizaharide ; hiperemie vasculară.
Page 17 of 27
 Ȋn ziua 7 - începe să se formeze prima foiţă embrionară şi anume endodermul primar
sau hipoblastul, pe faţa dinspre blastocel , a embrioblastului; dovada formării primei
foiţe embrionare – endodermul – este aparitia alfafetoproteinei
( proteină embrionară considerată marker genetic al perioadei ) .
Săptămâna a 2 a – este caracterizată prin:
a) Sfârşitul nidaţiei / implantării – în ziua 9 şi 10 blastocistul depăşeşte epiteliul şi
pătrunde în stroma epitelială ( peretele uterului ) fiind complet implantat.
Locul de pătrundere este acoperit de un dop fibros care generează o mică
proeminenţă la suprafaţa mucoasei uterine (a endometrului). Celulele endometriale,
vasele sangvine, glandele uterine şi sincitiotrofoblastul suferă modificări în scopul
hrănirii blastocistului – reacţie deciduală.
Ȋn zilele 10 – 11 se crează o reţea lacunară ce conferă un aspect buretos care ia
naştere în prima fază în dreptul polului embrionar.
Ȋn ziua 12 capilarele endometriale sunt rupte iar sângele matern umple această
reţeaua lacunară formată şi circulă prin ea lent formând circulaţia utero-placentară.
Ȋn ziua 13 observăm o zonă întinsă cunoscută sub denumirea de vilozităţi primare.
b) Transformarea embrioblastului – etapele formării discului embrionar bilaminar
Ȋn ziua 8 - între embrioblast şi citotrofoblast se formează nişte spaţii ce se unesc
generând astfel o cavitate unică numită cavitate amniotică. Embrioblastul ia forma de
disc turtit cu 2 straturi. Unul formează planşeul cavităţii amniotice – epiblast – din care
se vor forma aproape toate celulele embrionului şi al doilea strat formează plafonul
cavităţii blastocelului şi se numeşte hipoblast sau endoderm primitiv embrionar.
Celulele acestui strat vor fi împinse spre exteriorul discului embrionar formând
membrana EXOCELOMICǍ.
Cavitatea amniotică creşte iar printr-o delaminare a citotrofoblastului se formează
plafonul acestei cavitaţi reprezentat de o membrană numită amnion ( amnioblaste şi se
continuă la periferie cu epiblastul).
Ȋn ziua 9 - se formează membrana exocelomică care delimitează cavitatea
exocelomică sau vezicula ombilicală primitivă.

Page 18 of 27
 Ȋn zilele 11 – 12 – printr-o nouă delaminare se formează mezodermul
extraembrionar, adică o reţea de celule care înconjoară amniounul şi vezicula ombilicală
primitivă.
Ȋn ziua 12 în mezoderm apar nişte spaţii ce fuzionează formarea celomului
extraembrionar (cavitate plina cu lichid). Apariţia celomului împarte mezodermul în
două foiţe; una care îmbracă trofoblastul şi amnionul si se numeşte somatopleura
extraembrionară şi a doua care îmbracă vezicula primitivă şi se numeşte splasmopleura
extraembrionară.
Somatopleura împreuna cu trofoblastul formează corionul (sac în care se găseşte
embrionul cu amnionul său)
Ȋn ziua 13 - hipoblastul median devine aderent la epiblast formând placa precordală
( un organizator pentru regiunea capului care va da naştere mezenchimului capului şi
foiţei endodermale a membranei orofaringiene). La sfârşitul primelor 2 săptămâni,
embrionul e un disc bilaminar cu regiunea cefalică marcată de placa precordală cuprins
între 2 cavitaţi pline cu lichid; cavitatea amniotică şi sacul viteliv ; ambele fiind
suspendate într-o cavitate mai mare numită celomul extraembrionar.
Ȋn totalitatea sa această structură măsoară aproximativ 2 mm.
A TREIA SǍPTǍMÂNǍ DE DEZVOLTARE INTRAUTERINǍ
Caracterizată prin desfăşurarea a 5 procese importante:
1. GASTRULAŢIA
2. NEURULAŢIA ŞI FORMAREA CRESTELOR NEURALE
3. DEZVOLTAREA SOMITELOR
4. FORMAREA CELOMULUI INTRAEMBRIONAR
5. FORMAREA SÂNGELUI ŞI APARATULUI CIRCULATOR

1. GASTRULAŢIA

 proces în cadrul căruia discul bidermic (endoderm şi ectoderm) devine tridermic. Se desfăşoară
în intervalul aproximativ dintre zilele 15 şi 20 de viaţă intrauterină;
 apare proteina de specie, adica gonatotrofina corionica umana, cu ajutorul careia se poate
pune diagnosticul de sarcină;
 începutul gastrulaţiei este marcat de aglomerarea celulelor epiblastice în viitoarea regiune
caudală a discului embrionar (la polul opus al discului se găseşte placa precordală ).

Page 19 of 27
 Această aglomerare celulară dezvoltă un şant central ce se transformă in LINIE PRIMITIVǍ , care
se alungeşte anterior unde se termină printr-o proeminenţă semilunară numită NODUS PRIMITIVUS
care se mai numeste nodul Hensen ( şi acesta are o mică gropiţă centrală).
 Ȋn această săptămână dezvoltarea se face preponderant spre polul cranial al discului
embrionar.
 Linia primitivă şi nodus primitivus spre care migrează celulele epiblastice au calitatea de a
schimba caracterul acestor celule făcându-le să se dividă şi să se strecoare între cele două foiţe
existente ( ale discului bilaminar) ——> se formează astfel cea dea treia foiţă embrionară
MEZOBLASTUL . Acesta se întinde peste tot între epiblast şi hipoblast mai puţin în dreptul plăcii
precordale şi a membranei cloacale care apare caudal pe linia primitivă. O parte din celulele
mezoblastului se vor organiza ca MEZODERM iar cealaltă parte ca MEZENCHIM sau ţesut conjunctiv
embrionar.
 Odata cu apariţia mezoblastului, embrionul devine tridermic, iar foiţele acestuia se numesc
ectoderm , mezoderm si endoderm.
 Ȋn ziua 16 de la nodus primitivus porneşte în direcţie cefalică o invaginaţie în forma de deget de
manuşă ce merge în plan median spre placa precordală între ectoderm şi endoderm, -——> această
invaginaţie se numeşte PROCESUL NOTOCORDAL, adică prelungirea cefalică a liniei primitive centrată
de canaliculul notocordal. Treptat canaliculul se transformă în placă notocordală. Ȋn această etapă a
dezvoltarii sacul vitelin comunică cu cavitatea amniotică prin CANALUL NEURENENTERIC.
 Placa notocordală începe să se izoleze faţă de endoderm, formează un şant median şi se
desprinde de endoderm sub forma unui cordon plin, care se întinde de la nodus primitivus la placa
precordală şi reprezintă NOTOCORDUL sau scheletul primar embrionar.

2. NEURULAŢIA ŞI FORMAREA CRESTELOR NEURALE

Sub influenţa inductorie a notocordului (cordon plin) şi a mezodermului para-axial, ectodermul
situat dorsal de notocord ( neuroectoderm ) se îngroaşă formând PLACA NEURALǍ. Aceasta împreună
cu notocordul se alungesc până în dreptul membranei orofaringiene, care va da naştere SNC - ului şi
măduvei spinării.

Ȋn ziua 18 placa începe să se învagineze pe linia mediană formând ŞANŢUL NEURAL mărginit de PLICILE
NEURALE ( marginile şanţului ) . Aceste plici sunt mai ridicate spre polul cranial formând PLǍCILE
CEREBRALE. Spre sfârşitul săptămânii a 3-a, plicile fuzionează şi formează tubul neural, care e deschis
temporar la extremităţi, orificiile purtând denumirea de neurocor anterior si respectiv posterior.
Ȋnchiderea neurocolului posterior marchează sfârşitul neurulaţiei.

FORMAREA CRESTELOR NEURALE

 Se formează din celulele ectodermale în timpul fuzionării plicilor neurale, cu aspectul unei mase
celulare pozitionată între tubul neural şi ectodermul de înveliş. Din creasta neurală se vor forma
ganglionii spinali , partial, ganglionii nervilor 5 , 7, 9 şi 10 ( n. trigemen, n. facial, n. glosofaringian, n.
vag) , teaca Schwann, piamater si arahnoida.

3. DEZVOLTAREA SOMITELOR
Page 20 of 27
 Ȋn ziua 17 în lamele mezodermale din vecinătatea tubului neural şi a notocordului apar 3
segmente: un mezoderm para-axial (în jurul axului embrionului), un mezoderm intermediar şi unul
lateral.
 Ȋn aproximativ ziua 20, mezodermul para-axial se segmentează tranversal în sens cranio- caudal
de sus în jos) , rezultând astfel mai multe segmente numite SOMITE. Ȋn final vor fi 42 - 44 de somite
repartizate pe o parte şi de cealaltă a liniei mediane şi anume : 4 somite occipitale, 8 cervicale, 12
toracale, 5 lombare, 5 sacrale şi 8 – 10 coccigiene ( primele somite occipitale şi 5 -7 somite coccigiene
involuează şi dispar) .
 Din somite ( segmente ale mezodermului) vor lua naştere cea mai mare parte a scheletului
capului şi trunchiului, musculatura capului şi trunchiului şi dermul pielii.

1. FORMAREA CELOMULUI INTRA-EMBRIONAR are loc prin apariţia unor spaţii în

mezodermul lateral, care fuzionează dând naştere unei cavităţi în formă de potcoavă numită CELOM
INTRAEMBRIONAR. Acesta împarte mezodermul lateral în 2 foiţe:
 una dorsală (parietală sau somatică), care împreună cu ectodermul formează somatopleura.
 a doua foiţă anterioară (viscerală sau splahnică). Această porţiune împreună cu endodermul
formează splahnopleura.
2. FORMAREA SÂNGELUI SI A APARATULUI CIRCULATOR

 Ȋntre zilele 13 şi 15 începe angiogeneza iniţial în mezodermul extraembrionar şi apoi în

cel intraembrionar. Unele celule mezenchimale (numite angioblaste) ploriferează fomând nişte
agregate şi cordoane celulare — > insule sangvine. Ȋn insule apar spaţii ce vor forma lulemul vasului iar
angioblastele merg la periferie şi formează endoteliul, rezultă astfel o retea de canale endoteliale
primitive.
 Endoteliul nou format va secreta plasma sangvina. Elementele figurate se vor forma din
saptămâna a 5-a. Spre sfârşitul săptămânii a 3-a se formează un tub endocardic iar în jurul zilei 21
acesta va avea conexiuni cu vasele intra şi extraembrionare, începand astfel circulaţia sangvină
( corform căreia aparatul circulator este primul aparat funcţional la sfârşitul săptămânii a 3-a.)

SǍPTǍMÂNILE 4 - 8

Procesele de curbare a discului

 Prin procesul de curbare a discului în axul longitudinal şi transversal, se trece de la discul

embrionar la o formaţiune tubulară numită embrion. Ȋn această perioadă (până la sfârşitul lunii a 2-a)
apar primordiile de organe . Procesele de curbare se datorează ritmului de creştere accelerat al
discului şi tubului neural care îşi adaptează forma la limitele spaţiului conţinător. Curbarea duce la
îngustarea comunicarii dintre embrion şi vezicula ombilicală determinând astfel apariţia ombilicului
primitiv.
 Discul embrionar se transformă într-un corp rotunjit , alungit în formă de virgulă cu
extremitatea cefalică bine dezvoltată. Această creştere a plicii cefalice înfundă membrana

Page 21 of 27
bucofaringiană , formându-se astfel gura primitivă sau STOMODEUMUL ( situată între creierul anterior
şi proeminenţa cardiacă) ;
 Creşterea mai lentă a plicii caudale înfundă membrana cloacală formând depresiunea
proctodeumului ;
 Dezvoltarea plicilor laterale formează peretele antero – lateral al corpului ce
încorporează regiunea cardiogenă. Sacul vitelin este separat într-o porţiune extraembrionară adică sac
vitelin definitiv şi una intraembrionară adică intestin primitiv.

Apariţia primordiilor de organe

ORGANOGENEZA se desfaşoară în săptămânile 4- 8 . Tot în acest interval se stabileşte şi forma

generală a corpului, din aceste motive expunerea în această perioadă la agenţi teratogeni duce la
apariţia unor malformaţii congenitale ( perioada critică în cadrul dezvoltării embrionare).

SǍPTǍMÂNA 4

 Pe faţa dorsală a embrionului proemină somitele , tubul neural este închis numai în dreptul lor
prezentând neoropol anterior şi posterior ;
 Ȋn ziua 24 apar primele două arcuri branhiale ( arcul mandibular şi hioidian) iar cordul
proemină ventral ;
 Ȋn ziua 26 – neuroporul anterior se închide şi el iar creierul anterior proemină ;
 Embrionul ia forma literei C , apar primordiile membrelor superioare şi placodele otice ;
 Ȋn ziua 28 – apar primordiile membrelor inferioare, placodele cristaline iar coada embrionului
cu somitele ei se reduc.

SǍPTǍMÂNA 5

 Este caracterizată prin ritmul accelarat de creştere a capului ( acesta vine în contact cu
proeminenţa cardiacă) ;
 Ȋn ziua 29 – mugurii membrelor sunt bine formaţi , cel al membrelor superioare se
situează dorsal de proeminenţa cardiacă în dreptul somitelor 4 - 7 , lucru care explică originea
inervatiei sale ; cel al membrelor inferioare este situat la nivelul somitelor lombare şi primele sacrale.
Spre finele săptămânii a 5-a la nivelul membrelor apar paletele.

SǍPTǍMÂNA 6

 capul este enorm ;

 apare flexura cervicală ;
 triunchiul şi ceafa se deflectează ;
 apare pavilionul şi meatul acustic extern;
 membrele se segmentează formându-se cotul, genunchiul şi şanţurile digitale.

Page 22 of 27
 SǍPTǍMÂNA 7

 degetele se diferentiaza ;
 intestinele herniază în celomul extraembrionar al cordonului ombilical

SǍPTǍMÂNA 8

 Capul rotund este deflectat şi reprezintă aproape jumătate din lungimea embrionului , se
formează regiunea mucală ( ceafa ) ;
 Apar plexul vascular al scalpului, ploapele şi urechile ;
 Degetele se definitivează ( se diferentiază );
 Regiunea codală dispare iar aspectul general începe să fie uman.

Din saptămâna a9a până la naştere este perioada fetală caracterizată prin :

 cresterea în lungime a corpului

 cresterea în greutate a corpului - mai ales in ultimele saptamani de viata intrauterine ;
 maturarea tesuturilor şi organelor ;
 definitivare a înfăţişării umane.

DERIVATELE CELOR 3 FOIŢE EMBRIONARE (ectoderm, endoderm, mezoderm)

DERIVATELE ECTODERMULUL:

 SNC şi SNP
 Epiteliul senzorial al organelor de simţ
 Epidermul şi derivatele sale ( păr, unghii, glande sudoripare, sebacee, glanda parotidă, glande
mamare)
 Adenohipofiza
 Smalţul dentar

DERIVATELE ENDODERMULUI:

 Epiteliile tractului intestinal şi respirator

 Parenchimul amigdalei palatine, al tiroidei, paratiroidelor, timus, ficat, pancreas
 Epiteliile vezicii urinare, uretrei şi vaginului
 Epiteliul cavitaţii timpanice şi a tubei auditive

DERIVATELE MEZODERMULUI

 Ţesut conjunctiv, cartilaginos şi osos (din mezodermul para-axial)

 Muşchi netezi şi striaţi
 Vasele sangvine, limfatice şi elementele figurate
 Cord, rinichi, glande genitale
 Cele 3 seroase ale organismului ( pericard, pleura şi peritoneu)
 Corticala suprarenală
Page 23 of 27
  Dentina şi cement

APARATUL LOCOMOTOR

Format din 2 componente de baza:

1. Oasele si articulatiile ca elemente de legatura, reprezinta partea pasiva a aparatului locomotor;
2. Musculatura scheletica. Actioneaza asupra oaselor, precum asupra unor parghii, mobilizand
astfel diferite segmente ale organismului si constituind partea dinamica sau activa a aparatului
locomotor.

Exista o legatura stransa intre modul in care se insera muschii pe oase si o legatura directa cu
numarul de articulatii pe care il depaseste un muschi. Un muschi trebuie sa depaseasca cel putin o
articulatie ca sa indeplineasca functia de mobilizare a diferitelor segmente ale organismului. Oasele
formeaza scheletul!!!
Animalele vertebrate se caracterizeaza prin prezenta unui endoschelet. Sistemul osos este
acoperit de parti moi.
La insecte, exista un exoschelet. Sisteme fibroase care protejeaza viscerele si au rol de locomotie.
La om exista 208 oase. In copilarie sunt oase ce se formeaza prin unirea unor piese osoase de
dimensiuni mai mici. Ex: coxalul ce se formeaza prin sudarea mai multor oase.
La nivelul scheletului uman descriem o portiune axiala si un schelet al membrelor

Portiunea axiala este subdivizata in multiple segmente ( vertebre , coaste, etc) – (descrierea
coloanei vertebrale in ansamblul ei si a miscarea acesteia - dispozitia in diferite planuri prin cele 4
procese articulare( 2 superioare si 2 inferioare) si prin intermediul corpului vertebral la nivelul caruia
se dispune discul intervertebral )
Extremitatea superioara a scheletului axial este mult dilatata si poarta denumirea de craniu.
Segmentele craniului sunt neurocraniu ( gazduieste creierul ) si viscerocraniu ( gazduieste viscerele
fetei).
Membrul superior sau toracic, membrul inferior sau pelvin .Fiecarui membru ii descriem cate o
centura (una scapulara si cealalta pelvina) care este elementul de legatura intre scheletul axial si
membrul liber care prezinta 3 segmente ( brat, antebrat, mana, coapsa , gamba si picior – fiecare cu o
fata plantara( inferioara) si una dorsala( superior).

FUNCTIILE OASELOR:
1. Sunt organe pasive ale miscarii;
2. Ele determina forma si dimensiunile corpului;
3. Asigura suportul partilor moi;
4. Formeaza cavitati de protectie ale unor organe vitale ( cutia craniana, cavitate toracica)
5. Constituie depozitul fosfo-calcic al organismului;
6. Adapostesc maduva hematogena.
MORFOLOGIA OASELOR
Din punct de vedere didactic oasele vor fi comparate cu niste structuri geometrice si Ii se descriu fete,
margini si unghiuri, au lungime, latime si grosime, exista si oase neregulate.

Page 24 of 27
 CLASIFICAREA OASELOR
I. Oase lungi
 prezinta o portiune centrala numita corp sau diafiza;
 la extremitati osul lung este mai voluminos fomandu-se cele 2 epifize ( acele oase carora
le descriem corp si extremitati) ;
 Intre diafiza si epifiza la copil se gaseste o zona numita cartilaj de crestere;
 La adult dupa pubertate sub influenta hormonilor sexuali, cartilajul de crestere se osifica
, incetand astfel depunerea de tesut osos spre diafiza. Aceasta zona se transforma in metafiza a
oaselor lungi, moment in care cresterea s-a oprit ;
 Oasele lungi au ca dimensiune lungimea si se gasesc cu precadere la nivelul
membrelor.

II. Oasele late (plane)

 au latimea comparabila cu lungimea ;
 se gasesc in special in regiunea centurilor (pentru a permite inserarea unui numar mare
de muschi);
 oase plane intalnim si la nivelul craniului;
 oasele late sunt acele oase carora le descriem fete, unghiuri , margini.

III. Oasele scurte

 oase care au toate cele 3 dimensiuni aproximativ egale ( vertebrele, oasele carpiene,
oasele tarsiene).

IV. Oasele neregulate, se impart in:

a) oase pneumatice – sunt acele oase in corpul carora sunt prezente niste cavitati pline cu
aer. Aceste cavitati poarta denumirea de sinusuri care sunt dispuse in jurul cavitatilor nazale
( sinusuri paranazale) . Sinusurile sunt captusite cu o mucoasa de tip respirator. Se gasesc la nivelul
craniului in oasele sfenoid (sinusul sfenoidal), etmoid ( sinusul etmoidal ), maxilar( sinusul maxilar) ,
frontal ( sinusul frontal).
Au un rol important in a conferi rezistenta acelor oase, prin ele circula aer , sunt cavitati de
rezonanta in cadrul vorbirii. Inflamarea lor ducand la sinuzita.
b) Oasele sesamoide, sunt acele oase care se dezvolta la nivelul articulatiilor ( patela este
inglobata in cadrul tendonului m. cvadriceps).
c) Oase wormiene sau suturale, se dezvolta la nivelul suturilor si sunt oase
supranumerare.

Din punct de vedere structural exista:

1. Osul compact – are aspect omogen format din lame osoase alipite, intre care se
interpun niste spatii ;
2. Os spongios - care are aspectul unui burete, datorat faptului ca lamelele osoase sunt
orientate in diferite sensuri. Lamelele osoase poarta denumirea de trabecule care delimiteaza niste
spatii mici intre 0,1 mm pana la 3-4 mm. La adult in cavitatile din spongoasa osoasa se gaseste maduva
rosie hematogena.
Page 25 of 27
 La nivelul oaselor intalnim 3 tipuri de maduva:
1) Maduva rosie – hematopoetica – contine celulele stem ale liniilor sangvine, joaca rol in
diferentierea osteoblastelor( celulele tinere ale sistemului osos) si rol in diferentierea osteoclastelor
( celule specifice asemanatoare macrofagelor care realizeaza permanent resorbtia si remodelarea
osului , respectiv a tesutului osos;
2) Maduva galbena – se gaseste in diafiza oaselor lungi care apare ca urmare a incarcarii adipoase
a maduvei rosii;
3) Maduva cenusie ( gelatinoasa) - maduva caracteristica varstnicilor formata preponderent din
tesut conjunctiv lax.

ARTICULATIILE – ARTROZE
 reprezinta structuri anatomice care unesc elemente osoase invecinate si au rol in transmiterea
fortelor mecanice si a miscarilor deoarece toate articulatiile au un oarecare grad de miscare.
Acestea pot fi clasificate in:

I. Sinartroze – acele articulatii lipsite de spatiu in interiorul lor, fiind foarte putin mobile.
In functie de materialul depus intre suprafetele osoase se impart in:
A. cartilaginoase de 2 tipuri:
a. sincondroze (primare)- articulatii care se stabilesc intre oasele de la baza craniului si
coxal
b. simfize - articulatia dintre cele 2 oase pubiene (simfixza pubiana )

B. fibroase de 3 tipuri:
a. sindesmoza – suprafetele articulare sunt unite prin intermediul unui ligament interosos (
ligamentul stilo-hioidian, ligamentul coraco-acromial)
b. sutura – este prezenta la nivelul craniului. Oasele sunt articulate intre ele dar despartite
printr-un strat de tesut fibros.
c. gomfoza – o articulatie dintre o extremitate osoasa conica ( convexa) si o cavitate
(cavitatea alveolara) ( articulatia dento-alveolara)

II. Diartroze (sinoviale) – acele articulatii in cadrul carora intre suprafetele osoase se
formeaza o cavitate ingusta cu suprafata mare si continut lichidian si poarta denumirea de cavitate
sinoviala iar lichidul din acea cavitate se numeste lichid sinovial. Exista si membrane sinoviale.
Granitele unei articulatiii diartrozice sunt limitele acelui manson care imbraca articulatia.
In general o diartroza este alcatuita din:
1. suprafetele osoase articulare acoperite de cartilaj;
2. formatiuni ce asigura contactul intre suprafetele articulare ( discurile sau meniscurile)
3. mijloace de unire ( fixare , de intarire )
4.

Page 26 of 27
 I. Capsula articulara –formata din doua straturi:
a. unul extern – fibros – are forma unui manson care imbraca si limiteaza articulatia fiind o
continuare a periostului ( rol preponderent de fixare ) ;
b. unul intern – sinovial –
II. Ligamentele articulare – care pot fi intracapsulare (in interiorul articulatiei – la nivelul capului
femurului ) sau ligamente la distanta .

La mentinerea in contact a suprafetelor articulare mai participa si urmatoarele

elemente:
- Presiunea atmosferica;
- Fortele de capilaritate exercitate de lichidul sinovial;
- tonicitatea si elasticitatea muschilor

Page 27 of 27