Terminologia anatomică internaţională

ANATOMIA este o ramură a morfologiei, înglobată în cadrul mai larg al Biologiei. Anatomia se
ocupă cu studiul formei şi structurilor corpului viu. Anatomia este ştiinţa formei vii. (Fr.I.Rainer)

Ramuri ale anatomiei

 Anatomia descriptivă se ocupă cu descrierea analitică a organelor corpului uman (formă,

mărime, consistenţă, culoare, poziţie, modul de fixare).
 Anatomia topografică se ocupă cu studiul organelor grupate pe regiuni antomice.
Anatomia topografică studiază raporturile dintre organele corpului uman, descriindu-le
în planuri succesive, de la suprafaţă în profunzime, fără a lua în considerare sistemul sau
aparatul căruia îi aparţine structura întalnită. Această ramură cercetează sintetic fiecare
regiune a corpului, reconstituind spaţial şi stratigrafic planurile ce compun o regiune
anatomică. Anatomia topografică studiază şi modul în care organele interne
condiţionează forma exterioară.
 Anatomia clinică, numită şi anatomia pe viu, se ocupă cu studiul diferitelor regiuni de
suprafaţă ale corpului uman.
 Antropologia studiază evoluţia omului în timp şi spaţiu.
 Artiştii plasticieni au fost dintotdeauna interesaţi de cunoaşerea morfologiei corpului
uman şi prin eforturile lor s-a dezvoltat aşa numita anatomie artistică.
 Ontogeneza se ocupă cu studiul creşterii şi diferenţierii corpului uman.

În funcţie de metodele de cercetare deosebim anatomia macroscopică de cea microscopică :

→ Anatomia macroscopică este de fapt anatomia propriu-zisă, în sensul larg şi înrădăcinat
al cuvantului. Ea cuprinde studiul corpului omenesc, a formei organelor şi raporturilor
dintre ele.
→ Anatomia microscopică studiază cu ajutorul microscopului, elementele constitutive ale
fiecărui organ în parte.

Fiziologia este o altă ramură a biologiei şi se ocupă cu studiul diverselor funcţii ale corpului
uman şi reglarea acestora. Între formă, structură şi funcţie există o stransă legătură,
impunandu-se o cercetare interdisciplinară.

1
 Terminologia anatomică internaţională

Principiile adoptate în Nomina Anatomica sunt:

1. fiecare structură este desemnată printr-un singur termen;
2. fiecare termen din lista oficială trebuie să fie în limba latină, dar fiecare ţară are libertatea de
a-l traduce în propria limbă, în raport de necesităţile învăţământului;
3. termenii anatomici trebuie să aibă o valoare informaţională sau descriptivă;
4. nu se recomandă folosirea numelor proprii

Denumirile elementelor si structurilor din Terminologia Anatomică Internatională sunt grupate

in două mari capitole:
I. Anatomia Generalis subimpărtită in trei sectoare:
1. Nomina generalia;
2. Partes corporis humani;
3. Plana, linea et regiones.

II. Anatomia systematica ce conţine 15 subcapitole:

1.Ossa; Systema skeletale;
2. Juncturae; Systema Articulare;
3. Musculi; Systemamusculare;
4. Systema digestorium;
5. Systema respiratorium;
6. Cavitas thoracica;
7. Systema urinarium;
8. Systema genitalia;
9. Cavitas abdominis et pelvis;
10.Glandulae endocrinae;
11. Systema cardiovasculare;
12. Systema lymphoideum;
13. Systema nervosum;
14. Organa sensuum;
15. Integumentum commune.

2
 Segmentele corpului

Corpul omenesc este compus din trei mari segmente:

 extremitatea cefalică,
 trunchiul
 membrele.
Fiecare din aceste segmente se pot diviza în segmente mai mici, numite regiuni topografice.

Extremitatea cefalică

Extremitatea cefalică se compune din cap şi gât.

 Capul (caput) se divide topografic în: calvaria, sau craniul neural şi faţa, sau craniul
visceral. Vârful capului poartă numele de Vertex.
 Gâtul (collum) este împărţit în regiunea cervicală ventrală (în constituţia căreia intră atât
muşchi cât şi viscere) şi în regiunea nucală (ceafa), care cuprinde oase, muşchi şi nervi.

Trunchiul

Trunchiul poate fi descris ca trunchi propriu zis (de formă ovoidală), sau ca tors, care cuprinde şi
rădăcinile membrelor, ca în sculptură.
Trunchiul are un perete dorsal (regiunea spinală), ce înglobează partea neurală şi un perete
antero-lateral (regiunea ventro-laterală). Această ultimă regiune este împărţită în regiunea
anterolaterală toracală şi cea abdominală.

În interiorul trunchiului găsim două cavităţi:

 cavitatea toracică
 cea abdominală, despărţite printr-un muşchi, numit diafragm.
 cavitatea abdominală comunică deschis cu cea pelviană, aflată între oasele bazinului.
Fiecare parte care compune corpul omenesc, se subdivide în regiuni topografice,
denumite după organul mai important care se află sub fiecare din ele.

3
 Membrele

Membrele se numesc membre toracice şi membre pelvine. Acestea la rândul lor sunt împărţite
în mai multe regiuni.
Fiecare membru este format :
 dintr-o regiune de centură (umăr, fesă), care se continuă cu
 extremitatea liberă. Aceasta este formată din trei segmente:
 stilopod (braţ, coapsă),
 zeugopod (antebraţ, gambă) şi
 autopod (mână, picior). Ultima porţiune are cinci degete, iar primul deget al mâinii este
opozabil.

Axe şi planuri de orientare ale părţilor corpului

Pentru a ne orienta în descrierea diverselor părţi componente ale oganismului, vom trasa axe şi
planuri de orientare ale părţilor corpului.
Poziţia anatomică considerată ca fiind normală pentru corpul uman este poziţia verticală, cu
membrele superioare supinate, astfel încat palmele să privească înainte.

Axe

Vertical se utilizează pentru a indica direcţia perpendiculară a unei formațiuni anatomice, pe un

plan orizontal;
Orizontal, este un termen folosit pentru denumirea unei axe cu traiect paralel cu solul, sau cu
suprafața unui lichid în repaus;
Coronalis, termen folosit pentru a a indica traiectoria in formă de coroană a unei formațiuni
anatomice;

4
 Planurile corpului uman

Planul medio-sagital sau median este vertical şi îndreptat dinainte înapoi; el împarte corpul în
două jumătăţi (antimere): dreaptă şi stângă.
Planul frontal principal este tot vertical, perpendicular pe cel median şi pe cel orizontal.
Planul transversal principal este orizontal şi este perpendicular pe planurile median şi frontal; el
împarte corpul în două jumătăți: una superioară şi alta inferioară. În regiunea membrelor acest
plan este perpendicular pe axa longitudinală a regiunii;
Medial este un termen folosit pentru a arăta poziţia unei formaţiuni mai aproape de planul
median (a nu se confunda cu median, situat pe linia mediană).
Lateral este termenul utilizat pentru a indica poziţia unei formaţiuni anatomice mai îndepărtată
atât de planul median, cât şi de cel medial.
Intermedius este termenul utilizat pentru a indica pozitia mijlocie a unei formatiuni.
Anterior este termenul folosit pentru a arăta că o formaţiune se află în faţa alteia. Toate
formaţiunile situate înaintea planului frontal sunt anterioare;
Posterior este termenul folosit pentru a arăta că o formaţiune se află înapoia alteia. Se consideră
că toate formaţiunile situate inapoia planului frontal sunt posterioare;
Dorsal se foloseşte pentru a desemna părţile posterioare ale trunchiului, gâtului, capului
(convexitatea craniului), mâinii şi piciorului;
Ventral este corespondentul termenului de anterior
Intern este un termen sinonim cu profund. Indică o formaţiune care se află în interiorul unei
structuri. El nu trebuie folosit în sens de medial;
Extern este sinonim cu superficial. Este utilizat pentru a arăta că o formatiune se află situată
intr-un plan superficial faţă de alta. El nu trebuie folosit in sens de lateral;
Superficial sau profund sunt termeni utilizaţi pentru a preciza poziţia unei formaţiuni anatomice
faţă de suprafata unei regiuni (superficial sau în adancimea regiunii, adică profund).
Dexter, Sinister sunt utilizaţi pentru a indica poziţia unei formaţiuni anatomice la dreapta sau la
stânga planului median;
Longitudinalis este folosit pentru a denumi axa lungimii corpului, sau direcţia unei formaţiuni în
lungul unei regiuni a corpului omenesc;
Transversal îl folosit pentru a indica directia unei formatiuni situată transversal.

5
Superior, Inferior, indica poziția unor formațiuni de-a lungul axei longitudinale a corpului, sau
membrelor, sau in planul sagital.
Pentru orientarea şi descrierea topografică a formaţiunilor anatomice de la nivelul membrelor
se vor utiliza următorii termeni:
Proximal şi Distal îl folosim pentru orientarea falangelor (termenii de superior şi inferior nu se
pot folosi la nivelul membrelor);
Radial şi Ulnar se folosesc la nivelul antebraţului şi mâinii cu sensul de lateral (radialis) şi medial
(ulnaris), aceşti termeni au avantajul că nu ţin seama de orientarea spațială a mâinii când
descriem o formaţiune anatomică;
Tibial şi Fibular sunt termeni pe care îi folosim la nivelul gambei şi piciorului, având sensul de
medial (tibialis) şi lateral (fibularis);
Palmar descrie formaţiunile din regiunea anterioară a mâinii (Palma manus)
Plantar este termenul folosit pentru descrierea formaţiunilor situate în zona feţei inferioare a
piciorului (Planta).

Împărţirea abdomenului după criterii anatomo-clinice (clinico-

topografice)

Acestă împărţire mai este cunoscută şi sub denumirea de parieto-viscerală, deorece ţine cont de
proiecţia parietală a viscerelor abdominale.
Este folosită cel mai des în clinică. Este utilă pentru proiectarea într-o zonă bine delimitată a
viscerelor, dar şi pentru localizarea unor leziuni cu siptomatologie (cum ar fi durerea)
caracteristică îmbolnăvirii unor organe.
Încă din vremea lui Hipocrat, se folosea împărţirea abdomenului în nouă cadrane care se
delimitează cu ajutorul a patru linii convenţionjale. Două linii sunt verticale şi două orizontale.
Liniile verticale sunt simetrice. Una se găseşte în dreapta şi alta în stânga liniei mediane.
După reperele anatomiei clasice, linia verticală porneşte din regiunea medioclaviculară şi se
termină în plica inghinală (mijlocul plicei inghinale).
După criteriile moderne (Nomina Anatomica Internationala de la Paris), linia verticală pleacă din
extremitatea anterioară a coastei X şi coboară paralel cu margineaa laterală a muşchiului mare
drept abdominal, până la nivelul tuberculului pubian.

6
Liniile orizontale sunt tot în număr de două.
 Linia situată superior uneşte extremităţile anterioare ale coastelor X.
 Linia situată inferior, după reperele anatomiei clasice, uneşte punctele cele mai înalte ale
crestei iliace. În anatomia actuală, se consideră că această linie se află între cele două
spine iliace anterosuperioare. Formularea modernă nu este încă acceptată în practica
medicală.

În etajul superior se găsesc epigatrul şi hipocondrul drept şi

stâng

Regiunea epigastrică, sau epigastrul, este cadranul superior mijlociu. Este de formă triunghiulară
cu vârful la apendicele xifoid (corespunde inserţiei diafrgmului) şi baza pe linia orizontală
superioară.
Laturile sunt reprezentate de rebordurile costale. În acest cadran se proiectează lobul stâng
hepatic, o parte a stomacului, duodenul şi pancreasul.

Hipocondrul drept şi stâng sunt delimitate

 inferior de linia rebordurilor costale.
 Superior, hipocondrul este limitat de linia proiecţiei bolţii diafragmatice, adică spaţiul V
intercostal stâng şi mai sus în partea dreaptă.
 Medial, hipocondrul este delimitat de linia medioclaviculară, iar
 lateral de un plan tangent la corp.

În etajul mijlociu se află regiunea ombilicală şi flancurile drept şi

stâng

Regiunea ombilicală sau mezogastrul este cadranul central, în mijlocul căruia se găseşte ombilicul.
 deasupra sa se află epigastrul
 dedesubt hipogastrul.
Are formă dreptunghiulară şi este delimitat
 superior de linia care uneşte extremităţile anterioare ale coastelor X.
 Limita inferioară este dată de porţiunea mijlocie a liniei care uneşte cele două greste iliace.
 Lateral marginile regiunii sunt stabilite de marginile laterale ale muşchiului drept abdominal.

7
Regiunile abdominale laterale sau flancul drept şi stâng sunt situate de o parte şi alta a regiunii
ombilicale. Flancul este delimitat
 superior de linia cranială orizontală.
 Infrior este mărginit de linia orizontală caudală.
 Medial se opreşte la linia medioclaviculară.
 Lateral flancul este mărginit de planul tangent la corp.

În etajul inferior se găsesc hipogastrul şi cele două fose iliace,

drepată şi stângă

Hipogastrul sau regiunea pubica, se găseşte sub regiunea ombilicală, între fosele iliace.
Hipogastrul este delimitat
 superior de partea mijlocie a liniei care uneşte crestele iliace.
 Inferior este delimitat de marginea superioară a simfizei pubiene.
 Lateral este delimitat de marginile laterale ale muşchilor drepţi abdominali.

Fosele iliace sau regiunile inghinale (dreaptă şi stângă) sunt situate lateral de hipogastru, în
etajul inferior. Fosa iliacă este delimitată
 superior de linia orizontală inferioară.
 Medial ajunge la linia medioclaviculară. Inferior, plica inghinala separă fosa iliacă
(aparţine peretelui abdominal) de coapse.