ANATOMIE

ANATOMIA este stiinta care se ocupă cu studiul formei si structurilor

corpului omenesc viu in dinamica ontogenetică si functională.
Obiectul de studiu al anatomiei este omul viu, ca sistem biologic concret senzorial.
Descrierea analitică (forma, mărimea, consistenta, culoarea, pozitia, modul de
fixare) a părtilor componente ale subsistemelor corpului uman reprezentintă
continutul anatomiei descriptive sau anatomiei sistematice. Pe baza datelor
descriptiv-analitice s-a dezvoltat studiul descriptiv-sintetic de care se ocupă
anatomia topografică. Ea studiază raporturile dintre elementele si structurile
subsistemelor, descriindu-le in planuri succesive, de la suprafată in profunzime,
fără a lua in considerare subsistemul de care aparTine structura intalnită.
Studiul suprafetelor regiunilor corpului se realizeaza in cadrul anatomiei clinice
sau anatomiei pe viu.

TERMENI PENTRU INDICAREA POZIłIEI SI ORIENTĂRII

PĂRTILOR SI STRUCTURILOR CORPULUI UMAN
Pentru marcarea punctelor si trasarea axelor si planelor de orientare a părTilor
corpului omenesc se folosesc următorii termeni:

-Verticalis, termen utilizat pentru a indica directia perpendiculară pe un plan

orizontal a unei formatiuni anatomice;
-Horizontalis, termen folosit pentru denumirea unei axe, unui plan sau pentru a
indica directia unei formatiuni anatomice cu traiect paralel cu solul sau mai exact
cu suprafaTa unui lichid in repaus ;
- Medianus, termen rezervat pentru denumirea planului median al corpului (sau
mai exact planul medio-sagital) pe care il imparte in două jumătăti, dreaptă si
stangă. Se mai foloseste pentru a indica pozitia formatiunilor anatomice in mijlocul
unei regiuni, sau denumirea unei linii care imparte o regiune in două părti egale;
- Coronalis, termen folosit pentru a indica traiectoria in formă de coroană, a unei
formatiuni anatomice, iar in anatomia dezvoltării are sensul de frontal;
-Sagitalis, termen rezervat pentru denumirea unui plan paralel cu planul median
sau pentru raportarea formatiunilor anatomice in acest plan (lat. = in formă de
săgeată);
-Frontalis, termen rezervat pentru denumirea planului frontal care este
perpendicular pe planul median si pe planul orizontal;
-Transversalis, termen rezervat pentru denumirea planului transversal sau orizontal
care este perpendicular pe planurile median si frontal; in regiunea membrelor acest
plan este perpendicular pe axa longitudinală a regiunii;
-Medialis, termen folosit in descrierile anatomice pentru a arăta pozitia unei
formatiuni mai aproape de planul median;
-Lateralis, termen utilizat pentru a indica pozitia unei formatiuni anatomice,
mai indepărtată de planul median;
-Intermedius, termen utilizat pentru a indica pozitia mijlocie a unei
formatiuni,pentru denumirea unor nervi (N. intermedius) sau unor proeminente
osoase (Crista sacralis intermedia);
- Anterior, termen folosit pentru a arăta că o formaTiune se află in fata alteia; toate
formatiunile situate inaintea planului frontal sunt anterioare;
- Posterior, termen folosit pentru a arăta că o formatiune se află inapoia alteia; se
consideră că toate formatiunile situate inapoia planului sunt posterioare;
- Dorsalis, termen utilizat penntru părtile posterioare ale trunchiului si gatului,
termenul se aplică in egală măsură si suprafeTelor corespunzătoare ale capului
(convexitatea craniului), mainii si piciorului;
-Ventralis, termen foarte rar folosit in anatomia omului fiind inlocuit cu termenul
de anterior, exceptii se intalnesc la nivelul sistemului nervos, radix ventralis nervi
spinalis, nucleul ventral al talamusului;
-Internus, termen sinonim cu *profund*, indicand că o formatiune se află in
interiorul unei structuri, el nu trebuie folosit in sens medial;
-Externus, termen sinonim cu *superficial* si utilizat pentru a arăta că o
formaTiune se află situată intr-un plan superficial alteia, el nu trebuie folosit in
sens de lateral;
- Dexter, Sinister, termeni utilizati pentru a indica pozitia unei formatiuni
anatomice la dreapta sau la stanga planului median;
- Longitudinalis, termen utilizat pentru a denumi axa lungimii corpului sau directia
unei formatiuni in lungul unei regiuni a corpului omenesc;
-Transversus, termen folosit pentru a indica directia unei formatiuni de-a
curmezisul unei regiuni;
- Superior, Inferior, termeni utilizati pentru a indica pozitia unor formatiuni de-a
lungul axei longitudinale a corpului sau membrelor sau in planurile sagitale;
-Superficiale, Profundus, termeni utilizati pentru a arăta pozitia si directia unei
formatiuni anatomice la suprafata unei regiuni (superficiale) sau in adancimea unei
regiuni (profundus).
Pentru orientarea si descrierea topografică a formatiunilor anatomice de la nivelul
membrelor se vor utiliza următorii termeni:
-Proximalis et Distalis, pentru orientarea falangelor (acesti termeni nu se vor folosi
in sens de superior si inferior la nivelul membrelor);
-Radialis et Ulnaris, pentru descrierea formatiunilor anatomice localizate la nivelul
antebraTului si mainii au sensul de lateral (radialis) si medial (ulnaris),
acesti termeni au avantajul că nu tin seama de orientarea spatială a mainii cand
descriem o formaTiune anatomică;
-Tibialis et Fibularis, pentru descrierea formaTiunilor anatomice localizate la
nivelul gambei si piciorului, avand sensul de medial (tibialis) si lateral (fibularis);
- Palmaris, pentru descrierea formatiunilor din regiunea anterioară a mainii
(Palma manus)
- Plantaris, pentru descrierea formatiunilor situate in zona fetei inferioare a
piciorului (Planta)

TESUTUL MUSCULAR
Acest tip de tesut este responsabil de miscarea diverselor părti ale corpului si a
corpului ca intreg, fiind unic prin proprietatea sa de a se contracta ca răspuns la
actiunea unui stimul. Este derivat din mezoderm, existand 3 tipuri de tesut
muscular: neted, cardiac si striat. tesutul muscular neted este prezent in principal in
peretii organelor interne. La nivelul tractului gastrointestinal este implicat in
realizarea miscărilor peristaltice, asigurand componenta mecanică a digestiei.Se
mai intalneste si in peretii arteriali, ai căilor respiratorii, urinare si ale aparatului
reproducător.
Fibra musculară netedă este o celulă alungită, uninucleată, fără striatii.
Tesutul muscular de tip cardiac formează miocardul din structura peretilor
cordului.Fibrele musculare sunt ramificate, uninucleate, unite prin discuri
intercalare. Ca si fibra musculară scheletică prezintă striatii, dar spre deosebire de
aceasta realizează contractii involuntare ritmice (automatism).
Tesutul muscular striat (scheletic) este responsabil de miscările voluntare ale
corpului uman, fiind atasat scheletului.

SCHELETUL constituie suportul rigid al corpului. El este format din 208

oase din care 34 alcătuiesc coloana vertebrală, iar restul de 174 se grupează in jurul
acesteia. Reprezintă o armătură mobilă in care piesele (oasele) servesc ca parghii
pentru tractiunea musculară. Oasele situate pe linia mediană a corpului ca sternul si
sacrul sunt neperechi.
Ele se consideră a fi oase simetrice formate din două jumătăti, dreaptă si stangă, la
fel conformate.
Oasele membrelor sunt perechi dar nesimetrice pentru că cele două jumătăti ale lor
nu sunt identic conformate.

Scheletul corpului uman se imparte in 4 părti:

1. Coloana vertebrală
2. Torace osos
3. Oasele capului
4. Oasele membrelor.
Partea anatomiei descriptive care se ocupă cu studiul formei si structurii oaselor
poartă numele de OSTEOLOGIE.

După formă si dimensiuni (lungime, lătime, grosime) există trei tipuri principale de
oase:
- oase lungi - predomină lungimea - ex. radius/cubitus
*acest tip de oase se găseste la nivelul membrelor
*au rol de parghii de viteză.
-oase scurte - cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale - ex. astragalul
*au formă aproape cubică
*se găsesc in regiuni unde este necesară o mare soliditate si
unde există miscări variate cu amplitudine mică

Articulatiile
Legătura dintre oase se face prin articulatii. Acestea reprezintă totalitatea
elementelor prin care oasele se unesc intre ele.

Clasificarea articulatiilor
Criteriul principal de clasificare al articulatiilor este miscarea pe care o
permit. In functie de acest criteriu articulatiile se impart in:
- articulatii fixe, fibroase sau sinartroze
- articulatii semimobile, cartilaginoase sau amfiartroze
- articulatii mobile, sinoviale sau diatroze

A. Articulatiile fixe sunt articulatiile in care oasele sunt strans unite intre ele prin
tesut fibros dens. Au ca varietăti următoarele tipuri:
1. SINDESMOZA in care legătura se face printr-un ligament interosos
ex: ligament coracoacromial.
2. SUTURI care se intalnesc numai la craniu.
3. GOMFOZA care este articulatia dintre o extremitate osoasă conică sI
o cavitate alveolară.
ex: implantarea dinTilor in cavitatea dentară
B. Articulatiile semimobile sunt articulatiile in care legătura dintre oase se
face prin cartilaj hialin sau fibrocartilaj. Pot fi de două tipuri:
1. SINCONDROZE in care legătura se face prin cartilaj hialin
ex: osul coxal
2. SIMFIZE in care legătura dintre oase se face prin tesut fibrocartilaginos
ex: simfiza pubiană
articulatiile dintre corpurile vertebrale
C. Articulatiile mobile, sinoviale sunt articulatiile la nivelul cărora se produc
miscări multiple si variate.

Clasificarea lor se poate face după mai multe criterii:

1. după numărul oaselor participante pot fi:

- simple (două oase); ex: sold
- compuse (trei oase); ex: articulatia cotului.
2. după numărul axelor in jurul cărora se execută miscarea pot fi:
- uniaxiale ce permit miscări opuse intr-un singur plan (cu un grad de
libertate)
ex: ginglimul (articulatia humeroulnară)
trohoide (articutia radioulnară)
- biaxiale ce permit miscări in două plane (cu două grade de libertate)
ex: articulatii elipsoidale (articulatia radiocarpiană)
- triaxiale ce permit miscări in toate planele (cu trei grade de
libertate)
ex: articulatii sferoidale (articulatia glenohumerală).

Muschii

Miscările corpului si segmentelor sale se realizează prin jocul muschilor.

Partea anatomiei care are ca obiect de studiu muschii si anexele lor, ca si
activitatea biomecanică a acestora in cadrul aparatului locomotor poartă numele de
miologie generală. Miologia specială descrie sistematic fiecare muschi in parte, in
ordinea grupării lor pe segmente corporale.
In cadrul aparatului locomotor se studiază numai muschii scheletici (muschii striati
care se fixează pe schelet).
Muschii sunt formati din corpul muscular (venter sau gaster) care reprezintă
portiunea principală, contractilă si două extremităti (caput si cauda). Prin
intermediul tendoanelor forta muschiului se transmite oaselor. La acestea se
adaugă anexele muschilor care sunt formatiuni auxiliare ce ajută la activitatea
musculară.

Criterii de clasificare ale muschilor

Muschii sunt organe foarte variabile ca mărime si aspect exterior, astfel incat se
pot clasifica după mai multe criterii:
a) criteriul formei (criteriul geometric, biometric) imparte muschii in:
- muschi lungi : - m. membrelor
- muschi plati – m.romboizi
- muschi scurti (cubici, prismatici) - m. pătrat pronator
- muschi orbiculari

b) criteriul numărului de articulatii peste care trec muschii.

Dacă un muschi de la origine la terminare trece peste o articulatie el se numeste
monoarticular. Actiunea sa este de mobilizare a acelei articulatii.
Dacă un muschi pe traseul său trece peste mai multe articulatii se numeste
poliarticular. El mobilizează deci mai multe articulatii si va fi intins in diversele
miscări ce implică aceste articulatii.
Ex: - dreptul femural trece peste articulatia soldului si genunchiului. El este flexor
al coapsei si extensor al genunchiului. Va fi intins intr-o miscare dublă: extensia
coapsei si flexia gambei.

c) criteriul topografic
- muschi ai capului - muschi superficiali
- muschii gatului - muschi profunzi
- muschii trunchiului
- muschii membrelor
d) criteriul biochimic
- muschi albi
- muschi rosii
e) criteriul miocinematic
- muschi determinanti ai miscării
- muschi fixatori ai miscării
- muschi sinergici
- muschi antagonisti
Cand vorbim de o miscare (ex: flexia coapsei) muschiul care realizează miscarea se
numeste agonist; cel care efectuează miscarea inversă se numeste antagonist. Ex:
in flexia coapsei m. psoas, flexor, este agonist; fesierul mare, extensor, este
antagonist.
Cand mai multi muschi efectuează impreună aceeasi actiune se numesc sinergici.
Ex: in flexia dorsală a piciorului conlucrează sinergic trei muschi – extensor
propriu al halucelui, extensor comun al degetelor, tibial anterior).
Muschii antagonisti pot lucra sinergic pentru a fixa, stabiliza un os. Ex: dintatul
mare si trapezul (fasciculul mijlociu) desi au actiuni opuse (primul aproprie
scapula, iar celălalt o indepărtează de coloana vertebrală) pot conlucra in fixarea
scapulei.
Cand un muschi se contractă el are tendinta de a apropia punctele sale de insertie.
Tot ceea ce se opune la această apropiere se numeste fortă rezistentă. Ex: flexia
antebratului pe brat se realizează prin actiunea muschilor flexori cărora li se opun
mai multe tipuri de forte rezistente:

1. greutatea antebratului (gravitatia)

2. o greutate suplimentară (obiect)
3. forta unui partener
4. tensiunea muschilor ce se opun flexiei (antagonisti, extensori).
Agonistii si antagonistii desemnează o miscare concretă, dar actiunea lor se poate
inversa in functie de grupul muscular considerat. Interactiunea dintre agonisti si
antagonisti măreste precizia miscării. Prin contractia sinergistilor actiunea
agonistilor devine mai puternică. Sinergistii conferă si ei precizie miscării,
prevenind aparitia miscărilor aditionale, secundare pe care agonistii au tendinta să
le producă, simultan cu actiunile lor principale
Fixatorii actionează involuntar si au rolul de a fixa actiunea agonistilor,
antagonistilor si sinergistilor. Fixarea nu se realizează continuu, pe intreaga cursă
de miscare a unui muschi, fixatorii avand rol mai curand dinamic, ca si sinergistii.
Desi activitatea lor constituie circa 75 % din activitatea musculară zilnică normală,
rolul lor izometric este pentru perioade foarte scurte, deoarece ei se contactă
izotonic, alterand schemele de miscare in scopul desfăsurării gradate a acesteia.

Modul de fixare al muschilor – tendonul

Un muschi este liber prin corpul său, dar se fixează prin extremităti cu ajutorul
unui tendon. Insertia sa se poate face pe os determinand proeminente osoase, dar si
pe piele (muschi pielosi), pe membrane fibroase (membrana fibroasă de la antebrat
si gambă), pe portiuni ingrosate aponevrotic ale fasciilor de invelis regionale, pe
septuri intermusculare, pe alte tendoane (muschii lombricali).
Teoretic un muschi exercită tractiune asupra ambelor oase pe care se inseră, deci
are două capete mobile, iar efectul contractil este variabil astfel:
- dacă rezistentele la cele două capete sunt egale, muschiul se scurtează prin
ambele capete, cele două oase se apropie unul de altul
- dacă ambele capete sunt fixate, contracŃia va fi statică
- dacă rezistentele sunt inegale atunci capătul la care rezistenta este mai mare
devine fix, iar celălalt mobil.

Pigmentul rosu - mioglobina este cel care determină coloratia sarcoplasmei.

In unele fibre musculare mioglobina este abundentă si de aceea se numesc fibre
musculare rosii, iar in altele este in cantitate mică, aceste fibre fiind denumite fibre
musculare albe. La animale si păsări aceste fibre sunt foarte bine diferentiate.
La om nu există muschi rosii si muschi albi, dar in formarea unui muschi participă
fibre mai sărace in sarcoplasmă (muschi flexori), iar in altii fibre mai bogate in
sarcoplasmă (muschii extensori). Dintre muschii scheletici, muschii gemeni si
sternocleidomastoidian contin multe fibre sărace in sarcoplasmă iar solearul
contine numeroase fibre musculare bogate in sarcoplasmă.
Fibrele musculare rosii fiind bogate in sarcoplasmă asigură conditii favorabile
contractiilor musculare prelungite, deoarece contin in cantităti mai mari atat
substante energetice cat si mioglobină. Mioglobina este asemănătoare cu
hemoglobina din hematie si are rolul de a inmagazina oxigenul care este folosit de
muschi in conditii de hipoxie. Prin practicarea eforturilor de lungă durată se
dezvoltă fibrele musculare rosii care produc o contractie lentă, de lungă durată si
obosesc greu. In acest caz cantitatea de energie nu este mare dar trebuie generată
continuu o perioadă bună de timp. Solutia energetică optimă este cea a oxidării
aerobe a glucozei cu implicarea citocromilor. Eforturile dinamice, de scurtă durată,
vor dezvolta in principal fibrele albe care produc contractii rapide si obosesc
repede.
Energia necesară unor astfel de contractii se obtine prin metabolismul anaerob al
glucozei
Fibrele musculare rosii sunt deci responsabile de andurantă, in timp ce fibrele albe
sunt responsabile de viteză. Cercetăti recente au arătat că de fapt muschiul uman
contine cel putin trei tipuri de fibre : fibre lente, fibre rapide oxidative si fibre
rapide glicolitice.
Fibrele lente sunt mai numeroase in muschii rosii, energia necesară contractiei este
generată prin mecanisme aerobe, se contractă relativ lent si sunt rezistente la
oboseală.
Fibrele rapide glicolitice se găsesc predominant in muschii albi si generează
energie prin mecanisme anaerobe; contractia este rapidă si obosesc repede.
Fibrele rapide oxidative sunt intermediare celor două tipuri enuntate; se contractă
rapid si au capacitatea mixtă aerobă si anaerobă. Intr-o unitate motorize toate
fibrele sunt de acelasi tip.

Tonicitatea este o proprietate fundamentală a muschiului cu inervatie

păstrată. Reprezintă o contractie tetanică slabă realizată printr-un reflex
proprioceptiv segmentar cu activarea unui număr mic de unităti motorii. Se disting
mai multe tipuri, si anume:
- tonus muscular de repaus cu rol in mentinerea segmentelor osoase unite prin
articulatii in pozitie
- tonus muscular de postură sau de atitudine cu rol in mentinerea pozitiei corpului,
opunandu-se gravitatiei (muschii cefei si ai santurilor vertebrale si muschii
abdominali in mentinerea pozitiei ortostatice)
- tonus muscular de sustinere cu rol in contractiile statice si de fortă.
Tonusul muscular este mentinut pe seama fibrelor musculare rosii - lente.
Copilul pană la 7-8 ani are un tonus de repaus bun, dar cel de postură este redus.
De acea, la această varstă copiii isi schimbă des pozitia sau se reazemă. După 9-10
anise dezvoltă tonusul de postură si cel de sustinere. La pubertate (14-17 ani)
tonusul de sustinere si de atitudine scad, ca apoi in adolescentă să se dezvolte
complet.

Forme de contractie musculară

Muschiul poate antrena o miscare, dar nu este neapărat el cel care realizează
miscarea respectivă.
Ex: dreptul abdominal realizează flexia trunchiului (apropie sternul de pube). In
pozitie clinostatică dreptul abdominal realizează această flexie si greutatea
trunchiului este forta care se opune miscării. Dar in pozitie ortostatică nu dreptul
abdominal realizează flexia ci greutatea trunchiului (gravitatia). Trunchiul «cade«
spre anterior.

1. Cand o miscare se realizează de către muschiul responsabil pentru această

miscare contractia se numeste concentrică. Se realizează apropierea insertiilor
musculare. (ex: flexia trunchiului din clinostatism reprezintă o contractie
concentrică a dreptului abdominal).
Există cazuri in care un muschi lucrează desi actiunea ce se desfăsoară nu este a sa;
rolul său este de a frana actiunea respectivă. Fără acest rol de frenare actiunea s-ar
derula foarte rapid.
Reluand exemplul flexiei trunchiului, in pozitie ortostatică flexia este realizată de
actiunea fortei gravitationale. Fără nici un fel de travaliu muscular această flexie ar
fi o cădere spre anterior.
Pentru o flexie lentă este necesară o contractie a muschilor extensori ai trunchiului
care frenează, incetinesc această flexie.

2. Cand o miscare este efectuată de un muschi prin cedarea progresivă a

stării sale de contractie contractia acestui muschi se numeste contractie
excentrică; se produce îndepărtarea insertiilor musculare.
Există, de asemeni, cazuri cand un muschi se contractă fără ca o miscare să
aibă loc.
Ex: flexia coapsei (contractia concentrică a flexorilor coapsei), apoi mentinerea
coapsei in această pozitie (contractia flexorilor pentru mentinerea pozitiei fără
existenta vreunei miscări).

3. Cand o atitudine este fixată printr-o contractie musculară spunem că

această contractie este statică (izometrică). Insertiile musculare nu se deplasează.
Aceste moduri diferite de contractie in realitate se combină frecvent in timpul
miscărilor.
Ex: plecand din pozitia precedentă se efectuează extensia gambei; există contractie
statică a flexorilor coapsei + contractie concentrică a extensorilor gambei.
In afara contractiilor izometrice si izotonice se descriu si contractii
auxotonice care reprezintă de fapt cea mai frecventă formă de contractie muscular
intalnită in activitatea sportivă. Ele se realizează pe baza modificării lungimii atat a
elementelor contractile, cat si a celor elastice cu producerea unei scurtări limitate,
concomitent cu o crestere progresivă a tensiunii interne. In practica sportivă au loc
atunci cand forta muscular invinge o fortă externă in crestere (haltere, culturism,
powerlifting ).

Directia de miscare
Asa cum s-a arătat mai sus, sensul (directia) unei miscări este in functie de
asezarea muschiului fată de axele articulatiei. Planul miscării este intotdeauna
perpendicular pe axul miscării (axul biomecanic, axul articular).
In acelasi plan si in jurul aceluiasi ax se pot efectua intotdeauna două miscări
de sens opus pentru realizarea cărora există două grupe musculare (muschi)
deosebite.
In plan sagital, miscările se realizează in jurul unui ax transversal si sunt
flexia si extensia (pentru unele segmente se numesc ante si retroproiectie, ex:
miscările in plan sagital ale umărului). In plan frontal, miscările se realizează in
jurul unui ax sagital; pentru membre se numesc abductie si adductie, iar pentru
trunchi si gat miscări de inclinare laterală. Miscările corespunzătoare ale degetelor
sunt raportate la axul mainii sI al piciorului.
In plan transversal, miscările se realizează in jurul unui ax longitudinal si se
numesc miscări de rotatie internă sau externă. Pronatia si supinatia sunt miscări de
rotatie particulare care se petrec la nivelul antebratului sipiciorului.
Circumductia este o combinatie succesivă intre mai multe miscări
fundamentale.
In gimnastică, denumirea miscărilor este putin diferită; astfel, circumductiei
ii corespund rotările de trunchi , iar rotatiei denumirea de răsuciri de trunchi.
In afara celor trei perechi de miscări fundamentale principale mai există si miscări
speciale: dilatare - constrictie; ridicare - coborare; punere in tensiune.
Un singur muschi actionand la nivelul aceleasi articulatii care are mai multe
axe de miscare poate să aibă mai multe actiuni, cate una in raport cu fiecare ax
articular. Dintre acestea una este principală, iar celelalte sunt secundare. De
exemplu, adductorul lung este adductor, dar si flexor si rotator extern al coapsei.
Avantajele constau in economia de volum muscular si in posibilitatea de
inlocuire a unui muschi in leziuni, paralizie, oboseală prin muschii de rezervă.
 Există muschi care in raport cu un anumit ax de miscare si fără să-si schimbe
pozitia fată de acesta se descompun in portiuni functionale diferite (in functie de
asezarea fată de ax), cu toate că anatomic se prezintă ca o unitate. Totalitatea
fasciculelor alcătuind o portiune functională deosebită, actionand in acelasi sens, se
numeste unitate mecanică. Unitătile mecanice din cadrul unui muschi au actiune
opusă intre ele. Descompunerea in unităti mecanice se intalneste la muschii
voluminosi sau lati alcătuiti din portiuni cu orientare diferită. De exemplu,
deltoidul in raport cu axul transversal al articulatiei scapulo-humerale se
descompune intr-o portiune posterioară (extensoare) si una anterioară (flexoare);
gluteul mare in raport cu axul sagital al articulatiei coxo-femurale este alcătuit
dintr-o portiune superioară (abductoare) si una inferioară (adductoare).
In cursul unei miscări un muschi isi poate modifica asezarea fată de ax
(migrarea peste axul miscării) inversandu-se actiunea lui.
Nu intotdeauna pozitia anatomică utilizată ca punct de plecare al unei
miscări permite muschiului actiune optimă. De exemplu, gluteul mare ca extensor
al coapsei are eficacitate optimă din pozitia de flexie a acesteia (avantul din
săritura de pe loc).
In realizarea miscărilor intervine hotărator si gravitatia. Forta de gravitatie se
aplică in centrul de greutate al segmentului respectiv. Poate actiona in acelasi sens
cu miscarea considerată sau in sens opus.
Muschii care la un moment dat trebuie să contrabalanseze forta gravitatiei
pentru mentinerea unei pozitii au actiune antigravitatională. In conditiile statiunii
verticale anumite grupe musculare realizează preponderent o actiune
antigravitatională (muschii profunzi ai spatelui, extensorii membrului inferior,
muschii plantei).

Gatul si trunchiul - Factori topografici

Gatul (cervix-collum) reprezintă segmentul care face legătura dintre cap si

trunchi. Limita superioară este reprezentată de limita inferioara a capului.
Limita inferioară se trasează de la nivelul incizurii jugulare a sternului, fata
superioară a articulatiei sternoclaviculare si a claviculei pană la articulatia
acromioclaviculară. Posterior limita este reprezentată de linia conventional
transversală care uneste cele două articulaŃii acromioclaviculare, trecand prin
procesul spinos al celei de-a 7-a vertebre cervicale.
Topografic gatul se imparte in două mari portiuni: una posterioară care se studiază
odată cu regiunea rahidiană si alta anterioară subimpărŃită intr-o serie de regiuni
topografice, unele somatice si altele viscerale.
 Trunchiul (truncus) reprezintă segmentul corpului situat sub gat si pe care se
prind rădăcinile membrelor. Este format din trei segmente: toracele, abdomenul si
pelvisul. Fiecare din acestea include intre pereti cate o cavitate cu un cotinut
visceral deosebit de important.

Toracele constituie portiunea superioară a trunchiului. Are forma unui

trunchi de con usor turtit anteroposterior. El contine cavitatea toracică in care sunt
situatecea mai mare parte a organelor aparatului respirator (plămani, trahee,
bronhii), o parte a tubului digestiv (esofagul), organul central al aparatului
circulator si vasele mari din imediata sa apropiere, noduri limfatice, marile
colectoare limfatice si nervi importanti. Organele sunt protejate relativ de cutia
toracică fiind posibile leziuni ale organelor interne in cazul unor traumatisme
puternice.

Abdomenul este partea trunchiului interpusă intre torace si pelvis, fiind situat
inaintea portiunii lombare a regiunii rahidiene. El contine cavitatea abdominal in
care sunt situate cea mai mare parte a aparatului digestiv, o parte a aparatului
urinar, vase sanguine importante, vase si noduri limfatice, nervi.

Factori ososi
La nivelul gatului si trunchiului se descriu:
- scheletul coloanei vertebrale format din 7 vertebre cervicale, 12 vertebre
toracale, 5 vertebre lombare, 1 sacru si 1 coccige
- sternul
- coastele

Factori musculari
Muschii gatului se impart in muschi ai regiunii anterolaterale ce include muschi ai
regiunii laterale sI muschi ai regiunii mediane a gatului; muschi ai regiunii
posterioare (nuchale) ce vor fi studiati o dată cu muschii regiunii posterioare a
trunchiului.

Muschii regiunii laterale cuprind: - muschiul platisma

- muschiul sternocleidomastoidian
- muschii scaleni
- muschiul drept lateral al capului.
Muschii regiunii mediane se grupează in muschi suprahioidieni si muschi
Infrahioidieni
 Factori motori ai CV
Datorită mobilitătii coloanei vertebrale trunchiul poate efectua miscări in
toate
cele 3 plane, si anume:
- in plan sagital: flexie spre anterior si extensie spre posterior
- in plan frontal: inclinaŃii laterale de o parte si de alta
- in plan transversal: rotaŃii, pivotand in jurul ei insesi.
Amplitudinea acestor miscări nu este aceeasi pentru toate etajele vertebrale
datorită mai multor factori variabili in funcŃie de nivel:
- forma vertebrelor
- inăltimea discurilor raportată la cea a corpurilor
- tipul de articulaŃie pentru procesele articulare (plane, trohoide)
- prezenta coastelor in regiunea dorsală cu limitarea mobilitătii.
Miscările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt miscări complexe in
care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea
usoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale care au loc la nivelul discurilor
intervertebrale precum si la nivelul articulaŃiilor. Aceste miscări sunt limitate de
rezistenta ligamentelor si articulaŃiilor intervertebrale si de gradul de
compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este compus discul.

Flexia CV prezintă amplitudine maximă la nivelul regiunii cervicale si

lombare (ultimele două vertebre dorsale si vertebrele lombare). In pozitie
ortostatică muschii care initiază miscarea de flexie sunt dreptul abdominal, oblicul
intern si extern, iliopsoasul, strenocleidomastoidian, lungul gâtului, scalenii.
Odată miscarea initiată, grupul antagonist al extensiilor coloanei intră in actiune si
gradează flexia trunchiului invingand fortele gravitationale

Extensia CV
In această miscare se comprimă porŃiunile posterioare ale discurilor
intervertebrale, ligamentul vertebral anterior comun este tensionat, iar ligamentele
posterioare sunt relaxate.
In ultimă fază miscarea este blocată de intrarea in contact a apofizelor spinoase.
Muschii care initiază miscarea sunt muschii sanŃurilor vertebrale: erector spinae,
semispinalul, multifizii, interspinosii, spleniusul capului si gâtului. Miscarea este
controlată apoi de grupul anterior.

Miscarea de inclinatie laterală are maximum de amplitudine in segmentul

dorsal; amplitudinea creste cand miscarea se asociază si cu rotatie (vezi regiunea
cervicală pentru care procesele articulare sunt inclinate la 45o).
Muschii care realizează miscarea sunt: pătratul lombelor; intertransversarii,
scalenii, sternocleidomastoidianul, lungul gâtului, spleniusul, ridicător al scapulei,
trapezul. Discul intervertebral este turtit de partea inclinării, ligamentele de aceeasi
parte sunt relaxate; cele de partea opusă sunt tensionate.

Miscarea de rotatie este maximă in regiunea cervicală. In regiunea toracală

rotaŃia este minimă si insotită de inclinare laterală, iar in regiunea lombară
miscarea se execută cand aceasta este in extensie. Rotatia (răsucirea din
gimnastică) se execută prin oblicii abdominali si intercostali care actionează
folosind coastele drept parghii. Ei sunt ajutati de sistemul spino-transvers al
muschilor santurilor vertebrale. Rotatia de aceeasi parte se datorează muschilor:
oblic intern,
splenius, dorsal mare, lungul gâtului. De partea opusă intervin muschii
spinotransvers, oblic extern, semispinalul, sternocleidomastoidian, iliopsoas,
trapez.

Membrul superior
Topografia generală a membrului superior
Membrul superior este format din centură sau rădăcină şi din extremitatea
liberă.
Centura este segmentul de legătură cu trunchiul; membrul liber are trei
segmente:
- proximal – braţul, care leagă centura cu membrul liber;
- intermediar – antebraţul;
- distal sau terminal – mâna cu cinci degete.

Părţile constitutive ale membrului superior sunt:

- regiunea umărului – centura scapulară; totalitatea formaţiunilor moi care unesc
braţul de torace;
- regiunea braţului;
- regiunea cotului sau cubitală – face legătura braţului cu antebraţul;
- regiunea antebraţului;
- regiunea carpului sau gâtul mâinii – leagă antebraţul de mână;
- mâna cu cinci degete, care dinspre medial spre lateral sunt: police sau degetul
mare, indexul sau arătătorul, medius sau degetul mijlociu, inelarul şi degetul mic.
Faţă de trunchi, membrul superior este delimitat astfel: verticala dintre mijlocul
claviculei şi marginea inferioară a plicii axilare anterioare (anterior), marginea
internă a scapulei (posterior), faţa superioară a claviculei şi articulaţiei acromio-
claviculare, marginea superioară a scapulei (superior) şi orizontala care uneşte
extremitatea toracală a plicilor axilare anterioară şi
posterioară (inferior).
Clavicula se articulează cu sternul prin articulaţia sternoclaviculară şi cu
scapula prin articulaţia acromioclaviculară (scapula nu se articulează cu scheletul
axial).
Osul braţului, humerusul, se articulează cu centura scapulară la nivelul
articulaţiei umărului şi cu radiusul şi ulna, oase ale antebraţului, la nivelul
articulaţiei cotului. Dintre aceste oase, contribuţia ulnei este mai mare în articulaţia
cotului, iar a radiusului în articularea cu oasele carpiene.

Scheletul umărului şi al toracelui

Înainte de a descrie musculatura comună umărului şi toracelui,detaliem oasele care
formează centura scapularăşi osteotoracele.
Centura scapulară
Centura scapulară susţine membrul superior, iar dispoziţia orizontală a claviculei îl
menţine la distanţă faţă de trunchi.
Centura scapulară este formată de claviculă şi omoplat şi este mult mai mobilă în
comparaţie cu centura pelviană. Se articulează cu trunchiul la nivelul articulaţiei
sternoclaviculare.

Clavicula
Clavicula are forma literei S italic. Corpul său cilindric are o margine anterioară
convexă, medial şi concavă, lateral. Extremitatea medială este mai voluminoasă şi
se articulează cu sternul şi cu primul cartilaj costal la nivelul articulaţiei
sternoclaviculare. Extremitatea laterală este turtită şi se
articulează cu acromionul scapulei prin articulaţia acromioclaviculară.
.

Scapula/Omoplatul
Scapula este un os lat, de formă triunghiulară, situat posterolateral la nivelul
osteotoracelui. Osul are trei margini - medială, laterală şi superioară şi trei unghiuri
- inferior, superior şi lateral. Unghiul lateral se pierde într-o expansiune osoasă
numită cavitate glenoidală, care este susţinută de colul scurt al omoplatului.

Osteotoracele
Este necesară o descriere scurtă a scheletului toracic pentru a se înţelege mai bine
modul de inserţie al muşchilor membrului superior la acest nivel, cât şi a
articulaţiei sternoclaviculare.
Scheletul toracelui este format din 12 perechi de coaste, care se articulează
posterior cu vertebrele toracice, de unde auun traiect anterior şi inferior. La
extremitatea anterioară coastele prezintă câte un cartilaj costal.Cartilajele primelor
şapte perechi de coaste se articulează cu sternul.
Următoarele trei cartilaje se unesc între ele, iar prin intermediul cartilajului
coastei a şaptea cu sternul, în timp ce cartilajele ultimelor două perechi de coaste
sunt libere.
Sternul este format din două părţi, una superioară, manubriul care se articulează cu
corpul sternului prin articulaţia manubriosternală sau manubriocorporeală.
Extremitatea inferioară este reprezentată de procesul xifoidian, structură
cartilaginoasă.
Marginea superioară a manubriului prezintă median depresiunea jugulară, iar
lateral de ea depresiunile claviculare, simetrice Imediat sub acestea se găsesc feţele
articulare pentru primele şapte cartilaje costale.

Articulaţiile centurii scapulare

Articulaţia sternoclaviculară
Această articulaţie este formată din faţa articulară sternală a extremităţii mediale a
claviculei, incizura claviculară a manubriului sternal şi cartilajul primei coaste; este
o articulaţie sinovială, caracterizată prin prezenţa unui disc intraarticular, care
împarte în două cavitatea articulară. Articulaţia este înconjurată de o capsulă
fibroasă, întărită de ligamentele sternoclaviculare
anterior şi posterior. Un alt ligament care stabilizează articulaţia este ligamentul
costoclavicular, ligament bilaminar, care leagă extremitatea internă a claviculei de
primul cartilaj costal.
În această articulaţie se produc mai multe tipuri de mişcări - rotaţia, coborârea,
ridicarea, proiecţia anterioară şi proiecţia posterioară, care sunt asociate cu mişcări
ale centurii scapulare.

Articulaţia acromioclaviculară
Articulaţia acromioclaviculară este o articulaţie sinovială, realizată între faţa
articulară acromială de pe extremitatea laterală a claviculei şi marginea medială a
acromionului.
Axa lungă a articulaţiei se află în plan antero-posterior, iar axa scurtă este oblică
atunci când clavicula se suprapune acromionului. Această articulaţie este
înconjurată de o capsulă fibroasă întărită superior de ligamentul acromioclavicular.
Un al doilea ligament, mai puternic - coracoclavicular, limitează mişcările
efectuate în articulaţie
 Scheletul braţului

Humerusul
Este un os lung, care prezintă o extremitate superioară voluminoasă (epifiza
proximală), la nivelul căreia se găseşte o formaţiune ce reprezintă o treime dintr-o
sferă -capul humeral, rotunjit şi neted medial şi prin intermediul căruia humerusul
se articulează cu cavitatea glenoidală a omoplatului.

Muşchii care unesc membrul superior cu trunchiul

Muşchiul trapez
Muşchiul trapez este un muşchi lat, triunghiular situat în partea posterioară a
toracelui şi gâtului, de fiecare parte a liniei mediane. Împreună, cei doi muşchi
simetrici au forma unui trapez.
Inserţia proximală a muşchiului este pe linia nuchală superioară,
protuberanţa occipitală externă, ligamentul nuchal (care se prinde de procesele
spinoase ale vertebrelor cervicale), procesele spinoase şi ligamentele supraspinoase
ale vertebrelor toracale. De la această lungă linie de inserţie, fibrele musculare
converg spre centura scapulară, inserându-se pe buza superioară a spinei scapulare,
pe marginea posterioară a acromionului şi pe marginea posterioară a treimii
laterale a claviculei.
Fibrele musculare superioare coboară spre claviculă, fibrele intermediare au
un traiect mai mult orizontal spre acromion şi spină, iar fibrele inferioare converg
spre un tubercul mic situat la extremitatea medial a spinei .Inervaţia trapezului este
asigurată de fibre motorii ale
nervului accesor. Acţiunea trapezului este rotirea scapulei şi abducţia membrului
superior.

Muşchiul ridicător al scapulei

După îndepărtarea muşchiului trapez, se pot vedea muşchii ridicător al scapulei şi
muşchii romboizi.
Muşchiul ridicător al scapulei descinde de la tuberculii posteriori ai procesului
transvers al vertebrei C4 spre marginea medială a scapulei, între unghiul superior şi
spină. Împreună cu muşchii romboizi roteşte scapula în poziţia opusă trapezului,
coboară umărul şi deplasează spre medial unghiul inferior. Muşchiul este inervat
de nervii C3 şi C4 şi de ramuri ale nervului dorsal al scapulei.

Muşchii romboizi
Muşchii romboizi mare şi mic au o origine continuă de la nivelul extremităţii
inferioare a ligamentului nuchal, spina vertebrei C7 şi procesele spinoase ale
primelor cinci vertebre toracale. Fibrele musculare coboară lateral pentru a se
insera pe marginea medială a scapulei, sub muşchiul ridicător al omoplatului.
Ambii muşchi sunt inervaţi de nervul dorsal al scapulei, ramură a plexului
brahial.Acţiunea lor este de a stabiliza mişcarea umărului spre posterior şi
împreună cu ridicătorul scapulei, rotesc medial unghiul inferior al omoplatului.

Muşchiul dorsal mare

Acest muşchi, ca şi trapezul este un muşchi lat şi voluminos. Deşi este un muşchi
al membrului superior, el are originea de pe procesele spinoase ale ultimelor şase
vertebre toracale, procesele spinoase ale vertebrelor lombare, cele ale vertebrelor
sacrale şi de pe creasta iliacă prin intermediul fasciei toracolombare, care se inseră
aici; unele fibre ale muşchiului se inseră pe ultimele patru coaste. Fibrele converg
spre regiunea umărului unde se răsucesc, contribuind la formarea peretelui
posterior al axilei. La acest nivel muşchiul este înlocuit printr-un tendon lat, care se
inseră în şanţul intertubercular al humerusului. Muşchiul dorsal mare este inervat
de nervul toracodorsal, din fasciculul posterior al plexului brahial. Împreună cu
pectoralul mare, muşchiul dorsal mare este un important adductor, extensor şi
rotator medial al braţului în articulaţia umărului.

Muşchii cu origine la nivelul peretelui anterior al toracelui

Muşchiul pectoral mare
Acesta este un muşchi în formă de evantai, care are o origine largă depe marginea
anterioară a jumătăţii mediale a claviculei, de pe primele şase cartilaje costale şi
sternul adiacent. Alte fibre pornesc de pe fascia care acoperă muşchiul oblic extern
al abdomenului. Porţiunile claviculară şi sternocostală sunt delimitate printr-un
şanţ mic. Muşchiul este convergent spre braţ unde se inseră pe buza externă a
şanţului intertubercular humeral.
Fibrele inferioare urcă sub cele superioare pentru a forma marginea inferioară
încurbată a muşchiului, de la nivelul peretelui anterior al toracelui. Tendonul plat
prin care muşchiul se prinde pe humerus este format din două lame. Fibrele
claviculare şi cele sternocostale superioare se întâlnesc la nivelul lameisuperficiale,
în timp ce fibrele sternocostale inferioare ating succesiv zonele cele mai înalte ale
lamei profunde, unde se răsucesc sub porţiunea superioară a muşchiului.
Pectoralul mare este inervat de cei doi nervi pectorali, lateral şi medial.
De notat că denumirile lor provin de la ramurile plexului brahial de origine şi nu
din poziţia acestora unul faţă de celălalt. Toate fibrele pectoralului mare acţionează
împreună cu ale muşchiului dorsal mare în adducţia braţului. De asemenea,
imprimă şi mişcarea de rotaţia internă a braţului; acţionează şi ca un muşchi
inspirator accesor.
 Muşchiul pectoral mic
Pectoralul mic este situat sub pectoralul mare, având originea pe coastele 3, 4 şi 5,
aproape de cartilajele lor costale. Fibrele sale converg pe procesul coracoid al
scapulei. Este inervat de nervii pectoral lateral şi medial şi intervine în mişcările de
basculare posterioară şi proiecţie anterioară a scapulei.

Muşchiul dinţat anterior.

Muşchiul dinţat anterior este un muşchi lat care înconjoară peretele toracic antero-
lateral. Are originea prin digitaţiuni musculare de pe faţa externă a primelor opt
perechi de coaste şi de pe fascia care acoperă muşchii intercostali.
Dinţatul anterior este inervat de nervul toracic lung din plexul brahial.
Acţiunea muşchiului este de proiecţie anterioară şi rotaţie a scapulei.

Muşchiul subclavicular
Este un muşchi mic întins între coasta întâi şi faţa inferioară aclaviculei. Inervaţia
este asigurată de o ramură din plexul brahial, nervulsubclavicular. Muşchiul
subclavicular coboară clavicula, dar acţiunea sa estedificil de demonstrat.

Muşchiul sternocleidomastoidian
Deşi este situat la nivelul gâtului, muşchiul sternocleidomastoidian seinseră atât la
nivelul centurii scapulare, cât şi la nivelul osteotoracelui.
Porneşte de pe procesul mastoidian al osului temporal şi de pe linia nuchală
superioară şi coboară oblic spre anterior, pentru a se insera pe manubriul sternal
printr-un tendon proeminent şi pe treimea medială a feţei superioare a claviculei.
Ca şi trapezul, muşchiul este inervat de fibre motorii din nervul accesor. Principala
sa acţiune este de rotire a capului.

Muşchii regiunii scapulare

Sunt muşchi scurţi şi puternici situaţi între scapulă şi extremitatea
superioară a humerusului, care stabilizează şi ajută la mişcările articulaţiei
umărului.

Muşchiul subscapular
Muşchiul are un aspect penat şi se inseră pe aproape toată fosasubscapulară.
Fibrele sale au direcţie laterală şi converg spre un tendon care se prinde de
tuberculul mic humeral. După cum se va vedea ulterior, acest muşchi formează cea
mai mare parte a peretelui posterior al
axilei.
 Muşchiul subscapular este inervat de cei doi nervi subscapulari, superior şi
inferior. Împreună cu alţi muşchi scurţi care vor fi descrişi, stabilizează capul
humerusului în cavitatea glenoidă. Este un rotator medial al humerusului în
articulaţia umărului.

Muşchiul supraspinos
Supraspinosul porneşte din fosa supraspinoasă a scapulei şi de pe fascia
supraspinoasă. Tendonul său trece pe sub acromion şi peste articulaţia umărului
pentru a se insera pe faţeta superioară de pe tuberculul mare humeral. Tendonul
fuzionează cu capsula articulaţiei umărului şi este separate de acromion prin bursa
subacromială.
Muşchiul este inervat de nervul suprascapular, iar rolul său este de muşchi prim
motor în abducţia umărului.

Muşchiul infraspinos
Infraspinosul se inseră în fosa infraspinoasă şi pe fascia cu acelaşi nume. Fibrele
sale sunt direcţionate ascendent spre articulaţia umărului, iar tendonul său
consolidează capsula înainte de a se insera pe faţeta mijlocie de pe tubercululmare
humeralMuşchiul este inervat de nervul suprascapular printr-o ramură care trece pe
sub ligamentul suprascapular.
Rolul său este de a roti lateral braţul şi alături de alţi muşchi scurţi de a stabiliza
articulaţia umărului.

Muşchiul rotund mic

Muşchiul rotund mic este un muşchi subţire care porneşte de pe cele 2/3 superioare
ale marginii laterale a scapule, fibrele sale urcă spre posterior şi se inseră pe faţeta
inferioară a marelui tubercul humeral şi pe o micăporţiune din diafiză.
Rotundul mic este inervat de o ramură a nervului axilar.
Împreună cu ceilalţi muşchi scurţi stabilizează articulaţia umărului şi produce
rotaţia laterală a braţului.
"Coiful rotatorilor"
Muşchii subscapular, supraspinos, infraspinos şi rotundul mic formează împreună
muşchii "coifului rotatorilor" (manşeta rotatorilor), fiind dispuşi în jurul articulaţiei
umărului, exceptând porţiunea inferioară a acesteia. Dispoziţia lor
serveştemenţinerii capului humeral în cavitatea
glenoidală

Muşchiul rotund mare

Muşchiul rotund mare porneşte de pe suprafaţa dorsală a marginii laterale a
scapulei, sub zona de inserţie a muşchiului rotund mic. Este posibil a acest muşchi
să reprezinte o porţiune din muşchiul subscapular, care a migrat pe faţa dorsală a
scapulei, inervaţia celor doi fiind comună; fibrelesale, ca şi cele ale muşchiului
subscapular, trec în sus şi lateral pe suprafaţa anterioară a humerusului, unde se
prind pe buza medială a şanţului intertubercular. Inserţia humerală este imediat sub
cea a subscapularului, pe tuberculul mic. Este inervat de nervul subscapular
inferior şi este adductor şi rotator medial al braţului.

Muşchiul deltoid
Acest muşchi puternic acoperă articulaţia umărului, având originea pe treimea
laterală a marginii anterioare a claviculei, pe marginea laterală a acromionului şi pe
buza inferioară a marginii posterioare a spinei scapulei. Se inseră pe humerus la
nivelul tuberozităţii deltoidiene, sub inserţia muşchiuluipectoral mare.
Muşchiul este separat de structurile articulare subjacente prin bursa subacromială
şi tendonul muşchiului supraspinos, bursa fiind de fapt mai mult subdeltoidiană.
Muşchiul deltoid este inervat de nervul axilar, o ramură din fasciculul posterior al
plexului brahial.
Fiind inserate în “V”, fibrele musculare ale deltoidului înconjoară humerusul
anterior, lateral şi posterior. Acest tip de inserţie confer deltoidului o mare varietate
de acţiune. Fibrele anterioare servesc la proiecţia anterioară şi rotaţia internă a
braţului, fibrele posterioare la proiecţia posterioară şi rotaţia externă, în timp ce
fasciculul mijlociu este abductor.

Articulaţia umărului
Articulaţia umărului sau articulaţia scapulohumerală este o
articulaţiesinovială multiaxialăde tip sferoidal.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de cavitatea glenoidală ascapulei şi capul
humeral, care este mai voluminos, astfel încât este necesar ca suprafaţa cavităţii
glenoide să fie mărită printr-un inel fibrocartilaginos numit labru/cadru glenoidal.

Datorită naturii multiaxiale a acestei articulaţii sferoidale, braţul poate

efectua mişcări de flexiune, extensiune, abducţie, adducţie, circumducţie şi de
rotaţie.

Muşchi flexori ai articulaţiei

- Muşchiul pectoral mare - fascicul clavicular şi sternocostal;
- Muşchiului deltoid - fibrele anterioare.
Muşchi extensori ai articulaţiei
- Muşchiului deltoid - fibrele posterioare;
- Muşchiul rotund mare;
- Muşchiul dorsal mare.
Muşchi abductori ai articulaţiei
- Muşchiului deltoid;
- Muşchiul supraspinos.

Muşchi adductori ai articulaţiei

- Muşchiul pectoral mare;
- Muşchiul dorsal mare;
- Muşchiul subscapular;
- Muşchii rotunzi mare şi mic;
- Muşchiul infraspinos.
Muşchi rotatori laterali
-Muşchiul infraspinos;
-Muşchiul rotund mic;
- Muşchiului deltoid - fibrele posterioare.
Muşchi rotatori mediali
- Muşchiul pectoral mare;
- Muşchiului deltoid - fibrele anterioare;
- Muşchiul dorsal mare;
- Muşchiul rotund mare;
- Muşchiul subscapular.
Circumducţia este mişcarea rezultată prin combinaţia mişcărilor deflexie, extensie,
abducţie şi adducţie.
Articulaţia este inervată de nervii învecinaţi: suprascapular, axilar şi pectoral
lateral.

BRAŢUL
Din punct de vedere topografic regiunea brahiala este situată între regiunile
umărului şiarticulaţia cotului. Ea conţine două grupe de muşchi –flexori şi
extensori, care învelesc diafiza humerusului. Numeroase structure anatomice
enumerate la axilă traversează regiunea brahială, peste articulaţia cotului şi ajung
în regiunea antebrahială.

Compartimentul anterior al flexorilor

Cuprinde următoarele structuri anatomice:
- muşchiul biceps brahial;
- muşchiul coracobrahial;
- muşchiul brahial;
- artera şi vena brahială;
- nervii musculocutanat şi median;
- porţiunea proximală a nervului ulnar.
 Compartimentul posterior al extensorilor cuprinde următoarele structuri
anatomice:
- muşchiul triceps brahial;
- artera brahială profundă;
- nervul radial;
- porţiunea distală a nervului ulnar.

Nervul musculocutanat este nervul motor al muşchilor flexori din compartimentul

anterior, iar nervul radial este nervul motor al extensorilor compartimentului
posterior. e ramura profundă a nervului radial inervează muşchii extensori.

Muşchii flexori ai cotului

Originea muşchilor biceps brahial, coracobrahial şi a capului lung al tricepsului
brahial a fost descrisă mai sus. Dintre aceşti trei muşchi,
coracobrahialul este inserat pe humerus şi astfel el acţionează doar asupra
articulaţiei umărului. Capetele lungi ale celorlalţi doi muşchi coboară de-a lungul
braţului şi se prind de ulnă şi radius. Astfel, ei acţionează atât asupra articulaţiei
umărului, cât şi asupra articulaţiei cotului. Muşchiul brahial şi capetele medial şi
lateral al tricepsului pornesc de pe humerus şi se inseră pe ulnă, astfel acţionând
doar asupra articulaţiei cotului.

Muşchiul biceps brahial

Acest muşchi are două capete de origine, unul lung, lateral şi altul scurt, medial.
Capul lung are originea pe tuberculul supraglenoidian, în capsula articulaţiei
umărului. Tendonul capului lung emerge de la capsulă plasându-se între cei doi
tuberculi humerali, de unde coboară în şanţul
intertubercular/ culisa bicipitală a humerusului. Capul scurt se află medial de cel
lung şi porneşte de pe procesul coracoid al scapulei. Cele doua capete de origine se
continuă spre regiunea brahiala anterioară si se unesc în porţiunea inferioară a
acesteia. Tendonul distal al muşchiului încrucişează articulaţia cotului şi se inseră
pe marginea posterioară a tuberozităţii
radiusului, de care este separat printr-o bursă.
Bicepsul este un muşchi flexor al articulaţiei umărului, dar cea mai importantă
acţiune o are asupra oaselor antebraţului. Este un puternic flexor al articulaţiei
cotului şi un puternic supinator al antebraţului.

Muşchiul coracobrahial
Muşchiul coracobrahial are originea de pe procesul coracoid al scapulei împreună
cu capul scurt al bicepsului. Coboară pe braţ pentru a se insera pe marginea
medială a diafizei humerale, la acelaşi nivel cu tuberozitatea deltoidiană. Este
inervat de nervul musculocutanat, care îl străbate. Este un adductor şi flexor al
braţului.

Muşchiul brahial
Muşchiul brahial porneşte de pe suprafaţa anterioară a jumătăţii inferioare a
diafizei humerusului. Fibrele sale converg într-un tendon plat ce încrucişează
articulaţia cotului şi se inseră pe tuberozitatea ulnei şi pe suprafaţa adiacentă a
procesului coronoid. Este inervat de nervul musculocutanat şi este un puternic
flexor al articulaţiei cotului.

Muşchii extensori ai braţului

Muşchiul triceps brahial

Muşchiul triceps brahial este un muşchi voluminos al regiunii posterioare a
braţului şi are trei capete de origine. Capul lung porneşte de pe tubercului
infraglenoidian al scapulei. Capetele lateral şi medial pornesc de pe faţa
posterioară a diafizei humerale, deasupra, respectiv dedesubtul şanţului nervului
radial. Capetele fuzionează şi se formează un tendon comun deasupra articulaţiei
cotului, care se inseră pe suprafaţa superioară a olecranului. Capetele lung şi lateral
acoperă capătul medial. În apropierea extremităţii distale, tendonul său fuzionează
cu muşchiul anconeu.
Acesta porneşte de pe faţa posterioară a condilului lateral al humerusului şi se
inseră la nivelul extremităţii superioare a feţei posterioare a ulnei. Fiecare cap al
tricepsului, precum şi muşchiul anconeu sunt inervaţi independent de ramuri ale
nervului radial.
Tricepsul este un extensor al articulaţiei cotului. Capul lung al său ajută şi la
menţinerea capului humeral în cavitatea glenoidală a scapulei, când braţul este în
abducţie.

Articulaţia cotului
Este o articulaţie sinovială în balama, între extremitatea inferioară a humerusului şi
epifizele proximale ale ulnei şi radiusului. Deşi mişcările sale sunt limitate la
flexiune şi extensiune, faptul că articulaţia radioulnară superioară se află în
imediata sa vecinătate îi dă o complexitate deosebită

ANTEBRAŢUL
Antebraţul este divizat în două compartimente - al flexorilor şi al extensorilor,
dispuse anterior şi posterior faţă de scheletul regiunii format din ulnă şi radius.
 Majoritatea mişcărilor antebraţului se produc în poziţia intermediară dintre
pronaţie şi supinaţie sau în pronaţie completă, în care policele este dispus medial.
Muşchii flexori ai antebraţului au originea pe epicondilul medial humeral şi pe
suprafaţa anterioară a ulnei şi a radiusului. Majoritatea muşchilor se continuă pe
faţa palmară a mâinii. Muşchii extensori ai antebraţului sunt dispuşi asemănător,
originea lor humerală fiind însă pe
epicondilul lateral.

Scheletul antebraţului
Radiusul şi ulna (aspectul anterior)
Extremităţile superioare ale acestor oase şi epifiza distală humerală au fost
prezentate anterior. În supinaţie (poziţia anatomică), diafizele celor două oase sunt
aproximativ paralele şi uşor îndepărtate unul de celălalt.
Extremitatea distală a radiusului este mai voluminoasă decât a ulnei. În secţiunea
transversală, se observă că diafizele celor două oase sunt triunghiulare, iar
marginile învecinate sunt ascuţite – marginile interosoase, unite prin membrana
interosoasă.

Muşchii flexori – grupul superficial

De pe creasta supracondiliană medială şi epicondilul medial descind (în
formă de evantai) cinci muşchi superficiali,care dinspre medial spre lateral
sunt:
- muşchiul rotund pronator;
- muşchiul flexor radial al carpului;
- muşchiul palmar lung;
- muşchiul flexor superficial al degetelor;
- muşchiul flexor ulnar al carpului.

Muşchii flexori – grupul profund

Acest grup este dispus profund, fiind acoperit de grupul superficial al
flexorilor descris anterior.Din acest grup fac parte:

- muşchiul flexor profund al degetelor;

- muşchiul flexor lung al policelui;
- muşchiul pătrat pronator.

Muşchii extensori ai antebraţului -grupul superficial

Aceştia sunt:
- muşchiul brahioradial;
- muşchiul lung extensor radial al carpului;
- muşchiul scurt extensor radialal carpului;
- muşchiul extensor al degetelor;
- muşchiul extensor al degetului mic;
- muşchiul extensor ulnar al carpului.

Muşchii extensori ai antebraţului – grupul profund

Sunt situaţi sub muşchii superficiali:
- muşchiul supinator;
- muşchiul abductor lung al policelui;
- muşchiul extensor lung al policelui;
- muşchiul extensor scurt al policelui;
- muşchiul extensor al indexului.

Scheletul mâinii
Este format din oasele carpiene, metacarpiene şi falange.
Oasele carpiene sunt în număr de opt, fiind dispuse pe două rânduri, patru
proximale şi patru distale. În rândul proximal se identifică, pornind dinspre medial
spre lateral:
-scafoidul,
-semilunarul
-piramidalul
-pisiform, inclus în rândul proximal, este în realitate un os sesamoid situat în
tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului şi se articulează cu osul piramidal pe a
cărui faţă palmară se află. Scafoidul şi semilunarul se articulează cu radiusul, însă
piramidalul este separat de ulnă printr-un spaţiu ocupat de un disc articular.
Scafoidul prezintă pe faţa palmară o proeminenţă rugoasă tuberculul scafoidului.

Rândul distal este format din patru oase dispuse medio-lateral astfel:
-osul trapez, care se articulează cu policele,
-osul trapezoid,
-osul capitat (cel mai mare os carpian)
-osul hamat. Trapezul se caracterizează printr-un tubercul pe suprafaţa sa palmară,
iar hamatul printr-o apofiză recurbată de forma unui cârlig.
Extremităţile distale ale oaselor carpiene se articulează cele cinci oase
metacarpiene. Ultimele patru metacarpiene sunt asemănătoare, fiecare are câte o
extremitate distală rotunjită - capul, o diafiză şi o extremitate proximală lată şi
neregulată – baza, prin care se deosebesc între ele.
 Primul metacarpian este mai scurt şi mai voluminos, capătul său distal este
de asemenea rotunjit, însă baza sa prezintă o suprafaţă concav-convexă prin care se
articulează cu trapezul.
Oasele sesamoide sunt mici, lentiforme, cuprinse în tendoane sau ligamente.
Există două asemenea oase localizate la nivelul primei articulaţii
metacarpofalangiene şi două situate în dreptul articulaţiilor metacarpofalangiane
doi şi cinci.
Fiecare deget are trei falange, cu excepţia policelui, care are două.
Falanga proximală a policelui şi falangele proximale şi intermediare ale celorlalte
degete au aspect asemănător, terminându-se prin câte o trohlee.
Spre deosebire de acestea, extremitatea distală a falangei distale este lăţită şi
rugoasă, corespunde unghiei şi se numeşte tubercul. Corpul falangelor este scurt,
prismatic triunghiular, una dintre feţe fiind palmară. Baza falangelor prezintă o
cavitate articulară concavă, cea proximală destinată capului metacarpienelor, cele
mijlocii şi distale pentru trohleea falangelor

Membrul inferior
Topografia generală a membrului inferior
Membrul inferior este format din centură sau rădăcină şi din extremitatea liberă.
Centura este segmentul de legătură cu trunchiul; membrul liber are trei segmente:
- proximal – coapsa, care leagă centura cu membrul liber;
- intermediar – gamba;
- distal sau terminal – piciorul cu cinci degete.
Părţile constitutive ale membrului inferior sunt:
- regiunea şoldului – centura pelviană; totalitatea formaţiunilor moi care învelesc
articulaţia coxofemurală şi coxalul;
- regiunea femurală sau coapsa;
- genunchiul – face legătura coapsei cu gamba;
- gamba;
- glezna sau gâtul piciorului – leagă gamba de picior;
- piciorul cu cinci degete, degetul mare poartă numele de haluce.

Scheletul şoldului şi al coapsei

Centura pelviană
Oasele centurii pelviene formează pereţii osoşi care protejează
cavitatea pelviană. Centura pelviană reprezintă totodată o platformă de sprijin
a greutăţii corpului, datorită conexiunii acesteia cu osul sacru şi transmite
această greutate membrelor inferioare.
 Osul coxal
Osul coxal este alcătuit din trei oase distincte unite prin cartilaje
hialine. Aceste oase sunt ilionul, ischionul şi pubele.

Osul sacru
Este un os median, situat în continuarea coloanei lombare, fiind
alcătuit din cinci vertebre sacrale.
Femurul
Femurul este un os lung (cel mai lung os al scheletului), pereche şi alcătuieşte
scheletul coapsei. Este orientat de sus în jos şi latero-medial.
Oblicitatea osului este mai evidentă la sexul feminin, unde pelvisul este mai
larg. Femurul prezintă un corp - diafiză şi două extremităţi - epifize.

Muşchii compartimentului extensor

Principala masă musculară situată în regiunea anterioară a coapsei este reprezentată

de muşchiul cvadriceps femural cu cele patru capete ale sale. În afara acestuia,
există muşchii croitor, iliac şi psoas. Ultimii doi se găsesc numai în partea
superioară a coapsei şi sunt în primul rând flexori ai articulaţiei şoldului. Deoarece
acţionează ca extensor al articulaţiei genunchiului, muşchiul tensor al fasciei lata
este descris aici deşi, spre deosebire de ceilalţi muşchi ai acestui compartiment, el
este inervat de o ramură a nervului sciatic.

Muşchiul iliac
Este un muşchi lat cu originea în fosa iliacă şi inserţia pe trohanterul mic al
femurului. Între cele două extremităţi, muşchiul trece pe sub ligamentul inghinal.
Împreună cu muşchiul psoas mare este separat de fosa iliacă şi de articulaţia
şoldului printr-o bursă largă numită bursa psoasului.
Suprafaţa muşchiului este acoperită de fascia iliacă, iar nervul femural trece printr-
un şanţ aflat între fascia iliacă şimuşchiul psoas. Este inervat de ramurile nervului
femural (L2,3) şi flectează coapsa pe bazin şi invers.

Muşchiul psoas mare

Este un muşchi fusiform, cu origine pe faţa laterală şi pe discurile intervertebrale
ale ultimei vertebre toracice şi ale primelor patru vertebre lombare. Fasciculele de
origine sunt străbătute de ramurile plexului lombar. Muşchiul astfel format coboară
de-a lungul vertebrelor lombare şi trece profund de ligamentul inghinal, pentru a se
insera pe trohanterul mic al
femurului. Acest muşchi este inervat de diviziunile ramurilor lombare ventrale 2 şi
3.
Muşchiul este un flexor al coapsei pe bazin şi un rotator extern al coapsei.
Formează împreună cu muşchiul iliac muşchiul iliopsoas. Uneori, pe faţa
anterioară a muşchiului psoas mare poate exista un muşchi mai mic, numit psoasul
mic, care coboară de pe corpul ultimei vertebre toracice şi de pe cel al primei
vertebre lombare, pentru a se termina pe eminenţa iliopubiană.

Muşchiul croitor
Croitorul este un muşchilung, superficial, care străbate regiunea în diagonală, de
sus în jos şi latero-medial.
Originea muşchiului este pe spina iliacă antero-superioară, iar inserţia se face
împreună cu a muşchilor gracilis şi semitendinos pe „laba de gâscă” de pe faţa
medială a condilului medial al tibiei. Este inervat de nervul femoral. Muşchiul este
un flexor slab al coapsei pe trunchi şi al gambei pe coapsă şi de asemenea, rotator
extern al coapsei şi rotator intern al gambei.

Muşchiul tensor al fasciei lata

Acest muşchi se situează superficial pe partea laterală a coapsei.
Porneşte de pe spina iliacă antero-superioară, pentru a se insera pe condilul lateral
al tibiei, prin intermediul tractului iliotibial. Este un extensor al gambei. Muşchiul
este inervat de nervul fesier superior..

Muşchiul cvadriceps femural

Este format din patru părţi distincte din punct de vedere al originii, dar cu inserţie
printr-un tendon comun pe baza patelei şi pe tuberozitatea tibiei. În plus, muşchii
vaşti trimit prelungiri fibroase spre condilii tibiali, anterioare articulaţiei
genunchiului şi astfel întăresc capsula articulară a genunchiului. Aceste prelungiri
se numesc retinaculele patelei - medial şi lateral.
Muşchiul drept femural se situează în poziţie intermediară între cei doi vaşti,
lateral şi medial şi are originea pe spina iliacă antero-inferioară.
Muşchiul vast lateral este cel mai voluminos, ocupă partea laterală şi pleacă
de pe jumătatea superioară a buzei laterale a liniei aspre.
Muşchiul vast medial se situează medial de muşchiul drept femural şi se
inseră pe jumătatea superioară a buzei mediale a liniei aspre.
Muşchiul vast intermediar sete situat profund, sub muşchiul drept femural,
având originea pe feţele anterioară şi laterală a diafizei femurale.
Inervaţia este asigurată de ramurile nervului femural (L2,3,4).
Muşchiul cvadriceps femural asigură extensia gambei pe coapsă şi stabilizează
genunchiul în extensiune, fiind un muşchi cu efect antigravitaţional.
 Compartimentul adductor al coapsei
Compartimentul adductor al coapsei, deşi bine delimitat de compartimentul
anterior (extensor), nu este la fel de ferm separat de compartimentul posterior
(flexor). Unul dintre muşchii pe care îi cuprinde -muşchiul adductor mare – are
acţiune şi inervaţie similară ambelor compartimente.

Muşchii compartimentului adductor

Muşchiul pectineu
Se situează antero-medial, având originea pe creasta pectineală a
pubelui şi inserţia pe linia pectineală a femurului. Este inervat de nervul
femural şi acţionează ca adductor,flexor şi rotator extern al coapsei.

Muşchii adductori
Ocupă spaţiul dintre pube, ramura ischiopubiană şi linia aspră
femurală.
Muşchiul adductor lung
Este situat superficial, în plan cu muşchiul pectineu. Are originea pe ramura
inferioară a pubelui, se îndreaptă postero-lateral şi se inseră pe linia aspră, în
treimea ei mijlocie. Este inervat de nervul obturator, acţionând ca un adductor,
flexor şi rotator extern al coapsei.

Muşchiul adductor scurt

Porneşte de pe ramura inferioară a pubelui, sub muşchiul precedent şi
se inseră în treimea superioară a liniei aspre. Are aceeaşi inervaţie şi acţiune
cu a muşchiului adductor lung.

Muşchiul adductor mare

Este cel mai profund şi cel mai voluminos dintre muşchii adductori.
Are originea pe ramura ischiopubiană şi se inseră pe toată linia aspră printr-o lamă
tendinoasă prevăzută cu orificii şi pe tuberculul adductorului mare, deasupra
epicondilului medial femural. La acest nivel, între tendonul cilindric al muşchiului
şi femur se formează hiatul tendinos, străbătut de vasele femurale. Muşchiul este
inervat de nervul obturator, fiind cel mai puternic
adductor al coapsei; porţiunea superioară roteşte extern coapsa, iar porţiunea
inferioară o roteşte intern.
 Muşchiul gracilis
Este un muşchi superficial, pe partea medială a coapsei. Originea este pe ramura
inferioară a pubelui şi pe ramura ischiopubiană, de unde coboară vertical pentru a
se insera înapoia croitorului pe „laba de gâscă”. Este adductor al coapsei, flexor
slab şi rotator medial al gambei.Inervaţia este asigurată de nervul obturator (L 2, L
3).

Muşchiul obturator extern

Deşi acest muşchi are o funcţie redusă ca adductor, originea şi inervaţia sa sunt
apropiate de cele ale adductorilor coapsei, astfel încât va fi descris împreună cu
aceştia.

Obturatorul extern are originea pe faţa externă a membrane obturatoare şi pe

suprafaţa externă a găurii obturate. Fibrele sale converg într- un tendon care trece
posterior articulaţiei şoldului şi colului femural, pentru a se insera în fosa
trohanterică. Muşchiul este un rotator external coapsei şi împreună cu alţi muşchi
scurţi ajută la stabilizarea articulaţiei şoldului (menţine capul femural în acetabul).
Obturatorul extern este inervat de nervul obturator.

Regiunea fesieră (gluteală)

Regiunea fesieră (gluteală) este situată postero-superior şi contribuie la formarea
şoldului. Ea se continuă inferior cu compartimentul flexor al coapsei. Din punct de
vedere topografic, regiunea are următoarele limite:
- superior- creasta iliacă;
- inferior - plica fesieră;
- lateral - verticala dintre spina iliacă antero-superioară şi trohanterul mare;
- medial - şanţul interfesier

Muşchii regiunii fesiere

Muşchiul gluteu/fesier mare

Este cel mai superficial şi totodată cel mai voluminos dintre cei trei muşchi fesieri,
conferind forma caracteristică a regiunii. Are originea pe aripa iliacă, la nivelul
liniei fesiere posterioare şi a suprafeţei osoase dinapoia ei, pe faţa posterioară a
sacrului şi coccigelui şi pe ligamentele sacrotuberal şi sacrospinal. Inserţia se face
pe tractul iliotibial şi pe tuberozitatea fesieră.
Muşchiul trece peste trohanterul mare, de care este separat printr-o bursă Seroasă
Gluteul mare este un puternic extensor şi rotator extern al coapsei şi menţine
verticalitatea trunchiului, prin aceasta fiind un muşchi antigravitaţional. Muşchiul
este inervat de nervul fesier inferior (L5, S1, S2).
 Muşchiul gluteu/fesier mijlociu
Acest muşchi este situat sub precedentul şi are originea pe aripa iliacă, între liniile
fesiere anterioară şi posterioară. Fibrele sale converg într-un tendon puternic, care
se inseră pe faţa laterală a trohanterului mare al femurului. Aici, o bursă seroasă
separă tendonul de extremitatea superioară a trohanterului. Muşchiul este inervat
de nervul fesier superior (L5, S1). Este un abductor şi extensor al coapsei,
realizând prin fasciculele anterioare rotaţia internă, iar prin cele posterioare rotaţia
externă a coapsei.

Muşchiul gluteu/fesier mic

Se situează cel mai profund şi pleacă de pe aripa iliacă, de pe o suprafaţă situată
între liniile fesiere anterioară şi inferioară. Tendonul său se inseră pe marginea
laterală a trohanterului mare. Este inervat de nervul fesier superior (L5, S1). Are o
acţiune similară muşchiului precedent.

Muşchiul piriform
Piriformul se situează parţial în bazin şi parţial pe şold. Originea acestui muşchi
triunghiular este pe faţa anterioară a sacrului, în vecinătatea găurilor sacrate 2, 3 şi
4; fibrele sale părăsesc pelvisul prin orificiul ischiadic mare şi se inseră pe
marginea superioară a trohanterului mare.
Acţionează ca rotator extern, abductor şi extensor al coapsei şi este inervat de
nervii sacrali 1 şi 2.

Muşchiul obturator intern

Acest muşchi prezintă, ca şi precedentul, o porţiune intrapelvină şi una
extrapelvină. Obturatorul intern pleacă de pe suprafaţa internă a membranei
obturatoare şi de pe marginea adiacentă a ramurii ischiopubiene, trece prin orificiul
ischiadic mic, de unde tendonul se întoarce în unghi drept pentru a ajunge la fosa
trohanterică. La locul de schimbare a direcţiei, tendonul este separat de planul osos
printr-o bursă şi un strat de cartilaj hialin. Obturatorul intern este inervat de nervul
obturator intern (L5, S1); este rotator extern, abductor şi extensor al coapsei.

Muşchii gemeni
Sunt doi muşchi mici, situaţi profund, deasupra şi dedesubtul muşchiului obturator
intern.
Muşchiul geamăn superior are originea pe spina ischiadică, iar muşchiul geamăn
inferior pe tuberozitatea ischiadică. Cei doi au inserţie comună în fosa trohanterică.
Ambii sunt slabi rotatori externi ai coapsei.
 Muşchiul pătrat femural
De formă patrulaterală, pleacă de pe tuberozitatea ischiadică şi se inseră pe creasta
intertrohanterică şi tuberculul pătrat al femurului. Este un rotator extern al coapsei
şi este inervat de nervul omonim din plexul sacrat.

Muşchiul obturator extern

Acest muşchi, care este inervat de nervul obturator, a fost descris în
compartimentul adductorilor . Tendonul său trece posterior articulaţiei şoldului şi
se inseră în fosa trohanterică. Este un rotator extern al coapsei.

Compartimentul flexor al coapsei

Compartimentul flexor al coapsei sau regiunea femurală posterioară este
delimitat superior de plica fesieră, iar inferior de prelungirea spre posterior a
transversalei dusă deasupra bazei patelei. Limitele externe sunt identice cu cele ale
compartimentului extensor al coapsei. Conţinutul regiunii este reprezentat de
muşchii ischiogambieri, cu origine pe tuberozitatea
ischiadică şi inserţie pe oasele gambei. Aceşti muşchi acţionează ca extensori ai
articulaţiei şoldului şi flexori ai articulaţiei genunchiului şi sunt inervaţi de nervul
sciatic. Nu există nici un vas arterial axial mare în acest compartiment, muşchii
fiind irigaţi de arterele fesiere şi ramurile perforante ale arterei femurale profunde.
Regiunea este continuată inferior de fosa poplitee, situată înapoia articulaţiei
genunchiului.

Muşchii compartimentului flexor

Muşchii acestui compartiment formează două coloane, apropiate la nivelul
extremităţii superioare. Lateral se situează: capul lung al bicepsului femural situat
superficial şi capul scurt al bicepsului, profund. Medial se situează muşchiul
semitendinos, superficial şi muşchiul semimembranos, profund.
Muşchiul biceps femural
Este situat postero-lateral, având originea prin două capete distincte.
Capul lung are originea pe tuberozitatea ischiadică, iar capul scurt pe buza laterală
a liniei aspre. Cele două capete se unesc inferior şi se inseră pe capul fibulei.
Inervaţia celor două capete este diferită, asigurată de nervul tibial, pentru capul
lung şi de nervul fibular comun, pentru capul scurt. Acţionează ca flexor şi rotator
extern al gambei, iar prin capul lung ca extensor al coapsei.
 Muşchiul semitendinos
Ocupă partea postero-internă superficială a regiunii, având inserţia pe tuberozitatea
ischiadică. Inserţia se face pe „laba de gâscă”, împreună cu muşchii croitor şi
gracilis. Inervaţia este asigurată de nervul tibial, muşchiul fiind un flexor şi rotator
intern al gambei şi un extensor al coapsei.

Muşchiul semimembranos
Se găseşte dedesubtul muşchiului precedent, având origine comună. Inserţia se
face pe condilul medial al tibiei (printr-un tendon reflectat) şi prin intermediul
ligamentului popliteu oblic (tendon recurent) pe faţa posterioară a condilului lateral
femural. Inervaţia şi acţiunea sunt identice muşchiului semitendinos.

Articulaţia genunchiului
Scheletul articulaţiei genunchiului În alcătuirea articulaţiei genunchiului participă
epifiza distală a
femurului, patela şi platoul tibial.

GAMBA
Scheletul gambei
Este format de două oase lungi: tibia, situată medial şi fibula, lateral.

Muşchii compartimentului anterior

Muşchiul tibial anterior

Este cel mai medial dintre extensorii gambei. Muşchiul are originea pe condilul
lateral şijumătatea superioară a feţei laterale a tibiei, pe membrana interosoasă
adiacentă şi pe fascia gambei. Tendonul trece pe sub retinaculul extensorilor pentru
a ajunge în partea medială a piciorului şi se inseră pe faţa plantară a cuneiformului
medial. Este extensor şi rotator intern
al piciorului (supinator).

Muşchiul extensor lung al degetelor

Acesta este cel mai lateral dintre extensori. Se desprinde de pe condilul lateral al
tibiei, din cele două treimi superioare ale marginii anterioare a fibulei, de pe
membrana interosoasă adiacentă şi fascia gambei.
Tendonul său trece pe sub retinaculul extensorilor, divizându-se în patru ramuri
pentru degetele doi - cinci. Inserţia se face pe falanga medie şi distal a acestor
degete. Muşchiul este un extensor al degetelor doi - cinci şi un rotator extern al
piciorului.
 Muşchiul extensor lung al halucelui
Extensorul lung al halucelui se plasează între muşchii precedenţi, având originea în
mijlocul feţei mediale a fibulei şi pe membrana interosoasă adiacentă. Iniţial este
acoperit de extensorul lung al degetelor, apoi tendonul său devine superficial în
partea inferioară a gambei. Inserţia muşchiului este pe baza falangei distale a
halucelui şi acţionează ca un extensor al halucelui
şi piciorului.

Muşchiul peronier al treilea

Se desprinde din muşchiul extensor lung al degetelor, reprezentând cel de al
cincilea tendon al acestuia. Muşchiul se inseră pe baza metatarsianului cinci şi este
un extensor al piciorului.
Muşchii extensori din compartimentul anterior sunt inervaţi de ramurile nervului
fibular profund.

Compartimentul lateral al gambei

Compartimentul lateral conţine muşchii peronieri şi este situat între septul
intermuscular anterior şi cel posterior, ataşate de marginile anterioară şi posterioară
ale feţei laterale a fibulei.

Muşchiul peronier lung

Este un muşchi superficial, cu originea pe capul şi cele 2/3 superioare ale feţei
laterale a fibulei, pe septurile intermusculare şi pe fascia gambei.
Tendonul său trece printr-un şanţ înapoia maleolei laterale, se continuă înainte şi în
jos de-a lungul feţei laterale a calcaneului şi formează o buclă sub osul cuboid, în
şanţul propriu. Traversează oblic planta şi se inseră pe baza primuluimetatarsian şi
pe faţa plantară a cuneiformului medial. Muşchiul este inervat de nervul fibular
superficial şi este un flexor plantar şi pronator al piciorului.

Muşchiul peronier scurt

Este situat profund faţă de precedentul, fiind mai scurt. Originea
muşchiului este pe faţa laterală a jumătăţii inferioare a fibulei şi pe septurile
intermusculare ale gambei. Tendonul său trece înapoia maleolei laterale şi
peste calcaneu, deasupra tendonului peronierului lung, pentru a se insera pe
tuberozitatea şi baza celui de-al cincilea metatarsian. Are inervaţie şi acţiune
comună cu precedentul.

Compartimentul posterior al gambei

Compartimentul posterior este închis înapoi de fascia posterioară a gambei şi
conţine muşchii flexori. Aceştia sunt împărţiţi prin fascia profundă a gambei într-
un grup profund şi unul superficial. Este cel mai vast dintre cele trei
compartimente ale gambei; nervul tibial şi artera tibială posterioară traversează
întregul compartiment.

Muşchii superficiali
În acest grup de muşchi este inclus muşchiul triceps sural şi muşchiul
plantar

Muşchiul triceps sural

Acest muşchi este format din muşchii gastrocnemian şi solear. Volumul său
conferă forma regiunii posterioare a gambei.

Muşchiul gastrocnemian
Gastrocnemianul este cel mai superficial dintre muşchii gambei, fiind totodată cel
mai voluminos. Are două capete de origine, unul medial şi altul lateral. Originea
celor două capete se face pe faţa posterioară a condililor femurali omonimi,
unindu-se apoi într-un corp care se continuă cu tendonul achilian.

Muşchiul solear
Este situat sub muşchiul precedent, reprezentând cel de-al treilea cap
al muşchiului triceps sural. Este un muşchi plat care are originea pe linia
muşchiului solear de pe faţa posterioară a tibiei, pe arcada soleară şi pe
extremitatea superioară a fibulei. Corpul său fuzionează cu al muşchiului
gastrocnemian, continuîndu-se cu tendonul lui Achile.
Inserţia muşchiului triceps sural se face pe faţa posterioară a calcaneului, iar
inervaţia este asigurată de nervul tibial. Muşchiul triceps sural este un puternic
flexor plantar al piciorului, fiind şi un supinator al acestuia.

Muşchiul plantar
Este un muşchi rudimentar, cu un corp mic şi scurt şi un tendon lung şi subţire. Are
originea pe condilul lateral al femurului şi se inseră pe faţa posterioară a
calcaneului. Are aceeaşi inervaţie şi acţiune cu muşchiul triceps sural.

Muşchii profunzi
Muşchii profunzi ai gambei sunt: tibialul posterior, flexorul lung al degetelor,
flexorul lung al halucelui şi popliteul.
 Muşchiul tibial posterior
Este situat la mijlocul planului profund, între cei doi muşchi flexori.
Are origineala nivelul celor 2/3 superioare a feţei mediale a fibulei, în treimea
mijlocie a feţei posterioare a tibiei şi pe membrana interosoasă.
Tendonul său încrucişează tendonul muşchiului flexor lung al degetelor, trece
înapoia maleolei mediale pe plantă unde se inseră pe tuberculul navicularului şi pe
faţa plantară a cuneiformelor, cuboidului şi baza metatarsienelor doi - patru.
Acţiunea muşchiului este de flexie plantară şi supinaţie a piciorului, iar inervaţia
este dată de nervul tibial.

Muşchiul flexor lung al halucelui

Flexorul lung al halucelui este un muşchi mare şi puternic care are originea pe cele
două treimi inferioare ale feţei posterioare a fibulei, pe membrana interosoasă
adiacentă şi pe septul intermuscular posterior al gambei. El se îndreaptă oblic în jos
şi medial. Tendonul său ocoleşte
posterior maleola medială, trece prin şanţul său de pe talus şi de pe faţa medială a
calcaneului şi ajunge pe plantă. La acest nivel încrucişează tendonul muşchiului
flexor lung al degetelor şi apoi se inserăpe falanga distală a halucelui. Este flexor al
halucelui, flexor plantar şi supinator al
piciorului. Inervaţia este asigurată de nervul tibial.

Muşchiul flexor lung al degetelor

Are originea pe treimea mijlocie a feţei posterioare a tibiei, sub linia soleară.
Tendonul său este încrucişat de cel al muşchiului flexor lung al halucelui şi trece
prin spatele maleolei mediale. La plantă, tendonul se divide în patru şi se inseră pe
baza falangei distale a ultimelor patru degete. Este inervat de nervul tibial, iar
acţiunea este de flexie a degetelor şi flexie plantară a piciorului.

GLEZNA ŞI PLANTA
Scheletul gleznei şi plantei
Oasele piciorului se dispun în două şiruri, având drept punct comun calcaneul.
Şirul medial cuprinde calcaneul, talusul, navicularul şi trei oase cuneiforme, trei
metatarsiene şifalangele primelor trei degete. Şirul lateral este format din calcaneu,
cuboid, două metatarsiene şi falangele ultimelor două degete. Cele două şiruri
osoase corespund arcadelor plantare medială şi laterală, cărora li se adaugă
scheletul degetelor. Greutatea corpului este transmisă talusului şi calcaneului şi
apoi celorlalte oase tarsiene şi metatarsiene. Este transmisă pământului prin
tuberozitatea calcaneană şi capetele metatarsienelor.