Sunteți pe pagina 1din 10

Ce este r&r si ce inteleg prin ele Ce inteleg prin dry run Cu cine comunic ca oc comm Responsabilitati in timpul proiectului

ca oc com Ce este recrutarea

REFERAT

ADAPTAREA ORGANISMULUI UMAN LA ANTRENAMENTELE DE TIP AEROB

Acesta este cel mai complex sistem, cu ajutorul caruia organismul consuma "nutrientii" in prezenta oxigenului pentru a genera energie, asadar este un proces aerob. Acest proces are loc in mitocondrii, care in muschi se gasesc adiacent miofibrilelor sau raspandite in sarcoplasma. Sistemul oxidativ are o capacitate foarte mare de producere a energiei si este calea principala utilizata in timpul antrenamentului de rezistenta. Producerea oxidativa a ATP-ului implica trei procese: glicoliza aeroba, care presupune metabolizarea glucozei in prezenta oxigenului, ciclul Krebs si lantul de transport al electronilor, o alta serie de reactii chimice prin care hidrogenul eliberat anterior este combinat cu oxigen si de produce apa, alaturi de 34 de moli de ATP. Cantitatea finala de energie produsa in urma acestor reactii chimice este de 38 de moli ATP. In cazul in care efortul continua peste pragul de 20-30 secunde, singura cale de a asigura necesarul de ATP la nivelul muschilor este prin utilizarea glucozei. Glucoza se gaseste in corp fie sub forma circulanta in sange (glicemia fiind una dintre analizele uzuale), fie

depozitata in muschi, ficat si alte tesuturi sub forma de glicogen, un polimer de glucoza. Atunci cand glucoza din sange este consumata, glicogenul intramuscular este utilizat, fiind chiar o sursa mai convenabila din punct de vedere energetic, deoarece nu trebuie sa fie transportat in sange sau sa traverseze membrana celulara si produce mai mult ATP ca glucoza. Glucoza adusa in celula din sange sau desfacuta din glicogen, va intra in procesul de glicoliza, adica un ansamblu de reactii prin care este transformata, in absenta oxigenului, in acid lactic, acel compus care da starea de oboseala dupa un efort intens. Acidul lactic creaza un mediu acid in muschi, care va inhiba activitatea enzimelor, astfel ca muschii nu se mai pot contracta si individul este obligat sa intrerupa efortul, fiindca o crestere excesiva a aciditatii ar putea conduce la distrugerea proteinelor intracelulare. De aceea, acidul lactic trebuie privit ca pe un mecanism de protectie si nu ca pe o "toxina" sau un metabolit fara rost. Pe de alta parte, acidul lactic va fi folosit ca sursa de energie in perioada de refacere, adica atunci cand organismul isi "plateste datoria de oxigen". GLUCOZA 2ATP + acid lactic Glicoliza realizata in regim anaerob poate sustine efortul doar pana la 60-90 de secunde. Atunci cand efortul depaseste durata de 1 minut, producerea de energie pe cale aeroba, care are loc in mitocondrii, devine din ce in ce mai importanta. GLUCOZA ATP + CO2 + H2O Sistemul aerob genereaza energie necesara eforturilor la intensitate medie de lunga durata, cum ar fi alergarea sau inotul. Spre deosebire de ceea ce se intampla in procesul anaerob, in sistemul aerob, pe langa glucoza mai pot fi metabolizate si grasimile sub forma de acizi grasi liberi. Din acest punct de vedere, efortul aerob, precum alergarea in ritm moderat este mai eficient pentru cei ce vor sa scape de surplusul adipos, decat exercitiile forta, care presupun efort anaerob.

ATP-ul, sursa de energie pentru contractia musculara, este refacut succesiv de catre creatinfosfat si apoi prin glicoliza anaeroba si metabolizarea aeroba a glucozei, glicogenului, acizilor grasi si uneori a aminoacizilor. Aceste procese nu se desfasoara intr-o succesiune temporala stricta, ci se suprapun in functie de mai multi parametrii. Exercitiile cu greutati sunt considerate ca fiind tipul de efort anaerob, insa este important modul cum sunt efectuate, cu ce greutate, in ce ritm, cu ce pauze intre serii. Daca se lucreaza cu greutati mici si repetari multe, intr-un tempo moderat, atunci efortul poate fi considerat de tip aerob. ADAPTARILE LA ANTRENAMUNTUL AEROB Rezistenta cardiorespiratorie este o componenta pe care multi dintre cei care urmaresc dezvoltarea masei musculare o ignora. Se gandesc probabil ca nu are nici un rost sa iroseasca timp pretios cu un tip de antrenament care nu le mareste performanta in directia pe care o urmaresc ei. Totusi acestia pierd din vedere faptul ca antrenamentul de forta este o activitate ritmica, care necesita rezistenta. Nu ma refer aici la rezistenta musculara, adica acea capacitate a muschilor de a sustine eforturi repetate de mare intensitate, ci la rezistenta cardiorespiratorie, care se refera la corp ca la un intreg si reprezinta capacitatea de a sustine eforturi prelungite. Un antrenament de 60-90 minute poate fi considerat fara indoiala un efort prelungit, chiar daca el este compus din alternanta de etape de efort aproape maximal si pauze de odihna. Este important de observat nivelul de pregatire fizica de la care se pleaca, fiindca si in functie de acesta, performantele obtinute pot fi de o amploare mai mica sau mai mare (e clar ca o persoana antrenata va inregistra o crestere mai redusa a performantelor decat o persoana anterior sedentara). Cele mai importante cresteri de performanta apar in primele 4 saptamani de antrenament. Adaptari cardiovasculare

Ca raspuns la antrenament apar cateva modificari adaptative care privesc urmatoarele aspecte: volumul inimii, volumul-bataie, frecventa cardiaca, debitul cardiac, fluxul sanguin, presiunea sangelui, volumul de sange. Pentru ca inima este nevoita sa faca fata unor solicitari suplimentare in timpul antrenamentului, greutatea si volumul ei vor creste, precum si grosimea peretelui ventriculului stang si dimensiunea camerelor ei. La fel ca si muschii scheletici, muschiul cardiac se hipertrofiaza. Asa-numita "inima de atlet" reprezinta pentru multi un motiv de ingrijorare, deoarece in medicina marirea inimii reflecta existenta unei stari patologice. Totusi in cazul sportivilor de performanta, hipertrofia cordului este recunoscuta drept o adaptare la antrenamentul de anduranta (rezistenta). Si in cazul culturistilor apar modificarile amintite. Principala diferenta apare atunci cand masa ventriculului stang este raportata la masa totala a corpului. Se remarca atunci faptul ca cei ce practica sporturi de anduranta prezinta o marire relativa a cordului mai importanta decat in cazul practicantilor sporturilor de forta. Un alt parametru care se modifica este volumul-bataie, adica acea cantitate de sange pe care inima o pompeaza la o singura bataie (contractie). In urma unei perioade de antrenament, volumul-bataie creste atat in repaus, cat si la efort submaximal sau maximal. Frecventa cardiaca (pulsul) sufera si ea modificari la sportivi. Frecventa cardiaca de repaus se reduce considerabil ca rezultat al antrenamentului de anduranta si in mai mica masura in cazul antrenamentului rezistiv. Pentru a intelege mai bine conceptul de optimizare a relatiei dintre frecventa cardiaca si volumul-bataie, puteti face un test simplu. Incepeti sa respirati cat de adanc puteti. La un moment dat incercati sa respirati cat de rapid puteti. Evident ca nu veti reusi sa respirati in acelasi timp si profund si rapid. E nevoie de o combinatie optima intre frecventa respiratorie si volumul de aer inspirat pentru a produce o ventilatie eficienta. Acelasi lucru se petrece si in cazul relatiei frecventa cardiaca / volum-bataie. In ceea ce priveste tensiunea arteriala, trebuie sa lamurim un aspect important. Un mit frecvent intalnit este cel conform caruia

antrenamentul de forta poate produce hipertensiune arteriala. Este adevarat ca in timpul antrenamentului atat tensiunea arteriala sistolica, cat si cea diastolica cresc, insa expunerea cronica la exercitii cu greutati nu induce hipertensiune arteriala, ba din contra, produce o scadere a tensiunii arteriale de repaus (in limite normale). In privinta volumului de sange, antrenamentul de anduranta induce o crestere a sa in principal pe baza cresterii volumului de plasma si mai putin a numarului de hematii. Cresterea volumului plasmei reduce vascozitatea sangelui si astfel amelioreaza circulatia si disponibilitatea oxigenului. Adaptari musculare La nivelul musculaturii se produc o serie de modificari structurale si functionale care privesc tipul fibrelor musculare, numarul capilarelor, continutul de mioglobina, mitocondriile si enzimele oxidative. Asa cum aminteam intr-un capitol anterior, activitatile aerobe se bazeaza pe fibrele musculare cu contractie lenta, care drept urmare a solicitarii prin antrenament isi modifica intr-o oarecare masura volumul. Au fost observate modificari mai subtile si la nivelul fibrelor cu contractie rapida: fibrele tipIIb sunt mai putin folosite decat fibrele IIa si cu capacitate aeroba mai redusa. Dupa mai multi ani de antrenament aerob unele dintre fibrele IIb capata caracteristici similare cu cele IIa. O alta adaptare importanta la antrenamentul aerob este cresterea numarului de capilare ce insotesc fiecare fibra. Dupa lungi perioade de antrenament, numarul capilarelor se mareste cu aproximativ 15% ceea ce va facilita schimburile de gaze, nutrienti, caldura intre sange si fibre. Cand oxigenul intra in fibra musculara se leaga de mioglobina, un compus similar hemoglobinei. Fibrele cu contractie lenta au un continut mai mare de mioglobina (de aceea au culoare rosie), spre deosebire de fibrele cu contractie rapida. Mioglobina stocheaza oxigenul si il elibereaza spre mitocondrii in timpul efortului (in special la debutul acestuia).

Si numarul de mitocondrii (acele organite celulare la nivelul carora se produce energie) creste ca urmare a antrenamentului; ba mai mult, volumul fiecarei mitocondrii se mareste cu 30%. Activitatea enzimatica la nivelul mitocondriilor este accelerata, ceea ce face ca un efort de o anumita intensitate sa produca un dezechilibru mai redus al homeostaziei, decat in cazul unui individ neantrenat. O urmare directa a acestui fapt este scaderea producerii de acid lactic, ceea ce in fiziologia sportiva se defineste prin cresterea pragului de lactat. Efectele antrenamentului aerob asupra muschilor a) mareste concentratia de enzime aerobe necesare catabolizarii carbohidratilor si lipidelor in scopul producerii de energie (ATP) b) creste volumul si numarul mitocondriilor mareste capacitatea muschilor de a utiliza lipidele ca sursa de energie c) creste dimensiunile fibrelor musculare implicate in antrenament - antrenamentele lungi cu intensitate redusa amelioreaza capacitatea oxidativa a fibrelor cu contractie lenta, in timp ce antrenamentele de intensitate mare amelioreaza capacitatea oxidativa a fibrelor cu contractie rapida d) creste cantitatea de mioglobina in fibrele musculare - o substanta care se gaseste in muschi si care reprezinta un "depozit" de oxigen e) creste numarul de capilare ce deservesc fibrele musculare Adaptari energetice Adaptarea cea mai importanta a organismului la efort aerob este cresterea eficientei producerii de energie marind astfel timpul pana la aparitia senzatiei de oboseala. Glicogenul muscular este utilizat in timpul antrenamentului, iar mecanismele responsabile pentru resinteza lui sunt stimulate dupa ce efortul inceteaza. Muschii indivizilor antrenati pot stoca o cantitate mai mare de glicogen decat cei ai indivizilor neantrenati, asta in conditiile in care dupa antrenament se asigura o alimentatie bogata in carbohidrati si odihna suficienta. Rezervele mai mari de

glicogen le permit acestora sa reziste mai bine la eforturile ulterioare. In plus, muschii acestor sportivi contin mai multe trigliceride, care sunt utilizate ca resurse energetice. Metabolismul lipidelor este mai eficient la cei ce se antreneaza aerob. Astfel, folosind lipidele pentru energie, o parte din glicogenul muscular si hepatic este "salvat" ceea ce face ca rezistenta la efort sa fie mai indelungata. Adaptari respiratorii Antrenamentul aerob nu modifica dimensiunile plamanilor, insa amelioreaza rezistenta si eficienta muschilor respiratori, ceea ce permite o mai buna utilizare a capacitatii personale. Antrenamentul reduce volumul rezidual, adica acea parte din plamani care ramane nefolosita. Volumul rezidual creste cu varsta si inactivitatea si conduce la reducerea volumului pulmonar, ceea ce reduce capacitatea de rezistenta la efort. Scaderea este treptata si nu se remarca usor, iar antrenamentul aerob limiteaza acest declin. Eficienta respiratiei se traduce in practica prin cresterea volumului de aer inspirat si reducerea frecventei respiratorii in timpul efortului. Astfel, daca este nevoie de 60 litri/minut in timpul efortului, o persoana neantrenata va face 30 de respiratii a cate 2 litri, in timp ce o persoana antrenata va face 20 de respiratii a cate 3 litri. In aceasta ultima situatie aerul va ajunge mai profund la mai multe alveole unde schimbul oxigen-dioxid de carbon se efectueaza. In plus, antrenamentul mareste difuziunea oxigenului din plamani in sange. Adaptari ale sistemului nervos Antrenamentul are cateva efecte subtile, dar importante asupra sistemului nervos central, printre care se numara eficienta miscarii si a sistemului cardiovascular. Eficienta se refera la utilizarea unei cantitati mai reduse de energie pentru sustinerea unui anumit nivel de efort. Aceasta eficienta se remarca in special la inotatori si skiori, dar si la alergatori sau ciclisti. In privinta cresterii eficientei sistemului cardiovascular, s-a constatat ca terminatiile nervoase de la nivelul fibrelor musculare pot sa "simta" conditiile la care este supus muschiul si sa induca modificarea frecventei cardiace prin

intermediul conexiunilor nervoase de la nivelul creierului. Daca frecventa cardiaca e mai redusa, inima are mai mult timp la dispozitie pentru a se umple cu sange, ceea ce mareste volumulbataie. Adaptarile tesuturilor de sustinere Oasele, ligamentele si tendoanele raspund la stresul la care sunt supuse, avand loc adaptari. In oase se produce o crestere a densitatii, ca masura de protectie impotriva unor solicitari si mai mari. Inactivitatea conduce la reabsorbtia calciului si demineralizare osoasa, adica osteoporoza (in special la femeile trecute de menopauza). Aportul oral de calciu este util, dar insuficient in lipsa unui program de exercitii. In ce conditii se pot obtine aceste modificari adaptative? Toate aceste adaptari au loc in situatia in care organismul este supus la solicitarea optima. Desi exista diferente semnificative intre indivizi, s-a ajuns la concluzia ca antrenamentul "optim" ar trebui sa induca un consum energetic mediu de 5000-6000 kcal/saptamana (adica in jur de 780 kcal/zi). Volumul antrenamentului este un parametru important, insa s-a constatat ca prezinta o limitare in ceea ce priveste cresterea performantei, in sensul ca la o anumita valoare nu se mai produc modificari adaptative. Cu alte cuvinte, sportivul va creste progresiv numarul de kilometri pe care ii alearga la fiecare antrenament saptamanal si va obtine rezultate pana la un prag de la care orice crestere a volumului de antrenament nu va mai aduce beneficii notabile. Aici intervine rolul modificarii intensitatii antrenamentului, ceea ce in cazul antrenamentelor aerobe inseamna introducerea intervalelor de efort de intensitate crescuta, cu scurte pauze de odihna intre ele (de exemplu intervale de 3 minute de inot rapid, cu pauze de 10 secunde intre ele). Alta varianta este antrenamentul continuu de intensitate mare, care insa este preferat de mai putini sportivi Efortul de tip aerob depinde de : - aportul de oxigen la tesutul muscular, - utilizarea eficienta la nivel tisular,

Antrenamentul de anduranta trebuie sa dezvolte mai intai cavitatea cardiaca si ulterior peretii musculaturii pentru ca volumul sistolic sa fie cat mai mare . Cresterea cantitatii de hemoglobina duce la fixarea in cantitati mai mari a oxigenului in sange deci la o mai buna oxigenare a muschilor angrenati in efort si la o supra-compensare dupa terminarea efortului . Utilizarea oxigenului la nivel tisular depinde de capilaritatea crescuta a tesutului muscular si de procesele metabolice care sufera modificari importante in privinta eficientei si care maresc capacitatea de efort a organismului . Deci rezultatele obtinute pe distante medii vor fi imbunatatite in primul rand prin marirea capacitatii de efort aerob, sarcina principala a antrenamentului in perioada pregatitoare . In general, din volumul efortului intr-un an de antrenament, cca. 75-80 % trebuie destinat dezvoltarii capacitatii de efort aerob . In eforturile de rezistenta de durata medie si lunga, cantitatea de oxigen absorbita are o importanta deosebita, deoarece lucrul in conditii aerobe este mult mai economic decat cel anaerob .Datoria de oxigen din efortul de tip anaerob, datorita conditiilor fiziologice, nu poate fi marita la infinit. Specialistii considera ca fondistii trebuie sa obtina prin antrenament o capacitate de efort atat de ridicata incat sa reuseasca sa alerge in echilibru respirator o mare parte din cursa pentru a intra in finis cu suficiente resurse .