Universitatea ,,Titu Maiorescu`` București

CREȘTEREA REZISTENȚEI ORGANISMULUI

(EFORTUL AEROB ȘI ANAEROB)

Efortul fizic este mijlocul prin care se poate trata o deficienta fizica sau o
afectiune cum ar fi de exemplu, diabetul. Poate fi un mijloc de mentinere a
sanatatii chiar si la varste inaintate. Practicarea alergrarii, a culturismului, sau ma
rog a unui program de ridicare a greutati poate fi inceputa la orice varsta. Nu in
ultimul rand efortul fizic este mijlocul de baza pentru obtinerea de inalte
performante in toate ramurile sportive. Sa stiti ca si sahistii alearga. Specificul
ramurii de sport este insa cel care determina natura efortului fizic la care sunt
supusi sportivii de performanta.
Capacitatea de efort si intensitatea efortului - Determinata de prezenta
oxigenului in producerea energiei necesara contractiei, capacitatea de efort poate fi
considerata a fi aeroba si anaeroba.
 CAPACITATEA AEROBA DE EFORT
Masurarea capacitatii aerobe de efort in principiu este usor de facut. Dupa
conectarea sportivului la sistemul on-line de masurare a schimbului de gaze la
nivelul plamanilor, acesta este supus la un efort a carui intensitate este marita
treptat.
Sistemul computerizat de masurare a consumului de O2 si eliminarilor de
CO2 este foarte practic dar din pacate, datorita costului, aproape inaccesibil
fiecarui cabinet de medicina sportiva sau chiar spital. Nivelul consumului de O2 in
punctul in care sportivul inceteaza efectuarea exercitiului este considerat
capacitatea maxima de consum a oxigenului. Totusi se impune precizarea ca,
factorul motivational poate influenta foarte mult aparitia momentului in care
sportivul cedeaza.
Ca o varianta la sistemul computerizat poate folosirea sacilor Douglas
inventati de fiziologul britanic Claude G. Douglas. Si aceasta metoda insa
presupune un oarecare cost, fiind necesara aparatura pentru masurarea volumului
de aer colectat de la sportiv, in timpul testului si apoi analizarea acestuia in vederea
stabilirii concetratiilor de O2 si CO2. In cadrul ambelor metode aerul este colectat
prin intermediul unui dispozitiv introdus in gura sportivului.
 Foarte important este alegerea exercitiului folosit in estimarea consumului
maxim de O2. Si anume, alergatorii vor alerga (banda rulanada este cea mai des
folosita), inotatorii vor inota si asa mai departe. Rationametul care sta la baza
acestei afirmatii este acela ca, nivelul consumului de O2 in timpul efortului fizic
este determinat de marimea si numarul grupelor musculare angajate in efort cat si
de coordonarea contractiei acestora in timpul efortului. O coordonare buna obtinuta
in timp, va creste eficienta cu care muschii se contracta, eficienta care se reflecta
intr-un consum mai scazut al oxigenului pentru aceeasi intensitate de efort.
 CAPACITATEA ANAEROBA DE EFORT
Aceasta este mai dificil de realizat. Pe scurt, este vorba de posibilitatea de a
determina consumul de ATP, PCr si glicogen din muschi. Aceasta se realizeaza
prin analizarea biopsiilor musculare, care sunt bucati mici de tesut muscuar extrase
din muschi cu ajutorul unui ac special. In acelasi timp insa, trebuie determinata si
cantitatea de acid lactic care a fost eliberata in sange si care bazat doar pe biopsiile
musculare, nu ar fi luata in calcul si contributia anaeroba in producerea ATP-ului
ar fi subapreciata. Mai mult Bangsbo et al (2001) alaturi de lactat au masurat si
cantitatea de piruvat eliberata in sange. Acidul piruvic (care este un intermediar in
metabolizarea glucozei sau a glicogenului) prin acceptarea a doi H+ devine acid
lactic.
O alta problema in masurarea capacitatii anaerobe este faptul ca localizarea
recoltarii produsilor de metaboliti (lactatul si piruvatul) doar din muschii angajati
in efort este imposibila, ca sa nu mai mentionez obtinerea biopsiilor in timpul
exercitiului.
O varianta mai accesibila de determinare a productiei anaerobe de ATP
poate fi apreciererea consumului total de energie din timpul efortului din care se
extrage consumul total de oxigen. Ceea ce ramane poate fi considerat contributia
sistemelor anaerobe de producere a ATP-ului, hidrolizarea ATP-ului si recuperarea
lui pe seama PCr si respectiv consumul glicogenului muscular.
Studierea deficitului de oxigen si a debitului acestuia dintr-un grafic al
consumului de oxigen poate de asemenea sa furnizeze informatii despre productia
anaeroba a energiei in cadrul unui efort fizic.
 Figura nr. 1 Figura nr. 2

Fig. nr. 1 - Cresterea intensitatii efortului duce la cresterea proportionala a

consumului de oxigenin aceasta figura este prezentat consumul de O2 ce are loc in
muschii coapsei (quadriceps) ca raspuns la diferite intensitati in efectoarea de
extensii ale piciorului din pozitia asezat.
Fig. nr. 2- Acumularea lactatului in sange poate fi un bun indicator in
dozarea intensitatii efortului in timpul antrenamentului. (datele prezentate in fig
provin din Ex Phys. 2001)
Efortul aerob și anaerob sunt necesare și benefice pentru sănătate. În
funcție de stilul de viață, poți introduce în programul zilnic exerciții aerobe ușoare,
așa cum sunt mersul sau joggingul, iar după ce corpul începe să se obișnuiască poți
încerca și exerciții anaerobe de tip HIIT, sărituri sau ridicat de greutăți. Dacă te
confrunți cu probleme de sănătate cronice, este recomandat să vorbești cu medicul
specialist înainte de a realiza antrenamente intense.

 CREȘTEREA REZISTENȚEI ORGANISMULUI

 Cresterea rezistentei le ofera de obicei oamenilor mai multa energie si
concentrare si ii ajuta sa se simta mai bine. Exercitiul aerob creste energia fizica
care furnizeaza oxigen catre muschi si organe, imbunatatind performanta fizica.
Atunci cand este prezent oxigenul, respiratia aeroba poate avea loc, descompunand
glucoza, un tip de zahar pe care il obtinem din alimentele consumate. Adenozin
trifosfat sau ATP este modul biochimic de stocare a energiei si de utilizare a
energiei in organism. Exercitiul aerob de intensitate ridicata poate duce la cresterea
ATP de pana la 1.000 de ori in comparatie cu o stare de repaus.
Pentru cresterea rezistentei, este esential sa mentineti un echilibru intre
perioadele de exercitii intense si recuperare. Mariti intensitatea unui antrenament
pentru perioade scurte, reduceti timpul dintre repetari si cresteti greutatea la
ridicare, de exemplu.
Una dintre componentele fundamentale ale formarii unui program de fitness
eficient este principiul SAID „specific adaptation to imposed demands”. Inseamna
ca organismul se va adapta la cerintele impuse sau tipul de exercitiu pe care il
faceti in mod regulat. Un alt concept de baza pentru construirea unui program de
fitness eficient este principiul suprasolicitarii. Acest principiu presupune cresterea
treptata a volumului sau a intensitatii pentru a imbunatati in continuare conditia
fizica.

Realizat,
Student STANCIU DANIEL