Universitatea din Pitești

Facultatea de Ştiințe, Educație Fizică și

Informatică

Kinetoprofilaxie secundară și terțiară

Student, Drăgulescu Damian

PITEȘTI
2023
 Rolul si implicatiile practice ale fitness-ului in alcatuirea de programe
pentru mentinerea si cresterea capacitatii de efort cardio-respirator

Fitness-ul este capacitatea de a accede la o calitate optimă a vieții. Fitness-ul reprezintă

deci o condiție dinamică, multidimensională ce se bazează pe o stare de sănătate pozitivă şi
include în ea mai multe componente: fitness intelectual, social, spiritual şi fizic.

Exprimarea strictă a fitness-ului se face prin valoarea consumului maxim de oxigen. În

sens larg, termenul se referă la performanța optimă a organismului şi starea lui de bine. Se poate
vorbi de nivele de fitness, care sunt determinate de vârstă, sex, ereditate, grad de inactivitate sau
antrenament, stare de boală, etc.
Mai pe scurt, fitnessul ar putea fi înţeles ca “a fi în formă” sau “a avea condiţie fizică
bună”.

Gimnastica aerobică ( fitness aerob sau cardio-respirator )

Gimnastica aerobică reprezintă o activitate fizică sportivă, cu multiple valenţe pozitive

având ca principal element de referinţă capacitatea motrică şi psihică a individului, cu efecte
benefice asupra condiţiei fizice şi a sănătăţii
În timpul unui exerciţiu aerobic, sistemul cardiovascular, care include inima, plămânii şi
vasele de sânge, răspunde la activitatea psihică, crescând oxigenul care este necesar muşchilor
pentru efectuarea efortului. Aportul de oxigen este mai crescut decât în mod obişnuit.
Respiraţia se accelerează pentru a permite oxigenului să pătrundă în sânge. Sângele
circulă mai repede şi mai intens. Pentru a produce energie şi a distribui cât mai eficient oxigenul
în sânge, inima bate mai repede.
Forţa fiecărei bătăi a inimii se amplifică, pentru a crește aportul de sânge care este dirijat
spre sistemul muscular şi, în circuitul firesc, înapoi spre plămâni.
După unii autori există trei tipuri de fitness ( cu referire la efectele antrenamentului
asupra aparatului neuro-mio-artro-kinetic):
  Flexibilitatea
Reprezintă abilitatea de a solicita articulaţiile şi muşchii la
capacitatea lor maximă.

 Fitness-ul de tip aerobic

Reprezintă abilitatea organismului de a consuma oxigen în mod eficient şi depinde de
starea inimii, a plămânilor şi a muşchilor. Acest tip de fitness creşte cantitatea de oxigen care
ajunge la muşchi şi care le va permite să funcţioneze un timp mai îndelungat. Mersul pe jos
reprezintă un tip de efort aerobic.

 Fitness-ul de tip muscular

Creşte rezistenţa şi forţa muşchilor. Este posibil ca o persoană să aibă condiţie fizică bună
raportată la un singur tip de fitness, de exemplu aerobic, dar din punct de vedere al celorlalte
două tipuri să fie insuficient pregătită sau antrenată (de exemplu flexibilitatea sau forţa
musculară).

În cadrul kinetologiei, antrenamentul la efort este un obiectiv deosebit de important, pe

care îl găsim atât în kinetoprofilaxie, cât şi printre obiectivele kinetoterapiei de recuperare.
Există o multitudine de programe practice de aplicare a efortului aerobic, dar orice program
trebuie să respecte structura formată din trei părţi:
 perioada de încălzire (warm-up);
 perioada de exerciţii aerobice;
 perioada de revenire (cool-down).

Creşterea capacităţii de cardio-respiratorii urmăreşte obişnuirea sau reobişnuirea

organismului cu prestarea unui efort prelungit, în condiţii aerobe.
În kinetoprofilaxia primară a sedentarismului se utilizează ca modalităţi de efort: mersul
pe jos, alegarea pe teren plat sau/şi accidentat, mersul pe bicicletă, înotul, jocurile sportive,
activităţile lucrative fizice profesionale sau doar cu caracter ocupaţional etc.
 Eforturile de durată mai scurtă (săritura cu coarda, urcarea coborârea scăriţei, alergarea pe
loc) fac parte din metodele kinetoprofilaxiei secundare şi prestarea lor comportă testări repetate
şi o urmărire mai strictă.
Ideea de bază pentru menţinerea şi creşterea capacităţii de efort este de a asigura un efort
fizic zilnic cu durată mai lungă, cu implicarea cât mai multor grupe musculare sau a grupelor
mari musculare. Ca intensitate (orientativ) un astfel de efort ar trebui să se desfăşoare la un nivel
de aproximativ 60% din capacitatea maximă aerobă a individului.

În continuare vom încerca să definim câteva noțiuni în strânsă corelație cu fitness-ul.

 Rezistența generală (anduranța)
Este considerată măsura fitness-ului şi este definită drept capacitatea de lucru pe perioade
lungi de timp, fără să apară oboseala. Anduranța este dependentă de funcția pulmonară, de
capacitatea de transport a oxigenului de către sânge, de funcția cardiacă, de capacitatea
țesuturilor de a extrage oxigenul din sânge şi de potențialul oxidativ muscular.

 Consumul maxim de oxigen

Se referă la capacitatea aerobică maximă sau puterea aerobică maximă şi reprezintă
capacitatea rezistenței cardiovasculare. Volumul de oxigen maxim reprezintă consumul de
oxigen pe minut. El variază în funcție de vârstă, sex, ereditate, stare de sănătate.

 Antrenarea
Reprezintă creşterea capacității energetice musculare, prin intermediul unui program de
exerciții, al unui efort. Pentru ca programul să realizeze efectiv o antrenare, el trebuie să aibă
intensitate, durată, frecvență suficientă. Antrenarea realizează adaptarea organismului la efort şi
se concretizează prin creşterea nivelului de anduranță.

 Decondiționarea
Pierderea antrenamentului şi a adaptării. Apare ca urmare a unui răspuns prelungit impus
de anumite boli sau datorită sedentarismului.